BusinessMagazin

Blog

  • In spatele luptelor virtuale

    Adevaratele lupte se poarta in lumea calculatoarelor nu pe ecranele monitoarelor, in jocuri, ci in spatele acestora, intre actorii implicati: producatorii de componente hardware, de software sau intre distribuitori. Putini au ales si au avut taria sa se impuna ca arbitri in aceasta disputa. Finlandezii de la Futuremark au reusit. Cat sunt insa ei de corecti?

    Din ansamblul unui PC, placile video au devenit in ultimii ani o componenta de baza, fiind mai dorite de catre segmentul entuziast al posesorilor de calculatoare chiar decat ultimul tip de procesor, oricat de puternic ar fi acesta. Piata este dominata de doi mari producatori de procesoare grafice, compania americana Nvidia si cea canadiana ATI, chiar daca, in ansamblu, un rol important si o anume cota de piata il ocupa si solutiile oferite de Intel pentru sistemele ceva mai lipsite de pretentii, care ruleaza in special programe office, filme, muzica si internet. Importanta procesorului grafic in sistem este mare pentru ca acesta preia calculele si implementeaza tehnologiile ce creeaza imaginea afisata pe monitor; un procesor grafic are de regula un numar dublu de tranzistori fata de un procesor de sistem – 300 de milioane in cazul celui mai puternic chip produs de Nvidia.

    A avea in portofoliu cea mai puternica placa video a momentului nu este, pentru fiecare din cele doua companii, numai o chestiune de orgoliu: consumatorii vor fi influentati de aceasta in alegerea pe care o fac, chiar daca isi pot permite numai o placa video echipata cu un procesor grafic mai slab, adica mai ieftina. 

    „Indiscutabil, aplicatiile sofware influenteaza vanzarile de componente. Pe primul loc sunt sistemele de operare, urmate de jocuri si programele de benchmark“, spune Razvan Uluc, retail manager la Best Computers. Lansarea unui nou sistem de operare, cum este Vista, urmasul Windows XP al celor de la Microsoft, si cerintele de sistem ale programului, peste cele dintr-o configuratie medie actuala, ar putea determina, in opinia lui Razvan Uluc, cam jumatate din posesorii de PC sa isi schimbe configuratia calculatorului sau sistemul in intregime. In cazul jocurilor sau al benchmark-urilor, impactul este mai redus, 5 – 10 procente din piata; valoric, in schimb, lucrurile se schimba, pentru ca respectivii consumatori cumpara cele mai scumpe componente. „Jocul Doom a impulsionat, mai demult, decisiv, vanzarile de sisteme 386 si 486. Mai tarziu, Quake a fost determinant pentru vanzarile de placi video din gama Voodoo, iar anul trecut piata a reactionat la cerintele grafice ale jocurilor Farcry si Doom III“, spune Razvan Uluc.

    Si cum se determina puterea unui computer? Primul indiciu il ofera  comportamentul in jocuri, iar presa de specialitate chiar foloseste intens acest mod de testare. Dar aici intervin o multime de variabile: rezolutia la care ruleaza aplicatia, nivelul de detalii ales si, nu in ultimul rand, optimizarile software. Adica modul in care progamatorii jocului pot influenta, in functie de partizanatele celor din conducerile companiilor la care lucreaza, functionarea jocului pe un anumit echipament: un parteneriat al producatorului cu Nvidia, de exemplu, poate asigura un plus de performanta – un numar mai mare de cadre randate pe secunda, un nivel sporit al detaliului – posesorilor de placi video echipate cu chipseturi americane, in detrimentul echipamentelor furnizate de ATI.

    Ar trebui un benchmark, un program independent de masurare. Aici intervin finlandezii de la Futuremark, fosta MadOnion (Ceapa Nebuna), o companie cu doar 30 de angajati. Futuremark este furnizoarea seriei de benchmark-uri 3DMark, menite sa masoare performanta placilor grafice. Primul a fost lansat in 1999, iar ultimul saptamana trecuta. Programul este gratuit pentru utilizatorul comun si vandut, cu pana la 500 de dolari pentru varianta cu optiuni suplimentare de testare, companiilor producatoare de echipamente IT sau publicatiilor de specialitate. Evident ca marea masa de consumatori prefera varianta free; in plus, compania ofera doritorilor posibilitatea de a-si posta rezultatele obtinute pe site-ul companiei. Prezenta in respectivele topuri si mentinerea la varf este invidiata, dorita si… deschide portofelele. 3DMark nu este singurul produs al celor de la Futuremark, care mai au programe de testare a capabilitatilor sistemelor in ansamblul lor, precum si pentru evaluarea performantelor in mediu office. In total, mai mult de 30 de milioane de copii ale programelor de testare finlandeze au fost distribuite in lumea intreaga. 

    In plus, in baza rezultatelor furnizate de useri, compania a constituit o formidabila baza de date legata de cele 30 de milioane de computere, care poate oferi informatii relevante despre evolutia pietei PC-urilor: distributie geografica, echipamente sau software folosit. Baza de date creste saptamanal cu cate 50.000 de useri, si pentru fiecare computer finlandezii obtin informatii amanuntite, in jur de 300 de detalii separate.

    Din suita 3Dmark, varianta 2001 a fost o piesa de referinta, folosita si in prezent cu destul entuziasm. In urma cu trei ani compania a oferit 3Dmark 03, un test care incerca sa masoare forta bruta a sistemului video si care, intr-un mod subtil, avantaja placile ATI, aceasta dupa ce Nvidia a renuntat sa mai colaboreze cu Futuremark la programul de dezvoltare a testelor. Gurile rele mai vorbesc si de o suma de sapte milioane de dolari, evidentiata in bilantul ATI undeva la capitolul protocol si care pare sa fi sustinut cresterea nivelului de trai pentru 30 de finlandezi. O serie de optimizari ale driverelor Nvidia, menite sa sporeasca artificial performanta si sa asigure un punctaj mai bun, descoperite de cei de la Futuremark, au generat un razboi al comunicatelor intre cele doua companii.  ATI au pus si ei paie pe foc, desi nu sunt straini de astfel de optimizari, comunitatea fanilor din cele doua tabere a ridicat stindardele si s-au inclestat in dispute pe net, astfel incat pana la urma toata lumea a iesit sifonata din toata aceasta afacere. In final, lucrurile s-au mai calmat, dar 3Dmark 03 a fost folosit in teste de un numar redus de publicatii si site-uri de specialitate, fiindu-i pusa la indoiala credibilitatea.

    3Dmark 2005, in schimb, a primit aprecieri favorabile din partea comunitatii de gameri si a specialistilor, chiar daca a avut portia sa de controverse. Iar daca varianta din 2003 a starnit valuri, cea din acest an ar putea isca un adevarat tsunami. Pentru un ochi grabit, noul program ar putea parea o varianta cosmetizata a 3DMark 2005, pentru ca multe dintre vechile teste au fost pastrate, insa au fost imbunatatite din punct de vedere grafic, iar ansamblul solicita mult mai intens sistemul. Disputele ar putea aparea pentru ca balanta puterii se inclina de data aceasta spre Nvidia: testul foloseste intens si puncteaza suplimentar o serie de tehnologii folosite de compania americana si ignorate de ATI. Respectivele tehnologii fac imaginea mai „ochioasa“ – specialistii spun „eye candy“ – detalii suplimentare, umbre dinamice, jocuri de lumini – dar nu sunt foarte prezente in jocuri. Cel putin nu inca. In final, testul ajunge sa atribuie un numar aproximatix egal de puncte unui sistem echipat cu o placa video Nvidia din segmentul de mijloc si unuia inzestrat cu o placa ATI din clasa high-end, cu toate ca in utilizarea de zi cu zi egalitatea nu se regaseste. 

    In razboiul punctelor nimeni nu este ingeras, fiecare companie implicata incercand sa triseze intr-un fel sau altul, prin optimizari de drivere, „scurgeri“ de informatii menite sa denigreze produsele concurentei, incheierea de „aliante“ mai putin ortodoxe. 

    In plus, piata speculeaza orice greseala: Nvidia a trait, in urma cu doi ani, o lectie usturatoare, atunci cand a lansat o gama noua de placi video. Aceasta dupa o lunga asteptare, bine dozata de marketing. Nu mica a fost furia fanilor imediat dupa prezentarea oficiala a varfului de gama FX 5800, pentru ca placa nu s-a dovedit mult mai performanta, in unele teste fiind chiar intrecuta de echivalentul de la ATI. In plus, placa dispunea de un sistem de racire extrem de voluminos si de zgomotos, astfel ca, in numai 24 de ore de la lansare, pe internet aparusera tot soiul de propuneri privind viitorul lui FX 5800 – inclusiv ca uscator de par, de exemplu. Miza razboiului nu este neglijabila, daca e sa socotim numai incasarile celor de la Nvidia si ATI, de peste patru miliarde de dolari anual. La care se adauga castigurile producatorilor de componente si calculatoare, a creatorilor de jocuri sau ale vanzatorilor.

  • Farmecul discret al bisturiului

    Personajul scurtmetrajului suprarealist „L’Homme sans tête“, premiat la Festivalul de la Cannes din 2003, probeaza pe tot parcursul filmuletului multe capete, in incercarea de a-l alege pe cel mai potrivit pentru o intalnire cu o femeie frumoasa. Desigur, nu este decat o fantezie. Sau nu?

    Este putin probabil ca ne vom gasi prea curand in postura de a ne alege un cap dintr-un catalog. Poate nu un cap, dar macar o fata. O perspectiva care a fost „deschisa“ la sfarsitul anului trecut de o echipa de medici francezi, care au realizat primul transplant partial de fata din istorie, pe o pacienta care fusese mutilata de cainele ei. Dincolo de realizarea medicala exceptionala, insa, performanta a ridicat si intrebari despre viitorul chirurgiei plastice. Nu putin sunt specialistii care isi declara scepticismul cu privire la rezultatele pe termen lung ale unei astfel de operatii. „Interventia are doua taisuri. Pe de o parte, pielea umana suporta foarte greu transplantul, pacientul fiind obligat sa urmeze tratamente speciale pentru tot restul vietii. In al doilea rand, apar probleme de natura psihologica. Daca pana si persoane care la 50 de ani s-au hotarat sa isi modifice nasul au probleme de adaptare, ce putem presupune in cazul unui transplant de fata?“, spune dr. Dana Jianu, medic primar in cadrul Centrului Medical ProEstetica. 

    O posibila rezolvare pentru prima problema ar putea fi tehnologia bionica, considerata deja stiinta actualului secol, alaturi de ingineria genetica. Materialele sintetice folosite pentru diferite implanturi sunt biocompatibile, astfel incat sa nu provoace reactii in tesuturile inconjuratoare. Totusi, pe langa faptul ca este foarte scumpa, aceasta tehnologie nu ar imbunatati cu nimic problemele de ordin psihologic cu care s-ar putea confrunta pacientii. In concluzie, ideea de a ne schimba complet infatisarea fara efecte secundare puternice, cred specialistii, este inca departe de a putea fi pusa in practica. 

    Cele mai recente tehnici, precum chirurgia estetica cu ajutorul laserului, sunt privite cu mare speranta de specialistii americani. O alta inovatie care face furori este tratamentul facial cu radacini de celule regenerate, extrase din propriile tesuturi. El face parte din categoria interventiilor non-chirurgicale, filler-dermice (substante injectate sub piele pentru netezirea ridurilor, conturarea obrajilor sau buzelor), alaturi de injectiile cu botox (toxina botulinica), colagen sau restylane, insa specialistii in chirurgie estetica sunt de parere ca are rezultate mult mai bune. Practic, ei spera sa poata deveni o alternativa la celelalte filler-dermice, deoarece nu prezinta efecte secundare similare cu cele care apar dupa folosirea excesiva a botoxului, respectiv aspectul de masca de ceara al fetei sau infectiile cauzate de injectiile cu silicon.

    Prestigiul de care se bucura chirurgia estetica in Occident nu putea sa nu aduca si bizarerii. Un caz care a facut furori in SUA a fost cel al Jocelynei Wildenstein, acum in varsta de 60 de ani. Casatorita timp de aproape 30 de ani cu un colectionar de arta multimiliardar, Alec Wildenstein, s-a despartit de acesta in 1999. Divortul i-a adus o avere consistenta, de care Jocelyn s-a folosit  pentru a ajunge cat mai aproape de chipul unei feline. Dupa numeroase interventii chirurgicale, cu rezultate dubioase, a dobandit pometi foarte proeminenti, buze exagerat de groase si ochi alungiti. Noul sau aspect a fost considerat de opinia publica americana, la unison, oribil. Dincolo de astfel de exemple singulare, metodele traditionale de chirurgie estetica sunt deja intrate in cotidian in unele parti ale globului. Atat de mult, incat in SUA, unde s-au inregistrat aproape 12 milioane de interventii estetice chirurgicale sau non-chirurgicale in 2004, oferta lor este similara cu a oricarui alt produs de larg consum. Un exemplu perfect il constituie pachetul de frumusete pe care medicul Mark Erlich din New York il oferea la sfarsitul anului trecut. El cuprindea, la pretul de 100.000 de dolari, un lifting facial complet, implant mamar, liposuctie sau injectii de Botox si colagen. 

    Brazilia, „raiul specialistilor in chirurgie estetica“, este celebra pentru numarul imens de persoane care apeleaza la astfel de operatii, incepand adesea de la 12-13 ani. Tarile asiatice au ajuns faimoase pentru tratamente foarte dureroase, precum elongatia. Complexate de inaltimea mica, mii de asiatice apeleaza anual la chirurgi pentru a castiga cativa centimetri prin alungirea artificiala a oaselor picioarelor. Practic, acestea sunt taiate incomplet sub genunchi si sunt despartite, in decurs de saptamani, milimetru cu milimetru, cu ajutorul unui mecanism de metal. Spatiul gol aparut se umple cu celule osoase regenerate, muschii, nervii si vasele de sange lungindu-se si ele. Procesul indelungat si complicat este practicat si in Romania, insa doar in scopuri reparatorii. „Se poate spune ca metoda este putin barbara. Din fericire, la noi se practica doar in cazul corectarii lungimii inegale a picioarelor unor pacienti“, explica dr. Ovidiu Grecu, medic specialist chirurgie estetica in cadrul clinicii MedSport. 

    Tot in tarile asiatice, in special in China, a aparut o moda care ii ingrijoreaza chiar pe oficialii comunisti de la Beijing: barbatii recurg la implanturi cu silicon in zona pieptului pentru a parea mai puternici si chiar pentru a-i impresiona pe sefi. Shanghai este orasul care conduce detasat la implanturi cu silicon in randul barbatilor, aceasta tendinta datorandu-se faptului ca este una dintre cele mai bogate metropole din China. Potrivit unui sondaj realizat anul trecut de cotidianul „Shanghai Daily“, majoritatea pacientilor lucreaza in domeniul financiar. In ciuda faptului ca implanturile sunt mai rigide decat cele folosite de femei si pot provoca ulterior probleme de sanatate serioase, acestia recurg la operatii estetice pentru a face impresie buna in fata femeilor, a clientilor cu care intra in contact si, in unele cazuri, chiar a sefilor. Practici uzuale in strainatate, operatiile estetice au prins avant in Romania abia in ultimii ani. „In prezent exista peste 20 de clinici particulare in tara, majoritatea in Bucuresti, insa drumul pana la acest nivel a fost lung. In 1990 nu prea existau nici specialisti, oamenii nu aveau nici bani pentru a recurge la operatii estetice si existau multe prejudecati cu privire la efectele acestor operatii pe termen lung“, spune dr. Dana Jianu. 

    Centrul Medical ProEstetica ofera anual aproximativ 800 de consultatii, aproximativ trei sferturi dintre acestea fiind finalizate prin interventii. Cine apeleaza la ele? In majoritate femeile cu varste intre 35-45 de ani, dar si din ce in ce mai multi barbati. Vedete din show-biz sau afaceristi, dar si persoane normale, care dispun de venituri medii. Si asta deoarece costurile pentru cele mai cautate interventii, desi accesibile, sunt piperate pentru buzunarele de rand: intre 2.000 si 4.000 de euro pentru marirea sau modificarea formei sanilor, intre 2.000 si 4.500 pentru lifting facial si intre 1.000 si 2.000 pentru rinoplastie.  Cand vine vorba de cele mai populare interventii, opiniile specialistilor coincid. „In cursul anului trecut, cele mai frecvente au fost interventiile la nivelul sanului (micsorare de san, repozitionarea sanului, sau marirea sanilor cu implante mamare). La clinica noastra au fost efectuate peste 100“, sustine dr. Toma T. Mugea, presedintele Societatii Romane de Chirurgie Estetica, seful clinicii Medestet din Cluj. 

    Probabil cea mai spectaculoasa tehnica din punct de vedere medical este chirurgia siluetei (liftingul corporal total, liposuctia). Tratamentul, care dureaza un numar mare de zile, necesita consultatii aprofundate. Pe de alta parte, specialistii romani nu au fost scutiti nici de cereri extreme, cum ar fi schimbarea completa a infatisarii. 

    Dr. Toma T. Mugea s-a confuntat pana acum cu doua astfel de cazuri. Le-a refuzat din motive, spune el, evidente. „Primul motiv a fost acela ca o asemenea dorinta denota o problema psihica majora si necesita rezolvarea ei in cadrul unor sedinte de psihoterapie. Poate ca un alt motiv ar fi acela de ascundere a adevaratei identitati si in acest caz lucrurile sunt si mai complicate, pentru ca medicul poate deveni un martor incomod, dupa ce si-a facut treaba.“ 

    Fara a fi la fel de complexe si cu avantajul ca sunt mult mai ieftine, alte metode nechirurgicale i-au cucerit pe romani in ultimul timp. Una dintre ele este tratamentul contra ridurilor cu botox, cunoscut sub denumirea de „chirurgie in pauza de masa“. De ce? 

    „Interventia dureaza putin, efectele se vad dupa 24 de ore si costa in jur de 200-300 de euro, in functie de clinica“, explica dr. Ovidiu Grecu. Parerea este intarita de dr. Toma T. Mugea. „Interventiile mici, gen excizii tumorete, tatuaje, corectie urechi, injectare Botox, transplant de grasime, varice, au preturi cuprinse intre 200-1.000 de euro. Comparativ cu preturile practicate in strainatate, putem spune ca ne situam la un 25% fata de tarifele unor clinici de valoare.“  

    Desigur, de la botox sau rinoplastie pana la transplantul de fata e o cale extrem de lunga. Sa nu ne miram, totusi, prea tare, daca nepotii nostri vor avea de fiecare data alta fata atunci cand ne vor vizita, peste, ani, in vacantele de vara.

  • Spitalul amorului

    „Plaisir d’amour ne dure qu’un moment, chagrin d’amour dure toute la vie.“ Versurile lui Jean-Pierre Claris de Florian, devenite text pentru numeroase hit-uri care se tanguie in ritmuri care merg de la folk la rock, ar trebui uitate, macar in februarie. Adica in cea mai „mignona“ luna a anului si cea mai incarcata de efluvii amoroase.

    O buna cale de uitare si un cert moment de optimism ar putea fi constituit de lectura atenta a volumului lui Claude-Marc Aubry, „Ghidul indragostitului“ (titlul original al editiei franceze este chiar „Fericiti in dragoste). Cu atat mai mult cu cat autorul nu este un june indragostit, un Casanova tamaduit sau un romantic intarziat, ci un om de stiinta, specialist cu acte in regula intr-ale sufletului: psiholog si psihoterapeut, scriitor si animator de grupuri de dezvoltare personala. 

    Desi stie prea bine ca nu exista o reteta sigura pentru a reusi in dragoste, autorul afirma raspicat ca avem posibilitatea de a intelege ce se intampla intre doua persoane care se iubesc si ca, prin urmare, strunindu-ne sufletul si intelegand cateva principii elementare, avem toate sansele sa facem in asa fel incat „placerea dragostei sa dureze viata intreaga“, iar nu cum spunea domnia sa Claris de Florian, „doar o clipa“. Bazandu-se pe rezultatele psihologiei moderne si pe experienta terapeutica, ghidul lui Claude-Marc Aubry ar trebui sa ne furnizeze, prin sfaturile sale, firul „Ariadnei care sa ne calauzeasca prin labirintul iubirii“. Sfaturi utile, mai ales ca, de circa treizeci de ani, regulile jocului amoros au fost complet bulversate: casatoria a fost repusa in cauza, numarul divorturilor a explodat, metodele contraceptive au luat un elan fara precedent, s-a prelungit durata de viata, iar „intalnirile“ pe Internet au oferit o libertate care ar trebui mai intelept gestionata.

    „Incaperile“ sau fazele prin care trebuie sa trecem ca sa iesim izbaviti incep cu vindecarea de dependenta afectiva, simptom ocurent in copilaria fiecaruia dintre noi.   Hranita temeinic in adolescenta, dependenta in general si apoi dependenta de persoana iubita au drept cauze angoasa singuratatii, o proasta imagine de sine, teama de a fi parasiti sau, printr-un efect pervers, complexul compulsiv al salvatorului. Oricat ar parea de descumpanitor, autorul ne propune urmatoarea solutie: „pentru a incepe sa ne vindecam de dependenta si sa construim o relatie satisfacatoare, avem nevoie de mai multe relatii. Vom depinde mai putin de o singura persoana daca vom avea mai multi prieteni“.

    Al doilea capitol al cartii trateaza problema stimei de sine si a consecintelor ei asupra relatiei de dragoste si este insotita de cateva tehnici de ameliorare a imaginii de sine. Capitolul trei ne initiaza in principalele dificultati ale intalnirii amoroase si ne indica marile piedici care trebuie inlaturate. Ulterior, pentru ca suntem deja „copti“, avem acces la modalitatile de evitare a scenariilor negative, precum si la caile de renuntare la iluziile si credintele daunatoare. Cel de-al cincilea capitol  ajunge drept la tinta: printr-o comunicare eficienta, vom putea evita despartirea si vom avea o relatie intima care „sa se perpetueze in dragoste“.  

    Claude-Marc Aubry, Ghidul IndragostitUlui, Editura Trei, BucureSti, 2005


  • Orasul de otel

    Orasul englezesc Sheffield are ceva. Se prea poate sa fie ceva in apa, un soi de halucinogen usor, care-i face pe locuitorii acestui oras industrial deprimat si ploios din nordul Angliei sa dea dovada de un comportament pe care l-ai asocia mai degraba cu o metropola cosmopolita ca New Yorkul.

    Avand in vedere ca orasul depinde de industria siderurgica locala, pierderea locurilor de munca din domeniul productiei survenita in anii optzeci a dus la agravarea saraciei anumitor zone din oras, cartiere care se numara printre cele mai sarace din Europa.  Totusi, daca arunci o privire asupra istoriei muzicale a acestui loc, te trezesti brusc cu o lista de artisti care par sa se fi folosit de decorul industrial mohorat din jurul lor ca de o trambulina spre propria lor lume fantastica de stralucire exagerata si moda exclusivista. Un exemplu perfect in acest sens il constituie trupa The Human League, originara din Sheffield. Tunsorile stupide cu parul pe-o parte si imbracamintea bizara cu care se afisau Phil Oakey si restul trupei or fi aratat prosteste la Top Of The Pops, dar ceea ce e si mai surprinzator este faptul ca acestia obisnuiau sa se plimbe prin localitate in aceleasi tinute ridicole chiar si inainte sa devina celebri. 

    Se poate argumenta destul de corect ca Sheffield a creat sound-ul synth-pop al anilor optzeci, pentru ca trupe ca ABC, cu costumele lor aurii din lame, prestatii scenice afectate si efeminate, si sound futuristic, au jucat un rol enorm in formarea sound-ului ce a ajuns sa defineasca o mare parte a deceniului. Multe alte trupe din acest oras au alunecat inspre alte directii mai vesele si fantastice. Cabaret Voltaire au fost pionierii unei muzici protodance avangardiste, ce inca ii inspira pe producatorii din ziua de azi, in timp ce trupa de britpop a anilor nouazeci Pulp a continuat sa se joace cu ideea de simt deformat al stralucirii si celebritatii. 

    Mai mult, cea mai mare casa de inregistrari britanica, Warp Records, care a lansat carierele unor artisti renumiti in intreaga lume, cum ar fi Aphex Twin, a pornit la drum din acest oras, creand o muzica de dans futuristica de avangarda. E ca si cum acest decor industrial, care numai stralucitor nu e, a inspirat generatii de artisti, facandu-i sa evadeze intr-o lume paralela creata de ei insisi. Lucru clar valabil in cazul unui artist din Sheffield, aflat in spatele unuia dintre candidatii mei la „Albumul Anului 2005“, Richard Hawley.

    Hawley nu e strain de industria muzicala, el fiind anterior membru al trupei de britpop The Longpigs si petrecandu-si o scurta perioada in postura de chitarist pentru Pulp. Fiu de otelar, ce a crescut ascultandu-i pe Elvis Presley si Roy Orbison, el se potriveste perfect cu modelul baiatului din clasa muncitoare atras de luminile stralucitoare si de evadarea din realitate oferita de industria muzicala. Cel mai recent LP al sau, lansat la inceputul anului trecut, ar putea fi foarte bine descris drept „usor de ascultat“, un termen folosit de obicei in sens mai degraba peiorativ. Suna nu prea diferit de tipul de piese clasice produse de nume mari ca Scott Walker sau Burt Bacharach. Desi are doar treizeci si ceva de ani, daca-i asculti vocea, esti convins ca asculti un cantaret de blues muiat de ploaie si uns cu toate alifiile. In poze apare imbracat in costume country & western, cu o tunsoare rock and roll si perciuni care n-ar arata deloc deplasat purtate de un cantaret pop din anii cincizeci.

    Mare parte din intensitatea emotionala a creatiei sale provine din experientele turbulente datorate modului de viata rock and roll, caci, dupa cum singur a recunoscut, viata i-a alunecat, la un moment dat, intr-o harababura de bautura si droguri. Tocmai aceasta voce a experientei si spiritul melancolic fac din album unul memorabil.  In ciuda unei multitudini de influente muzicale, creatia sa pastreaza sound-ul distinct al Sheffield-ului. 

    Pana si titlul albumului, „Coles Corner“, este o referire directa la un loc din oras unde se aduna indragostitii seara, iar multe dintre cantece contin referinte locale. Aproape ca poti sa auzi huruitul otelariilor in fundal…

  • Un thriller metafizic

    „Moarte la Bizant“, a treia opera romanesca a Juliei Kristeva, este un thriller metafizic, o autobiografie dar si o satira politica, un tablou ironic al societatilor moderne. Un roman al „originilor“, care ii ingaduie autoarei sa vorbeasca, pentru intaia oara, despre locurile sale de bastina, despre destinul emigrantilor, despre durerea celor „mereu straini“, despre razboaiele in care sunt tarati Cruciatii de ieri si de azi. Personajul principal al romanului, Sebastian Chrest-Jones, dispare la un moment dat din laboratorul sau, aflat in localitatea Santa Barbara, un „sat planetar“, aflat in plina criza, supus terorii, mafiilor, sectelor si manipularilor si insangerat de un serial killer, care isi semneaza crimele cu o emblema ezoterica semanand cu cifra 8. Pe urmele ucigasului si, simultan, ale lui Sebastian (plecat spre Bizant, se pare, pe traseul cruciatic al unui stramos prezumat) se afla comisarul de politie Northrop Rilsky.

    Julia Kristeva, Moarte la BizanT,  Editura RAO, BucureSti, 2005

  • Jubilatiile magistrului Pitu

    O „ratatouille“ intelectuala, grea de sosuri, arome si condimente inventate spre delectarea papilelor proprii dar si ale cititorilor gurmeti, ne ofera Luca Pitu in aceasta proaspata antologie a unora dintre cele mai traznit-memorabile texte ale sale. Nu e vorba, cum s-ar putea poate pricepe, de o culegere de retete exotice, ci de o unica, delectanta, captivanta, ludica, grava si plina de sensuri excursie eseistica prin politica, moravurile, cultura si mentalitatile de la noi si de aiurea.  Cu inima francofila si naravuri francofone, jucaus cu anxietate, creator de vorbe precum parintele lui Ubu, amator de pomelnice precum Rabelais, slobod la gura precum Frédéric Dard si tot ca dansul inventiv lingvistic pana la delir, Luca Pitu ne ofera prin insemnarile sale prilejul de a redescoperi placerea si importanta unui obicei pe care ne-am obisnuit sa-l exilam in strafundurile cufarului nostru de preocupari cotidiene: lectura.

    Luca Pitu, Insem(i)narile Magistrului din Cajvana,  Editura Nemira, Bucuresti, 2005

  • Digitalul online

    Va propunem un mic salt in timp: la ce v-ati gandit prima oara cand ati vazut  un computer personal? Daca memoria va joaca feste, incercati una dintre variantele urmatoare: „o excelenta masina de scris“ sau „un aparat minunat pentru jocuri video“.

    Cu toate ca, la inceput, putini s-au apropiat de adevar in ceea ce priveste intregul potential al noului aparat, PC-ul a reusit in doar cativa ani progrese remarcabile. A castigat teren si a devenit o prezenta obligatorie in domenii dintre cele mai variate. Iar acum da batalia pentru a cuceri si cele mai intime zone ale vietii utilizatorului. Unul din ultimele teritorii ale vietii personale in care PC-ul nu prea si-a facut simtita prezenta sunt cartile. Pana acum, nu s-a reusit mare lucru pentru ca studiile au dovedit ca ecranul computerului este dificil de urmarit si creeaza probleme ochilor daca utilizatorul petrece prea mult timp in fata lui. Utilizatorii de PC clipesc mai rar, aproape de doua ori mai rar decat cititorii de carti. Astfel, ochii se congestioneaza si creeaza tot felul de probleme, in special pentru utilizatorii mai in varsta. In plus, „scroll-ul“ pe ecran cu mouse-ul nu are nimic din intimitatea relatiei directe dintre cititor si paginile cartii sale.

    Digitalul incepe insa, incet, dar sigur, sa-si faca loc si pe acest segment de piata. Pe langa proiectul-gigant al Google, care vrea sa scaneze toate cartile importante ale lumii pentru a le reda in format digital, au aparut furnizori care vor sa faca cititul cartilor digitale mai usor si mai placut. Tinta lor: transformarea unui proiect mai vechi – hartia electronica – intr-un succes comercial.

    Totul a inceput in urma cu 30 de ani, in laboratoarele Xerox din Palo Alto (PARC), unde cercetatorii au pus la punct hartia electronica. Cum se „traduce“ acest concept? Practic, este vorba despre o hartie pe care se poate scrie de mai multe ori; fabricata dintr-un material plastic special, conducator de electricitate, este compusa din mici celule care reactioneaza la trecerea curentului electric prin ele, schimbandu-si culoarea intr-un mod  asemanator celui in care pixelii (punctele) de pe ecranul unui monitor formeaza imaginile digitale. Numai ca, spre deosebire de pixelii de pe monitor, care isi schimba culoarea folosind exclusiv procedee electronice (combinatii ale culorilor fundamentale – rosu, verde si albastru), celulele din hartia electronica contin componente organice – uleiuri sau, uneori, cerneala.

    In unele cazuri, plasticul este chiar flexibil – pentru a putea fi impaturit intr-un mod similar cu orice hartie obisnuita – si permite redarea de text la un aspect grafic foarte apropiat de cel al unei pagini tiparite. De fapt, spun specialistii, este o tehnologie cu multe asemanari cu imprimarea: poate folosi cerneala, iar literele se formeaza automat, dupa niste matrite prestabilite, cu ajutorul impulsurilor electrice. In plus, are un mare avantaj: permite utilizatorului sa citeasca mesajele fara ca ochii sa oboseasca, pentru ca suprafata de pe care se face lectura nu mai este luminata din spate, asa cum se intampla in cazul monitoarelor obisnuite. Reversul medaliei este ca, nefiind luminata, hartia nu este vizibila pe intuneric.

    In anii ‘90, prestigiosul institut de cercetare Massachusetts Institute of Technology (MIT) a dezvoltat o solutie proprie, formand compania E-Ink. In 2001, aceasta a semnat un acord de colaborare cu Philips, iar primele prototipuri „serioase“ s-au vazut in 2004. In joc au mai intrat IBM, Siemens si Fujitsu, dar si companii start-up precum  NTera si Sipix, care lucreaza la tehnologii similare. Unii incearca cu cristale lichide, altii cu cerneala electronica, insa pana acum nu exista nici un produs care sa fie raspandit la scara larga. Unul din cele mai recente imbolduri pe care le-au primit companiile implicate in aceste proiecte a venit din partea Sony. Japonezii au prezentat la Consumer Electronic Show, recent incheiat la Los Angeles, o suprafata digitala care permite citirea de texte, dar are si alte functii multimedia. 

    Sony Reader are dimensiunile unui CD – 17 x 12 centimetri si diagonala de circa 15 centimetri – si o grosime de 1,3 centimetri. Citeste poze, reda muzica, dar mult mai important este faptul ca „vede“ hartia electronica (e adevarat, doar alb-negru). Cu o singura incarcare a bateriei, utilizatorul poate citi, in medie, 7.500 de pagini. Totul incape in 250 de grame, nu cu mult mai mult decat greutatea unui telefon mobil inteligent. Textul este clar si usor de citit, iar faptul ca este alb-negru reuseste aproape sa pacaleasca ochiul, facandu-l sa creada ca este o hartie obisnuita. „Am crezut ca desenul pe care il vedeam este de fapt o folie de plastic aplicata deasupra ecranului – atat era de asemanator cu aspectul cernelii imprimate“, scrie un jurnalist al blogului IT american Gizmodo.us.

    Tehnologia hartiei electronice, odata maturizata si construita pe gustul marelui public, va reusi sa dea un impuls si industriei cartilor in format digital, spun analistii. Editurile, in loc sa tipareasca volumele si sa le vanda in librarii, le vor publica in format electronic si le vor vinde pe Internet sau pe CD si DVD. Chiar daca si in prezent exista o industrie a celor care vand carti in format digital, ele reprezinta o fractiune aproape neglijabila din industria mondiala a cartii, cel mai probabil din cauza dificultatilor pe care utilizatorii le au in mod curent de a sta prea mult timp cu ochii „pironiti“ in monitor.

    Astfel, hartia electronica se pregateste sa treaca dincolo de stadiul de inventie futurista si ameninta una din industriile cu cea mai lunga istorie: tipografia. Asta pentru ca ultimele descoperiri tehnologice reusesc sa elimine in buna masura principalele bariere care au blocat dezvoltarea publicatiilor digitale. Utilizatorul nu a fost niciodata dispus sa care dupa el un laptop sau o cutie de dimensiuni comparabile, doar pentru a putea citi stiri sau carti in parc. Ecranele echipamentelor mobile de buzunar sunt prea mici pentru acest lucru si toate monitoarele obosesc ochii. Hartia digitala este in schimb foarte usor de utilizat si nu foloseste lumina interna pentru ecran, ci este facuta astfel incat poate fi citita la fel de bine afara, la lumina soarelui sau in birou.

    Iar „aplicatiile“ practice nu s-au lasat prea mult asteptate. Prima publicatie pe hartie digitala a aparut anul trecut, unde altundeva decat in Japonia. Suprafata pe care este tiparita a fost fabricata de olandezii de la Philips, in colaborare cu E-Ink. Si Sony a venit cu ceva bani in acest proiect, pentru a avea reclama in aceasta publicatie digitala. Avantajele in cazul ziarelor pot fi multiple. Se lucreaza deja la primele prototipuri care permit utilizatorului sa citeasca ziarul in fiecare zi pe aceeasi hartie, conectand suportul pe care este prinsa hartia electronica la computer si descarcand continutul ziarului de pe internet. Prin urmare, adio drumuri la chiosc sau necazuri cu posta care nu aduce ziarul la timp. Pentru editori, avantajele sunt si mai mari. In primul rand dispar costurile de tipar, greselile pot fi corectate in timp real, iar compania nu mai trebuie sa-si faca probleme cu transportul si difuzarea.

    Au existat insa si cateva probleme in dezvoltarea tehnologiei. Cea mai mare dintre acestea a fost realizarea unei hartii electronice care sa poata fi rasucita sau indoita pentru a ocupa mai putin spatiu in geanta sau in buzunar.

    Principala diferenta intre ziarele pe hartie si cele electronice va ramane pentru mult timp de acum inainte pretul, spun specialistii. Cu siguranta hartia digitala nu va putea fi atat de ieftina pentru ca oamenii sa isi permita sa cumpere in fiecare zi un ecran nou, asa ca ziarele, odata citite, nu vor mai fi la fel de usor de aruncat la primul cos de gunoi iesit in cale. Si, bineinteles, cititorii de ziare va trebui sa se obisnuiasca sa gaseasca alte solutii pentru a spala geamurile sau a inveli borcanele de zacusca.

    Pana cand hartia electronica va deveni un accesoriu larg raspandit al computerului, se poate constata deja ca PC-ul foloseste la mult mai multe lucruri decat ne-am fi imaginat. In unele cazuri putem spune chiar ca epoca de tranzitie spre digital este foarte aproape de incheiere, daca nu s-a si terminat. Obiceiurile de a asculta muzica, de exemplu, sunt in curs de schimbare, iar multi dintre cetatenii epocii digitale s-au adaptat perfect.  Acasa, PC-ul a luat deja locul combinei stereo: cu un set de boxe corespunzator, reda muzica digitala la fel de bine ca orice alta aparatura HiFi de ultima ora. 

    Incepand cu primele CD-uri, aparute in anii ‘80, tehnologia a avansat atat de mult incat acum melodiile se vand in format digital mai bine ca oricand. Perioada dintre Craciun si Anul Nou, de exemplu, a adus un nou record de vanzari pe acest segment: utilizatorii au descarcat in mod legal de pe Internet un numar de 20 de milioane de melodii digitale, de trei ori mai multe decat in aceeasi perioada a anului 2004, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Nielsen SoundScan. Vechiul record era de 9,5 milioane si fusese stabilit cu o saptamana inainte.

    Filmele au urmat imediat tendinta, iar acum sunt si ele pe Internet, fie ca este vorba de mici clipuri gratuite, de filme de lung metraj sau de show-uri de televiziune, piratate ori scoase la vanzare in mod legitim.

    De fotografii nici nu mai vorbim, pentru ca in numai doi-trei ani aparatele foto analogice aproape au disparut, in timp ce camerele foto digitale au ajuns atat de populare incat aproape nimeni nu mai este interesat sa cumpere un telefon mobil care nu are si o camera inclusa. Imediat dupa Kodak si Polaroid, Nikon a anuntat recent ca se va concentra pe segmentul mai profitabil al camerelor digitale, lasand la o parte aparatele vechi, cu film. Insa un domeniu in care abia recent a inceput sa bata „vantul schimbarii“ sunt stirile de televiziune. 

    PC-ul este gata sa ia si aici locul televizorului, avand in vedere ca gigantii media se inghesuie in ultimele luni sa lanseze pe Internet tot mai multe servicii de distributie a informatiilor de ultima ora. Marile posturi de televiziune, cum ar fi NBC, ABC sau CBS, ofera deja utilizatorilor stiri in format video pe Internet, iar CNN a lansat serviciul Pipeline, prin care cele mai importante stiri sunt prezentate online, in versiunea detaliata, fiecare informatie fiind cuprinsa in propriul clip video.

    Totusi, cel putin deocamdata, aceste servicii fac parte din categoria „premium“ si nu prea sunt disponibile decat contra cost. Marile televiziuni cu reputatie ofera si calitate, iar acest lucru se plateste. De regula, prin abonament lunar.  Exista chiar si o tendinta din partea marilor televiziuni de a oferi unele stiri video pe gratis, insa daca preferati sa aveti de unde alege, sa puteti accesa o arhiva sau sa schimbati dupa bunul plac unghiul din care este filmata stirea (facilitate oferita de pilda de serviciul CNN Pipeline), va trebui sa va faceti un abonament.

    Insa un mare semn de intrebare, ridicat pana si de specialisti, este daca toate aceste servicii sunt considerate cu adevarat utile de catre potentialii beneficiari. Practic, furnizorii de stiri video online au patruns cu oferte pe piata fara sa stie exact daca utilizatorii au nevoie de asa ceva, dar mai ales timp sau disponibilitate sa le urmareasca pe Internet.

    „Serviciile de stiri video online sunt destinate oamenilor ocupati care nu pot sta legati de programul de la televizor, dar care vor sa vada stirile care ii intereseaza atunci cand au timp“, a remarcat David Payne, vicepresedintele CNN News. „Din acest motiv am si lansat CNN Pipeline“, a mai spus acesta.

    Reteaua de televiziune ABC, de exemplu, difuzeaza o emisiune de stiri online, fragmentata in scurte clipuri video, incepand cu cateva ore inainte ca aceasta sa apara la televizor. Stirile video de la NBC apar pe Internet la scurt timp dupa ce au fost la televizor. In plus, daca sunteti mai mereu conectati la serviciile de stiri video online, puteti avea sansa sa urmariti chiar transmisiuni in direct de la diferite evenimente sau conferinte de presa, scrie presa internationala. Iar daca nici atunci cand stirile au fost difuzate online nu ati avut timp sa le urmariti, avantajul este acela ca le puteti gasi oricand in arhiva. 

    CNN Pipeline ofera spre descarcare scurte clipuri video continand cate o stire, pe care le si memoreaza intr-o arhiva. Serviciul este unul pe baza de abonament, ca si oferta ABC de altfel. Ideea de a imparti o emisiune de stiri de lunga durata, asa cum sunt cele de la televizor, in scurte clipuri video care sa fie difuzate pe Internet, a micsorat efortul pe care trebuie sa-l depuna utilizatorii pentru a urmari o stire video online. „Nu este cea mai buna metoda sa oferi programe intregi de stiri, pentru ca utilizatorii nu stiu ce informatii sunt prezentate la jumatatea materialului si nu au rabdare sa urmareasca pana la sfarsit sa vada daca ii intereseaza“, a explicat Payne.

    Pipeline pune la dispozitia utilizatorilor, pe site-ul www.cnn.com/pipeline, patru fluxuri video care contin stiri si evenimente la zi, in mare masura neprelucrate, din toata lumea. Clipurile video sunt transferate pe computerul utilizatorilor prin tehnologia „streaming“ (fisierele pot fi vizionate pe masura ce se descarca).

    Pe de alta parte, stirile video online ABC News Now sunt difuzate intr-un mod similar cu cele de la televizor. Exista o grila de programe, stirile fiind difuzate in functie de aceasta si intrerupte din cand in cand de reclame sau informatii de mare importanta (breaking-news). Astfel, daca se intampla sa nu fiti prin preajma computerului, veti pierde reportajele difuzate. Desi exista anumite arhive pe care ABC le pune la dispozitia clientilor, acestea nu contin chiar toate stirile care au fost difuzate. Insa nu doar stirile au inceput migratia spre Internet. 

    O armata de producatori IT si operatorii de comunicatii investesc masiv in ceea ce pare a fi noul trend in domeniul divertismentului interactiv, respectiv televiziunea in format digital prin Internet, IPTV, unul din segmentele cu potential exploziv de crestere in opinia analistilor. Televiziunea prin internet, spre deosebire de televiziunea traditionala, este receptionata prin aceleasi cabluri prin care utilizatorul acceseaza Reteaua. 

     Tehnologia permite inregistrarea de emisiuni la ore prestabilite, comandarea de programe „on-demand“, platite la bucata, si ofera imagini la o calitate comparabila cu DVD-ul.Televiziunea prin Internet nu este insa o noutate absoluta. In urma cu mai bine de zece ani, Deutsche Telekom lansa primul serviciu de televiziune prin linie telefonica. Liniile analogice nu au suportat insa cantitatea prea mare de date care trebuia transmise, asa ca proiectele nu au reusit comercial. Modernizarea tehnologiilor, convergenta catre era digitala si raspandirea internetului i-au facut insa pe marii operatori sa revina la aceste servicii.

    Noile servicii de televiziune pe Internet au castigat de asemenea popularitate, dar si in acest caz se pune aceeasi problema. Daca multi dintre utilizatori neglijeaza din lipsa de timp programele de televiziune, de ce ar acorda mai mult timp celor online? Unul dintre avantaje ar fi ca puteti urmari ce program doriti, indiferent daca aveti cinci minute la dispozitie sau o ora intreaga si puteti opri programul pentru a rezolva diferite probleme, urmarind emisiunea „printre picaturi“.

    Tranzitia emisiunilor TV clasice catre Internet este subliniata si de o decizie de data recenta a BBC, care va pune la punct un sistem de clasificare a programelor in functie de continutul lor, asa cum se intampla si in cazul emisiunilor difuzate la televizor. Astfel, chiar dinainte sa descarcati emisiunea respectiva, veti sti daca aceasta contine violenta, scene erotice sau limbaj vulgar si veti putea decide in consecinta daca doriti sau nu sa o urmariti.

    Devine astfel tot mai clar faptul ca PC-ul, profitand de avantajele tehnologiilor digitale, isi creste progresiv influenta in viata de zi cu zi a utilizatorilor. Ceea ce face ca, inevitabil, sa fie din ce in ce mai putini cei care inca il mai folosesc doar ca „masina de scris“ sau „la jocuri“.

  • E-BIBLIOTECA

    Google este dispus sa realizeze nu numai o biblioteca digitala accesibila oricui, ci chiar si un magazin online de carti, daca va avea acceptul detinatorilor de drepturi de autor. 

    NEGOCIERI: Chiar si un gigant precum Google are nevoie de aprobarile editorilor si autorilor pentru a putea transpune in format digital cartile lumii. Google Print a scanat pana acum cateva mii de carti si a pus o parte dintre ele si pe net, dar proiectul a fost temporar tras pe dreapta, dupa protestele autorilor si editurilor. 

    VANZARI: Oficialii Google spun ca baza lor de carti digitale nu va fi un obstacol pentru comerciantii de carti, ci din contra, un canal de marketing prin care se vor creste vanzarile de carti pe hartie. Deja, Google a convins universitati precum Oxford, Stanford sau Biblioteca Publica din New York sa participe la proiect. 

    CONCURENTA: In ciuda disensiunilor legate de cartile in format digital, au aparut primii rivali pentru Google Print. Open Content Alliance este sustinuta de Microsoft si Yahoo!, iar bibliotecile nationale europene au promis un proiect similar realizat pe batranul continent.

  • Cartea noului mileniu

    Cartea viitorului a ajuns in faza de prototip, iar proiectul PBOS (Processed Book Operating System) ne poate oferi o imagine functionala, pe web, a unui conglomerat informational care – desi nu mai miroase a clei si cerneala tipografica – se numeste, totusi, „carte“.

    Interesul meu pentru viitorul cartii intr-o lume din ce in ce mai informatizata nu este de data recenta si l-as plasa mai degraba in zona pasiunii decat in cea a profesiunii. Cufundat in imensitatea materialelor dedicate acestui subiect, am presupus – gresit, dupa cum constat – ca tematica este de actualitate si ca oricine se misca printre carti si computere este cat de cat familiarizat cu problemele pe care le ridica asa-numita „carte digitala“. Cand, la o emisiune televizata, un intelectual de frunte a expediat foarte scurt si dispretuitor subiectul, am crezut ca e un simplu accident.

    Curand insa, am constatat ca aceasta atitudine reprezinta norma si nu exceptia, chiar si in sferele cele mai inalte.  E o neintelegere combinata cu o mitologie de sorginte romantica ce invaluie cartea „traditionala“. Nu o spun eu, ci Joseph J. Esposito – unul dintre cei mai avizati comentatori ai fenomenului, cel care in calitate de director la Encyclopedia Britannica a condus proiectul care a realizat prima editie online a unei enciclopedii. Tot Esposito a publicat in 2003 un eseu cu largi ecouri, numit „The Processed Book“, care porneste de la premisa ca, de fapt, cartea nu este amenintata de noile tehnologii. Dimpotriva, eliberata de suportul ei traditional, va cunoaste o transformare care ii va reda locul nodal in lumea post-industriala. Insa pentru aceasta, nu doar definitia cartii trebuie revizuita, ci si intreg edificiul co-mercial pe care se sprijina. 

    In viziunea lui Esposito, cartea viitorului va avea mereu la baza o „carte primara“, insa ea va apartine in mai mare masura cititorilor decat autorului. Pe de-o parte, cartea se va constitui intr-un portal – adica intr-o cale prin care, pe baza cartii primare, cititorii pot ajunge la o multitudine de informatii conexe, incepand de la dictionare de limba, enciclopedii generale sau specializate sau oricare alte surse relevante.

    Notele de subsol, de pilda, pot trimite la textele complete ale unei opere citate, iar bibliografia poate fi extinsa la o intreaga biblioteca dedicata subiectului. Mai mult, textele critice sau explicative vor fi disponibile pentru fiecare fragment, iar „straturile“ de adnotari pot avea public-tinta diferit – de pilda explicatii pentru elevi, sau pentru cititorii avizati, sau pentru cei ce studiaza cartea primara ca text intr-o limba straina.  Pe de alta parte, „cartea procesata“ (cum o numeste Esposito) va fi un text auto-referential, nu doar prin posibilitatile extrem de comode de a urma referintele uzuale, cum ar fi cuprinsul, indexul sau trimiterile interne, dar si prin posibilitati cu totul noi de explorare. Probabil ca multe procedee din lingvistica computationala pot fi aplicate, dar chiar si cel mai simplu dintre ele – listele de frecventa ale cuvintelor – pot oferi o imagine inedita a cartii primare, mai ales cand pot fi comparate cu dictionare statistice ale utilizarii „normale“ in diferite epoci, eventual cu reprezentari grafice ale deviatiei standard etc. Cartea procesata poate deveni, la limita, comentariul cartii primare.  

    Mai exista si alte perspective posibile. Cartea ca platforma, de exemplu, care cuprinde si directia opusa portalului: referintele spre cartea primara, care se poate constitui eventual intr-un fundament pentru un intreg ansamblu de carti. 

    Cartea ca si componenta a unei masini este un alt aspect, care depaseste nivelul primar al „lecturii cu voce tare“ si se poate constitui intr-un instrument de studiu al pietei sau chiar marketing. In fine, cartea devine un nod intr-o complexa retea informationala. Indiferent daca o vom citi pe ecranul computerului, cu un aparat specializat sau chiar pe „hartie digitala, este cert ca nici autorii nu vor ignora noile posibi-litati care li se deschid.

  • IBM, cu ochii la prize

    Credeti ca ar fi un lucru de neimaginat ca o masina de spalat sa se „gandeasca“ la intreaga comunitate, oprindu-se pentru cateva minute atunci cand reteaua de electricitate este prea incarcata?

    Ei bine, intr-un viitor nu foarte indepartat, consumul de energie electrica de acasa va fi mai usor de tinut sub control. „Vinovate“ sunt (tot) noile tehnologii. Cativa specialisti americani si-au propus sa ii faca pe oameni sa reduca consumul de energie. Ideea de baza a proiectului este alertarea consumatorilor in timp real, in cazul in care au depasit o limita prestabilita de consum, dar si in cazul in care reteaua de electricitate este suprasolicitata, pentru a evita eventuale caderi ale acesteia. 

    „In acest test, consumatorii vor primi in timp real informatii despre costurile generate de consumul de energie si vor putea astfel sa optimizeze consumul in functie de informatiile primite“, au anuntat reprezentatii IBM, companie ce participa alaturi de Departamentul Energiei din SUA la acest proiect. „Oamenii vor putea sa stabileasca cata energie doresc sa consume pe luna si, de asemenea, sa fie anuntati cand anume sa-si modifice consumul“, spun oficialii IBM.

    300 de gospodarii din statele Washington si Oregon vor fi dotate cu noua tehnologie pentru reducerea consumului de electricitate. Departamentul Energiei al SUA planuieste sa premieze cu bani participantii la proiect care isi vor reduce consumul de energie gratie programului in cauza. Acelasi departament va investi in proiect 1,5 milioane de dolari, iar IBM va contribui prin donare de software, echipamente si servicii.

    Raspandirea unor astfel de tehnologii pe intreg teritoriul Statelor Unite i-ar putea scuti pe americani de plata a pana la 80 de miliarde de dolari in urmatoarele doua decenii, pentru ca nu ar mai fi nevoie de construirea unor noi statii de transformare si transport al energiei electrice. 

    Totul suna foarte bine, mai ales pentru ecologisti, insa se poate pune intrebarea „Unde se vor opri cercetatorii?“. De exemplu, daca astfel de tehnologii inteligente vor fi implementate si in televizoare, cati oameni vor accepta sa piarda, sa spunem, un meci de fotbal, numai pentru a nu suprasolicita reteaua de electricitate?