BusinessMagazin

Blog

  • Noua mobilitate urbană. Trotineta, scuterul, skateboardul şi segway-ul au devenit cool


    Sorin Kertesz, fondatorul Biciclop, a venit la interviu pe o bicicletă atipică: verde, în formă de triunghi, pliabilă. Îmi spune că se numeşte Strida şi costă cam 500 de euro. Există şi modele mai scumpe, de la 600-800 de euro. „Din cauza designului şi a formei mai ciudate, sunt alese de oameni cât mai avangardişti, mai progresivi, oameni mai înclinaţi mai mult spre design sau pur şi simplu sunt cei care vor să aducă ceva nou, diferit.“ Sorin Kertesz a început afacerea cu biciclete chiar odată cu debutul crizei, în 2008, după ce a lucrat în domeniul consultanţei de business şi management, mai întâi la Banca Mondială, apoi în cadrul companiei de consultanţă Accenture.

    A ales să lanseze businessul după ce, în căutarea unei biciclete pe care să o dăruiască unei prietene, a observat că nu existau magazine specializate pe astfel de produse. Biciclop este importator şi distribuitor al unor branduri vestice şi realizează cea mai mare parte a afacerilor din magazinul plasat pe Calea Dorobanţilor. De un an, are  marca proprie, Deoras, „un mix între bicicletele de şosea şi cele de oraş“. A ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 400.000 de euro şi speră să atingă milionul în doi ani. Modelul acesta atipic oferă, potrivit lui, o poziţie mai corectă decât pe alte biciclete pentru deplasarea în oraş. „Pliabilele oferă cea mai corectă poziţie, cu spatele drept, care te avantajează în oraş nu doar din cauze biologice, ci şi pentru că eşti mai sus, vezi mai bine peste maşini în trafic şi eşti şi tu mai bine văzut, îţi creşte siguranţa faţă de o cursieră, de pildă, unde nu eşti văzut foarte bine“, observă Sorin Kertesz.

    Poziţia este una din diferenţele esenţiale dintre o bicicletă de oraş, o cursieră sau una de munte şi e diferenţa cel mai mult sesizabilă pentru utilizatori, aspect mai greu de înţeles de majoritatea bicicliştilor români care, din cauza infrastructurii, îşi cumpără biciclete tip mountain bike pentru a merge prin oraş. „Dacă ne uităm la străzile din Amsterdam, Copenhaga, Germania, vedem că aproape toate bicicletele de pe stradă sunt citybike-uri, la noi sunt predominant mountain bike-uri“, spune antreprenorul. Pe piaţa autohtonă intervine şi slaba putere de cumpărare: în 10% din cazuri utilizatorul vrea să iasă şi off-road în timpul liber, iar majoritatea nu îşi permit o a doua bicicletă. Astfel, dacă la începutul firmei s-a concentrat exclusiv pe vânzarea de biciclete de oraş, după modelele vestice, acum în magazinele sale se găsesc şi modele mountain bike. El încearcă totuşi să le explice clienţilor diferenţele în momentul cumpărării.

    Trendul mersului cu bicicleta în oraş a căpătat avânt odată cu criza, pe fondul problemelor financiare, al creşterii preţului carburantului, dar şi al modei. În 2010, o copertă a Business Magazin analiza „România pe bicicletă“, moment în care un sfert dintre gospodăriile româneşti aveau bicicletă. Lipsa unor date ale Institutului Naţional de Statistică ne îndeamnă să ne uităm spre studiul realizat la nivel european în 2012 de Asociaţia Europeană a Producătorilor de componente pentru biciclete Coliped, din care aflăm că în România s-au vândut în 2012 circa 380.000 de biciclete noi, număr ce întrece de departe înmatriculările de maşini, aflate la 66.435 de unităţi, în cel de al cincilea an de scădere consecutivă a vânzărilor auto.

    România este în continuare întrecută de ţări precum Austria (410.000 de biciclete vândute), Belgia (450.000 de biciclete vândute), Olanda (1,03 milioane de biciclete vândute) sau Germania (aflată în fruntea clasamentului cu 3,966 milioane biciclete vândute). Totuşi, afacerile din domeniul bicicletelor au mers bine şi în România: firmele specializate pe velo au înregistrat vânzări în creştere şi şi-au diversificat oferta de produse şi servicii, de la accesorii până la biciclete care costă cât o maşină. Totuşi, chiar dacă bicicliştii de pe străzile oraşelor par mulţi, procentul lor ne plasează printre ultimele locuri din Uniunea Europeană la capitolul vânzări. Stăm mult mai bine cu producţia: în 2012, în România au fost produse 450.000 de biciclete, echivalentul a 3,9% din producţia totală a UE.

    Statisticile mai arată că România stă mai bine la producţia de componente şi accesorii pentru biciclete, capitol care o situează pe locul al treilea în UE, după Italia şi Germania, cu vânzări de 200 milioane de euro, aproximativ 10% din vânzările UE. Iar trendul este ascendent: compania NextCity, care asamblează zilnic 2.000 de biciclete la Reşiţa pentru grupul francez Decathlon, va începe anul viitor construcţia celei de-a doua fabrici din România, în Haţeg, judeţul Hunedoara, urmând să angajeze 950 de oameni. Fabrica actuală din Reşiţa a avut anul trecut afaceri de 21 mil. lei (plus 22% faţă de 2012) şi are 350 de salariaţi. Rezultatele financiare poziţionează unitatea de producţie din Reşiţa pe locul patru în topul celor mai importanţi producători de biciclete din România, după Mechrom Industry (parte a grupului italian Campagnolo), Madirom Prod (compania prin care Decathlon asamblează în România biciclete în parteneriat cu NextCity) şi Eurosport DHS.

  • Austeritatea intelectuală

    Scriam, la sfârşitul lunii mai, de cât de repetitiv este şeful Băncii Centrale Europene în discursuri. Reamintesc: Mario Draghi despre evoluţia preţurilor, în octombrie 2013: „… and are ready to consider all available instruments“; noiembrie 2013: „… but there are a whole range of instruments that we can activate, if needed“; decembrie 2013: „… and are ready to consider all available instruments“; ianuarie 2014: „ … and to take further decisive action if required“; februarie 2014: „… and to take further decisive action if required“; martie 2014: „… and to take further decisive action if required“; aprilie 2014: „… and act swiftly if required“; mai 2014: „… and act swiftly, if required“.

    Săptămâna trecută, pe fondul crizei politice din Franţa şi al revoltei miniştrilor francezi împotriva programenolor de austeritate, Draghi a făcut din nou pieţele să vuiască anunţând că oficialii BCE vor folosi „toate instrumentele pe care le au la dispoziţie şi de care este nevoie pentru a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu“. Poate că de această dată bancherii europeni vor purcede la programe de relaxare cantitativă şi la măsuri de relansare a economiei continentului. Mai sigur nu, pentru că avem de-a face cu un act de procrastinare: vin datele, sărim ameninţători, nu facem nimic pentru că nu sunt suficiente date, apar date suficiente care confirmă dar în loc de acţiune începe o nouă perioadă de aşteptare a următorului rând de date. Şi aşa trece austeritatea din economie în intelect.

    Aş sări acum de la îndepărtaţii europeni la neaoşi. Există domenii în care până la 70% din personalul calificat a plecat. 10% din populaţia activă a României lucrează peste hotare. Cei mai mari zece angajatori şi-au redus efectivele cu 55.000 de oameni faţă de 2008; s-au pierdut slujbe în energie, în servicii, în siderurgie, telecomunicaţii, transporturi, industria auto. Cresc doar retailul şi recrutarea şi închirierea de forţă de muncă temporară, oricum nu la nivelul plecărilor – adică slujbe lipsite de competenţe tehnice şi de creativitate.

    Bănuim cu toţii că urmează o perioadă dominată de campania electorală, ceea ce s-ar traduce, eufemistic vorbind, printr-o „toamnă interesantă“. Mi-ar plăcea să regăsesc temele dezindustrializării şi deprofesionalizării în programele şi cuvântările şi promisiunile candidaţilor şi partidelor, dar cum austeritatea intelectuală se manifestă de o bună bucată de vreme, mă tem că vor fi de ajuns atacurile tembele, acuzaţiile absurde şi micile chiţibuşării din zona „ba pe-a mă-tii“. Pentru că austeritatea intelectuală deja s-a instalat.

    România suferă în mod cronic de reducerea competenţelor, iar clasa de mijloc înregistrează, indiferent de rezultatele economice, o pierdere importantă de substanţă. Trăim nu numai efectele crizei economice internaţionale, ci şi pe cele ale limitării competenţelor pe bază de criterii politice, în care insul este judecat pe baza carnetului de partid şi nu a rezultatelor sau ideilor. Există studii clare, documentate, cu formule, explicaţii şi grafice, care leagă ştiinţa de carte a unei naţii de creşterea PIB, de calitatea vieţii, de investiţii, economii şi spor economic. România are nevoie şi de investiţii străine şi de credite şi de reducerea deficitelor şi de producţie industrială, dar în egală măsură are nevoie de creativitate, de idei, de un mediu social stabil, de şcoală decentă, cu absolvenţi întregi la cap.

    Un tablou delicat pentru un subiect sumbru: Dantelăreasa, de Caspar Netscher.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 1-7 septembrie

    2-4.09
    Târgul industriei de jocuri de noroc Entertainment Arena Expo (Romexpo, Bucureşti)

    3.09
    INS publică datele provizorii ale PIB în T2 şi bilanţul construcţiei de locuinţe în primul semestru

    3.09
    Eurostat anunţă cifra de afaceri în servicii în T2 şi în comerţ la 7 luni pentru UE şi zona euro

    4-5.09
    Reuniunea NATO (Newport, Marea Britanie)

    4.09
    Reuniunea de politică monetară a conducerii BCE (Frankfurt)

    4-14.09
    Braşov International Film Festival & Market (Centrul Cultural Reduta, Braşov)

    5.09
    BNR publică indicatorii de risc bancar de la Centrala Riscului de Credit pentru iulie

    5.09
    Eurostat publică a doua estimare a PIB în UE şi zona euro în trimestrul al doilea

    5.09
    Clubbing: Karnivale V (Arenele Romane, Bucureşti)

    6-7.09
    Creative Est #0, festival dedicat industriilor culturale şi creative (Grădina Botanică, Bucureşti)

    până la 11.09
    Festivalul de teatru independent Undercloud (MŢR, Bucureşti)

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Ce afaceri merg cel mai bine în sectorul serviciilor

    În semestrul I, comparativ cu semestrul I 2013, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate, a crescut în ansamblu cu 5,4%.

    Această evoluţie s-a datorat în principal creşterilor înregistrate în activităţile de servicii informatice şi tehnologia informaţiei (19,3%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (15,1%), transporturi (4,9%), comunicaţii (4,6%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (3,6%).

  • Imaginea suferinţei pentru şoferii din România. Preţurile benzinei şi motorinei s-au dublat faţă de 2007

    Preţurile benzinei şi motorinei s-au dublat din 2007 până în 2014, de la un preţ mediu de aproximativ trei lei în 2007 la peste şase lei în 2014.

    Concret, Petrom comercializa în ianuarie 2007 un litru de benzină Eco Premium cu 3,06 lei/litru, în timp ce benzina Top Premium 99+ şi cea Premium 95 fără plumb erau comercializate cu 3,36 lei/litru, respectiv 3,04 lei/litru. Un litru de motorină Euro Diesel 4 costa, în ianuarie 2007, 2,99 lei, iar sortimentul Top Nordic Diesel se vindea cu 3,10 lei/litru.

    În august 2014, cea mai ieftină motorină costă 6,25 lei/litru, iar preţul benzinei porneşte de la 6,25 lei/litru.

  • PSD începe războiul de 45 zile pentru cucerirea puterii la oraşe şi sate

    Acelaşi este acum şi principiul lui Adrian Năstase, care nici nu a ieşit bine din închisoare şi a cerut alegeri anticipate la anul, pentru consolidarea majorităţii parlamentare a unui PSD unit în jurul unui preşedinte de aceeaşi culoare politică. Exemplele de mai sus, contrapuse eşecurilor regulate ale oricăror încercări de coabitare politică, reflectă incapacitatea cronică de colaborare a puterii cu opoziţia, care i-a împins mereu pe politicieni să forţeze prin diverse metode cucerirea totală a puterii, guvernări monocolore şi impunerea de legi care să le asigure un control cât mai centralizat al administraţiei.

    După ce spargerea USL şi formarea ACL au lăsat PSD în inferioritate în majoritatea administraţiilor locale şi s-au lăsat cu certuri pentru putere, vicepremierul Liviu Dragnea a propus o OUG care să redea temporar (timp de 45 zile) dreptul aleşilor locali să se mute la alte partide în cursul mandatului, fără ca migraţia lor să le atragă pierderea funcţiilor. Dragnea susţine că mecanismul, menit să clarifice raporturile de forţe din administraţia locală, e acelaşi cu cel patentat în 2006 de ADA, care, după o perioadă de racolări masive de primari de la opoziţie, a introdus legea de interzicere a migraţiei politice a aleşilor locali, oferindu-le însă acestora o perioadă de graţie de 45 de zile ca să-şi declare partidul unde vor să rămână definitiv.

    Vicepremierul are dreptate însă doar parţial, adică exact de unde începe imoralitatea OUG propuse de el. Intenţia puterii (PSD acum, la fel ca ADA în 2006) este să atragă aleşi locali şi apoi să-i împiedice să migreze la alte partide până la următoarele alegeri locale. Numai că legea din 2006 interzicea în premieră migraţia, după ani în şir în care traseismul fusese liber şi nestingherit, iar cele 45 de zile erau menite pur şi simplu să accelereze mutarea în tabăra ADA a primarilor încă neracolaţi.

    Acum, PSD s-a gândit să redeschidă prin OUG fereastra traseismului spre a o închide la loc după 45 zile doar pentru că este în interesul său să obţină repede ce are de obţinut (adepţi noi cu acte ai PSD, UNPR şi PLR în primării şi consilii locale, cărora să le poată da în siguranţă fonduri de campanie pentru prezidenţiale şi a căror migrare să slăbească forţele ACL din teritoriu), fără să se lege la cap cu o procedură de modificare definitivă a legii din 2006 în sensul revenirii la migraţia liberă. O astfel de modificare definitivă ar fi pentru PSD nu doar neproductivă, pentru că şi-ar atrage renumele de restaurator al traseismului, dar şi periculoasă în perspectiva reorientării unor aleşi locali spre ACL în anii următori.

    Primul reflex al fruntaşilor PNL, PDL şi FMP (nu PMP) a fost să combată iniţiativa PSD cu plângeri în străinătate, la ambasadele UE şi SUA, la CE, PPE şi Comisia de la Veneţia, adică la fel ca în 2012 când cu scandalul loviturii de stat. Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a punctat însă, corect, că dacă vor să fie cu adevărat credibile, partidele dreptei ar trebui să se angajeze că nu vor primi niciun primar, şef de CJ sau consilier local dacă OUG va intra în vigoare, întrucât dacă vor beneficia şi ele de ordonanţă, după cum e previzibil, astfel de proteste nu vor avea nicio valoare.

    ACL a recepţionat rapid ideea şi a promis că nu va primi niciun primar sau consilier traseist, în timp ce PMP, prin vocea fostului preşedinte Eugen Tomac, a comunicat doar că “nu poate decât să bucure faptul că există aleşi locali care susţin punctul de vedere al PMP”. ACL ar fi singura dezavantajată clar dacă ordonanţa s-ar aplica, întrucât ar putea pierde primari şi consilieri nu doar în favoarea puterii, dar şi în favoarea PMP, în condiţiile în care inclusiv fruntaşi din PDL de talia lui Emil Boc îşi arată deja pe faţă susţinerea faţă de candidatura la prezidenţiale a Elenei Udrea.
     

  • Europa, mai aproape de pornirea tiparniţei de bani?

    În iulie, inflaţia a scăzut în zona euro la 0,4%, de la 0,5% în iunie – cea mai scăzută rată a inflaţiei din octombrie 2009, iar estimarea de inflaţiei pentru august, difuzată la 29 august de Eurostat, vorbeşte de o nouă scădere la 0,3%. În acelaşi timp, şomajul în zona euro a rămas în iulie la 11,5%, iar în Italia a crescut la 12,6%, ceea ce reprezintă recordul ultimilor 40 de ani. În mod surprinzător, chiar în Germania şomajul a crescut cu 2.000 de persoane, iar indicatorii de încredere în rândul managerilor din industrie, construcţii şi servicii şi în rândul consumatorilor au scăzut pe toată linia la nivelul zonei euro. Toate acestea au întreţinut un anumit optimism pe pieţele financiare, în ideea că orice veste proastă despre economia europeană creşte şansele ca BCE să cedeze şi să se lanseze într-un program de relaxare monetară identic cu cele aplicate de Rezerva Federală a SUA.

    Ministrul german al economiei, Wolfgang Schaeuble, a turnat însă apă rece pe speranţele că Banca Centrală Europeană va porni tiparniţa de bani. “Politica monetară a ajuns la capătul instrumentelor sale. Nu cred că politica monetară a BCE are instrumentele să lupte cu deflaţia. Avem nevoie urgent, în schimb, de investiţii, de recâştigarea încrederii investitorilor, a pieţelor, a consumatorilor”, a spus Schaeuble într-un interviu pentru Bloomberg.

    Situaţia din Europa contrastează puternic cu cea din SUA, unde indicele bursier S&P 500 a depăşit pentru prima oară în istorie pragul de 2.000 de puncte la închiderea din 25 august, iar indicele Dow Jones a marcat la rândul său un record absolut pentru interiorul unei zile de tranzacţionare, ajungând la 17.153 de puncte, peste maximul istoric de 17.138 de puncte la închidere atins la 16 iulie.

    Indicii burselor americane au continuat astfel trei săptămâni de creştere susţinută, motivată de perspectivele îmbunătăţite ale economiei SUA, de rezultatele financiare peste aşteptări ale companiilor listate (companiile incluse în calculul S&P 500 au avut o creştere a profiturilor de 8,4% în T2). Actuala perioadă de boom bursier post-criză a început însă de fapt încă din martie 2009, adică de când a început să-şi facă efectul primul val de bani pompaţi în piaţă de Rezerva Federală: de atunci, indicele S&P 500 a urcat cu aproape 196%, iar în ultimul an a câştigat 8%.

  • Idei de afaceri: croitoraşul electronic (GALERIE FOTO)

    Compania Bombsheller, lansată de un programator din Seattle, Pablos Holman, oferă pentru moment posibilitatea comandării unor colanţi personalizaţi, plănuind însă să se extindă şi cu alte articole vestimentare.

    Clienţii din toată lumea intră pe un site unde introduc propriul model pentru colanţi şi măsurile lor, după care un computer tipăreşte modelul, iar produsul final este realizat de cusătorese mult mai bine plătite decât lucrătoarele din fabricile din Bangladesh, după cum susţine întreprinzătorul, care s-a hotărât deja să deschidă un al doilea atelier computerizat, de data aceasta în Marea Britanie.

    “Ciclul sezoanelor de modă este prea lung şi limitează creativitatea – durează luni de zile de la concept la produs. În acelaşi timp, costurile de producţie sunt orientate spre producţia pe scară mare – trebuie să faci mii de articole dintr-o serie, într-un număr limitat de măsuri aproximative: mică, medie, mare”, a explicat Pablos Holman, citat de The Independent. “Tehnologia poate schimba însă industria, în aşa fel încât să devină la fel de profitabil să produci o singură bucată sau 1.000 de bucăţi dintr-un articol. Putem reduce şi efectul negativ asupra mediului, generat de transportul materialelor pe distanţe mari”, susţine Holman.

    Ideea a fost bine primită de analiştii industriei, care au punctat pe de o parte faptul că tehnologia digitală contribuie la democratizarea procesului de personalizare a vestimentaţiei, până acum rezervat numai clienţilor cu venituri mari, iar pe de altă parte faptul că aşa se creează premisele procesului de “reshoring” – repatrierea producţiei spre Occident de la China sau alte ţări din Asia preferate acum de marile branduri pentru externalizarea producţiei, ca urmare a costurilor foarte reduse de acolo ale mâinii de lucru.

  • Cum a ajuns oficial Ucraina în pragul destrămării teritoriale

    Dacă înainte şi imediat după alegerile prezidenţiale din mai din Ucraina, efortul diplomaţiei ruse urmărea să-i convingă pe liderii noii puteri de la Kiev că soluţia cea mai bună este federalizarea ţării, iar în presa rusească separatiştii rusofoni din est erau denumiţi “federalişti”, situaţia s-a schimbat pe măsură ce noul regim de la Kiev a refuzat negocierile cu separatiştii şi a continuat acţiunile militare în Doneţk şi Luhansk, iar de partea cealaltă, separatiştii n-au renunţat la ideea de a-şi impune prin forţă controlul total asupra regiunilor respective. În presa rusească, separatiştii au început să fie numiţi “forţe de autoapărare”, iar liderii lor au ieşit cu interviuri unde au afirmat că nu doresc autonomie, ci separare teritorială, cu crearea unui stat nou – faimoasa “Novorossia” la care în ultimele zile s-a referit pasager şi liderul de la Kremlin.

    În ultima săptămână, diplomaţia nemţească a părut că începe să producă surprize. Cancelarul german Angela Merkel a vizitat Kievul şi i-a spus preşedintelui Petro Poroşenko că Ucraina este liberă să se integreze în Uniunea Eurasiatică, a subliniat că Germania vrea să aibă relaţii bune cu Rusia şi a vorbit despre premisele unei detensionări a conflictului ruso-ucrainean, bazată inclusiv pe acceptul Kievului de a lua anumite măsuri de “descentralizare” a puterii în beneficiul etnicilor ruşi. Evenimentul urma semnării de către firma germană RWE a contractului de vânzare a unei subsidiare de petrol şi gaze, Dea, către compania rusească LetterOne, într-o tranzacţie în valoare de 5,1 mld. euro.

    A venit apoi reuniunea Belarus-Kazahstan-Rusia-Ucraina de la Minsk, la care au participat oficiali de la Bruxelles în frunte cu şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton. Poroşenko s-a întâlnit în premieră cu liderul rus Vladimir Putin, după care a promis o “foaie de parcurs” către o încetare bilaterală a focului de către Kiev şi separatişti. La rândul lui, Putin a afişat o atitudine conciliantă şi a declarat că au fost încheiate “unele acorduri” cu liderul ucrainean. Ulterior, preşedintele Poroşenko a anunţat şi că negocierile UE-Rusia-Ucraina pe tema plăţii gazelor ruseşti de către Kiev ar urma să se reia, după ce au eşuat în iunie, şi că a convenit cu Angela Merkel să-şi coordoneze demersurile la Consiliul European din 30 august.

    După numai o zi însă, situaţia s-a deteriorat radical, odată cu extinderea bruscă a luptelor pe un nou front la sud de Doneţk. Un lider al separatiştilor a recunoscut, în premieră, la o televiziune rusă de stat că între 3.000 şi 4.000 de voluntari din Rusia, mulţi dintre ei rezervişti sau militari activi aflaţi în concediu, luptă deja de mult de partea lor, în virtutea frăţiei slave exprimate ca în anii ’90 în conflictul din fosta Iugoslavie. Acelaşi lider a afirmat, iarăşi în premieră, că scopul separatiştilor nu este federalizarea, ci desprinderea de Ucraina a teritoriilor cu populaţie rusofonă semnificativă.

    Ambasadorul SUA la Kiev a acuzat imediat Rusia că a trimis în Ucraina trupe militare regulate şi sisteme antiaeriene noi ca să combată armata guvernamentală, Departamentul de Stat al SUA a vorbit despre o “contraofensivă condusă de Rusia”, preşedintele Poroşenko despre o “invazie”, iar premierul ucrainean în exerciţiu Arseni Iaţeniuk a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU, a cerut ajutorul militar al UE, a cerut îngheţarea tuturor activelor ruseşti de către SUA, UE şi G7 şi a dat ca sigură intenţia Moscovei de a întrerupe la iarnă livrările de gaze către Europa.

    Toate acestea au loc cu câteva zile înainte de reuniunea NATO din Ţara Galilor din 4 septembrie, de la care Polonia, ţările baltice şi România aşteaptă unda verde pentru instituirea unei prezenţe militare permanente a organizaţiei pe teritoriile lor, spre a contracara ameninţarea rusească. Marea Britanie susţine ideea, pe care Germania, Franţa, Italia şi Spania au dezavuat-o.

    Deocamdată, Europa a amânat o reacţie la problema ucraineană: la Consiliul European de sâmbătă de la Bruxelles, liderii UE au dat un termen de o săptămână Rusiei să înceteze acţiunile în Ucraina, în caz contrar urmând să adopte noi sancţiuni pe linia celor adoptate până acum (vizând sectorul energetic, bancar şi de apărare). Soluţia înarmării Ucrainei de către statele UE, susţinută de preşedintele Traian Băsescu sau de preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite, a fost însă respinsă de cancelarul Angela Merkel, care a explicat că furnizarea de armament european către Kiev ar crea impresia falsă că există o soluţie militară la conflictul din estul Ucrainei.

     

  • Amprente genetice pe brânză

    Industria elveţiană a brânzeturilor, care a realizat anul trecut exporturi de 604 milioane de franci elveţieni (659 milioane dolari), a recurs la metoda analizei ADN în condiţiile în care producătorii de Emmental estimează pierderile generate de falsificarea produsului la 20 de milioane de franci.

    Produsele contrafăcute contribuie la declinul veniturilor acestei industrii, afectate deja de costurile mari de producţie şi de aprecierea francului elveţian, care face ca brânzeturile elveţiene să devină mai scumpe în străinătate.

    Circa 10% din brânza etichetată ca Emmental aflată pe rafturile magazinelor este contrafăcută, potrivit asociaţiei Switzerland Cheese Marketing.