Cine le pretinde val?

Pana la urma, daca o judecata estetica impartiala nu suna a impolitete, valul innobileaza trasaturile femeilor si par toate madone pictate de Antonello da Messina. Diferit stau insa lucrurile cu burka sau orice alta forma de acoperire care ar putea impiedica identificarea purtatoarei, pentru ca legea interzice acest lucru. Bineinteles, interzicerea purtarii unei burka ar putea da prilejul altor discutii, pentru ca atunci ar trebui sa fie interzise si mastile de carnaval (si daca va amintiti „Portocala mecanica“, la adapostul unei masti amuzante se pot comite crime atroce). Dar sa spunem totusi ca acestea sunt probleme secundare.

Daca se iau ca reper toate acele situatii in care ceva tine loc de altceva dintr-un anumit punct de vedere, valul musulman este un fenomen semiotic, la fel cum sunt uniformele – a caror functie primara nu este cea de a proteja corpul de intemperii – si valurile maicutelor (si acestea de multe ori foarte gratioase). Din acest motiv, valul suscita atatea discutii, in timp ce noi nu am pus niciodata in discutie basmalele pe care le purtau pe cap tarancile de pe timpuri, basmale lipsite de orice valoare simbolica.

Valul este criticat pentru ca ar fi purtat pentru sustinerea unei identitati. Dar nu este interzis sa faci parada de o identitate sau de o apartenenta, si se face acest lucru purtand insigna unui partid, o rasa de calugar capucin sau o tunica portocalie si capul ras. Eventual, o intrebare interesanta este daca tinerele musulmane trebuie sa poarte valul pentru ca o impune Coranul.

A aparut acum „Islam“ de Gabriele Mandel Khan, vicar general pentru Italia al confreriei sufiste Jerrahi Halveti, care mie mi se pare o excelenta introducere in istoria, teologia, traditiile si obiceiurile lumii musulmane. In carte se specifica faptul ca purtarea valului care acopera chipul si parul femeilor este un obicei preislamic, determinat in unele cazuri de conditiile climatice, fara a fi dictat de Sura 24 a Coranului, citata intotdeauna in astfel de cazuri si care indeamna doar la acoperirea sanilor.

Temandu-ma ca traducerea lui Mandel ar putea fi, cum sa spun, putin modernist-moderata, am cautat pe Internet Coranul in traducerea italiana a lui Hamza Piccardo, avizata de Uniunea Comunitatilor si Organizatiilor Islamice din Italia, si am gasit intreg pasajul: „Si spune credincioaselor sa-si plece privirile si sa fie neprihanite si sa nu arate, din podoabele lor, afara de ceea ce se arata; sa lase valul sa le cada pana sub piept si sa nu-si arate podoabele decat sotilor lor, tatilor lor, tatilor sotilor lor, copiilor lor, copiilor sotilor lor, fratilor lor, fiilor fratilor lor, fiilor surorilor lor, femeilor lor, sclavelor pe care le au, servitorilor barbati care nu simt dorinta, tinerilor imberbi care nu sunt interesati de partile ascunse ale femeilor“. Din rigurozitate am consultat si Coranul in traducerea clasica a lui Alessandro Bausani, mare iranist, si am gasit si acolo, cu putine variatiuni lexicale, ordinul „sa-si acopere sanii cu un val“. Pentru unul ca mine care nu stie limba araba, trei marturii provenite din surse atat de diferite ajung. Coranul indeamna pur si simplu la pudoare si, daca ar fi scris in zilele noastre in Occident, ar indemna si la acoperirea buricului, pentru ca, de-acum, dansul din buric pe strada in Occident se practica. Cine le-a cerut femeilor sa-si ascunda chipul? Mandel simte o oarecare satisfactie dezvaluind ca e vorba despre Sfantul Pavel (Scrisoarea I catre Corinteni), dar Pavel impunea aceasta indatorire doar femeilor care predica si fac profetii. Dar iata, tot inainte de Coran, ce spunea Tertullian (care era el un montanist heterodox, dar totusi un crestin), in scrierea sa „Despre podoabele femeilor“: „Trebuie sa va faceti placute doar barbatilor vostri. Nu va ingrijorati, voi cele binecuvantate; nicio femeie nu este urata pentru barbatul ei. Orice sot pretinde tributul castitatii, dar nu doreste frumusetea, daca este crestin. Nu va spun aceste lucruri pentru a va recomanda un aspect exterior in totalitate grosolan si salbatic, nu vreau sa va conving ca este bine sa fiti neglijente si transpirate, dar (va sfatuiesc) masura si limita corecta in ingrijirea trupului. Intr-adevar, pacatuiesc in fata Lui acele femei care-si chinuie pielea cu potiuni, isi vopsesc buzele cu rosu si isi lungesc ochii cu funingine. Dumnezeu va recomanda sa va acoperiti astfel incat, gandesc eu, capetele unora dintre voi sa nu fie vazute“.

Si iata de ce, in toata istoria picturii, atat Madona, cat si femeile pioase sunt infatisate cu capul acoperit, precum multe gratioase musulmane.

Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“.
Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 13 decembrie.