Blog

  • Tunelul pe sub Parlament, supus aprobării noului plen al Camerei Deputaţilor, după ce obţine avize de la SRI şi MApN

    Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a discutat, în şedinţa de luni, scrisoarea trimisă de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, referitoare la avizarea tunelului care va trece pe sub Palatul Parlamentului, fiind dat un acord de principiu.

    Primarul Sorin Oprescu a sesizat Biroul Permanent al Camerei pentru obţinerea avizului “în vederea elaborării documentaţiei de urbanism necesară realizării arterei de circulaţie Diametrala Nord-Sud: Bd. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Str B.P. Haşdeu – Str. Uranus – Calea Rahovei”.

    “Este vorba despre un acord de principiu, în condiţiile în care secretarul general interimar al Camerei Deputaţilor, doamna Ileana Luncan, este însărcinat de Biroul Permanent să ia legătura cu toate instituţiile care trebuie să avizeze un astfel de proiect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragoş Pavăl conduce cel mai mare retailer român şi liderul din bricolaj

    Povestea a început în primii ani după revoluţie, când doi fraţi, Dragoş Pavăl şi Adrian Pavăl, dintr-o familie cu opt copii au pornit afacerea de la zero. A durat mai bine de zece ani până au ajuns la formatul actual de magazin. În 1995 a văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni şi şi-a propus să facă acelaşi tip de afacere.

    În vreme de criză însă, când mai toate reţelele comerciale şi-au văzut vânzările scăzând dramatic şi au preferat o politică precaută, Dedeman s-a extins rapid, iar numărul de magazine a crescut de peste două ori. Vânzările au fost şi ele pe trend ascendent, depăşind anul trecut 2 miliarde de lei, în creştere cu 29% faţă de 2010. Pentru anul în curs compania şi-a bugetat un plus de zece procente faţă de 2011. Anul trecut Dedeman a raportat vânzări mai mari decât concurenţii săi plasaţi pe locurile următoare (Bricostore, Praktiker şi Baumax) la un loc.

    Patru noi magazine – la Bistriţa, Constanţa, Râmnicu Vâlcea şi Slatina – au fost inaugurate anul acesta, obiectivul declarat al lui Dragoş Pavăl fiind să ajungă la 45 de magazine până în 2015. Retailerul are în acest moment suprafeţe de vânzare de peste 310.000 mp, 30 de magazine, două centre logistice şi parc auto propriu. Pe rafturile magazinelor, cu suprafaţă de vânzare între 6.000 şi 18.000 mp sunt aşezate peste 45.000 de produse.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

     

  • Raul Ciurtin este antreprenorul care a transformat o fabrică falimentară într-o companie care se luptă cu multinaţionale

    . În ultimii cinci ani compania, care este listată la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucureşti, a crescut cifra de afaceri de peste două ori şi jumătate şi a urcat două poziţii în topul procesatorilor, ajungând pe locul trei.

    “Am ajuns în perioada în care mi se pare important să menţin Albalact în termeni de cifră de afaceri şi să fac cât de mult profit se poate”, spune Raul Ciurtin. Compania a crescut an de an, chiar dacă după venirea crizei ritmul a fost încetinit, după ce în perioada de boom viteza de creştere anuală era de zeci de procente; pe-atunci însă şi piaţa creştea zdravăn – în 2006 industria a avansat cu o treime, iar compania a avut un avans de 70% a vânzărilor. Pe parcursul ultimilor cinci ani, cifra de afaceri a companiei a crescut de peste două ori şi jumătate şi deşi el însuşi este un exemplu că antreprenorii români se pot lupta umăr la umăr cu multinaţionalele, rezultatele nu-l fac pe ardeleanul get-beget să se împăuneze, ci mai degrabă se arată, după propriile spuse, “foarte atent” la ce se întâmplă în piaţă. Povestea afacerii a început când era medic stagiar la Baia Mare iar tatăl său, Petru Ciurtin, a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la Albalact, o companie aflată la acel moment în pragul falimentului.

    În primul semestru al acestui an cifra de afaceri s-a menţinut la nivelul celei raportate în aceeaşi perioadă din 2011: 166 milioane de lei. Profitul net din primul semestru al acestui an a depăşit 3,5 milioane de lei, fiind cu 58% mai mare decât profitul din primul semestru al anului 2011 (2,2 mil lei). În ultimii cinci ani compania a urcat două poziţii în topul procesatorilor de lactate, ajungând acum pe locul trei, după Danone şi Friesland Campina.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

     

  • Ponta: Băsescu să-şi folosească şarmul cu doamna Merkel pentru următorul summit. Eu mă ocup de restul

    “Cele 48 de miliarde propuse iniţial de Comisia Europeană, ca să fim realişti, probabil că nu se vor putea păstra, important e cât se taie din cei 48. E mare diferenţă dacă se taie un miliard sau dacă se taie zece”, a spus Ponta. De asemenea, Ponta a precizat că, dincolo de cifra totală alocată României, este “foarte important” să fie scoase prevederile “puse numai pentru România sau care dezavantajau România”. “Începând cu faimosul paragraf 45, cel legat de absorbţia în 2011 – pentru că paragraful se referea la gradul de absorţie din 2011, ceea ce însemna să fim pedepsiţi în 2014-2020 pentru lipsa de capacitate de până în 2011. Fac această precizare pentru pedeliştii care ne tot ceartă pe la televizor, legătura se făcea cu gradul lor de absorbţie”, a explicat premierul.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cum se fac 200 de milioane de euro pe an din ŞAORMA

    Vineri, aproape de ora 12 noaptea, in zona Gara de Nord. Cinci pusti discuta zgomotos la o bere. Sau mai exact, la patru beri si o cola. “E cea mai buna. De asta am venit de la Ploiesti”, spune soferul grupului, cel care bea cola si infuleca de zor din saorma.

    Locul unde se petrec toate acestea se numeste “La Haleala” si are una dintre cele mai cautate saorma din Capitala, potrivit celor aproape 600 de pagini de comentarii ale topicului de discutii “Saorma si Pizza / Peregrinari prin Bucuresti”, deschis in urma cu aproape opt ani pe forumul computergames.ro. Astfel de discutii sunt insa frecvente pe toate forumurile romanesti, incepand cu cele generaliste si pana la cele dedicate tehnologiei, (xtrempc.ro sau softpedia.com), masinilor (daciaclub.ro) sau chiar nutritiei (GetFit.ro).

    De altfel, prin intermediul forumului l-am abordat si pe Razvan, administratorul firmei care detine saormeria. “Prietenii mi-au zis ca sunt nebun, dar eu cred ca am o nisa: o saorma, dar nu ieftina, ci asa cum am vazut eu in Siria sau in alte tari arabe pe unde am mai fost. Sunt, cred, singurul care foloseste ketchup Heinz. Si ei s-au mirat cand le-am spus ca il folosesc pentru saorma. Ba, mai mult, pe langa cele patru sosuri obisnuite (ketchup dulce si picant si maioneza cu sau fara usturoi – n. red.), mai am inca noua ale caror retete le-am adaptat eu “, spune Razvan, care pare ca ar putea sa vorbeasca ore in sir despre modul cum se prepara o saorma si sosurile cu care trebuie combinata.

    Cu astfel de ingrediente, “La Haleala” vinde cam 300-400 de saorma pe zi, cu un varf vinerea seara. La un pret de 14 lei, aceasta inseamna mai bine de 1.000 de euro pentru micutul spatiu comercial de 60 de metri patrati in care lucreaza patru oameni.


    “Cel mai mult am vandut 700 de saorma intr-o zi, dar suntem departe de ce vinde Dristor, Genin sau Maverick”. Cele trei nume mentionate de Razvan – situate in unele dintre cele mai dense zone din Capitala – sunt deschise in urma cu cel putin 10-15 ani, nu doi, precum micutul spatiu de 60 de metri patrati al lui Razvan, si sunt recunoscute de aproape toti jucatorii din domeniu ca fiind printre cele mai prolifice saormerii, avand clienti chiar si tarziu in noapte. De fapt, mai corect ar fi sa spunem ca au clienti mai ales tarziu in noapte, caci, pentru acest model de business, intervale orare precum 21.00-24.00 sau 03.00-04.00 inseamna un varf de clienti.

    “Sunt tineri care ies in oras, se intorc din cluburi si li se face foame sau taximetristi si alti muncitori care ies sau intra in tura. Iar saormeriile le ofera exact ceea ce isi doresc: un fel de mancare ieftin si la indemana”, crede sociologul Mircea Kivu.

  • EXPLOZIE la combinatul Mechel din Târgovişte, un muncitor a fost rănit, suferind arsuri pe 80% din suprafaţa corpului

    Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, Elena Ionescu, bărbatul a suferit arsuri de gradele doi şi trei pe 80% din suprafaţa corpului, este conştient, dar în stare gravă, iar medicii au decis că este necesară transferarea lui la o clinică de specialitate din Capitală. “Pacientul are 44 de ani. Am înţeles că lucrează ca sudor şi a fost adus la noi cu o ambulanţă. A fost investigat medical, stabilindu-se că are arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Este conştient, comunică, dar medicii au decis ca el să fie transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Arşi din Bucureşti”, a declarat prutătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Victima a spus că în momentul producerii deflagraţiei a vrut să închidă ventilul instalaţiei de alimentare cu oxigen.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cyber Monday, cea mai plină zi a anului pentru magazinele online din SUA

    Cyber Monday este termenul folosit pentru lunea care urmează celor patru zile de Black Friday, startul sezonului de vânzări de iarnă în Statele Unite. În ultimii cinci ani, vânzările de Cyber Monday au crescut de peste două ori. “Cyber Monday, potrivit evoluţiei din ultimii ani, va fi cea mai aglomerată zi a sezonului pentru vânzările online, estimate la aproape 1,5 miliarde de dolari sau chiar mai mult”, a declarat preşedintele ComScore, Gian Fulgoni. Aşteptările pentru evoluţia Cyber Monday nu sunt la fel de optimiste comparativ cu Black Friday, notează MarketWatch. Astfel, vânzările online de Black Friday au urcat cu 26% şi au depăşit 1 miliard de dolari pentru prima dată.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Spania va cere un ajutor financiar pentru bănci de peste 40 miliarde euro

    Ţările din zona euro au anunţat în iunie până la 100 de miliarde de euro pentru Spania, fondurile urmând să fie folosite la sprijinirea sectorului bancar spaniol, lovit puternic de criza domeniului imobiliar, potrivit publicaţiei locale El Pais. Spania va folosi 37 de miliarde de euro pentru cele patru bănci naţionalizate, Bankia, Novagalicia, CatalunyaCaixa şi Banco de Valencia, iar 2,5 miliarde de euro pentru recapitalizarea unei instituţii înfiinţate recent pentru activele toxice, scrie El Pais. Fonduri de încă 2-3 miliarde euro ar putea fi utilizate pentru alte bănci care ar avea nevoie de ajutorul statului.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta: Videanu şi Roibu tot pornesc executări silite la Oltchim prin firme controlate. Am sesizat DNA

    “În aceste zile, prin firmele controlate de domnul Roibu şi domnul Videanu, se tot pornesc aşa zise executări silite, firme off-shore, cu care domnul Roibu a încheiat contracte şi în spatele cărora se află Videanu. Domnul Chiţoiu a depus deja plângeri penale, vom depunde în continuare şi după ce domnul Morar termină cu interviurile şi cu lansările de cărţi la un moment dat, când va avea timp, se va ocupa şi de devalizarea Videanu-Roibu a Oltchim-ului”, a declarat Ponta. Premierul declara, vineri, la Iaşi, că şeful DNA Daniel Morar ar trebui să dea informaţii despre neregulile de la Oltchim, după ce termină cu “mascarada” de la CSM privind audierile celor care aspiră la funcţiile de procuror general şi de şef al DNA.

    Mai multe pe mediafax.ro