Blog

  • David Popovici îşi donează ziua de naştere pentru viitorii campioni

    De ziua lui, David Popovici îşi donează ziua de naştere pentru copiii şi tinerii din programul Bursele DAR, organizat de Fundaţia Hope and Homes for Children. Astfel, alege să transforme cadourile sale în sprijin direct pentru 35 de tineri artişti, sportivi de performanţă şi olimpici la diferite discipline. Donaţiile pot fi făcute direct pe hopeandhomes.ro/David în perioada 11-18 septembrie 2025.

    „Fiecare medalie pe care mi-am aşezat-o la gât a purtat amprenta oamenilor care m-au însoţit de când eram mic şi până astăzi: părinţii mei, bunica, antrenorul, profesorii, prietenii şi colegii de breaslă. Am învăţat că nu poţi reuşi de unul singur. Performanţa se clădeşte cu oameni. Bursierii pe care i-am cunoscut prin Hope and Homes for Children au poveşti impresionante: câştigă concurs după concurs, chiar dacă unii au crescut fără părinţi sau nu au o baie funcţională. Pentru mine, ei sunt viitorii campioni, iar noi suntem şansa lor să-şi împlinească visurile. Vă invit să îi aplaudăm împreună, la fel de puternic cum aplaudaţi orice campion, la fiecare competiţie. De data aceasta, cele mai puternice aplauze iau forma donaţiilor”, a declarat David Popovici.

    David Popovici este Ambasador Hope and Homes for Children din 2023, alături de care s-a implicat în mai multe campanii pentru a schimba în bine vieţile copiilor vulnerabili: şi-a oferit casca şi ochelarii cu care a devenit campion mondial pentru a sprijini o fostă sportivă de performanţă aflată într-o luptă grea cu boala şi a contribuit decisiv la strângerea sumei necesare pentru ca cinci fraţi muzicieni să aibă o casă a lor.

    Anul trecut, de ziua sa, David Popovici a mobilizat aproape 9.000 de donatori individuali în cea mai amplă campanie de strângere de fonduri, prin campania ”Ambasador pentru Acasă”, pentru construcţia unei case familiale, unde se vor muta la finalul anului 11 copii cu nevoi speciale.

  • Peste 800 de profesori din Bucureşti şi alte 19 oraşe au participat în această vară la 28 de ateliere de educaţie economică şi financiară organizate de BNR şi alte instituţii financiare

    Peste 800 de profesori din Bucureşti şi alte 19 oraşe au participat în perioada iunie-septembrie la 28 de ateliere de educaţie economică şi financiară organizate în cadrul celei de-a doua ediţii a programului „Ateliere de educaţie financiară pentru profesori”.

    Programul este derulat de Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), Asociaţia Română a Băncilor (ARB), Institutul Bancar Român (IBR) şi Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).

    Proiectul se adresează profesorilor din ciclurile gimnazial şi liceal în calitatea lor de formatori şi multiplicatori de mesaje educaţionale pentru elevi.

    Informaţiile prezentate de lectorii BNR, ARB, IBR şi FGDB au urmărit transmiterea de cunoştinţe/recomandări din zona finanţelor personale (realizarea şi gestiunea unui buget personal, principii şi strategii de economisire, caracteristici ale produselor de creditare, instrumente moderne de plată şi riscurile de fraudă asociate), familiarizarea cu rolul şi atribuţiile Băncii Naţionale a României şi ale instituţiilor de credit, dar şi prezentarea evoluţiilor economiei României în perioada de după aderarea la Uniunea Europeană.

    Activităţile au facilitat totodată realizarea unui schimb de experienţă privind nevoile de educaţie economică şi financiară ale elevilor şi metodologiile potrivite pentru interacţiunile cu aceştia.

    Organizarea proiectului s-a realizat cu sprijinul Inspectoratelor şcolare judeţene şi al Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti.

     

  • Dimensiunea istorică a programului de răscumpărare anunţat de One United Properties, de maximum 840 mil. lei, saltă acţiunile cu 15% în câteva zile. Cum balansează conducerea programul cu planurile de investiţii? “O balanţă delicată, dar avem o echipă foarte bună. Nu se pune problema de delistare a companiei”, spune preşedintele Cisullo

    One United Properties (ONE), cel mai mare dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, companie antreprenorială la care fondatorii Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu au cele mai mari deţineri, a anunţat intenţia de a derula o ofertă publică de cumpărare (OPC) pentru până la 20% din capitalul social, în valoare maximă de 884 milioane lei.

    Acesta este cel mai mare program de răscumpărare din istoria bursei locale, la momentul anunţului preţul minim din intervalul de răscumpărare fiind peste cel de tranzacţionare, ceea ce a dus acţiunile companiei la un salt de circa 15% în doar câteva zile, până la 28 lei/unitate. Intervalul este de 25 lei – 40 lei, iar printer metodele de finanţare se numără inclusiv contractile anunţate de ONE ca fiind deja semnate pentru livrate, în valoare de 1,5 mld. euro (7,5 mld. lei pentru următorii ani).

    Decizia Consiliului de Administraţie urmează să fie validată de acţionari pe 15 octombrie, iar acţiunile răscumpărate vor fi anulate, reducând capitalul social şi, implicit, crescând ponderea fiecărui investitor rămas în companie, o măsură apreciată de investitorii unei companii care au avut de îndurat scăderi abrupte în ultimii ani, care însă au transformat ONE într-una din cele mai ieftine acţiuni. Cofondatorii şi membrii boardului au confirmat că nu vor participa la ofertă, menţinându-şi participaţiile.

    Pentru Claudio Cisullo, preşedintele Consiliului de Administraţie, programul nu reprezintă o retragere din piaţă, adică o delistare a companiei, ci dimpotrivă, o folosire inteligentă a mecanismelor pieţei de capital.

    „Este cea mai mare răscumpărare anunţată vreodată la Bursa de Valori Bucureşti şi, de departe, cea mai mare venită din partea unei companii antreprenoriale. Ceea ce facem este, poate, nou pentru piaţa românească, dar pentru pieţele dezvoltate este absolut normal. Aceste instrumente există pentru a ajuta o companie să crească în cel mai bun mod posibil. Nu este o retragere de pe bursă, ci o oportunitate de a folosi mecanismele pe care le avem la dispoziţie pentru a crea valoare viitoare pentru acţionari. Credem că piaţa ne subestimează, iar răscumpărarea este un semnal de încredere în strategia noastră pe termen lung”, a spus el la evenimentul Investors Day al ONE din 11 septembrie, organizat în Bucureşti.

    Un program de maximum 900 milioane lei pentru o companie de 3 mld. lei ar putea ridica întrebări privind capacitatea companiei de a-şi finanţa proiectele de dezvoltare. Claudio Cisullo admite sensibilitatea balanţei, dar spune că echipa are experienţa şi resursele necesare:

    „Este o balanţă foarte delicată. Avem o echipă foarte bună, care ştie foarte bine ce face. Alocările de capital se fac pe baza unor KPI clari. Suntem o companie de creştere, nu una orientată spre dividende, dar încercăm să maximizăm randamentele printr-un mix între investiţii, dividende şi astfel de programe de răscumpărare. Responsabilitatea noastră este să aducem câştiguri investitorilor.”

    Anunţul vine după un trimestru al doilea solid, în care One United Properties şi-a dublat profitul net faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Venituri din vânzări rezidenţiale: 333 mil. lei, +53% an/an şi +7,8% trimestru/trimestru. Profit segment rezidenţial: 120 mil. lei, +78% an/an. Câştiguri nete din reevaluări: 85,3 mil. lei, mai ales din terenul de 21 de hectare pentru proiectul One City District. Venituri din chirii: 27,8 mil. lei, +7,9% an/an.

    Profit operaţional: 215 mil. lei, dublu faţă de 2Q 2024. Profit net atribuibil: 151 mil. lei, mai mult decât dublu faţă de anul precedent.

    Singurul minus: cheltuiala financiară netă, care a urcat de 3,5 ori faţă de trimestrul anterior, pe fondul pierderilor din diferenţe de curs valutar.

    Expansiune regională şi noi proiecte

    Victor Căpitanu, CO-CEO, spune că, pe lângă Bucureşti şi Mamaia, compania vizează Constanţa ca prioritate, iar în câţiva ani va începe o dezvoltare şi la Sibiu, deja anunţată.

    „Prioritizăm Constanţa, unde de câţiva ani avem proiecte în Mamaia, dar în curând vom începe şi în oraş. Ne uităm în principal la primele 10–15 oraşe din România, dar nu vom lua deciziile doar în funcţie de dimensiunea lor, ci de oportunităţile de a ne consolida brandul şi de a câştiga cotă de piaţă şi profitabilitate”.

    Pentru investitori, programul de răscumpărare este dublu: pe de o parte o confirmare că managementul crede în subevaluarea companiei, pe de altă parte o dovadă că One United Properties foloseşte activ instrumentele pieţei de capital, spun brokerii consultaţI de ZF.

    Efectul imediat a fost o creştere a acţiunilor de la 24,2 lei la 28 lei, adică Ă15% într-un interval scurt. Dacă programul va fi derulat integral, compania va repune Bursa de Valori Bucureşti în faţa unui precedent – folosirea răscumpărărilor ca mijloc de creştere a valorii pe termen lung într-o companie antreprenorială din prima ligă bursieră.

  • 2.000 de dolari pentru un iPhone? Apple ţine sub control preţurile pentru noul model de iPhone 17, însă vrea să îşi obişnuiască clienţii cu realitatea unor telefoane mult mai scumpe

    Când Apple Inc. a lansat iPhone X în 2017, nu a introdus doar recunoaşterea facială şi ecranul edge-to-edge. A stabilit şi un nou reper de preţ: smartphone-ul de 1.000 de dolari. Opt ani mai târziu, acest prag a rămas aproape neschimbat, scrie Bloomberg.

    În prezent, iPhone 17 Pro porneşte de la 1.099 de dolari, doar cu 100 de dolari mai mult decât modelul comparabil de acum opt ani. Varianta standard iPhone începe de la 799 de dolari, de asemenea cu doar 100 de dolari mai scumpă decât modelul din 2017.

    Înaintea lansării iPhone 17, unii analişti anticipau creşteri de preţ semnificative, mai ales în contextul tarifelor impuse de administraţia Trump asupra importurilor din China. Totuşi, Apple a păstrat ajustările moderate: modelele Pro au urcat de la 999 la 1.099 de dolari, dar compania a compensat prin dublarea capacităţii de stocare de bază la 256 GB. Noul iPhone Air, care înlocuieşte iPhone 16 Plus, a crescut cu 100 de dolari, la 999 de dolari.

    Această prudenţă nu va dura însă la nesfârşit. Apple nu va absorbi costurile tarifelor pe termen lung, iar mutarea producţiei din China şi India nu va elimina complet presiunile asupra preţurilor. Semnalul este clar: vine era iPhone-ului de 2.000 de dolari.

    iPhone 17 Pro Max introduce o opţiune de stocare de 2 TB, la preţul de 1.999 de dolari — prima dată când un iPhone atinge aproape pragul de 2.000 de dolari. Apple nu ar fi stabilit acest preţ dacă nu ar fi crezut că o parte semnificativă a clienţilor este dispusă să plătească.

    Privind spre viitor, primul iPhone pliabil este aşteptat anul viitor, cu funcţionalităţi comparabile cu cele ale Samsung şi Google, ale căror modele se vând acum între 1.799 şi 2.419 dolari, în funcţie de configuraţie. Având în vedere că iPhone Air costă 999 de dolari şi va împărţi multe componente cu viitorul model pliabil, noul dispozitiv ar putea depăşi cu uşurinţă 2.000 de dolari, fără a lua în calcul accesoriile sau upgrade-urile de stocare.

    CEO-ul Apple, Tim Cook, a declarat deja că utilizatorii sunt dispuşi să plătească pentru cele mai bune tehnologii.

     “Oamenii sunt gata să facă eforturi pentru a obţine ce e mai bun în categoria lor”, a spus Cook, adăugând că iPhone-ul a devenit “integrat” în viaţa oamenilor, folosit pentru plăţi, controlul locuinţei inteligente, gestionarea sănătăţii şi stocarea datelor bancare.

    Pe termen lung, Apple pregăteşte un iPhone aniversar, iPhone 20, care ar putea revoluţiona din nou segmentul premium, aşa cum a făcut iPhone X în 2017, stabilind standardul de 1.000 de dolari.

     

  • Wizz Air va începe închiderea treptată a bazei sale din Viena, cu termen final martie 2026, decizie care va afecta şi zborurile din România spre capitala Austriei

     

    Compania aeriană ungară Wizz Air va începe închiderea treptată a bazei sale din Viena, cu termen final martie 2026, decizie care va afecta şi zborurile din România spre capitala Austriei.

    „Am sărbătorit recent şapte ani de activitate la Viena, perioadă în care Wizz Air a rămas dedicată oferirii de opţiuni de călătorie accesibile şi convenabile pentru pasagerii austrieci. Din păcate, costurile de operare la aeroportul din Viena, precum şi taxele şi serviciile de handling la sol au crescut semnificativ de la lansare, făcând imposibilă continuarea operaţiunilor. Aceasta a fost o decizie dificilă, dar necesară pentru a proteja competitivitatea pe termen lung a companiei. Vom sprijini colegii noştri din Viena cu oportunităţi de angajare în întreaga noastră reţea aflată în expansiune”, a declarat Mauro Peneda, Director General Wizz Air Malta.

     Procesul se va desfăşura în două etape: două aeronave şi două rute – către Bilbao şi Londra Gatwick – vor fi retrase pe 26 octombrie 2025. Cele trei aeronave rămase şi restul rutelor îşi vor înceta activitatea pe 15 martie 2026.

    Wizz Air a lansat baza din Viena în 2018, iar actuala flotă de cinci aeronave Airbus A321neo, care operează 28 de rute către 20 de ţări.

    ”Având în vedere concentrarea strategică a Wizz Air pe consolidarea pieţelor sale de bază din Europa Centrală şi de Est şi pe menţinerea tarifelor reduse prin disciplină a costurilor, operarea din Viena a devenit incompatibilă cu modelul de afaceri ultra-low-cost al companiei”, se arată în comunicatul comapniei aeriene. 

    Pasagerii care au rezervări pe zboruri afectate după datele de suspendare a rutelor vor fi contactaţi direct de Wizz Air şi vor putea opta pentru o rambursarea banilor în credite WIZZ sau teprogramarea pe un alt zbor Wizz Air.

    Compania va menţine bazele din Bratislava şi Budapesta. 

     

  • Trump, după uciderea lui Charlie Kirk: Este un moment întunecat pentru America

    „Sunt copleşit de durere şi furie în faţa asasinării odioase a lui Charlie Kirk într-un campus universitar din Utah. Charlie a inspirat milioane de oameni şi, în această seară, toţi cei care l-au cunoscut şi l-au iubit sunt uniţi în şoc şi groază. Este un moment întunecat pentru America”, a spus Trump.

    Preşedintele l-a descris pe Kirk drept „un martir al adevărului şi libertăţii” şi a transmis condoleanţe familiei sale. El a legat acest atac de propriul atentat din Butler, Pennsylvania, dar şi de alte episoade de violenţă politică, precum împuşcarea unui director United Healthcare în New York, în decembrie, şi atacul armat asupra liderului republican Steve Scalise în 2017.

    Trump a avertizat că „violenţa şi crima sunt consecinţele tragice ale demonizării celor cu care nu eşti de acord” şi a promis măsuri ferme pentru combaterea violenţei politice.

    „Administraţia mea îi va găsi pe toţi cei implicaţi în această atrocitate, dar şi pe cei care finanţează şi sprijină astfel de acte, inclusiv atacurile împotriva judecătorilor şi a forţelor de ordine”, a declarat preşedintele.

  • Persoana reţinută în ancheta privind uciderea lui Charlie Kirk a fost eliberată, confirmă FBI

    „Subiectul aflat în arest a fost eliberat după o interogare de către forţele de ordine. Ancheta noastră continuă şi vom continua să furnizăm informaţii în interesul transparenţei”, a declarat Patel joi, într-o postare pe X.

    Autorităţile nu au oferit detalii suplimentare despre identitatea persoanei sau circumstanţele, subliniind doar că ancheta este în desfăşurare.

    Charlie Kirk, cunoscut activist conservator şi susţinător al preşedintelui american Donald Trump, a fost împuşcat mortal în timpul unui eveniment desfăşurat la Utah Valley University.

  • Peste 15 milioane de videoclipuri de pe YouTube, preluate fără permisiune pentru antrenarea AI

    Printre acestea se numără aproape 1 milion de tutoriale, iar unele dintre companiile implicate sunt Microsoft, Meta, Amazon, Nvidia, ByteDance şi Snap. Videoclipurile sunt adesea anonimizate, dar cercetătorii au putut identifica conţinutul prin coduri unice.

    Procesul presupune împărţirea videoclipurilor în fragmente scurte, fiecare fiind descris în limba engleză pentru ca modelele AI să înveţe să genereze imagini şi clipuri video pe baza textului. Această practică ridică probleme legale, fiind dezbătută în numeroase procese privind drepturile de autor.

    Creatorii de conţinut riscă să fie depăşiţi de videoclipuri generate de AI, care pot concura cu munca lor şi pot reduce motivaţia de a posta materiale originale pe platforme precum YouTube sau Instagram.

    Cazuri recente includ procese ale Disney, Universal şi Meta pentru preluarea ilegală a conţinutului pentru instruirea AI şi incidente de manipulare deepfake, cum a fost un videoclip din seria conferinţelor Ted Talk folosit într-o reclamă fără permisiunea autorului.

  • Suspectul în cazul împuşcării mortale a activistului Charlie Kirk, reţinut de FBI

    „Persoana implicată în împuşcătura de astăzi, care a luat viaţa lui Charlie Kirk, se află acum în arest. Mulţumim autorităţilor locale şi de stat din Utah pentru colaborarea cu FBI”, a transmis Patel într-o postare pe reţeaua X.

    Iniţial, anchetatorii nu identificaseră niciun suspect, iar agenţiile federale se află la faţa locului pentru investigarea incidentului şi colectarea probelor, inclusiv a eventualelor gloanţe şi alte dovezi.

    Charlie Kirk, cunoscut activist conservator, a fost împuşcat mortal în timpul unui eveniment desfăşurat la Utah Valley University. Preşedintele Donald Trump a ordonat coborârea tuturor drapelelor americane în bernă în memoria lui Kirk, până duminică seară.

  • Profesorul serviciilor excelente sau cum să fii simultan filosof, şofer de camion şi bunică

    L-am întrebat, a răspuns, am reacţionat, iar el m-a corectat. Ron Kaufman nu iartă cuvântul „a încerca”, pentru că, spune el, „cuvintele ne ţin fie blocaţi, fie ne împing spre acţiune”. În spatele mustrării amicale se află filosofia unui om care predă, am putea spune, despre modul în care serviciile, educaţia şi tehnologia pot schimba o societate.

    În timpul interviului cu Ron Kaufman, am repetat, de câteva ori, formularea „am să încerc”, ca răspuns la unele dintre îndemnurile lui. Acest lucru nu a trecut neobservat. Interlocutorul meu m-a mustrat ca un profesor, cu blândeţea dar şi fermitatea celui care ştie ce vrea să transmită. „Fă sau nu fă. Nu există «a încerca»”, mi-a spus, citându-l pe Yoda din Star Wars. A fost, poate, unul dintre puţinele momente în care am simţit că cel pe care îl intervievez îmi schimbă pe loc un reflex de limbaj – şi, odată cu el, o stare de gândire. „Cuvintele pe care le folosim ne ţin fie blocaţi, fie ne împing spre acţiune”, a adăugat. Am înţeles atunci şi de ce. Ron Kaufman trăieşte după propriul dicton: „Gândeşte ca un filosof. Vorbeşte ca un şofer de camion. Predă ca o bunică”.

    Descendent dintr-o familie de dascăli – „bunica mea a predat la grădiniţă 40 de ani, mama mea la liceu 20 de ani, iar strămoşii mei erau rabini” –, se consideră la rândul lui un profesor, dar la o altă scară. „Fundamental, ce fac eu? Predau. Sunt profesor. Restul – că sunt speaker, autor sau mentor – sunt doar forme diferite ale aceleiaşi meserii.” Cu alte cuvinte însă, Ron Kaufman este unul dintre cei mai cunoscuţi experţi globali în servicii, cultură organizaţională şi customer experience. Este autorul bestsellerului internaţional Uplifting Service şi fondator al Uplifting Service, companie de training şi consultanţă cu proiecte în peste 60 de ţări. Născut în Statele Unite, dar cu rădăcini familiale în România, Kaufman şi-a construit cariera în jurul ideii că serviciile excepţionale nu sunt un lux, ci fundamentul succesului unei organizaţii şi al unei societăţi sănătoase. De-a lungul anilor, a colaborat cu companii din Fortune 500, cu guverne şi universităţi de top, fiind considerat un „guru al serviciilor” de către Global Gurus (Top 25). A fost invitat ca speaker în conferinţe internaţionale, în peste 40 de ţări, iar trainingurile sale sunt folosite ca modele pentru dezvoltarea culturii organizaţionale în industrii variate, de la aviaţie la tehnologie.

    În prezent, Ron Kaufman trăieşte în Singapore, de unde continuă să susţină organizaţii şi lideri din întreaga lume în transformarea serviciilor şi în construirea unei culturi a responsabilităţii şi acţiunii. L-am avut în faţă prin Zoom, cu câteva săptămâni înainte de evenimentul la care va participa deja, aproape în mod tradiţional, în România. În spatele lui, cel mai interesant studio pe care l-am văzut: pereţi acoperiţi de monitoare, dar ceea ce mi-a atras cel mai mult atenţia a fost biblioteca imensă de cărţi, un fundal care părea să-i ilustreze perfect evoluţia despre care a povestit. Dacă partea personală a conversaţiei a fost condimentată cu mustrări amicale şi analogii din Star Wars, partea de fond a interviului a adus în prim-plan temele care definesc cariera lui Ron Kaufman: cultura serviciilor, impactul tehnologiei, provocările leadershipului şi evoluţia societăţii româneşti. „Nu există client care să nu-şi dorească, la un moment dat, să se adreseze unui alt om”, a spus Kaufman, explicând de ce tehnologiile emergente precum inteligenţa artificială nu pot substitui complet interacţiunea umană. „Poate nu pentru lucrurile simple – programul de livrare, numărul de produse pe stoc – dar când ajungem la decizia finală, vrem un om în faţa noastră. Vrem să ştie ce s-a întâmplat până atunci şi să spună: Am înţeles. Te ajut eu.” 

    România nu a lipsit din discuţie. Kaufman s-a întors la originile sale – „bunicul meu era din Plopana, lângă Bacău” – şi a vorbit despre diferenţele majore dintre oraş şi sat, în special în educaţie. „Cine are responsabilitatea să îmbunătăţească şcoala la sate? Dacă spui guvernul, e parţial adevărat. Dar şi un individ poate face ceva. E nevoie de organizatori, de practicieni, de finanţatori, de oameni generoşi care să meargă să vorbească cu copiii. Avem nevoie ca fiecare să facă ceea ce poate.” În acel sat, a primit şi o lecţie despre memorie şi istorie. „Un bărbat a recunoscut numele meu de familie – Kaufman. Mi-a spus: atunci când evreii au venit, a fost bine. Au deschis prăvălii şi ne-au permis să facem comerţ între sate. Ştii ce înseamnă Kaufman în germană? Negustor. Şi ce face un negustor? Ia ceva de aici, duce acolo, apoi invers. Deschide lumea.”

    De aici, Kaufman a extins reflecţia către comunitatea evreiască din România interbelică. „A fost o vreme când erau 700.000 de evrei români. Apoi a venit războiul, România s-a aliat cu naziştii şi jumătate au dispărut. Cealaltă jumătate a plecat în Israel sau a reuşit să scape. Dar povestea acelui sat mi-a arătat cât de mult poate conta un grup mic de oameni care creează punţi între comunităţi.” De la trecut, conversaţia s-a mutat spre prezent şi provocările României. „Bacăul se dezvoltă, dar satele rămân sate. Şi ştim că România are o problemă serioasă cu sistemul de educaţie. Diferenţa dintre oraş şi sat e uriaşă.” Întrebarea pe care o pune este una incomodă: cine are responsabilitatea să reducă aceste decalaje? „Dacă spui guvernul, e parţial adevărat. Dar poate şi un individ să facă ceva. Am citit despre Teach for America. Au întrebat profesori foarte buni: aţi fi dispuşi să mergeţi un an sau doi într-o zonă defavorizată? Şi mulţi au acceptat. Unii au mers să predea profesorilor, alţii să facă programe intensive cu elevii. Ideea e că există oameni dispuşi să ajute, dar nu toţi pot organiza. De aceea avem nevoie de organizatori. De practicieni. De finanţatori. De oameni generoşi. Avem nevoie de comunităţi care să facă fiecare ce poate.”

    Tema centrală a carierei lui Ron Kaufman este cultura serviciilor. În opinia lui, prea mulţi lideri se rezumă la declaraţii vagi. „Am întâlnit lideri care spun: vreau ca echipa mea să aibă asta în ADN. Dar cum faci asta? Le faci o injecţie? Nu. Trebuie să le dai un set de instrumente. Uneltele potrivite, sprijin, timp, explicaţii, încurajare. Aşa se construieşte un skill set. Şi când oamenii reuşesc, când văd că funcţionează, se schimbă şi mentalitatea.” Pentru a ilustra, a apelat la o metaforă domestică: „Dacă un copil de 11 ani vrea să coacă o prăjitură, nu-i dai doar o carte de bucate. Trebuie să-l înveţi despre ingrediente, temperatură, timp. Şi când face prima pâine bună, e mândru şi vrea să repete. La fel e şi cu serviciile. Succesul mic generează dorinţa de a continua.” Când vine vorba despre inteligenţa artificială, Kaufman are un mesaj clar: „AI este la scară de electricitate.” Şi explică prin comparaţii simple: „Lumina a trecut de la lumânare la bec. Apa caldă, de la lemne pe foc la un întrerupător. AI este la aceeaşi scară. Va schimba lumea, chiar dacă nu ştim cum va arăta exact 2030, 2040 sau 2050.” Dar, avertizează el, tehnologia nu poate elimina complet omul. „Pentru întrebări simple – programul de livrare, câte produse sunt pe stoc – da, AI-ul e suficient. Dar când clientul ia decizia finală, vrea un om. Vrea pe cineva care ştie ce s-a întâmplat până atunci şi care spune: Am înţeles. Te ajut.” Deocamdată, există însă o deconectare: „AI-ul e aici, oamenii sunt aici. Dar încă nu sunt bine integrate. Suntem abia în primii ani”.

    Kaufman a revenit la România, de data aceasta cu un comentariu despre scena politică. „Aţi fost aproape să aveţi alt rezultat la alegerile prezidenţiale. Dar aveţi acum un preşedinte care a câştigat de două ori premiul internaţional la matematică. E un alt nivel de calificare decât să fii doar prietenul cuiva. Mergeţi în direcţia bună.” Însă avertizează că schimbarea nu se face doar de sus în jos. „Primul pas este să încetăm să ne plângem. Dacă te plângi şi spui nu mai accept asta, aşa că fac altceva – bine. Dar dacă doar te plângi, intri în resemnare, resentiment sau cinism. Şi acestea sunt stări extrem de puternice, care te blochează.” A încheiat cu o metaforă simplă şi memorabilă: „La început, trebuie să lupţi cu pietrele şi buruienile. Dar vine un moment când nu mai lupţi, ci ai grijă de sol, de apă, de plante. Atunci nu mai e luptă, e creştere”.

    Întrebat cum se defineşte, Kaufman a rezumat cu o formulă care i-ar putea fi motto:

    „Gândeşte ca un filosof – nu lua niciun cuvânt de bun.

    Scrie ca un şofer de camion – foloseşte un limbaj simplu.

    Predă ca o bunică – cu inimă mare şi răbdare”.

    „Chiar dacă cei mici greşesc, îi iubeşti oricum”, a adăugat, zâmbind.

    În fond, poate tocmai această combinaţie  – explică de ce Ron Kaufman este considerat unul dintre cei mai importanţi gânditori în domeniul serviciilor. Sau, cum preferă el să spună simplu: „Fundamental, eu predau”.    

     

    Cine este Ron Kaufman?

    1.  Expert global în servicii, cultură organizaţională şi customer experience;

    2. Autorul bestsellerului internaţional Uplifting Service;

    3. Fondatorul companiei de training şi consultanţă Uplifting Service, cu proiecte în peste
    60 de ţări;

    4. A lucrat cu companii din Fortune 500, guverne şi universităţi de top;

    5. Considerat un „guru al serviciilor” (Top 25 Global Gurus);

    6. Vorbitor internaţional, invitat în conferinţe din peste 40 de ţări;

    7. Născut în SUA, cu rădăcini familiale în România;

    8. Trăieşte în Singapore şi îşi continuă misiunea de a ajuta liderii şi organizaţiile să construiască o cultură a serviciilor şi a responsabilităţii.


    Câteva idei din interviul cu Ron Kaufman:

    Cuvintele contează: „Fă sau nu fă. Nu există a încerca.”

    Serviciile excepţionale nu vin din lozinci, ci din instrumente concrete.

    AI e o revoluţie comparabilă cu electricitatea, dar omul rămâne indispensabil.

    Schimbarea socială începe când încetăm să ne plângem şi trecem la acţiune.

    Leadershipul autentic înseamnă să creezi o cultură care hrăneşte creşterea, nu lupta permanentă.