BusinessMagazin

Blog

  • Profituri de peste 30% in dezvoltarea imobiliara

    "Au fost momente in timp cand profitul era de 150% si peste", a spus Radu Lucianu, partener al companiei imobiliare, intr-o prezentare sustinuta la Zilele Biz, "dar in prezent se lucreaza cu rate intre 30% si 60% per proiect". Variatia este data de costurile de achizitie a terenului si de constructie, in special.

    Din punctul de vedere al dezvoltatorului, in mod normal un proiect rezidential ar trebui sa aibe o rentabilitate de minimum 30% per proiect, a apreciat Andrei Diaconescu, partener al casei de investitii Capital Partners. Daca developerul apeleaza si la finantare bancara, in proportie de doua treimi din totalul sumei investite, "atunci ar trebui sa-si dubleze banii in fiecare an" , a mai spus Diaconescu. El a precizat ca pentru un investitor financiar – un fond de investitii – poate fi interesant chiar si o rentabilitate usor sub 30%, pentru ca riscurile sunt ceva mai reduse.

    De cealalta parte, Dennis Selinas, director al fondurilor de investitii administrate de Charlemagne Capital – cu investitii in proiecte ca Asmita Gardens si imobilul de birouri Cascade Euro Tower – spune ca pentru fondul administrat este interesant doar un return minimum de 30-35%, luand in calcul ca lucreaza si cu finantari bancare.

  • Videoclipuri cu Beatles

    Fresca a unor vremuri (anii ’60) si-a unui stil de-a face muzica (Beatles), filmul Juliei Taymor (cunoscuta pentru „Frida“) incadreaza o suma de povesti personale integrate in iuresul revolutionar al epocii. Iar actorii aduc toti cu celebri cantareti ai ultimelor decenii, de la John Lennon la Kurt Cobain.

    Unul dintre acele filme de care ori te indragostesti, ori le urasti (eu m-am indragostit de anumite scene si am urat altele), „Across the Universe“ se potriveste cinefililor extremi, adica exact celor pe care riscul de-a se plictisi copios la un film nu-i sperie deloc. De ce? „Across the Universe“ este un muzical, dar nu orice fel de muzical. Cum spune si regizoarea, daca la alte filme de acest gen intai se imagineaza povestea si de-abia apoi se compun cantecele, aici a fost invers: cantecele existau si pe baza lor a fost brodata o poveste cat mai emblematica (si prin urmare banala). 33 dintre cele mai celebre melodii ale formatiei Beatles marcheaza momentele-cheie din viata a sase personaje, care afecteaza si se lasa afectate de cele mai importante evenimente ale anilor ’60 (razboiul din Vietnam, asasinarea lui Martin Luther King, revolutia sexuala etc.).

    Astfel, il avem pe Jude (Jim Sturgess), angajatul unui santier naval din Liverpool, care ajunge ilegal in Statele Unite, unde vrea sa-si cunoasca tatal. Aici face cunostinta cu Max (Joe Anderson), un student care se razvrateste impotriva familiei sale si pleaca la New York impreuna cu Jude, pentru a fi gazduiti de frumoasa cantareata Sadie (Dana Fuchs). Alaturi de ei, formand o adevarata enclava muzical-revolutionara, vin Jo-Jo (Martin Luther McCoy) si Prudence (T.V. Carpio), grupul urmand sa fie completat de Lucy (Evan Rachel Wood), sora lui Max, a carei poveste de dragoste pentru Jude este coloana vertebrala a filmului.

    Sentimentele sunt exprimate cu ajutorul melodiilor Beatles (reinterpretate de actorii filmului), protestele impotriva razboiului din Vietnam tot pe muzica sunt scandate, nemultumirile, nelinistea si nefericirea personajelor tot de muzica se folosesc pentru a ajunge la spectatori si pentru a-i da forma acestei povesti, scoasa din banalitate doar de ambalaj. Un ambalaj care a mai fost folosit. In 2001, „Moulin Rouge!“ al lui Baz Luhrmann spunea o poveste de dragoste la fel de putin originala, intr-un context social la fel de framantat (haoticul – si la fel de revolutionarul din punct de vedere artistic – sfarsit de secol XIX) intr-un mod cat se poate de original. Iar cand Christian ii canta lui Satine „All You Need Is Love“, treceai fara ezitare peste vocea usor nesigura a lui Ewan McGregor si te moleseai pe fotoliul din cinema de parca tocmai vedeai ultimele scene din „Mandrie si prejudecata“ (nu varianta cu Keira Knightley!). La „Moulin Rouge!“ era imposibil sa respecti dureroasa regula „Never Fall in Love“, ceea ce nu se poate spune despre „Un cantec strabate lumea“.

    Ambitioasa oda a lui Taymor pentru anii ’60 nu respecta nicio lege cinematografica si, fara a avea lentoarea unui film „de stare“, se remarca doar prin atmosfera. Regizoarea pica in toate capcanele, fara urma de ezitare, si ofera o succesiune de momente („ai facut un sir de videoclipuri“, i-au reprosat criticii americani) uimitoare din punct de vedere vizual, dar doar atat. Scenografia este superba, dar artificialitatea ucide emotia, iar actorii nu reusesc sa lege povestea, lasand impresia ca au filmat oarecum separat, in fata ecranului verde, iar Taymor i-a reunit apoi, intr-un efort matematic, in care artificiile vizuale capata o importanta la fel de mare ca si emotia actorilor. Deranjant este si faptul ca actorii fac playback. Cantecele sunt inregistrate de Sturgess, Wood, Fuchs etc., dar majoritatea nu sunt cantate pe platourile de filmare: efectul este deranjant in timpul scenei marsului impotriva razboiului din Vietnam, de exemplu, cand zgomotul de fond este acoperit total de glasul lui Sturgess, ceea ce amplifica sentimentul de artificial si cautat.

    Total indiferenta la conventii, Taymor isi introduce personajele cand si cum vrea: Prudence, de exemplu, intra pe fereastra in apartamentul lui Sadie si este brusc adoptata de micul grup. Dupa cateva scene in care nu face decat sa se indragosteasca de Sadie si sa cante un sensibil „I Want To Hold Your Hand“, dispare brusc pentru a reaparea in aventura acvatic-onirica initiata de Dr. Robert (Bono).

    Proiectul Juliei Taymor a fost suficient de fantezist pentru a atrage o multime de vedete. Daca pe Bono il recunosti imediat in rolul lui Dr. Robert, pe Joe Cocker sunt mai putine sanse sa-l identifici in multitudinea de personaje meteorice: el joaca rolul unui vagabond care canta la colt de strada si canta atat de bine, incat Taymor revine asu-pra lui de trei ori. Nici Salma Hayek, vedeta din „Frida“, nu lipseste de pe generic. Ea interpreteaza nu una, nici trei, ci cinci infirmiere care canta si se unduiesc in cosmarul lui Max/Joe Anderson, reintors „cu sechele“ de pe frontul din Vietnam.

    Max este si protagonistul celui mai inspirat moment al filmului, in care sute de tineri sunt recrutati de un Uncle Sam care declama asurzitor „I want you!“ (vezi albumul Beatles „Abbey Road“) si-i usuie pe o adevarata linie de productie unde sunt „antrenati“ de soldati cu masti expresioniste, intr-un abracadabrant si dezumanizant montaj de miscari haotice si ritmuri industriale. Aici asemanarea lui Joe Anderson cu Kurt Cobain este evidenta, iar o multime de detalii si trimiteri ii asociaza oarecum pe Jo-Jo cu Jimi Hendrix, pe Sadie cu Janis Joplin sau pe Jude cu John Lennon. Cum spuneam, o Justice League of America foarte muzicala, dar lipsita de putere de convingere.

    „ACROSS THE UNIVERSE“/„UN CANTEC STRABATE LUMEA“. R: JULIE TAYMOR. D: JIM STURGESS, EVAN RACHEL WOOD, JOE ANDERSON, DANA FUCHS, MARTIN LUTHER McCOY, T.V. CARPIO, BONO, JOE COCKER, SALMA HAYEK.
    DIN 23 NOIEMBRIE.

  • Muzeul imaginar

    Judecand dupa felul cum arata aceasta „Oglinda a lumii“ (de la calitatea hartiei si a reproducerilor pana la layout), dupa caracterul captivant al textului, dar si dupa foarte generosul sistem de marketing care a insotit intreaga lansare romaneasca (de la regizarea aparitiei simultane a volumului, la noi si in Anglia – si nu oriunde, ci la Thames & Hudson -, si pana la invitarea autorului la Bucuresti cu ocazia evenimentului), avem certitudinea ca aceasta cutezanta va fi rasplatita cum se cuvine de publicul nostru cititor/amator de arta.

    Julian Bell, autorul lucrarii, este pictor, nascut intr-o familie cu gena artistica (tatal sau este Quentin Bell, artist si critic, biograf al lui John Ruskin si al Virginiei Woolf, iar bunicul – Clive Bell, unul dintre cele mai ilustre nume ale criticii de arta britanice ale acestui secol, „campion“ al post-impresionismului, membru al grupului Bloomsbury). Nu am insista asupra acestei pozitii biografice faste, daca nu ar fi justificat gradul inalt de interes al perspectivei autorului asupra istoriei artei (adica: de ce o noua istorie, cata vreme avem monumente ale genului, datorate lui Ernst Gombrich, Kenneth Clark, Elie Faure sau René Huyghe?). Pozitia lui Bell presupune o dubla familiaritate: cea cu arta perceputa ca tema principala a formarii sale timpurii, pe de-o parte, si cea cu arta (pictura) ca obiect al profesiei sale. Doua tipuri de intimitate care asigura o privire din interior asupra fenomenului, o privire necorupta de anchiloza locurilor comune pe care le favorizeaza tonul ex cathedra si nici de permanenta nostalgie a sintezei care il chinuie pe istoricul de profesie.

    Compasul lui Bell are o deschidere remarcabila, pe care putine lucrari de acest tip indraznesc sa si-o asume: scruteaza arta lumii incepand cu epoca picturilor rupestre si reuseste sa o aduca la pragul mileniului III. Interesat nu de curente, ci de operele de arta ca obiecte individuale, Bell cauta sa le gaseasca elementele particulare si sa le defineasca suflul interior, dar si sa le relationeze cu contextul cultural. Excursia artistica a lui Julian Bell este o tentativa de constituire a unui Muzeu imaginar (in genul celui imaginat de Malraux), in care exponatele sunt cel mai adesea insolite.

    Julian Bell, „Oglinda lumii, O noua istorie a artei,
    Editura Vellant, Bucuresti, 2007

    Noutati

     

  • Noutati

    Lege si dezordine

    Un caz judiciar de o simplitate deconcertanta il arunca pe avocatul apararii, Spät, in vartejul unor indoieli si anxietati care ii depasesc nu doar credinta in justitie, ci si ratiunea. Milionarul Isaak Kohler, cel care il angajase sa il reprezinte, savarsise o crima la lumina zilei, in fata a numerosi martori oculari. Condamnat in virtutea a numeroase probe la douazeci de ani de detentie, Kohler tine totusi sa iasa basma curata si il arunca pe Spät pe niste piste fantasmagorice, totul pornind de la prezumtia existentei unui alt faptas. La inceput sceptic, avocatul, nu doar inabil, ci si minat de viciul alcoolului, ajunge printr-un ciudat concurs de imprejurari sa obtina achitarea condamnatului. O victorie cu miros de esec, cata vreme tot esafodajul moral in care crezuse pana atunci se prabuseste iremediabil. Romanul scriitorului elvetian, publicat in 1985, a fost ecranizat in 1993 si a primit o nominalizare la premiile Golden Globe.

    Friedrich Dürrenmatt, „Justitie“,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2007

    Paradisul indian

    Un roman ce descrie povestile unor occidentali exilati, de bunavoie sau siliti, in India: un arheolog francez complexat, un ziarist incepator, un agronom american si un industrias englez, aflati in trena unor intregi cohorte de hippies sau junkies. Cu totii sunt fascinati de India, fara insa sa o priceapa cum se cuvine, cu totii incearca sa scape de constrangerile civilizatiei moderne, crezand ca India este miracolul care le va salva sufletul si le va izbavi mintea de cosmarul timpului prezent. Niciunul dintre ei nu pare sa vada mizeria extrema de pe strazi, absurdul ritualurilor perpetuate din alte vremuri, bataliile dintre clanuri sau pozitia femeilor, umilite la fiece pas si constranse, adesea, sa se sinucida atunci cand le moare sotul. Actiunea romanului, care readuce in memorie moda misticii hinduse, se desfasoara in plina criza occidentala, in anii ’80, atunci cand tineretul cauta sa descopere o alternativa la decadenta civilizatiei iudeo-crestine.

    Pascal Bruckner, „Paria“,
    Editura Trei, Bucuresti, 2007

  • Tymbark cumpara paste fainoase

    Ca urmare, Lubella S.A. va prelua controlul facilitatii de productie din Oradea, al marcii Arnos si al unei cote de aproape 10% din piata romaneasca de paste fainoase (cote valorice, sursa Nielsen, iunie-iulie 2007). Tymbark Maspex, prezenta pe piata romaneasca din 1996, produce in fabrica la Valenii de Munte si are in portofoliu marcile sucurile Tedi, nectarul Tymbark, La Festa (cicolata si cappucino), ceaiurile instant Ekland si crema pudra pentru cafea Coffeeta.

  • A cumparat case de 13,2 mil. euro

    Potrivit PerfectCasa, agentia imobiliara care a intermediat tranzactia, apartamentele au fost vandute la un pret de 3.400 de euro pe metru patrat, preturile finale ale apartamentelor variand in functie de etaj, suprafata si pozitionare in imobil. "Apartamentele au fost vandute chiar dinainte de a se turna fundatia blocului, pretul de 3.400 euro/mp datorandu-se cererii foarte mari", spune managerul general al agentiei, Simona Costache.

    Apartamentele au fost vandute in doua etape: prima etapa, unde negocierile au durat doar 2 zile fiind tranzactionate 9 apartamente si un penthouse, locuintele avand intre 95-200 metri patrati construiti respectiv 646 mp penthouse-ul. Valoarea lor s-aridicat la pretul de 4.500.000 euro + TVA. Ulterior au fost vandute alte 14 apartamente intr-o tranzatie de 6.650.000 euro + TVA, valoarea cumulata a tranzactiilor fiind de 13.268.500 euro.

    Apartamentele au fost cumparate de un om de afaceri roman cu intentia de a fi date spre inchiriere, potrivit oficialilor PerfectCasa.

  • Reteaua Georgescu

    Dintr-un anumit punct de vedere, Radu Georgescu poate fi comparat cu Ion Tiriac. Au aceeasi strategie de a se alia cu parteneri de afaceri puternici, foarte cunoscuti. Si amandoi folosesc apoi in avantajul companiilor lor numele acestor parteneri. Majoritatea articolelor din presa, vorbind despre Radu Georgescu sau despre vreuna dintre cele patru companii aflate sub brandul umbrela Gecad – Gecad Technologies (cea care a lansat brandul Axigen), ePayment, Gecad Net si Gecad Software – mentioneaza si acum prima si probabil cea mai mare tranzactie in domeniul IT de pana acum a antreprenorului, faptul arhicunoscut ca Microsoft a cumparat tehnologia antivirus RAV produsa de Georgescu. Faptul mai putin stiut e ca intelegerea cu Microsoft a prevazut ca de fiecare data cand Microsoft vorbeste public despre tehnologia de securitate, timp de trei ani, sa mentioneze numele producatorului initial, Gecad. A fost concesia facuta de gigantul american in negocieri. „Nu era putin lucru sa vorbeasca Bill Gates de tine din doua in doua saptamani“, spune Georgescu.

    S-ar putea spune ca Georgescu a mai facut o potrivire perfecta, acum, cand Bill Gates nu mai vorbeste despre Gecad. Ati auzit de Axigen? E un software pentru gestionarea comunicatiilor prin e-mail la nivel de server, adresat in special furnizorilor de servicii de acces la internet (ISP). Cisco Systems e cel mai mare furnizor de echipamente pentru acesti ISP, de la cabluri de fibra optica la echipamente mult mai complexe si chiar software. Si, de putina vreme, unul dintre actionarii indirecti in Axigen, tranzactie anuntata saptamana trecuta. Radu Georgescu tine sa precizeze foarte exact ca investitia este in Axigen si nu in Gecad, un brand mult mai cunoscut.

    Datele partii publice a tranzactiei sunt urmatoarele: un consortiu de investitori din care fac parte fondurile de investitii Global Finance si 3TS – Cisco Growth Fund III au cumparat 11,76% din actiunile Axigen cu 2 milioane de euro. Partea inca in umbra a tranzactiei – probabil asa va si ramane – este reprezentata de identitatea celorlalti participanti in acest consortiu. In total e vorba de sapte nume, doua cele deja pomenite, ale fondurilor de investitii, si cinci ale unor persoane fizice. Georgescu spune doar ca „sunt persoane din businessul global si nu doresc sa se stie“. Cei sapte au fost alesi dintr-un numar total de 20 de pretendenti, selectati intr-o prima etapa de Radu Georgescu si Ted Cominos, unul dintre vechii partenerii ai lui Georgescu, fost director al cabinetului de avocatura Linklaters si implicat la vremea respectiva in negocierile cu Microsoft, acum devenit reprezentant al consortiului de investitori in board-ul Axigen.

    Povestea atragerii investitorilor a inceput acum mai bine de sase luni. Georgescu si Cominos, acesta din urma bun cunoscator al mecanismelor de venture capital, fiind el insusi partener in cadrul fondului de investitii Ethemba Capital LLP. A rezultat o lista cu douazeci de nume, pe care fie Georgescu, fie Cominos trebuia sa le contacteze si sa le atraga in discutii. Obiectivul financiar a fost unul fix, 2 milioane de euro, la fel ca si pachetul de actiuni scos la vanzare, ceea ce punea aprecierea proprie asupra valorii de piata a companiei la 15 milioane de euro.

    Ulterior, dupa trierea celor sapte, fiecare dintre ei a fost liber sa faca o oferta in limita celor 2 milioane de euro. Patru dintre ofertanti au fost dispusi sa dea chiar suma maxima, spune Georgescu, iar oferta a fost suprasubscrisa de 8 ori. Adica suma ofertelor a fost de 16 milioane de euro.

    Dar banii nu au fost primul obiectiv al lui Georgescu. O spune chiar el: „Nu am avut vreodata vreo problema si nici nu am in continuare de a-mi autofinanta si mai departe companiile“. Pe langa software, Georgescu a investit in timp si in domeniul imobiliar, avand acum un portofoliu estimat de unii dintre apropiati la 30-40 de milioane de euro si investeste in titluri de la bursa din Bucuresti si la cele straine. Una din experientele profitabile de pe bursa a fost achizitia de actiuni Google in momentul cand pretul lor era de nici 200 $, pentru a le vinde in momentul cand cotatiile au ajuns la 400 $. Daca le-ar fi pastrat, ar fi putut vinde astazi la peste 700 $.

    Procentele detinute de investitori „au fost impartite inegal, dupa regula – cum sa spun fara sa sune urat? – a liberului arbitru“, spune Georgescu, sugerand ca el a fost cel care a impus procentele. Fiecare dintre actionari a fost deci ales avand ca principal criteriu potentialul de crestere a numarului de clienti pe care sa-l poata aduce. „Alternativa era sa o luam noi, mestesugareste, cum am facut si cu RAV. In 10 ani de zile am ajuns unde am ajuns. Dar acum stim ca exista niste scurtaturi, ne uitam spre niste deal-uri mari pe care le-ar putea aduce investitorii nostri.“

    De partea cealalta, a cumparatorilor, Axigen este o afacere buna. Tehnologia din spatele produsului este considerata de multi ca inovatoare. Si chiar daca anul acesta cifra de afaceri a Axigen nu va depasi 300.000 de euro – foarte putin, daca ne raportam la evaluarea de 17 milioane asupra companiei, data de vanzarea procentelor -, este bine pozitionata in piata acestor produse. Conform companiei de analiza a pietei Radicati din Statele Unite, Axigen are o cota de piata pe segmentul serverelor de e-mail la nivel global de 0,52%. Cinci milioane de casute de e-mail folosesc astazi Axigen. Si, un amanunt deloc de neglijat, aceasta prima runda de investitii in start-up-ul Axigen le ofera actionarilor prioritate la viitoarele runde de investitii.

    „Cisco are un exercitiu financiar sanatos, are exces de cash, a avut decizii investitionale bune in trecut, e normal sa cauti o metoda cat mai buna de a investi, iar un fond cu experienta ca 3TS poate face aceste investitii mai bine“, spune Bogdan Constantinescu, country manager al Cisco Systems pentru Romania si Republica Moldova. Constantinescu se ocupa de activitatea companiei de telecomunicatii in aceste doua tari, dar nu si de investitiile Cisco. Facand o paranteza, Cisco este cunoscuta in industria telecom prin faptul ca s-a extins prin achizitii si apoi prin faptul ca scenariul preluarilor este relativ asemanator; in multe dintre companiile achizitionate, Cisco este deja actionar minoritar. Georgescu spune insa ca exclude cedarea controlului catre alta companie si urmareste mai degraba o listare la bursa. „Daca nu credeam ca aceste companii din grupul Gecad pot ajunge in cativa ani la o valoare de 200, chiar 500 de milioane de euro, nu ma apucam de treaba. Am vazut numere suficient de mari, nu ma amuza sa mai construiesc o firma de niste sute de mii, niste milioane“, spune Georgescu.

    Faptul ca marile corporatii din domeniul tehnologiei incep sa aloce fonduri pentru investitii incepe sa fie un curent, remarcat si de seful Cisco din Romania. „Cred ca pentru marile companii, un fond de investitii devine deja o tendinta si in acelasi timp o necesitate“, spune Bogdan Constantinescu.

    De altfel, Cisco nu e prima companie IT care actioneaza ca un fond de investitii si care activeaza in Romania. Primul exemplu este Intel Capital, ramura a producatorului american de procesoare Intel, care este de mai mult de doi ani in actionariatul companiei romanesti de software Siveco.

    Dezvoltarea unui brat de venture capital pentru o companie ca Intel are sens din mai multe motive. In primul rand cel strategic, acela de a dezvolta piata pe care activeaza. „Intel este puternic implicat in domeniul educatiei si acesta a fost unul dintre motivele principale cand am ales sa investim in Siveco. Atunci cand internetul era la inceputuri si voiam sa dezvoltam mai mult piata de PC-uri, am ales Centrum.cz, astazi al doilea portal din Cehia“, explica Dan Lupu, senior manager in cadrul Intel Capital si sef al biroului din Romania. „Cu toate acestea, ne uitam in acelasi timp cu atentie la partea financiara a investitiei. Doar in cazuri extreme am investi fara sa aiba sens din punct de vedere financiar.“

    Un fond de investitii de 10-20 de milioane de euro este si unul dintre planurile lui Radu Georgescu, insa pentru un viitor mai indepartat. Flerul in alegerea partenerilor i-ar folosi si in acest caz.

    O umbrela pentru branduri

  • Cadere accentuata la bursa

    "Pe masura ce atingem valori din ce in ce mai scazute, investitorii cu pierderi in portofoliu vand din ce in ce mai mult, cumparatorii fiind investitori pe termen mediu sau lung, care aduc bani pentru a profita de momentele foarte bune de intrare", spune Adrian Simionescu, director general Vienna Investment Trust.
    Panica la vanzare poate fi observata cel mai usor in evolutia companiilor cu rezultate financiare peste asteptari, cum sunt Banca Transilvania (simbol TLV) sau Banca Romana pentru Dezvoltare – Societe Generale (simbol – BRD), care inregistreaza in continuare pierderi. In aceste cazuri, vanzatorii marcheaza, totusi, profit, deoarece, in ciuda scaderilor din ultimele luni, titlurile au un randament pozitiv pentru intreg anul 2007.
    Situatia este asemanatoare si in cazul SIF-urilor, unde caderea este chiar mai mare, chiar daca, dupa primele 10 luni, societatile au inregistrat profit. Mai mult decat atat, valoarea unitara a actiunilor raportata la activul net, raport care arata valoarea reala a unei actiuni, este mult mai mare decat pretul de tranzactionare. Cea mai diferenta apare in cazul SIF Oltenia (simbol – SIF5), unde valoarea este de 5,05 lei dupa raportarile financiare la 10 luni, iar pretul mediu din piata este de 3,8 lei.
    Revenirea de la minus mai mare, peste trei procente) la un minus mai mic (circa doua procente) s-a realizat pe fondul unor volume mari de tranzactionare. Valoarea tuturor tranzactiilor realizate a fost de aproape 28 milioane euro, operatiunile incheiate la BVB ridicandu-se la peste 25 milioane euro, mult peste media de 17 milioane euro din cursul anului. "Revenirea pe volume" este considerat un factor care poate duce la sustinerea cresterii si in zilele urmatoare.
    Moneda nationala s-a depreciat astazi pana la 3,5 lei pentru un euro, principala cauza fiind considerata decizia Merrill Lynch de a recomanda "vanzare" pentru actiunile Erste Bank din cauza prezentei in Romania, zona uc risc investitional in crestere. Analistii considera posibila deprecierea leului pena la 3,6 – 3,7 lei/euro pana la sfarsitul anului.
    Corelarea pietei autohtone cu pietele internationale nu a functionat deloc astazi, majoritatea burselor din vestul europei inregistrand cresteri dupa ce s-au aflat la minimele din ultimele trei luni. Regiunea din care facem si noi parte, Europa Centrala si de Est, a continuat scaderea. Pana la ora inchiderii sedintei de tranzactionare de la noi, indicele polonez WSE WIG pierduse peste un procent, iar indicele BUX al bursei din Budapesta tot un procent. Codasii de astazi am ramas noi, cu un minus de peste 2%, si bulgarii, unde SOFIX a cazut aproape 4%.

    Cititi o analiza despre tendintele inregistrate de piata de capital din Romania in editia din aceasta saptamana a BUSINESS Magazin

  • O umbrela pentru branduri

    Grupul Gecad este organizat in patru activitati principale, fiecare separata din punct de vedere juridic si operational.

    Gecad Software. Nucleul administrativ al grupului si cea mai veche companie a acestuia (1992). Servicii si consultanta in IT.

    Gecad ePayment. Este formata din doua divizii – ePayment, serviciul de plati prin internet destinat exclusiv pietei romanesti, si Avangate, serviciu online de distributie specializat pe produse software. La sfarsitul lui 2006, an pentru care Gecad ePayment si-a bugetat o cifra de afaceri de 3 milioane de euro, compania avea peste 86% din piata de plati electronice.

    Gecad Technologies. Infiintata in 2001, compania a lansat in 2005 produsul Axigen Mail Server, solutie de mesagerie si server de e-mail destinat companiilor si furnizorilor de internet. Reteaua de distributie cuprinde 107 companii care vand Axigen in 60 de tari.

    Gecad Net. Compania vinde produse software de la Microsoft, Trend Micro si Adobe, exclusiv in Romania prin gecadshop.ro. In 2005, Gecad Net a avut venituri de circa 4 milioane de euro, constituind principala sursa de venituri a grupului. Anul trecut, compania a lansat Sentinet, solutie de administrare a securitatii informatice de la distanta, din care a estimat ca va obtine venituri de 2-3 milioane de euro anual.

  • Mai multe tranzactii in 2008

    El a mentionat intr-o prezentare sustinuta la Zilele Biz ca in acest an se estimeaza ca numarul tranzactiilor va fi mai redus decat in 2006 (96, fata de 134 anul trecut), in conditiile in care valoarea medie – circa 40 de milioane de euro, excluzand tranzactiile de valori foarte mari (vanzarea Rompetrol sau BCR) – a fost oarecum similara.
    Cele mai dinamice domenii sunt, in opinia lui Filipidescu, productia, constructiile si servicile financiare. Sectorul industrial ramane un punct forte al Romaniei, care continua sa atraga un numar important de investitori straini. Constructiile, incluzand sectorul imobiliar, sunt cel mai dinamic sector dupa rata de crestere anuala, devenind o tinta favorita pentru investitii, in timp ce cnsolidarea sectorului financiar va continua, apreciaza analistul Raiffeisen Investment.
    In domeniile in care piata s-a consolidat partial – servicii financiare sau farmaceutice – valoarea tranzactiilor va fi mai ridicata, dar in rest companiile nu au valori atat de mari, considera Matei Filipidescu.