BusinessMagazin

Blog

  • TENDINTE: Spune-mi cu ce te incalti ca sa-ti spun cat CO2 elimini

    Cand se gandesc la cum contribuie ei la incalzirea globala, cetatenii ingrijorati se raporteaza la masinile pe care le conduc, la calatoriile cu avionul sau la energia consumata in locuintele lor. Dar putini s-ar uita la pantofii pe care-i poarta sau la mancarea pe care o mananca.

     

    Lucrurile se schimba. La fel cum alimentele au pe eticheta informatii despre calorii si continutul nutritional, si alte produse de larg consum incep sa dea detalii despre impactul lor asupra mediului, cum ar fi cantitatea de gaze cu efect de sera care s-a produs in timpul fabricatiei, al transportului sau al vanzarii lor.

     

    Sir Terry Leahy, directorul executiv al lantului britanic de supermarketuri Tesco, a vorbit la inceputul anului despre aceasta idee intr-un discurs catre actionari. El a anuntat ca Tesco va cheltui aproape un miliard de euro in urmatorii cinci ani ca sa preia conducerea unei „revolutii in consumul ecologic“.

     

    Ca sa le ofere eventualilor critici informatiile necesare, el a propus instituirea unor etichete pentru produse, care sa le reflecte acestora „amprenta de dioxid de carbon“, incepand cu zecile de mii de produse de imbracaminte si alimentare care intra sub brandul Tesco. Leahy nu a dat detalii despre momentul cand publicul va putea vedea aceste etichete in magazinele Tesco. Compania are de gand deocamdata sa sustina infiintarea unui Institut pentru Consumul Sustenabil (Sustainable Consumption Institute), care sa dezvolte un etalon universal pentru  dioxidul de carbon, dar aceasta ar putea dura ani de zile.

     

    Alte cateva companii merg si ele pe aceeasi cale a „ecoetichetelor“. Una dintre ele este Timberland, care, incepand de toamna trecuta, a incorporat o „eticheta nutritionala“ in incaltamintea sportiva pe care o produce, eticheta ce indica energia folosita pentru producerea pantofilor, portiunea din respectivul pantof care poate fi reutilizata si detalii despre forta de munca folosita in fabrica furnizoare.

     

    Directorul executiv al Timberland, Jeffrey B. Swartz, spune ca vrea sa le ofere cumparatorilor „capacitatea de a face judecati de valoare inca din magazin“.

     

    Dar e mai usor de zis decat de facut. Timberland, ca multe alte companii, are sute de fabrici partenere in toata lumea, care folosesc materie prima de la mii de furnizori. Si e nevoie de o investitie serioasa ca sa culegi informatii atat de raspandite. „Am descoperit ca lantul nostru de furnizori merge mai departe decat ne-am imaginat“, spune Swartz. „Trebuie sa ajungi pana la vaca de la care s-a luat pielea.“

     

    Cei de la Timberland au fost surprinsi sa descopere ca peste jumatate din energia folosita (si gazele cu efect de sera emise) in procesul de fabricatie a unei perechi de pantofi vine din producerea si procesarea materiilor prime. Urmatoarea zona cu consum mare de energie este mediul din magazine (ganditi-va la toate acele mall-uri viu luminate), urmat de operatiunile din fabrica si in fine, transportul – o inversare aproape completa fata de cum crezusera initial oamenii de la Timberland ca arata ierarhia consumului de energie. „Cea mai mare parte a „amprentei de dioxid de carbon“ apare inca dinainte de producerea pantofului“, spune Swartz.

     

    Odata ce companiile inteleg ceea ce se intampla in lanturile lor de aprovizionare, sunt sute de calcule care se pot face. Cata energie este folosita pentru transportul unei perechi de pantofi? Depinde. Presupunem ca e vorba de niste camioane pline ochi sau doar in proportie de doua treimi? Ce fel de combustibil folosesc? Dar kilometrii de naveta ai angajatilor? Ar trebui inclusi si acestia?

     

    Din aceste motive, Timberland s-a axat initial pe cifrele productiei sale globale de pantofi, astfel ca fiecare pereche avea afisate caracteristici similare: s-au folosit 3,1 kilowati-ora de energie pentru productie, 5% energie regenerabila si nu s-a folosit munca copiilor.

     

    In februarie, compania americana a introdus urmatoarea generatie a etichetelor sale, numite etichete ale indicelui verde – un pas mai aproape de masurarea precisa a impactului pe care fabricarea fiecarei perechi de pantofi il are asupra mediului. In loc de date brute, etichetele folosesc o scara de la 0 la 10, unde limita minima denota cel mai mic impact de mediu (sau cea mai buna alegere) pe baza unei serii largi de criterii.

     

    Efectele asupra climei sunt masurate de la materia prima, trecand prin productie si ajungand apoi la produsul finit. Un rating 0 inseamna ca au fost generate mai putin de 4,9 kg de dioxid de carbon, in timp ce 10 denota o cantitate de 100 de kilograme sau chiar mai mult. (100 de kg este aproximativ echivalentul arderii a 41 de litri de benzina.) Etichetele afiseaza si substantele chimice folosite si proportia de materii reciclate, organice si regenerabile care au fost consumate. Etichetele verzi sunt atasate doar la cinci modele de pantofi, dar compania doreste sa-si eticheteze toti pantofii si toate produsele de incaltaminte pana in 2009.

     

    Informatia nu este totusi prea folositoare, decat daca un client are cu ce sa o compare. Daca o pereche de Timberlands are un rating de 2 in privinta impactului asupra climei, foarte bine. Dar cum poti sa compari asta cu perechea de Nike pe care o ai in picioare?

     

    Tesco incearca sa traseze un cod de conduita al industriei, asemanator cu etichetele alimentare standardizate din SUA. Un sistem de masura de comun acceptat, spune Leahy, „ne va permite sa etichetam toate produsele astfel incat consumatorii sa poata compara amprenta de CO2 pentru fiecare articol, la fel de usor cum pot acum sa compare pretul sau valoarea nutritionala“. Timberland a sperat sa poata extinde indicele verde, printr-o initiativa la nivel de industrie. Swartz spune ca daca ar convinge 10-12 companii sa i se alature, si celelalte s-ar simti presate sa-i urmeze.

     

    Gary Hirshberg, cofondator si CEO al producatorului de lactate organice Stonyfield Farm, a laudat eforturile Timberland si Tesco. Dar in cele din urma, spune el, certificarea independenta de catre o terta parte este mai credibila. In aceasta primavara, se asteapta ca Stonyfield sa anunte ca un ONG pe care l-a sprijinit sa se infiinteze, Climate Counts („Clima conteaza“ – n.red.), va face o evaluare independenta a eforturilor din partea producatorilor de a gestiona efectele activitatii lor asupra climei. Ideea este sa se creeze un sistem care sa le permita consumatorilor sa compare, sa spunem, McDonald’s si Burger King. Climate Counts va intra pe un teren care este deja aglomerat cu certificari de mediu ale tertilor.

     

    Poate ca va exista intr-o zi o super-eticheta. Sau, dupa cum a prezis Swartz, consumatorii vor putea sa-si indrepte pur si simplu telefoanele mobile sau celelalte gadget-uri spre etichetele electronice interactive ale produselor, ca sa obtina mai multe informatii decat ar putea fi vreodata puse pe o eticheta clasica. Dar va schimba informatia modul in care se comporta clientul? Studiile cercetatorilor arata ca, la pret si calitate echivalente, consumatorii prefera produsele mai ecologice si companiile mai preocupate de responsabilitatea sociala. Dar un rating slab de mediu s-ar putea sa nu influenteze deloc dorinta de a avea o pereche de pantofi la moda, dupa cum nicio eticheta nutritionala nu ii opreste pe oameni sa manance de la fast-food.

     

    Traducere si adaptare Mihai Mitrica

  • Ati privit vreodata o criza drept in ochi?

    Sunt jucator, nu din acela de ruleta, masinarii cu manivela sau valeti si dame de pica, ci gamer. Cu calculatorul. Imi place sa pot fi cel mai viteaz/frumos/destept, salvatorul natiilor ciudate ce populeaza lumile virtuale. O fi o doza de orgoliu neimplinit? O fi un soi de infantilism? Nu stiu si nu-mi pasa; in plus, primesc si lectii de viata.

     

    Printre ultimele achizitii se numara o lume in care programatori isteti au introdus o nuanta: lumea jocului este populata cu vreo sase – sapte rase, iar tu, ca jucator, esti pus in fata unor alegeri cumva morale: alegi sa-i ajuti pe unii, asta te transforma in dusmanul altora, dar daca nu-i ajuti pe „altora“, atunci nu poti obtine nu stiu ce obiect fara de care „unii“ vor pieri, indiferent de ajutorul tau. Asa ca faci un soi de echilibristica in alegeri, alergand in toate directiile inaintea vestilor privind comportamentul tau dusmanos, pentru a-i multumi si pe „unii“ si pe „ceilalti“. In timp ce tu alergi in toate directiile, si „unii“ si „ceilalti“ stau frumos in jurul focurilor de tabara si se cinstesc din sticle si trag fripturi la protap. Si ma trimit pe mine in toate directiile, pentru ca, uite, pericolul e cat casa si o sa fie rau pentru imparatie. Pe urma mai trag o dusca, probabil in cinstea pericolului, in niciun caz in cinstea mea care incerc sa le rezolv toate problemele.

     

    Acum cateva zile, am realizat ridicolul situatiei: eu (acela din poza din stanga paginii) aveam niste probleme morale si ma supuneam orbeste in fata unor linii de cod intr-un program, niste siruri de instructiuni care, in loc sa-mi multumeasca ca nu le dau un „delete“, ma trimiteau peste campii, munti si paduri sa le rezolv treburile. M-am infuriat asa de tare pe mine ca am luat cea mai ascutita sabie, am renuntat la moralitate si am hacuit si la „unii“ si la „ceilalti“, fara discernamant si regrete. Am taiat regi, capetenii, sefi de hoarda si prostime, aruncand regatul virtual in cea mai adanca criza.

     

    Si ce credeti? In continuare baietii se cinstesc din sticle si trag la fripturi, asta pana ma apropii suficient de mult incat sa sara la bataie. Evident, nu le-a convenit razvratirea mea si acum mor de curiozitate sa stiu daca programatorii cei isteti au prevazut o atare rascoala si cum vor reactiona „unii“ si „ceilalti“.

     

    Criza pe care am declansat-o in regatul meu virtual (va dau pe mail numele jocului, n-am inventat nimic) m-a facut sa ma gandesc tot mai des, in ultima perioada, la crize in general si la modul in care reactionam in fata acestora. Nu-i vorba, si regatul nostru real, daca ii pot spune asa, geme de crize – politice, economice, in sanatate, in justitie, in orice alt domeniu indexabil si administrat al activitatii umane. Pleaca Saftoiu, e criza!, iese public Udrea, alta criza, zice Tariceanu o vorba, plonjam in criza, vrea Nicolaescu sa schimbe ceva, e criza in sanatate, desigur, Macovei – criza in justitie, oricine altcineva – criza…

    Si stiti care-i teoria mea? Nu avem de-a face cu nicio criza.

     

    N-am avut de-a face cu nicio criza in ultimii 17 ani. Nu stim sa iscam nici macar o criza si n-am sti sa gestionam o criza adevarata.

     

    O criza, spun teoriile, este o situatie in care un ansamblu de circumstante pana la un moment tolerabil devine, prin adaugarea unui alt factor, total intolerabil. Factorul poate fi politic, economic sau stiintific. Crizele incep cu mult timp inainte de momentul in care sunt percepute ca atare si sunt produsul unor oameni ce intra in conflict cu propriile prejudecati, inclinatii si predispozitii, este un amestec de orbire si intuitie, de fapte palpabile si altele ce sunt trecute cu vederea. Crizele sunt previzibile, dar numai privite retrospectiv. Pe de alta parte, majoritatea par inevitabile, cumva predestinate, dar aici parerile sunt impartite, unii spun ca nu este asa.

     

    Crizele adevarate sunt cele in care, Doamne fereste, zboara capitalistii pe geamurile zgarie-norilor, cotatiile monedelor se schimba cu viteza de cronometru electronic, crize adevarate au fost cele din Turcia sau Asia. Cel mai aproape de asa ceva a fost Romania atunci cand in comunitatea internationala s-a vorbit de pericolul incetarii de plati. Si chiar si atunci am avut de-a face cu o doza considerabila de perceptie si cu ceva mai putin calcul economic.

     

    Dupa ce am studiat teoria crizelor, mi-am dat seama ca flacaii din joc cu sticlele si fripturile au reactionat corect, iar programatorii au fost chiar isteti: merita oare sa renunti la placerile vietii, la provocarile cotidiene, simple sau complicate, pentru a-ti bate capul cu crizele iscate de cei suparati pe viata? Nu-i pacat de anii de zile-munca irositi cu analize, dezbateri, tacanit de taste de calculator, frunzarit de ziare cu titluri catastrofale?

     

    Sigur ca demersul meu este pur semantic acum, pana la urma si joaca de-a criza poate fi inclusa in placerile vietii. Problema e ce facem daca ne loveste o criza adevarata si noi nu o sa stim s-o recunoastem.

  • Intre Bulgaria si turismul sindical

    Preturile mici pentru vacantele de confort redus in strainatate, oferta Bulgariei, mentinerea turismului sindical si faptul ca, la o luna distanta de inceputul sezonului la mare, se fac tranzactii cu hoteluri in care abia vor incepe investitiile spun totul despre modul cum se vor cheltui cele mai multe bugete de vacanta in acest an.

     

    Avem foarte putin litoral romanesc, va putem arata insa Bulgaria, daca vreti sa plecati din Bucuresti, sau Croatia, Slovenia si Muntenegru daca plecati dinspre Banat.“ Spuse cu o voce indiferenta de o domnisoara, vorbele de mai sus ar suna cu totul neplacut in urechile unui hotelier de pe litoralul romanesc. Si asta pentru ca, sub asaltul a 300 de agentii de turism (dintre care o treime touroperatori) prezente la Targul de Turism de saptamana trecuta, care s-au intrecut sa vanda Grecia, Tunisia si Spania, aceeasi oferta de ani de zile a litoralului romanesc nu prea mai are cu ce sa atraga. Cu toate ca tarifele sunt la fel ca anul trecut. Dar totul e ca anul trecut!

     

    Investitii s-au facut – dar disparate si prea putine ca sa schimbe imaginea de ansamblu. Iar acum, cu o luna inainte de 1 mai, cand ar trebui sa se deschida sezonul, THR sau SC Neptun au inceput sa vanda hoteluri pe litoral, pentru a investi banii luati in hotelurile pe care le mai detin.

     

    Asta inseamna ca aceste hoteluri vor fi in lucru si ca, in afara a doua-trei statiuni (Mamaia, Costinesti si chiar Vama Veche), care macar se leaga in jurul unui concept, litoralul nostru va arata ca si anul trecut: cateva oaze de nou, renovat, stralucitor, inconjurate de hoteluri vechi si nerenovate. 

     

    Aceasta stratificare a unitatilor de cazare inseamna si o stratificare a turistilor care vor veni la mare: cei cu venituri foarte mari (care isi permit hotelurile de cinci stele din Mamaia sau un sejur de spa la Eforie Nord) si cei cu venituri medii spre mici: studenti sau pensionari si, cel mai mult, sindicalisti. Desi, cel putin teoretic, turismul prin sindicat ar fi trebuit sa nu se mai practice din acest an (conform unor norme UE, care nu il sustin in ideea in care duce la o concurenta neloiala), si in acest an sindicatele au cumparat aproximativ o cincime din capacitatea de cazare de pe litoral. Practic, lipsa investitiilor pe litoral este mai grava decat pare, deoarece atmosfera trista de anul trecut din multe statiuni are si un substrat mai neplacut. Formula aceasta cu 10% turisti bogati, 90% oameni cu venituri mici si in rest turism de weekend face ca tocmai in acesti ani, in care numarul persoanelor care ar putea aloca un buget substantial (peste 400 de euro) pentru petrecerea unui sejur reusit a crescut pana la aproximativ 3 milioane de persoane, profitul sa nu intre in bugetele unor hotelieri care poate l-ar reinvesti si ar dezvolta in continuare turism in Romania, ci va ajunge in bugetele touroperatorilor din turism, din vanzarea de turism extern.

     

    Nimic rau in asta: clasa medie, educata, cu asteptari mari, vrea sa vada lumea, dar nu ar fi rau sa stie ca si la noi la mare ar putea gasi un loc unde sa se odihneasca o saptamana intr-un mod placut. In ultimii ani, la nivelul persoanelor cu venituri medii spre mari, o saptamana de odihna insemna o saptamana intr-o statiune in Turcia: elegant, nu foarte scump, cu piscine imense si servicii fara cusur.  De ce nu a aparut un astfel de proiect si la noi pe litoral? Hotelierii spun ca i-au descurajat sezonul prea scurt si marea murdara, dar mai ales toate disputele legate de plaje si administrarea acestora.

     

    Asta nu inseamna ca persoanele cu venituri medii, care nu gusta din aceste motive litoralul romanesc, nu petrec deloc concediul in Romania. Merg la munte, unde vara vin si mii de turisti straini. Pentru ca, asa cum spune si Organizatia Mondiala a Turismului, muntele si resursele balneo trebuie sa insemne turism pentru Romania.

     

    Pana atunci, vine 1 mai, iar pe litoral se vor deschide cu aceasta ocazie cam cinci-sase hoteluri. In schimb, se vor deschide mai devreme si cateva hoteluri in Bulgaria, unde nu exista aceasta traditie de mers la mare de 1 mai. Dar au cerut multi romani, iar bulgarii s-au executat, venind cu oferte de 100 de euro all inclusive pentru o minivacanta de cinci zile de 1 mai. In aceste conditii, cei 6.000 de turisti asteptati pe litoralul romanesc de 1 mai vor fi depasiti numeric de cei aproximativ 10.000 care vor trece granita spre sud. Iar tendinta va continua si la vara si poate si inca unul-doi ani, pana se va face turism de masa si la Constanta.

  • De ce ne place euro

    In timp ce mai bine de 77% dintre britanici resping chiar si ideea de a adopta moneda unica europeana si 70% dintre greci s-ar intoarce cu mare drag la drahma, doar o treime dintre romani se declara impotriva adoptarii euro. Oare stim noi ceva ce ei nu au aflat?

     

    Se pare ca da, stim: pretul unui apartament cu doua-trei camere in orasele mai marisoare urca vertiginos spre 70.000 de euro, masina parcata in fata casei costa cam 12-13.000 de euro, iar ofertele pentru concediu, fie el intr-o mica pensiune de pe Valea Prahovei sau malul Mediteranei, sunt toate exprimate in euro. Despre credite nici nu mai e vorba, in conditiile in care pana nu de mult singurele imprumuturi mai accesibile erau cele in moneda europeana. Acum, e adevarat, calcaiul apasat pus de banca centrala pe gatlejul bancherilor pentru a-i convinge (cu argumente de cost, nu altfel) pe romani ca si leul e bun s-a dovedit eficient. Ponderea imprumuturilor in moneda straina a scazut, chiar daca nu covarsitor: din cele aproape 93 de miliarde de lei credite la sfarsitul lui 2006, aproape 53% erau in lei. Trecand cu vederea inca firavele credite in monede exotice si din ce in ce mai putinele imprumuturi luate in perdantul dolar american, restul sunt in moneda europeana.

     

    Moneda europeana a ajuns, in aceste conditii, sa echivaleze in mintea multora dintre romani cu un simbol al avutiei, al capacitatii de a avea acces la un bun, la un credit, la un serviciu, la un standard de viata. Iar mult asteptata integrare in Uniunea Europeana, de unde multi par a astepta sa curga mult lapte si miere, a amplificat si mai mult interesul pentru stilul de viata si moneda „lor“. A lor, a celor care traiesc bine, a „europenilor“, sau poate chiar mai mult decat atat, a vest-europenilor. Asa cum, pe vremea cand dolarul american era rege, romanii au aderat la el cu o patima pe care putine alte natii din zona noastra au mai simtit-o. Nu degeaba „atunci cand nu mai are bani, romanul schimba 100 de …“, iar aici, indiferent ce moneda ar fi fost pomenita, cu siguranta nu era leul romanesc. Nici chiar dupa denominarea de anul trecut, promovata in multe discursuri oficiale si ca o modalitate de a-i face pe cetateni sa gandeasca mai mult in moneda nationala. Privita din aceasta perspectiva, disponibilitatea romanilor de a adopta euro ca moneda nationala nu pare deloc de neinteles. Aproximativ 45% dintre respondenti au declarat ca ar vota pentru adoptarea euro, daca ar fi consultati maine, 19% au spus ca nu stiu ce ar face si doar 36% s-ar pronunta impotriva trecerii la moneda europeana, potrivit unui studiu al organizatiei Open Europe. Diferenta pozitiva de 9% este cea mai consistenta la nivelul celor 14 state din afara uniunii monetare care au fost incluse in acest sondaj, pe locul secund situandu-se Danemarca, iar pe al treilea, Malta. Cea mai puternica opozitie in fata adoptarii euro vine din partea britanicilor, unde 77% dintre cei chestionati s-au declarat impotriva. In topul tarilor unde populatia pare sa nu prea aiba la suflet moneda europeana se mai inscriu Letonia (cu 64% voturi negative), Lituania (cu 64%), Cipru (cu 62%).

     

    In lipsa detaliilor calitative, e dificil de ghicit cati dintre cei ce s-au declarat atat de dornici sa imbratiseze euro stiu cu exactitate si cum se ajunge acolo si ce urmeaza dupa adoptare. Indeplinirea criteriilor de convergenta e obligatorie pentru ca un stat sa intre in mecanismul ERM II, antecamera adoptarii euro. Iar criteriile de convergenta (ce privesc nivelul inflatiei, al dobanzilor pe termen lung, al datoriei publice, al deficitului bugetar si al cursului) impun, pana la urma, atingerea unor echilibre economice. Pe care Romania inca nu prea le are.

     

    Despre efecte avem si mai putine certitudini, in conditiile in care informatiile despre ceea ce s-a intamplat de la 1 ianuarie incoace in Slovenia, prima tara din fostul bloc comunist ce a adoptat euro, sunt aproape inexistente. Costurile trecerii la euro se traduc insa in zeci de milioane de euro pentru autoritati, pentru a nu mai pune la socoteala bugetele consistente pe care o companie, o banca, in genere orice institutie trebuie sa le puna deoparte pentru o schimbare de acest fel. Si, daca in cazul denominarii leului (trecuta, de altfel, fara prea multe dureri de cap), teama cea mai mare a fost ca momentul va fi speculat pentru scumpiri nejustificate, poate anticipa cineva cam cum ar putea fi la schimbarea leului cu o moneda cu totul noua?

  • Presedintele, jucator si arbitru

    Desi nu o recunoaste sau o face in mod indirect, aruncand in fata argumentul legitimitatii populare si al increderii de care se bucura in randul electoratului, presedintele Basescu se plaseaza uneori la limita Constitutiei.

     

    Nu este vorba neaparat de incalcari ale legii fundamentale sau de gesturi neconstitutionale, ci mai degraba de atitudini si comportamente care pun la incercare elasticitatea Constitutiei. Cu siguranta se pot spune multe despre Traian Basescu, dar a afirma ca seful statului incalca in mod flagrant Constitutia si a aduce argumente irefutabile in acest sens reprezinta mai degraba un demers politic si mai putin unul juridic. Planurile nu trebuie confundate. In conditiile in care ni se spune in fiecare zi ca presedintele Basescu „a incalcat“, „este vinovat“, „constituie un pericol“, „comite abuzuri“ etc. ajungem sa credem ca lucrurile stau chiar asa, desi, cel putin pentru moment, nu avem argumente juridice pentru a da verdicte. Instanta suprema – Curtea Constitutionala – inca nu s-a pronuntat.

     

    Este adevarat, a fi presedinte jucator presupune mai mult decat un rol de mediator, asa cum prevede legea fundamentala. Dar, in acelasi timp, un astfel de statut este inferior celui de presedinte arbitru, dupa cum este el definit in regimul constitutional francez. Daca se comporta ca un presedinte jucator, Traian Basescu poate fi cel mult un sef de stat aconstitutional. Dar daca vrea sa si arbitreze, atunci intr-adevar problema neconstitutionalitatii poate fi ridicata cu cea mai mare seriozitate si responsabilitate.

     

    Cele mai importante probleme ale presedintelui Basescu nu deriva neaparat din rolul pe care acesta si l-a asumat si care pare a fi acceptat de catre populatie. Conflictul in care seful statului s-a angajat nu doar cu premierul, ci si cu Parlamentul (cu partidele politice) este mai degraba rezultatul unei disponibilitati scazute din partea acestuia de a accepta si responsabilitatile pe care un astfel de statut le implica. Ce-i drept, Constitutia fixeaza responsabilitati pentru un presedinte care mediaza si nu pentru unul care se implica in joc. Astfel, fisa postului de presedinte jucator contine o serie de drepturi si de atributii, dar in acelasi timp, ea implica si asumarea unor riscuri si a unor obligatii. Respectarea regulilor jocului, fair play-ul, riscul de a fi accidentat, suspendat sau sanctionat sunt cateva dintre acestea, iar ele nu pot fi trecute cu vederea doar pentru ca publicul spectator te sustine si te aclama, cu o mai mica sau mai mare frenezie. La toate acestea se adauga tendintele presedintelui de a se transforma din jucator in arbitru, adica de a sanctiona alti actori politici, participanti la joc, de a da cartonase galbene sau rosii, de a indica lovituri de pedeapsa etc.

     

    Sursa actualei crize politice nu este reprezentata de conflictul dintre presedinte si premier. Aceasta este doar o forma de manifestare a ei, care in anumite imprejurari politice, cum ar fi coabitarea, existenta unui guvern de coalitie minoritar, inexistenta in Parlament a unei majoritati prezidentiale, se manifesta acut. In realitate, esenta acestei probleme este reprezentata de arhitectura sistemului institutional. Angrenati in dispute politice sterile si ghidati in actiuni de interese imagologice si electorale, nici unul dintre actorii politici nu este dispus sa abordeze frontal (nu doar discursiv) tema regimului politic si a reformei institutionale. Concentrarea asupra efectelor si nu asupra cauzelor pune in evidenta anumite carente la nivel de competenta sau de expertiza a clasei politice. In egala masura, poate fi adusa in discutie tema responsabilitatii de care da dovada elita politica. Aceasta deoarece amanarea constanta a declansarii procesului de reconfigurare a relatiei dintre autoritatile publice nu face decat sa perpetueze criza sau sa favorizeze aparitia altor situatii tensionate. Stabilirea unei compatibilitati intre tipul de legitimitate cu care este investit presedintele si atributiile sale constitutionale devine un imperativ pentru buna functionare a sistemului politic romanesc.

     

    Increderea cu care institutia Parlamentului este investita de catre populatie (fapt ce exprima fractura existenta intre societate si clasa politica), comparativ cu atitudinea si modul de raportare sociala la institutia prezidentiala constituie variabile ce permit anticiparea deznodamantului unei consultari populare pe aceasta tema. Cu toate acestea, trebuie avut in vedere faptul ca acordarea unor atributii sporite sefului statului atrage dupa sine si responsabilitati mai mari pentru titularul postului de la Cotroceni. In acest sens, indiferent de modelul agreat – cel american sau cel francez – presedintele va fi nevoit sa iasa din registrul imagologic in care evolueaza in prezent. Sporirea atributiilor executive creeaza responsabilitati directe, fapt care il va determina pe seful statului sa-si asume guvernarea si-i va limita posibilitatea de a folosi arma discursului doar pentru a puncta in plan imagologic (ceea ce se intampla in prezent, cand presedintele adopta public pozitii agreate de catre populatie, dar nu raspunde in mod direct de gestionarea domeniilor asupra carora se pronunta, cel mai adesea critic).

  • Spatiul in forma de tirbuson

    Cineva ar putea considera incorect ca eu sa fac o recenzie unei carti careia i-am scris prefata. Numai ca, daca o recenzie trebuie sa fie obiectiva, aceste editoriale sunt expresia unor preferinte personale.

     

    Daca am scris prefata la o carte a fost pentru ca mi-a placut, asadar vorbesc despre ea. Este vorba despre „Elementar, Wittgenstein!“ de Renato Giovannoli, care, in pofida titlului malitios, este o carte foarte serioasa si dificila.

     

    …

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 18 aprilie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Grand Effie: Headvertising

    Headvertising a castigat marele premiu la cea de-a patra editie a festivalului Effie cu campania „Smaller but handier“, realizata pentru Gazeta Sporturillor. Acest premiu este un argument in plus pentru demersul agentiilor de a convinge clientii sa aiba curajul de a paria pe idei indraznete care se dovedesc si eficiente.

     

    „Lasati agentiile sa faca lucrurile pentru care le platiti“, este indemnul  spus de Serban Alexandrescu (director de creatie in cadrul Headvertising) la primirea premiului si una dintre cele mai aplaudate replici spuse la gala. Pe langa Grand Effie, Headvertising si-a mai adaugat in portofoliu doua premii gold, pentru Gazeta Sporturilor si pentru HVB Tiriac Bank  si doua bronzuri, pentru Grania – „Never stops growing“ si pentru Dolce – „When are you dolce?“.

     

    In cursa pentru finala Grand Effie au mai intrat Next Advertising si CAP, pentru campania Salonta, si Graffiti BBDO, pentru campania „The guide“, facuta pentru Banca Romaneasca.

     

    Cele mai eficiente agentii din industrie au fost premiate cu Gold Effie: agentiile Next Advertising, pentru campaniile „Salonta“ (categoria „Food Products I“), Leo Burnett & Target cu campaniile „Super Mame“ pentru Tide (categoria „Non Food Products“), „Equity campaign 2006“ pentru Bergenbier (categoria „Alcoholic Beverages“), „New q-pack shape for smart guys“ tot pentru Bergenbier, aceeasi categorie. La categoria „David vs. Goliath“, aurul a fost castigat de Graffiti BBDO pentru campania „The guide“, pentru Banca Romaneasca. Aur au mai primit agentia GMP cu campaniile „Gabriel has a solution for Rosia Montana“ (categoria „Image, Social Nonprofit Campaigns“), „The towels invasion“ pentru Cocolino (categoria „Promotions FMCG Non Food“) si „Cooked chicken doesn’t harm“ pentru UCPR (categoria „Others“), agentia Cohn & Jansen/ Ashley & Holmes cu campania „Coverage“ pentru Cosmote (categoria „Telecommunications“), agentia Engines Servicii de Comunicare cu campania „Dero summer edition“ pentru Dero Surf (categoria „Promotions FMCG Non Food“), agentia Propaganda cu campania „The bribe on the radio?“ pentru Radio Guerrilla (categoria „Promotions Non FMCG Services“).

     

    Anul acesta, din 71 de campanii inscrise s-au calificat in finala 51. O singura categorie nu a avut inscrieri, „Non Alcoholic Beverages“. La categoriile „Food Products II“, „Retail“, „Durables“, „Promotions FMCG Food“, „Promotions Non FMCG Products“, „New Product and Service Introduction“ si „Renaissance“ nu s-a acordat Gold Effie.

     

    Ajuns la cea de-a patra editie, Effie este un festival destinat industriei de advertising din Romania, care premiaza reusita in atingerea si depasirea obiectivelor de marketing si comunicare. Festivalul Effie 2007 este organizat in Romania de IAA si UAPR, aceasta editie fiind organizata si cu ajutorul agentiei Millenium Communications.

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Vodafone intelege „necazurile“ tinerilor

    CLIENT: Vodafone

    AGENTIA: McCann Erickson

    CANALE: TV, presa scrisa, web & OOH

     

    Campania Vodafone „Youth“ ruleaza pana la sfarsitul lunii aprilie si isi propune sa comunice o oferta creata pentru tineri.

     

    „Cinci telefoane in buzunar, un mp3 player, 200 de prieteni, doua intalniri in acelasi timp, cursuri de copiat, examene de dat, sala si club, toale si SMS-uri de trimis, interviul pentru un job part time, bani de buzunar care nu ajung si alergat de colo colo…“ sunt „necazurile“ cu care se confrunta tinerii zi de zi, dupa cum spune Bogdana Butnar, senior strategic planner la McCann Erickson.       

  • Lumea dupa standardul lor

    Japonezii au gasit un numitor comun pentru toate electronicele pe care le produc, formatul high definition. E directia in care merg toti ceilalti concurenti, dar Sony o face in stilul propriu.

     

    Sony e HD (high definition, n.red.) si HD inseamna Sony“, isi incepea discursul Fujio Nishido, presedintele corporatiei pentru tarile din Europa, in fata a 400 de jurnalisti si analisti europeni, adunati saptamana trecuta cu ocazia Sony Media Experience, evenimentul bianual de prezentare a directiei in care merge compania. „De la scaunul regizorului pana la fotoliul consumatorului de entertainment, suntem implicati in fiecare pas al acestei calatorii“, a zis Nishido, facand aluzie la faptul ca Sony este producator de electronice, dar si de continut, ca detinator al casei hollywoodiene de filme Sony Pictures.

     

    Nu e o directie neaparat noua; toti marii producatori de electronice au venit cu aceasta noua formula de a atrage consumatorii prin claritatea de detalii a imaginilor statice sau in miscare, de cateva ori mai buna decat cea de pana acum. In spatele acestui standard de imagine, Sony vine cu cateva tehnologii proprii pe care spera sa le impuna. Sony, pana nu de mult regele incoronat al electronicelor, a pierdut teren in fata unor concurenti care au mutat atentia consumatorilor de la hardware-ul avansat tehnologic la usurinta utilizarii, spre online sau la posibilitatea de a folosi produse complementare de la alti producatori. Sony s-a inconjurat de standarde tehnologice proprii – strategie motivata de unii prin aroganta uneia din cele mai vechi organizatii din industrie, dar justificata mai realist de faptul ca in acest fel un consumator prinde o oarecare dependenta de o singura marca sau ca alti producatori trebuie sa plateasca daca se folosesc de proprietatea intelectuala a inventiilor Sony. Fiindca una dintre interpretarile sloganului companiei, „like no other“, este ca Sony inventeaza formate pe care incearca sa le impuna in fata celorlalti producatori. Sony a refuzat formatul mp3, incercand sa impuna Atrac, este in continuare in razboiul noilor DVD-uri dintre HD-DVD si Blu Ray si pana si unitatile de stocare a fotografiilor digitale folosesc un standard mai putin popular fata de universalul SD (secure digital).

     

    Consola de jocuri PlayStation 3, lansata acum doua saptamani in Romania in acelasi timp cu lansarea europeana, este o suma de interpretari proprii ale Sony. Discurile de pe care pot fi citite jocurile in formatul de inalta definitie sunt Blu Ray, formatul concurent al HD-DVD. Una din functiile aparatului este ca se poate conecta la Internet, navigand ca de pe orice alt calculator printr-un browser special, iar biblioteca de productii cinematografice poate fi completata accesand un magazin online de muzica si filme al Sony – o concurenta la mult mai cunoscutul iTunes al celor de la Apple. Utilizatorii din Romania nu pot momentan accesa nici unul dintre aceste doua magazine, unul din oficialii Sony motivand lipsa serviciului in Romania prin penetrarea scazuta a Internetului in banda larga. O alta atractie a consolei o reprezinta „Home“, o lume virtuala similara concurentei „Second Life“, in care orice posesor al consolei poate patrunde. Muzica poate fi ascultata, dar cu conditia ca piesele sa fie in format Atrac3, Sony oferind un software pentru transformarea lor.

     

    La workshop-ul dedicat solutiilor video HD, participantii erau primiti intr-o camera in intuneric complet, in care se auzea doar vocea inregistrata vorbind despre istoria Sony in domeniul tehnologiilor video, in speta VHS si DVD. La finalul celor cateva minute, cortina care acoperea restul salii era data la o parte pentru a deschide accesul la o zona luminata puternic, cu oglinzi pe toata suprafata peretilor, scaune de plastic transparente si cateva produse ale companiei asezate pe socluri. Astfel sugereaza Sony trecerea de la experienta vizionarii de casete sau DVD-uri clasice la cele din zona High Definition. O zona pe care presedintele european al companiei o vede drept cheie in dezvoltarea viitoare a companiei, sprijinind aceasta afirmatie cu cateva cifre. In 2005, 35% dintre produsele vandute de companie ca valoare din cifra totala erau produse care afisau imagini HD. In 2008, compania estimeaza ca va ajunge sa dubleze acest procent. Iar majoritatea produselor Sony prezentate la eveniment afiseaza, ruleaza sau produc imagini HD. PlayStation 3 lansat vine cu jocuri la calitate HD, toata seria Bravia de televizoare LCD a Sony este compatibila cu acest standard, camera video pentru amatori inregistreaza la aceasta calitate, la fel ca si video player-ul cu discuri DVD Blu Ray.

     

    Cu acesta din urma, Sony pretinde ca a castigat prima runda a controversei. Informatiile prezentate de companie spun ca in Japonia 97% dintre video playerele din noua generatie vandute sunt pentru formatul Blu Ray, iar in Statele Unite, cu toate ca au fost lansate doar la sfarsitul anului trecut, au acaparat in decembrie in jur de 20%. O versiune speciala numita BDP S1E va fi lansata in Europa in mai si va ajunge, au spus reprezentantii Sony, simultan si in Romania. 

     

    Tot la acest eveniment a fost prezentat un video player de buzunar, NW A800 Walkman, la un an si jumatate distanta dupa ce Apple a lansat iPod-ul video. Cu gama walkman, Sony are ocazia sa vada insa acum si cum e de partea cealalta, a concurentilor care lupta sa ajunga liderul – in cazul de fata Apple. „Walkman“ insemna in anii ’90 ceea ce reprezinta in zilele noastre numele iPod – un nume generic dat oricarui aparat, indiferent de producator. Un oficial al Sony deplangea insa faptul ca persoanele care aud acest nume se gandesc la aparatele cu caseta sau cel mult la acelea mari si rotunde care ruleaza muzica de pe CD-uri, nicidecum la iPodurile Sony.

  • Replica Sony

    Video player – BDP S1E, primul DVD player Sony destinat pietei europene care foloseste formatul Blu Ray va ajunge in Romania din luna mai. Samsung ofera deja playere cu acest format, iar Panasonic are oferta formatului concurent, HD DVD.

     

    Consola de jocuri – Play Station 3 este principalul concurent al consolei Microsoft Xbox  si Nintendo Wii si vine cu jocuri la o calitate a imaginii de inalta definitie, posibilitatea de a fi folosit ca video player Blu Ray si accesul la o lume virtuala similara Second Life.

     

    Aparat foto – Anul acesta, Sony va lansa doua noi aparate din gama SLR. Unul dintre modele va fi pentru „amatorii pretentiosi“ si unul in zona high-end pentru fotografii profesionisti.

     

    Music player – NW A 800, un concurent pentru iPod cu o capacitate cuprinsa intre 2 GB si 8 GB. Aparatul poate fi folosit si pentru vizionarea filmelor, ecranul cu care este echipat fiind de doua ori mai mare ca acela al modelului Nano de la Apple.