Aroganta firmelor de cablu e o atitudine post-decembrista care izvoraste din puterea teribila a afacerii. Nu ne putem lipsi de televizor – de aceea stam la coada afara, in frig, ca sa ne platim abonamentul pe luna viitoare. Anecdota e necesara, cel putin intr-un subiect atat de complicat cum e relatia cu firmele de televiziune prin cablu… Asa ca iata mai intai faptul divers. Ma duc sa platesc abonamentul la ghiseul firmei de cablu din Drumul Taberei. Erau primele zile de frig crancen din aceasta toamna si stiam ca de obicei se intra intr-un soi de apartament la parterul unui bloc pentru achitarea facturii… Cand am ajuns in zona mi s-a deschis vederii un peisaj dezolant, compus din vreo zece-cincisprezece pensionari infrigurati, cu portofelele in mana. L-am intrebat pe paznicul de la intrare de ce tocmai atunci, la 5 grade Celsius, au dat clientii afara din incaperea unde se faceau platile… Raspunsul a fost simplu: doamnele casierite se sufoca daca intra prea multa lume. O posibila completare a anecdotei, si nu doar de dragul efectelor speciale, ar fi ca abonatii firmei din cartierul nostru isi platesc consumul in avans. Plata in avans s-a transformat intr-o obligatie, neatentia putand avea urmari neobisnuite: cablu taiat inainte ca luna platita sa se fi incheiat… Poate parea paradoxal, dar concluziile povestii nu sunt urmatoarele: sa ne cumparam antena parabolica, sa renuntam complet la televizor, sa protestam impotriva monopolului local detinut de firma etc. In loc de toate acestea ar fi bine sa ne supunem nervii unei analize lucide. Nu mi s-a facut mila de pensionarii inghetati pe trotuarele din Drumul Taberei… Revelatia a fost alta: am realizat puterea incredibila a acestui business. Distributia de televiziune prin cablu este, dintre toate afacerile care au demarat dupa 90, una dintre putinele care-si permit sa-si calce clientii in picioare intr-un asemenea hal… Fara sa existe riscul unei riposte de vreun fel din partea clientului. In plus, aceste companii nu sunt mostenitoarele unor mentalitati comuniste de tratament al clientului, cum s-a intamplat sau se intampla in cazul RomTelecom, Electrica etc. Aroganta firmelor de cablu este post-decembrista si este fondata pe puterea teribila a afacerii: un val de cash se abate inspre casierii regulat, in fiecare luna, iar posibilitatile de investitie sunt dintre cele mai interesante (internet, telefonie etc.). Asa ca in acele momente grele, de asteptat in frig, am abordat o perspectiva pozitiva, chiar admirativa, asupra firmei mele de cablu. Este o relatie presarata cu umilinte (tinut la usa, in frig, minute in sir, mormaieli si bodoganeli la ghiseu), dar si cu impliniri (intr-un final reusesc sa platesc si sunt fericit ca va mai trece un timp pana la urmatoarea intalnire). Cred ca e visul ascuns al oricarui om de afaceri. Si mie mi-ar placea sa am o firma care sa mearga fara sa fac aproape nimic, sa-mi tratez clientii ca pe niste sclavi si sa le pun conditii demne de un ritual sado-maso. Ar fi de inteles daca tot acest joc s-ar produce in jurul unui produs autohton creat sa produca o asa dependenta. In cazul nostru nu e vorba decat despre niste distribuitori, totusi… Nu cu mult timp in urma am vazut insa firmele de cablu si intr-o postura vulnerabila. Artistii cereau taxe mai mari pentru drepturi conexe. Sergiu Nicolaescu vroia si el numai pentru cinematografie noi taxe din incasarile pe abonamente. Datele si documentele inclinau balanta in favoarea cablistilor. Pana la urma au si reusit sa convinga legiuitorii sa fixeze un procent-plafon mai mic. Am tinut cu cablistii in acest conflict. Era iritanta ideea ca toti sar sa puna taxe pe o afacere buna. Dupa o luna am ramas fara cablu exact cand ma pregateam sa urmaresc un meci de fotbal de maxima importanta. E clar ca avem un caz de amor nebun: iubesc fortat o firma de cablu. Un caz numai bun pentru Din dragoste.
Leave a Reply