Blog

  • Nu e Fahrenheit 451, dar nici nu-i departe

    Ambitia lui de a confrunta, de-a lungul secolelor, cele doua
    lumi si cele doua credinte, concretizata in proiectul romanesc al
    Cvintetului Islamului, isi afla in acest al treilea panou momentul
    de varf. Ne aflam la sfarsitul anului 1499, cand arhiepiscopul
    Granadei, sfetnic de taina al Reginei Isabela, tocmai a poruncit
    distrugerea tuturor cartilor scrise in limba araba.

    Acest autodafé pecetluieste sfarsitul glorioasei civilizatii
    al-Andalus, care a marcat timp de sapte veacuri peninsula iberica.
    Existenta populatiei musulmane pe teritoriul Spaniei este grav
    amenintata, iar singurele alegeri posibile raman convertirea sau
    exilul.

    Tariq Ali, “La umbra rodiului”, Editura Humanitas Fiction,
    Bucuresti, 2010

  • Adevarul despre mintea noastra, mai straniu ca fictiunea

    Scott Lilienfeld, Steven Lynn, John Ruscio si Barry Beyerstein
    si-au asumat sarcina de a analiza, in detaliu, 50 dintre aceste
    mituri ale prezentului. In cazul fiecaruia dintre ele, au studiat,
    in primul rand, popularitatea de care se bucura in randul marelui
    public, dar si (ceea este si mai interesant) la nivelul
    profesionistilor din domeniul sanatatii mentale, adica printre
    psihologi si psihiatri.

    Ulterior, autorii au aratat felul cum cercetarea stiintifica
    nuanteaza (pentru ca, uneori, in mituri exista un graunte de
    adevar) sau infirma aceste prejudecati. De pilda, avem nevoie, asa
    cum se crede, de intregul creier pentru a functiona eficient?
    Raspuns: unii oameni, carora le-a fost indepartata chirurgical o
    emisfera cerebrala in copilarie, din cauza unei boli, pot functiona
    suficient de bine la varsta adulta. Sau: oamenii adulti nu mai
    dezvolta noi neuroni? Raspuns: cercetari recente arata ca apar noi
    neuroni in parti ale creirelui adult, in special in hipocamp.

    Asa cum arata Carl Sagan, unul dintre cele mai bune antidoturi
    pentru pseudostiinta il reprezinta stiinta veritabila. Tot el
    spunea insa ca realitatea stiintifica este de multe ori mai stranie
    – si mult mai fascinanta – decat fictiunea stiintifica. Asa incat
    cei patru autori au hotarat ca, la sfarsitul antrenantei lor
    analize lamuritoare, sa anexeze o lista de 10 descoperiri
    stiintifice greu de crezut, dar adevarate, zece descoperiri care
    par bizare, pentru ca sunt nonintuitive. De pilda:

    – creierele noastre contin aproximativ 4,8 milioane de legaturi
    neuronale. Daca le aliniem cap la cap, aceste conexiuni s-ar
    intinde pana la Luna si inapoi de vreo douasprezece ori.
    – strangerile de mana dintre oameni dezvaluie trasaturile lor de
    personalitate. Spre exemplu, este mult mai probabil ca oamenii cu
    strangeri de mana ferma sa fie extrovertiti si mai dispusi sa-si
    exprime emotiile si este mult mai putin probabil sa fie timizi si
    nevrotici.
    – psihologii au invatat porumbeii sa faca distinctia intre
    picturile lui Monet si ale lui Picasso, precum si intre
    compozitiile muzicale ale lui Bach si cele ale lui Stravinski,
    oferind si noi dovezi ca expresia “minte de vrabiuta” ar putea fi,
    de fapt, mai degraba un compliment decat o insulta.

    Ametitor, nu?

    Scott Lilienfeld, Steven Lynn, John Ruscio si Barry
    Beyerstein, “50 de mari mituri ale psihologiei populare”, Colectia
    PPT, Editura Trei, Bucuresti, 2010

  • Mergeti sa vedeti Marele Zid Vietnamez

    Monumentul este un zid de piatra si pamant lung de 127 de
    kilometri, scos la lumina zilei dupa cinci ani de sapaturi.
    Lucrarile au inceput dupa gasirea unei insemnari intr-un tratat de
    geografie din 1885 in care se mentiona un zid lung in provincia
    vietnameza Quang Ngai. Constructia zidului a fost inceputa in 1819
    in timpul dinastiei Nguyen, iar localnicii il numesc afectuos
    “Marele Zid Vietnamez”. Obiectivul a fost construit, se pare, in
    colaborare de populatiile Viet si Hrê, servind la demarcarea
    teritoriului si la reglementarea rutelor comerciale.

    Autoritatile din Vietnam spera sa-l includa intr-un traseu turistic
    care sa cuprinda toata zona pe unde trece, marcata de forturi,
    piete si temple mai vechi decat zidul, precum si de peisaje
    naturale spectaculoase. Mai sunt de asemenea pe traseu temple si
    morminte antice, unele datand din anul 1.000 i.Hr.

    Zona s-ar preta foarte bine, considera expertii, la un tip nou de
    turism, cel ecologico-istoric, atata vreme cat turistii pot merge
    in drumetii si interactiona cu comunitatile locale izolate.

  • Strategia militara a SUA: sa fim peste tot

    Documentul afirma insa si ca Statele Unite trebuie sa tina seama
    de ascensiunea Chinei pe scena politica si economica mondiala si sa
    aprofundeze cooperarea militara cu Beijingul. “Trebuie largit
    orizonul angajamentului militar american in lume, iar forta
    militara trebuie combinata cu alti factori de putere”, mai sustine
    amiralul Mike Mullen, seful Statului General al armatei
    americane.

    In conceptia armatei, “largirea orizontului” inseamna ca SUA
    trebuie sa-si intinda influenta in toate regiunile globului, acolo
    unde au cat de cat un interes, prin incheierea sau consolidarea
    parteneriatelor regionale sau strategice bilaterale.

  • Carlos Ghosn, Renault: Revenim la normalitate, dar e o alta normalitate decat cea dinainte de criza

    Ghosn a anuntat in aceasta saptamana strategia grupului pana in
    2013, spunand ca “s-a sfarsit criza” si ca “putem sa revenim la
    normalitate, desi o alta normalitate decat cea dinainte”. Anul
    trecut, Renault a avut un profit de 3,42 mld. euro, dupa o pierdere
    de 3,12 mld. in 2009, din care mare parte nu provine insa din
    vanzari de masini, ci din vanzarea celei mai mari parti din
    actiunile detinute la Volvo, din care a castigat 2 mld. euro.

    “Prioritatile internationale” ale grupului vor fi vor fi Rusia,
    unde intentioneaza sa-si creasca participatia la producatorul
    AvtoVaz, Brazilia si India. Cat despre Europa, Ghosn anticipeaza ca
    piata auto europeana va stagna sau se va contracta anul acesta cu
    pana la 2%, iar cea franceza cu 8%.

    In ceea ce priveste marca Dacia, grupul Renault va lansa in 2012
    sub aceasta marca un automobil de familie si un vehicul comercial
    usor. Conceptul celui dintai, un monovolum mai scump cu 3.000 de
    euro decat Duster, va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva,
    din martie.

  • Dati afara ratonul din gradina!

    Pe langa gradini nu scapa nici terenurile de golf, unde din cand
    in cand porcii salbatici taie brazde. Ratonii, desi simpatici,
    provoaca si ei probleme, mai ales ca unii localnici ii hranesc.
    S-au obisnuit deja sa le atina calea celor care-si plimba cainii,
    cersind de mancare, iar daca sunt cumva latrati ataca si ei cainele
    daca acesta nu e prea mare. Pe langa ratoni mai vin si sconcsi sau
    oposumi, atrasi de mancarea pentru animale de casa lasata in
    castronele prin curti, precum si de fructele pe care le pot gasi in
    gradinile cu pomi fructiferi sau de confortul oferit de subsolul
    sau podul caselor.

    Nici coiotii nu evita zonele rezidentiale de la marginea oraselor,
    atrasi de fructe sau de rozatoarele din zona. Abundenta de hrana
    din preajma caselor atrage in gradini si curcani salbatici. Sansa
    de a fi hraniti de om face insa ca toate aceste animale sa-si
    piarda frica si sa devina fie obraznice, fie agresive, cum se
    intampla in cazul curcanilor salbatici, nemaipunand la socoteala
    stricaciuni cum ar fi zgariatul masinilor sau scoaterea plantelor
    din radacini.

    Cam de pe la mijlocul anilor optzeci, si caprioarele au inceput sa
    “emigreze” inspre zonele rezidentiale din estul San Francisco,
    devenind din ce in ce mai indraznete. Caprioarele sunt animale
    foarte pretentioase si aleg numai cele mai bine intretinute
    gradini, de unde mananca ce gasesc mai bun, dandu-se in vant in mod
    deosebit dupa portocale.

    Prezenta salbaticiunilor in gradinile oamenilor poate avea, totusi,
    si efecte benefice. Spre exemplu, bufnitele sunt mari consumatoare
    de rozatoare si se lasa usor convinse sa accepte locuinte de-a gata
    oferite de om pentru a se muta pe proprietatea lui si a curata
    locul de sobolani si soareci.

  • Sberbank din Rusia, potentialul cumparator al Volksbank, vinde la randul sau din actiuni

    Analistii cred ca va fi destul de greu ca pretendentii, intre
    care doar numele Sberbank a fost facut public, sa accepte
    pretentiile austriecilor, un plafon mult mai plauzibil fiind 1,2
    miliarde de euro pentru operatiunile din Europa de Est reunite in
    divizia Volksbank International, intre care si cele din Romania.
    Grupul Österreichische Volksbanken-AG are nevoie de bani ca sa
    plateasca anul acesta 300 de milioane din datoria de 1 miliard de
    euro fata de statul austriac, care a salvat-o de la criza cu bani
    publici.

    Interesant e ca Sberbank, cu o retea de 20.000 de unitati in
    Rusia si cu active reprezentand un sfert din tot sistemul bancar al
    tarii, va face ea insasi obiectul unei vanzari, alaturi de alte
    active valoroase ale statului, in cadrul unui program-mamut de
    privatizare din care Moscova vrea sa obtina 32 mld. dolari in
    urmatorii trei ani, necesari pentru reducerea deficitului bugetar.
    Statul rus vrea sa vanda 7,6% din Sberbank si 35% din Vnestorgbank,
    cele mai importante banci rusesti, programul de vanzari urmand sa
    inceapa chiar de anul acesta.

    Sberbank a avut in ianuarie un profit net de 910 milioane de
    euro, mai mult decat dublul celui din ianuarie 2010, in special in
    urma scaderii provizioanelor pentru credite neperformante. In
    decembrie, seful Sberbank, Gherman Gref, a anuntat ca institutia
    vrea sa se diversifice, de la modelul clasic cu credite si
    depozite, intrand pe terenul bancilor de investitii, fie prin
    infiintarea unei divizii cu acest profil, fie printr-o achizitie.
    Este de inteles, deci, de ce continua speculatiile ca Sberbank ar
    fi batut deja palma pentru cumpararea bancii de investitii Troika
    Dialog, pentru 1,25 miliarde de dolari, desi oamenii lui Gref au
    negat ca evenimentul ar fi avut loc.

  • Scandalul vamilor: ce vrea sa spuna cimilitura prezidentiala cu “Regina”

    Dar in dezlegarea unei anume cimilituri prezidentiale, cea
    referitoare la “regina” la care ar fi ajuns banii colectati de
    vamesi, s-ar putea sa se afle si explicatia pentru momentul ales ca
    sa fie declansata campania de arestari de vamesi si politisti de
    frontiera. Ca exista conexiuni politice in cel putin unul dintre
    cazuri o spun si procurorii anticoruptie, care intr-un referat cu
    propunere de arestare au scris ambiguu ca o parte din mita ajungea
    “la un partid politic”, sintagma rapid speculata de opozitie si de
    mai multi analisti ca facand referire la partidul de
    guvernamant.

    O alta coincidenta e si pomenirea tot mai frecventa – mai ales dupa
    schimbul taios de replici prin ziare cu presedintele Basescu – a
    numelui lui Vasile Blaga, fost ministru al Administratiei si al
    Internelor, dar promovat in politica din sistemul vamal. Iar dupa
    ce seful Vamilor – numit de Blaga pe cand era ministru – a fost
    demis si pus sub acuzare de DNA pentru fapte de coruptie, iar
    numele sefului ANAF, Sorin Blejnar, a fost si el evocat in aceleasi
    dosare, nu au fost multi care sa considere ca ancheta a ajuns chiar
    pana la varful piramidei.

  • Cum sa-ti masori castigurile cu centimetrul de croitorie

    Cei trei fondatori vorbesc despre afacerea lor ca despre o
    persoana. Ii spun “povestea lui Tudor” care a inceput in octombrie
    2009, la Londra, capitala elegantei masculine. De acolo ii vine si
    numele, de la dinastia Tudorilor (care a domnit in Marea Britanie
    intre 1485 si 1603). “Dupa luni de gandire, am ales acest nume
    pentru ca atat materialele, cat si croiala ne duc cu gandul la acea
    perioada”, spune Marius Dan, unul dintre tinerii care au pus bazele
    acestei afaceri.

    In total, sunt trei, iar media lor de varsta coboara sub 25 de
    ani, dupa cum chiar ei insisi spun. Cel mai in varsta dintre cei
    trei este Marius Dan, care inca nu a implinit 27 de ani. Marius
    este de altfel si cel care a pus bazele acestui business, dupa ce a
    cunoscut la un targ de turism de la Londra un grup de britanici
    care fac costume made to measure: “Atunci mi s-a propus sa ma ocup
    de Romania, pentru ca nu exista nimic de acest tip la noi in tara”.
    Un an mai tarziu s-au alaturat si ceilalti doi asociati, Alin
    Copindeanu (22 de ani) si Alexandru Tudoroiu (21 de ani). Pentru a
    pune bazele acestei afaceri a fost nevoie de 10.000 de euro, toti
    “din economiile noastre”. Banii au mers in training, know-how si
    materiale.


    Primii clienti au aparut in februarie anul trecut, dintre
    prieteni, rude si cunoscuti, “pe care i-am anuntat ca am un proiect
    antreprenorial nou, carora le-am cerut sa ma ajute si sa imi faca
    primele comenzi”, dupa cum povesteste Marius Dan. Pentru ca este
    economist si nu specialist in industria textila, dar si pentru ca
    nu avea experienta in domeniu la momentul respectiv, a durat cateva
    luni pana sa inteleaga mecanismul, respectiv cum se iau masuri, cum
    se aleg materialele si care este procedura, iar din aceste cauze
    businessul a pornit mai greu. Atunci i-a fost de folos know-how-ul
    cunoscutilor din Marea Britanie.

    Acum a trecut aproape un an din momentul cand Tudor Personal
    Tailor a realizat prima comanda, iar intre timp s-a desprins de
    parintii din Marea Britanie: “Mai mergem la Londra doar pentru a
    lua pulsul evenimentelor si nu suntem legati de cei de acolo in
    niciun fel. Nu suntem o franciza a lor”. In Romania, lucrurile au
    evoluat repede, dar businessul ramane nisat. Exista insa potential:
    “Lucrurile au inceput sa alerge si fiecare client a inceput sa vina
    cu alti doi-trei potentiali clienti. In acest tip de business cel
    mai mult ne bazam pe comunicarea orala, si mai putin pe internet
    sau alte forme de comunicare in masa”, povesteste Dan.

    Cum se desfasoara totul? Clientul suna sau isi plaseaza online
    comanda pentru un costum, o camasa sau pentru un palton, iar cei de
    la Tudor Personal Tailor se deplaseaza fie acasa, fie la biroul
    clientului (“sapte din zece clienti ne cer sa mergem la birou”),
    conform cu sloganul businessului: “Tudor vine la dumneavoastra”.
    Cine este “Tudor”, cel care se deplaseaza la client? Echipa Tudor
    este alcatuita de unul dintre fondatori si croitorul afacerii.

    “Croitorul nostru, in varsta de 68 de ani, care are peste 40 de
    ani de experienta, merge intotdeauna cu noi la client. Noi ne
    ocupam de partea de consultanta, iar croitorul nostru ia masurile.”
    Daca drumul la croitor si intregul proces de masuratori pot rapi
    din timpul unui client pana la trei ore, Tudor Personal Tailor
    reduce timpul la jumatate sau chiar mai putin. “Noi ne mulam pe
    programul lor. Desi putem fi gata in 45 de minute sau o ora, pentru
    ca noi am construit ideea de asemenea maniera incat sa ne incadram
    in pauza de masa, de cele mai multe ori clientii incep sa ne
    adreseze intrebari si ajungem la o ora si jumatate.”

    Fondatorii Tudor merg intodeauna la intalniri pentru a-i ajuta
    pe clienti sa decida ce vor sau ce li se potriveste. Discutiile
    incep de la domeniul de activitate si merg spre stilul vestimentar.
    “Intai ii facem o biografie vestimentara si apoi il sfatuim.”

  • Vezi daca muncesti mai mult ca suedezii, francezii, americanii sau japonezii

    Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD) a
    facut un raport anul trecut in care incerca sa determine cat timp
    petrece la munca o persoana in ziua de azi si care sunt diferentele
    dintre tari. Concluzia a fost ca aceia care lucreaza in Europa
    petrec la munca mai putine ore decat restul lumii, motivul fiind ca
    au mai multe zile de concediu platit.

    Canada si Japonia ofera mai putine zile de concediu decat alte
    tari, insa angajatii de aici au posibilitatea sa castige zile de
    vacanta in fiecare an, odata cu acumularea de experienta. In
    Australia, cei care lucreaza noaptea primesc doua saptamani de
    concediu de odihna. In Germania, Austria si Elvetia, angajatii
    tineri primesc in plus una sau doua zile de concediu platit, in
    timp ce in Norvegia, cei care au peste 60 de ani primesc zile de
    concediu suplimentare.