BusinessMagazin

Blog

  • Cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă. Dinu Patriciu avea 64 de ani şi suferea de o boală hepatică progresivă şi a fost supus, în 2012, unui transplant de ficat. Omul de afaceri a murit la Londra, unde se mutase la începutul acestui an.

    Citiţi în continuare cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari, poveste publicată de Business Magazin în 2009.

    Dinu Patriciu, singurul roman ramas in clasamentul Forbes al celor mai bogati oameni din lume, spune ca a investit deja primul miliard de dolari in afaceri personale. Dar mai are planuri si pentru Rompetrol, de unde a decis sa nu plece cat va mai fi actionar.

    Mai multe lucruri par schimbate la Dinu Patriciu, directorul general al Rompetrol si declarat de realizatorii topului american Forbes cel mai bogat om din Romania. In primul rand, este mult mai deschis la discutii – tendinta care a inceput sa se observe inca de cand omul de afaceri a vandut 75% din Rompetrol kazahilor de la KazMunaiGaz. In al doilea rand, vorbeste mai mult despre macroeconomie decat despre business, lucru de asemenea schimbat in ultimii ani. In al treilea rand, businessul despre care vorbeste omul de afaceri nu se mai cheama doar Rompetrol, ci se mai refera la inca alte patru afaceri in care a investit, dar in care nu s-a implicat executiv – comportament tipic unui fond de investitii.
     
    Ce nu s-a schimbat la Dinu Patriciu este faptul ca a ramas la fel de secretos ca intotdeauna. Declara ca pentru cele patru afaceri personale a cheltuit pana acum un miliard de dolari (aproximativ 700 milioane de euro), adica cea mai mare parte din cele 1,6 miliarde de dolari (respectiv 1,1 miliarde de euro) pe care le-a luat de la KazMunaiGaz atunci cand a vandut 75% din Rompetrol. 
     
    Se abtine insa de la a da detalii despre toate cele patru afaceri. Vorbeste deschis doar despre Adevarul Holding – trustul de presa ajuns acum la 1.000 de angajati si afaceri estimate de 120 de milioane de dolari (100 de milioane de euro) pentru acest an – si despre investitiile imobiliare. In acestea din urma, Dinu Patriciu a investit cel mai mult in achizitia Fabian (intr-o tranzactie evaluata la 50 de milioane de euro, datoriile nete ale firmei ridicandu-se la 76,1 milioane de euro), companie implicata in 11 proiecte imobiliare si evaluata anul trecut la 138,3 milioane de euro. Cealalta investitie imobiliara importanta a lui Dinu Patriciu este proiectul Smart City, in care este partener cu Immorent, parte a grupului austriac Erste. Smart City va fi dezvoltat pe o suprafata de 150.000 de metri patrati in nordul capitalei si necesita o investitie de 300 de milioane de euro. 
     
    Despre celelalte doua afaceri, dezvoltate in domenii total diferite (energie si tehnologie), Dinu Patriciu nu da decat mici detalii, dar admite ca acestea au inghitit cea mai mare parte din miliardul de dolari investit pana acum. Afacerea din IT, careia Dinu Patriciu nu vrea sa ii spuna numele, este un producator de echipamente telecom din Germania, care “produce deja in momentul de fata, are sute de oameni angajati si sute de milioane de euro cifra de afaceri”. Dinu Patriciu spune ca a mai avut si in trecut tentative de a investi in IT, dar de aceasta data l-a convins faptul ca productia nu este doar in domeniul software, ci in principal in zona de hardware si echipamente telecom.
     
    In afacerea IT, Dinu Patriciu a investit alaturi de un partener (“Am un partener, dar eu sunt investitorul financiar si majoritar”), aceeasi strategie fiind folosita si in cazul afacerii din energie, care se concentreaza insa in zona de cercetare: “In aceasta afacere ne concentram pe energii alternative – este un proiect de cercetare international care vrea sa identifice resursele tehnologice care pot pune in valoare resurse marine”.
     
    Investitia in cercetare a fost si cea mai mare facuta de Dinu Patriciu: “Ca resurse financiare, in ordinea investitiilor, au fost energia, IT, real estate si media. Per total, am investit in toate aceste afaceri peste un miliard de dolari, iar peste jumatate dintre acestia au mers in energie si IT”.  
     
    Omul de afaceri crede ca “din oricare dintre cele patru afaceri poate iesi un nou Rompetrol”, dar spune ca nu poate estima momentan valoarea vreuneia din afacerile in care a investit: “Eu astazi nu stiu sa fac valorizarea unei afaceri. Nu mi-e rusine sa spun, dar chiar nu stiu ce multipli se folosesc astazi pentru evaluarea unei afaceri si nu stie nimeni, e o poveste”. Dinu Patriciu explica insa ca a intrat in aceste afaceri tocmai pentru ca a sesizat o oportunitate, dar si potentialul respectivelor afaceri: “Nu stiu de fapt cat fac toate afacerile in care am investit; in toate am investit intr-un context, la momentul respectiv, si le voi valoriza intr-un alt context, despre care de asemenea nu stiu cum va fi; valoarea este cea pe care considera cumparatorul ca o poate scoate din acel business sau cea data de sinergiile pe care cumparatorul crede ca le face prin integrarea acelei afaceri”.
     
    Dinu Patriciu a cumparat insa si una dintre companiile scoase la vanzare de Rompetrol – Eurojet, compania de transport aerian, pentru care a platit un milion de dolari. Dinu Patriciu spune ca acesta este un activ foarte mic, imposibil de comparat cu restul grupului. Pe de alta parte, in afara de Eurojet, Rompetrol “nu prea mai are ce externaliza, afacerile sunt integrate”, dupa cum spune Dinu Patriciu. Declaratia omului de afaceri este putin surprinzatoare, in contextul in care directorul de active noncore al grupului, Titov Buzescu, declara in luna decembrie pentru BUSINESS Magazin ca Rompetrol va vinde toate activele noncore. Decizia de pastrare a acestor active este atat un semn al unor viitoare contracte interesante pentru grup, dar si al faptului ca este greu de gasit cumparatori in aceasta perioada.

    Eric Kish: “Misiunea mea este sa restructurez aceasta divizie care poate ajunge la afaceri de 1 miliard de dolari”

     

  • Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă, anunţă mai multe televiziuni din România.

    Dinu Patriciu avea 64 de ani şi suferea de o boală hepatică progresivă şi a fost supus, în 2012, unui transplant de ficat. Omul de afaceri a murit la Londra, unde se mutase la începutul acestui an.

    În 2008, a intrat în topul Forbes internaţional alături de Ion Ţiriac, pe poziţia 462, cu o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari.

    Patriciu deţinea active imobiliare în Germania, Suedia sau Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei. În România, portofoliul imobiliar al lui Dinu Patriciu cuprindea Romană Offices, Cubic Center şi Evo Center (în Pipera), Băneasa Business Center, Cascade Offices (Buzeşti) sau Floreasca 2 Business Center. Totodată, omul de afaceri a deţinut împreună cu fondul AIG/Lincoln clădirea de birouri Lakeview din Floreasca vândută în anul trecut fondului NEPI.

    A rămas o constantă în topul Forbes până în 2012. Este românul cu prezenţa cea mai îndelungată în acest clasament. În 2012 a fost detronat de Ioan Niculae.

    Dinu Patriciu a înfiinţat prima societate privată din România, având autorizaţia de funcţionare nr. 1 (000000001).

    Omul de afaceri a intrat ulterior în industria de petrol, numele său fiind asociat pentru prima dată cu afaceri de combustibil în octombrie 1995, când agenţia Mediafax a precizat că “specialiştii IGP cercetează legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui cargo, tranzacţie în care sunt implicaţi liderii PL ’93, Dinu Patriciu şi Raymond Luca”. Cei doi au fost cercetaţi pentru evaziune fiscală, dar nu au fost condamnaţi.

    În anul 1996, agenţia de presă Reuters îl include pentru prima dată pe Dinu Patriciu într-un top al “noilor îmbogăţiţi din România” care au făcut rapid avere dupa evenimentele din decembrie 1989.

    Urmează mai multe detalii.

     

    VEDEŢI AICI MAI MULTE POVEŞTI DESPRE DINU PATRICIU

    Cum a cheltuit Patriciu primul miliard de dolari

    Apocalipsa dupa Patriciu

    SECRETELE BOGATIEI LUI PATRICIU

    Opinie: Dom’ne, mie nu mi-a placut Patriciu

  • Studiu de caz: Viteza de livrare a comerţului online

    CONTEXTUL: „Am văzut că apetitul pentru tranzacţiile online este în continuă creştere“, spune Nadia Homoc, director comercial la Cargus. Compania, care a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 96 de milioane de lei, în creştere faţă de 2011 (93 de milioane de lei), căuta un nou motor de creştere. Previziunile de creştere a comerţului online a determinat compania să-şi îndrepte atenţia asupra acestui domeniu.

    DECIZIA: „Primul pas a fost făcut anul trecut, când ne-am concentrat eforturile în perioada Black Friday“, spune Nadia Homoc. Prin urmare, compania a mărit flota, numărul de curieri şi a creat un site dedicat, blackfridaycurier.ro, unde orice magazin online se putea înscrie; „am continuat anul acesta cu lărgirea gamei de servicii oferite“.

    EFECTELE: În 2010, rulajele datorate livrărilor de comenzi online reprezentau 10% din cifra de afaceri, iar acum acest procent a ajuns la 35%. Pentru întreg anul previziunile se referă la o creştere de 20% a volumelor faţă de 2013.

    Mallul sau hipermarketul nu mai sunt destinaţii obligatorii pentru shopping. Aflaţi în faţa calculatorului, tabletei sau chiar a telefonului, cumpărătorii îşi pot comanda produsele, care sunt apoi livrate la uşa casei. Cărăuşii au de câştigat de pe urma acestui fenomen, iar firma de curierat Cargus a investit milioane de euro pentru a putea să-şi sporească afacerile pe nişa livrărilor de comenzi online. Dacă în 2010 rulajele datorate livrărilor de comenzi online reprezentau 10% din cifra de afaceri, acum ponderea a ajuns la 35%.

    “ESTIMĂM O CREŞTERE DE 35% PENTRU FIECARE DINTRE URMĂTORII CINCI ANI“, spune Nadia Homoc, director comercial al firmei de curierat Cargus. Ea se aşteaptă ca piaţa de curierat să se dezvolte în continuare, pe baza creşterii comerţului online, care ”rămâne principalul motor şi va continua să fie aşa şi în următorii ani„.

    Pentru comparaţie, vom spune că în 2013 piaţa cumpărăturilor online din România a fost de 1 miliard de euro, comparativ cu Polonia, unde a avut o valoare de 8 miliarde de euro. ”Suntem la început, avem o piaţă tânără, dar cu potenţial. În 2010, 10% din cifra de afaceri era generată de comerţul online, iar acum acest procent a ajuns la 35%„, declară Homoc.

    Compania şi-a concentrat atenţia pentru dezvoltarea serviciilor destinate comerţului electronic. Una dintre idei a fost lansarea unui program special, numit Cargus e-Success, destinat exclusiv magazinelor online nou lansate, start-up-urilor. ”Am creat un mix de servicii care oferă clienţilor un control permanent al produselor comandate online, flexibilitatea preluărilor şi livrărilor, la care se adaugă investiţii în infrastructura IT a contact center-ului şi o creştere a pregătirii profesionale pentru toţi curierii noştri„, completează directorul comercial al Cargus.

    Asta pentru că reprezentanţii companiei au sesizat că apetitul pentru tranzacţiile online este în continuă creştere. Primul pas a fost făcut anul trecut, povesteşte Homoc, ”când ne-am concentrat eforturile în perioada Black Friday„. Concret, compania a mărit flota şi numărul de curieri, a creat un site dedicat, blackfridaycurier.ro, unde orice magazin online se putea înscrie. În plus, au fost introduse serviciile de colectare în zilele de sâmbătă şi duminică cu livrare luni, posibilitatea de a deschide coletul la livrare, extinderea livrărilor fără suprataxă către peste 3.000 de localităţi din România.

    PENTRU CURIERI, PERIOADA BLACK FRIDAY ESTE CEA CARE POATE ADUCE O CREŞTERE IMPORTANTĂ. ”Dar ca să ai succes cu adevărat în perioada acestui eveniment, trebuie să faci o planificare foarte bună.„ Reprezentanţii Cargus s-au întâlnit cu clienţii din zona online, au făcut o planificare a resurselor necesare şi ”am reuşit să acoperim toate cererile„, susţine Homoc. În acest fel pot fi obţinute plusuri, iar de Black Friday anul trecut Cargus a avut o creştere de 120% a numărului de expedieri faţă de o perioadă normală.

    Pe lângă această tendinţă clară, reprezentanta Cargus mai enumeră şi altele. Clienţii magazinelor online îşi doresc servicii care să le ofere un control cât mai mare al livrării: ”Avem acum servicii care includ comunicarea prin SMS a datei de livrare a comenzii, posibilitatea de a-şi alege intervalul orar de livrare, modificarea adresei de livrare, deschiderea şi verificarea conţinutului la livrare, returnare pe loc etc.„, spune Homoc. Tot ea adaugă că firma a introdus posibilitatea de personalizare a mesajelor trimise, informarea privind suma de plată şi un serviciu cerut de clienţi, contactarea telefonică pentru a stabili intervalul de livrare.

    Magazinele online, pe de altă parte, îşi doresc ”foarte multă comunicare, o persoană dedicată care să urmărească tranzacţiile, să ofere rapoarte de performanţă, soluţii personalizate, iar toate aceastea presupun investiţii continue în tehnologie„. Practic, serviciul de curierat joacă un rol primordial în afacerea comercianţillor online.

    IN PLUS, AM OBSERVAT O CREŞTERE A COMERŢULUI CONSUMER TO CONSUMER, DAT DE AŞA-ZISELE PIEŢE ONLINE (MARKETPLACES): OKAZII.RO, TOCMAI.RO, OLX.RO“, COMPLETEAZĂ NADIA HOMOC. Iar curierii trebuie să răspundă unor cerinţe specifice: plata la livrare, deschiderea coletelor şi verificarea conţinutului. ”Vom vedea o dezvoltare şi în zona de business to business. Marile companii vor dori să îşi vândă serviciile prin intermediul companiilor de curierat, fie asigurări, credite, telecomunicaţii„, este de părere reprezentanta Cargus. Ea dă exemplul Poloniei, unde dacă un client vrea să încheie un contract de furnizare de servicii nu se mai deplasează la sediul furnizorului, ci preferă să apeleze la un curier.

    ”Curierul aduce un contract în două exemplare: unul rămâne clientului, celalălt ajunge în posesia companiei„, mai spune Homoc.

    Compania de curierat a anunţat anul trecut investiţii de 4 milioane de euro, din care 3,2 milioane de euro vizau reînnoirea flotei de maşini. ”Aceste investiţii continuă şi în 2014, astfel încât să putem face faţă creşterilor din piaţa de curierat„, spune reprezentanta Cargus. Compania a înregistrat în prima jumătate a anului o creştere de 45% a livrărilor faţă de perioada similară a anului trecut. Segmentul comerţului online a înregistrat anul acesta o creştere de 112% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca urmare, compania s-a mutat într-un nou sediu, lucru care a contribuit la o creştere de 15% a capacităţii de livrare. Noul sediu are un spaţiu de 3.000 mp pentru sortare şi depozitare, 1.800 mp pentru birouri şi o parcare de 10.000 mp pentru tranzitul maşinilor de curierat. ”Am investit aproximativ 300.000 euro în echipament de sortare, procesare şi prelucrare din noul sediu„, afirmă Nadia Homoc.

    Cargus este controlată din 2012 de fondul de investiţii Abris Capital Partners, care recent a cumpărat integral Urgent Curier, firmă cu afaceri de 115,95 milioane de lei în 2013. Conform informaţiilor, cele două companii vor fuziona.
    Pentru anul în curs, Cargus se aşteptă la o creştere de 26%, iar Nadia Homoc punctează că dinamica din comerţul online determină compania să mizeze şi în anii următori pe acest domeniu.

  • Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Valenţele comunicării în protecţia muncii

    CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

    Pentru cei care nu ştiu, la ora asta sunt un fel de magaziner-şef la o firmă de logistică. O problemă importantă în munca din depozit este asigurarea securităţii, a protecţiei celor ce operează. Pentru că utilajele sunt grele, 5 km/h este o viteză deja mare, iar spaţiul strâmt creşte dificultatea de manevrare. Pantofii cu bombeu metalic şi uniforma de protecţie sunt mai mult decât necesare. La una din vizitele într-un depozit am rămas surprins să remarc operatorii în tenişi şi chiar şlapi de baie. După ce mi-am revenit din consternare, am chemat echipa managerială la şedinţă şi mi-am expus punctul de vedere cu privire la respectarea regulilor. Adică, guys, dacă tot am investit în echipament de protecţie, ei bine, mă aştept să văd că oamenii îl poartă. Ce greşeală de comunicare…

    Şi ca să fac o paranteză, probabil că unii dintre voi aţi auzit şi chiar i-aţi văzut pe Fraţii Marx (o familie de comedianţi, cu succes în vodevilul de la începutul secolului trecut). Tocmai mi-am amintit un episod în care îi explicau retardatului de Groucho cum e cu forma Pământului:

    – Băi, ştii cum sunt butonii mei?
    – Pătraţi – vine răspunsul.
    – Nu, măi, nu ăia din timpul săptămânii, ăia de duminică.
    – Aaa, păi ăia sunt rotunzi.
    – Aha, deci cum e Pământul?
    – Pătrat în timpul săptămânii şi rotund duminica!
    Cam aşa şi cu echipamentul de protecţie şi comunicarea către angajaţi: „Băieţi, e la liber, dar dacă vine Olteanu în vizită, să dea naiba să nu-l purtaţi“.

    Aşa că am fost nevoit să le ţin unora teoria centurii de siguranţă. Şi profit de ocazie să o spun din nou şi pentru cei ce mă citesc. Vă amintiţi cum s-a implementat în România portul centurii de siguranţă? A fost ceva de genul: „Dragilor, am intrat în Europa, legislaţia europeană spune că e obligatoriu să purtăm centura, o facem şi noi obligatorie, şi ca să ne asigurăm că aţi priceput mesajul, cine nu poartă, primeşte amendă“. Simplu, nu?

    S-a comunicat la tot poporul, deci nu poate spune nimeni că nu ştie, iar apoi Poliţia a trebuit să se asigure că se aplică noua regulă. Iar românii au refuzat să accepte schimbarea pentru că fiecare avea câte un număr de telefon la care să sune şi să-l îmblânzească pe „garcea“ care încerca să îl amendeze din cauza lipsei centurii. Pentru că „eu ştiu să conduc, dom’le, n-am eu timp de prostiile astea cu centura“.

    Cum s-a întâmplat la alţii? Ei bine, pentru început guvernele lor au investit în ceva reclame, în care o familie stă la semafor sau la intersecţie, vine un aiurit şi îi buşeşte. Consecinţele: dantura spartă în volan, mâini rupte în bord şi alte urmări similare, cu sânge peste tot. Mesajul, simplu, este că accidentul nu e musai din cauza ta şi dacă ai purta centura ai putea scăpa fără atât de multe răni şi probleme. În plus, costă al naibii de mult să repari danturi plesnite, membre rupte, unde mai pui că e posibil să nu mai fie niciodată la fel ca originalele.

    După o perioadă a apărut continuarea, în care s-a pus accent pe problema costului reparaţiilor celor ce sunt răniţi în accidente, cost ce trebuia suportat cumva de stat prin asigurările sociale. Iar statul a venit şi a spus ceva de genul: „Uite, ne costă al naibii de mult ca să îi reparăm pe cei ce nu respectă regulile, aşa că ne-am gândit să îi amendăm şi cu banii din amenzi să îi reparăm atunci când se strică. Pentru că nu e corect să umflăm taxele celor ce respectă regulile ca să îi putem repara pe ceilalţi“.

    Vă las acum pe voi să vă faceţi o idee dacă acest sistem de comunicare a avut efect.

    Tot ce pot să spun este că în ceea ce mă priveşte am priceput că românii nu se prea sensibilizează la astfel de mesaje. O să întrebaţi ce mă face să spun asta, şi vă pot povesti despre un nedorit accident care s-a întâmplat
    într-unul din depozite, când o colegă de-a noastră a fost lovită de un echipament. Ancheta a scos în evidenţă faptul că lucrătorul de pe stivuitor nu a văzut-o pe colega noastră când a dat cu spatele şi nici ea nu a văzut maşina şi nici nu a auzit semnalele acustice. Concluzia a fost să le facem vizibile, aşa că am pus girofar pe maşină şi le-am dat veste reflectorizante celor din zona periculoasă. Dacă în depozitul în care s-a produs accidentul nu a fost nicio problemă să implementăm portul vestelor, nu la fel a fost şi în alte părţi. Desi s-a comunicat că e pentru binele lor, ca să fie văzuţi, comentariul lor a fost în genul: „Ce naiba i-a apucat pe manageri de ne dau vestele astea, că numai gunoierii mai poartă aşa ceva?“. Ei nu zău, aşa o să spui şi dacă trece unul cu 2 tone de marfă peste tine?

    Ca baba căreia îi călcase unul găina cu maşina, iar şoferul încerca să-şi ceară scuze. La care baba zice: „Nu cred că e a mea, maică, eu nu am găini aşa plate!“.

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Evaziunea fiscală ca scuză a clasei politice

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    Deşi sunt adeptul teoriei că nu există metode certificate de dimensionare fidelă a nivelului evaziunii fiscale în acelaşi timp cred că nu putem nega existenţa în sine a fenomenului. Ceea ce mă surprinde este însă faptul că identificarea evaziunii fiscale ca fiind sursa tuturor relelor în ţara asta reprezintă cam singurul punct de vedere comun al clasei politice, de la stânga la dreapta spectrului politic. Nu o strategie comună, naţională privind îmbunătăţirea serviciilor medicale, eficientizarea sistemului de învăţământ sau dezvoltarea infrastructurii, ci privind condamnarea (de cele mai multe ori, la nivel declarativ) cu mânie proletară a fenomenului de evaziune fiscală.

    Din capul locului, vreau să spun că nu cred în moralitatea evaziunii fiscale şi nici în efectele sale benefice complementare fazei de recesiune a economiei reale. De asemenea, sunt de acord că aceasta este un fenomen nociv, ce trebuie combătut de instituţiile abilitate ale statului român. Nu pot însă să nu mă întreb de unde vine acest consens al clasei politice, dincolo de toate divergenţele aşa-zis doctrinare care le caracterizează. Poate din această cauză nu are bani clasa politică să ducă la îndeplinire promisiunile fanteziste din campaniile electorale, nu? Că, dacă n-ar fi blestemata asta de evaziune fiscală, serviciile publice şi bunurile publice de calitate şi care să răspundă obiectiv necesităţilor reale ale comunităţilor ar răsări la tot pasul… Nu cumva este mai comod să se umfle dimensiunile evaziunii fiscale şi să se justifice astfel lipsa de acţiune şi de strategie a decidenţilor politici, indiferent ce coloratură politică ar avea ei la un moment sau altul? Şi, astfel, evaziunea fiscală devine scuza perfectă a politicienilor, motivată cu ipocrizie şi de o dimensiune, uneori, halucinantă atribuită fenomenului evazionist – asta ca ingredientele să fie complete şi să dea bine la publicul votant.

    Dincolo de promisiunile politicianiste omniprezente (de regulă, în preajma alegerilor) la şezătorile mediatice referitoare la cine reuşeşte să aducă mai mulţi bani la bugetul statului, nu am auzit analize despre cum se va urmări eficientizarea cheltuirii banului public. Mereu auzim: avem la buget 200 de milioane, un kilometru de autostradă costă 10 milioane – desigur, toate cifrele sunt cu titlu de exemplificare –, nu ne ajung banii decât pentru 20 de kilometri anul ăsta; dacă n-ar fi fost evaziunea fiscală şi s-ar fi strâns la buget 400 de milioane am fi reuşit să facem 40 de kilometri. Niciodată însă, eu personal, nu am auzit vreun om politic spunând: ştim că din aproximativ 250 de zile lucrătoare pe an, cam jumătate munciţi să vă plătiţi taxele; ştim că aveţi unul dintre cele mai mari numere de taxe din UE (aproximativ 39); cu toate acestea, prin efortul dvs. – contribuabilul român – s-au strâns la buget 200 de milioane şi pentru asta vă mulţumim, o să încercăm să găsim soluţii să scădem preţul unui kilometru de autostradă de la 10 milioane la 5 milioane şi astfel, anul acesta, în loc de 20 de kilometri de autostradă să construim 40 de kilometri, ca dvs. să aveţi imaginea cheltuirii eficiente şi responsabile a banului public.

    Despre ce responsabilitate putem însă vorbi când cheltuielile bugetului general consolidat cu bunuri şi servicii – de data asta, cifrele nu mai sunt doar cu titlu exemplificativ, ca în cazul de mai sus – au atins în 2013 acelaşi nivel (ca pondere în PIB) ca în 2008 (respectiv 6,2% versus 6,5%)? Sau când raportul Curţii de Conturi pe anul 2011 consemnează suma de 56 miliarde de lei (adică aproximativ 12,5 miliarde de euro!) ca fiind suma abaterilor cu caracter financiar-contabil constatate la nivelul anului 2011 în sectorul public? Am dat doar două exemple, din două guvernări diferite, pentru a nu fi acuzat de lipsă de echidistanţă în raţionament…

    Chiar cu riscul de a mă repeta, reiterez faptul că nu sunt atât de naiv încât să neg existenţa fenomenului de evaziune fiscală. Doar că acesta trebuie individualizat (strict în persoana celor care eludează sarcina fiscală care le revine în mod legal) şi în niciun caz generalizat, deoarece în acest mod culpabilizăm discreţionar întregul mediu de afaceri şi generalizăm nejustificat un sentiment de vinovăţie, transformând marea majoritate a contribuabililor în potenţiali infractori. În aceste condiţii, există riscul să apară un sentiment de ostilitate al societăţii faţă de plătitorul chiar şi corect de impozite, dar şi sentimentul finanţării statului perceput ca un inamic economic.

    Discutând cu un client al meu, după o inspecţie fiscală, l-am întrebat dacă se simte vânat ca un infractor de organele fiscale; trist, omul mi-a răspuns: nu, mă simt exploatat ca un sclav. Şi nu este decât directorul unei cunoscute multinaţionale de origine germană! Mă întreb cum se simte un mic patron care are un magazinaş de cartier.

    Guvernanţii trebuie să înţeleagă că, atâta timp cât legile fiscale vor fi percepute ca o formă de agresiune exercitată asupra veniturilor legitime ale contribuabililor, cu o pronunţată tentă confiscatorie, aceştia vor căuta să identifice acel sistem al deductibilităţilor fiscale „ascunse“ sau „aparente“ (pe fond, proceduri fiscale alternative) care să le permită încadrarea în „marja de eroare“ a referenţialului normativ, dar cu un minim al costurilor fiscale incidente. Măsurile coercitive, aplicate singular, nu vor avea efectul scontat pe linia combaterii evaziunii fiscale, dacă nu sunt dublate şi de măsuri de „respiro“ pentru contribuabili. Nu este exclus ca fiscalitatea fanariotă să poată reprezenta un studiu de caz util pentru oricare din guvernele României; dar şi o lecţie de istorie la fel de utilă.

  • Dependenţa de investiţii străine. Cât de bun va fi anul 2014 pentru contul curent

    AU URCAT SPECTACULOS PÂNĂ LA UN MAXIM DE 9,5 MILIARDE DE EURO ÎN 2008. ŞI, LA FEL DE SPECTACULOS,  S-AU PRĂBUşIT ÎN ANII DE CRIZĂ LA VALORI DE PÂNĂ LA CINCI ORI MAI MICI. Iar revenirea fluxurilor de bani care ar trebui să stimuleze creşterea economică este destul de lentă. Pentru perioada următoare, analiştii anticipează un val ascendent de investiţii, dar susţin că nu vom vedea prea curând intrări foarte consistente de capitaluri străine, ca înainte de izbucnirea crizei economice mondiale.

    Sumele aduse de investitorii străini în România au fluctuat de-a lungul timpului, de cele mai multe ori fiind în pas cu trendul economiei. Până la izbucnirea crizei financiare şi economice mondiale, investiţiile străine directe (ISD) au crescut în salturi, cele mai consistente fluxuri fiind înregistrate în perioada 2004-2008, când economia era în ascensiune puternică.

    Apoi, în 2009-2010, în timp ce economia se afunda în recesiune, au urmat căderi ale ISD-urilor, nivelul oscilând în jurul a 2 mld. euro, aproape de valoarea din 1998. Economia a revenit pe creştere în 2011, însă investitorii străini nu s-au grăbit să vină în România. 2012 a fost anul în care investiţiile străine directe nete au revenit pe creştere, urcând, surprinzător, pentru prima dată de la debutul crizei. Saltul a fost de 18,7%, la 2,14 mld. Iar anul trecut ISD-urile au ajuns la 2,7 mld. de euro, depăşind cu aproape 27% nivelul din 2012.

    IN PRIMUL SEMESTRU DIN 2014 INVESTIţIILE STRĂINE AU FOST DE DOAR 1,2 MLD. DE EURO, în scădere cu 10,3% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă de anul trecut. Investiţiile străine au reuşit totuşi să finanţeze integral deficitul de cont curent, care a ajuns la sfârşitul lunii iunie la 878 mil. euro. Volumul ISD-urilor reflectă atractivitatea mediului de afaceri autohton, dar şi percepţia investitorilor străini, care analizează toţi indicatorii, dar se uită în mod special la evoluţia economiei. Industria a fost campioana atragerii de investiţii străine, dacă analizăm structura acestora în ultimii ani din punctul de vedere al orientării pe ramuri economice.

    Dacă în schimb ne uităm la naţionalitatea investitorilor, olandezii, austriecii şi germanii au adus în perioada 2008-2012 în România aproximativ jumătate din investiţiile străine directe, menţinându-se în fiecare an pe podium, potrivit datelor BNR. Franţa s-a poziţionat pe locul al patrulea după procentul deţinut în soldul investiţiilor străine, ierarhia primelor patru clasate fiind neschimbată din anul 2009. Olanda avea în 2012 o pondere de 22,4% din soldul ISD, Austria 18,5%, Germania 11% şi Franţa 8,9%. Germania şi Franţa sunt pe podium şi în topul principalelor ţări partenere la export. Cumulat, ţările din top 10 au avut în perioada 2008-2012 o pondere de peste 80% în soldul total al investiţiilor străine. Creşterea soldului investiţiilor din cele 10 ţări în ultimii cinci ani a fost de 7 mld. euro. La finele anului 2012 soldul investiţiilor străine directe a ajuns la 59,1 mld. euro (cu 10 mld. euro peste 2008), din care 39,3 mld. euro au fost participaţii la capital, inclusiv profitul reinvestit, şi 19,9 mld. euro au fost credit net primit de la investitorii străini.

    În anii de criză scăderea investiţiilor străine a avut loc în contextul în care corporaţiile au adoptat o atitudine mult mai conservatoare în ceea ce priveşte creşterea prin achiziţii, focalizându-se într-o măsură mai mare pe prezervarea sau reducerea activităţilor pe care le au deja la nivel internaţional şi utilizarea excesului de lichidităţi în scopul scăderii gradului de îndatorare. În acest context, fluxurile limitate de capital au devenit extrem de selective în ce priveşte destinaţiile lor, situaţie care nu a avantajat România, mai ales din cauza unei infrastructuri subdezvoltate şi a unei forţe de muncă cu o calificare adecvată în scădere, spune Radu Crăciun, economistul-şef al BCR.

    Investiţiile productive din vestul ţării se lovesc deja de lipsa personalului disponibil, în timp ce investiţiile în estul ţării nu se fac din lipsă de variante de a traversa munţii, ceea ce ne face să asistăm mai degrabă la investiţii în zona serviciilor de IT şi telecomunicaţii, care nu au nevoie de foarte mult capital şi care nu sunt influenţate de lipsa infrastructurii rutiere. ”Din păcate, continuarea situaţiei actuale va duce la creşterea disparităţilor de dezvoltare între regiunile României în condiţiile în care ISD nu vor înregistra creşteri spectaculoase în anii următori. Merită subliniat faptul că, pe lângă lipsa de infrastructură, lipsa unei forţe de muncă cu o calificare adecvată superioară, dar şi medie, reprezintă un impediment în creştere în calea ISD„, susţine economistul-şef al BCR.

    Şi până acum distribuţia investiţiilor străine directe a fost inegală din punct de vedere geografic. În anul 2012, cea mai mare parte a banilor străinilor, adică 61%, a fost direcţionată către Bucureşti/Ilfov, valoarea ISD-urilor ajungând la aproape 36 mld. euro. Pe poziţia secundă s-a plasat zona Centru a ţării, cu 7,8% din totalul ISD (4,6 mld. euro), urmată îndeaproape de regiunea Vest.

    Cert este că nivelul ridicat la care au ajuns investiţiile în 2008 a fost ”excepţional„, după cum spune analistul economic Aurelian Dochia. El nu crede, însă, că se va repeta această situaţie. ”Încet-încet cred că investiţiile vor reuşi să revină la un nivel care pe termen mediu şi lung este de echilibru, de 3-4 mld. de euro anual. România este atractivă din punctul de vedere al costurilor cu forţa de muncă, dar infrastructura ridică probleme mari. Dacă nu există autostrăzi şi dacă obţinerea unor autorizaţii durează foarte mult, investitorii se gândesc de două ori şi pot să se şi răzgândească„, susţine Dochia.

    Scăderea investiţiilor străine directe în perioada de criză a fost generată atât de factori interni, de deteriorarea perspectivelor economice, cât şi de factori externi precum criza din zona euro. Structural, s-a observat o mutare a investiţiilor străine din domenii precum construcţiile şi tranzacţiile imobiliare în sectorul industrial şi cel energetic, spune Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank.

  • Referendum pentru destrămarea unui regat. Scoţia va decide dacă se desparte de administraţia de la Londra

    Principalele subiecte de dezbatere sunt legate de viitorul lirei sterline şi de modul cum independenţa Scoţiei ar putea afecta Regatul Unit, Uniunea Europeană sau zona euro.

    Deşi sondajele indică un vot împotriva independenţei, există întotdeauna marja de eroare. Chiar mai mult de atât, în cazul în care votul se dovedeşte a fi negativ, dar rezultatul unul extrem de strâns, parlamentul va trebui să reacţioneze la dorinţa de separare a unui număr semnificativ de scoţieni. Ultimele sondaje arată că peste 40% din scoţieni sunt proindependenţă, iar acest lucru înseamnă că dezbaterea privind separarea de regat nu se va încheia odată cu referendumul din septembrie, indiferent de rezultat.

    Importanţi oficiali britanici, printre care şi prim-ministrul David Cameron, au insistat că statele ce fac parte din Regatul Unit trebuie să transmită un mesaj de solidaritate şi apartenenţă către scoţieni. El a avertizat că dacă nu pot fi convinşi să rămână în regat, cei din Scoţia „se vor trezi într-o ţară diferită”.

    Reacţia oficialilor din statele membre ale Regatului Unit al Marii Britanii sugerează grija acestora faţă de modul în care presa şi societatea civilă tratează subiectul referendumului. Numărul relativ mic de ştiri şi dezbateri din Anglia, Ţara Galilor sau Irlanda de Nord arată o lipsă de interes care ar putea împinge un segment al alegătorilor spre un vot proindependenţă, astfel încât mai mulţi lideri de opinie încearcă, în mod constant, să aducă subiectul în discuţie şi în celelalte state ce pot fi afectate direct de alegerea scoţienilor.

    Într-o serie de interviuri acordate BBC, Cameron a punctat un lucru extrem de important: doar 4 milioane pot vota, însa rezultatul îi va afecta pe toţi cei 63 de milioane ce fac parte din Regatul Unit.

    Scoţia vs. Europa
    Relaţia Scoţiei cu Uniunea Europeană, în cazul unui vot proindependenţă, este încă neclară. Nu există date oficiale care să confirme că Scoţia va moşteni cetăţenia europeană obţinută sub umbrela Regatului Unit în anul 1973, fiind extrem de plauzibil ca noul statut să însemne urmarea procedurii normale de accedere în UE, respectiv prin depunerea candidaturii. Alex Salmond, primul-ministru al Scoţiei, a lăsat de înţeles că apartenenţa la Regatul Unit nu are legătură cu statutul Scoţiei de stat membru, însă oficiali ai Uniunii Europene precum José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, tind să îl contrazică. Poziţia Scoţiei va fi cel mai probabil determinată în urma unor negocieri de natură politică, ce vor aduce în prim-plan interesele celorlalte state membre.

    Consecinţele votului de pe 18 septembrie vor fi numeroase, indiferent de rezultatul acestuia. Dacă Scoţia votează în favoarea separării, atunci va urma probabil o serie de schimbări majore precum adoptarea unei noi monede, ieşirea din Uniunea Europeană odată cu proclamarea independenţei, precum şi modificări în ceea ce priveşte problema istorică a rabatului britanic. Un nou stat înseamnă, automat, o nouă configuraţie geopolitică, iar interesele comerciale din zonă par a pune presiune pentru un vot împotriva independenţei.

    Din punct de vedere politic, în cazul separării urmările sunt evidente: guvernul scoţian condus de Alex Salmond va prelua şi atribuţiile încă ţinute pe Downing Street, numărul parlamentarilor din Westminster se va reduce, iar graniţele vor fi întărite. În cazul în care populaţia decide să rămână alături de ceilalţi membri ai regatului, votul strâns care se conturează va deschide totuşi drumul către discuţii referitoare la modul cum guvernul de la Londra se ocupă de problemele Scoţiei.

    Dintre cei 650 de parlamentari care îşi desfăşoară mandatul la Westminster, 59 sunt trimişi de Scoţia. Dacă votul din septembrie va aduce ieşirea din Regatul Unit, atunci aceste locuri vor deveni disponibile începând cu martie 2016, data la care s-a stabilit declararea autonomiei. Problema este că această dată va veni la zece luni după alegerile generale din regat, fapt care a provocat întrebări legate de durata mandatului pentru parlamentarii scoţieni. Soluţia propusă, şi anume a unui mandat de zece luni, nu a fost primită foarte bine de restul britanicilor, care au propus ca aceste locuri să fie ori eliminate, ori redistribuite către Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

     

  • SUA interzic avioanelor comerciale americane să survoleze Siria

    “Grupările extremiste armate din Siria sunt cunoscute pentru că deţin arme antiaeriene care pot reprezenta o ameninţare pentru aviaţia civilă”, explică FAA, care a interzis deja, la 8 august, avioanelor comerciale americane să survoleze Irakul.

    “Grupările de opoziţie au reuşit deja în timpul conflictului să doboare avioane militare siriene utilizând astfel de arme”, anunţă FAA.

    Interdicţia vizează “toate companiile americane şi toţi operatorii comerciali”, dar FAA nu a precizat câte avioane mai exact sunt afectate de această măsură.

    Siria, la fel ca Irakul, se află pe drumul folosit de avioanele care efectuează curse între Europa şi Orientul Mijlociu sau Asia.

  • Aproape 200 de morţi în Nepal şi India, afectate de inundaţii şi alunecări de teren

    Nepalul este ţara cea mai afectată, înregistrând 105 decese, după ce ploile torenţiale au antrenat alunecări de teren şi inundaţii. Sute de sate au fost distruse în întregime, o adevărată “tragedie naţională”, a deplâns premierul nepalez Sushil Koirala.

    În timp ce 136 de persoane sunt date dispărute, autorităţile încearcă să evite o epidemie de holeră, după apariţia, în rândul unor supravieţuitori, a unor simptome ale acestei boli extrem de periculoase.

    Guvernul a mobilizat peste 3.400 de persoane şi patru elicoptere pentru a salva persoanele care încă sunt blocate şi a distribui echipamente de urgenţă.

    Districtele Surkhet, Bardiya şi Dang sunt cele mai afectate.

    Această catastrofă intervine la două săptămâni după o alunecare de teren în nord-estul Nepalului provocată de ploile musonului care s-a soldat cu 156 de morţi.

    În statul indian vecin Uttar Pradesh, inundaţiile au provocat moartea a 48 de persoane, în timp ce alte aproximativ 500.000 au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, a anunţat pentru AFP responsabilul de operaţiunile de salvare, KS Bhadoriya.

    Ploile musonului şi alunecările de teren se soldează cu sute de morţi în fiecare an în Asia de Sud.

  • Camerunul şi-a închis graniţa cu Nigeria pentru a preveni răspândirea febrei Ebola

    “Toate punctele de frontieră (aeriene, maritime, terestre) dintre Camerun şi Nigeria sunt închise. Logica noastră este că cel mai e să previi decât să lupţi”, a anunţat pentru AFP ministrul camerunez al Comunicaţiilor şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Issa Tchiroma Bakary.

    “Guvernul a luat această decizie în deplină cunoştinţă de cauză pentru a-şi proteja populaţia de (riscul contaminării)”, a explicat Bakary.

    “Măsura va fi respectată în decursul perioadei de incubaţie” a bolii, adică aproximativ 40 de zile, a precizat el.

    “Dacă nu se va mai înregistra vreun caz în Nigeria, vom redeschide graniţa. De asemenea, Guvernul a decis să restrângă circulaţia cu (celelalte) ţări afectate”, a adăugat el.

    Niciun caz de Ebola nu a fost înregistrat până în prezent în Camerun, care are cu Nigeria aproape 2.000 de kilometri de frontieră. Virusul Ebola a provocat moartea a patru persoane în Nigeria, potrivit autorităţilor acestei ţări.