In fiecare zi, mergand spre munca, trec pe langa un spatiu comercial, asezat intr-un loc cu vad, destul de aglomerat. Ce face firma in cauza nu este foarte important, ceea ce mi-a atras atentia a fost un anunt, pe o coala mare de hartie, pe care scrie cu litere mari, negre: Nu avem copiator. Hartia in cauza estompeaza pur si simplu toate celelalte oferte ale firmei si nici nu te mai imbie sa-i treci pragul. Stau si ma intreb: in loc sa puna o hartie cu un NU mare pe ea chiar la intrare, nu cumva era mai ieftin pentru sefii firmei in cauza sa cumpere un copiator? Pentru ca sunt convins ca sentimentul meu ii incearca pe multi dintre trecatorii din zona; un copiator ar fi adus firmei in cauza castiguri in plus (lumea cere, pentru ca altfel n-ar fi pus anuntul, deci exista potential) si ar fi dovedit ca stiu sa speculeze ce vrea piata. Este numai un exemplu, cel mai umil, despre modul in care se mai fac afaceri in Romania, si nu ma gandesc aici la marile companii, cu compartimente de marketing bine populate si cu studii de piata puse la punct. Este vorba de cei mai mici, pentru care dimensiunea ar trebui sa fie un avantaj, pentru ca ar trebui sa le confere elasticitate si libertate de gandire. Dar nu, in multe, multe cazuri, cei mici se multumesc sa reziste (e adevarat, pe o piata nu foarte prietenoasa), sa traiasca de azi pe maine. Fara a lua in seama si fara sa se pregateasca pentru ceea ce va veni, de exemplu, o data cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Nu sunt un eurosceptic si nu cred in avertismentele prapastioase legate de efectele integrarii; cred ca termenul adecvat este eurolucid, in sensul unei pregatiri bine puse la punct. Presa ultimelor zile a fost plina de relatarile legate de votul Parlamentului european in privinta aderarii Romaniei, unii au avut juisari de genul …Bulgaria mai criticata decat Romania…, altii tipa ca greul abia incepe, iar politicienii, trecuti sau prezenti, au salutat votul si au incercat sa mai smulga o bucatica de spuza pentru turta lor. Mai important este faptul ca nici un politician, nici un oficial nu spune clar, si pe intelesul poporului, ce inseamna integrarea. Ce pericole pandesc firmele care se multumesc sa se balaceasca in iazul nostru caldut si pentru care aderarea este o nebuloasa. In ce fel i se cere agricultorului roman sa se schimbe si de unde ar trebui sa inceapa. Ce rol important vor avea comunitatile locale, care vor fi nevoite sa ia decizii care astazi vin de sus. O intrebare fundamentala pentru 90% din romani am intalnit-o in relatarea unei specialiste in integrare europeana despre o calatorie cu trenul: Voi manca mai bine din 2007? – apartine unei doamne in varsta, vecina de compartiment. Foamea femeii in cauza contrabalanseaza cu varf si indesat toate relatarile victorioase de la Strasbourg si mi se pare cu atat mai importanta cu cat putina lume pare sa fie constienta de ceea ce va urma. As extrapola un pic foamea femeii din tren – este nevoia de informare a cetateanului, a bucuresteanului ce trece zilnic pe langa ceasul de la universitate, ceas care numara zilele ramase pana la 1 ianuarie 2007, dar si nevoia de informare a celor din Apuseni, Bucovina sau Delta Dunarii, a celor ce vand lapte in piata si a celor ce isi deschid magazinul in zori. De aceea am cautat ca in acest numar al revistei sa abordam, dintr-o perspectiva cat am putut noi mai pragmatica, tema integrarii si ce va sa zica aceasta in raport cu viitorul companiilor romanesti si al cetateanului de rand. Vom avea si cresteri de preturi si de tarife si vor disparea companii, dar vom avea si reduceri de dobanzi, bani in plus pentru agricultura sau servicii de mai buna calitate. Aderarea este un ramasag pentru care nu s-au inventat destule talk-show-uri si oricum nu este o problema pe care sa o rezolve numai emisiunile de televiziune sau afisele si brosurile frumos colorate; pentru a face integrarea cat mai comoda autoritatile trebuie sa explice tuturor ce trebuie sa faca sau la ce sa se astepte. Cat mai repede, pentru ca timpul trece. Negocierile au insemnat pentru partea romana, in cea mai mare parte, un accept neconditionat al regulilor europene – formularea asa este in Europa si cele derivate din ea tinzand sa devina un capitol important al noului limbaj de lemn, oferind suficient scut si devenind de cele mai multe ori unica explicatie in fata nedumeririlor populare. Ceea ce ar trebui sa facem acum este sa folosim cat mai intelept sau sa invatam sa folosim ceea ce am obtinut. Sa depasim rutina si sa cumparam copiatoare cu care sa multiplicam experienta celor ce au rezistat. In incheiere as vrea sa va povestesc despre un amanunt din bucataria interna a revistei. Am inceput sa scriu acest text saptamana trecuta, si initial m-am gandit sa il deschid cu un motto din Alice in Tara Minunilor (cred pur si simplu ca intelepciunea tine de lucrurile simple, indiferent de ce spun filozofii). Zis si facut, numai ca intre timp a venit textul lui Alin Fumurescu, tocmai din Statele Unite, tot pe teme de aderare si deschis, culmea coincidentei, cu un motto din Alice in Tara Minunilor. Asa ca am renuntat la motto-ul meu dar nu si la citat, cu care iata, inchei:
– Daca sapte fete cu sapte maturoaie
Un an de zile ar curata
Chiar crezi, ii spuse morsa
Ca treaba-ar termina?
– Ma indoiesc, spuse tamplarul.
Eu n-am un raspuns.
Leave a Reply