Blog

  • Esenţa leadership-ului este încrederea

    de Aliz Kosza, CEO al Fabryo Corporation

    De patru ani, de când navigăm prin noua ordine economică, parcă niciuna dintre valorile leadership-ului n-a fost atât de intens dezbătută sau slăvită precum capacitatea de a insufla încredere oamenilor. Este una dintre acele valori preţioase cu care m-am întâlnit, înainte de 2008, în situaţii de achiziţii, în momente de schimbări majore ale organizaţiilor, în momente de derută sau de decizie, dar care în ultimii ani a fost omniprezentă.

    O carte interesantă, scrisă de Stephan P. Robbins, sintetizează câteva dintre cele mai importante principii de management şi leadership. Printre altele, “The Truth About Managing People” mi-a reconfirmat ceea ce am simţit dintotdeauna, şi anume că este aproape imposibil să conduci oameni care nu au încredere în tine!Mecanismele încrederii sunt aceleaşi de când lumea: atunci când ai încredere în cineva, te aştepţi să fie onest, drept şi oarecum predictibil astfel încât să poţi conta pe faptul că vor-bele şi faptele sale vor urma aceeaşi cale. De asta încrederea în lideri a contat atât de mult în ultimii ani, oamenii aşteptându-se ca ea să compenseze cumva şi pentru lipsa de predictibilitate a mediului economic.

    Şi mai aştepţi ceva foarte important de la un lider – fie că e criză, fie că nu – să nu profite de încrederea pe care i-o acorzi. Dar cum câştigi încrederea oamenilor cu care lucrezi? Şi cum o păstrezi în vremuri de incertitudine?De multe ori, am fost în postura să preiau companii şi echipe noi. De fiecare dată m-am prezentat succint şi apoi am punctat cât se poate de clar că nu încurajez şi nu tolerez bârfa. De ce? Pentru că oamenii trebuie evaluaţi şi răsplătiţi numai după faptele şi performanţele lor. Iar faptele şi performanţele este bine să le poţi observa direct sau de o manieră obiectivă, nu trebuie să ţi le “povestească” binevoitorii.

    Desigur, este greu la început. Aproape de fiecare dată, în situaţii de incertitudine sau în momente de schimbare majoră, apare un uragan de bârfe şi opinii spuse direct sau pe la colţuri. Pe măsură însă ce angajaţii încep să constate că liderul respectă ceea ce le-a spus în prima zi, lucrurile intră, treptat, în normalitate. Mediul de lucru pe care îl creezi este un alt factor care contribuie considerabil la câştigarea încrederii angajaţilor.

    Pentru fiecare dintre noi, locul de muncă este ca apa pentru plante: atunci când este bine administrat, când atmosfera este plăcută şi nepoluată, dă oamenilor mai multă energie şi plăcere de muncă. În unele dintre organizaţiile pe care le-am preluat lipsa de încredere era cronică: pentru orice decizie minoră mi se solicita o hârtie, o confirmare scrisă… doar pentru că înainte existaseră experienţe negative! Nici nu e de mirare că, deşi respectivele firme aveau rezultate bune, potenţialul lor nu fusese nici pe departe exploatat suficient.

    Paradoxal poate, încrederea nu se câştigă prin închistare şi prin control absolut, ci prin deschidere şi relaxare a controlului. Câştigi încredere când acorzi, la rândul tău, încredere. Încrederea sporeşte când liderul facilitează comunicarea, când angajaţii simt că le este aproape, când informaţiile relevante circulă liber prin companie (individual, în grup sau, când e cazul, către toată organizaţia). Chiar dacă nu e pentru nimeni o noutate, mi se pare obligatoriu să menţionez un lucru extrem de important: liderul trebuie să spună numai şi numai adevărul, iar dacă a greşit, să-şi asume greşelile. Altfel, oamenii ne taxează! Ei sunt atenţi şi nu uită! E suficient să minţi o dată ca să-ţi pierzi încrederea oamenilor şi să nu mai poţi fi considerat integru.

    Şi tot atât de important este ca liderul să-şi ţină promisiunile: din ce în ce mai mulţi candidaţi care se prezintă la interviurile de angajare spun că s-au hotărât să-şi schimbe locul de muncă deoarece nu mai au încredere în managementul companiei care nu şi-a respectat promisiunile! Evident că acest aspect a fost unul foarte delicat în ultima vreme, când împlinirea promisiunilor depindea în mare măsură de condiţii economice din afara organizaţiei sau de evoluţii greu de anticipat. Dar şi aici au contat tot încrederea şi onestitatea liderului.

    Cei care prin onestitatea demonstrată aveau un capital bun de încredere în rândul colegilor şi angajaţilor lor au reuşit să treacă cu bine chiar şi prin momente în care promisiunile s-au năruit sau rezultatele au fost sub aşteptări. Iar organizaţiile lor s-au ridicat din nou sau au valorificat mai bine noile condiţii de piaţă. De aceea este bine să ţinem cont că acest capital de încredere nu e inepuizabil – că, odată folosit, asemeni unei cartele telefonice, trebuie… reîncărcat.

    Departe de a fi ultimul ingredient în reţeta reuşitei, mai există ceva foarte important pentru câştigarea încrederii: liderul să se comporte NORMAL! Pentru mine asta înseamnă că liderul nu trebuie să-şi ascundă latura umană. În puţinele momente de repaus, o glumă sau provocarea la glume destinde atmosfera; exprimarea percepţiilor, a sentimentelor uneori şi un comportament informal inspiră încredere.

  • Preţul pentru Cupru Min nu cuprinde şi valoarea zăcământului. Ce spune reprezentantul firmei care a făcut evaluarea

    Întrebată de ce anume a fost luat în considerare când a fost făcută evaluarea, Lidia Cândea, reprezentant al firmei “Evaluar”, a spus că trebuie subliniat că zăcământul nu a făcut obiectul evaluării. “Nu mi s-a cerut, n-a făcut obiectul evaluării fiindcă nu făcea parte din patrimoniul Cupru Min. Zăcământul este în exclusivitate în proprietatea statului şi pentru asta, separat de preţul la care se vinde pachetul de acţiuni al Cupru Min-ului, va fi stabilită o redevenţă de către statul român pentru exploatarea zăcământului. Iar elementele pe care le-am luat în considerare au fost toate, tot ce ţine de patrimoniul unei firme, adică construcţiile, utilajele, obiectele de inventar, creanţele de recuperat, licenţa de exploatare, ceea ce înseamnă un fel de autorizaţie – ca să vă fac să înţelegeţi – un fel de autorizaţie de funcţionare. Deci licenţa de exploatare într-adevăr a făcut obiectul evaluării, la fel au fost evaluate şi datoriile, că firma avea şi datorii, deci a trebuit să se ţină cont şi de ele, pentru că, în afara preţului stabilit sau de vânzare, cumpărătorul va fi obligat la plata tuturor datoriilor pe care societatea le înregistrează la data vânzării pachetului de acţiuni”, a spus Lidia Cândea, care a adăugat că nu ştie pe de rost despre ce valoare este vorba.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • FMI: Recesiunea din Portugalia poate duce la modificarea ţintei deficitului bugetar

    Raportul nu cere reducerea ţintei pentru deficit, de 4,5% din PIB, stabilită în programul de finanţare convenit de Portugalia cu UE şi FMI, dar semnalează îngrijorarea legată de scăderea cererii pe piaţa mondială şi de impactul măsurilor de austeritate asupra economiei. FMI precizează totuşi că ţinta stabilită pentru acest an poate fi îndeplinită. Creditorii din UE ai Portugaliei au susţinut până acum că respectarea strictă a obiectivelor convenite şi reformele reprezintă soluţiile pentru problemele economice ale ţării.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cristian Tudor Popescu, Gândul: Nu ştiu şi cavalerii apei chioare

    Am început prin a-i întreba ce film preferat au fiecare. Răspunsurile m-au uimit. Fiind o clasă cu destule fete, mă aşteptam ca Saga Amurg, cu Robert Pattinson, să bată tot. Nici gând, nu l-a pomenit nimeni pe bietul bampir. În schimb a fost nominalizat Dogville al lui Lars von Trier! Pe locul întâi s-a clasat Shutter Island, de Scorsese, care nu e original şi nici vreo capodoperă, dar e un film despre realităţi paralele, condiţionare mentală, obsesii şi spaime ontologice, nu vreo comedie sau un thriller uşor digerabile. Pe locul doi, surpriză, Godfather (menţionat chiar aşa, nu Naşul) partea intâi, al lui Coppola – un film din anii `70!

    De sub o claie de păr negru şi creţ, un puşti a zis Once upon a time in America… M-a uns pe suflet, aşa că l-am întrebat cine e regizorul, cine sunt actorii principali. A răspuns perfect, Leone, De Niro, James Woods, Joe Pesci… L-am întrebat şi cine-i autorul splendidei muzici a filmului. Nu ştia, dar merita să-l fi văzut şi auzit în ce fel nu ştia!…

    A răspuns “Nu ştiu” fără să piardă mai mult de o secundă, fără să simuleze cu un ăăăăă… şi priviri în sus sau către colegi că i-ar sta pe limbă sau că roteşte în cap zecile de nume de compozitori de muzică pentru film pe care le-ar şti şi îi e greu să aleagă.

    A fost un “Nu ştiu” spus pe exact acelaşi ton cu care răspunsese corect, fără urmă de aroganţă, fără a se scuza şi a cere îngăduinţă sau a insinua că răspunsul e lipsit de importanţă, ca şi întrebarea, am răspuns la trei, ce mai vrei… Nimic din trucurile generaţiilor de politicieni H2O, cu răspunsuri şi justificări la orice întrebare, pe care îi văd de 20 şi ceva de ani sub semnul părintelui lor întemeietor, A. Severin, politicianul care îi asigura, la începutul anilor `90, pe nişte reporteri de la Caţavencu, întrebat fiind ce părere are cu privire la dublarea hidrogenului faţă de oxigen în apă, că el a avertizat în legătură cu acest pericol ecologic şi la Consiliul Europei.

    Fireşte că mi s-au bulucit în cap imediat cavalerii apei chioare: Mircea Geoană încercând să paseze ca pe o leapşă răspunsul la întrebarea în ce sector al Capitalei e platforma Măgurele, Traian Băsescu negăsind prin minte ce-a fost pe 22 iunie 1941 şi năzuind să-şi compenseze ignoranţa prin diversiuni brutale, Adrian Năstase în faţa întrebării cu vânătoarea şi estetica sângelui pe botul căprioarei, Theodor Stolojan scrâşnind hotărât ca un partizan “Nu comentez” la solicitarea de a recita prima strofă din imnul naţional, Crin Antonescu rugat să îşi prezinte pe scurt candidatura la preşedinţie în limba engleză…

    “Nu ştiu”, spus de savistul “afro”, m-a făcut fericit, mai mult decât Ennio Morricone. Cunoaşterea autentică, de sine şi de ce e în jur, începe cu un astfel de “Nu ştiu”.

    Aşa că am prins curaj şi, fiindcă a venit vorba la un moment dat, i-am întrebat care dintre ei nu fumează – să ridice mâna. O pădurice de mâini a zvâcnit pe loc, verticale şi drepte, ca în spielbergul “Întâlniri de gradul III”, când indienii sunt întrebaţi de unde vin sunetele stranii. Ironia amară a nu-ului din întrebarea mea fusese spulberată într-o clipă. Mâinile acelea nu puteau să mintă.

    Am plecat cu o speranţă. Poate că generaţia lor, a chenzinarilor anului 2012, va reuşi să transforme România din tărâmul lui “N-am aflat, dar ştiu”, în ţara lui “Nu ştiu, dar voi afla”.


    Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

  • Un fond de investiţii american a preluat MBK Romexterra Bank

    MKB Romexterra Bank a fost înfiinţată în anul 1993 şi are în prezent 47 de sucursale, mai mult de 600 de angajaţi, şi peste 82.000 de clienţi, persoane fizice şi companii.

    Pierre Mellinger, Preşedintele Private Equity Europa Centrală şi de Est al PineBridge Investments a declarat în numele consorţiului: “Obiectivul este să creăm un grup bancar de succes, lider de piaţă în Europa de Sud-Est, prin achiziţia şi consolidarea unor bănci de mărime medie din regiune. Cum majoritatea băncilor din Romania şi-au redus drastic activitatea de creditare, credem ca extinderea împrumuturilor către un grup de companii mici şi mijlocii poate fi o soluţie de succes.”

    Termenii acordului nu au fost făcuti publici, aceştia cuprinzând condiţii standard de finalizare a tranzacţiei, inclusiv aprobarea acesteia de către Banca Naţională a României şi Consiliul Concurenţei din Romania.

    PineBridge Investments administra active în valoare de 67,3 miliarde de dolari la 31 decembrie 2011, pentru clienţi instituţionali şi persoane fizice, printr-o gamă extinsă de investiţii în companii listate, instrumente financiare cu venit fix, fonduri private de investiţii şi fonduri de tip hedge fund.

  • Miliardarul român Frank Timiş încheie cu chinezii o megatranzacţie de 1,5 miliarde de dolari în Sierra Leone

    African Minerals Limited (AML), companie prezidată de Timiş, a primit luni în conturi suma de 1,5 miliarde de dolari de la Shandong Iron & Steel Group Co (SISG), companie deţinută de statul chinez şi unul dintre cei mai mari producători de oţel din lume.

    În schimb, compania din China a primit 25% din proiectul Tonkolili al African Minerals, privind exploatarea de minereu de fier în Sierra Leone.

    Timiş, prin compania sa Timis Diamond Corporation, deţinea pe 31 decembrie 2011 un pachet de 12,4% din acţiunile African Minerals Limited. Este al doilea pachet de acţiuni ca mărime, după cel deţinut de BlackRock Investment Management, care are 12,6% din acţiunile African Minerals.

    Zăcământul din Sierra Leone este unul dintre cele mai mari de pe continentul african, cu rezerve estimate la 12,8 miliarde de tone.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Jeffrey Franks nu va mai fi negociatorul FMI cu România. Un expert olandez îi va lua locul

    El urmează să fie înlocuit de un expert olandez al Fondului. Este de notorietate relaţia încordată dintre România şi Olanda determinată de decizia guvernului de la Haga de a bloca intrarea Bucureştiului în spaţiul Schengen, însă rămâne de văzut dacă răceala diplomatică actuală se va răsfrânge şi asupra viitoarelor negocieri cu FMI conduse de olandez.

    Viitorul negociator-şef urmează să le fie prezentat autorităţilor române în cadrul vizitei pe care Franks urmează să o facă la Bucureşti începând de pe 24 aprilie.

    Franks a depăşit deja durata uzuală a unui mandat de negociator-şef, ocupându-se încă din 2009 de gestionarea programului economic desenat de FMI pentru România. În urmă cu un an a bifat încheierea unui prim acord stand-by bazat pe uriaşul împrumut de aproape 20 mld. euro şi care a fost considerat un succes, cu toate că nu a reuşit să aducă România pe o traiectorie de creştere economică solidă. Apoi a negociat semnarea unui nou acord, care cel puţin nu a mai presupus împrumuturi, fiind tratat drept un acord preventiv.

    Citeşte mai multe despre înlocuirea lui Jeffrey Franks cu un expert olandez pe www.zf.ro

  • Contractul pentru vânzarea Cupru Min va fi semnat vineri

    “Vom semna mâine contractul de privatizare a Cupru Min. La câteva zile de la semnare, săptămâna viitoare, îl vom face public. Vrem să arătăm că nu este niciun fel de lucru pe care să-l ţinem ascuns”, a afirmat Vlădan.

    Roman Copper Corp. a câştigat, la începutul săptămânii trecute, licitaţia organizată de OPSPI pentru vânzarea pachetului integral de acţiuni la Cupru Min Abrud, la preţul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro.

    Vlădan a adăugat că pentru încheierea tranzacţiei este necesar avizul Consiliului Concurenţei, într-un termen de până la 90 de zile de la încheierea contractului. După avizul Consiliului Concurenţei, Roman Copper trebuie să transfere OPSPI suma de 200,77 milioane de euro în cel mult 30 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Onno Rombouts este noul managing director al Heineken România

    Onno Rombouts are o experienţă de aproape 20 de ani în cadrul companiei, timp în care a avut funcţii de conducere în domeniul comercial în ţări din întreaga lume. El şi-a început cariera în cadrul Heineken Olanda, a ocupat apoi diverse funcţii de conducere în cadrul companiei Vrumona, divizia de soft drinks, devenind apoi country manager al companiei în Republica Dominicană.

    În 2002, Onno s-a alăturat operaţiunilor companiei din Europa Centrală şi de Est, fiind numit apoi marketing and sales director al filialei din Ungaria, unde a avut un rol crucial în succesul integrării fabricii Amstel Ungaria şi Brau Union Ungaria. În 2006 a fost numit general manager al Surinaamse Brouwerij NV, care a cunoscut o importantă creştere a cotei de piaţă sub conducerea sa.

    Înainte de sosirea în România, Onno Rombouts a ocupat funcţia de managing director, export and director regional commerce al Heineken Asia Pacific Pte Ltd., în Singapore. Sub conducerea sa, profitul companiei pe pieţele de export din Asia a crescut cu peste 100%, cota de piaţă a brandului de bere Heineken s-a mărit în toate marile pieţe asiatice, între care Vietnam, Taiwan şi China.
    “Aştept cu nerăbdare această nouă provocare”, a declarat Onno Rombouts.

    Heineken este cea mai mare companie producătoare de bere din Europa şi a treia din lume ca volum de bere vândută. Compania are 4 fabrici în România, situate în Miercurea Ciuc, Constanţa, Craiova şi Mureş şi 1.100 de angajaţi.

  • Ce program au magazinele Metro în aprilie

    Orar funcţionare magazine Metro Cash & Carry România, aprilie 2012

    1 aprilie – 8 aprilie: program normal
    9 aprilie – 14 aprilie: 06.00 – 23.00 (excepţie fac magazinele Metro din Bucureşti şi Ploieşti, pentru care programul în această perioadă este non stop)
    14 aprilie: închidere la 16.00 (toate magazinele)
    15 aprilie: închis
    16 aprilie: 08.00 -16.00 (toate magazinele)
    începând cu 17 aprilie: Program normal

    Orar funcţionare magazine Metro Punct, aprilie 2012

    1 aprilie – 06 aprilie: program normal
    7 aprilie: 08.00 – 20.00
    8 aprilie: 08.00 -16.00
    9 aprilie – 14 aprilie: program normal
    15 aprilie: închis
    16 aprilie: 08.00 – 16.00
    începând cu 17 aprilie: program normal

    Metro Cash & Carry România este parte integrantă a Metro Cash & Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.