BusinessMagazin

Blog

  • America încearcă să evite încă un război în toată regula: Preşedintele american Joe Biden a îndemnat Israelul să dea dovadă de reţinere după atacul cu drone şi rachete al Iranului

    Preşedintele american Joe Biden a îndemnat Israelul să dea dovadă de reţinere după atacul cu drone şi rachete al Iranului, în timp ce Washingtonul încearcă să detensioneze tensiunile din Orientul Mijlociu şi să reducă riscul unui război regional în toată regula.

    Cabinetul de război al Israelului s-a reunit duminică pentru a analiza răspunsul statului evreu la atacul Iranului, dar nu a luat încă o decizie cu privire la acţiunile pe care le va întreprinde, a declarat o persoană din cadrul guvernului israelian.

    Persoana a adăugat că este clar că Israelul trebuie să răspundă, “dar nu este clar când şi cât de mare”.

    Iranul a lansat atacul, primul atac de acest tip de pe propriul teritoriu împotriva Israelului, ca represalii la un presupus atac israelian asupra clădirii sale consulare din Damasc, în această lună, care a ucis mai mulţi comandanţi iranieni.

    Atacul de sâmbătă seara a avut loc pe fondul unui val de ostilităţi declanşat de atacul Hamas din 7 octombrie şi de răspunsul de retorsiune al Israelului împotriva grupului militant palestinian din Gaza.

    Atacul Iranului a intensificat îngrijorările că acesta va provoca un răspuns escaladat din partea Israelului şi va împinge Orientul Mijlociu într-un conflict în toată regula.

    Israelul îşi discuta opţiunile cu toţi partenerii săi principali, în special cu administraţia Biden, dar decizia va aparţine în cele din urmă cabinetului de război al premierului Benjamin Netanyahu, a declarat persoana din interiorul guvernului.

    Benny Gantz, membru al cabinetului de război, a declarat mai devreme, duminică, că Israelul va răspunde “în modul şi la momentul care ne convine”.

    Biden a sfătuit Israelul să adopte o abordare măsurată. “Preşedintele a fost clar. Nu vrem să asistăm la o escaladare”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, în cadrul emisiunii Meet the Press de la NBC. “Nu căutăm un război mai amplu cu Iranul”.

    Într-o convorbire telefonică cu Netanyahu după atacul iranian, Biden i-a spus omologului său israelian că Israelul “a ieşit cu mult în faţa” republicii islamice, a declarat un oficial american de rang înalt. Biden a spus că Israelul şi-a “demonstrat în mod clar superioritatea militară”, a adăugat oficialul.


     

  • Real Estate. O cutie pentru un oraş mai verde

    Recent, Asociaţia Green Revolution, primul ONG de ecologie urbană din România, în parteneriat cu Raiffeisen Bank România şi Mastercard au propus o rezolvare a problemei infrastructurii de sustenabilitate. Conceptul, lansat deja în Bucureşti, are la bază Pop-up-uri de infrastructură ce integrează câteva elemente esenţiale legate de viitorul sustenabil. Care sunt planurile de dezvoltare a acestui proiect în continuare?

     

    Odată ce am terminat acest proiect pilot, vom analiza costul şi cum putem să eficientizăm şi să scalăm, pentru că dorinţa noastră este că aceste pop-up-uri de sustenabilitate, aceste cutii de servicii să fie într-un număr cât mai mare şi nu numai în Bucureşti şi în alte oraşe, dar în acelaşi timp să răspundă nevoilor reale din acele comunităţi, dintr-un bloc unde vrem să le mutăm, astfel încât soluţia noastră să fie una modulară, adică poate avem nevoie de mai multe prize de încărcare ale maşinilor electrice sau mai puţine, poate avem nevoie de o parcare mult mai mare, de biciclete sau de alte servicii, putem să acomodăm toate aceste nevoi sub acelaşi acoperiş”, descrie Raluca Fişer, preşedintele Asociaţiei Green Revolution, ambiţiile legate de pop-ul de infrastructură recent lansat. Recent, Asociaţia Green Revolution, primul ONG de ecologie urbană din România, în parteneriat cu Raiffeisen Bank România şi Mastercard au propus o rezolvare a problemei infrastructurii de sustenabilitate prin aceste cutii – pop-up-uri de infrastructură – ce integrează câteva elemente esenţiale legate de viitorul sustenabil.

    „Am lansat acest pop-up de infrastructură, cum ne spunem noi, cutia de sustenabilitate în care am pus bazele a patru servicii de sustenabilitate. Vorbim despre parcare supraetajată pentru biciclete, cu acces pe aplicaţie mobilă, staţii de încărcare pentru maşini electrice, pentru că o problemă foarte mare la cei care stau la blocuri este că nu au niciun fel de sursă de a alimenta maşina peste noapte când stau acasă cu maşina.

    Carte de vizită:
    Raluca Fişer, preşedinte, Green Revolution:

    1. Cu două decenii în urmă, a luat decizia de a înfiinţa prima publicaţie de business de mediu şi de a promova temele legate de protecţia mediului, încercând să le integrez în agenda politică şi publică;

    2. Ulterior, a înfiinţat Green Revolution, ONG care de 15 ani şi-a propus obiectivul de a avea oraşe oraşe mai verzi în România prin proiecte ample de educaţie de mediu.

    Pe de altă parte, ne-am uitat şi la problema transportului logistic, care este din ce în ce mai mare odată cu creşterea comenzilor în zona de comenzi – includem aşadar şi un FAN box de la cei de la FAN Courier şi, nu în ultimul rând, avem şi o staţie de colectare ambalaje, care în prezent primesc orice tip de ambalaje. Acest box include şi panouri solare şi are şi un acoperiş verde”, descrie Fişer proiectul. Acesta a fost finanţat printr-o sponsorizare făcută cei de la Raiffeisen Bank şi de la MasterCard. „Au început să apară solicitări de la diverse asociaţii şi comunităţi de locuitori, mici comunităţi sau ONG-uri care se ocupă cu creşterea eficienţei şi sustenabilitatea comunităţilor în care trăiesc. Astfel încât de la Timişoara, de la Cluj, de la Iaşi ne-au scris deja astfel de organizaţii şi ne-au întrebat ce ar trebui să facă să poată şi ei să aibă un astfel de pop-up. Suntem în faza în care, cum spuneam, pe de o parte ne uităm în zona de business case, astfel încât să putem face cât mai multe în acelaşi timp să atragem şi cât mai mulţi alţi parteneri în afara celor care existenţi deja un proiect astfel încât să putem să răspundem la câte mai multe solicitări şi să putem să le şi prioritizăm.”

    Printre planurile legate de dezvoltarea acestui proiect în continuare se află astfel ieşirea din Bucureşti: „Cu siguranţă dorinţa noastră este ca fiecare cetăţean din România şi poate nu mai din România să poată să aibă tot felul de servicii de sustenabilitate în proximitatea casei sale. Deci, ambiţiile noastre ca ONG în general, dacă vă uitaţi la ce am făcut noi în zona asta de infrastructură, dacă ne uităm la proiectul Velo de bike sharing, la fel, ambiţia că o să ieşim din zona de Capitală”.   

    Trei întrebări şi răspunsuri din interviul cu Raluca Fişer, Preşedinte al Asociaţiei Green Revolution:

     

    1. Cât de deschişi sunt dezvoltatorii imobiliari la colaborările cu voi când vine vorba de sustenabilitate?

    Sigur că ne-am dori să fie şi mai deschişi. Avem parteneriate deja strategice cu unii dintre dezvoltatori, atât în zona rezidenţială, cât şi de office şi aici vorbim de staţii de bike-sharing, sisteme de parcat bicicleta, care pot să fie în zona de box sau orice fel de sistem de parcat bicicleta pe care noi le aducem pe piaţa românească; facem şi zona de consultanţă şi pregătire şi o legăm şi zona de comunicare legată de aceste sisteme. Îmi pun eu nişte soluţii de mobilitate sustenabilă la clădirea mea, dar dacă nu le comunic eficient şi nu încurajez chiriaşii şi proprietarii clădirii să le şi folosească într-un mod eficient şi să am indicatori buni de performanţă, nu au sens.  Lucrăm cot la cot deja cu câţiva dezvoltatori – şi ne bucurăm că sunt deschişi. Ar putea să fie mai bine, ar putea să fie o cerere mult mai mare în zona aceasta de servicii, pentru că pe noi ne interesează pe de o parte, ca atunci când vorbim de clădiri, să le vedem întru totul şi care este amprenta lor socio-economică şi de mediu în oraş. Şi aici cu siguranţă contează partea de transport. Ce se întâmplă când construim o clădire vine automat cu foarte mult transport. Noi încercăm să venim cu astfel de soluţii şi cred că piaţa o să fie din ce în ce mai doritoare de astfel de servicii, ceea ce îi va obliga pe acei furnizori de real state care încă nu o fac, să se uite la diverse soluţii şi în zona aceasta.

    2. Ce planuri aveţi în continuare?

    O directivă europeană arată că orice fel de clădire existentă va trebui să aibă locuri de parcare şi tot felul de alte activităţi care să performeze în zona de sustenabilitate, noi ne uităm foarte atent la zona de mobilitate, pe lângă acest pop-up de infrastructură care sigur vine la pachet cu mai multe servicii pentru cetăţeni şi zona lor de casă şi de zona în care trăiesc. Am dezvoltat un proiect de rastele de biciclete supraetajate, cu chit de reparare, toate într-o zonă securizată, accesibilă, cu aplicaţia mobilă păzită 24 din 24, pentru că una dintre problemele cu care se confruntă oamenii este unde pot să îşi parcheze în siguranţă bicicleta. Iar noi încercăm să facem acest lucru posibil şi disponibil în cât mai multe locuri. Fie vorbim de clădiri de birouri, fie că vorbim de malluri în care avem deja parteneriate sau de autorităţi. Ne uităm foarte atent la cum arată infrastructura de promovare a mobilităţii sustenabile în România, când vorbim despre transport şi cred că sunt foarte multe lucruri care se mai pot face în viitor. Dacă ne uităm din perspectiva altor proiecte ale asociaţiei Gren Revolution, vedem o creştere şi un interes foarte mare, un apetit al start-up-urilor în zona de inovaţie şi în zona de economie circulară, ceea ce ne bucură foarte tare şi cu siguranţă suntem un partener cu care ar putea să meargă la drum lung.

    3. Unde vezi tu viitorul sustenabil al Capitalei?

    Între unde îl văd şi unde îmi doresc să fie cred că este o diferenţă destul de mare. Îmi doresc o Capitală verde, un oraş care să pună omul în centrul planificării urbane. Asta îmi doresc, e ceva ce ţine de perspectivă şi un lucru în care cred că ne ajută pe de o parte directivele europene, planurile de finanţare ale Uniunii Europene, dar cred că avem nevoie de multă educaţie la toate nivelurile, administraţia locală şi centrală, partea de business, dar şi cetăţeanul. În economie, cererea şi oferta creează preţul, oferta creează şi acele produse sustenabile pe care le vrem în oraşele noastre. Capitala are încă un drum foarte lung de parcurs. Sunt extrem de multe probleme de structură şi de infrastructură ale Capitalei, când vorbim de protecţia mediului şi nu vorbesc doar despre transport.

    ZF Real Estate by Storia.ro este prima emisiune dedicată exclusiv afacerilor din imobiliare, în care vorbim despre cele mai noi evoluţii din toate ramurile acesteia, fie că vorbim despre piaţa rezidenţială, office, retail sau industrială.

  • Oameni care te mângâie pe suflet cu prezenţa lor – La o dulceaţă de smochine cu Victoria Cociaş

    Victoria Cociaş este o artistă cu o energie deosebită, din ce în ce mai rar întâlnită. O alură care se impune doar prin simpla prezenţă, cu o aură caldă, care străluceşte pe linia corpului înalt, suplu, semeţ dar delicat şi feminin. O prezenţă liniştitoare. Mângâietoare. Nobilă şi delicată, fără a manifesta preţiozitate şi superioritate de vârstă sau clasă. Old school în sensul ăla bun, când te gândeşti la intelectualii boemi de altdat’, cu un look fresh, cochet, cu buclele blonde bogate şi răzleţe. Dacă am fi fost în UK, aş fi savurat poate o cutie întreagă de After Eight cu Dame Victoria Cociaş.

    de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

    Vineri, 5 aprilie, ora 20:30. Ies de la spectacol, îmi aprind o ţigară şi o aştept pe doamna Cociaş să iasă din pielea personajului Lily Harrison, din spectacolul „Şase lecţii de dans în şase săptămâni”, pe care tocmai îl jucase pe scena Teatrului de Artă Bucureşti. Urma să povestim despre teatru în general şi despre spectacolele în care joacă. Am emoţii. De obicei, artiştii pe care îi abordez, fie că sunt actori, regizori, interpreţi de muzică, nu prea vor să se expună în întâlniri „face to face” cu necunoscuţii, mai ales când aceştia vin cu un set de întrebări pe agendă. Nu a fost şi cazul doamnei Cociaş, care, de la bun început, mi-a propus să ne cunoaştem după spectacol. Aer cald, miros de primăvară, oboseală acumulată la final de săptămână. Am rămas pe generoasa terasă a restaurantului cu specific grecesc deschis de curând în aceeaşi curte cu vila în care îşi are sediul Teatrul de Artă Bucureşti, adică pe str. Sfântul Ştefan nr. 21. Nu era o oră potrivită ca două doamne să mai ia cina, însă imediat am căzut amândouă de acord că pe langă limonadă şi cappuccino merge perfect un desert. Am luat câte un cataif şi extra, de poftă şi curiozitate am comandat şi o singură porţie de dulceaţă de smochine (practic, erau cinci smochine verzi înecate efectiv în miere). Am povestit preţ de vreo două ore despre teatru, film, viaţă, nepoţi, copii, starea deplorabilă în care se zbate cultura în România, teatru de repertoriu versus teatru de proiect, teatru finanţat de la buget versus teatru independent. La început mai timid, apoi, ca şi cum ne cunoşteam deja de ceva vreme. Ne despart 20 de ani. Suntem generaţii diferite, dar dialogul curge natural şi scap de sindromul impostorului care îmi dădea târcoale încolăcit pe ideea că mă aflu în faţa unui curriculum vitae cât grădina Ghetsemani. Victoria Cociaş este o artistă cu o energie deosebită, din ce în ce mai rar întâlnită. O alură care se impune doar prin simpla prezenţă, cu o aură caldă, care străluceşte pe linia corpului înalt, suplu, semeţ dar delicat şi feminin. O prezenţă liniştitoare. Mângâietoare. Nobilă şi delicată, fără a manifesta preţiozitate şi superioritate de vârstă sau clasă. Old school în sensul ăla bun, când te gândeşti la intelectualii boemi de altdat’, cu un look fresh, cochet, cu buclele blonde bogate şi răzleţe. Dacă am fi fost în UK, aş fi savurat poate o cutie întreagă de After Eight cu Dame Victoria Cociaş. Pe la 22:00, doamna Cociaş a luat din farfurioară ultima smochină. M-a bucurat gestul. Un semn subconştient că şi domnia sa s-a simţit OK în prezenţa mea. De obicei, nimeni nu vrea să ia din farfuria comună ultima bucată rămasă. Am râs amândouă şi am fost de acord că am mâncat desert pentru tot weekendul care urma. Am închis nota de plată şi am plecat cu ideea unei revederi. Vă invit să citiţi cu atenţie interviul, să o urmăriţi în spectacole şi să căutaţi filmele în care joacă. Pe wiki-ul său puteţi afla biografia şi întreaga filmografie din cariera sa de peste 40 de ani, pentru care spaţiul revistei este evident, neîncăpător.

    Şase lecţii de dans în şase săptămâni

    de Richard Alfieri

    Cu: Victoria Cociaş şi George Constantinescu

    Scenografia: Romulus Boicu

    Traducerea, regia şi costumele: Lavinia Jemna Oltenau

    Coregrafia: Mihai Petre

    Sunteţi actriţă a Teatrului Nottara şi ne-am întâlnit după spectacolul Şase lecţii de dans în şase săptămâni, pe care îl jucaţi la Teatrul de Artă Bucureşti – un teatru independent. Cum l-aţi întâlnit pe George Constantinescu şi cum a venit propunerea pentru acest spectacol?

    Povestea spectacolului „Şase lecţii de dans în şase săptămâni” începe în primăvara lui 2018, când Lavinia Jemna-Oltenau, regizoare germană de origine română şi actriţă care a emigrat în Germania cu zeci de ani în urmă, a venit la Bucureşti cu acest text al lui Richard Alfieri, tradus de ea în limba română. Textul se jucase cu mare succes în Germania şi Statele Unite, dar în România nu fusese montat niciodată. Ne cunoşteam deja din turneele pe care Lavinia le organizase pentru Teatrul Nottara în Germania şi s-a gândit că eu aş putea face acest rol în spectacolul ei. Am citit textul, care m-a cucerit imediat şi am luat legătura cu George Constantinescu. Lavinia îl cunoştea pe George tot din turneele pe care le organiza în Germania, iar eu jucasem deja cu el în „D-ale carnavalului”, un proiect independent al lui Toma Enache.

    Am citit împreună textul lui Alfieri, tradus minunat de Lavinia şi ne-am potrivit perfect. Am lucrat apoi împreună vreo două luni în vara lui 2018, iar în toamnă am avut premiera pe ţară. De atunci îl jucăm aproape lunar, cu o mică pauză în perioada pandemiei – de fapt a fost şi primul spectacol pe care l-am reluat în timpul pandemiei lejere, cea de după închiderea în case. Am făcut multe turnee cu acest spectacol, atât în ţară, cât şi în Germania şi Belgia, iar publicul l-a primit peste tot cu mare emoţie şi încântare.

    Ne face mare plăcere să-l jucăm, de fiecare dată găsim lucruri noi în text care ne încântă şi sigur, în funcţie de starea noastră, a fiecăruia dintre noi în seara respectivă, este acelaşi spectacol, dar de fiecare dată altfel. Faptul că acest spectacol se joacă la Teatrul de Artă, care are un mare număr de spectacole minunate, se datorează lui George Constantinescu şi echipei lui. George a construit acest teatru de la fundaţie până la tot ce înseamnă repertoriul său, fără niciun sprijin de la autorităţile locale sau de stat. Entuziasmul şi puterea lui creativă şi organizatorică au ridicat această înstituţie culturală doar cu câţiva sponsori şi oameni care au contribuit la construcţie, iar povestea spectacolului „Şase lecţii de dans în şase săptămâni” merge mai departe. 

    Sonată de toamnă

    de Ingmar Bergman

    Regia: Alexandru Mâzgăreanu

    Distribuţia:

    Charlotte – Victoria Cociaş

    Eva – Laura Vasiliu

    Helena – Sorina Ştefănescu

    Viktor – Dan Bordeianu

    Scenografia: Ştefan Caragiu

    Costumele: Alexandra Mâzgăreanu

    În ce alte spectacole jucaţi în afara Nottara?

    În acest moment joc destul de intens la Teatrul Nottara, am în repertoriul curent şapte spectacole, dintre care voi juca în curând „Sonată de toamnă”, „Thailanda” şi „Aici nu-i de joacă”. În ceea ce priveşte ultimul titlu menţionat, o comedie lirică scrisă de Catrinel Dumitrescu după o idee de Pauline Domal şi regizată tot de ea, vreau să vă spun că spectacolul din 14 aprilie este parte a campaniei naţionale „Artiştii pentru artişti”, iniţiată de UNITER şi destinată susţinerii artiştilor aflaţi în dificultate. Deci oricine va cumpăra bilet va putea contribui la acest proiect.  

    Pentru că ne-am întâlnit la un spectacol din sectorul de teatru independent, vreau să ştiţi că susţin cât pot de mult aceste proiecte culturale, unele mai comerciale, altele mai experimentale. Prima mea experienţă în acest demers a început în 2001, când am fost invitaţi cu un spectacol, „Scrisoare de dragoste ca un supliciu chinezesc” de Fernando Arrabal, la Festivalul de Teatru Avignon Off, Teatrul Bourgneuf. Atunci spectacolul aparţinea Teatrului Nottara, care nu a reuşit să se mobilizeze să poată participa la festival, iar noi, artiştii – regizorul Radu Dinulescu, eu, împreună cu colegii mei Emilia Dobrin şi Dragoş Stemate  -, am luat sarcina asupra noastră. Am preluat decorul de la Nottara, cu binecuvântarea direcţiei, ne-am găsit un producător independent care a avansat sumele de bani necesare turneului şi am plecat să jucăm acest spectacol la Avignon timp de o lună, în iulie, zilnic. Ne-am întreţinut din vânzarea de bilete, pentru că spectacolul a avut mare succes (am jucat în limba franceză). Pe urmă am repetat experienţa şi cu alte spectacole, în anii următori, şi voi menţiona doar momentul din iulie 2007 când am luat un prestigios premiu al Asociaţiei Criticilor de Teatru din Franţa, „Coup de coeur du club de la presse”, pentru spectacolul „Hymnus” de Gyorgy Schwaida, regizat tot de Radu Dinulescu, în care am jucat cu Claudiu Bleonţ şi cu alţi colegi de la Teatrul Fany Tardini din Galaţi.

    În 2015 am participat pentru ultima dată la acest festival, până în acest moment, pentru că nu se ştie niciodată ce proiecte pot apărea în următorii ani. Aşa că atunci când au înflorit proiectele independente la Bucureşti, am fost bucuroasă să particip. Acum joc în trei spectacole la Teatrul Avangardia: „Magnolii de oţel”, „Ding-Dong” şi „Hollywood Confidential”, toate în regia lui Richard Reguant.

     

    Teatrele de repertoriu sunt destul de ermetice în ceea ce priveşte echipele de actori. Asta e şansa teatrelor independente sau a companiilor de producţie în artele spectacolului. Pot invita actori de oriunde. Ce alte colaborări v-ar plăcea să mai aveţi?

    Mi-ar plăcea să joc şi cu colegi din alte teatre, bineînţeles, ceea ce se şi întâmplă în colaborările mele cu teatrul independent. Mi-ar plăcea să mă reîntâlnesc cu Dana Dogaru, cu Marcel Iureş, cu Claudiu Bleonţ şi cu mulţi alţi colegi afiliaţi altor companii. 

    Aici nu-i de joacă

    Un spectacol de Catrinel Dumitrescu

    Distribuţia:

    Alex – Catrinel Dumitrescu

    Isabelle – Victoria Cociaşé

    Dintre cele peste 100 de roluri pe care le-aţi jucat până acum, care vă este cel mai drag?

    Sunt multe titluri în care joc în această perioadă, dar fiecare mă bucură nespus. Încă nu m-am uitat foarte atent în urmă, doar aşa, din când în când, pentru a răspunde la unele întrebări. Rolul pe care l-am iubit cel mai mult a fost Callas în „Maria Callas – la Divina” după piesa „Masterclass” de Terrence McNally, în regia lui Radu Gabrea. Am avut mari satisfacţii în perioada, mai bine spus perioadele în care l-am jucat: 1997 – 2002 şi apoi 2013 – 2017. Spectacolul s-a jucat la Bucureşti în limba română, iar la Columbia University New York, la Canberra (Australia), la Festivalul de la Tampere şi la Helsinki (Finlanda), în limba engleză (limba originală a textului). Dar nu este singurul rol de care sunt puternic legată, pot povesti şi despre Cassandra din „Troilus şi Cressida” de Shakespeare, Rosalind din „Cum vă place” de Shakespeare, Nina din „Pescăruşul” de Cehov, Helga din filmul „Lindenfeld – o poveste de dragoste” al lui Radu Gabrea, Charlotte din „Sonată de toamnă” de Ingmar Bergman – şi sunt doar câteva. Sunt roluri care încă există în mine, dar profesia aceasta obligă personajul să dispară după fiecare reprezentaţie. Dispare odată cu plecarea spectatorilor din sală. Rămân poate doar urme lăsate în sufletul şi conştiinţa celor care le-au văzut. Spectacolul viu este efemer. 

     

    Ce rol sau text v-aţi dori să mai jucaţi? Ce personaj simţiţi că vă lipseşte în palmares?

    Cândva poate mi-ar fi plăcut să joc în spectacole după textele lui Ibsen, sau mai mult Cehov sau Caragiale. Iubesc textul de teatru clasic. Acum însă, deşi teatrul oferă posibilitatea unor extensii în timp, în sus sau în jos, sunt constrânsă de prejudecăţile legate de vârstă, să mă gândesc la texte şi personaje care să se potrivească cu datele din buletin.

     

    Mi-aţi spus că vă doriţi să jucaţi un TEXT BUN. Care e autorul dvs preferat?

    Mă gândesc acum la textele lui Edward Albee, un autor care îmi place mult, sau poate voi încerca să fac o dramatizare după un roman al lui Márquez sau Isabel Allende.

     

    Vorbiţi cu o nostalgie duioasă despre trecut, despre actorii cu care aţi împărţit scena, despre Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, despre Nelu Ploieşteanu, Catanga, prietenii cu care mergeaţi la Şarpele Roşu. Cum este acum, în era digitală, în era partajării de emoticoane pe reţelele sociale?

    Îmi amintesc de repetiţiile la „Prinţul negru” de Iris Murdoch, în regia lui Cornel Todea. Îmi lipsesc partenerii de scenă de atunci, de la începutul anilor ʼ90: Ştefan Iordache, Dana Dogaru, Bebe Cotimanis, Camelia Zorlescu. Sau mă gândesc la repetiţiile la „Puricele” de Feydeau, în regia lui Horaţiu Mălăele. Repetam câteva luni şi ne petreceam mult timp împreună, nu numai la repetiţii. Mergeam împreună la masă sau seara ne întâlneam la Şarpele Roşu şi mai târziu la Jariştea, unde i-am cunoscut pe renumiţii artişti ai muzicii lăutăreşti Nelu Ploieşteanu şi Cornelia Catanga. Ne întâlneam acolo cu alţi colegi, cu Gheorghe Dinică sau cu maestrul Radu Beligan. Era un schimb de idei, de stări, de emoţii, care îmi lipseşte foarte mult.  

    Am lucrat cu regizori foarte buni, cu regizori care sunt activi încă, cu alţii care au plecat dintre noi. Întotdeauna lucrul la un text este foarte intens şi echipa cu care lucrezi îţi devine a doua familie. Aşa se întâmpla mai demult, acum însă, din cauza vitezei cu care se ridică un spectacol, cel mult o lună, nu mai este timp pentru a lega relaţii apropiate cu cei cu care lucrezi. Toţi fugim prin viaţă şi zapăm pe telefon, având senzaţia că suntem în mijlocul tuturor evenimentelor celorlalţi sau chiar ale noastre. Este doar o iluzie.

     

    Vă lipsesc turneele din ţară şi din afara ţării? Cum vi se pare publicul de provincie faţă de cel din Bucureşti?

    V-am povestit despre unele dintre turneele mele cu spectacolele de la Avignon şi cele cu „Maria Callas – la Divina” în spaţiul anglofon. Au fost multe şi în România, aveam stagiuni întregi în diverse oraşe din ţară. Acum, teatrele de repertoriu susţinute de primărie sau de Ministerul Culturii se deplasează foarte greu şi numai la festivaluri. Teatrul independent se mişcă mult mai uşor şi acoperă multe oraşe din ţară cu spectacole, pentru că sunt companii mai suple şi mai puternic motivate să se implice în promovare şi în vânzarea de bilete. Publicul este din ce în ce mai interesat de spectacole de teatru şi asta este minunat. Bucureştiul are un public eterogen, foarte diferit de la o seară la alta, în funcţie de pregătire, de vârstă şi de nivelul de înţelegere al fenomenului teatral. De fapt, publicul în general este aşa, peste tot. Poate în unele locuri este mai respectuos şi mai cald. Pentru mine, toţi spectatorii merită aceeaşi concentrare, atenţie şi dragoste, oriunde aş juca.

    Maria Callas – la Divina

    După piesa „Masterclass” de Terrence McNally, în regia lui Radu Gabrea

    Alături de soţul dvs, regizorul Radu Gabrea, v-aţi implicat şi în producţie de film. După dispariţia domniei sale aţi rămas dedicată actoriei. Nu v-aţi dori să vă îndreptaţi şi spre altceva? Poate spre catedra de universitate, viaţa academică…

    Am lucrat alături de Radu Gabrea şi ca actriţă, în unele din filmele lui, şi ca producător, mai ales la filmele documentare. Ne înţelegeam foarte bine în procesul de creaţie şi am fost o echipă eficientă, alături de ceilalţi colaboratori fideli ai regizorului, în special editorul (monteurul) Melania Oproiu şi operatorii cu care a lucrat, împreună cu mulţi alţii. O producţie de film este foarte complicată şi necesită o implicare totală. Am filmat în foarte multe locuri minunate, în România, Austria, Statele Unite şi Israel. A fost o perioadă prolifică, în care am lucrat mult şi am avut şi satisfacţii pe măsură. Îmi lipseşte Radu foarte mult.

    În anul 2011, Radu Gabrea a creat Festivalul de Film Central European, care a avut loc mai întâi la Mediaş, cu reluare în Bucureşti, iar înainte de plecarea lui dintre noi a pornit demersurile la Timişoara. Eu am continuat acest festival, CEFF – Central European Film Festival, la Timişoara şi apoi în Bucureşti, în memoria regizorului. Am mare nevoie de oameni care să se implice în organizarea acestui festival, care a ajuns anul acesta la a XIV-a ediţie. Pe 17 aprilie, la ora 19:00, festivalul organizează împreună cu Goethe-Institut Bucureşti, evenimentul „Radu Gabrea şi Eginald Schlattner. Film & literatură”, la care aş vrea să invit cititorii dumneavoastră. La Pavilionul Goethe-Institut vom proiecta filmul „Cocoşul decapitat”, realizat de Radu Gabrea după primul roman al scriitorului de limbă germană Eginald Schlattner.

    Sigur că marea mea pasiune este în continuare teatrul şi mă dedic spectacolelor pe care le am acum. Nu am fost atrasă de cariera academică, am considerat că pentru mine scena este cea mai importantă şi îmi folosesc toată energia aici. Dacă este ceva de învăţat, şi cred că este, o poţi face venind la spectacolele mele.

     

    Un cuvânt de încheiere în raport cu arta, cultura din România, pentru cititorii revistei, oameni din business, educaţi, cu venituri şi posibilităţi materiale.

    Aşa cum spune Bergman, am o sinceritate reţinută. Sunt tot timpul în gardă şi destul de temătoare, până şi la întrebările uşor provocatoare răspund politicos. Mă străduiesc să dau acele răspunsuri care să trezească o oarecare simpatie, fac apel la o înţelegere, care, în tot cazul, este uneori imposibilă. Celor care citesc le sunt recunoscătoare şi invit pe toată lumea să se implice mai mult în viaţa culturală. Pot avea mari satisfacţii participând la ridicarea pe scenă a unui spectacol sau la organizarea unui festival.

    Cu dragoste mă prezint în mijlocul cititorilor, pentru că dragostea dintre oameni trebuie să călăuzească în special meşteşugul actoricesc. Teatrul e vis, şi eu cred că visând pătrundem într-o dimensiune misterioasă, în care trăim o altă viaţă.  

  • În căutarea eternei perfecţiuni

    BUSINESS Magazin împlineşte anul acesta 20 de ani, motiv pentru care la ediţia curentă a anuarului dedicata femeilor din afaceri, primul din seria de anuare ale BUSINESS Magazin, ne-am propus să le întrebăm pe femeile de afaceri despre felul în care arătau speranţele lor în urmă cu 20 de ani şi cum s-a dovedit, într-un final, parcursul lor profesional. Le mulţumim tuturor celor care şi-au făcut timp pentru această introspecţie şi pentru faptul că, în majoritatea cazurilor, au ales să împărtăşească cu noi speranţele lor şi modul în care ele şi întâmplările prin care au trecut le-au modelat într-un final viaţa. Publicăm aceste exemple în principiu ca să motivăm şi alte femei, poate aflate la început de carieră (şi bărbaţi, dacă vorbim despre celelalte proiecte ale noastre), să îşi urmeze visurile profesionale, să aibă un ghidaj în ceea ce priveşte construirea unui parcurs profesional care să li se potrivească atât cu nevoile, cât şi cu aspiraţiile şi calităţile lor. Într-o lume care vinde imaginea „femeii perfecte”, care le face pe toate, credem că avem nevoie de nişte repere mai aproape de realitate. Goana continuă după perfecţiune este obositoare – iar atingerea acesteia pe cele două planuri, personal şi profesional, se dovedeşte a fi, de multe ori, imposibilă. Aflăm de la intervievatele din catalog că „E OK să îţi urmezi visurile profesionale, dar şi să iei o pauză ca să te dedici familiei”. Important este să alegi care dintre acestea reprezintă prioritatea la un moment dat în viaţă, cât şi oamenii care te înconjoară pentru susţinerea în aceste direcţii.

    De asemenea, este bine să ne reamintim că în orice drum, chiar şi cel care pare de succes extrem din afară, este OK să ai obstacole, cât şi să faci greşeli. „Am învăţat să aştept, să am răbdare, să am încredere, să nu mă dau bătută. Rezilienţa? A devenit unul din ingredientele mele secrete, iar aceşti 20 de ani au fost ca un curs intensiv de formare a caracterului. Acum nu mai visez la praf de stele, ci sunt fericită să strălucesc chiar şi fără el”, spune una dintre femeile de afaceri din anuarul curent, a cărei poveste vă invităm să o descoperiţi, alături de celelalte din anuar.

    Veţi descoperi că în  căutarea perfecţiunii eterne în carieră şi viaţa personală, este esenţial să ne îndreptăm atenţia către realitate şi să acceptăm că obstacolele şi greşelile fac parte din procesul de creştere şi învăţare. Femeile de afaceri intervievate în anuarul BUSINESS Magazin demonstrează că echilibrul între aspiraţiile profesionale şi viaţa personală este posibil, iar prioritizarea acestora este crucială în diferite etape ale vieţii. În loc să căutăm perfecţiunea absolută, ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea personală şi profesională continuă, recunoscând că fericirea şi succesul nu vin întotdeauna conform standardelor preconcepute, ci din acceptarea şi gestionarea experienţelor şi situaţiilor cu care ne confruntăm în călătoria noastră.

    Ioana Matei este editor Business Magazin

    Metodologie: Business MAGAZIN publică, an de an, răspunsuri de la cele mai vizibile antreprenoare sau reprezentante ale multinaţionalelor, a căror prezenţă în paginile următoare a fost asigurată în baza unor criterii devenite deja tradiţionale: polivalenţa (varietatea proiectelor în care sunt implicate — în business şi în afara businessului); notorietatea; gradul de implicare socială; depăşirea obstacolelor din parcursul profesional; numărul de angajaţi şi veniturile companiilor pe care le reprezintă (date oferite de reprezentanţii firmelor sau regăsite în datele publice disponibile). De-a lungul timpului, misiunea de a ne limita la doar 100 de nume din businessul românesc a devenit tot mai dificilă, astfel că titlul acestui proiect a rămas doar un simbol al proiectului început cu ani în urmă – veţi regăsi la ediţia din acest an 130 de interviuri ale femeilor din businessul românesc, fie ele antreprenoare sau reprezentante ale multinaţionalelor.

    Legendă interviu:

    ♦ Care erau aspiraţiile dvs. în urmă cu 20 de ani? 

    ♦ Au coincis acestea cu realitatea? ♦

    Cum credeţi că vor fi următorii 20 de ani pentru dvs., compania sau industria pe care o reprezentaţi?

  • Cum se ridică un oraş în Pipera

    Pe 23 de hectare ale fostei platforme Pipera creşte acum Nusco City, un complex care va reuni 4.000 de apartamente, un parc central, un spital, o zonă comercială, grădiniţă şi şcoală, un hotel şi birouri – un orăşel în Capitală. Pe lângă acest proiect, care are o valoare estimată de peste 1 miliard de euro şi implică regenerarea urbană a zonei, dezvoltatorul Nusco Imobiliara mizează acum şi pe un proiect de vile, Nusco Green Homes, amplasat în zona Tunari, a cărui primăfază va fi livrară în 2024. Care sunt planurile pentru dezvoltarea proiectelor, ce aşteptări are de la viitor şi care sunt elementele cheie în strategia companiei, povesteşte Michele Nusco, CEO al Nusco Imobiliara.

    „Nimic nu se pierde, totul se transformă”, spunea chimistul francez Antoine Lavoisier. Principiul se oglindeşte şi în povestea platformei Pipera, care şi-a scris primele capitole în vremea comunismului, când zona a găzduit o zonă industrială de elită, destinată electronicii şi electrotehnicii din România. Venirea capitalismului a schimbat destinul platformei, care acum se află într-un proces amplu de regenerare urbană de mari dimensiuni şi va găzdui Nusco City. „Fără doar şi poate suprafaţa mare a terenului a făcut ca visul meu să devină tot atât de mare, astfel că de când mă ocup de operaţiunile de business din România acesta a devenit visul meu – realizarea şi dezvoltarea celui mai mare proiect de regenerare urbană din Bucureşti.

    Sigur, de-a lungul zecilor de ani de când deţinem cele 23 de hectare ale fostei platforme Pipera am avut multiple oferte din partea mai multor investitori, numai că răspunsul a fost de fiecare dată <nu>, întrucât aşteptam acest moment matur pentru ca piaţa să poată primi un ansamblu mixt de asemenea dimensiuni. Fiind în România de peste 15 ani, am traversat fiecare etapă de maturizare a pieţei, astfel că vedeam cum zona Pipera, Aviaţiei, Floreasca se dezvoltă şi cresc tot mai mult”, povesteşte Michele Nusco, CEO al Nusco Imobiliara cum s-a născut ideea acestui proiect.

    Nusco City va reuni 4.000 de apartamente, din care au fost livrate 622. În acest moment, proiectul se află în faza a doua a dezvoltării rezidenţiale, care reuneşte 828 de apartamente. În această fază este inclusă realizarea unui parc interior de 8.000 mp. „Totodată, odată cu livrarea acestei faze vom da în folosinţă către comunitatea noastră şi parcul natural pe care îl extindem la o suprafaţă totală de 14.000 mp, de la cei aproximativ 10.000 de mp de acum”, afirmă Michele Nusco. Tot el adaugă că planurile pentru proiect vizează şi construirea unei şcoli, dar aceasta se află, în prezent, în faza finală de concept, fiind în discuţii strânse cu viitorul beneficiar, urmând etaptele de autorizare şi construcţie. Reprezentantul Nusco Imobiliara se aşteaptă ca în septembrie 2026 primii elevi să treacă pragul şcolii. Întrucât planurile proiectului includ un hotel şi un spital, în prezent compania se află în discuţii cu potenţiali chiriaşi. Din cele 828 de apartamente care urmează să fie livrate în a doua fază a proiectului, 285 de unităţi au fost tranzacţionate în trei luni de la eliberarea autorizaţiei de construcţie. „Planurile noastre de dezvoltare au avut mereu o determinare aparte, astfel că, prin Nusco City ne-am dorit să îndeplinim conceptul de oraş de 15 minute (15 minutes city), pentru că proiectul nostru permite cu adevărat acest lucru şi oferim clienţilor noştri toate facilităţile de care au nevoie la doar câteva minute de casă”, susţine Michele Nusco.

    „Atât jucătorii din industrie, cât şi clienţii îşi doresc nu doar metri pătraţi, ci un real reper de locuire. În acest moment, proiectele care se vând bine sunt cele care au înţeles acest lucru şi oferă clienţilor un stil de viaţă complet.”

    Massimiliano Fuksas, proprietar, Fuksas Studio

    Din cele peste 23 de hectare ale proiectului, circa un sfert – 5,6 hectare – sunt atribuite zonelor verzi şi infrastructurii. „În prezent, lucrăm îndeaproape cu noul nostru partener Fuksas Studio – unul dintre cele mai recunoscute studiouri de arhitectură din Italia şi din lume, care desenează masterplanul întregului proiect şi care prevede creşterea spaţiului destinat zonei verzi din interiorul proiectului”, declară Michele Nusco.

    Prin colaborarea cu studioul de arhitectură Fuksas, clasat pe locul 58 în lume în topul firmelor de profil, dezvoltatorul îşi doreşte să aducă în Bucureşti „proiecte cu amprenta celor internaţionale şi de mare anvergură”. Masterplanul din cadrul Nusco City de care se va ocupa Fuksas Studio va redesena frontul stradal de peste 600 de metri liniari din şoseaua Pipera 48. Odată cu acest proiect arhitectural, zona va deveni un punct emblematic pentru Bucureşti, dar şi pentru România. „Sunt încântat să contribui la acest nou context urban, unul dintre cele mai dinamice şi interesante până în prezent. Viziunea dezvoltatorului pentru proiectul său de regenerare urbană în capitala României m-a inspirat într-un mod diferit pentru a mă implica direct în designul acestui plan urban”, explică Massimiliano Fuksas, proprietar, Fuksas Studio. Firma pe care o conduce, împreună cu Doriana Fuksas, are birouri în Roma, Paris şi Shenzhen, iar pe parcursul ultimilor 50 de ani s-a implicat în proiecte variate – urbane, aeroporturi, muzee, centre culturale, spaţii pentru muzică, centre de birouri sau proiecte de amenajare interioară.

    Cât priveşte investiţia destinată primei faze din Nusco City, aceasta a depăşit 70 de milioane de euro (pentru 622 unităţi livrate), iar cea de-a doua necesită o investiţie de peste 130 de milioane de euro (828 unităţi în dezvoltare). Prima fază a Nusco City a fost finanţată cu creditare obţinută de la CEC Bank, cu o valoare de 40 de milioane de euro, iar pentru cea de-a doua fază, compania se află în prezent în plină desfăşurare procesul de finanţare. Antreprenorul preconizează că pentru această fază a proiectului compania va accesa fonduri de peste 50 de milioane de euro, de la două bănci. „Bugetul previzionat al întregului proiect şi masterplan estimăm că va depăşi 1 miliard de euro”, declară Michele Nusco. Finalizarea întregului proiect Nusco City are ca termen estimat de finalizare între 5 şi 7 ani, în funcţie de factorii economici, geopolitici sau socio-politici, conform anteprenorului.

    Tot el spune că proiectul reprezintă o regenerare urbană de mare anvergură pentru oraş, pentru că readuce la viaţă o zonă industrială a oraşului şi „o va transforma într-un cartier-emblemă. Suntem focusaţi, mai ales, pe calitatea vieţii în cadrul proiectelor noastre, astfel că spaţiile verzi ocupă un loc important pentru noi, iar distanţele dintre clădiri lasă cartierul să respire, plus beneficiile şi facilităţile unui ansamblu mixt, cu absolut totul la îndemână.” Zona Pipera a fost o platformă industrială, iar în jurul terenului aflat în portofoliul dezvoltatorului s-au construit multe clădiri de birouri în anii trecuţi; „iar acum noi am venit cu componentă extinsă de rezidenţial, care să echilibreze zona”, spune CEO-ul Nusco Imobiliara.

    Massimiliano Fuksas (foto dreapta), proprietar al Fuksas Studio, se ocupă de masterplanul Nusco City, care implică redesenarea frontului stradal de peste 600 de metri liniari din Şoseaua Pipera 48.

     

    În Nusco City principalul client este cel care lucrează în zonă, desigur acest lucru este datorat chiar zonei. Dat fiind că în zonele Floreasca, Aviaţiei, Pipera reunesc, în prezent, peste un milion de metri pătraţi de birouri, locuinţele din proiectul care se dezvoltă pe platforma Pipera îi vizează direct pe cei care lucrează în aceste zone. „Totodată, în ultimul an, din cauza evenimentelor geopolitice, am observat un aflux de clienţi din afara ţării, care doresc să îşi securizeze cât mai bine investiţiile, alături de investitorii locali. Însă, desigur, avem şi clienţi din zonă, care şi-au dorit şi îşi doresc un upgrade, clienţi cu profesii liberale, avocaţi, notari, arhitecţi, antreprenori, dar şi angajaţi ai companiei şi colaboratori”, punctează Michele Nusco.

    Nusco City a fost lansat în iarna anului 2020 şi a livrat prima fază în al doilea trimestru din 2023. Faza a doua se află în plină dezvoltare, construcţia începând în toamna anului trecut, iar primele unităţi vor fi livrate în al treilea trimestru din 2025. Constructorul proiectului Nusco City este compania Pedro Construct, iar de vânzările proiectului se ocupă compania de consultanţă imobiliară North Bucharest Investments.

     

    Miza pe Tunari

    În portofoliul dezvoltatorul Nusco Imobiliara se regăseşte şi Nusco Homes – un nou ansamblu rezidenţial de vile în nordul Capitalei – în zona verde a oraşului Tunari, cu o investiţie estimată la peste 30 de milioane de euro. Pe un teren de peste 50.000 de mp, Nusco Homes va găzdui 118 de vile de şase tipuri şi este dezvoltat în două faze. Acest proiect este dezvoltat în două faze, prima fază, care reuneşte 52 de vile, urmând să se finalizeze în vara acestui an. „Credem cu tărie în zona Tunari, astfel că vom continua planul de dezvoltare în această zonă cu terenul pe care îl deţinem chiar vis a vis de terenul proiectului Nusco Green Homes, unde avem disponibil un lot de 30.000 mp şi unde vom dezvolta în viitor un proiect de apartamente şi zone comerciale”, susţine antreprenorul. Tot el punctează că pentru dezvoltarea celei de-a doua faze compania se află în proces pentru accesarea unei finaţări de 6 milioane de euro, iar termenul de finalizare se leagă de avize, autorizaţii, factorii economici şi geopolitici.

    „Cu Nusco Green Homes, vrem să aducem în Tunari acelaşi nivel de calitate şi stil de viaţă cu care sunt obişnuiţi clienţii din Bucureşti. Am pus accent pe zona de infrastructură, spaţii verzi comune şi ideea de comunitate privată. În paralel cu prima fază, lucrăm şi la grădiniţa care va avea o capacitate de peste 150 de copii. Ulterior primei faze, vom demara şi faza a doua, cu care vrem să închidem zona de vile şi să dezvoltăm centrul comercial din cadrul Nusco Green Homes”, conform lui Michele Nusco. În acest proiect de case, sunt utilizate, conform reprezentantului companiei, finisaje de top, precum panouri fotovoltaice, pompe de căldură, faţade parţial ventilate, sisteme de climatizare de ultimă generaţie, tâmplărie Pinum Doors & Windows sau terase finisate tip deck. Facilităţile ansamblului includ un parc de peste 2.000 de mp, alei şi spaţii verzi, locuri de joacă, zone de sport, dar şi spaţii dedicate animalelor de companie, spaţii de socializare şi de relaxare.

    Ansamblul rezidenţial se adresează familiilor care îşi doresc un altfel de stil de viaţă, într-un proiect complet integrat şi departe de aglomerarea urbană, dar cu acces rapid la mijloace de transport, la aeroport, la şcoli, grădiniţe, spitale, centre comerciale, dar şi cu ieşire facilă către drumurile spre munte şi spre mare. Proiectul oferă şase tipuri de vile: Toscana, Lombardia, Campania, Sicilia, Calabria şi Sardinia, cu diverse compartimetări şi suprafeţe, fiecare cu grădini proprii, atent amenajate.

     

    O discuţie legată de preţ

    Antreprenorul spune că în cazul proiectului dezvoltat în Pipera, în faza a doua a Nusco City preţul mediu este, în prezent, de 2.600 euro Ă TVA/mp. În cadrul Nusco Green Homes, preţul este per unitate, „dat fiind că aici avem un proiect de case, unde infrastructura reprezintă un aport mare din preţ, plus toate celelalte beneficii şi facilităţi dezvoltate şi create pentru această nouă comunitate exclusivistă. Preţurile aici pornesc de la 295.000 euro Ă TVA per unitate”, spune reprezentantul companiei. Pe viitor, preţurile finale ale unităţilor rezidenţiale vor fi marcate şi influenţate aproape întotdeauna de costurile cu materialele de construcţii, schimbarea imprevizibilă a măsurilor fiscale, lipsa forţei  de muncă. Toate aceste componente joacă un rol important în ecuaţia preţurilor în domeniul imobiliar. „În ceea ce ne priveşte, un alt factor care contribuie la preţul final al apartamentelor şi caselor dezvoltate de noi este însăşi nivelul ridicat de calitate al întregului proiect şi produs pe care îl livrăm clienţilor noştri. În ceea ce priveşte întreaga piaţă, cine va avea stoc spre vânzare va putea dicta preţul în piaţă, însă blocajul autorizărilor ultimilor ani a dus şi va duce la o scădere a ofertei în piaţa rezidenţială din Bucureşti. De asemenea, un alt factor care aduce noi creşteri în preţurile unităţilor rezidenţiale este calitatea proiectelor livrate în piaţă, calitate net superioară, având în vedere continua maturizare a pieţei autohtone de real estate”, punctează Michele Nusco.

    El este de părere că odată cu pandemia a apărut necesitatea spaţiilor de locuire mai mari, dar şi posibilitatea de a avea o curte privată. Ca urmare, a crescut apetitul clienţilor pentru vile. „Deja vedem că apar proiecte, cum este şi al nostru, care vor să integreze toate facilităţile extinse care există în proiectele de apartamente din cadrul oraşului. De asemenea, şi apartamentele la parter prevăzute cu o curte interioară privată sunt foarte solicitate în Nusco City. Astfel, ne dorim ridicarea standardului de dezvoltare a pieţei de case şi apartamente la parter cu grădină proprie. Proiectele noastre sunt foarte bine primite de piaţă, de către cumpărători şi de investitori. De altfel, pe piaţa de apartamente deja proiectele nu mai concurează în finisaje, ci în setul de facilităţi oferite clienţilor”, afirmă antreprenorul.

    El admite totuşi că apartamentele vor suscita, în continuare, cel mai mare interes, din motive absolut fireşti, legate de bugete, stoc, disponibilităţi şi o ofertă variată în piaţă. „Casele şi vilele, deşi dorite de noi toţi au un public mai restrâns, astfel că şi oferta va rămâne sub cea a apartamentelor. Încă un motiv semnificativ, în raportul dintre acestea, este oraşul aglomerat şi care nu permite dezvoltarea caselor aşa cum permite dezvoltarea apartamentelor”, subliniază Michele Nusco. El spune că a observat în ultimii ani o atenţie tot mai mare a dezvoltării pentru proiecte de calitate. Atât jucătorii din industrie, cât şi clienţii îşi doresc nu doar metri pătraţi, ci un real reper de locuire. În acest moment, „proiectele care se vând bine sunt cele ale dezvoltatorilor care au înţeles acest lucru şi oferă clienţilor un stil de viaţă complet. Credem că acest trend o să devină din ce în ce mai accentuat şi datorită noilor norme de sustenabilitate. Iar dacă viziunea dezvoltatorului este către frumos, calitate şi facilităţi, atunci vom avea proiecte cu adevărat spectaculoase”, susţine Michele Nusco.

    El crede că în România, deşi aflată în plină dezvoltare, sunt încă foarte multe oportunităţi „ce pot fi potenţate de oameni de business cu viziune, care au un ochi bun în identificarea unei locaţii pentru investiţii inteligente. Poziţionarea geopolitică a ţării, creşterea economică constantă post comunism, depăşirea – de cele mai multe ori – cu succes a numeroaselor crize din numeroase surse, sunt doar câteva din avantajele României pe harta investiţională a Europei”, consideră antreprenorul.

    Despre dezvoltarea afacerii antreprenorul de origine italiană spune că fiecare investiţie şi achiziţie realizată de companie reprezintă un moment cheie, „deoarece acestea au format, cărămidă cu cărămidă, parcursul nostru. Iar faptul că am ajuns – în sfârşit – la îndeplinirea visului meu cel mai mare de când sunt prezent în România (care a devenit, practic, casa mea) şi anume dezvoltarea celui mai mare proiect de regenerare urbană din Capitală, mă face să mă simt foarte bucuros de acest milestone atins de compania noastră.”

    Michele Nusco îşi aminteşte că încă din copilărie a văzut cum se implica tatăl său în afaceri. „Practic, eu aşa am crescut, primele mele amintiri sunt din fabricile noastre din Italia, unde tata mă lua cu el, iar eu mă jucam în rumeguş. Şi tot practic, am crescut din rumeguş şi până la viziune de management şi strategii de business, de la noi din familie şi din întreaga experienţă acumulată până acum. Iar, cel mai frumos lucru în acest domeniu este că dinamica în care se desfăşoară te ţine în continuă şi continuă învăţare.” În opinia lui, niciun produs nu seamănă cu celălalt, proiectele sunt din ce în ce mai axate pe calitate, facilităţile şi standardele de locuire sunt tot mai performante, piaţa se află în permanent proces de maturizare, iar clientul este tot mai sofisticat. 

    Dezvoltatorul imobiliar a fost evaluat anul trecut la valoarea de peste 400 milioane de euro, procesul de evaluare fiind realizat de compania KPMG în România. Efectuat la cererea companiei Nusco Imobiliara, procesul de evaluare a durat două luni şi a inclus  toate activele din portofoliul dezvoltatorului imobiliar, precum şi proiectele de dezvoltare avute în vedere în perioada viitoare.

    Afacerea familiei Nusco pe plan local a început în 1991, primii paşi fiind legaţi de producţia de uşi la o fabrică din Pipera; ulterior, Mario Nusco a preluat integral unitatea de producţie, iar numele companiei este Pinum. După 2000, antreprenorul italian şi-a diversificat activitatea pe piaţa românească, avându-i alături pe fii săi, Michele şi Luigi. Portofoliul de business al familiei originare din zona Napoli din Italia cuprinde pe lângă afacerile imobiliare şi producătorul de uşi Pinum. Deşi o bună parte din timpul său Michele Nusco o petrece lucrând, executivul-antreprenor îşi dedică finalul de săptămână pasiunilor şi familiei, indiferent că alege să rămână în România sau să meargă în Italia.

    Michele Nusco este căsătorit şi are trei copii. El este CEO al Nusco Imobiliara de 16 ani, fiind implicat în afacerile familiei de 25 de ani; el reprezintă a treia generaţie de lideri a afacerii de familie. Fiecare zi de muncă începe, pentru el, cu o vizită pe şantiere, la fiecare proiect care este în dezvoltare, aşa cum a văzut şi a învăţat de la toţi liderii familiei Nusco. Se implică în toate proiectele şi cunoaşte detalii despre fiecare aspect al afacerii, începând cu cercetările şi studiile, deciziile privind locaţiile, arhitecţii şi designerii, marketingul, PR şi vânzările. „Cea mai bună decizie este ca am rămas şi preluat, din generaţie în generaţie, businessul de familie. Experienţa este, de fapt, întreaga lecţie a oricărui om de business, în ideea în care traversarea tuturor etapelor au, desigur sensul lor, astfel că acestea vin – de fiecare dată – la pachet cu lucruri bune şi mai puţin bune. Provocările ne ajută mereu să creştem, să devenim mai buni în ceea ce facem, astfel că orice trăim poate fi o lecţie, dacă acesta ne este mindsetul”, conchide Michele Nusco.   

    Portofoliu

    Nusco Imobiliara a construit 1.300 de apartamente până la finalul anului trecut, iar în 2024 are în dezvoltare alte 828 apartamente şi 118 de vile. Portofoliul companiei include proiecte precum:

    ►  Premio – ansamblu de tip rezidenţial premium boutique

    ►  complex rezidenţial Citta Park

    ► clădirea de birouri Nusco Towers

    ► clădirea de birouri Caramfil

    ► clădirea de birouri Floreasca One

    ► clădirea de birouri Floreasca Two

    ► Parcul Comercial Pipera

    ► Nusco City Faza 1; Nusco City Faza 2 – lansată şi în dezvoltare; Nusco City

     

    Faza 3 – pregătită pentru lansare

    ► Nusco Homes – ansamblu de vile din Nordul Capitalei

    SURSA: compania

  • Am înţeles că singurul lucru care îi mai motivează pe oameni sunt banii, dar cât poţi să mai creşti salariile?

    D iscutând cu un amic despre fotbal, despre politică, despre şansele lui Geoană la Cotroceni, despre războiul din Ucraina – dacă vine aproape de noi -, inevitabil am ajuns să discutăm despre schimbările sociale care se întâmplă în jurul nostru odată cu noile generaţii care văd altfel lucrurile pentru că pornesc de la un nivel mai ridicat de trai, salarial, social faţă de cel de la care am pornit noi în anii ’90.  Concluzia lui, având oameni în subordine, este că pe aceştia nu îi mai motivează lucrurile care ne-au motivat pe noi – să fii cineva, să ajungi undeva, iar dacă acest lucru implică şi bani mai mulţi, este bine. Pe noi sărăcia ne-a motivat până la un punct. Şi, odată ce l-am atins, ne-am uitat în jur la alte lucruri. Noile generaţii nu mai sunt motivate de o profesie, de o funcţie, de o poziţie într-o companie, de a face un lucru care pare greu de făcut, de a primi felicitări şi aplauzele celor din jur şi ale şefilor. Nimic din toate acestea pare să nu mai conteze. A fi doctor, a fi inginer, a fi avocat, a fi profesor nu mai este ceva de prestigiu. Sunt prea mulţi avocaţi pe piaţă, profesorii sunt consideraţi cei mai slabi oameni şi nimeni nu mai vrea să fie profesor pentru că această profesie are o percepţie proastă în societate în primul rând pentru că au salariile mici şi nimeni nu are un respect pentru cineva care are un salariu mic. Doctorii sunt văzuţi ca fiind şmecheri care iau bani de la bolnavi. Poate a fi marsterchef este o smecherie acum. Mai poţi să-i motivezi pe oameni doar prin bani, dar şi banii ăia sunt limitaţi – cât mai poţi să creşti salariile?

    „Absent nemotivat sau prezent demotivat?” este întrebarea lui.

    Aproape nimeni nu mai vrea să preia responsabilităţi, nimeni nu vrea să lucreze cu alţi oameni, nimeni nu vrea să fie responsabil de ceea ce fac oamenii din echipă şi din subordine, nimeni nu ar vrea să crească în organigramă dacă asta implică lucruri mai multe de făcut. Mulţi ar vrea să fie directori sau patroni imediat, dar fără să preia din “crucea” lor, ci numai din câştigurile lor.  Toate lumea se uită la câştigurile pe care le obţin firmele la care lucrează, ar vrea ca banii să fie împărţiţi, dar nimeni nu ar vrea să-şi asume riscuri pentru acele investiţii sau pentru a face acei bani.  Cei care lucrează în domeniul resurselor umane spun că vechile generaţii trebuie să se adapteze la noile generaţii, şi nu invers. Cum spunea cineva la conferinţa Zf HR Trends 2024, directorul de HR sau cei care lucrează în HR trebuie să fie acum mai mult psihologi pentru angajaţi decât oameni care să fie responsabili de organigramă, de head-hunting, de politicile de motivare. Toată lumea vrea empatie, dar cine să facă bugetul, cine să facă vânzările, cine trebuie să îndeplinească targeturile etc.? Pentru că piaţa muncii este strânsă, pentru că firmele încă mai au nevoie de angajaţi, pe care nu îi găsesc aşa de uşor, trebuie să se adapteze la schimbările sociale care se întâmplă. Demotivarea, lipsa de interes pentru un lucru sau altul, protestul la locul de muncă prin neimplicare fac parte din viaţa unei companii, iar dacă patronii, dacă acţionarii vor să ţină compania în viaţă, vor să supravieţuiască cu ea peste ani, trebuie să se adapteze. Digitalizarea, automatizarea, robotizarea înlocuiesc o parte dintre oameni dar nu pe toţi, aşa că tot trebuie să lucrezi cu oameni. Fără motivare, fără energie, fără determinare nu poţi să creşti sau creşti mult mai greu, fără foame de rezultate nu poţi să ai rezultate, inerţia din rezultatele trecutului te duce până la un anumit punct, până vine concurenţa peste tine, până vin schimbările tehnologice şi te trezeşti că ai pierdut pariul cu viitorul. Concluzia este că am ajuns într-un punct în care am intrat pe un platou şi este mai greu să găseşti resurse de motivare şi de energie pentru a creşte în continuare.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • De ce atât de mulţi manageri nu ştiu să fie manageri?

    Un angajat nu părăseşte o companie, ci îşi părăseşte şeful”, se spune şi poate că de cele mai multe ori aşa este. Una dintre cele mai universale probleme în ceea ce priveşte munca este reprezentată de şefii slabi. Cum se ajunge în aceste situaţii? Parte din motivul pentru care atât de mulţi oameni se confruntă cu un manager prost este că, în societatea noastră, asociem caracteristici de personalitate precum carisma cu semnificaţia că cineva are abilităţi de conducere puternice, scrie un articol publicat pe platforma Fast Company. Dar personalitatea nu este singurul motiv pentru care atât de mulţi oameni nu îşi plac şefii. De multe ori, oamenii se află în funcţii de conducere pentru că au fost buni în ceea ce făceau, dar apoi primesc puţine sau deloc îndrumări cu privire la cum să îi conducă pe alţii. De asemenea, managerii lor adesea nu au primit niciodată formare în domeniul managementului şi, în multe cazuri, improvizează din mers. Cine are noroc ajunge să aibă un manager emoţional inteligent care îşi asumă responsabilitatea de a descoperi cum să lucreze eficient cu oamenii pe care îi gestionează. Mai des însă, oamenii se trezesc blocaţi lucrând după cum cred ei că este corect, fără îndrumare, sau devin frustraţi de un şef care nu ştie ce face. Şi, adesea, ajung să plece. Într-un episod al podcastului The New Way We Work, Lia Bosch, fondatoarea firmei de consultanţă Thrive People Strategies din Statele Unite, vorbeşte despre de ce atât de mulţi manageri nu pot să conducă eficient şi cea mai bună modalitate de a învăţa să fii un manager mai bun. Ea observă că cel mai mare obstacol pentru managerii noi este că adesea sunt promovaţi din motive greşite. Managerii noi vor fi adesea promovaţi pentru că au făcut o muncă bună din rolul lor anterior şi există o poziţie deschisă sau au fost foarte productivi sau compania îi vrea să îi păstreze. Ea mai spune că un manager bun îşi petrece 75% din timpul său cu munca de management. Acest lucru implică construirea relaţiilor şi încrederii, gestionarea muncii, supravegherea dezvoltării carierei şi rezolvarea problemelor. Cele mai multe companii nu le oferă managerilor timpul necesar pentru a face acest lucru, iar cei mai mulţi manageri nu îşi abordează slujbele în acest fel, ceea ce înseamnă adesea că managerii nu sunt foarte buni la ceea ce fac. Una dintre cele mai mari greşeli pe care managerii le fac (şi lucrul pe care angajaţii îl urăsc cel mai mult) este însă micromanagementul. Bosch spune că managerii neexperimentaţi recurg adesea la aceasta pentru că simt că îşi pierd controlul asupra muncii şi nu au încredere în angajaţii lor să o facă aşa cum ar face ei. Dar, spune ea, managerii grozavi explică de ce şi îşi lasă angajaţii să descopere cum. Am aflat cu surprindere că chiar şi în companii din România există în continuare manageri sau chiar CEO care îşi tratează angajaţii ca pe nişte copii: le pun limite legate de timpul petrecut „la ţigară” şi le organizează întreaga „agendă de lucru” (calculează cât timp au de petrecut de la o întâlnire, de exemplu, până să revină la birou). În lumea muncii de azi, postpandemie, micromanagementul este cu atât mai nepotrivit: şefii care intervin prea des sau prea extensiv în activităţile subordonaţilor lor capătă o reputaţie proastă, iar cele mai progresiste organizaţii au început să aprecieze autonomia angajaţilor mai mult decât supravegherea, scrie Harvard Business Review. Cercetările arată că oamenii au reacţii emoţionale şi fiziologice puternic negative la ajutorul inutil sau neaşteptat şi că acesta poate eroda relaţiile interpersonale. HBR îl citează pe generalul George S. Patton al armatei SUA, lider într-unul dintre cele mai tradiţionale grupuri de comandă şi control din lume, care a înţeles pericolul micromanagementului: „Nu spune niciodată oamenilor cum să facă lucrurile. Spune-le ce să facă şi te vor surprinde cu ingeniozitatea lor”.

    Poate dacă s-ar întâmpla acest lucru, chiar şi managerii ar avea de câştigat: şi-ar elibera din timpul destinat controlului angajaţilor pentru propria îmbunătăţire ca lideri.  

    Ioana Matei este editor Business Magazin

  • Una din cinci companii de construcţii rezidenţiale din Germania raportează anulări de proiecte

    Anulările din sectorul german al construcţiilor de locuinţe sunt în creştere, relevă un sondaj ifo recent. Una din cinci companii (19,6%) a raportat comenzi anulate. În februarie, procentul era de 17,7%. „Situaţia în sectorul construcţiilor de locuinţe se menţine tensionată. Nu există suficiente comenzi pentru a compensa anulările“, arată Klaus Wohlrabe, de la ifo.

  • Bicicletele devansează maşinile ca mijloc de transport în Paris

    Bicicletele au luat faţa maşinilor la capitolul mijloace de transport în Paris, scrie The Local. Un sondaj recent al Institut Paris Region, o agenţie de planificare urbană, a găsit că parizienii au optat pentru biciclete pentru 11,2% din deplasările din oraş, faţă de doar 4,3% pentru maşini.

     

  • Mihai Bordeanu, Dacia: Chinezii au ajuns să valideze modelul de business al Dacia, acela de a proiecta o maşină care să fie accesibilă de la bun început

    ♦ Dacia a demarat deja producţia de preserie a lui Duster III în paralel cu Duster II, iar din iunie încep livrările către clienţi ♦ Duster III va avea în premieră numai motorizări pe benzină, fie şi pe GPL, fie electrificate – un motor de 1,2 litri 130 CP mild-hybrid sau unul de 1,6 litri full-hybrid de 140 CP.

    Lansarea multor mărci chinezeşti în Europa, dar şi în România nu reprezintă o concurenţă pentru Dacia, consideră Mihai Bordeanu, managing director, Dacia brand south eastern Europe & Country Head Romania, în contextul în care producătorii auto din China aplică acelaşi model precum brandul românesc.

    „Nu ne este şi nu ar trebui să ne fie teamă de mărcile chinezeşti. În primul rând, ce fac chinezii, practic, este o validare a modelului nostru de business. Dar noi ştim să facem treaba asta, mă refer la design to cost şi la grija pentru client şi pentru buzunarul lui. Ştim să o facem de mult şi o facem constant, pentru că n-am ieşit niciodată din formula asta. Dar este de luat în calcul,  şi ne uităm, observăm“, a spus Mihai Bordeanu.

    Dacia a lansat în România şi Europa o primă tranşă de comenzi pentru Duster III, iar acum dealerii pot prelua comenzi cu livrare din vara acestui an.

    „În România am început cu Duster III în premieră cu cele mai scumpe versiuni, online, cu câteva sute de maşini. După, am lansat comenzile după Rabla Clasic pentru Duster III şi suntem la 90% echipări de top, peste jumătate 4×4, o treime hibrid. Acum trebuie să ţinem ritmul cu producţia“, a spus Mihai Bordeanu, managing director, Dacia brand south eastern Europe & Country Head Romania, într-un interviu acordat ZF.

    Dacă producţia actualului model a fost influenţată de lipsa componentelor electro­nice în ultimii 2-3 ani dar şi de scumpirea materiilor prime, momentan nu se anunţă noi probleme care să afecteze Duster III. Acum la momentul discuţiei nu sunt pro­bleme anunţate cu aprovizionarea de com­ponente, dar cumva o incertitudine continuă în piaţă. Spre exemplu nu trebuie să uităm de criza din Marea Roşie“, a explicat directorul.

    Mihai Bordeanu a subliniat că în momentul de faţă, în care există un recul în vânzările de maşini electrice, piaţa vine spre Dacia, care are un singur model electric în gamă şi care pariază pe motorizările pe GPL pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon.

    „Instinctul a fost bun în ceea ce priveşte gama de motorizări, iar piaţa vine acum spre noi. În plus, nu discutăm doar de maşini electrice, ci şi de infrastructură aici. Mai mult, mizăm în continuare pe GPL, care are o cotă importantă din vânzări“, a spus şeful de ţară pentru Dacia.

    Pe de altă parte, în timp ce producţia creşte, piaţa auto locală a suferit o contracţie în primul trimestru de zece procente, respectiv 25% în martie.

    „Contracţia pieţei s-a simţit în primul rând în cazul persoanelor fizice. Avem pe de-o parte inflaţia care a erodat veniturile,  schimbările programului Rabla, dar lucrurile se vor reaşeza“, a spus Mihai Bordeanu.

    Dacia va miza mai departe şi pe comerţul online cu maşini, dar cu livrare la concesionar, astfel încât dealerul nu va fi eliminat din procesul de vânzare, cu toate că maşinile sunt facturate direct de Renault Commercial Roumanie, iar dealerul are statut de agent.

    „Am avut un record de comenzi online în primul trimestru, am ajuns la 4.000 de unităţi. Dar reţeaua rămâne în continuare baza, iar maşinile sunt livrate la repre­zen­tanţă deoarece ei stabilesc relaţia cu clientul. Mizăm mai departe pe reţea şi nu vom avea modificări sau reduceri. Să treci dintr-un model de business în altul este foarte greu, dar acum acest sistem cu comenzi online şi livrare la dealer funcţionează bine în România şi nu intenţionăm să îl schimbăm“, a spus directorul.

     

    Mutare la Renault: francezii au decis să producă Renault Duster în Turcia pentru piaţa locală şi ţările din CSI, pentru a înlocui exporturile din Rusia

    ► Cea de-a treia generaţie a lui Duster va fi produsă şi în Turcia, dar sub emblema Renault. Dacia rămâne pe piaţa din Turcia, dar cu restul gamei, iar maşinile vor fi produse în România. Odată cu retragerea Renault din Rusia, modele precum Renault Duster nu mai sunt produse nici la Moscova la AvtoFraMos şi nici la uzina Lada de la Togliatti şi implicit nici nu mai sunt vândute în statele CSI.

    ► „Am decis să producem la Bursa Renault Duster pentru piaţa din Turcia pentru a putea vinde şi în spaţiul ex-sovietic. Nu avea sens să le producem în România deoarece acestea sunt cu alte specificaţii. Turcia nu este în UE şi implicit nu sunt aceleaşi regulamente, la fel şi statele din Asia Centrală. Dacă le produceam în România, le-am fi produs mai scump deoarece volumele nu sunt mari, iar când creşti complexitatea producţiei, reduci eficienţa şi creşti costurile“, a explicat Denis Le Vot, CEO-ul mărcii Dacia. Mai mult, Renault Duster va fi exportat în premieră şi în Australia.