Blog

  • Ce stim despre pisicile egiptene?

    Cu doar doua saptamani in urma am scris in aceasta pagina despre
    cartea lui Evgeny Morozov “The Net Delusion”, care incearca sa
    sustina ideea ca puterea internetului in promovarea libertatii si
    democratiei este o iluzie. Autorul chiar pluseaza: internetul este
    mai degraba o arma in mana guvernelor represive. M-am bazat mai
    mult pe argumentele lui Cory Doctorow pentru a sustine contrariul,
    dar intre timp am primit chiar din jurnalele de stiri o
    demonstratie elocventa. Daca puterea internetului nu face doua
    parale, de ce guvernul egiptean a incercat sa opreasca total
    accesul la retea in timpul recentelor demonstratii?

    Povestea acestei blocade digitale este cu totul speciala, pentru
    ca este pentru prima data in istorie cand o putere politica
    incearca sa inchida total accesul la internet si la telefonia
    mobila. Se stie ca autoritatile din China, Iran sau alte tari cu
    regimuri autoritare sau represive cenzureaza sau limiteaza accesul,
    dar niciuna nu a dorit sa blocheze tot traficul (nu punem la
    socoteala Coreea de Nord, unde internetul pur si simplu nu exista).
    Thailanda si Tunisia au taiat accesul la siturile de stiri si la
    retelele sociale in timpul tulburarilor, insa blocada totala este o
    problema tehnica foarte complexa. Avand in vedere ca totul a cazut
    deodata (in doar 13 minute o tara a disparut din internet), este
    indiscutabil ca guvernul egiptean a avut un plan foarte bine pus la
    punct. Nu voi insista pe detaliile tehnice, dar merita amintit ca
    retelele de telefonie mobila au fost oprite chiar de operatori
    (protocolul cu guvernul egiptean prevede aceasta posibilitate) si
    ca un singur ISP din zece a ramas activ: Noor Data Networks, care
    foloseste un cablu submarin operat de Telecom Italia. Dar se pare
    ca “scaparea” a fost intentionata, pentru ca Noor deserveste bursa
    egipteana si, probabil, alte servicii strategice si bine protejate
    – nu-mi imaginez ca, de pilda, serviciile secrete au ramas in
    bezna.

    Si cu toate acestea, multi egipteni au reusit sa strapunga
    blocada. Cea mai simpla cale a fost sa-si reaminteasca o metoda
    abandonata de mai mult de un deceniu: dial-up pe liniile telefonice
    terestre, in combinatie cu programe de “camuflaj” de genul Hotspot
    Shield sau servicii precum Tor. De ce au fost oprite retelele
    mobile, dar nu si cele fixe? Pentru ca acestea din urma sunt
    practic utilizate doar ca mijloace de comunicare individuale, in
    timp ce telefonia mobila converge spre internet. O alta varianta,
    ceva mai scumpa si mai complicata, a fost utilizarea comunicatiilor
    prin satelit (si ea o metoda utilizata pe vremuri de mai multe
    ISP-uri). S-au folosit, de asemenea, sistemele “ham radio”
    (radioamatori) si unele retele virtuale private, care au devenit
    aproape publice. Inginerii de la Google si SayNow au dat si ei o
    mana de ajutor, punand la dispozitie trei numere fixe unde
    egiptenii puteau lasa mesaje vocale, care erau automat transcrise
    si trimise ca tweet-uri.

    Pana la urma, blocada a fost ridicata in 2 februarie si
    egiptenii s-au napustit pe Facebook, Twitter si serviciile de
    stiri. Un think tank al Organizatiei pentru Dezvoltare si Cooperare
    Economica a calculat ca cele cinci “zile negre” au costat Egiptul
    aproape 100 de milioane de dolari, insa pierderile potentiale sunt
    mult mai mari, deoarece este greu de crezut ca investitorii din
    zona telecom vor reveni prea curand. Insa dincolo de toate acestea
    este certitudinea ca internetul reprezinta astazi o putere cu o
    importanta miza politica. Joseph Nye – profesor la Harvard si
    autorul cartii “The Future of Power” – remarca faptul ca accesul
    larg la mijloacele de informare (in special internetul) a schimbat
    datele unei ecuatii politice in care statele occidentale au
    sustinut guverne autoritare sau chiar dictatoriale pentru a evita
    ascensiunea gruparilor islamiste radicale. Realitatea este ca
    informatia a dat nastere unui “nou mijloc”, adica unei paturi
    semnificative a populatiei din tari musulmane care este moderata si
    chiar moderna, capabila sa pondereze atat tendintele dictatoriale,
    cat si islamismul radical, dar pe care Occidentul fie a ignorat-o,
    fie a neglijat-o. In termenii lui Nye, s-au concentrat doar asupra
    tranzitiei puterii, dar nu si asupra “difuzarii” puterii.

    Regizorul iranian Bahman Ghobadi a pus el insusi pe torente
    filmul sau “No One Knows About Persian Cats” (premiat la Cannes si
    interzis in Iran) pentru ca tinerii din tara lui sa-l vada si sa-l
    raspandeasca. V-ati imaginat ca in Iran sunt cateva sute de
    formatii de muzica rock si jazz in clandestinitate? Ei sunt “noul
    mijloc” pe care l-a produs internetul.

  • Pretul antreprenoriatului

    In cazul in care nu se va risipi in birocratie si indiferenta si
    uitare, legea poate sa ofere un impuls pentru crearea de noi firme
    si aparitia de noi locuri de munca, lucruri de care Romania are
    astazi nevoie mai mult chiar decat un nou acord cu Fondul Monetar
    International. Romania, din motive diverse si bine intemeiate, nu a
    fost si nu este nici acum un stat antreprenorial; zona liberei
    initiative este tangentiala mai degraba cu tunul sau hotia decat cu
    modelul consacrat, al pornirii unei afaceri pentru confortul si
    bunastarea insului si familiei sale.

    Dar sunt convins ca schimbarea poate aparea, mai ales ca exista
    si exemple: in Franta anului 2009, o tara putin favorabila
    sectorului privat, cu taxe ridicate, cu un sector de stat puternic
    si cu legi dure in materie de munca au fost infiintate peste
    580.000 de IMM-uri, un record pentru Europa. Oameni pentru care o
    slujba de functionar angajat la stat era idealul in viata au decis
    sa isi croiasca o viata. Iar schimbarile legislative care au
    generat aceasta schimbare nu au fost multe, dar de impact: durata
    de infiintare a unei afaceri a scazut de la cateva luni de zile la
    cateva minute, pentru ca se face online. Tot online se depun,
    periodic, documentele catre fisc si serviciile sociale. Inspectorii
    nu mai bat la cap pe nimeni – intreprinzatorii platesc impozite
    abia in momentul in care incep sa faca profit. Toate masurile au
    fost puse in practica in cadrul unui program care se cheama
    “auto-entrepreneur”. La noi e putin mai rau decat in Franta; in
    general lumea iti explica, intr-o discutie despre antreprenoriat si
    initiativa, despre coruptie, lipsa finantarii, birocratie, angajati
    incorecti si cate asemenea. Pe buna dreptate.

    Dar eu mai cred ceva, ca romanii sunt conditionati sa creada
    asa, inca din copilarie, din familie sau din scoala. De la
    peiorativul “firma de apartament” din presa (dar unde altundeva
    poate incepe o mica afacere? la noi lipseste institutia americana a
    garajului, de unde a pornit Steve Jobs) la vanatorile de vrajitoare
    ale fiscului, care trateaza din start antreprenorii drept hoti, sau
    la retinerea cu care bancile abordeaza problema, nimic nu indeamna
    posesorul unei idei bune de afaceri sa o puna in aplicare (idee
    buna de afaceri nu inseamna, in niciun caz, “covrigelul urias” si
    nici sex-shop-ul, vizibil preferate de intreprinzatori, cel putin
    dupa cate vad eu in Bucuresti). Si nu sunt multe nici cele in
    masura sa asigure transmiterea spiritului antreprenorial de la
    parinti la copii, care sa indemne parintii sa isi modeleze copiii
    altfel decat niste smecheri descurcareti.

    Fenomenul este comun intregii Europe, de fapt. Centrul pentru
    Economie si Libertate publica un articol care vorbeste de
    indoctrinarea periculoasa din scolile franceze si nemtesti:
    “Invatati ca principii economice precum capitalismul, pietele
    libere si spiritul antreprenorial sunt nesanatoase si imorale,
    acesti copii cresc cu un set daunator de prejudecati si
    partizanate. Li se ofera de fapt iluzia ca libertatile democratice,
    mult pretuite de catre europeni, pot fi prezervate si intr-un
    sistem economic controlat. Educati dupa manuale pline de o
    ideologie distorsionata – de tip Pravda – ei invata sa recite o
    dogma anti-capitalista in timp ce se pregatesc pentru admiterea in
    unele dintre cele mai bune universitati din lume”.

    Statistic, antreprenorii sunt responsabili pentru 12% din PIB-ul
    american, in timp ce in Europa procentele sunt cu totul altele –
    3,5% in Belgia, 6% in Franta, 4,5% in Germania, 4,3% in Ungaria,
    3,7% in Suedia.
    In Statele Unite, in schimb, peste 5.000 de tineri cu varsta intre
    8 si 24 de ani au fost subiectii unui studiu privind ambitiile si
    intentiile lor antreprenoriale, si aici am intalnit niste valori
    care mi-au dat de gandit: la intrebarea clasica “veti porni propria
    afacerea la un moment dat?” au raspuns cu “da, deja am o afacere
    pornita” 1% din copiii de 8 – 12 ani, 2% din grupa 13 – 17 ani si
    4% din grupa 18 – 24 de ani. 1% din cei mai tineri si 2% din grupa
    medie inseamna cateva zeci bune de copii care si-au pornit deja
    propria afacere numai din acel esantion de 5.000.

    Mai tarziu, cele cateva zeci de mini-antreprenori vor insemna
    noi “silicon valley”-uri, noi “i-phone”-uri sau noi “windows”- uri
    pornite sa cucereasca lumea.

    A “cumpara” antreprenoriatul romanilor cu varste intre 18 si 35
    de ani cu 10.000 de euro este o miscare binevenita. Dar sunt de
    asteptat urmatorii pasi, pentru grupa 8 – 17 ani, esentiala si de
    neevitat.

  • Povestea celei mai mari tranzactii din media online – AOL cumpara The Huffington Post

    Sa ajungi sa vinzi unui gigant media un site, care nu are mai
    mult de cinci ani, pentru 315 milioane de dolari nu inseamna putin
    nici macar pentru piata americana, care are o greutate ce ii
    permite sa suporte fara socuri orice miscare de gen. Ce s-a
    intamplat saptamana trecuta in Statele Unite are insa semnificatii
    mai importante decat simpla tranzactie. In primul rand a fost
    reconfirmat potentialul pe care il are internetul si despre care se
    vorbeste, de altfel, inca de la inceputul crizei. “Prin aceasta
    tranzactie, AOL devine cel mai important jucator din zona media
    online. Are o retea de bloguri suficient de puternice pentru a
    ocupa aceasta pozitie”, potrivit lui Ionut Oprea, directorul
    general al IAB Romania, agentia care masoara piata de publicitate
    online si seful agentiei de marketing online Standout.

    AOL a mai achizitionat in septembrie anul trecut divizii online
    de o insemnatate mai mica, si anume blogul TechCrunch, compania
    video online 5min Media si compania de software online Thing Labs,
    insa decizia de a cumpara Huffington Post a fost luata dupa ce anul
    trecut grupul american s-a confruntat cu un declin al profiturilor
    si al numarului de accesari, precum si cu o scadere de 29% a
    vanzarilor de publicitate in ultimul trimestru din 2010. Achizitia
    extinde audienta grupului la 270 de milioane de utilizatori la
    nivel mondial, dintre care 17 milioane sunt numai in Statele
    Unite.

    In plus, prin adaugarea platformei The Huffington post in
    portofoliu, AOL devine un competitor tot mai puternic al Yahoo! si
    Google pe sectiunea de stiri online.

    AOL nu este prima companie care face o astfel de oferta Ariannei
    Huffington, Recent, Jeff Zucker, fostul CEO al NBC Universal, a
    declarat ca timp de 18 luni a fost in negocieri pentru achizitia
    platformei, insa tranzactia nu s-a materializat pentru ca partile
    nu au reusit sa ajunga la un acord in ceea ce priveste pretul.

    De altfel, nu au fost putini nici cei care au ridicat din
    spranceana la auzul valorii contractului de vanzare catre AOL,
    intrucat suma a parut uriasa. Compania care, la un moment dat,
    valora 163 de miliarde de dolari si care acum a ajuns sa nu
    valoreze mai mult de 2,3 miliarde de dolari avea nevoie acuta de un
    activ care sa o ajute sa explodeze din nou. Actionarii au
    considerat ca The Huffington Post ar putea fi acel activ, iar
    calculele pe care le-au facut arata ca platforma nou cumparata va
    genera profituri de 10 milioane de dolari chiar de anul acesta.

    In ceea ce o priveste pe Arianna Huffington, de acum incolo,
    aceasta devine presedinte si redactor-sef al entitatii nou formate,
    The Huffington Post Media Group, care va include The Huffington
    Post, precum si alte divizii ale AOL, precum Engadget, TechCrunch,
    Moviefone, MapQuest, Black Voices, PopEater, AOL Music, AOL Latino,
    AutoBlog, Patch Media si Style List. Daca Arianna Huffington
    primeste toata gloria in urma acestei tranzactii, banii se vor duce
    in mai multe directii, intrucat in ultimii ani au existat mai multi
    investitori care au speculat potentialul de evolutie al site-ului
    si au investit in expansiunea lui. Asadar, pe langa Arianna
    Huffington, care a primit deja in cont 18 milioane de dolari si a
    semnat un contract pentru un salariu anual de patru milioane de
    dolari, banii vor fi impartiti intre trei firme de investitii si un
    grup de mai multi investitori privati.

    In timp ce in toata lumea jucatorii din media online se simt mai
    incurajati decat oricand sa-si dezvolte platformele, astfel incat
    sa fie cat mai atragatori in ochii unor potentiali investitori, in
    Romania lucrurile raman la acelasi stadiu pentru ca, deocamdata,
    este prematur sa vorbim despre tranzactii, oricat de mici ar fi
    ele. “Da, vom avea tranzactii mari in media online cand se vor
    intampla concomitent doua aspecte: media online va fi una de
    valoare, si suntem pe drumul cel bun, si vor exista oameni
    interesati sa investeasca. Dar nu cred ca vom avea curand astfel de
    tranzactii – cel putin nu la sume similare cu Huffington Post”,
    crede Alex Visa, managing partner la Hyperactive, agentia de
    digital media a grupului Lowe. Drumul cel bun despre care vorbeste
    Visa este confirmat si de Ionut Oprea. “Suntem tara din Europa de
    Est in care blogul a devenit o institutie media si in care avem cea
    mai bine agregata dezvoltare a publicitatii pe bloguri.” Acesta
    precizeaza, totusi, ca ne-ar mai lipsi ceva – cat mai multe bloguri
    nisate, bine structurate si puternic impinse din spate prin bugete
    pentru a crea comunitati cat mai mari de utilizatori.

  • Ce se intampla cu averile vamesilor. Procurorul general: Daca a cumparat vila pe numele bunicutei, n-ai ce face

    Sumele luate ca mita in cazul vamilor sunt impresionante, daca e
    sa ne luam dupa dosarul DNA, ajungand si la peste 100.000 de euro
    pe tura la un singur punct vamal. In mod evident, nu din salariile
    mici, pana la 2.000 de ron, si-au construit vile impresionante
    vamesii si politisti. In acest articol veti afla ce se va intampla
    cu averile lor. Cititi si cum s-ar putea da de urma averilor
    ascunse ale vamesilor si politistilor de frontiera. Procurorul
    general al Romaniei, Codruta Kovesi, a explicat pentru gandul care
    este procedura urmata, de regula, de procurori in cazurile in care
    inculpatii au dobandit averi impresionante din mita precum si in
    cazurile in care acestia isi ascund averile sau le pun pe numele
    altor persoane.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Managerii falimentelor. Cum sa castigi bani frumosi de pe urma victimelor crizei

    Nu auzise foarte multa lume de ei. Fondatorii Casei de
    Insolventa Transilvania nu aveau nici 30 de ani in 2008, cand criza
    a inceput sa secere firmele romanesti. Arin Stanescu, cel care a
    lichidat la sfarsitul anilor ’90 grupul bancilor falimentare, era
    un personaj si in 2008, dar criza a fost cea care l-a readus cu
    adevarat in lumina reflectoarelor si pe prima pagina a ziarelor. Ei
    fac parte din grupul care administreaza astazi insolventele si
    falimentele din Romania. Si nu sunt putine.


    “Am incercat sa le explicam creditorilor ca pot fi salvate
    business-uri romanesti si branduri locale. <Sa nu ucidem
    vaca>. Sa-i punem pe calea cea buna si sa nu terminam tot mediul
    de afaceri. Sa lucram la mentalitate si sa vedem ce spune legea
    referitor la reorganizare. Daca toti te executa…”, explica Radu
    Lotrean, unul dintre partenerii fondatori de la Casa de Insolventa
    Transilvania (CITR), principala misiune pe care a avut-o firma pe
    care o conduce in ultimii doi ani.

    Lotrean are 31 de ani. Cu actualul sau partener, Andrei Cionca,
    32 de ani, este bun prieten inca din perioada in care studiau
    Dreptul la Cluj. S-au tot mutat prin tara de-a lungul anilor, dupa
    dosare de lichidare si reorganizare, dar dupa venirea crizei au
    intuit ca aceasta piata are cele mai mari perspective de crestere
    tot in Bucuresti.

    Astfel au ajuns sa preia spre reorganizare firme cu afaceri de
    zeci de milioane de euro si acoperire nationala, precum Leonardo,
    Flanco sau Diverta, pe care au incercat sa le repuna pe picioare
    pentru a “nu ucide vaca”. “Andrei a facut o analiza din care a
    reiesit ca 30% din creditele pentru companii sunt date in tara si
    70% in Bucuresti. Ne-am dat seama atunci ca aici este piata. Am zis
    initial ca brandul “Casa de Insolventa Transilvania” ne poate
    incurca, deoarece lasa impresia ca acoperim doar o anumita regiune.
    Dar nu mai aveam ce face, asa ca am mers inainte cu acelasi nume”,
    spune Lotrean.


    Au deschis, astfel, anul trecut, biroul din Capitala, Lotrean si
    Cionca s-au mutat in oras, iar sucursala din Bucuresti ar urma sa
    genereze in acest an jumatate din venituri, estimate la 4,5-5
    milioane de euro, in functie de valoarea dosarelor de lichidare sau
    reorganizare care vor fi inchise.

    CITR are biroul in complexul Phoenicia Business Center, asezat
    “strategic”, in spatele Bulevardului Unirii si in apropierea
    Tribunalului Bucuresti, instanta la care se judeca cele mai multe
    dosare de insolventa. Pe holurile cladirii de birouri insa te poti
    intalni si cu reprezentantii firmei RVA Insolvency, un alt jucator
    semnificativ de pe aceasta piata, coordonat de catre Arin Stanescu,
    probabil cel mai experimentat lichidator din Romania. Stanescu este
    si presedinte al Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa
    din Romania si coordonator al firmei de avocatura Stanescu Milos
    Dumitru & Asociatii (SMDA), care lucreaza in stransa legatura
    cu RVA. Stanescu are acum 60 de ani si gestioneaza atat falimente
    mai vechi, precum Rulmentul Brasov sau Republica, cat si firme
    lovite de criza actuala, precum producatorul de mezeluri Medeus sau
    ansamblul de locuinte Blue Tower din Colentina.


    La fel ca ei, in procesul de reorganizare al firmelor cu
    dificultati financiare un rol important il au si divizii ale unor
    grupuri de consultanta precum PricewaterhouseCoopers sau BDO, dar
    si jucatori independenti, precum casele Piperea & Asociatii sau
    Deleanu & Asociatii.


    “Am inceput activitatea in 1997, primul dosar in care am fost
    numit administrator judiciar a fost la Bere Bauturi Chitila. Firma
    a intrat insa in faliment. Era o fabrica de bere care nu avea
    fabrica. Era prevazuta pentru o productie de un milion de
    hectolitri, dar nu a mai fost realizata”, isi aminteste acum
    Stanescu. Ulterior, Stanescu a fost desemnat administrator judiciar
    si apoi lichidator al bancilor Dacia Felix, Bankcoop, Banca Albina
    si Banca Internationala a Religiilor. De ce au cazut atunci
    bancile, iar acum, desi s-au clatinat, au ramas in picioare?

    “In criza din sistemul bancar am inceput cu Dacia Felix in 1999,
    unde am fost numit administrator judiciar. Sistemul bancar era la
    inceputuri si majoritatea bancilor care au cazut erau cu capital
    romanesc. Principalul motiv pentru care au cazut a fost devalizarea
    de catre propriile conduceri si lipsa personalului calificat. Acum
    supravegherea BNR este foarte stricta, iar fraudele reprezinta
    cazuri izolate, care se intampla peste tot in lume. Ati vazut ce
    s-a intamplat si la Societe Generale”, explica Stanescu,
    referindu-se la cazul traderului Jérôme Kerviel, care a fraudat
    banca franceza cu cateva miliarde de euro.

  • Suspendarea presedintelui Basescu, la stadiul de “dat in bobi”

    Voiculescu a fost criticat initial de un al lider al PSD, Viorel
    Hrebenciuc, pentru ca a anuntat in public ca pana la 25 martie
    presedintele Traian Basescu ar urma sa fie suspendat de Parlament.
    Tema a devenit recurenta in limbajul opozitiei in ultimele luni,
    fara insa vreo concretizare. Ironic, Hrebenciuc a comentat ca
    probabil Voiculescu “a dat in bobi” daca stie asa de exact ca pana
    la 25 martie presedintele va fi suspendat, atata vreme cat opozitia
    nu are majoritatea necesara pentru aceasta in Parlament. Ulterior,
    Victor Ponta a apreciat ca, prin asemenea declaratii, Voiculescu se
    dovedeste “cea mai mare vulnerabilitate” a USL.

    La randul sau, Hrebenciuc are propriile sale probleme,
    transpunerea la Bacau – fieful sau politic – a USL fiind
    cvasi-imposibila din cauza opozitiei publice a fruntasului liberal
    Romeo Stavarache, chemat din acest motiv la ordine de PNL, pentru
    binele Uniunii.

  • Povestea socanta a casniciei lui Bernie Ecclestone, seful Formulei 1

    In septembrie 1982, in timpul unei curse de Formula 1 pe circuitul Monza din Italia, Bernie Ecclestone vede la standuri, alaturi de campionul mondial Nelson Piquet, un model croat in varsta de 23 de ani. O chema Slavica Malic si era angajata de Fila, unul dintre sponsorii cursei.

    “Pleaca de aici”, i-a ordonat Ecclestone, dupa cum scrie Daily Mail. “Raman. Este datoria mea”, a raspuns ea repede intr-o engleza stricata, fara sa realizeze cu cine vorbeste. “Nu-mi pasa. Fetele n-au voie la standuri. Afara!”, a insistat Ecclestone, pe atunci in varsta de 51 de ani. “Daca te apropii de mine, te voi lovi”, a raspuns din nou Slavica.


    Impresionat de raspunsul indraznet, Ecclestone s-a prezentat si a invitat-o sa ia masa de pranz impreuna cu el. Ulterior, Slavica l-a intrebat neincrezatoare pe un fotograf daca spusele unui barbat mai in varsta ca ar fi seful Formulei 1 ar putea fi adevarate, dupa cum scrie Tom Bower, cel care a inceput in 2009 sa scrie o carte despre povestea vietii lui Ecclestone si care s-a angajat sa publice orice informatii va afla despre el, chiar daca mai putin favorabile. “Tom, nu sunt usa de biserica”, i-a raspuns atunci Ecclestone, imediat inainte sa inceapa sa-si povesteasca viata si sa-l introduca pe Tom Bower in lumea lui si in cercul de prieteni si personalitati de Formula 1.

    Cand a cunoscut-o pe Slavica, Ecclestone era deja implicat intr-o relatie cu Tuana Tan, pe atunci o adolescenta in varsta de 17 ani care ii gatea, ii pregatea hainele si ajungea chiar sa-i puna pasta pe periuta de dinti diminetile. Pentru un barbat care adora imprevizibilul din munca sa, viata personala era definita de rutina – in fiecare zi cand ajungea acasa, intai isi curata pantofii si apoi indrepta perdelele. Dupa aceea, rearanja obiectele de decoratiuni interioare care nu i se pareau la locul lor si de-abia dupa se linistea, scrie Daily Mail.

    Slavica era complet opusul lui, dar nici acest lucru si nici diferenta de varsta de 28 de ani dintre ei sau cea de inaltime de peste 30 de centimetri n-au fost un impediment pentru relatia ei cu Bernie Ecclestone. “Vino in Las Vegas saptamana viitoare”, i-a spus seful Formulei 1 in acelasi septembrie 1982. Slavica a obtinut viza pentru SUA si, o saptamana mai tarziu, se afisa cu Ecclestone la curse si se retragea apoi in apartamentul din hotelul Caesar’s Palace, constienta de felul in care o priveau cei din jur si o judecau pentru implicarea intr-o relatie amoroasa cu un barbat care altfel i-ar putea fi tata.

    Asa a inceput practic relatia ei cu Ecclestone, care a durat 25 de ani. La inceputul sezonului de curse din Brazilia, in 1983, Ecclestone a reintalnit-o pe Slavica, deja model pentru Armani, la Sao Paulo. “Se certau deja destul de rau. Bernie nu accepta nimic deplasat de la cei din jurul lui, insa ii tolera aproape orice acestei femei”, povesteste Nelson Piquet, cel care conducea pe atunci echipa Brabham a sefului Formulei 1. Despre Slavica a spus ca era dificila, distanta, galagioasa si chiar lipsita de eleganta, motive care l-au impiedicat sa inteleaga de ce era seful lui atat de interesat de ea.

    Odata incheiat episodul din Brazilia, Ecclestone s-a intors la Londra, la penthouse-ul lui si la viata cu Tuana care a ramas neschimbata pana in mai 1984, potrivit Daily mail. Atunci, omul de afaceri i-a spus Tuanei despre Slavica si despre faptul ca “daca nu voi locui cu ea, se va intoarce in Croatia, iar eu nu voi mai vedea niciodata copilul”. Tuana n-a putut decat sa-l lase sa plece, urandu-i tot binele din lume. “Mi-a spus ca nu poate avea copii”, a spus Ecclestone in lacrimi, iar raspunsul Tuanei a fost: “Te santajeaza”. In acel moment, seful Formulei 1 s-a ridicat de pe canapea si a inceput sa indrepte tablourile si perdelele din camera. “N-am stiut ca mai vrei copii”, a continuat Tuana, convinsa atunci ca el isi dorea mai mult decat orice un baiat care sa duca mai departe afacerea, dupa ce prima sotie ii daruise deja o fata pe nume Debbie.

    Au continuat sa locuiasca impreuna inca o vreme, iar Bernie Ecclestone a plecat apoi la Grand Prix in SUA. Acolo a aflat ca Slavica daduse nastere in Italia unei fetite pe care a numit-o Tamara. A luat primul avion si, ajuns in spitalul din Milan unde se afla mama celui de-al doilea copil al sau, s-a confruntat cu cea mai importanta decizie din viata lui personala: sa o primeasca in casa lui din Londra pe Slavica, putand astfel sa-si vada copilul cum creste, sau sa refuze si sa piarda urma Tamarei in Croatia, unde mama ei voia sa o duca.

    Slavica ii amintea cumva de propria mama, insa Ecclestone nu stia mai nimic despre ea. Pentru ca vorbea prea putin engleza, a aflat doar ca s-a nascut in saracie in Rijeka, Croatia, in mai 1958, si ca tatal ei si-a abandonat familia cand ea era doar un copil. Mai tarziu, in adolescenta, a fost inchisa pentru furt, iar dupa ce a fost eliberata, a pozat goala pentru o revista. “Am facut multe prostii”, a justificat ea ulterior. “{titi cum decurg lucrurile. Te afli in studioul unui fotograf, el incepe sa-ti ceara sa mai deschizi un nasture si tot asa. Dar aveam nevoie de bani”. Asa a ajuns de altfel in Monza in 1982, prin intermediul unui fotograf croat.

    Indecis intre Tuana si Slavica, Ecclestone a sunat-o pe Ann Jones, secretara lui, care l-a sfatuit sa se implice in viata copilului sau. S-a mutat atunci cu Slavica intr-un apartament din Chelsea si a pornit o relatie presarata de certuri. “Casatoria e ca si cum ai merge la inchisoare”, le spune adesea Ecclestone prietenilor sai. Dar odata cu insistentele ulterioare ale femeii de langa el, a acceptat sa se insoare cu ea, pe 17 iulie 1985, la oficiul din Chelsea, in prezenta lui Max Mosley, unul din managerii Formulei 1, fara fotografi sau petrecere de nunta.

    “Ar trebui sa luam pranzul si sa sarbatorim”, a sugerat mireasa imbracata cu o rochie foarte scurta si incaltata cu pantofi cu toc foarte inalt. “In regula. Sa incercam la Langan’s”, a raspuns Ecclestone, dar cand au ajuns la restaurantul din Piccadilly si n-au gasit nicio masa libera a decis sa mearga la birou. “Ne vedem mai tarziu. Ia un taxi pana acasa”, i-a spus el sotiei. Noua doamna Ecclestone n-a putut sarbatori nici odata ajunsa in locuinta lor, din cauza gusturilor simple ale lui Bernie. In frigider nu erau nici vinuri scumpe, ci doar bere, si nici mancaruri rafinate, pentru ca seful Formulei 1 era cel mai fericit cu mancaruri simple, precum oua si paine prajita la micul dejun.

    Ecclestone a tolerat cu stoicism la inceputul casniciei toate remarcile rautacioase despre el si Slavica, precum faptul ca ar avea aceeasi inaltime doar daca el s-ar urca pe propriul portofel. In decembrie 1988, sotia i-a daruit inca o fetita pe nume Petra. La sfarsitul lunii octombrie 1990, Ecclestone a implinit 60 de ani, iar cateva zile mai tarziu, Sidney Ecclestone, tatal lui, a murit. La inmormantare, Bernie si Slavica au fost destul de distanti si nu au intrat in biserica unde se tinea slujba, probabil pentru ca lui nu-i placeau inmormantarile, dupa cum a incercat sa explice Debbie, fata lui din prima casatorie. S-a zvonit insa ca Slavica i-a cerut sa stea departe de Debbie, mai ales ca in urma cu cativa ani, cand aceasta a venit in vizita la scurt timp dupa nasterea Petrei, doamna Ecclestone a izbucnit de furie si a refuzat s-o mai primeasca vreodata pe cealalta fiica a sotului ei. Ca o paranteza, Slavica i-a si interzis sa-si mai vada primul copil, motiv pentru care Bernie s-a intalnit in secret cu Debbie. Situatia s-a repetat insa si in 1995, cand a murit si Bertha Ecclestone, mama sefului Formulei 1.

    Devotamentul lui Bernie pentru Slavica s-a dovedit insa de-a lungul timpului nemarginit. Cand a aflat ca, desi ea locuia in Mariea Britanie de mai multi ani, nu ar fi putut deveni mostenitoarea lui, el a transferat intreaga avere intr-un offshore pe numele Slavicai. In 1996, Bernie trece FOCA Administration si Formula One Administration pe o alta firma, Petara, detinuta tot de Slavica. “Nimeni nu crede ca i-as fi dat totul sotiei mele, dar asta am dacut de fapt. Am vrut sa ma asigur ca ea si fetele ar fi avut de toate daca s-ar fi intamplat ceva cu mine”, spune Ecclestone.

    In mai 2001, Ecclestone a dat o petrecere cu ocazia celei de-a 43-a aniversare a Slavicai. In contrast cu stilul lui de viata modest, Bernie a inchiriat un iaht de la omul de afaceri american John McCall. “Vor distruge puntea”, i-a spus el proprietarului. “Nicio grija”, a venit si raspunsul lui McCall. Ecclestone a avut insa dreptate, motiv pentru care nici nu s-a putut bucura de petrecere, iar a doua zi supraveghea reparatiile aduse iahtului.

    Relatia lui Bernie cu Slavica a fost dintotdeauna volatila. Stilul lui de viata modest contrasta puternic dorinta ei de a epata. Iar din cauza incapatanarii, geloziei si lipsei de compromis din partea ei, certurile erau destul de frecvente. “}ipa foarte mult. Oar uneori arunca cu farfurii, moment in care ma ascund in alta camera, incercand sa ma feresc de placerea ei de a ma teroriza”, spune Ecclestone in gluma pentru Daily Mail. De altfel, pe usa de la bucatarie, omul de afaceri a agatat un afis pe care scria Üitati de cainele rau, aveti grija la nevasta”.

    De nenumarate ori, Slavica i-a cerut lui Bernie sa se retraga de la Formula 1, amenintandu-l ca altfel il va parasi. Cu toate acestea, “este o mama excelenta si o femeie foarte morala”, spune Ecclestone despre fosta sotie care n-a vrut niciodata masina de spalat vase sau bona pentru copii. Amenintarile au continuat de-a lungul timpului si uneori, cand scandalurile erau atat de mari incat ea avertiza ca va suna la politie, el ii cerea ajutorul lui Ron Shaw, un prieten de familie. S-a intamplat chiar ca Ecclestone sa vina la birou cu un ochi vanat ca urmare a reactiei sotiei la vederea afisarii lui cu un model.

    Vezi cum a devenit Bernie Ecclestone miliardar IN PAGINA URMATOARE ->>>>>>>>>>>>

  • Baronii partidelor, invitati politicos sa lase altora sefia scolilor

    Potrivit Legii educatiei, directorul si directorul adjunct din
    unitatile de invatamant preuniversitar nu pot avea, pe perioada
    exercitarii mandatului, functia de presedinte sau vicepresedinte in
    cadrul unui partid politic, la nivel local, judetean sau national.
    De asemenea, persoanele care ocupa o functie de conducere sau de
    demnitate publica nu pot exercita functia de rector pe perioada
    indeplinirii mandatului.

  • Maimuta lui Michael Jackson a costat 5,6 milioane de dolari

    Ei bine, nu e. A existat un cuplu Jeff Koons-Illona Staller,
    care a functionat cu acte in regula pana in 1994. Multi ani dupa
    aceea, din cenusa mariajului nu s-au mai itit decat zvarcolirile
    parentale legate de custodia copilului facut impreuna,
    Ludwig.

    Koons a studiat pictura la Maryland Institue of Art, a lucrat apoi
    ca broker pe Wall Street, elaborandu-si simultan cariera artistica.
    Prima bomba in materie de vanzari a fost o sculptura din seria
    “Banality”, intitulata “Michael Jackson and Bubbles”, care il
    reprezenta pe regele pop impreuna cu cimpanzeul sau. Pret de
    achizitie, in 1991, 5,6 milioane de dolari!

    Detalii in Ziarul de Duminica.

  • Dupa Germania si Franta, si Olanda respinge intrarea Romaniei in spatiul Schengen

    Dupa ministrul olandez al Afacerilor Europene, Ben Knapen, cele
    doua tari nu pot adera “in acest stadiu” la spatiul vamal comun. De
    data aceasta, declaratia n-a mai scandalizat atat de tare spiritele
    la Bucuresti, avand in vedere proaspatul scandal legat de
    arestarile a zeci de vamesi si politisti.

    In acelasi timp, Comisia Europeana a amanat publicarea
    rapoartelor de monitorizare pe justitie in cazul celor doua tari,
    desi documentele erau asteptate la sfarsitul saptamanii trecute.
    Purtatorul de cuvant al Comisiei a fost evaziv in privinta
    motivatiei, dar merita amintit ca problema justitiei a fost
    invocata de Franta ca justificare pentru respingerea aderarii
    Romaniei la Schengen.