BusinessMagazin

Blog

  • Alarmă în inima industriei germane: Mega-planul VW de tăiere a 35.000 de joburi întâmpină rezistenţă, ameninţând redresarea constructorului într-o eră dominată de tarife, pierderi şi războaie tehnologice

    Volkswagen se confruntă cu o încetinire dramatică a ritmului în care angajaţii acceptă să îşi părăsească voluntar locurile de muncă în uzinele din Germania, o lovitură serioasă pentru planul vast al constructorului auto de a reduce masiv costurile, scrie Financial Times.

    Grupul, aflat într-o fază dificilă, încearcă să micşoreze numărul de angajaţi ai mărcilor VW din Germania cu 35.000 de persoane până în 2030, raportat la nivelul de la începutul anului 2024. Însă compania este încă la 10.000 de plecări distanţă de atingerea acestui obiectiv, după ce numărul celor care au acceptat concedierea voluntară sau pensionarea anticipată s-a prăbuşit în trimestrul al treilea, potrivit unui memo intern consultat de Financial Times.

    Din cei 25.000 de angajaţi care au semnat acorduri de plecare începând cu 2024, doar 1.000 au făcut acest pas în trimestrul trei al acestui an. În perioada de 18 luni până în iunie 2025, plecările voluntare au avut o medie de 4.000 la fiecare trei luni, însă documentul nu detaliază câte dintre aceste plecări erau planificate pentru fiecare trimestru.

    Ţinta de 35.000 de reduceri de personal, stabilită într-un acord cu sindicatele anul trecut, reprezintă aproximativ un sfert din totalul angajaţilor mărcii Volkswagen la începutul lui 2024.

    Potrivit lui Stefan Bratzel, directorul institutului german independent Center of Automotive Management, reducerea suplimentară a personalului va fi „din ce în ce mai dificilă”, însă programul de economii al VW este „pe drumul cel bun”, în condiţiile în care compania are nevoie să devină „mult mai suplă şi mai eficientă” pentru a supravieţui transformării industriei auto.

    Volkswagen a refuzat să comenteze progresul exact al reducerilor de personal. O sursă apropiată companiei a precizat că ritmul de planificare a noilor plecări a scăzut în timpul verii, când mulţi angajaţi se aflau în concediu. Totuşi, numărul de voluntari ar putea creşte odată cu extinderea programului de pensionare anticipată pentru salariaţii mai tineri.

    Consiliul angajaţilor VW subliniază că, datorită garanţiei locurilor de muncă până în 2030, „nimeni nu este forţat” să facă parte din acest proces de reducere a personalului, însă structura programelor de pensionare anticipată permite înscrierea cu ani buni înainte de data reală a plecării.

    Directorul VW, Thomas Schäfer, a recunoscut recent că „mai este mult de lucru” pentru a atinge obiectivul reducerilor, dar a insistat că programul este „implementat consecvent”. Şeful de resurse umane, Arne Meiswinkel, a reiterat că VW face „progrese bune” în reducerea efectivelor.

    Încetinirea plecărilor voluntare apare într-un moment sensibil pentru companie, care se confruntă simultan cu tarife americane mai ridicate şi cu pierderi substanţiale la marca de lux Porsche. Presiunile financiare limitează drastic capacitatea grupului de a investi în proiecte noi.

    Directorul financiar al VW, Arno Antlitz, avertiza luna trecută că este necesară „intensificarea eforturilor de reducere a costurilor”, în condiţiile în care compania se aşteaptă la un impact negativ de 5 miliarde de euro din cauza tarifelor americane în 2025.

    Dintre cele 25.000 de acorduri de plecare semnate până acum, 11.000 de angajaţi au părăsit deja compania, iar alţi 14.000 urmează să o facă în următorii ani. La sfârşitul lui 2023, marca Volkswagen avea 115.000 de salariaţi în Germania.

    Aproape trei sferturi dintre plecări au avut loc prin programe de pensionare anticipată, restul prin concedieri voluntare.

  • Nusco primeşte autorizaţia de construire pentru faza a 3-a proiectului Nusco City din nordul Capitalei. Investiţia depăşeşte 150 mil. euro şi marchează începutul dezvoltării primului hotel Hyatt şi a primului spital din reţeaua turcă Medicana în România

    Dezvoltatorul de real estate Nusco, unul dintre cei mai mari jucători imobiliari de pe piaţa locală, a obţinut autorizaţia de construire pentru faza a treia a proiectului Nusco City, proiect mixed-use dezvoltat pe locul fostei platforme Pipera, pe o suprafaţă de 23 de hectare.

    Noua etapă include 836 de apartamente, peste 1.000 de locuri de parcare subterane şi aproximativ 1.600 mp de spaţii comerciale, investiţia totală fiind estimată la peste 150 de milioane de euro.

    Autorizaţia marchează şi startul lucrărilor pentru prima unitate hotelieră Hyatt din România, precum şi începutul construcţiei primului spital din reţeaua turcă Medicana pe piaţa locală.

    “Am finalizat procesul de autorizare pentru construcţia fazei a III-a din Nusco City, o etapă foarte importantă a întregului ansamblu şi care marchează şi startul dezvoltării primei unităţi hoteliere Hyatt din România, dar şi începutul construcţiei primului spital Medicana din România. Viziunea noastră pentru dezvoltarea mixed-use a Nusco City prinde contur şi capătă forme concrete, devenind parte din viaţa de zi cu zi a comunităţii”, spune Michele Nusco, CEO, Nusco.

    Lucrările pentru cea de-a treia fază a proiectului, care cuprinde şapte clădiri, au fost deja demarate, termenul de finalizare fiind estimat pentru finalul anului 2029, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

    Proiectul continuă direcţia de regenerare urbană începută în primele două etape, integrând conceptul de „tiny forest” şi extinzând spaţiile verzi, astfel încât întreg ansamblul Nusco City va ajunge la peste 36.000 de metri pătraţi de zone verzi, cu 1.553 de arbori, peste 24.000 de arbuşti şi aproximativ 3.700 de plante perene şi ierburi ornamentale.

    Amenajările sunt realizate cu sprijinul specialiştilor de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Facultatea de Horticultură, Departamentul de Peisagistică.

    „Faza întâi a Nusco City a pus bazele unei comunităţi solide şi unitare, iar faza a doua a fost vândută integral, demonstrând încrederea pe care oamenii o acordă proiectului nostru. Pentru faza a III-a, interesul este deja foarte ridicat şi confirmă atractivitatea şi valoarea pe termen lung a ansamblului nostru”, adaugă Bogdan Iliescu, Director Comercial, Nusco.

    Nusco City a fost lansat în iarna lui 2020, iar prima fază a proiectului – cu 622 de locuinţe – a fost livrată în trimestrul al doilea din 2023. A doua fază, aflată în curs de dezvoltare, cuprinde şapte clădiri totalizând 828 de apartamente şi 1.033 de locuri de parcare subterane, pe o suprafaţă de 23.662 de metri pătraţi. Primele trei blocuri din această etapă, însumând 340 de unităţi, urmează să fie livrate în acest an, iar restul de patru clădiri – cu termen de finalizare în prima jumătate a lui 2026 – vor adăuga încă 488 de apartamente. Investiţia pentru faza a doua depăşeşte 130 milioane de euro.

    În final, proiectul Nusco City este planificat să includă peste 4.000 de apartamente, parcuri, zone verzi şi „tiny forests”, care vor reprezenta aproximativ 40% din suprafaţa totală. Ansamblul va integra, de asemenea, unităţi de învăţământ, un spital, un hotel, spaţii comerciale şi zone de birouri.

    Portofoliul dezvoltatorului Nusco cuprinde proiecte precum Premio, ansamblul CITTA Park, clădirile de birouri Nusco Towers, Caramfil, Floreasca One şi Floreasca Two, precum şi Pipera Commercial Park. La acestea se adaugă Faza 1 a proiectului Nusco City, Faza 2 – aflată în derulare – şi ansamblul de vile Nusco Green Homes, aflat în dezvoltare. În total, compania a depăşit pragul de 1.300 de apartamente livrate, iar în acest an construieşte încă 828 de apartamente şi 118 vile.

     


     

     

  • Nicuşor Dan despre ameninţări: Război hibrid, instabilitate regională şi vulnerabilităţi interne

    În faţa Parlamentului, Nicuşor Dan a prezentat Strategia Naţională de Apărare 2025-230. Acesta a punctat atât ameninţările interne, cât şi cele externe care sunt prevăzute de Strategie.

    Privind riscurile generate de Războiul din Ucraina, Dan a afirmat: „Războiul de lângă noi, cu toate consecinţele care decurg de aici, şi războiul hibrid pe care, în mod evident, Rusia îl desfăşoară împotriva României şi împotriva multor ţări europene, vedem, deci, atacuri cibernetice, vedem campanii coordonate de dezinformare şi vedem, consecinţa acestor lucruri, presiuni asupra democraţiei şi asupra statului de drept”:

    Acesta a atras atenţia şi asupra regiunilor din jurul României: „În vecinătatea României, riscurile sunt de instabilitate atât în zona estică, Moldova-Ucraina, în zona sudică, Balcanii de vest, în zona Caucazului de sud şi, de asemenea, influenţe ale insecurităţii din zona Orientului Mijlociu, care creează premise de export de acestor riscuri către Europa”.

    În privinţa vulnerabilităţilor interne, Nicuşor Dan a menţionat: „capacitatea redusă a administraţiei publice pe multiple planuri, corupţie, de asemenea, evaziunea fiscală de mare amploare, calitatea educaţiei, gândirea critică şi abandonul şcolar în această sferă, declinul demografic şi fragmentarea politicilor statului în zona de tehnologie”.

    Preşedintele a subliniat fragmentarea politicilor statului în domeniul tehnologiei şi nivelul redus de performanţă în cercetare, dezvoltare şi inovare, şi a puncta şi „un risc important este cantitatea relativ redusă de activitate, activism civic”.

     

  • Ministerul Finanţelor a împrumutat miercuri de la bănci suma de 1 miliard de lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 6,92% şi 6,14% pe an

    Ministerul Finanţelor a împrumutat miercuri de la bănci suma de 1 miliard de lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 6,92% şi 6,14% pe an.

    În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark scadentă în 2033 şi a împrumutat 500 milioane lei, la o dobândă anuală de 6,92%. Suma adjudecată este similară cu valoarea emisiunii. 

    La licitaţie au participat 7 dealeri primari, adică cei care au cumpărat obligaţiunile, trimiţând oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice. 

    Volumul total al cererii a fost de 1,2 miliarde lei, din care băncile au oferit în nume şi cont propriu 929 milioane lei şi 280 milioane lei în contul clienţilor. 

    Ofertele necompetitive au fost de 83 milioane lei. 

    La cea de-a doua licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de certificate de trezorerie cu discont scadentă în 2026 şi a împrumutat de la bănci 499,9 mil. lei, la o dobândă anuală de 6,14%. 

    La licitaţie au participat 7 dealeri primari, iar volumul total al cererii a fost de 1,4 miliarde lei.

    Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 400 milioane lei, iar 99,9 milioane lei au fost oferte necompetitive. 

  • Nicuşor Dan: Independenţa solidară, conceptul central al strategiei naţionale de apărare

    Şeful statului a spus că strategia naţională de apărare este rezultatul unui efort comun şi vorbeşte de securitate naţională „din perspectiva cetăţeanului, adică nu apărăm o abstracţiune statul român, apărăm cetăţeanul român locuitor pe acest teritoriu”.

    „Şi asta ridică nişte chestiuni. Relaţia cetăţeanului cu statul român, încrederea cetăţeanului în statul român, care se poate traduce la un moment dat în disponibilitatea sa de a apăra această instituţie complexă şi faptul că trebuie să recunoaştem că există un decalaj între evoluţia în ansamblu a societăţii româneşti, evoluţia economiei, evoluţia aşteptărilor cetăţeanului român şi modul în care administraţia publică răspunde acestor aşteptări”, a spus Nicuşor Dan.

    Preşedintele a explicat conceptul de independenţă solidară, care stă în centrul strategiei.

    „Conceptul central este acela de independenţă solidară, cu două componente, independenţă-solidaritate, independenţă în sensul că acţiunile administraţiei, ale statului, trebuie să fie pe măsura modului în care oamenii de aici văd lumea, şi asta tradus în plan internaţional în afirmarea acestei identităţi şi afirmarea interesului care corespunde aceste identităţi. Pe de altă parte, evident, solidaritate, respectul nostru faţă de toţi partenerii şi faţă de toate angajamentele pe care ni le-am luat în această lume tot mai complexă”, a spus Nicuşor Dan.

  • Dosarul Euroins iese din nou la suprafaţă. După 2 ani de la faliment, Procurorii încep percheziţiile în dosarul Euroins. Asiguratorul ar fi respins fără motiv peste 5.800 dosare de daună, cu prejudicii de peste 60 mil. lei. Cum arată schema de devalizare a companiei, prin care s-au deturnat peste 1,5 mld. lei din capitalul societăţii

    Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat percheziţii la domiciliu în 12 locaţii din municipiul Bucureşti,  respectiv în 2 locaţii din municipiul Târgu Mureş. Potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Public, ar fi fost respinse intenţionat peste 5.800 de dosare de daună, cu prejudicii de peste 60 mil. lei, fără o analiză solidă. De asemenea, procurorii spun că s-a deturnat o mare  parte din activul societăţii Euroins prin cedarea unor active financiare în valoare totală de 1.567.763.048 lei. 

    Percheziţiile au loc la domiciliile a 10 persoane fizice care au activat la nivelul conducerii superioare/executive a Euroins şi la sediile unor persoane juridice controlate în prezent de patronatul bulgar al societăţii.

    Vedeţi mai jos comunicatul integral: 

    Activităţile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi prezentarea, cu rea-credinţă (…) de date neadevărate (…) asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii ori ascunderea, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a unor asemenea date.

    Cercetările vizează activitatea infracţională derulată, în intervalul 2017- 2023, de către  factori decidenţi de la nivelul patronatului societăţii ER S.A., în  calitate  de administratori scriptici/faptici ai societăţii în cauză. Aceştia, acţionând şi cu sprijinul unor persoane de la nivelul conducerii superioare/executive a societăţii respective şi entităţilor afiliate, au creat, conceput, aplicat şi coordonat diverse mecanisme de fraudare a resurselor financiare ale companiei, acţionând în conivenţă cu scopul de a decapitaliza societatea respectivă (prin reducerea drastică a disponibilitaţilor băneşti şi patrimoniului  aflat la dispoziţia acesteia).

    Raportat la situaţia de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat până la acest moment rezultă că mecanismul infracţional concertat de decapitalizare a societăţii ER S.A. s-a derulat pe următoarele coordonate:

     

    1.    Diminuarea/subevaluarea/neplata abuzivă a obligaţiilor faţă de asiguraţi.

    Resursele încasate de la clienţi de către ER SA au fost în fapt redirecţionate către alte entităţi aflate sub controlul acţionarilor bulgari CAM şi BKI, concomitent cu neplata abuzivă a despăgubirilor către asiguraţi în contextul derulării unei politici sistematice de neconstituire de rezerve tehnice la un nivel adecvat şi transmiterea de raportări false către Autoritatea de Supraveghere Financiară astfel încât să rezulte nereal faptul că societatea îşi respecta obligaţiile contractuale.

    Printr-o Decizie a ASF din 21.12.2021 s-a stabilit în sarcina ER obligaţia de a realiza şi transmite trimestrial autorităţii situaţia analizei privind rezerva de daună avizată, analiza urmând a fi prezentată distinct la intervale trimestriale de cel puţin 3 luni, 6 luni şi la 12 luni. În ianuarie 2023, ER a transmis ASF testele aferente rezervei de daună avizată estimate la datele de raportare 31.12.2021, 31.03.2022, 30.06.2022 şi 30.09.2022, toate prezentând insuficienţă (pentru clasa de asigurări RCA) astfel: 31.12.2021- subadecvare de 418.023.466 lei; 31.03.2022- subadecvare de 373.497.210 lei; 30.06.2022 – subadecvare de 235.593.033 lei; 30.09.2022 – subadecvare de 236.824.658 lei.

    Aceste aspecte au fost reţinute în Decizia din 17.03.2023 a ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a ER, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului.  În plus, conform  raportului  privind cauzele şi împrejurările care au generat falimentul debitoarei ER S.A, la data deschiderii procedurii de faliment, rezerva RBNS de daune (acea parte din rezerva de daune a unei companii de asigurări care acoperă dosarele de daună deja declarate de către asiguraţi sau terţi păgubiţi, dar care nu au fost încă soluţionate şi plătite) ar fi trebuit să se ridice la nivelul sumei de 1,7 miliarde lei, conform rezultatelor inventarierii efectuate în procedură. Cu toate acestea, evidenţele societăţii, la data de 09.06.2023, consemnau o rezerva RBNS de doar 683 milioane lei – rezultând o rezervă inadecvată cu peste 1 miliard de lei, aceasta dovedindu-se chiar superioară inadecvării calculate de către ASF. 

    Politica sistematică de neconstituire de rezerve tehnice la un nivel adecvat s-a grefat şi a rezultat implicit din conceperea, aplicarea şi coordonarea de către acţionarii majoritari indirecţi şi conducerea executivă a societăţii ER a unui mecanism de desfăşurare a activităţii de asigurare (pentru linia de activitate de asigurări auto obligatorii RCA) ce afecta decisiv capacitatea financiară a societăţii prin prisma onorării obligaţiilor asumate prin contractele de asigurare.

    Structura tipurilor de asigurare intermediate de ER era semnificativ diferită de trendul pieţei de asigurări – în portofoliul ER regăsindu-se prime subscrise pentru răspundere civilă auto (RCA) la o pondere de peste 95% din portofoliu (global), în timp ce celelalte societăţi de asigurare înregistrau o medie a asigurărilor RCA în creştere la maxim 50%.

    Astfel, prin politicile promovate, susţinute şi implementate de conducerea ER,  rata combinată a daunei pentru clasa 10 (RCA) a avut o pondere ridicată si a influenţat semnificativ rata totală (fiind peste pragul de 100%), aspect care a făcut ca societatea să plătească mai mult pentru daune şi cheltuieli decât a încasat din prime, ceea ce a dus la un dezechilibru structural al activităţii şi a condus la pierderi tehnice persistente, cu impact direct asupra solvabilităţii şi riscului de insolvenţă.

    Factorii decidenţi de la nivelul patronatului societăţii ER SA (cu rol decizional major) nu au luat măsuri pentru remedierea politicilor societăţii în scopul prevenirii/diminuării acestor pierderi, ci au continuat să implementeze o politică de subscriere care a generat pierderi din ce în ce mai mari – aceştia creând o stare de fapt care a permis continuarea activităţii de subscriere de poliţe de asigurări, cu toate că ER nu mai avea capacitatea financiară pentru a acoperi toate cererile de despăgubire formulate în temeiul contractelor de asigurare.

    Din coroborarea întregului material documentar existent rezultă că principalul motiv pentru care factorii decidenţi de la nivelul patronatului societăţii ER SA (cu rol decizional major) au dispus continuarea în aceste condiţii a activităţii (schema prin care vindeau poliţe RCA la preţuri mici, pentru a încasa cât mai mulţi bani, fără vreo intenţie să asigure plata despăgubirilor) a fost acela de a dispune discreţionar de activele societăţii prin externalizarea resurselor financiare ale acesteia către entităţi externe aflate sub controlul acestora.

    Reducerea obligaţiilor faţă de asiguraţi s-a realizat prin:

    – închiderea dosarelor de daună cu respingerea neîntemeiată a despăgubirilor;

    – nerealizarea plăţilor către asiguraţi în cazul pierderii litigiilor cu aceştia, soldate cu decizii de executare silită;

    – neraportarea situaţiei reale a dosarelor de daună şi a litigiilor către A.S.F. , respectiv neînregistrarea lor în propria evidenţă;

    – neinventarierea sau inventarierea neadecvată a situaţiei litigiilor privind dosarele de daună, fapt care mai departe a permis transmiterea de raportări nereale.

    Ca exemplu, un control derulat de către A.S.F. pentru activitatea desfăşurată în perioada 01.07.2000-31.03.2021 a evidenţiat că fostul director al Direcţiei Daune din cadrul  ER SA a respins neîntemeiat peste 5800 de dosare de daună (cu obligaţii de peste 60 milioane de lei) fără a exista o analiză temeinică a fiecărui dosar.

    În mod similar, situaţiile întocmite de conducerea ER SA cu privire la litigii nu au reflectat realitatea juridică ce caracteriza societatea, întrucât nu au evidenţiat numărul real al litigiilor cu decizie executorie, valoarea rezervelor constituite pentru fiecare dosar şi valoarea despăgubirilor achitate după soluţionare ori data efectuării despăgubirii.

    Astfel, A.S.F. a constatat prin compararea raportărilor ER SA cu evidenţa publică a instanţelor că există litigii neraportate, pentru un număr de 36.707 dosare, din care 20.268 aveau ca obiect executări silite şi 16.439 dosare aveau ca obiect pretenţii/cereri de despăgubire.

    Astfel, în lanţul cauzal:

    •    politica sistematică de diminuare şi subevaluare a rezervei de daune a determinat  neplata de către ER a daunelor către beneficiarii contractelor de asigurare:

    •    neîndeplinirea obligaţiilor de despăgubire către asiguraţi a determinat formularea de către aceştia de acţiuni în instanţe având ca obiect pretenţiile de achitare a daunelor;

    •    perpetuarea politicii sistematice de neconstituire a rezervei de daună avizată aferentă  dosarelor de daună ce făceau obiectul litigiilor aflate pe rolul instanţelor a determinat neplata de către ER a despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive;

    •    neachitarea în termen a despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive a determinat acumularea de penalităţi (0,2% pe zi de întârziere) şi ulterior declanşarea procedurilor de executare silită asupra societăţii (ce au antrenat suplimentar cheltuieli de executare);

    •    derularea procedurilor de executare silită a condus la diminuarea semnificativă a patrimoniului ER prin acumularea de cheltuieli suplimentare (penalităţi, cheltuieli de executare) faţă de daunele principale de achitat.

    În acest mod, sumele estimate în categoria penalităţilor rezultate din inventarierea dosarelor de daună ce s-au aflat pe rolul instanţelor de judecată la data deschiderii procedurii de faliment se ridicau la peste 301 milioane lei, iar sumele achitate în categoria cheltuielilor de executare erau de peste 40 milioane lei.

    În acest sens, prin continuarea activităţii în aceste condiţii, s-a urmărit în principal obţinerea de lichidităţi consistente pe termen scurt ce urmau a fi utilizate în interesul acţionarului majoritar  ( doar veniturile din primele brute subscrise înregistrate în perioada 2020 – 2023 fiind de 6,9 miliarde lei), însă a împovărat suplimentar societatea din cauza volumului de daune.

     

    2.    Programul de reasigurare

    În intervalul 2020- 2023, activitatea ER SA a făcut obiectul a 8 acţiuni de control din partea A.S.F., din care cu ocazia ultimelor 7, s-a constatat că societatea nu deţinea capital suficient pentru a acoperi cerinţele legale de funcţionare. Pe baza lor, A.S.F. a emis decizii prin care au fost impuse măsuri de remediere a deficienţelor, acordând societăţii termenele legale necesare pentru restabilirea indicatorilor.

    Conform Raportului de control final din 2023 emis de echipa de control A.S.F. a fost identificat un deficit de capital în valoare de 2,19 miliarde de lei necesar pentru asigurarea solvabilităţii.

    Ulterior transmiterii de către A.S.F. a raportului, care pentru conducerea ER SA prefigura iminenţa retragerii autorizaţiei de funcţionare şi a constatării stării de insolvenţă, acţionarii CAM şi BKI au pus în aplicare un mecanism prin care au reuşit cu sprijinul subordonaţilor, să externalizeze resursele financiare care încă se mai aflau în disponibilităţile companiei de asigurări. Scopul mecanismului a fost însuşirea şi securizarea resurselor societăţii ER SA în interesul acţionarului majoritar şi în dauna directă a asiguraţilor/creditorilor entităţii.

    Concret, CAM şi BKI  au coordonat şi implementat, într-un termen foarte scurt, un nou acord de reasigurare cu o firmă afiliată  pe care o controlau indirect – acord care a  constituit baza justificativă a transferului unor active financiare din patrimoniul ER spre firma afiliată. Motivul realizării activităţii respective în acest context şi cu o rapiditate crescută a fost anticiparea intrării în insolvenţă şi astfel pierderea controlului  asupra resurselor financiare ale ER SA.

    Intenţia frauduloasă de a externaliza resursele financiare ale societăţii ER SA rezultă fără niciun dubiu din includerea în noul contract de reasigurare a unei clauze contractuale abuz ive, ce prevedea reţinerea integrală de către reasigurător a primelor de reasigurare şi nerambursarea acestora către ER SA, raportat la acţiunile previzibile pe care autoritatea competentă română urma să le ia, având în vedere constatările din rapoartele de control final.

    Practic, intenţia reprezentanţilor societăţii  ER SA a fost de a transfera activele din societate, cu rea-credinţă sub pretextul nereal al restabilirii solvabilităţii, prin încheierea unui tratat contractual de reasigurare ce implica (neuzual practicii de piaţă) achitarea integrală în avans a primei de asigurare şi reglementa cu rea-credinţă o  clauză contractuală abuzivă privind mecanismul de reziliere.

    Prin Decizia A.S.F. din 2023, s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii ER S.A., s-a constatat starea de insolvenţă a acesteia şi promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

    Ulterior acestui moment, societatea afiliată  de reasigurare a comunicat societăţii ER S.A. notificarea de denunţare a contractului de reasigurare, invocând clauza abuzivă anterior menţionată, fiind astfel deturnat o mare  parte din activul societăţii ER S.A., prin cedarea unor active financiare în valoare totală de 1.567.763.048 lei, constând în disponibilităţi în conturi (în cuantum de 214.326.650 lei), titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni, unităţi de fond în valoare de 621.436.398 lei) şi creanţe recuperabile din reasigurări (în valoare de 732 milioane de lei), dispunând astfel însuşirea activelor financiare în cauză de către firma afiliată. 

     

    3.    Încheierea de operaţiuni financiare reglementate cu rea-credinţă prin clauze contractuale care au vizat transferul de active/nerecuperarea unor importante sume de bani/obligaţiuni reprezentând capitalul de lucru al societăţii ER SA

    Astfel, în intervalul decembrie 2020 – 2023, deşi compania de asigurări ER S.A. se afla în incapacitate vădită de a-şi achita toate obligaţiile asumate în contextul deteriorării indicatorilor de lichiditate şi solvabilitate, în contabilitatea societăţii au existat sume cumulate de ordinul zecilor de milioane de lei, mobilizate pentru acordarea de împrumuturi (a căror rambursare nu a mai fost solicitată) sau constituirea de provizioane pentru preţul unor cesiuni neîncasate, respectiv nerecuperarea unor creanţe pentru sume achitate în avans pentru servicii contractuale neexecutate – operaţiuni derulate cu entităţi afiliate aflate sub controlul indirect/direct al aceloraşi asociaţi.

    Prin intermediul acestor operaţiuni, s-a generat prejudicierea gravă a  societăţii ER SA cu suma totală de peste 75.000.000 lei, în scopul dobândirii de foloase patrimoniale de către firmele afiliate.

    Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii şi strângerii  probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

  • Hotel Furnica, aflat în vecinătatea Castelului Peleş din Sinaia, a fost scos la vânzare de Casa Regală a României, la preţul de 3,7 milioane de euro

    Hotel Furnica, aflat în vecinătatea Castelului Peleş din Sinaia, a fost scos la vânzare de Casa Regală a României, la preţul de 3,7 milioane de euro.



    Clădirea a fost folosită iniţial ca locuinţă pentru personalul angajat al Familiei Regale şi este acum clasată ca monument istoric de interes naţional.

    ”În Sinaia există unsprezece monumente istorice de arhitectură de clasă AAA, iar „Furnica” se numără printre aceste repere majore ale patrimoniului naţional. Potrivit documentelor oficiale, Ministerul Culturii a transmis deja neexercitarea dreptului de preemţiune, astfel încât acesta a fost transferat către autorităţile locale – Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Sinaia”, potrivit Sinaia Group.

    Hotelul este astăzi închis şi păstrat în regim de conservare. 

    Arhitectul ansamblului a fost Karel Liman, cel care a proiectat mare parte din Castelul Pelişor şi a coordonat extinderile Castelului Peleş

     

     

  • Cine este românca ce a transformat o farmacie deschisă în urmă cu 32 de ani într-un adevărat fenomen şi a devenit una dintre puţinele femei miliardare din România?

    100 cei mai admiraţi ceo din România: 4. Roxana Maftei, fondatoare & CEO, Farmacia Tei / Grup Tei

    Cu aproape 32 de ani în urmă, antreprenoarea Roxana Maftei punea bazele Farmaciei Tei, o unitate de retail farmaceutic situată în centrul cartierului Lacul Tei.

    Din Farmacia Tei, care a devenit un veritabil „hipermarket” pentru medicamente, suplimente alimentare şi produse cosmetice, s-a desprins în 2013 şi businessul Bebe Tei, primul supermarket dedicat articolelor pentru copii.

    În 2024, Farmacia Tei a raportat o cifră de afaceri de 1,4 miliarde de lei, un profit net de aproape 66 de milioane de lei şi o echipă formată din peste 750 de angajaţi, consolidându-şi poziţia drept una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale româneşti din retailul farmaceutic. Sub conducerea Roxanei Maftei, grupul Tei continuă să investească în extinderea magazinelor în provincie — cu noi unităţi în Cluj-Napoca, Ploieşti şi Focşani — şi să păstreze acelaşi model de business bazat pe preţuri competitive, gamă extinsă şi încrederea clienţilor.

     


     

  • Cum a reuşit Germania să îşi revină după ce a fost învinsă atât în Primul Război Mondial, cât şi în cel de-al Doilea Război Mondial?

    De ce şi-a revenit Germania, învinsă atât în Primul Război Mondial, cât şi în cel de-al Doilea Război Mondial, atât de puternic după ultimul, dar nu şi după primul? Două cărţi noi sugerează că teoriile convenţionale despre Wirtschaftswunder – miraculoasa ascensiune economică a Germaniei de Vest după cel de-al Doilea Război Mondial – sunt greşite, scrie Barry Eichengreen, economist şi expert în istoria economiei, în Project Syndicate.

    Germania postbelică a apărut lumii ca un model de democraţie şi economie timp de şapte decenii. De la primul cancelar de după al Doilea Război, Konrad Adenauer, şi până la Willy Brandt, Helmut Schmidt, Helmut Kohl şi cei 16 ani de conducere a Angelei Merkel, stabilitatea politică şi economică postbelică a Germaniei a părut solidă ca stânca, atât de mult încât Republica Federală a putut absorbi cu uşurinţă economia comunistă depăşită a Germaniei de Est în decurs de un an de la căderea Zidului Berlinului.

    Fără îndoială, au existat obstacole pe parcurs în deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, de la terorismul organizaţiei Rote Armee Fraktion (Grupul Baader-Meinhof) din anii 1970 până la inflaţia şi stagflaţia care au urmat şocurilor provocate de preţurile petrolului din acelaşi deceniu. În cea mai mare parte, însă, economia Germaniei a crescut constant şi incluziv, condusă de exporturile de produse ale industriei manufacturiere de top la nivel mondial. Dar acum Germania se află ferm prinsă într-o stare de rău.

    Modelul economic al ţării, bazat pe exporturi, nu a reuşit să facă faţă pierderii competitivităţii faţă de China, iar resentimentul faţă de imigraţie a atins cel mai înalt nivel al anilor postbelici, în urma deciziei lui Merkel din 2015 de a deschide graniţele ţării pentru peste un milion de migranţi. Germania, la fel ca o mare parte a Occidentului, se confruntă cu un val populist de extremă dreaptă în creştere, Alternative für Deutschland punând sub semnul îndoielii ipotezele fundamentale şi normele de comportament politic care au guvernat Germania de la fondarea Republicii Federale în 1949.

    Foto: adam tamasi-unsplash

    Cei care au muncit la miracol

    Pentru a înţelege cum a ajuns Germania aici trebuie revizitat începutul. Teoriile convenţionale despre Wirtschaftswunder – ascensiunea economică miraculoasă a Germaniei de Vest după cel de-al Doilea Război Mondial – îi localizează originile în reforma monetară proiectată de Ludwig Erhard şi în Programul European de Redresare (ERP) inspirat de George Marshall, ambele introduse în 1948. Planul Marshall, aşa cum este cunoscut informal ERP, a fost promulgat pe 3 aprilie 1948 de preşedintele SUA Harry Truman. Plăţile au început imediat, primele livrări de ajutoare ajungând în Germania la începutul lunii iulie. În schimbul primirii ajutorului american prin Planul Marshall, autorităţile germane erau obligate să echilibreze bugetul, să limiteze inflaţia, să desfiinţeze raţionalizarea, să elimine controlul salariilor şi al preţurilor, să încurajeze întreprinderile private şi să liberalizeze comerţul. Practic, li s-a cerut să implementeze ceea ce avea să fie cunoscut, o jumătate de secol mai târziu, drept „Consensul de la Washington”. Un element cheie a fost reforma monetară a lui Erhard, lansată la jumătatea intervalului de timp dintre semnarea de către Truman a ERP şi sosirea primelor transporturi de ajutoare. Pe 20 iunie 1948, marca germană (Deutsche Mark, DM) a înlocuit moneda veche a Reich-ului (Reichsmark) ca monedă legală de plată în Bizone, zona vestică de ocupaţie administrată în comun de forţele americane şi britanice. Excedentul monetar care alimenta inflaţia pe piaţa neagră şi crea penurii în economia controlată a fost eliminat prin convertirea banilor Reich-ului în mărcile noi ale republicii la o rată de aproximativ zece la unu. Erhard, în calitate de cel mai înalt oficial economic german care lucra pentru autorităţile de ocupaţie, s-a ocupat de introducerea DM. O zi mai târziu, acţionând din propria autoritate, a abolit unilateral majoritatea controalelor preţurilor şi raţionalizării.

    Germania postbelică a apărut lumii ca un model de democraţie şi economie timp de şapte decenii. De la primul cancelar de după al Doilea Război, Konrad Adenauer, şi până la Willy Brandt, Helmut Schmidt, Helmut Kohl şi cei 16 ani de conducere a Angelei Merkel, stabilitatea politică şi economică postbelică a Germaniei a părut solidă ca stânca, atât de mult încât Republica Federală a putut absorbi cu uşurinţă economia comunistă depăşită a Germaniei de Est în decurs de un an de la căderea Zidului Berlinului.

    Eliminarea excesului monetar, împreună cu restrângerea fiscală şi retragerea controalelor preţurilor au dus la reapariţia miraculoasă a mărfurilor pe rafturile magazinelor, anterior goale. Fermierii aveau acum bani reali cu care să cumpere echipamente şi îngrăşăminte, o mare parte din acestea fiind furnizate de Statele Unite prin Planul Marshall. Perspectiva unor venituri reale i-a încurajat să aducă produse pe piaţă, atenuând penuria de alimente. Stabilizarea cursului de schimb a permis firmelor să exporte, vânzând în acelaşi timp pe piaţa internă, încurajându-le să angajeze, să investească şi să-şi crească producţia. Restul este istorie, sau cel puţin aşa spun poveştile triumfătoare despre Wirtschaftswunder. În următorul sfert de secol, Germania de Vest a crescut cu o viteză fără precedent de 6% pe an. În 1973 Republica Federală Germania era deja treia economie ca mărime din lume. Două cărţi noi ale lui Carl-Ludwig Holtfrerich, fost profesor de economie la Universitatea Liberă din Berlin, şi Tobias Straumann, profesor de economie la Universitatea din Zürich, contrazic această teorie convenţională. Holtfrerich insistă că Erhard nu a jucat de fapt niciun rol în conceperea reformei monetare, în ciuda faptului că şi-a asumat meritul pentru aceasta pentru tot restul carierei sale politice. (Autorul ar fi putut argumenta în mod similar că George Marshall a avut puţin de-a face cu conceperea Planului Marshall.

    Foto: serhat beyazkaya-unsplash

    Când a fost întrebat de ce acesta nu a fost numit Planul Truman, preşedintele a răspuns: „Oricine urcă pe Capitoliu purtând numele meu va tremura de câteva ori, se va întoarce cu burta în sus şi va muri. Am decis să-i dau totul generalului Marshall.”) Straumann, la rândul său, susţine că redresarea economică germană a fost departe de a fi sigură în urma reformelor din 1948. Miracolul economic al Germaniei de Vest nu ar fi dăinuit fără Acordul de la Londra privind Datoria din 1953, care a eliminat orice posibilitate ca ţara să fie împovărată cu obligaţii masive de reparaţii faţă de duşmanii săi din timpul războiului, aşa cum s-a întâmplat după Primul Război Mondial. Acordul de la Londra privind datoria a fost punctul culminant al mai multor ani de negocieri între o delegaţie germană condusă de Hermann Josef Abs, un înalt oficial al Deutsche Bank, şi 20 de ţări creditoare, dintre care SUA, Marea Britanie şi Franţa au avut cea mai mare pondere. În explicarea rezultatului şi  motivului pentru care a fost atât de diferit de negocierile privind datoria şi reparaţiile de după Primul Război Mondial, Straumann formulează o ipoteză simplă a „lecţiilor istoriei”. Negociatorii din toate părţile au tras o linie dreaptă sub povara reparaţiilor zdrobitoare din punct de vedere economic şi umilitoare politic impusă Germaniei în 1921 şi până la căderea Republicii de la Weimar şi ascensiunea lui Adolf Hitler şi a Partidului Nazist. După al Doilea Război Mondial, aceştia au căutat, pe bună dreptate, cu orice preţ, să evite o secvenţă similară de evenimente.

    Teoriile convenţionale despre Wirtschaftswunder – ascensiunea economică miraculoasă a Germaniei de Vest după cel de-al Doilea Război Mondial – îi localizează originile în reforma monetară proiectată de Ludwig Erhard şi în Programul European de Redresare (ERP) inspirat de George Marshall, ambele introduse în 1948.

    Amintiri despre reparaţii

    Au fost învăţate lecţii istorice, desigur, dar povestea completă este mai complexă, aşa cum recunoaşte în cele din urmă Straumann. Influenţa Războiului Rece a fost extrem de importantă în anii 1950 şi a creat un imperativ pentru redresarea economică care le lipsea învingătorilor din Primul Război Mondial. Întrucât Uniunea Sovietică ameninţa Europa de Vest, era urgent ca economia Germaniei de Vest, cea mai importantă sursă de produse pentru industrie a Europei, să funcţioneze la capacitate maximă. Aceasta însemna să nu blocheze Germania cu reparaţii, dar presupunea şi normalizarea relaţiilor financiare ale Republicii Federale cu restul lumii, astfel încât firmele germane să se poată împrumuta în străinătate şi să exporte fără teama că bunurile lor vor fi confiscate. În conformitate cu Acordul de la Londra privind datoria, noul guvern al Germaniei de Vest s-a angajat să ramburseze împrumuturile externe din epoca Reichului şi a Republicii de la Weimar şi împrumuturile de după cel de-al Doilea Război Mondial de la guvernele occidentale, dar nu şi datoriile de război din epoca nazistă şi costurile ocupaţiei. Toate obligaţiile privind reparaţiile au fost amânate până în ziua îndepărtată în care cele două Germanii ar fi putut fi reunificate. O altă diferenţă importantă faţă de perioada de după Primul Război Mondial, care nu este lipsită de legătură cu prima, a fost integrarea europeană. Procedând în paralel cu negocierile privind datoria, guvernul francez, sub conducerea ministrului de externe Robert Schuman, a lansat un sistem de control comun al industriei grele franceze şi germane, ceea ce a devenit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Ameninţarea sovietică a evidenţiat necesitatea de a readuce la capacitate maximă de funcţionare industria grea din Europa de Vest, şi în special industria grea germană. Dar acest lucru necesita asigurarea că puterea industrială a Germaniei nu va fi din nou folosită pentru a ameninţa Franţa şi alţi vecini. Comunitatea Cărbunelui şi Oţelului a servit acestui scop. Este greu de imaginat că această Comunitate ar fi putut fi lansată cu succes fără progrese în ceea ce priveşte datoria. Straumann descrie cum planul francez i-a luat prin surprindere pe ministrul britanic de externe, Ernest Bevin, şi pe alţi oficiali britanici, a căror reacţie a fost puternic negativă, prevestind o ambivalenţă persistentă cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu Comunitatea Europeană şi apoi cu Uniunea Europeană. În cele din urmă, Acordul de la Londra privind Datoria a permis noului guvern german să înceapă normalizarea relaţiilor cu Israelul, în ciuda ororilor Holocaustului. Fără acesta, Republica Federală nu ar fi avut resursele şi voinţa politică de a trimite bunuri germane în valoare de 3 miliarde de mărci germane către statul evreu sau de a plăti pentru importurile disperate ale Israelului de la companiile petroliere britanice.

    Miracolul economic al Germaniei de Vest nu ar fi dăinuit fără Acordul de la Londra privind datoria din 1953, care a eliminat orice posibilitate ca ţara să fie împovărată cu obligaţii masive de reparaţii faţă de duşmanii săi din timpul războiului, aşa cum s-a întâmplat după Primul Război Mondial.

    Adevăratul tată al mărcii germane

    În timp ce cartea lui Straumann este o poveste politică, cea a lui Holtfrerich este o biografie, al cărei subiect, Edward Tenenbaum, a fost adevăratul autor al reformei monetare. Relatarea lui Holtfrerich începe cu imigraţia părinţilor evrei ai lui Tenenbaum din Galiţia poloneză, copilăria acestuia la New York şi educaţia sa la Şcoala Internaţională din Geneva şi la Yale. O paralelă interesantă, netratată de autor, este cu Harry Dexter White, arhitectul sistemului Bretton Woods, o altă componentă a sistemului monetar care a susţinut Wirtschaftswunder, extinzându-se la emigrarea părinţilor evrei ai lui White din Lituania, copilăria sa la Boston şi învăţământul superior la Stanford şi Harvard. Tenenbaum a servit ca ofiţer de informaţii în Grupul de Armate al 12-lea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în Biroul Guvernului Militar al Statelor Unite (OMGUS), care administra zona de ocupaţie americană. După ce a fost eliberat din serviciu în 1946, a continuat să lucreze pe postul de consilier civil pentru OMGUS, iar în această calitate a proiectat reforma monetară. În serviciile de informaţii ale Armatei şi apoi la OMGUS, Tenenbaum a lucrat îndeaproape cu un expert economic mai experimentat, Charles Kindleberger, ulterior profesor desăvârşit de economie internaţională şi istorie economică la MIT. Apariţia lui Kindleberger în carte este mai mult decât întâmplătoare. Holtfrerich descrie cum, în timpul unui concediu academic la Cambridge, Massachusetts, în 1975-76 – adică acum o jumătate de secol – a aflat de la Kindleberger despre rolul lui Tenenbaum în reforma monetară, punând astfel bazele pentru carte. El dezvăluie cum Kindleberger a ascuns faptul că fusese o vreme responsabil cu selectarea ţintelor pentru campania SUA de bombardament strategic din timpul războiului, în urma căreia tatăl lui Holtfrerich şi-a pierdut viaţa în 1944. În ceea ce priveşte motivul pentru care mai degrabă Erhard decât Tenenbaum a primit – şi continuă să primească – credit popular pentru reforma monetară, Holtfrerich oferă trei explicaţii. În primul rând, Tenenbaum era remarcabil de modest, din motive care îi scapă chiar şi biografului său. Când a fost confruntat cu faptul că Erhard îi fura meritele, se spune că Tenenbaum a răspuns nonşalant: „Cui îi pasă cui i se cuvine meritul?” În al doilea rând, Erhard, spre deosebire de Tenenbaum, era neobosit în autopromovarea sa. Aceasta este diferenţa dintre economişti şi politicieni, este tentant (chiar dacă egoist) să spunem. Erhard era, de asemenea, ca un cameleon, capabil să-şi adapteze cu succes postura politică la vânturile predominante. Înainte şi în timpul războiului, fusese un susţinător al unei direcţii puternice a economiei date de către stat. Odată cu apariţia Planului Marshall, a devenit un campion al monedei sigure, al întreprinderilor private şi al concurenţei. În al treilea rând, Germania de Vest postbelică avea nevoie disperată de o imagine de sine pozitivă, având în vedere acţiunile oribile ale celui de-al Treilea Reich şi vinovăţia lăsată moştenire de recunoaşterea acelei istorii. Avea nevoie disperată de lideri, chiar şi de eroi. Ideea unei reforme monetare interne, condusă de un german, se potrivea perfect. Germania de astăzi reflectă moştenirea Wirtschaftswunder-ului postbelic: bogată, democratică şi ferm ancorată în Europa. Dar nimic nu este garantat pentru totdeauna. Pentru a păstra progresele obţinute în deceniile postbelice, Germania are din nou nevoie de o reformare a economiei şi de lideri politici care să fie la înălţimea sarcinii.   

    Germania de astăzi reflectă moştenirea Wirtschaftswunder-ului postbelic: bogată, democratică şi ferm ancorată în Europa. Dar nimic nu este garantat pentru totdeauna. Pentru a păstra progresele obţinute în deceniile postbelice, Germania are din nou nevoie de o reformare a economiei şi de lideri politici care să fie la înălţimea sarcinii.

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cjocaru

  • Preţurile proprietăţilor premium s-au dublat, ajungând la o medie de până la 8.000 euro/mp în zonele de top din Bucureşti. Cushman & Wakefield Echinox: Oferta limitată alimentează creşterea accelerată a preţurilor

    Piaţa proprietăţilor rezidenţiale premium din Bucureşti traversează o etapă de creştere semnificativă a preţurilor, marcată de o dublare a acestora în ultimii 2-3 ani pentru proprietăţile livrate după 2018 şi de atingerea unor niveluri medii de 6.000 – 8.000 euro/mp în cele mai exclusiviste zone din Capitală — Primăverii, Kiseleff, Aviatorilor şi Dorobanţi.

    Pentru unele proprietăţi, preţurile depăşesc chiar şi aceste valori, în special acolo unde investiţiile în finisaje şi facilităţi ajung la milioane de euro, arată o analiză a companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

    Potrivit analizei, dinamica actuală este determinată de un dezechilibru sever între cerere şi ofertă. Oferta extrem de limitată din aceste zone este principalul motor al scumpirilor, mai ales în contextul în care, în ultimii 5–6 ani, nu au mai fost aprobate dezvoltări noi, iar terenurile libere sunt practic inexistente.

    “Unul dintre principalii factori care determină creşterea preţurilor este oferta extrem de limitată. În ultimii 5 sau 6 ani, în zonele premium nu s-au mai aprobat sau autorizat dezvoltări noi, iar terenurile disponibile, libere de construcţii, sunt inexistente. Legislaţia actuală impune restricţii severe privind demolarea şi reconversia clădirilor vechi, în aceste zone protejate, ceea ce face ca proprietăţile existente să devină din ce în ce mai exclusiviste şi greu de replicat.”, explică Raluca Plavita, Head of Residential Agency Cushman & Wakefield Echinox.

    Majoritatea cumpărătorilor de proprietăţi premium sunt persoane pentru care achiziţia unei locuinţe de acest tip nu este o necesitate imediată, ci o investiţie sau un upgrade care răspunde unor criterii foarte specifice — amplasament, suprafaţă, curte, intimitate, facilităţi. Mulţi deţin deja rezidenţe în ţară sau în străinătate.

    Există şi investitori privaţi interesaţi de proprietăţi cu potenţial de închiriere către ambasade sau companii multinaţionale, însă aceştia reprezintă un segment mai redus.

    Pe acest fond, procesul de tranzacţionare poate dura între 6 şi 12 luni, perioadă în care se negociază intens şi se caută potrivirea exactă între proprietate şi cerinţele cumpărătorului.

    Cushman & Wakefield Echinox subliniază că, deşi considerate premium, zone precum Floreasca nu ating în mod constant valorile din Primăverii sau Dorobanţi, cu excepţii izolate pentru imobile cu caracteristici excepţionale.

    Consultanţii estimează că preţurile vor continua să crească în zonele cu adevărat exclusive, unde proprietăţile devin tot mai mult „active de portofoliu”, greu accesibile şi tot mai căutate de cumpărători cu aşteptări ridicate.

    „Piaţa rezidenţială premium continuă să stabilească noi recorduri, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi nivelul de exclusivitate al proprietăţilor. Oferta extrem de limitată pe segmentul de produse de tip vile şi penthouse-uri, în zone consacrate precum Primăverii, Dorobanţi, Aviatorilor sau Kiseleff, alimentează această dinamică, transformând fiecare tranzacţie într-un proces complex şi personalizat.”, concluzionează Raluca Plavita.