Blog

  • Povestea unei românce ce a pornit de la zero o companie cu care acum face zeci de milioane de euro

    100 Cele mai puternice femei din business. Simona Lăpuşan, COO & cofounder Zitec, CEO & founder Mirro.io

     

    Cifră de afaceri (2022): 26 mil. euro

    Cifră de afaceri (2023): 30 mil. euro

    Număr de angajaţi (2023): 370


    Biografie:
    Simona Lăpuşan este COO & cofondatoare Zitec şi CEO şi fondatoare a Mirro.io. Ea declară că îmbină pasiunea pentru tehnologie cu dorinţa de a înţelege comportamentul uman în profunzime, pentru a construi organizaţii şi produse de succes.


    ► În urmă cu 20 de ani, tocmai înfiinţasem Zitec (am sărbătorit aniversarea a 20 de ani în iunie 2023). Nu mă gândeam atât de departe în viitor când am fondat Zitec, dar ştiam cu siguranţă că îmi doream să fac lucrurile altfel, mai bine decât ceea ce experimentasem la locurile de muncă anterioare. Voiam să am mai multă autonomie, libertate să experimentez şi un impact mai mare în companie. Mi-am dorit ca aceeaşi experienţă să fie trăită de toţi cei care lucrau cu noi. 

    ► Nu de puţine ori, realitatea mi-a depăşit aşteptările. M-a ajutat mult faptul că am avut libertatea de a experimenta, de a învăţa si de a mă adapta în funcţie de situaţie. Dar dacă trag linie acum, pot să spun că aceşti 20 de ani se simt ca un MBA prelungit. În industria tech, 20 de ani se pot simţi cât o viaţă întreagă, aşa că trebuie să inovezi şi să te adaptezi constant pentru a rămâne relevant în piaţă. De aceea, cred că este important să îţi faci timp să-ţi exersezi curiozitatea şi să înveţi mereu ceva nou.

    ► În general, văd totul printr-un filtru optimist, aşa că văd un viitor cu o viaţă şi o lume mai bună, în special în ceea ce priveşte viaţa profesională în companiile româneşti. Mă aştept ca tehnologia să pătrundă în fiecare aspect al vieţii, pe măsură ce economia digitală va deveni principala formă de economie. Mă aştept ca oamenii să primească din ce în ce mai multă atenţie, pe măsură ce devine din ce în ce mai evidentă importanţa conexiunilor umane autentice şi a apartenenţei la comunitate.

  • Proiect european de peste 40 mil. euro pentru modernizarea a 40 km de drum judeţean în Satu Mare

    Consiliul Judeţean Satu Mare a accesat un proiect european de peste 40 mil. euro, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2021-2027, pentru modenizarea drumului judeţean DJ 193 Satu Mare-Borleşti-limită cu judeţul Maramureş, în lungime de 40 km. Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni.

    Drumul care va fi modernizat începe de la ieşirea din municipiul Satu Mare şi intrarea în localitatea Păuleşti şi traversează localităţile Păuleşti, Ambud, Petin, Apateu, Culciu Mic, Culciu Mare, Cărăşeu, Lipău, Valea Vinului, Roşiori, Pomi, Borleşti, până la limita cu judeţul Maramureş. Drumul modernizat va deservi un număr de 115.901 de locuitori, potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Satu Mare.

    ’’Prin acest proiect vom asigura o mai bună accesibilitate a zonelor situate în proximitatea reţelei TEN-T, drumul judeţean 193 fiind conectat în mod direct la reţeaua transeuropeană de transport prin intersecţia cu DN 19A din municipiul Satu Mare şi face legătura în mod direct cu judeţul Maramureş unde se continuă până la intersecţia cu DN1C în apropiere de Baia Mare’’, a declarat Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, în comunicatul de presă transmis.

  • Deca: România şi Moldova vor găzdui Secretariatul Grupului de monitorizare a Procesului Bologna

    „Începând cu iulie 2024, România şi Republica Moldova vor găzdui Secretariatul Grupului de monitorizare a Procesului Bologna, cea mai extinsă cooperare interguvernamentală voluntară, care reuneşte 49 de state membre şi Comisia Europeană, alături de membri consultativi”, a transmis, joi, pe Facebook, ministrul Educaţiei.

    Astfel, Secretariatul Bologna va avea sediul la Bucureşti şi va fi compus din experţi români şi experţi din Republica Moldova, care vor sprijini activitatea Bologna Follow-Up Group (BFUG) şi a substructurilor BFUG, pentru a asigura o mai mare coerenţă a sistemelor de învăţământ superior din Europa.

    „Mă bucur pentru această oportunitate pe care România o are în consolidarea poziţiei în cadrul comunităţii europene cu atât mai mult cu cât între 2010 şi 2012 am avut onoarea să coordonez echipa Secretariatului Bologna. Voi continua, alături de experţi în domeniu, eforturile atât pentru promovarea unui învăţământ de calitate, echitabil şi coerent, adaptat nevoilor şi personalului academic, cât şi pentru facilitarea mobilităţilor internaţionale”, a scris Ligia Deca pe reţeaua de socializare.

    Ea a mai anunţat că, în 2027, România va organiza, împreună cu Republica Moldova, la Iaşi, respectiv la Chişinău, Conferinţa ministerială a Spaţiului European al Învăţământului Superior.

  • Primăria Timişoara vrea să investească 15 mil. lei în construcţia unui skatepark

    Primăria Timişoara are în plan un proiect de investiţii de 15 mil. lei (3 mil. euro), finanţat de la bugetul local, pentru construirea unui nou skatepark. Investiţia este împărţită în trei zone: skatepark-ul propriu-zis, o zonă de căţărare cu scenă pentru evenimente şi o zonă de pumptrack, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Timişoara.

    ’’Cu sprijinul şi implicarea comunităţii locale avem un proiect matur pe care urmează să îl implementăm. Am prevăzut în bugetul pe anul acesta peste 1 milion de lei pentru a demara proiectul. Nu construim doar un complex sportiv, ci un spaţiu pentru comunitate”, a declarat Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, într-un comunicat de presă.

    Skatepark-ul va fi dotat cu rampe înclinate mici şi rampe de lansare, scări, piramide şi pătrate adânci, va avea şi o zonă de tip bowl, iluminat public, alei de acces, spaţiu verde de împrejmuire şi locuri pentru odihnă. Zona de căţărări va putea fi folosită şi pentru organizarea de festivaluri de muzică şi diverse evenimente. Noul skatepark din Parcul Central va putea găzdui competiţii oficiale şi se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 4.250 mp.

    Documentaţia care stă la baza proiectului a obţinut toate avizele necesare pentru demararea investiţiei. Următoarea etapă pentru realizarea investiţiei este demararea licitaţiei pentru lucrările de proiectare tehnică şi execuţie. Termenul de finalizare este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, conform comunicatului de presă transmis de municipalitatea timişoreană.

  • Frenezia „meme stocks” a durat doar două zile. GameStop a pierdut astăzi 20% din valoare, după ce la începutul săptămânii a crescut cu 270%. „Aceste cotaţii nu au un fundament, iar ele nu pot rămâne pe termen lung ridicate”

    Acţiunile GameStop şi AMC Entertainment se prăbuşesc pentru a doua zi consecutivă, entuaziasmul din jurul comapaniilor „meme” risipindu-se, scrie Bloomberg.

    Gamestop a pierdut 20% din valoare joi, în timp ce AMC 12%.

    „Aceste cotaţii nu au un fundament, iar ele nu pot rămâne pe termen lung ridicate”, a explicat Matthew Tuttle, CEO-ul Tuttle Capital Management.

    Volatilitatea din piaţă aminteşte de începutul anului 2021 când traderii de retail au împins GameStop şi AMC la nişte preţuri astronomice. La acel moment valoarea GameStop pe bursă a crescut cu 1.200%.

    „Volatilitatea rămâne ridicată în mod artificial, aceste mişcări bruşte ar trebui să reprezinte un avertisment pentru cei care iau parte în tranzacţii speculative”, este de părere Sophie Lund-Yates, lead equity analyst la Hargreaves Lansdown.

  • Liberty, care deţine şi combinatul din Galaţi, a început demersurile pentru producţia de oţel cu emisii reduse de CO2 la combinatul Dunavar din Ungaria. Va folosi cuptor cu arc electric

    Liberty, care deţine şi combinatul din Galaţi, a început demersurile pentru producţia de oţel la combinatul Dunavar din Ungaria. Producătorul va folosi cuptor cu arc electric, conform informaţiilor oferite de companie.

    „Suntem onoraţi să colaborăm cu CISDI în această etapă importantă din programul nostru de decarbonizare de la LIBERTY Dunaújváros. Acest cuptor cu arc electric va crea beneficii imense de mediu şi competitivitate pentru Dunaújváros, reducând emisiile de CO2 cu 80% şi sporind productivitatea. Acesta va fi unul dintre primele programe de transformare GREENSTEEL din Europa şi aş dori să mulţumesc guvernelor din Ungaria şi din China pentru suport şi cooperare în implementarea accelerată a acestui proiect important”, a declarat Sanjeev Gupta, preşedintele executiv al Liberty Steel Group.

    Noul cuptor cu arc electric va avea o capacitate estimată de peste 1,5 milioane de tone pe an şi va fi furnizat de CISDI, folosind tehnologiile sale brevetate. Cuptorul state of the art dispune de tehnologii de ultimă generaţie în eficienţa energetică şi permite flexibilitate în încărcarea materiilor prime.

    Conform informaţiilor de la reprezentanţii companiei, cuptorul va îmbunătăţi în mod semnificativ competitivitatea operaţiunilor de la Dunaújváros şi va reduce emisiile directe de CO2 cu 80%.

    „Sunt impresionat de viteza cu care LIBERTY şi CISDI au dezvoltat acest proiect după semnarea memorandumului din septembrie anul trecut. Acesta este un proiect de importanţă naţională – Ungaria va fi primul producător de oţel verde din Europa care va deservi piaţa noastră auto aflată în creştere şi alte sectoare. Este esenţial ca întregul lanţ de aprovizionare pentru vehiculele electrice fabricate în Ungaria să devină verde cât mai curând posibil”, a spus Gergely Fabian, Secretar de Stat pentru Politici Industriale şi Tehnologie din Ungaria.

    Liberty Steel Group face parte din Alianţa GFG, un grup global de companii şi investiţii deţinut de Sanjeev Gupta şi familia sa. Alianţa este structurată pe trei piloni industriali – LIBERTY Steel Group, ALVANCE Aluminium Group şi SIMEC Energy Group – care operează independent, însă uniţi de valori comune şi de viziunea de a crea un viitor sustenabil pentru industrie şi societate. GFG Alliance are 35.000 de angajaţi în 30 de ţări şi venituri de peste 20 miliarde de dolari.

     

     

     

  • Aeroportul din sudul Capitalei, proiect care urmează să fie construit printr-un parteneriat între autorităţi ale statului, va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a cel puţin 30.000 de tone de mărfuri pe an

    Aeroportul Bucureşti-Sud, ce urmează să fie dezvoltat în zona de sud a Capitalei, în urma unui parteneriat care va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri şi să permită transportul a cel puţin 30.000 de tone de mărfuri pe an, este concluzia studiului de oportunitate elaborat recent de un consorţiu de specialişti, coordonaţi de reprezentanţi ai companiei SETEC din Franţa.

    În septembrie 2023, Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, anunţa că, împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu, a pornit demersurile pentru construcţia unui aeroport în zona de sud a Bucureştiului.

    Aeroportul ar urma să fie mai mare decât cel mai recent construit în România, cel de la Braşov, şi va avea atât terminale pentru pasageri, cât şi cu unele speciale pentru transportul de marfă.

    “Împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, am demarat procedurile premergătoare construirii unui aeroport în zona de sud a Capitalei. Va fi un aeroport internaţional, atât pentru transport de persoane, cât şi cu o importantă componentă cargo, întrucât în acest moment, Aeroportul Otopeni este depăşit din acest punct de vedere”, a transmis Băluţă la momentul respectiv.

    Traficul aerian din România s-a apropiat în 2023 de nivelul din 2019, considerat anul reper pentru industria aviatică. Numărul de zboruri din 2023 a avut o scădere de doar 0,3% daţă de perioada din 2019, potrivit datelor Eurocontrol, ceea ce arată că traficul aerian a fost similar cu cel de dinainte de pandemie.

    În termeni de pasageri, numărul acestora a avut însă o creştere anul trecut faţă de 2019. În perioada ianuarie – octombrie, numărul de pasageri care au tranzitat aeroporturile locale a fost de circa 20,9 milioane de persoane, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019.

    Aeroportul Otopeni, cel mai mare terminal după numărul de pasageri, a fost tranzitat de către 12,3 milioane de persoane, urmat de Cluj, cu 2,7 milioane de pasageri, şi Iaşi, cu 1,9 milioane de persoane.

     

  • Rivalul chinez al lui Tesla lansează un nou model. Maşina este mai ieftină decât cea americană

    Compania chineză de maşini electrice Nio a dezvăluit prima sa maşină la preţ redus, Onvo. Maşina are ca rival modelul Y de la Tesla. Maşina chinezilor este mai ieftină cu aproximativ 4.000 de dolari.

    Onvo îşi propune să stabilească un „nou standard” pentru maşina de familie, a declarat Alan Ai, preşedintele brandului Nio, la evenimentul de lansare, potrivit CNBC.

    Livrările pentru prima maşină Onvo, SUV-ul L60, vor începe în septembrie, a anunţat compania. Prevânzările au început imediat după evenimentul de lansare de miercuri. La început maşina va fi vândută doar în China, dar compania intenţionează să intre şi pe piaţa internaţională.

    Preţul Onvo L60 este de 219.900 de yuani (30.439 dolari) în timp de modelul Y de la Tesla costă 34.617 dolari.

  • 100 Cele mai puternice femei din business. Raluca Buciuc, Partener şi director al departamentului de evaluări, Colliers România

    Cifră de afaceri (2023): 57,3 mil. lei

    Profit net 2023: 5,1 mil. lei

    Număr de angajaţi: cca 100


    Biografie:
    Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul imobiliar, Raluca Buciuc este membru în consiliul de administraţie al companiei de consultanţă Colliers România.


    ► Acum 20 de ani, lucram la Colliers de doar doi ani şi încă îmi toceam coatele pe băncile  universităţilor. Eram determinată să învăţ să fac ceva concret, ce ar avea un impact asupra colegilor, clienţilor şi societăţii. Din păcate, sistemul educaţional românesc nu oferă prea multe abilităţi practice şi, mai rău, nu îţi facilitează autocunoaşterea şi clarificarea direcţiei în viaţă. Am avut norocul să fiu angajată într-un mediu care m-a ajutat să mă descopăr şi să pun întrebările potrivite pentru a găsi răspunsuri.

    ► Evoluţia mea profesională este reflectată în numărul de proiecte pe care le-am finalizat, în încrederea pe care o am atunci când îi sfătuiesc pe clienţi sau când fac calcule de evaluare, în numărul de clienţi care se întorc în fiecare an pentru a colabora cu echipa noastră şi în contribuţia mea la numeroase proiecte imobiliare prin analizele pieţei sau evaluările efectuate. M-am bucurat de fiecare dată când un nou coleg s-a alăturat echipei noastre ca evaluator şi a ales să rămână alături de noi pe termen lung.

    ► Capacitatea de a ne adapta la noile instrumente de lucru, la noile metode de căutare şi prelucrare a informaţiilor pe piaţă, precum şi la inovaţie, va fi esenţială. Cu toate acestea, fiecare afacere, fiecare companie se bazează pe relaţii interumane. Poate tehnologia ne va permite să petrecem mai mult timp unii cu alţii, să colaborăm mai eficient şi să avem timp să ne gândim mai mult la lucrurile cu adevărat importante, precum dezvoltarea sustenabilă, mediul înconjurător, educaţia şi sănătatea.

  • 100 Cele mai puternice femei din business. Gilda Lazăr, Director corporate affairs & communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria

    Cifră de afaceri (2022)* : > 7,4 mld. lei

    Profit net (2022)*: cca 988 mil. lei

    Număr de angajaţi: > 1.400

    * cumulat pentru JTI Manufacturing şi JTI Trading


    Biografie:
    Ar fi putut urma Conservatorul sau Institutul de Teatru, pentru că a făcut aproape trei ani de canto clasic şi doi de teatru la Şcoala Populară de Artă. Dar a ales Filologia şi un parcurs clasic, în termeni americani. „Am început în presă, am continuat în administraţie ca purtător de cuvânt la MAE, am trecut în business.”


    ► Lucrez la JTI de aproape 30 de ani, dar uitându-mă în urmă nicio zi nu a semănat cu cealaltă. Asta pentru că nu m-am plictisit şi am învăţat tot timpul ceva nou. Ce mi-am dorit în 1997, când m-am angajat la JTI, la momentul respectiv RJ Reynolds, a fost să cresc odată cu compania şi exact aşa s-a întâmplat. În 1993, JTI era una dintre primele multinaţionale care intrau pe piaţa din România, cu şapte angajaţi. 

    ► La JTI, mai întâi am acceptat să „acord” trei luni de consultanţă, ca să văd cum este. Nu aveam nicio legătură cu domeniul tutunului, nici cu economia, în general, în afară de ceea ce scrisesem ca jurnalistă. Dar, după trei luni, am hotărât că îmi place şi că mi se potriveşte. De atunci, nu e zi în care să nu se întâmple ceva nou şi să nu fie nevoie să mă implic în apărarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, care ţin de alegere, exprimare, participare.

    ► Cred că România este încă ancorată în normal, deşi discursul urii şi radicalizarea din mediul online încep şi la noi să-şi arate efectele. Referindu-mă la mine personal, de când mă ştiu am semnalat derapajele, şi ca jurnalist în anii ’90 şi prin ceea ce fac la JTI de aproape 30 de ani. Sper doar să nu devin o voce singulară, contra unui curent care pretinde că-şi doreşte binele public.