BusinessMagazin

Blog

  • INTRECERE IN AER

    Capacitatile avioanelor favorite in cursa pentru inzestrare sunt strans legate de contractele de offset propuse si de pretul la care ar putea fi achizitionate. 

     

    JAS 39 Gripen

    Eurofighter Typhoon

    F16*

    Varsta

    nou

    nou

    second-hand**

    Pret

    25 mil. $ (varianta 1998)
    45-50 mil. $ (varianta 2006)

    aprox. 60 mil. $

    44 mil. $

    Cost per ora zbor

    4.500 $/ora

    13.000 $/ora

    8.000 $/ora

    Motoare

    unul

    doua

    unul

    * varianta propusa de Ministerul Apararii din Belgia

    ** reconditionat cu tehnica recenta

    Sursa: MapN, companiile

  • CE S-AR PUTEA FACE CU BANII ALOCATI PENTRU INZESTRAREA ARMATEI

    Abordarea sociala a problemei inzestrarii trebuie sa puna problema in termenii: ce putea face statul roman cu cele 13 miliarde de euro pe care le va cheltui in urmatorii ani pentru inzestrarea armatei?

     

    BULINA ROSIE: Exact 13 miliarde de euro ar costa consolidarea tuturor cladirilor cu risc seismic din tara. Cu acesti bani s-ar reface structurile a 3.000 de imobile, dintre care 600 sunt incadrate in clasa intai de risc seismic. Cele mai multe sunt amplasate in Capitala si in judetele aflate sub influenta zonei seismologice din Vrancea, in Banat si in zona Fagarasului. Dat fiind ca aceste 13 miliarde de euro nu vor fi folosite pentru reabilitarea cladirilor respective, proprietarii se vor descurca cu formula propusa de lege: consolidarea locuintelor apartinand persoanelor fizice va fi finantata integral de la buget, iar proprietarii sunt obligati sa restituie in rate lunare egale esalonate, fara dobanda, pe 25 de ani, contravaloarea executiei lucrarilor de consolidare.

     

    SANATATE SI EDUCATIE: Cel mai mare buget alocat vreodata sanatatii in Romania este egal cu o treime din bugetul pentru inzestrarea armatei. Bugetul de anul viitor al sistemului sanitar va fi cel mai mare de dupa 1990, fondurile alocate depasind 4% din PIB, ceea ce in cifre inseamna 4,3 miliarde de euro. O apropiere de suma totala pentru inzestrarea armatei ar fi posibila doar prin aditionarea bugetului alocat pentru 2007 educatiei si cercetarii – in jur de 5,7 miliarde de euro.

     

    SPITALE: Constructia unui spital cu capacitate intre 2.000 si 2.500 de pacienti costa aproximativ 3,5 milioane de euro, cu fluctuatii depinzand de pretul terenului si al costurilor cu echipamentele. Romania nu are nevoie de atatea spitale cate s-ar putea construi cu acesti bani, dar investitia se poate completa cu scoli (investitie minima 150.000 de euro pentru o scoala la tara), cu baze de sport sau academii sportive (investitie minima 50.000 de euro pentru constructia unei baze sportive si aproape 500.000 de euro pentru o academie sportiva).

     

    DESPAGUBIRI: Sumele estimate pana acum ca potentiale solicitari din partea fostilor proprietari ale caror imobile au fost nationalizate de regimul comunist au variat foarte mult, de la 4 la 9 miliarde de euro. Fondul Proprietatea, constituit pentru despagubirea fostilor proprietari, are un capital social de circa 4 miliarde de euro, care ar putea fi suplimentat, in functie de necesitati, daca valoarea despagubirilor solicitate va depasi acest nivel. Prin urmare, sumele prevazute pentru inzestrarea armatei ar reprezenta ceva mai mult de trei Fonduri Proprietatea (la valoarea actuala a capitalului social) si ar acoperi lejer cea mai indrazneata estimare privind viitoarea valoare a solicitarilor de despagubiri.

  • Spre 5.000 euro/mp

    Domeniul imobiliar este una dintre cele mai „fierbinti“ industrii. In urma cu un deceniu se construiau doar cateva cladiri pe an, iar investitorii straini puteau fi numarati pe degete. In doar zece ani numarul dezvoltatorilor straini a crescut exponential, iar terenuri care se tranzactionau cu cativa dolari valoreaza acum o avere. Despre terenuri, preturi, noi zone de dezvoltare au discutat invitatii ultimei editii Club BUSINESS, ce a avut loc saptamana trecuta la hotelul Golden Tulip Times.

     

    BUSINESS MAGAZIN: A crescut pretul la otel, a crescut pretul betoanelor, costul cu constructiile in general. Inevitabil a crescut si pretul la terenuri…

     

    ION RADULEA: Pretul la teren eu zic ca n-a crescut. A inceput sa se alinieze la pretul european, ca si preturile din constructii, ca si celelalte. Atat timp cat dorim sa facem investitii, cat timp dorim sa vindem o cladire de clasa A cu un yield (profit anual – n. red.) de 7-7,5%, e clar ca nu poti sa ajungi decat tot la nivelurile europene. Oricat de ieftina ar fi piata respectiva, e clar ca nu poate fi atat de discrepanta fata de ce e in Europa. Mai ales ca mai avem cateva zile si ne integram in UE. Nu cred ca trebuie sa ne sperie preturi de 5.000 de euro pe metrul patrat de teren. Probabil ca vom ajunge cat de curand la acest nivel – poate la anul spre sfarsit sau in 2008. In Praga, in Budapesta, in Madrid sau Barcelona sunt preturi de genul acesta si nu trebuie sa ne sperie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar acolo problema infrastructurii este, in mare, rezolvata. La noi s-a ajuns la aceste preturi si fara sa aiba toate utilitatile.

     

    ION RADULEA: In general, cand vorbesti de terenuri de 1.000-1.200 euro/mp, acestea au toate facilitatile. Din nefericire, insasi infrastructura Bucurestiului trebuie revazuta si asta nu mai tine de cel care cere un pret pe teren, ci de autoritatea locala. Autoritatile ar trebui chiar sa lucreze inaintea investitorilor si vad ca se fac incercari acum, se imping proiectele in fata, vezi podul Basarab, lucrarea de la Baneasa. De acestea e nevoie pentru a rezolva traficul si o sa vina cat de curand si cele legate de canalizare, de instalatii electrice majore.

     

    VIOREL FATU: Vin destul de greu.

     

    ION RADULEA: Destul de greu pentru ca trebuie regandita toata reteaua.

     

    COSTIN BARBU: Oricum lucrarile de infrastructura proiectate in acest moment sunt cu mult in urma dezvoltarii imobiliare. Vorbeam de preturile terenurilor – cine isi permite sa dea cateva mii de euro pe metrul patrat are in spate calcule. Cand dai cateva milioane, te gandesti bine inainte. De fapt, valoarea terenului de ce e data? E data de valoarea produsului final, minus costurile si profitul. Daca vin dezvoltatorii puternici de afara si pot lucra pe un profit mai mic decat se practica pana acum, atunci pretul terenului e foarte justificat si o sa creasca in continuare. Nu trebuie sa ne speriem de valori mari.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Radulea, dumneavoastra ati avut si sansa unui teren existent, dar, pe de alta parte, cautati teren pentru relocarea fabricii…

     

    ION RADULEA: Nu cautam. Avem trei locatii cu care suntem in continuare in discutii si o vom alege pe cea in care vom avea pretul cel mai bun si conditiile cele mai favorabile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar despre preturi ce spuneti, va convin?

     

    ION RADULEA: Nu pretul in sine e problema, ci forta de munca disponibila si cat de bine e amplasat. Nu poti sa te duci oriunde.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar se coreleaza acesti factori cu pretul terenului?

     

    ION RADULEA: Unde pretul e cam mare, am gasit si acei factori de care am avea nevoie. De fapt, creste pretul terenului odata cu celelalte facilitati, iar proximitatea fortei de munca este o facilitate.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru Domus Mex cum sunt preturile terenurilor?

     

    VIOREL FATU: In ultima perioada am cautat niste terenuri in zone adiacente Bucurestiului. Si nu prea am gasit. In primul rand, am cautat terenuri care sa fie pe un drum de acces, care sa aiba si utilitati – gaze si curent electric. Sunt zone care au aceste facilitati – ma refer la partea de nord-est: Buftea, Chitila. Dar si acolo pretul terenurilor tot creste, pentru ca sunt cumparate deja la prima mana, a doua mana…

     

    ION RADULEA: Sau cineva care a fost un developer de teren, a achizitionat mai multe parcele si le-a pus cap la cap. Inca mai este loc pentru astfel de investitori.

     

    VIOREL FATU: Ziceam de ce nu am gasit: sunt foarte multi oameni care intarzie vanzarea terenurilor, pentru ca au vazut cum cresc preturile si nu vor sa piarda daca vand acum.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati de zona de nord, Chitila, parca urma si ceva in sud…

     

    VIOREL FATU: Deocamdata, spre zona de sud a orasului nu prea.

     

    ION RADULEA: Nici noi nu va putem dezvalui chiar toate lucrurile! Face parte din strategia noastra.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Chiar, mai pregatiti ceva in afara de Sema Parc?

     

    ION RADULEA: Da. Vom continua cu dezvoltarea imobiliara, dar mai dureaza. Sunt contacte, discutii. Trebuie sa ai o strategie. Celebra fraza „Ocupati garile!“ se transforma in „Ocupati intrarile in oras.“ Asa ca sunt cautate Giurgiu, sudul, nordul e deja ocupat…

     

    VIOREL FATU: … ocupat bine de tot, din nefericire…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Din perspectiva unei agentii cum se vad lucrurile?

     

    COSTIN BARBU: Noi momentan incercam sa abordam si alte metode de a vinde terenurile. Nu cum se facea pana acum. Stiti ce tactica aplica uneori proprietarii de teren din Romania – in momentul in care primesc oferta pe care au vrut-o, dubleaza pretul. Incercam sa semnam de la inceput un contract clar care spune ca, atunci cand vin la noi si vor sa vanda acel teren, ne asiguram ca tot procesul este transparent si nu se pot face abateri de la el. Noi, in schimb, le oferim faptul ca avem o relatie cu aproape toti dezvoltatorii de pe piata, le aducem toti clientii buni si incepe un fel de proces de licitatie, prin care de foarte multe ori pretul de la care am pornit a crescut semnificativ. Fiecare developer isi face un calcul…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vorbeam mai devreme de utilitati. Din punctul de vedere al evaluatorului, cum evolueaza valoarea unui teren in functie de prezenta sau absenta retelelor de pe acel lot?

     

    COSTIN BARBU: In Romania este extraordinar de greu de calculat care este impactul lipsei de utilitati asupra valorii. Depinde foarte mult de ce vrea dezvoltatorul sa ridice pe acel teren.

     

    BUSINESS MAGAZIN: OK, dar cam care este, sa zicem, raportul de pret dintre un teren cu toate utilitatile trase si unul fara utilitati in zone comparabile?

     

    COSTIN BARBU: Nu exista un procent care se poate aplica. De obicei, se ia un proiect care se doreste sa se construiasca pe teren, se vede exact cat costa – in costul de constructie se includ si costurile de racordare la utilitati – si atunci ce impact are pretul terenului asupra metrului patrat construit la final. Si apoi se fac ajustari in functie de acest procent, dar nu va pot da un raport.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care sunt cumparatorii tipici de terenuri?

     

    DAN BORBELY: La o intrebare asa generala, pot raspunde ca toata lumea cumpara. Dar sa va spun teoria mea despre cumparatorii de terenuri si despre investitorii in piata imobiliara in general. Au fost pana acum trei valuri. Primul val, dupa 90-’91, cand s-au dat terenuri, a fost o perioada in care s-a facut mai mult un troc. A fost perioada in care s-au acumulat terenuri mari, cand se schimbau terenuri, cand s-au facut marile averi si sunt nume pe care le stim. A venit un al doilea val de investitori, din zona Orientului Apropiat, Israel, Grecia, dar si din Vest, asa-numitii „investitori oportunisti“, care cautau ponturi. Cu masini scumpe, geanta plina de bani eventual. Nici primul, nici al doilea val nu au dezvoltat proprietati. Aceasta idee de a dezvolta un teren si a face un produs finit, fie ca e vorba de un cartier de vile, un imobil de birouri sau un centru logistic, s-a dezvoltat cu cinci-sase ani in urma. Sigur ca erau si inainte, dar nu pe scara larga. Acum a aparut al treilea val de investitori, cei institutionali, fonduri de investitii, developerii foarte mari. Cam acestia cumpara.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar au ramas si cei din primele doua valuri?

     

    DAN BORBELY: Da, sigur. Ei s-au sofisticat si e logic, ca a evoluat piata. Nu vorbesc la modul peiorativ de acesti primi investitori. Acestea erau vremurile, nu se putea face altceva atunci, nu se puteau apuca de dezvoltare ca nu aveau cu cine. Dar acum fac, s-au sofisticat foarte mult, acum se fac contacte intre cele trei valuri. Poate valul doi simt acum ca incepe sa plece usor spre est.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si-au marcat profitul si acum merg mai departe.

     

    DAN BORBELY: Da. Randamentele au scazut si cauta noi oportunitati.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vor mai exista speculatori?

     

    ION RADULEA: Da, dar acestia vor deveni din ce in ce mai sofisticati. Vor apela la credite bancare, vor avea in spate companii care sa-i sustina.

     

    DAN BORBELY: Speculatorii nu au cum sa dispara. Sunt unul dintre motoarele de crestere ale pietei.

     

    ION RADULEA: Nu trebuie sa dispara. Vorbim de o veriga din circuitul pietei imobiliare care trebuie sa fie acolo. Poate ca unii se vor specializa, vor aparea dezvoltatorii de terenuri de care vorbeam…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Avem deci speculatorii si developerii…

     

    ION RADULEA: Sa nu uitam ca nu vorbim numai despre terenurile din orase. Sunt vanate si terenurile agricole. Sunt o multime de companii sau persoane fizice straine care au cumparat teren in Romania. Nu se vinde teren doar in Bucuresti, ci si in judete precum Dolj, Gorj sau Buzau. Vorbim de zeci de mii de hectare. S-a plecat de la cateva milioane de lei pe hectar si s-a ajuns la 500-1.000 de euro hectarul.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Vi se par in acest moment preturile supraevaluate?

     

    COSTIN BARBU: In niciun caz. Cand realizam un raport de evaluare, luam in calcul doua metode. Prima este metoda comparatiei – care era luata in calcul in principal de banci, in acordarea finantarilor – in functie de anumite caracteristici. Se iau mai multe terenuri care sunt la oferta si se fac anumite ajustari in functie de deschidere, de utilitati, de acces etc., sunt foarte multi parametri care se iau in calcul, care influenteaza valoarea terenului. A doua metoda este cea folosita de dezvoltatori – dar si bancile au inceput sa o accepte din ce in ce mai mult – este metoda valorii reziduale, care iti arata pana la ce punct poate sa mearga pretul, in functie de potentialul de dezvoltare al terenului, de ce se poate construi. Acum dezvoltatorul nu se mai gandeste ca da 100 de euro pe metrul patrat, ci impactul pe care il are pretul terenului in costul total al proiectului pe care vrea sa il realizeze.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci nu sunt supraevaluate, prin urmare preturile terenurilor o sa creasca in continuare, cu sau fara motiv.

     

    COSTIN BARBU: Este normal. Din moment ce exista cerere foarte mare, potentialii cumparatori nu-si gasesc terenuri, este normal sa nu scada. Ci o sa creasca.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Adica se intampla la fel ca si pe piata apartamentelor?

     

    COSTIN BARBU: Exact asta voiam sa spun. Cu toate ca sunt foarte multe apartamente care vor aparea pe piata in perioada urmatoare, preturile nu au cum sa scada. Cererea este destul de mare in continuare si va ramane ridicata cativa ani de acum incolo. Se cumpara apartamentele inca din stadiul de proiect…

     

    ION RADULEA: Da, dar sa nu uitam ca 30-40% din apartamente nu sunt cumparate de utilizatorii finali, ci de fonduri de investitii, de persoane fizice…

     

    COSTIN BARBU: Inca un motiv in plus sa nu scada preturile. Dar revenind la terenuri, autoritatile nu au vazut ca Bucurestiul, ca si alte orase din Romania, este unic. Nu exista orase care sa ofere asemenea terenuri in interiorul orasului – pe platformele industriale. Si nu au corelat o dezvoltare a infrastructurii cu lucrarile de anvergura in constructiile rezidentiale. Nu stiu ce se va intampla cand vor fi gata miile de noi apartamente anuntate.

     

    ION RADULEA: In primul rand trebuie relocate incintele industriale din Bucuresti. Sunt foarte multe si fara sa se reglementeze chestia asta…

     

    BUSINESS MAGAZIN: Teoretic este reglementata, nu? Trebuie scoase, conform normelor UE…

     

    LARISA DINU: Da, exista o perioada de gratie de trei ani dupa aderare.

     

    ION RADULEA: Da, dar si la acest punct trebuia sa existe o strategie. Daca Bucurestiul dorea sa ramana si un oras industrial, trebuia ca Primaria sa achizitioneze cateva mii de hectare, pe care sa le transforme intr-o zona industriala, in care sa faca partea de utilitati si sa ofere o posibilitate celor care trebuie sa-si relocheze fabricile in afara. Sa nu intre in jocul acesta speculativ.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Oricum nu au mai ramas atat de multe platforme industriale. Cele care mai sunt deja se transforma. Sunteti un exemplu, dar nu singurul.

     

    ION RADULEA: Printre putinele exemple de acest fel…

     

    COSTIN BARBU: Oricum cele care au ramas sunt vanate acum de dezvoltatori…

     

    BUSINESS MAGAZIN: … daca nu au fost deja cumparate. Dar sa depasim un pic zona Bucurestiului. Domnule Fatu, spuneati ca sunteti in cautare de terenuri si in alte orase din tara? Cum se prezinta piata imobiliara din celelalte mari orase?

     

    VIOREL FATU: Pentru Mobexpert, orasul trebuie sa aiba peste 100.000 de locuitori. Apoi noi, in general, mergem impreuna cu sau langa centrele comerciale. Avem deja exemple, cum ar fi Brasovul, unde, ce-i drept, aveam un magazin dinainte de a se deschide Carrefour. Depinde foarte mult de ce zone alegi, depinde de cine merge inainte acolo. Daca ajungi dupa ce Carrefour s-a asezat, atunci preturile sunt mult mai sus.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar, mai exact, unde cautati acum?

     

    VIOREL FATU: La Timisoara se negociaza, deocamdata nu s-a achizitionat nimic. La Ploiesti avem un teren cumparat, iar aici, din pacate, ne ia foarte mult viabilizarea lui.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Sa luam, spre exemplu, Iasi, unde pana de curand nu prea erau dezvoltari comerciale. Acum vorbim de constructia unor magazine Carrefour, Kaufland, precum si alte proiecte comerciale. Intrebarea este daca acest aflux de investitori spre Moldova si Iasi se datoreaza unei cresteri a puterii de cumparare sau faptului ca se muta granita UE de la 1 ianuarie.

     

    ION RADULEA: Pot fi luate in calcul amandoua. E clar ca a crescut si nivelul de salarii. Apoi posibilitatea ca UE sa se extinda vreodata si dincolo de Prut exista, iar investitorii se pozitioneaza. Sa nu uitam ca si Iasiul a fost dintotdeauna un oras important.

     

    BUSINESS MAGAZIN: L-au cam ocolit pana acum…

     

    VIOREL FATU: Toata Moldova a fost pana acum ocolita, dar cred ca lucrurile incep sa se aseze.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cautati si acolo?

     

    VIOREL FATU: Evident ca ne uitam si la un oras precum Iasi.

     

    ION RADULEA: Nu poate fi ignorat niciun oras cu putere de cumparare.

     

    VIOREL FATU: Fortand un pic lucrurile, cu cat vin mai multi dezvoltatori, care cumpara pamantul oamenilor, cu atat oamenii au mai multi bani pe care trebuie sa-i cheltuie pana la urma.

     

    ION RADULEA: Eu cred ca ceea ce vorbeam de Bucuresti – despre platformele industriale – este valabil pentru toata tara, si pentru Ploiesti, si pentru Brasov. Dar, din cate stiu eu, nicaieri nu este o strategie coe-renta pentru scoaterea acestora din centru.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si atunci singura tendinta de transformare a zonelor industriale este cea naturala sau economica, ceea ce se intampla acum.

     

    ION RADULEA: Da, dar pentru ca nu este gestionata corect, nu este o strategie privind amplasamentul noilor zone industriale, se face haotic. Si atunci intra in joc ecuatii de genul: cat costa terenul, am sau nu utilitati, am forta de munca etc. In momentul in care ar aparea o asemenea strategie vor fi prezenti imediat investitorii de portofoliu care ar achizitiona locatiile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si atunci s-ar dezvolta proiecte unitare?

     

    ION RADULEA: In urmatorii 5-10 ani s-ar putea ajunge la asta. E doar o chestiune de timp. Exista insa probleme in cazul unor fabrici preluate de MEBO sau consortii de companii, pentru ca este greu ca ei sa ajunga la o intelegere privind terenul.

     

    COSTIN BARBU: Si multe nu au potentialul financiar de a sustine o relocare. Trebuie sa astepte solutii alternative, cum ar fi sa obtina o perioada de gratie de la cumparator, perioada in care sa se mute.

     

    ION RADULEA: E destul de complicata mutarea unei activitati. Pentru noi este destul de simplu, sa spunem, pentru ca noi am facut o reorganizare completa a Semanatoarea cand am cumparat-o. Intr-un an, un an si ceva, am mutat fabrica intr-o hala noua. O parte din ce era disponibil a fost pastrat si a trecut apoi in parcul industrial.

     

    COSTIN BARBU: In plus, de multe ori un dezvoltator poate avea si dezavantaje din achizitionarea unei asemenea locatii. Pentru ca apar costuri suplimentare legate de demolare, de decontaminarea solului.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Apropo, domnule Radulea, cat va costa demolarea pe platforma de la Semanatoarea?

     

    ION RADULEA: Demolarea costa intre 15 si 20 de euro pe metrul patrat, in functie de cladirea care a fost amplasata, cu tot cu decontaminare.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si cand credeti ca veti finaliza relocarea activitatii de productie de pe platforma?

     

    ION RADULEA: Nu credem, ci trebuie sa fie gata pana in iunie 2007.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati ca intentionati sa faceti si alte investitii in zona de real estate, pe langa Sema Parc. Ce credeti ca se va dezvolta in urmatoarea perioada cel mai mult, nu numai in Bucuresti?

     

    ION RADULEA: Ca zona de interes va fi genul acesta de dezvoltare pe care noi (si nu numai noi) l-am promovat deja – proiect integrat: comercial, birouri si rezidential.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci mai putine dezvoltari individuale…

     

    ION RADULEA: Mai putine dezvoltari individuale, decat daca vom gasi locatii care se preteaza doar la dezvoltari imobiliare intr-o singura directie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si veti incerca sa-l convingeti de domnul Fatu sa vina intr-un proiect integrat?

     

    ION RADULEA: Timpul le va aduna. Daca dumnealui va avea un interes alaturi de noi sau daca noi vom avea un interes alaturi de dumnealui.

     

    VIOREL FATU: Este evident ca, daca ni se ofera o chirie rezonabila, vom fi interesati.

     

    ION RADULEA: Sau un loc rezonabil in care sa construiesti in parteneriat, pentru ca nu trebuie sa fie neaparat o dezvoltare in care sa mergi pe chirie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care ar fi avantajele si dezavantajele acestor dezvoltari atat pentru investitori, cat si pentru chiriasi?

     

    ION RADULEA: Genul acesta de proiecte sunt in mare masura dezvoltari urbane, nu sunt in afara orasului. Mobexpert, de exemplu, a avut ca strategie si dezvoltari urbane, cat si in afara. Noi vom continua, in principiu, pe directia pe care ne specializam acum – dezvoltari integrate in interiorul orasului – unde merg foarte bine si zonele de retail, si cele de birouri, si cele rezidentiale. De exemplu, Sema Parc are tot atatea parcari cat are si Baneasa sau oricare alta zona, numai ca sunt fie subterane, fie supraterane. Folosim intr-un alt mod terenul fata de cum este exploatat in afara oraselor, unde suprafetele sunt mari si iti permiti o dezvoltare extensiva.

     

    LARISA DINU: Este vesnica lupta intre „suburban greenfield development“ si „urban brownfield development“, adica intre dezvoltari virgine la marginea oraselor si transformarea zonelor urbane.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Radulea, cate fonduri de investitii au venit la dumneavoastra sa va propuna o afacere, de la o vanzare de teren pana la o asociere complexa?

     

    ION RADULEA: Sa va raspund cu o metafora: „cata frunza, cata iarba“. Toti care sunt pe piata au trecut pe la noi. Este si normal ca la un proiect de dimensiunile Sema Parc sa existe interese mai mici sau mai mari. Tine si de elemente de strategie. Daca deschizi usa si arati ca esti deschis la propuneri de parteneriate, este clar ca bate mai multa lume la acea usa.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cate fonduri de investitii activeaza totusi pe piata?

     

    ION RADULEA: Este greu de precizat un numar (de fonduri de investitii – n. red.).

     

    DAN BORBELY: Cate activeaza sau cate „zboara“ prin zona?

     

    ION RADULEA: Sunt trei sau patru active si zboara 30-40.

     

    DAN BORBELY: Eu cred ca sunt putin mai multe totusi, dar cam asta e proportia, de unul activ la zece prezente.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Aceasta proportie se va schimba in urmatorii ani?

     

    DAN BORBELY: Eu sper ca proportia sa nu mai fie de unu la zece, ci de cinci la zece, dar aceasta depinde de proiecte. Fondurile in special cauta produse finite. Sunt si fonduri care dezvolta greenfield daca le place proiectul, dar prefera sa cumpere o proprietate gata construita.

     

    ION RADULEA: S-au adaptat la  piata romaneasca. Pentru ca nu au gasit proiecte „de-a gata“, au cumparat dezvoltatori, care aveau proiecte pregatite. E mai interesant de vazut cati dezvoltatori sunt pe piata romaneasca. E mult mai greu de raspuns la aceasta chestiune.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Spuneati ca terenurile nu sunt supraevaluate, ca mai e loc de crestere. E loc de crestere peste tot?

     

    COSTIN BARBU: Conteaza foarte mult cat de fezabil este un anumit proiect. V-am spus ca acum nu se mai ia pretul pentru teren, ci pentru ce se va construi pe el. Valoarea terenului este diferenta dintre pretul final al proiectului si costurile de constructie plus profitul. Daca terenul se incadreaza in acea marja, atunci mai este loc de crestere.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru ca unii retaileri se plangeau recent ca preturile tere-nurilor sunt prea mari.

     

    COSTIN BARBU: Este vorba si de dezvoltarea diferitelor segmente ale pietei. In momentul in care se vinde foarte bine rezidentialul, se inchiriaza foarte usor birourile, e clar ca aceste segmente se indreapta spre oras, iar retailerii vor iesi spre margini.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care credeti ca sunt urmatoarele zone de interes? In Bucuresti si in tara.

     

    ION RADULEA: In Bucuresti sunt zone masive, cum ar fi zona Vacaresti – sunt circa 200 de hectare acolo. De asemenea, sudul in general este putin dezvoltat.

     

    DAN BORBELY: Eu si vestul il vad foarte interesant. In special, zona de nord-vest – Chitila, Sabareni – pentru ca este o zona cu spatii foarte largi.

     

    VIOREL FATU: Sunt in zona aceea mai multe proiecte.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar s-au tranzactionat spatiile acestea largi, sunt concentrate in momentul de fata?

     

    VIOREL FATU: O parte sunt faramitate, de la cateva mii de metri patrati la cateva hectare, altele au fost comasate. Dar situatia nu este foarte clara. Deja sunt litigii intre proprietari, care blocheaza orice tranzactie, oricum preturile au crescut.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Care oras din provincie seamana cel mai mult cu Bucurestiul?

     

    COSTIN BARBU: Pentru dezvoltatori nu mai exista diferente. De exemplu, o sa se realizeze, pe partea de retail, cate un concept de mall chiar si in orasele de 70-100.000 de locuitori. Vor fi valuri de dezvoltare. Mai intai, orasele mari: Timisoara, Iasi, Constanta, Cluj, care au fiecare proiectele lor, dar toate orasele cu peste 70.000 de locuitori sunt in atentia dezvoltatorilor. Exista chiar o febra a cumpararii terenurilor in aceste zone.

     

    BUSINESS MAGAZIN: E 1 ianuarie 2007 o data atat de importanta pentru piata imobiliara sau ce era interesant deja a inceput sa se intample si va curge firesc?

     

    ION RADULEA: In zona imobiliara ce urmeaza sa se intample se intampla deja, doar ca se va amplifica. Va veni urmatorul val de investitori.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    La dezbaterea Club BUSINESS de saptamana trecuta,  sponsorizata de BRD si Mobexpert, au participat:

    • Ion Radulea, presedinte River Invest, dezvoltatorul proiectului Sema Parc
    • Viorel Fatu, director executiv Domus Mex, firma de dezvoltare imobiliara a Mobexpert
    • Dan Borbely, partener la firma de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii
    • Costin Barbu, valuation & consulting, Colliers International
    • Larisa Dinu, director marketing River Invest

  • Sa-mi pun ochelarii?

    Intrebare Fundamentala: Ce vom fi in Uniunea Europeana? Alta Intrebare Fundamentala: Ce ar fi lumea fara Romania? Si alta Intrebare Fundamentala: Cat de europeni sunt romanii? Si Altele: Cum va depasi Romania socul integrarii? Dar satul romanesc cum va reactiona? Dar cu fondurile?

     

    Raspuns Fundamental: Lasati-o balta!

    De o bucata de vreme facem slalom printre intrebari fundamentale, luna de zile ramasa pana la 1 ianuarie parand a fi o perioada strasnica pentru a lua la rost, la propriu sau la figurat, romanul de rand si romanul de peste rand. Intrebarile par sa nici nu mai aiba nevoie de raspunsuri, sunt teme de gandire care par a avea importanta lor.

     

    Raspunsul meu nu este cel al unui dezamagit, al unui eurosceptic. L-am dat in ziua in care existenta mea a inregistrat o cotitura majora: mi-am luat ochelari. A fost un sentiment pe care il asemuiesc cu ceea ce a fost criza mea de maturitate, cand am vrut sa-mi pun cercel. Cercel am aflat atunci ca nu se mai poarta, asa ca mi l-am pastrat in suflet, ca o doza de tinerete si nonconformism menita sa repare ce se mai poate repara. Cu ochelarii a fost la fel, am venit in redactie, colegii au chiuit de placere, ne-am prostit un pic cu totii, ceva glumite si gata. Dar sentimentul a fost bun.

     

    In aceeasi zi am participat la o intalnire pe teme de aderare, unde au venit oameni din toate partile, mai putin din partea celor indreptatiti sa dea macar incercari de raspunsuri la cele de mai sus, factorii de decizie, adica. Marturisesc ca daca nu era povestea cu ochelarii, nu m-as fi dus nici eu; cele doua evenimente nu au nicio legatura directa, sunt numai un exemplu de proces decizional din acelea care separa omul de restul regnului animal.

     

    La intalnire, bazata pe ideea competitivitatii romanesti, in contextul a ceea ce se cheama Agenda Lisabona, n-am aflat niciun raspuns la intrebarile fundamentale puse sau sugerate. Dar am identificat, inca o data, ce ne franeaza pe noi ca natie: ne propunem ceva si uitam imediat dupa care este scopul, asa ca incepem sa facem ce stim mai bine, de la batut apa in piua pana la exces de zel stupid. Rezultatul il tragem, ca sa nu picam de tot de fraieri, in context si iese ceva ce pare a fi, chiar daca nu e, pe bune.

     

    Asa am aflat despre cercetatori ca isi fac meseria de cercetare cam fara rost si fara finalitati concrete, despre profesorii universitari ca sunt mai mult birocrati decat profesori, ca marile companii nu pun pret pe cercetarea locala romaneasca, ca agenda publica romaneasca nu include chestiuni care ar trebui sa ne priveasca. Nimic mai adevarat, si daca toate aceste lucruri sunt spuse si de oameni destepti, ce sa vrei mai mult de la viata intr-o zi in care tocmai ti-ai luat si ochelari?

     

    Pai de aia sunt roman, ca sa fiu si un pic carcotas: m-am intrebat la ce bun? Si am dat Raspunsul Fundamental de mai sus. Si m-am hotarat sa devin pragmatic si sa abordez chestiunea integrarii tocmai din acest sens. M-a determinat parerea unui participant la discutii, doctorand in Statele Unite, care a subliniat deosebirea, era sa zic esentiala, dintre SUA si Europa, adica pragmatism versus birocratie.

     

    N-am vorbit acolo, asa ca zic aici: nu stiu ce vom fi in Uniune, dar stiu ce n-ar trebui sa pastram dupa 1 ianuarie 2007.

     

    Prima, sa renuntam la intrebarile fundamentale de un anume tip. In intrebarea „ce ar fi fara noi?“, de exemplu, vad o doza de parsivenie, un soi de narcisism, adica ce buni suntem si cum nu stiu ei sa ne aprecieze. Fundamentale sunt intrebarile si grijile fiecaruia luat in parte: ale sefului de companie care se intreaba ce sa faca pentru a-si tine afacerea in viata, ale angajatului care isi chestioneaza nevasta despre stadiul platii facturilor si despre cat de imbracati sunt copii pentru iarna, ale pensionarului ingrijorat de gasirea medicamentelor sau ale medicului ingrijorat de starea pacientului. 

     

    Ar mai trebui sa renuntam la fatalism si la ceea ce denumesc „betia ultimului loc“. Ganditi-va aici la ciudatul aer fals ingrijorat si natang multumit cu care prezentatorii TV dar si alte categorii de vorbitori  declama „suntem pe ultimul loc in Europa la orice“ si veti intelege nemultumirea mea.

     

    In spatele „ultimului loc“ nu se afla numai „nivel de trai“ si „mentalitati“, ci si „civism“ si „responsabilitate sociala“ a tuturor romanilor.

     

    Ar trebui sa renuntam la amagiri de orice tip, de la ieftinirea caselor la independenta energetica a Romaniei.

     

    O mai realista schimbare a becurilor din casa cu altele care consuma mai putin si o masina mai putin devoratoare de benzina nu ne-ar face independenti energetic, dar mai responsabili.

     

    Vom fi codasi si nepriceputi si ciuca contractelor paguboase numai in masura in care ne vom pastra toate actualele tare, polemici inutile sau vaicareli sau indiferenta.

     

    A, si titlul n-are nicio legatura cu textul, va intrebam numai ca sa stiu daca trebuie sa schimb poza din pagina.

  • Cu ligheanul de gresie

    Mai tarziu veti descoperi ca smaltul nevinovatului obiect casnic s-a ciobit, ca gresia insasi a avut de suferit si ca vecinii si colocatarii va urmaresc cu o oarecare temeri in priviri. Astea intra la efecte colaterale.

     

    Bine, veti intreba, ce rost are sa fac asa ceva? Acum inlocuiti ligheanul cu oaresice contracte de privatizare si gresia cu Romania, iar in categoria colocatari si vecini asezati-i pe romani si pe restul lumii care a auzit cat de cat de Romania. In rolul manuitorului de ligheane sa fie, ca sa luam un nume la intamplare, cineva numit CSAT. Perspectiva se schimba un pic, dar intrebarea e valabila: ce rost are? Cine pierde, cine castiga, ce se pierde, ce se castiga?

     

    Intrebari simple cu raspunsuri complicate. Strict in problema contractelor de privatizare a utilitatilor, mi se pare ca pierd, populist judecand, platitorii de facturi, care vor plati in continuare facturi. Scump sau ieftin, e greu de spus; e dupa punga si putinta fiecaruia. Presedintele Basescu va mai marca, in mod cert, o crestere in sondaje, pentru ca termenul „desecretizare“ va suna magic in mintea romanului de rand care face politichia la un sprit. Ceva de genul „…ai vazut ce le-a facut, mama lor de secretomani…“. La nivel de investitor si perceptie pe plan international, probabil se va manifesta o doza de reticenta fata de romani, ce vor parea, inca o data, schimbatori si predispusi spre imprevizibil.

     

    In privinta anchetei derulate in legatura cu privatizarea Petrom, singurul lucru de bun-simt care se merita spus in acest moment este ca vina, daca exista, trebuie impartita de cei anchetati cu sefii celor anchetati, care n-au avut capacitatea si puterea de a gasi cele mai potrivite persoane pentru a negocia si pazi secretele romanesti, care or mai fi ele si cat or mai merita sa fie aparate.

     

    Iar greseala cea mai mare nu este a investitorilor; acestia vor sa castige, este ceea ce vrea orice investitor in capitalism. Problema este a pietei de energie si a caracteristicilor sale: avem de-a face cu un mediu lipsit de o concurenta reala, asa, ca-n manualele de capitalism. Si nu numai in Romania, ci mai peste tot in lume. De ce este asa, e logic, sunt probleme de infrastructura, tehnice si de investitii care fac improbabile/imposibile structurile concurentiale. Aici ar trebui ca statul, grijuliu cu cetatenii sai, sa tempereze si sa intervina, daca este cazul, prin autoritatile competente. Iar strategii statului sa priveasca lucrurile cu deschidere ceva mai larga: nu ajutoare, bune in Ferentari pentru moment, ci conditii care sa duca la cresterea nivelului de trai si la reducerea incarcaturii reprezentate de factura la gaze sau electricitate in economia familiei. Adica mai bine bogat si cu factura mare decat sarac si protejat la nesfarsit.

     

    Nu ar trebui sa intervina prin naivitati de genul „fond social“ sau „legea pe excedentul de profit“. Aici am avea de-a face cu o enigma cu atat de multe necunoscute ca ar trebui un Oxford de economisti sa o dezlege: cine ar lua banii, cati ar fi acestia, cum s-ar distribui, cu ce pret, unde incepe excedentul pe profit si unde se termina, ma repet, naivitatea.

     

    N-am face decat sa amanam un final previzibil: daca privim la cateva sute de kilometri distanta, vom vedea o Ungarie care se confrunta cu nevoia injumatatirii, practic, a subventiilor acordate consumatorilor casnici, de unde cresteri de tarife de pana la 72%, de la 1 ianuarie. Diferentele de pret in functie de castiguri vor fi mentinute, dar vor fi mai putin ingaduitoare.

     

    Daca mai mergem cateva sute de kilometri, vom descoperi o Europa prinsa in dileme: pe de o parte nevoia de gaze naturale, caldura si electricitate, pe de alta parte, dorinta „legitima“, conform comisarului european pentru comert Peter Mandelson, a Rusiei de a-si maximiza castigurile din exploatarea resurselor naturale. Este numai un raport de pe frontul luptelor diplomatice care se poarta intre cei 25 (ma rog, 27) si Rusia, lupte care amesteca, conform presei internationale, importuri de produse animale europene blocate in Rusia (cu standardele improprii din Romania si Bulgaria ca argument) cu dispute legate de trasee pentru noi conducte si cu nemultumiri poloneze, cu interese straine in Rusia si cu interese rusesti in Europa.

     

    Din tot acest amalgam trebuie extrasa o singura concluzie: nevoia, asa cum a spus si Traian Basescu, de o noua strategie in domeniul energetic. Facuta intr-un mod care sa sune cat se poate de SF-ist in prezent, dar care sa fie cat se poate de fezabil in viitor. Comisarul Mandelson vorbea de investitii de 20.000 de miliarde de dolari in urmatorii 25 de ani, pentru a asigura necesarul european de energie. Altfel, „luminile s-ar putea stinge, poate in Europa de Vest, poate chiar la Moscova“.

     

    Sigur in Romania.

  • Cumparam un monopol?

    Intrebarea si-ar putea-o pune cei care vor face oferte de cumparare pentru Radiocom, singura societate care transmite la nivel national programele televiziunii si radioului public. Consultantii angajati pentru privatizare au deja un posibil raspuns.

     

    Dupa mai multe intarzieri, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiilor Zsolt Nagy isi punea oficial semnatura, saptamana trecuta, pe contractul de consultanta cu CAIB Corporate Finance Beratungs Ges.m.b.H. pentru elaborarea strategiei de privatizare a Societatii Nationale Radiocomunicatii SA (Radiocom) si pentru gasirea de clienti pentru vanzarea acesteia. Aceiasi consultanti au pregatit privatizarea structurilor similare din Cehia si Ungaria. Klaus Requat, managing director al CAIB, venit special la Bucuresti pentru a semna contractul de consultanta, a declarat ca unul dintre ofertantii pentru Radiocom vor fi elvetienii de la Swisscom. „Swisscom vor veni cu siguranta (la licitatie, n.red.), stim ca sunt interesati.“

     

    In Cehia, anul trecut, aceiasi consultanti au pregatit vanzarea Antenna Hungaria, echivalentul local al Radiocom, catre Swisscom Broadcast Ltd., parte a grupului Swisscom. Evaluarea Radiocom urmeaza sa fie facuta pana la mijlocul anului viitor, momentul cand va putea incepe efectiv licitatia pentru cumpararea organizatiei. Cat ar putea obtine statul roman, singurul actionar, pentru Radiocom? Toti cei implicati au ezitat sa faca o estimare, inclusiv directorul general, Mircea Cazan. Spre comparatie, la momentul vanzarii, Antenna Hungaria avea 970 de angajati si o cifra de afaceri pe 2004 de aproape 130 de milioane de dolari. Radiocom avea la inceputul anului 2.400 de angajati si anticipeaza pentru 2006  o cifra de afaceri de doar 85 de milioane de dolari (66 mil. euro). Elvetienii au platit pentru 75% plus o actiune din operatorul maghiar aproximativ 230 de milioane de dolari, ceea ce ar duce valoarea companiei la putin peste 300 de milioane de dolari (233 mil. euro).

     

    Intrebat despre eficienta organizatiei, Mircea Cazan spune despre Radiocom ca „este o companie eficienta, dar nu la fel ca una privata, are avantajele si dezavantajele faptului ca este in proprietatea statului“.

     

    Iesirea Radiocom de sub tutela statului este una dintre ultimele actiuni de punctat pentru guvernul actual in privinta sectorului de telecomunicatii, fiind prevazuta in programul de guvernare si intre obiectivele actualului executiv. Ministrul comunicatiilor, Zsolt Nagy, insista insa pe faptul ca „privatizarea nu este un scop in sine, este un mijloc de a atrage o investitie, de a avea o companie mai eficienta care sa raspunda mai bine cerintelor utilizatorilor si planurilor de dezvoltare“.

     

    Echipa de consultanti se arata foarte sigura ca va reusi sa atraga un numar mare de companii interesate. „Provocarea va fi sa alegem intre multele variante pe care le avem la dispozitie. Suntem relaxati, pentru ca se pot face multe din compania asta“, sustine Klaus Requat, managing director al CAIB Corporate Finance Beratungs.

     

    Requat se refera la infrastructura pe care o detine la momentul actual Radiocom, un atu puternic pentru ca societatea sa fie interesanta pentru operatori din mai multe segmente ale pietei de telecomunicatii.

     

    In primul rand, cei care opereaza retele de broadcasting, de transmitere a programelor radio-TV ar putea fi atrasi de o companie care asigura practic venituri sigure prin contractele de transmisie a Televiziunii si Radioului public. Din cifra de afaceri a Radiocom, 75% are ca sursa aceste doua institutii. Si nu exista nicio alta companie in Romania care sa aiba in acest moment capacitatea de a acoperi la nivel national transmiterea acestor programe. In vara acestui an, Inspectoratul pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI) a propus posibilitatea licentierii mai multor operatori de radiocomunicatii pentru difuzarea programelor publice de radio si televiziune. Chiar si odata cu inlaturarea din punct de vedere legal a acestui monopol, este putin probabil sa apara competitia pe acest segment. „Nu prea cred ca ar fi interesat cineva, avand in vedere ca investitiile sunt prea mari“, declara Mircea Cazan pentru Ziarul Financiar.

     

    Antenele Radiocom acopera aproape integral teritoriul tarii. Aceleasi antene ar putea fi folosite pentru a ajunge la un public la care alti operatori nu au ajuns inca: cei din mediul rural. Serviciile care le-ar putea fi puse la dispozitie sunt cele de telefonie mobila, acces la Internet sau pur si simplu, ca pana acum, transmiterea emisiunilor TVR si Radio Romania. Si probabil se va mai naste o intrebare in mintea celor interesati de Radiocom: merita financiar sa oferi Internet si servicii de telecomunicatii satelor?

  • Cei ce se lupta pentru PNL

    Societatea politica romaneasca e impartita intre cei care sustin discursul legat de reforma morala al presedintelui Basescu si cei ce sunt victimele sale.

     

    In mod normal, ardoarea principiala derivata din actiunea politica a presedintelui Basescu ar trebui sa se sustina pe o diferenta evidenta intre comportamentul propriei tabere fata de comportamentul adversarilor. Macar pentru ca diferenta morala e singura care a mai ramas in picioare dintre toate argumentele date pana acum de presedinte.

     

    Aceasta diferenta este pusa recent la grea incercare. Apropiatii presedintelui, in diferitele lor lupte, sunt fortati sa ia decizii care sa le puna in valoare calitatea morala. Ce fac ei insa, in acest context? Reactioneaza – surprinzator? – la fel ca inamicii pe care ii contesta. Elena Udrea a parcurs dezvaluirile despre relatia sa cu Nicolae Dumitru intr-o maniera controversata, preferand sa acuze ca e victima unei manipulari. A recunoscut insa ca asocierea a existat si ca s-a urmarit construirea unei afaceri comune. Din punct de vedere politic, ar trebui sa fie suficient. Existenta unei legaturi de afaceri – chiar si incipiente – intre un personaj cu aspiratii politice majore, sprijinita de un discurs agresiv impotriva grupurilor de interese, si un personaj care, indiferent de verdictele instantelor, are o credibilitate controversata e suficienta sa ridice semne de intrebare.

     

    Un alt caz: demisia din functiile de partid a lui Gheorghe Flutur. Acesta, desi a criticat dur conducerea partidului din care face parte si a incercat constant sa se delimiteze de ea, a pretins tot timpul ca e firesc sa ramana in Guvern. Dar tocmai pentru ca nu are sustinere  politica – dat fiind ca functia de ministru e bazata pe numire politica -, el e fortat sa isi prezinte demisia. Meritocratia e, aici, incompatibila cu democratia.

     

    In fine, Theodor Stolojan pretinde ca e nevoie de el pentru a opri caderea PNL in sondaje, ignorand voit ca el e cam singurul motiv pentru care a aparut criza interna ce se simte in sondaje.

     

    Aceste argumente nu reprezinta o pledoarie in favoarea actualei conduceri a PNL (fiindca, intamplator sau nu, toti cei enumerati mai sus sunt adversari ai acestei conduceri). Dimpotriva, cred ca aceasta comite enorm de multe greseli politice si, din aceasta cauza, isi merita soarta. Consider insa, in acelasi timp, ca argumentele de factura morala ar trebui abandonate de cei care il sprijina pe Traian Basescu. Examenele ratate de fiecare dintre ei, in cazuri aparent marunte, dar pline de semnificatie, arata ca discursul moral e doar o capcana. Mult mai potrivita e asumarea cinstita a dictonului machiavelic de tipul „scopul scuza mijloacele“. Poate doar asa vor realiza ca nu e nevoie sa se distruga una pe cealalta atunci cand ajung la putere, ci ca e suficient doar sa guverneze mai bine.

     

    Dan Sultanescu este director executiv al Institutului PRO

  • Greu cu europarlamentarii

    Vestea buna e ca partidele au inceput sa se gandeasca la campania pentru Parlamentul European.

     

    Contrar asteptarilor, scrutinul din mai 2007 starneste deja un larg interes, cel putin la nivelul clasei politice. Vestea proasta este ca persoanele nominalizate pana acum sunt, in proportii – ce-i drept – diferite, incompatibile cu demnitatea de reprezentant al eurocetatenilor. Primul pe lista a fost Gigi Becali. Nici ca se putea un exemplu mai potrivit de cum nu trebuie sa fie un parlamentar european. Ca de obicei, discutia a pornit de la nume, iar criteriile au venit dupa aceea. Sa oferim cateva exemple: Gigi Becali, Dan Diaconescu, Radu Moraru, pentru a trage lista in sus, adica pentru interesele de partid; Adrian Nastase, ca oferta de exil; Ion Iliescu, oferta de activitate dupa pensionare; Adrian Cioroianu, fotoliu caldut, unde sa citeasca linistit carti de istorie si sa scrie articole cu sugestii ludice. Este de asteptat ca preferintele sa se indrepte spre cei tineri si cei batrani, in timp ce varsta a doua, modesta, ancorata aici, sa atace legislativul national.

     

    Marea problema a primelor alegeri pentru Parlamentul European e contrastul dintre miza lor pentru politica interna si obligatia de a atrage resurse umane compatibile cu exigentele UE. Intrebarea e: unde sa gasesti o persoana cu „fata“ europeana, care in acelasi timp sa fie votata de electoratul obisnuit de 16 ani cu figura populistului? Deocamdata se incearca rezolvarea problemei prin disociere: vor fi inscrisi pe lista si politicieni traditionali, cu priza la public, si figuri noi, necunoscute, dar conforme cu statutul de parlamentar european.

     

    La alegerile din 2004, politicianul populist, apropiat de popor, a fost preferat omului politic de factura occidentala. Cariera politicianului integrat deja in gandirea democrata, fara legaturi cu fostele structuri ale Securitatii, a politicianului specializat, aplicat la munca sa a fost astfel amanata pentru inca cel putin un ciclu electoral. Nici unul dintre candidati, in substanta si nu doar in forma, nu corespundea cu adevarat noilor criterii, iar societatea nu parea pregatita sa voteze fete palide ca acelea de la Bruxelles.

     

    Exemplul paradigmatic al situatiei in care ne aflam a fost nominalizarea unui comisar european. Fara a pune in discutie contextul, s-a putut observa ca Varujan Vosganian, reprezentantul clasei politice traditionale, a fost respins de presedintele Comisiei Europene. In locul sau a fost acceptata o persoana necunoscuta romanilor, unul din cei ce au trudit in esalonul doi pentru integrare. Politicianul de tip european nu si-a facut insa intrarea in politica. El n-are chip, n-are discurs si nu poate respira deocamdata decat in aerul rarefiat al politicii europene.

     

    Arthur Suciu este analist al Institutului PRO

  • Cine le pretinde val?

    Cu privire la valul musulman s-a spus totul si contrariul la tot. Pozitia exprimata de Romano Prodi mi se pare de mult bun-simt: daca prin val se intelege acel tip de batic care lasa descoperit chipul, atunci sa-l poarte cine doreste.

     

    Pana la urma, daca o judecata estetica impartiala nu suna a impolitete, valul innobileaza trasaturile femeilor si par toate madone pictate de Antonello da Messina. Diferit stau insa lucrurile cu burka sau orice alta forma de acoperire care ar putea impiedica identificarea purtatoarei, pentru ca legea interzice acest lucru. Bineinteles, interzicerea purtarii unei burka ar putea da prilejul altor discutii, pentru ca atunci ar trebui sa fie interzise si mastile de carnaval (si daca va amintiti „Portocala mecanica“, la adapostul unei masti amuzante se pot comite crime atroce). Dar sa spunem totusi ca acestea sunt probleme secundare.

     

    Daca se iau ca reper toate acele situatii in care ceva tine loc de altceva dintr-un anumit punct de vedere, valul musulman este un fenomen semiotic, la fel cum sunt uniformele – a caror functie primara nu este cea de a proteja corpul de intemperii – si valurile maicutelor (si acestea de multe ori foarte gratioase). Din acest motiv, valul suscita atatea discutii, in timp ce noi nu am pus niciodata in discutie basmalele pe care le purtau pe cap tarancile de pe timpuri, basmale lipsite de orice valoare simbolica.

     

    Valul este criticat pentru ca ar fi purtat pentru sustinerea unei identitati. Dar nu este interzis sa faci parada de o identitate sau de o apartenenta, si se face acest lucru purtand insigna unui partid, o rasa de calugar capucin sau o tunica portocalie si capul ras. Eventual, o intrebare interesanta este daca tinerele musulmane trebuie sa poarte valul pentru ca o impune Coranul.

     

    A aparut acum „Islam“ de Gabriele Mandel Khan, vicar general pentru Italia al confreriei sufiste Jerrahi Halveti, care mie mi se pare o excelenta introducere in istoria, teologia, traditiile si obiceiurile lumii musulmane. In carte se specifica faptul ca purtarea valului care acopera chipul si parul femeilor este un obicei preislamic, determinat in unele cazuri de conditiile climatice, fara a fi dictat de Sura 24 a Coranului, citata intotdeauna in astfel de cazuri si care indeamna doar la acoperirea sanilor.

     

    Temandu-ma ca traducerea lui Mandel ar putea fi, cum sa spun, putin modernist-moderata, am cautat pe Internet Coranul in traducerea italiana a lui Hamza Piccardo, avizata de Uniunea Comunitatilor si Organizatiilor Islamice din Italia, si am gasit intreg pasajul: „Si spune credincioaselor sa-si plece privirile si sa fie neprihanite si sa nu arate, din podoabele lor, afara de ceea ce se arata; sa lase valul sa le cada pana sub piept si sa nu-si arate podoabele decat sotilor lor, tatilor lor, tatilor sotilor lor, copiilor lor, copiilor sotilor lor, fratilor lor, fiilor fratilor lor, fiilor surorilor lor, femeilor lor, sclavelor pe care le au, servitorilor barbati care nu simt dorinta, tinerilor imberbi care nu sunt interesati de partile ascunse ale femeilor“. Din rigurozitate am consultat si Coranul in traducerea clasica a lui Alessandro Bausani, mare iranist, si am gasit si acolo, cu putine variatiuni lexicale, ordinul „sa-si acopere sanii cu un val“. Pentru unul ca mine care nu stie limba araba, trei marturii provenite din surse atat de diferite ajung. Coranul indeamna pur si simplu la pudoare si, daca ar fi scris in zilele noastre in Occident, ar indemna si la acoperirea buricului, pentru ca, de-acum, dansul din buric pe strada in Occident se practica. Cine le-a cerut femeilor sa-si ascunda chipul? Mandel simte o oarecare satisfactie dezvaluind ca e vorba despre Sfantul Pavel (Scrisoarea I catre Corinteni), dar Pavel impunea aceasta indatorire doar femeilor care predica si fac profetii. Dar iata, tot inainte de Coran, ce spunea Tertullian (care era el un montanist heterodox, dar totusi un crestin), in scrierea sa „Despre podoabele femeilor“: „Trebuie sa va faceti placute doar barbatilor vostri. Nu va ingrijorati, voi cele binecuvantate; nicio femeie nu este urata pentru barbatul ei. Orice sot pretinde tributul castitatii, dar nu doreste frumusetea, daca este crestin. Nu va spun aceste lucruri pentru a va recomanda un aspect exterior in totalitate grosolan si salbatic, nu vreau sa va conving ca este bine sa fiti neglijente si transpirate, dar (va sfatuiesc) masura si limita corecta in ingrijirea trupului. Intr-adevar, pacatuiesc in fata Lui acele femei care-si chinuie pielea cu potiuni, isi vopsesc buzele cu rosu si isi lungesc ochii cu funingine. Dumnezeu va recomanda sa va acoperiti astfel incat, gandesc eu, capetele unora dintre voi sa nu fie vazute“.

     

    Si iata de ce, in toata istoria picturii, atat Madona, cat si femeile pioase sunt infatisate cu capul acoperit, precum multe gratioase musulmane.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“.
    Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 13 decembrie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe