BusinessMagazin

Blog

  • Miroase a petrol

    Mirosul de petrol incepe sa devina mai greu in presa romaneasca: omul de afaceri Dinu Patriciu este gata sa preia controlul in ziarul Adevarul, alaturi de alti investitori.

     

    Dupa ce la sfarsitul lui 2005 Dinu Patriciu, presedinte si actionar majoritar in Rompetrol, si-a anuntat coactionariatul in trustul de presa culturala Satiricon (alaturi de Mircea Dinescu), saptamana trecuta acesta a declarat ca se apropie de finalizarea unui acord privind preluarea pachetului majoritar de actiuni in cotidianul Adevarul, alaturi de alti investitori. Nici Patriciu, nici Ana-Maria Tinu, principalul actionar in Adevarul (84%), nu au dezvaluit numele celorlalti investitori.

     

    Ana-Maria Tinu insa infirma saptamana trecuta ca acest acord ar viza o tranzactie, asa cum reiese din declaratia presedintelui Rompetrol. „Este vorba de un proiect de dezvoltare a ziarului si brandului Adevarul“, a declarat aceasta. „Acordul va intra in vigoare cat de curand“, a spus Tinu pentru BUSINESS Magazin. Ezitarea folosirii cuvantului „tranzactie“ de catre Tinu ar putea avea ca explicatie dreptul asupra vanzarii de actiuni, in conditiile in care nu s-a definitivat procesul cu Ionut Iucinu, tanarul care cere sa fie recunoscut ca fiu al lui Dumitru Tinu, fondatorul ziarului si tatal Anei-Maria Tinu.

     

    Implicarea in Adevarul a lui Patriciu si a grupului de investitori adus in discutie nu se opreste insa aici. Oficiali ai ziarului au declarat pentru BUSINESS Magazin ca miscarea va fi urmata de infiintarea grupului de presa Adevarul Holding, care va mai cuprinde postul de televiziune Adevarul TV (deja detine licenta de la CNA), un tabloid si „poate un ziar financiar, dar mai incolo“, a declarat Aurelian Amuraritei, director executiv. Cum se va relationa Adevarul cu Satiricon, care editeaza, printre altele, Dilema Veche, Plai cu boi si Romania Literara? „Satiricon urmeaza sa fie integrat holdingului Adevarul“, a spus Amuraritei. Conform datelor de la Ministerul de Finante, Adevarul a avut in 2004 o cifra de afaceri de 7,3 milioane de euro, iar anul trecut – de 5 milioane de euro, spune conducerea ziarului.

     

    Conform SNA (aprilie 2005-aprilie 2006), Adevarul are o audienta medie zilnica de 327.000 de cititori, in scadere cu 4,7% fata de livrarea precedenta, fiind la mare distanta de Evenimentul Zilei (596.000 de cititori) si Jurnalul National (761.000 de cititori).

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Bere de la munte

    Client: Ursus Breweries

    Brand: Ciucas

    Agentie: Gavrila & Asociatii

    Canale: TV, presa, outdoor

     

    Ciucas revine cu o noua campanie de imagine si cu o noua agentie de creatie, Gavrila & Asociatii. Dupa ce a castigat pitch-ul la sfarsitul lui 2005, agentia a avut noua luni la dispozitie sa puna pe picioare o campanie menita sa produca un refresh al imaginii berii Ciucas, „necomunicata de ceva timp“, spune agentia, dar „sa si creasca imaginea brandului“. Spotul are ca personaj central un cerb pe care agentia il caracterizeaza drept „un roman ratacit in jungla hollywoodiana“.

     

    Printr-o campanie de imagine anterioara a marcii din 2004 – dezvoltata de Red Cell / 141 (acum 141 Romania, parte din grupul Ogilvy) – compania urmarea intarirea pozitiei de lider a marcii in regiunea Brasov-Ploiesti-Valea Prahovei, precum si extinderea targetului spre o grupa de varsta mai tanara.

  • Vanzatorii de reclame cu mouse-ul

    Pentru a scoate bani din reclamele online site-urile au multe batai de cap: sa gaseasca advertiseri dispusi sa cheltuiasca bani pe Internet, sa le demonstreze ca au un public-tinta bine definit si sa-i asigure de succesul campaniilor viitoare. Resursa cea mai valoroasa in acest business: agentii de publicitate online. Dar si cea mai rara.

     

    De fiecare data cand un internaut face click pe o reclama online, site-ul care o gazduieste isi mai rotunjeste contul cu cativa centi din banii companiei care isi face publicitate. Insa mecanismul prin care acei cativa centi, multiplicati cu milioane de accesari pe luna, se transforma in venituri importante pentru site-urile care gazduiesc reclama si pentru intermediari (giganti ca Google sau Yahoo!) nu este tocmai simplu si nici nu functioneaza de la sine.

     

    Tocmai pentru ca increderea in mediul online variaza periodic, dar si din cauza concurentei acerbe din piata online de publicitate, advertiserii trebuie sa fie asistati in permanenta pentru a fi convinsi ca Internetul si unele site-uri mai degraba decat altele merita sa absoarba bugetele lor de publicitate. De aici rezulta o concluzie ce da serioase dureri de cap companiilor care se bat pentru banii de reclama existenti in piata: nevoia tot mai acuta de personal specializat in vanzarea de publicitate online.

     

    Cu alte cuvinte, agenti pregatiti special pentru piata online sau cu suficienta experienta in domeniu pentru a face diferenta atunci cand firmele lor liciteaza pentru contracte grase de publicitate. Problema este ca astfel de oameni pot fi numarati pe degetele de la o mana, iar companiile online nu vor sa aiba rabdare pana cand facultatile vor incepe sa produca specialisti si pe acest domeniu. Prin urmare, singura solutie care le ramane este sa se bata intre ele pentru putina „materie prima“ din piata.

     

    „Angajam agent de vanzari de publicitate online cu experienta minima 5 ani in publicitate si 2 ani in piata publicitatii online. Job description: trebuie sa vanda reclame online pentru mari companii, sa incheie contracte cu valoare cuprinsa intre 50.000 de dolari si 1 milion de dolari, sa dezvolte relatiile cu clientii si sa realizeze studii si cercetari de piata. Studiile superioare sunt obligatorii.“ Astfel suna un anunt publicat pe Internet de o firma americana pentru pozitia de agent de vanzari de publicitate online. Acest job, care la o prima vedere pare simplu, a devenit o tinta de cariera pentru multi agenti de publicitate „clasica“, mai ales de cand piata publicitatii online s-a extins foarte mult.

     

    Numai in SUA, veniturile generate din reclame online au fost de aproape 4 miliarde de dolari in primul trimestru al acestui an, in crestere cu 38% fata de perioada similara a anului precedent, conform unui studiu realizat de Interactive Advertising Bureau impreuna cu PricewaterhouseCoopers. Pe intreg anul trecut, veniturile companiilor americane din publicitatea online s-au cifrat la 12,5 miliarde de dolari, in crestere cu 30% fata de 2004, conform aceluiasi studiu.

     

    Tocmai pentru ca oamenii specializati din piata sunt putini, managerii trebuie sa se „dea peste cap“ pentru a gasi ceea ce cauta. De pilda, Keith Richman, directorul executiv al site-ului de continut videobreak.com, a adoptat o metoda originala: dupa mai multe luni de cautari fara succes, a decis sa premieze pe oricare dintre cunostintele sale din piata online cu un televizor cu plasma cu diagonala de 1,27 metri, daca il pune in legatura cu un agent de publicitate online specializat.

     

    Poate acest premiu pare a fi o campanie de marketing pentru Break.com, insa solutia lui Keith Richman a dat roade, acesta reusind sa gaseasca in doar cateva zile un agent de publicitate online potrivit, pe care l-a angajat. Efortul n-a fost insa mic: salariul acestuia este cu 50% mai mare decat ar fi fost dispus directorul executiv al companiei sa plateasca anul trecut, iar la asta se adauga si costurile televizorului cu plasma.

     

    „Insa nu asta este problema. Pentru un angajat de valoare platesti oricat este nevoie“, a explicat Richman, citat de presa americana. „Adevarata intrebare este daca piata publicitatii online este un balon de sapun gata sa explodeze sau intr-adevar acesta este pretul corect care trebuie platit pe o piata promitatoare, dar aflata la inceput.“ In orice caz, concurenta pentru agenti de publicitate online este acerba, iar piata publicitatii online este in continua expansiune, lucru care a condus la diferite aliante intre principalele nume ale pietei.

     

    Astfel, eBay si Yahoo! au incheiat recent un parteneriat pentru a concura Google pe piata publicitatii online. Nici Google nu s-a lasat mai prejos, luand ca aliat pe Dell care sa instaleze pe computere aplicatiile software si serviciile gigantului in cautare online, avand drept scop cresterea bazei de utilizatori. Iar companii precum Microsoft, AOL – divizia online a gigantului media Time Warner si News Corp, compania lui Rupert Murdoch, au declarat public ca sunt in cautare de agenti de publicitate online.

     

    Cu toate ca gigantii Google si Yahoo! dispun de sisteme automatizate care vand reclame online (companiile care vor sa cumpere reclama isi pot defini parametrii in care se va desfasura campania, precum si ce buget sunt dispuse sa cheltuiasca), majoritatea veniturilor din piata publicitatii online sunt inca generate prin metode traditionale, in urma vanzarilor realizate de agenti de publicitate, spun specialistii.

     

    Din acest motiv, o piata a fortei de munca specializata in domeniu pare tot mai necesara. Mai ales in contextul in care tot mai multe companii media cu activitate in mediile traditionale (televiziune, presa scrisa) sunt interesate sa ofere continut si pe Internet, cu conditia ca reclamele afisate alaturi de acest continut sa le aduca venituri suplimentare.  De ce este atat de restransa plaja agentilor de publicitate online specializati? Principalul motiv ar fi acela ca piata este inca la inceput. In plus, specialistii spun ca multi agenti de publicitate online s-au reorientat profesional in urma crahului dot-com, cand intreaga piata online s-a confruntat cu serioase probleme.

     

    E adevarat ca cei care au ramas in domeniu au fost rasplatiti din plin, inclusiv din punct de vedere financiar, si nu prea au motive sa paraseasca bransa. Apropo de rasplata: salariul anual pe care il poate castiga un agent specializat de publicitate online cu experienta de circa 5 ani se cifreaza la 125.000 de dolari, la care se adauga cel putin inca pe atat din comisioane si bonusuri pentru indeplinirea tintei de vanzari. Iar cresterea pietei de publicitate online indica faptul ca foarte multi agenti de publicitate isi depasesc tintele de vanzari, ceea ce inseamna ca incaseaza peste 250.000 de dolari pe an, estimeaza presa americana.

     

    Riscurile de a nu plati un salariu pe masura agentilor de vanzari online sunt probabil destul de mari, pentru ca fara astfel de angajati veniturile companiilor cu activitate pe Internet au de suferit. In schimb, tocmai pentru ca salariile au plafoane  atat de ridicate, companiile de dimensiuni mai mici, care nu au un brand cunoscut in piata, sunt dezavantajate pentru ca nu pot concura cu gigantii media din piata pentru agentii de publicitate online cei mai buni.

     

    Tot din motive care tin de concurenta, Yahoo! a avut anul trecut o initiativa ce la prima vedere poate parea ciudata: a initiat un program de training pentru agentii de publicitate ai altor companii din industria de cablu TV, radio si presa scrisa. Cei selectati au petrecut intre sase si noua luni la sediul central al Yahoo!, fiind indrumati de specialistii gigantului internet, care alcatuiesc de altfel una dintre cele mai valoroase si experimentate echipe de vanzari din piata de publicitate online. Yahoo! nu a conceput acest program neaparat pentru a oferi forta de munca altora. Analistii americani sunt de parere ca Yahoo! se teme ca lipsa de specialisti din piata poate pune o presiune exagerata pe angajatii sai, care vor fi ofertati din toate partile.

     

    „Suntem pe lista tuturor“, a observat Gregory Coleman, vicepresedinte executiv in cadrul diviziei de publicitate online a companiei. Iar temerile nu sunt deloc nejustificate: Vince Messina, unul dintre cei mai buni executivi in vanzarile de publicitate, a plecat la inceputul lunii trecute de la Yahoo! la Microsoft, iar Mike Murphy, vicepresedinte executiv in cadrul diviziei de publicitate online s-a mutat in echipa site-ului de tip retea sociala Facebook.com.  Povestea lui Murphy are o morala aparte: el spune ca a plecat pe un salariu de baza cu 50% mai mic, dar comisioanele din vanzari sunt atat de avantajoase incat ii pot aduce un salariu substantial mai mare decat cel de la Yahoo!. Un exemplu graitor pentru dinamismul unei piete care este dispusa la orice eforturi ca sa-si pastreze „motorul“ – forta de vanzare – cat mai bine uns.

  • Cine vinde reclame in Romania?

    Piata publicitatii online din Romania s-a dezvoltat foarte mult, mai ales in ultimii ani. Cu toate ca cererea pentru agenti de vanzari specializati este intr-o continua crestere, la fel ca si pe pietele internationale, numarul celor dispusi sa treaca intr-o alta tabara este extrem de mic.

     

    VENITURI: Se estimeaza ca vanzarile de publicitate online vor aduce anul acesta venituri cuprinse intre 3,4 si 3,6 milioane de euro, in crestere cu 50% fata de anul trecut, conform MCTI.

     

    AGENTII ONLINE: Numarul celor care sunt specializati in vanzarea de reclame online si care cunosc cu adevarat Internetul ca business este foarte mic in Romania, a spus pentru BUSINESS Magazin Orlando Nicoara, fostul director general al NetBridge. „Din 1999, de cand a inceput sa se vanda reclama si pe Internetul romanesc, si pana acum specialistii in domeniu au ramas o mana de oameni“, a spus el. „Insa in urmatorii ani, pe masura ce piata online se va dezvolta, iar cresterea va fi mai mare online decat in piata publicitatii traditionale, numarul lor va creste.“ Bineinteles, nu este neaparata nevoie de oameni care sa se specializeze strict pe publicitatea online, putand fi vorba si de o relocare a agentilor de publicitate catre Internet.

     

    CERERE: Pe piata publicitatii online din Romania, cererea pentru oameni specializati care sa vanda reclame va fi data de modul in care se va vinde publicitatea online, crede Calin Fusu, directorul general al Neogen. „Pe primul loc sunt agentiile de publicitate care pe masura ce vor vinde tot mai multa publicitate online, vor cauta si oameni specializati“, a spus acesta. „Apoi urmeaza brokerii de spatiu publicitar si marile trusturi media care au o prezenta importanta pe Internet.“ Dar cererea va creste cu adevarat numai in momentul in care vor exista mai multe canale de vanzare a reclamelor pe Internet, este de parere Fusu.

     

    IN ANSAMBLU:  Cheltuielile pentru publicitatea pe Internet in Romania reprezinta aproximativ 1% din totalul banilor cheltuiti pentru publicitate, conform estimarilor lui Doru Panaitescu, specialist in vanzari online al agentiei Arbomedia. Piata va creste insa pana in 2010, iar publicitatea online va insemna 3-5% din cheltuielile anuale pentru publicitate, crede Panaitescu.

     

    COMPANII.RO:  Principalii jucatori pe piata publicitatii online locale sunt Arbomedia, Boom si Imedia, care detin circa 70 de procente din incasari. Pe piata mai activeaza cateva companii proaspat intrate in acest domeniu, printre care Neogen si Vodanet, precum si multe companii mici care impreuna nu depasesc 5-10% din totalul incasarilor pietei.

  • Internetul artistic

    Dupa ce a devenit prima resursa informationala a lumii, s-a dovedit un mediu comercial fezabil si si-a demonstrat valentele sociale, web-ul se afirma si ca un spatiu al artelor. Aici nu exista un salon al refuzatilor.

     

    Un elev dintr-un orasel de provincie are o pasiune: fotografia. Nu este vorba de banalele poze din vacante pe care le facem cu totii, ci de imagini expresive, de compozitii surprinzatoare sau de instantanee care dovedesc un ochi atent la detalii. Nu stiu de unde a deprins secretele compozitiei si toate cele multe si marunte care duc o imagine dincolo de utilitar, nu stiu daca i-a fost usor sau greu sa-si procure camera semiprofesionala cu care lucreaza, dar este cert ca in urma cu cativa ani n-ar fi avut sansa sa-si expuna creatiile in afara unui restrans cerc de prieteni. Acum ele sunt in egala masura vizibile in lumea intreaga, iar cercul sau de „fani“ este intins pe toate continentele.

     

    Internetul „artistic“ nu este o idee noua. De indata ce web-ul a capatat popularitate, foarte multi artisti au explorat posibilitatea de a-si expune operele in spatiul virtual, in cautarea unei audiente mai largi si, desigur, a unor potentiali cumparatori.

     

    Primii au fost artistii plastici, insa abordarea s-a dovedit mai degraba gresita prin faptul ca se incerca transpunerea unui model din lumea reala. Galeriile personale, izolate si adesea realizate de amatori (in multe cazuri, prieteni informaticieni), erau greu de gasit si arareori beneficiau de vizitatori din afara cercului de cunoscuti. Modelul functiona mai bine in cazul artistilor cunoscuti – mai cu seama din zona artelor „aplicate“ (design, fotografie, scenografie etc.) – care isi puteau permite domenii proprii si o prezentare profesionista a portofoliilor.

     

    In domeniul literaturii, lucrurile s-au desfasurat putin altfel. Pe de-o parte, interactivitatea avea deja o traditie in lumea fizica, astfel incat constituirea unor cenacluri literare on-line a fost un pas firesc. Pe de alta parte, multe reviste literare – cu audienta mica si cu existenta efemera – au gasit un mediu mult mai potrivit in web, iar in jurul unor astfel de „e-zine“ s-au format comunitati artistice. Chiar daca nu a fost exclusiv plasata in zona beletristicii, interesanta s-a dovedit initiativa unui grup de autori suedezi care au explorat posibilitatile internetului prin metoda „books on demand“: cartile unor autori putin cunoscuti sunt prezentate intr-un catalog on-line, fiind eventual imprimate la cerere pentru a onora comenzile.

     

    Web-ul artistic a cunoscut insa o veritabila explozie odata cu spectaculoasa impunere a blogurilor ca forma de publicistica personala. Nu doar ca posibilitatile de expunere s-au simplificat pana la nivelul la care au devenit accesibile practic oricui (inclusiv artistilor cu abilitati tehnice limitate), dar caracterul puternic „conectat“ si interactiv al blogosferei a sporit semnificativ vizibilitatea numeroaselor bloguri cu caracter artistic. In fine, varianta optima s-a dovedit pana la urma combinatia dintre caracterul personal al blogurilor si caracterul social al comunitatilor artistice, exemplul cel mai elocvent in aceasta privinta fiind „deviantART“.

    Spre deosebire de alte „retele sociale“ – de pilda LiveJournal sau chiar Flikr – care gazduiesc ocazional si creatii artistice, deviantArt este explicit destinata artistilor, fiind considerata cea mai mare galerie de arta on-line, cu peste 2 milioane de utilizatori din lumea intreaga si peste 22 de milioane de opere gazduite. „Galerie“ este un termen oarecum impropriu, deoarece tematica sitului nu se rezuma la artele vizuale, ci cuprinde si literatura, creatii de arta digitala sau cu caracter utilitar (de pilda „skin“-uri pentru aplicatii software).

     

    Popularitatea sitului se datoreaza si unui efort permanent de personalizare pe baza unor caracteristici menite sa sublinieze spiritul comunitatii. De pilda, se utilizeaza un jargon specific (un „deviant“ este un utilizator, o „deviatie“ este o opera prezentata etc.) si un repertoriu de simboluri care, plasate in fata unui „nickname“, specifica statutul utilizatorului in cadrul comunitatii. Desigur, comunitatea este activa, participa pe diverse forumuri, comenteaza creatiile din galeriile individuale, sunt organizate concursuri, sunt selectate lucrarile cele mai interesante si se organizeaza chiar reuniuni „in carne si oase“. Exista si servicii comerciale care faciliteaza vanzarea unor creatii, comisionul perceput de deviantART fiind o importanta sursa de finantare a comunitatii.

     

    Mai exista numeroase situri si comunitati artistice in internet – situl romanesc de fotografie BadOrGood merita mentionat – insa o vizita la deviantART e mereu o aventura placuta si moralizatoare: fiecare are o sansa.

  • Bani din piatra seaca

    Google va face bani si din internetul pe care il ofera gratuit celor care se conecteaza prin hotspoturile sale. Dupa o reteta clasica, publicitatea este cea care acopera toate costurile.

     

    Probabil ca singura categorie de public de pe urma careia Google nu castiga inca nimic sunt cei care nu folosesc internetul. Bineinteles, nu toti utilizeaza acest motor de cautare, dar daca ajungeti pe un site care publica reclame text provenite de la Google, la un click pe unul dintre aceste link-uri puteti fi siguri ca mariti cu inca putin veniturile din publicitate ale gigantului fondat de Larry Page si Sergey Brin. Si pentru ca numarul utilizatorilor sa fie si mai mare, Google va incepe sa fie si furnizor de acces internet, prin WiFi.

     

    Dupa ce a impanzit cu hotspoturi micul oras californian in care isi are sediul, Mountain View, si dupa ce a anuntat ca intentioneaza sa faca acelasi lucru in San Francisco, planurile Google se clarifica. In descrierea unei noi tehnologii patentate recent de Google este prezentata o metoda prin care unui utilizator ce acceseaza internetul prin WiFi ii sunt trimise reclame in functie de locul in care se afla si de interesul personal pentru un anumit domeniu.

     

    De exemplu, daca un utilizator Google a folosit motorul de cautare pentru a gasi oferte de turism si se conecteaza la un hotspot dintr-un cartier de lux londonez, ar putea deveni tinta unei reclame British Airways pentru pachetul business.

     

    Triangularea si alte metode care pot determina pozitia unei persoane au implicatii majore pentru producatorii de continut multimedia si publicitari, carora le eficientizeaza targetarea. Cu siguranta poti sa-ti faci reclama in zeci de feluri si sa ai vizibilitate in fata unei audiente de milioane de oameni. Dar este mult mai eficient sa te promovezi in fata publicului potential, cel care este cel mai interesat de produsul sau de serviciul vandut.

     

    Oferta Google, acces gratuit la internet in schimbul vizionarii catorva reclame la fiecare conectare prin hotspoturile proprii, are mari sanse sa fie adoptata la scara larga daca publicitarii vor avea suficient public. Numarul celor care folosesc laptopul pentru a se conecta wireless la Internet este totusi scazut. Unul dintre motive este chiar lipsa hotspoturilor.

     

    Dar asta nu inseamna ca Google va incepe sa „planteze“ antene in toate orasele lumii, ci probabil doar cateva pentru a dezvolta piata. Apoi, spun voci de la Google, micii intreprinzatori vor fi cei care vor plati pentru a-si face un hotspot si vor primi o parte din banii castigati de gigantul Internet  din publicitate. La fel cum proprietari de site-uri si-au rotunjit conturile din reclamele inserate de Google.

  • Recenzie la internet

    Motoarele de cautare sunt principala poarta de acces pentru a ajunge la un site pe care nu l-ai mai vizitat anterior. Tocmai de aceea, sa stii la ce te poti astepta de la un site inainte de a-l vizita este un serviciu util pentru multa lume. Iar Scandoo este un motor de cautare care tocmai asta face: iti spune daca link-urile rezultate in urma unei cautari duc la pagini „sigure“.

     

    Desigur, majoritatea motoarelor de cautare pot fi setate astfel incat sa nu afiseze linkurile catre paginile de Internet care ar putea reprezenta o potentiala amenintare informatica.

     

    Diferenta dintre motoarele clasice si Scandoo este ca acesta din urma nu te priveaza de afisarea lor, dar atentioneaza asupra continutului de pe site. In plus, inainte ca antivirusul instalat pe calculatorul dumneavoastra sa fie pus la incercare, poate spune daca site-ul pe care urmeaza sa-l vizitati e cunoscut drept sursa de virusi sau spyware.

     

    Si sa folosesti Scandoo nu inseamna neaparat sa renunti la motorul de cautare preferat. In pagina principala, inainte de a incepe cautarea dupa un anumit subiect, exista optiunea selectarii unuia dintre cele patru mari motoare de cautare asociate Scandoo.com: Google, Yahoo!, MSN Search si Ask. Pentru conformitate, pagina cu rezultate va avea aceeasi grafica cu varianta aleasa dintre aceste patru nume.

     

    De exemplu, daca termenul cautarii este „romania“, in pagina cu rezultate, majoritatea site-urilor sunt marcate cu verde, semnul ca site-ul este sigur, si cateva cu rosu, avertizand ca acel site contine fie materiale al caror continut ar putea fi considerat ofensator de anumite categorii de public, fie ascunde virusi sau spyware. Dar acestea nu sunt singurele amenintari virtuale pe care le poate „anticipa“ Scandoo. La fel de bine, poate fi setat sa avertizeze ca site-ul contine informatii din domenii precum divertisment, finante sau educatie. Explicatia e simpla: poate ca un contabil aflat in vacanta, de exemplu, isi doreste sa nu ajunga nici macar din intamplare pe o pagina care contine informatiile de care are nevoie in timpul serviciului.

     

    Site-ul este detinut de compania din domeniul securitatii informatice Scan Safe si ofera in fiecare luna avertismente pentru 5 miliarde de pagini pe baza recenziilor de site-uri pe care le face permanent. In varianta destinata companiilor, serviciul nu mai este gratuit, oferind unele functii suplimentare cum ar fi scanarea antivirus a computerului sau controlul mai strict al programelor de instant messenger.

  • Deschis/Inchis

    Magazine care dispar la fel de rapid cum au aparut? Locuri pe care, daca vrei sa le gasesti, trebuie sa ai calitati de vanator de comori? De la spatii de cumparaturi asemanatoare galeriilor de arta pana la unitati de vanzare mobile precum London Fashion Bus, magazinele „pop-up“ au innebunit lumea.

     

    Pop-up retail inseamna, de fapt, ca magazinul apare neanuntat, atrage rapid multimea, apoi dispare la fel de neanuntat. „Magazinele gherila“, cum mai sunt numite, au aparut in toata lumea, de la Los Angeles la Berlin sau Tokio, si sunt deschise pentru o perioada limitata, uneori o saptamana, alteori cateva luni (cel mult). In general, singura metoda prin care oamenii ajung sa le cunoasca sunt fluturasii, e-mail-ul sau din povestile prietenilor. Magazinele sunt deschise in locuri neasteptate, care la plecare sunt lasate exact in acelasi fel in care au fost gasite. Este si o metoda inedita de a face cunoscut numele companiei. De la tineri designeri care se unesc pentru a-si deschide un magazin, la agenti imobiliari care cauta sa foloseasca mai profitabil proprietatile vacante, la marile marci care incearca sa-si improspateze imaginea, pop-up-ul a reprezentat cheia succesului.

     

    Magazinul gherila nu accepta practicile traditionale de retail, precum atasarea etichetelor cu preturi la produse sau vanzatorul clasic care ofera ajutor clientilor, ci mai degraba tind sa fie privite asemenea unei galerii, unde clientii vin, admira si achizitioneaza un obiect care i-a impresionat.

     

    Marile firme au intrat in acest joc si au dat viata unor adevarate concepte de lifestyle. De exemplu, Nike a deschis Nike Runner’s Lounge, o locatie temporara unde sportivii beneficiaza de masaje, bauturi si gustari gratuite si, poate cel mai important, pot incerca linia de pantofi sport a companiei. Initial se planuia ca magazinul sa opereze o singura luna, incepand cu ianuarie 2005, dar, datorita succesului imens, Nike a decis sa il tina in functiune timp de cinci luni. 

     

    Levi’s a profitat la randul sau de curent si a deschis in toamna anului 2004 pentru o luna si jumatate o locatie unde se vindeau jeansi colorati in editie limitata. Compania a scos la vanzare 501 perechi de jeansi la pretul de 165 de dolari. 501 are o semnificatie importanta pentru Levi’s, pentru ca reprezinta codul unuia dintre cele mai vandute modele ale sale. Cel mai recent „pop-up store“ al brandului a fost cel de la Milano, care a operat de la mijlocul lunii august si pana pe 31 septembrie 2005. Target, lantul american de magazine cu reducere, care a lansat o linie vestimentara conceputa de designerul Isaac Mizrahi, a deschis, in 2003, o locatie temporara de 1.500 de metri patrati in Rockefeller Center din New York, pentru a celebra colectia moderna, dar totusi accesibila, a lui Mizrahi. Stralucitorul magazin a operat doar o luna.

     

    Retailerul american Vacant a transformat aceasta tema temporara intr-o formula pe termen lung, alegand sa inaugureze locatii pentru numai o luna, in orasele mari precum New York, Londra, Tokio, Shanghai, Paris, Berlin, Stockholm sau Los Angeles. Magazinele pop-up operate de Vacant, care a dat tonul curentului in 2000, expuneau haine, pantofi sport si accesorii in editie limitata create atat de designerii tineri, cat si de companii consacrate precum Puma. Spatiul era special conceput pentru a putea fi cu usurinta demontat dupa doar o luna. Modelul impus de Vacant a inspirat chiar o serie de seminarii organizate de Russ Miller, un fost director de relatii publice si editor de reviste. Iar acesta si-a asumat si rolul de promovare a noilor locatii. Cu o baza de date de 1,6 milioane de nume, inainte de deschiderea unui magazin Miller si echipa sa trimiteau cateva mailuri, dupa care lasau „gura lumii“ sa faca toata treaba.

     

    Mai putin secreta, dar cu siguranta cea mai mobila parte a pop-up retailului este London Fashion Bus. Lansat in mai 2003, London Fashion Bus este un showroom aflat in permanenta miscare si care adaposteste peste 1.400 de piese create de 40 de designeri englezi. Autobuzul double-decker transporta piese unice ale designerilor in zone din Marea Britanie care nu au acces la boutiqurile la moda din Londra, iar tinerii designeri au de castigat o audienta mai mare.

     

    Retailul pop-up se poate dezvolta si in afara marilor metropole. Firma braziliana de cosmetice Oceanic, de exemplu, a echipat majoritatea francizatilor sai cu minivanuri Fiat Doblo, care functioneaza atat ca unitati de distributie, cat si ca magazine. Astfel, compania a patruns mai usor in locatii greu accesibile, precum universitati, scoli, spitale, parcuri sau targuri. Asta lasand la o parte faptul ca unitatile mobile pot fi adaptate pentru diferite locatii. 

     

    Curentul a depasit zona magazinelor de haine si a cuprins chiar si liniile aeriene. Compania aeriana Song, a carei activitate a incetat la inceputul anului 2006, flota fiind preluata de grupul Delta, a deschis o astfel de locatie in noiembrie 2003, in cartierul newyorkez Soho. Pe langa faptul ca a fost prima linie aeriana care a apelat la concept, acest magazin, care a operat timp de noua luni, oferea esantioane din meniul de zbor, vindea accesorii de calatorie, le permitea vizitatorilor sa experimenteze diferite optiuni de divertisment din timpul zborului si, desigur, vindea si bilete. Mania magazinelor cu aparitie si disparitie subita nu a ocolit nici internetul. Site-ul de licitatii online eBay a invitat sase designeri de interior sa mobileze o casa din New York. Acestia dispuneau de un buget limitat si nu puteau folosi decat mobila si accesorii achizitionate prin intermediul eBay. Rezultatul a fost o combinatie de funky si sic. Toata tevatura a durat o saptamana in octombrie 2003, dupa care casa  si-a inchis atat portile fizice, cat si cele virtuale.

     

    Totusi, ce beneficii pot aduce aceste magazine temporare? Expertii in retail sustin ca designerii de moda au ocazia sa prezinte colectiile lor noilor clienti la preturi adesea reduse. Desi nu se adreseaza maselor, magazinele creeaza mai multa vizibilitate. Iar pentru marcile mari, precum adidas sau Levi’s, magazinul pe termen scurt este o metoda de a oferi produse in serie limitata sau exclusive oamenilor despre care spera ca sunt trendsetteri si de la care asteapta sa atraga masele. Costurile pentru un astfel de magazin pop-up sunt cuprinse intre 25.000 si 50.000 de dolari, ceea ce nu inseamna foarte mult pentru bugetele de publicitate de milioane de dolari de care dispun marile marci.

     

    Totusi, tocmai acest lucru ar putea insemna sfarsitul curentului, dupa parerea specialistilor din retail. Daca initial magazinele pop-up erau operate de companii mai putin cunoscute, ceea ce conferea o aura de „underground“ intregii miscari, piata a devenit acum saturata din cauza marcilor consacrate care pompeaza sume mari de bani. Atractia pentru un astfel de magazin scade direct proportional cu perioada in care sta pe piata si cu cat mai dese sunt magazinele marilor branduri, cu atat este mai confuz mesajul perceput de consumatori. Ramane de vazut daca in final toata valva creata nu va duce la disparitia lor. La fel de rapida.

  • Avatarurile mintii

    Rasfoita in graba la Bookfest, cartea lui Howard Gardner mi s-a parut un „must have“. Citindu-i ulterior atent primele pagini, pe inevitabilul ritm al adierilor estivale, am resimtit o stanjeneala ca o forma incipienta de razgandire.

     

    Scriitura era prea stufoasa, informatiile prea dense si vizand domenii prea largi, ca sa o pot parcurge rapid si, mai mult, recomanda in timp util cititorilor. Cum tot invatul are insa si dezvat, si razgandirea poate duce la o alta razgandire. Finalmente, tot acest balans de intentii contrazise mi-a sugerat ca „arta si stiinta modificarii mentalului“ sunt de o importanta care transgreseaza chefurile de moment, anotimpurile si comandamentele vacantiere, asa ca iata-ma revenind la Howard Gardner. Domnia sa preda la Harvard University, este considerat unul dintre cei mai importanti neuropsihologi ai momentului, suporter autorizat al interdiciplinaritatii ca masura a cunoasterii si „specialist mondial“ in inteligenta.

     

    Volumul sau despre „Inteligentele multiple pentru secolul XXI“ a creat o veritabila revolutie teoretica, pornind, pe de o parte, de la ideea ca notele bune din scoala nu sunt automat sinonime cu inteligenta si cu reusita in viata, si, pe de alta parte, ca ceea ce indeobste numim inteligenta nu reprezinta decat o fateta a inteligentei globale, mai precis fateta logico-matematica. Pe langa aceasta, el a mai stabilit si alte forme de inteligenta, capabile sa detina un rol fundamental in traseul personal si profesional: inteligenta lingvistica, muzicala, spatiala, kinestezica, naturalista, spirituala sau intrapersonala. Cartea pe care v-o prezentam, ea insasi rod al unui cameleonism mental de durata, a fost in cele din urma pusa pe hartie, ca urmare a rugamintii pe care un editor de la HBSP (Harvard Business School Press) i-a adresat-o, anume aceea de a-si ordona ideile in beneficiul unui grup academic orientat spre comert si afaceri. Pornind de la acest impuls exterior, s-a coagulat in timp acest insolit tratat despre „avatarurile mintii“.

     

    Prin aceasta expresie, autorul intelege doar schimbarile mentale semnificative, care se regasesc exclusiv in situatiile in care indivizii sau grupurile de indivizi abandoneaza modul in care interpretau de regula o problema importanta, de atunci incolo raportandu-se la ea intr-o maniera cu totul noua.

     

    Deci nu capriciile mentale fac obiectul studiului, ci acele metamorfoze de substanta, cu consecinte puternice, metamorfoze mentale care survin in mod constient, mai ales ca forte care pot fi identificate. Ca sa genereze explicatii solide pentru complexul proces prin care mintile noastre si ale altora sunt modificate, autorul trece in revista o serie de agenti care au provocat aceste reorientari ale activitatii mentale, incepand cu Margaret Thatcher si continuand cu John Browne, care a modificat strategia gigantului petrolier BP in anii ‘90, sau, coborand si mai adanc pe firul timpului, cu Charles Darwin. In acord cu teoriile sale despre inteligenta, Gardner si-a extins, evident, analiza si asupra unor cazuri de „agenti de influenta“ si altii decat politicienii, precum artistii, muzicienii, scriitorii sau profesorii. Pe scurt, o lectura care da de (raz)gandit!        

     

    Howard Gardner, Tratat de razgandire, Editura Allfa, 2006

  • Noutati

    Nevoia de sacru

    Intr-un recent articol din L’Express, Christian Jacq era numit „scribul best-seller“. „Scrib“ – pentru ca este autorul a peste 40 de volume despre Egipt si „best-seller“, pentru ca a declansat o veritabila pasiune la nivel planetar pentru Osiris, Isis sau Ra, dar si pentru personaje din panteonul istoric al anticului Egipt – Tutankamon, Ramses etc. In acest volum se arata drept adept si analist al Francmasoneriei. Ferindu-se sa formuleze judecati personale, Jacq realizeaza o istorie prescurtata a fenomenului, o istorie ale carei singure pretentii sunt onestitatea si dorinta de initiere a cititorilor. „Dupa mai multe secole in care a starnit pasiuni, aceasta fraternitate pare ca intra acum intr-o perioada mai linistita in care simbolisti, istorici si sociologi o studiaza ca pe o expresie a unei dorinte de sacralizare inerenta omului“, spune autorul incercand sa justifice urgenta unei prezentari obiective.

     

    Christian Jacq, Francmasoneria,

    Editura Lucman, Bucuresti, 2006

     

    Fericiri urbane

    Tudor Calin Zarojanu (jurnalist cu prezente notabile in majoritatea cotidianelor romanesti de prestigiu, activitate care a dus si la tiparirea unui volum – „Tia, Cristoiu, Nistorescu si altii“) se intoarce aici la prima dragoste – proza scurta – cu care a debutat intr-un volum incununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor („Viata ca troleibuz“). Spatiul urban e ocolit de multi scriitori, care prefera sa evadeze in teritorii exotice, fantastice sau isi cauta radacinile ancestrale. Copiii asfaltului sunt nascuti si crescuti pe asfalt, intre ziduri de beton, cu radacini adanci, infipte in asfalt. Le-a oferit viata mai putina aventura sau romantism decat celor care, fiind baieti, paduri cutreierau? La intrebare raspunde – negativ – volumul de fata, a carui „actiune“ se intinde pe ultimele patru decenii.

     

    Tudor Calin Zarojanu, Copiii asfaltului,

    Editura Fundatiei Pro, Bucuresti, 2006