BusinessMagazin

Blog

  • In cautarea angajatului perfect

    Foarte multi dintre cei pe care ii stiu si isi cautau un loc de
    munca au patit asa. Si-au trimis zeci, poate chiar sute de CV-uri
    si in cele din urma au fost chemati la un interviu. Au fost apoi
    chemati pentru o a doua intalnire. Altadata si pentru o a treia.
    S-au intalnit cu aproape toti din compania respectiva. Nu doar ca
    au pus un picior in firma respectiva, au intrat cu totul acolo.

    Sau asa li se parea. Deodata totul a amutit. Peste o saptamana
    sau doua, o luna sau doua, au primit un mesaj, daca erau norocosi,
    in care erau instiintati ca altcineva a fost selectat pentru postul
    respectiv. Daca nu, erau lasati intr-o liniste de mormant.

    “In momentul de fata astept raspunsuri de la doua posturi”,
    spune Katie Murphy, care isi cauta un loc de munca in relatii
    publice in New York de aproape un an.
    “La unul dintre ele am avut patru interviuri, mi-au oferit un
    contract pe trei luni, dar inca nu am primit o oferta oficiala. Si
    inca mai vor un interviu.”


    Desi nu exista date solide, cei din domeniul recrutarii si
    cercetatorii care urmaresc aceste tendinte sunt de acord ca din ce
    in ce mai multi oameni sunt solicitati pentru tot mai multe
    interviuri inainte de a le fi oferit un loc de munca. Tot ei spun
    ca a devenit tot mai obisnuit pentru angajatori sa le ceara
    potentialilor angajati o perioada de proba determinata, cu
    posibilitatea de prelungire pe termen nelimitat la expirarea
    acesteia.

    “Angajarea managerilor seamana din ce in ce mai tare cu
    cumparaturile”, compara Todd Safferstone, director la Corporate
    Executive Board, o companie de cercetare. “Perceptia este ca sunt o
    multime de oameni talentati si ca, desi persoana din fata ta e
    extraordinara, s-ar putea sa-l gasesti pe unul si mai bun.”

    Desi recesiunea e posibil sa fi accentuat aceasta tendinta,
    procesul de angajare a devenit mai indelungat in ultimele decenii
    din mai multe motive, conchide Lawrence Katz, profesor de economie
    la Harvard. Departamentele de resurse umane au devenit mai
    profesioniste, spune el, si angajatorii au acum nevoie sa-si
    diversifice si sa-si justifice procedeele de angajare ca sa
    respecte legile si reglementarile. Tehnologia a facut mai usoara si
    mai putin scumpa cercetarea de catre companii a trecutului unei
    persoane sau aplicarea unor teste de personalitate, spune Katz.

    Dar putini se indoiesc ca actualul climat economic tulbure –
    unde cei care-si cauta de munca sunt de sase ori mai multi decat
    locurile de munca disponibile – este cel mai probabil motiv pentru
    care companiile se gandesc mai mult si mai temeinic inainte de a
    face o angajare.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Videoreportaj dintr-un avion de 300.000 de euro

    Bucuresti-Atena-Bucuresti-Paris-Bucuresti-oriunde in tara. E un
    traseu care poate fi usor facut intr-o singura zi, atunci cand ai
    un avion ce iti sta in permanenta la dispozitie. Dincolo de
    valoarea simbolica, de insemn al bogatiei personale, utilitatea
    unui asemenea avion este incontestabila. Multi oameni de afaceri
    spun ca intre un iaht si un avion, l-ar prefera oricand pe cel
    de-al doilea (bineinteles, cu exceptia cazurilor cand la intrebare
    raspunde un navigator impatimit).

    Un avion particular costa o mica avere, s-ar putea spune, in
    conditiile in care pretul unui avion nou nu e mai mic de 200.000 de
    euro. Daca mergem spre limitele superioare de pret ale acestor
    “mijloace de transport privat”, ajungem la sume exorbitante –
    cateva milioane sau cateva zeci de milioane de euro. Pentru
    aparatele de zbor luate la mana a doua, preturile sunt cu mult mai
    mici, coborand chiar si la cateva zeci de mii de euro.


    Pentru un muritor de rand, preturile sunt inaccesibile, insa
    pentru oamenii de afaceri – pentru ca ei sunt tinta principala a
    celor ce comercializeaza avioane particulare – sunt destul de
    rezonabile, din moment ce in anii trecuti numarul proprietarilor a
    crescut sustinut. Numai anul trecut, doi oameni de afaceri din
    Romania au cumparat cele mai scumpe avioane private care au fost
    vreodata inmatriculate la noi: 60 de milioane de euro.

    Din 2001 si pana anul trecut, numarul avioanelor private
    inmatriculate in Romania a ajuns la 84, conform statisticilor, ceea
    ce inseamna aproximativ 80 de oameni de afaceri care obisnuiesc sa
    zboare cu avionul privat, pentru ca unii dintre ei detin mai mult
    de un singur model. Doi dintre cei mai bogati romani – Ion Tiriac
    si Dinu Patriciu – detin cate un Bombardier Global 5000 si un
    Eclipse 500, respectiv cate un Bombardier Challenger si un Cessna
    Citation Excel. Avionul Bombardier Global 5000 este, de altfel, si
    cel mai scump avion privat detinut de un roman, iar pretul sau
    depaseste 40 de milioane de dolari. Alti proprietari de avioane
    private sunt Nelu Iordache, proprietarul companiei aeriene Blue Air
    si al companiei de constructii Romstrade, Viorel Catarama, Ovidiu
    Tender, Radu Merica – directorul general al ECE Projektmanagement,
    sau creatoarea de moda Irina Schrotter.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Proiectele imobiliare s-au blocat. Cine castiga si cine pierde?

    Undeva in zona Manastirii Casin din Capitala, intr-o casa veche,
    se afla biroul dezvoltatorului imobiliar Sigma Development, detinut
    de George Padure si un grup de investitori belgieni. Fostul primar
    al sectorului 1 si unul din primii primii oameni de afaceri locali,
    cunoscut ca fondator al afacerii cu comert de mobila Gepa, era in
    urma cu un an si jumatate foarte energic, gratie datorita
    planurilor pentru noul proiect rezidential lansat – aproximativ
    1.500 de apartamente in zona de nord a Bucurestiului. Acum are doar
    o atitudine linistita, spunand ca nu are regrete. “Am facut
    alimentatie publica, electrocasnice, mobila, export-import,
    politica, am vandut si hartie, dar nu cred ca voi mai face altceva
    in viata in afara de imobiliare.”

    Dezvoltatorul este doar unul din lista lunga a celor ce au
    platit zeci de milioane de euro pe terenuri unde trebuia sa fie
    dezvoltate ansambluri rezidentiale gigantice, malluri sau cladiri
    de birouri. Terenul pentru Sigma Residence & Gardens a costat
    circa 14 milioane de euro, dar proiectul este in acest moment
    stopat. “Nu facem nimic, stam si ne uitam. Ce sa faci intr-o
    perioada ca aceasta? Nici 2010 nu cred ca va fi mai bun.”


    Totusi, George Padure spune ca nu regreta investitia,
    considerand ca suma investita in teren este mica, din moment ce
    calculele ies in continuare chiar si cu scaderea preturilor la
    apartamentele. “Nu cred ca piata va mai fi ca in 2007, dar isi va
    reveni la un moment dat”, spera el. Deocamdata, Sigma a finalizat
    Metropolis Residence, un proiect cu 276 de apartamente, din care
    “mai sunt nevandute cateva” – potrivit informatiilor existente,
    numarul locuintelor aflate la vanzare este de cateva zeci.

    “Oricum sunt deja pe profit”, spune George Padure despre
    proiectul de 52 de milioane de euro, acesta fiind unul dintre
    motivele pentru care considera ca prabusirea pietei imobiliare l-a
    prins intr-o situatie buna. “Bine ca n-am mai cumparat terenuri.
    Ajunsesem la semnarea contractelor la inceputul primaverii din
    2008, erau terenuri in Brasov, Constanta si Cluj-Napoca, numai
    onorariile avocatilor au costat 15.000 de euro. Dar am decis
    impreuna cu partenerii mei sa nu mai cumparam.”

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Cele mai ieftine apartamente finalizate din Bucuresti

    Garsoniere finalizate la 40.000 de euro si apartamente ce se
    incadreaza chiar si in programul “Prima casa”, care impune un
    plafon al creditului de 60.000 de euro. In urma cu doi ani, astfel
    de preturi pareau aproape imposibile, mai ales in cazul
    ansamblurilor cu mai multe sute de locuinte – care beneficiaza in
    general si de facilitati, precum spatii comerciale sau locuri de
    joaca pentru copii. Singurele optiuni care se incadrau atunci in
    preajma valorilor de mai sus erau locuintele de la periferie, ceea
    ce e valabil si acum, numai ca ofertele actuale sunt ale unor
    locuinte gata finalizate sau care vor fi gata in acest an.

    “Este foarte greu sa gasesti oferte de asemenea gen in zone
    semicentrale sau care nu sunt la marginea Bucurestiului. Costul de
    achizitie al terenului a fost mai mare cand au inceput proiectele,
    costurile de constructii au fost mai mari – una e sa intri de sute
    de ori cu camioanele in oras si alta e sa construiesti la periferie
    – si nici dezvoltatorii proiectelor din zone mai bune nu vor inca
    sa coboare preturile”, comenteaza Valentin Ilie, CEO al Coldwell
    Banker Affiliates of Romania, companie imobiliara care are la
    intermediere cel mai mare portofoliu de apartamente atat noi, cat
    si vechi.

    Cele mai ieftine oferte pentru garsoniere si apartamente cu doua
    camere sunt, intr-adevar, pentru proiecte rezidentiale situate in
    zone marginase ale orasului, precum Prelungirea Ghencea, iesirea
    spre autostrada Soarelui sau Titan. Cea mai ieftina garsoniera,
    spre exemplu, este in proiectul Rasarit de Soare dezvoltat de
    Conarg in cartierul Titan. Garsoniera are o suprafata construita de
    47 de metri patrati si un pret de 40.990 de euro, fiind urmata in
    topul BUSINESS Magazin de o garsoniera din proiectul Confort City
    la un pret de 41.475 de euro. Situatia este similara si in cazul
    apartamentelor cu doua camere, unde cele mai ieftine oferte sunt
    tot in cadrul unor proiecte amplasate in zone marginase.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Thomas Friedman: De ce trebuie sa plecam

    Pur si simplu nu avem partenerii afgani, aliatii NATO, sprijinul
    intern, resursele financiare sau interesul national care sa
    justifice un efort prelungit si extins de consolidare a statului
    afgan. Imi bazez aceasta concluzie pe trei principii. Primul –
    gandindu-ma la toate momentele de progres din aceasta parte a lumii
    (toate acele dati cand un jucator cheie din Orientul Mijlociu a
    facut ceva care sa ma insenineze), observ ca toate au ceva in
    comun: America nu a fost deloc implicata.

    America a ajutat la punerea fundatiilor, dar descatusarea
    societatii civile nu a pornit datorita americanilor. Noi putem sa
    suflam in foc, dar cei de acolo trebuie sa aprinda singuri focul
    moderatiei. Si ori de cate ori am vrut noi mai mult decat au vrut
    ei, am esuat si ei s-au prabusit.

    Tratatul de pace de la Camp David nu a fost initiat de Jimmy
    Carter. Presedintele egiptean Anwar Sadat a mers la Ierusalim in
    1977, dupa ce ministrul israelian de externe Moshe Dayan avusese
    convorbiri secrete in Maroc cu vicepremierul lui Sadat, Hassan
    Tuhami. Ambele tari au decis ca-si doresc o pace separata – in
    afara cadrului extins de la Geneva, sprijinit de Carter.

    Acordurile de pace de la Oslo au inceput in Oslo – in discutiile
    secrete din 1992-’93 dintre reprezentantul OEP Ahmad Qurei si
    profesorul israelian Yair Hirschfeld. Israelienii si palestinienii
    singuri au pregatit o intelegere si au dezvaluit-o americanilor in
    vara lui 1993, spre surpriza Washingtonului.

    Contraofensiva din Irak a fost un succes militar, deoarece a
    fost precedata de o revolta irakiana declansata de un lider tribal
    sunnit, seicul Abdul Sattar Abu Risha, care, folosindu-se de
    propriile forte, a inceput sa evacueze militantii pro-al-Qaeda ce
    ocupasera orasele sunnite si impusesera un stil de viata
    fundamentalist. Ofensiva americana a dat acelei initiative
    asistenta vitala pentru a se putea dezvolta. Dar scanteia a fost
    aprinsa de catre irakieni insisi.

    Revolutia Cedrilor din Liban, retragerile Israelului din Gaza si
    Liban, Revolutia Verde din Iran si decizia Pakistanului de a porni
    in sfarsit o ofensiva impotriva talibanilor din Waziristan – pentru
    ca acei talibani ajunsesera sa ameninte clasa de mijloc pakistaneza
    – sunt toate exemple despre cum actioneaza de unele singure
    majoritatile tacute, moderate.

    Mesajul: “Oamenii nu se schimba cand le spunem noi ca trebuie sa
    se schimbe”, spune Michael Mandelbaum, expert in politica externa
    la Johns Hopkins University. “Ei se schimba cand ei insisi isi spun
    ca trebuie.”

    Si cand majoritatile tacute moderate preiau controlul propriului
    viitor, noi castigam. Cand nu o fac, cand noi ne dorim ca ei sa
    faca mai multe compromisuri decat fac, noi pierdem. Indigenii simt
    ca suntem la mana lor, asa ca ne exploateaza bunavointa nativa si
    prezenta ca sa-si jefuiasca tarile si sa-si infranga dusmanii din
    interior.

  • Dilema fotografului amator: aparat foto sau telefon mobil?

    Nu sunt fotograf profesionist, dar mi-am cumparat un aparat foto
    digital destul de performant. Imi place sa fac poze in parc, in
    excursie sau acasa”, afirma un tanar de 19 ani din Bucuresti,
    adaugand ca telefonul lui mobil, chiar daca are o camera foto
    destul de buna, nu poate face niciodata fotografii ca un aparat
    digital.

    Nu toata lumea e de aceeasi parere cu el. Cine vrea sa faca
    fotografii profesionale se va orienta catre o camera digitala, insa
    daca doreste sa faca fotografii pur si simplu, pe care sa le
    impartaseasca rapid cu prietenii sau familia, printr-un mesaj
    multimedia sau printr-o retea sociala, va opta adesea pentru un
    telefon cu o camera foto incorporata, considera Mihnea Serbu,
    senior product manager in cadrul Orange Romania. Andrei Oltei,
    manager terminals la Vodafone Romania, spune ca aceia pentru care
    fotografiatul nu este neaparat un hobby vor folosi camera foto a
    telefonului mobil pentru a surprinde instantanee din viata de zi cu
    zi, dar un telefon mobil cu camera performanta poate fi o alegere
    si pentru cei care vor calitate, dar nu sunt dispusi sa investeasca
    foarte mult intr-un aparat foto digital. Acestia din urma sunt
    atenti la calitatea lentilelor, blitz, zoom sau softul de corectie.
    “Insa pentru cei care chiar sunt pasionati de fotografie,
    performantele camerelor foto care echipeaza telefoanele mobile
    actuale nu sunt suficiente pentru a inlocui un aparat foto.”



    Cand s-au lansat telefoanele cu camere foto performante, multi
    producatori de aparate foto digitale s-au temut ca vanzarile se vor
    reduce foarte mult. Se pare insa ca aceasta n-a revolutionat piata
    camerelor foto, potrivit producatorilor de profil din Romania. In
    primul rand, e vorba de pret, spune Dragos Salamac, team leader la
    BenQ Romania, exemplificand cu faptul ca un telefon cu o camera de
    opt megapixeli costa de pana la 10 ori mai mult decat un aparat
    foto compact cu aceeasi rezolutie. “In al doilea rand, un telefon
    mobil nu va putea niciodata sa faca poze la calitatea unui aparat
    foto. Cu un telefon, chiar cu o rezolutie mai mare, iti faci treaba
    cand nu ai un aparat foto autentic cu tine, insa calitatea
    fotografiilor nu va fi aceeasi. Nu mai vorbesc de lentile,
    dispozitivul optic sau blitz”, adauga Salamac. In ce priveste
    intreaga piata de camere foto, reprezentantul BenQ afirma ca, in
    primul semestru, aceasta a scazut la aproape jumatate fata de
    primele sase luni din 2008.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Mondex Sibiu, in ciorapii insolventei

    Marcel Tichil, administratorul judiciar desemnat in cazul
    insolventei Mondex, asteapta cu nerabdare mijlocul lunii noiembrie.
    Atunci va expira termenul de inscriere a creantelor pe care le au
    creditorii producatorului de ciorapi si i se va confirma – sau nu –
    ca Mondex este una dintre insolventele care ar putea fi salvata de
    la faliment. Tichil, care lucreaza la Relco Active SPRL din Sibiu
    si care are la activ doua insolvente salvate de la faliment in 2005
    (Dealul Ocnei SA si Sibif SA), spune ca scenariul in care Mondex va
    iesi in picioare din procesul de insolventa este chiar posibil.

    Cristian Ionescu, director al Coface Romania, spune ca, in cele
    mai multe cazuri, insolventele nu duc nicaieri: “Din 10 dosare,
    daca in unul sau doua se rezolva problema, este un mare succes”.
    Pesimismul lui Ionescu se bazeaza pe cifre: anul trecut, din cele
    peste 14.000 de firme care au intrat in insolventa, doar 2% dintre
    au reusit sa evite falimentul.

    Pe de alta parte, arata practicienii in insolventa, aceasta
    solutie poate fi benefica pentru companiile care nu mai pot trece
    peste criza sau care au fost deja blocate de creditori. Scaderea
    pietei si a vanzarilor, chiriile mari si creditele luate pentru
    dezvoltare au fost motivele pentru care multe companii din retail
    au intrat anul acesta in insolventa. Pe langa Mondex, companii
    precum Trident, Leonardo, Ethos sau Spar nu au mai reusit sa isi
    plateasca datoriile catre stat si creditori. Un studiu realizat de
    Coface arata ca peste 50% din totalul insolventelor inregistrate in
    prima parte a lui 2009 au fost din comert si constructii.

    Mondex a intrat in insolventa in august, cand Directia Generala
    a Finantelor Publice Sibiu i-a pus poprire pe conturi (compania
    acumulase 166.000 de euro datorii la bugetul de stat), dar si pe
    fondurile de marfa si pe banii pe care clientii Mondex ii datorau
    companiei. “Daca statul nu ar intervenit cu aceasta masura
    radicala, probabil ca societatea ar mai fi mers ceva vreme, dar in
    aceasta situatie a trebuit sa ia o masura de a se pune la adapost,
    caci altfel ar fi intrat in executari silite individuale haotice
    care ar fi afectat-o major”, spune acum Marcel Tichil.

    Admistratorul judiciar al Mondex povesteste ca s-a confruntat cu
    un paradox in privinta chiriilor anul acesta, deoarece mall-urile
    faceau reduceri substantiale noilor veniti, dar s-au aratat destul
    de inflexibili cu cei vechi, cerandu-le sa respecte chiria agreata
    si solicitand chiar aplicarea de penalitati pentru intarzierea
    platilor. “La unele dintre mall-uri am renuntat la spatii, dar am
    lasat o portita deschisa: astfel, daca isi vor reconsidera politica
    de inchiriere, in privinta tarifelor, am putea sa pastram
    magazinele” adauga Tichil.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • De ce sunt scumpe florile din Olanda in florariile din Romania

    In cultura japoneza, aranjatul florilor e o arta veche de mii de
    ani si cei interesati pot face cursuri, asa cum romanii invata
    limbi straine sau iau cursuri de dans. Pasionatii de aranjamente
    florale n-au unde sa faca lectii de specialitate in Romania, dar
    vanzatorii din florarii trebuie sa faca toti cursuri speciale. “Ca
    sa invete sa faca un buchet in spirala dureaza cel putin trei luni,
    cu exercitiu in fiecare zi, de cateva ori”, spune Cornelia
    O’Donnell, proprietara florariei Salon des Fleurs din Capitala.
    Dupa ea, e nevoie de experienta pentru a manui florile, altfel
    forma buchetului nu va iesi niciodata perfect. “Testul numarul unu
    cand angajez este un buchet , care trebuie sa aiba nu doar forma
    perfecta, ci si sa stea in picioare pe masa. Daca buchetul sta in
    picioare, sprijinindu-se numai in cozile florilor si nu cade intr-o
    parte, inseamna ca a fost facut bine.”


    Florarii sunt ultimii prin mainile carora trec florile inainte
    de a ajunge la cumparatori. Inaintea lor, sunt o multime de alte
    segmente ale drumului pe care il parcurg florile: cultivatorii,
    angrosistii, distribuitorii. Peste 80% din florile vandute pe piata
    romaneasca vin de peste hotare si preturile sunt mai mari decat in
    tarile de origine. “Cu cat marfa este atinsa de mai multi oameni,
    cu atat costurile procesului de distributie cresc si prin urmare si
    pretul final”, declara anterior pentru BUSINESS Magazin Rand
    Sheriff, directorul general al Interbrands Marketing si
    Distributie, cea mai mare firma din domeniul distributiei.

    Cu cat exista mai putini intermediari intre producator si
    consumatorul final, cu atat pretul este mai mic, deoarece produsul
    nu sufera adaosuri. Unii comercianti prefera sa-si cultive singuri
    florile, reducand astfel la minim lantul de achizitie, dar in
    Romania aceasta practica este aproape inexistenta.

    De fapt, marii cultivatori de flori, ca Sere Codlea, care
    acopereau la inceputul anilor ’90 intreaga piata, au iesit din
    peisaj, astfel incat acum doar 20% din vanzari revin productiei
    interne. In afara de vanzatorii care isi cultiva singuri florile si
    cei ce cumpara marfa de la distribuitori mai sunt si florarii care
    fac comenzi direct la cultivatori, dar este vorba doar de cei ce
    ruleaza cantitati mari. Drumul parcurs de flori este foarte lung,
    plecand de obicei din pietele olandeze, trecand prin mainile
    intermediarilor olandezi, ale importatorilor romani, ajungand la
    angrosistii si distribuitorii locali si de acolo in florariile din
    toata tara.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Bon appetit

    Evident, eticheta simplifica foarte mult lucrurile, pentru ca de
    fapt blogul respectiv a fost transformat intr-o carte, iar Ephron
    si-a bazat scenariul pe inca un volum de memorii (“My Life in
    France”), de aceasta data al maestrei Julia Child, cea care a
    introdus delicioasa bucatarie franceza in simpla bucatarie
    americana a mijlocului secolului trecut.

    Cu siguranta ca spectatorul din Romania nu va rezona la numele
    lui Child, cea care, prin carti de bucate cat se poate de practice
    si nenumarate emisiuni de televiziune, s-a facut indragita in mai
    toate gospodariile americane, devenind “bunica stie-tot” a unei
    intregi natiuni. Pentru acesti spectatori, care n-au deschis
    niciodata “Mastering the Art of French Cooking” si poate nu s-au
    aventurat (inca) sa fiarba un ou (ca sa nu pomenim de dezosat o
    rata sau de fiert un homar), “Julie si Julia” chiar merita vazut,
    pe de o parte pentru un rol magistral din partea lui Meryl Streep
    si, pe de alta parte, pentru bucuria si sensul pe care un fel de
    mancare gatit cu daruire il pot da unei mese.


    Doua filme intr-unul singur, “Julie si Julia” se concentreaza pe
    povestea lui Julie Power, o angajata la un serviciu telefonic
    public, care decide in 2002 sa se reinventeze gatind, in doar un an
    de zile, cele 524 de retete din renumita carte de bucate pomenita
    mai sus, si in paralel pe istoria Juliei Child, care invata in anii
    ’60 sa gateasca in Paris si traducea una dintre cele mai bogate
    bucatarii ale lumii pe intelesul americanilor si, pana la urma, al
    nebucatarilor din lumea intreaga.

    Chiar si cei ce nu au auzit niciodata de Julia Child n-au cum sa
    nu ramana uimiti de interpretarea lui Streep, interpretare pentru
    care sunt toate sansele sa primeasca cea de-a 16-a nominalizare la
    Oscar din cariera. Uitate sunt Miranda Priestly, sora Aloysius
    Beauvier, Sophie Zawistowski si alte personaje din cariera lui
    Streep; aceasta DEVINE Julia Child, cu vocea inconfundabila,
    pronuntia cantata, gesturile largi si energia nestavilita a acestei
    mari (la propriu, avea 1,88 metri inaltime, amanunt de care se
    amuza copios) iubitoare a gustului si-a mancarurilor in stare sa
    dezlege limba si inimile.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Inmatricularile Renault si Dacia in Germania au crescut cu 75% in octombrie

    Cota de piata a Renault si Dacia a fost de 7,1% in octombrie,
    comparativ cu 5,2% in septembrie, grupul francez ocupand pozitia a
    cincea, in urma Volkswagen (22,4%), Opel (9,1%), Ford (8,1%) si
    Mercedes (8%).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro