Blog

  • Guvernul a luat măsuri de austeritate, dar deficitul nu scade

    ♦ Nu sunt puţin economiştii care spun că măsurile de austeritate actuale nu sunt suficiente pentru a restabili echilibrul bugetar – un deficit între şapte şi opt la sută din PIB.

     

    Cum a mers economia la nouă luni din an

    ♦ Deficitul, ca procent din PIB În primele nouă luni din an: 4,56% (4,57% la nouă luni din 2024)

    ♦ Deficit nominal în primele nouă luni din an: 86,3 mld. lei, cu 5,5 mld. lei peste cel din 2024, pentru aceeaşi perioadă

    La nouă luni din 2025, avem un echilibru mai bun între venituri şi cheltuieli, dar nu suficient. De cealaltă parte, intervenţia brutală pe partea de cheltuieli ar putea lovi şi mai mult în economie. Creşterea salariilor a impulsionat consumul. Reducerea acestor creşteri a redus această creştere a consumului spre 3%, faţă de 12-13%, în urmă cu câţiva ani. Dar este totuşi o creştere. Chiar şi creşterea PIB de 0,3% este o creştere, deşi economiştii spun că este „în marja de eroare“. Unii spun „stagflaţie“ – crestere economică infimă, inflaţie mare. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este mai optimist. La fel preşedintele României, Nicuşor Dan. Ambii cred că România îşi va reveni în 2026.

    Veniturile bugetului, la nouă luni, sunt cu 100 de miliarde de lei peste cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Desigur, va trebui explicat factorul inflaţie – 10%. Deficitul bugetar la nouă luni este identic cu cel de anul trecut, ca pondere în PIB, dar, nominal, este mai mare cu un miliard de euro. 

  • Dan Şucu la Genova, în faţa liderilor de business şi a oficialilor locali: „De ce un investitor român nu poate face în Italia ce au făcut investitorii italieni în România după anii ’90? Poate că v-aţi gândit că vine un om de afaceri dintr-o ţară săracă, dar nu este chiar aşa. România este o cu totul altă ţară decât cea de acum trei decenii“

    Antreprenorii români au ajuns la capacitatea de a investi peste hotare ca urmare a miracolului economic pe care l-a traversat ţara, a spus la sfârşitul săptămânii trecute la Genova omul de afaceri Dan Şucu, fondator şi preşedinte al retailerului de mobilă Mobexpert, în cadrul evenimentului „Genoa şi fotbalul, un nou pod între economia Italiei şi cea a României“.

    „De ce un investitor român nu poate face în Italia ce au făcut investitorii italieni în România după anii ’90? Poate că v-aţi gândit că vine un om de afaceri dintr-o ţară săracă, dar nu este chiar aşa. România este o cu totul altă ţară decât cea de acum trei decenii“, a spus Şucu în italiană în faţa unei audienţe de peste 250 de oameni de afaceri, executivi şi lideri politici locali reuniţi în clădirea istorică a Camerei de Comerţ din Genova, care a găzduit sediul primei burse italiene, în secolul XIX. 

    Dan Şucu a cumpărat pe neaşteptate la sfârşitul anului trecut cu 40 mil. euro pachetul majoritar de acţiuni la clubul de fotbal Genoa, cel mai vechi club de fotbal din Italia şi unul din cele mai iubite.

    În cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerţ, au salutat investiţia românească la Genova viceprimarul Genovei, lideri regionali ai patronatului italian Confindustria şi ai Camerei de Comerţ, responsabili cu businessul portuar şi turistic, precum şi ambasadorii României în Italia şi al Italiei în România.

    Aceasta este una dintre cele mai mari investiţii realizate până în prezent de un om de afaceri român în străinătate, iar evenimentul în sine este o premieră, în condiţiile în care timp de decenii România a fost doar un recipient pentru investiţii străine, iar acum devine o ţară investitoare în străinătate.

    „România nu este ţara pe care o ştiaţi din anii ’90, este o ţară unde PIB-ul a crescut de patru ori în ultimii 20 de ani şi se îndreaptă în următorii spre 500 miliarde de euro, adică 20% din PIB-ul Italiei.

    Dacă îmi spunea cineva că PIB-ul României va fi mai mare astăzi decât al Greciei şi Ungariei nu l-aş fi crezut“, a spus Dan Şucu unei audienţe foarte interesate să vadă ce are de gând să facă cu clubul omul de afaceri român, acum şi preşedinte Genoa Cfc.

    „Pentru noi clubul Genoa este parte a identităţii oraşului, este o pasiune uriaşă. Suntem foarte bucuroşi, iar investiţia dlui Şucu este o foarte bună oportunitate pentru dezvoltarea legăturilor comerciale şi de investiţii între România şi Genova. Suntem pe locul trei ca suporteri în Italia, avem meci de meci 30.000 de oameni pe stadion şi chiar dacă nu am avut rezultate de top în ultimii ani pasiunea şi dragostea pentru club a genovezilor este la cote la fel de înalte. Nu am fost surprins de această investiţie după ce am aflat parcursul în business al dlui Şucu“, a spus viceprimarul Genovei, Alessandro Terrile.

    În Italia trăiesc 1,2 milioane de români, care s-au adaptat rapid pe baza aproprierii de limbă şi de comportament, iar italienii s-au obişnuit cu români angajaţi în construcţii, în fabrici sau agricultură.

    „Miracolul economic al României este adevărat, are cea mai mai creştere din UE din ultimii 20 de ani, în afara Irlandei. Aceasta este realitatea. Cine a făcut această realitate? Cei 6-7 milioane de angajaţi din companiile private şi cei 5 milioane de români plecaţi să lucreze în străinătate care au trimis bani acasă. Este normal ca o ţară care s-a dezvoltat atât de repede să aibă întreprinzători cu afaceri de sute de milioane de euro, care să aibă puterea de a investi nu numai la ei acasă. Asta este povestea“, a spus Şucu.

    Cu toată creşterea economică a României din ultimele două decenii, percepţia din Occident abia acum începe să se schimbe asupra capacităţii de business a antreprenorilor români. Din circa 600 mld. euro venituri totale al companiilor din România, firmele româneşti rulează afaceri de circa 300 miliarde de euro pe an.

    „Am început acum 32 de ani afacerea de mobilă cu un mic magazin cu patru angajaţi şi după patru ani eram cel mai mare importator, producător şi exportator de mobilă din România. Fiind o ţară care a crescut mult, astfel şi businessul a crescut mult, la fel ca şi afacerile investitorilor italieni în România. Ulterior am intrat şi în investiţii imobiliare, unde profitul a ajuns să îl egaleze pe cel din afacerile cu mobilă“, a povestit Dan Şucu.

    Atras de lumea fotbalului după investiţia de la Rapid din 2022, omul de afaceri a spus că avea în vedere un parteneriat cu un club mai puternic.

    „Devenind acţionar la Rapid, mi-am dat seama că nu puteam creşte fără consolidare şi am căutat parteneriate cu cluburi mai puternice din străinătate. Când mi s-a propus posibilitatea de a investi la Genoa, nu am ezitat. Am luat decizia în 3-4 zile şi sunt extrem de fericit că am făcut-o. Resursele noastre nu sunt enorme, dar cu modestie şi muncă susţinută vom obţine cele 40 de puncte care sunt primul nostru obiectiv. Apoi, cerul este limita“, a dat speranţe tifo­silor genovezi noul patron al echipei italiene.

    Genova, capitala regiunii Liguria, este cel mai mare port italian şi este sediul unor mari companii multi­naţionale precum constructorul de nave Fincantieri, care deţine şantierul naval de la Brăila, sau constructorul de centrale nucleare Ansaldo, implicat în România în construcţia centralei de la Cernavodă încă din anii ’80. Italia este al doilea partener comercial al României, după Germania, şi are investiţii aici de circa 10 miliarde de euro, cu peste 50.000 de firme înregistrate, cele mai numeroase dintre firmele cu capital străin.

     

  • Inflaţia a „înghiţit” salariile: românii câştigă mai mult pe hârtie, dar mai puţin în realitate. În iulie 2025, salariile au crescut cu 5,2%, pe când rata inflaţiei a fost de 7,8%

    „Companiile se confruntă cu costuri tot mai mari la energie, materii prime şi chirii, multe bugete şi negocieri colective au fost făcute anul trecut pe estimări de inflaţie mai mici, iar angajatorii preferă prudenţa în contextul incertitudinilor economice” ♦ „Efortul maximal al angajatorilor din mediul privat va fi pe păstrarea numărului de angajaţi, nu pe mărirea salariului.”

    Salariul mediu net pe economie a ajuns la 5.517 lei în iulie 2025, în scădere cu 0,4% faţă de luna precedentă şi în creştere cu 5,2% faţă de luna iulie din anul 2024, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). Această creştere anuală este cea mai mică din ultimele 12 luni. De asemenea, este pentru prima dată când rata inflaţiei depăşeşte creşterea salarială, astfel că a fost înregistrată o scădere a câştigului salarial real. Cu alte cuvinte, luna iulie a fost prima în care puterea de cumpărare a românilor a scăzut şi oficial, în statistici.

    „De la începutul anului spunem că angajatorii sunt în expectativă. Au aşteptat câteva luni măsurile de austeritate şi nu au acordat creşteri salariale generoase, în majoritatea sectoarelor acestea nu acoperă inflaţia. De notat că estimările de inflaţie nu atingeau 10%, deci inflaţia este peste aşteptări mai ales în sectoarele în care TVA a crescut semnificativ, de exemplu în HoReCa sau la alimente”, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de resurse umane BPI România.

    De altfel, în ultimele 12 luni, datele de la INS arată o deteriorare treptată a raportului dintre creşterea salariilor şi nivelul inflaţiei. În vara anului 2024, salariul mediu net creştea într-un ritm de aproape 15% faţă de anul precedent, în timp ce inflaţia se menţinea la circa 5%. Această diferenţă a permis un câştig salarial real consistent, de peste 9%. Pe parcursul următoarelor luni însă, ritmul de creştere a salariilor a început să încetinească: de la 13,8% în septembrie 2024 la 7% în iunie 2025 şi doar 5,2% în iulie 2025.

    În paralel, inflaţia a coborât uşor la începutul lui 2025, dar nu suficient pentru a compensa scăderea ritmului salarial, iar spre vara lui 2025 a revenit pe o pantă ascendentă, ajungând la 7,8% în iulie.

    „Nu aşteptăm trenduri favorabile până la finalul anului, salariile vor rămâne în urma inflaţiei. Efortul maximal al angajatorilor din mediul privat va fi pe păstrarea numărului de angajaţi, nu pe mărirea salariului acestora”, a mai Raluca Pârvu.

    Aşadar, dacă în vara lui 2024 angajaţii beneficiau de câştiguri reale de peste 8–9%, la începutul lui 2025 acestea s-au redus la 4–5%, iar până în mai–iunie 2025 aproape că au dispărut (2,1% în mai, 1,3% în iunie). Luna iulie 2025 marchează o schimbare de etapă: pentru prima dată în perioada analizată câştigul salarial real devine negativ (-2,6%), ceea ce înseamnă că salariile nu doar că au încetinit în ritmul de creştere, dar au şi pierdut complet cursa cu inflaţia.

    „Puterea de cumpărare a angajaţilor a scăzut. Explicaţiile sunt multiple: companiile se confruntă cu costuri tot mai mari la energie, materii prime şi chirii, ceea ce reduce spaţiul pentru majorări salariale; multe bugete şi negocieri colective au fost făcute anul trecut pe estimări de inflaţie mai mici; iar angajatorii preferă prudenţa în contextul incertitudinilor economice. În plus, în domenii precum IT-ul, unde ani la rând salariile ridicau media, vedem acum restructurări şi creşteri salariale doar pe rolurile de nişă, ceea ce trage în jos dinamica generală”, a spus pentru ZF şi Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers.

    Odată ce inflaţia a urcat deja spre 10% în august, este foarte puţin probabil ca salariile să reuşească să o depăşească în 2025, crede ea.

    „Cel mult, vor exista creşteri selective în sectoarele cu deficit de talente – IT de înaltă specializare, inginerie, financiar sau juridic. Pentru majoritatea angajaţilor, însă, salariile nu vor ţine pasul cu scumpirile. Companiile vor încerca să compenseze prin beneficii non-financiare – programe de flexibilitate, work from home, asigurări medicale – dar puterea de cumpărare reală va continua să fie erodată până la finalul anului”, a concluzionat Sorina Faier.

    Pe industrii, statisticile INS arată că cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (12.061 lei pe lună) şi în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (12.012 lei pe lună). La polul opus, cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3.397 lei pe lună) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.507 lei pe lună).

     

     

  • Băncile din Ungaria depun plângeri legate de plafonarea dobânzilor

    Asociaţia bancară din Ungaria a anunţat că un număr din membrele sale au depus o nouă plângere constituţională referitoare la măsura plafonării dobânzilor introdus din 2021 prin decret guvernamental, relatează Budapest Business Journal. Potrivit asociaţiei, plafonarea dobânzilor este îngrijorătoare din perspectivă economică, juridică şi etică. Măsura a fost prelungită deşi starea de urgenţă declarată în legătură cu pandemia a luat sfârşit, a mai precizat asociaţia. 

     

  • Războiul preţurilor de pe piaţa auto chinezească continuă în pofida măsurilor luate de autorităţi

    Un război crâncen al preţurilor continuă să afecteze industria auto a Chinei în pofida măsurilor mai stricte luate pentru a restrânge ceea ce oficialii numesc o competiţie „dezordonată“, evidenţiind provocarea legată de soluţionarea supracapacităţii cronice a ţării, scrie Nikkei. Jucătorii mai mici de pe piaţă lansează modele accesibile în lupta pentru supravieţuire.

     

  • 100 Cele mai puternice femei din business. Oana Bejan, Country Topline Unit Leader, Danone România

    BIO

    Oana Bejan este country topline unit leader la Danone România şi are o  experienţă de peste 18 ani în FMCG. Ea şi-a început cariera în companie în 2013 şi a ocupat diverse funcţii de conducere în departamentul de vânzări, contribuind la dezvoltarea şi la consolidarea Danone în poziţia de lider pe segmentele de iaurt şi produse pe bază de plante.

     

    VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE

    Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board?

    Imaginea centrală ar surprinde un peisaj calm, care simbolizează pacea interioară şi echilibrul. Aş adăuga cuvinte cheie precum „sănătate”, „familie”, care reprezintă puncte esenţiale ai vieţii mele. Şi motto-ul „You are on the driving seat”.

    Care este cea mai mare realizare personală?

    Sunt un om împlinit, echilibrat, dar, în acelaşi timp, imperfect. Am învăţat să mă accept aşa cum sunt, cu propriile vulnerabilităţi, dar conştientă că am puterea să depăşesc obstacolele pe care le întâlnesc.

    Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe?

    Oamenii din jurul meu.

     

    LEADERSHIP & CARIERĂ

    Care sunt cele mai importante obiective pentru următorii cinci ani?

    În primul rând, să rămân un om echilibrat, concentrat pe ceea ce contează cu adevărat pentru mine. Să îmi acord timp să mă bucur de realizările mele, să apreciez momentele de succes şi să le trăiesc cu recunoştinţă. Să continuu să învăţ din greşeli, să fiu atentă la cei din jurul meu şi să am curajul să cer ajutor atunci când am nevoie.

    Ce te inspiră când iei decizii importante?

    Iau problemele una câte una. Aloc timp pentru a le simplifica şi clarifica, atât pentru mine, cât şi pentru cei din echipă.

    Cum integrezi valorile personale în stilul de conducere?

    Am mereu în vedere să rămân autentică, să fiu eu însămi în tot ceea ce fac, iar acest lucru mă ajută să creez un mediu în care şi ceilalţi să se simtă confortabil să fie ei înşişi.  Un principiu pe care îl aplic este „have fun” – să ne bucurăm toţi de procesul de învăţare, de provocările şi reuşitele pe care le trăim împreună.

     

    HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ

    Ce hobby-uri sau activităţi te ajută să te relaxezi?

    Gătitul pentru familia mea, chiar dacă pentru băieţii mei nu este întotdeauna pe plac ceea ce gătesc.

     Care este locul care te inspiră?

    Muntele. Dacă am parte de o săptămână la schi, pot fi sigură că mă întorc cu mintea limpede.

     Există un film care te-a influenţat profund?

    Filmul „Bridge of Spies”, în regia lui Steven Spielberg. În cadrul lui este această scenă emblematică în care avocatul, jucat de Tom Hanks, îl întreabă pe clientul lui „Are you worried?” şi acesta răspunde „Would that help?”, mă face să reflectez la importanţa de a rămâne calm şi raţional în faţa dificultăţilor.

  • 100 Cele mai puternice femei din business. Simina Niculiţă, Partener şi director Retail & Investment, Colliers România

    MOTTO: „Do what you like.”


    BIO

    Cu o experienţă de 20 de ani în domeniul imobiliar, ocupă funcţia de partener şi director al departamentului de Retail & Investment în cadrul Colliers România. Pe parcursul carierei, a lucrat în piaţa de rezidenţial cu dezvoltatori pentru crearea conceptelor de proiecte, dar şi cu investitorii care erau interesaţi de achiziţia off-plan de pachete de apartamente. Apoi a coordonat divizia de retail, iar din 2015, s-a alăturat echipei de investiţii.

    VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE

     Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board?

    Este echilibrul – o balanţă delicată care simbolizează armonia dintre carieră şi viaţa personală. Succesul nu se măsoară doar în reuşite profesionale, ci şi în capacitatea de a fi prezentă pentru cei dragi, de a avea grijă de mine şi de a trăi conştient fiecare moment.

     Ce te motivează în fiecare dimineaţă?

    În fiecare dimineaţă, mă trezesc cu un sentiment de recunoştinţă pentru ceea ce am şi cu dorinţa de a înfrunta provocările cu optimism şi rezilienţă.

     Care este cea mai mare realizare personală?

    Familia este ancora mea, locul unde găsesc sprijin, echilibru şi linişte. În clipele simple, alături de cei dragi, descopăr cea mai autentică formă de iubire şi susţinere.

     

    LEADERSHIP & CARIERĂ

     Ce te inspiră când iei decizii importante?

    Puterea de a sprijini parcursurile profesionale ale altor femei, de a le încuraja să aspire la roluri de leadership, să îşi valorifice potenţialul şi să abordeze provocările cu încredere.

     Cum integrezi valorile personale în modul în care conduci echipa?

    O echipă autentică se construieşte pe armonie, încredere şi respect – fundamentul necesar pentru a colabora eficient, a depăşi provocările şi a evolua împreună. Dar există două ingrediente subtile, dar indispensabile: grija şi umorul.

     

    HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ

     Ce hobby-uri te ajută să te relaxezi?

    Activităţile sportive, fie în natură, fie în spaţii închise, sunt esenţiale pentru mine în a-mi păstra energia şi echilibrul.

     Care este locul care te inspiră?

    Malul mării este refugiul meu, locul unde îmi regăsesc liniştea şi claritatea interioară. Sailingul nu este doar o evadare din rutina cotidiană, ci o experienţă care mă ajută să mă reconectez cu mine însămi, să simt libertatea şi să mă reîncarc cu energie pentru provocările ce urmează.

    Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă?

    Rezilienţa este forţa care mă motivează să merg mai departe, indiferent de obstacole. Chiar şi atunci când pierd o luptă, mă ridic, mă adun şi continui. În acelaşi timp, optimismul este busola care mă menţine concentrată pe obiectivele mele.

  • 100 Cele mai puternice femei din business. Cecilia Tudor, Managing Director, Renault South Eastern Europe

    MOTTO: „Campionii continuă să joace până când reuşesc.” – Billie Jean King


    BIO

    Este managing director Renault South Eastern Europe, rol prin care coordonează activitatea pentru marca Renault la nivelul clusterului SEE, din februarie 2021. Ea are peste 20 de ani de experienţă în Renault Group România, în comerţ, marketing şi comunicare, atât pentru marca Dacia, cât şi pentru Renault. A condus, pe rând, departamentele de Distribuţie Comercială, Vânzări Reţea Renault, Vânzări Vehicule Electrice – Vehicule de Ocazie – Vehicule Utilitare.

     

    VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE

     Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board?

    Nu pot spune că am o imagine anume, dar când mă gândesc la viitor, am mereu în minte partea pozitivă a lucrurilor. Acest fapt se reflectă în atitudinea mea din activitatea curentă: sunt optimistă şi încerc să proiectez acest lucru şi celor din jur. În zona profesională, optimismul vine la pachet cu o pregatire foarte atentă.

     Care sunt cele mai importante obiective pentru următorii cinci ani?

    Pentru business, e clar – vreau să meţinem performanţa pe care o avem în România, aceea de a fi în continuare lider al mărcilor importate. Îmi doresc să fim relevanţi pentru consumatori şi să ţin aproape echipa pe care am construit-o, să creştem împreună şi să ne bucurăm de reuşite. Pe plan personal, vreau să fac mai mult sport şi să joc mai bine tenis. Să petrec mai mult timp cu familia, să avem împreună vacanţe interesante şi relaxante şi, poate cel mai concret şi imediat obiectiv este să trecem cu bine de examenul de capacitate al fiicei mele.

     

    LEADERSHIP & CARIERĂ

     Cum integrezi valorile personale în modul în care conduci echipa?

    Cred în oameni, în asumare, tenacitate şi curaj. Mereu am pus pe primul loc echipa, cel mai important asset al unei companii, în care am fost mereu dispusă să investesc şi care mi-a şi oferit cele mai mari satisfacţii până în acest punct al carierei mele.

     Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă în ciuda provocărilor?

    Oamenii din jurul meu şi faptul că în fiecare zi se întâmplă lucruri bune, noi, frumoase, care ne arată că viaţa e interesantă, merită trăită din plin, cu bucurie.

     

    HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ

     Ce hobby-uri te ajută să te relaxezi?

    Încerc să fac mult sport, în general, tenis şi alergat în parc, în special. Îmi place la fel de mult să fac plimbări în parc cu fiica mea.

     Există un film care te-a influenţat profund?

    „The Great Debaters“ (2007) – cu Denzel Washington.

     Ce loc te inspiră cel mai mult?

    Marea mă inspiră, în general, din două motive care dau o combinaţie foarte interesantă: îmi conferă atât linişte, cât şi energie.

  • Cine este moştenitorul uneia dintre cele mai mari companii de construcţii din România, care a preluat conducerea afacerii construite de tatăl său şi ce planuri de viitor are cu aceasta?

    100 Cei mai admiraţi CEO din România. 82 – Bogdan Doicescu, Group CEO, Bog’Art

    Bogdan Doicescu, a cărui inspiraţie stă chiar la baza numelui companiei Bog’Art („Bog” – de la Bogdan şi „art” – arta construcţiilor), ocupă din 2022 funcţia de Group CEO, continuând şi în rolul de director de dezvoltare pe care l-a avut înainte.

    Compania fondată de tatăl său, Raul Doicescu, beneficiază de viziunea lui Bogdan, formată prin studii în Finanţe la Columbia University şi un master în Real Estate la New York University. Înainte de a se alătura afacerii de familie, a câştigat experienţă în companii internaţionale de prestigiu precum Douglas Elliman Real Estate din New York şi Canary Wharf Group din Londra.

     

  • România, bilanţ spectaculos la Campionatele Balcanice de la Ioannina: 18 medalii, şase de aur

    România străluceşte la Campionatele Balcanice de canotaj de la Ioannina, cucerind 18 medalii, dintre care şase de aur, anunţă Federaţia Română de Canotaj.

    România a încheiat cu succes Campionatele Balcanice de canotaj de la Ioannina (Grecia), obţinând 18 medalii: şase de aur, patru de argint şi opt de bronz, potrivit Federaţiei Române de Canotaj.

    Printre performanţele remarcabile se numără aurul obţinut de echipajul feminin 8+1 (JW8+), patru vâsle feminin (JW4x) şi dublu rame feminin (JW2-). La masculin, echipajele au cucerit patru medalii – două de argint şi două de bronz – în probele 8+1, patru vâsle şi dublu rame.

    România a fost reprezentată de peste 30 de sportivi care au participat în probele masculine şi feminine, iar succesul reflectă efortul antrenorilor şi al întregului staff.