BusinessMagazin

Blog

  • Povestea unuia dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România. A început o afacere în anii 2000 împreună cu fratele său iar acum rulează sute de milioane

    100 Cei mai admiraţi CEO din România – 058. Marius Ştefan, Cofondator şi CEO, Autonom

    S-a avântat în lumea antreprenoriatului alături de fratele său, Dan Ştefan, în 2006, când au pus bazele firmei româneşti de închirieri de maşini Autonom, ajunsă astăzi cea mai extinsă reţea de mobilitate din România. Anterior, executivul a urmat cursurile ASE (Tranzacţii Internaţionale), dar şi o serie de programe la London Business School, Harvard Business School şi Stanford University.

    El este totodată membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom. Anul trecut, grupul Autonom a avut o cifră de afaceri netă de peste 636 de milioane de lei, un profit de 65,6 milioane şi un număr mediu de 416 angajaţi, potrivit datelor publice disponibile. Anterior, Marius Ştefan a spus pentru BUSINESS Magazin că prioritatea sa pentru viitor este asigurarea unui cadru în care oamenii pot în continuare să evolueze în fiecare zi şi să genereze o schimbare pozitivă în comunităţile în care suntem prezenţi, prin susţinerea educaţiei şi prin reducerea impactului pe care îl avem asupra mediul înconjurător.

     


     

  • A murit Dinu Săraru. Teatrul Naţional: Ne vom aminti cu drag de cel ce ne-a fost coleg şi prieten

    Dinu Săraru debutat în proză în „Gazeta literară” cu o povestire în 1963, apoi editorial în 1974 cu romanul „Nişte ţărani”. S-a impus cronicar teatral trei decenii la Radio şi în presa scrisă, intervenţiile sale fiind antologate editorial în două cărţi „Teatru românesc şi interpreţi contemporani” şi „Al 3-lea gong”, scrie sursa citată.

    Dinu Săraru a fost distins cu numeroase premii literare şi artistice şi premiul Academiei Române. A fost membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi director fondator al „Magazinului actualităţii culturale româneşti CLIPA”. A creat revista „Noi”, a fost directorul general al cotidianului „Universul românesc”, a creat revista „Renaşterea civilizaţiei rurale româneşti”, a creat Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani”, primul Festival Internaţional Eco-Etno-Folk Film, Universitatea Ţăranească „D. Gusti” şi primele echipe de cercetare sociologică de după război.

    După romanele semnate de Dinu Săraru au fost făcute patru filme şi patru piese de teatru.

    Anunţul morţii lui Dinu Săraru apare şi pe pagina de Facebook a lui Nicu Alifantis.

    ”Ne-a părăsit Dinu Săraru lăsând în urma sa un mare gol în cultura românească. Vă voi păstra mereu în suflet, domnule Dinu Săraru”, a scris muzicianul.

     

     

     

  • Una dintre cele mai mari ţări europene rămâne fără case pentru locuitorii săi

    Marea Britanie se confruntă cu o penurie de locuinţe, iar aceasta riscă să se agraveze şi mai mult în următorii ani. Analiştii sunt de părere că naţiunea s-ar putea lovi de o criză care să aducă deficitul de locuinţe la 100.000 de la an la an, după ce guvernele locale au rămas fără bani cu care să ridice case, scrie Bloomberg.

    Singurii câştigători din criza locuinţelor au ieşit politicienii. În urmă cu mai bine de patru ani, Partidul Conservator aflat la guvernare s-a angajat să construiască 300.000 de locuinţe noi pe an, un obiectiv pe care nu a reuşit să-l atingă în niciun an. Partidul Laburist, care conduce în sondaje, a egalat efectiv acest obiectiv, promiţând în octombrie să construiască 1,5 milioane de locuinţe în cinci ani, în cazul în care va ajunge la putere.

    Promisiunile de campanie ale celor de la putere sună frumos, dar chiar şi dacă s-ar transforma în realitate, tot nu ar fi suficient. Ţara va trebui să facă un efort serios pentru a face faţă crizei, care presupune ridicarea a cel puţin 400.000 de locuinţe pe an, pentru a face faţă creşterii populaţiei – mai ales pe fondul imigraţiei – dar şi pentru a acoperi golul lăsat de cele 300.000 promise anterior de conservatori şi laburişti.

    Problema este că numărul de locuinţe noi care se construiesc anual nu este nici măcar aproape de obiectivele stabilite. Ţara construieşte a construit în medie 200.000 de locuinţe pe an între 2018 şi 2022, mult sub ţintele pe care trebuie să le atingă. Mai mult, şantierele sunt blocate după un deceniu de reduceri bugetare care au lăsat sistemul fără resusele necesare pentru a ridica suficiente case în timp util.

    Aproximativ 1.500 de noi proiecte rezidenţiale private au intrat în construcţie în Marea Britanie anul trecut, cel mai scăzut nivel din cel puţin un deceniu şi cu aproximativ 50% mai mic decât cel al aprobărilor din 2018, potrivit datelor compilate exclusiv pentru Bloomberg de către cercetătorul Glenigan Ltd.

    Victoria în ringul politicii va reveni probabil partidului care va reuşi să se conecteze cu locuitorii, dintre care aproape 35% au închiriat în loc să deţină propria locuinţă la recensământul din 2021.

    Deficitul de locuinţe calculatse bazează pe estimările guvernamentale privind o creştere mai mare a populaţiei, care va proveni aproape în totalitate din imigraţie. Oficiul Naţional de Statistică estimează că numărul de locuitori din Marea Britanie va ajunge la 70 de milioane până la jumătatea anului 2026, ceea ce, potrivit miniştrilor, va pune presiune asupra serviciilor publice, de la şcoli la spitale şi locuinţe.

    Problema lipsei de locuinţe necesită finanţare serioasă, capitol la care autorităţile nu excelează. Finanţarea medie anuală a departamentelor de planificare ale administraţiilor locale a scăzut cu 44% din 2010, în timp ce numărul mediu de angajaţi din aceste departamente s-a redus la mai mult de jumătate în aceeaşi perioadă.

    „Solicitarea unei autorizaţii de construire înseamnă astăzi buzunare adânci şi mult timp de aşteptare. Ca urmare, avem un deficit masiv în ceea ce priveşte numărul de locuinţe noi de toate tipurile care sunt construite, inclusiv cele la preţuri accesibile”, a declarat Ritchie Clapson, cofondator al dezvoltatorului imobiliar PropertyCEO.

    Potrivit datelor guvernamentale, în Anglia au fost construite în medie 58.209 locuinţe la preţuri accesibile pe an în ultimii cinci ani. Federaţia Naţională a Locuinţelor spune că sunt necesare aproximativ 145.000 de locuinţe noi la preţuri accesibile anual pentru a ţine cont de creşterea populaţiei, ceea ce sugerează că ţara nu reuşeşte să construiască nici măcar jumătate din cantitatea necesară.

    „Avem nevoie de o strategie prin care să putem construi locuinţe accesibile cu ajutorul guvernului, dar nu există absolut nicio formă de finanţare”, a declarat Valerie Anslow, primarul oraşului Wellingborough.


     

     

  • Război civil la vârful celei mai influente familii din lume ce controlează o companie de de 250 de trilioane de dolari

    Când un bancher al Arianei de Rotschild,  şefa uneia dintre cele mai importante instituţii bancare şi de wealth management din lume, s-a întors din Orientul Mijlociu după o întâlnire de business, acesta a dus cu el veşti problematice. Un milionar a confundat Edmund de Rotschild – condusă de Ariana – cu Rotschild&Co, perla businessului de familie, condusă de verişorii francezi ai Arianei, scrie Bloomberg.

    Nu era prima dată când un client confunda banca elveţiană cu concurentul său francez, dar episoadele au devenit din ce în ce mai frecvente. După zeci de ani în care au operat în domenii de activitate relativ diferite, cele două mari bănci ale clanului Rotschild şi-au declarat război şi acum se luptă pentru a obţine controlul asupra industriei globale de gestionare a averilor, unde se învârt aproximativ 250 de trilioane de dolari.

    Cele două firme care poartă istoricul nume Rothschild sunt singurele bănci rămase cu legături în renumita familie de finanţişti care a ieşit din ghetoul evreiesc din Frankfurt acum mai bine de două secole pentru a deveni una dintre cele mai bogate şi mai puternice dinastii din lume în secolul al XIX-lea.

    Pe lângă lupta pentru o felie mai mare din industria de wealth management, cele două bănci se confruntă cu o situaţie delicată. Deşi sunt rivale, există tot mai multe voci care spun că va fi nevoie de o fuziune între cele două bănci pentru a menţine imperiul Rotschild puternic. Ariana s-a pronunţat deja asupra scenariului, răspunsul este „Nu”.

    Dacă fuziunea se întâmplă, entitatea rezultată ar fi în continuare mică în raport cu giganţii din domeniul băncilor de investiţii şi al gestionării averilor, dar ar avea aproximativ 7.000 de angajaţi în birouri din Amsterdam, Los Angeles şi Tokyo, cu o prezenţă puternică în Europa continentală. La sfârşitul anului 2022, firma combinată ar fi avut aproximativ 280 de miliarde de dolari în active gestionate, depăşind Lombard Odier şi Bank J. Safra Sarasin AG şi devansând Vontobel Holding AG.

    Ideea unei fuziuni a fost propusă în trecut de filiala franceză, dar refuzată de partea elveţiană. Atât Alexandre de Rothschild, şeful Rothschild&Co, cât şi bancherii de rang înalt ai Arianei, au venit către aceasta cu mai multe propuneri privind „căsătoria” băncilor. Cu toate acestea, Ariana a refuzat de fiecare dată, iar cel mai recent declarând în cadrul unui interviu că cele patru fice ale sale vor „asigura succesiunea”. Totuşi, ataşamentul acestora faţă de bancă este pus de mulţi sub semnul întrebării.

    Unii bancheri de la Edmund de Rothschild – filiala elveţiană a imperiului bancar-  spun, de asemenea, că afacerile au stagnat în ultimii ani, parţial din cauza a ceea ce ei consideră a fi o lipsă de viziune. Banca contracarează această opinie, spunând că are o strategie clară şi că va publica rezultate solide pentru 2023 în martie.

    În ciuda diferenţelor, cele două tabere împart o istorie comună, care merge până la Mayer Amschel Rothschild, cel care a pus prima cărămidă în construirea imperiului la Frankfurt şi care, la începutul anilor 1800, şi-a trimis patru dintre cei cinci fii ai săi la Londra, Paris, Napoli şi Viena, unde au deschis noi bănci ce aveau să schimbe lumea. În următorii 200 de ani, familia a dat naştere uneia dintre cele mai faimoase dinastii bancare din Europa, finanţând războaie şi imperii şi contribuind la modelarea istoriei economice şi politice a regiunii.

    Filialele din Londra şi Paris au reprezentat poveştile de succes ale familiei Rothschild. Filiala din Paris a finanţat Franţa de după Revoluţie şi a finanţat industriile după cel de-al Doilea Război Mondial, angajând generaţii de bancheri, inclusiv doi preşedinţi, Georges Pompidou şi Emmanuel Macron. În Marea Britanie, N.M. Rothschild & Sons a contribuit în mod faimos la finanţarea victoriei Ducelui de Wellington asupra lui Napoleon în bătălia de la Waterloo. În 2003, sucursalele din Londra şi Paris au început să fuzioneze în ceea ce este acum Rothschild & Co.

    În schimb, filiala elveţiană este relativ nouă. Edmond, fondatorul din a cincea generaţie, născut în ramura franceză a familiei, şi-a înfiinţat banca în 1953. Firma i-a ajutat pe cei bogaţi să îşi mute discret economiile într-o epocă în care sistemul bancar privat din Elveţia era mai puţin reglementat şi mai opac, punându-i la adăpost de taxele ridicate din Europa postbelică.

     

  • Experţii anunţă schimbări importante pe piaţa imobiliară. Ce trebuie să ştie toţi oamenii care vor să îşi cumpere o locuinţă în perioada următoare

    Scăderea generalizată a preţurilor locuinţelor la nivel mondial, care a afectat economiile avansate, s-a atenuat în mare parte, potrivit unei analize a datelor OCDE, ceea ce i-a determinat pe economişti să prognozeze faptul că cea mai gravă criză imobiliară din ultimul deceniu a ajuns la un punct de cotitură, scrie Financial Times.

    În cele 37 de ţări din OCDE, preţurile locuinţelor au crescut cu 2,1% în trimestrul al treilea din 2023, comparativ cu trimestrul precedent, marcând o creştere reală de la un punct de cvasi-stagnare la începutul anului trecut.

    Doar aproximativ o treime dintre aceste ţări au raportat o scădere de la un trimestru la altul în ultima perioadă, faţă de mai mult de jumătate la începutul anului, potrivit economiştilor.

    „Cele mai recente date sugerează că scăderea preţurilor locuinţelor a atins acum limita în majoritatea ţărilor. Cred că preţurile se corectează aşa cum am sperat”, a declarat Andrew Wishart, senior property economist la Capital Economics

    Preţurile locuinţelor au fost afectate la sfârşitul anului 2022, după ce băncile centrale din majoritatea economiilor au majorat ratele dobânzilor în cel mai rapid ritm din ultimele decenii pentru a limita inflaţia. În ţările OCDE, preţurile locuinţelor au crescut cu doar 0,6% de la un trimestru la altul la sfârşitul anului 2022, cea mai mică rată nominală din 2012 încoace.

    Cu toate acestea, acest declin s-a atenuat sau chiar s-a inversat în multe economii, deoarece aşteptările că băncile centrale vor reduce costurile de împrumut în acest an au contribuit la scăderea ratelor ipotecare. De asemenea, lipsa proprietăţilor de vânzare a contribuit la susţinerea evaluărilor, iar preţurile reale din întreaga OCDE au revenit la creştere în ultimul trimestru.

    Preţurile locuinţelor cresc sau se stabilizează în majoritatea economiilor avansate, în timp ce în alte ţări se înregistrează scăderi într-un ritm mai lent. Este probabil ca preţurile să scadă în continuare în unele ţări, cum ar fi Germania, Danemarca şi Suedia, care au pieţe de închiriere mai mari, „dar chiar şi în aceste economii credem că cea mai mare parte a scăderii preţurilor este deja pe drum”, a declarat Wishart.

    Preţurile locuinţelor sunt „aproape de minim în multe locuri şi îşi revin în multe locuri”, a declarat Tomasz Wieladek, economist la compania de investiţii T Rowe Price. El a spus că migraţia şi autorizaţiile de planificare restrictive au menţinut presiunea asupra preţurilor locuinţelor în multe ţări, inclusiv în Marea Britanie, Canada şi Australia.

    Gospodăriile se vor confrunta în continuare cu costuri mai mari ale creditelor ipotecare, pe măsură ce renunţă la contractele cu rată fixă, dar multe dintre ele se confruntă cu condiţii mai bune comparativ cu anul trecut. În timp ce ratele ipotecare din Marea Britanie şi SUA au crescut în februarie, acestea rămân cu mult sub vârfurile naţionale atinse în 2023.

    În schimb, Germania, unde dificultăţile economice, supraevaluarea proprietăţilor şi o piaţă de închiriere de mari dimensiuni afectează sectorul, a înregistrat anul trecut o contracţie anuală de 10,2 – cea mai gravă dintre economiile UE, cu excepţia Luxemburgului.

    Scăderea preţurilor locuinţelor la nivel mondial a fost, în general, mai blândă decât se aştepta. Fitch estimează acum că preţurile nominale au crescut cu 6% în SUA anul trecut, faţă de o prognoză anterioară de până la 5%, în timp ce în Marea Britanie prevede o contracţie mai blândă de 2% în 2023, faţă de o estimare anterioară de până la 7%. Previziunile mai bune se datorează în parte faptului că inflaţia ridicată a ascuns amploarea declinului, au declarat economiştii.

    În unele economii, inclusiv în SUA, Australia şi Marea Britanie, piaţa a dat dovadă de o rezistenţă neaşteptată, iar corecţia preţurilor locuinţelor nu a şters câştigurile mari înregistrate în timpul pandemiei de coronavirus, nici în termeni nominali, nici în termeni reali.

    Dar în unele ţări din afara OCDE situaţia este diferită. În China, care s-a confruntat cu o recesiune acută a pieţei imobiliare, Fitch a prognozat că preţurile locuinţelor vor continua să scadă în următorii doi ani, avertizând că cererea de investiţii „a dispărut în mare parte” după o contracţie a preţurilor de 7% în ultimii doi ani.

     

  • ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de români pentru a nu plăti amenzi usturătoare

    ANAF a publicat pe site-ul propriu o broşură despre Declaraţia unică – Formular 212 privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice. 

    Potrivit broşurii ANAF, declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

    Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

    Declaraţia se depune, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

    – prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual”, disponibil pe portalul www.anaf.ro;

    – prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat;

    De asemenea, declaraţia se poate depune în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.

    Broşura publicată de ANAF poate fi consultată AICI

     

  • Care este compania ce este socotită o superputere financiară mondială, ce se infiltrează pe tăcute în toate colţurile lumii corporate europene

    Dacă ar fi ca despre o companie se să poată spune că deţine câte un pic din orice înseamnă business important în lumea dezvoltată şi în economiile de frontieră, influenţând astfel vieţiile a sute de milioane de oameni, fără a cădea în tenebrele teoriei conspiraţiei, aceea este BlackRock. Compania americană este considerată cel mai mare administrator de active din lume. Şi pe bună dreptate.

    Cel puţin în Europa are o prezenţă consi­derabilă în acţionariatele companiilor. Este foarte activ, spre exemplu, în sectorul bancar european. UniCredit, Santander, Deutsche Bank, bănci care anul acesta vor acorda acţionarilor dividende record, îi au în structura acţionariatului pe americanii de la BlackRock. Managerul de active este în fruntea investito­rilor străini care domină lumea bancară spanio­lă, după cum a observat El Pais.

    BlackRock deţine acţiuni la Shell, TotalEnergies, Novo Nordisk, a­cestea numărându-se printre cele mai mari companii euro­pene. Dar BlackRock nu este singurul manager de investiţii american care vine cu bani, pen­tru a face bani, în lumea corporate europeană. El are în jurul său o adevarată gaşcă de yankei.

    Un alt nume binecu­no­cut din acest grup este Vanguard. Dar există un motiv pentru care ma­nagerii de active din SUA îşi pot întinde rădă­cinile atât de departe şi atât de adânc în toată lumea corporate, inclusiv în cea europeană. Din America vin banii. Iar unele companii europene nu stau pur şi simplu să-i aştepte pe americani să vină cu banii lor. Se duc ele singure după ei.

    Colosul german din industria chimică Linde, producătorul irlandez de materiale de construcţii CRH şi compania britanică de semiconductori Arm s-au mutat toate în ultimele luni peste Atlantic, pe bursa de acţiuni de la New York, cea mai mare din lume, notează Euronews. Acest lucru s-a în­tâm­plat în timp ce, de exemplu, în 2023 numă­rul de oferte publice iniţiale de listare de acţiuni pe bursa de la Londra s-a redus de la 74 la 23.

    Pe principala platformă a bursei de la Frankfurt s-au listat anul trecut prin IPO-uri doar trei companii germane. În 2022 a fost doar o listare. Media deceniului început în 2010 este de şapte listări. De pe bursa germană anul trecut companiile au încasat prin IPO-uri doar 2 miliarde de euro, faţă de 9,4 miliarde euro în 2022 şi 9,6 miliarde euro în 2021. Nu mai sunt bani acolo? John Tuttle, vicepreşedintele de la New York Stock Exchange, a explicat pentru Euronews de ce multe companii europene pleacă de pe bursele Europei pentru a veni în SUA şi a spus că, în primul rând, piaţa de capital din New York este pur şi simplu cea mai atractivă din lume.

    „Oricum ai interpreta datele, SUA au cel mai adânc bazin de lichiditate şi de capital din lume, cea mai largă bază de investitori“, a afir­mat el. „Are o mulţime de analişti şi investitori concentraţi pe creştere, nu doar pe valoare şi dividende.“ Prin listarea în SUA, companiile pot fi incluse în indici bursieri cunoscuţi în întreaga lume la care altfel n-ar avea acces.

    Acest lucru aduce mai mult capital, o bază de acţionariat mai stabilă şi în cele din urmă valori mai mari, a mai spus Tuttle. De cealaltă parte, birocraţia crescută şi problemele de reglementare în unele părţi ale Europei descurajează investiţiile. Într-o opinie publicată de Financial Times, veteranului burselor Philip Augar scrie, ca răspuns la întrebarea dacă nu cumva bursele americane le strivesc pe cele europene, cum bancherii de investiţii raportează că cei mai importanţi candidaţi din Europa pentru IPO-uri au în vedere listări la Nasdaq sau NYSE.

    Ceva de luat în seamă pentru a înţelege situaţia este că, în ciuda bazei lor europene, capitalul acelor companii este concentrat la fonduri de investiţii de capitalul de risc (VC) din SUA. Pentru astfel de investitori, Nasdaq şi NYSE sunt pieţele preferate, unde se simt cel mai confortabil în a-şi păstra poziţiile care rămân pe piaţa publică după IPO. Bursele americane sunt pieţele preferate şi pentru că sunt cele mai mari. Acţiunile americane reprezintă aproape 70% din indicele MSCI World; următoarele cinci ca mărime – cele din Japonia, Marea Britanie, Franţa, Canada şi Germania – însumează mai puţin de 20%.

    Primele 10 acţiuni componente ale MSCI World sunt toate ale companiilor din SUA. Cele mai valoroase 10 acţiuni din SUA sunt mai mari decât capitalizările de piaţă din Japonia, Marea Britanie, Franţa, Canada şi Germania la un loc. O astfel de dominaţie pe burse se bazează în parte pe creşterea economică mai rapidă a SUA faţă de Europa de la marea criză financiară încoace, dar şi pe câştigurile corporative obţinute prin răscumpărări de acţiuni. Investitorii au descoperit acest lucru, triplând valoarea S&P 500 de la criză şi până în prezent, în timp ce Euro Stoxx 50 a crescut cu mai puţin de 75%.

    SUA au devenit bursa de valori a lumii. De fapt, SUA au supradimensionat cele mai mari companii din lume pe propriile lor pieţe de acţiuni, creând un grup colosal de capital reciclabil care se regăseşte în portofoliile investitorilor americani şi din afara SUA. Cu atâţia bani la dispoziţie, nu este de mirare că firmele de investiţii americane pot ajunge în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, în Australia şi Noua Zeelandă. În Europa, au ajuns până şi în capitalul cluburilor de fotbal.

    Dar, revenind la cel mai mare manager de active al Americii, BlackRock, şi acesta s-a implicat în fotbal, deţinând acţiuni la Organizaţia Greacă de Prognosticuri Fotbalistice. BlackRock are un fond dedicat regiunii, BlackRock Emerging Europe Fund. Acesta deţine acţiuni la mai multe companii est-europene şi din Asia Centrală, dar cele mai multe dintre acestea sunt din Polonia – PEKAO Bank, PZU, Orlen, Banca PKO. Alte companii prezente în portofoliul fondului sunt banca OTP din Ungaria, retailerul turc BIM Birleşik Magazalar, producătorul de medicamente ungar Gedeon Richter, banca turcă Yapi ve Kredi Bankasi şi grupul de energie ceh CEZ.

    România nu figurează cu vreo companie printre deţinerile de top şi nici ca ţară unde fondul are expunere. Dar la BlackRock cine sunt acţionarii, în afară de chiar BlackRock şi managerii săi? Alţi mari administratori de active americani, cei din gaşca de yankei cu care BlackRock cucereşte lumea corporate a Europei. Câteva nume ies în evidenţă: Vanguard, State Street Corporation, dar şi Bank of America.

  • Dinastiile care au atât de mulţi bani şi putere încât mulţi cred că ele ar conduce lumea din umbră şi că ar schimba preşedinţi şi guverne după bunul plac şi chiar că ar controla toate băncile din lume

    Dinastia Packer a acaparat lumea de business din Australia pentru mai mult de un secol, producându-şi propriile ziare, televiziuni şi extinzându-şi afacerile cu cazinouri şi având puterea de a instaura şi distruge guverne după propriul plac, potrivit Bloomberg.

    Nimeni nu credea că dinastia lor ar putea lua sfârşit.

    Acum, totuşi, există o posibilitate după ce James Packer, actualul proprietar, a anunţat că negociază vândarea operatorului de cazinouri Crown Resorts către compania din Las Vegas Wynn Resorts, pentru suma de 7,16 miliarde doalri.

    Chiar dacă discuţiile au eşuat în câteva ore, miliardarul a transmis un semnal clar: este dispus să vândă participaţia de 46% pe care o deţine în Crown Resorts, dezmembrând astfel un imperiu de familie construit de-a lungul a patru generaţii.

    Vânzarea participaţiei vine într-un moment în care s-au acumulat multe presiuni asupra lui James Packer, şi-anume o perioadă tumultoasă pe piaţa din China, o despărţire urâtă cu fosta logodnică Mariah Carey şi o luptă pentru sănătatea mentală care s-a finalizat cu excluderea lui Packer din board-ul Crown în martie 2018.

    „Este sfârşitul unei ere”, spune Damon Kitney, autorul cărţii „The Price of Fortune: The Untold Story of Being James Packer”, o biografie publicată anul trecut. „Pentru James Packer, istoria şi moştenirea sunt importante, însă cel mai important lucru este însănătoşirea”.

    Cititi aici continuarea 

  • Un sucevean a picat de 55 de ori examenul auto. O femeia ia mereu proba teoretică, dar e respinsă întotdeauna la cea practică

    „Încercăm să venim în sprijinul şcolilor de şoferi şi să insistăm asupra importanţei ca viitorii conducători auto să dobândească în timpul cursurilor cunoştinţe solide atât practice cât şi teoretice. Fără să dau nume, avem persoane care au dat proba teoretică de 53 de ori”, a spus Alexandru Moldovan.

    Şi tot despre acelaşi sucevean – despre care a ezitat să dea mai multe detalii din motive care pot fi de înţeles – prefectul a spus că a dat şi examenul la proba practică, de două ori şi l-a picat. Dacă merită să fie sau nu menţionat în Cartea Recordurilor, lăsăm la aprecierea cititorilor, în ceea ce îl priveşte pe prefect el s-a abţinut de la comentarii şi a precizat că a simţit nevoia să facă unele precizări după ce la precedenta conferinţă de presă tot el s-a arătat îngrijorat de promovabilitatea scăzută la examenele pentru obţinerea permisului auto în judeţul Suceava.

    Numai că îngrijorarea exprimată de prefect şi câteva afirmaţii despre unele discuţii pe marginea acestei situaţii au condus în spaţiul public la ideea că prefectul vrea o abordare mai permisivă din partea examinatorilor. Faţă de această interpretare, Alexandru Moldovan a ţinut să se delimiteze – „Cu toţii ne dorim participanţi la trafic care au cunoştinţe temeinice” – şi a arătat că sunt persoane tinere cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani care nu reuşesc să treacă examenele. „Un domn de 27 de ani a fost respins la proba teoretică de 10 ori şi la cea practică de 12 ori, neprezentându-se de 4 ori. O doamnă 40 de ani a luat proba teoretică, dar la proba practică a fost respinsă de 8 ori, tânăr de 22 de ani respins la proba teoretică de 8 ori, altul de 26 de ani respins la proba teoretică de 9 ori, persoană de 19 ani respinsă la proba teoretică de 6 ori, tot de 19 ani respins de 7 ori la proba teoretică. O doamnă de 44 de ani respinsă la proba teoretică de 12 ori”, a exemplificat prefectul.

    Cititi mai multe pe www.obiectivdesuceava.ro/

  • Ciolacu: Europa are nevoie de energia şi ideile pe care le susţine social-democraţia europeană

    Europa are nevoie de energia şi ideile pe care le susţine social-democraţia europeană, spune Marcel Ciolacu, preşedintele PSD şi premierul României. Acesta susţine că social-democraţii europeni au crescut salariul minim, au creat locuri de muncă şi îl dă ca exemplu pe Nicolas Schmit.

    „Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare, are nevoie de energia şi ideile pe care le susţine social-democraţia europeană! Când spunem că nimeni nu mai trebuie lăsat în urmă, trebuie să şi trecem la fapte. Şi, cu modestie o spun, noi am fost cei care am făcut mereu lucru acesta”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

    El a dat ca exemple pe Pedro Sanchez în Spania, pe Antonio Costa în Portugalia, pe Stefan Lofven în Suedia, pe Mette Frederiksen în Danemarca, pe Olaf Scholz în Germania sau Partidul Social Democrat în România.

    „Noi am fost cei care am crescut salariul minim, am mărit pensiile, am creat locuri de muncă, i-am sprijinit pe tineri şi am dezvoltat ţările noastre. Iar un exemplu în acest sens este Nicolas Schmit. Comisarul pentru Locuri de Muncă şi Drepturi Sociale, omul care a dezvoltat programul SURE prin care am salvat milioane de locuri de muncă. În cadrul SURE, România a beneficiat de peste 3 miliarde de euro”, adaugă premierul.

    Nicolas Schmit este candidat comun al social-democraţilor pentru şefia Comisiei Europene.