Blog

  • Băncile au ajuns să plătească 2% la depozite, dar dau credite tot cu 10% dobândă

    Creditele de consum în lei, pe resuscitarea cărora mizează bancherii pentru a-şi redresa veniturile, afişează rate de dobândă de peste 10% pe an, deşi băncile atrag resurse de la populaţie cu 2-3% pe an şi se împrumută de pe piaţa monetară la dobânzi de circa 2% pe an.

    Practic, băncile menţin presiunea pe clienţi cu marje de dobândă de opt puncte procentuale, un nivel foarte ridicat mai ales în contextul în care inflaţia se află la minime istorice – de 0,7% la finalul lunii iunie. Aceas­ta face ca dobânzile reale, care reflectă efortul clienţilor cu rambursarea datoriilor, să înregistreze la rândul lor un nivel foarte ridicat.

    „Transmisia politicii monetare este foarte slabă. Ratele de dobândă ale creditelor în lei s-au mişcat doar marginal în jos din februarie încoace. Astfel, creditarea totală rămâne în zona roşie pentru că vânzările de împrumuturi în lei nu cresc suficient de repede pentru a contrabalansa scăderea componentei în valută“, afirmă Dumitru Dul­gheru, senior analist al BCR.

    BNR a redus cu 1,75 puncte procentuale dobânda-cheie la lei în perioada iulie 2013-februarie 2014, ceea ce a antrenat o scă­dere a dobânzii Robor la trei luni, utilizată de bănci ca referinţă pentru costul creditelor de retail în lei, de la 6% pe an la circa 2% pe an.

    Dobânda medie la creditele de consum în lei a scăzut de la 15% pe an în mai anul trecut la circa 12% pe an în aceeaşi lună din 2014, conform celor mai recente date agregate de BNR, ceea ce înseamnă că marjele de câştig au rămas neschimbate.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • SUA promit să supravegheze îndeaproape Iranul în cazul unui acord în dosarul nuclear

    “Transparenţa şi supravegherea sunt absolut cruciale şi se afă în centrul oricărui acord (…). Ceea ce este cel mai îngrijorător, desigur, sunt acţiuni îndeplinite în secret”, a declarat directoarea politică a Departamentului de Stat Wendy Sherman, care a fost audiată timp de mai multe ore în comisiile pentru Afaceri Externe din cadrul Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.

    În cazul în care Iranul şi marile puteri ajung să încheie, în lunile următoare, un acord asupra programului nuclear al Teheranului, “vom decide dacă elemente de transparenţă şi supraveghere vor fi necesare pe toată durata acordului”, a promis diplomata americană.

    Iranul şi statele membre ale Grupului 5+1 (China, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) s-au despărţit pe 19 iulie, la Viena, după ce şi-au oferit încă patru luni, până la 24 noiembrie, în vederrea ajungerii la un acord definitiv în dosarul nuclear iranian.

    Marile puteri vor garanţii ferme cu privire la scopul civil al programului nuclear iranian, în schimbul unei anulări a sancţiunilor. Republica islamică a negat întotdeauna că ar vrea să se doteze cu arma atomică.

    Sherman, care coordonează negocierile de partea americană, împreună cu numărul doi din ierarhia Departamentului de Stat William Burns, a dat un răspuns neaşteptat congresmenilor care au întrebat-o despre o eventuală nouă prelungire a negocierilor, la sfârşitul lui noiembrie.

    “Am învăţat din negocieri că este foarte dificil să stabileşti ce se va întâmpla la sfârşitul unei perioade date”, a răspuns oficialul american de rang înalt, oferind totodată asigurări asupra “intenţiilor” Washingtonului “de a pune capăt, în mod absolut, (negocierilor) pe 24 noiembrie, într-un sens sau celălalt”.

  • Trăsăturile faciale surprinse în poze sunt importante pentru a crea o bună primă impresie

    Potrivit oamenilor de ştiinţă, chiar şi într-o singură imagine, precum un selfie, micile modificări în dimensiunea feţei pot face ca persoana să pară mai de încredere, dominantă şi atractivă.

    Pentru prima dată, cercetătorii au descoperit caracteristicile care sunt asociate cu anumite judecăţi sociale, scrie dailymail.co.uk.

    Astfel, noul studiu, realizat de cercetătorii de la departamentul de psihologie al Universităţii din York, arată că este posibil să fie prezise cu acurateţe primele impresii, luând în calcul trăsături fizice faciale din poze de zi cu zi, precum cele publicate pe reţelele de socializare.

    “Prezentarea modului în care aceste prime impresii pot fi captate din imagini foarte diferite ale chipurilor oferă perspective asupra modului în care creierele noastre obţin aceste percepţii aparent remarcabile”, a declarat profesorul Andy Young, de la departamentul de psihologie, care s-a ocupat de realizarea acestui studiu.

    Potrivit studiului, în momentul în care o persoană se uită la chipul altei persoane ilustrat într-o fotografie îşi formează imediat o impresie despre caracterul acesteia din urmă, de exemplu, dacă este prietenoasă, de încredere sau competentă.

    Deşi nu este clar cât de corecte sunt, aceste prime impresii pot influenţa comportamentul ulterior. De exemplu, judecăţi în ceea ce priveşte competenţele bazate pe imagini faciale pot prezice rezultatele alegerilor electorale.

    Impresiile pe care le creăm prin imagini ale chipurilor noastre (“avataruri” sau “selfie-uri”) devin din ce în ce mai importante într-o lume în care se pune foarte mult accentul pe online, oamenii ajungând să se cunoască mai degrabă virtual decât faţă în faţă, spun cercetătorii.

    Pentru a investiga baza acestor judecăţi, echipa de cercetători a ales fotografii obişnuite de pe site-uri şi a analizat trăsăturile fizice faciale pentru a dezvolta un model ce ar putea prezice în mod corect primele impresii.

    Fiecare dintre cele 1.000 de chipuri au fost descrise în termenii a 65 de trăsături diferite, precum “dimensiunea ochilor”, “lăţimea spâncenelor” etc.

    Prin combinarea acestor factori, modelul ar putea explica mai mult de jumătate din variaţiile din evaluarea judecăţilor sociale ale aceloraşi chipuri.

    Aceste imagini ilustrează, de asemenea, caracteristici care sunt asociate cu judecăţi sociale particulare.

    Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Science (PNAS), arată cât de importante sunt chipurile şi imaginile specifice cu feţe în crearea unor prime impresii favorabile sau nefavorabile.

    Primele impresii sunt create de trei factori distincţi: accesibilitate (“Vor să mă ajute sau să mă rănească?”), influenţă (“Pot să mă ajute sau să mă rănească?”), tinereţe – atractivitate (poate reprezenta fie un bun partener romantic, fie un rival).

  • Ponta: Vom aloca bani pentru lucrări rapide în judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş, afectate de inundaţii

    Primul-ministru a spus că în prezent în Novaci se lucrează la dig şi la scoterea apelor din curţi şi că până joi după-amiază, când va fi şedinţa de Guvern, se va face o primă evaluare a necesităţilor financiare, urmând să se stabilească sumele ce vor fi alocate rapid celor trei judeţe pentru refacerea a “ceea ce este urgent”, respectiv repararea podeţelor şi a drumurilor surpate.

    Ponta a precizat că reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române vor face o evaluare pentru lucrările de fond necesare astfel încât acolo unde au fost probleme cu digurile şi cu malurile să fie reparate în cursul acestui an şi dacă, “Doamne fereşte, mai vine o apă aşa de mare, să nu mai fie astfel de probleme”.

    “În rest, primesc şi evaluarea pentru gospodării şi, în urma dispoziţiilor date chiar mâine (n.r. – joi), pentru cele trei judeţe, primele sume necesare vor fi alocate”, a spus Ponta.

    Premierul a precizat că va mai merge în alte două comune din Gorj afectate de inundaţii, iar apoi va vedea ce se întâmplă în judeţele Vâlcea şi Argeş, şi acestea grav afectate de inundaţii, unde, “eventual”, se opreşte, apoi va merge la Bucureşti pentru a face o evaluare cu toţi miniştrii şi toate autorităţile aflate în teritoriu pentru ca joi să poată fi alocate sumele necesare şi “să se ştie exact pentru ce anume se alocă, deci care sunt priorităţile imediate”.

    “În rest, s-au luat toate măsurile, azi putem să spunem că nu mai este nicio viaţă în pericol, însă nu se linişteşte, nu se mulţumeşte nimeni până nu trece codul roşu”, a mai spus Ponta, adăugând că s-a lucrat toată noaptea în zonă şi că salvamontiştii “şi-au făcut din nou treaba” pentru salvarea persoanelor rămase izolate din cauza viiturilor.

    În urma inundaţiilor din judeţul Argeş şi-au pierdut viaţa două persoane – un bărbat din localitatea Merişani şi un bătrân de 71 de ani din localitatea Vedea, care au fost luaţi de viiturile puternice, iar în judeţul Vâlcea două persoane sunt căutate, fiind vorba despre un bărbat de 38 de ani care a fost văzut în timp ce era luat de o viitură şi despre un bătrân dispărut, despre care se presupune că a fost luat de apă.

    Viiturile au provocat distrugeri masive în zeci de localităţi din judeţele Gorj, Argeş, Vâlcea, Teleorman şi Olt, unde sute de oameni au fost evacuaţi din calea apelor revărsate, în unele zone debitele înregistrate pe râuri fiind istorice.

  • Inundaţiile din România în IMAGINI. Mai multe judeţe, sub avertizare cod roşu – GALERIE FOTO

    În urma inundaţiilor din judeţul Argeş şi-au pierdut viaţa două persoane – un bărbat din localitatea Merişani şi un bătrân de 71 de ani din localitatea Vedea, care au fost luaţi de viiturile puternice, iar în judeţul Vâlcea două persoane sunt căutate, fiind vorba despre un bărbat de 38 de ani care a fost văzut în timp ce era luat de o viitură şi despre un bătrân dispărut, despre care se presupune că a fost luat de apă.

    VEZI GALERIA FOTO

    Viiturile au provocat distrugeri masive în zeci de localităţi din judeţele Gorj, Argeş, Vâlcea, Teleorman şi Olt, unde sute de oameni au fost evacuaţi din calea apelor revărsate, în unele zone debitele înregistrate pe râuri fiind istorice.

     

  • COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ploi şi vijelii în 8 judeţe. HARTA zonelor afectate

    Potrivit avertizării cod portocaliu, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Caraş-Severin, iar pe parcursul zilei de joi şi în judeţele Mehedinţi şi Dolj, va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 40-50 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 70 de litri pe metru pătrat.

    De asemenea, judeţele Timiş, Hunedoara, Gorj, Vâlcea şi Olt vor fi, de joi, ora 03.00, până vineri, la ora 10.00, sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii.

    “În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-vestul ţării, precum şi în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 50 l/mp”, potrivit avertizării cod galben.

     

  • Ucraina: Armata a preluat controlul asupra unui oraş de lângă Doneţk şi a fost atacată din Rusia

    Militari loialişti s-au angajat în confruntări armate şi la Ilovaisk, la aproximativ 20 de kilometri est de Doneţk, a precizat Statul Major al operaţiunilor ucrainene în est, într-un comunicat.

    După ce au preluat controlul asupra bastionului rebel de la Slaviansk, la începutul lui iulie, forţele ucrainene câştigă teren treptat şi se apropie de marile oraşe din regiune în care s-au regrupat separatiştii, şi anume Doneţk şi Lugansk.

    Ele şi-au intensificat în ultimele zile eforturile atât în zona dintre cele două oraşe, cât şi în apropiere de frontiera cu Rusia, acuzată de către Kiev şi Occident că alimentează rebeliunea cu armament şi combatanţi.

    Statul Major, care a precizat că trupele ucrainene nu au înregistrat nicio pierdere în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat că acestea au fost vizate de mai multe atacuri, în special marţi seara, când au fost efectuate tiruri de pe teritoriul rusesc asupra unui punct de trecere a frontierei, la Dovjanski.

    Trupele ucrainene au fost vizate miercuri dimineaţa de un atac cu şapte tancuri, susţinute de vehicule care au traversat frontiera din Rusia, în apropiere de satul Dibrivka, la nord-est de Doneţk, potrivit aceleiaşi surse.

    La Lugansk, un civil a fost omorât în confruntări armate în ultimele 24 de ore, au anunţat miercuri dimineaţa autorităţile locale.

     

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Preţ şi dispreţ

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)


    Probabil că la ură facem cu toţii faţă mult mai uşor, este oarecum digerabilă, dar când vine vorba despre dispreţ, ajungem să fim îngenuncheaţi. Este un cuvânt rar folosit care are un nonverbal inconfundabil, dar efectele pe care le produce sunt devastatoare. Este cea mai opacă trăire pe care o poate avea cineva. Din păcate o au foarte mulţi oameni şi se folosesc de ea ca de o calitate, fără să simtă măcar pentru o secundă că, de fapt, este vorba despre o tară de caracter. Da, dispreţul este apocaliptic.

    Cred că dacă mâncăm cartofi prăjiţi şi fumăm toată viaţa ajungem mult mai sănătoşi la sfârşitul vieţii, oricând ar fi acesta, decât dacă ne rafinăm în practicarea dispreţului. Plus că lumea din jurul nostru va fi infinit mai fericită.
    Am ales „dispreţul“ ca temă pentru că este foarte mare controversa prin organizaţii în legătură cu cât de mult trebuie să ne iubim colegii, cât de mult să ne iubim între noi şi pe noi înşine? Nu prea există un cuvânt sau un concept corporate pentru această emoţie organizaţională, utilă de practicat şi de operaţionalizat. Răspunsul meu categoric este că nu trebuie să ne iubim absolut deloc!

    Dacă vreodată aţi simţit că „nu mai puteţi“ sau că este „de ajuns“ în relaţie cu cineva, aceste stări vin pe calea dispreţului. Ura este gestionabilă. Dispreţul tulbură. Deşi ura este emoţională, ea poate fi înţeleasă şi acceptată raţional (mă urăşte, nu pot să fac mai mult, ne vom evita), pe când dispreţul, care este raţional, nu poate fi digerat emoţional (ce are cu mine, nu înţeleg ce vrea de la mine?). Dispreţul este produs de oamenii care sunt copleşiţi de propriul sentiment de inferioritate şi pe care îl depăşesc, în propria percepţie, aparent, prin superioritatea pe care cred ei că o capătă dacă au lipsă de consideraţie pentru interlocutor. Îşi fac loc în lume nu prin înlăturarea altora, ci prin lipsa completă de consideraţie faţă de oameni, prin ducerea în derizoriu a oricui şi a orice cu o foarte mare uşurinţă.

    Practicanţii de dispreţ sunt adesea fiinţe foarte deştepte care scapă din vedere un amestec subtil şi esenţial de nuanţe: logica corectă a sentimentelor care sunt puse în opoziţie. Dacă nu este bine să avem lipsă de consideraţie nu înseamnă că trebuie să ne iubim, ci doar că putem să avem consideraţie.

    Dacă iubirea vine la pachet cu ura, fiind generate de acelaşi organ (să zicem inima, în tot iraţionalul ei), dispreţul nu are nicio legătură cu iubirea, ci fix cu decizia de a preţui conştient ceea ce este de preţuit. Decizia de a vedea ce este bun în fiecare şi de a folosi potenţialul maxim al fiecărui om pleacă numai şi numai din cap şi este o alegere. A decide sau a alege conştient nu este ceva dat, ci este ceva antrenat. Capacitatea de conştientizare este o calitate pe care numai şi numai experienţele de viaţă ne-o antrenează. După acest moment, de conştientizare, deciziile ne aparţin.

    Cum spuneam într-un text, mai vechi, afirmaţia Aşa sunt eu! este o încăpăţânare, nu o conştientizare.

    Cinismul este varianta benignă a dispreţului. În comparaţie cu dispreţul este chiar înduioşător, iar dacă vine şi cu un pic de umor ironic sau dacă este autoironic poate stârni zâmbete. Dispreţul face ravagii însă.

    Emoţia organizaţionlă corectă este preţuirea sau consideraţia, care de fapt este cea mai sănătoasă şi longevivă formă de iubire, fără a fi iubire. Preţuirea este o artă, iar simţul artei se educă şi se rafinează în timp. Este drept, nu toată lumea apreciază, înţelege sau colecţionează artă. Nu trebuie să preţuim pe oricine şi oricum, dar este musai să preţuim orice este de preţuit în fiecare dintre oamenii cu care interacţionăm.

    Decizia de a vedea ce este bun în jurul nostru şi de a consolida relaţiile pe calităţi, nu de a le consuma pentru defecte, este proba fiecăruia de maturitate şi de înţelepciune. N-am întâlnit niciodată oameni înţelepţi care să dispreţuiască, dar am întâlnit foarte mulţi oameni inteligenţi care o fac. Nu am întâlnit absolut niciun om matur, în sensul profund al maturităţii (nu în sensul buletinului), care să dispreţuiască, dar am întâlnit adulţi rămaşi în teribilismul adolescenţei, evident, plini de dispreţ faţă de orice. Din contră, ce îi face înţelepţi şi maturi pe aceşti oameni este fix capacitatea de a preţui valoarea, oricâtă şi oriunde se găseşte ea.

    Altminteri, când vor vedea tabloul scump cu floarea-soarelui vor zice: A, îl ştiu eu pe băiatul ala care l-a pictat, Vincent cumva parcă! Era şi un pic nebun la cap, şi-a tăiat o ureche singur!

  • Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Despre visual management

    CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România


    Fiecare a luat-o în felul său: o ingineră s-a apucat să comande cutii colorate şi a pus componentele în cutii de altă culoare. S-a dovedit a fi o idee excelentă: astfel, dacă aveai nevoie de un rezistor – cutie albastră, un condensator găseai în cutia galbenă, şi aşa mai departe. Pentru toţi a devenit mai uşor să identifice materialele. O domnişoară manager a comandat uniforme de culori diferite; astfel ştiai imediat unde să găseşti un inginer (albastru) sau un şef de tură (portocaliu) sau dacă avem vizitatori în site (verde). Şi uite aşa, managementul vizual se dovedea util într-o grămadă de cazuri: bibliorafturile aveau culori specifice departamentelor sau înregistrărilor stocate, graficele şi sistemul de comunicare au început să capete culori diferite în funcţie de subiectul adresat, şi tot aşa…

    Şi pentru că am ajuns la comunicare, am ajuns şi la persoana desemnată să se ocupe de management vizual. Care după ce a încercat să scoată în evidenţă îmbunătăţirile enumerate mai sus, dar şi multe altele pe care le-am uitat între timp, s-a lovit de dorinţa şefului de trib (Lean), care avea un task nou: să scoată în evidenţă puterea lean în faţa potenţialilor clienţi.

    Şi uite aşa a apărut primul panou cu poze şi grafice slăvind marile realizări.

    A avut succes la managementul de top (care se afla în lipsa altei idei, dar era deopotrivă presat de nivelurile superioare să ia măsuri).

    Aşa a apărut al doilea panou cu realizări, cifre, tabele, grafice şi alte lucruri.

    Apoi au apărut galeriile foto (alte panouri).

    În cele din urmă, s-a format o alee, un labirint creat din panouri publicitare, ce slăveau măreţele realizări Lean, creşterile constante de productivitate, oamenii fericiţi care lucrau în firmă şi aşa mai departe.

    Şi dacă am avut aleea, am început să o folosim.

    Oricine venea în fabrică avea parte de o vizită la „managementul vizual“; indiferent ce întrebare aveau oamenii, se găsea drept răspuns un panou, un perete cu poze, grafice şi explicaţii. Voia vizitatorul să vadă linia de producţie? Aveam poze cu linia.

    Nu ştiu câţi dintre cei care veneau în vizită nu se simţeau realmente aburiţi de abordarea noastră; oricum cei curioşi să facă afaceri nu se lăsau până nu vedeau şi linia de producţie pe bune, ca să se convingă cu ochii lor de ce se întâmpla acolo.

    Vă întrebaţi, poate, ce am împotriva galeriei de artă menţionată. Păi în principiu mă deranja că era botezată management vizual şi nu galerie de reclamă. Şi mai aveam la ora aia o supărare: costul menţinerii celebrei galerii de artă, unde picturile, graficele şi alte cele se actualizau zilnic. Pe de o parte eram certaţi nonstop, ca să reducem costurile, să păzim pădurile şi să avem grijă la demersuri ecologice, să economisim hârtia şi curentul. Din această pricină inginerii ajungeau să recicleze din greu hârtie şi ar fi tipărit şi pe a treia faţă a paginii de ar fi existat. Dar, pe de altă parte, ei bine, departamentul de visual management avea în permanenţă hârtie de calitate superioară, imprimante color şi vreo cinci asistente care să pună afişe pe panouri.

    Şi degeaba se supăra managementul de top pe băşcălia la adresa celebrei galerii; nu poţi să ratezi prilejul de a face puţin mişto de cei care au comandat doar patru panouri pătrate ca să construiască un cub, cub ce ar fi trebuit să aibă câte un set de învăţăminte pe fiecare suprafaţă.

    Un alt aspect al visual management se leagă de… fericirea angajaţilor. Îmi amintesc de vizita unui guru în LeanSixSigma, care a remarcat că oamenii sunt cam trişti în fabrică. Era evident că exista ceva în neregulă cu condiţiile oferite. Cei din fabrică au recunoscut că le scapă ceva şi au cerut indicaţii. Urmare a acestei cereri, au primit şi o sugestie: faceţi ceva cu mediul înconjurător, înveseliţi-l. Puneţi, de exemplu, o mică fântână arteziană.
    Mă credeţi dacă vă spun că până a doua zi a fost montată o fântâniţă kitschoasă care se pune pe perete, are un mic bazin şi o pompiţă pentru a recircula apa? Undeva în holul principal, unde nu se potrivea cu nimic (decât dacă ar fi fost în vila vreunui manelist de soi).

    A apărut apoi omul cel mare şi ne-a văzut pe toţi zâmbind. Ce mai! Abia ne abţineam să nu râdem cu hohote din cauza inepţiei din hol. Dar, senin, el a declarat: „Vedeţi? O investiţie mică, o idee atât de simplă, şi uite cum oamenii au început să zâmbească!“

  • Doborârea MH17 creşte presiunea pe umerii lui Vladimir Putin. Conflictul din Ucraina devine internaţional

    PÂNĂ ÎN URMĂ CU MAI BINE DE O SĂPTĂMÂNĂ, EUROPA DE VEST A PRIVIT RĂZBOIUL CIVIL DIN UCRAINA CA PE UN CONFLICT ÎNDEPĂRTAT, ÎN CARE SE BAT BĂRBAŢI CU BĂRBI MARI ŞI UNIFORME CIUDATE. Doborârea avionului civil care zbura din Olanda în Malaezia a adus brusc conflictul mult mai aproape de Occident, scrie revista germană Der Spiegel.

    Racheta lansată de separatişti ar fi putut lovi pe oricine se afla înt-un avion către Asia. Ruta aeriană care traversează estul Ucrainei este parte a unuia dintre cele mai aglomerate coridoare de zbor din lume. Oricine a călătorit din Frankfurt, Amsterdam sau Londra către Singapore, Hong Kong sau Mumbai a traversat, probabil, această regiune.

    La momentul incidentului, zboruri operate de Singapore Airlines şi Air India se aflau în spaţiul aerian al teritoriului controlat de separatişti, la numai câţiva kilometri de MH17. Câteva ore mai târziu, avionul Lufthansa LH 797 urma să traverseze zona revenind de la Hong Kong la Frankfurt. Piloţii au fost însă nevoiţi să schimbe cursul după tragedia din Ucraina, iar spaţiul aerian din estul ţării este în prezent ocolit de zborurile comerciale.

    UN MOMENT DE COTITURĂ

    Doborârea MH17 ar putea rămâne în istorie drept punctul de cotitură în conflictul ucrainean. Dacă se întâmplă aşa, nu ar fi pentru prima dată când un dezastru al aviaţiei civile are consecinţe politice majore. Politicianul rus de opoziţie Boris Nemţov a caracterizat doborârea aeronavei malaeziene ca fiind echivalentul european al momentului 9/11 (9 septembrie 2001, dată la care mai multe obiective importante din SUA au fost atacate cu avioane civile deturnate de terorişti).

    Chiar dacă nu este chiar cea mai bună comparaţie, dezastrul de pe 17 iulie din Ucraina marchează un moment important pentru Rusia şi preşedintele Vladimir Putin, precum şi pentru preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, instalat în post cu numai două luni în urmă. Momentul este important şi pentru Occident, în special pentru europeni, pe care i-ar putea forţa să adopte o poziţie mai hotărâtă în conflictul din Ucraina. Afirmaţia Rusiei că acesta este un conflict regional, care nu priveşte restul lumii, nu mai poate rămâne în picioare.

    Investigaţia oficială va continua o perioadă lungă şi este puţin probabil ca toate părţile implicate să accepte concluziile experţilor. Suspecţii sunt, însă, pentru toată lumea deja clari: separatiştii proruşi care au primit în ultimele săptămămâni armament sofisticat din Rusia. Aceştia au doborât probabil avionul de pasageri cu o rachetă crezând că este o aeronavă militară ucraineană.

    Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a acuzat rebelii pentru această ”tragedie globală„. Potrivit presei americane, imaginile înregistrate de sateliţii militari ai SUA susţin poziţia preşedintelui. Cancelarul german Angela Merkel a fost, pe de altă parte, mai rezervată, deşi mulţi diplomaţi din Ministerul de Externe cred că rebelii sunt, probabil, cei vinovaţi.

    INE POATE FI TRAS LA RĂSPUNDERE?
    Dacă se dovedeşte că responsabili sunt rebelii proruşi, pe care i-a înarmat, atunci şi Putin va avea de înfruntat critici serioase şi posibil noi sancţiuni cu impact major pentru Rusia. Acesta ar putea fi motivul pentru care separatiştii au refuzat iniţial accesul observatorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la rămăşiţele avionului. ”Nu avem timp de propagandă. Nu avem timp de jocuri„, a spus Obama la scurt timp după tragedie. Preşedintele parlamentului ucrainean, Oleksandr Turcinov, a cerut chiar ca Occidentul să înceapă să înarmeze Ucraina.

    În Europa, mulţi lideri şi-au exprimat indignarea faţă de doborârea avionului. |ntr-un editorial în Sunday Times, premierul britanic David Cameron a afirmat că atacul este ”rezultatul direct al acţiunilor Rusiei de destabilizare a unui stat vecin, căruia i-a violat integritatea, prin susţinerea, înarmarea şi antrenarea miliţiilor. (…) Trebuie să transformăm acest moment de indignare într-unul de acţiune„.