Intreaga industrie a securitatii informatice isi are samburele intr-o teorema de punct fix care afirma ca exista programe a caror executare produce ca rezultat tocmai codul programului Initial, informatica era considerata o ramura a matematicii. Apoi a reusit sa se elibereze de sub tutela matematicilor si a virat spre inginerie. Nici aici nu s-a simtit grozav, asa ca si-a declarat independenta academica si tot mai adesea este considerata o stiinta de sine statatoare, care se cheama Computer Science (pe scurt, CS). Insa matematicienii nu s-au lasat pagubasi si au continuat sa o teoretizeze. Incercand sa afle ce anume se poate calcula si ce nu, cativa matematicieni au demonstrat ca orice poate face un computer se poate realiza folosind doar trei operatii foarte simple. De aici, au ajuns repede la o posibilitate de a reprezenta orice program ca pe un numar natural. Acum erau deja pe teren propriu, asa ca s-au jucat nestingheriti. Printre teoremele pe care le-au formulat – si, desigur, demonstrat – s-a intamplat sa fie una care le-a atras atentia si programatorilor. Mai precis, era vorba de o teorema (de punct fix – in termeni matematici) care afirma ca exista programe a caror executare produce ca rezultat tocmai codul programului. Programatorii au luat-o ca pe o provocare. S-au straduit si chiar au reusit sa scrie astfel de programe (numite uneori quine, dupa numele filosofului si logicianului american W. V. Quine). Problema era insa ca acestea straluceau prin splendoarea inutilitatii lor: nu faceau altceva decat sa se reproduca! Aici intervine prima analogie cu lumea vie: daca tot se reproduc, inseamna ca pot sa se inmulteasca. Si astfel s-a nascut o noua provocare pentru programatori: sa conceapa programe care sa se inmulteasca. Ideea nu era chiar noua, fiindca scriitorii de science fiction o avusesera inca de pe la inceputurile anilor 70. David Gerrold – cunoscut mai degraba ca scenarist pentru seriale de televiziune precum Star Trek si Zona crepusculara – a publicat in 1972 romanul When H.A.R.L.I.E Was One, in care descrie un program de calculator care se inmultea infectand alte programe. Programul se numea VIRUS si putea fi contracarat doar de un alt program, numit ANTIBODY. Trei ani mai tarziu, John Brunner publica romanul The Shockwave Rider, in care descrie niste programe numite worms (viermi) care se raspandeau prin retelele de calculatoare pentru a distruge informatii. Abia la inceputul anilor 80, Fred Cohen, un doctorand al Universitatii Southern California, si-a propus sa studieze posibilitatea de realiza programe capabile sa se inmulteasca. Pentru partea experimentala a folosit un computer VAX 11/750 echipat cu un sistem de operare Unix si cu un program auto-reproductibil pe care tot el l-a conceput. Rezultatele au fost cat se poate de concludente: in scurt timp (doar 19 secunde, dupa unele surse) toate fisierele din sistem contineau codul programului auto-reproductibil. Termenul computer virus ii este atribuit insa indrumatorului tezei lui Fred, profesorul Len Adleman, care preda nu doar CS, ci si biologie moleculara. Definitia standard a unui virus: un program care este capabil sa infecteze alte programe, modificandu-le astfel incat sa cuprinda o copie a propriului cod. Programul infectat va actiona la randul sau ca un virus. De fapt, in acceptiunea actuala, un virus este considerat doar fragmentul de cod care paraziteaza un program numit gazda, pe care-l foloseste ca purtator. Analogia cu lumea vie este evidenta. De notat ca in limba romana pluralul folosit in biologie este virusuri, in vreme ce in informatica s-a incetatenit virusi. Din pacate, virusii au parasit curand laboratoarele academice si s-au raspandit in lumea larga. La inceput, s-au propagat prin intermediul dischetelor si a diverselor BBS-uri, succesul cel mai notabil reprezentandu-l virusul Michelangelo, care a lovit computere din toata lumea in anul 1991. O intreaga industrie de programe antivirus s-a nascut si a inceput un joc de-a soarecele si pisica in care creatorii de virusi sunt mereu cu un pas in fata. In 1992, un cracker bulgar zis Dark Avenger inventeaza virusii polimorfi, care-si modifica mereu codul, astfel incat sa nu poata fi depistat de motoarele de scanare antivirus. Internetul insa a oferit virusilor mediul perfect de propagare, infectiile capatand dimensiuni colosale. Iar pentru ca meniul sa fie complet, alaturi de virusii propriu-zisi au aparut si alte rude apropiate: viermi, cai troieni, spioni. Si alaturi de toate, spam. Rezultatul final este ca astazi computerele noastre sunt intr-o perpetua stare de asediu.
Blog
-
Stare de asediu
-
Biroul digital
Ce au in comun telefoanele mobile, computerele, laptopurile sau serverele dintr-o companie? De pilda, un nou concept: biroul digital. Parintele sau, compania Intel, a considerat ca daca exista o casa digitala, atunci se poate inventa si biroul digital. Zis si facut. Biroul digital presupune existenta unei platforme comune si interconectarea mai multor computere. Dar asta e tehnologie si nu intereseaza pe toata lumea. Important este rezultatul acestei idei: toti angajatii ajung sa aiba acces instant la orice tip de informatie. O binecuvantare pentru sefi si un motiv in minus ca angajatii sa fie stresati. Plus productivitate mai mare pentru companie, deoarece unul dintre cele mai importante active ale unei organizatii este informatia, printre altele din cauza ca este depozitata dezordonat iar interconectarea se face uneori dificil.
De ce este necesar biroul digital? Pentru ca angajatii sa petreaca mai putin timp facand cercetari sau analizand uriase baze de date. Cuvantul de ordine pentru biroul digital este instantaneu: desi zeci de utilizatori acceseaza reteaua in acelasi timp, totul merge cu precizie, fara intarzieri, fara blocaje. Pare ireal? Pentru mii de companii din intreaga lume este mai mult decat real. Biroul digital le ajuta acum sa faca fata mai bine activitatilor unice de procesare, indiferent ca se ocupa cu productia de aparatura electrocasnica, carcase pentru computere sau incaltaminte.
-
Ce ofera biroul digital
Biroul digital este, in esenta, un mediu in care computerul devine centrul atentiei. Iar activitatile IT sunt preluate de un creier numit procesor.
UN SISTEM IT considerat stabil, sigur, performant si usor de folosit.
CONECTIVITATE UNIVERSALA si interoperabilitate excelenta cu o gama larga de dispozitive de comunicare, fie cu fire, fie wireless.
MUNCA DE ECHIPA INSTANTANEE, indiferent cat de dispersati din punct de vedere geografic sunt utilizatorii.
OBTINEREA DE INFORMATII RELEVANTE pentru fiecare angajat este mai rapida si facilitata de PC, chiar si in cazul unor baze de date cu volum foarte mare.
-
Am laptop, Internet unde gasesc?
Site-ul realizat de americanii care opereaza portalul Internet.com se vrea o agenda a tuturor punctelor de conectare Wi-Fi din lume.
Asta se intreaba orice om de afaceri sau manager care tocmai a coborat din avion in- tr-una din metropolele din Europa, America sau Asia. De fapt, nici turistii nu ar trebui sa evite aceste intrebari. Pentru ca Wi-Fihotspotlist.com prezinta la zi informatii despre retelele de conectare la Internet fara fir, prin unde radio (Wi-Fi) din toate orasele mari ale lumii. Exista destule conexiuni gratuite, mai ales in aeroporturi, insa pentru cele mai multe este necesara achizitionarea unor carduri de acces, de aceea trebuie sa aflati dinainte unde puteti face acest lucru si in ce locuri vi se ofera conectivitate.
Asta daca doriti sa va cititi e-mailul, sa aflati ultimele stiri, mai ales cele de acasa si pentru a putea accesa serverul companiei pentru a putea descarca ultimele rapoarte de activitate sau prezentari interactive pentru clienti si parteneri.
Site-ul http://wi-fihotspotslist.com, realizat de americanii care opereaza portalul Internet.com, se vrea o agenda a tuturor punctelor de conectare Wi-Fi din lume. O astfel de conexiune de mare viteza la Internet costa in general 5 euro pe ora, dar exista si carduri prepaid cu oferte mai avantajoase. In general, operatorii Wi-Fi nu ta-xeaza la traficul efectuat.
Pagina de Internet are numai un scop informativ, de aceea informatiile sunt gratuite si nu necesita inregistrarea in vreo lista. Pentru informatii mai detaliate este bine sa accesati si site-urile furnizorilor de servicii Internet, in special pentru a afla setarile care trebuie facute la laptop pentru a accesa reteaua. Site-ul are un motor de cautare care poate localiza toate zonele de acoperire dintr-o tara, dar si zonele acoperite de Wi-Fi din orasele mari sau chiar din anumite cartiere in cazul metropolelor. Cu siguranta nu sunt prezentate toate locatiile Wi-Fi din lume, dar informatiile prezente pe site sunt suficiente pentru a va putea conecta laptopul la Internet aproape in orice capitala europeana si in orase din America, Africa, Asia si Australia.
La capitolul Romania de exemplu, mai este de lucru, nefiind listat decat un singur punct de acces la Internet pe unde radio, cel din Athénée Palace Hilton, pus la punct de Connex. Nu e nici o problema, reprezentantii companiilor furnizoare pot introduce aceste informatii pe site. Mai toate laptopurile de ultima generatie, in special cele realizate cu ajutorul tehnologiei Centrino sau Pentium M de la Intel, sunt dotate cu sisteme de conectare WiFi. Pentru laptopurile cumparate cu mai mult timp in urma exista cu siguranta noi adaptoare pentru a putea accesa Internetul prin unde radio.
-
Profesorul de viata
Cand lumea incepe sa-ti fuga de sub picioare, reinventarea personala e cea mai clara dovada de adaptabilitate, dar si cea mai eficienta metoda de supravietuire. In acest context, a aparut, cat se poate de previzibil, o indeletnicire care exploateaza nevoia oamenilor de a-si lepada pielea veche.
Cand totul in jurul tau urmeaza un trend ascendent, iar tu ramai in urma, primul pas pe care trebuie sa-l faci e sa te intrebi ce anume te opreste sa obtii ceea ce iti doresti chiar acum?, spune Felicia Dulea, marketing & development director la Coaching Institute, companie nascuta din dorinta Codecs de a-si largi oferta educationala printr-o colaborare cu Future Achievement International.
In strainatate, oamenii si-au gasit pe cineva care sa le spuna ce anume isi doresc, de ce nu se implineste si cum se pot realiza. E vorba de asa-numitul life coach (sau antrenor personal), care se afla undeva intre psihoterapeut si antrenor. Life coaching-ul speculeaza un principiu elementar: eficienta in viata profesionala este strans legata de viata personala. Scopul antrenorului personal este de a-ti arunca un colac de salvare, ajutandu-te sa indepartezi orice blocaje care te impiedica sa-ti atingi obiectivele profesionale; el nu face decat sa-si indrume invatacelul cum sa descopere ce anume sta in calea succesului.
Introspectia, tehnica intrebarilor, jocurile de rol, feedback, evaluarile, toate fac parte din arsenalul coach-ului de profesie. Pana la urma, relatia antrenor-client consta intr-un parteneriat, in care, la fel ca si antrenorul de pe banca tehnica a unei echipe de fotbal, instructorul de viata planifica impreuna cu clientul strategii, discuta cum sa castige un meci si cum sa fie cel mai bun. Numai ca, fata de fotbal, adversarul celui care apeleaza la antrenorul de viata e chiar el insusi, iar scopul partidei e sa devii mai bun decat erai.
Chiar daca formula pare cunoscuta din alte domenii, psihoterapia fiind – de altfel – si cel mai apropiat, exista totusi diferente majore: in urma intalnirilor cu instructorul personal de viata clientul ajunge sa isi do-reasca o schimbare, dobandeste noi abilitati si isi imbogateste cunostintele despre sine. Pe scurt, in vreme ce psihoterapia urmareste recuperarea, o tranzitie de la o stare disfunctionala la una functionala, coaching-ul urmareste descoperirea pur si simplu, o trecere de la functional la optim, punand accentul pe o abordare orientata spre viitor. Iar faptul ca, desi o ora de personal coaching porneste de la 150 $ in SUA, iar in Europa costa intre 100 si 350 de euro, in ultimii trei ani numarul persoanelor care au intrat in acest domeniu s-a dublat constant arata ca reteta e una de succes.
In Romania, acest domeniu se afla inca in fasa. E mai greu la inceput, deoarece oamenii nu stiu la ce sa se astepte, dat fiind faptul ca asa-numitul «life coach» nu este nici profesor, nici trai-ner, nici prieten, nici terapeut, mai spune Felicia Dulea. Prima impresie ar fi ca din lipsa de timp, interes sau bani majoritatea romanilor isi cauta singuri propria schema de succes. Pe de alta parte Virgil Ricu, fondatorul Chiron Consulting – una dintre putinele firme care ofera life coaching – sustine ca piata romaneasca nu este inca formata pentru asa ceva: Nevoia implicita este foarte mare dar, dupa toate probabilitatile, drumul pana la stadiul de nevoie explicita este inca destul de lung, spune Ricu. Faptul ca furnizorii autohtoni de astfel de servicii pot fi numarati pe degete spune totul despre receptivitatea romanilor.
Cu toate ca mediul de afaceri a explodat in ultimii ani, iar jucatorii din aceasta zona sunt cei mai expusi presiunii de a obtine rezultate in scurt timp, ceea ce le afecteaza intr-o proportie corespunzatoare viata personala, considera Ricu, managerii autohtoni nu se inghesuie inca sa apeleze la antrenorii personali. Totusi, cei care au indraznit sa scoata din buzunar 750 de euro pentru un program complet de coaching la Chiron Consulting, care dureaza sase luni si consta in 25 de sesiuni individuale a cate 50 de minute, au fost ma-nageri de vanzari, marketing manageri, analisti financiari sau specialisti in resurse umane. Acestia au reusit sa descopere unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui tip de consiliere si anume faptul ca nu se pierde timpul cu vizite la un cabinet situat in partea opusa a orasului. Discutiile cu instructorul personal pot avea loc la biroul celui interesat, prin telefon sau online, fara ca rezultatul sa aiba de suferit.
La randul sau, Andy Szekely, coach si fondator al companiei de consultanta AS Training, e convins ca life coaching-ul va ajunge in curand la maturitate in tara noastra, ca urmare a preluarii modelelor utilizate pe larg in Occident. Deocamdata, observa el, oamenii companiilor straine care activeaza in Romania sunt mult mai receptivi la acest sistem modern de lucru. Iar explicatia nu e greu de gasit: schimbarile culturale majore la care sunt supusi isi spun cuvantul. Szekely e, insa, optimist in ceea ce priveste evolutia coachingului personal in tara noastra: Indiferent de cine va da tonul, in cele din urma romanii vor intelege ca personal coaching-ul e cea mai la indemana si in acelasi timp eficienta metoda de a-si dezvolta punctele tari, calitatile si talentele.
-
Biliardul ceresc
Ciocnirea lumilor este considerata de multi cea mai cenzurata, mai inconfortabila si mai controversata carte din istoria editarilor moderne.
Desi comunitatea stiintifica oficiala a incercat fie s-o ignore, fie s-o acopere de oprobriu, cartea, publicata pentru intaia oara la Macmillan Company, in 1950, continua sa starneasca interes, consternare, adeziuni sau respingeri fierbinti, fiind tradusa, editata (uneori trunchiat) si reeditata in numeroase randuri. In acest sens, traducerea publicata recent la editura Lucman ofera publicului romanesc sansa unei intalniri culturale de gradul zero cu un volum pe care il putem respinge, in teoriile sale fundamentale, dar pe care, in nici un caz, nu avem voie sa-l ignoram.
Autorul lui, Immanuel Velikovsky, a fost un neuropsihiatru respectabil, cu izbanzi in cariera medicala, dar care, datorita pasiunii (si dotarii sale exceptionale in domeniul lingvisticii) a aterizat in studiul limbilor moarte si, de aici, in cel al astrologiei. Cum a fost posibil acest traseu aparent aberant? Citind, de cele mai multe ori in original, carti fundamentale ale culturii universale (de la Biblie la Talmud, de la Kalevala la Ma-habharata, trecand prin textele homerice clasice sau cele asirobabiloniene), savantul a ajuns, pornind de la indicii nevazute pana la el de nimeni altcineva, adnotand volumele si facand laborioase comparatii, sa schiteze niste concluzii astronomice care au dat vertij tuturor celor cu competente atestate in domeniu.
Simplificand metoda de deductie, iata, spre exemplu, una dintre pistele urmate de indraznetul om de stiinta de origine rusa. In mitologia greaca, zeita Atena s-a nascut din teasta lui Zeus (Jupiter, in spatiul roman). Pornind de aici, si coroborand constatarea cu informatii provenind din vechiul Egipt, Mexic sau Israel, autorul o identifica pe Atena cu Venus (desprinsa, deci, din Jupiter si devenita cometa).
In nici un document anterior mileniului II i.Hr., nu se facea vreo referire la Venus, dupa care ea apare subit si incepe sa populeze textele antice. Prin urmare, Venus n-a existat dintotdeauna de cand oamenii scruteaza cerul. Cand s-a instalat pe firmament, desprinsa din Jupiter, ea s-a pornit intr-o vijelioasa cursa prin sistemul solar si a ajuns in preajma Pamantului, provocand, in doua reprize (1495 si 687 i.Hr.), adevarate rasturnari climatice violente, cutremure, inundatii si chiar schimbari ale axei terestre. Toate acestea – fenomene consemnate in batranele scripte (vezi bunaoara Exodul, din Vechiul Testament).
Carambolajele ciudatei comete continua, se loveste de Marte, deplaseza orbita selenara, si se situeaza, apoi, intre Mercur si Terra, incepandu-si cariera de planeta linistita. Sigur, deductiile pot parea nazdravane, dar ele se articuleaza logic si pot fi decriptate, prin codul Velikovsky, in textele stravechi. Carl Sagan, citindu-i cartea si fiind uimit de profuziunea de coincidente semnalate, spunea: Mi se pare stupefianta concentrarea de legende adunate de Velikovsky. Daca doar 20% dintre aceste concordante sunt reale, inseamna ca oamenii de atunci chiar aveau ceva de semnalat.
Immanuel Velikovsky, Ciocnirea lumilor, col. Misterele Universului, Editura Lucman, Bucuresti, 2005
-
Atunci cand veacul se nastea
- ATUNCI CAND VEACUL SE NASTEA
Istoricul Ion Bulei si-a focalizat cercetarile personale din ultimii ani asupra unei perioade de istorie rodnice in invataminte, spectaculoasa in metamorfoze, captivanta si contagioasa in euforia ei novatoare – si anume puntea intre veacul al XIX-lea si al XX-lea. Desi titlul prezentei lucrari ne lasa sa banuim ca ne vom afla in fata unui inventar de informatii pitoresti despre viata domestica sau mondena a Romaniei dintre secole, autorul isi conduce exigentele mai departe si realizeaza sinteze sau panoramari memorabile. Iata doar una dintre ele: procesul de modernizare era in Romania acelor timpuri mai inaintat decat in alte tari balcanice, dar in structura sociala intervin diferente mari. (…) Toata patura culta a romanilor voise sa creeze aici, la gurile Dunarii, o Belgie a Orientului. Parca pentru a uita o data pentru totdeauna un trecut de umiliri nationale.
Ion Bulei, Viata cotidiana in timpul lui Carol I, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004
- CHRISTA VS. BLANCHE
Nascuta in 1967 in Japonia din parinti belgieni, Amélie Nothomb a publicat 11 romane, a fost tradusa in 30 de limbi. Antichrista aparut intr-un prim tiraj record (50.000 de exemplare) istoriseste relatia complexa dintre doua adolescente: Christa, dominanta, este mitomana, aroganta, sigura pe ea, in vreme ce Blanche, dominata, este discreta si singuratica. Una patrunde cu forta in viata celeilalte si ii uzurpa identitatea.
Ii fura intimitatea, camera, familia si placerile cotidiene. Infruntarea e prezenta pana si in monologurile pe care Blanche le tese in toiul noptilor de insomnie. Totul incepe cu fascinatia pe care persoana puternica o exercita asupra unei fiinte neajutorate. Pana unde poate sa mearga aceasta fascinatie, un asemenea cult pentru celalalt? Pana la urma, Christa devine, pentru Blanche, Antichrista.
Antichrista, Amèlie Nothomb, Editura Polirom, Bucuresti, 2004
-
-
Deceniul dezbinarii
In ciuda lansarilor de pe scena muzicii dance si aparitiei unor noi formatii, o doza de predictabilitate insoteste artistii care devin populari in ziua de azi. Este vorba de sursa lor de inspiratie. Iar in acest moment, totul se invarte in jurul anilor 80.
De la trupele trecute in playlistul MTV, ca Franz Ferdinand si The Killers, la nume dance consacrate ca The Prodigy, toata lumea pare ca da iama prin deceniul Dallas-ului, al lui Pac-Man si al Cernobilului in cautarea inspiratiei. E foarte greu pentru o formatie din ziua de azi sa atraga atentia mass-media daca sound-ul sau nu aduce cu acela de la inceputul anilor 80, caracteristic unor nume punk-funk ca Gang of Four sau A Certain Ratio. S-au inventat numeroase etichete pentru a categorisi acest sound (cum ar fi post-funk, no-wave si disco-punk), dar ideea din spatele sau a ramas aceeasi, si anume sa faci o muzica pe care sa poti dansa, din care sa nu lipseasca chitara. Combinand ritmurile dancefloor cu chitare punk agresive, acesti inovatori au stabilitit cursul urmat in prezent de toate trupele de acest fel din lume. Bloc Party, care au cunoscut recent succesul in Marea Britanie, avand o piesa in topul primelor zece, sunt exemple graitoare ale mostenirii muzicale a anilor 80, cum sunt si Franz Ferdinand, baietii de aur ai momentului.
In materie de muzica dance, sound-ul electro-pop prelucrat pe sintetizator caracteristic unor grupuri ca The Human League si Soft Cell este atat de la moda, incat chiar si artisti dance binecunoscuti isi doresc sa-l copieze. Primul single (Girls) din noul album Prodigy ii arata pe membrii trupei straduindu-se sa emuleze sound-ul anilor 80 in voga astazi. In acest climat de retro 80, nici macar artistii care au creat acea muzica nu s-au multumit sa stea deoparte si sa-i lase pe tineri sa le copieze stilul. Nici nu se stinsera bine ecourile reunirii legendei pop a anilor 80, Duran Duran, ca Frankie Goes To Hollywood se si reunisera anul trecut pentru un concert. Prinsa in adularea anilor 80, lumea uita totusi un element cheie – ca, desi ne inspiram din stilul anilor 80 in materie de muzica, trecem cu vederea politica din care se trag aceste stiluri.
Anii 80 au constituit deceniul dezbinarii, deceniul lui noi impotriva lor. Pentru America, au insemnat anii Reagan; iar in Marea Britanie au fost perioada in care s-a inregistrat o greva de un an a minerilor. Tocmai acest spirit sectar s-a revarsat pe scena mu-zicala, care se mai lupta inca sa-si revina de pe urma socului cauzat de punk la sfarsitul anilor 70. Duran Duran, spre exemplu, reprezentau antiteza a tot ceea ce ar fi trebuit sa asculte un tanar serios caruia ii placea muzica. Existenta unor producatori ca Stock/Aitken/Waterman, care lansau exponenti ai unui pop dulce-lesinator tip Kylie si Jason, Rick Astley si Samantha Fox a condus la dezbinarea publicului. Pentru multi, ascultatul unor nume ca Duran Duran insemna sa fii impotriva regulilor nescrise ale vremii. Lumea se astepta sa asculti ceva mai potrivit unui om serios, ca de exemplu, The Smiths.
Preferinta pentru pop a devenit accep-tabila de marturisit pentru oamenii respectabili abia de curand, pe fondul unui climat de asa-zisa ironie postmodernista. Daca nu ma credeti, atunci cautati sa cititi un numar din anii 80 al binecunoscutul saptamanal New Musical Express si veti remarca imediat dispretul cu care orice jurnalist muzical serios privea nume ca Duran Duran.
Exact acest conflict le lipseste astazi celor care cauta sa reinvie spiritul anilor 80. Principalul membru al trupei Franz Ferdinand, Alex Kapranos, un tip cu simtul umorului, este foarte departe de gravitatea afisata de nume ca Joy Division sau A Certain Ratio sau orice alte trupe de la care se inspira. Datorita autenticitatii de care dau dovada si aspectului lor retro, Franz Ferdinand pot sta fara probleme alaturi de Gwen Stefani (foto) sau Duran Duran. Ei nu sunt mai putin mainstream, ci doar substantial mai credibili. Prin contrast, tocmai mainstream-ul si sentimentul instrainarii totale de acesta i-au motivat pe artistii din anii 80 cu care aceasta trupa este asociata cel mai adesea. Oricat de interesanti si incitanti ar fi, lipsa motivatiei pe care ti-o da constiinta faptului ca faci parte dintr-o fragila minoritate muzicala, face ca formatiile ca Franz Ferdinand sa para monotone si conformiste in comparatie cu sinceritatea si convingerea trupelor care le-au inspirat.
-
Pusculita, din nou la moda?
Euro e in agonie. Dolarul nu se simte nici el prea bine. Dobanzile la depozitele in lei sunt aproape cat inflatia. Plasamentele traditionale ale romanilor sunt temporar out of order. Apar altele sau pusculita revine la moda?
Cam in acelasi fel in care meteorologii anuntau in decembrie zapezi si geruri de ar fi crapat orice piatra, cand pe cer trona un soare stralucitor si afara erau 20 de grade, asa s-au adeverit si prognozelor analistilor privind evolutiile cursului valutar. Pragurile psihologice sub care nimeni nu ar fi vazut euro cazand – mai intai 40.000, apoi 37.000 si incredibilul 35.000 de lei – au fost trecute in pas saltat. In luna noiembrie anul trecut, BUSINESS Magazin va lansa o provocare: ce spuneti de un euro de 37.000?. Multi au zambit atunci ironic, putini au crezut ca e posibil. Si totusi, a fost posibil.
Fata de inceputul anului 2004, euro a pierdut mai bine de 13 procente in fata leului, iar dolarul aproape 14%. Am pierdut aproape 100 de milioane de lei, intr-un singur an, spune Virgil M., economist, care si-a pastrat toate economiile in euro. Acum, ce sa fac? Stau si astept un curs de macar 36-37.000, vand si bag banii pe Bursa. Poate asa mai recuperez ceva… a fost reactia lui cand a vazut cursul apropiindu-se periculos de 35.000. Situatia lui Virgil nu este nici pe departe singulara. La sfarsitul lunii noiembrie a anului trecut, depunerile in valuta la banci se apropiau de echivalentul a 5 miliarde de euro. Dobanda medie de 2-3% pe an platita de banci pentru un depozit in valuta nu a acoperit nici pe departe pierderile provocate de devalorizare. Si mai mult au pierdut cei care – deloc putini ca numar – au preferat sa pastreze valuta la saltea.
Pentru marea majoritate a devenit evident, intr-un final cu tenta dramatica, ca valutele nu mai sunt o investitie sigura. Pe ce ar putea miza acum toti cei care, mai de voie, mai de nevoie, vor sa renunte la investitiile din valuta?
Mizati pe leu – este indemnul banche-rilor, analistilor, al bancii centrale si, in ge-neral, al tuturor care mai risca sa faca vreo previziune. In opinia marii majoritati, pe termen mediu si lung, leul este singurul care mai poate asigura stabilitate si, pe cat posibil, si ceva castiguri.
Investitiile pe piata valutara sunt de acum echivalente cu adrenalina. Pentru cei care gusta astfel de investitii, ar fi bine sa fie pregatiti atat pentru castiguri, cat si pentru pierderi spectaculoase, crede analistul economic Florian Libocor. In opinia lui, atat euro, cat si dolarul sunt valute cu un grad mai ridicat de risc, iar investitia cea mai sigura pentru anii viitori este cea in moneda nationala.
Cum de a devenit leul romanesc o moneda cu recomandari atat de favorabile? Raspunsul tine de fluctuatiile mari pe care le-a inregistrat cursul valutar incepand, mai ales, cu sfarsitul anului trecut. Fluctuatii care au scos, mereu, leul invingator.
In noiembrie, banca centrala a decis sa isi ia mana de pe cursul de schimb, lasand piata sa stabileasca cat valoreaza un euro sau un dolar. Chiar daca, din cand in cand, BNR mai intervine pe piata valutara, cumparand sau vanzand valuta, nimeni nu mai poate anticipa foarte clar nici cand o va face, nici in ce sens si nici ce rezultat va avea.
Analistii sunt insa de acord ca banca centrala si-a atins obiectivul urmarit: o posibilitate mai redusa de predictie a cursului. Motiv de care tine, in cea mai mare parte indemnul de a miza pe leu.
Intr-un scenariu al bancii BRD – Société Générale, aprecierea leului in fata euro ar putea fi de circa 12% pana in aprilie, ceea ce ar aduce moneda europeana pe la 35.000 de lei. Pana in decembrie, cursul ar putea ajunge, in acelasi scenariu, chiar si pana la 33.000 lei/euro. Pe termen mai lung, pana la sfarsitul lui 2006 – cand fondurile speculative in cautare de castiguri ar putea fi scoase din tara si, deci, un leu slab ar mai reduce din profituri, analistii de la BRD vad o revenire a mo-nedei unice pana la 38.000 de lei. De la Viena, analistul Bancii Austria-Creditanstalt, Simon Quijano-Evans, vede lucrurile un pic diferit. Pentru sfarsitul lui 2005, el anticipeaza un curs euro/leu de 35.500, iar intre timp, cu siguranta ca fluctuatiile cursului vor fi mult mai mari, sub acest nivel. In ce masura este insa sigur echivalent si cu profitabil? Analistii cred ca, fara a fi spectaculoase, castigurile din investitiile in lei vor fi, in anii urmatori, mai mari decat cele din valute.
Cred ca leul se va aprecia pe termen mediu in termeni reali (peste nivelul inflatiei – n.r.), ceea ce inseamna ca moneda nationala ar trebui sa fie o varianta preferata de economisire in detrimentul valutelor, crede seful departamentului de cercetare din trezoreria Raiffeisen Bank, Mihail Ion.
E drept insa ca pe perioade scurte de timp, spune el, evolutiile conjuncturale ale cursului valutar pot sa arate si o atractivitate a valutelor. Asadar cei care nu vor sa riste foarte mult, dar vor si un randament cat de cat interesant al economiilor lor, ar trebui sa utilizeze un portofoliu format din mai multe valute – leu, dolari si euro.
Si totusi, cat de profitabil poate ramane un depozit in lei pentru care, asa cum arata scenariul BRD, patriotul monetar va primi o dobanda de 8% pe an in decembrie 2005? Scenariu chiar putin optimist, in conditiile in care unele banci practica chiar si in prezent dobanzi de 9% pe an, pentru depozitele in lei. Iar tendinta, sustinuta si de politica bancii centrale, este de scadere si in continuare.
La 9% dobanda primita pentru un plasament, in conditiile in care inflatia prognoza-ta – in varianta cea mai optimista, a bancii centrale – va fi de aproximativ 7% in acest an, castigul efectiv al unui astfel de depozit nu mai pare chiar apetisant.
In variantele mai putin optimiste decat cea a bancii centrale, analistii apreciaza tinta de inflatie cel putin ambitioasa. Vedem mai degraba o inflatie de aproximativ 8% la sfarsitul anului, spune Simon Quijano-Evans. Si cum inflatia nu face decat sa scada valoarea economiilor, si casti-gurile vor fi, in acest scenariu, mai reduse.
Si asta in conditiile in care dobanzile platite pentru depozitele in lei au scazut in ultimele luni cu cateva procente bune, si, mai nou, impozitul pentru castigurile din dobanzi a fost majorat de la 1 la 10%. Ce ar fi de facut in aceste conditii? Pentru a profita cat mai mult de dobanzile actuale, inca mari, optiunea de investitii ar trebui sa vizeze in principal depozitele cu dobanzi fixe.
O dobanda de 10% in urmatorii ani va fi insa o raritate, in conditii de scadere a inflatiei. De aceea, in cazul investitiilor in depozite bancare, ideal este sa se urmareasca termenele lungi si dobanzile fixe.
Care, pe la bancile romanesti, au inceput insa sa se gaseasca din ce in ce mai rar. Pe de alta parte, recenta majorare a impozitelor pentru dobanzi, ar putea sa descurajeze economisirea in lei. Analistul economic Mircea Cosea crede ca, impozitele pe dobanzi vor duce la o scadere semnificativa a dorintei romanilor de a economisi. Pe de alta parte, Manfred Wimmer, seful departamentului de dezvoltare internationala al Erste Bank, crede ca impactul pe termen lung nu ar trebui supraestimat. La 10%, nivelul impozitului este inca moderat, prin comparatie cu cele practicate in multe alte tari. Spre exemplu, in Austria, impozitul pe dobanzi este de 25%.
Cu toate acestea, Cosea crede ca o mare parte din bani se vor duce catre consum. Cresterea consumului e sustinuta si prin creditarea agresiva facuta de catre banci, iar scaderea dobanzilor ar putea creste si mai mult volumul creditelor. In plus, mai e loc mult de crestere a consumului pentru a ajunge la nivelul din Uniunea Europeana.
Pe langa depozitele bancare, Mihail Ion de la Raiffeisen vede o posibilitate interesanta de investire in obligatiuni municipale. Anticipez ca pana la sfarsitul anului piata obligatiunilor municipale va capata o consistenta mai mare, oferind variante de investire atractive. Problema este ca nu a mai fost lansata nici o emisiune de obligatiuni municipale de aproape jumatate de an (din cauza alegerilor din vara anului trecut). Prin urmare, nu se poate estima ce cupon (dobanda) vor oferi acestea, o data ce vor fi reluate. In anii urmatori, pe masura ce mediul economic va deveni mai predictibil si piata va deveni suficient de mare, vom vedea o dezvoltare si a sectorului obligatiunilor ipotecare si corporative, asadar noi variante de plasament, mai opineaza Ion.
Pana la momentul aparitiei de obligatiuni ipotecare – instrumente sigure si gustate in tarile vecine – mai este insa ceva drum de batut. Pachetul de legi care reglementeaza functionarea acestor obligatiuni a fost finalizat abia in acest an, iar valoarea creditelor ipotecare ce ar putea fi transformate in obligatiuni este inca mult prea mica pentru a fi atractiva.
Pentru cei care isi doresc castiguri mai importante, dar sunt dispusi si sa isi asume un risc mai mare, exista si varianta fondurilor mutuale de investitii sau chiar a plasamentelor directe pe Bursa. Acestea pot aduce castiguri importante (un fond mutual axat pe investitii in actiuni poate aduce randamente de cateva zeci de procente), dar presupun si un grad mai mare de sofisticare a investitorului.
Eu sunt unul dintre cei bucurosi de aceste evolutii ale cursului de schimb, spune franc Eugen Voicu, presedintele companiei Certinvest, care administreaza fondurile Capital Plus, Tezaur, Intercapital si Orizont.
De ce? Pentru ca, renuntarea romanilor la plasamentele in valuta ii poate aduce pe viitor mai multi clienti.
Astazi si in viitor, crede el, alternativa la depozitele bancare este un fond deschis de investitii, care, bine ales in functie de orizontul de timp avut in vedere sau de riscul asumat de client, poate sa dea randamente confortabile.
Ce inseamna confortabil? Pentru anul 2005, Voicu vorbeste de performante care vor depasi ceea ce ofera bancile azi, poate la nivelul de 50% pentru un fond de actiuni pentru urmatoarele 12 luni. Fondurile de actiuni sunt, totusi, si cele care implica cel mai mare risc.
La extrema cealalta sunt fondurile cu risc scazut, care investesc doar in titluri de stat si depozite bancare. Randamentul lor este insa la fel de scazut ca riscul, cateodata chiar sub cel al depozitelor bancare (daca este scazut comisionul de administrare).
Exista cale de mijloc? Da.
Este vorba de asa numitele fonduri diversificate, pe care Eugen Voicu le considera alternativa cea mai buna la un depozit bancar si care investesc atat in actiuni cat si in obligatiuni, titluri de stat sau depozite bancare. Desi acestea implica un risc mai mare, in contextul actual, de integrare in Uniunea Europeana, eu le recomand puternic pentru urmatorii doi ani.
Pana la integrarea in Uniunea Europeana, mai sunt insa de trecut cateva etape importante. Liberalizarea contului de capital, in primul semestru al acestui an, rezultatele pe termen lung ale noii politici fiscale sau ambitia bancii centrale de a-si respecta angajamentele macroeconomice – pentru a numi doar cateva – pot avea consecinte nebanuite de pe acum. Ritmul in care se misca lucrurile, recomanda o prudenta sporita in investitii, crede Libocor.
Si, cum prudenta a echivalat mult timp cu economia la saltea pentru romani, ramane o intrebare: revine pusculita din nou la moda?
-
Veste de salvare?
De la inceputul anului, euro a pierdut aproape 11% din valoare in fata leului romanesc, iar dolarul aproape 6%. Pentru cei care si-au pastrat banii in valuta, pierderile nu au fost deloc neglijabile si multi cauta acum alternative de investitii.
DEPOZITE IN LEI
Sunt considerate de analisti cele mai sigure pentru perioada urmatoare. Dobanzile pentru acest tip de depozite au scazut, totusi, mult in ultima perioada, iar tendinta de reducere se mentine si in conti-nuare. In prezent, dobanzile anuale oferite de banci sunt de circa 9-10%, in conditiile in care inflatia pe 2005 este estimata la 7-8%. Castigul este asadar infim, investitia fiind mai degraba o conservare a valorii.FONDURI MUTUALE
Pot aduce castiguri importante, insa doar cele specializate pe actiuni, care anul acesta pot avea randamente de cateva zeci de procente. Cele cu profil de risc scazut vor oferi castiguri mici, deoarece investesc in depozite si titluri de stat. Analistii recomanda calea de mijloc, adica fondurile diversificate, care plaseaza banii atat in actiuni cat si in obligatiuni, titluri de stat si depozite bancare.BURSA DE VALORI
A adus castiguri imense in anii din urma jucatorilor, randamentul oferit numai in ultimele doua luni fiind de peste 50%. Pare o varianta tentanta de investitii, insa cu doua nuante. In primul rand, investitorii trebuie sa fie sofisticati si sa inteleaga bine mecanismele de piata. In al doilea rand, riscul investitiei este acum mult mai mare decat in urma cu doi ani, multe actiuni fiind deja scumpe.PIATA IMOBILIARA
Cresterea preturilor la proprietatile imobiliare a adus randamente de pana la 1.000%, mai ales din vanzarea-cumpararea de terenuri in zone cu potential de dezvoltare. Pe viitor insa, cresterea ar putea fi mai moderata, iar introducerea impozitului pe tranzactiile imobiliare va mai taia apetitul speculativ.AUR
O investitie care, chiar daca nu aduce castiguri spectaculoase, are marea calitate de a fi usor de lichidizat, indiferent de fluctuatiile de pret si in orice moment. In plus, o eventuala evolutie descendenta a pietelor internationale de actiuni poate duce la o crestere substantiala a pretului aurului.