BusinessMagazin

Blog

  • Not a happy time for Happy Tour

    The first year in the portfolio of GED investment fund was complicated for Happy Tour. The agency almost lost its leading position on the travel market, changed its management and organisation, and, to top it off, travel budgets were cut. This cut managed to halve the market in the first few months of the year. Actually, quite few of the expectations of Gabriel Ionescu, general manager of Happy Tour recruited by GED Eastern Fund II to run a future group of travel agencies intended to be the undisputed leader of the market, came true. GED’s plans at the moment it recruited Gabriel Ionescu were made soon after the takeover of the leading travel agency, Happy Tour (December 2007, in a deal put at 10 million euros), which should have been followed by other acquisitions on the business travel market. Meanwhile, GED’s plans changed, and the investment fund told BUSINESS Magazin ”currently we are not considering (to buy i.e.) any Romanian travel company,” and that ”in six months, we expect to complete one or two new deals, though none of them related to travel industry,”
     

    Traducere de Loredana Fratila-Cristescu si Daniela Stoican
     

  • Top BM: Cele mai scumpe masini din Romania (GALERIE FOTO)

    Ultimii trei ani au fost ideali pentru dealerii de masini de lux. Vanzarile au crescut permanent, listele de asteptari au fost uriase, cumparatorii nu mai asteptau discounturi, ci erau chiar dispusi sa faca unele compromisuri in personalizarea automobilului, doar pentru a nu fi nevoiti sa astepte pana la un an de zile pentru a avea o masina exact pe gustul lor.

    Aston Martin, Bentley, Bugatti, Ferrari, Lamborghini, Maybach, Rolls-Royce, oricare dintre marcile care aveau in portofoliu modele cu preturi de peste 100.000 de euro erau pe lista de cumparaturi pentru cei care faceau milioane de euro din afaceri imobiliare, consultanta, avocatura sau productie.

    “Pentru ca un dealer Rolls-Royce sa fie profitabil, trebuie sa vanda anual in jur de 25 de automobile. Pe pietele mature, precum Marea Britanie, un dealer poate comercializa pana la 180 de modele Rolls- Royce anual, in timp ce concesionarul din Abu Dhabi vinde anual in jur de 70 de masini”, spunea recent Ian Robertson, presedintele Rolls-Royce, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin.

    Nu este de mirare ca prin cele 12 masini noi si 12 second-hand inmatriculate anul trecut, conform datelor Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, piata romaneasca a devenit interesanta, asa cum recunoaste oficialul Rolls-Royce, marca detinuta de grupul german BMW. Spre comparatie, adauga el, dealerul din Moscova a vandut anul trecut 37 de masini.

    Dintre cele 24 de Rolls-Royce inmatriculate anul trecut s-a detasat insa o varianta cu ampatament marit a modelului Phantom cu o valoare de 650.000 de euro, potrivit informatiilor disponibile, ceea ce reprezinta de aproape doua ori mai mult decat pretul de baza al unei astfel de masini.

    Tot anul trecut a marcat o alta premiera, intrarea pe piata a unei masini de colectie cu o valoare de piata estimata intre 450.000 de euro si 600.000 de euro.
    Intre cele mai scumpe trei modele inmatriculate in Romania in 2008 a fost un Bugatti La Chapelle Type 57, asamblat intre anii 1934 si 1939.

    Este, dupa cum spun analistii auto, unul dintre putinele cazuri de pana acum in care se poate vorbi cu adevarat despre un automobil de colectie, cel mai cunoscut colectionar fiind omul de afaceri Ion Tiriac. O buna parte a masinilor detinute de Tiriac, de la modele sport Ferrari si Lamborghini pana la limuzine de lux Maybach sau piese de colectie Mercedes-Benz si Jaguar vechi de zeci de ani, nu sunt insa inmatriculate in Romania.

    Revenind la cele mai scumpe masini de anul trecut, nu putea lipsi din top principalul concurent la nivel mondial al Rolls-Royce, Maybach, o alta marca ale carei modele (57 si 62, denumite astfel dupa lungimea lor, de 5,7 metri si 6,2 metri) au preturi de pornire de peste 300.000 de euro.

    Chiar daca nu este la fel de popular la noi precum Rolls-Royce, Maybach, brand aflat in portofoliul Mercedes-Benz, a avut vanzari in Romania in fiecare an din momentul relansarii sale la nivel mondial in 2002, unul dintre primele modele din lume fiind livrate omului de afaceri Ion Tiriac, conform informatiilor vehiculate la vremea respectiva.

    Cu preturi de pornire cu pana la 100.000 de euro mai mici decat in cazul Rolls-Royce sau Maybach, marca Bentley pare ca a fost pana acum favorita romanilor aflati in cautarea unei masini de lux. Numai anul trecut au fost inmatriculate peste 80 de masini noi si second hand, ceea ce inseamna ca parcul auto de Bentley din Romania ar putea trece de 200 de unitati daca sunt incluse si acelea care circula cu numere straine. Acest parc auto a fost, de altfel, si motivul pentru care Porsche Romania, importatorul marcii de lux britanice aflate in portofoliul Volkswagen, a deschis primul service autorizat al marcii din aceasta zona a Europei.

    Dincolo de limuzine, foarte bine reprezentate in topurile de vanzari de anul trecut au fost si brandurile sportive Ferrari, Lamborghini si Porsche. Forza Rossa, companie controlata de familia ministrului sanatatii, Ion Bazac, ce a devenit anul trecut importatorul Ferrari, a livrat deja mai multe modele Scaglietti 612 “One to One”, o editie limitata, al carei pret porneste de la 225.000 de euro fara TVA, dar care in configuratia cea mai scumpa livrata de companie a ajuns la 320.000 de euro, cu TVA. Printre cele 41 de Ferrari noi si second-hand inmatriculate anul trecut s-a aflat si un F430 Scuderia, cu un pret de aproximativ 260.000 de euro.

    De pe lista celor mai vandute masini de lux nu poate lipsi trioul german Audi- BMW-Mercedes-Benz, ultimul producator fiind prezent cu trei modele cu performante exceptionale, CL65 AMG, SL63 AMG si CL63 AMG, al caror pret de pornire trece de 220.000-240.000 de euro.

    Seful Rolls-Royce: "Da, vanzarile sunt afectate de criza"
     

  • Supermodels and financial crisis

    Last September, Romanian top model Diana Dondoe was on the cover of the first issue of the lifestyle supplement of the Wall Street Journal (WSJ) business daily. Although the headlines of the newspapers she was dressed in (Diana wore a dress created by designer Roland Mouret and made entirely of Wall Street Journal pages) announced the recession, the crisis in Romania was nothing more than a topic for the press back then. Several months later, with the crisis in full swing, Diana Dondoe told BUSINESS Magazin what the current economic situation looked like seen from the height of the catwalks or beyond the glamour of the advertising campaigns of the major brands, considering the behind-the-scenes motto of the fashion weeks in New York, London, Milan or Paris in terms of model fees was ”half price”. Designers hired fewer models and brands cut their promotion budgets.

    For a model, the fashion market is divided into two important fields – fashion shows and advertising campaigns. ”I can say I can feel a decline in the payment for campaigns. But I prefer to work less and do other things unrelated to fashion, to focus on other interests, such as continuing my education at NYU (New York University i.e.).” As for shows, the Romanian top model, ranked among the top five models of the world last year, says they have not been part of her regular schedule for the last three seasons, and that she only does two or three major shows per season.

    After having been on the catwalks for six years, she decided to focus on advertising campaigns, which are more profitable. She picked only one show this season, Marc Jacobs, at the New York fashion week. After all, the fashion week in the crisis city was one of the most affected events by the current situation of the economy. Even before the end of 2008, designers like Vera Wang and Betsey Johnson had announced they would not participate to the Bryant Park event where a show may cost up to 750,000 euros, opting instead for a traditional and much cheaper presentation in their own showrooms. All in all, there were 30 fewer designers attending the event compared with last year.
     

    Traducere de Loredana Fratila-Cristescu si Daniela Stoican

  • Culisele celei mai mari tranzactii din online

     

    La o masa rotunda din birourile Dante International, aflate la cativa pasi de showroom-ul intins pe 1.500 de metri patrati din Grant Shopping Center, cinci oameni au negociat conditiile uneia dintre cele mai surprinzatoare tranzactii din acest an. De o parte, Iulian Stanciu si Sebastian Ghita, proprietarii Asesoft Distribution, au pus pe hartie cifrele si conditiile de preluare a celui mai mare magazin online din Romania. De cealalta parte, Dan Teodosescu, Bogdan Vlad si Radu Apostolescu, cofondatorii eMag, au intors propunerea pe toate partile si au acceptat sa bata palma. Pe perioada foarte scurta a negocierilor, discutii mai intense s-au purtat insa numai intre Stanciu si Apostolescu, matematicianul si poetul acestei tranzactii prin care Asesoft Distribution a cumparat 51% din actiunile Dante International si eMag International, companiile care detin magazinul eMag.
     
    “Contractul a fost semnat la finalul saptamanii trecute, dar valoarea tranzactiei nu o putem face publica. O parte dintre actionari prefera sa treaca sub tacere cifra, motiv pentru care exista o clauza de confidentialitate in contract”, spunea saptamana trecuta Iulian Stanciu, directorul general al Asesoft Distribution, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, mentionand totusi ca a apelat la finantare de la banci pentru achizitie. Surse din piata apropiate tranzactiei sustin insa ca pretul platit depaseste cu putin pragul de 10 milioane de euro, ceea ce inseamna ca valoarea de piata a eMag se situeaza astfel in jurul a 25 de milioane de euro – cu mult peste cifrele vehiculate cu fiecare ocazie cand au aparut zvonuri ca eMag s-ar afla la masa negocierilor. La finalul anului trecut, cand fondul de investitii Romanian American Enterprise Fund (RAEF) negocia preluarea magazinului online, potrivit mai multor surse din piata, intreaga companie a fost evaluata la 10 milioane de euro, in timp ce in 2007, cand eMag se afla pe valul cresterilor spectaculoase ale comertului pe internet, valoarea era apreciata la cateva zeci de milioane de euro.

     
    “Dintre toate ofertele de preluare primite pana acum de eMag, cea a Asesoft a fost singura de nerefuzat”, spune cu un zambet larg pe buze Radu Apostolescu, cofondatorul si directorul de marketing al companiei. Desi multa vreme nu pare sa fi fost adeptul unei vanzari, Apostolescu nu a facut niciodata un secret din faptul ca primea cu regularitate oferte de preluare din partea investitorilor atat financiari, cat si strategici. De altfel, coproprietarul eMag admite de mai multa vreme nevoia atragerii unui investitor pentru capitalizarea companiei, numai ca absenta unei tranzactii denota ca niciunul dintre cei interesati de preluare nu au fost pana acum pe placul lui.
     
    “Asa cum se intampla mereu in viata, solutiile sunt mai aproape de noi decat ne imaginam”, evidentiaza Apostolescu paradoxul de a fi discutat mai bine de un an vanzarea companiei, chiar si catre investitori din afara Romaniei, pentru a semna apoi rapid cu un partener care a fost foarte aproape in ultimii sapte ani. “Solutiile” despre care vorbeste managerul lasa insa loc de interpretare; cel mai mare magazin online din Romania traverseaza o perioada dificila din punct de vedere financiar, mai ales pe fondul crizei economice. Desi destul de zgarcit in declaratii, cofondatorul eMag a dat pentru prima data de banuit in momentul cand optimismul sau cu privire la vanzarile de 150 de milioane de euro pe care le astepta pentru anul trecut, duble fata de 2007, s-a moderat la o valoare ceva mai mica, de 100 de milioane de euro. “Ce pot spune deocamdata este ca anul trecut am inregistrat o crestere de doua cifre a businessului”, declara Bogdan Vlad, directorul general al eMag.
     
    Pe de alta parte, in discutie au fost puse si datoriile pe care le-ar putea avea compania catre furnizori. Dante International figura la inceputul acestui an pe o lista publicata pe site-ul distribuitorului Asbis cu companiile care intampina dificultati in achitarea produselor achizitionate. “Si fata de noi are datorii eMag, dar sunt datorii care nu au depasit termenul de scadenta, ceea ce este perfect normal”, afirma Iulian Stanciu. Si nu in ultimul rand, compania a restructurat operatiunile, renuntand astfel la aproximativ 120 de angajati dintr-un total de 300; numarul actual de angajati va ramane insa stabil in urmatoarea perioada, dupa cum prevede Apostolescu. 

     
    Clar e insa ca pentru eMag vanzarea catre Asesoft pare sa fie biletul de iesire din criza. Multumirea lui Radu Apostoleascu si a lui Bogdan Vlad a fost greu de ignorat pe parcursul discutiei cu BUSINESS Magazin, ca si aerul de mister in care cei trei manageri, daca il luam in calcul si pe Iulian Stanciu, au invaluit planurile pentru soarta viitoare a eMag. Acordul dintre cele doua companii este strict financiar, Asesoft si eMag urmand sa isi continue independent afacerile. “Asesoft continua distributia, iar eMag retailul. Nu vom combina propriu-zis businessul, dar cu siguranta vor exista anumite sinergii. Logistica si service-ul sunt doua exemple”, explica Iulian Stanciu. “Pentru noi, eMag este o investitie, o oportunitate si un pariu ca valoarea acestui brand va creste.”
     
    Asadar, eMag nu va fi client favorizat al Asesoft, mai ales ca in prezent reprezinta mai putin de 10% din cifra de afaceri a distribuitorului, de aproximativ 90 mil. euro anul trecut, si nici eMag nu va prefera Asesoft ca furnizor, in primul rand pentru ca magazinul vinde peste 15.000 de produse de la peste 500 de firme, in timp ce Asesoft are in oferta in jur de 2.000 de articole. De profitat vor avea insa ambele companii, pe masura ce eMag se va transforma intr-o platforma la care sa aiba acces consumatori, distribuitori si comercianti deopotriva, dupa modelul Amazon.com.

    Marius Ghenea, Fit Distribution: “Cel mai mult vor avea de suferit anul acesta magazinele online care nu pot produce imediat lichiditati financiare pentru a sustine businessul”

    John Cusa, Tornado Sistems “Criza inseamna pentru noi o scadere a businessului, care atrage in mod automat o redesenare a structurii companiei”
     

  • Pe timp de criza, Oracle face cumparaturi

     

    “Ziua preluarii Sun Microsystems de catre Oracle a fost o zi fantastica atat pentru companie cat si pentru clientii ei”, a spus Jonathan Schwartz, CEO al Sun Microsystems, in timp ce presedintele companiei, Scott McNealy, a proclamat ca acordul incheiat reprezinta “un eveniment definitoriu in industria IT”. “Preluarea Sun Microsystems de catre Oracle dezvolta si transforma industria IT, prin combinarea intre cel mai bun soft de business si sisteme esentiale de calcul”, a declarat Larry Ellison, directorul executiv al Oracle.
     
    De unde atata entuziasm? Oracle a cumparat saptamana trecuta Sun cu 7,4 miliarde de dolari (5,71 miliarde de euro) in numerar, suma care raportata la ultima cotatie a Sun, de 6,69 dolari, inseamna un plus de 42% fata de pretul pe actiune. Este o victorie castigata pur si simplu prin pret: daca Sun, curtata pana luna trecuta de grupul IBM, a ales sa inceteze negocierile cu acesta a fost pentru ca IBM si-a oprit oferta la 9,4 dolari, in timp ce Oracle a plusat la 9,5 dolari, iar HP sau Dell, alti posibili pretendenti, n-au oferit nici atat. De cealalta parte, pentru Sun, analistii au adus in discutie viitorul incert al brandului, ca si al unor produse traditionale ale Sun, precum sistemul de baze de date MySQL, dar mai ales activitatile de productie de hardware – servere si sisteme de stocare. Multi se asteapta ca aceste activitati sa fie vandute catre Fujitsu, IBM sau alt fabricant de computere, pentru a imbunatati profitabilitatea si pentru ca de fapt nu va avea nevoie de ele pentru propria pozitie pe respectivele piete (Sun detine, de altfel, doar 4% din piata de servere). Daca Oracle va vinde afacerile din hardware ale Sun, aceasta ar avantaja mai departe companii ca IBM, HP sau alti furnizori de servere Unix si poate si furnizori de cipuri ca Intel sau AMD, in dauna procesorului Sparc produs de Sun. La aceasta se adauga implicatiile inevitabile ale unei achizitii – concedierile; Brent Thill, analist in cadrul Citigroup, estimeaza ca Oracle ar putea concedia intre 40% si 70% din cei 33.000 de angajati ai Sun.
     
    In realitate, achizitia ii avantajeaza pe ambii parteneri; sub aripa Oracle, nimeni nu se indoieste ca Sun va deveni mai rentabila (Sun a fost una dintre cele mai notabile victime ale crizei, afisand toamna trecuta o pierdere de 1,7 miliarde de dolari pentru perioada iulie-septembrie si o scadere drastica a vanzarilor), iar produsele Sun nu numai ca nu se vor pierde, dar vor castiga in esenta un “client” de prim rang. Larry Ellison a tinut sa sublinieze ca pentru el, achizitia limbajului de programare Java, folosit zilnic de milioane de dezvoltatori din lume, este cel mai important produs pe care l-a cumparat vreodata si ca Java impreuna cu sistemul de operare Solaris au fost principalele elemente de atractie ale tranzactiei. Jonathan Schwartz n-a folosit doar o simpla retorica atunci cand a tratat achizitia ca pe o promisiune de parteneriat in inovatia IT intre Oracle si Sun pe mai multe planuri, de la omniprezenta platformei Java “in aproape orice sistem electronic de pe planeta, de la telefoanele mobile la electronicele de consum” si pana la convergenta in materie de sisteme de stocare, de retele si de sisteme de calcul.
     
    Convergenta nu e un cuvant intamplator. Jack Gold, analist IT, scrie pentru PCWorld.com ca Oracle a mai incercat sa intre pe piata de hardware si in trecut, insa fara succes, iar daca acum mai mult ca sigur va vinde mare parte din activitatile de productie de hardware ale Sun, va pastra totusi o serie de active, in special solutiile de stocare, necesare pentru lucrul cu bazele de date, adica punctul forte al afacerii Oracle. Sau, mai bine zis, punctul de plecare al afacerii Oracle, daca ne gandim ca mai toate achizitiile de amploare initiate de Larry Ellison in ultimii patru ani – PeopleSoft, Siebel, BEA si Hyperion, dar nu numai ele – au vizat furnizori de solutii informatice la cheie pentru segmentul de clienti de business, incluzand faimoasele aplicatii de CRM (customer relationship management – managementul relatiilor cu clientii) si ERM (enterprise resource management – managementul resurselor din organizatii). Iar faptul ca acum are la dispozitie platforma Java, sistemul de operare Solaris, sistemul de baze de date MySQL si expertiza Sun in hardware ii va permite sa mearga mai departe cu conceptul de “solutii la cheie”. “Oracle va fi singura companie care poate livra un sistem integrat intre aplicatii si suportul hardware, in care toate piesele se imbina si lucreaza impreuna, astfel incat utilizatorul nu mai trebuie sa le asambleze singur”, a sunat una dintre declaratiile lui Larry Ellison.
     
    Unii comentatori au speculat ca acum, in sfarsit, viziunea lui Ellison asupra a ceea ce multi considera a fi viitorul afacerilor din IT – “cloud computing”, in virtual si in online a oricarei aplicatii susceptibile sa poata deveni independenta fata de un suport hardware – are sanse sa se implineasca. Toamna trecuta, The Wall Street Journal il cita pe seful Oracle cu niste remarce foarte acide la adresa a ceea ce el numea moda “cloud computing” – o sintagma “pe care am redefinit-o ca sa includem in ea tot ceea ce deja faceam si pana acum”. Industria computerelor, spunea Ellison, este singura care se ghideaza dupa moda mai rau decat industria de fashion; “poate sunt un idiot, dar nu inteleg despre ce vorbeste toata lumea. Cand o sa inceteze toata prostia asta? Nu inteleg ce anume am face in mod diferit in lumina ”. Interpretarea spuselor lui Ellison nu era decat una, anume ca Oracle isi exprima astfel orgoliul de a transfera cu adevarat computerul si aplicatiile de pe el in norul internetului, adica avand in prealabil un computer, spre deosebire de o multime de alte companii care s-au grabit sa proclame ca fac asta neavand la dispozitie decat cateva aplicatii de pus pe internet, cu care spera sa emuleze Google (orice utilizator stie ca un cont de G-mail ii permite sa stocheze pe internet documente, de pilda) si sa intreaca Microsoft (a spune ca Microsoft a ramas in urma la capitolul transferului aplicatiilor de pe computere pe internet a ajuns aproape un cliseu in presa de specialitate).

     

  • PRO TV International la noua ani

    “Veneau romani in fata PRO TV care ne spuneau ca pleaca din tara si ne intrebau cum pot sa urmareaca PRO TV si Acasa in strainatate”, isi aminteste Doina Gradea despre inceputurile PRO TV International. Ideea lansarii unul canal cu acoperire internationala i-a apartinut lui Adrian Sarbu, fondatorul MediaPro si al PRO TV, dupa ce exodul romanilor la lucru in strainatate a inceput sa capete proportii semnificative. Plecand de la aceasta stare de fapt si sesizand ca romanii care pleaca isi doresc sa aiba acces si afara la posturile locale, managementul companiei a intuit potentialul unui canal de televiziune in limba romana – in cele din urma, al primului post privat international din Romania.
     
    De la stadiul de idee pana la materializarea sa nu au trecut mai mult de cateva luni, in care a fost realizat proiectul propriu-zis, a fost depus la CNA si s-a obtinut licenta. Investitia in lansarea PRO TV International a fost minima, in conditiile in care au putut fi imprumutati oamenii si tehnologia deja existente in PRO TV, dupa cum spune Doina Gradea, directorul general al postului si omul care de cinci ani se ocupa de coordonarea si dezvoltarea sa. “Lansarea postului a avut loc chiar in ziua de Paste, in 2000, cu o echipa de 4-5 oameni”, spune Gradea. Initial, grila de programe era foarte simpla si cuprindea emisiunile cele mai vizionate la acel moment – Stirile, Chestiunea Zilei sau Vacanta Mare. De altfel, primii ani au fost mai degraba experimentali, in conditiile in care la noi nu mai existau exemple similare. “Cea mai grea sarcina a fost sa culegem datele necesare despre romanii care locuiau in strainatate: sa stim cati sunt, ce le place sa vada la televizor, la ce ora se intorc de la munca, care erau tarile sau orasele pe care trebuia sa ne concentram. A fost cu atat mai greu cu cat nu aveam baze de date si nici alt mijloc de comunicare in afara de internet”, povesteste Doina Gradea.
     
    Acum, PRO TV International detine o platforma de informatii care i-a ajutat sa isi creeze o strategie valida de dezvoltare. “Am aflat in acesti ani ca avem intre 7 si 10 milioane de romani care locuiesc in afara, temporar sau definitiv, preponderent in Spania, Italia, Germania, SUA, Israel si Canada, ca in timpul saptamanii se uita la televizor in special intre orele 19.00 si 24.00, stim care sunt principalii distribuitori de canale TV din fiecare tara unde sunt comunitati de romani si multe alte informatii care ne-au ajutat enorm sa ne imbogatim grila de programe”, spune directorul general al PRO TV International.
     
    In cei noua ani, postul a ajuns sa emita in toata Europa, in SUA, Africa de Nord si in tari din Orientul Mijlociu, arealul de difuzare fiind impartit egal intre Europa si America – 12 ore pe zi pentru un continent si celelalte 12 pentru celalalt. “In ultimii ani insa, ne-am concentrat cu precadere asupra Italiei si a Spaniei, tarile in care romanii au ales sa se mute intr-un numar foarte mare”, explica Gradea, adaugand ca de anul acesta, datorita numarului mare de romani din comunitatile locale, Spania si Italia au devenit si furnizori de publicitate, alaturi de Germania.
     
    In acelasi timp, si grila de programe a fost extinsa, de la cateva emisiuni preluate de la PRO TV sau Acasa, la productii special create pentru PRO TV International, precum “De suflet” si “Week-end cu Monica Dascalu”, “Descopera Romania” sau “Romani de Succes”. In plus, Stirile si emisiunea “Dansez pentru tine” pot fi urmarite in direct, fiind doua dintre productiile cu cel mai mare succes in randul romanilor care locuiesc in afara tarii.
     
    In termeni de cifre, perioada de dezvoltare si consolidare a durat sapte ani. Din acel moment a inceput sa vina si profitul. In 2008, acesta a crescut semnificativ pentru un canal care isi acopera cheltuielile din distributie, iar pentru anul in curs estimarile arata ca este asteptata o crestere semnificativa, in ciuda efectelor si a reducerilor de bugete pe care le-a generat criza financiara. De altfel, incasarile postului vin majoritar din distributie, adica vanzari de abonamente, si doar 20-25% inseamna venituri din publicitate. Cu o marja de profit de peste 50%, in primul trimestru din 2009, PRO TV International este cel mai eficient canal al companiei PRO TV S.A., deoarece grila de programe se bazeaza pe productiile locale ale PRO TV si Acasa, care nu ar avea altfel cum sa ajunga la romanii stabiliti in toata lumea. In ceea ce priveste distributia, a ajuns al doilea canal etnic din Europa, dupa Channel One din Rusia. Din acest motiv, proiectele postului pentru urmatorii ani includ investitii considerabile in crearea de “local windows” pentru localitati, tari cu comunitati mari de romani. “Aceste proiecte sunt costisitoare, dar avem mare incredere ca vor fi de succes”, mentioneaza Gradea.
     
    PRO TV International face parte din compania PRO TV S.A., care mai detine posturile de televiziune PRO TV, Acasa, PRO Cinema, Sport.ro si MTV Romania. Toate canalele au inregistrat anul trecut un profit operational (EBITDA) de 111,78 milioane de dolari, in crestere cu 20% fata de 2007. Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 27,5%, pana la 274,62 milioane de dolari.
     
    Recent, grupul PRO TV, liderul pietei locale de televiziune, a lansat o oferta de vanzare de spatiu publicitar la un pret de trei ori mai mic fata de nivelul standard, prin care vrea sa-si fidelizeze si sa-si recompenseze clientii care au cumparat si au consumat spatiu publicitar prin incheierea unor contracte ferme la inceputul anului. Incepand cu 1 mai, clientii grupului PRO TV (canalele PRO TV, Acasa, PRO Cinema, PRO TV International, Sport.ro, MTV Romania) pot cumpara spatiu publicitar la un pret de 100 de euro pe GRP (punct de audienta) pe canalul PRO TV si de 50 de euro pe postul Acasa. Un punct de audienta inseamna 100.000 de telespectatori all day si 50.000 de telespectatori – targetul principal al PRO TV. Programul numit “Advertiser stimulus package” se aplica numai pentru componenta de buget suplimentara con­trac­tului deja negociat la inceputul anului.

  • Cristale sau prajituri?

    Ultimele tendinte in materie variaza de la tratamente cu ajutorul cristalelor la cure cu prajiturele, fiecare metoda avand deja sustinatori printre celebritati. Spre exemplu, Richard Gere, Sharon Stone, Jennifer Lopez sau Uma Thurman prefera liftingul facial efectuat cu ajutorul unor cristale de grosimea unei foi de hartie, tratament promovat de catre o vindecatoare cu cristale din Los Angeles.
     
    Alte vedete, ca Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow sau Beyoncè, apeleaza la un tratament care consta in consumarea unei bauturi preparate din suc de lamaie, sirop de artar si ardei iute. Initial gandita ca metoda de detoxifiere, bautura respectiva a ajuns sa fie folosita si de catre cei ce vor sa slabeasca. Unele celebritati au gasit insa o solutie sa nu mai tina regim, preferand sa castige lupta cu kilogramele in plus aplicand metoda “mancatului atent”, care presupune sa constientizezi fiecare imbucatura. Metoda s-a dovedit foarte eficienta si pentru alungarea stresului, dupa cum sustin cei ce o promoveaza – Oprah Winfrey, Meg Ryan sau Goldie Hawn.
     
    In materie de produse cosmetice, majoritatea dermatologilor si specialistilor in chirurgie estetica le considera pe cele ale marcii iS Clinical drept un “must have”. Solutia de tratament facial Fire & Ice a acestei firme, oferita la un spa din Beverly Hills, este foarte apreciata de multe vedete, printre care Halle Berry si Gwyenth Paltrow, cu argumentul ca le intinereste pielea. Alte celebritati, precum Mandy Moore sau Guy Ritchie, se trateaza cu prajiturelele doctorului Siegal, supranumit “doctorul Prajitura”. Acestea contin o combinatie secreta de aminoacizi de natura sa inhibe senzatia de foame. Celor care apeleaza la acest regim le sunt prescrise sase prajiturele pe zi si o cina “rationala” (cu toate principiile alimentare, dar nu copioasa).  

  • Ecranizati, ecranizati

    Aparitiile editoriale au fost intotdeauna la mare cinste la Hollywood si, data fiind tot mai acuta lipsa de inspiratie a scenaristilor si obsesia producatorilor pentru investitii “sigure”, ecranizarile cartilor celebre sunt la ordinea zilei in Cetatea viselor. Zeci si sute de milioane de dolari se platesc anual pentru achizitionarea drepturilor de autor, uneori inainte chiar ca textele propriu-zise sa fie scrise, iar miza tuturor acestor achizitii este ca un prestigios studio de productie sa puna mana pe “viitorul Harry Potter”, “viitorul Stapan al inelelor” sau “viitoarea Bridget Jones”.
     
    Peter Jackson, Ang Lee, Peter Weir, Ridley Scott, Martin Scorsese sau Tim Burton regizeaza acum sau se pregatesc sa lanseze ecranizarile unor romane de succes. Fara a ne lansa intr-o polemica privind afirmatia conform careia o imagine face cat o mie de cuvinte (surprinzator, aceasta nu se verifica si in cazul ecranizarilor, care se ridica rareori deasupra calitatii sursei scrise), sa trecem in revista cateva dintre cei mai interesanti posibili castigatori ai Oscarului pentru scenariu adaptat.
     
    Deocamdata nu a auzit nimeni de “Taking Woodstock”, cel mai recent proiect al lui Ang Lee. Filmul se va lansa in Romania in cursul lunii octombrie si este inspirat de autobiografia “Taking Woodstock: A True Story of a Riot, a Concert and a Life” (“Cucerirea Woodstock-ului: povestea adevarata a unei razmerite, a unui concert si-a unei vieti”), scrisa de Elliot Tiber. Fiul unor proprietari de motel din statul New York, Tiber a facilitat organizarea festivalului Woodstock pe campul detinut de parintii sai, ceea ce i-a dat viata complet peste cap. Adevarata menajerie de personaje ciudate, filmul se bucura de interpretarile unor Imelda Staunton, Paul Dano, Emile Hirsh sau Liev Schrieber, ultimul intr-un rol de travestit (pe numele lui/ei Vilma) imediat dupa ce l-a interpretat pe felinul Sabretooth intr-o alta ecranizare, de aceasta data dupa benzi desenate, “X-Men Origins: Wolverine”.
     
    Tot pe o autobiografie se bazeaza si revenirea la film a multi-nominalizatului regizor de origine australiana Peter Weir. “The Way Back”, pentru care Weir a zburat din Bulgaria in India si inapoi, a fost achizitionat imediat de MediaPro Distribution, unul dintre motive fiind tocmai acela ca pe genericul filmului apar si actorii romani Dragos Bucur si Alexandru Potocean. Blockbuster de aventuri, cu Colin Farrell in rolul unui prizonier evadat din gulagul siberian, care merge pe jos din Siberia pana in India, insotit de un pestrit grup de alti evadati, “The Way Back” se inspira din autobiografia polonezului Slavomir Rawicz, aparuta in 1956 si tradusa in 25 de limbi. Cu premiera programata in cursul lui 2010, filmul are toate sansele sa-i impresioneze pe membrii Academiei Americane de Film la Oscarurile din 2011. Filmul 3D “Coraline” se lanseaza la 1 mai, iar sursa acestei animatii atipice este nuvela fantasy/horror a britanicului Neil Gaiman. In iunie se lanseaza in Romania amuzantul “Chéri” al lui Stephen Frears, inspirat din romanele lui Colette si cu o sclipitoare Michelle Pfeiffer in rolul Leei, o curtezana trecuta de prima tinerete care se indragosteste de rasfatatul “chéri” (Rupert Friend), fiul unei colege intru multumirea domnilor instariti. Sanse sa impresioneze are si drama “My Sister’s Keeper”, ce se lanseaza in august, ecranizarea unui controversat roman de Jodi Picoult, despre Anna (Abigail Breslin), o fata de zece ani care isi da in judecata parintii dupa ce afla ca a fost conceputa ca o “ferma de organe” pentru sora ei mai mare, bolnava de leucemie. Daca acum este cunoscut doar pentru fotografiile cu Cameron Diaz rasa in cap, “My Sister’s Keeper” are toate sansele sa provoace o dezbatere despre implicatiile morale ale subiectului.
     
    Bruce Willis joaca si el in filmul de actiune “Surrogates”, ecranizarea unui roman grafic cu subiect cel putin interesant: in 2054, fiintele umane traiesc in solitudine, folosind “surogate” identice cu ei insisi, un fel de clone controlate de la distanta, pentru a interactiona. Cand mai multe surogate sunt ucise, personajul lui Bruce Willis incepe o investigatie care il obliga sa iasa in exterior si sa nu mai traiasca prin intermediari. Leonardo DiCaprio (“Shutter Island”), Johnny Depp (“The Rum Diary”) si Tom Hanks (“Angels & Demons”) sunt doar cativa dintre actorii de categorie A implicati in prezent in ecranizarea unor succese literare de casa sau de critica. Dar pe langa subiectele europene si americane, la mare cinste se afla acum exoticul.  
     
    Fascinanta Indie
     
    Daca “Viata lui Pi”, romanul canadianului Yann Martel, va fi ecranizat de Ang Lee, mai multe carti inspirate de istoria si civilizatia Indiei si-au facut drum spre inima producatorilor de la Hollywood.
     
    Poate cea mai importanta achizitie recenta a acestora este “Vara indiana: povestea secreta a sfarsitului unui imperiu”, scrisa de britanica Alex von Tunzelmann. Intr-un stil ce aminteste de biografiile romantate, desi autoarea foloseste nenumarate surse istorice, “Vara indiana” patrunde in spatele controversatului transfer de putere britanico-indian din 1947, construind o interesanta increngatura de relatii cu viceregele Indiei, sarmantul, dar uneori superficialul Dickie Mountbatten, sotia lui, energica Edwina, viitorul premier al Indiei separate de Pakistan, Jawaharlal Nehru, si parintele indienilor, Mahatma Gandhi. Stilul plin de viata al lui von Tunzelmann ne introduce fara menajamente in complicatele jocuri de putere, dar si in relatiile personale din spatele acestora. Cea mai importanta este, fara indoiala, povestea de dragoste dintre Edwina Mountbatten si Nehru, care ar fi putut avea consecinte dezastruoase asupra relatiilor dintre India si nou-nascutul Pakistan. Conform Times, rolurile li s-au oferit unor nume mari: Hugh Grant ar trebui sa-l interpreteze pe Dickie, in timp ce Cate Blanchett ar putea fi Edwina Mountbatten.
     
    “Shantaram”, romanul fostului condamnat la inchisoare Gregory David Roberts despre palpitantele aventuri indiene ale acestuia, a atras atentia unor nume la fel de mari, de la Russell Crowe la Peter Weir si Johnny Depp. Sansa de a regiza filmul i-a revenit Mirei Neir, castigatoare a unui Leu de Aur la Venetia in 2001 pentru “Monsoon Wedding”. Ea a declarat la inceputul anului ca mega-coproductia are toate sansele sa apara in cursul lui 2011. In fine, “The White Tiger”, romanul de debut al lui Aravind Adiga, a castigat – ca si “Viata lui Pi” – premiul Boo­ker 2008 si are toate sansele sa-si vada cat de curand amibitiosul protagonist, intre­prinzatorul Balram Halwai, pe marele ecran.

  • Unii dorm in gara

    DENT: Cladirea garii din Dent, o constructie clasica zugravita in alb si castaniu, a fost transformata intr-un refugiu de vacanta select, gratie unui intreprinzator care a cumparat-o si a restaurat-o in 2006. S-au pastrat elemente care amintesc de destinatia initiala a cladirii, cum ar fi ceasurile incastrate in pereti, chipiul sefului de gara sau placutele ce indicau sala de asteptare pentru clasa intai si a doua pentru doamne.
     
    PLIMBARE: Inainte de culcare se poate face o plimbare inspre micutul catun Cowgill, apoi de-a lungul albiei raului Dee pana la Sportsman’s Inn, fara a intalni aproape niciun om pe drum. Pe timpul zilei se poate face o excursie si pana la fabrica de bere sau se poate urca pe Whernside sau Ingleborough.
     
    RELAXARE: Semnalul TV nu e prea bun, iar telefoanele mobile nu au acoperire in zona; cei care au nevoie sa comunice au la dispozitie un telefon fix, iar ca inlocuitor de televizor, CD si DVD playere. Farmecul locului consta insa tocmai din faptul ca te poti refugia ca sa scapi de oras. Cladirea garii este prevazuta si cu o biblioteca cu carti si brosuri, dintre care multe trateaza subiecte feroviare. De la ferestrele garii se pot admira casutele din zona cu norisorii lor subtiri de fum. 

  • Calatorie printre clisee

    Americanii, ca o natiune relativ noua pe harta planetei, au o natura adolescentina: galagiosi, curiosi, incapabili sa pastreze un secret, opaci la subtilitati si predispusi la comportamente neplacute in public. O trasatura cu adevarat speciala este disponibilitatea spre prietenie. Un american pe care il intalnesti pentru prima data (in avion bunaoara) va intra in vorba cu tine, te va invita sa iei cina cu el, iar la despartire te va strange in brate. Nimic insa din aceste manifestari de caldura umana nu-ti poate garanta ca americanul respectiv isi va mai aminti a doua zi de tine. Explicatia doamnei Stephanie Faul (autoarea – americanca – a volumului pe care il evocam) este de-a dreptul rautacioasa: „Angajamentele sunt cea mai mare spaima a americanilor. Natiunea americana este una in care relatia sociala de baza este cea de cunostinta intamplatoare”. Oarecum explicabila, in acest context, ni se pare vocatia lor de a imbratisa conspiratiile. Oricine ar fi cei care conduc lumea (de la Illuminati la Skull and Bones sau Biserica Catolica), neincrederea lor este la fel de puternica: „Terorismul le-a oferit o noua justificare: acum ii pot privi banuitor pe toti strainii si isi pot instala linistiti detectoare de metal la usile birourilor”. Desi germanii sunt priviti, prin traditie, ca o natiune de roboti cu capul patrat, ale caror masini le bat pe toate celelalte, Zeidenitz si Barkov, cei doi nemti insarcinati sa ne destainuie secretele natiunii lor, afirma ca in primul rand ei sunt „nevroticii Europei”. In fata incertitudinilor lumesti, germanii se bizuie pe de o parte pe ordine si pe sistem, pe stat si pe Banca Centrala Europeana, pe de alta se refugiaza in psihanaliza si in cultura sofisticata. Cum ii vad strainii pe germani? Francezii ii privesc cu neincredere, incercand sa-i tina la respect printr-o stransa prietenie. Pentru austrieci, germanii buni sunt cei aflati cat mai departe, preferabil dincolo de Atlantic, iar italienii sunt consternati de capacitatea germanilor de a rezolva totul fara sa mituiasca pe nimeni, dar ii considera complet lipsiti de stil. Noroc ca mai exista pe lume si germani care sa-i aprecieze fara rezerve pe germani.
     
    Stephanie Faul – “Ghidul xenofobului. Americanii”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2009
     
    Stefan Zeidenitz, Ben Barkov – “Ghidul xenofobului. Germanii”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2009
     
     
    Noutati
     
    Atentie, caine bun!
     
    Personajul principal al acestei carti este un caine pe nume Enzo, botezat astfel ca un omagiu adus de stapanul sau legendarului Enzo Ferrari. Chiar daca in ultima vreme am tot vazut caini vorbitori, mai ales in pelicule cinematografice marca Disney, acesta nu risca sa ne plictiseasca prin repetitie, pentru ca este nu doar un caine simpatic si descurcaret, ci un filozof in toata puterea cuvantului: „Intotdeauna m-am simtit aproape uman. Intotdeauna am stiut ca sunt diferit de ceilalti caini. Sigur, sunt indesat in trupul unui caine, dar asta e doar carcasa. Important este ce se afla inauntru. Sufletul. Iar sufletul meu este foarte uman”. Aflat la crepusculul existentei sale cainesti si pregatindu-se sa devina om, Enzo sta langa stapanul sau, Denny (un excelent pilot de curse, un maestru al artei de a pilota pe ploaie si pe piste umede) si rememoreaza existenta lor comuna, sfaturile esentiale pe care Denny i le-a oferit, dar si motivele cat se poate de intemeiate de a-i ramane fidel pana la moarte si dincolo de ea.
     
    Garth Stein – “Enzo sau arta de a pilota pe ploaie”,
    Editura Leda, Bucuresti, 2009
     
     
    Povesti despre exil
     
    Detinator al Premiului Médicis (2004), invitat de onoare al Salonului de carte de la Paris din 2008, Aharon Appelfeld isi creeaza drum si spre sufletul cititorului din Romania, prin aceasta carte. Nascut in 1932 la Cernauti, a avut o copilarie fericita, petrecuta intre o mama plina de tandrete, un tata sever si bunicii sai de la tara, evrei practicanti. Lumea sa se prabuseste insa, odata cu schimbarea conditiilor politice, cu moartea mamei sale, cu exilul intr-un ghetou si, in cele din urma, cu marsul fortat spre spre un lagar de concentrare ucrainean, de unde izbuteste sa evadeze. La doar zece ani, este constrans sa supravietuiasca singur in padure luni la rand si apoi sa cerseasca hrana de la niste familii de tarani carora nu indrazneste sa le marturiseasca faptul ca este evreu. Dupa razboi, pentru el va incepe o noua calatorie, prin alte la­ga­re – de refugiati de asta data -, si va ajun­ge in Palestina, unde va incerca sa-si reconstruiasca existenta, sa-si uite trecutul tragic si sa invete limba strabunilor sai, ebraica.
     
    Aharon Appelfeld – “Povestea unei vieti”,
    Editura Polirom, Iasi, 2009