Cartea viitorului a ajuns in faza de prototip, iar proiectul PBOS (Processed Book Operating System) ne poate oferi o imagine functionala, pe web, a unui conglomerat informational care – desi nu mai miroase a clei si cerneala tipografica – se numeste, totusi, carte.
Interesul meu pentru viitorul cartii intr-o lume din ce in ce mai informatizata nu este de data recenta si l-as plasa mai degraba in zona pasiunii decat in cea a profesiunii. Cufundat in imensitatea materialelor dedicate acestui subiect, am presupus – gresit, dupa cum constat – ca tematica este de actualitate si ca oricine se misca printre carti si computere este cat de cat familiarizat cu problemele pe care le ridica asa-numita carte digitala. Cand, la o emisiune televizata, un intelectual de frunte a expediat foarte scurt si dispretuitor subiectul, am crezut ca e un simplu accident.
Curand insa, am constatat ca aceasta atitudine reprezinta norma si nu exceptia, chiar si in sferele cele mai inalte. E o neintelegere combinata cu o mitologie de sorginte romantica ce invaluie cartea traditionala. Nu o spun eu, ci Joseph J. Esposito – unul dintre cei mai avizati comentatori ai fenomenului, cel care in calitate de director la Encyclopedia Britannica a condus proiectul care a realizat prima editie online a unei enciclopedii. Tot Esposito a publicat in 2003 un eseu cu largi ecouri, numit The Processed Book, care porneste de la premisa ca, de fapt, cartea nu este amenintata de noile tehnologii. Dimpotriva, eliberata de suportul ei traditional, va cunoaste o transformare care ii va reda locul nodal in lumea post-industriala. Insa pentru aceasta, nu doar definitia cartii trebuie revizuita, ci si intreg edificiul co-mercial pe care se sprijina.
In viziunea lui Esposito, cartea viitorului va avea mereu la baza o carte primara, insa ea va apartine in mai mare masura cititorilor decat autorului. Pe de-o parte, cartea se va constitui intr-un portal – adica intr-o cale prin care, pe baza cartii primare, cititorii pot ajunge la o multitudine de informatii conexe, incepand de la dictionare de limba, enciclopedii generale sau specializate sau oricare alte surse relevante.
Notele de subsol, de pilda, pot trimite la textele complete ale unei opere citate, iar bibliografia poate fi extinsa la o intreaga biblioteca dedicata subiectului. Mai mult, textele critice sau explicative vor fi disponibile pentru fiecare fragment, iar straturile de adnotari pot avea public-tinta diferit – de pilda explicatii pentru elevi, sau pentru cititorii avizati, sau pentru cei ce studiaza cartea primara ca text intr-o limba straina. Pe de alta parte, cartea procesata (cum o numeste Esposito) va fi un text auto-referential, nu doar prin posibilitatile extrem de comode de a urma referintele uzuale, cum ar fi cuprinsul, indexul sau trimiterile interne, dar si prin posibilitati cu totul noi de explorare. Probabil ca multe procedee din lingvistica computationala pot fi aplicate, dar chiar si cel mai simplu dintre ele – listele de frecventa ale cuvintelor – pot oferi o imagine inedita a cartii primare, mai ales cand pot fi comparate cu dictionare statistice ale utilizarii normale in diferite epoci, eventual cu reprezentari grafice ale deviatiei standard etc. Cartea procesata poate deveni, la limita, comentariul cartii primare.
Mai exista si alte perspective posibile. Cartea ca platforma, de exemplu, care cuprinde si directia opusa portalului: referintele spre cartea primara, care se poate constitui eventual intr-un fundament pentru un intreg ansamblu de carti.
Cartea ca si componenta a unei masini este un alt aspect, care depaseste nivelul primar al lecturii cu voce tare si se poate constitui intr-un instrument de studiu al pietei sau chiar marketing. In fine, cartea devine un nod intr-o complexa retea informationala. Indiferent daca o vom citi pe ecranul computerului, cu un aparat specializat sau chiar pe hartie digitala, este cert ca nici autorii nu vor ignora noile posibi-litati care li se deschid.
Leave a Reply