Blog

  • Donald Trump domină Super Tuesday şi se apropie de nominalizarea republicană. Fostul preşedinte a obţinut victorii în aproape toate statele în care s-au desfăşurat alegerile primare republicane

    Donald Trump a obţinut victorii în aproape toate statele în care s-au desfăşurat alegerile primare republicane în Super Marţi, într-o noapte care l-a dus în pragul de a obţine nominalizarea partidului său la preşedinţie pentru a-l înfrunta pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă din acest an.

    Până la ora 12.30, ora estului, Trump câştigase 12 din cele 15 state care au votat în Super Marţi, o dată crucială în calendarul alegerilor primare.

    Dominaţia fostului preşedinte – care a inclus victorii în California şi Texas, cele mai mari premii ale serii – va spori presiunea asupra principalei sale rivale, Nikki Haley, pentru a renunţa la candidatura sa.

    Trump se apropie rapid de cei 1.215 delegaţi la Convenţia Naţională Republicană de care are nevoie pentru a sigila nominalizarea partidului în iulie – dar nu se aşteaptă totuşi să treacă acest prag decât la sfârşitul acestei luni.

    Vorbind în faţa susţinătorilor săi de la complexul său Mar-a-Lago din Florida, Trump a acţionat în calitate de candidat prezumtiv şi s-a îndreptat către bătălia pentru alegerile generale care urmează. El a făcut apel la toţi republicanii să îmbrăţişeze pe deplin campania sa.

    “Avem un mare partid republican cu un talent extraordinar. Şi vrem să avem unitate şi vom avea unitate, iar acest lucru se va întâmpla foarte repede”, a declarat fostul preşedinte în remarci care au durat aproximativ 20 de minute.

  • Cum a transformat un tânăr român de doar 27 de ani o idee originală din vremea facultăţii într-o afacere profitabilă

    Şi tu ai prea multe carduri de fidelitate în portofel? De la o astfel de problemă i-a venit lui Mircea Dragotă, în vârstă de 27 de ani, ideea de a muta într-o versiune digitală tot teancul de carduri care îl incomoda. Şi aşa a apărut Stampino, o aplicaţie care le stochează pe toate şi care face să fie mai uşoare şi viaţa, şi portofelul.

    „Stampino a fost fondat acum trei ani de către mine. Ideea a luat naştere din experienţa mea personală din timpul anilor de studenţie. Cărui student nu-i plac ofertele la cafea sau la orice alt tip de produs? Dar cu fiecare ofertă nouă se mai aduna un cartonaş în portofel, iar cu timpul începeam să le pierd, să le uit sau să încep un nou cartonaş nou fără să le termin pe cele deja începute. Astfel am văzut o problemă, dar pe care o puteam rezolva cu o soluţie simplă şi eco-friendly, pentru a reduce această risipă de cartonaşe şi a creşte confortul clienţilor, având toate cardurile de fidelitate la un click distanţă”, povesteşte Mircea Dragotă.

    A lucrat circa opt luni până când a fost totul gata, iar în paralel a căutat şi potenţiali clienţi, mergând din uşă în uşă în diferite localuri pentru a le prezenta soluţia. Îşi dorea ca, la lansarea oficială, să aibă cel puţin şase localuri înregistrate în aplicaţie şi aşa a şi fost. „Am lansat Stampino pe 14 martie 2021. Tot în aceeaşi perioadă, înainte de lansare, am dezvoltat şi site-ul web, precum şi logoul şi paginile oficiale de socializare.” Stampino este, practic, o aplicaţie care nu necesită înregistrare sau cont din partea utilizatorului şi care se poate descărca în câteva secunde pe orice dispozitiv iOS sau Android. Utilizatorul trebuie să adauge cartonaşele localurilor preferate şi să prezinte codul său QR unic după fiecare achiziţie pentru a aduna ştampilele sau punctele corespunzătoare.

    După completarea cartonaşelor, va beneficia de produse gratuite sau reduceri. „Mie îmi plac lucrurile simple şi la obiect, aşa că am dus totul la un alt nivel şi am integrat şi suport pentru Apple şi Google Wallet. Astfel, utilizatorii pot accesa codul QR Stampino direct din portofelele digitale sau de pe smartwatch cu un singur click, fără a mai deschide aplicaţia.” Mircea a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, apoi a urmat un master în inginerie software. Este iOS team lead la o companie de dezvoltare software din Cluj, unde se ocupă cu dezvoltarea aplicaţiilor iOS, în mare parte în domeniul educaţiei. Iar în paralel, se preocupă să facă Stampino să crească. „Momentan sunt 31 de afaceri înregistrate în aplicaţie. Acestea sunt din domeniul HoReCa (restaurante, cafenele, magazine de bubble tea), organizatori de petreceri şi săli de fitness.”

    Planul pentru 2024 este să ajungă la peste 60 de localuri din România în aplicaţia pe care a dezvoltat-o. Un alt obiectiv este să angajeze oameni care să se ocupe de vânzări şi marketing. Momentan, el este singurul care se ocupă de tot ce presupune afacerea. „La începutul anului 2024, am introdus în aplicaţie şi oferte pentru o sală de fitness, iar în trecut am introdus şi un studio de pilates. Mi-ar plăcea să mă dezvolt şi pe această ramură, nu doar pe HoReCa.” Financiar, investiţiile făcute de Mircea Dragotă nu au fost foarte mari, alocând diferite sume pentru înregistrarea mărcii la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci), pentru contul de dezvoltator Apple, pentru a publica aplicaţii pe Google Play, costul domeniului web şi al hostingului şi publicitate.

    „Una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat este că succesul afacerii mele depinde de succesul partenerilor. Astfel, o colaborare strânsă şi bazată pe feedbackuri frecvente din ambele părţi va duce la o creştere sănătoasă a afacerii şi a satisfacţiei clienţilor, fiind esenţial să fim receptivi la nevoile şi sugestiile acestora. De aceea, pot spune că o provocare peste care totuşi am trecut cu succes a fost perioada pandemiei, când unele afaceri a trebuit să se închidă.” O altă provocare cu care se confruntă este scepticismul proprietarilor de afaceri de a adopta o soluţie digitală în detrimentul sistemelor tradiţionale de fidelizare. „Anul trecut, unul dintre cele mai importante şi frumoase proiecte a fost apariţia şi prezentarea aplicaţiei Stampino în Dubai, în cadrul celei mai mari expoziţii de tehnologie, GITEX Global. Stampino alături de X2 Mobile, compania la care lucrez în momentul de faţă, au reprezentat standul României la acest eveniment împreună cu alte companii care joacă un rol important în industria IT. Un alt proiect major a fost lansarea aplicaţiei în insula Mauritius.” Preţurile percepute de Stampino sunt clasificate în mai multe tipuri de abonamente lunare – basic/ standard/premium – pornind de la 150 lei şi urcând la 200 lei per locaţie fizică. În unele cazuri, preţurile pot fi şi personalizate, în funcţie de cerinţele clientului. Fericirea de a nu mai avea portofelul plin cu carduri şi cartonaşe este însă nepreţuită.    ■

    Mircea Dragotă a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, apoi a urmat un master în inginerie software.

    Preţurile percepute de Stampino sunt clasificate în mai multe tipuri de abonamente lunare – basic/standard/ premium – pornind de la 150 lei şi urcând la 200 lei per locaţie fizică.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Zâmbete Dulci – cofetărie (Bucureşti)

    Fondatoare: Anca Vasilescu

    Investiţie iniţială: 50.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2023: 150.000 de euro

    Prezenţă: în zona Timpuri Noi din Bucureşti


    Reptiland – expoziţie de reptile şi plante (Bucureşti)

    Fondatori: Simona şi Adrian Atinge

    Prezenţă: Bucureşti


    Wellnessentially – platformă pentru angajaţii din companii (Bucureşti)

    Fondatori: Cristi Minica şi Radu Cârlig

    Cifră de afaceri în 2023: 10.000 de lei (2.000 de euro)

    Prezenţă: digitală


    Fluff by Adina – atelier de covoare (Tulcea)

    Fondatoare: Adina Barbu

    Investiţie iniţială: 2.000-3.000 de euro

    Prezenţă: online


    Brownerie – laborator specializat în brownies (Bucureşti)

    Fondatoare: Lăcrămioara Guşă

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2022: 30.000 de euro

    Prezenţă: în zona Tei din Bucureşti, online şi pe aplicaţiile de livrare a mâncării



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Industria franceză suferă un declin peste aşteptări la început de an

    Producţia industrială franceză a scăzut mult peste aşteptări la începutul anului, sporind semnele că a doua mare economie a zonei euro se chinuie să-şi reia avântul după criza energetică, scrie Bloomberg.

    Producţia a scăzut cu 1,1% în ianuarie faţă de decembrie, analiştii anticipând o contracţie de doar 0,1%.

     

  • Bulgaria se alătură blocadei împotriva petrolului rusesc şi visează să devină hub energetic al Balcanilor şi Europei de Est mizând pe gaze azere şi GNL

    Bulgaria a decis să blocheze importurile de petrol din Rusia începând cu 1 martie ca parte a embargoului instituit de UE ca reacţie la invadarea Ucarainei, scrie Newsweek.

    Istoric aliată cu Rusia, ţara a fost înaintea războiului din Ucraina aproape complet dependentă de importurile de gaze şi petrol din Moscova. Bulgaria înlocuieşte importurile de petrol rusesc cu ţiţei din Kazahstan, Irak şi Tunisia.

    La capitolul gaze, Bulgaria a intrat în negocieri cu Azerbaidjanul pentru creşterea livrărilor către România, Moldova şi Ucraina prin viitorul coridor de gaze vertical balcanic, relatează Euractiv.

    Preşedintele Adunării Naţionale Rosen Jeliazkov se află într-o vizită oficială în Azerbaidjan şi poartă discuţii cu preşedintele azer Ilham Aliev cu privire la asigurarea de gaze azere pentru România, Ungaria, Slovacia, Moldova şi Ucraina.

    Volumele adiţionale de gaze azere pot fi furnizate atât Europei de Sud-Est, cât şi ţărilor din Balcanii de Vest.

    Bulgaria primeşte în prezent între 1 şi 1,5 miliarde de metri cubi de gaze azere pe an, suficient pentru a acoperi aproximativ 40% din nevoile de gaze ale ţării. Livrările sunt operate prin noul interconector de gaze dintre Bulgaria şi Grecia care a devenit operaţional cu un an şi jumătate în urmă.

    Capacitatea interconectorului poate fi crescută de la 3 miliarde de metri cubi pe an la 5 miliarde de metri cubi de gaze transportate către nord, ceea ce este crucial pentru Ucraina, ale cărei contracte de transport de gaze ruseşti expiră la finalul acestui an.

    Bulgaria este aşteptată să devină o rută cheie pentru securitatea energetică a ţării din 2025, aceasta urmând să fie singura rută de transfer de gaze ruseşti şi azere, cât şi de GNL din Grecia şi Turcia.

    Bulgargaz, compania naţională de gaze a Bulgariei, a semnat la începutul anului trecut un acord pe 13 ani cu Botas, compania naţională de gaze a Turciei, prin care a căpătat acces la reţeaua de gaze turcească şi la terminalele de gaze naturale lichefiate ale acestei ţări.

    Bulgaria are acces şi la două terminale de GNL din Grecia, la unul dintre ele Bulgartransgaz având o participaţie de 20%. Compania bulgară a anunţat la finalul anului trecut că intenţionează să analizeze oportunităţi privind o investiţie într-un al doilea terminal GNL în Grecia.

    Potrivit oficialilor bulgari, obiectivul ţării este de a deveni un hub regional major pentru primirea şi distribuţia de gaze din Azerbaidjan şi alte surse.

    Bulgaria şi-a anunţat de asemenea intenţia de a se alătura unui proiect de cablu submarin pentru transport de energie electrică prin Marea Neagră, conform Azernews.

    Proiectul vizează realizarea unui cablu submarin care va exporta energie din două ţări din Caucazul de sud către Uniunea Europeană.

     

  • Care este ţara unde se vând cele mai scumpe case din lume. Aici o garsonieră de 16 mp se vinde cu peste un milion de dolari

    Cea mai scumpă piaţă imobiliară din lume se află în Monaco. Un milion de dolari cheltuit pe o proprietate situată în fermecătorul oraş-stat european, cunoscut pentru faptul că atrage bogaţii şi celebrităţile lumii, ajunge doar la 16 metri pătraţi, potrivit agenţiei imobiliare Knight Frank. Aceasta este cea mai mică cantitate de spaţiu  dintre cele 30 de pieţe imobiliare de primă mână din lume. Hong Kong s-a clasat pe locul al doilea, cu 237 de metri pătraţi, iar Singapore pe locul al treilea, cu 344 de metri pătraţi.

    Vânzările globale de imobile de lux au scăzut anul trecut din cauza ratelor ridicate ale dobânzilor. Cu toate acestea, preţurile au rămas ridicate, deoarece oferta continuă să fie limitată.

    Rezultatul: Un milion de dolari cheltuiţi pe pieţele imobiliare premium nu oferă la schimb prea mult spaţiu pentru super-bogaţi. În New York, cu această sumă pot fi cumpăraţi 366 de metri pătraţi. În Paris, 431 de metri pătraţi, iar în Shanghai, 452 de metri pătraţi.

    Monaco a ajuns să ofere cea mai mică suprafaţă, deoarece multimilionarii au continuat să cumpere proprietăţi în acest oraş pentru a se bucura de cazinouri, de stilul de viaţă şi de impozitele minime, ceea ce a dus la creşterea preţurilor şi la ridicarea standardelor pentru a face parte din top 1% dintre cei mai bogaţi oameni la 12,8 milioane de dolari.

    În Dubai, cererea în creştere pe fondul unui aflux de expaţi a determinat cumpărătorii să stea la coadă pentru case de milioane de dolari. Cu toate acestea, pieţele de top ceva mai mature oferă cel mai puţin spaţiu. Cu un milion de dolari în Dubai, se pot cumpăra de trei ori mai mulţi metri pătraţi decât în Londra, de exemplu.

    „Preţurile prime din Dubai pot fi cu 134% mai mari decât la începutul pandemiei, dar sunt încă sensibil mai mici decât pe pieţele mai bine stabilite” a declarat Kate Everett-Allen, şefa departamentului de cercetare rezidenţială internaţională şi de ţară la Knight Frank

     

  • Iniţiative de la afaceri mici pentru o lume mare. Cum pun umărul la o societate mai bună antreprenorii care au fondat businessuri mici prin implicarea în comunitate?

    În business, cel mai adesea totul se măsoară în cifre, în bani şi performanţe, iar percepţia este că, atunci când vine vorba de încasări, antreprenorii sunt gata să taie în carne vie ca să câştige. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Mai ales în rândul micilor afaceri, pornite de la zero, există acei fondatori de branduri care aruncă o privire şi la lumea din jur şi care încearcă, prin iniţiativele lor, să o facă mai bună, aşa cum pot şi cum ştiu ei.

     

    Unii se preocupă de modul în care cresc şi se dezvoltă copiii – ai lor sau ai altora. Alţii îşi dau interesul să ocrotească natura de care mulţi spun că au grijă, dar puţini o fac cu adevărat. Mai sunt şi aceia care vor să-i ajute pe cei născuţi sub o stea poate ceva mai puţin norocoasă, dar şi aceia care nu vor să lase tradiţia să piară în tăvălugul timpului. De la toţi aceştia – dar sigur şi de la mulţi alţii – pleacă iniţiative care arată, o dată în plus, că businessul nu e chiar totdeauna despre bani şi rezultate cu plus. Uneori, e şi despre oameni.

     

    1. Altfel de entertainment

    Ştefana Mireţ a început să predea cursuri de bune maniere încă de când era studentă şi a ajuns, cu proiectul Manieres, o şcoală de bune maniere, la mii de copii din ţară, reuşind să creeze o echipă de zece traineri alături de care merge în şcolile de stat şi în cele private pentru a susţine cursuri de bune maniere. Dincolo de spiritul ei antreprenorial, Ştefana merge mai departe cu iniţiativa ei şi vrea să îmbunătăţească abilităţile sociale ale copiilor printr-o idee inedită, care implică şi jucătorii din HoReCa. „Dăm startul concursului #SocialSkills4Kids şi premiem cele mai bune jocuri pentru copii şi părinţi de printat pe hârtiile de la restaurant. De ce? Masa reprezintă un moment grozav să te conectezi cu cei dragi şi ne doare când vedem copiii lăsaţi pe telefoane înainte să vină mâncarea. Comportamentul copilului se va schimba rezolvând împreună cu cei de la masă provocările şi jocurile de pe foaie deoarece vor beneficia de acele minute frumoase, petrecute împreună care sunt esenţiale”, a scris Ştefana Mireţ într-o postare pe pagina de Facebook Manieres. Cu ideile de jocuri, ea vrea să meargă la diferite restaurante şi să le propună să le printeze, încurajând astfel o modalitate de petrecere a timpul liber până vine mâncarea. Iniţiativa Ştefanei Mireţ vine după ce ea remarcat că se văd diferenţe mari între copiii care au acces şi cei care nu au acces la televizor şi telefon şi între nivelurile lor de creativitate. Iar tehnologia, oricât de benefică ar fi, are nevoie uneori de un substitut precum jocul.

    Cu ideile de jocuri, Ştefana Mireţ de la Manieres vrea să meargă la diferite restaurante şi să le propună să le printeze, încurajând astfel o modalitate de petrecere a timpul liber până vine mâncarea.

     

    2. Postura care formează oameni mari

    Tot pentru o schimbare de paradigmă, şi Raluca Chişu, fondatoarea centrului de terapie pentru copii KinetoBebe, a început în decembrie 2023 un program de prevenire a atitudinilor posturale incorecte, care are ca scop informarea elevilor cu vârste între 6 şi 11 ani cu privire la importanţa adoptării unei posturi corecte în toate activităţile lor cotidiene. Kinetoterapeuţii pediatri ai centrului merg în şcoli şi ţin workshopuri interactive cu copiii despre postură, sport şi utilizarea corectă a dispozitivelor electronice. Ideea a venit de la o constatare nefericită: numărul copiilor care acuză probleme de spate este în creştere, ei ajungând să se prezinte în centrele de recuperare cu probleme ale coloanei vertebrale. Mulţi dintre părinţi pun problemele celor mici pe seama greutăţii ghiozdanului sau a folosirii telefonului, a tabletei sau a laptopului. De fapt, crede Raluca Chişu, nu dispozitivele sunt principalele vinovate pentru durerile de spate ale copiilor, ci lipsa de interes şi informare cu privire la cum pot fi folosite acestea în mod corect, precum şi lipsa activităţii fizice în rândul copiilor. „Recapitulăm cu copiii toate poziţiile pe care ei ar trebui să le ştie deja la nivel de vârstă şcolară: poziţia în bancă, poziţia la scris, în faţa calculatorului, cu telefonul în mână. Toate aceste poziţii sunt explicate şi cadrele didactice insistă asupra lor în timpul orelor, copiii le ştiu”, explica recent Raluca Chişu. Problema intervine atunci când părinţii nu sunt suficient de bine informaţi cu privire la postura corectă a copiilor, este ea de părere. O postură corectă trebuie încurajată atât la şcoală, de profesori, cât şi acasă, de părinţi. Mai departe, postura corectă se menţine odată ce a intrat în obişnuinţă, dacă este menţinută şi acasă şi la şcoală, crede fondatoarea KinetoBebe. De la începutul programului, din decembrie 2023, kinetoterapeuţii centrului au ajuns la circa 2.000 de copii din mai multe şcoli din Bucureşti. Antreprenoarea are în plan să ajungă la 10.000 de copii până la finalul anului şi să realizeze în luna decembrie o statistică la nivel de Bucureşti asupra comportamentului copiilor.

    Postura corectă trebuie încurajată atât la şcoală, de profesori, cât şi acasă, de părinţi, crede Raluca Chişu de la KinetoBebe.

     

    3. Proiectul care Învie Tradiţia

    Proiectul Învie Tradiţia s-a desprins în urmă cu şapte ani dintr-o agenţie de comunicare şi marketing. A început de fapt ca un proiect de CSR pentru sprijinirea zonei de meşteşug şi artă populară, dar a devenit, uşor-uşor, o afacere în sine, de care este astăzi responsabilă o echipă de antreprenori care nu se limitează doar la a face business. „Putem spune că acest proiect este un real ajutor pentru zona de meşteşug şi arts and crafts româneşti. Înregistrăm venituri mai mari de la an la an, aduse pentru meşterii populari, precum şi lărgirea comunităţilor de meşteri populari pe care îi sprijinim, prin adăugarea de noi meşteri populari în angrenaj de la an la an. Venituri mai mari înseamnă, pentru meşteri şi pentru generaţiile noi de artişti populari, o motivaţie ca să lucreze şi să continue arta pe care au moştenit-o din generaţie în generaţie, pentru că aceşti oameni îşi întreţin familiile şi modul de viaţă din arta pe care o practică”, spune Cosmin Cucoş, unul dintre acţionarii Învie Tradiţia. Magazinul online reuneşte obiecte fabricate în România, excepţie făcând doar două-trei produse realizate de meşteri din afara ţării. În total, câteva zeci de producători locali sunt listaţi pe platformă, prin intermediul a peste 2.000 de produse – obiecte tradiţionale româneşti din lut şi ceramică, sculptură în lemn, ţesături, port tradiţional, obiecte de decor, pielărie. Proiectul ajută şi prin aducerea în piaţă a unor obiecte unice de artă populară, prin accesul foarte uşor, printr-o platformă online, la obiecte care, de cele mai multe ori, pot fi găsite izolat la târguri populare sau poate doar în atelierele meşterilor. Anul trecut, Învie Tradiţia a generat o cifră de afaceri de aproximativ 150.000 de euro pentru meşterii populari, obiectele vândute în străinătate fiind o mână de ajutor dată creşterii brandului de ţară. „Ne propunem să aducem noi meşteşugari în platformă, să creştem veniturile aduse comunităţilor de meşteri, să creştem gradul de utilizare şi de importanţă aduse acestei zone de meşteşug autentic”, mai spune Cosmin Cucoş.

    Proiectul Învie Tradiţia ajută prin accesul foarte uşor, printr-o platformă online, la obiecte care, de cele mai multe ori, pot fi găsite izolat la târguri populare sau poate doar în atelierele meşterilor.

     

    4. Un obiect personalizat pentru un arbore

    Proiectul Transylmagica, lansat de Kosa Istvan sub forma unui atelier din Miercurea Ciuc unde iau naştere suveniruri şi alte obiecte personalizate, pune umărul şi la ocrotirea naturii printr-o iniţiativă care continuă să existe şi la câţiva ani de la începerea businessului. Astfel, după vânzarea fiecărui produs, echipa Transymagica plantează un puiet de arbore în cadrul unor proiecte de restaurare ecologică. „Din 2020, anul în care am început vânzarea primelor produse şi plantarea primilor arbori, am plantat în jur de 58.000 de puieţi de arbori în cadrul proiectelor noastre de reconstrucţie ecologică bazată pe plantări de arbori. În ultimii doi ani, am plantat mai mult pentru clienţi corporate şi marea majoritate a puieţilor plantaţi nu aveau un obiect ataşat”, spune Kosa Istvan. La jumătatea lunii februarie, el şi colegii lui se pregăteau pentru plantările de primăvară, căutând noi modalităţi pentru a avea un impact pozitiv, prin creşterea numărului de arbori plantaţi, şi pentru a reuşi să comunice cu cât mai multe persoane despre importanţa arborilor ca specii-cheie în ecosistemele terestre. Sub brandul Transylmagica se găsesc atât suveniruri, cât şi sacoşe textile şi diferite tipuri de căni. O parte din produsele sunt fabricate în atelierul propriu, altele parţial în colaborare cu fabrici autohtone. Scopul rămâne accentuarea ideii că de la Transylmagica se cumpără experienţa de a planta un arbore, iar aceasta este tot atât de importantă sau chiar mai importantă decât produsul în sine.

    La jumătatea lunii februarie, Kosa Istvan şi colegii lui de la Transylmagica se pregăteau pentru plantările de primăvară.

     

    5. Pentru starea de zen

    Pe Ramona Sima, o pasiune descoperită pentru yoga a dus-o la înfiinţarea unei afaceri, care, mai departe, îşi continuă misiunea de a atinge starea de zen în rândul unei comunităţi cât mai extinse. Suav, proiectul de la care a început totul, este primul brand românesc de îmbrăcăminte pentru yoga. „Am ajuns la cursul de instructor de yoga fiindcă am vrut să îmi aprofundez cunoştinţele despre yoga în rolul meu de cofondator al Suav. Din prima zi la curs, a încolţit dorinţa de a preda yoga – lucru la care nu mă gândisem înainte. Imediat după terminarea cursului, am început să predau online unei echipe dintr-o industrie creativă. Şi tot atunci m-am gândit la pasul următor – acela de a integra yoga cu mindfulness şi de a oferi aceste practici atât persoanelor fizice (în lipsa unui termen mai bun), cât şi echipelor din companii. Aşa că am continuat să studiez şi am obţinut certtificarea de NeuroMindfulness senior practitioner”, povesteşte Ramona Sima.

    Aşa a apărut Zen-ish, modul ei de a integra tot ce ştie despre drumul spre a fi mai bine, în care porneşte de la yoga şi integrează tehnici de mindfulness, informaţii despre corp, minte şi spirit bazate pe (neuro)ştiinţă într-un fel în care să fie uşor de înţeles şi practicat, atât în cadrul practicii, cât şi în viaţa de zi cu zi. Ghidează practicanţii să înveţe să-şi asculte corpul şi inima (emoţiile), să afle astfel ce e bun pentru ei şi să facă alegeri de viaţă bune pentru sine. „Practicanţii de Zen-ish au remarcat impactul atât la nivel fizic – postură mai bună, mai puţine dureri, tonifiere, energie, vitalitate – dar, mai ales, la nivel psihic şi emoţional: stres redus, optimism, rezilienţă, o viziune pozitivă asupra vieţii. Uneori, clasele Zen-ish sunt primul pas către schimbări mai mari în stilul de viaţă, precum şi către alte practici şi terapii care să-i ajute să fie bine.” Ramona Sima s-a implicat, de asemenea, în diverse iniţiative, cum ar fi construirea comunităţii practicanţilor de yoga din jurul magazinelor Ototo sau construirea unei comunităţi de practică yoga la Brăneşti, satul de lângă Bucureşti în care locuieşte. „Pentru că îmi place să citesc şi cred în puterea lecturii, am organizat în toamna anului trecut un eveniment local, tot la Brăneşti, împreună cu Biblioteca de la Casa Corpului Didactic Ilfov, cu Liceul Silvic «Theodor Pietraru» şi Primăria Brăneşti, «BiblYOteca de afară», în care am invitat comunitatea să experimenteze bucuria cititului şi a practicii yoga în aer liber (împreună sau separat) în minunatul parc dendrologic al Liceului Silvic.” Recent, a lansat un alt proiect legat de lectură, Silent Book Club Bucureşti, parte din reţeaua Silent Book Club – un proiect care oferă iubitorilor de lectură ocazia de a se întâlni cu cei asemenea lor, de a povesti despre pasiunea lor şi de a face loc pentru citit în programul lor super aglomerat. Cea mai importantă iniţiativă este grupul de Facebook „Pentru ce eşti recunoscător azi?”, un grup de practică a recunoştinţei, care funcţionează ca un grup de suport şi de inspiraţie. „Anul acesta, planul este să creez programe pe diverse teme «hot», cum ar fi reducerea stresului, creşterea rezilienţei, focus, în care să explic mecanismele din spate şi apoi să ofer exerciţii şi tehnici uşor de practicat şi de integrat în viaţa de zi cu zi. Un alt plan de voluntariat este să lucrez cu adolescenţi, cărora ştiu că le-ar fi de folos tehnici de reducere a stresului, de creştere a capacităţii de concentrare, de gestionare a emoţiilor, mai ales la teste şi examene. Încă explorez modalitatea prin care să fac asta”, spune Ramona Sima, ale cărei idei şi iniţiative pare că nu contenesc niciodată.

    Ramona Sima s-a implicat în diverse iniţiative, cum ar fi construirea comunităţii practicanţilor de yoga din jurul magazinelor Ototo sau construirea unei comunităţi de practică yoga la Brăneşti, satul de lângă Bucureşti în care locuieşte.


    6. Producţie de cosmetice cu impact social

    Povestea Ophori începe de la un ONG din Braşov, care oferă servicii de terapie pentru tineri, adulţi şi copii cu probleme mintale. Trei voluntari şi un terapeut care au activat într-un astfel de mediu au organizat un atelier de produse cosmetice lucrate manual de către persoane cu dizabilităţi mintale. După doi ani de funcţionare şi în urma unui proiect de finanţare europeană, cu sprijinul unei fundaţii din Iaşi şi a proiectului Acceleratorul de Întreprinderi Sociale, micul atelier s-a transformat într-o afacere de sine stătătoare, ce angajează persoane din grupuri vulnerabile. „Dacă în 2021 eram cinci angajaţi, la final de 2023 am fost unsprezece, ceea ce ne-a poziţionat în top 20 unităţi protejate din România după numărul de angajaţi. Dintre aceste persoane, opt sunt cu dizabilităţi accentuate şi grave, din categoria persoanelor greu ocupabile în mediul profesional, care nu ar fi angajaţi în locuri de muncă tipice”, explică Bogdan Dimciu, administratorul Ophori Cosmetics. Impactul proiectului se măsoară atât prin creşterea stimei de sine a persoanelor angajate, cât şi prin creşterea veniturilor, cu care pot întreţine şi alţi membri ai familiei, şi prin transformarea ideii de asistat social în contribuitor la bunăstarea comunităţii. „Am avut de curând o vizită a unui ONG local în care copii cu tulburări mintale au participat la activităţi la Ophori şi am aflat că părinţii lor erau foarte bucuroşi că există firme precum noi, pentru că se gândeau să plece de ţară în căutarea unui viitor pentru cei mici.” Din punctul de vedere al încasărilor, în 2023, Ophori a generat aproximativ 600.000 de lei cifră de afaceri, de două ori mai mult faţă de 2022. Având în vedere faptul că este o întreprindere socială de inserţie al cărui rol este integrarea persoanelor cu dizabilităţi, venit mai mare înseamnă impact social mai mare. Portofoliul a ajuns să numere aproximativ treizeci de produse, faţă de doar şase sau şapte la început, iar anul Ophori a vândut peste 20.000 de produse, fabricate în cele două laboratoare, întreprinderea deschizând şi primul magazin social într-un mall din România, în Braşov. „Pentru viitor ne propunem creşterea numărului de clienţi. Consider că avem produse variate şi acoperim multe cereri, de la produse de curăţenie la produse de îngrijire. Din acest motiv, ne vom opri cu dezvoltarea de produse noi şi ne vom concentra asupra desfacerii. Creşterea numărului de clienţi va duce la creşterea impactului social, ce se va cuantifica în mai mulţi angajaţi fericiţi”, mai spune Bogdan Dimciu.

     

    7. Lupta pentru supravieţuirea covorului românesc

    Încă de la lansare, în urmă cu cinci ani, proiectul Made with love Romania a pornit nu doar ca business prin care vechile covoare româneşti revin la viaţă, ci şi ca o mişcare de conştientizare şi repoziţionare a unui meşteşug tradiţional pe cale de dispariţie. Iniţiativa îi aparţine Alinei Mitrică, a cărei inspiraţie a venit din tradiţiile propriei familii. „Prin încadrarea covoarelor tradiţionale în decorurile actuale, obişnuite, şi nu doar în casele ţărăneşti sau în decoruri de tip muzeu sau revistă, am încercat să oferim o nouă perspectivă şi cât mai multe idei pentru includerea acestor minunate elemente de artă tradiţională în decorul contemporan. În felul acesta, încurajând cât mai mulţi oameni să le includă în casele lor, putem stimula comunităţile de meşteşugari şi puţinii păstrători ai tradiţiei să continue, în armonie cu prezentul”, spune Alina Mitrică. Într-o călătorie în Franţa, ea a văzut în câteva magazine de decoraţiuni mai multe chilimuri (covoare turceşti) lucrate manual şi s-a gândit că şi covoarele româneşti ar merita să-şi găsească locul în astfel de locuri şi să fie promovate. Treptat, a început să adune covoare de la familii din Oltenia în care s-a ţesut mult, dar şi dintr-un atelier din Maramureş. În continuare, cel mai des, covoarele promovate de Made with love Romania sunt vândute în afara ţării, atât către românii care locuiesc în diaspora, cât şi către străinii iubitori ai obiectelor autentice, lucrate manual. În ultimii doi-trei ani, se observă totuşi o deschidere mai mare şi în piaţa din România. „Perseverăm, iar printre micile victorii se numără şi prezenţa în proiecte de design de birouri în Bucureşti şi Londra. Cu această ocazie, oameni din peste douăzeci de ţări au decis să ne aibă în casele lor şi revin cu comenzi şi ne recomandă. Toate acestea ne încurajează să continuăm drumul tradiţionalului în modern”, adaugă Alina Mitrică.   

    Încă de la lansare, în urmă cu cinci ani, proiectul Made with love Romania a pornit nu doar ca business prin care vechile covoare româneşti revin la viaţă, ci şi ca o mişcare de conştientizare şi repoziţionare a unui meşteşug tradiţional pe cale de dispariţie.

  • Elon Musk nu mai este cel mai bogat om din lume. Cine este miliardarul care l-a detronat

    Elon Musk şi-a pierdut oficial poziţia de rege al miliardarilor, după ce acţiunile Tesla s-au prăbuşit cu 7,2%, ducând averea sa la 197 miliarde de dolari. Musk a fost înlocuit de Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a devenit cel mai bogat om din lume, pentru prima dată din 2021. Bezos are o avere estimată la 200,3 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.

    Diferenţa de avere dintre Musk şi Bezos, care la un moment dat a ajuns la 142 de miliarde de dolari, s-a micşorat pe măsură ce acţiunile Amazon şi Tesla au evoluat în direcţii total opuse. În timp ce ambele se numără printre cele mai vânate acţiuni, care au propulsat bursele din SUA, acţiunile Amazon au crescut de peste două ori de la sfârşitul anului 2022 şi se află la mică distanţă de un nivel record. Tesla a scăzut cu aproximativ 50% de la vârful din 2021.

    Acţiunile Tesla au scăzut luni după ce datele au arătat că livrările de la fabrica sa din Shanghai au scăzut la cel mai mic nivel din ultimul an. Amazon în schimb vine după cea mai bună creştere a vânzărilor online de la începutul pandemiei.

    Averea lui Musk ar putea fi afectată şi mai mult după ce un judecător din Delaware a anulat pachetul salarial de 55 de miliarde de dolari de la Tesla, unde este director executiv. Decizia a luat partea unui investitor care a contestat pachetul salarial al lui Musk.

    Cea mai mare parte a averii lui Bezos provine din participaţia sa de 9% din Amazon. El este cel mai mare acţionar al retailerului online, chiar şi după ce luna trecută s-a debarasat de 50 de milioane de acţiuni în valoare de aproximativ 8,5 miliarde de dolari.

    Nu este prima dată când Bezos ocupă poziţia de cel mai bogat om din lume. El l-a depăşit pentru prima dată pe cofondatorul Microsoft Inc. Bill Gates şi fost deţinător al titlului în 2017.

    Dar o revenire masivă a acţiunilor Tesla l-a lăsat pe Bezos să se lupte cu Musk pentru cea mai mare parte a anului 2021 pentru primul loc. La sfârşitul acelui an, a rămas mult în urmă şi nu a recâştigat tronul până acum.

    Bernard Arnault, în vârstă de 74 de ani, preşedintele LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, cel mai mare producător de bunuri de lux din lume, se numără, de asemenea, printre cei mai bogaţi din lume, cu o avere netă de 197,5 miliarde de dolari şi reprezintă un rival serios pentru Musk şi Bezos.

     

  • Americanii de la Plexus caută peste 140 de oameni pentru fabrica de componente electronice din Oradea

    Producătorul de componente electronice Plexus Services Ro, subsidiara locală a grupului american Plexus, are disponibile în prezent peste 140 locuri de muncă la fabrica din Oradea, cele mai multe joburi fiind pentru montatori subansamble (90), muncitori necalificaţi la asamblarea, montarea pieselor (13), dar şi pentru controlori calitate, ingineri, analişti, şefi atelier, tehnicieni sau manageri proiect, conform site-ului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor. Plexus Services Ro a ajuns în 2022 la un număr mediu de 1.696 de angajaţi, potrivit datelor publice existente.

    Compania a realizat în 2022 o cifră de afaceri de 1,089 mld. lei (221 mil. euro), în creştere cu 29% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Plexus a obţinut în 2022 un profit net de peste 20 mil. lei (4 mil. euro), de aproape şase ori mai mare faţă de anul precedent, conform informaţiilor publice. Grupul Plexus este prezent în Oradea din 2009, având iniţial sediul într-un spaţiu închiriat, iar din vara lui 2013 şi-a mutat activitatea în Parcul Industrial I, administrat de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), după o investiţie de 30 de milioane de dolari într-o fabrică de module electronice.

    Plexus deserveşte clienţi din mai multe sectoare industriale, precum: industrial comercial, wireline & wireless, medical şi securitate, apărare şi aerospaţial. Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), companie publică al cărei acţionar majoritar este municipiul Oradea, este administratorul a şase parcuri industriale în judeţul Bihor. La finele anului 2023, Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea deţinea şase titluri de parc industrial, pentru cele patru amplasamente situate în Oradea pe Calea Borşului (144,73 ha) – Parcul Industrial Eurobusiness Oradea I, strada Ogorului (80,19 ha) – Parcul Industrial Eurobusiness Oradea II, strada Uzinelor – Parcul Industrial Eurobusiness Oradea III (17,8 ha) şi strada Corneliu Baba – Parcul Industrial Eurobusiness Oradea IV (6,5 ha), respectiv două amplasamente situate în judeţul Bihor, Parcul Industrial Săcueni (5,03 ha) şi Parcul Industrial Tileagd (9,22 ha). Printre investiţiile mari realizate în parcurile Eurobusiness din Oradea se află fabrica de motoare electrice Nidec, fabrica dezvoltată de producătorul american de componente electronice Plexus, dar şi unitatea de producţie a sud-coreenilor de la Shinheung Electronics, unul dintre furnizorii Samsung.

  • Viitorul în radiologia medicală: echipamentele imagistice devin mai complexe cu cât oamenii sunt mai bolnavi

    ♦ Claudia Oanea, Siemens Healthineers România: „Există o determinare puternică în rândul profesioniştilor şi a întreprinzătorilor români“.

    Cei mai norocoşi dintre oa­menii care nu au experimentat sune­tul de la o investigaţie CT (computer to­mo­graf) sau RMN (rezonanţă mag­ne­tică nucleară), pot avea o mos­tră din zumzetul a 8.000 de oameni care participă la un congres medical unde se întâlnesc cele mai mari companii de med tech din lume cu potenţialii clienţi. Aşa s-a întâmplat şi la Viena, în perioada 28 februarie-3 martie, la Congresul European de Radiologie.

    Încă de la primele ore, spaţiul ge­neros din clădirea înaltă de lângă Dunăre se umplea de oameni veniţi să descopere viitorul în medicină, în produsele expuse, în pliante şi prezentări. În total, peste 240 de companii din 35 de ţări au avut câte un stand într-unul dintre etajele dedi­ca­te con­gresului. For­fota şi schim­bul de informaţii şi idei din domeniul medical semănau cu mişcarea browniană, gene­rată de data aceasta de nevoia de soluţii.

    Pacienţii sunt tot mai bătrâni şi mai bolnavi, medicii sunt tot mai puţini, aşa că echipamentele clasice de diagnostic trebuie îmbunătăţite.

    „Pentru Siemens Healthineers, par­ticiparea la evenimente precum ECR 2024 reprezintă mai mult decât o opor­tu­nitate comercială, este o dovadă a an­gajamentului nostru faţă de inovaţie şi progres în domeniul imagisticii medica­le. Acest eveniment reprezintă un mo­ment important în calendarul nostru, deoarece ne oferă posibilitatea de a ne alătura comunităţii internaţionale de profesionişti din domeniul sănătăţii şi de a împărtăşi cele mai recente inovaţii şi descoperiri“, spune Claudia Oanea, ma­naging director, Siemens Healthineers România, prezentă la Viena.

    Ziarul Financiar a participat la eveniment la invitaţia Siemens Healthineers, cel mai mare jucător din piaţa tehnologiilor medicale şi a producţiei de echipamente pentru diagnostic.

     

    Mai mult cu mai puţin

    Congresul European de Radiologie este şi şansă pentru companii să prezinte cele mai noi echipamente şi descoperiri în domeniul imagisticii. Acesta a fost şi cazul Siemens Healthineers, care a lansat RMN-ul Magnetom Flow. Ce aduce nou în plus faţă de un RMN obişnuit este că foloseşte extrem de puţin heliu pentru a funcţiona, de la 2.000 litri la 0,7 litri, scurtează timpul investigaţiei cu cel puţin 50% şi se foloseşte de inteligenţă artificială pentru a uşura viaţa tehnicienilor şi a pacienţilor.

    „Pentru a funcţiona normal, un RMN are nevoie de 2.000 de litri de heliu. Un litru de heliu este în jur de 50 euro fără TVA, a tot crescut şi a trebuit să creştem şi noi preţul. Am făcut acest sistem are nevoie doar de 0,7 litri de heliu, sigilat pe viaţă, care nu se mai poate pierde. Inteligenţa artificială a fost integrată, pregătirea investigaţiei a devenit foarte simplă. Piaţa acestui tip de echipament în România este una extrem de mare pentru că este un „cal de bătaie“ dar unul pur-sânge. Lumea vrea un echipament accesibil la preţ, dar şi atât de performant“ a spus Florin Preoteasa, Regional Business Development Manager la Siemens Healthineers.

    Echipamentul de 1,5 Tesla va deveni disponibil pentru clienţii Siemens Healthineers din aprilie 2024, în prezent existând doar ca prototip în acest moment.

    „Este un echipament mai accesibil pentru clienţii noştri. Se spune că în cazul RMN-urilor, un Tesla înseamnă 1 milion de euro ca preţ. Lucrurile s-au schimbat uşor, vorbim de circa 1 mil. euro pentru un astfel de echipament“, a spus André Hartung, preşedintele diviziei de diagnostic imagistic din cadrul Siemens Healthineers.

     

    Inovaţie de la un an la altul

    „CT-ul acesta a reinventat fizica“, spune Florin Preoteasa, referindu-se la un echipament prin care medicii au o imagine mult mai bună asupra leziunilor diferitelor zone scanate. În 2023, o clinică din România a fost prima din lume care a cumpărat echipamentul creat de Siemens Healthineers.

    „În momentul de faţă suntem singurii pe piaţă cu acest produs în portofoliu. În patologia cardiacă, dar şi în altele, face posibilă o rezoluţie la care până acum nici nu visam să avem – undeva la 100 microni. Tehnologia este alta, am cumpărat o companie japoneză care a inventat tehnologia de detecţie a radiaţiei“, a mai completat reprezentantul Siemens Healthineers la standul companiei din capitala austriacă.

    Iar România începe să se aşeze mai confortabil la masa inovaţiei în tehnologia medicală, crede şefa Siemens Healthineers de pe piaţa locală.

    „România ocupă un loc special pe harta inovaţiei mondiale, cu un potenţial semnificativ de creştere şi dezvoltare în diverse domenii, inclusiv în domeniul sănătăţii şi al tehnologiilor medicale. Deşi există provocări şi obstacole de depăşit, există, de asemenea, o energie creativă şi o determinare puternică în rândul profesioniştilor şi a întreprinzătorilor români“, a precizat Claudia Oanea.

    Faţă de anul 2014, numărul unităţilor medicale de stat care au echipamente CT sau RMN a crescut de la 25% acum un deceniu, la 45-50% în prezent. Acest lucru o arrată şi cel mai recent raport al Curţii de Conturi privind activitatea sanitară din România. Şi numărul de aparate a crescut, proporţional, de 2,2 ori la CT-uri şi de 3,3 ori la RMN.

    „CT-ul acesta a reinventat fizica“, spune Florin Preoteasa, referindu-se la un echipament prin care medicii au o imagine mult mai bună asupra leziunilor diferitelor zone scanate. În 2023, o clinică din România a fost prima din lume care a cumpărat echipamentul creat de Siemens Healthineers.

    „În momentul de faţă suntem singurii pe piaţă cu acest produs în portofoliu. În patologia cardiacă, dar şi în altele, face posibilă o rezoluţie la care până acum nici nu visam să avem – undeva la 100 microni. Tehnologia este alta, am cumpărat o companie japoneză care a inventat tehnologia de detecţie a radiaţiei“, a mai completat reprezentantul Siemens Healthineers.

     

    Cerere continuă

    Dezvoltarea clinicilor private, dar şi investiţiile din partea guvernelor cresc nevoia de echipamente la nivel global. În plus, şi contextul actual duce piaţa în sus.

    „Oamenii se îmbolnăvesc mai des, iar bolile cronice – de inimă, onoclogice, neurologice, au nevoie de investigaţii imagistice. Astfel, cererea pentru echipamente medicale este în creştere la nivel global. Astăzi, circa 50% dintre oameni au acces la îngrijie medicală de calitate, iar ceilalţi nu au. Alt aspect care influenţează piaţa este că prin imagistică putem diagnostica şi urmări boli grave, cum este alzheimer“, a spus André Hartung, preşedintele diviziei de diagnostic imagistic din cadrul Siemens Healthineers.

     

     
     
  • Topul asigurătorilor după despăgubirile plătite. Asigurătorii au plătit despăgubiri de peste 4,6 mld. lei pe asigurări generale în 9 luni/2023, plus 6%. Groupama a plătit cel mai mult, fiind lider şi în topul despăgubirilor, dar a rămas şi cu suma cea mai mare după plată, fiind urmată de Allianz-Ţiriac şi Omniasig

    Groupama şi Allianz-Ţiriac au rămas cu o valoare cumulată de peste 3 mld. lei după plata despăgubirilor pe zona asigurărilor generale în 9 luni/2023 ♦  După plata despăgubirilor, toţi asigurătorii care activează pe zona asigurărilor generale au rămas cu 6,2 mld. lei, sumă pe care a trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare şi cheltuielile administrative.

    Asigurătorii care activează pe zona asigurărilor generale au plătit despăgubiri de 4,6 mld. lei în primele nouă luni din 2023, cu 6% mai mult faţă de 9 luni/2022, rămânând la finalul lunii septembrie cu 6,2 mld. lei după plata acestor despăgubiri, sumă pe care au trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare şi cheltuielile administrative, potrivit datelor ASF şi calculelor ZF.

    Groupama Asigurări, liderul întregii pieţe a asigurărilor, a preluat conducerea şi în cazul clasamentului celor mai mari companii de asigurări în funcţie de despăgubirile plătite pe zona asigurărilor generale în primele nouă luni din 2023, consemnând un avans consistent de 69% faţă de primele nouă luni din 2022, până la 1,17 mld. lei. La finalul lunii septembrie 2023, compania a rămas după plata despăgubirilor cu peste 1,65 mld. lei, sumă pe care a trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare şi cheltuielile admi­nistrative.

    Poziţia a doua în topul asigurătorilor după despăgubirile plătite pe asigurări generale revine companiei Allianz-Ţiriac, care a plătit despăgubiri de 875 mil. lei în 9 luni/2023, în creştere cu 24% faţă de 9 luni/2022, rămânând ulterior cu suma de 1,37 mld. lei pe care a trebuit să o gestioneze.

    Groupama şi Allianz-Ţiriac au rămas cu o valoare cumulată de peste 3 mld. lei după plata despăgubirilor pe zona asigurărilor generale în primele nouă luni din 2023.

    Podiumul acestui top al despăgubirilor este completat de Omniasig, care se află la distanţă relativ mică de poziţia a doua, cu o valoare a despăgubirilor plătite de 836 mil. lei în primele nouă luni din 2023, în creştere uşoară cu doar 2% faţă 9 luni/2022, compania rămânând cu suma de 843 mil. lei pe care a trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare şi cheltuielile administrative.

    Asirom ocupă poziţia a patra în topul despăgubirilor pe asigurări generale, cu o valoare a despăgubirilor plătite în primele nouă luni din 2023 de 475 mil. lei, în creştere cu 23% faţă de 9 luni/2022, ajungând la finalul lunii septembrie cu suma de 529 mil. lei pe care a trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare şi cheltuileile administrative.

    Poziţia a cincea în acest clasament revine companiei Euroins România, dar numai pentru că a mai apucat să activeze pe piaţă în primele trei luni din 2023, până când i s-a retras autorizaţia de funcţionare de către ASF, s-a constatat starea de insolvenţă şi s-a demarat promovarea procedurii de faliment împotriva acesteia în 17 martie 2023. Astfel, Euroins a plătit despăgubiri de 429 mil. lei pe zona asigurărilor generale în acea perioadă.

    În continuare, Generali ocupă poziţia a şasea în top cu despăgubiri plătite cu o valoare de 352 mil. lei în primele nouă luni din 2023, în creştere cu 43% faţă 9 luni/2022, rămânând cu 547 mil. lei de gestionat la finalul perioadei.

    Pe locul şapte în acest top este Grawe România, cu despăgubiri plătite de 210 mil. lei pe zona asigurărilor generale, însemnând o creştere de 51% în primele nouă luni din 2023 faţă de 9 luni/2022, ajungând la o sumă de 402 mil. lei pe care a trebuit să o gestioneze pentru acoperirea rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare şi cheltuielile administrative.

    Poziţia a opta în top aparţine companiei Uniqa Asigurări, care a înregistrat o scădere a despăgubirilor plătite pe zona asigurărilor generale de 10% în primele nouă luni din 2023 faţă de 9 luni/2022, ajungând la 137 mil. lei. La finalul lunii septembrie 2023, Uniqa Asigurări a rămas cu 177 mil. lei, sumă pe care a trebuit să o gestioneze pentru a acoperi rezervele tehnice, cedarea în reasigurare şi cheltuielile administrative.

    Allianz-Ţiriac Unit ocupă poziţia a noua în clasamentul despăgbirilor pe asigurări generale, cu despăgubiri plătite de 33 mil. lei, în scădere cu 37% faţă de perioada similară a anului anterior, rămânând cu 51 mil. lei de gestionat. Iar poziţia a 10-a din topul despăgubirilor plătite pe asigurări generale revine companiei Garanta Asigurări, care a plătit despăgubiri de 24 mil. lei.

    Per total, asigurătorii au plătit cumulat pe zona asigurărilor generale, dar şi pe zona asigurărilor de viaţă peste 5,6 mld. lei în primele nouă luni din 2023, în creştere cu aproape 3% faţă de perioada similară a anului anterior.