BusinessMagazin

Blog

  • Top: Cei mai multi bani pentru cele mai slabe rezultate (GALERIE FOTO)

    Presiunea pe pachetele salariale ale executivilor americani este
    tot mai mare, din toate directiile dorindu-se o mai mare
    transparenta in sistemul de bonusuri prin care multi CEO castiga
    zeci si sute de milioane de dolari indiferent de evolutia companiei
    pe care-o conduc.

    In ciuda oprobiului public, cei cinci CEO din topul celor mai
    mari pachete salariale primite pentru cele mai slabe performante
    financiare, inca stau confortabil in fotoliile de unde-au privit
    declinul actiunilor.

    Pentru a ajunge pe “lista neagra” publicata de Corporate
    Library, una dintre marile firme independente ce monitorizeaza
    conducerile companiilor americane, pachetul salarial complet
    (salariu de baza plus bonusuri si actiuni) al unui CEO nu trebuie
    sa fie mai mic de 30 de milioane de dolari.

    In acelasi timp, evolutia actiunilor companiei sale din ultimii
    cinci ani trebuie sa fie mai proasta decat a competitorilor sai si
    sub indicele S&P 500 (care masoara evolutia actiunilor celor
    mai mari 500 de companii de pe bursa americana).


    Click aici     pentru a vedea cine sunt
    cei mai bine platiti CEO     cu cele mai slabe
    rezultate.


    Michael Jeffries, CEO-ul companiei de
    imbracaminte Abercrombie & Fitch, a corespuns
    criteriilor si ocupa primul loc in clasament. El a castigat 71,8
    milioane de dolari anul trecut, salariul de baza fiind de doar 1,5
    milioane, potrivit Corporate Library. Intregul pachet a mai cuprins
    si sase milioane de dolari bonus pentru prelungirea contractului
    (Jeffries e la conducerea retailer-ului de 17 ani), sau avantaje
    folosirea private jet-ului companiei dupa bunul sau plac. Actiunile
    Abercrombie & Fitch au ajuns de la 79, 97 dolari in ultima zi a
    lui 2007, la 23,07 dolari la finele lui 2008.

    James W. Stewart, executivul gigantului
    energetic BJ Services Company (BJS) a castigat
    34,6 milioane de dolari in 2008, in acelasi interval valoarea
    actiunilor companiei sale injumatatindu-se de la 24,26 dolari, la
    11,67 dolari.
    BJ Services a fos achizitionata recent de rivalul Baker Hughes,
    pentru 5,5 miliarde de dolari, si Stewart va ramane in fotoliul de
    CEO pana la finele anului 2009.

    Cu 40,8 milioane de dolari castigati in 2008, Brian
    Roberts    , CEO-ul furnizorului de cablu si Internet
    Comcast, vine pe locul al treilea in top. Chiar
    daca valoarea actiunilor Comcast nu au scazut foarte mult in 2008,
    doar 7% (de la 18,26 dolari, la 16,88 dolari), in comparatie cu
    ceilalti competitori din piata rezultatele sunt foarte slabe.

    Actiunile International Paper (IP) s-au
    devalorizat cu 63% (de la 32,38, la 11,8 dolari) anul trecut, in
    comparatie cu scaderea de 38% inregistrata de indicele S&P 500.
    Chiar si asa, CEO-ul John Faraci a incasat un
    pachet salarial total de 38,2 milioane de dolari in 2008. Faraci
    (59 de ani) conduce compania producatoare de hartie de sase
    ani.

    Cu un pachet salarial de 79,3 milioane de dolari in 2008,
    Eugene Isenberg, CEO-ul Nabors
    Industries     (NBR) se regaseste pe locul opt in topul celor
    mai bine platiti CEO din lume anul trecut, potrivit Corporate
    Library. Tot anul trecut, cotatia actiunilor companiei petroliera a
    pierdut peste jumatate din valoare, o actiune ajungand la 13,2
    dolari (de la 27,39 dolari la finele lui 2007).

  • Cum traiesc englezii criza (GALERIE FOTO)

    “Voua, ca romani, o sa vi se para foarte scumpa Londra.” A fost
    unul dintre primele lucruri pe care ni le-a spus soferul care ne
    ducea de la aeroport la hotel. La inceput, am crezut ca e doar
    condescendent. Apoi mi-am dat seama ca nu este decat un om onest,
    care stie despre Romania ce stie mai toata lumea: ca suntem saraci.
    Tocmai din acest motiv mi s-a parut cel putin amuzant atunci cand
    ne-a intrebat daca e cumva criza si prin Romania. Ce puteam sa-i
    mai raspundem?

    La o prima vedere, ai putea crede ca Londra e un taram
    privilegiat, pe care criza a avut grija sa-l ocoleasca. Altfel cum
    s-ar explica faptul ca in miezul zilei pub-urile sunt pline de
    localnici care mananca si beau – pe bani deloc putini -, ca
    strazile sunt pline de turisti care nu se uita atunci cand trebuie
    sa scoata din buzunar 12, 15, 17 sau chiar 20 de lire pentru a
    vizita un obiectiv turistic sau ca un sofer al unei firme de
    transport vorbeste la un telefon de 500 de euro?

    Si, totusi, daca apuci sa vorbesti cu cativa englezi, te
    lamuresti ca nu e decat o aparenta. Ca si la noi, industria auto si
    piata imobiliara au scazut suficient cat sa lase fara locuri de
    munca mii de oameni si cat sa puna economia in pioneze. Mai toti
    englezii cu care am vorbit au marturisit ca traiesc cu teama
    permanenta ca si-ar putea pierde locul de munca in orice moment –
    ceea ce nu e deloc linistitor, mai ales intr-un oras atat de scump
    ca Londra. Este interesant insa cum, in ciuda acestei situatii, nu
    renunta sa ia masa in oras sau sa ramana in pub-uri pana in miez de
    noapte, desi a doua zi trebuie sa ajunga la munca.


    Luni seara, orasul era la fel de plin ca sambata, iar in pub-uri
    si restaurante se auzeau la fel de multi englezi galagiosi. E drept
    ca magazinele sunt destul de goale, chiar si cele cu preturi mici
    si medii, pe cand cele scumpe sunt de-a dreptul pustii. Bond
    Street, un fel de Calea Victoriei de la noi, este aproape parasita,
    iar ochii vanzatorilor tresar atunci cand vad picior de om. Din
    pacate pentru ei, cei mai multi sunt doar in trecere sau au
    nimerit, fara sa vrea, pe strada gresita. Desi e limpede ca nu
    traverseaza o perioada linistita, orgoliul britanic ii impiedica sa
    accepte un downshifting al stilului de viata cu care au fost
    obisnuiti.

  • Planurile celei mai mari companii romanesti pentru 2010

    Anul trecut, in primavara, managementul Petrom se intreba de ce
    totul e atat de roz. |n Romania, in lume, in businessul Petrom. Au
    ajuns atunci la o concluzie pe care au tinut-o bine ascunsa.
    “Lucrurile au mers foarte bine anul trecut. Ma asteptam ca mediul
    favorabil sa nu dureze, dar nu ma asteptam la o criza de asemenea
    dimensiuni”, povesteste acum Reinhard Pichler.

    Recunoaste ca se astepta inca din primavara anului trecut la o
    criza, dar la o criza mica, in care pretul petrolului ar fi coborat
    putin, cu 10-15 dolari pe baril. “Nu m-as fi asteptat niciodata ca
    pretul petrolului sa scada de la 130 la 44. Cred ca peste 90 de
    dolari pentru un baril de petrol este un pret foarte bun, intre 70
    si 90 e ok, dar sub 70 ai nevoie de un program corect de finantare.
    Era un prag la care nici nu puteam sa ne gandim anul trecut.”

    Pichler admite, asadar, ca nu a anticipat cat de mare va fi
    efectul crizei care incepuse in Statele Unite – “vorbeam cu
    prieteni din Statele Unite si imi spuneau sa stau linistit, ca asta
    nu e o criza a petrolului, ci o criza a bancilor. Problema e ca o
    criza a bancilor inseamna ca nu mai ies bani in piata”. Pe de alta
    parte, acum se simte multumit de deciziile luate atunci, cand a
    anticipat ca vor fi totusi ceva probleme: provizioane si hedging,
    doua masuri de protectie, una pentru a acoperi litigiile cu fostii
    angajati, cealalta pentru a proteja cash-flow-ul.

    Reinhard Pichler e un personaj simpatic. Vorbeste relativ
    necorporatist, compara mersul vapoarelor cu al companiilor,
    glumeste mult. Dar revine des la explicatiile privind deciziile de
    a face hedging si de a pune deoparte provizioane. Cele doua masuri,
    luate inca din toamna anului trecut, au insemnat ca Petrom a pus
    deoparte aproape jumatate din profitul net pe 2008 si a investit in
    hedging. “|n septembrie anul trecut am inceput sa discutam despre
    ce putem face pentru a asigura baza financiara a companiei si am
    decis sa incepem un program de hedging pentru a ne proteja
    cash-flow-ul. Lucram deja la previziunile pentru 2009, asa ca aveam
    idee despre cat trebuie sa investim pentru a ramane in business,
    pentru conformare, pentru dezvoltare”, explica Pichler.

  • Epoca gulerelor albastre

    Dupa ce in SUA au disparut milioane de locuri de munca,
    cugetarile filozofice ale lui Crawford despre revalorizarea
    lucrului manual au atins un punct sensibil in constiinta
    americanilor, devenind rapid un best-seller la nivel national si
    generand o multime de comentarii.

    N-a fost doar un semn ca americanii pierduti in recesiune incep
    sa empatizeze cu muncitorii de rand, ci s-a pus sub semnul
    intrebarii insasi utilitatea muncii celor cu gulere albe.

    Pe langa aceasta carte, al carei subtitlu este “O cercetare
    asupra valorii muncii”, Richard Sennett, sociolog din New York, a
    adus anul trecut un omagiu celor ce presteaza activitati fizice in
    cartea sa “Mesterul”. Reality show-uri ca “Prada mortala”
    (“Deadliest Catch”), despre pescuitorii comerciali de crabi, sau
    “Camionagiii de la Pol” (“Ice Road Truckers”), care urmareste
    transportatorii de marfuri grele pe traseele din apele inghetate
    ale nordului Canadei si al Alaskai, au atras audiente record.

    Miscarea care promoveaza hrana produsa pe plan local a inspirat
    nenumarati oameni sa-si planteze zarzavaturi in gradina, in timp ce
    in California, asa-numita Maker Movement (Miscarea Mesterilor) ii
    atrage pe cei cu aplecare spre mecanica si pe cei interesati de
    mestesuguri la festivaluri unde schimba ponturi despre construirea
    si repararea a mii de lucruri, de la iPod-uri la biciclete. De la
    zilele miscarii “inapoi la pamant” din anii ’60 si ’70, munca
    facuta cu propriile maini nu a mai fost privita in culori atat de
    roz.

    Inteleg interesul in revigorarea mestesugurilor, care este
    partial o chestiune de nostalgie si partial o problema reala si
    acuta in vietile oamenilor”, spune Russ Rymer, scriitor si profesor
    la Institutul Radcliffe pentru Studii Avansate de la Harvard, care
    lucreaza la o carte despre creatorii de arcusuri pentru vioara.
    “Aspectul nostalgic este evident – ne simtim efemeri si tanjim dupa
    vremurile cand confectionam noi lucrurile. Iar sectoarele noastre
    mai putin tangibile – cum sunt finantele si activitatea bancilor de
    investitii – s-au degradat in ochii nostri, asa ca ne intoarcem la
    un stil de munca presupus mai onorabil.”

    Daca aceasta nostalgie se traduce intr-o schimbare reala in
    carierele oamenilor ramane de vazut. Datele oficiale nu urmaresc
    daca exista vreo migratie a angajatilor de la sectorul gulerelor
    albe spre cel al “gulerelor albastre”. Scepticii se indoiesc ca
    romantarea muncii manuale va duce la o realiniere permanenta a
    fortei de munca din SUA.

  • Cat costa Romania

    Iar Business Magazin isi incepe povestea cu cel mai mare numar
    care era disponibil atunci pe piata. Si cu o curiozitate pe care
    nici macar autoritatile n-au avut-o: care este valoarea domeniului
    public al statului, compilat pe 11.734 de pagini, ce se afla acolo
    si la ce valoare. Valoarea nu mai are prea mare importanta, e doar
    statistica – 686.195.000.000.000 de lei vechi, adica in jur de 20
    de miliarde de dolari. Dar a fost un exercitiu jurnalistic inedit,
    macar pentru faptul ca am aflat ca statul e destul de neglijent cu
    proprietatile sale: isi evalua picturile de Claude Monet cu 300.000
    lei vechi, cabina portarului din strada Pangratti a Televiziunii
    nationale era, pe inventar, de trei ori mai valoroasa decat turnul,
    iar pestera Scarisoara, Cheile Bicazului si masivul Piatra Craiului
    erau pretuite la cate un leu fiecare.

    Click
    aici     pentru a citi
    materialul intreg.

  • Autostrada

    Genul de articol pentru care astazi lumea nu prea mai are timp
    si rabdare, din pacate. Spunem “din pacate” pentru ca proiectul,
    dincolo de plusurile si minusurile sale, este ambitios si merita
    aprofundat nu numai de ingineri si tehnicieni, ci si de
    politicieni, lideri de opinie sau jurnalisti; care este drumul de
    la un miracol de 7 miliarde de dolari la istoriile de acum, iata un
    adevarat subiect.

    Click aici pentru a citi materialul intreg.

  • O reclama simpla, cat mai simpla

    “Simplu e noul sofisticat.” Pare sa fie principiul pe care il aplica cei care sunt constienti ca desi e criza, fara publicitate nu se poate. Asa ca, la intalnirile cu agentiile de media, directorii de marketing vin cu o tinta precisa – riscuri cat mai mici. “{i anul trecut clientii erau destul de reticenti la modelele neconventionale, pentru ca erau si mai scumpe, si mai riscante. Acum, de cand este mai greu sa investesti fara sa stii exact ce beneficii vei obtine, toata lumea merge pe zona simpla si sigura”, spune Laura Badea, strategy director la Omnicom Media Group.

    Aceasta caracteristica din ce in ce mai pregnanta in comportamentul de consum de publicitate al companiilor face ca, in continuare, televiziunea sa fie mediul cel mai cautat si, cum spun specialistii din domeniu, cel mai avantajos in functie de criteriul “cost per mie”, adica raportul dintre costurile necesare pentru a atinge un esantion de 1.000 de persoane. “Clientii au nevoie de un ROI (randamentul investitiei – n. red.) mai mare ca niciodata si, pe baza experientei trecute, e evident ca televiziunea ramane cea mai sigura din acest punct de vedere. {tii exact ce primesti pentru banii pe care ii dai”, spune Maria Tudor, managing director al Zenith Media.

    Faptul ca anul acesta a fost destul de agitat in ceea ce priveste distributia banilor pentru publicitate, pe fiecare mediu in parte, nu a schimbat mai deloc ierarhia mijloacelor preferate pentru comunicare. Astfel, potrivit estimarilor Omnicom Media Group, anul acesta, aproximativ 63% din bugetele de marketing au fost directionate catre TV, 14,5% catre presa scrisa, 12,5% pentru panotaj, in timp ce radioul si internetul au atras 6,5, respectiv 3,5% din bugete. “Clientii isi doresc ce si-au dorit si pana acum, doar ca au aparut restrictiile de buget. {i cand esti pus sa tai de undeva, primele care sunt pe lista sunt actiunile de BTL (modalitati neconventionale de promovare – n. red.), PR si abia apoi din ATL (forme traditionale – n. red.). Pe orice target ai lucra, TV-ul ramane cea mai sigura investitie – multi clienti imi spun ca TV-ul vinde”, spune Carmen Lixandru, managing director al Mediacom.

    Asta in ciuda faptului ca la inceputul anului erau din ce in ce mai multe voci care sustineau ideea ca anul 2009 va fi unul crucial pentru zona de publicitate online, care va creste exploziv. “Online-ul este un mediu care va creste in valori absolute mici, fiind un mediu care inca atrage investitii mici”, apreciaza Roxana Buha, buying director la Starcom MediaVest Group.

    Acum, mai cu seama de cand preturile au scazut, televiziunea pare din ce in ce mai atractiva pentru cei care cred ca este un moment bun pentru a capata sau pentru a-si creste vizibilitatea. “Nici nu puteam alege un an mai bun pentru a face campania de rebranding, pentru ca pe zona de servicii financiare sunt foarte putini care mai comunica. Ca medii de promovare, am putut sa facem cam ce am vrut pentru ca spatiile de publicitate nu mai sunt vandute integral, iar preturile sunt mult mai avantajoase decat anul trecut”, spune Ioana Laura Pasca, directorul de marketing al Uniqa Asigurari, companie care, in momentul de fata, se afla in plina campanie de rebranding. In aceste conditii, acum Uniqa apare si la televizor, si in presa scrisa, are si panouri raspandite in oras si reclame pe internet. Bugetul de promovare s-a incadrat in “pretul pietei”, adica a depasit un milion de euro.

  • Viata de lux

    In 2004 luxul insemna masini de 315.000 de euro, ceasuri de
    47.000 de euro sau vacante de 10.000 de euro, valori care cativa
    ani mai tarziu parea-vor mici si care acum, intr-o perioada de
    apogeu de criza economica, pot suna a dezmat. Dar sunt numai
    aprecieri, masuratori nestatornice a ceea ce incepe acolo unde se
    termina nevoia si, in acelasi timp, prilej de afaceri bune. Si
    ne-am simtit importanti facand un inventar documentat al unei piete
    ce valora atunci, pe plan mondial, in jur de 20 de miliarde de
    dolari, al marcilor prezente in Romania si a modului in care
    clientul reactioneaza la ofertele frumos mirositoare sau la volane
    din lemn de trandafir.

    Click aici pentru a citi materialul intreg.



  • Culisele Bancii Nationale

    Cine sunt cei ce influenteaza dobanzile sau cursul de schimb sau
    modul de acordare a creditelor, care este secretul longevitatii lui
    Mugur Isarescu in functia de guvernator al institutiei, de ce ar
    putea fi socotit Institutul de Economie Mondiala pepiniera de cadre
    pentru institutiile de stat si care a fost rolul “clubului de la
    Trocadero” in numirea sefului BNR, iata destule motive pentru a
    rasfoi un material de arhiva ce poate deveni, in octombrie 2009, la
    data numirii unui nou Consiliu de Administratie, cat se poate de
    actual.

    Click aici pentru a citi materialul intreg.

  • Romania in 2010

    Ce n-am izbutit sa prevedem este, desigur, criza, dar aceasta
    n-au facut-o nici nume mari din finantele internationale. Si este
    cinstit sa recunoastem ca in alte cazuri estimarile s-au dovedit a
    fi nerealiste: metrul patrat construit a depasit cei 800 de euro
    estimati pentru 2010, iar autostrazile n-au atins nicicum mia de
    kilometri, asa cum credeam atunci. Oricum, un exercitiu ambitios,
    care a devansat multe studii mult mai galonate.

    Click aici pentru a citi materialul.