BusinessMagazin

Blog

  • Vulpea care da tarcoale Microsoft

    Cam noua din zece utilizatori de computere navigheaza pe web folosind Internet Explorer-ul lui Bill Gates. Asta nu i-a impiedicat insa pe niste pusti grupati sub semnul Firefox sa creeze dupa ani buni primul browser care ciupeste din cota de piata a Microsoft. Si pe care il distribuie, evident, gratuit.

    Blake Ross avea 14 ani si abia terminase clasa a noua cand s-a inscris voluntar in Mozilla Foundation – o organizatie non-profit care la vremea respectiva isi propusese sa repuna pe picioare browser-ul Netscape, proaspat scos pe tusa de rivalul Internet Explorer (IE) al Microsoft. Nascuta dintr-un proiect comercial nereusit al gigantului America Online, Mozilla Foundation era, la finalul anilor ‘90, creatia unui grup de fani ai miscarii „open-source“ – acei utilizatori care cred cu tarie in faptul ca software-ul ar trebui sa fie distribuit gratuit (sau aproape) si ca accesul la informatii despre arhitectura programelor n-ar trebui tinut sub cheie.

    Dupa cativa ani de frustrari din cauza problemelor pe care le avea cu designul invechit al lui Netscape, adolescentul Blake Ross a tras concluzia ca „reinventarea“ vechiului browser este un pariu imposibil de castigat si ca a venit timpul sa incerce altceva: un program nou-nout, gandit de la zero. Impreuna cu un alt prieten programator, David Hyatt, in toamna lui 2002 a pus bazele proiectului „Phoenix“. 

    Ross si Hyatt au inceput lucrul la noul program. Pe „scheletul“ initial, conceptie proprie, au adaugat un sistem riguros de protectie la atacurile hackerilor si cateva functii absolut necesare, cum ar fi softul de blocare a enervantelor ferestre pop-up.

    „Pe scurt, ceea ce voiam era sa cream un browser foarte mic, fara nici un fel de balast software si foarte rapid, orientat 100% catre nevoile utilizatorului final“, povestea Ross. Insa problemele n-au intarziat sa apara. Oficialii unei companii de software de securitate, Phoenix Technologies, au cerut schimbarea numelui noului browser, pe motiv ca era o marca inregistrata care le apartinea. Ross si echipa sa a trebuit sa se conformeze. Au ales un nou nume – Firebird – insa si acesta a fost contestat, din motive asemanatoare. In disperare de cauza, echipa a gasit un al treilea nume, care a si ramas: Firefox. Noul logo al Firefox, o vulpita care-si incolaceste coada in jurul globului pamantesc, a fost rapid indragit de sustinatorii conceptului open-source. Acestia au inceput sa se manifeste ca un adevarat fan-club, promovand din toate puterile folosirea noului browser ca alternativa la Internet Explorer. Dar pentru ca Mozilla Foundation este o organizatie non-profit, deci banii sunt o problema spinoasa, fanii Firefox au apelat la metode ingenioase pentru a face cunoscut noul browser. Celebra a ramas pana in prezent initiativa de a strange fonduri pentru cumpararea unei pagini intregi de reclama in prestigiosul New York Times. Raspunsul a fost atat de entuziast, incat Ross a colectat mult mai multi bani decat s-ar fi asteptat – 250.000 de dolari in 10 zile, de la peste 10.000 de oameni din intreaga lume. Astfel ca Firefox a avut parte nu de una, ci de doua pagini intregi de reclama in New York Times. Pe una dintre ele apareau scrise cu litere minuscule numele tuturor donatorilor, in diferite tonuri de gri, astfel incat sa reproduca simbolul noului browser, vulpea.

    Pentru Microsoft incepeau deja durerile de cap. Chiar daca avea inca o cota de piata minuscula, Firefox reusea sa atraga privirile asupra sa. Motorul de cautare A9, detinut de Amazon.com, a fost modificat pentru a le oferi utilizatorilor de Firefox un link direct catre celebrul magazin online. La randul sau, gigantul Google a acceptat sa ofere o pagina de start utilizatorilor Firefox in care numele si logo-urile celor doua companii apar unul langa celalalt si a realizat si o versiune a popularului sau serviciu de e-mail, Gmail, optimizata pentru noul browser.

    Firefox este cel care duce steagul in tabara pretendentilor la suprematie, insa Internet Explorer mai este atacat si din alte parti. Ceilalti jucatori, mai mici, sunt browser-ul produs de norvegienii de la Opera si cel al companiei Apple, Safari. Pericolul cel mai mare pentru Bill Gates vine insa dinspre Firefox, spun unii specialisti.

    De-abia lansat oficial de o jumatate de an, browserul a fost deja descarcat de 50 de milioane de ori. Gurile rele spun ca „descarcat“ nu inseamna neaparat si „utilizat“. Succesul a fost sarbatorit in stil propriu de „familia“ open-source. Cei mai dedicati 50 de sustinatori ai noului browser au primit cate o moneda aniversara, pe care este inscriptionata nu imaginea vreunui rege sau presedinte, ci logo-ul programului lor favorit – vulpea Firefox. 

    „Este surprinzator sa vezi cum am trecut pragul de 50 de milioane fara prea multa agitatie“, a scris Ross pe site-ul de Internet al fundatiei Mozilla. „Insa pentru noi nu reprezinta doar un numar, ci rezultatul unei munci de cinci ani, precum si inceputul unei noi perioade de cinci ani de si mai multa munca“.

    Conform companiei WebSideStory, care monitorizeaza cota de piata a Firefox inca din perioada in care era in faza de teste, noul browser (www.mozilla.org/products/firefox/) a ajuns sa fie folosit de 6,8% dintre utilizatorii americani la sfarsitul lui aprilie anul acesta, fata de 5,7% in februarie. Tinta anuntata a oficialilor Firefox este de a ajunge la 10% din piata mondiala a browserelor la sfarsitul acestui an. WebSideStory a publicat si date culese din Japonia si Germania, tari care reprezinta extremele pentru popularitatea la nivel mondial a lui Firefox. Astfel, in Japonia browser-ul este folosit de doar 2,8% dintre utilizatori (94% in cazul Internet Explorer), pe cand in Germania 22,6% dintre internauti folosesc Firefox (cota IE scazand la 69,5%).

    Lucru greu de verificat (ca si datele de mai sus) pana la realizarea unor studii la rece, compania de analiza a pietei online OneStat.com citata de presa internationala, sustine chiar ca, la nivel mondial, Internet Explorer a pierdut teren in ultimele luni in fata lui Firefox, coborand la o cota de piata de 86%. Si asta dupa ce Internet Explorer s-a mentinut ani buni de zile la un nivel de dominatie ce facea inutile orice comentarii – peste 95%.

    Insa unii analisti spun ca tocmai faptul ca in acesti ani compania lui Bill Gates a neglijat sa iasa pe piata cu noi versiuni sau macar cu unele imbunatatiri semnificative a facut posibila o ascensiune atat de rapida a lui Firefox, un program la care se lucreaza din 1999, dar a carui prima versiune oficiala, 1.0, a fost lansata abia pe 9 noiembrie 2004.

    De unde totusi atata popularitate pentru un program lansat de nu foarte mult timp? Firefox este un browser mai suplu, mai rapid si cu o securitate mai buna, sustin fanii sai. Trecand de aprecieri care pot fi banuite de subiectivism, Firefox vine insa si cu un aspect ceva mai usor de folosit, spun specialistii. Iar principala calitate a sa pare a fi asa numitul „tabbed browsing“ – cu alte cuvinte, in loc sa deschideti cate o fereastra noua a browser-ului pentru fiecare pagina web pe care o vizitati, programul deschide mici campuri (tab-uri ce se activeaza la un clic de mouse) in interiorul aceleiasi ferestre. Conceptul este dus chiar mai departe de catre comunitatea de dezvoltatori ai Firefox – recent, ei au pus la punct un sistem prin care pot fi lansate pagini web in background, adica pagina se incarca fara a fi vizibila pe ecran, timp in care utilizatorul poate sa faca altceva, in loc sa piarda timpul privind la o pagina alba.

    Numai ca nici Microsoft nu sta cu mainile in san. Este interesant de observat ca Microsoft si-a reactivat echipa de dezvoltare pentru Internet Explorer. Se pare ca intentia era sa nu iasa cu o versiune noua decat pentru Longhorn (viitoarea versiune a Windows, anuntata pentru 2006 – n.r.), dar ascensiunea Firefox a schimbat planurile, indica unii observatori ai pietei.

    Viitoarea versiune a Internet Explorer, 7.0, va include functia de browsing cu tab-uri, facuta deja celebra de competitorii Firefox si Opera, comenteaza publicatia electronica ZDNet.com. Anuntand aceasta noutate pe unul din blog-urile celor de la Microsoft (jurnale personale pe Internet – n.r.), managerul diviziei de dezvoltare a Internet Explorer, Dean Hachamovitch, le-a spus utilizatorilor sa nu se astepte insa la foarte multe de la aceasta functie, in versiunea beta (de testare) a IE 7.0. „Experienta de «tabbed browsing» in viitoarea versiune beta a IE nu este foarte complexa“, a spus el. „Principalul scop pe care l-am urmarit in aceasta faza a proiectului a fost sa fim siguri ca functia poate fi implementata fara probleme de compatibilitate si de securitate“. Specialistul Microsoft a mai spus ca echipa sa a urmarit cu atentie si problemele semnalate de utilizatorii browserelor rivale care ofera aceasta functie.

    Hachamovitch, considerat un adevarat guru al Microsoft cand vine vorba de Internet Explorer, a vorbit si despre motivele care au determinat compania sa nu includa functia de browsing cu tab-uri in Internet Explorer pana acum, desi rivalii au adoptat-o deja de cativa ani buni.

    „Unii oameni au intrebat de ce n-am inclus aceasta functie mai devreme in IE“, a spus el. „Initial, am avut anumite indoieli in ceea ce priveste complexitatea la care ar putea ajunge browser-ul… Nu cumva functia mai mult ii va incurca decat ii va ajuta pe utilizatori? In plus, poate ridica semne de intrebare faptul ca IE are tab-uri, iar alte parti importante din mediul Windows, cum sunt de pilda Windows Media Player sau sistemul de operare, nu au tab-uri?“

    Cu toate acestea, Hachamovitch a admis ca este posibil ca Microsoft sa fi luat o decizie gresita in privinta tab-urilor, o eroare pe care acum este gata sa o repare. Faptul ca Microsoft s-a razgandit nu pare insa a fi prea convingator pentru unii dintre dezvoltatorii Firefox. Seful echipei de certificare a calitatii browser-ului, Asa Dotzler, a publicat pe propriul sau blog o replica la anuntul Microsoft.

    „Am impresia ca aceasta stire ar putea fi tradusa prin «ne-am dat seama cam tarziu ca avem nevoie de tab-uri si mai dureaza o gramada de timp pana vor fi gata, asa ca nu ne luati la trei-pazeste cand o sa le vedeti pentru prima oara»“, a scris Dotzler.

    Oficialul Microsoft, Hachamovitch, a reactionat insa ca si cum ar fi anticipat criticile care i se vor aduce, comenteaza publicatia ZDNet.com. El a scos in evidenta faptul ca utilizatorii hotarati sa foloseasca „tab-urile“ au putut sa faca acest lucru si cu IE, instaland mici software-uri gratuite care se gasesc pe Internet. „Cred ca toate aceste optiuni sunt grozave!“, a exclamat el. „Nu fac decat sa demonstreze cat de flexibila este platforma IE.“ Un alt subiect de disputa intre cele doua tabere este nivelul de securitate al browserelor. Exista voci conform carora Firefox a prins atat de repede tocmai datorita avalansei de stiri despre vulnerabilitatile descoperite la Internet Explorer, care au creat senzatia unui software prea putin solid. Deocamdata, Firefox nu a avut probleme serioase din acest punct de vedere, insa nu lipsesc cei care sustin ca necazurile nu vor intarzia sa apara o data cu cresterea cotei de piata.

    „Probabil ca Firefox este mai sigur“, spune Orlando Nicoara, director general al companiei specializate in servicii Internet Netbridge. „Insa in momentul in care ai o cota de piata precum o are Microsoft pe piata sistemelor de operare pentru PC si pe segmentul browserelor, e normal sa suporti atacuri din toate partile. Una e sa suporti 1.000 de atacuri pe zi si alta e sa suporti 1 milion. Cam asta e diferenta intre IE si Firefox in acest moment“, a adaugat Nicoara. „Probabil ca daca peste 10 ani situatia se va inversa din punct de vedere al cotei, atunci IE va fi cel mai sigur browser de pe piata“. Exista si pareri transant mai favorabile pentru Firefox. „Da, cred ca Firefox este un browser mai sigur decat Internet Explorer, pentru ca modelul open-source cu o comunitate atat de mare cum e Mozilla ofera posibilitati de testare mult mai sigure decat cele ale firmelor de dezvoltare cu resurse limitate“, spune Farczadi Zoltan-Szilard, specialist IT al firmei Neogen. Insa nu atat siguranta in termeni absoluti este importanta, cat viteza de reactie: cele doua brese de securitate raportate de utilizatorii Firefox pe 9 mai au fost rezolvate intr-o noua versiune a browser-ului, scoasa pe 12 mai. Unii analisti sunt de parere ca pentru Microsoft o asemenea viteza de reactie este imposibil de atins. Cu toate acestea, suspiciunea ca Firefox le este rezervat doar acelor utilizatori foarte priceputi la calculatoare nu pare sa fi disparut.

    Conform unor specialisti din piata, Firefox are sanse sa patrunda mai ales pe desktop-ul utilizatorilor mai pasionati de tehnologie, adica aceia care sunt de obicei mai interesati de securitate si de confidentialitatea datelor personale. Ponderea acestora ar putea fi estimata grosier la 25% din totalul utilizatorilor, la care s-ar adauga puterea lor de influenta (faptul ca ei recomanda aceleasi aplicatii rudelor sau prietenilor), ceea ce ar da un maxim posibil de aproximativ 30%. Nu este exclus ca restul sa se multumeasca cu ce vad prima data, adica, de cele mai multe ori, Internet Explorer. Sa fie intr-adevar Firefox condamnat la locul doi? „Ascensiunea Firefox este o evolutie ce poate fi sustinuta pe termen lung, pentru ca are suportul comunitatii open-source“, replica Bogdan Putinica, presedinte si director executiv al firmei de software IP Devel. El este de parere ca Internet Explorer nu este in pericol sa piarda suprematia pe anumite piete, insa numai daca vorbim de viitorul apropiat. „Pe termen scurt sau mediu, nu cred ca IE poate pierde primul loc. Pe termen lung insa, e destul de posibil.“

    Cu siguranta, lupta depinde in buna masura si de banii care se investesc de fiecare parte. „Este greu pentru Firefox sa se lupte de la egal la egal cu IE atat timp cat nu va avea sustinerea uneia sau a mai multor companii puternice“, spune Orlando Nicoara, director Netbridge. „Ma refer la partea de business“, a precizat el, explicand ca Fundatia Mozilla, desi este sustinuta de companii precum Sun, IBM si Warner/AOL, ramane totusi o organizatie non-profit. „As compara putin situatia cu lupta dintre Linux si Windows: chiar daca Linux e sustinut de companii precum IBM, nu a reusit sa se impuna ca sistem de operare de masa.“ 

    Insa raspandirea Linux-ului, ca alternativa viabila la Windows, ar putea probabil ajuta, direct sau indirect, si la adoptarea pe o scara mai larga a browser-ului Firefox. „Deo- camdata, Firefox este cea mai buna solutie de browsing pentru sistemele de operare Linux, astfel incat o data cu cresterea cotei Linux-ului, ar putea creste si cota de piata a browserului Firefox“, este de parere Zoltan-Szilard de la Neogen.

    Orlando Nicoara crede si el ca daca Linux ii va convinge pe mai multi utilizatori, aceasta va influenta si soarta Firefox. „Impunerea Linux-ului ca sistem de operare va atrage automat si o crestere a cotei pentru Firefox“, spune el. Cu toate acestea, Bogdan Putinica de la IP Devel este circumspect in ceea ce priveste sansele Firefox de a fi tras in sus de catre Linux. „Daca Linux va fi adoptat la scara larga, este putin probabil ca Microsoft sa nu scoata o versiune de Internet Explorer pentru Linux, asa ca nu cred ca asta ar ajuta.“ Ba chiar lucrurile ar putea sta tocmai invers, sustine Bogdan Gheorghe, director executiv al portalului de Internet Softpedia.com. „Nu cred ca succesul unui program poate fi relationat direct cu sistemul de operare. Mai degraba, cred ca relatia este inversa. Adica, userii convinsi de calitatile lui Firefox ar putea sa treaca si la Linux.“

    In plus, pentru Firefox mai exista si alte piedici, iar una din cele mai mari este inertia utilizatorilor si a dezvoltatorilor de site-uri web. „Sa nu uitam totusi ca vorbim de browsere pentru Internet, adica instrumentul de navigare prin site-uri, iar mai mult de 90% din site-uri sunt optimizate pentru Internet Explorer“, spune Orlando Nicoara. Cu alte cuvinte, avand in vedere ca foarte multe site-uri nu sunt afisate corect decat daca sunt vizitate cu Internet Explorer, Firefox are o mare problema. „Pentru foarte multi dezvoltatori de site-uri nu exista alt browser decat Internet Explorer, ceea ce spune mult“, a adaugat Nicoara.

    Fiind exceptia de la regula, Firefox demonstreaza un mare defect al lumii open-source, conchide Bogdan Gheorghe, de la Softpedia. „E vorba de lipsa unei promovari coerente. Cred ca Firefox este unul din putinele produse open-source care a beneficiat de promovare. Poate ca in lumea open-source sunt multe alte programe care, corect promovate, s-ar putea dovedi o alternativa importanta la multe soft-uri proprietare.“

  • Cum a aparut Firefox

    Spre sfarsitul anilor ‘90, Internet Explorer si Netscape, ambele aplicatii comerciale, se luptau cu sanse egale pentru preferintele utilizatorilor.

    UMAR LA UMAR Dupa lansarea versiunii Windows ‘98, echilibrul s-a rupt si au aparut primele idei despre crearea unui browser open-source.

    NETSCAPE SCOS PE TUSA In versiunea Windows ‘98, Microsoft a integrat browser-ul de Internet in sistemul de operare si a spulberat de pe piata Netscape. In ciuda incercarilor de revitalizare (noua versiune 6 a fost un esec), Netscape nu a reusit sa mai concureze serios cu Internet Explorer.

    OPEN-SOURCE, O SOLUTIE? In perioada ‘98-’99, dezvoltatorii Netscape au pus bazele Mozilla Foundation, o organizatie non-profit a carei prima mare realizare a fost tehnologia de citire a paginilor web „Gecko“, practic „motorul“ browser-ului care urma sa devina Firefox.

    UN PACHET PREA GREU Suita de programe dezvoltata de Mozilla devenise prea complicata si avea peste 40 MB, facand foarte dificil download-ul pentru utilizatorii care voiau sa o testeze. Dezvoltatorii s-au hotarat sa „sparga“ blocul software in mai multe programe separate intre care sa se numere si un browser foarte suplu si rapid.

    „CE NUME SA-I DAM?“ Noul browser s-a numit mai intai Phoenix si apoi Firebird, insa pentru ca autorii sai au avut probleme legate de copyright, i-au schimbat numele in Firefox. In prezent, kit-ul de instalare are doar 5 MB, iar utilizatorii mai pretentiosi pot adauga si alte soft-uri precum clientul de e-mail Thunderbird, editorul de pagini web NVU sau aplicatia de tip organizator personal Sunbird.

  • Poate fi Intrecut Greenspan?

    Am simtit cu totii incordarea si emotiile pe care le aduce trecerea la un nou loc de munca. Imaginati-va numai, asadar, ce inseamna sa fii in locul lui Ben Bernanke, noul presedinte al Rezervei Federale.

     

    Acum patru ani, Bernanke era un profesor de economie care nu lucrase niciodata la stat, cu exceptia functiei pe care o avea in consiliul scolii locale. Acum este ocupantul unui birou care a fost al lui Alan Greenspan pentru aproape doua decenii. De aici ar trebui Bernanke sa pastreze mersul lin al economiei americane.

     

    Banuiesc ca multi nu stiu exact ce va face Bernanke ca presedinte al Rezervei Federale (Fed), dar toti sunt convinsi ca are o misiune grea. Greenspan a fost o personalitate „de intersectie“, o figura dominatoare pentru Wall Street si pentru public in general: este mai popular decat orice politician, potrivit sondajelor, si e aproape la fel de apreciat ca Papa Ioan Paul al II-lea, regina Elisabeta a II-a sau Oprah Winfrey.

     

    Asadar e de inteles ca cele mai multe discutii despre perioada de tranzitie post-Greenspan s-au concentrat pe instrumentele cu care va lupta Bernanke pentru a atinge standardul Greenspan. Aproape nimeni n-a vorbit despre ceea ce Bernanke ar putea face mai bine decat Greenspan. Dar, credeti sau nu, exista si asemenea lucruri, iar noul presedinte al Fed chiar promite intr-o anume privinta.

     

    Principala victorie a lui Greenspan, asa cum o arata elogiile din ultimele luni, a fost domesticirea inflatiei. Greenspan a construit pe succesul predecesorului sau, Paul A. Volcker, a folosit cel mai important instrument pe care Fed il avea – rata dobanzii de referinta pentru creditele interbancare – si a mentinut cresterea economica, fara sa scape preturile de sub control.

     

    Astazi o cutie de cereale costa cu doar 60% mai mult decat in momentul in care Greenspan a preluat fraiele Fed in urma cu 18 ani. In decenul anterior, pretul crescuse de peste doua ori. Asta chiar e mare lucru. Familiile americane isi pot permite mai mult, iar companiile isi pot planifica viitorul mult mai realist. Perioadele de recesiune sunt acum mai rare si nici nu dureaza la fel de mult.

     

    Dar nu dobanda de referinta este motivul pentru care imaginea lui Greenspan a ajuns asa cum e azi. El s-a ridicat deasupra functiei pe care a avut-o si a devenit simbol pentru o economie americana renascuta. A promovat o noua flexibilitate – intretinuta de antreprenori si de schimbarile tehnologice – care e acum invidiata de Japonia si Europa.  Ca s-o spunem altfel, Greenspan a fost singura voce care ne spunea ca nelinistitoarele schimbari din ultimele decenii – in special globalizarea – ne aduceau binele.

     

    In biroul lui Greenspan se gasea, agatat pe perete, un text de la 1819 al lui David Ricardo, economistul britanic care a venit cu clasicul argument in favoarea comertului: cand Anglia se specializeaza in textile si Portugalia in vin, ambele vor sfarsi prin a functiona mai bine decat daca ar incerca sa le faca singure pe toate.

     

    Greenspan a tinut aceeasi pledoarie, mereu si mereu, iar prestigiul sau a favorizat crearea unui consens bipartizan pentru deschiderea granitelor americane. Acordul Nord-American pentru Comert Liber (NAFTA) a fost adoptat in 1993 cu sprijinul ambelor partide (republican si democrat – n.r.) si a fost semnat de un democrat, Bill Clinton. Pantofii dvs., canapeaua dvs., telefonul dvs. mobil si masina sunt acum mai putin scumpe multumita comertului global.

     

    Dar in vreme ce Greenspan isi paraseste postul, nu acestea sunt principalele avantaje la care oamenii se gandesc. Ci la costurile acestei schimbari. Cand incepem sa cumparam produse mai ieftine de peste hotare, asta inseamna adesea ca niste locuri de munca americane se pierd. Cand adoptam noi tehnologii, cresterile de productivitate se fac, tot adesea, pe cheltuiala locului cuiva de munca.

     

    Daca Greenspan a avut un „punct orb“, atunci e faptul ca nu si-a dat seama niciodata cum ar trebui sa vorbeasca despre aceste costuri. In loc de asta, ca multi economisti, a militat pentru o forta de munca mai bine instruita si a repetat ideea potrivit careia castigurile pe termen lung din comert depasesc lejer pierderile pe termen scurt.

     

    Desi incontestabil, acest fapt nu este tocmai un argument convingator in fata muncitorilor ramasi someri, pentru care „pe termen scurt“ inseamna cam tot restul vietii lor. In ultimii ani, chiar si consensul elitelor in privinta unui comert mai liber a inceput sa crape. In lume, discutiile pe aceasta tema sunt in mare parte puse in asteptare.

     

    Multi dintre noi suntem sfasiati de dileme. O buna parte a americanilor cred ca schimburile comerciale sunt bune pentru economie, dar o majoritate solida si in crestere cere de asemenea restrictii pentru protejarea industriilor interne.

     

    Aici intervine Bernanke. Ce-i lipseste Americii in acest moment este o personalitate care sa umple acest gol, cineva care sa arate ca nici o natiune nu si-a ridicat standardele de viata inchizand granitele, dar si care sa poata vorbi convingator despre dezavantajele comertului liber. Si care ar putea sugera si niste solutii.

     

    In urma cu aproape doi ani, ca membru al board-ului Fed, Bernanke a vizitat Carolina de Nord, unde multi ramasesera fara locuri de munca, relocate peste hotare. Acolo, el a tinut un discurs care incepea cu un argument-standard pentru comert. A incheiat, totusi, cu cateva cuvinte pe care cu greu ni le-am imagina venind de la Greenspan: somerii au nevoie de ajutor, a spus Bernanke.

     

    „Este corect sa reducem poverile generate de relocarea locurilor de munca“, a mai spus el. „Daca muncitorii se tem mai putin de schimbare, vor exercita o presiune mai mica asupra politicienilor pentru a impune bariere comerciale sau pentru a reduce flexibilitatea si dinamismul economiei americane.“

     

    Nu a luat pozitie fata de o chestiune anume, dar a mentionat cateva posibilitati. Legile ar putea fi schimbate pentru ca drepturile la pensie sau la asigurari sociale sa nu dispara o data cu pierderea slujbei. O asigurare de venit ar putea compensa in perioada dintre o slujba pierduta si una noua. Asigurarea ar putea fi indeajuns de mica pentru ca oamenii sa fie stimulati sa-si gaseasca un nou loc de munca, dar totusi destul de mare pentru a mai calma socul pierderii unui job.

     

    In saptamanile premergatoare predarii de stafeta, unii experti – chiar si, cu discretie, cativa din interiorul Fed – i-au cerut lui Bernanke sa aiba ambitii mai mici decat ale lui Greenspan. Nu vorbi de idei mari, i-au spus: concentreaza-te pe dobanzi. Asa ca i-am pus aceasta problema lui N. Gregory Mankiw, consilier al presedintelui Bush si ultimul economist de top care s-a fript vorbind despre comert.

     

    Cand a sugerat, in 2004, ca exportul de locuri de munca peste hotare e benefic pentru economie, unii republicani i-au cerut capul. Am inceput conversatia punctand ceea ce era evident – ca e greu sa-i faci pe oameni sa inghita comertul liber. Mankiw a ras. „Am aflat si eu asta pe pielea mea“, a spus el. Asadar, ar trebui ca Bernanke sa ramana la platitudini?

     

    In nici un caz, mi-a spus Mankiw. „E un lucru de pret sa ai un economist destept ca Greenspan sau Bernanke intr-o pozitie din care oamenii sa-l asculte“, a completat. „Bernanke are un background de profesor si autor de manuale. S-ar putea dovedi foarte bun la decriptarea informatiilor, pana la radacini. S-ar putea dovedi un comunicator fantastic.“ Asadar, aveti cuvantul, domnule presedinte.

     

    Traducere si adaptare de Mihai MITRICA

  • Fata-n fata

    Serviciile de socializare ies din spatiul virtual si, prin intermediul telefoanelor mobile, tind sa invadeze lumea reala. Ne va fi mai usor sa ne intalnim vechii prieteni si sa ne facem altii noi. In carne si oase.

    Despre Internet ca mediu de „socializare“ s-a vorbit multa vreme, mai intai in relatie cu mijloacele de interactiune clasice: e-mail, grupuri de discutie, forumuri.  Apoi au intrat in scena serviciile matrimoniale prin Internet (online dating), iar in 2003 s-a declansat fenomenul Friendster: un serviciu online care pune in legatura pe utilizator nu doar cu prietenii sai, ci si cu prietenii prietenilor sai. Efectul viral al acestei gaselnite a propulsat serviciul in randul celor mai populare din Internet, urmat curand de numeroase altele. Insa pentru multi utilizatori interactiunea virtuala nu este suficienta. Iar cum aparatele portabile – laptop-uri, PDA-uri si telefoane mobile – au devenit omniprezente, ideea de a prelungi socializarea virtuala in spatiul fizic a venit oarecum de la sine. Asa se face ca astazi intalnim tot mai des un nou termen exotic: MoSoSo – Mobile Social Software. 

    Primul serviciu MoSoSo care a castigat o popularitate notabila este Dodgeball. Fondatorul – un tanar din New York pe nume Dennis Crowley – povesteste ca ideea i-a venit in 2001, dupa spectaculoasa cadere a dot-com-urilor. 

    Multi dintre prietenii sai si-au schimbat atunci locul de munca sau au ramas someri, astfel ca-i era tot mai greu sa-i intalneasca. A preluat ideea cercurilor de prieteni din servicii precum Friendster sau LinkedIn, a introdus in ecuatie telefonul mobil si un sistem de localizare geografica bazat pe harti digitale si a lansat serviciul in 2004. In cateva luni Dodgeball a devenit disponibil in 22 de orase din SUA, a adunat peste 20.000 de utilizatori si a fost repede remarcat si prezentat de mari publicatii americane precum New York Times, Wall Street Journal sau Newsweek. 

    Dodgeball are un principiu de functionare de o neverosimila simplitate. Utilizatorul Joe se inscrie (gratuit) pe web ca in orice „retea sociala“ obisnuita, completeaza un profil si isi alege cercul de prieteni. E suficient ca Joe sa trimita serviciului un mesaj SMS in care specifica unde se afla pentru ca membrii cercului sau de prieteni sa primeasca mesaje privind localizarea acestuia si invitatia de a-l intalni. 

    Mai mult, prietenii prietenilor lui Joe care se intampla sa se afle in zona vor primi si ei notificari, iar Joe va afla la randul sau de prezenta acestora prin preajma (pe o raza de circa un kilometru). Pozele au, desigur, un rol important in cazul prietenilor indirecti. De un tratament similar se bucura si cei cativa prieteni „speciali“ (crushes), pe care Joe ii poate alege pe baza profilului. Sansa de a bea singur o cafea scade simtitor.

    Un serviciu asemanator, Playtxt, a aparut si in Marea Britanie. Spre deosebire de Dodgeball – care foloseste ca repere de localizare mai ales localuri publice -, Playtxt se foloseste de codurile postale pentru a stabili aria de proximitate. Un alt serviciu din aceasta gama, Jambo Network, este ceva mai pretentios ca tehnologie deoarece este destinat echipamentelor conectate in retele locale fara fir (Wi-Fi), ceea ce-l recomanda pentru zone mai restranse, cum ar fi campusuri universitare, spatii expozitionale etc. Localizarea se face pe baza zonelor acoperite de punctele de acces wireless (hotspot). 

    Jambo nu foloseste sistemul cercurilor de prieteni ci se bazeaza mai ales pe apartenenta la diverse organizatii si pe potrivirea domeniilor de interes ale utilizatorilor. Tot pe baza tehnologiilor WiFi functioneaza reteaua Plazes, deocamdata singurul serviciu de acest fel accesibil in Romania. Un grup de cercetare al firmei Intel studiaza modalitati de a imbunatati tehnologiile din dispozitivele portabile – in special telefoane si PDA-uri – pentru a le face mai usor de utilizat in contextul acestor noi categorii de servicii. Tehnologia pe care o dezvolta, numita Reno, se remarca in special prin faptul ca localizarea aproximativa a aparatelor mobile se face automat, pe baza tehnologiei GSM (Global System for Mobile Communication), cu o precizie de cateva zeci de metri in zonele urbane. In combinatie cu un sistem de harti digitale, utilizatorului i se poate afisa pe telefonul mobil o lista de locatii sortate dupa proximitate din care nu trebuie decat sa selecteze una pentru a-si specifica pozitia – in mod clar mai simplu decat a scrie un mesaj text. Desigur, intra in joc si o serie de optiuni prin care utilizatorul sa-si poata proteja intimitatea si sa nu poata fi urmarit fara voia sa. Semnalul ca piata serviciilor MoSoSo incepe sa devina interesanta este explicit: in urma cu cateva zile Google a cumparat Dodgeball.

  • Cum stati cu CRM-ul?

    CRM, acronim pentru Customer Relationship Management, este in fapt o aplicatie software. Avem de-a face cu un concept, cu o metodologie si totodata un proces utilizat pentru a invata cat mai multe despre cerintele clientilor, despre modul lor de comportare in general.

    Scopul, declarat de catre orice firma sau organizatie care foloseste acest concept, este in esenta acela de a cunoaste cat mai multe detalii despre clientii firmei, de a dezvolta relatii cat mai bune cu acestia si de a satisface la cel mai inalt nivel si in conditii cat mai avantajoase necesitatilor acestora.  In final, un sistem CRM trebuie sa ajute un om de afaceri (sau o firma) sa inteleaga inclusiv elemente legate de comportamentul clientilor lui si de modul in care poate fi influentat acesta. Intr-o aplicatie software CRM se folosesc informatii multiple legate de datele personale ale clientilor, amanunte financiare privind vanzarile efectuate in trecut la acestia, date referitoare la structura pietei, aspecte de marketing si de management al afacerii in general.

    Merita sa punctam si o scurta istorie: in anii ‘80 se foloseau bazele de date relationale pentru marketing si evidenta vanzarilor (se tinea evidenta clientilor, cu date relevante). Problema era ca nu existau inca stabilite criterii clare de apreciere a profitabilitatii unei astfel de abordari.  Un deceniu mai tarziu, cuvantul cheie devine „fidelizarea“ clientilor (Loyalty programs – exemplul clasic este reprezentat de companiile aeriene); incep sa fie folosite sisteme complexe, inclusiv de urmarire si asistare a fortei de vanzare a unei companii. Anii  2000 au conturat definitiv conceptul de CRM in acceptiunea actuala, integrat cu alte sisteme software ale firmei (ERP). Dar care este de fapt marea noutate a anilor 2000 pentru CRM? Care a fost factorul tehnologic care a avut cel mai mare impact asupra sistemelor traditionale de gestiune a clientilor?

    Raspunsul este simplu: World Wide Web. Altfel spus, Internetul.  Sistemele software CRM actuale permit accesul managerului la datele privind clientii, prin Internet, de la reteaua locala a unei firme si pana la dispozitivele mobile PDA sau, mai nou, SmartPhone.  De exemplu, un angajat al compartimentului de vanzari poate accesa datele unui client de la calculatorul lui conectat pe reteaua locala a firmei, de pe dispozitivul lui mobil PDA sau direct de pe telefonul lui celular compatibil cu standardul SmartPhone.

    Sfera aplicatiilor software CRM se poate creiona astfel: SFA (Sales Force Automation) – automatizarea fortei de vanzare a unei companii; Contact management, Lead management – gestiunea potentialilor clienti; Call Center, Help Desk – gestiunea contactelor, reclamatiilor; Customer Survey Management – gestiunea raspunsurilor obtinute de la clienti prin studii de piata sau chestionare directa; Partner relationship management – gestiunea relatiilor cu partenerii de afaceri.

  • Milionari care au inceput muncind acasa

    Pentru cei care se gandesc sa isi deschida propria afacere sau pur si simplu incearca sa o creasca pe cea care o detin, site-ul Entrepreneur.com vine cu retete verificate de succes in business, explicate pas cu pas.

    Site-ul prezinta in primul rand istoria suc-cesului milionarilor si miliardarilor lumii, de pilda cum au intrat ei in afaceri si cum le-au crescut pentru a ajunge la profit.  „Milionari care au inceput muncind la domiciliu“ este una din cele mai vizitate categorii ale site-ului. Exista un capitol intreg de-spre franciza si secretele ei, dar si o categorie despre afacerile in retail.

    Savuroasa este categoria despre afacerile care pot fi incepute cu un birou modest acasa, despre campaniile de marketing si promovare a afacerii, dar si capitolul despre cum sa cresti afacerea in timp. 

    Pentru cei ajunsi la un nivel mai inalt, site-ul a colectionat cateva din secretele reusitei: cum sa negociezi cu bancile, despre managementul financiar, taxe si impozite si cum sa ramai cu mai multi bani in buzunar. Chiar daca e facut de americani, sugestiile pot fi adaptate si pentru Romania. Impatimitii afacerilor pe Internet au si ei o zona dedicata, de la simpla operare a unui site si pana la regulile de management al unei afaceri online de nivel mondial. Nu lipsesc nici sfaturile pentru departamentul de vanzari sau cel de relatii cu clientii. „Cum sa raspunzi unui client nemultumit“ este un tip de „Lectie a saptamanii“, pe care n-ar strica sa o studieze o multime de manageri romani. La capitolul „how to…“ nu sunt uitate Resursele Umane, actiunile de strangere de fonduri de la finantatori sau actionari si nici parteneriatul cu alte companii mai mari pentru a castiga bani si clienti.

    Exista si o analiza a aplicatiilor software care nu trebuie sa lipseasca dintr-o companie mica. Punct important marcat de entrepreneur.com, limbajul nu este tehnic, ci accesibil tuturor. Nu lipsesc servicii precum cautarea articolelor sau inregistrarea pentru a primi sfaturile saptamanii pe e-mail. Site-ul are si un magazin virtual de unde se pot cumpara cele mai importante carti despre buna gestionare a afacerilor.  

  • Milionari care au inceput muncind acasa

    Pentru cei care se gandesc sa isi deschida propria afacere sau pur si simplu incearca sa o creasca pe cea care o detin, site-ul Entrepreneur.com vine cu retete verificate de succes in business, explicate pas cu pas.

    Site-ul prezinta in primul rand istoria suc-cesului milionarilor si miliardarilor lumii, de pilda cum au intrat ei in afaceri si cum le-au crescut pentru a ajunge la profit.  „Milionari care au inceput muncind la domiciliu“ este una din cele mai vizitate categorii ale site-ului. Exista un capitol intreg de-spre franciza si secretele ei, dar si o categorie despre afacerile in retail.

    Savuroasa este categoria despre afacerile care pot fi incepute cu un birou modest acasa, despre campaniile de marketing si promovare a afacerii, dar si capitolul despre cum sa cresti afacerea in timp. 

    Pentru cei ajunsi la un nivel mai inalt, site-ul a colectionat cateva din secretele reusitei: cum sa negociezi cu bancile, despre managementul financiar, taxe si impozite si cum sa ramai cu mai multi bani in buzunar. Chiar daca e facut de americani, sugestiile pot fi adaptate si pentru Romania. Impatimitii afacerilor pe Internet au si ei o zona dedicata, de la simpla operare a unui site si pana la regulile de management al unei afaceri online de nivel mondial. Nu lipsesc nici sfaturile pentru departamentul de vanzari sau cel de relatii cu clientii. „Cum sa raspunzi unui client nemultumit“ este un tip de „Lectie a saptamanii“, pe care n-ar strica sa o studieze o multime de manageri romani. La capitolul „how to…“ nu sunt uitate Resursele Umane, actiunile de strangere de fonduri de la finantatori sau actionari si nici parteneriatul cu alte companii mai mari pentru a castiga bani si clienti.

    Exista si o analiza a aplicatiilor software care nu trebuie sa lipseasca dintr-o companie mica. Punct important marcat de entrepreneur.com, limbajul nu este tehnic, ci accesibil tuturor. Nu lipsesc servicii precum cautarea articolelor sau inregistrarea pentru a primi sfaturile saptamanii pe e-mail. Site-ul are si un magazin virtual de unde se pot cumpara cele mai importante carti despre buna gestionare a afacerilor.  

  • Validat la Cannes

    Marele premiu al secTiunii „Un certain regard“ obtinut de filmul „Moartea domnului Lazarescu“ a adus, dupa patruzeci de ani, prima recompensa importanta acordata la Cannes unui lung metraj romanesc

    Desi initial nu a primit note de trecere in vederea obtinerii unei finantari din partea juriului Centrului National al Cinematografiei, productia „Moartea domnului Lazarescu“, regizata de Cristi Puiu, a avut, totusi, ultimul cuvant: marele premiu al sectiunii „Un certain regard“ la Cannes, decernat de presedintele juriului sectiunii, Alexander Payne (regizor al filmelor „Totul despre Sch-midt“ si „In Vino Veritas“).

    Cu mult timp inainte de a aparea pe ecran, productia lui Cristi Puiu s-a aflat in centrul atentiei. Declansase deja o serie de polemici, dupa respingerea scenariului la concursul organizat de Centrul National al Cinematografiei (CNC), unde primise note de 4 si 5. A fost insa introdus pana la urma pe lista titlurilor finantate de la buget dupa comentariile aparute in presa si la interventia ministrului culturii de atunci, Razvan Theodorescu. Dar o parte din membrii juriului au ramas fixati pe ideea ca scenariul e „mizerabil“, sustine Puiu. 

    Cu un astfel de scenariu, catalogat drept „mizerabil“, a fost filmul selectionat la cea de-a 58-a editie a Festivalului de la Cannes. Tot cu acest scenariu a strans, imediat dupa vizionarea de pe Croazeta, articole favorabile in presa internationala. Si a obtinut – cu o poveste inspirata de realitate, ce urmareste agonia de cinci ore a unui batran singuratic caruia i se face rau in apartamentul sau si e plimbat prin trei spitale – marele premiu „Un certain regard“, in fata altor 21 de productii internationale.

    Premiile acestei sectiuni se acorda din 1978, iar competitia e dedicata in fiecare an unui mare cineast, la editia aceasta fiind vorba de Jacques Poitrenaud, care a murit la inceputul lui aprilie. „Un certain regard“ se distinge in special prin faptul ca aduna o serie de productii atipice, in comparatie cu cele prezentate in sectiunea principala a festivalului, dar si prin faptul ca premiantul primeste din partea Fundatiei cinematografice GAN o suma de 30.000 euro pentru distributie. „Selectionarea la Cannes probeaza doua aspecte: o data ca filmul are valoare si a doua oara ca acei trei membri ai juriului CNC care au respins scenariul – Bogdan Dumitrescu, Florin Mihailescu si Ion Carmazan – nu au ce cauta acolo“, spune Cristi Puiu. Regizorul evita chiar sa invoce ca a castigat premiul principal la sectiunea in care a concurat. Selectionarea productiei „Moartea domnului Lazarescu“ la Cannes, spune el, e mult mai importanta decat premiul in sine. 

    „Filmele care ajung la Cannes sunt alese dintr-un numar foarte mare, iar selectia in sine e deja un premiu castigat. Te pune laolalta cu ceilalti mari regizori care au punctat cinematografia in anul respectiv“, spune Puiu. In plus, selectionarea la Cannes mai asigura un lucru: specificarea acestui amanunt pe afisul filmului la prezentarile ulterioare, eticheta ce-i garanteaza valoarea. 

    Dar „Moartea domnului Lazarescu“ se mai poate lauda cu ceva: cu cronicile aparute imediat dupa premiera in presa internationala, care, pentru Puiu, „denota clar ca filmul e unul foarte bun“. A doua zi dupa vizionarea oficiala, cotidianul Libération saluta filmul lui Puiu, anuntandu-l ca pe o mare surpriza. In articolul intitulat „Romania fara anestezie“, singurul film romanesc de la Cannes era descris ca fiind „nemilos fata de sistemul spitalicesc din Romania, dar in acelasi timp subtil, incarcat cu mii de detalii care fac fiecare situatie verosimila, amuzanta si patetica“.

    Chiar daca nu scapa ocazia sa atraga atentia ca e vorba despre un film romanesc de doua ore si jumatate in care publicul nu o sa recunoasca nici un actor, autorul articolului, Didier Peron, sublinia puterea filmului de a descrie izolarea unui bolnav care, ajuns in spital, constata ca-i deranjeaza pe medici. In final, Didier Peron puncteaza: dupa vizionarea filmului lui François Ozon, „Le Temps qui reste“, prezentat in aceeasi sectiune (in care personajul principal are acelasi destin, numai ca are norocul de a muri intr-un cadru mai romantic), „Moartea domnului Lazarescu“ „ne aduce cu picioarele pe pamant, la intretaierea organicului cu socialul, acolo unde murim lipsiti de glorie“. In revista Variety, autorul articolului remarca stilul naturalist al filmului si, chiar daca atrage atentia asupra celor doua ore si jumatate ale peliculei, nota textului e in mod evident pozitiva, apreciind umorul negru si replicile care fac vizionarea extrem de placuta. 

    Puiu recunoaste ca durata poate fi considerata un minus, „mai ales din punctul de vedere al distribuitorilor care considera ca o productie de doua ore jumatate e mai greu de lansat pe piata“. Insa spune ca „aceasta durata face filmul mai bun“. „Durata face parte din concept si realizeaza o legatura stransa cu spectatorul“. Aspect remarcat si in revista Screen International, care lauda filmul atat pentru performanta actorilor – filmul ii are in distributie, printre altii, pe Ion Fiscuteanu, Luminita Gheorghiu, Doru Ana, Dana Dogaru, Florin Zamfirescu, Gabriel Spahiu si Monica Birladeanu – cat si pentru umorul inteligent. Mai mult, Lee Marshall, autorul articolului, recunoaste ca asteapta cu nerabdare partea a doua a seriei de sase filme promise de Cristi Puiu. „Moartea domnului Lazarescu“ face parte dintr-un ciclu – „Sase povestiri de la periferia Bucurestiului“ – consacrat, potrivit regizorului, „iubirii in viitor, iubirii intre barbat si femeie, iubirii pentru copii, iubirii interesate, iubirii prietenesti si, in sfarsit, amorului carnal“. Insa regizorul nu vrea sa vorbeasca inca de proiecte, mai ales ca are nevoie de un buget de aproximativ 800.000 de euro pentru a merge mai departe.

    „Moartea domnului Lazarescu“ a costat in jur de 350.000 de euro, din care 270.000 de euro au reprezentat aportul CNC, iar restul – contributia unor investitori particulari. Puiu crede ca premiul face din aceasta investitie una sigura si ca va aduce bani pentru proiecte viitoare. Pana atunci, Cristi Puiu asteapta sa gaseasca un distribuitor in Romania si spera ca pana la toamna „Moartea domnului Lazarescu“ sa apara pe ecranele din tara. Cat priveste distributia peste hotare, e o problema deja rezolvata. Filmul a fost cumparat pentru vanzari pe plan international de compania The Coproduction Office a lui Philippe Bober care va dispune si de cei 30.000 de euro, suma asociata marelui premiu Un Certain Regard. Pe de alta parte, dupa premiul obtinut, filmul mai deschide un ciclu. „Premiul reprezinta un bun reinceput pentru filmul romanesc, e momentul in care dam timpul inapoi, in vremea in care Liviu Ciulei castiga, tot la Cannes, premiul pentru regie cu „Padurea Spanzuratilor“ in 1965 sau Mircea Muresan obtinea, un an mai tarziu, in acelasi festival premiul pentru debut cu „Rascoala“ spune regizorul. Puiu spera doar sa nu ramana un caz izolat, o exceptie. 

  • Validat la Cannes

    Marele premiu al secTiunii „Un certain regard“ obtinut de filmul „Moartea domnului Lazarescu“ a adus, dupa patruzeci de ani, prima recompensa importanta acordata la Cannes unui lung metraj romanesc

    Desi initial nu a primit note de trecere in vederea obtinerii unei finantari din partea juriului Centrului National al Cinematografiei, productia „Moartea domnului Lazarescu“, regizata de Cristi Puiu, a avut, totusi, ultimul cuvant: marele premiu al sectiunii „Un certain regard“ la Cannes, decernat de presedintele juriului sectiunii, Alexander Payne (regizor al filmelor „Totul despre Sch-midt“ si „In Vino Veritas“).

    Cu mult timp inainte de a aparea pe ecran, productia lui Cristi Puiu s-a aflat in centrul atentiei. Declansase deja o serie de polemici, dupa respingerea scenariului la concursul organizat de Centrul National al Cinematografiei (CNC), unde primise note de 4 si 5. A fost insa introdus pana la urma pe lista titlurilor finantate de la buget dupa comentariile aparute in presa si la interventia ministrului culturii de atunci, Razvan Theodorescu. Dar o parte din membrii juriului au ramas fixati pe ideea ca scenariul e „mizerabil“, sustine Puiu. 

    Cu un astfel de scenariu, catalogat drept „mizerabil“, a fost filmul selectionat la cea de-a 58-a editie a Festivalului de la Cannes. Tot cu acest scenariu a strans, imediat dupa vizionarea de pe Croazeta, articole favorabile in presa internationala. Si a obtinut – cu o poveste inspirata de realitate, ce urmareste agonia de cinci ore a unui batran singuratic caruia i se face rau in apartamentul sau si e plimbat prin trei spitale – marele premiu „Un certain regard“, in fata altor 21 de productii internationale.

    Premiile acestei sectiuni se acorda din 1978, iar competitia e dedicata in fiecare an unui mare cineast, la editia aceasta fiind vorba de Jacques Poitrenaud, care a murit la inceputul lui aprilie. „Un certain regard“ se distinge in special prin faptul ca aduna o serie de productii atipice, in comparatie cu cele prezentate in sectiunea principala a festivalului, dar si prin faptul ca premiantul primeste din partea Fundatiei cinematografice GAN o suma de 30.000 euro pentru distributie. „Selectionarea la Cannes probeaza doua aspecte: o data ca filmul are valoare si a doua oara ca acei trei membri ai juriului CNC care au respins scenariul – Bogdan Dumitrescu, Florin Mihailescu si Ion Carmazan – nu au ce cauta acolo“, spune Cristi Puiu. Regizorul evita chiar sa invoce ca a castigat premiul principal la sectiunea in care a concurat. Selectionarea productiei „Moartea domnului Lazarescu“ la Cannes, spune el, e mult mai importanta decat premiul in sine. 

    „Filmele care ajung la Cannes sunt alese dintr-un numar foarte mare, iar selectia in sine e deja un premiu castigat. Te pune laolalta cu ceilalti mari regizori care au punctat cinematografia in anul respectiv“, spune Puiu. In plus, selectionarea la Cannes mai asigura un lucru: specificarea acestui amanunt pe afisul filmului la prezentarile ulterioare, eticheta ce-i garanteaza valoarea. 

    Dar „Moartea domnului Lazarescu“ se mai poate lauda cu ceva: cu cronicile aparute imediat dupa premiera in presa internationala, care, pentru Puiu, „denota clar ca filmul e unul foarte bun“. A doua zi dupa vizionarea oficiala, cotidianul Libération saluta filmul lui Puiu, anuntandu-l ca pe o mare surpriza. In articolul intitulat „Romania fara anestezie“, singurul film romanesc de la Cannes era descris ca fiind „nemilos fata de sistemul spitalicesc din Romania, dar in acelasi timp subtil, incarcat cu mii de detalii care fac fiecare situatie verosimila, amuzanta si patetica“.

    Chiar daca nu scapa ocazia sa atraga atentia ca e vorba despre un film romanesc de doua ore si jumatate in care publicul nu o sa recunoasca nici un actor, autorul articolului, Didier Peron, sublinia puterea filmului de a descrie izolarea unui bolnav care, ajuns in spital, constata ca-i deranjeaza pe medici. In final, Didier Peron puncteaza: dupa vizionarea filmului lui François Ozon, „Le Temps qui reste“, prezentat in aceeasi sectiune (in care personajul principal are acelasi destin, numai ca are norocul de a muri intr-un cadru mai romantic), „Moartea domnului Lazarescu“ „ne aduce cu picioarele pe pamant, la intretaierea organicului cu socialul, acolo unde murim lipsiti de glorie“. In revista Variety, autorul articolului remarca stilul naturalist al filmului si, chiar daca atrage atentia asupra celor doua ore si jumatate ale peliculei, nota textului e in mod evident pozitiva, apreciind umorul negru si replicile care fac vizionarea extrem de placuta. 

    Puiu recunoaste ca durata poate fi considerata un minus, „mai ales din punctul de vedere al distribuitorilor care considera ca o productie de doua ore jumatate e mai greu de lansat pe piata“. Insa spune ca „aceasta durata face filmul mai bun“. „Durata face parte din concept si realizeaza o legatura stransa cu spectatorul“. Aspect remarcat si in revista Screen International, care lauda filmul atat pentru performanta actorilor – filmul ii are in distributie, printre altii, pe Ion Fiscuteanu, Luminita Gheorghiu, Doru Ana, Dana Dogaru, Florin Zamfirescu, Gabriel Spahiu si Monica Birladeanu – cat si pentru umorul inteligent. Mai mult, Lee Marshall, autorul articolului, recunoaste ca asteapta cu nerabdare partea a doua a seriei de sase filme promise de Cristi Puiu. „Moartea domnului Lazarescu“ face parte dintr-un ciclu – „Sase povestiri de la periferia Bucurestiului“ – consacrat, potrivit regizorului, „iubirii in viitor, iubirii intre barbat si femeie, iubirii pentru copii, iubirii interesate, iubirii prietenesti si, in sfarsit, amorului carnal“. Insa regizorul nu vrea sa vorbeasca inca de proiecte, mai ales ca are nevoie de un buget de aproximativ 800.000 de euro pentru a merge mai departe.

    „Moartea domnului Lazarescu“ a costat in jur de 350.000 de euro, din care 270.000 de euro au reprezentat aportul CNC, iar restul – contributia unor investitori particulari. Puiu crede ca premiul face din aceasta investitie una sigura si ca va aduce bani pentru proiecte viitoare. Pana atunci, Cristi Puiu asteapta sa gaseasca un distribuitor in Romania si spera ca pana la toamna „Moartea domnului Lazarescu“ sa apara pe ecranele din tara. Cat priveste distributia peste hotare, e o problema deja rezolvata. Filmul a fost cumparat pentru vanzari pe plan international de compania The Coproduction Office a lui Philippe Bober care va dispune si de cei 30.000 de euro, suma asociata marelui premiu Un Certain Regard. Pe de alta parte, dupa premiul obtinut, filmul mai deschide un ciclu. „Premiul reprezinta un bun reinceput pentru filmul romanesc, e momentul in care dam timpul inapoi, in vremea in care Liviu Ciulei castiga, tot la Cannes, premiul pentru regie cu „Padurea Spanzuratilor“ in 1965 sau Mircea Muresan obtinea, un an mai tarziu, in acelasi festival premiul pentru debut cu „Rascoala“ spune regizorul. Puiu spera doar sa nu ramana un caz izolat, o exceptie. 

  • Comunismul, o capcana a istoriei

    Lucian Boia analizeaza atractia exercitata de ideologia comunista si prabusirea modelului de societate continuu revolutionara.

    Lucian Boia (n. 1944) a devenit, de ani buni, un serios reper intelectual in privinta demistificarilor istoriei. Profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, este autor al unor volume traduse si comentate peste granite („Romania, o tara la frontiera Europei“, „Mitul democratiei“, „O istorie  a imaginarului“, „Istorie si mit in constiinta romaneasca“) si, desigur, din pricina viziunii putin magulitoare asupra destinelor romanesti, precum si a perspectivei mai degraba pesimiste asupra labirinturilor democratiei, un personaj controversat (vezi   www.cafeneaua.com/node/view/1122, unde se revarsa, alaturi de aprecieri, numeroase bufeuri nationaliste, iscate de inconfortabila atitudine „ireverentioasa“ a autorului).

     „Istoria, spune Lucian Boia, nu este nici logica, nici aberanta. Ea este, pur si simplu. Trebuie sa incercam sa o intelegem.“  Ca nu este logica si nici aberanta, pare lesne de priceput. Ca „este, pur si simplu“ ramane sa descoperim, dincolo de propaganda si manipulare, de procesul de cosmetizare sau de acela, cotidian si nesistematic, alimentat de orgoliile patriotarde. Iar Lucian Boia asta face, in prezentul volum dedicat mitologiei stiintifice a comunismului: citeste fiecare eveniment istoric sau text de fundamentare teoretica (Marx, indeobste), in plina lumina, incercand sa desluseasca mesajul prim, cel peste care s-au adaugat straturi succesive de istorii scrise „dupa dictare“. Precum in recent descoperitul pergament pe care, sub rugaciunile scrise in secolul al XIII-lea de un calugar obisnuit mai mult cu genuflexiunile decat cu ecuatiile, se ascundea „Tratatul despre metoda“ al lui Arhimede  (lucrare disparuta inca din Antichitate), tot asa, sub mormaiala religioasa inaltata idealului de Om Nou, Boia descopera goliciunea descurajanta a modelului de societate continuu revolutionara, mrejele ideologiei sale, precum si geneza mitologiei comuniste.

    Cum a fost posibil ca sistemul, pus atat de bine la cale de catre „parintii fondatori“ (Marx, Engels, Lenin, Stalin), sa aiba un asemenea succes, desi era intemeiat pe teroare, pe dezintegrarea individualitatii, pe necroza valorilor adevarate? „Dumnezeu a fost inlocuit prin ideea de Progres si prin legile Istoriei, factori care au beneficiat, in plus, de arsenalul bine dotat al Stiintelor si tehnologiilor. (…) Toate fantasmele mitologiei milenariste traditionale si ale religiei stiintifice moderne au fuzionat intr-o sinteza exploziva care a oferit omenirii ceea ce omenirea astepta.“ Consemnand esecul ulterior al orandurii comuniste si al mitologiei pe care a fost esafodata, Lucian Boia revine in prezentul imediat si afirma ca societatile ex-comuniste trebuie sa se desparta de limbajul duplicitar, sa reinvete lumea adevarata si sa traiasca inlauntrul dureroasei concluzii potrivit careia insanatosirea mentala, morala si economica va mai dura un timp.  

    Lucian Boia, Mitologia Stiintifica a comunismului, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005