Blog

  • Cum îşi îmbolnăveşte şi omoară Bank of America angajaţii

    Yuliya Lavysh a fost încântată să accepte o ofertă pentru un job de la Bank of America în timp ce era studentă la Universitatea Smith. Dar a renunţat în 2022, după trei ani pe­trecuţi în sediul din Chicago, unde şefii au ţinut-o pe ea şi pe colegii ei la muncă în birou până la ora 5 dimi­neaţa, cerându-le să mintă în legă­tură cu programul de lucru, scrie The Wall Street Journal.

    Odată, a spus ea, a lucrat până la 4 dimineaţa şi se îndrepta spre casă cu un taxi doar pentru ca un bancher senior să-i ceară mai multe modifi­cări pentru o propunere către un cli­ent şi să lase o copie tipărită superi­orilor pentru verificare. Yuliya i-a cerut taximetristului să se întoarcă.

    Roy Wang a lucrat ca bancher de investiţii pentru subsidiara din Tokyo. Şi-a înregistrat meticulos ore­le suplimentare. Dar când resursele umane le-au spus şefilor săi că lu­crea­ză prea mult, un manager i-a cerut să raporteze doar cât este per­mis de politicile băncii.

    Roy a spus că a continuat să lucreze cel puţin o noapte întreagă în fiecare săptămână – şi nu era ceva neobişnuit ca ban­cherii juniori să prindă câteva ore de somn într-o cabină de baie sau într-o sală de conferinţe. A plecat după ce medicul său i-a semnalat că are probleme cu colesterolul şi că alţi indicatori au crescut la niveluri nesănătoase. Un analist din echipa de finanţe pentru America de Sud din New York s-a prăbuşit anul trecut după ce a lucrat ore îndelungate, determi­nându-i pe colegii săi să cheme o ambulanţă la birou.

    Un alt bancher din New York, în prezent vicepreşedinte, s-a internat într-un spital anul acesta după ce s-a simţit rău şi dezamăgit din cauza muncii non-stop – totuşi a ales să continue să îndeplinească sarcinile şi a preluat apelurile clienţilor de pe patul de spital.

    Apoi, în mai, un asociat al Bank of America a murit. El a lucrat peste 100 de ore pe săptămână pentru a ter­mina munca la o achiziţie de 2 mi­liarde de dolari.

    Wall Street Journal a vorbit cu peste 35 de oameni familiarizaţi cu condiţiile de muncă de la Bank of America, inclusiv foşti şi actuali ban­cheri de investiţii, de la nivel inferior până la nivel executiv, din birouri din întreaga lume.

    Mulţi au descris modul în care superiorii îi instruiesc pe bancherii juniori să ignore politicile care limitează programul.

    Experienţele lor contravin regu­lilor introduse cu un deceniu în urmă pentru a proteja bancherii de su­praso­licitare, ridicând să readucă în lumina reflectoarelor cultura de muncă a băncii.

    Restricţiile au fost puse în aplicare după un alt deces – un stagiar de la Bank of America din Londra a murit în urma unei crize, după ce a lucrat mai multe nopţi la rând.

    Decesul din luna mai a stârnit un nou protest public în privinţa tratamentului aplicat de bănci tinerilor angajaţi şi a posibilelor consecinţe ale muncii în exces. Experienţele de la Bank of America au ecou la toate băncile de pe Wall Street, unde orele lungi şi respectul faţă de comenzile şefilor, oricât de nerezonabile, sunt ceva normal. În posturile în care salariile la nivel de debut pot ajunge la 200.000 de dolari, mulţi bancheri spun că ezită să-şi spună îngrijorările cu privire la condiţiile lor de muncă.

     

  • Unde se duce lemnul polonez? În China. Pădurarii vor să oprească exporturile în afara UE

    Compania Pădurile Statului a cerut Ministerului Climei şi Mediului noi reglementări pentru a restric­ţiona exportul de lemn polonez în afara Uniunii Europene. Instituţia, ca principal furnizor de lemn pe piaţa poloneză, vrea să se asigure că această materie primă devenită valoroasă este prelucrată pe piaţa internă, contribuind la dezvoltarea industriei autohtone de profil, scrie The Warsaw Voice.

    Potrivit pădurarilor, industria poloneză a lemnului se confruntă cu un deficit de 3-4 milioane de metri cubi (aproximativ 2,22-2,96 milioane de tone) de lemn în fiecare an. Pen­tru a-şi satisface nevoile de produc­ţie, Polonia este nevoită să importe lemn din străinătate. Între timp, lem­nul polonez, care ar trebui să alimen­teze industria autohtonă, este expor­tat prin intermediari. Din păcate, legislaţia existentă nu oferă Pădurilor Statului posibilitatea de a reduce acest fenomen.

    Potrivit datelor Oficiului Central de Statistică (GUS) pentru 2019-2023, în această perioadă au fost ex­portate 14,3 milioane de tone de lemn nepre­lucrat. Cel mai mare des­ti­natar pentru cheresteaua poloneză a fost Germa­nia, care a achiziţionat peste 5,3 mili­oane de tone. China a importat 4 mili­oane de tone de che­restea poloneză în aceeaşi perioadă, reprezentând aproa­pe 28% din totalul exporturilor.

    Potrivit pădurarilor, modificările propuse de Pădurile Statului la Legea privind conservarea caracteru­lui naţional al resurselor naturale stra­tegice ale ţării şi la Legea privind concurenţa şi protecţia consumato­rilor vor contribui la schimbarea a­cestei situaţii dificile pentru industria poloneză a lemnului şi, prin urmare, pentru economia întregii ţări.

    „Să ne amintim că industria lem­nului din Polonia generează 2,5% din PIB-ul nostru, este deci – mai ales în vremurile tulburi de astăzi – o re­sur­să strategică. Vrem să facem tot posibi­lul pentru a opri exportul lem­nu­lui în afara UE“, a declarat Witold Koss, director general al Pădurilor Statului, cotidianului Rzeczpospolita. Compa­nia a propus o interdicţie temporară a exportului de lemn brut în afara Uniunii Europene.

    Pentru încălcarea acestei interdicţii, aceştia solicită pedepse cu arestare, restrângerea libertăţii sau o amendă de până la 5 milioane de euro.

    „Introducerea acestor schimbări este în interesul economiei poloneze. Este important ca lemnul polonez să rămână în ţară şi ca antreprenorii polonezi să găsească că este mai profitabil să îl prelucreze în Polonia în produse finite decât să vândă materie primă în străinătate“, a spus Piotr Poziomski, preşedintele Camerei Economice Poloneze a Industriei Lemnului.

     

  • Un celebru investitor avertizează: Bursa americană va suferi o corecţie majoră peste doar câteva luni. „Cred că vom vedea scăderi în piaţă, cel mai probabil în 2025. Ştim deja ce le va cauza”

    David Roche, investitorul care a prezis criza din 2008, prevede scăderi în piaţa americană în anul 2025 din cauza reducerii întârziate a dobânzilor, a încetinerii economiei şi a bulei AI, scrie CNBC.

    „Cred că vom vedea scăderi în piaţă, cel mai probabil în 2025. Ştim deja ce le va cauza”, a explicat Roche.

    Industria inteligenţei artificiale a intrat „în mod cert într-o bulă” din care va ieşi în următoarele şase luni, cauzând încetinierea economiei americane.

    „Aceste motive sunt suficiente pentru a justifica o scădere pe bursă de 20% în 2025, sau poate chiar de la sfârşitul acestui an”, continuă David Roche.

    Conform celebrului investitor, Rezerva Federală Americană ar urma să reducă dobânzile cu 0,25% la următoarea şedinţă de politică monetară, scăzând totodată şi profitul companiilor.

    Cu toate că posibilitatea unei corecţii majore pe bursa americană creează temeri, Roche consideră că nu va determina „distrugerea economiei mondiale”.

  • Dezastru pentru economia rusă: Rubla a pierdut 7% din valoare faţă de dolar în doar o săptămână

    Incursiunea Ucrainei în teritoriul rus îşi arată efectele asupra rublei, scrie FT.

    Moneda naţională a ţării a pierdut 7% din valoare faţă de dolarul american, de la sfârşitul săptămânii trecute.

     Aceasta se tranzacţionează acum la un nivel de 90,6 ruble pentru un dolar, cea mai mică valoare din mai.

  • O nouă tranzacţie: grupul farmaceutic Dona vrea să intre pe piaţa produselor veterinare şi cumpără un distribuitor local

    Grupul Dona, format dintr-o reţea de farmacii şi un distribuitor de medicamente, al patrulea jucător din piaţa farma, vrea să cumpere divizia de distribuţie de produse veterinare din cadrul companiei din Iaşi Vetro Soluţions, importator şi distribuitor de medicamente şi servicii pentru cabinete veterinare, clinici, farmacii, pet-shop-uri şi ferme.

    Tranzacţia se află pe masa Consiliului Concurenţei pentru aprobare.

    Dona Logistica, parte din grupul de firme Dona, este distribuitor cu ridicata de produse farmaceutice de uz uman către spitale şi farmacii.

    Vetro Solutions este importator şi distribuitor de medicamente şi servicii pentru cabinete veterinare, clinici, farmacii, pet-shop-uri şi ferme. În cadrul companiei funcţionează

    Divizia VET, specializată în distribuţia cu ridicata de produse veterinare destinate cabinetelor, clinicilor şi farmaciilor veterinare, precum şi pet-shop-urilor.

    Businessul Vetro este realizat în proporţie de 70% din segmentul animalelor de companie şi în proporţie de circa 30% din segmentul fermelor, unde compania a observat o scădere la nivel de piaţă. 

    Compania din Iaşi vinde în sistem b2b şi deserveşte circa jumătate din cei aproximativ 7.400 de medici veterinari din România. 

    Vetro Solutions a fost fondată de medicul veterinar Dumitru Fodor în urmă cu opt ani şi este controlată de acesta

    În 2022, compania Vetro Soluţions a avut un business de 63 mil. lei, în uşoară creştere faţă de anul anterior, din datele publice. Compania a înregistrat şi pierderi de 4,6 mil. lei.

    Românii au 4,4 milioane de pisici şi aproape la fel de mulţi câini (4,2 milioane), dar doar 290.000 de păsări şi 90.000 de peşti. Astfel, aproape jumătate dintre gospodăriile din România au un câine, o pisică sau ambele animale, cea mai mare pondere din Europa, conform celor mai recente date ZF.

  • Un complex comercial unde se vindeau fake-uri, închis de Poliţia Capitalei

    Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2 au pus în executare 48 de mandate de percheziţie domiciliară, în Capitală, într-un dosar penal de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

    Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat că la o adresă din Capitală, unde este amplasat un complex comercial, 50 de persoane comercializau produse, respectiv articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii ce poartă semne identice cu ale unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.

    „În vederea administrării materialului probator, în această dimineaţă, poliţiştii au pus în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză. De asemenea, persoanele vizate vor fi audiate, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, transmite Poliţia Capitalei.

    În urma efectuării percheziţiilor, a fost dispusă închiderea complexului comercial respectiv, întrucât s-a constatat lipsa autorizaţiilor de funcţionare.

    De asemenea, au fost identificate şi ridicate bunuri de interes în cauză, în vederea confiscării, în valoare totală de peste 1.000.000 de euro.

  • De 16 luni Bursa de Valori Bucureşti creşte încontinuu. Să fie august 2024 a 17-a lună la rând pe plus sau prima pe minus din martie 2023 încoace?

    De 16 luni, mai exact din martie 2023, Bursa de Valori Bucureşti nu a avut nicio lună de scădere prin prisma evoluţiei indicelui BET-Total Return, care reflectă evoluţia randamentelor dividendelor, un trend prelungit de creştere despre care un analist spune că se “autosabotează” şi că în orice moment pot să apară corecţii pentru a elibera din tensiune.

    Iar tensiunea apare în contextul în care aceste episoade de creştere susţinută, date de rezultatelor financiare îmbunătăţite ale companiilor şi fluxurile mari de capital îndreptate spre piaţa de capital în contextul listării Hidroelectrica (H2O), determină ca incertitudinea să crească iar pe investitori să se întrebe: este bine să marchez acum? Este prea târziu să investesc?

    “Tensiunea creşterii urma să fie eliberată cu prima ocazie! S-a întâmplat acum (pe 5 august 2024 când BET-TR a scăzut cu 3,6% – n.red) când am avut patru factori negativi care s-au suprapus pe pieţele internaţionale. Într-un context al unei pieţe bursiere care evolua în modul de tranzacţionare de vară, luna august fiind tradiţional luna vacanţelor în lumea vestică şi implicit o lună cu lichiditate bursieră scăzută”, spune Alin Brendea, analist al Prime Transaction.

    În luna augut la Bursa de Valori urmează sezonul de raportări financiare aferente primului semestru din 2024, cu emitenţi de calibru mare care ies la tablă, precum Banca Transilvania, Hidroelectrica, Romgaz, fiind de asemenea urmărit şi programul de răscumpărări din partea Fondului Proprietatea.

    Brendea enumeră factorii care au stat la episoadele de scăderi atât de la Bucureşti cât şi de pe pieţele externe: menţinerea dobânzii-cheie de către Rezerva Federală a SUA – ceea ce a deteminat unele comentarii că FED ar fi putut rămâne în urma evoluţiei economice, decizia neaşteptată din Japonia de a creşte dobânda cheie, rezultatele dezamăgitoare ale unor companii precum Intel şi al patrulea element – reinflamarea contextului Israel şi Iran.

    Potrivit datelor agregate de ZF, din cele 61 de luni scurse din august 2019 încoace (deci în ultimii cinci, perioadă în care BET-TR a urcat de 2,7 ori, deci a triplat banii investitorilor), doar 13 luni au fost pe minus, adică 22% din timp. Aceste luni au avut scăderi precum -16% în martie 2020 (pandemia COVID), -12% septembrie 2022, -9% februarie 2022 la -1,6% martie 2023, -0,6% martie 2019, -0,35% octombrie 2021. De la începutul lunii august BET-TR are minus 2,7%.

    Pe de altă parte, celelalte 47 de luni au avut creşteri precum 11% în mai 2020, 10% în septembrie 2023, 9,7% în martie 2021, la 5% în iunie 2021 la 2,5% în februarie 2024, 2,4% în iulie 2024 şi altele. Orice scădere este până la urmă o oportunitate de a cumpăra acţiuni la un preţ redus.

    “Bursa este un vad investiţional atractiv, dar care cere răbdare şi viziune pe termen lung. Scăderile pieţei trebuie înţelese ca ceva organic care fac parte din regulile jocului. Dacă vei înţelege mecanismul bursier cu adevărat, vei ajunge să foloseşti scăderile în folosul tău investiţional, la fel de bine ca şi trendurile de creştere ale pieţei”.​

     

     

  • Iohannis a promulgat legea care plafonează dobânzile la creditele acordate de IFN-uri

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care sunt plafonate dobânzile anuale efective la instituţiile financiare nebancare (IFN-uri) urmând ca pentru creditele în derulare aceasta să se aplice la cerere. Totodată, apar noi limitări în ce priveşte recuperarea creanţelor.

    În luna martie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD, Daniel Cătălin Zamfir,  privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la IFN-uri şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii.

    Concret, dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă, iar în cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 de puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.

    “De azi, niciun IFN nu mai poate executa casele oamenilor! Niciun roman care se imprumuta la un IFN nu va mai plati mai mult decat dublul sumei imprumutate, indiferent de suma si de perioda imprumutului! Nicio firma cesionara de creante-recuperatorii-nu va putea solicita de la un debitor mai mult decat valoarea creantei! ”, spune Daniel Cătălin Zamfir într-o postare pe platforma Facebook.

    Legea urmează să se aplice pentru creditele ipotecare şi cele de consum acordate de IFN-uri, în valoare de până la 100.000 de lei.

    Principalele prevederi ale actului normativ:

    ♦ În cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.

    ♦ În cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.

    ♦ În cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei şi 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.

    ♦ Dacă nivelul DAE sau, după caz, al costului total al creditării pe zi şi/sau al valorii totale plătibile de către consumator sunt mai ridicate decât plafoanele stabilite, aceste niveluri vor fi reduse, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, fie prin apelarea la o entitate de soluţionare alternativă a litigiilor.

    ♦ Firmelor de recuperare creanţe li se interzice să perceapă de la debitori o sumă totală care să depăşească cuantumul creanţei de la momentul încheierii contractului de cesiune, incluzând orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cheltuielile cu executarea silită.

    ♦ În situaţia depăşirii plafoanelor prevăzute, consumatorul poate solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ţinând cont de situaţia financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare.

    ♦ În caz de refuz explicit al cererii de revizuire amiabilă a contractului sau în caz de întârziere cu mai mult de 45 de zile a răspunsului la o astfel de cerere, consumatorul va putea solicita instanţei competente adaptarea judiciară a contractului.

    ♦ Constituie practică comercială incorectă şi se sancţionează conform Legii nr. 363/2007 următoarele: a) stipularea şi utilizarea de dobânzi excesive sau de clauze privind valoarea totală plătibilă de către consumator care determină depăşirea plafoanelor maximale de costuri; b) stipularea şi utilizarea de dobânzi penalizatoare care depăşesc totalul sumei acordate cu titlu de împrumut sau de credit; c) stipularea şi utilizarea de dobânzi asupra sumelor care conţin dobânzi sau ascunderea cu rea-credinţă de dobânzi şi anatocisme sub alte denumiri de costuri sau sub stipulaţii destinate reglementării altor aspecte ale raporturilor juridice cu consumatorii; d) utilizarea de comisioane, speze, prime sau alte accesorii ale creditului, cu intenţia de ascundere a dobânzilor excesive.

    ♦ În scopul echilibrării prestaţiilor şi al reducerii riscurilor generate de astfel de contracte, prezenta lege este aplicabilă şi contractelor în derulare, respectiv contractelor active la data intrării în vigoare a prezentei legi, aflate în maturitate şi pentru care întârzierile la plată sunt de cel mult 60 de zile

     

  • Ies la suprafaţă alte informaţii despre Neptun Deep: gazul identificat este foarte curat, dar conductele care îl aduc pe uscat, de la adâncimi de până la 3.400 de metri, trec prin arii protejate

    Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este cel mai amplu proiect energetic aflat în plină desfăşurare la acest moment în România şi primul de explorare şi producţie la mare adân­cime pe care România îl între­prinde în istoria sa.

    În 2027, acest gaz va ajunge pe uscat, forajele urmând să fie realizate la adâncimi de până la 3.400 de metri, de la fundul mării. Dincolo de cantitatea semnificativă, 100 mld. metri cubi, echivalentul consumului intern pentru 10 ani, puritatea gazului este ridicată, arată informaţiile din raportul de mediu pentru Neptun Deep, investiţia momentului în energia României  La bătaie sunt puse 4 mld. euro, împărţite în mod egal între OMV Petrom şi Romgaz.

    Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este cel mai amplu proiect energetic aflat în plină desfăşurare la acest moment în România şi primul de explorare şi producţie la mare adân­cime pe care România îl între­prinde în istoria sa.

    Valoarea pro­iectului este de 4 mi­liarde de euro, iar parteneri sunt OMV Petrom, cea mai mare companie din România, şi Romgaz, cel mai mare producător local de gaze, deţinut de statul român.

    „Gazul identificat este un gaz foarte curat, cu conţinut de gaz metan ridicat şi conţinut scăzut de dioxid de carbon (CO2), sulf şi alte hidrocarburi (etan, propan, butan etc.)“, se arată în raportul privind impactul asupra mediului al proiectului Neptun Deep, semnat de compania Blumenfield. Blumenfield, companie antreprenorială specializată pe zona de consultanţă şi analize de mediu, a avut anul trecut un business de 6,2 milioane de lei, mult peste afacerile de 2,8 milioane de lei din 2022.

    Compania este deţinută în proporţie de 81% de Gabriela Stanciu.

    Proiectul va inter­ac­ţiona însă cu câteva arii protejate, se mai arată în raportul de mediu.

    „Zona prevăzută pentru implementarea proiectului pe mare, respectiv coridorul de instalare a conductei de producţie si a cablului de fibră optică se suprapune cu ariile protejate ROSAC 0273 Zona marină de la Capul Tuzla şi ROSPA 0076 Marea Neagră.“

    Totodată, având în vedere configuraţia ţărmului precum şi prezenţa ariei naturale protejate ROSAC 0273  Zona marină la Capul Tuzla, pentru a minimiza impactul, proiectul a optat pentru subtraversarea ariei protejate, a plajei si falezei prin intermediul unui microtunel cimentat pe o lungime de aproximativ 890 de metri, se mai explică în raport.

    Potrivit informaţiilor din presa locală, proiectul Neptun Deep a primit acordul de mediu de la APM (Agenţia pentru Protecţia Mediului) Constanţa pe data de 14.06.2024. Amplasamentul propus pentru construirea/instalarea facilităţilor de pe uscat ale proiectului Neptun Deep este localizat în zona sudică a teritoriului administrativ al comunei Tuzla, judeţul Constanţa. În total, pe uscat, proiectul Neptun Deep va avea nevoie de o suprafaţă de teren de peste 205.000 mp, echivalentul a 20 de terenuri de fotbal. Pe această suprafaţă vor fi construite mai multe structuri printre care se numără staţia de reglare-măsurare şi centrul de control, dar şi alte facilităţi. Construcţiile sunt estimate să dureze circa doi ani de zile iar facilităţile vor rămâne active aproape 20 de ani. În larg, platforma marină va fi situată la circa 160 de kilometri de ţărm. În total, vor fi forate10 sonde, 6 vor fi forate până la 3.000 de metri adâncime verticală la o adâncime a apei de 800-1.100 de metri, iar 4 sonde vor fi forate până la 3.400 de metri adâncime verticală, la o adâncime a apei de 120-130 de metri. Un element cheie al întregii dezvoltări este platforma marină Neptun Alpha, care va cântări 9.000 de tone şi a cărei construcţie a început în Singapore.

    Potrivit raportului de mediu, Martin Simon Urquhart acţionează din partea OMV Petrom în calitate de director al proiectului Neptun Deep, în timp ce directorul general al Romgaz Black Sea Limited este Diana-Andreea Lupu.

     

  • 100 Cele mai puternice femei din business. Virginia Oţel, Communication Leader, Garanti BBVA & Deputy General Manager, Garanti BBVA Leasing Co-Preşedintă, Global Professional Women’s Network (PWN Global)

    Număr de angajaţi*: 1.126

    *Pe Grupul Garanti BBVA Romania


    Biografie: Virginia Oţel are o carieră de 30 de ani în domeniul financiar-bancar. De peste 15 ani activează în cadrul grupului Garanti BBVA România şi în prezent este Director General Adjunct al Garanti BBVA Leasing şi Communication Leader al grupului Garanti BBVA.


    ► Acum 20 de ani, aveam deja o carieră în domeniul financiar-bancar, lucram într-o banca care era în creştere, aveam mai multe roluri în procesul de dezvoltare al instituţiei bancare pentru care lucram, însă perspectiva şi planurile mele erau în continuare determinate de dorinţa puternică de a creşte continuu, de a învăţa şi de a testa lucruri noi şi, nu în ultimul rând, de a avea un impact semnificativ în comunitate, implicandu-ma in diverse ONG-uri.

    ► Uitându-mă în urmă, la ultimele două decenii, pot spune că, deşi realitatea nu s-a aliniat întotdeauna perfect cu aşteptările mele iniţiale, cu siguranţă le-a depăşit în multe privinţe. Pot spune că adaptarea la schimbările constante a reprezentat un aspect esenţial al evoluţiei şi dezvoltării mele profesionale, dar si a celei de leadership. Mai mult, deşi aspiraţiile şi planurile mele au evoluat de-a lungul timpului, valorile şi principiile de bază, care stau la baza abordării mele profesionale, au rămas neclintite. Am crezut şi cred în continuare în importanţa ieşirii din
    zona de confort şi a învăţării continue, ca baze pentru o carieră de succes.

    ► Cred că în următorii 20 de ani vom asista la transformări semnificative determinate de progresele tehnologice, în s
    pecial de influenţa tot mai mare a inteligenţei artificiale (AI). În centrul acestor schimbări, un lucru va rămâne constant, inclusiv peste 20 de ani – atenţia asupra nevoilor clientului.