BusinessMagazin

Blog

  • Lectia de capitalism

    In Romania se evita termenul de „capitalism“. Se foloseste mai comoda abordare „economie de piata“. Dar pe coperta manualului pe care ar trebui sa-l studiem scrie, simplu, „Capitalism“.

    Istoriceste vorbind, etapele capitalismului romanesc de dupa 1989 pot fi asemuite cu ce s-a intamplat in lumea occidentala de la revolutia industriala incoace.

    In mic si intr-o perioada mai redusa de timp romanii repeta istoria: nu pot fi negate apropierile dintre sloganul „Nu ne vindem tara!“ si revolta lucratorilor englezi din tesatorii care distrugeau masinile menite sa le schimbe viata si sa-i faca mai productivi.  Miscarile sindicale din Romania de la jumatatea deceniului trecut se regasesc in marile confruntari dintre muncitori si fortele de ordine din primele decenii ale secolului trecut, din Statele Unite. 

    Dupa cel de-al doilea razboi mondial, capitalistul occidental a inteles ca trebuie sa mai slabeasca surubul: i-a permis si lucratorului sau sa castige suficient incat sa isi poata permite sa circule intr-un automobil. Cu diferente de marca si pret; dar tot patru roti aveau si unul si celalalt. La asa ceva nu s-a ajuns inca in Romania, dar lucrurile se indreapta intr-acolo. 

    Pentru a-si atinge perioada de aur, Capitalismul (am folosit majuscula pentru a-l personaliza) le-a servit lectii tuturor celor implicati. Acestea se cheama crize sau socuri (cu toate ca si perioadele faste tot pentru invatatura pot fi folosite).  

    In aceste zile, Capitalismul romanesc a iesit la tabla si le preda romanilor una din lectiile sale: acoperirea riscului valutar. Este vorba de anuntul Bancii Nationale a Romaniei care a bulversat piata valutara si a redus valoarea in lei a dolarului si a euro, oferind cursuri de schimb nemaivazute de cativa ani. 

    Lumea a reactionat in functie de interese: unii s-au bucurat, unii s-au suparat; unii s-au trezit cu un ajutor neasteptat; altii s-au declarat amenintati de faliment.

    Cei mai grabiti, obisnuiti cu mersul lucrurilor din Romania, au vazut in miscarea Bancii Nationale un cadou cu ambalaj electoral, pentru ca o reducere a cursului ar antrena, intr-o economie normala, reduceri de preturi. Ipoteza nu este, totusi, fezabila: cea mai mare parte a alegatorilor sunt familiarizati cu valutele, dar nu depind in mod pregnant, financiar vorbind, de acestea. Alegatorii care ar beneficia imediat de reducerea cursului (cumparatorii de automobile din import, de exemplu) sunt in numar mult prea mic pentru a justifica anvergura miscarii. Si nici nu cred ca respectiva categorie ar putea fi adusa in stare sa multumeasca votand pe X sau pe Y. Ei vor prefera pur si simplu sa beneficieze de facilitatea ivita si sa voteze cum vor crede de cuviinta. 

    Aprecierea leului se poate traduce, totusi, politic, prin posibilitatea raportarii unor rezultate economice mult imbunatatite prin simpla modificare a impartitorului. Adica a valorii valutei la care te raportezi. 

    Pe de alta parte, inflatia, evidentiata de oficialii BNR in declaratiile pe tema aprecierii leului, este o alta lectie a capitalismului la care romanii au participat activ in ultimii ani si una din tintele evidente de acum ale Bancii Nationale. 

    O alta lectie capitalista la care prezenta a fost redusa este cea a competitivitatii. In ultimii ani, sumedenie de Casandre au prezis disparitia a intregi ramuri economice, supuse asaltului a felurite pericole, concurenta produselor din import in principal. Situatia se repeta si in ultimele zile, declaratiile neprecizand insa nimic despre intentiile intreprinzatorilor de a-si imbunatati oferta. Globalizarea impune competitivitate si poate a venit vremea ca romanii sa elimine ideea de protectionism. Sigur, nici altii nu sunt usa de biserica, dar ar trebui sa ajungem intai sa fim suficient de competitivi, pentru a ne permite sa raspundem cu aceleasi arme, cand este cazul.

    Pentru a completa manualul, voi folosi atributele sistemului capitalist definite de un analist recunoscut, Michel Albert. 

    Primul este libera stabilire a preturilor pe piata (aici putem include linistiti si cotatiile valutare romanesti); libera proprietate asupra mijloacelor de productie; drepturile omului; evolutia catre separarea puterilor in stat si, in final, democratia. Intelepciunea tinde catre simplitate.

  • Codul fiscal 2005 – o relaxare fiscala cu multe surprise

    Noul Cod fiscal are multe prevederi interpretabile si o terminologie neunitara. Dar cel mai important e ca raspunde doar in mica masura asteptarilor contribuabililor in privinta relaxarii fiscale.

    Asa cum era de asteptat, ordonanta de modificare a Codului fiscal a suferit numeroase schimbari in Parlament, in special in Camera Deputatilor. Ceea ce este anormal este faptul ca Guvernul a ales sa emita o Ordonanta pentru modificarea Codului fiscal in locul promovarii unui proiect de lege, in conditiile si termenele prevazute de Codul fiscal.  Din punct de vedere practic, procedura aleasa nu a avut ca efect decat un Monitor Oficial in plus, adica niste bani cheltuiti degeaba. Pe de alta parte, graba de a adopta Ordonanta inainte de alegeri se poate dovedi contraproductiva si chiar inutila. In ipoteza ca alegerile vor aduce la putere opozitia, Codul fiscal va fi modificat, probabil, substantial.  Asadar, obiectivele predictibilitatii si stabilitatii legislative sunt departe de a fi indeplinite de catre autoritati.  

    2005: RELAXARE FISCALA SI MAJORARI DE IMPOZITE 

    Autoritatile au incercat sa prezinte modificarile aduse Codului fiscal ca fiind destinate unei relaxari fiscale substantiale, un ajutor pentru investitori si chiar pentru populatie. Iar reducerile de impozite au fost prezentate extensiv si pana la saturatie. Experienta de pana acum ne-a demonstrat ca relaxarea fiscala din Romania este contrabalansata, de cele mai multe ori, de modificari ale legislatiei care duc de fapt la cresterea reala a impunerii. Este ceea ce se intampla si in acest an.

    Intentia de reducere a impozitului pe profit de la 25% la 19% s-a materializat. La fel si reducerea numarului de transe de impunere de la 5 la 3, cu reducerea cotei de impunere pentru prima transa de venit de la 18% la 14%. Din pacate, aceste reduceri de impozite sunt contrabalansate de modificari ale unor elemente constitutive ale bazei de impunere, care anuleaza in buna masura tendinta de relaxare. Astfel, reducerea cotei de impunere a impozitului pe venit de la 18% la 14% este contrabalansata de mentinerea deducerii personale de baza la 2.000.000 lei, la fel ca in 2004, desi Codul fiscal prevedea un mecanism de indexare automata a acesteia. 

    Majorarile de impozite vizeaza mai multe categorii de venituri: impozitul pe dividende este majorat la 10% (fata de 5% in 2004), iar impozitul pentru categoria „Alte venituri“ s-a majorat de la 10% la 14%. In cazul castigurilor din jocuri de noroc, s-au eliminat orice deduceri, impozitul fiind de 20% din venitul brut din jocuri de noroc.   

    Majorarea impozitului pe dividende de la 5% la 10% vine sa contrabalanseze reducerea impozitului pe profit, astfel ca profitul distribuit intreprinzatorilor romani va avea acelasi nivel de impunere. Vor castiga din aceasta reducere multinationalele si investitorii straini, care vor utiliza conventiile de evitare a dublei impuneri pentru a-si „optimiza“ castigurile.  

    PROBLEMA CONTRIBUABILILOR INACTIVI

    Una dintre modificarile importante a Codului fiscal priveste asa-numitii contribuabili inactivi. Potrivit unui articol introdus de Camera Deputatilor, tranzactiile efectuate de aceasta categorie de contribuabili pot sa nu fie luate in considerare de catre autoritatile fiscale. Mai mult, nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile inregistrate de catre alti contribuabili pe baza unor documente emise de contribuabilii inactivi, al caror certificat de inregistrare fiscala a fost suspendat prin Ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. 

    Lipsa de precizie a textului legal este de natura a aduce prejudicii contribuabililor de buna-credinta. Practic, Agentia Nationala de Administrare Fiscala scoate din circuitul economic o categorie de contribuabili, eludand procedura prevazuta de lege privind reorganizarea judiciara sau lichidarea contribuabililor care nu isi indeplinesc obligatiile fiscale. Trecand peste acest aspect foarte important, trebuie sa remarcam ca legea nu prevede in mod explicit ca nedeductibilitatea cheltuielilor se refera numai la operatiunile realizate dupa declararea inactivitatii contribuabilului, asa cum este normal sa se intample. Lipsa acestei mentiuni poate duce la situatii in care cheltuieli inregistrate, de exemplu, in ianuarie 2005 ca urmare a unor operatiuni reale sa fie considerate nedeductibile fiscal la un control efectuat in noiembrie 2005, pentru un contribuabil declarat inactiv in luna octombrie 2005.  

    CONTROLUL FISCAL AL TRANZACTIILOR CU PARTI SOCIALE SAU CU ACTIVE FIXE

    O alta modificare introdusa de Camera Deputatilor priveste obligatia care revine contribuabililor de a aduce la cunostinta autoritatilor fiscale cu 60 de zile inainte, intentia de a cesiona sau instraina actiunile (altele decat cele tranzactionate pe piata de capital), partile sociale sau activele fixe. Chiar daca este evidenta intentia de a combate tranzactiile cu parti sociale si active fixe realizate pentru a evita plata impozitelor, problemele de aplicare practica s-ar putea dovedi insurmontabile. 

    Practic, efectuarea controlului fiscal pentru orice cesiune de parti sociale ar putea avea drept consecinte practice fie disparitia cesiunilor de parti sociale, fie blocarea activitatii organelor de control fiscal. In cazul mijloacelor fixe,  aplicarea practica ar putea imbraca si aspecte foarte deranjante pentru agentii economici: vanzarea unor mijloace fixe excedentare va fi conditionata de efectuarea controlului fiscal, timp in care eventualul cumparator ar putea renunta la achizitie. Este interesant de vazut daca controlul fiscal efectuat la un contribuabil mare pentru vanzarea, de exemplu, a unor autoturisme uzate se va incadra in termenul de 60 de zile prevazut de Codul fiscal.

    Aceste masuri arata faptul ca administratia nu stapaneste unele tehnici moderne de control cum sunt analiza de risc sau analiza informatiilor („intelligence“). De exemplu, este bine cunoscut ca evaziunea fiscala are cea mai mare raspandire in comertul si productia de bunuri accizabile. In acest context, monitorizarea activitatii agentilor economici care actioneaza in aceste domenii ar da fara indoiala rezultate mult mai bune decat introducerea unor bariere birocratice in activitatea comerciala, cu o eficienta cel putin discutabila.  

    IMPOZITUL PE PROFIT SI DEDUCTIBILITATEA CHELTUIELILOR 

    Prevederile privind impozitul pe profit au fost revizuite in sensul simplificarii modului de aplicare si chiar al eliminarii unor prevederi restrictive introduse anul trecut de Camera Deputatilor. Sunt notabile in acest context eliminarea restrictiilor privind deducerea cheltuielilor de marketing, reformarea modului de deducere a cheltuielilor cu dobanzile, regimul inregistrarii veniturilor si cheltuielilor pentru contractele cu plata in rate.  

    Cu toate aceste evolutii pozitive, raman in continuare probleme practice majore de interpretare a dispozitiilor legale cu privire la deductibilitatea cheltuielilor. De exemplu, Codul fiscal admite deducerea la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor cu pierderile inregistrate la scoaterea din evidenta a creantelor neincasate in cazul in care „debitorul inregistreaza dificultati majore care ii afecteaza intreg patrimoniul“. Este evident ca o astfel de formulare lasa loc de interpretari. Logic ar fi fost ca textul legal sa faca referire la o situatie economica care sa fie definita in mod clar, cum este, de exemplu, insolvabilitatea unui contribuabil. 

    IMPOZITELE SI TAXELE LOCALE 

    In domeniul impozitelor si taxelor locale, modificarile au vizat in principal scutirea institutiilor publice de orice impozite si taxe locale. In schimb, pentru societatile comerciale, a fost plasat un „pion otravit“, respectiv o cota de impunere intre 5% si 10% aplicabila valorii de inventar a cladirilor care nu sunt reevaluate la fiecare trei ani. O alta modificare priveste faptul ca autoritatile locale au acum mana libera pentru a introduce noi impozite si taxe locale sau pentru a le majora in mod nelimitat, prin eliminarea limitei de 20% pentru majorarea impozitelor de la an la an.

    Trebuie sa remarcam ca, desi Guvernul sustine ca incurajeaza dezvoltarea noilor tehnologii, publicitatea pe Internet este supusa taxei locale de publicitate, acest mijloc de comunicare in masa nefiind exceptat de la plata taxei locale de publicitate.   

    IN LOC DE CONCLUZIE 

    Principala carenta a Codului fiscal este legata de problema deductibilitatii cheltuielilor atat pentru calculul impozitului pe profit, cat si pentru calculul impozitului pe veniturile din activitati independente. Pe scurt, legiuitorul trebuie sa se decida daca deductibilitatea cheltuielilor este regula sau exceptia. In functie de aceasta decizie, legislatia fiscala trebuie amendata corespunzator pentru a reflecta aceasta filozofie fiscala. 

    Este important de notat ca o serie de contributii de natura fiscala (de exemplu, contributiile la fonduri speciale) sunt mentinute in afara cadrului de reglementare unitar prevazut de Codul fiscal. In acelasi timp, numarul de taxe si impozite locale pare sa fie disproportionat de mare, fara a mai pune in discutie faptul ca se inregistreaza o eficienta scazuta a administrarii si, implicit, a colectarii. 

    Desi este vizibil efortul de imbunatatire a legislatiei fiscale, Codul fiscal continua sa aiba numeroase prevederi interpretabile, o terminologie care nu este unitara si, poate cel mai important, nu raspunde decat in mica masura asteptarilor contribuabililor in ce priveste relaxarea fiscala.  Asadar, desi modificarile aduse Codului fiscal au fost anuntate ca fiind parte a unui program de de relaxare fiscala,  reducerile de impozite si taxe sunt in mare masura anulate fie de o majorare a altor impozite si taxe, fie de o majorare a bazei de impunere sau o eliminare a unor facilitati existente.  

  • Ce ne aduce Codul fiscal 2005

    PLUSURI

    • Impozitul pe profit

    REDUCEREA cotei de la 25% la 19%
    OPTIUNE pentru inregistrarea veniturilor la datele din contractele cu plata in rate atat pentru bunuri cat si pentru servicii
    DEDUCTIBILITATE neconditionata pentru cheltuielile de marketing
    IMPOZIT de 10% pentru proprietatile imobiliare sau titlurile de participare achizitionate inainte de 1 ianuarie 2004
    DEDUCTIBILITATEA cheltuielilor cu dobanda datorata institutiilor de credit autorizate 

    • Impozitul pe venit

    REDUCEREA numarului de transe de impunere
    SCADEREA cotei minime de la 18% la 14% si a cotei maxime de la 40% la 38%

     

    MINUSURI

    • Impozitul pe profit

    AMENZILE, dobanzile si penalitatile din contracte cu nerezidenti nu sunt deductibile
    CHELTUIELILE inregistrate pe baza unui document emis de un contribuabil inactiv sunt nedeductibile
    TRANSPORT: Cheltuielile cu transportul angajatilor la locul de munca sunt nedeductibile
    DOBANZI: Cheltuielile cu dobanzile datorate nerezidentilor (altii decat bancile) se reporteaza daca gradul de indatorare este mai mare decat trei

    • Impozitul pe venit

    DEDUCEREA personala ramane 2.000.000 de lei, la fel ca in 2004
    MAJORAREA impozitului pe dividende la 10% si a impozitului pentru „alte venituri“ la 14%

  • Reteta lui Mittal

    Mittal Steel a devenit numarul unu mondial in siderurgie cumparand sistematic combinate falimentare si rentabilizandu-le pe rand.

    In 1976, cand Lakshmi Mittal a cumparat primul combinat siderurgic cu bani de la tatal sau, multi au crezut ca totul e doar un capriciu de baiat de bani gata, care se joaca de-a investitorul cu banii parintelui sau. Timpul a demonstrat, insa, ca pentru L.N. Mittal siderurgia n-a fost o joaca, ci o oportunitate de a face bani. In ultimii 20 de ani, otelul i-a adus 22 de miliarde de dolari lui Lakshmi Mittal. 

    Cum a reusit? Poate elementul cel mai important al succesului a fost echipa cu care Mittal a pornit la drum, formata din oameni care stapanesc foarte bine arta negocierii si care au reusit sa cumpere, la preturi foarte mici si cu facilitati fiscale semnificative, combinate in pragul falimentului. Echipa de negociatori a fost cea care a adus in „portofoliul“ LNM Holdings, pe bani putini, companii care la prima vedere nu aveau sanse de supravietuire. Si care, ulterior, s-au transformat in societati profitabile. 

    In felul acesta si-a atras Mittal renumele de afacerist care isi asuma numai riscuri bine calculate. „Otelul este o industrie nestralucitoare, dar Mittal si-a pus amprenta pe ea“, spunea Nilesh Navlakha, director la Deutsche Bank. 

    Mecansimul universal aplicat de Mittal in cazul preluarilor de combinate are cateva elemente esentiale: mai intai o echipa dedicata, apoi crearea de companii integrate si, in cele din urma, globalizarea afacerii. Mai intervine, poate, si mentalitatea indiana, care s-ar traduce prin incapatanarea de a-ti atinge scopul, indiferent de eforturile pe care acesta le implica. 

    De altfel, autoritatile romane au putut constata „pe viu“ cum lucreaza echipa lui L.N. Mittal, cu ocazia privatizarii Sidex, Tepro sau Siderurgica. 

    Echipa de negociatori ai lui Ovidiu Musetescu de la Autoritatea pentru Privatizare a fost nevoita sa faca fata maratonului impus de indienii de la (pe atunci) LNM Holdings in cazul Sidex. Oamenii lui Mittal, spun surse apropiate tranzactiei, negociau toata noaptea termenii contractului de privatizare, uneori pana in zori, si reveneau „la post“ a doua zi devreme, fara a da semne de oboseala, pentru continuarea discutiei. 

    In felul acesta, LNM a reusit sa faca ceea ce specialistii au numit „o afacere buna“. Echipa care a venit la vremea respectiva la Bucuresti nu fusese incropita pentru discutiile cu autoritatile romane, ci era formata din oameni experimentati – aceeasi care s-au ocupat de majoritatea preluarilor de combinate – care-si castigasera, in timp, reputatia de negociatori duri. 

    Un al doilea punct esential al filozofiei de lucru a lui Mittal este crearea de companii integrate. Mittal nu apeleaza la furnizori de materie prima. El cumpara pur si simplu minele de carbune sau de fier, asigurandu-si, astfel, un flux continuu de materiale. Efectul e scaderea costurilor de productie si, in final, cresterea competitivitatii produselor livrate de combinatele lui Mittal. 

    Iar faptul ca si-a concentrat achizitiile pe regiuni precum Asia sau Europa de Est, unde forta de munca este ieftina, nu a facut decat sa-i asigure succesul. 

    Dupa ce a cumparat, rand pe rand, societati muribunde, in octombrie, omul de afaceri indian a facut si pasul decisiv inspre globalizarea afacerii: a unit toate societatile la care era actionar majoritar, in asa fel incat sa rezulte o singura companie de otel ale carei unitati sa acopere intregul proces de productie, de la extragerea minereului de fier, pana la livrarea de produse siderurgice necesare industriilor conexe. 

    Asa a fost creat noul „numar unu“ din industria siderurgica – Mittal Steel, cu o productie estimata la 57 de milioane de tone.   

    Competitorii incearca sa minimalizeze succesele lui Mittal, spunand ca, de fapt, magnatul indian nu a creat nici macar o singura firma de la zero, ci a preluat doar, pe bani putini, structuri deja existente pe care le-a rentabilizat, beneficiind insa de facilitati fiscale. Asa este, dar Mittal are meritul de a fi gasit solutia de a resuscita o industrie muribunda.

    Mittal nu si-a spus, inca, ultimul cuvant. Mai are mult de lucru pana sa-si atinga telul, acela de a deveni o companie globala. Grupul nu a patruns, inca, in China – mare consumatoare de produse siderurgice – sau in India. 

    Indiferent de cum vor evolua lucrurile pentru Mittal Steel, un lucru este cert: industria siderurgica strange randurile, iar omul de afaceri indian pare pregatit pentru acest „razboi“: „Analizezi oportunitatile, iei deciziile si… iubesti intregul proces“, isi sintetizeaza Mittal filozofia. Ramane de vazut daca va reusi sa-si pastreze suprematia cu aceeasi reteta pe care a aplicat-o pentru a ajunge numarul unu.

  • Mittal Steel in cifre

    MITTAL STEEL IN CIFRE

    • 70 de milioane de tone, capacitati de productie 
    • 57 de milioane de tone, livrari totale de otel  
    • 14 tari au combinate din „familia“ Mittal
    • 165.000 de angajati
    • 31,5 miliarde de dolari, venituri in 2004
    • 7 miliarde de dolari profit operational

    FORMULA SUCCESULUI

    • echipa puternica de negociatori
    • preluarea si restructurarea combinatelor falimentare
    • companie integrata, formata din mine de carbune, de fier si combinate
    • companie globala, prezenta pe patru continente

  • Batul votului cu electori

    Pentru cateva ore, George W. Bush a trait frustrarea lui Al Gore de acum patru ani: desi avea un avans de 3 milioane la votul popular, exista riscul sa piarda votul electorilor din Ohio si, implicit, Presedintia.

    N-a fost sa fie, dar a fost cat pe ce. Alegerile din acest an din SUA au fost pe punctul de a repeta „in oglinda“ situatia de acum patru ani. Atunci Gore castiga votul popular cu un scor impresionant, dar pierdea fotoliul Casei Albe pentru ca voturile electorilor au inclinat, intr-un sfarsit, balanta in favoarea actualului presedinte. Acum, pentru cateva ore, se parea ca situatia s-ar rasturna cu susul in jos. George W. Bush castigase, in mod evident, votul popular, cu o diferenta de vreo trei milioane, imposibil de recuperat. In schimb, in asteptarea numaratorii voturilor din Ohio, John Kerry parea sa aiba sanse serioase de a-si adjudeca majoritatea voturilor elector(i)ale. Pentru multi, un asemenea scenariu ar fi reprezentat, cu adevarat, o ironie a sortii. Se spune ca Dumnezeu nu bate cu batul – poate, la o adica, folosi votul elector(i)al. (Nota: pentru ca, in limba romana, sintagma „vot electoral“ suna cel putin nastrusnic, prefer varianta „vot electorial“, mai putin creatoare de confuzii.)

    Atunci, ca si acum, multi au fost cei care, de ambele maluri ale Atlanticului, s-au grabit sa caracterizeze o asemenea situatie drept anormala, ba chiar de-a dreptul antidemocratica. „Intr-o democratie“, suna argumentul, „nu poti face abstractie de vointa majoritatii“. La o prima vedere, rationamentul pare cat se poate de solid. La o privire mai atenta, insa, lucrurile nu mai sunt chiar atat de simple, pentru doua motive. 

    Primul este in egala masura istoric si politic. Statele Unite – dupa cum le spune si numele – sunt o federatie. Imaginea omogena, de superputere, a SUA tinde sa impinga in umbra acest fapt, altminteri cunoscut de toata lumea. Dar, in ciuda centralizarii crescande din ultimele decenii, americanii se incapataneaza sa insiste pe ideea Parintilor Fondatori – fiecare stat al uniunii a avut, are si va continua sa aiba o voce distincta. Nu degeaba pe monezile americane sta inscriptionat „E pluribus unum“. Exista, desigur, un popor american. Dar americanii din Mizzourah nu trebuie confundati cu cei din Texas, Alaska sau Haiti, dupa cum intre statele de pe coasta de est si cele de pe coasta de vest exista o rivalitate mai mult sau mai putin mascata. Nu va faceti iluzii: au si americanii „miticii“, „oltenii“ si „moldovenii“ lor. Ba inca mai „mitici“, mai „olteni“ si mai „moldoveni“ decat ai nostri. Votul prin intermediul electorilor nu face decat sa consfinteasca aceasta stare de fapt.

    In al doilea rand, criticii sistemului elector(i)al ar trebui sa-si reaminteasca ceea ce stie orice student de stiinte politice – si anume ca nu exista sistem de votare absolut democratic (asa-numitul „paradox al votului“). Oricat de scandaloasa ar putea suna o asemenea afirmatie pentru urechile neofitilor, studii serioase au demonstrat, fara putinta de tagada – cum numai logica matematica o poate face – ca nici una dintre cele trei metode imaginabile de vot (majoritare, pozitionale sau utilitare) nu este net superioara celorlalte si nu poate reflecta exact optiunea electoratului. Mai mult, ca nici una dintre ele nu este inatacabila, fie din punct de vedere al corectitudinii, fie din punct de vedere logic. Altfel spus, orice metoda de vot este fie partial nedreapta, fie partial ilogica. De aici si interminabilele discutii in jurul votului majoritar, proportional, de aprobare, alternativ etc. sau a metodelor Borda, Condorcet, s.a.m.d.. Situatia este fara iesire. Indiferent cum am vota, cineva se va afla nedreptatit la sfarsitul procesului. Matematic.

    O asemenea observatie indeamna, deopotriva, la umilinta si la reflectie. Intr-o perioada in care democratia „atarna pe toate gardurile“ si pare un concept la indemana oricui, numai bun de predat, cu un aer de autosuficienta, de la gradinita pana in Irak, poate ca nu ne-ar strica putina modestie. Aidoma orizontului, democratia este in masura in care nu este – adica nu poate fi atinsa. Intr-adevar, Dumnezeu nu bate cu batul.  

  • Lectie improvizata de marketing

    Un operator telecom, o banca si o operatiune de cross-promotion ingenioasa. Banca obtine culoar spre milioanele de clienti ai operatorului, iar acesta capata in schimb promisiunea unui profit operational mai mare.

    Intr-un an intreg, una dintre cele mai importante banci din Romania a convins doar 26.000 de romani sa foloseasca unul din cardurile sale de credit. Cum ar fi, insa, daca ar reusi sa atraga intr-un an – sau in doi, sa zicem – un milion si jumatate de clienti posesori de card de credit?

    Daca deschiderea unui cont care sa aiba atasat un card de credit ar fi la fel de simpla ca si vorbitul la telefon, ar exista cu siguranta sanse ca „abonatii“ la credite sa se inmulteasca miraculos. Poate ca ar ajunge chiar la milionul si jumatate visat. Adica exact cati abonati are acum unul dintre cei doi mari operatori de telefonie mobila cu care banca este partenera pentru serviciile de mobile-banking. 

    Ce ar putea cere operatorul de telefonie mobila in schimbul clientilor pe care i-ar oferi bancii? Mai multi abonati, fireste. Din totalul clientilor Connex, de exemplu, doar 35% sunt abonati, restul fiind simpli utilizatori de cartele. E clar ca serviciile oferite de operatorul de telefonie nu reusesc, singure, sa duca la cresterea semnificativa a procentului. 

    Un operator de telefonie mobila care incearca sa-si largeasca rapid baza de abonati trebuie sa gaseasca insa si altceva, pe langa serviciile propriu-zise: sa ofere un avantaj greu de refuzat in schimbul abonamentului. Ce-ar fi daca operatorul de telefonie ar oferi bani cu imprumut abonatilor, in loc sa le ceara numai? Oare nu s-ar inghesui, cel putin utilizatorii de cartele preplatite, sa-si faca abonamente? 

    Dar de unde bani? Bineinteles, de la o banca – una cu care are deja un parteneriat solid, pe alte servicii. 

    Cam asta ar fi, in mare, filozofia care sta la baza lansarii – saptamana trecuta – a primului card de credit co-brand de pe piata romaneasca, cardul Raiffeisen-Connex. Acesta este un card de credit uzual, in lei, similar celor emise de celelalte banci, dar care iti aduce in plus si unele facilitati oferite de operatorul de telefonie. Dar pentru a-l achizitiona, trebuie sa fii intai abonat al operatorului si apoi client al bancii. 

    Privind in detaliu, cardul lansat in comun de cele doua companii poate fi si o lectie de marketing. Mai precis, despre cum sa achizitionezi, prin metode neconventionale, cota de piata si despre cum sa gestionezi mai bine baza de clienti pe care o detii. Cele doua companii, care au obiect de activitate cu totul diferit, se vor folosi una de alta, fructificand clientii la care nu au acces in mod traditional. 

    Pe de o parte, banca are acces la clientii operatorului, propunandu-le sa ia credit de la banca. Operatorii telecom si-au construit o relatie foarte apropiata cu clientii si le cunosc bine comportamentul. Stiu cati bani dau pe abonamente sau daca le platesc la timp. Bancile pot obtine astfel usor informatii despre cei care au deja sau solicita cardul respectiv. Bineinteles ca informatiile sunt obtinute, cu acordul clientului sau solicitantului, dintr-o baza de date mai buna decat a Biroului de Credit. De cealalta parte, un operator telecom are posibilitatea de a-i convinge pe clientii de cartele preplatite sa treaca pe abonament in schimbul facilitarii unui credit. Se stie ca abonatii au acces la un numar mult mai mare de servicii cu valoare adaugata decat utilizatorii de cartele. Prin urmare, venitul pe utilizator incasat de un operator e mai mare la abonati. Mai multi abonati inseamna, deci, un profit operational mai mare.

    Aceasta tehnica de marketing, a promovarii si vanzarii incrucisate a produselor si serviciilor de catre doua companii cu obiecte diferite de activitate ar putea fi urmata si de altii. De exemplu, un lant de magazine ar putea oferi serviciile de acces la Internet ale unui provider, in schimbul calitatii de client fidel. Iar furnizorul de Internet sa promoveze computerele vandute prin lantul de retail. Pentru care ai nevoie de acces la Internet, nu?

  • TOATA LUMEA CASTIGA

    AVANTAJ OPERATOR

    • convinge clientii sa treaca pe abonament
      isi creste profitul, avand mai multi abonati 
      fidelizeaza clientii, prin intermediul bancii


    AVANTAJ BANCA

    • masa mare de potentiali clienti, abonati ai operatorului
      acces la o baza de date privind clientii
      ofera clientilor bonusuri de fidelitate de la operator

    AVANTAJ CLIENTI

    • pe langa credit, primesc facilitati la serviciile telecom
      mai usor eligibili la creditare, pe baza garantiei de bun platonic
      pot folosi serviciile de mobile  banking pentru cont


     

  • Cum sa-ti iubesti firma de cablu

    Aroganta firmelor de cablu e o atitudine post-decembrista care izvoraste din  puterea teribila a afacerii. Nu ne putem lipsi de televizor – de aceea stam la coada afara, in frig, ca sa ne platim abonamentul pe luna viitoare.

    Anecdota e necesara, cel putin intr-un subiect atat de complicat cum e relatia cu firmele de televiziune prin cablu… Asa ca iata mai intai faptul divers. Ma duc sa platesc abonamentul la ghiseul firmei de cablu din Drumul Taberei. Erau primele zile de frig crancen din aceasta toamna si stiam ca de obicei se intra intr-un soi de apartament la parterul unui bloc pentru achitarea facturii… Cand am ajuns in zona mi s-a deschis vederii un peisaj dezolant, compus din vreo zece-cincisprezece pensionari infrigurati, cu portofelele in mana. L-am intrebat pe paznicul de la intrare de ce tocmai atunci, la 5 grade Celsius, au dat clientii afara din incaperea unde se faceau platile… Raspunsul a fost simplu: doamnele casierite se sufoca daca intra prea multa lume. 

    O posibila completare a anecdotei, si nu doar de dragul efectelor speciale, ar fi ca abonatii firmei din cartierul nostru isi platesc consumul in avans. Plata in avans s-a transformat intr-o obligatie, neatentia putand avea urmari neobisnuite: cablu taiat inainte ca luna platita sa se fi incheiat…

    Poate parea paradoxal, dar concluziile povestii nu sunt urmatoarele: sa ne cumparam antena parabolica, sa renuntam complet la televizor, sa protestam impotriva monopolului local detinut de firma etc. In loc de toate acestea ar fi bine sa ne supunem nervii unei analize lucide. 

    Nu mi s-a facut mila de pensionarii inghetati pe trotuarele din Drumul Taberei… Revelatia a fost alta: am realizat puterea incredibila a acestui business. Distributia de televiziune prin cablu este, dintre toate afacerile care au demarat dupa ‘90, una dintre putinele care-si permit sa-si calce clientii in picioare intr-un asemenea hal… Fara sa existe riscul unei riposte de vreun fel din partea clientului. In plus, aceste companii nu sunt mostenitoarele unor mentalitati comuniste de tratament al clientului, cum s-a intamplat sau se intampla in cazul RomTelecom, Electrica etc. Aroganta firmelor de cablu este post-decembrista si este fondata pe puterea teribila a afacerii: un val de cash se abate inspre casierii regulat, in fiecare luna, iar posibilitatile de investitie sunt dintre cele mai interesante (internet, telefonie etc.). 

    Asa ca in acele momente grele, de asteptat in frig, am abordat o perspectiva pozitiva, chiar admirativa, asupra firmei mele de cablu. Este o relatie presarata cu umilinte (tinut la usa, in frig, minute in sir, mormaieli si bodoganeli la ghiseu), dar si cu impliniri (intr-un final reusesc sa platesc si sunt fericit ca va mai trece un timp pana la urmatoarea intalnire). 

    Cred ca e visul ascuns al oricarui om de afaceri. Si mie mi-ar placea sa am o firma care sa mearga fara sa fac aproape nimic, sa-mi tratez clientii ca pe niste sclavi si sa le pun conditii demne de un ritual sado-maso. Ar fi de inteles daca tot acest joc s-ar produce in jurul unui produs autohton creat sa produca o asa dependenta. In cazul nostru nu e vorba decat despre niste distribuitori, totusi…

    Nu cu mult timp in urma am vazut insa firmele de cablu si intr-o postura vulnerabila. Artistii cereau taxe mai mari pentru drepturi conexe. Sergiu Nicolaescu vroia si el numai pentru cinematografie noi taxe din incasarile pe abonamente. Datele si documentele inclinau balanta in favoarea cablistilor. Pana la urma au si reusit sa convinga legiuitorii sa fixeze un procent-plafon mai mic. Am tinut cu cablistii in acest conflict. Era iritanta ideea ca toti sar sa puna taxe pe o afacere buna. Dupa o luna am ramas fara cablu exact cand ma pregateam sa urmaresc un meci de fotbal de maxima importanta. E clar ca avem un caz de amor nebun: iubesc fortat o firma de cablu. Un caz numai bun pentru „Din dragoste“.

  • ISTORIA SILICON VALLEY

    Legendara Silicon Valley e o zona din apropierea orasului californian San Francisco si are 2,4 milioane de locuitori, cele mai importante orase fiind Santa Clara, Mountain View, Palo Alto si San Jose. 

    CRIZA DE LA STANFORD: In anii ‘50, Universitatea Stanford se confrunta cu pro-bleme financiare iar conducerea institutiei a incercat sa rezolve problema inchiriind o parte din terenurile aflate in proprietatea sa catre companii high-tech pe o perioada de 99 de ani. Astfel a aparut Parcul Industrial Stanford, stramosul actualului Silicon Valley. Practic, era un centru tehnologic unde se puteau experimenta inventiile de la Stan-ford – de aceea au putut inchiria terenuri doar companiile high-tech. Aici si-au stabilit cartierele generale, in timp, firme precum Eastman Kodak, General Electric, Admiral Corporation, Lockheed, Hewlett-Packard.

    PRIMELE SUCCESE: Silicon Valley este locul unde s-au facut inventii cruciale in istoria tehnologiei. In 1971, Intel a lansat aici primul microprocesor din lume. In 1976, Apple Computer producea primul computer personal. Tot aici au aparut primul video ga-me Pong, imprimanta cu jet de cerneala, video recorder-ul sau mouse-ul.

    START IN ERA INTERNET: Febra dot-com a inceput in 1995, an in care Netscape Communications s-a listat prin oferta pu-blica de actiuni, valoarea companiei crescand la aproape doua miliarde de dolari. Mizand pe un succes „à la Netscape“, multi investitori si-au incercat norocul in domeniul Internet, fapt care a dus la o supraevaluare a bursei companiilor Internet. 

    MOMENTUL DE VARF: In 2000, din topul celor mai bogati 400 de americani realizat de Forbes, 43 – adica peste 10% – locuiau in Silicon Valley. Averea lor totaliza 184 miliarde de dolari, iar zilnic „in Vale“ apareau cate 60 de noi milionari. Febra dot-com a dezvoltat o adevarata  „economie a hazardului“ – era epoca in care secretarele primeau actiuni si conduceau automobile Porsche pe strazile din Silicon Valley.

    MOMENTUL ADEVARULUI: Totul a inceput sa scartaie in 2001, cand indicele Nasdaq (care masoara evolutia bursiera a companiilor IT) a cazut cu 50%. Companiile din domeniul Internet s-au prabusit si chiar giganti ca HP, Cisco sau Intel au resimtit unda de soc a „seismului“ bursier. Efectele imediate: concedieri si scaderea drastica a profiturilor.