BusinessMagazin

Blog

  • COMPANII SI CAMPANII

    Periodic, companiile lanseaza experimente de tipul campaniilor de buy-back, prin care incearca sa-si creasca vanzarile si vizibilitatea pe piata.


    CANON: Cand tehnologia faxurilor cu imprimare in sistem termic a devenit mult prea veche si uzata moral si a inceput sa fie inlocuita de tehnologia cu jet de cerneala („inkjet“) si cu laser, Canon – care producea aparatura de fax cu toate cele trei tehnologii – a hotarat sa iasa din business-ul faxurilor cu imprimare termica si a facut si o oferta de buy-back „pentru a promova mai puternic produsele noi, pentru a intra mai repede pe piata cu ele“, spune George Irimia, country manager la Canon.


    ARCTIC: In 2001, posesorii de frigidere mai vechi de 10 ani, indiferent de marca aparatului, primeau de la Arctic un discount de 1 milion de lei daca aduceau aparatul la un punct service din tara pentru a fi dus la fabrica din Gaesti unde urma reciclarea ecologica.


    DACIA: „Nu fi nostalgic“ s-a intitulat campania initiata de Dacia in perioada 10-24 iunie in Bucuresti. Dealerii Dacia au raportat 115 clienti interesati de campanie. In afara campaniei, dealerii din reteaua Dacia au declarat ca au vandut in acest an 1.470 de vehicule de ocazie, pana la finele lunii octombrie.

  • BANCI: Cand bancherii uita de sobrietate

    Nici bancherii nu stau deoparte in perioada, atat de galagioasa si de colorata, a cumparaturilor de sarbatori. Asa ca isi promoveaza acum, prin promotii vioaie, care aduc mai degraba cu cele ale retelelor de comercianti, tocmai acele credite care alimenteaza vanzarile record ale lunii decembrie.


    Cele mai multe dintre ofertele promotionale ale bancilor propun clientilor ce le calca acum pragul castiguri imediate. Fie ca e vorba de credite cu dobanzi mai mici cu cateva procente decat in mod uzual, fie ca e vorba de cateva luni fara nici un fel de dobanda, de taierea unor comisioane si taxe sau de prelungirea perioadei in care se pot returna banii. Pe astfel de campanii au mizat, de exemplu, bancherii de la BCR si cei de la Raiffeisen, in special pe partea de creditare.


    BCR, primul jucator din sistem, reduce pana la finele lui ianuarie cu cateva procente dobanzile pentru creditele de nevoi personale, pentru masini si motociclete si pentru cardurile de credit.


    La creditul de nevoi personale, spre exemplu, dobanda scade acum la 9,5% in cazul creditelor pe termen scurt in lei (fata de 14%) si 10% la cele pe termen mediu si lung (de la 15%). Toate dobanzile se pot modifica ulterior in functie de conditiile pietei.


    Pentru cardurile co-branded emise in colaborare cu compania de electrocasnice Altex, banca scade in aceasta perioada dobanzile cu trei puncte procentuale, pana la 22%. Motivul? Reprezentantii Altex dau, indirect, raspunsul: „intr-o perioada speciala a anului“, spun ei, „companiile pregatesc oferte speciale“. Astfel ca, pentru posesorul de card Altex-BCR, tentatia unei duble oferte (atat a ofertelor din magazin, cat si a creditului putin mai ieftin) nu poate fi decat un indemn la cheltuieli mai mari.


    Tot pe consum sporit in perioada sarbatorilor pun accentul si austriecii de la Raiffeisen, al treilea jucator din sistem. Pentru creditele de consum ei scad pana la 31 ianuarie 2006 dobanda la zero. Campania valabila in toate magazinele partenerilor Raiffeisen Bank si pentru toate creditele de consum acordate de banca. Dupa incheierea campaniei, dobanda revine insa la normal: 21,9% sau 28,9% pe an (in functie de optiunea clientului pentru o dobanda fixa sau variabila) pentru creditele in lei.


    La creditele de nevoi personale (Flexicredit) austriecii taie pe perioada limitata 4% din dobanzi. O alta practica este eliminarea comisioanelor in aceasta perioada – o folosesc, de exemplu, bancherii de la Raiffeisen pentru creditele imobiliare sau cei de la Banca Romaneasca la cardurile de credit.

    O tactica total diferita au adoptat francezii de la BRD – Groupe Société Générale, a doua banca din sistem. Spre deosebire de ceilalti jucatori, ei nu mizeaza in principal pe reduceri imediate de costuri, ci pe premii viitoare. „Vrem sa ne diferentiem de campaniile obisnuite, sa venim cu ceva cu adevarat nou“, explica directorul adjunct al bancii, Sorin Popa. Au inceput inca de anul trecut, cu o campanie sustinuta in preajma sarbatorilor, pe care acum vor sa „o faca si mai spectaculoasa“, spune Popa. BRD ofera, luna aceasta, „carduri unice in lume si premii de exceptie“.

    Francezii au lansat la inceputul saptamanii o campanie promotionala centrata in jurul unor figuri legendare a sportului romanesc – Gica Hagi, Nadia Comaneci si Ilie Nastase. Practic, pentru cei care cumpara in aceasta perioada (pana la finele lui ianuarie) un credit de consum sau un cont de economii, banca da la pachet un card de debit cu un design total diferit de cele existente pe piata. „De fapt, sunt unice in lume“, spune Popa. Alaturi de holograma obisnuita, cardurile in editie limitata mai au inca una, infatisand o minge de fotbal, o racheta de tenis si, respectiv, o gimnasta. Francezii mizeaza insa si pe premii „altfel“: in afara celor in bani sau obiecte promotionale, ei au de dat si burse pentru copiii clientilor la prestigioase scoli sportive: la Galatasaray, la Real Madrid, Roland Garros sau la academia de gimnastica a lui Bart Connors.

    Asadar, mai degraba decat pe costuri mai mici, francezii mizeaza pe factorul emotional si pe dorinta clientilor de a se diferentia. Cardurile sunt disponibile in editie limitata, iar campania nu va mai fi reluata dupa sarbatori.


    Sunt doar cateva dintre campaniile pornite deja de bancheri – si e greu de crezut ca pana la finele anului vor ramane singurele. Iar campaniile au si alt scop: istoviti de cheltuielile mari din perioada sarbatorilor, putini romani mai intra in ianuarie si februarie in banci pentru a se indatora.


    Ca este asa o dovedeste si statistica BNR: daca in decembrie 2004, creditul intern neguvernamental era de 41,8 mld. lei noi, in ianuarie 2005 scazuse la 41,33 mld. lei noi. Trecand peste promotii, bancherii par dispusi sa cheltuiasca, pe final de an, mai mult si pe publicitate. In decembrie 2004, spre exemplu, bancile au cheltuit peste 17% din totalul sumelor platite tot anul pentru promovare, conform AlfaCont – de trei ori mai mult decat media pentru primele noua luni.


    Moda promotiilor castiga, asadar, teren si in domeniul bancar. Si cum n-ar face-o, in conditiile in care terenul consacrat – cel al comertului cu amanuntul – aduce, an de an, procente bune in plus la vanzarile din ultima luna? 

  • LEGISLATIE: Cablul vrajbei noastre

    O afacere de peste 20 de milioane de euro –  este miza conflictului deschis dintre cablisti, radiouri si televiziuni, pe de o parte, si organismele de gestiune colectiva – adica, mai putin pretentios spus, cele care colecteaza drepturi de autor -, pe de alta parte.

    Razboiul dintre cele doua tabere nu e de ieri, de azi. De ani buni, cablistii se cearta cu organismele care gestioneaza drepturile de autor pentru productiile culturale romanesti sau straine pe tema procentelor pe care cei dintai trebuie sa le cedeze din vanzari.


    Au fost initial 6,5%. Ulterior au scazut la 2%, iar acum ar putea creste la 17% – procent care s-ar aplica veniturilor companiilor de cablu TV. In cifre nete, aceste procente urmeaza sa aduca organismelor de gestiune colectiva (OGC) incasari anuale de 34 de milioane de euro.


    Pe langa drepturile de autor colectate de la operatorii de cablu, OGC-urile ar mai urma sa „taxeze“ si televiziunile cu 15,4%, si cu alte 12,8% posturile de radio, adica 32,6 milioane de euro pe an. In total, sumele pe care ar trebui sa le plateasca cablistii si institutiile de radio si televiziune ar ajunge la 66 milioane de euro. Bani care, teroretic, ar urma sa ajunga la artistii romani care au creat opere audio-vizuale.
    Noile procente au fost avansate de OGC-uri companiilor de cablu, televiziunilor si radiourilor dupa ce Ordonanta de Urgenta a Guvernului 123, publicata pe 19 septembrie 2005, a eliminat pragurile maxime prevazute de actele normative anterioare.


    Ordonanta este opera noului ministru al culturii, Adrian Iorgulescu, cel care – inainte de a ocupa aceasta functie – a fost presedintele Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, nici mai mult nici mai putin decat unul dintre cele sapte organisme de gestiune colectiva. Un „detaliu“ care a pus si mai multe paie pe foc. Chiar daca Iorgulescu nu mai este presedintele Uniunii, cablistii sustin ca exista totusi un conflict de interese in cazul in care actualul ministru, la final de mandat, se va putea intoarce pe aceeasi pozitie. Pana atunci, insa, unde ar urma sa ajunga cele 66 de milioane de euro colectati de OGC-uri? Aceste organisme sunt create pentru a redistribui fonduri reprezentand drepturi de autor catre artistii romani si cei straini. Pe langa sumele pe care trebuie sa le plateasca beneficiarilor de drepturi, organismele de colectare au posibilitatea stabilita prin lege, sa opreasca pana la 30% din venituri pentru cheltuieli proprii.


    O treime din incasarile pe care OGC-urile le-ar incasa prezumtiv, daca noua ordonanta de urgenta ar deveni operationala, inseamna 22 de milioane de euro – venituri pentru administrarea celor sapte organisme de colectare a drepturilor de autor.


    Aceasta suma se apropie de valoarea intregii piete de avocatura de business (25-30 de milioane de euro) si o depaseste pe cea de consultanta de management (15 milioane de euro). Cu alte cuvinte, o afacere foarte buna pentru OCG-uri, o miza pentru care merita intreg efortul ministrului Adrian Iorgulescu.


    Bineinteles, toate aceste cifre reprezinta scenarii care ar putea deveni realitate in cazul in care OUG nr. 123 ar urma sa fie votata de cele doua Camere ale Parlamentului. Deocamdata, aceasta a primit girul Senatului si urmeaza sa treaca prin furcile caudine ale Camerei Deputatilor. „In doua luni, situatia ar trebui sa se transeze intr-un fel sau altul“, afirma Radu Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC).


    Care ar fi schimbarile aduse de noul act normativ? In primul rand, eliminarea actualelor praguri maxime pentru contributiile operatorilor de cablu (2%) si ale televiziunilor si radiourilor (13%).  Acum, OGC-urile au cerut cablistilor 17% din venituri. In replica, acestia au anuntat ca nu vor sa dea nimic. In cazul votarii legii, Radu Petric crede ca se va ajunge la o medie aritmetica intre 17% si 0% adica 8,5%. Presedintele ACC sustine insa ca o negociere de acest gen nu este una civilizata.


    In cazul in care procentele ar ramane in formula propusa de OGC-uri, cablistii spun ca vor mari abonamentul TV cu circa 15% – majorare care ar putea avea ca efect scaderea numarului de abonati. Din cate explica Petric, introducerea de curand a taxei pe valoare adaugata la abonament a generat o scadere cu 2% a bazei de clienti de cablu.

    Rezumand: OGC-urile sustin interesele creatorilor de opere si vor cat mai multi bani pentru acestia, in vreme ce cablistii, televiziunile si radiourile cer alinierea procentelor pretinse cu cele practicate in tarile din Europa Centrala. Conform ACC, procentele aplicate companiilor de cablu sunt de 1,8% in Ungaria, 1,5% in Cehia sau 3% in Polonia. In plus, OGC-urile mai sunt acuzate ca nu au pus la punct un mod transparent de redistribuire a drepturilor de autor colectate, fiind amintite in acest sens cazurile unor artisti care nu au vazut nici un ban de la aceste organisme. In plus, cablistii spun ca ar prefera sa negocieze cu un singur OGC in loc sa discute cu sapte. Una peste alta, numarul mare al acestor organisme creste costurile de administrare, care ar putea ajunge la 22 de milioane de euro pe an. Pe de alta parte, exista voci care sustin ca nu trebuie sa le plangem de mila cablistilor – care au oricum profituri mari.


    In 2004, incasarile celor sapte organisme de colectare au totalizat peste 1,3 milioane de euro. In fond, votul Camerei Deputatilor ar putea aduce raspunsul la cel putin doua dintre „intrebarile zilei“: Cu cat va creste abonamentul TV?; Vor avea mai multi bani OGC-urile?.


    In orice caz, un raspuns e aproape sigur: artistii – titularii atat de disputatelor drepturi – vor avea prea putin de castigat, indiferent de modul in care ar fi formulata legea.

  • BANCI: Credite peste credite

    Scaderea accentuata a dobanzilor, imbunatatirea conditiilor de creditare la multe dintre banci sau cresterea riscului valutar ar fi doar cateva dintre motivele pentru care si romanii se indreapta acum catre creditele de refinantare. In ce conditii se poate insa face un astfel de imprumut si mai ales cu ce costuri?


    La o cautare pe internet cu motorul Google, pentru termenul „refinantare“ sunt returnate aproape 10 milioane de referiri.  E adevarat ca in limba engleza, pentru ca in romana nu exista decat cateva zeci de astfel de raspunsuri, si nici ele in stransa legatura cu subiectul. Inlocuirea unui credit vechi cu unul nou, contractat in conditii mai avantajoase – cu o dobanda mai mica sau pe o perioada de timp mai extinsa – este o practica uzuala in vestul Europein sau in Statele Unite, mai ales in cazul imprumuturilor ipotecare, unde sumele sunt mari si perioadele de creditare lungi.


    In Romania bancile si societatile de credit ipotecar fac inca pasi timizi in acest domeniu. Clientii au inceput insa sa ceara si astfel de credite, spun bancherii. Motiv pentru care, chiar daca din portofoliul multora dintre ele inca lipsesc produsele specifice, bancile analizeaza solicitarile de acest gen de la caz la caz, oferind refinantare pentru creditele vechi. Practic, prin creditele de refinantare se pot acoperi orice fel de credite, de la cele pentru nevoi personale si pana la creditele ipotecare, explica directoarea departamentului de dezvoltare produse de la HVB Bank, Eliza Radu. In general, creditele de refinantare sunt solicitate de clientii care doresc alte conditii de creditare decat cele asigurate de bancile la care au contractat creditul initial, adauga ea. De asemenea, multi clienti isi refinanteaza creditele existente pentru a putea obtine un alt credit, de regula mai mare. Obtinerea unui credit nou este mai dificila, avand in vedere noile norme ale bancii centrale, „ce limiteaza creditarea persoanelor fizice“. Optiunea este un credit mai mare care are drept scop declarat refinantarea creditului vechi, cu doar o parte din bani.


    Practic, apeland la un credit de refinantare, clientul unei banci ramburseaza integral un credit vechi, folosind un credit nou, de la aceeasi banca sau de la o alta. Motivele pot fi multiple, plecand de la costurile mai mici cu care se poate contracta un imprumut in prezent la existenta unor perioade mai lungi de creditare sau pur si simplu la aparitia unor oferte mai potrivite nevoii actuale a clientului in cauza. 


    Scaderea dobanzilor este, cu siguranta, unul dintre motivele pentru care au inceput sa fie cautate astfel de imprumuturi. Dobanda medie din sistemul bancar a coborat de la finele anului 2003 si pana in prezent cu aproape 10 procente, conform bancii centrale. Astfel ca, acelasi credit in lei care costa la finele lui 2003 peste 27% are in prezent o dobanda sub 18%. Mai mult de atat, pentru un credit pe termen lung (cum sunt cele de tip imobiliar/ipotecar) dobanzi sub 10%, greu de imaginat chiar si la inceputul anului, in prezent nu mai sunt deloc o raritate pe piata.


    Pe de alta parte, daca in urma cu cativa ani perioada maxima pentru care se putea contracta un credit pentru locuinta abia ajungea la 10 ani, in prezent nu sunt putine bancile care „sar“ si de 20-25 de ani. Ceea ce inseamna, implicit, o povara lunara mai mica pentru cel ce ia bani cu imprumut de la banca. Pentru cei care au contractat un credit in valuta – si nu sunt deloc putini, mai bine de 60% din imprumuturi fiind in valuta la jumatatea anului – fluctuatiile cursului valutar pot fi un motiv la fel de bun pentru a dori sa scape de creditul respectiv. Inlocuirea lui cu unul in lei devine, in conditiile unui risc valutar in crestere, o optiune demna de luat in seama. Mai ales ca un credit in lei pe termen lung costa acum, la multe banci aproape tot atat cat unul in valuta.


    Motivatiile celor ce trec pragul bancilor cautand refinantare nu se opresc aici. Bancile isi vaneaza una alteia clientii. Pentru a atrage un client de la o banca rivala, „o alta banca poate sa ii ofere acestuia refinantarea unui credit existent in conditii mult mai bune decat cele oferite clientilor prin oferta comunicata publicului larg“ – dupa cum explica directoarea executiva de credite de la Domenia Credit, Ana Cernat.


    Iar pentru cei care au credite la mai multe banci, refinantarea permite restrangerea mai multor obligatii de plata in una singura“, adauga reprezentantii Volksbank. Daca, de exemplu, un client are mai multe credite de consum pe care le-a contractat pentru achizitia de electrocasnice, cheltuieli diverse etc., el poate acum contracta un singur credit – cel de refinantare, care sa le acopere pe toate cele 3-4 credite mici. Ce inseamna asta pentru client? O singura grija in loc de mai multe si economie de timp.


    In principiu, un credit de refinantare nu difera din punctul de vedere al caracteristicilor de cele obisnuite. Difera insa procedura de acordare, formalitatile pe care trebuie sa le indeplineasca solicitantii si, in unele cazuri, costurile. La unele banci, aceste credite sunt oferite in mod distinct, ca si credite de sine statatoare, pe cand la altele solicitarile se analizeaza diferit, de la caz la caz.


    Raiffeisen Bank, de exemplu, nu are un produs distinct pentru refinantarea unor credite mai vechi, spun reprezentantii bancii, adaugand ca in acest scop poate fi folosit creditul pentru nevoi nenominalizate din portofoliul bancii.


    In schimb, la Domenia, societate ce vinde doar credite ipotecare, „creditul de refinantare se asimileaza unui credit ipotecar de achizitie, renovare sau construire de locuinta, in functie de destinatia creditului initial“, explica directoarea executiva de credite de la Domenia Credit, Ana Cernat.


    Ea spune ca au existat cazuri in care clientii ce le-au trecut pragul pentru a lua un astfel de credit cautau, „pe langa preluarea creditului de catre Domenia, si o suplimentare de suma pentru continuarea unor lucrari de renovare/construire si nu au gasit deschiderea necesara in acest sens la finantatorul initial“.


    Un credit ipotecar de refinantare se aproba insa doar daca destinatia creditului initial este cu certitudine acceptata de legea creditului ipotecar. De exemplu: un client contracteaza un credit pentru nevoi personale pentru renovarea casei. Creditul initial nu poate fi refinantat cu un alt credit ipotecar decat daca este clar specificata destinatia: renovarea locuintei.


    Si la HVB, creditele de refinantare se bazeaza tot pe creditele standard ale bancii, atat din punct de vedere al conditiilor, cat si al costurilor. Totusi, acestea au si cateva caracteristici specifice. Pentru creditul de refinantare, calculul venitului disponibil exclude rata lunara datorata pentru creditul initial. In rest, clientul trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii de eligibilitate ca si pentru produsul standard.


    In plus, dosarul de credit trebuie sa includa cateva documente specifice legate de creditul refinantat, cum ar fi contractul de credit si un extras de cont din care sa rezulte soldul la zi al creditului.


    Mai sunt si alte elemente specifice creditelor de refinantare. Astfel, suma creditului sau o parte din aceasta nu este pusa la dispozitia clientului. Banii, de fapt, sunt transferati prin ordin de plata in contul clientului din cealalta banca. Asa se stinge creditul initial. Asadar, exista motive suficiente pentru ca romanii sa intre mai des in banci pentru a lua un astfel de credit, dupa cum spun bancherii. In ultima perioada, „numarul creditelor de refinantare a crescut spectaculos“, argumenteaza Eliza Radu, completand ca se asteapta ca „acest trend sa se mentina si in viitor“.


    Totusi, oricat de atragatoare ar putea parea o astfel de metoda de a „scapa“ de un credit devenit neperformant, bancherii atrag atentia ca avantajele lui trebuie cantarite pentru fiecare caz in parte.


    Daca un beneficiar decide sa inchida un credit cu un alt credit pentru a beneficia de un termen mai lung si/sau de o dobanda mai buna, spune Cernat, trebuie sa fie constient ca noul credit aduce si el noi costuri. Astfel, un credit de refinantare va presupune din nou plata unui comision de acordare, care poate fi mai mic sau mai mare decat cel initial. Iar rambursarea creditului anterior poate fi penalizata si ea cu un comision de rambursare anticipata, daca acesta e specificat in contractul de credit.


    In cazul refinantarii creditelor ipotecare, semnarea unui contract nou de ipoteca (de rang II) aduce dupa sine si taxe notariale. In plus, mai spune Cernat, „timpul constituirii unui nou dosar de credit costa si el“. Nervi si bani. Cat merita, ramane sa decida fiecare in parte.

  • Anticoncurential? Sau nu?

    La anul s-ar putea ca vreo doua milioane de romani sa-si schimbe tigarile – nu de buna voie, ci din pricina Ministerului Finantelor. Daca planul ministerului va deveni litera de lege, cele mai ieftine tigari din Romania vor costa 31.500 de lei vechi. Ceea ce inseamna ca vor disparea tigarile care acum costa intre 17.000 de lei si 31.000 de lei.


    Introducerea pretului minim de 31.500 de lei vechi la tigari in propunerile pentru noul Cod fiscal a declansat saptamana trecuta pe piata tutunului o furtuna pe care nu se stie daca o poate opri cineva. O furtuna pe care, pe langa minister, o alimenteaza cu argumente atat producatorii de tutun, cat si Consiliul Concurentei, care gaseste prevederea drept anticoncurentiala. Calculul Ministerului de Finante este urmatorul: impunand un pret minim de referinta, forteaza scumpirea tigarilor low price, ceea ce duce la incasari mai mari din accizele aplicate acestor tigari si, implicit, la incasari mai mari la buget.


    Dar pentru unele marci de tigarete – cele ieftine – un pret minim de referinta ar putea insemna eliminarea de pe piata, in vreme ce pentru altele, masura ar putea echivala cu scaderea a peste 50% din vanzari.


    Ce inseamna, totusi, pretul minim de referinta? Acest prag ar face ca nici un fel de tigarete de pe piata legala sa nu mai poata avea preturi mai mici decat 31.500 de lei. Pretul minim de referinta reprezinta 90% din asa-numita MPPC (most popular price category – pretul celei mai vandute categorii, plasat acum intre 34.000 de lei si 36.000 de lei – interval de pret in care sunt incluse tigari ca Pall Mall, L&M sau Winston). Acum, plaja in care variaza preturile la tigari incepe in jurul valorii de 17.000 de lei (Carpati fara filtru) si ajunge pana la 45.000 de lei (Dunhill). Pentru buzunarul fumatorilor de tigari ieftine, gen Carpati, propunerea Ministerului de Finante se traduce prin cheltuieli cu circa 50% mai mari. Dar pentru un fumator de Kent, L&M sau Camel, ale caror preturi sunt cuprinse intre 35.000 lei si 39.000 lei – unele oricum mai mari decat pretul minim de referinta – e de asteptat ca propunerea ministerului sa nu aiba impact.


    Introducerea noii masuri ar face „ca toti jucatorii din piata sa joace dupa aceleasi reguli“, sustine Peter Imre, Corporate Affairs Director la Philip Morris Romania, companie care ocupa locul doi pe piata tutunului, dupa British American Tobacco (BAT).


    Gilda Lazar, Director Corporate Affairs la Japan Tobacco International (JTI)- companie care ocupa locul al treilea pe piata – sustine insa ca introducerea baremului de pret minim, de la 1 ianuarie 2006, „penalizeaza doar partea de jos a pietei, doar consumatorii saraci si anumite companii“. Prin urmare, spune reprezentanta JTI, „nu vor fi afectate semnificativ“ companiile Philip Morris si BAT. Dar „vor fi afectate total“ Galaxy (fosta SNTR) si Gallaher si, in proportie de 60%, compania JTI, pentru ca circa doua treimi din vanzarile acesteia sunt facute pe segmentele de pret inferioare ale pietei.


    Aceasta situatie face ca piata tigaretelor sa fie acum impartita in doua curente de opinie: unele pro si altele impotriva introducerii pretului minim. Controversa se isca tocmai din faptul ca marcile din segmentele inferioare ale pietei nu-si vor putea pastra consumatorii, care vor avea tendinta, dupa cum arata studiile, sa migreze spre tigari mai cu staif, in cazul in care diferenta de pret scade semnificativ sau chiar dispare.


    Segmentele „amenintate“ de pretul minim sunt plasate acum, in intervalul de pret 17.000 – 33.000 de lei. Cat reprezinta acestea din vanzarile de tutun din Romania? Unele estimari vorbesc de circa un sfert din piata, adica sute de milioane de euro. In opinia reprezentantului Philip Morris, cota de piata detinuta de marcile aflate sub pretul minim de referinta este de sub 8%. O parere diferita are oficialul JTI, care sustine ca „segmentele afectate insumeaza circa 30% din piata si aproape 2 milioane de consumatori cu venituri reduse“. Diferenta mare de opinii vine din faptul ca reprezentantul Philip Morris ia in calcul doar segmentul low (20.000-28.000 lei), in timp ce JTI se raporteaza la un interval de pret mai larg, care cuprinde si segmentul value (intre 30.000 si 33.000 lei).


    Pe de alta parte, accizele la tigarile ieftine difera acum de cele aplicate tigarilor scumpe cu sume de ordinul miilor de lei, pentru ca in prezent se aplica o taxare care ia in calcul si valoarea pachetului: cu cat acesta e mai scump, cu atat creste si acciza.


    Prin noul Cod fiscal, diferentierile de impozitare ar fi reduse simtitor. Adrian Popa, Corporate Affairs Manager al British American Tobacco, crede ca prin noua varianta de Cod fiscal Ministerul Finantelor isi atinge trei obiective: cresterea veniturilor la bugetul de stat, garantarea unui venit minim din accize si atingerea nivelului minim al accizei in 2010.


    Dintre aceste obiective, „poate cel mai important este atingerea nivelului minim de acciza pentru „most popular price category“ (MPPC): 64 de euro pe mia de tigarete in 2010“, spune Adrian Popa. Daca pretul celei mai vandute categorii scade – si se poate intampla asta in timpul razboaielor de preturi dintre competitori – apar doua probleme. Pe de o parte se mareste presiunea asupra cresterii accizei, iar pe de alta parte creste diferenta de acciza care trebuie recuperata pana in 2010. Oricum, preturile la tigari trebuie sa creasca, pana in 2010, cu peste 200%, daca se respecta calendarul agreat cu UE. In ce ritm? Intelegerea stabilita cu UE prevede o anumita cadenta. Dar nu mai departe de jumatatea lunii septembrie, ministrul de finante Sebastian Vladescu declara ca ministerul pe care il conduce are in proiect majorarea accizelor, inclusiv a celor aplicate la produsele din tutun. Ca urmare, „probabil ca pachetul de tigari va fi mai scump anul viitor, pana la o dublare a preturilor“, declara la acea vreme Vladescu.


    Or, noua propunere de introducere a pretului minimal la tigari ar fi un „castig extraordinar“, crede reprezentantul BAT, „pentru ca revenim la calendar (cel agreat cu UE – n.r.)  si nu ne vom mai confrunta cu situatia din aprilie“. La acea data, acciza (si implicit pretul de raft a produselor) a crescut mai repede si mai mult decat se planificase: a avut loc o majorare cu 13,5% peste nivelul previzionat, care a fost aplicata la 1 aprilie, si nu la 1 iulie cum se stabilise anterior.


    E clar ca preturile vor creste, mai alert sau mai lent. Si poate, pentru unele marci de tigari, salturile vor fi mai rapide si mai dese. Daca nu se iau alte noi masuri – de tipul introducerii pretului minim -, urmatoarea marire de acciza va fi facuta la 1 iulie 2006 si va afecta preturile tuturor tigarilor. Cel putin 4.000 de lei in plus va scoate fiecare fumator din buzunar, fie ca este vorba de tigarile cele mai ieftine (ca Snagov si Carpati) sau cele mai scumpe (ca Parliament sau Dunhill).


    Iar valurile de discutii pe marginea pretului minim nu s-a limitat doar la schimburi de replici intre reprezentantii industriei. Consiliul Concurentei a trimis deja, saptamana trecuta, un aviz negativ pentru prevederile „anticoncurentiale“ referitoare la fixarea unor preturi minime atat la tigari, cat si la produsele din alcool – aviz care are doar titlu informativ si nu implica nici o obligativitate.


    Ca raspuns la anuntul Consiliului Concurentei, ministerul a apreciat ca isi va definitiva punctul de vedere privind introducerea unui pret minim la tigari numai dupa ce va discuta cu reprezentantii consiliului. „Este un proces intre noi si Consiliul Concurentei“, a spus Sebastian Vladescu, mentionand ca intre 2001 si 2003 au existat, prin lege, astfel de preturi minime la tigari si alcool fara ca membrii Consiliului Concurentei sa le considere anticoncurentiale.


    In ceea ce priveste tigarile, consiliul crede ca intentia Ministerului de Finante nu este compatibila cu Directiva specifica a UE, care prevede ca producatorii si importatorii de produse din tutun sunt liberi sa-si determine preturile maxime de vanzare cu amanuntul. Totusi, in ciuda discutiilor pe tema „anticoncurential sau nu“, „in acord cu directivele UE sau nu“, un lucru e cert: preturi minime de referinta exista si in alte state. Anul acesta, in iulie, guvernul belgian a adoptat practica pretului minimal la tigari, alaturandu-se grupului de tari in care acesta exista deja: Franta, Italia si Irlanda.


    Pentru pretul minimal exista, deci, si argumente pro, si argumente contra. Si indiferent cum va suna noul Cod fiscal, acesta va avea si adepti, si contestatari. Fiecare cu propriile argumente.

  • Cine ruleaza tigarile

    Trei companii internationale – British American Tobacco (BAT), Philip Morris (PM) si Japan Tobacco International (JTI) detin aproape 90% din piata totala a tigarilor, care anul trecut a depasit un miliard de euro.

    O piata in care se fabrica, se vand si se fumeaza, anual, 35-36 de miliarde de tigarete. Potrivit estimarilor BUSINESS Magazin, cotele de piata ale companiilor, in volum, sunt urmatoarele: BAT (35%), Philip Morris (33%), JTI (21%), SNTR (5,5%), Gallaher (3,5%), altii (3%).

  • Sub limita pretului minim

    Daca noul Cod fiscal va introduce pretul minimal, 28 de feluri de tigarete (cele din lista de mai jos, cu toate variantele lor) va trebui sa creasca pretul cu valori cuprinse intre 3.000 si 10.000 de lei.


    SNTR (Galaxy Tobacco): Carpati, Snagov


    Gallaher: Memphis, LD, Saint George, Smart, Ronson, State Line


    BAT: Viceroy necartonat


    PM: Assos, Zet, President, Red & White


    JTI: Monte Carlo, Winchester, More


     

  • TENDINTE: Firma de leasing, administrez flote

    Mai matura si „cu pretentii“. In plina valtoare legislativa, asteptand doua legi care vor aduce schimbari importante, piata leasingului se pregateste de un nou asalt in 2006. Cu mai multi actori si cu o cerere sporita, castigatorul anului viitor poate fi leasingul operational.


    Cererea pentru leasing operational exista deja, in special din partea companiilor multinationale, al caror numar creste foarte rapid“, explica pentru BUSINESS Magazin Dudy Perry, director general al New Kopel Romania, decizia companiei de a intra pe piata romaneasca. „Cred ca produsul va deveni rapid foarte utilizat“, completeaza managerul firmei de leasing operational.


    Perry nu este singurul de aceasta parere. Mai multe semne arata ca leasingul operational are sanse sa devina mult mai prezent pe piata leasingului decat pana acum. In opinia actorilor din piata, acest produs va fi din ce in ce mai atractiv atat pentru marile companii, cat si pentru intreprinderi mici si mijlocii.


    „Am ales acest moment pentru ca unii dintre clientii internationali ai BRD au cerut sa aiba acces la acest produs si aici“, a spus si Philippe Valigny, directorul general al ALD Automotive Romania, citat de Ziarul Financiar. Dupa o analiza de doi ani a pietei romanesti, compania – filiala specializata in leasing operational a grupului francez Société Générale – si-a inaugurat in urma cu doua saptamani filiala din Romania. In fapt, leasingul operational este unul dintre cele mai bune exemple de outsourcing, in conditiile in care externalizarea activitatilor este unul dintre cele mai folosite instrumente din arsenalul managerilor actuali. „Este (leasingul operational – n.r.) utilizat in mod curent in Europa de Vest si nu sunt motive ca in Romania sa nu se intample la fel“, completeaza directorul New Kopel.


    Leasingul operational este potrivit in special pentru achizitiile de active imobiliare sau autovehicule, dar si pentru echipamente industriale care pot fi ulterior vandute usor pe piata secundara, apreciaza Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociatiei de Leasing Bancar (ALB), organizatie care grupeaza firme de leasing subsidiare ale bancilor. In prezent, ponderea leasingului operational este de numai cateva procente, dintr-o piata a  leasingului estimata la peste doua miliarde de euro in acest an. Mai mult, potrivit datelor furnizate de catre Asociatia Societatilor de Leasing din Romania (ASLR), in prima jumatate a anului, ponderea (din punctul de vedere al valorii) contractelor de leasing operational a scazut fata de cifra din 2004, de la peste 7% la sub 4%. La nivel european, ponderea a fost de circa 17% in 2004, potrivit asociatiei europene de profil Leaseurope.


    Pentru anul viitor se anunta insa mai multe schimbari in domeniul leasingului, care ar putea favoriza acest tip de operatiune. Pe de-o parte, in Parlament a fost introdusa o noua lege a leasingului, care defineste si clarifica anumiti termeni specifici domeniului, printre care chiar diferenta dintre leasing financiar si leasing operational.


    Pe de alta parte, in prezent se poarta discutii asupra unui alt proiect de lege care va transforma societatile de leasing in institutii financiare nebancare (IFN), sub supravegherea BNR. Insa proiectul se refera strict la activitatea de leasing financiar. Iar propunerea legislativa i-ar putea determina pe unii operatori sa renunte la partea de leasing financiar si sa se ocupe exclusiv de leasingul operational. „Unele firme ar putea renunta la leasingul financiar pentru a nu intra «sub umbrela BNR», deruland numai leasing operational“, spunea recent pentru BUSINESS Magazin Cornel Coca Constantinescu, presedinte de onoare al ASLR.


    Dudy Perry crede totusi ca nu vor fi astfel de transformari. „Majoritatea companiilor de leasing existente nu au dobandit expertiza si nici infrastructura necesara pentru a presta servicii eficiente de leasing operational sau administrare a flotei“, crede el.


    Leasingul operational se adreseaza mai ales marilor clienti care vor sa-si externalizeze servicii precum administrarea flotei de autovehicule, ceea ce presupune o valoare mare a contractului.


    Pe langa companiile deja lansate – cum ar fi New Kopel sau ALD Automotive – pe piata romaneasca vor mai aparea si alti jucatori pe segmentul de leasing operational.


    Daca legea va fi adoptata in actuala forma, societatile de leasing financiar nu vor putea sa mai desfasoare operatiuni de leasing operational decat in anumite limite. Dar ele vor dori sa-si pastreze si clientii care doresc acest tip de activitate. „Marile firme de leasing isi vor deschide sucursale de leasing operational“, crede Adriana Ahciarliu.


    De fapt, ce inseamna leasing operational? Practic, aceasta operatiune se aseamana mai mult cu o inchiriere decat cu un credit. De aceea, leasingul operational nici nu a fost inclus in proiectul de reglementare a institutiilor financiare nebancare (IFN). Cu toate acestea, leasingul operational difera de inchiriere atat din punct de vedere fiscal, cat si prin anumite prevederi contractuale.


    Potrivit legislatiei in vigoare, leasingul operational reprezinta operatiunea prin care locatorul/finantatorul transmite, pe o perioada determinata, dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este utilizatorului. Acesta plateste periodic rata de leasing, urmand ca la sfarsitul perioadei de leasing, finantatorul sa se oblige sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul ori de a inceta raporturile contractuale.


    In cazul chiriei, utilizatorul nu beneficiaza de aceasta tripla optiune la sfarsitul contractului. In plus, locatorul – in cazul unui contract de inchiriere – nu trebuie sa fie si proprietar, pe cand in cazul leasingului, locatarul detine bunul furnizat utilizatorului, remarca Horia Gusta, consilier juridic al International Leasing, intr-un material publicat pe site-ul companiei. Spre deosebire de leasingul operational, contractul de leasing financiar prevede una sau mai multe dintre urmatoarele conditii: riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului sunt transferate utilizatorului; contractul prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului catre utilizator la momentul expirarii contractului; perioada de leasing depaseste 75% din durata normala de utilizare a bunului.


    Din aceste date rezulta motivele pentru care leasingul financiar are o pondere atat de ridicata pe piata autohtona. Potrivit datelor ASLR, circa 90% din contractele de leasing vizeaza achizitia de autovehicule.


    Dat fiind ca leasingul era ceva mai accesibil decat un credit bancar, cea mai mare parte a clientilor a optat pentru aceasta metoda de finantare pentru a-si cumpara un autoturism. Dar la sfarsitul perioadei, clientii nu intentionau sa renunte la masina, astfel ca cele mai multe contracte de leasing deveneau – prin prevederea expresa a transferului catre utilizator – contracte de leasing financiar.

     Doar in ultimii ani ponderea contractelor pentru echipamente sau proprietati imobiliare a mai crescut.
    Aceasta evolutie este explicata de Adriana Ahciarliu prin faptul ca leasingul se extinde mai ales in segmentele in care valorificarea pe piata secundara este mai usoara – cum ar fi piata mijloacelor de transport.


    Iar daca in cazul leasingului financiar exista optiunea expresa a cumpararii bunului la finalul contractului, finantatorii contractelor de leasing operational sunt aproape convinsi ca vor fi nevoiti sa gaseasca variante de vanzare a bunului peste cativa ani.


    „Leasingul operational se dezvolta, de obicei, intr-o piata matura, unde exista atat posibilitati de valorificare second-hand, cat si furnizori de servicii specializate“, spune reprezentanta ALB.


    Si asta pentru ca exista tendinta ca leasingul operational sa fie de fapt un leasing full-service, care sa nu se limiteze doar la furnizarea bunurilor, ci si la activitati de intretinere si mentenanta. In plus, rata de leasing va include pe langa rata propriu-zisa si dobanda, un beneficiu negociat, precum si cheltuieli cu amortizarile si cu alte servicii, explica Ahciarliu. Iar aceste servicii se vor dezvolta pe masura ce marii consumatori internationali vor veni in Romania si le vor cere – intrarea pe piata a celor doua companii mentionate mai devreme este atat un indiciu al maturizarii pietei, cat si al unei cereri din partea multinationalelor.


    „Piata de leasing operational din Romania va creste in urmatorii ani, in special pe segmentul de leasing operational full-service“, crede si Philippe Valigny de la ALD Automotive. Divizia de profil a Société Générale se va concentra pe subsidiarele multinationalelor care sunt deja familiarizate cu produsul, urmand ca apoi sa atace si clientii mai mari locali, companii cu flote de minim 10 autovehicule. New Kopel Romania, parte a grupului israelian Shlomo, vizeaza administrarea unui parc auto de 1.000 de vehicule la finalul primului an de activitate. Intr-un termen de trei ani, firma tinteste atingerea unui obiectiv de 5.000-6.000 de masini administrate la un cost mediu de 300-400 de euro lunar.


    Si pe piata imobiliara, companii ca Immorent sau Immoconsult, ambele cu „radacini“ austriece, au in plan sau in derulare finantari de tipul leasingului operational.


    Aceasta activitate intensa va duce la dublarea ponderii leasingului operational in totalul pietei de leasing, crede Adriana Ahciarliu. „Dar clientul trebuie sa treaca peste complexul proprietatii: nu posesia asupra bunului, ci utilizarea acestuia iti aduce profit“, incheie ea.

  • Cu orice pret

    Electrica Muntenia Sud e un fel de BCR al sectorului energetic. Ca si vanzarea celei mai importante banci din sistem, privatizarea celei mai mari distributii de electricitate a atras nume cu rezonanta, iar statul roman se asteapta sa incaseze mai mult din Electrica Muntenia Sud decat din toate cele patru distributii deja vandute.

     
    Daca ar fi sa gasim un singur cuvant pentru a justifica ambitiile si agitatia care s-au creat in jurul privatizarii distributiei Electrica Muntenia Sud (EMS), acesta ar trebui sa fie „strategic“. Pentru ca cele zece companii inscrise in cursa vad acum Bucurestiul ca un fel de burete de energie, situat in inima unei zone in plina dezvoltare – pe care deja s-au instalat – si catre care stiu ca pot canaliza o mare parte din productia de electricitate, prezenta sau viitoare.

    Nici una din companiile care au depus oferte tehnice (a se memora ca cele zece inscrise initial au intrat pe lista scurta fara probleme, indeplinind toate criteriile de precalificare) nu au facut-o intamplator. Mai toti sunt deja prezenti in zona, cu productie sau distributie de energie, inarmati cu proiecte care sa ii ajute sa acapareze o cat mai buna cota din proaspata si dinamica Europa de Est. Cei de la AES Corporation – singurii americani inscrisi in lupta – survoleaza serios Europa Centrala si de Est de cativa ani. Au in derulare proiecte de productie de aproape 1.000 MWh in Bulgaria si Cehia si produc anual 44.000 MWh la nivel global. Nu s-ar plange ca nu au ce distribui in caz ca preiau EMS. Dar nici ceilalti nu s-ar putea plange.

    Compania ceha CEZ e al doilea exportator energetic din Europa, nemtii de la EnBW produc in Polonia si distribuie electricitate in Praga, italienii de la Enel produce energie nucleara in Slovacia. Alti competitori care si-ar dori sa cumpere Electrica Muntenia Sud au afaceri semnificative atat pe pietele locale, cat si pe cele europene. Cea mai mare companie privata de electricitate, E.ON, distribuie curent si alte utilitati in Bulgaria si Ungaria, Gaz de France (GDF) are aproape o treime din consumatori in afara Frantei, iar RWE Energy, tot din Germania, detine deja 12% din piata de energie din Europa de Est.

    Spaniolii intrati in cursa nu prea s-au orientat pana acum catre Europa de Est (doar Union Fenosa International este prezenta pe distributie in Republica Moldova), dar sunt celebri pentru pentru felul in care se isi sufla in ceafa unii altora la ei (unde Iberdrola este cel mai mare producator de energie eoliana, iar Union Fenosa e principalul rival pe acest tip de energie). Austriecii de la EVN AG sunt cei mai mici dintre cei care vor sa cumpere EMS, desi au o cifra de afaceri de 1 miliard de euro – dar asta ar putea sa nu insemne nimic. A se vedea privatizarea BCR, unde o banca globala precum Deutsche Bank a fost inlaturata de doua banci regionale: Erste Bank (Austria) si Millennium bcp (Portugalia).


    Dincolo de ceea ce fac cei zece magnifici pe pietele externe, pe piata din Romania sunt pregatiti sa faca din privatizarea EMS un spectacol. Oficialii companiilor deschid birouri la Bucuresti, vin si se intalnesc cu oficialitatile, dau interviuri. AES Corporation a deschis in septembrie un birou la Bucuresti si are in curs de desfasurare deschiderea unei filiale, care se va numi AES Romenergia. „Aceasta subsidiara va coordona in viitor planurile de investitii pe termen lung, atat in distributie, cat si in producere de electricitate“, spune Kristen Panerali, reprezentant pentru Romania al companiei americane.

    Gaz de France (GDF) considera ca Electrica Muntenia Sud este „cartea pe care trebuie sa o joace“ pentru a intra rapid pe piata locala de electricitate. Grupul francez vrea sa devina un furnizor de utilitati care sa ofere clientilor atat energie electrica, cat si gaze naturale, dupa cum afirma directorul diviziei internationale a GDF, Pierre Clavel. Oficialii GDF considera ca achizitionarea EMS ar putea forma un operator comun cu Distrigaz Sud care ar activa in acelasi perimetru si ar face piata competitiva, in ideea ca un operator comun ar putea reduce costurile de administrare a portofoliului de clienti de gaze si electricitate.

    Iar gigantul german de utilitati RWE considera Romania ca fiind piata cheie pentru strategia de dezvoltare in Europa Centrala si de Est, conform lui Berthold Bonekamp, presedintele RWE Energy. Strategia RWE pentru Romania vizeaza sa faca din EMS o companie regionala si doreste sa se extinda in Romania prin cumpararea de capacitati de productie de energie, furnizare de apa potabila sau pe piata de gaze. Iar RWE nu e singurul competitor care vede Romania dupa privatizarea – a se citi preluarea – EMS. Venit in Romania luna trecuta pentru o intrevedere cu oficialii statului, Utz Claasen, CEO EnBW, declara ca nu se gandeste la infrangere si ca, dupa preluarea EMS, va investi in productia de electricitate. De asemenea, Enel, E.ON, AES si CEZ au declarat ca vor privi cu interes scoaterea la vanzare a complexelor energetice Rovinari, Turceni sau Craiova, dar si a unitatilor de producere de energie hidro.


    Cei zece competitori vor fi insa si actorii primei privatizari desfasurate „altfel“ in Romania. Mai precis, cea in care negocierile finale se vor purta cu cinci finalisti. Dar de ce s-a ales acest tip de negociere? Pentru a creste competitia, raspune ministrul economiei, Codrut Seres. „Ne dam toata silinta sa facem o afacere buna cu privatizarea EMS. Acesta este si motivul pentru care am prelungit pana la 31 ianuarie termenul de depunere a ofertelor definitive. In plus, am decis sa retinem, dupa depunerea ofertelor angajante din punct de juridic, cinci dintre acestea, pentru a creste competitia“, a spus ministrul. Mai precis, vor fi admise la negocieri companiile care vor depune cele mai bune oferte, cu un punctaj de cel putin 75% din al celei mai bune oferte. Astfel, exista posibilitatea ca numarul de competitori cu care autoritatile vor negocia privatizarea sa fie si mai mic de cinci. Castigatorul va achizitiona direct 50% din capitalul social existent al filialei, urmand sa aloce fonduri pentru o majorare de capital prin care participatia va ajunge la 67,5%.


    Dar despre ce oferte va fi vorba? Pana acum, Romania a vandut jumatate din distributiile de electricitate cu putin peste 350 de milioane de euro. Nici unul dintre cei zece competitori nu a facut inca publica propria estimare, vorbind doar de „un pret corect“ – dar piata vorbeste si nimeni nu o poate opri.


    Primele estimari de care s-a auzit vorbeau de o suma usor peste 200 mil. euro. Dar, dupa depunerea ofertelor tehnice, pretul a crescut simtitor, ajungand la 350 de milioane de euro sau chiar mai mult, adica exact cat a luat statul pe Banat, Dobrogea, Oltenia si Moldova la un loc. „350 de milioane de euro nu e un pret exagerat si nu e nici suma minima care ar putea fi luata pentru EMS. Este un pret rezonabil daca ne gandim la gradul de amortizare si la reputatia internationala pe care si-o va putea face cel care va castiga aceasta competitie si va alimenta Bucurestiul“, spune Jean Constantinescu, directorul Institutului Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie (IRE). Atuurile EMS? Concentratie mare de consumatori (asadar zona mai mica pentru investitii in retele), cei mai buni platitori, cea mai mare cerere constanta, o zona cu cel mai bun ritm de crestere si ascendenta politica, cumparatorul EMS fiind viitorul distribuitor oficial al tuturor factorilor de decizie.


    Presedintele IRE avertizeaza ca si la EMS, ca si la celelalte distributii, nu e important doar pretul luat, ci si viitoarele investitii si planul de afaceri. Dar oare se va repeta povestea BCR? Cei mai mici jucatori sa vina cu cea mai buna oferta financiara si cei mari cu strategii excelente si planuri de investitii? Sau ofertele vor cauta sa nu cada in aceasta plasa de „ori-ori“ si se vor intrece in sume mari si planuri imbatabile? Primele zile ale anului urmator ne vor da, in sfarsit, raspunsul la intrebari.

  • Zece pentru Muntenia Sud

    Din cei zece competitori, in prima saptamana a anului 2006 se vor alege maxim cinci, care vor depune oferta finala pana la sfarsitul lui ianuarie.

    AES CORPORATION, SUA: Cu sediul in Virginia, este una din cele mai mari companii de energie din lume si este prezenta in 27 de tari de pe toate continentele, cu o cifra de afaceri de 9,5 miliarde de dolari in 2004.


    CEZ A.S., CEHIA: Este al doilea mare exportator energetic din Europa, detine in Europa de Est distribuitorul roman de electricitate Electrica Oltenia si trei retele de electricitate in Bulgaria. 


    ENBW ENERGIE AG, GERMANIA: A treilea furnizor de energie din Germania, fiind detinut in proportie de 45% de principalul absent de la privatizarea EMS, Electricité de France.


    ENEL SPA, ITALIA: Este una din cele mai mari companii de energie electrica din lume si principalul operator de energie electrica din Italia, cu o capacitate instalata de peste 40.000 MWh si cu circa 30 de milioane de consumatori.

    E.ON ENERGIE AG, GERMANIA: Cea mai mare companie privata de electricitate din Europa cu activitati in Germania si in alte noua tari europene, unde deserveste mai mult de 14 milioane de consumatori.


    EVN AG, AUSTRIA: Furnizeaza mai multe servicii de interes public, nu doar electricitate, pentru 750.000 de comsumatori si are o cifra de afaceri de peste un miliard de euro.


    GAZ DE FRANCE, FRANTA: Asigura servicii pentru aproape 11 milioane de clienti din Franta, la care se adauga peste 4 milioane in restul Europei.


    IBERDROLA SA, SPANIA: Cel mai mare producator de energie eoliana din Europa; furnizeaza energie electrica pentru aproximativ 41% din populatia Spaniei.


    RWE ENERGY AG, GERMANIA: Este prezent in pozitii cheie atat in tara de origine, cat si alte tari europene. Detine 12% din piata de distributie electricitate din  Europa Centrala si de Est, de unde are venituri anuale de 2.112 milioane de euro, 4,2 milioane de consumatori si 7.610 angajati.


    UNION FENOSA INTERNATIONAL, SPANIA: Al treilea producator si distribuitor de electricitate din Spania, cu investitii in 47 de tari in energie electrica, distributie de gaze si de apa.