BusinessMagazin

Blog

  • Entertainment marketing cu Steve Stoute

    Dupa ce a revolutionat industria muzicala, Steve Stoute si-a propus sa cucereasca universul brandurilor… si a reusit. A devenit un adevarat “hit-maker” al brandurilor si a creat, totodata, un nou concept: entertainment marketing.

     

    Experienta pe piata muzicala i-a oferit lui Steve Stoute un loc bun de pornire In cursa pentru cucerirea marketingului. Cunostea cele mai faimoase celebritati, era constient de influenta pe care o au tinerii asupra consumerismului si advertisingului si a facut un pas Inainte spre… entertainment marketing. Firma de consultanta si imagine de brand Translation, fondata si condusa de Stoute, aduce In/la mintea tinerilor companiile ce se regasesc printre paginile Fortune 500.

     

    Ca fost presedinte al Urban Music si Executive Vice President al Interscope Geffen A&M Records, Steve Stoute a produs unele dintre cele mai bine vandute albume din ultimii 15 ani. Nume mari ca U2, Eve, Limp Bizkit, albumul de debut Eminem “The Slim Shadu LP” s-au bucurat de colaborarea cu talentatul afro-american.

     

    Ca marketer, reuseste sa combine Intr-un mod unic pe piata internationala cultura pop si pozitionarea strategiei de brand. Stoute stie ca oamenii Ii pot lua firma peste picior considerand-o “black ad agency”, el fiind un afro-american care a colaborat si colaboreaza In continuare cu artistii hip-hop. Fara modestie, se caracterizeaza un “McKinsey al culturii pop”. De ce? Pentru ca, de cele mai multe ori, companiile care apeleaza la Translation se confrunta cu fel de fel de probleme de strategie. In general,  companiile sunt constiente de avantajele pe care le aduc trendurile globale, dar se tem ca apeland la ele risca sa puna In pericol esenta brandurilor sale. Translation a descoperit cum sa nu depaseasca limitele fine ale comunicarii eficiente, iar companiile apeleaza cu Incredere la serviciile sale.

     

    In portofoliul firmei se regasesc branduri puternice In Intreaga lume. Hewlett-Packard, Yahoo!, McDonald’s, Coors Brewing Company, Reebok si Tommy Hilfiger sunt doar cateva exemple. Printre cele mai recente succese ale firmei se numara colaborarea cu Gwen Stefani, solista trupei No Doubt si Hewlett-Packard  atat pentru dezvoltarea proiectului camerelor digitale “The Harajuku Lovers”, cat si In procesul de gandire pentru HP Printable Tattoos. Prezenta lui Justin Timberlake In cadrul lansarii campaniei Mc Donald’s –  “I’m Lovin’ It” se datoreaza tot lui Stoute. Si tot Stoute a stabilit alaturi de conducerea McDonald’s strategia de lansare In premiera multinationala a promotiei “Big Mac Meals”. In cadrul acestei campanii, McDonald’s a stabilit un parteneriat cu Sony Connect, In urma caruia milioane de consumatorii “Big Mac Meals” au putut downloada muzica – gratuit si legal.

     

    In prezent, General Motor Corp a apelat la firma lui Stoute pentru consiliere In strategie si comunicare de marketing. Mike Jackson, vicepresedintele departamentelor de marketing si advertising pentru GM Statele Unite, a realizat ca masinile lor nu mai sunt asa de cool precum le considerau. Concentrandusi atentia pe alte chestiuni, compania a uitat sa exploateze legatura emotionala a consumatorilor cu brandul. Translation si-a propus sa creasca relevanta pe care o au branduri ca Chevrolet si alte cateva vehicule marca GM In viata consumatorilor.

     

    Dupa cum spune  rapperul Jay-Z, succesul marketingului de entertainment se datoreaza abilitatii cu care Steve Stoute “vorbeste ambele limbi”, atat limbajul culturii pop, cat si limbajul brandurilor.

     

    Traducere si adaptare: Ioana Lovin

  • Chiar si petele de pipi…intr-o reclama?

    Noul spot Dero – «Chiar si petele de pipi» – este unul eficient. El creeaza nevoia de produs pentru ca atunci cand il vezi, faci pe tine…de ras. E adevarat, exageram pentru introducere acrosa la material, dar dincolo de artificii editoriale, Dero are un spot curajos, care prin mesajul de impact si interpretarea savuroasa te face macar sa zambesti. E de ajuns sa facem o comparatie cu reclamele de tip demonstrativ de la «detergentii obisnuiti» ca sa ne dam seama de diferenta majora de abordare, intr-o categorie care poate nu ar fi fost prima in topul celor mai creative.  Spotul vine dupa o serie de alte patru care au «curatat» petele de ciorba de burta, carbuni, ketchup si sirop de tuse. 

     

    Pentru contul Dero – campania «99 de pete» – Unilever lucreaza cu agentia londoneza BBH, considerata una dintre cele mai creative si eficiente agentii.  Cel mai recent premiu al lor este argintul la «IPA Effectiveness Award 2006», cea mai riguroasa competitie de eficienta in publicitate.

     

    M&A a stat de vorba cu Raoul Cojocaru, Category Manager Dero, despre brand, pozitionare si curaj in categoria detergent.

     

    De unde curajul de a merge pe aceasta idee indrazneata?

    Ideea cu 99 de pete a aparut mai demult si a fost baza pentru o repozitionare a brandului. Au rulat deja patru spoturi, acesta fiind al cincilea. A mai fost cel cu carbunele, cu ciorba de burta, cu ketchup-ul si cu siropul de tuse. La cel mai recent – cu petele de pipi –  de la noi a plecat doar brief-ul. Am vrut o repozitionare si unul dintre elementele principale a fost comunicarea unei caracteristici noi: am vrut sa ramânem in seria celor 99 de pete, dar in acelasi timp sa adaugam si faptul ca avem un parfum nou. Partea creativa a raspuns perfect la brief-ul nostru.

     

    Este acesta un insight testat?

    Când am inceput sa lucram la cele 99 de pete am pornit de la o cercetare in urma careia ne-am oprit la o lista de 99 de pete, desi Dero scoate mai multe. Dar 99 ni  s-a parut noua un numar relevant. Testarile au fost facute si de noi, si de un institut independent.

     

    Care este modul de lucru cu  BBH?

    Cred ca singura diferenta fata de o agentie romaneasca este distanta. Ei nu au aici decat un reprezentant si  practic toate lucrurile care se intâmpla se intâmpla la Londra. BBH nici  nu este genul de agentie concentrata pe extinderi si pe deschiderea de reprezentante; ei lucreaza mai mult pe regiuni, nu pe tari. Cred ca asta e singura diferenta: comunicam prin telefon, nu-i avem tot timpul langa noi.

     

    Cum se reflecta aceasta abordare creativa in vanzari?

    Spuneam ca am avut o relansare cand am intrat cu campania “99 de pete”. De atunci am inceput sa crestem. Cred ca am avut in fiecare an o crestere de cel putin doua cifre si o crestere de marketshare de doua puncte. Chiar este o campanie care a functionat, si mai mult decat atat, BBH a câstigat impreuna cu Dero premiul IPA, iar anul acesta am luat si un Effie. Am avut rezultate extraordinare. Noi am avut curaj, am incercat sa ne diferentiem, si nu doar prin  “99 de pete”. Si promotiile sunt diferite de ceea ce se intâmpla in aceasta categorie pe piata romaneasca. Promotia de vara pentru care am luat Effie a facut diferenta. Nu am mers pe reteta clasica «dai 2 masini si 3 calculatoare», ci am plecat de la un insight emotional, de la bucuria verii. Am reusit sa ducem asta pana la nivel de produs.

     

    Descrie putin brandul Dero, vorbeste-mi despre istoricul comunicarii voastre.

    Eu lucrez de un an si jumatate pe Dero  si inainte de a fi Category Manager am fost tot pe Dero, dar in vanzari. Din cate stiu eu,  atunci cand s-a lansat  a fost un detergent “smart choice”-  conta foarte mult pretul pe care-l plateai pentru calitatea primita, adica raportul calitate-pret. Dupa aceea am mers pe pozitionarea legata de «prospetime», adaugand parfumul la beneficiul calitate-pret. A urmat apoi campania “Dero scoate 99 de pete”. Cred ca ceea ce conteaza e personalitatea acestui brand si cele cateva reguli pe care le-a respectat de la inceput. E un brand cinstit, e un brand foarte vesel, vibrant, si seamana cu cineva….Este  mereu asociat cu o persoana de gen masculin si foarte multi consumatori l-au asociat cu cineva apropiat, parte din familie. Am avut mereu cate o doamna in spot, iar barbatul care incerca mereu sa demonstreze ceva nu sfarsea tocmai bine..Am incercat sa flatam cumva gospodinele.

     

    Care au fost primele reactii dupa cel mai recent spot?

    Reactiile au fost pozitive. Toata lumea ne-a spus ca am fost foarte curajosi in a alege tocmai pata de pipi. Dupa ce rezultate avem pana acum ni se pare ca si-a facut treaba. E totusi cam repde ca sa tragem concluzii.

     

    Mai urmeaza si alte pete? Au mai ramas 94…

    Pai 94 mai urmeaza. Nu putem spune care e urmatoarea, dar daca te uiti pe lista aceea s-ar putea sa-ti faci o idee. Lista e neschimbata, e pusa pe pachet, noi doar facem alegerea pentru o idee creativa. Eu cred ca echipa de la BBH care lucreaza pentru brandul nostru e indragostita de Dero.

  • Chiar si petele de pipi…intr-o reclama?

    Noul spot Dero – «Chiar si petele de pipi» – este unul eficient. El creeaza nevoia de produs pentru ca atunci cand il vezi, faci pe tine…de ras. E adevarat, exageram pentru introducere acrosa la material, dar dincolo de artificii editoriale, Dero are un spot curajos, care prin mesajul de impact si interpretarea savuroasa te face macar sa zambesti. E de ajuns sa facem o comparatie cu reclamele de tip demonstrativ de la «detergentii obisnuiti» ca sa ne dam seama de diferenta majora de abordare, intr-o categorie care poate nu ar fi fost prima in topul celor mai creative.  Spotul vine dupa o serie de alte patru care au «curatat» petele de ciorba de burta, carbuni, ketchup si sirop de tuse. 

     

    Pentru contul Dero – campania «99 de pete» – Unilever lucreaza cu agentia londoneza BBH, considerata una dintre cele mai creative si eficiente agentii.  Cel mai recent premiu al lor este argintul la «IPA Effectiveness Award 2006», cea mai riguroasa competitie de eficienta in publicitate.

     

    M&A a stat de vorba cu Raoul Cojocaru, Category Manager Dero, despre brand, pozitionare si curaj in categoria detergent.

     

    De unde curajul de a merge pe aceasta idee indrazneata?

    Ideea cu 99 de pete a aparut mai demult si a fost baza pentru o repozitionare a brandului. Au rulat deja patru spoturi, acesta fiind al cincilea. A mai fost cel cu carbunele, cu ciorba de burta, cu ketchup-ul si cu siropul de tuse. La cel mai recent – cu petele de pipi –  de la noi a plecat doar brief-ul. Am vrut o repozitionare si unul dintre elementele principale a fost comunicarea unei caracteristici noi: am vrut sa ramânem in seria celor 99 de pete, dar in acelasi timp sa adaugam si faptul ca avem un parfum nou. Partea creativa a raspuns perfect la brief-ul nostru.

     

    Este acesta un insight testat?

    Când am inceput sa lucram la cele 99 de pete am pornit de la o cercetare in urma careia ne-am oprit la o lista de 99 de pete, desi Dero scoate mai multe. Dar 99 ni  s-a parut noua un numar relevant. Testarile au fost facute si de noi, si de un institut independent.

     

    Care este modul de lucru cu  BBH?

    Cred ca singura diferenta fata de o agentie romaneasca este distanta. Ei nu au aici decat un reprezentant si  practic toate lucrurile care se intâmpla se intâmpla la Londra. BBH nici  nu este genul de agentie concentrata pe extinderi si pe deschiderea de reprezentante; ei lucreaza mai mult pe regiuni, nu pe tari. Cred ca asta e singura diferenta: comunicam prin telefon, nu-i avem tot timpul langa noi.

     

    Cum se reflecta aceasta abordare creativa in vanzari?

    Spuneam ca am avut o relansare cand am intrat cu campania “99 de pete”. De atunci am inceput sa crestem. Cred ca am avut in fiecare an o crestere de cel putin doua cifre si o crestere de marketshare de doua puncte. Chiar este o campanie care a functionat, si mai mult decat atat, BBH a câstigat impreuna cu Dero premiul IPA, iar anul acesta am luat si un Effie. Am avut rezultate extraordinare. Noi am avut curaj, am incercat sa ne diferentiem, si nu doar prin  “99 de pete”. Si promotiile sunt diferite de ceea ce se intâmpla in aceasta categorie pe piata romaneasca. Promotia de vara pentru care am luat Effie a facut diferenta. Nu am mers pe reteta clasica «dai 2 masini si 3 calculatoare», ci am plecat de la un insight emotional, de la bucuria verii. Am reusit sa ducem asta pana la nivel de produs.

     

    Descrie putin brandul Dero, vorbeste-mi despre istoricul comunicarii voastre.

    Eu lucrez de un an si jumatate pe Dero  si inainte de a fi Category Manager am fost tot pe Dero, dar in vanzari. Din cate stiu eu,  atunci cand s-a lansat  a fost un detergent “smart choice”-  conta foarte mult pretul pe care-l plateai pentru calitatea primita, adica raportul calitate-pret. Dupa aceea am mers pe pozitionarea legata de «prospetime», adaugand parfumul la beneficiul calitate-pret. A urmat apoi campania “Dero scoate 99 de pete”. Cred ca ceea ce conteaza e personalitatea acestui brand si cele cateva reguli pe care le-a respectat de la inceput. E un brand cinstit, e un brand foarte vesel, vibrant, si seamana cu cineva….Este  mereu asociat cu o persoana de gen masculin si foarte multi consumatori l-au asociat cu cineva apropiat, parte din familie. Am avut mereu cate o doamna in spot, iar barbatul care incerca mereu sa demonstreze ceva nu sfarsea tocmai bine..Am incercat sa flatam cumva gospodinele.

     

    Care au fost primele reactii dupa cel mai recent spot?

    Reactiile au fost pozitive. Toata lumea ne-a spus ca am fost foarte curajosi in a alege tocmai pata de pipi. Dupa ce rezultate avem pana acum ni se pare ca si-a facut treaba. E totusi cam repde ca sa tragem concluzii.

     

    Mai urmeaza si alte pete? Au mai ramas 94…

    Pai 94 mai urmeaza. Nu putem spune care e urmatoarea, dar daca te uiti pe lista aceea s-ar putea sa-ti faci o idee. Lista e neschimbata, e pusa pe pachet, noi doar facem alegerea pentru o idee creativa. Eu cred ca echipa de la BBH care lucreaza pentru brandul nostru e indragostita de Dero.

  • I have never been to NY

    Este un icon al culturii pop care simbolizeaza mandria metropolitana a New-York-ului. Posibil inspirat de campania «Virginia is for lovers» din 1969, Milton Glaser a creat logo-ul pro bono. Se astepta ca aceasta campanie  sa dureze doar trei luni. A avut succes multi ani si continua si astazi sa promoveze turismul in statul New York. A fost inscriptionat pe tricouri, cani, stilouri; a fost declinat prin juxtapuneri creative si traduceri in alte limbi. A devenit repede un simbol.

     

    In 1977, statul New York alegea agentia Wells, Rich, Green – pe atunci o agentie de succes pe Madison Avenue – pentru o campanie menita sa revigoreze reputatia orasului New York. Sloganul a fost conceput de consultantul de PR Bobby Zaren; campania de Charlie Hans (desi Mary Wells si-a asumat meritele pentru ea). Logo-ul – considerat a fi unul dintre cele mai imitate din istorie – a fost realizat de Milton Glaser, pentru care a ajuns deja o eticheta, greu de suportat. Cu toate acestea, este greu de zdruncinat puterea unui astfel de simbol atât de bine intiparit in mintea oamenilor. Chiar daca tot ce ar fi creat el era doar acest logo, tot ar fi fost considerat un geniu.

     

    “Nu sunt un specialist, nu sunt ilustrator si nu sunt nici designer. Sunt doar un generalist in domeniul artelor vizuale. Imi place sa am o definitie deschisa, care sa nu ma constrânga”, spune Glaser despre munca sa. Si totusi, Glaser este recunoscut drept unul dintre cei mai buni ilustratori, designeri si profesori in domeniu. S-a nascut in Bronx, in 1929 si, inainte sa isi inceapa cariera a vrut sa devina artist de benzi desenate.

     

    A lucrat intr-un studio de design si apoi a fost opt luni la departamentul de promovare al revistei Vogue. A studiat cu pictorul Giorgio Morandi la Academia de Arte Frumoase din Bologna, cu o bursa Fulbright. Glaser a fost fondatorul si presedintele PushPin Studios, impreuna cu Reynold Ruffins, Seymour Chwast si Edward Sorel. Revista se numea Pushpin Graphics, iar influenta lor in design a fost recunoscuta in 1970 prin expozitia de la Muzeul de Arte Decorative din Paris.

     

    Lui Milton Glaser nu ii plac computerele.  Intr-o oarecare masura, este firesc sa fie asa intrucat mare parte din lucrarile sale au fost facute inainte ca revolutia digitala sa fie fantezie de tip SF. Munca sa este inca punctul de referinta pentru multe dintre lucrarile de design comercial de astazi. Este cel care a definit o generatie de grafic designeri cu faimosul poster «Bob Dylan» din 1966 si logo-ului “I Love New York”. Glaser este cunoscut nu numai pentru designul inteligent, dar si pentru ilustratie si tehnica de desen. Combinatia dintre apetitul pentru elemente grafice si talentul pentru ilustratie este evidenta in majoritatea lucrarilor sale.

     

    Despre reviste

    ”Am creat multe reviste, dar nu mi-am dorit niciodata sa fiu doar designer de reviste. Ar fi un chin sa fac doar asta tot timpul”, declara Milton Glaser.

     

    In 1968, Glaser publica New York Magazine, impreuna cu publisherul Clay Felker, iar mai târziu infiinteaza WBMG, o firma de design de reviste. La inceputul anilor ’60 a predat la Pratt Institute, in Brooklyn si la Scoala de Arte Vizuale din NY.

     

    A infiintat Milton Glaser, Inc. in 1974 si a continuat sa realizeze lucrari remarcabile in design. In portofoliul acestei companii se numara redesenarea copertelor si a layoutului unor reviste ca Time, AdWeek, Fortune, Money si PC Magazine. 

     

    Unul dintre cele mai cunoscute fonturi realizate de Glaser este Glaser Stencil. De asemenea, el a refacut fontul Futura si a realizat posterul Bob Dylan. A avut sesiuni “one-man-show” la Centrul Georges Pompidou din Paris in 1977 si la Muzeul de Arta contemporana din NY. Lucrarile sale se afla in colectii permanente la Muzeul de Arta Moderna din NY, la The Chase Manhattan Bank din NY, la Smithsonian Institute din Washington DC.

     

    Campania I LOVE NEW YORK sarbatoreste anul acesta 30 de ani de la lansare. Creata in 1977, aceasta a fost un hit instant si s-a impus ca un standard greu de atins pentru campaniile de turism urmatoare.

     

    Departamentul de Dezvoltare Economica al statului New York a organizat in luna martie o licitatie pentru revigorarea si consolidarea suprematiei acestei campanii. Contractul urmeaza sa se deruleze pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea de extindere pentru inca doi.

     

    Departamentul de Dezvoltare Economica al statului New York  are ca principal obiectiv crearea de locuri de munca in sectorul privat prin sustinerea dezvoltarii economice a statului NY.

     

    Divizia de Marketing, Advertising si Turism (MAT) are principalul rol in a indeplini misiunea departamentului in zona de turism si isi propune sa pozitioneze statul NY ca prima destinatie de vacanta si de afaceri. Principalele instrumente ale MAT sunt brandul I LOVE NEW YORK si campania de marketing care il sustine.

    Turismul in statul NY este o industrie de 43 de miliarde de dolari si aduce aproximativ 700.000 de locuri de munca directe si indirecte.

     

    Pentru anul fiscal 2006/2007 bugetul alocat MAT a fost de 11 milioane de dolari, din care 60% au fost cheltuiti pe media si productii media.

  • I have never been to NY

    Este un icon al culturii pop care simbolizeaza mandria metropolitana a New-York-ului. Posibil inspirat de campania «Virginia is for lovers» din 1969, Milton Glaser a creat logo-ul pro bono. Se astepta ca aceasta campanie  sa dureze doar trei luni. A avut succes multi ani si continua si astazi sa promoveze turismul in statul New York. A fost inscriptionat pe tricouri, cani, stilouri; a fost declinat prin juxtapuneri creative si traduceri in alte limbi. A devenit repede un simbol.

     

    In 1977, statul New York alegea agentia Wells, Rich, Green – pe atunci o agentie de succes pe Madison Avenue – pentru o campanie menita sa revigoreze reputatia orasului New York. Sloganul a fost conceput de consultantul de PR Bobby Zaren; campania de Charlie Hans (desi Mary Wells si-a asumat meritele pentru ea). Logo-ul – considerat a fi unul dintre cele mai imitate din istorie – a fost realizat de Milton Glaser, pentru care a ajuns deja o eticheta, greu de suportat. Cu toate acestea, este greu de zdruncinat puterea unui astfel de simbol atât de bine intiparit in mintea oamenilor. Chiar daca tot ce ar fi creat el era doar acest logo, tot ar fi fost considerat un geniu.

     

    “Nu sunt un specialist, nu sunt ilustrator si nu sunt nici designer. Sunt doar un generalist in domeniul artelor vizuale. Imi place sa am o definitie deschisa, care sa nu ma constrânga”, spune Glaser despre munca sa. Si totusi, Glaser este recunoscut drept unul dintre cei mai buni ilustratori, designeri si profesori in domeniu. S-a nascut in Bronx, in 1929 si, inainte sa isi inceapa cariera a vrut sa devina artist de benzi desenate.

     

    A lucrat intr-un studio de design si apoi a fost opt luni la departamentul de promovare al revistei Vogue. A studiat cu pictorul Giorgio Morandi la Academia de Arte Frumoase din Bologna, cu o bursa Fulbright. Glaser a fost fondatorul si presedintele PushPin Studios, impreuna cu Reynold Ruffins, Seymour Chwast si Edward Sorel. Revista se numea Pushpin Graphics, iar influenta lor in design a fost recunoscuta in 1970 prin expozitia de la Muzeul de Arte Decorative din Paris.

     

    Lui Milton Glaser nu ii plac computerele.  Intr-o oarecare masura, este firesc sa fie asa intrucat mare parte din lucrarile sale au fost facute inainte ca revolutia digitala sa fie fantezie de tip SF. Munca sa este inca punctul de referinta pentru multe dintre lucrarile de design comercial de astazi. Este cel care a definit o generatie de grafic designeri cu faimosul poster «Bob Dylan» din 1966 si logo-ului “I Love New York“. Glaser este cunoscut nu numai pentru designul inteligent, dar si pentru ilustratie si tehnica de desen. Combinatia dintre apetitul pentru elemente grafice si talentul pentru ilustratie este evidenta in majoritatea lucrarilor sale.

     

    Despre reviste

    ”Am creat multe reviste, dar nu mi-am dorit niciodata sa fiu doar designer de reviste. Ar fi un chin sa fac doar asta tot timpul”, declara Milton Glaser.

     

    In 1968, Glaser publica New York Magazine, impreuna cu publisherul Clay Felker, iar mai târziu infiinteaza WBMG, o firma de design de reviste. La inceputul anilor ’60 a predat la Pratt Institute, in Brooklyn si la Scoala de Arte Vizuale din NY.

     

    A infiintat Milton Glaser, Inc. in 1974 si a continuat sa realizeze lucrari remarcabile in design. In portofoliul acestei companii se numara redesenarea copertelor si a layoutului unor reviste ca Time, AdWeek, Fortune, Money si PC Magazine. 

     

    Unul dintre cele mai cunoscute fonturi realizate de Glaser este Glaser Stencil. De asemenea, el a refacut fontul Futura si a realizat posterul Bob Dylan. A avut sesiuni “one-man-show” la Centrul Georges Pompidou din Paris in 1977 si la Muzeul de Arta contemporana din NY. Lucrarile sale se afla in colectii permanente la Muzeul de Arta Moderna din NY, la The Chase Manhattan Bank din NY, la Smithsonian Institute din Washington DC.

     

    Campania I LOVE NEW YORK sarbatoreste anul acesta 30 de ani de la lansare. Creata in 1977, aceasta a fost un hit instant si s-a impus ca un standard greu de atins pentru campaniile de turism urmatoare.

     

    Departamentul de Dezvoltare Economica al statului New York a organizat in luna martie o licitatie pentru revigorarea si consolidarea suprematiei acestei campanii. Contractul urmeaza sa se deruleze pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea de extindere pentru inca doi.

     

    Departamentul de Dezvoltare Economica al statului New York  are ca principal obiectiv crearea de locuri de munca in sectorul privat prin sustinerea dezvoltarii economice a statului NY.

     

    Divizia de Marketing, Advertising si Turism (MAT) are principalul rol in a indeplini misiunea departamentului in zona de turism si isi propune sa pozitioneze statul NY ca prima destinatie de vacanta si de afaceri. Principalele instrumente ale MAT sunt brandul I LOVE NEW YORK si campania de marketing care il sustine.

    Turismul in statul NY este o industrie de 43 de miliarde de dolari si aduce aproximativ 700.000 de locuri de munca directe si indirecte.

     

    Pentru anul fiscal 2006/2007 bugetul alocat MAT a fost de 11 milioane de dolari, din care 60% au fost cheltuiti pe media si productii media.

  • Femeile “disperate” marca Almodovar

    Femeile il iubesc pe Almodovar. Si, la randul sau, cel mai provocator regizor spaniol de la Luis Bunuel incoace, le adora. Homosexual declarat, controversatul Pedro Almodovar nu se ascunde in spatele identitatii sale sexuale, ci cauta sa  provoace in permanenta, creand o spectaculoasa galerie de personaje feminine si roluri emotionale.

     

    Almodovar sau l’enfant terrible al cinematografiei

    Laureat la toate festivalurile internationale, nominalizat pana la epuizare si respectat in tara natala ca regizorul secolului 21, Almodovar ar merita un  premiu special pentru rolurile seducatoare create pentru si despre femei. Provocarea majora a filmelor sale sunt “femeile” lui Almodovar sau “almodivele”, dupa cum le-a numit delicios de simpatic criticul de film Alex Leo Serban. Pentru cel mai cunoscut specialist de film de la noi, “asa cum unii artisti s-au nascut pentru a dezbraca Femeia, Almodovar s-a nascut pentru a O imbraca. A O imbraca in rosul languros al ecranului panoramic, in muzica grea a chitarilor & viorilor si in stiletele stilului sau unic, inconfundabil.”

     

    E suficient sa ne-o imaginam pe Penelope Cruz in rol de stareta lesbiana dependenta de heroina ca sa elucidam misterul ce sta la baza filmografiei sale: personaje feminine ce nu suporta comparatie pentru ca se afla la granita dintre normalitate si patologie. Sau poate doar la sursa imaginatiei unui regizor neconventional, crescut intr-un mediu sufocat de dragostea femeilor din jurul sau. Acesta a ales sa le ofere un tribut pe masura: o forma de arta care se declina prin farmec, putere si fragilitatea destinelor imposibile, exceptii de la regula sociala a convenientelor.

     

    Fara dubiu, Almodovar simte. Si nu oricum. Gandeste masculin, dar simte feminin. In cuvintele lui Leo Serban, “Pedro da pe-afara de creativitate, iar in filmul sau – primul sau film! -, „gagicile” vor practica amorul liber, amorul „alternativ” isi vor cultiva – cu amor – marijuana pe balcon”. Subiectele sale “cuminti” (prietenia, pasiunea, singuratatea), dar si cele ultragioase sunt ilustrate cel mai bine prin personajele sale feminine. De aici, amantele decazute, sotiile infidele sau razboinice, lolitele incepatoare, prostituatele decavate descoperind mantuirea, travestitii cu roluri incerte, pline de violenta si ingenuitate.

     

    Barbatii: necesari, dar dispensabili

    Mujeres al borde de un ataque de nervios, Volver, Carne tremula, Todo sobre mi madre sunt filme ce construiesc un univers infricosator, dar familiar. Chiar daca scrise si gandite pentru femei, filmele sale nu resping ecourile masculine. Pragmatismul, arta de a supravietui intr-o lume dominata de barbati, incapacitatea de a comunica cu cei pe care ii iubesti sunt semne ale luptelor acestor femei. Dispretuind morala conventionala, Almodovar propune o lectie mai apropiata de sufletul incercat al femeii. Barbatii din Mala Education apar in toate filmele ca o prezenta constanta a elementului perturbator din universul feminin. Inutili sau chiar perculosi, ei nu au acces la aceasta lume feminina si, lucru bizar, nici nu ti-ai dori sa-l primeasca. Volver este exemplul tipic pentru “incompetenta” masculina, chiar daca neintentionata. Filmul descrie o lume a femeilor care se sprijina, se ajuta, se cearta, mereu sigure de existenta si de rolul pe care si l-au asumat fara partenerii lor masculini. Pentru Leo Serban, Volver este cel mai bun film al maestrului spaniol “de la Femei in pragul unei crize de nervi  incoace – si asta inseamna deja 17 ani ! Numai Almodovar putea sa duca la capat o poveste in asemenea grad neverosimila, in care melodrama se culca cu sora ei mai mica, telenovela, in patul unui thriler-in-serie. »

     

    Explorand si sarbatorind relatiile complexe intre femei, Almodovar propune o lectie de moralitate, mai degraba decat una de gen. Femeile nu sunt cu nimic mai bune decat barbatii. Ele doar se descurca mai usor si au o rezistenta mai mare in fata unor conflicte care le submineaza convingerile. Cecilia Stefanescu, scenarist si autoarea best-sellerului Legaturi bolnavicioase, remarca la aceste femei tocmai salbaticia lor seducatoare: “Daca femeile lui Antonioni erau ca niste frumoase salbaticiuni, pe care barbatii le vanau continuu, la Almodovar, desi la fel de salbatice, ele sunt diferite: mereu victime ale unor pasiuni sangeroase, figuri nevrotice gata sa se lase prada crizelor, cadavre de lux”.

     

    Ladies and gents, Penelope Cruz

    In lunga lista a iconografiei feminine initiata de Anna Magnani si completata de Joan Crawford sau Sofia Loren, Penelope Cruz ramane actrita fetis a lui Almodovar. Pentru urmatorul sau film, Penelope a spus “da” inca o data, lasandu-se pe mainile unui regizor care a reusit sa-i creeze un rol pe masura talentului ei si o imagine autentica, departe de bravada ieftina dar sexy de la Hollywood. Mult mai expresiva decat o pretty woman a la Hollywood, Cruz este remarcabila in Volver: viguroasa, volatila, voluptuoasa, o Sofia Loren a timpurilor noastre, o bomba sexy adorata de camera pozitionata cu indrazneala printre decolteurile generoase si bluzele minuscule.

     

    Numit cu ironie “un regizor al femeilor”, Almodovar a demonstrat in nenumarate randuri ca se poate distanta de acest univers (Mala education fiind cel mai elocvent exemplu), dar nu doreste sa o faca. Sensibilitatea sa, profund efeminata, sparge granitele dintre sexe, genul fiind optional. Personajele lui Almodovar sunt din registre atat de diferite incat e greu sa gasesti alt numitor comun decat un spirit eliberator, la adapost de sensibilitatea exacerbata pe care cauta sa o extrapoleze. Chiar daca partinitor, aproape misogin prin atitudinea pe care o afiseaza fata de personajele sale, Almodovar nu se teme de reactiile nimanui. Nici de critici, nici de spectatorii mai slabi de inger. Ii place sa provoace si nu-i pasa ca trezeste opinii dure. Ba chiar si le doreste.

     

    Costul autenticitatii

    Pariul lui Almodovar pe roluri feminine riscante a functionat. Partituri remarcabile, actrite impecabile in interpretarea lor, forta de sugestie si un mesaj profund si plin de tandrete: iata ce traverseaza aceste filme. Volver, Habla con ella sau Todo sobre mi madre au aceeasi pasiune: femei luminoase, seducatoare prin puterea si atractia pe care o emit. Ca o coperta de revista glossy, care te provoaca si iti promite secrete spectaculoase, femeile lui Almodovar se joaca, te surprind, iti provoaca reactii. Orice se poate spune despre ele, mai putin ca te lasa indiferent.

     

    Cand vorbesti de un film Almodovar, deja vorbesti de un brand. Personajele lui demimondene (transsexuali, travestiti, prostituate, junkies) transforma pasiunile excesive (subiectul preferat al lui Almodovar)  in material vizual pretentios, sofisticat, on the verge. Filmele sale sunt ca o supradoza. Te lasa epuizat, dar in transa. Si dureaza pana iti revii.

     

    “Poate ca, in cel mai adevarat sens al filmelor lui Almodovar, Lydia (Hable con ella) le cuprinde pe toate celelalte femei – femeia aflata in coma, corpul inert de pe patul de spital, adorat si pangarit totodata, in fata careia Benigno se transforma intr-un „Alice“ si intra printre coapsele ei intr-o adevarata tara a minunilor”, crede Cecilia Stefanescu, referindu-se la cea mai emotionanta scena a  iubirii fizice  filmata vreodata ( incursiunea lui Benigno in pantecele Lydiei, esenta feminitatii universale).

     

    “It costs a lot to be authentic” este o replica dintr-un film mai vechi al sau, dar care surprinde exact esenta creativitatii sale.

     

    Un Oscar pentru Pedro

    Universul feminin al lui Almodovar are toate coordonatele aduse la zi: de la isteria specifica femeilor la cel de-al saselea simt care le individualizeaza, acea intuitie care le face unice. Dar regizorul nu uita sa-si protejeze personajele. Filmul cu care a inregistrat primul succces, Mujeres al borde de un ataque de nervios subliniaza o mutare dinspre obsesia erotica a amantilor inspre interesul emotional declansat de relatiile dintre femei. Barbatii nu intervin in acest carusel de emotii, nu au intaietate, dar nici nu reprezinta un punct de interes. O caracteristica generala a semnaturii Almodovar este chiar obsesia fluiditatii sexuale. Personajele sale nu sunt exclusiv heterosexuale sau homosexuale, ci se definesc prin optiunile pe care le au intr-un context dat. Influenta cinematografiei nord-americane (John Waters sau Andy Warhol), precum si apropierile stilistice cu Hitchcock sau Douglas Sirk, fara a exclude sugestiile tematice din filme ca  All about Eve, A streetcar named desire, se regasesc in cel mai emotionant film al sau, Todo sobre mi madre, dar si cu ecouri in Habla con ella, cel mai metafizic film al sau, al carui scenariu a primit Oscarul in 2003.

     

    Manifest impotriva silicoanelor

    Lumea femeilor lui Almodovar este una a sentimentelor intense, a trairilor puternice si neconventionale ce duc iremediabil la incest, sinucidere, crima. Un element negativ le umbreste evolutia, un fel de “rau” interior sustinut de o maxima sensibilitate. Viata traita se vede pe chipul lor. Subtilitatea emotionala si constrangerile tehnice fac din personaje niste imagini atractive, seducatoare, in sens mai degraba uman, decat sexual.

     

    Puterea de sintetizare a sufletului feminin este in stransa legatura cu respectul si admiratia declarate ale lui Almodovar pentru femei, in toata varietatea lor de roluri: vampe, isterice, mantuite, fidele, scorpii. Dar regizorul nu le cosmetizeaza, ci le prezinta fara prejudecati.

     

    Femeile lui Almodovar nu se limiteaza la tipologii sau tipare rigide: tinere, batrane, puternice, fragile, fericite, disperate, confuze. Sustinerea tehnica, scenariul, decorurile, evolutia scenariala sunt indreptate spre un singur focus: relatiile dintre femei, modul in care se contureaza lumea lor unica. Independente in raport cu barbatii din viata lor, personajele jucate de Penelope Cruz, Carmen Maura sau Lola Duena exemplifica solidaritatea emotionala feminina. Dragostea traverseza labirintul complicat ce uneste vietile acestor femei: frustrarea dintre mama si fiica, lucrurile nerostite, dar mereu prezente, competitia invizibila dintre surori, durerea imensa a unei mame disperate.

     

    Volver este un film despre placerea senzuala a culorilor, despre muzica sufletului si sentimentul de adoratie regizorala pentru femei puternice. In centrul fiecarei scene apare o pata de culoare rosie: o poseta, un ardei iute, o masina, un servetel plin de sange, o rochie, culoarea pasiunii, a mortii, a inimii, a registrului simbolic prin care Almodovar isi misca personajele. Viziunea sa este centrata pe culoare, asemeni unei femei atrase si fascinate de ce inseamna detaliu, secrete, voluptate.

     

    Nici un alt director nu iubeste comunitatea de femei mai mult decat Almodovar, personajele sale fiind vibrante, exemple contemporane de femei reale, nu copiate din iconografia americana, un soi de Mala Mujer si nu o Wonder Women cu botox si silicoane. Femeia autentica, cu obsesiile si neincrederile ei, sex-appeal-ul si seductia fara granite care o caracterizeaza.

    Iata ce iubeste Almodovar!

  • Femeile “disperate” marca Almodovar

    Femeile il iubesc pe Almodovar. Si, la randul sau, cel mai provocator regizor spaniol de la Luis Bunuel incoace, le adora. Homosexual declarat, controversatul Pedro Almodovar nu se ascunde in spatele identitatii sale sexuale, ci cauta sa  provoace in permanenta, creand o spectaculoasa galerie de personaje feminine si roluri emotionale.

     

    Almodovar sau l’enfant terrible al cinematografiei

    Laureat la toate festivalurile internationale, nominalizat pana la epuizare si respectat in tara natala ca regizorul secolului 21, Almodovar ar merita un  premiu special pentru rolurile seducatoare create pentru si despre femei. Provocarea majora a filmelor sale sunt “femeile” lui Almodovar sau “almodivele”, dupa cum le-a numit delicios de simpatic criticul de film Alex Leo Serban. Pentru cel mai cunoscut specialist de film de la noi, “asa cum unii artisti s-au nascut pentru a dezbraca Femeia, Almodovar s-a nascut pentru a O imbraca. A O imbraca in rosul languros al ecranului panoramic, in muzica grea a chitarilor & viorilor si in stiletele stilului sau unic, inconfundabil.”

     

    E suficient sa ne-o imaginam pe Penelope Cruz in rol de stareta lesbiana dependenta de heroina ca sa elucidam misterul ce sta la baza filmografiei sale: personaje feminine ce nu suporta comparatie pentru ca se afla la granita dintre normalitate si patologie. Sau poate doar la sursa imaginatiei unui regizor neconventional, crescut intr-un mediu sufocat de dragostea femeilor din jurul sau. Acesta a ales sa le ofere un tribut pe masura: o forma de arta care se declina prin farmec, putere si fragilitatea destinelor imposibile, exceptii de la regula sociala a convenientelor.

     

    Fara dubiu, Almodovar simte. Si nu oricum. Gandeste masculin, dar simte feminin. In cuvintele lui Leo Serban, “Pedro da pe-afara de creativitate, iar in filmul sau – primul sau film! -, „gagicile” vor practica amorul liber, amorul „alternativ” isi vor cultiva – cu amor – marijuana pe balcon”. Subiectele sale “cuminti” (prietenia, pasiunea, singuratatea), dar si cele ultragioase sunt ilustrate cel mai bine prin personajele sale feminine. De aici, amantele decazute, sotiile infidele sau razboinice, lolitele incepatoare, prostituatele decavate descoperind mantuirea, travestitii cu roluri incerte, pline de violenta si ingenuitate.

     

    Barbatii: necesari, dar dispensabili

    Mujeres al borde de un ataque de nervios, Volver, Carne tremula, Todo sobre mi madre sunt filme ce construiesc un univers infricosator, dar familiar. Chiar daca scrise si gandite pentru femei, filmele sale nu resping ecourile masculine. Pragmatismul, arta de a supravietui intr-o lume dominata de barbati, incapacitatea de a comunica cu cei pe care ii iubesti sunt semne ale luptelor acestor femei. Dispretuind morala conventionala, Almodovar propune o lectie mai apropiata de sufletul incercat al femeii. Barbatii din Mala Education apar in toate filmele ca o prezenta constanta a elementului perturbator din universul feminin. Inutili sau chiar perculosi, ei nu au acces la aceasta lume feminina si, lucru bizar, nici nu ti-ai dori sa-l primeasca. Volver este exemplul tipic pentru “incompetenta” masculina, chiar daca neintentionata. Filmul descrie o lume a femeilor care se sprijina, se ajuta, se cearta, mereu sigure de existenta si de rolul pe care si l-au asumat fara partenerii lor masculini. Pentru Leo Serban, Volver este cel mai bun film al maestrului spaniol “de la Femei in pragul unei crize de nervi  incoace – si asta inseamna deja 17 ani ! Numai Almodovar putea sa duca la capat o poveste in asemenea grad neverosimila, in care melodrama se culca cu sora ei mai mica, telenovela, in patul unui thriler-in-serie. »

     

    Explorand si sarbatorind relatiile complexe intre femei, Almodovar propune o lectie de moralitate, mai degraba decat una de gen. Femeile nu sunt cu nimic mai bune decat barbatii. Ele doar se descurca mai usor si au o rezistenta mai mare in fata unor conflicte care le submineaza convingerile. Cecilia Stefanescu, scenarist si autoarea best-sellerului Legaturi bolnavicioase, remarca la aceste femei tocmai salbaticia lor seducatoare: “Daca femeile lui Antonioni erau ca niste frumoase salbaticiuni, pe care barbatii le vanau continuu, la Almodovar, desi la fel de salbatice, ele sunt diferite: mereu victime ale unor pasiuni sangeroase, figuri nevrotice gata sa se lase prada crizelor, cadavre de lux”.

     

    Ladies and gents, Penelope Cruz

    In lunga lista a iconografiei feminine initiata de Anna Magnani si completata de Joan Crawford sau Sofia Loren, Penelope Cruz ramane actrita fetis a lui Almodovar. Pentru urmatorul sau film, Penelope a spus “da” inca o data, lasandu-se pe mainile unui regizor care a reusit sa-i creeze un rol pe masura talentului ei si o imagine autentica, departe de bravada ieftina dar sexy de la Hollywood. Mult mai expresiva decat o pretty woman a la Hollywood, Cruz este remarcabila in Volver: viguroasa, volatila, voluptuoasa, o Sofia Loren a timpurilor noastre, o bomba sexy adorata de camera pozitionata cu indrazneala printre decolteurile generoase si bluzele minuscule.

     

    Numit cu ironie “un regizor al femeilor”, Almodovar a demonstrat in nenumarate randuri ca se poate distanta de acest univers (Mala education fiind cel mai elocvent exemplu), dar nu doreste sa o faca. Sensibilitatea sa, profund efeminata, sparge granitele dintre sexe, genul fiind optional. Personajele lui Almodovar sunt din registre atat de diferite incat e greu sa gasesti alt numitor comun decat un spirit eliberator, la adapost de sensibilitatea exacerbata pe care cauta sa o extrapoleze. Chiar daca partinitor, aproape misogin prin atitudinea pe care o afiseaza fata de personajele sale, Almodovar nu se teme de reactiile nimanui. Nici de critici, nici de spectatorii mai slabi de inger. Ii place sa provoace si nu-i pasa ca trezeste opinii dure. Ba chiar si le doreste.

     

    Costul autenticitatii

    Pariul lui Almodovar pe roluri feminine riscante a functionat. Partituri remarcabile, actrite impecabile in interpretarea lor, forta de sugestie si un mesaj profund si plin de tandrete: iata ce traverseaza aceste filme. Volver, Habla con ella sau Todo sobre mi madre au aceeasi pasiune: femei luminoase, seducatoare prin puterea si atractia pe care o emit. Ca o coperta de revista glossy, care te provoaca si iti promite secrete spectaculoase, femeile lui Almodovar se joaca, te surprind, iti provoaca reactii. Orice se poate spune despre ele, mai putin ca te lasa indiferent.

     

    Cand vorbesti de un film Almodovar, deja vorbesti de un brand. Personajele lui demimondene (transsexuali, travestiti, prostituate, junkies) transforma pasiunile excesive (subiectul preferat al lui Almodovar)  in material vizual pretentios, sofisticat, on the verge. Filmele sale sunt ca o supradoza. Te lasa epuizat, dar in transa. Si dureaza pana iti revii.

     

    “Poate ca, in cel mai adevarat sens al filmelor lui Almodovar, Lydia (Hable con ella) le cuprinde pe toate celelalte femei – femeia aflata in coma, corpul inert de pe patul de spital, adorat si pangarit totodata, in fata careia Benigno se transforma intr-un „Alice“ si intra printre coapsele ei intr-o adevarata tara a minunilor”, crede Cecilia Stefanescu, referindu-se la cea mai emotionanta scena a  iubirii fizice  filmata vreodata ( incursiunea lui Benigno in pantecele Lydiei, esenta feminitatii universale).

     

    “It costs a lot to be authentic” este o replica dintr-un film mai vechi al sau, dar care surprinde exact esenta creativitatii sale.

     

    Un Oscar pentru Pedro

    Universul feminin al lui Almodovar are toate coordonatele aduse la zi: de la isteria specifica femeilor la cel de-al saselea simt care le individualizeaza, acea intuitie care le face unice. Dar regizorul nu uita sa-si protejeze personajele. Filmul cu care a inregistrat primul succces, Mujeres al borde de un ataque de nervios subliniaza o mutare dinspre obsesia erotica a amantilor inspre interesul emotional declansat de relatiile dintre femei. Barbatii nu intervin in acest carusel de emotii, nu au intaietate, dar nici nu reprezinta un punct de interes. O caracteristica generala a semnaturii Almodovar este chiar obsesia fluiditatii sexuale. Personajele sale nu sunt exclusiv heterosexuale sau homosexuale, ci se definesc prin optiunile pe care le au intr-un context dat. Influenta cinematografiei nord-americane (John Waters sau Andy Warhol), precum si apropierile stilistice cu Hitchcock sau Douglas Sirk, fara a exclude sugestiile tematice din filme ca  All about Eve, A streetcar named desire, se regasesc in cel mai emotionant film al sau, Todo sobre mi madre, dar si cu ecouri in Habla con ella, cel mai metafizic film al sau, al carui scenariu a primit Oscarul in 2003.

     

    Manifest impotriva silicoanelor

    Lumea femeilor lui Almodovar este una a sentimentelor intense, a trairilor puternice si neconventionale ce duc iremediabil la incest, sinucidere, crima. Un element negativ le umbreste evolutia, un fel de “rau” interior sustinut de o maxima sensibilitate. Viata traita se vede pe chipul lor. Subtilitatea emotionala si constrangerile tehnice fac din personaje niste imagini atractive, seducatoare, in sens mai degraba uman, decat sexual.

     

    Puterea de sintetizare a sufletului feminin este in stransa legatura cu respectul si admiratia declarate ale lui Almodovar pentru femei, in toata varietatea lor de roluri: vampe, isterice, mantuite, fidele, scorpii. Dar regizorul nu le cosmetizeaza, ci le prezinta fara prejudecati.

     

    Femeile lui Almodovar nu se limiteaza la tipologii sau tipare rigide: tinere, batrane, puternice, fragile, fericite, disperate, confuze. Sustinerea tehnica, scenariul, decorurile, evolutia scenariala sunt indreptate spre un singur focus: relatiile dintre femei, modul in care se contureaza lumea lor unica. Independente in raport cu barbatii din viata lor, personajele jucate de Penelope Cruz, Carmen Maura sau Lola Duena exemplifica solidaritatea emotionala feminina. Dragostea traverseza labirintul complicat ce uneste vietile acestor femei: frustrarea dintre mama si fiica, lucrurile nerostite, dar mereu prezente, competitia invizibila dintre surori, durerea imensa a unei mame disperate.

     

    Volver este un film despre placerea senzuala a culorilor, despre muzica sufletului si sentimentul de adoratie regizorala pentru femei puternice. In centrul fiecarei scene apare o pata de culoare rosie: o poseta, un ardei iute, o masina, un servetel plin de sange, o rochie, culoarea pasiunii, a mortii, a inimii, a registrului simbolic prin care Almodovar isi misca personajele. Viziunea sa este centrata pe culoare, asemeni unei femei atrase si fascinate de ce inseamna detaliu, secrete, voluptate.

     

    Nici un alt director nu iubeste comunitatea de femei mai mult decat Almodovar, personajele sale fiind vibrante, exemple contemporane de femei reale, nu copiate din iconografia americana, un soi de Mala Mujer si nu o Wonder Women cu botox si silicoane. Femeia autentica, cu obsesiile si neincrederile ei, sex-appeal-ul si seductia fara granite care o caracterizeaza.

    Iata ce iubeste Almodovar!

  • 3 de 3 la cinema

    Faceti-va timp liber pentru ca in mai se Intorc Shrek, Spider-man si Jack Sparrow. „Shrek the Third”, „Spider-man 3” si „Pirates of the Caribbean: At World’s End” vor avea premiera In Romania In acelasi timp cu lansarea In Statele Unite ale Americii.

     

    In ordinea aparitiei, Spider-man este primul care vine pentru a treia oara In Romania, filmul avand premiera In 4 mai. Asa ca amatorii de aventuri cu super-eroi se vor bucura sa Il vada pe Omul-Paianjen agatandu-se iar de pereti si salvand orasul de raufacatori. Spiderman este gata sa Inceapa o relatie serioasa cu iubita lui, Mary Jane Watson (Kirsten Dunst), Insa are de Infruntat un nou dusman. Acesta este un evadat care se transforma Intr-o creatura de nisip cu puteri supraomenesti, luand numele de Sandman. Dupa succesul de box office al primului film Spider-man, fanii nu au fost atat de Incantati de continuarea din 2004, iar partea a treia a iscat deja controverse, deoarece producatorii se Indeparteaza din ce In ce mai mult de varianta originala. Totusi, urmand exemplul seriilor de desene animate Spider-man, super-eroul va purta In cea mai recenta ecranizare un costum complet negru, din cauza unei schimbari de caracter cu care se confrunta personajul.

     

    Capcaunul verde si Fiona se Intorc pe 18 mai. Filmul pastreaza distributia cu Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, Antonio Banderas si Rupert Everett, dar aduce si voci noi. Justin Timberlake este vocea lui Artie, verisorul Fionei, Eric Idle este Merlin si Amy Sedaris este Cenusareasa. Dupa ce Shrek si Fiona s-au casatorit In partea a doua a filmului, acum, capcaunul se trezeste In incomoda pozitie de mostenitor al tronului. Asa ca Shrek, Puss si Donkey pleaca pentru a-l gasi pe Artie, varul Fionei si mostenitorul de drept, care Insa nu vrea sa se implice In treburile regatului. Pe langa personajele pe care le iubim deja, ne vom intalni si cu printesele lui Walt Disney, pe Captain Hook, iar producatorii au promis o Alba ca Zapada ceva mai neobisnuita. In topul site-ului www.the-numbers.com, Shrek 2 se afla pe locul trei pentru Incasari In USA cu peste 400 de milioane de dolari. Totusi criticii de film sunt destul de sceptici In privinta lui „Shrek the Third”, deoarece regizorul primelor doua parti, Andrew Adamson, a parasit echipa de productie, lasandu-i locul lui Chris Miller.

     

    Sfarsitul lunii mai e invadat de pirati si de umorul lui Jack Sparrow. Dupa  „The curse of the Black Pearl” In 2003 si ” Dead Man’s Chest” In 2006, Keira Knightley si Orlando Bloom  pleaca sa Il salveze pe Jack Sparrow In ultima parte a trilogiei, „At World’s End”. „Insasi lumea piratilor este In joc.Va avea loc o conferinta a liderilor din lumea piratilor si o calatorie Ingrozitoare  catre Sfârsitul Lumii, in adevaratul sens al cuvantuluii”, a declarat regizorul Gore Verbinski. Pe langa personalitatea si interpretarea mereu surprinzatoare a lui Johnny Depp, aceasta a treia serie aduce un alt element de culoare: tatal lui Jack Sparrow -Teague Sparrow – interpretat de Keith Richards, componentul formatiei Rolling Stones. Interesant este ca, potrivit lui Bill Nighy – interpretul personajului Davy Jones, componentul Rolling Stones ar fi venit beat la filmari si a trebuit sa fie sustinut de catre regizor pentru a-si termina scenele.

     

    Desi de cele mai multe ori continuarea unui film de succes dezamageste cinefilii, cifrele arata cresteri impresionante de la un film la altul In cazul celor trei de mai sus, iar cei de la DreamWorks au anuntat deja, pentru 2009, Shrek 4.        

  • 3 de 3 la cinema

    Faceti-va timp liber pentru ca in mai se Intorc Shrek, Spider-man si Jack Sparrow. „Shrek the Third”, „Spider-man 3” si „Pirates of the Caribbean: At World’s End” vor avea premiera In Romania In acelasi timp cu lansarea In Statele Unite ale Americii.

     

    In ordinea aparitiei, Spider-man este primul care vine pentru a treia oara In Romania, filmul avand premiera In 4 mai. Asa ca amatorii de aventuri cu super-eroi se vor bucura sa Il vada pe Omul-Paianjen agatandu-se iar de pereti si salvand orasul de raufacatori. Spiderman este gata sa Inceapa o relatie serioasa cu iubita lui, Mary Jane Watson (Kirsten Dunst), Insa are de Infruntat un nou dusman. Acesta este un evadat care se transforma Intr-o creatura de nisip cu puteri supraomenesti, luand numele de Sandman. Dupa succesul de box office al primului film Spider-man, fanii nu au fost atat de Incantati de continuarea din 2004, iar partea a treia a iscat deja controverse, deoarece producatorii se Indeparteaza din ce In ce mai mult de varianta originala. Totusi, urmand exemplul seriilor de desene animate Spider-man, super-eroul va purta In cea mai recenta ecranizare un costum complet negru, din cauza unei schimbari de caracter cu care se confrunta personajul.

     

    Capcaunul verde si Fiona se Intorc pe 18 mai. Filmul pastreaza distributia cu Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, Antonio Banderas si Rupert Everett, dar aduce si voci noi. Justin Timberlake este vocea lui Artie, verisorul Fionei, Eric Idle este Merlin si Amy Sedaris este Cenusareasa. Dupa ce Shrek si Fiona s-au casatorit In partea a doua a filmului, acum, capcaunul se trezeste In incomoda pozitie de mostenitor al tronului. Asa ca Shrek, Puss si Donkey pleaca pentru a-l gasi pe Artie, varul Fionei si mostenitorul de drept, care Insa nu vrea sa se implice In treburile regatului. Pe langa personajele pe care le iubim deja, ne vom intalni si cu printesele lui Walt Disney, pe Captain Hook, iar producatorii au promis o Alba ca Zapada ceva mai neobisnuita. In topul site-ului www.the-numbers.com, Shrek 2 se afla pe locul trei pentru Incasari In USA cu peste 400 de milioane de dolari. Totusi criticii de film sunt destul de sceptici In privinta lui „Shrek the Third”, deoarece regizorul primelor doua parti, Andrew Adamson, a parasit echipa de productie, lasandu-i locul lui Chris Miller.

     

    Sfarsitul lunii mai e invadat de pirati si de umorul lui Jack Sparrow. Dupa  „The curse of the Black Pearl” In 2003 si ” Dead Man’s Chest” In 2006, Keira Knightley si Orlando Bloom  pleaca sa Il salveze pe Jack Sparrow In ultima parte a trilogiei, „At World’s End”. „Insasi lumea piratilor este In joc.Va avea loc o conferinta a liderilor din lumea piratilor si o calatorie Ingrozitoare  catre Sfârsitul Lumii, in adevaratul sens al cuvantuluii”, a declarat regizorul Gore Verbinski. Pe langa personalitatea si interpretarea mereu surprinzatoare a lui Johnny Depp, aceasta a treia serie aduce un alt element de culoare: tatal lui Jack Sparrow -Teague Sparrow – interpretat de Keith Richards, componentul formatiei Rolling Stones. Interesant este ca, potrivit lui Bill Nighy – interpretul personajului Davy Jones, componentul Rolling Stones ar fi venit beat la filmari si a trebuit sa fie sustinut de catre regizor pentru a-si termina scenele.

     

    Desi de cele mai multe ori continuarea unui film de succes dezamageste cinefilii, cifrele arata cresteri impresionante de la un film la altul In cazul celor trei de mai sus, iar cei de la DreamWorks au anuntat deja, pentru 2009, Shrek 4.        

  • I am Robbie. She’s Madonna. They are… Pet Shop Boys.

    Cea mai recenta melodie a lui Robbie Williams, «She’s Madonna» ma intoarce in timp. M-am surprins ca de fiecare data cand o ascultam ma gandeam la liceu si la frica de teza de matematica, un sentiment obisnuit pentru o clasa de mate fizica…Nu am inteles nimic si oricum mi se parea suspecta asocierea dintre Robbie Williams si profesorii mei de liceu. Singurul lucru in comun era ca si unul si ceilalti spun pe un ton la fel de ironic: «Let me entertain you»! Altfel…

     

    Am elucidat misterul in momentul in care am identificat vocea lui Neil Tennnant de la Pet Shop Boys, a caror muzica o asociez clar cu acea perioada.

     

    M-a fascinat insa cum, printr-o simpla asociere, perceptia mea despre muzica lui Robbie Williams s-a schimbat brusc. Pana acum cateva dupa-amieze imi placea muzica lui si atat. Ma interesau in mod special videoclipurile, pentru ca cel putin in ultima perioada avea niste viziuni nebune exprimate subtil sau nu. Si cel de la «She’s Madonna» este la fel, iconic, regizat de suedezul Johan Renck, care a mai semnat videoclipuri si pentru Beyonce, The Streets si chiar Madonna. Pentru mine era o muzica destul de rece, care nu trecea de anumite bariere, in sensul ca nu mi-am luat niciodata un CD cu el, special ca sa il ascult in masina, iar in cazul meu, acesta e testul final. Acum imi doresc acest CD, pentru ca vocea lui Neil Tennant imi este foarte familiara. Nu am fost niciodata fan, dar cunosc vocea, imi spune ceva, ma emotioneaza.

     

    Si dupa ce se termina melodia si ma scutur de asocierile personale, ma gandesc pragmatic ca, asocierea dintre aceste doua nume puternice suna bine, adica este o miscare desteapta de marketing. Comentarii recente din industrie spun ca succesul lui Robbie Williams cunoaste un tempo mai scazut din cauza deselor opriri la «rehab», in timp ce fostii sai colegi din Take That s-au reunit.  E adevarat, au o cota de popularitate mult mai scazuta, dar single-ul «Shine» si albumul «Beautiful World» se afla pe primele locuri in topuri. Unii vorbesc deja de o ironica inversare a rolurilor. Robbie Williams este foarte prezent pe scena muzicala mondiala, dar avea nevoie de o abordare fresh, neasteptata care sa dea un continut nou, interesant pentru public. Pet Shop Boys sunt o legenda, un nume respectat in industrie, dar fara o prezenta la fel de vizibila in ultimii ani. Si iata mariajul: cu un ingredient nou si o expunere puternica tocmai ce s-a compus un nou refren in promovarea muzicala.