BusinessMagazin

Blog

  • Cine este Sam Altman, co-fondator şi CEO al OpenAI, startupul din tech care a creat ChatGPT, celebra platformă de inteligenţă artificială despre care vorbeşte toată lumea. La doar 19 ani pleacă de la prestigioasa universitate Stanford şi creează prima sa aplicaţie

    Sam Altman este un nume mai puţin cunoscut publicului, dar foarte bine ştiut în lumea tehnologiei şi antreprenoriatului. Altman este CEO-ul OpenAI, un startup din domeniul tehnologic care se ocupă cu dezvoltarea inteligenţei artificiale. De asemenea, la 32 de ani el conducea Y Combinator, cel mai important accelerator de startup-uri din Silicon Valley, care a creat giganţi precum Airbnb şi Dropbox, scrie Business Insider.

    Sam Altman şi-a început călătoria în universul tech în 2005, odată cu fondarea companiei  Loopt, care a creat o aplicaţie de reţea socială bazată pe locaţia utilizatorilor. Loopt a fost prima victorie a lui Altman, iar reuşita l-a făcut pe acesta să devină foarte căutat de către startup-uri, printre care s-au numărat Airbnb, Instacart şi Reddit. De asemenea, el a fost şi un investitor timpuriu în mai multe companii de succes printre care se numără Instacart şi Stripe.

    La doar 19 ani, Altman a renunţa la prestigiosul Standford pentru a crea Loopt, pe care a vândut-o ulterior în 2012. În 2014 el preia tronul Y Combinator de la Paul Grahm. În prezent, Atlman petrece 80% din timpul său ajutând alte startup-uri să se dezvolte, iar restul de 20% este dedicat altor proiecte.

    Amprenta pe care a lăsat-o Sam Altman în cadrul OpenAI l-a plasat pe acesta în lumina reflectoarelor atunci când vine vorba despre inteligenţa artificială şi impactul acesteia asupra societăţii. Sub conducerea sa, OpenAI a devenit una dintre cele mai important organizaţii care se ocupă de dezvoltarea inteligenţei artificiale, lucrând în acelaşi timp la cercetări revoluţionare în domenii precum prcesarea limbajului, robotică şi modelele generative.

    Sam Altman s-a născut pe 22 aprilie 1985 în Chicago, Illinois. A crescut în St Louis, Missouri, şi a urmat cursurile şcolii John Burroughs. Atunci când vine vorba despre studiile sale superioare,e Altman a urmat cursurile Universităţii Stanford, unde a aprofundat informatica. Averea acestuia este estimată la aproximativ 2 miliarde de dolari.

    Tânărul antreprenor a atins prima dată statutul de miliardar în ianuarie 2023 după ce OpenAi a obţinut o finanţare importantă din partea Micrososft, care a evaluat compania lui Altman la 30 de miliarde de dolari.

    Open AI, compania lui Sam Altman, a lansat în noiembrie 2022 ChatGPT, care a început să facă în scurt timp valuri în mediul online. Programul de inteligenţă artificială poate realiza diferite task-uri, de la scrierea unor articole, până la scrierea unor poezii, partituri, şi chiar linii de cod pentru programatori.

    Chatbotii care folosesc inteligenţa artificială folosesc cantităţi uriaşe de date şi algorimi complecşi pentru a face predicţii cu privire la utilizarea cuvintelor şi pentru a le oferi sens. Aceştia nu numai ca folosesc o cantitate impresionantă de de informaţii şi deţin un vocabular vast, dar şi înţeleg cuvintele odată puse într-un context. Aceste abilităţi la permit să imite tiparele de comunicare, în timp ce oferă informaţii solide.

    Sursa foto: Business Insider

  • Controlul Marilor Averi: cine este ieşeanca care a strâns 1,6 milioane de euro dintr-un salariu de 500 de lei

    Gabriela Brînză a împrumutat societatea la care soţul era acţionar cu 1,6 milioane de euro. Conform datelor oficiale, în cei doi ani în care a dat cu împrumut aceste sume fabuloase, femeia a înregistrat venituri de maxim 500 de lei lunar şi 6 lei din dividende.

    ANAF a verificat veniturile şi cheltuielile Gabrielei Brînză, familia acesteia reuşind să tergiverseze controlul timp de 500 de zile. Suma ascunsă de ANAF era mult mai mare, însă, întrucât la finalul verificărilor s-a constatat că pentru veniturile nedeclarate în anii 2014 s-a împlinit termenul de prescripţie, inspectorii au procedat la emiterea titlurilor de creanţă doar pentru sumele nedeclarate în anul 2015.

    Sume nedeclarate şi ascunse de Fisc au fost descoperite şi la fiica familiei Brînză, Andreea. Omul de afaceri Cornel Brînză controlează firma Con Ted Company SRL, societate care derulează zeci de contracte publice pentru lucrări edilitare de construcţii. Anterior, aceeaşi activitate se desfăşura prin firma Ted Construct, care a fost falimentată şi a făcut obiectul cercetărilor DIICOT într-un dosar ce vizează infracţiuni financiare

    Gabriela Brînză, soţia omului de afaceri Cornel Brînză, a fost verificată de către inspectorii fiscali de la „controlul marilor averi”. Misiunea de control a început în anul 2020 şi s-a finalizat abia în vara lui 2022. ANAF a verificat veniturile şi cheltuielile Gabrielei Brînză din anii 2014 – 2015 pentru a vedea dacă a declarat corect veniturile. După 509 zile de verificări, inspectorii ANAF au constatat că Gabriela Brînză nu poate justifica peste 1,6 milioane de euro. Sumele nejustificate apar ca împrumuturi acordate de către persoana fizică societăţii Ted Construct SRL, la care soţul, Cornel Brînză, era asociat şi administrator. Toate tranzacţiile s-au derulat cash, deşi sumele tranzacţionate sunt impresionante. Conform datelor oficiale, în cei doi ani în care a dat cu împrumut aceste sume fabuloase, Gabriela Brînză a înregistrat venituri de maxim 500 de lei lunar şi 6 lei din dividende! Cum a fost posibil ca o persoană să acorde cu împrumut sume de bani mai mari de 630 ori decât venitul oficial?! Familia Brînză a încercat să blocheze şi să tergiverseze investigaţia ANAF (controlul depăşind durata de 500 de zile), reuşind parţial să obţină prescripţia pentru faptele comise în anul 2014. În faţa inspectorilor, familia Brînză a depus documente privind tranzacţii de milioane de euro derulate cash între persoane fizice pentru a demonstra provenienţa banilor folosiţi pentru împrumuturi. În urma verificărilor, ANAF a considerat documentele ca fiind fictive şi s-a limitat doar în a le elimina ca probe, fără a sesiza organele de cercetare penală în privinţa falsurilor. 7IAŞI vă prezintă în ediţia de astăzi o primă parte a investigaţiei care arată adevărata faţă a aşa-zişilor milionari ai Iaşului.

    Cititi mai multe pe www.7iasi.ro/

  • Capitalistul săptămânii: William Worthington Bain Jr.

    Pentru a face business, unii „calcă pe cadavre”. A fost şi cazul lui William Worthington Bain Jr., care nu s-a dat în lături de a lua cu el, când a fondat Bain & Company, astăzi una dintre cele mai mari firme de consultanţă din lume, atât foşti clienţi, cât şi o parte din echipa fostului angajator.

     

    William Worthington Bain Jr. s-a născut pe 30 iulie 1937 în Johnson City, Tennessee. Antreprenorul a urmat cursurile East Tennessee State College, iar mai apoi s-a înscris la Universitatea Vanderbilt, unde s-a licenţiat în istorie.

    După absolvire a lucrat pentru o scurtă perioadă la o fabrică de prelucrare a fierului, înainte de a se angaja ca director de dezvoltare a şcolii din Vanderbilt. Din acest rol l-a întâlnit pe Bruce Henderson, fondatorul companiei Boston Consulting Group. În 1967 s-a alăturat echipei acestuia, având un salariu de 17.000 de dolari pe an.

    În scurt timp, era văzut de toată lumea ca succesor al lui Henderson, însă în 1973 a decis să demisioneze şi să îşi pornească propria firmă de consultanţă, Bain & Company. În scurt timp a reuşit să obţină doi dintre clienţii fostului angajator, companiile Black & Decker şi Texas Instruments, atrăgând în echipă şi câţiva foşti colegi. În 1984 a pus şi bazele firmei de private equity Bain Capital, numindu-l în rolul de CEO pe unul dintre partenerii săi de business de la acea vreme, Mitt Romney.

    Ulterior, a fondat o nouă companie, Bain Willard, alături de Ralph R. Willard, preşedinte în cadrul Bain Capital. De-a lungul timpului a fost, de asemenea, director al Hinckley Yachts, o companie care produce şi comercializează ambarcaţiuni de lux.

    În paralel cu activitatea antreprenorială, fondatorul s-a implicat activ şi în numeroase acţiuni caritabile, dar şi în mediul educaţional, fiind, printre altele, membru al consiliului Universităţii din Vanderbilt, al cărei absolvent era.

    Antreprenorul a fost căsătorit de trei ori şi a avut patru copii. Bolnav de Alzheimer, el a murit la vârsta de 81 de ani în reşedinţa sa din Florida, în 2018.

    În prezent, Bain & Company deţine birouri în 63 de oraşe din 39 de ţări, are o echipă de 15.000 de angajaţi şi a înregistrat, la nivelul anului trecut, venituri de 4,8 miliarde de dolari. Bain & Company, McKinsey şi Boston Consulting Group sunt numite adesea, în industria firmelor de management şi consultanţă, The big 3 sau MBB.  

     

    Carte de vizită

    1. S-a născut pe 30 iulie 1937 în Johnson City, Tennessee;

    2. A urmat cursurile Universităţii Vanderbilt şi s-a licenţiat în istorie;

    3. În 1963 s-a angajat la Boston Consulting Group;

    4. La şase ani distanţă, cu experienţa dobândită din rolul de angajat a pus bazele propriei companii de consultanţă, Bain & Company, lansând apoi alte două firme, Bain Capital şi Bain Willard;

    5. A avut patru copii şi a murit în 2018.

  • Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Tinerii din România – imaginea de ansamblu: pe primul loc în UE la riscul de sărăcie, pe primul loc după limbile străine studiate, pe primul loc ponderea tinerilor care părăsesc şcoala înainte de absolvire

    Un raport al Eurostat despre tinerii din Uniunea Europeană arată că tinerii din România trăiesc într-un sistem care nu le sprijină pe deplin dezvoltarea educaţională sau profesională, însă în anumite privinţe reuşesc să se facă remarcaţi. 

    ♦ Tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani reprezintă 15,8% din populaţia totală a României ♦ Aproape toţi elevii de liceu din România, adică 98,1%, studiază două sau mai multe limbi străine, pe primul loc în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene ♦ România este pe primul la ponderea tinerilor care părăsesc educaţia înainte de absolvire ♦ În ceea ce priveşte absolvenţii de studii superioare, România este pe ultimul loc în UE, cu o pondere de 24,8% ♦ Circa 21,4% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani nu era integraţi în piaţa muncii şi nici în sistemul de educaţie.

    Un raport al Eurostat despre tinerii din Uniunea Europeană arată că tinerii din România trăiesc într-un sistem care nu le sprijină pe deplin dezvoltarea educaţională sau profesională, însă în anumite privinţe reuşesc să se facă remarcaţi. Astfel, tinerii români sunt pe primul loc în UE la riscul de sărăcie, pe primul loc după limbile străine studiate, cât şi pe primul loc ponderea tinerilor care părăsesc şcoala înainte de absolvire, printre altele.

    Tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani reprezentau 15,8% din populaţia totală a României în anul 2021, a zecea cea mai mică pondere dintre ţările membre UE. Cea mai mică pondere e în Bulgaria, de 14,2%, iar cea mai mare este în Cipru, de aproape 21%. Ponderea tinerilor în populaţia UE a fost de 16,3 %. Danemarca şi Olanda au fost singurele state membre ale UE care au înregistrat o pondere mai mare a tinerilor în 2021 decât în 2011.

    În medie, tinerii români pleacă de acasă la vârsta de 28 de ani, a unsprezecea cea mai mică vârstă din UE. La nivelul Uniunii Europene, vârsta medie estimată la care tinerii plecat din casa părintească a fost de 26,5 ani: pentru femei, vârsta a fost de 25,5 ani, iar pentru bărbaţi a fost de 27,4 ani. Cele mai mari vârste medii au fost observate în Portugalia (33,6 ani) şi Croaţia (33,3 ani), în timp ce cele mai mici au fost în Danemarca (21,3 ani), Finlanda (21,2 ani) şi Suedia (19,0 ani).

    Aproape toţi elevii de liceu din România, adică 98,1%, studiază două sau mai multe limbi străine. Cu această pondere, ţara noastră ocupă primul loc în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene.

    „Capacitatea de a vorbi mai mult de o limbă promovează dialogul intercultural şi îmbunătăţeşte capacitatea de angajare. În 2020, 62,3 % dintre elevii din ciclul secundar inferior din UE au învăţat două sau mai multe limbi străine. Pentru elevii din ciclul secundar superior, ponderea a fost oarecum mai mică, la 54,2%”, scrie raportul Eurostat.

    România este pe primul la ponderea tinerilor care părăsesc educaţia înainte de absolvire, cu o medie de 15,3% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani în anul 2021.

    Cei care părăsesc timpuriu educaţia şi formarea profesională sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani care au absolvit cel mult învăţământul secundar inferior şi care nu au fost implicaţi în educaţie sau formare continuă. În UE, în 2021, 9,7 % dintre tineri au părăsit timpuriu educaţia şi formarea: pentru femei ponderea a fost de 7,9 %, iar pentru bărbaţi a fost de 11,4%.

    Pe primul loc în clasament a fost România, cu 15,3%, iar pe ultimul loc a fost Croaţia, cu o pondere de 2,4%.

    În ceea ce priveşte absolvenţii de studii superioare, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu o pondere de 24,8% de absolvenţi de învăţământ superior din rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani în anul 2021. Cea mai mare valoare a fost în Luxemburg, de 62,5%, iar media UE a fost de 41,6%.

    Dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani, puţin peste două cincimi (41,6 %) din populaţia UE a absolvit cel puţin un nivel de învăţământ terţiar. Această pondere a fost considerabil mai mare pentru femei (47,0 %) decât pentru bărbaţi (36,3 %). Cea mai mare diferenţă de gen a fost în Slovenia, unde ponderea femeilor a fost cu 25,2 puncte procentuale peste cea a bărbaţilor, în timp ce cea mai mică diferenţă a fost înregistrată în Germania, de 1,6 puncte mai mare pentru femei.

    Aproape 38% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani sunt integraţi în piaţa muncii, a cincea cea mai mică valoare dintre ţările membre UE. Cea mai mică pondere a fost în Grecia de 29,7%, iar cea mai mare a fost în Olanda, de 77%.

     În UE, ponderea tinerilor care aveau un loc de muncă în 2021 a fost de 47,4 %, reflectând faptul că mulţi tineri erau încă în câmpul educaţiei. Rata de ocupare a tinerilor din Olanda a fost mai mult decât dublă faţă de rata din România, Spania, Bulgaria, Italia sau Grecia.

    Circa 13% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani care erau integrate în piaţa muncii din UE lucrau pe cont propriu în 2021, o valoare mai mult decât dublă faţă de ponderea tinerilor, care a fost de 5,9%. Slovacia (13,8 %), Italia (12,0 %) şi Grecia (11,1 %) au avut cele mai mari ponderi de angajaţi liber-profesionişti în rândul tinerilor, în timp ce Germania (2,3%) a avut cea mai scăzută pondere.

    Circa 21,4% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani nu era integraţi în piaţa muncii şi nici în sistemul de educaţie, adică fac parte din categoria NEETs (neither in employment nor in education and training).

    În 2021, 13,1 % dintre tinerii din UE nu aveau nici un loc de muncă şi nici nu erau incluşi în programe de studiu şi formare profesională. Pentru femei, ponderea a fost de 14,5%, iar pentru bărbaţi a fost de 11,8%.

    România este la mijlocul clasamentului ţărilor membre ale Uniunii Europene după ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani care fumează zilnic, cu 15,7% în 2019.

    În 2019, puţin peste 17% dintre tinerii din UE fumau zilnic ţigări, în timp ce ponderea echivalentă pentru toate persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a fost de aproximativ 21,5%.

    În 2019, puţin peste unul din şase (17,1 %) tineri din UE fumau zilnic ţigări; ponderea echivalentă pentru toate persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a fost de aproximativ unul din cinci (21,5 %). O pondere mai mică a tinerilor a fost observată în toate statele membre ale UE, deşi diferenţa a fost relativ mică în Ungaria (0,2 puncte).

    România este pe primul loc în UE după ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani care sunt expuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială, cu o pondere de 36,1% în anul 2021.

    La nivel european, un sfert (25,3%) dintre tinerii din UE erau expuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2021. În 16 dintre statele membre UE ponderea a fost mai mare pentru tineri decât pentru persoanele de toate vârstele, în timp ce în alte 11 situaţia a fost inversă. Cea mai mare pondere în rândul tinerilor a fost înregistrată în România (36,1%) şi cea mai scăzută în Cehia (10,6%).


     

     

  • Probleme de corporatişti

    Pentru că interacţionăm permanent în cadrul interviurilor pe care le facem cu oameni din mediul corporate, ne-am întrebat, dincolo de provocările cu care se confruntă companiile despre care scriem, care sunt problemele prin care trec angajaţii lor la nivel individual. Cu ajutorul mai multor corporatişti din generaţiile MILLENNIALS şi Z şi a câtorva specialişti din mai multe domenii am identificat cinci probleme „mari şi late”. Care sunt acestea?

    1. Nu îşi permit să cumpere o casă

    „Momentan am mai amânat cumpărarea unei locuinţe pentru că dobânzile la credite sunt mari acum, preţurile apartamentelor noi sunt şi ele tot foarte mari, iar suprafeţele, din ce în ce mai mici. E şi o perioadă foarte instabilă economic, aşa că preferăm să mai stăm în chirie. Nici maşină nouă nu îmi iau încă pentru că preţurile sunt prea ridicate pentru ce primeşti, termenul de livrare e imens, cheltuielile implicate sunt şi ele mai mari pentru că la o maşină nouă îţi trebuie şi Casco, service-ul e mai scump şi nu prea merită investiţia având în vedere că traficul rutier din Bucureşti e din ce în ce mai aglomerat. În plus, dacă am investi în casă şi maşină nu am mai putea pleca în concedii. Preferăm aşa momentan”, spune Marian C., un corporatist de 34 de ani, care locuieşte cu iubita lui într-un apartament închiriat din Bucureşti, şi care ia în calcul un credit pe 20/30 de ani pentru o locuinţă de 100.000 de euro.

    „O bună parte din clienţii noştri sunt corporatişti, iar din activitatea noastră am putut constata că aceştia îşi achiziţionează cu credite propriile locuinţe în jurul vârstei de 27-30 de ani, când veniturile lor trec de pragul de aproximativ 5.000 de lei”, susţine Valentin Anghel, CEO şi fondator, AVBS Credit. Potrivit lui, de regulă, tinerii din ziua de azi întâi îşi finalizează studiile, îşi dezvoltă cariera, dobândesc stabilitate financiară şi apoi fac pasul cel mare, cumpărând prima lor casă, căsătoria fiind un alt factor decisiv în achiziţionarea primelor locuinţe. „Tinerii se mută la casele lor când îşi întemeiază propriile familii, iar când familia creşte ca membri, dar şi ca putere financiară, achiziţionează imobile mai mari prin credite. Aceasta e legea naturii, orice om îşi întemeiază la un moment dat un cuib: familia şi casa proprie.” În anul 2022, 80% din creditele intermediate de compania pe care o conduce au fost împrumuturi ipotecare, iar media valorii unui credit ipotecar, pe ţară, spune că este de 70.000 de euro, în general tinerii optând pentru perioada maximă de rambursare. „Aşadar, din practica noastră de anul trecut, bugetul mediu alocat de un tânăr pentru achiziţionarea unei locuinţe este de 70.000 de euro.” Executivul din fruntea AVBS Credit e de părere că cei decişi să-şi achiziţioneze locuinţe le vor cumpăra fără dubii în 2023, deoarece „creşterea inflaţiei, scumpirile şi/sau creşterea dobânzilor la creditele bancare sunt temporare”. „A trecut deja un an de când ne confruntăm cu această inflaţie, aşadar, cât poate să mai dureze?! Lucrurile se vor redresa, iar spre sfârşitul anului sperăm să vedem primele semne de îmbunătăţire. Dacă un om poate să achite acum rate bancare fără a se confrunta cu dificultăţi financiare, când vor scădea din nou dobânzile achitarea creditului va părea floare la ureche. În 30 de ani cât durează rambursarea unui credit ipotecar, orice om prinde cicluri de creşteri sau scăderi de dobânzi. Partea bună este că întotdeauna există soluţii de refinanţare pe care debitorul le poate folosi pentru a-şi transforma creditulul actual într-unul nou, mai ieftin, pe dobândă fixă.” El mai spune că este absolut firesc să vrei să ai o casă a ta şi că locuinţa proprie este nu un lux sau un moft, ci o necesitate. „În plus, dacă compari preţul chiriei cu dobânda unui credit ipotecar, o să constaţi că varianta de credit este mai ieftină, iar la vârsta pensionării nu îţi vei mai face griji în privinţa asigurării unui acoperiş deasupra capului, ci vei avea casa ta pentru care nu mai ai nimic de plătit. În puls, o locuinţă cu chirie nu prea devine niciodată acasă. Mai devreme sau mai târziu, orice om va dori să aibă propria casă.”

    Cât despre tinerii care nu au – şi accentuează cuvântul „încă” – o locuinţă, Valentin Anghel spune că aceştia se confruntă cu câteva îngrijorări universal valabile: se tem să contracteze un credit ipotecar pe 30 de ani pentru achiziţionarea unui imobil deoarece nu au încă suficiente informaţii despre această soluţie de finanţare, nu sunt siguri pe jobul lor, nu au încă suficienţi bani, au alte priorităţi sau, probabil, încă sunt ajutaţi sau influenţaţi de părinţi. „Însă cu cât amână mai mult momentul, cu atât va fi mai greu să obţină un credit ipotecar pentru achiziţionarea unei locuinţe. Vârsta înaintată scurtează perioada de rambursare a creditului, iar o perioadă de rambursare mai scurtă înseamnă o rată a creditului mai mare. Dar vine o vreme când orice om dobândeşte încredere în sine, iar asta conduce la evoluţie profesională şi financiară.” În fond, conchide el, nu putem sta la nesfârşit cu părinţii sau în chirie, mai ales dacă familia noastră creşte, iar necesitatea unui spaţiu propriu, pe care să îl putem configura aşa cum avem nevoie şi cum dorim, devine un „must have”. La rândul său, citând un studiu derulat pentru CEC Bank în octombrie 2022, Adina Călin, director Direcţia Produse şi Servicii Bancare a CEC Bank, remarcă faptul că, „alături de generaţia X (40-55 de ani), în rândul milenialilor găsim o pondere relativ ridicată a celor care s-au împrumutat pentru a-şi construi viitorul: circa 47% din respondenţii din ambele generaţii au credite în derulare”. Studiul citat mai arată că ponderea este mult mai mare decât în cazul generaţiei Baby Boomers (33,7%). „Interesant este că noua generaţie – generaţia mobilă, sub 25 de ani – pare să fie mult mai independentă, cu focus mult mai mare pe bugetare şi economisire şi o aplecare mai redusă către credite (21,4% au credite în derulare)”. Potrivit ei, per ansamblu, apetitul pentru credite de nevoi personale este însă similar indiferent de generaţie: circa 6,7% din respondenţi intenţionau să apeleze la un împrumut de nevoi personale în următorul an (anul curent – n. red.), cu o pondere de 6,5% în rândul millennialilor şi generaţiei Z şi de 6,9% în rândul generaţiei mobile (sub 25 de ani). Creditele ipotecare pe de altă parte sunt luate în considerare în special de membrii generaţiilor Millennials şi Z (pondere de 6%, faţă de o medie generală de 4%), în timp ce interesul pentru achiziţia unui astfel de credit este mai redus la nivelul generaţiei mobile (doar 3,5%).

    2. Nu au un stil de viaţă sănătos

    „Nu am un stil de viaţă sănătos (sport, dietă echilibrată) deoarece este greu de încadrat în programul meu. Am în medie 4 ore libere pe zi după programul de lucru şi prefer să fac altceva cu acel timp liber limitat. Plus că în acele 4 ore nu am inclus treburile casnice. Singura soluţie şi cea mai bună ar fi dieta, dar este greu de găsit un nutriţionist de încredere, iar investiţia pentru a apela la un astfel de specialist este destul de mare”, spune Alex P., un tânăr de 30 de ani care lucrează într-o corporaţie de tehnologie.

    Potrivit Mădălinei Ciobanu, nutriţionist dietetician, există două mari provocări în comportamentul alimentar al tinerilor corporatişti: prima este că ei îşi influenţează reciproc alegerile alimentare, aspect care îi predispune la creşterea aportului de alimente bogate în grăsimi, sare şi zahăr. A doua este capacitatea limitată sau dezinteresul de a-şi gestiona mai bine timpul, ceea ce nu le permite să-şi aducă la birou alimente sănătoase, problemele de creştere în greutate în generaţia Millennials fiind mai mari decât au fost în generaţia anterioară la aceeaşi vârstă. „Generaţia Millennials cheltuie mai mulţi bani pe alimente de tip fast-food şi mâncăruri preparate. De asemenea tind să petreacă mai puţin timp în bucătărie pentru a găti.” Femeile din generaţia Millennials, completează ea, se confruntă cu probleme de supraponderalitate şi obezitate, care generează dezechilibre hormonale, scăderea capacităţii de concentrare, deficite de vitamine şi minerale, probleme digestive (flatulenţă, constipaţie, reflux gastric, distensie abdominală, senzaţie de „prea plin”). Şi, cu toate că au cunoştinţe despre stilul de viaţă sănătos, nu le aplică în viaţa lor de zi cu zi. Asta spre deosebire de femeile din generaţia Z, care, deşi se confrunta cu probleme nutriţionale similare, sunt mult mai motivate să pună în aplicare un plan alimentar, să îşi îmbunătăţească obiceiurile alimentare, să aibă o relaţie mai bună cu mâncarea şi să îşi crească gradul de activitate fizică. „Bărbaţii din generaţia Millennials prezintă aceleaşi obiceiuri alimentare ca şi femeile din aceeaşi generaţie. Stresul crescut, sărirea meselor, mâncatul în exces, în special consumul crescut de alimente de tip fast-food, alimente procesate, fumatul, lipsa de activitate fizică, toate duc la creşterea de masă grasă, în special în zona abdominală.” Obezitatea abdominală, completează Mădălina Ciobanu, predispune la dezvoltarea sindromului cardio metabolic: colesterol crescut, dislipidemie, hipertensiune arterială, creşterea glicemiei, cu evoluţie spre boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2. Pe de altă parte, „bărbaţii din generaţia Z prezintă obiceiuri alimentare asemănătoare cu ale bărbaţilori din generaţia Millenials, dar, ca şi femeile din generaţia lor, sunt mult mai conştienţi de sănătatea lor fizică şi psihică. Bărbaţii din generaţia Z  tind să aibă o hrană bogată în proteine”. Astfel, cu toate că ambele generaţii de tineri, Generaţiile Millennials şi Z au obiceiuri alimentare nesănătoase, Generaţia Z este mult mai conştientă de importanţa unui stil de viaţă sănătos. „Generaţia Z are o abordare predominant holistică a conceptelor de sănătate- alimentaţia sănătoasă, gestionarea bună a stresului şi activitatea fizica regulata- aceasta fiind ca parte integrantă a sănătăţii lor fizice şi mentale.” Supraalimentarea cu alimente calorice şi sedentarismul, frecvente în rândul corporatiştilor, duc şi la supraponderalitate şi obezitate. Mădălina Ciobanu atrage atenţia că excesul ponderal este asociat cu numeroase probleme de sănătate: creşterea colesterolului LDL, scăderea colesterolului HDL, creşterea trigliceridelor (dislipidemia) cu evoluţie spre boala cardiovasculară, creşterea rezistenţei la insulină cu predispoziţia de a dezvolta prediabet şi diabet zaharat de tip 2, scăderea rezistenţei la efort, apneea de somn, ficatul gras, scăderea stimei de sine şi scăderea calităţii vieţii. Mai mult decât atât, adaugă ea, consumul crescut de alimente procesate, de tip fast food şi scăderea aportului de fructe şi legume pot fi asociate şi cu deficite de vitamine şi minerale: vitaminele din grupul B, vitamina C, potasiu, magneziu, deficitul de micronutrienţi afectând sistemul imunitar şi crescând predispoziţia la infecţii virale frecvente. Consecinţele unui stil de viaţă nesănătos, a alimentaţiei dezechilibrate şi a sedentarismului au un impact puternic şi asupra sănătăţii psihoemoţionale, notează Mădălina Ciobanu. Cele mai frecvente tulburări psihoemoţionale rezultate sunt: scăderea stimei de sine, iritabilitatea, nervozitatea, anxietatea, depresiea, tulburările de somn şi incapacitatea de a gestiona stresul. „Afecţiunile emoţionale sunt asociate cu un comportament de mâncat emoţional, cu manifestare predominantă în rândul femeilor din ambele generaţii, Millennials şi Z. Comportamentul de mâncat emoţional, asociat cu un stil de viaţă nesănătos, afectează, în mod direct şi sigur, sănătatea fizică şi emoţională.” Mai departe, alimentaţia nesănătoasă şi sedentarismul afectează şi capacitatea de munca, prin scăderea productivităţii, a capacităţii de concentrare şi instalarea rapidă a stării de oboseală psihică. „Alimentaţia sănătoasă şi creşterea gradului de activitate fizică au fost asociate cu îmbunătăţiri semnificative ale memoriei, capacităţii de concentrare, cu creşterea productivităţii la locul de muncă şi creşterea stării de bine.”

    Efectele nu se opresc aici. Mădălina Ciobanu subliniază faptul că problemele de sănătate fizică şi psihică, date de abordarea unul stil de viaţă nesănătos, au un impact major şi asupra relaţiilor sociale, atât la locul de muncă, cât şi în viaţă de familie, cuplu sau în relaţiile de prietenie. „Afectarea sănătăţii fizice şi psihice scad calitatea comunicării, cresc iritabilitatea şi nervozitatea, ceea ce duce la productivitatea scăzută la locul de muncă şi incapacitatea de a excela, de a construi relaţii de succes cu echipa. Mai mult de atât, relaţiile tensionate sunt prezente şi în viaţa de familie şi de cuplu, cu scăderea empatiei, echilibrului psiho-emoţional, a calităţii vieţii intime, crescând astfel riscurile de izolare socială şi dezvoltarea anxietăţii şi a depresiei.” Alexandru Buşilă, psihoterapeut şi fondator al proiectului Cortul Terapeutic, se declară totuşi optimist în legătură cu tendinţa românilor spre adoptarea unui stil de viaţă sănătos. „Eu cred că un stil de viaţă sănătos (să presupunem că am găsi o definiţie general acceptată) ori se moşteneşte (învăţat prin exemplu) de la părinţi/bunici în primii ani de viaţă, ori îl învăţăm forţaţi de viaţă după 35, 40 de ani. Faptul că sălile de fitness reprezintă o afacere în creştere în România, nutriţioniştii, terapeuţii şi psihoterapeuţii sunt din ce în ce mai mulţi şi din ce în ce mai căutaţi ne reliefează două aspecte: 1.Este o nevoie (deci oamenii au un stil de viaţă care necesită îmbunătăţiri) şi 2.Oamenii caută specialiştii de mai sus, deci stilul de viaţă al oamenilor este într-o continuă îmbunătăţire. E de bine, spun eu!”

    3. Nu îşi găsesc „jumătatea”

    „Dacă ne urcăm într-un satelit şi ne uităm de acolo către generaţiile Baby Boomers, Millennials şi Z, nu ne-am mai mira că cei din generaţiile X şi Z par că evită sau nu au noroc în dragoste”, susţine Alexandru Buşilă. De ce spune asta? „Există un bagaj toxic legat de ceea ce înseamnă o relaţie de cuplu, o familie, pe care atât generaţia Y cât şi Z l-au moştenit. Ambele generaţii în discuţie pot afirma cu uşurinţă că părinţii lor s-au înţeles bine din punct de vedere administrativ dar nu pot afirma acelaşi lucru şi din punct de vedere emoţional. Nu spun că Baby Boomers nu s-au iubit, Doamne fereşte!… Spun doar că atunci când iubirea s-a estompat nu au ştiut cum să o reaprindă, să o întreţină. Poate şi de aceea celor din generaţiile Y şi Z le este mai greu să se aşeze la casa (iubirea) lor. Au văzut nefericirea în cuplu şi le este teamă.” Mulţi, adaugă el, speră la relaţia perfectă şi de aceea nu o găsesc sau dacă o găsesc nu o recunosc, iar dacă o găsesc şi o recunosc nu ştiu sau nu sunt dispuşi să o întreţină. „Dar eu sunt optimist. Din ce în ce mai multe cupluri tinere apelează la terapie, caută să se elibereze de bagajul toxic moştenit şi cred că în cele din urmă vor accepta că iubirea dintr-o relaţie romantică necesită şi efort conştient şi continuu. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii: Sufletul pereche nu se naşte, sufletul pereche se face.” Eliza B. a lucrat timp de mulţi ani în mediul corporate iar apoi a renunţat la statutul de angajat pentru a-şi porni propriul business.  Ea crede că jobul este un loc propice in care să dezvolţi relaţii amoroase întrucât petreci mult timp alături de colegi atât la muncă, cât şi în afara progamului (ieşiri în oraş, excursii, teambuildinguri) şi ai, implicit, interese comune. „Pot fi relaţii comode şi confortabile, dar nu neapărat relaţii în care ţi-ai întâlnit jumătatea, persoana de care te simţi legată sufleteşte.” Mai spune că în prezent trăim vremuri în care până la 30-40 de ani tindem să ne dezvoltăm personal şi profesional, să ne descoperim, să ne dăm seama ce ne place, ce ne aduce împlinire şi cum putem să impactăm pozitiv lumea şi mediul înconjurător. „Dacă în această perioada nu îţi întâlneşti jumătatea sau o persoană potrivită cu care să-ti împărţi viaţa şi să întemeiezi o familie, preferi să te concentrezi pe alte aspecte ale vieţii.” În acelaşi timp, observă ea, multe cupluri ajung să se separe în jurul vârstei de 30-40 de ani pentru că simt că nu şi-au alocat timp pentu ei înşişi şi încep să se preocupe mai mult de interesele, pasiunile şi dezvoltarea lor personală şi profesională. „Consider că îţi poţi găsi jumătatea după 30-40 de ani, moment în care ai deja experienţă de viaţă, în relaţii, eşti mai asumat şi ştii mai bine ce vrei şi cum vrei să fie persoana de lângă tine. Însă, totodată presiunea societăţii este foarte mare şi multe persoane se căsătoresc şi au copii ca urmare a acestor presiuni, nu pentru că aşa simt şi îşi doresc.”  Pe aceeaşi temă, Alexandru Buşilă spune că, atunci când vine vorba de presiune, familia şi societatea se cam suprapun. „E una şi aceeaşi presiune. Ori îmi spune mama să fac un copil, ori imi „spune” societatea, vedem prieteni care au un copil pentru că părinţii le-au „spus” să facă pentru că aşa se face…Aici nu am prea multe de comentat. Fac doar un apel către aceaia care se gândesc să facă un copil (mai ales dacă prin asta vor să-şi salveze relaţia sau vor să mulţumească pe cineva din familie/societate ori s-au plictisit de viaţa lor), fiţi sinceri cu voi! Şi poate înainte de a aduce un suflet pe lume mergeţi(la un consilier, psiholog) să vedeţi ce implică acest lucru şi dacă sunteţi pregătiţi pentru a deveni părinţi.”

     

    4. Lipsa work-life-balance-ului

    „În ultimii ani au fost foarte puţine zile în care am lucrat doar 8 ore, conform programului. În multe situaţii am ajuns şi la 12 ore de lucru pe zi. Motivele au variat, de la lipsa de personal, la urgenţe apărute peste noapte şi chiar din cauza diminuării randamentului pe fondul oboselii deja acumulate. A fost o perioadă extrem de stresantă şi obositoare. În plus, după o zi de lucru de 10 ore într-un ritm alert, iese din discuţie un program pe plan personal, lucru care aduce şi mai multe frustrări”, spune Florina C., o angajată de 32 de ani a unei companii din domeniul financiar. Andrei Frunză, CEO, BestJobs, notează că în prezent, stările cu care se confruntă tinerii corporatişti au fost amplificate de schimbările recente din vieţile lor personale şi profesionale, cum a fost pandemia, care a transformat complet modul în care ne raportăm la job, lucru care s-a transpus şi în stilul de viaţă şi în realitatea cotidiană. De altfel, executivul spune că efectele acestor evenimente sunt vizibile la nivelul întregii societăţi „şi nu este de mirare că 50% dintre angajaţi declară că revenirea la job după perioada sărbătorilor a fost dificilă din cauza oboselii acumulate, aşa cum a reieşit într-un sondaj recent realizat de BestJobs”. Pe unii revenirea la birou i-a determinat chiar să îşi dea demisia, cum e cazul Ionelei S., o angajată de 24 de ani a unei companii din industria imobiliară. „Perioada pandemiei nu m-a afectat, şi nici lucrul remote. M-am simtit mult mai confortabil să lucrez de acasă, pentru că mi-am putut desfăşura toate activităţile mult mai bine şi fără stres. Odată revenită la birou însă, mi-am intrat cu greu în ritm. Mă simţeam foarte obosită, nu reuşeam să mă odihnesc suficient. Relaţia cu colegii, deşi iniţial una plăcută, a devenit pe parcurs foarte dificilă. Din acest motiv mi-am dat chiar demisia. Sarcinile nu erau împărţite corect şi ajunsesem să lucrez peste 10 ore, cu pauze foarte mici, mâncat pe birou. Ulterior, schimbându-mi jobul, dar lucrând tot de la birou, însă într-un mediu prielnic, am reuşit să îmi reintru în ritm şi să nu mai am probleme cu odihna sau stresul.” Aducând în discuţie şi burnoutul, Andrei Frunză remarcă faptul că acest fenomen este legat de stresul cronic acumulat şi starea de epuizare, la care se adaugă, de cele mai multe ori, lipsa de satisfacţie în raport cu activitatea derulată zilnic şi faptul că tinerii nu rezonează personal cu ceea ce fac. „Fenomenul burnout-ului este întâlnit frecvent în rândul acestor generaţii, fie din cauza standardelor ridicate pe care şi le impun, fie din cauze externe, cum ar fi relaţiile tensionate la job sau acasă, sau stresul generat în cadrul organizaţiilor de termene nerealiste şi volum de muncă exagerat.” El continuă spunând că, „din punctul nostru de vedere, ca specialişti în recrutare, jobul este o componentă majoră a echilibrului personal şi un factor esenţial pentru sănătatea emoţională. Jobul trebuie să-ţi ofere satisfacţie pe plan financiar şi psihologic, să te susţină în a-ţi trăi viaţa cu pasiune.” Există însă şi reversul medaliei. „Vedem că tinerele generaţii reuşesc totuşi să îşi gestioneze mai bine nevoile emoţionale, lucru care va duce, în timp, la o schimbare de paradigmă pe piaţa muncii. Tot mai mulţi candidaţi caută locuri de muncă ce oferă flexibilitate în program şi în modul de lucru, dar şi joburi mai bine plătite, care să le susţină stilul de viaţă. Astfel, şi angajatorii, care sunt în competiţie pentru talente, vor fi nevoiţi să adapteze stilul de lucru la noul profil al candidatului, lucru care se va traduce în aranjamente de lucru reciproc avantajoase şi abordări sănătoase privind jobul”, spune Andrei Frunză. Alexandru Buşilă subliniază la rândul său că membrii generaţiilor Y şi Z sunt cei pe care îi găsim la terase, la evenimente (cu şi fără copii), în cabinetele de psihoterapie, la atelierele de dezvoltare personală, la teatru. „Ei sunt cei care au inventat weekendul prelungit şi vânătoarea de oferte la zboruri. Toate cele de mai sus înseamnă socializare, călătorii, timp cu prietenii, hobby-uri.” Şi, cu toate acestea, completează psihoterapeutul, „pare că parcă nu mai avem timp pentru nimic. Ne concentrăm foarte mult pe gestionarea timpului, când, poate ar fi bine să ne concentrăm pe gestionarea vitezei. Cu cât viteza cu care trăim fiecare experienţă din viaţa noastră este mai mare, cu atât viaţa pare doar un start şi un finish fără drum. Dacă am încetini puţin, am simţi mai mult prezentul şi ne-am da seama că timp este”.

    Şi Sorina Faier, managing partner, Elite Searchers, spune că numărul tinerilor care nu doar că adoptă un stil de viaţă şi de muncă sănătos, ci îşi setează şi perspective clare asupra viitorului şi au totodată un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, făcând în acelaşi timp tot posibilul să-şi obţină dream job-ul e totuşi în creştere. De asemenea, adaugă ea, „din experienţele ultimilor ani, am observat că s-au mai împuţinat companiile care îşi ţin angajaţii peste program, la fel cum a scăzut şi numărul angajaţilor care sunt dispuşi să accepte statul peste program”. În primul rând, reprezentanta Elite Searchers subliniază că stilul alert şi cu ore suplimentare provoacă angajaţilor burnout şi de cele mai multe ori aceştia aleg să părăsească firma, chiar şi pentru un salariu mai mic, dar pentru un echilibru mai bun între viaţa personală şi profesională. „Recomandarea mea este ca fiecare companie să analizeze şi să intervină asupra cauzelor care fac angajaţii să stea peste program. Acestea sunt diverse, dar unele dintre cele mai comune sunt legate de volumul mare de lucru şi lipsa de personal, termene-limită prea strânse, un management defectuos al obiectivelor şi proiectelor. Totodată, nu puţine sunt cazurile în care angajaţii nu îşi gestionează bine timpul şi atunci sunt nevoiţi să stea peste program să-şi termine task-urile pe care altcineva mai organizat le-ar fi terminat în câteva ore.”

    5. Incertitudinea economică

    Pandemia, nesiguranţa financiară amplificată de inflaţie, incertitudinile economice şi întregul context social au afectat oamenii atât pe plan personal, cât şi profesional, spune Andrei Frunză, CEO-ul BestJobs. „De exemplu, dacă o persoană riscă să îşi piardă jobul din cauza recesiunii, viaţa sa va fi afectată inclusiv pe plan personal, aşa cum dacă se îmbolnăvea în timpul pandemiei, activitatea profesională avea de suferit. Specialiştii îndeamnă la echilibru, dar şi la dezvoltare personală prin terapie sau coaching, pentru a gestiona mai bine stările emoţionale şi a reuşi să delimităm presiunile de la job de cele personale.”

    La fel, Sorina Faier notează că, după pandemie, începutul războiului şi semnele unei crize economice, mulţi candidaţi au devenit din ce în ce mai anxioşi, se confruntă cu depresii sau epuizare, iar astfel le este afectată şi performanţa. „Însă am observat că au început să discute deschis şi să ceară ajutor specialiştilor în aceste probleme, ceea ce este un lucru foarte bun pentru că aşa îşi vor putea gestiona şi înlătura fricile, care aproape întotdeauna le afectează şi viaţa profesională, dar şi cea personală.”

    Aproape 61% dintre respondenţii cu vârste de sub 35 de ani ai unui sondaj citat de CNBC, proveniţi din zece ţări din întreaga lume, s-au declarat îngrijoraţi cu privire la finanţe, securitatea jobului sau în legătură cu faptul că nu îşi vor putea atinge obiectivele de carieră în următorii 10 ani. „Acest val de schimbări a fost brusc şi forţat, lăsând loc temerilor şi nesiguranţei să iasă la suprafaţă. Ulterior, timpul de adaptare a fost insuficient, evenimentele din spaţiul public, precum îngrijorările regionale cauzate de conflictul armat din zona sau legate de percepţia unei instabilitati financiare alimentată de inflaţie, nu au făcut altceva decât să amplifice stări de anxietate şi să creeze incertitudini în toate aspectele vieţii”, spune Andrei Frunză. Ideea e întărită de Alexandru Buşilă. „Războiul de lângă noi la început a creat anxietate, frică, panică. Nici nu cred ca s-a mai gândit cineva în februarie-aprilie 2022 la carieră şi strategii de creştere şi dezvoltare profesională. Ne-am gândit cum să supravieţuim în primul rând şi cum să ne protejăm familiile. Acum pare că ne-am obişnuit cu climatul politico-militar şi din nou ne gândim la realizările profesionale. Este adevărat că şi cei mai vechi angajaţi dar şi cei mai noi sunt mai reţinuţi în decizii. Din păcate, am auzit despre concedieri în masă la anumite companii. Există zvonuri şi analize care anunţă o criză financiară. Dar am auzit şi de demisii şi schimbarea locurilor de muncă. Totuşi se simte o nesiguranţă şi este normal să fie aşa. Poate tot răul este spre bine şi această situaţie ne determină să acţionăm precum croitorul bun – să măsurăm de zece ori şi tăiem o dată. Iar lecţia croitorului bun nu strică nici angajatorilor, nici angajaţilor”. Sfatul său e ca mai degrabă să lucrăm la a accepta că totul este relativ. „Decât să ne plângem de neclaritate, mai bine investim în adaptabilitate şi micşorăm rezistenţa la schimbare”. Nesiguranţa adusă de contextul pieţei i-a determinat pe tinerii care nu aveau încă un loc de muncă să accelereze în cursa pentru găsirea unui job. Bogdan Badea, CEO al eJobs, subliniază că tinerii din generaţia Z, care în curând vor reprezenta 40% din forţa de muncă globală, sunt în mod vizibil tot mai activi pe piaţa muncii, iar evoluţia spectaculoasă pe care au înregistrat-o tinerii s-a văzut mai cu seamă începând cu anul 2020, când pandemia a schimbat drastic regulile pe piaţa muncii. „Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost ca un duş rece pentru toată lumea, inclusiv pentru candidaţii tineri şi foarte tineri. Brusc, nu doar că au decis să nu mai amâne momentul în care să-şi ia primul job, dar au devenit şi mult mai serioşi şi mai responsabili în comportamentul lor de candidat (aplicări, interviuri, negocieri) şi, mai apoi, de angajat.” Potrivit lui, în 2022, 2,4 milioane de aplicări au fost depuse de candidaţii din categoria de vârstă 18-24 de ani, de patru ori mai multe decât în 2019. „Acest număr impresionant îi clasează pe locul al doilea la intenţia de angajare, după categoria de vârstă 25-35 de ani, în condiţiile în care în 2019 erau pe ultimul loc.” Incertitudinea vine şi la capitolul „economii”. „Generaţiile Millennials şi Z  au trecut deja prin două crize financiare, ceea ce se reflectă asupra bugetelor şi asupra avuţiei pe care au construit-o de-a lungul vieţii. 75% dintre reprezentanţii acestor generaţii (25-40 de ani) spun că nu au reuşit să strângă bani (economii de-o viaţă), faţă de o medie generală de 73,6%. Interesant este că cea mai tânără generaţie (sub 25 de ani) pare să fie mult mai responsabilă din punct de vedere financiar”, spune Adina Călin, reprezentanta CEC Bank. Potrivit ei, 31% din tinerii sub 25 de ani şi-au constituit un fond de urgenţă care să le acopere cheltuielile pe 3 luni, mai mare decât media generală, de 25,3%. Pentru un trai mai bun, pentru un stil de viaţă confortabil şi lipsit de griji, generaţiile Millenials şi Z sunt însă dispuse să facă şi sacrificii. 53% dintre tinerii generaţiei Z şi 45% dintre Millennials ar alege însă câştigarea unui venit mai mare versus mai multe zile de concediu, după cum arată un studiu al BestJobs, citat de Andrei Frunză. Multitudinea de evenimente şi schimbări din ultimii ani nu aşadar fără ecou în rândul tinerilor angajaţi. Alex P. spune că a învăţat din toate aceste experienţe să aibă o mentalitate de luptător. „Temeri şi incertitudini vor exista mereu şi am învăţat să nu las complet garda jos având în vedere situaţiile recente (războaie, COVID-19, inflaţie). M-am pregătit pentru orice situaţie prin a dobândi mai multe aptitudini şi prin a avea o sumă de bani salvată pentru urgenţe.”  ■

    „Dacă compari preţul chiriei cu dobânda unui credit ipotecar, o să constaţi că varianta de credit este mai ieftină, iar la vârsta pensionării nu îţi vei mai face griji în privinţa asigurării unui acoperiş deasupra capului, ci vei avea casa ta pentru care nu mai ai nimic de plătit. În plus, o locuinţă cu chirie nu prea devine niciodată acasă. Mai devreme sau mai târziu, orice om va dori să aibă propria casă.”

    VALENTIN ANGHEL, CEO şi fondator, AVBS Credit

     

    „Există un bagaj toxic legat de ceea ce înseamnă o relaţie de cuplu, o familie, pe care atât generaţia Y cât şi Z l-au moştenit. Ambele generaţii în discuţie pot afirma cu uşurinţă că părinţii lor s-au înţeles bine din punct de vedere administrativ, dar nu pot afirma acelaşi lucru şi din punct de vedere emoţional. (…) Poate şi de aceea celor din generaţiile Y şi Z le este mai greu să se aşeze la casa (iubirea) lor. Au văzut nefericirea în cuplu şi le este teamă.”

    ALEXANDRU BUŞILĂ, psihoterapeut şi fondator al proiectului Cortul Terapeutic

     

    „Alături de generaţia X (40-55 de ani), în rândul millennialilor găsim o pondere relativ ridicată a celor care s-au împrumutat pentru a-şi construi viitorul: circa 47% dintre respondenţii din ambele generaţii au credite în derulare.”

    ADINA CĂLIN, director Direcţia Produse şi Servicii Bancare a CEC Bank

     

    „Fenomenul burnoutului este întâlnit frecvent în rândul acestor generaţii, fie din cauza standardelor ridicate pe care şi le impun, fie din cauze externe, cum ar fi relaţiile tensionate la job sau acasă, sau stresul generat în cadrul organizaţiilor de termene nerealiste şi volum de muncă exagerat.”  

    ANDREI FRUNZĂ, CEO, BestJobs

     

    „Există două mari provocări în comportamentul alimentar al tinerilor corporatişti: prima este că ei îşi influenţează reciproc alegerile alimentare, aspect care îi predispune la creşterea aportului de alimente bogate în grăsimi, sare şi zahăr. A doua este capacitatea limitată sau dezinteresul de a-şi gestiona mai bine timpul, ceea ce nu le permite să-şi aducă la birou alimente sănătoase.”

    MĂDĂLINA CIOBANU, nutriţionist dietetician

     

    „Evoluţia spectaculoasă pe care au înregistrat-o tinerii s-a văzut mai cu seamă începând cu anul 2020, când pandemia a schimbat drastic regulile pe piaţa muncii. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost ca un duş rece pentru toată lumea, inclusiv pentru candidaţii tineri şi foarte tineri. Brusc, nu doar că au decis să nu mai amâne momentul în care să-şi ia primul job, dar au devenit şi mult mai serioşi şi mai responsabili în comportamentul lor de candidat (aplicări, interviuri, negocieri) şi, mai apoi, de angajat.”

    BOGDAN BADEA, CEO, eJobs

    SORINA FAIER, managing partner, Elite Searchers

    „Recomandarea mea este ca fiecare companie să analizeze şi să intervină asupra cauzelor care fac angajaţii să stea peste program. Acestea sunt diverse, dar unele dintre cele mai comune sunt legate de volumul mare de lucru şi lipsa de personal, termene-limită prea strânse, un management defectuos al obiectivelor şi proiectelor. Totodată, nu puţine sunt cazurile în care angajaţii nu îşi gestionează bine timpul şi atunci sunt nevoiţi să stea peste program să-şi termine task-urile pe care altcineva mai organizat le-ar fi terminat în câteva ore.”

     
     

     

  • Mişcare fulger făcută de ANAF în această lună. Verifică aici dacă eşti pe lista Fiscului

    ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabilor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante. Astfel, până la sfârşitul lunii ianuarie  ANAF va publica “lista albă” a contribuabililor corecţi pentru al patru trimestru al anului 2022.

    Această obligaţie, survine ca urmare a publicării în 2022 a Ordinului ANAF 1.923/2022 – Procedură din 1 noiembrie 2022 de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligaţii restante, publicată în Monitorul Oficial  nr. 1058 din 1 noiembrie 2022.

    Verificaţi aici “lista albă” a contribuabililor corecţi

    Condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili la întocmirea listei:

    a) sunt depuse, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;

    b) au achitate la scadenţă/termenul de plată prevăzut de lege, obligaţiile fiscale principale şi accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;

    c) nu înregistrează obligaţii bugetare restante la data întocmirii listei.

    În categoria contribuabililor care sunt cuprinşi în listă fac parte şi contribuabilii care se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 157 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, inlcusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.

    Având în vedere faptul că pentru o parte din obligaţiile declarative nu există un termen clar de depunere a declaraţiei (ex. declaraţia de accize se depune la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum, potrivit art. 346 alin. (3) din Codul fiscal – data cunoscută doar de către contribuabil), condiţia de declarare se verifică la data întocmirii listei, respectiv dacă până la această dată, sunt depuse toate declaraţiile, conform vectorului fiscal, indiferent de termenul legal de declarare.

     

     

  • Ce înseamnă când un candidat pentru un job insistă să primească oferta salarială scrisă?

    În sondaje, mulţi corporatişti se declară nemulţumiţi de actualul loc de muncă şi ar vrea să-şi schimbe jobul. Conform BestJobs, trei din patru angajaţi vor să schimbe jobul în 2023, cei mai mulţi fiind îngrijoraţi din cauza volumului crescut de muncă dacă angajatorul va recurge la reduceri de personal (74%). Alţii – 17% – se tem că veniturile vor scădea, iar 9% se tem că vor ajunge la burnout sau că angajator le va impune întoarcerea completă la birou. Conform BestJobs, pentru a-şi menţine stilul de viaţă şi în 2023, 75% dintre cei care au participat la sondaj declară că ar avea nevoie de o creştere salarială. În eventualitatea căutării unui nou loc de muncă, cele mai importante criterii vizate de candidaţi sunt salariul – 80%, mediul de lucru – 40%, volumul de muncă – 22% şi, atenţie, dimensiunea companiei şi implicit potenţialul acesteia de a rezista în faţa unei crize economice – 21%. Aceasta este partea oficială a răspunsurilor la sondaje. O bună parte dintre corporatiştii care declară că ar vrea să schimbe compania se duce la un interviu la concurenţă mai puţin pentru a-şi schimba jobul şi numele companiei unde lucrează, ei vizând mai degrabă obţinerea unei oferte scrise în urma interviului, pentru a se întoarce la propria companie şi a cere un salariu mai mare. În ultimul timp companiile, cei de la HR, nu vor să intre într-un război al ofertelor, al creşterilor salariale care să le afecteze bugetele de salarii, aşa că cer să vadă o ofertă scrisă de la un angajat dacă acesta spune că a primit o ofertă superioară din altă parte, dar nu ar pleca dacă ar primi aceeaşi ofertă de acolo de unde lucrează. Multe firme au ajuns să fie nervoase de acest joc al ofertelor, aşa că încearcă să evite războiul creşterilor salariale. Pe de altă parte, angajaţii care sunt căutaţi la interviuri într-un mod serios nu prea ar vrea să schimbe jobul şi nici compania, pentru că dacă ar face acest lucru ar fi în bătaia vântului crizei. De la un anumit nivel încolo, când salariile puse pe masă sunt ridicate, peste 2.000 de euro pe lună plus beneficii, nimeni nu ar vrea să rişte o mutare greşită. Nu sunt foarte multe companii, nici multinaţionale, nici româneşti, care oferă astfel de pachete salariale, iar în cazul în care fac o mutare greşită prin acceptarea unei alte oferte iar lucrurile nu merg, se pot trezi „în stradă”. Aşa că preferă mai degrabă să obţină o ofertă superioară scrisă în urma discuţiilor, cu care să se întoarcă în propria companie şi să obţină o majorare salarială. Piaţa românească rămâne în continuare tensionată, se caută în continuare oameni, dar mai degrabă pe poziţiile de entry-level. Pentru poziţiile superioare cererea nu este atât de mare, pentru că foarte multe locuri sunt deja date şi este greu să schimbi oamenii de acolo. În aceste condiţii, mulţi directori din HR, ştiind ce se întâmplă, preferă să nu mai facă oferte scrise, pentru a nu fi apoi „jucaţi” de angajaţi. În acel moment, fiecare parte riscă. Cu oferta verbală te poţi întoarce la locul de muncă cerând un salariu mai mare, pe care poţi să îl primeşti sau nu. În cazul în care nu-l primeşti, trebuie să te întorci la cel care ţi-a făcut oferta superioară şi să aştepţi să te angajeze. În cazul în care se întâmplă ceva în acest circuit, rămâi în aer. Specialiştii în recrutare spun că dacă cei care insistă la interviu la concurenţă să primească o ofertă salarială scrisă, mai degrabă vor să se ducă cu ea la propriul angajator pentru a forţa o majorare salarială decât să accepte jobul de la concurenţă.   ■

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • A murit una dintre cele mai cunoscute actriţe din lume. S-a stins din viaţă la doar 45 de ani

    Actriţa Annie Wersching s-a stins din viaţă din cauza cancerului, duminică dimineaţa devreme, a declarat pentru CNN Craig Schneider, publicistul ei, Craig Schneider. Wersching avea 45 de ani.

    Ea era cunoscută pentru rolul agentului FBI Renee Walker din serialul “24”.

    Wersching a asigurat, de asemenea, vocea lui Tess în jocul video “The Last of Us”. Neil Druckmann, directorul de creaţie al noului serial HBO Max “The Last of Us”, bazat pe joc, a scris pe Twitter despre decesul lui Wesching:

    “Tocmai am aflat că draga mea prietenă, Annie Wersching, a decedat. Tocmai am pierdut o artistă şi o fiinţă umană frumoasă. Inima mea este distrusă. Gândurile sunt alături de cei dragi ei”.

    Wersching a apărut în mod regulat în drame de televiziune de-a lungul anilor ’80 şi până în anii 2010. În 2007, ea a jucat rolul Ameliei Joffe în lunga telenovelă ABC “General Hospital”. Rolul ei de debut a venit în 2008, când a interpretat-o pe agenta FBI Renee Walker în serialul de succes al Fox “24”, jucând alături de Kiefer Sutherland pe parcursul celui de-al şaptelea şi al optulea sezon.

    Printre celelalte apariţii notabile ale lui Wersching se numără apariţiile din serialul “Bosch” din 2014 de pe Amazon Prime şi din serialul “The Vampire Diaries” de pe CW.

    Ea a interpretat-o şi pe regina Borg în “Star Trek Picard” în 2022.

  • Cinic vobind, războiul din Ucraina este cea mai mare oportunitate economică, politică şi militară pe care o are România pentru următoarele decenii

    În istoria noastră, multe evenimente pozitive sunt legate de războaie şi prăbuşirea unor imperii: rezultatul Primului Război Mondial şi căderea imperiului austor-ungar ne-au adus Marea Unire din 1918, prăbuşirea URSS a dus la căderea comunismului şi eliberarea noastră din punct de vedere politic, războiul din Iugoslavia a reprezentat un moment de cotitură pentru intrarea noastră în NATO în 2004 şi în Uniunea Europeană în 2006, după ce pierdusem primul val.

    Acum, războiul din Ucraina ne-a deschis din nou, după 15 ani de la intrarea noastră în UE, cea mai mare oportunitate militară, politică şi în primul rând economică pe care o avem şi din care putem trăi cel puţin următoarele două-patru decenii.

    Atacarea militară a Ucrainei de către Rusia lui Putin, care caută să recupereze gloria politică şi mediatică a unei superputeri – URSS – pentru că economic a pierdut orice luptă (Rusia, cu toate resursele naturale şi suprafaţa imensă, are un PIB de numai 1.500 de miliarde de dolari, în timp ce Statele Unite au 23.000 de miliarde, China – 17.000 de miliarde, iar Uniunea Europeană are 17.000 de miliarde), ne-a deschis nişte uşi unice:

    Militar – Americanii şi NATO trebuie să întărească din punct de vedere militar România, frontiera de Est a acestei Alianţe, ceea ce implică baze militare în ţară, cu toate investiţiile de rigoare. În joc sunt miliarde de dolari, care vin şi vor veni pentru construcţia şi consolidarea acestor baze militare. România devine punct cheie în strategia NATO referitoare la războiul din Ucraina şi împiedicarea Rusiei de a avansa dincolo de Ucraina.

    Politic – La finalul lui 2021, în plină criză politică internă, nimeni nu a înţeles decizia preşedintelui Iohannis, care a venit cu soluţia “utopică” a unui guvern PNL-PSD, ceea ce era de neconceput. Această soluţie, coroborată cu apariţia războiului, a făcut linişte pe scena politică. Dacă nu sunt sinucigaşe, cele două partide vor conduce ţara şi după alegerile de anul viitor. Mai mult decât atât, cele două partide vor fi ajutate de americani şi europeni să nu se împuşte reciproc, pentru că nimeni nu are interes ca scena noastră politică să sară în aer. Mai mult decât atât, economia, companiile şi liderii de business susţin această soluţie politică care aduce şi linişte în economie.

    Economic – Prin apariţia acestui război, România devine dintr-o dată un punct important pentru investiţii. Nu poţi să ai linişte militară fără linişte politică şi fără linişte economică. Washingtonul şi Bruxellesul au tot interesul ca economia României să fie stabilă şi să crească. Nimeni nu are chef ca România să deraieze din punct de vedere macroeconomic, valutar sau al finanţărilor externe şi interne.

    Pe masă sunt finanţări de 100 de miliarde de euro – fonduri europene şi PNRR, plus fondurile care vor veni din investiţii străine directe, de cel puţin 10 miliarde de euro pe an, investiţiile companiilor româneşti (la fiecare euro investiţie străină apare şi un euro investiţie românească) şi nu în ultimul rând investiţiile publice.

    Cred că aţi remarcat că în ultimul an au luat avânt ca niciodată lucrările de infrastructură. Practic se lucrează la foc automat, iar nordul ţării, cea mai văduvită zonă din punct de vedere al investiţiilor statului şi private, a devenit o prioritate. Cred că dacă Umbrărescu ar avea un număr triplu de oameni ar face în câţiva ani ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani. Pentru prima dată, principala problemă nu este legată de bani, pentru că bani sunt, ci de oameni care să lucreze.

    Prin reconfigurarea fluxurilor comerciale şi financiare globale din cauza pandemiei şi războiului din Ucraina, România va atrage mai multe investiţii străine. Deja se vede acest lucru, pentru că anul trecut ISD-urile au depăşit, pentru prima dată după 2008 (când am avut ISD-uri de 9 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie) 11 miliarde de euro. Iar aceste investiţii străine vor continua să vină.

    Planul de reconstrucţie al Ucrainei va ajunge în prima fază la 1.000 de miliarde de euro/dolari. Chiar dacă războiul este în plină desfăşurare şi o pace nu se vede la orizont, americanii deja fac planurile pentru anii sau deceniile de reconstrucţie.

    În primii ani Ucraina nu va putea acoperi intern necesarul de reconstrucţie pentru că nu are suficiente capacităţi de producţie, multe fiind distruse de război. Aşa că o parte din produse, servicii vor veni din alte ţări. România este cea mai aproape de zona distrusă de război, iar în aceste condiţii s-ar putea să vedem multe investiţii făcute în România care vor avea ca destinaţie de livrare Ucraina. Iaşiul, Suceava, Botoşani, Vaslui devin dintr-o dată puncte importante din punct de vedere logistic şi al locului de amplasare al investiţiilor.

    Din cauza distrugerii capacităţii de export a Ucrainei, pe mare şi pe uscat, porturile de la Galaţi, Brăila, Constanţa, lăsate în urmă din punct de vedere al investiţiilor, vor ajunge să fie o prioritate.

    Orice miliard care va cădea de la masa celor care decid modalitatea de reconstrucţie a Ucrainei va susţine România din punct de vedere economic.

    Având în vedere noul context, legat de accesul la resursele Rusiei, România este presată să caute prin sertare, ca să vadă dacă are resurse care au sens din punct de vedere comercial şi care pot acoperi lipsa unor resurse la nivelul ţărilor occidentale. Măcar aşa vom şti şi noi dacă “munţii noştri aur poartă”.

    Deşi este criză pe pieţele occidentale, multinaţionalele şi companiile româneşti nu au tăiat investiţiile, nu au dat oameni afară, nu au redus salariile. Inflaţia ajută companiile, chiar dacă taie din puterea de cumpărare a consumatorilor. Multă lume este conştientă că trebuie să rămână în piaţă cu orice preţ, pentru că sunt şanse mari ca economia să-şi revină mai rapid.

    Spre deosebire de criza anterioară, acum nu există o presiune pe guvern de a reduce drastic deficitul bugetar, adică de a strânge cureaua. Nu se pune problema de disponibilizări şi nici de tăieri salariale, ca în 2009-2010. Marii finanţatori externi au căzut de acord că deficitul bugetar al României va fi redus prin creşterea PIB-ului.

    Schimbarea condiţiilor economice din lumea occidentală – scăderea inflaţiei, mai rapidă decât aşteptările, evitarea recesiunii – a ajutat Ministerul Finanţelor să se împrumute în ianuarie pentru o bună parte din an, asigurându-şi necesarul pentru finanţarea deficitului bugetar din acest an şi a datoriilor care ajung la scadenţă, un necesar de finanţare de 160 de miliarde de lei. Fără presiunea Ministerului de Finanţe de a face rost de bani, piaţa bancară începe să aibă lichiditate, ajutând astfel dobânzile să scadă. Programul de garanţii pentru acordarea de credite de către bănci va continua, ceea ce va susţine acordarea de credite, şi în final economia. Bruxellesul va aproba aproape tot ce vine de la Bucureşti în materie de garanţii şi ajutoare de stat. Numai să avem ce să trimitem spre aprobare.

    Toată lumea este conştientă că România trebuie susţinută din punct de vedere economic pentru a fi o barieră împotriva expansiunii ruşilor şi o trambulină pentru reconstrucţia Ucrainei. Pandemia şi primul an de război ne-au adus 100 de miliarde de euro în plus la PIB, de la 220 de miliarde de euro la 320 de miliarde de euro, în acest an. Sigur americanii şi europenii ne vor ajuta să nu deraiem din punct de vedere politic şi militar, dar acum să vedem ce pun cei de la putere pe masă, astfel încât să profităm de războiul din Ucraina. Dacă nu ar fi venit războiul din Ucraina, nu am fi avut aceste oportunităţi.

  • Gigi Becali, un vietnamez, Horia Manda şi Radu Bugica au încheiat cele mai mari contracte de concesiune cu ADS în 2022

    Gigi Becali, patronul FCSB (echipă denumită înainte Steaua), Huynh Doan Mai Anh, un cetăţean vietnamez, Horia Dragoş Manda, membru al consiliului de administraţie al One United Properties şi Radu Bugica, membru în consiliul de supraveghere la Transelectrica, au încheiat cele mai mari contracte de concesiune cu Agenţia Domeniilor Statului (ADS) în 2022, conform unei analize făcute de ZF  pe baza datelor oferite de ADS.

    Gigi Becali a luat în concesiune 850 de hectare de teren din judeţul Tulcea şi a oferit o redevenţă de 2.433 de kilograme de grâu la hectar. Aceasta a fost cea mai mare suprafaţă concesionată în 2022 din patrimoniul statului, arată datele ADS. Al doilea cel mai mare contract de concesiune al ADS de anul trecut a fost încheiat cu Domeniile Dropia, companie în spatele căreia se află Huynh Doan Mai Anh, un cetăţean vietnamez, conform datelor Confidas.ro. Apoi, două mari contracte au fost semnate cu Domeniile Prince Matei, în spatele cărora se află mai mulţi antreprenori români, printre care Horia Dragoş Manda şi Radu Bugica.