BusinessMagazin

Blog

  • INDUSTRIA CARNE: Strainii ataca piata carnii

    Tot mai multe grupuri straine de prelucrare a carnii vor sa preia companii romanesti de profil. Nimic rau in asta. Numai ca jucatorii mari au actionari care nu prea vor sa vanda, iar cei mici nu sunt suficienti de atractivi.

     

    La rafturile cu preparate din carne, Dana Popescu zaboveste cel mai mult, in fiecare sambata dimineata, cand merge la cumparaturi. De obicei, sta in magazin cel putin doua ore, pentru ca trebuie sa cumpere tot ce are nevoie intreaga familie. Ca angajata la o firma de import, la 32 de ani, lucreaza cel putin 10 ore pe zi, iar in timpul saptamanii nu are timp de cumparaturi. Se hotaraste greu ce mezeluri sa cumpere, pentru ca, desi a inceput sa recunoasca marcile care ocupa rafturile, mereu apare ceva nou. Pentru cumparatori ca ea, procesatorii de carne au inceput o batalie tacita. Domeniul preparatelor din carne a inceput sa fiarba in 2004 si in Romania. Prima miscare a fost preluarea companiei Gourmet de Caroli, urmata apoi de preluarea pachetului majoritar de actiuni al Romconserv Caracal de catre cehii de la Hame.

     

    In plus, alti jucatori din industria carnii au inceput sa-si manifeste interesul pentru procesatorii romani, pentru ca piata are potential mare de crestere – acum, consumul de carne anual, per capita, este de 40-45 kg, pe cand in UE se consuma intre 90 si 120 kg anual, pe cap de locuitor. Un motiv in plus de a investi in Romania este ca aici sunt preferate, in cazul preparatelor din carne, produsele autohtone: in 2003, de exemplu, importurile de mezeluri au reprezentat doar 3% din totalul pietei.

     

    „Cei interesati de Romania stiu foarte clar ca a inceput perioada in care se pot face jocurile importante“, spune Alina Pene, Marketing Director la Campofrio Romania. Pentru investitorii straini, acum pare a fi momentul potrivit. Pentru ca data aderarii la UE devine din ce in ce mai sigura. In plus, pretul unei tranzactii pe plan local este suficient de atractiv, mai ales acum, cand unii jucatori locali intampina dificultati, dupa spusele presedintelui Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea.

     

    Companii ca Orkla, Hame, Nikas, Zwanenberg sau Reinert, care au cumparat sau au anuntat ca doresc o achizitie in Romania sunt suficient de rasunatoare pentru a demonstra ca cerere exista. Paradoxal, oferta, adica investitori romani dispusi sa isi vanda companiile (cele suficient de mari), lipseste.

     

    „Din discutiile catorva mari procesatori am inteles ca nu vor sa-si vanda afacerile. Nu vor sa piarda controlul in firmele in care au investit“, spune Mihai Visan, director executiv al Asociatiei Romane a Carnii. Un exemplu este Angst, care a primit trei oferte, conform oficialilor companiei, dar nu intentioneaza sa accepte nici una.

     

    „Nu vreau nici sa vand, nici sa aduc un partener. In primul rand pentru ca nu este momentul“, spune Sorin Minea, director general al Angst. Minea spune ca sunt doua situatii in care o firma poate fi vanduta: ori are o marca pe care o poate vinde si castiga mai mult decat a investit, ori nu are o situatie financiara buna.

     

    „Eu nu sunt in nici una din aceste situatii“, spune managerul de la Angst. O problema majora cu care se confrunta procesatorii de carne in acest moment este cresterea pretului carnii de porc, in vara trecuta, cu aproape 40%. „Avem cel mai scump porc din lume: 2 euro pe kilogram“, spune Mihai Visan.

     

    Situatia precara in care se afla unii jucatori i-ar putea determina deci sa accepte propunerile firmelor straine. Totusi, este putin probabil ca marile companii din industrie, precum Scandia, Cris-Tim, Angst, Mandy sau Agricola International, sa renunte la controlul afacerilor.Pentru jucatorii mari, cel mai puternic argument de a nu vinde in acest moment este ca, acum, pretul unei astfel de tranzactii ar putea fi mult mai mic decat cel al unei vanzari din preajma aderarii la UE.

     

    „Cei dispusi sa cumpere acum vor plati alte preturi decat daca se vor decide sa cumpere in 2007“, spune Alina Pene, director de marketing la Campofrio Romania. Intre argumentele care sustin posibilitatea cresterii pretului unei tranzactii se mai numara si stadiul inca redus de dezvoltare a pietei; gradul de fragmentare este mare iar marci noi se lanseaza aproape permanent. In plus, consumatorii mai sunt inca atrasi de vracuri.

     

    „Piata romaneasca de carne nu a ajuns inca la maturitate si se dezvolta continuu“, mai spune Alina Pene. De asemenea, jucatorii autohtoni sunt in plina dezvoltare, un exemplu fiind Agricola International Bacau, care a finalizat o investitie de 4,3 milioane de euro pentru deschiderea a doua noi capacitati de productie. „Pana acum, nu am primit oferte, dar oricum, nu am fi interesati sa renuntam la controlul companiei“, spune, la randul sau, Gheorghe Antochi, presedinte al Agricola International. Totusi, el precizeaza ca pe parcursul ultimului an atitudinea partenerilor externi s-a schimbat radical si sunt interesati de realizarea investitiilor comune. „Daca pana acum circa un an de zile nu prezentam mare interes pentru partenerii straini, acum lucrurile s-au schimbat. Sunt chiar dispusi la parteneriate. Chiar daca nu detin partea majoritara a actiunilor“, adauga Antochi.

     

    Un alt motiv pentru a nu vinde este acela ca integrarea va aduce si deschiderea granitelor pentru export, cel putin pentru firmele romanesti care functioneaza la standarde UE. Prin urmare, strainii au ca alternativa preluarea unor companii romanesti medii sau mici, care sunt mai putin atractive. Adica vor necesita cheltuieli ulterioare mari pentru cresterea productiei sau lansarea de branduri noi.

     

    „Probabil ca investitorii straini sunt interesati de piata in masura in care pot face o achizitie in care sa nu mai investeasca foarte multi bani, capital si timp“, spune Mugur Nicolae, director de marketing la Caroli, companie care a finalizat in 2004 o investitie de 3 milioane de euro, din care o treime sunt fonduri SAPARD. O parere similara are si Sorin Minea, care spune ca strainii sunt interesati in primul rand de marca, or, de recunoasterea marcii se bucura doar jucatorii mari din domeniu. Pentru ca doar ei si-au permis sa investeasca in publicitate. Deocamdata, doar cateva marci se bucura de popularitate la nivelul intregii tari.

     

    Daca, totusi, investitorii s-ar multumi cu mai putin, loc de actiune au destul: la Registrul Comertului sunt inregistrate peste 1.700 de firme care au ca obiect de activitate procesarea carnii. „Numarul celor care activeaza in domeniu este foarte mare. Dar este doar o chestiune de timp pana ce numarul jucatorilor se va reduce drastic“, spune Mihai Visan. Tot el precizeaza ca, in timp, vor mai exista doar cativa producatori locali, care vor avea produse de nisa – specialitati regionale.

     

    Oricum, framantarile pietei au un aer de déja vu. Alte piete – ca Ungaria si Polonia – au trecut prin experiente similare, cand jucatorii locali au fost preluati de nume mari, ca Smithfield – care a achizitionat pachete de actiuni majoritare la firmele cele mai importante de pe pietele celor doua tari. In general, la nivel mondial, fenomenul de concentrare a productiei se manifesta din ce in ce mai puternic. Cei mari devin mai mari, iar cei mici dispar. Ramane de vazut cat de repede si in ce conditii se vor „preda“ si jucatorii romani din domeniu.

  • CUMPARATORII

    Unii jucatori straini au avut inspiratia de a intra pe piata din timp. Acum, le ramane sa se extinda. Altii se grabesc sa gaseasca parteneri autohtoni sau „marfa“ de cumparat.

    • Hame: Cel mai mare producator ceh de conserve si pateuri a achizitionat 60% din Romconserv Caracal.
    • Orkla Foods Romania: A lansat o oferta pentru preluarea companiei Ardealul. Orkla detine deja Topway.
    • Smithfield: Cel mai mare procesator de carne de porc din lume controleaza Com-Tim si detine 22% din Campofrio Alimentacion, prezenta in Romania prin Tabco-Campofrio.

  • PRETENDENTII

    Zwanenberg Food Group: numarul unu din Olanda.

    Nikas: liderul pietei din Grecia.

    Reinert: numarul trei in Germania.

     

    Sursa: companiile

  • Cu pestii cei mari pe inventar

    Patronatul si sindicatele acuza „imixtiunea politica“ in activitatea rafinariei Rafo Onesti. Muncitorii se pregatesc sa ceara autonomie regionala, iar patronii vor sanctionarea reprezentantului FMI in Romania.

     

    Cladirea administrativa a rafinariei Rafo Onesti e cunoscuta nu numai pentru ca acolo au avut birouri cei care au fost de-a lungul vremii, directori ai companiei. Un alt element atrage atentia: chiar in holul (renovat recent) de la intrarea in cladire, vizitatorul este intampinat de cateva acvarii cu pesti exotici. „Sunt luati pe inventar“, ne explica un salariat al rafinariei. „Daca moare vreunul, trebuie scazut din contabilitate“. Or fi scumpi? „Pai costa 100-200 de euro bucata“, ii evalueaza muncitorul.

     

    Dupa ce traversezi holul cu acvarii, dai de biroul directorului general al Rafo, acum Paul Ivascu, fost manager in cadrul Tofan Grup. Biroul se asorteaza cu holul: are mobilier nou si aparate scumpe. De cum ne vede, Ivascu incepe sa isi verse oful. Inainte sa i se puna vreo intrebare, ne prezinta „datele problemei“ de la rafinarie, asa cum le vede el, incepand de la planul de reorganizare a activitatii rafinariei, propus de Balkan Petroleum, actionarul majoritar, si terminand cu suspendarea punerii in practica a acestui plan de catre noul guvern.

     

    „Situatia de la Rafo este efectul unei economii de piata care se manifesta in toata duritatea ei“, sustine Ivascu. „In momentul de fata, pe piata petroliera romaneasca de rafinare activeaza un monopol format din OMV-Petrom si din Rompetrol, sustinut de organisme financiare. Acesta se lupta sa fie singur pe piata.“

     

    Echilibrul pe piata ar fi pastrat, sustine Ivascu, tocmai de Rafo. Cat timp va mai reusi, nu stie, pentru ca „pe langa factorul economic, mai intervine si factorul politic, atat intern, cat si extern“. Directorul general reproseaza fostilor si actualilor guvernanti faptul ca nu au analizat situatia Rafo din momentul preluarii companiei de catre Balkan Petroleum (BKP), in urma cu un an si jumatate. Mai precis, Paul Ivascu si-ar fi dorit ca guvernantii sa cunoasca planul de reorganizare a rafinariei.

     

    De ce era nevoie de un plan de reorganizare, la aproape patru ani de la privatizarea societatii? BKP sustine ca era singura solutie pentru ca societatea sa isi poata plati datoriile istorice care depasesc 15.000 de miliarde de lei. Mai precis, BKP propunea preluarea creantelor societatii de catre AVAS si transformarea lor in actiuni. Ulterior, AVAS urma sa le vanda, iar BKP sa aiba drept de preemptiune asupra lor. Marian Anton, consilier la BKP, declara ca societatea este pregatita sa cumpere actiunile Rafo de la AVAS.

     

    Punctul forte care ar veni sa sustina planul de reorganizare este faptul ca societatea a reusit sa plateasca, din octombrie 2003, toate datoriile curente, in suma de peste 11.000 de miliarde de lei. Ivascu explica, mai departe, ca planul de reorganizare a fost aprobat de Tribunalul Bacau, iar guvernul Nastase a dat o ordonanta care consfintea transferarea datoriilor rafinariei la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Dupa schimbarea guvernului, noua echipa a dat o alta ordonanta de suspendare a reorganizarii, timp de 90 de zile, pana cand AVAS va face un audit la societate pentru a vedea viabilitatea acestui plan.

     

    „Vor veni sa spuna: «Nu v-am inchis noi, va inchideti singuri»“, mai spune Ivascu. El sustine ca suspendarea reorganizarii a panicat furnizorii si clientii societatii. „Clientii nostri isi pun intrebarea: «Ce faceti, oamenilor? Mai merg cu voi, nu mai merg cu voi? Mai functionati?». Ei au nevoie de contracte.“ Acestea sunt problemele pentru desfacerea produselor petroliere ale Rafo. Directorul rafinariei spune ca situatia este similara si la capitolul aprovizionare.

     

    „De un an si jumatate am functionat cu banul jos, fata de celelalte rafinarii, care au un organism financiar in spate si care a putut sa garanteze pentru ei. Asa si-au putut permite sa aduca titeiul acum si sa il plateasca peste 30-60 de zile“, afirma Ivascu.

     

    Dupa un an si jumatate, furnizorii isi pun aceleasi intrebari ca si clientii. In afara de asigurari ca lucrurile vor merge bine, directorul Rafo nu poate oferi nimic altceva clientilor si furnizorilor. Iar asigurarile vin, din nou, sa se bazeze si pe platile facute la bugete in ultimul an. Aceleasi sume (11.000 de miliarde de lei) sunt aduse in discutie si de liderii de sindicat. Toti, aproape la unison, spun ca platile in cauza sunt dovada clara de viabilitate. Cand vine vorba despre datoriile istorice, Paul Ivascu nu vrea sa dea nici o explicatie.

     

    „Sarcina noastra nu era trecutul, ci ce vom face. Din ce am analizat, nu mi-am putut face o parere despre cauzele care au dus la aceste datorii.“ De partea cealalta, liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, are unele explicatii pentru acumularea datoriilor. Oprirea rafinariei timp de trei ierni, incepand cu 1997, echipamente care au cedat si reoprirea din 2002 pentru revizie. Dar trecand peste aceste chestiuni, Marian vine cu o explicatie simpla: „Nu venea nimeni sa ne cumpere. Tot ce a fost, a fost un aranjament, sa vina cineva. Ce a fost prezentat in caietul de sarcini la APAPS nu concorda cu ce era in teritoriu“, spune Marian.

     

    Asa s-ar fi ajuns la cheltuieli mai mari decat era prevazut initial (pentru ca rafinaria sa mearga). Cum a mers, chiar si cu investitiile? Atat de bine, incat in iulie 2003 utilajele au fost oprite de trei ori. Una peste alta, a mai redeschis si Lukoil rafinaria Petrotel, Rafo pierzand grupul rus de pe lista clientilor care achizitionau carburanti.

     

    Dar poate cea mai simpla si buna explicatie a fost aceea a unuia dintre muncitorii de la Rafo, om cu experienta in rafinare, care a fost la Onesti inca de la constructia societatii. „Problema noastra este ca nu am avut un investitor strategic. Toti care au venit au vrut sa vada ce pot castiga ei, nu ce sa faca pentru noi“, spune rafinorul. El nu uita sa spuna, aproape ca o poezie, ca actuala conducere a demonstrat ca poate face ceva… platind 11.000 de miliarde de lei la furnizori si la stat. Vorbind cu oamenii de la Rafo, te izbeste faptul ca aproape toti cunosc neobisnuit de bine datele contabile ale societatii. Ce muncitor, de la o alta societate, mai poate spune in orice moment cat a platit seful sau la stat?

     

    Trecand peste „istoricul“ rafinariei, acum una dintre preocuparile sindicatului este corespondenta cu premierul Tariceanu. Scrisorile adresate primului-ministru au acelasi ton cu declaratiile conducerii rafinariei. Amintesc de „imixtiunea politicului in actul de justitie“, facand referire la declaratiile lui Graeme Justice, reprezentantul Fondului Monetar International (FMI) in Romania. Apoi anunta ca suspendarea ordonantei date de guvernul Nastase va bloca importurile de titei ale societatii si prezinta si o istorie a activitatii societatii din punct de vedere financiar.

     

    La momentul de fata, toate celelalte preocupari sindicale (salarii, contractul colectiv de munca etc.) au trecut in plan secund. Principala preocupare a liderilor de la Rafinorul o constituie incercarea de a determina Executivul sa deblocheze planul de reorganizare. Ei iau in calcul si solutii extreme de protest. Grevele sau marsurile organizate la Bucuresti ar putea functiona intr-o prima faza. La Rafo mocneste insa un protest si mai „serios“.

     

    Mai in gluma, mai in serios, sindicalistii au o varianta de rezerva. „Daca ei (n.r. – guvernantii) nu accepta planul de reorganizare, inseamna ca nu ne vor. Atunci o sa ne cerem si noi autonomia teritoriala si vom bloca toata regiunea, sa nu mai treaca nimeni“, spune unul dintre ei.

     

    In cazul falimentului rafinariei, ei mai au o varianta de rezerva, pastrata tot la nivel de gluma. „Cand am auzit ca sunt 4.000 de locuri de munca la capsuni, in Spania, am zis ca numai bine ajung pentru muncitorii de la Rafo“, spune, zambind, Ion Marian.

     

    Apoi redevine serios si subliniaza ca, la falimentul rafinariei, nu vor ramane pe drumuri doar cei 2.600 de angajati de la Rafo, ci si muncitorii de la Carom si de la alte unitati din zona, adica circa 6.000 de salariati. Daca muncitorii incearca, pe toate caile, sa sensibilizeze autoritatile, sefii lor fac declaratii incendiare la Bucuresti. Acum, nemultumirea lor s-a canalizat inspre Graeme Justice, reprezentantul FMI in Romania si inamicul numarul unu al reorganizarii Rafo.

     

    Acesta ar fi cauzat societatii din Onesti, acuza reprezentantii companiei, pagube de 7.000 miliarde lei prin declaratiile facute. Apar, din nou, formularile folosite si de sindicat. Afirmatiile lui Justice ar fi „imixtiuni distructive in economia tarii“ si in functionarea unei firme private, sustine Teodor Cuzino, avocatul Rafo.

     

    Justice ar fi spus ca planul de reorganizare a Rafo este o renationalizare si guvernul ar trebui sa grabeasca falimentul societatii, mai spun reprezentantii rafinariei. Dincolo de nuanta ilara a acuzatiilor, lucrurile se complica atunci cand vine vorba despre modalitatile prin care ar fi aparut paguba de 7.000 de miliarde de lei. Dupa o serie de explicatii destul de subrede ale lui Marian Anton, consilier la BKP, Paul Ivascu reuseste sa prezinte o varianta de calcul: unii furnizori, precum Glencore, ar fi renuntat sa mai lucreze cu Rafo, iar altii ar fi scumpit titeiul livrat rafinariei.

     

    Asa se face ca o parte dintre creditori, precum Faber Invest, au semnat un protest prin care se cere reprezentantului FMI sa isi retraga imediat, in mod public, afirmatiile formulate impotriva Rafo. Acestia il ameninta pe Justice cu tragerea la raspundere, in „conformitate cu normele si uzantele aplicabile statutului sau“. Care vor fi modalitatile de tragere la raspundere? Din nou, avocatul Cuzino nu da nici o masura concreta.

     

    Lucrurile par a fi destul de confuze: declaratii politice care ar fi fost atintite, inutil, impotriva Rafo, pagube cuantificate, dar greu de explicat, si un actionar majoritar care declara ca a preluat Rafo pentru ca… nu a avut incotro. „Fostii proprietari aveau datorii la Balkan Petroleum de cateva milioane de dolari“, afirma Marian Anton. „Am preluat societatea pentru ca nu aveam incotro“.

     

    La vremea respectiva insa, BKP nu avea nici un plan pentru a face Rafo viabila. Doar cateva luni mai tarziu a venit cu propunerea de reorganizare. Cum este posibil insa ca o firma sa isi permita sa preia „in orb“ si fara proteste o societate in pragul falimentului? Explicatia ca nu avea alta solutie nu pare sa se sustina. Solutia era recuperarea datoriilor in instanta, prin cererea reorganizarii sau a falimentului. Nu s-a ales aceasta varianta. De ce?

     

    Structura actionariatului BKP ar putea fi o explicatie. Compania cu sediul la Londra este detinuta (50%) de societatea romaneasca VGB Oil, a omului de afaceri Marian Alexandru Iancu. El nu era strain de activitatea Rafo dinaintea preluarii de catre BKP. Numele acestuia si al fratilor sai au aparut de multe ori in mass-media, legate de afacerile cu titei pe care le faceau, s-ar parea, prin intermediul Rafo.

     

    Daca ar fi sa se dea crezare unor asemenea informatii, cel care se ocupa de afacerile Rafo a venit, cu o alta firma, sa preia rafinaria si sa o curete de datorii. Acestea sunt doar speculatii insa. Autoritatile investigheaza cazul si pe o parte din reprezentantii VGB si urmeaza sa stabileasca care sunt vinovatii.

     

    Asta in cazul in care nu se va ajunge la concluzia ca totul s-a intamplat „din cauza unei economii de piata care se manifesta in toata duritatea ei“.

  • PATRU VARIANTE PENTRU RAFO

    Activitatea rafinariei Rafo Onesti depinde de acceptarea planului de reorganizare judiciara, acceptat de instantele de judecata, dar contestat de AVAS, care nu doreste sa preia datoriile companiei. In plus, ordonanta care consfintea acest lucru a fost suspendata pe o perioada de 90 de zile de catre guvernul Tariceanu. In acest timp, se va face un audit al planului. Daca auditorul nu il considera viabil, atunci Rafo intra in faliment, a declarat Mircea Ursache, presedintele AVAS.

     

    Reorganizare: Daca auditul comandat de AVAS va dovedi viabilitatea planului de reorganizare propus de Balkan Petroleum, atunci acesta va fi aplicat si datoriile rafinariei vor fi convertite in actiuni.

     

    Creditori: Daca nu va fi acceptat planul de reorganizare, atunci creditorii va trebui sa se intalneasca din nou pentru a vota o alta varianta (precum cererea falimentului) pentru recuperarea datoriilor rafinariei.

     

    Faliment: AVAS a atacat in instanta planul de reorganizare a Rafo. Daca va primi un raspuns favorabil de la Curtea de Apel Bacau, atunci se va declansa falimentul companiei.

     

    Lichidare: In cazul pronuntarii falimentului, judecatorul sindic va numi un lichidator care va valorifica activele Rafo si va achita (partial) datoriile.

  • PLANUL DE REORGANIZARE

    BKP a stabilit un plan de reorganizare a Rafo, care ar urma sa treaca la AVAS datoriile rafinariei. Ulterior, acestea ar putea fi rascumparate de BKP. Istoria transformarii datoriilor in actiuni pentru alte companii privatizate arata ca niciodata nu s-a platit valoarea totala a respectivelor restante, ci o foarte mica parte (10-20%).

     

    Datorii: Restantele Rafo, transformate in actiuni, se preiau de AVAS, care apoi cauta un cumparator pentru ele. BKP si-a exprimat, deocamdata, optiunea de a le achizitiona.

     

    Carom: Rafo ar fi urmat sa fie unita cu societatea Carom, creandu-se o societate petrochimica integrata.

     

    Clienti si furnizori: Ca dovada de buna-credinta, BKP declara ca este la zi cu plata datoriilor curente ale societatii catre furnizori si clienti, din octombrie 2003 pana acum.

  • PRINCIPALII CREDITORI

    Datoriile Rafo (in care sunt incluse si penalitatile) depasesc 15.000 de miliarde de lei. Jumatate din acestea sunt fata de bugetul statului, restul fiind datorii comerciale catre circa 700 de parteneri de afaceri ai rafinariei.

     

    Bugetul statului: 8.000 miliarde lei.

    Faber Invest: 5.000 miliarde lei.

    Petrom: 2.258 miliarde lei.

    VGB Invest: 1.500 miliarde lei.

    Prospectiuni SA: 256 miliarde lei.

  • PIONII PRINCIPALI

    Din momentul privatizarii rafinariei, in scena au intrat o serie de oameni de afaceri al caror nume a fost legat, permanent, intr-un fel sau altul, de Rafo.

     

    Corneliu Iacobov: Omul de afaceri bacauan a preluat Rafo in 2001, prin intermediul societatii Imperial Oil. In momentul de fata este anchetat pentru sustragerea de la plata taxelor provenite din tranzactiile cu produse petroliere. Cand a preluat Rafo, ar fi beneficiat de un ajutor de stat: datoriile de 45,5 milioane de dolari se pare ca au fost transformate in actiuni si rascumparate de Iacobov cu 11,5 milioane de dolari.

     

    Ovidiu Tender: Patronul de la Tender SA a preluat, in 2003, datorii de 170 de miliarde de lei pe care Rafo le avea catre Petrom, bani recuperati, apoi, de la rafinarie. Este cercetat, la randul sau, alaturi de Corneliu Iacobov. Numele lui Tender si al lui Frank Timis au aparut in presa, ca fiind cei care au infiintat Balkan Petroleum, noul patron al Rafo.

     

    Toader Gaureanu: A fost director general la Rafo, dupa care a ajuns in fruntea societatii Faber, principalul creditor al rafinariei. Este cercetat penal in dosarul Rafo.

     

    Fratii Iancu: Eugen, Octavian si Alexandru Iancu sunt reprezentantii grupului de firme VGB. Legaturile de afaceri ale VGB cu Rafo sunt cercetate la ora actuala de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Au existat zvonuri conform carora VGB Oil, societate specializata in prelucrarea de titei, ar fi vandut benzina de la Carom, din titei adus de la Rafo. VGB ar fi asigurat si managementul Rafo, pe vremea cand proprietar al rafinariei era Corneliu Iacobov. In prezent, VGB Oil detine 50% din actiunile Balkan Petroleum, proprietarul Rafo.

  • Padurea de cifre

    553.642 lei, 60%, 40% sau 10%. Sunt doar cateva din cifrele mentionate in ultimele saptamani de catre cei care activeaza in industria lemnului. Un sector care aduce anual circa doua miliarde de euro din exporturi, dar si o industrie care se pregateste de criza.

     

    Anul 2004 le-a adus companiilor care prelucreaza lemnul o majorare a preturilor la materia prima de circa 85%, dupa cum sustin patronatele din domeniu. Regia Nationala a Padurilor (RNP) Romsilva spune, in aparare, ca pretul de pornire al masei lemnoase scoase la licitatie de regie a crescut in ultimii patru ani sub nivelul inflatiei.

     

    Majorarile de pret vor avea ca efect scumpirea mobilei pe piata interna cu circa 10%, o criza a materiilor prime, dar si pierderea unei parti a clientilor externi, spun forestierii, producatorii de mobila si cei care activeaza in industria celulozei si hartiei. Romsilva contraataca: „Scopul real pe care il urmaresc aceste asociatii (patronatele din domeniu – n.r.) este majorarea nejustificata a pretului mobilei si al celorlaltor produse din lemn, pe fondul mentinerii unui pret scazut al lemnului, ca principala materie prima“. Ofertele cumparatorilor au fost de multe ori peste pretul de pornire de la licitatii, afirma RNP.

     

    Trecand peste disputele legate de preturi, o mare problema o reprezinta insa neadjudecarea, la licitatie, a unui procent foarte mare din masa lemnoasa ce poate fi exploatata. Potrivit actelor normative in vigoare, in acest an pot fi exploatati 18,2 milioane de metri cubi, din care 6,7 milioane provin din mediul privat. Restul este in administrarea Romsilva, care detine doua treimi din padurile romanesti. Iar la licitatiile din noiembrie-decembrie, cele mai importante atat ca pondere, cat si ca nivel calitativ al lemnului, aproximativ 40% din masa lemnoasa ofertata a ramas neadjudecata din cauza pretului considerat ridicat.

     

    Acest lucru poate determina o criza a materiei prime pentru cei care prelucreaza bustenii sau pentru producatorii de mobila. Iar urmarea ar putea fi importul de busteni din tarile vecine. De altfel, Ioan Sbera, presedintele Asociatiei Forestierilor din Romania (ASFOR), a declarat pentru BUSINESS Magazin ca forestierii incearca sa dezvolte relatii comerciale cu tari precum Georgia sau Belarus. Referitor la o posibila criza de produse din lemn anticipata de reprezentantii firmelor de profil, RNP a spus ca aceste cantitati vor fi oferite la noi licitatii.

     

    Sbera afirma insa ca lemnul poate fi exploatat doar in anumite perioade si ca o decizie ar trebui luata foarte repede. „Romsilva este obligata prin lege sa exploateze si masa lemnoasa neadjudecata, iar lemnul sa fie ulterior scos la licitatie pe sortimente. Ne temem ca acest lucru nu se va intampla“, a spus reprezentantul forestierilor.

     

    ASFOR, alaturi de Asociatia Producatorilor de Stratificate din Lemn din Romania, Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania si Patronatul din Industria de Celuloza si Hartie au solicitat inca din toamna Guvernului revenirea asupra deciziei prin care se aproba majorarea cu 20% a pretului de pornire a licitatiilor. Cele trei organizatii aminteau la acea data ca preturile fusesera majorate si in februarie cu 54%. Scumpirea se va reflecta in toate produsele finite ale industriei lemnului, de la cherestea la mobila, spun patronatele. Rezultatul va fi scaderea vanzarilor pe piata interna.

     

    La nivel de ramura economica, majorarea preturilor va duce la disponibilizari de personal, neplata datoriilor catre stat sau chiar intrarea firmelor in faliment, spun reprezentantii patronatelor. Astfel ca, dupa ani buni de urcus sustinut, in care industria lemnului, si mai ales productia de mobila, au reusit sa depaseasca valorile inregistrate inainte de 1989, 2005 ar putea fi primul an de stagnare, daca nu chiar de scadere.

     

    Majorarea preturilor pe piata interna, in conditiile in care constructiile au luat avant, ar putea determina o crestere sensibila a importurilor de produse din lemn. Pe de alta parte, vor aparea si dificultati la export, deoarece preturile nu pot fi crescute decat in limite foarte restranse. Urmarea? Un excedent de comert exterior, deja afectat de evolutia cursului leu-euro, mai mic decat in anii precendenti, intr-o industrie care nu poate supravietui fara export.

  • Cu ochii pe geam

    Unul dintre cei mai mari producatori de geamuri din lume, Saint Gobain, va inaugura la sfarsitul anului viitor o fabrica de geamuri la Calarasi. Fapt care va schimba esential aspectul industriei: producatorii autohtoni vor deveni… prelucratori autohtoni.

     

    In 1990, Mircea N., acum in varsta de 25 de ani, citea pe geamurile „batranei“ Dacii a parintilor „securizat GB“. Atunci, el nu auzise de cuvinte precum „marca“ sau „brand“ si presupunea ca „securizat“ era numele fabricii care producea parbrizele.

     

    15 ani mai tarziu, Mircea si-a cumparat un automobil nou, pe ale carui parbrize scrie Saint Gobain Turcia. Deja familiarizat cu marcile, nu-i este strain ca firma franceza Saint Gobain este unul dintre marii producatori mondiali de geamuri, cu afaceri in aproape 50 de tari. Mai mult, Mircea a auzit ca Saint Gobain face o fabrica in Romania si spera ca pe parbrizul viitoarei sale masini sa scrie Saint Gobain Romania.

    Nu numai tanarul a auzit de deschiderea fabricii companiei franceze, ci si producatorii autohtoni de geamuri. Surprinzator, acestia nu sunt ingrijorati de perspectiva inaugurarii unei linii moderne de productie, ci cred ca vor avea de castigat de pe urma investitiei Saint Gobain.

     

    Ce-i drept, companiile romanesti vor fi nevoite sa se pregateasca din timp pentru a nu fi eliminate de pe piata. Deja cele mai multe fabrici si-au redus drastic capacitatea de productie, din cauza tehnologiei invechite. Producatorii romani scot in schimb bani frumosi din prelucrarea geamurilor importate din tarile invecinate, unde marii producatori ca Saint Gobain sau grupul britanic Pilkington au deja fabrici.

     

    Pentru a concura cu gigantii mondiali, companiile autohtone au ales calea colaborarii, in locul unei lupte acerbe pentru cota de piata. Dar branza e pe bani. „In urmatorii doi ani, vom investi cateva milioane de euro in masini de prelucrat geam“, spune Cornel Vasile, director general al GES Boldesti-Scaeni, unul dintre cei patru mari producatori locali.

     

    Paradoxal, in industria sticlei, o celebra poveste a afacerilor romanesti – lipsa de finantare – se transforma intr-o sursa de profit. Pentru a putea produce geamuri la o calitate comparabila cu cea a companiilor internationale, firmele romanesti ar avea nevoie de investitii masive, de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de euro. Pe de alta parte, costurile in crestere cu energia – care au cea mai mare pondere in pretul produsului finit – ar face dificila exploatarea unei noi linii de productie.

     

    Ca urmare, firmele autohtone investesc, sume mai mici, in capacitati de prelucrare, care aduc beneficii semnificative. „La prelucrarea geamului, nu mai folosim aceeasi cantitate de energie. In schimb, produsele au o valoare adaugata mai mare“, sustine Vasile.

     

    Daca GES continua sa si produca geamuri, o alta fabrica – Gerom din Buzau – a inchis inca din 2000 cuptoarele. Dar unitatea continua sa functioneze si prelucreaza geamuri importate, avand printre clienti  fabrica de aragazuri Electrolux de la Satu Mare sau Daewoo Craiova.

     

    Si Gerom face investitii in modernizarea tehnologiilor de prelucrare. „Intentionam sa achizitionam o noua capacitate de securizare a geamurilor pentru a furniza parbrize auto pentru ultimul model Dacia“, spune Constantin Dragan, director general al Gerom. Pana in 2002, fabrica din Buzau a fost unic furnizor de parbrize pentru Automobile Dacia, dar, din cauza intarzierii privatizarii si a lipsei investitiilor, nu a fost selectata ca furnizor pentru modelul Solenza si nici, mai tarziu, pentru Logan. Gerom echipeaza totusi utilitarele produse la Pitesti.

     

    Planurile lui Dragan nu se vor concretiza foarte repede, avand in vedere ca actionarul majoritar al firmei nu a respectat contractul de privatizare, iar procesul de trecere in proprietate privata ar putea fi reluat. Pe de alta parte, oficiali ai Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului au spus ca un alt mare producator international de geamuri – Glaverbel – s-a aratat interesat de achizitia companiei din Buzau. De fapt, lipsa de investitii, tehnologiile invechite si reorientarea cererii au dus la scaderea productiei autohtone de geamuri in perioada post 1989.

     

    In timp ce statele din jur atrageau investitii de sute de milioane de dolari, in fabrici noi, Romania a intarziat privatizarea unitatilor locale. Iar noile capacitati de productie din regiune utilizau deja o noua tehnologie, numita „float“, in timp ce cele patru companii romanesti aplicau in cea mai mare parte o tehnologie depasita. Geamul de tip float se realizeaza prin turnare pe metal incins, rezultand un geam cu o suprafata perfect plana.

     

    Geamurile float, transparente sau opace, sunt acum folosite in intreaga lume. Doar in Romania si in cateva tari invecinate mai exista inca mici capacitati de productie a geamurilor „trase“ – tehnologia veche. Singura linie de productie de float din Romania se afla la GES din Boldesti-Scaeni, insa aceasta nu are o capacitate foarte mare, respectiv 150 tone/zi, fata de 600 cat este programat sa atinga fabrica Saint Gobain de la Calarasi.

     

    Pentru moment, conducerea GES nu intentioneaza sa extinda aceasta capacitate, chiar daca functioneaza la 100%. „Vrem sa investim in prelucrari, astfel incat sa folosim intreaga capacitate pentru produse cu valoare adaugata mai mare. Daca vom vedea ca nu putem acoperi cererea, vom analiza si posibilitatea dezvoltarii productiei“, spune Cornel Vasile.

     

    Momentul acesta ar putea veni foarte curand, avand in vedere ca toate companiile din domeniu cred ca cererea se va majora semnificativ in urmatorii ani. „Mizam pe o crestere, dictata in principal de volumul constructiilor“, spune Bogdan Neagu (nici o legatura cu autorul acestui articol), administrator al Alma Glass Grup, reprezentant al Pilkington pe piata romaneasca. El este de parere ca producatorii care au fabrica in Romania vor fi avantajati. Opinia lui Neagu este insa contrazisa de Marian Crutescu, director general al companiei Corina Gealan, furnizor de geam termopan. „Saint Gobain nu va putea produce in Romania toate sortimentele de geam solicitate de piata“. Nici costurile nu vor avantaja compania franceza, potrivit lui Crutescu.

     

    „Preturile nu vor scadea. Investitia este similara ca valoare celor din alte tari, cheltuielile cu energia vor fi la fel ca in Uniunea Europeana din 2007. Avantajul unui cost mai redus al transportului catre client va fi contrabalansat de aducerea materiilor prime de la distante mai mari“, spune oficialul Corina Gealan. Totusi, unii producatori autohtoni nu neaga faptul ca afacerile lor ar putea fi afectate de deschiderea fabricii de la Calarasi. „O influenta va fi, dar nu foarte mare, fiindca produsele pe care le va face Saint Gobain nu concureaza direct cu produsele GES“, spune Vasile.

     

    Altii cred ca efectele vor fi minime. „Singura diferenta este ca nu vom mai cumpara geam de la Saint Gobain din Polonia, ci din Romania“, sustine Dragan de la Gerom. Ramane de vazut daca la fel va fi situatia daca si Pilkington, alt gigant mondial, va decide in sfarsit sa construiasca fabrica cu care „ameninta“ Romania de mai multi ani.