BusinessMagazin

Blog

  • Punctul nevralgic al afacerii

    Daca ar veni in Romania, Kevin Mitnick – unul dintre cei mai faimosi hackeri ai lumii, transformat intre timp in om de afaceri – ar trebui mai intai sa atace cateva companii ca sa le dovedeasca managerilor romani cat de vulnerabile le sunt afacerile. „Se cheama «ethical hacking» ce fac eu acum“, a declarat el pentru BUSINESS Magazin.

    Despre Kevin Mitnick se poate spune, fara ezitare, ca a avut o tinerete aventuroasa. A fost vanat ani in sir de Biroul Federal de Investigatii al Statelor Unite. A fost arestat de doua ori si a petrecut cinci ani in inchisoare pentru ca a umblat in computerele si retelele unor companii fara acordul acestora. Fiind inchis, a stat izolat timp de opt luni, pentru ca autoritatile se temeau ca va declansa un atac nuclear folosindu-se de telefonul public al penitenciarului. Timp de doi ani dupa ce si-a ispasit pedeapsa nu a avut voie sa se atinga de computere sau de telefoane. 

    Astazi, la 41 de ani, fostul hacker face acelasi lucru: sparge sisteme de securitate si retele informatice. Cu diferenta ca si-a transformat pasiunea in afacere. O afacere legala, de aceasta data. „Sincer, imi pare rau ca am intrat in mod ilegal in sistemele informatice, mai ales ca acum fac asta si oamenii ma platesc sa o fac. Se cheama «ethical hacking» ce fac eu acum“, a marturisit Kevin Mitnick, intr-o discutie avuta cu BUSINESS Magazin.

    Unele companii au apelat la serviciile lui Mitnick pentru a-si testa securitatea retelelor informatice: „Ne strecuram din afara inauntrul sistemului si apoi intocmim rapoarte si recomandari despre cum ar putea companiile respective sa isi imbunatateasca sistemul de aparare. In alte cazuri, companiile ma solicita sa vin chiar in mijlocul retelei, chiar in inima sistemului, pentru a-l face mai putin vulnerabil la atacuri“, ne-a declarat Mitnick. „Daca hackerii si-ar indrepta atentia spre Romania ar fi jale, dar am inregistra si o crestere foarte mare a vanzarilor de solutii si servicii de securitate“, spune Florin Talpes, director general al Softwin, care produce BitDefender, o gama de solutii de securitate destinate atat utilizatorilor individuali, cat si companiilor. Securitatea informatiilor devine o problema acuta pe masura ce afacerile depind tot mai mult de infrastructura informatica. Insa chiar daca un simplu click cu mouse-ul pe o pagina de Internet poate bloca activitatea unei intregi companii, managementul companiilor romanesti nu pare sa-si puna in mod serios astfel de probleme. „La noi, modul de gandire al managerilor este unul de tip reactiv si nu proactiv“, afirma Bogdan Olteanu, CIO la GeCAD, firma de securitate celebra mai ales pentru faptul ca a vandut solutia sa antivirus, RAV, gigantului Microsoft.

    Prin urmare, daca companiile romanesti de specialitate nu ar lucra pentru companii din strainatate, si-ar inchide afacerile.

    Conform estimarilor echipei BitDefender, piata solutiilor si serviciilor de securitate in anul 2003 se situa la nivelul sumei de 3 milioane de dolari, urmata in 2004 de o crestere pana la aproximativ 4 milioane de dolari. In toata aceasta perioada, ponderea cea mai mare a fost detinuta de solutiile antivirus, in proportie de 62-65%.

    Comparativ, in Europa s-au cheltuit pe masuri de securitate informatica, potrivit IDC, 2,5 miliarde de dolari in 2003. „Companiile sau institutiile din domeniul bancar, financiar sau al sanatatii, cum sunt HIPAA sau Basell, aloca circa 20% din intregul lor buget de IT pentru investitii in securitate“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Bernd Dultinger, director de vanzari pentru Europa de Sud, Centrala si de Est si Turcia la Computer Associates, companie care produce software de management, de gestiune si de securitate.  Aplicand logica potrivit careia o piata mica are potential de dezvoltare mare, se poate afirma ca domeniul este de viitor. Vrand-nevrand, companiile romanesti vor apela la firme specializate in securitate informatica si vor cheltui o parte din bugete pe astfel de solutii si servicii, chiar daca vor face asta numai dupa un incident sau dupa un atac informatic.

    Comparativ cu pietele occidentale, se poate spune ca piata este de cateva zeci de ori mai mica. Ce nu se vinde si ar trebui sa se vanda? „Solutiile complete, capabile sa asigure o protectie eficienta, serviciile care vin sa completeze tehnologiile vandute“, spune Talpes. „Inca mai avem pe piata romaneasca furnizori care nu inteleg ca simpla livrare a unor CD-uri nu asigura protectia eficienta a companiilor-client.“ 

    Problema este ca securitatea unei companii nu se rezuma la a avea un program antivirus pe computere. In contextul atacurilor informatice actuale, tehnologiile trebuie completate cu servicii, proceduri si comunicare permanenta furnizor-client.

    Insa prima intrebare a unui manager care de abia s-a obisnuit cu faptul ca are in subordine un departament de tehnologia informatiei e daca merita sa cheltui banii pe solutii si servicii de securitate. Exista o formula de calcul bazata pe ROI (return on investment) care ar putea sa aduca lamuriri. Conform estimarilor BitDefender, de exemplu, o firma cu 50 de angajati cu acces Internet si e-mail, ar putea avea pierderi de 44.000 de dolari anual daca s-ar confrunta cu 11 incidente provocate de atacuri informatice si nu ar avea o protectie eficienta. „In medie, aceasta firma poate castiga 3 dolari pentru fiecare dolar investit in protectie antivirus eficienta“, afirma seful Softwin. „Acest algoritm se poate calcula pentru orice tip de companie, in functie de numarul de angajati, productivitate medie, numarul de atacuri raportate si asa mai departe.“

    Nu in ultimul rand, in momentul calcularii investitiei in solutii de securitate trebuie avut in vedere si factorul TCO (Total Cost of Ownership). 

    „Exista o multime de costuri ascunse care pot mari investitia intr-o solutie aparent ieftina: lipsa serviciilor de calitate (creste efortul echipei proprii de a se specializa in domeniul securitatii), solicitare de resurse suplimentare hardware si software, protectie descentralizata etc.“, mai spune Talpes. 

    Potrivit studiilor Market Intelligence BitDefender, valoarea pagubelor produse de atacurile informatice in lume se ridica la 16,7 miliarde de dolari numai in anul 2004. Pentru Romania, conform acelorasi estimari, pierderile cauzate de virusi sunt de circa 97 mil. dolari. Ca si pierderi directe pot fi amintite sustragerea de informatii, secrete de serviciu si baze de date, dar si informatii deteriorate, distrugerea fisierelor de sistem, blocarea conexiunilor la Internet, mergandu-se pana la stoparea activitatii. 

    Mai exista insa si o serie de alte pierderi – indirecte – putin constientizate de companiile romanesti. Este vorba de scaderea productivitatii, a vanzarilor potentiale si a increderii partenerilor sau clientilor acelor companii care au fost afectate de un atac sau un incident de securitate informatica. Cu alte cuvinte, deteriorarea capitalului de imagine. 

    „Lumea nu intelege insa fenomenul in amanunt. Am constatat o superficialitate in abordarea acestei probleme chiar de catre companiile IT. Sunt firme care urmaresc doar un profit rapid de pe urma vanzarii de solutii de securitate“, crede Bogdan Olteanu de la GeCAD.

    E un subiect delicat. „In securitate e ca si in asigurari. Totul se bazeaza pe incredere, pe de o parte, iar pe de alta parte nu ai nevoie de produsele respective decat atunci cand cutitul a trecut de os“, crede Olteanu.

    In Occident, spionajul industrial, atacul asupra retelei unui adversar in afaceri – fie pentru a-i bloca activitatea, fie pentru a fura informatii – sunt practici nu de putine ori intalnite. „Acum, prin-tre hackeri sunt chiar si spioni industriali sau militari. Noi, in America, avem structuri specializate care atrag inteligenta din alte tari pentru asemenea scopuri.


    Sunt convins ca si in alte tari se intampla acelasi lucru“, ne-a declarat Kevin Mitnick. „Si in Romania am convingerea ca exista companii care angajeaza hackeri pentru a lansa atacuri impotriva concurentei“, intareste Talpes. „Cel mai pe-riculos atac e acela pe care nu il descoperi niciodata.“ De altfel, nu de hackeri ducem lipsa. Bogdan Dumitru, CTO la Softwin si principalul „creier“ care a dezvoltat Bit- Defender apreciaza ca Romania se afla in primele zece tari din punct de vedere al numarului hackerilor si al importantei acestora. Atat doar ca nici hackerii nostri si nici cei din strainatate nu si-au pus inca fortele cu companiile romanesti. Pe de o parte, e mult mai tentant sa reusesti un atac asupra microsoft.com decat asupra dacia.ro. Hackerii, indiferent de nationalitatea lor, cauta doua lucruri: recunoastere si castig material. 

    „Cum, deocamdata, nu sunt foarte multe castiguri de obtinut din site-urile romanesti, acestea nu sunt tinta hackerilor“, crede Bogdan Dumitru. „Pentru moment, atacurile asupra site-urilor companiilor romanesti sunt facute din teribilism sau pentru a castiga experienta“. Pe de alta parte, companiile romanesti nu au inca o infrastructura informatica care sa permita atacuri de mare amploare. Circa 70% dintre companii mai folosesc inca conexiuni de tip dial-up la Internet. Nici un hacker nu va incerca sa atace sau sa fure informatii printr-o conexiune care asigura o viteza atat de mica a transferului de date.

    Dar aceste lucruri se vor schimba rapid. Pentru a ramane competitive, firmele vor apela la viteze mai mari (broadband) a conexiunilor la Internet prin care se pot transfera date mai multe mai rapid. Exista deja afaceri de neconceput fara o infrastructura informatica performanta. Sectorul financiar-bancar, de exemplu, depinde in intregime de acest suport, care ii asigura toate platile si tranzactiile la distanta.

    La fel, momentul in care vom avea un comert electronic avansat va coincide si cu invazia de atacuri informatice asupra companiilor romanesti de profil, care vor deveni, automat, tinte preferate de hackeri.

    Dar nimeni nu vorbeste deschis despre acest subiect. Singurele cazuri cunoscute de companii mari care au suferit de pe urma atacurilor informatice au devenit cunoscute doar pentru ca informatia nu mai putea sa fie ascunsa. In toamna anului trecut, Dacia a admis faptul ca vanzarile proaspatului Logan au fost afectate de un virus informatic care a infectat reteaua de distribuitori. Acum doi ani, virusul Sasser a facut ravagii la Electrica Moldova, blocand sistemul de incasare a platilor timp de patru zile. Compania a trecut evenimentul sub tacere. Nici intr-un caz, nici in celalalt, nimeni nu a cuantificat, in mod public, pagubele suferite.

    Dar studiile de specialitate arata ca 80% din pagubele cauzate de un atac informatic sunt de fapt provocate de erori umane din interiorul companiilor: fie ca cineva are acces intr-o arie a retelei unde nu ar fi trebuit sa ajunga, fie ca un angajat ofera, fara voia sa sau cu buna stiinta, informatii vitale la telefon. Fie, pur si simplu, un angajat deschide un mesaj care pare interesant si lanseaza astfel un virus sau un program care deschide o bresa in sistemul de securitate. Pana la urma, mare parte din atacurile informatice se folosesc de ingineria sociala (social engineering), specialitate care l-a facut faimos si pe Kevin Mitnick. El obisnuia sa obtina parole de acces sau coduri pacalind angajatii unei companii la telefon.

    „Nu exista solutie care sa asigure protectie 100%. Singura modalitate de a fi protejat total este sa nu pornesti calculatorul“, spune Gheorghe Dobrea, directorul companiei de consultanta IT Intelprof.

    Asa ca instruirea personalului face parte din solutiile sau serviciile de securitate. „E necesara o politica de securitate la nivelul companiei si trebuie sa motivezi oamenii sa se supuna acestei politici“, spune Mitnick. „Pana la urma, cand un hacker aplica tehnica de „social engineering“, urmareste sa convinga o persoana sa scurtcircuiteze politica de securitate, protocolul impus la nivelul organizatiei. Hackerii folosesc mesaje foarte inteligent concepute pentru a pune o persoana sub influenta lor“, avertizeaza acesta. Fie ca apelezi la o firma specializata in servicii de securitate, fie ca angajezi personal propriu specializat pe securitate, e vorba de o decizie „politica“. Managementul trebuie sa inteleaga primul necesitatea politicilor de securitate si sa le explice angajatilor. Dar, daca vine vorba despre a angaja personal propriu specializat, surpriza: „Nu am fost contactati niciodata pe aceasta tema si nici nu am auzit discutandu-se despre acest subiect“, spune George Butunoiu, managing partner la Alexandre Hughes, o companie de recrutare de personal.

    In orice caz, atunci cand se va pune serios problema angajarii de personal specializat in securitate, solutia preferata de majoritatea companiilor autohtone va fi cea a unui angajat propriu. „Academia SRI este singura in masura sa furnizeze asemenea personal. Ar trebui sa se studieze mai mult tehnologia informatiei acolo“, spune Florin Talpes.

    Probabil ca in zece ani se va pune problema buletinului electronic, un act de identitate informatica al fiecarui utilizator de Internet, pentru a se putea evita fraudele, spun specialistii IT. Pana atunci, este interesant cum oamenii sunt foarte usor de pacalit prin intermediul Internetului. „Daca te opreste un necunoscut pe strada si iti spune sa ii dai o suma de bani ca sa-ti aduca a doua zi un laptop, in mod sigur nu vei accepta asa ceva. In mod bizar, cand aceeasi propunere vine prin Internet, o multime de oameni cad victime“, observa Talpes. „Oamenii cred ca un e-mail venit de la Florin Talpes nu poate sa fie decat de la Florin Talpes. Ei bine, nu e asa deloc.“

    Pana la urma, celebrul Kevin Mitnick nu isi va deschide o firma in Romania. Cu toate ca o reprezentanta Mitnick Security pe meleaguri mioritice ar da de gandit multor companii. Mitnick a venit in Romania saptamana aceasta doar pentru a vorbi despre securitate la un seminar IDC. „De abia v-am localizat pe harta“, spune el. Dar daca Mitnick a facut-o deja, o vor face si altii. Si poate nu numai cu intentii onorabile.

  • Un hacker „cumintit“

    Kevin Mitnich este unul dintre cei mai celebri hackeri care au fost capturati vreodata. Nascut la 6 august 1963, Mitnick si-a inceput cariera de hacker inca din anii ‘70.

    La numai 18 ani, in 1981, a fost condamnat prima data pentru furtul si distrugerea de date din reteaua unui operator de telecomunicatii.  In 1983, a fost acuzat de patrunderea in reteaua securizata a Pentagonului. Cativa ani mai tarziu, un mandat de arestare emis pe numele sau dispare misterios din fisierele politiei. In 1987 este condamnat pentru furt de software de la compania Santa Cruz Operations (SCO). In 1988 isi recunoaste vinovatia pentru frauda electronica si furt al unor coduri de acces de la o companie de telecomunicatii.

    Dupa un an de inchisoare si sase luni de consiliere pentru dependenta de computer, Mitnick este banuit din nou de hacking. FBI emite un mandat de arestare, dar Mitnick dispare. Timp de doi ani este urmarit prin toata America. In ziua de Craciun a anului 1994, Mitnick sparge computerele lui Tsutomu Shimomura, expert in securitate. Doua luni mai tarziu, este arestat de FBI cu spriji-nul lui Shimomura, care l-a depistat. A stat 5 ani in inchisoare. Dupa eliberare, in ianuarie 2002, nu a avut voie, timp de un an, sa se apropie de nici un computer sau telefon.

    Se spune ca ar fi cauzat pagube de peste 80 de milioane de dolari, dar Mitnick sustine ca acestea nu depasesc 150.000 de dolari. Faptul ca autoritatile americane au exagerat cu acuzatiile aduse lui Mitnick a atras simpatia comunitatii hackerilor dar si a oamenilor obisnuiti, grupati in miscarea „Eliberati-l pe Kevin“. 

    La momentul actual, Kevin Mitnick este un hacker „cumintit“. Director executiv al companiei de securitate Defensive Thinking, a infiintat si firma Mitnick Security. A initiat o campanie de constientizare a pericolelor pe care le reprezinta politicile defectuoase de securitate informatica. 

    De asemenea, conduce atacuri supravegheate asupra retelelor unor companii, la cererea acestora, pentru a depista punctele slabe din sistemul de securitate.

    Mitnick, care a fost personaj de film si subiect de carti si documentare, a scris, la randul sau, doua volume. „The Art of Deception“ (Arta de a dezamagi) trateaza modul in care un hacker se foloseste de ingineria sociala pentru a pacali oamenii sa ofere informatii. In „The Art of Intrusion“ (Arta patrunderii), care va fi publicata luna aceasta, Mitnick intervieveaza alti hackeri celebri si analizeaza in detaliu modul de operare al acestora.

  • Regulile jocului

    Cine n-a gustat din farmecul participarii la un forum de dezbatere publica poate fi sigur ca a ratat ceva din puterea de seductie a Internetului.

    Indiferent de modalitatea de implementare – mailing list, newsgroup, web forum – forumurile virtuale raman, in esenta, mijloace de comunicare in grup. Adesea sunt folosite ca simple unelte de colaborare in cadrul unor proiecte, ca parte a instrumentarului de „groupware“. Insa cele mai interesante si mai animate sunt forumurile publice care gazduiesc dezbateri de idei. Teoretic, orice forum este creat in acest scop, dar in realitate putine reusesc sa genereze discutii cu adevarat interesante si de larg interes. Iar cele care reusesc devin veritabile centre de interes si chiar de influenta.

    Cine n-a gustat din farmecul participarii la o astfel de dezbatere publica poate fi sigur ca a ratat ceva din puterea de seductie a Internetului. Iar cine se pregateste sa-i incerce farmecul trebuie sa stie ca se afla in pragul unei lumi cu reguli si obiceiuri care nu corespund intru totul celor din viata reala. Un forum viu este altceva decat un talkshow televizat sau decat o discutie la cafenea. Are alta dinamica.

    O scurta introducere in regulile uzuale si in terminologia specifica se poate dovedi folositoare unui neofit.

    1. Tineti seama ca un forum virtual este de fapt o comunitate virtuala formata din cei care-l frecventeaza. Ca in orice comunitate, functioneaza regula lui Pareto: 20% dintre forumisti genereaza 80% dintre mesaje (numite „posturi“ sau „postari“).

    2. Inainte de a posta, este recomandabil sa urmariti o vreme discutiile. In acest timp va veti acomoda cu tonul si nivelul discutiilor, veti cunoaste liderii de opinie si stilul moderatorului, uzante specifice etc. Multe forumuri furnizeaza liste de raspunsuri la intrebari frecvente (FAQ).

    3. Jocul identitatilor este o traditie in forumurile publice. Chiar daca inscrierea necesita o adresa de e-mail valida, de obicei nu veti cunoaste identitatea reala a unui forumist. Ii veti cunoaste identificatorul (numit nick sau nickname – adica „porecla“) dar nu veti sti daca stati de vorba cu un profesor universitar sau cu un elev de liceu. Chiar daca semneaza in clar, nu aveti nici o garantie ca semnatura exprima identitatea reala.

    4. In mod reciproc, chiar daca va veti folosi numele real, va fi tratat tot ca un nick. Asteptati-va sa nu fiti crezut ca sunteti cine pretindeti ca sunteti. De fapt, intr-un forum public va asumati de fapt o anumita identitate, exprimata nu doar prin nickname (si, eventual, printr-o imagine asociata, numita „avatar“) ci si prin stilul si continutul postarilor.

    5. Tineti seama ca nu sunteti chiar anonim. In mod normal administratorii serverului care gazduieste forumul pot identifica adresa IP de la care va conectati. Indiferent de identitatea sub care postati, purtati intreaga responsabilitate a afirmatiilor pe care le faceti.

    6. Modul de adresare in forumuri este de regula mai putin ceremonios. Depinde foarte mult de forum dar cel mai adesea functioneaza urmatoarea conventie: daca semnati cu numele mic sau cu porecla, inseamna ca acceptati sa fiti tutuit.  

    7. La primele postari veti fi considerat un newcomer (nou venit) sau newbie (neofit) si e recomandabil sa nu iesiti prea mult in evidenta. Multumiti-va sa furnizati informatii suplimentare sau sa indicati resurse utile in chestiunea discutata. Daca debutati cu opinii foarte transante riscati sa treceti printr-un soi de „ritual initiatic“ destul de neplacut: veti deveni tinta unui flame (replica ostila, uneori chiar insultatoare). 

    8. Exprimati-va clar, atat ca idee cat si din punct de vedere formal. Citati pasajele la care va referiti, nu abuzati de smileys (sau emoticons), nu folositi multe sublinieri, lasati un rand liber intre paragrafe etc.

    9. Pastrati-va in tematica firului de discutie (thread). Abtineti-va sa lansati noi fire cat inca sunteti newbie. Postati doar atunci cand aveti ceva de spus.

    10. Daca ajungeti implicat intr-un flamewar, incercati sa aplanati conflictul. Evitati sa raspundeti la un flamebait (mesaj provocator, lansat anume pentru a incinge spiritele). Adesea aceste mesaje sunt lansate de provocatori (numiti trolls) care incearca sa distruga forumul (de pilda postand un numar foarte mare de mesaje nerelevante). De regula acestia sunt „banati“ (banned – exclus) de moderatori, dar adesea se intorc sub noi identitati. Trebuie ignorati.

    In rest… Functioneaza „neticheta“ (eticheta Retelei) si regulile oricarei dezbateri civilizate. Posibile puncte de start: HanulAncutei.com (cu sectiune de afaceri si economie) sau Cafeneaua.com. In engleza: OpenDemocracy si Well.com.

  • Scurt tratat despre hackeri

    Expert in securitate? Fan al tehnologiei fara frontiere? Spargator al tuturor regulilor, legilor si sistemelor care guverneaza universul informatic? Mai bine, toate la un loc. Parerile sunt impartite atunci cand vine vorba despre hackeri. In orice caz, un mit urban.

    Intotdeauna in afara legii. Intotdeauna cu un pas inaintea celorlalti. Chiar cu un pas inaintea tehnologiei, daca se poate. Intotdeauna de partea baricadei care exclude prezenta gigantilor industriali, a guvernelor, a trusturilor monopoliste, a tot ceea ce ar putea ingradi accesul la libera informatie. Un gen de exponenti ai miscarii de nealiniere la standardele societatilor industrializate, fani ai nesupunerii dar cu cod al comportamentului foarte strict si pe care il respecta cu strictete. Cu un nivel ridicat de inteligenta, insistenti si perseverenti in obtinerea scopului propus. Niciodata incurajati, niciodata in echipa si intotdeauna cu decizii proprii.

    Nu tin cont de religie, de nationalitate, de culoarea pielii sau de infatisare, ci doar de ceea ce gandeste fiecare. De ce o fac? Pentru superioritate, distractie, pentru a protesta, pentru bani sau pentru ceva ce „restul“ nu vor intelege niciodata: drumul spre alta lume, spre evadarea din banalitatea vietii. Ei sunt Hackerii.

  • FISA POSTULUI

    Ce face, de fapt, un hacker? Macar cateva dintre lucrurile urmatoare:

    SUSTRAGERE de informatii sensibile, de preferinta din baze de date ale companiilor mari, de importanta economica – daca se poate cat mai mare.

    OPRIREA CONECTIVITATII in retele deosebit de importante, de preferinta guvernamentale, sau generarea de trafic in exces care duce la veritabile „ambuteiaje“ electronice.

    OPRIREA SERVERELOR sensibile din „productie“ sau infectarea acestora cu programe capabile sa culeaga parole, nume de utilizatori.

    CREAREA DE VIRUSI sau viermi informatici capabili sa se reproduca sau sa infecteze rapid computere pe scara larga.

    PREZENTA neautorizata in retelele altora.

  • O enciclopedie care va informeaza. Sau invers.

    V-ati propus sa aflati tot ce se poate sti despre un anumit concept economic, dar ati petrecut ultima jumatate de ora scotocind pe Google si tot nu sunteti multumit de ce-ati gasit? Probabil ca numai o enciclopedie va poate satisface pretentiile. Dar ce fel de enciclopedie contine o multime de informatii, complete si actualizate la zi, si este si usor de gasit la orice ora fara sa fie nevoie sa plecati in cautarea unei biblioteci?

    Wikipedia, The Free Encyclopedia, este o colectie virtuala de informatii din toate domeniile, care poate fi rasfoita pe Internet la www.wikipedia.org. Principala sa calitate nu este neaparat usurinta cu care poate fi accesata, ci faptul ca, asa cum ii spune si numele, este libera. Cu alte cuvinte, oricine simte nevoia sa adauge o informatie noua pe un anumit subiect poate sa editeze pagina respectiva si apoi sa o salveze, urmand ca ea sa fie accesibila tuturor vizitatorilor. 

    Pentru a edita o informatie nu e nevoie sa fiti membru sau sa platiti vreo taxa, pentru ca link-ul „Edit this page“ este accesibil oricarui vizitator. Totusi, pentru a mentine o calitate multumitoare a site-ului, informatiile sunt verificate in permanenta de catre membrii echipei Wikipedia sau de unii utilizatori mai entuziasti.

    La o scurta trecere in revista, am observat ca Romania nu este deloc o tema neglijata pe Wikipedia. Orice internaut poate sa afle, de exemplu, ca „guvernul Tariceanu aplica din ianuarie 2005 o cota unica de impozitare de 16%“, ca inflatia pe 2004 a fost 9,2%, o valoare „inca destul de mare“ sau ca rata somajului anul trecut a fost 6,2%, „foarte scazuta in comparatie cu a altor tari mari din Europa, precum Polonia, Franta sau Germania“. Mai mult, enciclopedia are si o versiune in limba romana (evident, nu atat de bogata in continut precum cea in engleza), disponibila la http://ro.wikipedia.org.

  • Charterele incep sa duca turistii spre vest

    Acum doi ani, charterul pe ruta Bucuresti – Malaga – Bucuresti era „consemnat la sol“ dupa o singura cursa, iar cel programat anul trecut pentru insula greceasca Corfu nici macar nu se mai ridica in aer. Pentru 2006, in schimb, operatorii estimeaza cresteri ale cifrei de afaceri pe acest segment de pana la 200%. Ce s-a intamplat?

     

    Daca planurile tour-operatorilor vor deveni realitate in clipa in care vor da „piept“ cu cererea (estimata a creste in acest an cu 20-25% de catre reprezentantii Agentiei Nationale a Agentiilor de Turism – ANAT), in vara aceasta charterele ar putea face peste 1.000 de curse. Dintre acestea, mai putin de o treime vor fi operate de TAROM: „Estimam ca in vara anului 2006 vom opera un program de 220 de curse charter, din care 180 sunt destinate turistilor care pleaca din Romania si 40 destinate turistilor care vin in Romania“, sustin oficialii TAROM, companie care a incasat in 2005 din activitatea de curse charter aproximativ 6% din venituri.

     

    O data cu cresterea numarului de chartere, si agentiile prognozeaza cresteri ale veniturilor din acest segment. „Din cifra de afaceri de 5,5 mil. euro din 2005, 20% au fost venituri aduse de cursele charter. Pentru acest an, prognozam o cifra de afaceri de circa 7 mil. euro si venituri de 40% din cursele charter“, spune Roxana Balcescu, director executiv al agentiei CMB Travel, care va vinde in 2006 vacante charter pe zece destinatii, in colaborare cu Paralela 45 si Prompt Service.

     

    O majorare de 200% a cifrei de afaceri pe segmentul curselor charter estimeaza pentru acest an si compania Aerotravel Lufthansa City Center. „Anul acesta vom opera sase curse charter catre Grecia si estimam ca cifra de afaceri generata de acest segment va ajunge pentru 2006 la trei milioane de euro“, spune pentru BUSINESS Magazin Claudia Stan, director de marketing al Aerotravel, care a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri a acestei divizii de un milion de euro.

     

    Dincolo de prognoze si estimari, este certa o schimbare a „cursului de zbor“ spre Vest. Ce se intampla insa cu destinatiile „clasice“, cum ar fi Turcia?   „Pentru Turcia, sunt doua variante: fie gripa aviara va imputina considerabil numarul turistilor (in ultima luna mai multe grupuri de turisti germani, britanici si rusi si-au contramandat vacantele in Turcia – n.r.), fie turcii vor lasa foarte jos preturile, astfel incat se vor vedea sufocati de turisti“, este de parere Mircea Vladu, director al agentiei Prestige Tours, care inclina – e adevarat ca o face cu serioase rezerve – spre a doua varianta.

     

    Totusi, agentia va organiza doua curse charter spre Antalya (operate cu avioane TAROM de 138 de locuri) si una catre Bodrum (de 100 de locuri, operata de Carpatair). Agentia „traditionala“ pentru Turcia, Ali Baba Tours, isi va mentine neschimbat programul curselor in regiune, ba chiar va mai adauga un nou zbor catre Antalya. „Consideram ca sunt destui clienti, atat din cei care merg in fiecare an, cat si turisti noi, pentru care vom oferi opt curse: cinci catre Antalya, doua catre Bodrum si una catre Izmir“, explica  Suliman Selcuk, directorul Ali Baba Tours.

     

    Daca in cazul Turciei se poate vorbi despre un „public fidel“, pe ce bazeaza, totusi, optimismul operatorilor cand vine vorba despre noile destinatii?  „De obicei, o cursa charter se organizeaza dupa ce agentia constata in piata o cerere mare pentru acea destinatie. Faptul ca anii trecuti multi turisti au ales sa mearga in Tenerife pe zboruri de linie, implicit mai scumpe, ne face sa credem ca numarul celor care s-au gandit sa mearga acolo este mult mai mare, dar nu si-au permis sau li s-a parut prea complicat sa schimbe avionul“, considera Cristina Irimia, marketing manager al J’Info Tours, agentie care va organiza zboruri catre Tenerife cu aeronave inchiriate de la compania spaniola Air Europa – cea care duce turistii romani si la Mallorca sau Costa Brava. Tot o cursa charter catre Tenerife va oferi si Prestige Tours & Prompt Service, cu aeronave de 189 de locuri ale companiei spaniole Futura International Airlines. „Primul zbor catre Tenerife va fi la inceputul lunii iunie si se va zbura, in functie de cerere, pana in octombrie“, spune Mircea Vladu.

     

    Dupa acelasi algoritm (cerere mare, justificare charter) s-a decis pentru acest an si alocarea unei curse catre Cipru. „Vom avea charter pe Cipru pana in septembrie, dupa ce am observat o crestere progresiva a cererii pentru aceasta destinatie“, spune Aurelian Bratosin, director al agentiei Butterfly Tourism, care organizeaza acest charter in colaborare cu Prestige Tours si Ultramarine Travel. Cursa va fi operata de Carpatair, cu aeronave de 100 de locuri.

     

    Practic, aparitia acestui gen de aeronave reprezinta inca unul dintre motivele pentru care numarul curselor charter a crescut anul acesta la aproximativ 70, fata de 42 de anul trecut. „Aceste avioane au permis si agentiilor mai mici sa organizeze chartere, dar au permis si agentiilor mai mari sa organizeze curse catre destinatii noi. In cazul nostru, una dintre acestea este insula Corfu, unde vom zbura cu un avion de 105 locuri“, explica Alin Burcea, directorul agentiei Paralela 45, care are si curse charter cu aeronave de 200 de locuri, cum ar fi cea catre Costa Brava. Pe partea de operare, cei de la Paralela 45 colaboreaza, cu Blue Air si Carpatair, dar si cu spaniolii de la Air Europa.

     

    Pe langa reorientarea destinatiilor, o alta „tendinta“ a anului consta in cresterea numarului de chartere operate din provincie. Conform informatiilor din piata, anul acesta din Timisoara, Cluj, Bacau si Sibiu vor pleca aproximativ 20 de curse catre destinatii de vacanta. „Cele mai multe vor fi operate din Timisoara si Cluj, majoritatea prin intermediul avioanelor Carpatair“, spune Alin Burcea. Conform acestuia, Travel Team (o asociere intre Jade Travel, Paralela 45 si alte agentii timisorene) va organiza curse charter catre Mallorca si Salonic, Aerotravel catre Salonic si Evia, Kusadasi catre Antalya. Din Cluj, Paralela 45 si Calibra vor avea charter catre Creta, Prompt Service & Eximtur catre Salonic, Aerotravel catre Salonic si Evia, Kartago catre Tunisia si Sfara Tours catre Malta.

     

    La targul de turism, care va avea loc exact peste o luna, agentiilor vor lansa si ofertele pentru aceste destinatii, dar si orarele fixe de functionare a acestor curse. Cu alte cuvinte, stingeti tigarile, legati-va centurile de siguranta si pregatiti-va de decolare.

  • Expat la tine in tara

    Acum zece zile am citit o stire in Cotidianul in care proprietarul unei companii de confectii se plangea ca are comenzi, dar nu are personal. Angajatele lui au plecat la munca in Europa, iar masinile de cusut stau degeaba. Si cum omul nu putea „sa traga obloanele“ afacerii pur si simplu, s-a dus la Ambasada Chinei ca sa ceara chinezi.

     

    Cred ca acest caz va deveni fenomen de masa in urmatorul deceniu. Companiile care au operatiuni aici vor bate drumul ambasadelor Chinei, Ucrainei, Moldovei, ale unor tari asiatice sarace  in cautare de personal. In ultimii zece ani, peste doua milioane de romani au plecat sa munceasca afara.

     

    Industria era la pamant dupa ani de „moarte clinica“,  muncitorii nu mai aveau de lucru sau erau prost platiti, nu aveau nici o sansa sa reziste. In ultimii patru ani insa economia si-a revenit. Cei care au cumparat fabricile de aici le-au retehnologizat, au bagat bani in ele, iar acum au nevoie de personal dupa disponibilizarile de la inceput. Strainii, dar si romanii care fac un greenfield au nevoie de forta de munca.

     

    Daca inainte Romania nu avea bani sau finantarea era prea scumpa, dar in schimb avea prea multi angajati, acum situatia este total diferita. Bani sunt, miliarde de euro stau la BNR in depozite, dar nu prea este cine sa munceasca. Ca sa atragi oameni trebuie sa platesti mai mult.

     

    Pentru ca a majorat substantial salariile in sectorul public, statul a ajuns sa fie un concurent redutabil pe piata fortei de munca. Angajatorii privati sunt nevoiti sa tina pasul cu piata la salarii si sa reduca din propria lor marja de profit. Aprecierea euro a adus, de asemenea, un plus de 20 la suta in euro la salarii, stabilind noi paliere salariale. Avantajul fortei de munca ieftine incepe sa piarda teren. Romania nu mai este de circa doi ani un paradis pentru investitori din acest punct de vedere. Uitati-va la Transilvania – Cluj, Timisoara, Arad, Oradea. Somaj aproape de zero.

     

    O lupta continua pentru personal. De acum, strainii incep sa se uite atent si spre alte zone din tara, unde nivelul de salarizare este mai redus. Multi pun intrebarea: ce se va intampla cu Moldova? Va ramane saraca pe vecie? Nu. Viata va deveni atat de scumpa in Transilvania, la fel ca in Ungaria, incat un antreprenor va decide ca este mai rentabil sa-si deschida o fabrica la Vaslui. De aici poate veni salvarea unei zone.

     

    Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) a pus pe hartie pentru acest an investitii de 6 miliarde de euro. Cei care intra pe piata acum trebuie sa plateasca un pret mai mare. Vanatorii de capete, cum li se spune celor care activeaza in domeniul recrutarii de personal, anunta ca in urmatorii ani Romania se va confrunta cu o criza majora de manageri in sectorul industrial. O intreaga generatie de ingineri lipseste din cauza restructurarii societatii dupa Revolutie.

     

    Intre 1990 si 2000, cel care termina Politehnica era compatimit. No future. Inginerii se transformasera in vanzatori, in directori de marketing sau in orice altceva. Multi au plecat din tara. Acum roata s-a intors. Urmeaza anii lor de glorie.

     

    Dupa 1989, in limbajul cotidian au intrat cuvintele „multinationala“ sau „expat“. Visul unui absolvent a devenit acela de a lucra intr-o multinationala. Daca spui ca lucrezi la Coca-Cola, atarna mai greu decat daca ai spune ca esti angajat la Borsec sau La Fantana. La fel ca si cu expatii. Sunt mult mai bine platiti si au un statut in societate care starneste admiratie. Masina la scara, un pachet salarial care la mijlocul anilor ‘90 iti putea produce infarct cand il auzeai, o prezenta constanta in cele mai bune restaurante si pe prima pagina a ziarelor.

     

    Acum cred ca a venit vremea expatilor romani. Nu ma refer la cei care pleaca afara, sa ocupe o pozitie executiva in Praga sau la Belgrad, ci la romanii care sunt „vanati“ sa plece din Bucuresti, Cluj sau Timisoara in alte orase mai mici ca sa se ocupe de operatiunile unei companii de acolo. Aceasta relocare se face pe bani multi, pe pachete salariale consistente, legate de performanta.

     

    Multa lume isi pune problema cum va recupera Romania decalajul fata de celelalte tari foste comuniste. Deficitul mare de forta de munca si concurenta pe aceasta piata – ne lipsesc vreo 2 milioane de romani – va ridica salariile. Aprecierea euro va mai aduce un  plus de 10%, daca nu chiar de 20%. Vine vremea expatilor romani si a atragerii de forta de munca din alte tari si nu numai din cele vecine. Oare cum se scrie „Bine ati venit aici“ in chinezeste?

  • Bataia pestelui mic cu pestele mare

    Orice dus are si-un intors. Si viceversa. Privite cu atentie, multe dezavantaje prezinta foloase nebanuite. Asa bunaoara, „dusul“ unei cariere de succes, poate avea drept „intors“ neglijarea vietii de familie, a prietenilor, copiilor s.a.m.d. Dar si invers. Important e sa stii unde-ti plasezi prioritatile si ce esti dispus sa sacrifici pentru asta.

     

    In cazul stiintelor politice „intorsul“ evident e ca sunt considerate un soi de stiinte de mana a doua (si sunt tratate ca atare). Modelul e vechi – odinioara filosofia era slujitoarea teologiei („philosophia est ancilla theologiae“). Ce vremuri! Acum nu mai e nici macar atat. Se poate, asadar, si mai rau.

     

    Stiinte serioase au ramas cele precum geologia, chimia, biologia, ba chiar si economia (de fizica moderna nu mai poate fi, de multisor, vorba – a devenit prea „nebunatica“ pentru gustul iubitorilor de certitudini) – stiinte unde se poate masura, cantari, pune la microscop, pipai. Conform acestei viziuni, stiintele politice sunt discreditate pentru ca, in ciuda eforturilor disperate de a le reduce la o varianta imblanzita a stiintelor economice, se incapataneaza sa reziste masuratorilor exacte.

     

    Iar asta desi multi asa-zisi politologi mai umbla inca in fata economistilor cu o caciula in mana stanga si-un vraf de modele matematice in cea dreapta. Aristotel, sireacul – care sustinea ca aceasta stiinta nu poate fi prea indepartata de sfera demonstratiei, dar nici prea apropiata de ea – se rasuceste, probabil, in mormant.

     

    Vestea buna in toata aceasta poveste a stiintelor politice e „intorsul“.  Din moment ce nu apartin stiintelor exacte, legile acestora nu se „indumnezeiesc“ niciodata, pentru simplul motiv ca se lasa batute in cuie. Aici, surprizele nu sunt niciodata excluse. Daca in zoologie, de exemplu, pestele mai mare il inghite negresit pe cel mai mic, in politica lucrurile pot sta foarte bine si invers. In 1996, PNTCD, bunaoara, era un partid aflat pe cai mari, iar PD un partid aspirant la statutul de categoria a doua. Mic, mic, dar obraznic.

     

    In mai putin de patru ani, PNTCD s-a retras, discret, in conul de umbra al politicii, iar in mai putin de cinci ani PD a devenit partid-dirijor. Cel putin in sondajele de opinie. Vorba lui Grigore Ureche: „Fost-au … om nu mare de stat, manios, si degraba varsa sange nevinovat, de multe ori la ospete omoria fara judet. Dealtminterea era intreg la minte, nelenevos, si lucrul sau stia sa-l acopere; si unde nu gandeai, el acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester; unde era nevoie insusi se varia, ca vazandu-l ai sai, sa nu indarapteze. Si pentru aceea rar razboiu de nu biruia. Iar unde-l biruiau altii, nu perdea nadejdea; ca stiindu-se cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor“. Recunoasteti personajul? Nu, nu e vorba de Stefan cel Mare si Sfant.

     

    Din fericire, in politica nu te poti baza doar pe matematica. A realizat-o si Mircea Geoana cand declara saptamana trecuta ca „fraza din 2003 a fostului lider al partidului, cum ca rolul istoric al PD s-a incheiat, a facut ca toate fortele politice sa se coaguleze impotriva PSD“. (In treacat fie spus, afirmatia imi aminteste de profesorul de istorie din liceu care, pe la inceputul anilor ‘80, avea umorul si curajul de a ne spune in clasa: „cata vreme ne vom incapatana sa declaram ca sistemul capitalist e pe moarte, sa nu ne miram daca va continua sa se inarmeze, doar pentru a ne demonstra contrariul“.) Mai nou, se pare ca a realizat-o si Gheorghe Ciuhandu. Abia acum lucrurile devin cu adevarat interesante. Ramanand in cadrul metaforei ihtiologice, abia acum incepe „bataia pestilor“.

     

    Amanand sine die inscrierea lui Ioan Talpes in partid, presedintele PPCD a demonstrat ca, desi are figura de gurmand, poate sa se abtina de la ciocolata, daca asa o cer interesele partidului. Ramane de vazut cum va sti sa-si negocieze lacomia cu nu mai putin gurmandul Emil Boc. Popularii europeni vor unificarea fortelor populare din Romania. La o adica, insa, s-ar putea multumi si cu o lista comuna pentru Parlamentul European, dupa cum a lasat sa se inteleaga saptamana trecuta Hans-Georg Poettering, liderul grupului PPE-ED. Traian Basescu, pardon, Emil Boc, vrea si el un Partid Popular cu o greutate electorala suficient de mare pentru a face inutila colaborarea cu liberalii.

     

    Acestea fiind datele problemei, dilema lui Ciuhandu si a suporterilor sai se poate traduce cam asa: fie ne contopim cu pedistii pentru un pret bun (o functie de vicepresedinte, posturi in minister, bani de la guvern si functii in teritoriu); fie ne tinem in continuare „batosi“, acceptam o structura de alianta gen „D.A.“ (mai are litere alfabetul!), mergem pe liste comune (si meschine) pentru Parlamentul European, dar atunci ne luam adio de la avantajele de moment mai sus enumerate, in speranta unui castig pe termen lung.

     

    Pentru moment, Ciuhandu pare sa prefere vrabia din mana ciorii de pe gard – si bine face. Vorba unui cantec de-al Mirabelei Dauer: „Roata morii se-nvarteste, tac-tac-tac!“. Cu putina rabdare si mult tact, pestele mic (odata mare) l-ar mai putea inghiti o data pe cel mare (odinioara mic). Obligat, dupa cum marturisea chiar Basescu, sa-si consolideze pozitia parlamentara (dar si pe cea din teritoriu, am putea adauga), PD incepe sa renunte, intr-un ritm ingrijorator, la „implementarea“ principiilor care l-au umflat pana la dimensiunile actuale. Continuand asa, retorica sa anticoruptie va avea acelasi impact electoral pe care-l are cea a PSD.

     

    Re-preluand, la momentul oportun, discursul intransigent si refuzand compromisurile majore, fostul PNTCD, in alianta cu PD, are sansa de-a redeveni ce-a fost si mai mult decat atat. Acceptand alianta, dar refuzand unificarea cu PD, PPCD are sansa de a-i plati inapoi PD-ului o polita ramasa scadenta inca din 2000. Ba inca si folosind aceleasi arme.

  • Noua parohie a BNR

    Jocul de-a soarecele si pisica, pe care il practica de ceva vreme bancherii cu BNR in privinta restrictiilor de creditare, se va extinde cel mai probabil, in viitorul apropiat, si in cazul societatilor de leasing. Si nu numai, pentru ca banca centrala este cea care va reglementa – si restrictiona, cel mai probabil – activitatea tuturor societatilor financiare nebancare.

     

    Chiar daca nu se stie inca sigur cum vor arata normele de aplicare a legii ce reglementeaza institutiile financiare nonbancare (IFN), un lucru se stie sigur deja: ca si in cazul bancilor, si aici „va trebui sa existe si un nivel de plafonare pentru gradul de indatorare a populatiei“. Afirmatia ii apartine prim viceguvernatorului bancii centrale, Florin Georgescu, si, in fapt, nici nu poate produce cine stie ce surpriza: bancherii (aflati deja sub autoritatea BNR) simt din plin dorinta bancii centrale de a limita apetitul romanilor pentru credite.

     

    La fel de nesurprinzator, a trecut doar o zi de la aceasta declaratie a oficialului BNR si a venit si replica noilor intrati sub supravegherea bancii centrale. „Putem apela, in functie de caz, la cateva artificii pentru a ne incadra in limitele impuse“, a avansat solutia presedintele TBI Leasing, Florentina Mircea. Unul dintre aceste „artificii“ – uzitat pe scara larga de bancheri in ultima vreme – ar putea fi incheierea contractului de leasing pe o perioada mai lunga. In acest fel, rata lunara pe care clientii trebuie sa o plateasca devine mai mica si se incadreaza, astfel, in plafonul respectiv.

     

    Ca sistemul functioneaza bine o demonstreaza experienta bancherilor, ce au anuntat in ultima vreme o lunga lista de relaxari in fisele de prezentare a creditelor pe care le vand. Perioadele de creditare s-au lungit cu ani buni, conditiile administrative de obtinere a unui imprumut s-au usurat simtitor, cerintele privind garantiile pentru un credit s-au inmuiat. „Daca banca centrala vine cu masuri prin care incearca sa ma restrictioneze“, explica recent pentru BUSINESS Magazin Rozaura Stanescu, director dezvoltare produse la BRD-Groupe Société Générale, „n-am altceva de facut decat sa vin imediat cu solutii pentru a-mi continua activitatea“.

     

    Pentru bancheri, BNR a stabilit un set dur de restrictii, pe mai multe directii (mai ales pentru limitarea creditarii in valuta si a gradului maxim de indatorare – ce nu poate depasi, per total, 40% din veniturile unui solicitant de credit). Iar sentimentul general al pietei bancare indica posibilitatea ca aceste restrictii sa se adanceasca si mai mult in viitor. Practic, limitarea creditelor si a consumului, pe cale de consecinta, e una dintre armele bancii centrale in lupta cu inflatia.

     

    In aceste conditii, greu de crezut ca supravegherea si reglementarea IFN – printre care se numara societatile de leasing, de credit de consum sau de credite ipotecare – de catre banca centrala nu va aduce si pentru ele o serie de masuri similare. Cum vor arata ele, e prea devreme de spus, dar oricum vor fi, pentru bancheri sunt „vesti bune“. Motivul? Nu putine au fost vocile din banci care au acuzat in mod repetat concurenta neloiala a IFN. Practic, o parte dintre clientii ce n-au mai putut lua credite de la banci, au migrat catre IFN.

     

    Pana la urma, o masina se poate lua la fel de bine cu un credit bancar sau prin leasing, nu? Iar daca banca este prea restrictiva in acordarea unui credit de consum, el poate fi la fel de bine luat (chiar daca in unele cazuri mai scump – dar cine se mai gandeste la costuri, cand banii se platesc in trei-cinci ani?) de la o societate de credit de consum.

     

    Totusi, in multe dintre societatile non-bancare, actorii principali sunt tot bancile – care, in acest fel au avut de castigat pana acum din lipsa restrictiilor in cazul IFN. Cel mai vizibil exemplu este piata de leasing, estimata anul trecut la circa 2,2 miliarde de euro. Societatile de leasing afiliate bancilor controleaza aproximativ jumatate din piata, conform statisticilor Asociatiei de Leasing Bancar, ce grupeaza 15 firme de leasing detinute de banci. Si in cazul societatilor de credite de consum, bancile sunt „la ele acasa“: Credisson, spre exemplu, este detinuta de francezii de la BNP Paribas (care nu are insa alte activitati in Romania), BRD Finance este detinuta de BRD Société Générale, Credex este rezultatul colaborarii dintre Raiffeisen si Altex.

     

    Pe langa aceste companii – pentru care respectarea noilor reglementari de functionare a IFN nu va fi, cel mai probabil, imposibil de inghitit – exista insa multe alte companii ce va trebui sa isi inchida portile. Prin lege,  IFN vor fi obligate sa aiba un capital social minim de 200.000 de euro, echivalentul in lei. Aceste entitati va trebui sa se constituie ca societati comerciale pe actiuni si vor include in denumirea lor sintagma „institutie financiara nebancara“ sau abrevierea acesteia, „IFN“. Ordonanta prevede ca Banca Nationala este singura autoritate in masura sa decida daca activitatea desfasurata de o companie este de natura activitatii de creditare si intra sub incidenta acestui act normativ.

     

    Timp de declaratii, de lobby pentru relaxarea conditiilor pe ici, pe colo sau pentru regrupare si conformare la noua legislatie mai e; cam doua luni vor mai trece pana la definitivarea normelor, spun jucatorii din piata. Dupa ele… potopul. Sau, pur si simplu, normalitatea.