Cei ce se lupta pentru PNL

Societatea politica romaneasca e impartita intre cei care sustin discursul legat de reforma morala al presedintelui Basescu si cei ce sunt victimele sale.

 

In mod normal, ardoarea principiala derivata din actiunea politica a presedintelui Basescu ar trebui sa se sustina pe o diferenta evidenta intre comportamentul propriei tabere fata de comportamentul adversarilor. Macar pentru ca diferenta morala e singura care a mai ramas in picioare dintre toate argumentele date pana acum de presedinte.

 

Aceasta diferenta este pusa recent la grea incercare. Apropiatii presedintelui, in diferitele lor lupte, sunt fortati sa ia decizii care sa le puna in valoare calitatea morala. Ce fac ei insa, in acest context? Reactioneaza – surprinzator? – la fel ca inamicii pe care ii contesta. Elena Udrea a parcurs dezvaluirile despre relatia sa cu Nicolae Dumitru intr-o maniera controversata, preferand sa acuze ca e victima unei manipulari. A recunoscut insa ca asocierea a existat si ca s-a urmarit construirea unei afaceri comune. Din punct de vedere politic, ar trebui sa fie suficient. Existenta unei legaturi de afaceri – chiar si incipiente – intre un personaj cu aspiratii politice majore, sprijinita de un discurs agresiv impotriva grupurilor de interese, si un personaj care, indiferent de verdictele instantelor, are o credibilitate controversata e suficienta sa ridice semne de intrebare.

 

Un alt caz: demisia din functiile de partid a lui Gheorghe Flutur. Acesta, desi a criticat dur conducerea partidului din care face parte si a incercat constant sa se delimiteze de ea, a pretins tot timpul ca e firesc sa ramana in Guvern. Dar tocmai pentru ca nu are sustinere  politica – dat fiind ca functia de ministru e bazata pe numire politica -, el e fortat sa isi prezinte demisia. Meritocratia e, aici, incompatibila cu democratia.

 

In fine, Theodor Stolojan pretinde ca e nevoie de el pentru a opri caderea PNL in sondaje, ignorand voit ca el e cam singurul motiv pentru care a aparut criza interna ce se simte in sondaje.

 

Aceste argumente nu reprezinta o pledoarie in favoarea actualei conduceri a PNL (fiindca, intamplator sau nu, toti cei enumerati mai sus sunt adversari ai acestei conduceri). Dimpotriva, cred ca aceasta comite enorm de multe greseli politice si, din aceasta cauza, isi merita soarta. Consider insa, in acelasi timp, ca argumentele de factura morala ar trebui abandonate de cei care il sprijina pe Traian Basescu. Examenele ratate de fiecare dintre ei, in cazuri aparent marunte, dar pline de semnificatie, arata ca discursul moral e doar o capcana. Mult mai potrivita e asumarea cinstita a dictonului machiavelic de tipul „scopul scuza mijloacele“. Poate doar asa vor realiza ca nu e nevoie sa se distruga una pe cealalta atunci cand ajung la putere, ci ca e suficient doar sa guverneze mai bine.

 

Dan Sultanescu este director executiv al Institutului PRO

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *