BusinessMagazin

Blog

  • Cine este Google

    Este Google doar un motor de cautare? Este un broker de publicitate online? Este o companie din zona divertismentului? Este un producator de software? Nimeni nu poata sa spuna cu precizie, iar Google se misca – aparent haotic – pe toate fronturile. Exista oare un „mare plan“?

    Despre cele mai multe companii avem o imagine de ansamblu foarte clara. Ford fabrica autovehicule, Allianz se ocupa de asigurari, BCR este o banca etc. Daca ne limitam la industria IT – desi frontiera nu prea e clara – lucrurile ar trebui sa fie la fel de simple, pentru ca firmele se ocupa de hardware, software, servicii, content sau diverse combinatii dintre acestea. De fapt, treaba e mult mai complicata. Chiar daca Microsoft este specializata pe software, mai face si hardware (Xbox, Zune etc.) si diverse alte lucruri. Ce sa mai vorbim despre Apple sau IBM? Si totusi, exista o companie care le depaseste pe toate prin dificultatea de a fi definita: Google.

    Pentru cei mai multi, Google este un motor de cautare. Pentru cei initiati, Google este un imens sistem de publicitate online si probabil ca sunt mai aproape de adevar. Si totusi, Google se misca pe atatea fronturi simultan incat pana si cei mai atenti observatori raman mereu surprinsi de urmatoarea mutare pe care o face. Nu e de mirare ca exista numeroase comunitati pe web care se dedica speculatiilor privind gigantul internetului. Secretul mareste suspansul, zvonurile domina piata stirilor si fiecare anunt oficial starneste un nou val de zvonuri. S-a vorbit enorm despre un prezumtiv Google Office care sa concureze direct cu suita de birotica de la Microsoft, dar lucrurile au evoluat altfel. In vara aceasta, Google a cumparat firma Tonic Systems si, previzibil, gama documentelor pe care utilizatorii le pot gestiona online s-a imbogatit cu un nou tip: prezentari similare cu cele realizate cu PowerPoint. Iata deci ca „biroul“ exista deja pe web, cu toate uneltele necesare (procesor de text, calcul tabelar, prezentari, calendare, e-mail etc.) dar nu pare sa concureze – deocamdata – cu MS Office. Desi, daca punem la socoteala un soft numit Google Gear, care permite lucrul offline cu serviciile web furnizate de Google (inclusiv cu biroul virtual), s-ar putea ca amenintarea sa devina serioasa. Ce altceva mai face Google? Este unul dintre cei mai mari fabricanti de servere din lume si controleaza mai multa fibra optica decat oricare alta organizatie. Inghesuie un datacenter intr-un container rutier pe care il poate amplasa in cateva ore oriunde are acces la fibra. A experimentat un serviciu public wireless gratuit si s-a oferit sa-l furnizeze si in San Francisco. Vrea oare sa devina cel mai mare ISP din lume? Nu se stie, dar este cert ca cele circa 500.000 de servere pe care le opereaza formeaza cel mai mare supercomputer (in sens larg) construit vreodata. Se vorbeste enorm despre iminenta lansare a unui Google Phone (fara nicio confirmare oficiala), ceea ce pare sa contrazica tot ce ni se parea ca stim despre Google. Nici interesul companiei pentru banda wireless de 700 MHz pentru voce si date in SUA (pentru care e dispusa sa liciteze 4,6 miliarde de dolari) nu pare sa se incadreze intr-un tipar.

    In fine, subiectul suprem de speculatii legate de compania din Mountain View este Google Operating System. S-a pornit de la simpla posibilitate ca Google sa lanseze o distributie proprie de Linux (i s-a gasit si un nume: Goobuntu), insa miza pare prea mica pentru proportiilor gigantice ale afacerilor companiei. Unii au lansat ipoteza ca Google pregateste un sistem de operare complet nou – termenul de finalizare fiind 2010 -, trecand insa cu vederea faptul ca un asemenea efort de lunga durata nu este in stilul Google, care pare mai degraba orientat spre pasi mici si pe servicii lansate devreme (multe sunt si acum in faza beta). Si totusi, trebuie sa existe un „mare plan“ care sa ghideze acesti pasi marunti si aparent haotici… Si ce poate fi mai mult decat un sistem de operare care sa integreze web-ul?

    Poate ca nu suntem departe. De curand, Google l-a angajat pe Brad Fitzpatrick, arhitectul-sef al serviciului LiveJournal si totul parea sa indice intentia de a revitaliza reteaua sociala Orkut. Insa Google a anuntat ca pe 5 noiembrie va publica un set de API-uri (pe baza unui prototip schitat de Fitzpatrick) cu care programatorii vor putea exploata „graful social“ al ecosistemului Google, cu sansa de a-l extinde la alte retele. Daca sistemul va prinde (impreuna cu un serviciu descentralizat de identitati), intregul web va deveni o imensa retea de socializare, deoarece sistemul de prieteni nu va mai fi limitat la o singura retea. Daca ne gandim ca aproape toate serviciile Google au interfete de programare deschise, de ce n-ar deveni chiar web-ul sistemul de operare promis?

  • Cine este Google

    Este Google doar un motor de cautare? Este un broker de publicitate online? Este o companie din zona divertismentului? Este un producator de software? Nimeni nu poata sa spuna cu precizie, iar Google se misca – aparent haotic – pe toate fronturile. Exista oare un „mare plan“?

     

    Despre cele mai multe companii avem o imagine de ansamblu foarte clara. Ford fabrica autovehicule, Allianz se ocupa de asigurari, BCR este o banca etc. Daca ne limitam la industria IT – desi frontiera nu prea e clara – lucrurile ar trebui sa fie la fel de simple, pentru ca firmele se ocupa de hardware, software, servicii, content sau diverse combinatii dintre acestea. De fapt, treaba e mult mai complicata. Chiar daca Microsoft este specializata pe software, mai face si hardware (Xbox, Zune etc.) si diverse alte lucruri. Ce sa mai vorbim despre Apple sau IBM? Si totusi, exista o companie care le depaseste pe toate prin dificultatea de a fi definita: Google.

     

    Pentru cei mai multi, Google este un motor de cautare. Pentru cei initiati, Google este un imens sistem de publicitate online si probabil ca sunt mai aproape de adevar. Si totusi, Google se misca pe atatea fronturi simultan incat pana si cei mai atenti observatori raman mereu surprinsi de urmatoarea mutare pe care o face. Nu e de mirare ca exista numeroase comunitati pe web care se dedica speculatiilor privind gigantul internetului. Secretul mareste suspansul, zvonurile domina piata stirilor si fiecare anunt oficial starneste un nou val de zvonuri. S-a vorbit enorm despre un prezumtiv Google Office care sa concureze direct cu suita de birotica de la Microsoft, dar lucrurile au evoluat altfel. In vara aceasta, Google a cumparat firma Tonic Systems si, previzibil, gama documentelor pe care utilizatorii le pot gestiona online s-a imbogatit cu un nou tip: prezentari similare cu cele realizate cu PowerPoint. Iata deci ca „biroul“ exista deja pe web, cu toate uneltele necesare (procesor de text, calcul tabelar, prezentari, calendare, e-mail etc.) dar nu pare sa concureze – deocamdata – cu MS Office. Desi, daca punem la socoteala un soft numit Google Gear, care permite lucrul offline cu serviciile web furnizate de Google (inclusiv cu biroul virtual), s-ar putea ca amenintarea sa devina serioasa. Ce altceva mai face Google? Este unul dintre cei mai mari fabricanti de servere din lume si controleaza mai multa fibra optica decat oricare alta organizatie. Inghesuie un datacenter intr-un container rutier pe care il poate amplasa in cateva ore oriunde are acces la fibra. A experimentat un serviciu public wireless gratuit si s-a oferit sa-l furnizeze si in San Francisco. Vrea oare sa devina cel mai mare ISP din lume? Nu se stie, dar este cert ca cele circa 500.000 de servere pe care le opereaza formeaza cel mai mare supercomputer (in sens larg) construit vreodata. Se vorbeste enorm despre iminenta lansare a unui Google Phone (fara nicio confirmare oficiala), ceea ce pare sa contrazica tot ce ni se parea ca stim despre Google. Nici interesul companiei pentru banda wireless de 700 MHz pentru voce si date in SUA (pentru care e dispusa sa liciteze 4,6 miliarde de dolari) nu pare sa se incadreze intr-un tipar.

     

    In fine, subiectul suprem de speculatii legate de compania din Mountain View este Google Operating System. S-a pornit de la simpla posibilitate ca Google sa lanseze o distributie proprie de Linux (i s-a gasit si un nume: Goobuntu), insa miza pare prea mica pentru proportiilor gigantice ale afacerilor companiei. Unii au lansat ipoteza ca Google pregateste un sistem de operare complet nou – termenul de finalizare fiind 2010 -, trecand insa cu vederea faptul ca un asemenea efort de lunga durata nu este in stilul Google, care pare mai degraba orientat spre pasi mici si pe servicii lansate devreme (multe sunt si acum in faza beta). Si totusi, trebuie sa existe un „mare plan“ care sa ghideze acesti pasi marunti si aparent haotici… Si ce poate fi mai mult decat un sistem de operare care sa integreze web-ul?

     

    Poate ca nu suntem departe. De curand, Google l-a angajat pe Brad Fitzpatrick, arhitectul-sef al serviciului LiveJournal si totul parea sa indice intentia de a revitaliza reteaua sociala Orkut. Insa Google a anuntat ca pe 5 noiembrie va publica un set de API-uri (pe baza unui prototip schitat de Fitzpatrick) cu care programatorii vor putea exploata „graful social“ al ecosistemului Google, cu sansa de a-l extinde la alte retele. Daca sistemul va prinde (impreuna cu un serviciu descentralizat de identitati), intregul web va deveni o imensa retea de socializare, deoarece sistemul de prieteni nu va mai fi limitat la o singura retea. Daca ne gandim ca aproape toate serviciile Google au interfete de programare deschise, de ce n-ar deveni chiar web-ul sistemul de operare promis?

  • Balade pe Amazon

    Conceput initial pentru a vinde carti pe Internet, magazinul online Amazon pariaza acum pe muzica la bucata, dupa modelul consacrat de Apple iTunes.


    Amazon.com nu mai vinde de mult doar carti. Pe rafturi sunt acum de la pantofi la hrana pentru animale, marfa in valoare de 10,7 miliarde de dolari, cifra de afaceri de anul trecut.     E unul din cele mai vizitate locuri din online la nivel global si un blogger spunea recent in gluma ca ar putea vinde si rachete spatiale daca ar vrea, datorita numarului mare de vizitatori si deci de consumatori. Rachetele spatiale mai au de asteptat, pentru ca dotcom-ul american a descoperit ce interesant e sa vinzi muzica in fisiere mp3, pe o piata (re)inventata de Apple. Din primavara lui 2003 pana la sfarsitul anului 2006, iTunes, magazinul online de pe care posesorii de iPod-uri pot cumpara melodii la bucata in loc sa cumpere un album intreg, a vandut 1.365 de miliarde de titluri muzicale cu pretul emblema de 99 de centi, conform unor calcule ale bancii de investitii Piper Jaffray. Amazon a ales sa vanda melodii cu preturi usor mai mici si acum jumatate din cele 2 milioane de titluri disponibile pot fi cumparate cu 89 de centi. Mai putin important. Elementul de diferentiere este insa faptul ca fisierele mp3 descarcate de pe Amazon nu vin insotite de DRM (digital rights management), software care impiedica reproducerea melodiilor de regula pe mai mult de doua echipamente de redare. Cei care cumpara de pe iTunes sunt si acum restrictionati in a asculta muzica doar pe un calculator si un dispozitiv iPod. Sistemul a fost impus practic de casele de discuri, reticente initial chiar si la ideea de a vinde melodii la bucata fara a obliga la cumpararea unui album intreg, pe motiv ca vanzarile vor scadea. Nu a fost asa si o dovada e faptul ca doua dintre cele mai mari case de discuri, Universal Music si EMI, au semnat acordul cu Amazon chiar in lipsa protectiei software. Pentru consumatori in general, datele problemei sunt clare. Muzica descarcata de pe iTunes poate fi ascultata doar pe iPod, iar muzica descarcata de pe Amazon poate fi ascultata la orice fel de mp3 player, inclusiv Apple. Pentru consumatorii romani, problema e si mai simpla: in prezent, nici Amazon, nici iTunes nu permit cumpararea de muzica din Romania.   

  • Autograf cu agenda si breloc

    Tendintele de pe piata de cadouri corporatiste din Romania lasa tot mai des in urma ideile clasice, de agende si portmonee impersonale, in favoarea unui accent mai pronuntat pe design si pe marca.

    Daca in urma cu cativa ani companiile preferau cadourile clasice, stilouri sau agende, in prezent obiectele premium, cu semnaturi faimoase, sau produsele realizate de mari case de design castiga din ce in ce mai mult teren. „Am citit intr-un interviu ca unul dintre partenerii nostri este colectionar de pixuri si i-am trimis cadou un pix Cerruti. Iar anul trecut de Craciun am trimis partenerilor seturi de produse L’Occitane, pentru ca ne-am dorit ca darul sa le aminteasca de hotelul nostru (baile camerelor de la Intercontinental sunt dotate cu astfel de produse, n. red.)”, spune Andreea Cristoforidis, PR manager al Intercontinental Bucuresti.

    Explicatia evolutiei de pe piata este simpla. „Am vorbit odata cu un director de banca si l-am intrebat ce cadouri primeste de obicei. A estimat ca ajunge sa stranga in jur de un metru cub de agende, pe care este apoi nevoit sa le imparta cunoscutilor. In cazul acesta pot sa spun ca acest cadou nu conteaza si banii care s-au investit in acea agenda sunt bani aruncati“, sustine Marius Buiculescu, director general al ATIP Design, companie specializata in cadouri corporatiste, care distribuie pe piata romaneasca produsele casei de design germane Philippi Design, ale carei creatii au fost expuse in Muzeul de Arta Moderna din New York.

    In Romania, desi nu exista studii legate de valoarea pietei promotionalelor, Buiculescu estimeaza ca valoarea acesteia este de aproximativ 30 de milioane de euro. Cu toate ca exista companii care au ajuns la peste 10 ani de experienta, piata se afla inca la inceput in ceea ce priveste oferta de produse premium, iar cifra de afaceri a celor mai importante firme nu depaseste un milion de euro. De exemplu, compania Mariomatic Trade din Oradea, care este prezenta pe piata din 1993, a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, ATIP Design a avut o cifra de afaceri de 700.000 de euro, iar Next Design, membra a grupului de firme Musette, a raportat anul trecut 500.000 de euro cifra de afaceri. Comertul cu obiecte promotionale destinate cadourilor pentru companii s-a dezvoltat si online, site-uri precum FunGift.ro, Stilxxi.ro sau CadouriLux.ro disputandu-si o parte din piata.

    Mecanismul dupa care functioneaza piata este simplu: importul domina. „Exista si producatori autohtoni, insa ponderea intre importuri si productia proprie este supraunitara“, sustine Buiculescu, care spune ca portofoliul companiei a inclus cadouri jucause, care sa atinga latura emotionala a celui care le primeste. Cel mai ieftin cadou de la casa Philippi Design costa sub un euro – un breloc-inimioara in care poti sa introduci fotografia unei persoane dragi, iar cel mai scump este un glob pamantesc tip puzzle, greu de 8 kilograme, produs in serie limitata (numai 250 in toata lumea), care costa aproximativ 500 de euro.

    Daca ATIP Design a marsat pe reputatia unei case de design, compania Divio a pus accentul si pe brand si a dezvoltat o sectiune speciala dedicata produselor premium, numita VIP. „Din momentul infiintarii firmei, in 2002, am avut in portofoliu marci high-end pentru cadouri corporate. In acest moment, pe langa Balenciaga, Renato Balestra, Iceberg, Lancetti, Gianfranco Ferre, avem si produse Tonino Lamborghini, Pierre Cardin, Lancel sau Guy Laroche“, spune Mihaela Radu, general manager al Divio Design. Preturile variaza intre 44 de euro pentru un pix Tonino Lamborghini sau 55 de euro o geanta de voiaj Gianfranco Ferre si pot ajunge la 255 de euro pentru un ceas Balenciaga.

    Si site-ul Stilxxi.ro a inclus in portofoliu produse corporate de lux. „Pana anul acesta am avut o gama mai restransa (cateva zeci de produse), insa am observat ca exista cerere pentru cadourile de lux si in 2007 am ajuns la 1.800 de produse premium“, spune Dacian Dascalu, director general al Stilxxi.ro. Site-ul are in portofoliu genti de piele si curele Versace, Lancetti, Roberto Capucci, ceasuri Balenciaga si stilouri Waterman. „Cel mai ieftin produs cu semnatura celebra este un portmoneu de 20 de euro, iar cele mai scumpe sunt gentile care depasesc 400 de euro“, afirma Dascalu, care spune ca in general sunt cerute fie produsele foarte ieftine, fie cele scumpe. Cea mai mare comanda de produse de lux a fost de 120 de seturi de birou din piele placate cu argint, care costa 200 de euro fiecare, si 800 de port-carti de vizita aurii placate cu mahon.

    Directorul de la ATIP Design spune ca a lucrat cu Relad, Philip Morris, Luxten, McDonald’s sau Microsoft. Distribuitorul de produse farmaceutice Relad a ales pentru angajati niste vaze din sticla dreptunghiulare Philippi Design, „pe care nu le gasesti in magazine“, spune Buiculescu, apreciind ca in general companiile investesc intre 0,1-1% din cifra de afaceri in cadourile corporate.

    Mai nou, chiar si obiectele clasice precum agendele sau pixurile au fost regandite pentru a fi in ton cu tendintele. Producatorul spaniol de papetarie Miquelrius, care are o experienta de 150 de ani pe piata, a apelat la designeri pentru a reinventa produsele proprii. Cele mai cunoscute nume sunt Agatha Ruiz de la Prada (considerata de multi specialisti cel mai mare designer spaniol) si Jordi Labanda, ilustrator de profesie, care mai nou a lansat si o linie proprie de haine. Agendele, caietele si produsele pentru birou decorate cu inimioare, patratele si stelute in culori eclectice, semnate de cei doi designeri, se gasesc incepand de anul trecut si in comert, respectiv in magazinul din Bucuresti detinut de firma Sales Machine International. „Colectiile, care pe langa agende si caiete au tot felul de accesorii (genti, mape, suporturi pentru CD), se schimba in fiecare sezon pentru a reflecta tendintele in moda“, spune Emilia Iordache, managing director al Sales Machine International. De exemplu, tanara de pe coperta carnetelor lui Jordi Labanda este coafata in ton cu tendintele si are la brat cel mai in voga model de geanta, astfel incat sa se stie ca agenda este din colectia noua. Preturile pentru creatiile Agatha Ruiz de la Prada si Jordi incep de la 20 de lei pentru un carnet si pot ajunge la 250 de lei pentru o geanta Jordi.

    Inspirati de cresterea pietei, organizatorii targului de productie publicitara de la Romexpo (19-22 septembrie) i-au provocat anul acesta la un concurs pe producatorii si importatorii de pe piata cadourilor pentru companii. „Sectorul de cadouri corporate s-a dezvoltat foarte mult, am pornit cu 15 firme la prima editie de acum cinci ani, am ajuns acum la 70 de firme, asa ca am ajuns la ideea de a organiza si un concurs pentru firmele inscrise“, spune Camelia Buda, directorul general al Eurexpo, organizatorul targului. Tema concursului a fost alegerea celui mai potrivit cadou pentru un politician, iar propunerile au variat de la o rama foto sau un joc magnetic „Nu te supara, frate“ si pana la un ceas cu schimbator de viteza si cu placute de frana, care avea inscriptionat „La patru ani, aduceti-va aminte ca trebuie sa schimbati viteza“.

  • Un Scooby Doo al scenei hip-hop

    Regula numarul 12 pentru a vinde multe discuri: creeaza o rivalitate – Beatles versus The Stones, Duran Duran versus Spandau Ballet, Blur versus Oasis. E un sfat care i-a permis hip-hop-ului sa prospere. Fondat pe fanfaronada si inchinarea de ode propriei persoane, toate elementele hip-hop-ului incita la concurenta.


    Batalii ale dansatorilor de break, DJ-i care se iau la intrecere, artisti graffiti care-si sterg unii altora „etichetele“ si MC-i care petrec mult timp facand schimb de insulte de genul celor aruncate in curtea scolii. 2Pac si Notorious B.I.G. au dus rivalitatea hip-hop la finalul logic pe care l-ar fi avut in curtea scolii, ucigandu-se, desi aproape fiecare rapper are cate un rival pe care a pus ochii. KRS-One si Marley Marl s-au duelat pe tema adevaratei directii a hip-hop-ului, iar Jay-Z si-a petrecut mare parte a ultimilor ani in conflict cu Naz (se pare ca acum sunt prieteni – ce frumos!).


    Cazul de rivalitate hip-hop probabil cel mai recent si mai cunoscut este cel al artistilor 50 Cent si Kanye West. Toate ar fi fost bune si frumoase daca acestia si-ar fi mentinut rivalitatea la nivelul unei simple laudarosenii de genul „tatal meu e mai puternic decat tatal tau“, insa 50 Cent (Fitty pentru prieteni) s-a pripit sa anunte ca se va retrage din industria muzicala daca albumul sau, „Curtis“, nu se va vinde in mai multe exemplare decat cel al lui Kanye, „Graduation“. Amandoua albumele au fost lansate intr-o zi mai degraba de rau augur, 11 septembrie, iar la momentul scrierii acestui articol sunt disponibile si rezultatele oficiale, care aduc vesti proaste pentru fanii lui Fitty.


    „Graduation“ s-a vandut cu 38% mai bine decat „Curtis“  in SUA,  depasind un milion de exemplare in numai o saptamana, dar putina lume se asteapta ca Fitty sa se tina de cuvant. De fapt, se pare ca va face ceea ce ar face orice scolar in aceeasi situatie, adica se va bosumfla zdravan. Fitty si-a anulat deja un scurt turneu prin Europa si o aparitie la premiile MOBO. Lasand vanzarile si publicitatea deoparte, cum sunt totusi cele doua albume?


    In coltul albastru il avem pe Fitty. In ciuda faptului ca reprezinta tot ce e putred in hip-hop-ul modern, e usor sa te lasi sedus de el. E ultramisogin, ultraviolent, glorifica traficul de droguri si materialismul superficial, dar in fond acestea sunt, cu siguranta, motivele pentru care vinde atatea discuri. 50 Cent isi petrece timpul castigand milioane, distribuind droguri, ucigand oameni, culcandu-se cu milioane de femei, fugind de politisti… de parca ar trai intr-o lume fantastica din visul unui baiat antisocial de 13 ani, obsedat de jocuri pentru computer de tip Vice City. Teatrul pe care-l face – si chiar este vorba de teatru curat – e motivul pentru care ii cumparam discurile.


    Ritmurile lui Fitty, ultraminimaliste, cromate si ascutite ca lama unui cutit, completeaza perfect mitologia sa personala. Sunt echivalentul auditiv al unei perechi de adidasi placati cu otel si se vad cel mai bine in hituri cum ar fi „In da Club“ si „P.I.M.P“. Totusi, pe „Curtis“, cel de-al treilea sau album, totul incepe sa sune deja un pic ruginit.


    Cea mai buna piesa a albumului, terifiant de agresivul single „I Get Money“, reuseste si ea sa arate cat de obositor a devenit Fitty de la o vreme incoace. Exista totusi o limita in a canta rap despre cat de bun esti, iar el pare sa fi ajuns la fundul sacului. Incepe piesa cantand despre vanzarea companiei sale producatoare de bauturi racoritoare (da, chiar detine actiuni la un producator de bauturi racoritoare) pentru 4,1 miliarde de dolari, ceea ce-l face sa semene a om de afaceri in costum cenusiu cuprins de criza varstei mijlocii si disperat sa-si impresioneze partenera. Iar partea de rap despre cavalerismul sau in raport cu ideea de paternitate pare plictisitoare si nu socanta („O sa semnez cecul pentru banii de intretinere a copilului inainte ca el sa se nasca“ e mesajul sau).


    De cealalta parte, in coltul rosu, il avem pe Kanye. La o prima vedere, pare sa rivalizeze chiar si cu Fitty in materie de orgoliu. El este omul care a intrerupt o ceremonie de decernare a premiilor MTV atunci cand n-a castigat trofeul pentru cel mai bun videoclip, afirmand: „Trebuie sa castig. Premiul isi pierde din valoare daca nu castig eu“. Totusi, nesiguranta lui Kanye este un subiect la fel de frecvent al pieselor sale ca si (feluritele) sale talente. Pe albumul de debut face cateva comentarii pline de miez despre modul in care negrii de succes se folosesc de aur si bijuterii ca sa mascheze un respect de sine cronic de scazut – subiect pe care cu greu ti l-ai imagina pe Fitty capabil sa-l inteleaga fara o ilustratie stil desen animat si fara creioanele de colorat langa el.


    Diferenta dintre cele doua albume se poate reduce la lista de inregistrari din care imprumuta scurte fragmente. Kanye imprumuta de la virtuozi ai jazz-ului ca Steely Dan, avangardisti krautrock cum ar fi Can si marele Labi Siffre. 50 Cent, pe de alta parte, imprumuta bucati din (jur ca nu inventez) laitmotivul Scooby Doo. Cam ca aventurile lui Shaggy si Scooby, si „Curtis“ este aceeasi poveste plina de sabloane, la care s-a schimbat doar ambalajul de prea multe ori ca sa mai aduca, fie si vag, a divertisment.

     

    In romaneste de Loredana FrATilA-Cristescu

  • Asa suna muzica astrelor

    Cu circa o luna in urma (mai precis pe 23 august), Brian May, chitaristul trupei Queen, a devenit doctor in astrofizica la 60 de ani. In 1974 isi incepuse constiincios redactarea tezei „Viteza radiala in norii de pulbere zodiacala“, insa succesul grupului condus de Freddie Mercury l-a deturnat de la studiu.

    Anul trecut, Brian May a publicat un volum despre Big Bang si despre istoria universului, rod al unor convorbiri sustinute de circa doi ani cu Sir Patrick Moore (membru al Societatii Regale de Astronomie din Londra; din 1957 realizeaza emisiunea „The Sky at Night“ la BBC) si Chris Lintott (membru al Societatii Regale de Astronomie; coprezentator al emisiunii „The Sky at Night“ din 2000). Volumul „Bang!“ a fost nominalizat la premiile Societatii Regale la sectiunea Carte Stiintifica si a vazut, iata, lumina tiparului si in Romania, la jumatatea lunii trecute.

     

    Ipoteza asupra careia cei trei cad de acord, pe urmele lui Einstein si ale lui Stephen Hawking (ca sa nu evocam decat doua nume celebre dintre sutele care au concurat la articularea acestei teorii), este ca Universul s-a nascut printr-o explozie numita Big Bang, care s-a produs in urma cu aproximativ 13,7 miliarde de ani, intr-o miliardime de secunda, la o temperatura de un miliard de grade Celsius. La inceput infinit de mic, Universul s-a extins rapid; autorii explica modul cum s-au intamplat toate acestea, din momentul in care au aparut timpul si spatiul la formarea primelor stele, galaxii si planete si pana la aparitia fiintelor umane, apoi se lanseaza in previziuni despre destinul Universului in viitorul indepartat. Povestea este spusa intr-un limbaj simplu, in ordinea cronologica a evenimentelor (Atractia cerurilor; Geneza; Si atunci s-a facut lumina; Universul in evolutie; Stele si planete; Aparitia vietii, Spre viitor; Sfarsitul Universului) si fara a folosi calcule matematice.

     

    Sunt lucruri pe care orice om scolit le cunoaste in buna masura, dar care, in spatiul acestui volum, capata o limpezime sporita. E interesant de notat ca volumul are anexat la final un ghid de astronomie practica, o antologie de biografii ale unor personalitati din domeniul astronomiei si astrofizicii, o cronologie a universului si un foarte util glosar. Adaugand la toate acestea spectacolul de inalta calitate al fotografiilor, putem spune ca ne aflam in fata unui adevarat eveniment editorial si tipografic.

     

    Brian May, Patrick Moore, Chris Lintott, „Bang! Istoria completa a universului“,

    Editura RAO, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    A doua Apocalipsa

     

    Pentru canadianul Richard Scott Bakker, scrisul a fost la inceput doar un hobby, o metoda de a se destinde atunci cand invatatura il coplesea. Dupa ce, impins de la spate de catre un prieten, a trimis romanul fantasy „La inceput a fost intunericul“ unui agent literar newyorkez, a avut surpriza sa constate ca, in cel mai scurt timp, acesta l-a vandut editurii Penguin. Ulterior s-a apucat de literatura cu norma intreaga si a continuat saga „Printul Nimicului“, inceputa sub atat de bune auspicii, cu alte doua volume, „Profetul razboinic“ si „Gandul cu o mie de fete“. Mergand pe fagasul imaginatiei dezlantuite, prezentul roman descrie o lume aflata la 2.000 de ani dupa Apocalipsa, atunci cand non-zeul Mog a coborat printre oameni. Astazi, haosul se intrevede din nou. Maithanet, seful suprem al castei celor O Mie de Temple, declanseaza Razboiul Sfant impotriva seniorilor Fanim, stapanii orasului sacru Shimeh. In mijlocul agitatiei, Achmian, un vrajitor-spion, este trimis in misiune ca sa afle ce a pus la cale Maithanet si afla ca o stranie creatura va fi cea mai importanta piesa a acestei cruciade tarzii.

     

    R. Scott Bakker, „La inceput a fost intunericul“,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2007

     

     

    Japonia, un pic mai aproape

     

    Pentru oamenii de afaceri romani, pentru care spatiul nipon poate fi un taram al fagaduintei, dar si pentru turistii din ce in ce mai numerosi care viziteaza arhipelagul Soarelui Rasare, din Hokkaido pana in Okinawa, recent publicatul dictionar japonez-roman reprezinta un util instrument de lucru. Se spune adesea ca limba japoneza este cea mai dificila. Sigur este ca pentru vorbitorii celor mai multe limbi de pe glob, japoneza nu este usoara. Fondul lexical al dictionarului de fata este indeajuns de bogat si de dens pentru a satisface exigentele unei conversatii nuantate. Cuvintele japoneze au fost transcrise dupa notatia romaji, care, in esenta, reproduce in litere latine exprimarea fonetica a cuvintelor japoneze.

     

    Octavian Simu, „Dictionar roman-japonez“,

    Editura Lucman, Bucuresti, 2007

  • Cum tragi pe sfoara bursa

    Anul acesta, recordul de amenzi date la bursa pentru manipularea pietei a fost batut de mai multe ori: o firma de brokeraj, un investitor privat si, mai nou, compania Cocor SA au primit sanctiuni pentru modificarea artificiala a pretului actiunilor.

     

    Suspiciuni exista si in alte cazuri, desi autoritatile declara ca tin situatia sub control. Se intetesc oare tentativele de frauda la bursa?

     

    La inceputul lunii septembrie, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) l-a sanctionat pe investitorul Adrian Andrici cu 268.000 de euro, stabilind ca acesta a fixat cotatii artificiale la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) ca sa castige la Bursa de la Sibiu. Cum preturile de la Sibiu se bazeaza pe cotatiile de la Bucuresti, se pot face tranzactii in pierdere la BVB pentru a castiga din contractele sibiene.

     

    Cum a procedat practic Andrici? Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) tranzactioneaza contracte futures, prin care se pot cumpara sau vinde produse la un pret stabilit la incheierea contractului, cu executarea la o data ulterioara. Spre exemplu, un importator incheie un contract de achizitie pentru o anumita marfa, ce va trebui achitata in euro la data receptionarii transportului, sa zicem peste o luna. Cum intre data incheierii contractului si executarea lui este o distanta de 31 de zile, cursul euro/leu poate suferi modificari majore, iar importatorul risca sa piarda tot profitul daca valuta se scumpeste. Pentru a-si acoperi riscul, incheie un contract cu un vanzator de euro, stabilind un curs euro/leu avantajos. Chiar daca euro va creste, importatorul va cumpara valuta si, implicit, marfa la un pret avantajos. De partea cealalta, daca euro se ieftineste, importatorul va pierde, dar esentiale raman acoperirea riscului si profitul din importul realizat.

     

    Astfel de contracte, denumite instrumente financiare derivate, se realizeaza si cu actiuni ale companiilor sau indici bursieri, exact pe acelasi principiu. Si implicit, aceasta piata este atractiva pentru speculatorii care astfel pot obtine profit indiferent de trendul pietei. Investitorii pot castiga si din scaderea cotatiei (operatiune denumita short) la fel de bine ca in cea in care pretul creste (cunoscuta ca pozitie long). In Romania, asemenea tranzactii se realizeaza in principal la bursa sibiana, la BVB fiind introdusa tranzactionarea cu futures pe indicele BET doar de la inceputul lunii septembrie. Importanta indicilor futures vine din estimarea cresterii sau scaderii pietei. Operatiunile de la Sibiu efectuate cu actiuni ale companiilor au ca pret de referinta cotatia de la BVB, iar profitul sau pierderea de la data scadentei sunt date de cotatia titlului din sedinta respectiva. Practic, cine gaseste o modalitate de manipulare a cotatiei de la Bucuresti poate castiga la Sibiu.

     

    Adrian Andrici, unul dintre cei mai bogati investitori privati de pe piata noastra de capital, a fost sanctionat pentru manipularea cotatiilor de pe piata principala a BVB pentru a influenta piata futures de la Sibiu. Investitorul avea pozitii deschise la bursa sibiana, pe titlurile Petrom (tranzactionat cu simbolul SNP) si Rompetrol (simbol RRC), scadente la 31 martie 2006. In urma anchetei, CNVM a stabilit ca tranzactiile incheiate la BVB au creat cotatii artificiale ale respectivelor actiuni, cotatii de pe urma carora investitorul a castigat la Sibiu. In ultimele secunde ale ultimului minut de tranzactionare din 31 martie, pretul actiunilor SNP a scazut brusc de la 0,5800 lei la 0,5650 lei, pret la care s-a inchis sedinta, iar in acelasi timp pretul actiunilor RRC a urcat brusc de la 0,0880 lei la 0,0909 lei, spune CNVM. Tranzactiile au fost intermediate de societatea de brokeraj Swiss Capital, la ordinele lui Adrian Andrici.

     

    Chestionat de CNVM, Andrici a declarat ca operatiunile au fost menite sa indrepte o greseala a brokerului, care mai devreme in acea zi a cumparat SNP in loc de RRC. Actiunile SNP, vandute sub pretul pietei, au dus la o pierdere de 12.600 lei. Titlurile RRC au fost cumparate, deci nu se poate vorbi de pierdere pana la vanzarea lor. Insa pretul la care a tranzactionat investitorul a fost cel cu care s-a incheiat sesiunea, iar la bursa sibiana au fost luate in considerare la scadenta contractelor cu cele doua titluri. La bursa din Sibiu, Andrici avea deschise mai multe pozitii ajunse la scadenta: de cumparare la RRC si de vanzare la SNP. Daca scadenta ar fi fost realizata cu cotatiile medii ale sedintei BVB, investitorul ar fi castigat aproape 650.000 de lei (185.000 de euro) la SNP si ar fi pierdut 350.000 de lei (100.000 de euro) la RRC. In urma modificarii cotatiilor de la Bucuresti, unde investitorul a avut un minus de 12.600 de lei, castigul din derivatele SNP a crescut la aproape 850.000 de lei (245.000 de euro), iar pierderea RRC s-a redus la 300.000 de lei (85.000 de euro). Mai exact, Andrici a sacrificat 12.000 de lei pentru a castiga circa 300.000 de lei.

     

    „Ordonanta CNVM constituie un grav atentat la dreptul investitorilor de dispozitie asupra actiunilor“, a declarat Adrian Andrici, care a adaugat ca nu exista texte legale care interzic investitorilor cu pozitii deschise pe piata derivatelor sa vanda sau sa cumpere titluri pe piata principala a BVB. De altfel, investitorul a deschis proces impotriva Comisiei. Insa sanctiunea a putut fi data pentru tranzactionarea in ultimele secunde ale sedintei. Un caz asemanator s-a petrecut anul trecut in SUA, unde brokerul Daniel Calugar, de origine romana, a platit 153 de milioane de dolari (120 de milioane de euro) ca penalitati pentru „late trading“, adica plasarea ilegala de ordine de tranzactionare dupa inchiderea pietei de operatiuni. Brokerul putea astfel anticipa valoarea de a doua zi a titlurilor, calculata dupa pretul de inchidere din ziua anterioara.

    Pentru cresterea artificiala a cotatiilor a fost sanctionata, la inceputul anului, si societatea de brokeraj Mobinvest Oradea. Majorarea artificiala a pretului unei actiuni se poate face prin tranzactionarea repetata la cotatii peste valoarea pietei. Practic, se poate tranzactiona in pierdere pana la o anumita valoare, moment in care alti investitori cred ca trendul crescator este sustenabil. Atunci cand sustinerea artificiala dispare, cotatia se prabuseste. Dar cel care a ridicat intentionat pretul a vandut deja tot ce detinea la emitentul respectiv. Acesta a fost cazul actiunilor producatorului de ingrasaminte Amonil Slobozia. In ciuda faptului ca societatea isi incetase productia si disponibilizase mare parte din personal, cotatia titlurilor a crescut cu peste 100% in perioada noiembrie-decembrie 2006, pentru ca apoi, la scurt timp, cotatia sa cada la jumatate.

     

    Ancheta CNVM a stabilit ca mai mult de jumatate din tranzactiile cu titluri Amonil au fost efectuate de Mobinvest Oradea, societate de brokeraj care detinea un pachet de 20% din actiunile societatii. Amenda s-a ridicat la 1,1 milioane de lei (circa 330.000 de euro), reprezentand jumatate din valoarea totala a tranzactiilor cu titluri Amonil. „Astfel de cazuri sunt din ce in ce mai rare la noi. Pe langa brokeri, chiar si investitorii privati au capatat destula experienta pentru a verifica analizele fundamentale inainte de intrarea pe un emitent cu cotatii umflate artificial“, spune Adrian Simionescu, director general al Finans Securities. Cazurile cele mai raspandite de manipulare se bazeaza, insa, pe ascunderea, distorsionarea sau traficarea de informatii. Cel mai celebru exemplu de mistificare a rezultatelor financiare este cel al companiei energetice americane Enron. Societatea ascundea pierderile trecandu-le in contul unor companii offshore si raporta profituri. In 2001, cand activitatea nu a mai putut fi sustinuta din cauza pierderilor si s-a ajuns la faliment, pretul actiunilor a scazut de la 90 de dolari la cateva zeci de centi.

     

    La noi, cel mai cunoscut caz in care au existat suspiciuni legate de traficul de informatii se leaga de numele Rompetrol. CNVM a anchetat mai intai cazul din 2004, de la lansarea pe bursa a Rompetrol Rafinare, cand o crestere spectaculoasa a actiunilor intr-o saptamana a permis acumularea unor castiguri importante de catre anumiti actionari, printre care cativa politicieni, pe baza exploatarii unor informatii necunoscute de restul pietei („insider trading“). In urma anchetei a primit amenda de 50 de milioane de lei vechi (1.500 de euro) doar societatea de brokeraj Alpha Finance, prin care s-au derulat cele mai multe din tranzactii. Mai nou, in august, cand KazMunaiGas a cumparat Rompetrol, conducerea companiei a fost acuzata ca nu a anuntat Bursa de la Bucuresti despre vanzare inainte de publicarea informatiei in presa, ceea ce a permis ca actiunile sa fie tranzactionate timp de 20 de minute cu cresteri spectaculoase. In mod normal, titlurile grupului Rompetrol trebuia sa fie suspendate de la tranzactionare pana la sedinta urmatoare, iar comunicatul privind vanzarea trebuia publicat prima oara pe pagina de internet a BVB. In acest caz, manipularea a ramas doar o suspiciune, deoarece ancheta a aratat ca intarzierea informarii BVB a fost doar o eroare neintentionata.

     

    Ultimul caz in care s-a vorbit de „insider trading“ a fost cel al companiei Cocor SA, amendata saptamana trecuta cu 1,01 milioane de lei (300.000 de euro) pentru tranzactiile cu actiuni SIF Transilvania din 24-31 mai, despre care CNVM a stabilit ca s-au realizat pe baza de informatii privilegiate. Este vorba de faptul ca in acea perioada, Cocor a cumparat actiuni ieftine ale SIF Transilvania, dupa ce a cerut Tribunalului Brasov anularea majorarii de capital a SIF cu actiuni gratuite, aprobata de actionarii acesteia in aprilie. Cocor a inaintat cererea la tribunal la 25 mai, dar nu a anuntat public faptul decat la 31 mai; dupa acest anunt, cotatiile au crescut cu 38% intr-o luna, in virtutea logicii ca o eventuala anulare a majorarii de capital ar fi impins in sus cursul actiunilor. Cocor a contestat amenda, declarand ca solicitatea la tribunal a fost un act „serios si legitim si nu a avut drept scop sau efect specularea cotatiei SIF Transilvania“. Valoarea amenzii date Cocor inseamna jumatate din valoarea cumpararilor de actiuni facute de companie in perioada respectiva.

     

    In ciuda valorii unor astfel de sanctiuni, pe piata noastra de capital, sanctiunile sunt pana in prezent putine, in ciuda suspiciunilor asupra unor operatiuni sau tranzactii. „In afara de cazurile finalizate si date publicitatii, despre orice alta ancheta a Directiei de Supraveghere din cadrul Comisiei nu se pot oferi informatii pana la definitivarea ei“, declara Luminita Ciocan, director al Directiei de Relatii Publice a CNVM. In ceea ce priveste eventualele posibilitati de fraudare din partea investitorilor sau brokerilor, Sergiu Ovidiu Pop, presedintele Depozitarului Central, a declarat ca „in situatia actuala, in care comisarii CNVM sunt reautorizati la fiecare trei luni, pot spune ca si-au facut treaba foarte bine. Nu este usor sa analizezi fiecare tranzactie in parte, de la fiecare institutie implicata, din cauza aceasta a si durat atat de mult in cazul Andrici. Dar fraudele sunt identificate pana la urma“.

     

    Totusi, sub acoperirea anonimatului, brokerii declara ca fraude cu informatii din interior s-au facut si se pot face relativ usor. Institutiile autorizate sa efectueze tranzactii pe piata bursiera, adica societatile de valori mobiliare, au informatii directe despre intentiile de cumparare ale fondurilor de investitii. Un fond de investitii poate cere societatii de brokeraj cu care lucreaza sa ii cumpere actiuni in valoare de un milion de euro ale unei companii listate. De obicei, intrarile fondurilor mari pe o piata de capital se fac prin cumpararea titlurilor unor companii bine cotate si cu capitalizare majora – asa cum au procedat, de pilda, fondurile Julius Baer, care au decis sa investeasca pe termen lung in piata de capital autohtona si au achizitionat titluri SNP Petrom in valoare de circa 100 de milioane de euro. Cand astfel de fonduri vor sa detina o anumita actiune, vor efectua tranzactii mici ca valoare, pana cand vor atinge suma dorita. Tentativa de preluare direct din piata a unui pachet mare de actiuni printr-o singura operatiune ar destabiliza cotatiile, iar fondul nu si-ar atinge scopul decat cu un pret crescut.

     

    Daca traderul care plaseaza ordinele de cumparare doreste sa profite, poate aranja cu un alt trader, de la o alta companie, sa „lucreze“ tranzactiile. Practic, orice ordin de cumparare plasat in numele fondului va gasi un concurent cu un pret mai mare, pentru a nu-si gasi vanzator. In cele din urma, actiunile vor fi cumparate de la brokerul „partener“. Zilnic, o actiune lichida (cu volum mare de tranzactionare) poate inregistra variatii de trei-patru procente sau chiar mai mult, iar un profit de circa 40.000 de euro pentru fiecare milion de euro tranzactionat (indiferent daca este cumparare sau vanzare) poate insemna foarte mult intr-o perioada mai lunga de timp.

     

    In timp ce unii brokeri declara ca o astfel de situatie a avut loc in mod real, majoritatea nu comenteaza. „Discutia despre acest gen de frauda a avut loc si anul trecut. Dar nu s-a dovedit nimic si, mai ales, nimeni nu a reclamat nimic“, spune Ovidiu Sergiu Pop. Mai mult, conform presedintelui Depozitarului Central, societatile mari de brokeraj, care intermediaza fondurile de investitii, cauta ajutor la societati mai mici, cu brokeri disponibili. „Atunci cand au de cumparat multe pachete mici de actiuni, societatile mari cer, uneori, altor societati respectivele actiuni, oferindu-le un pret fix. Nu stiu cat de normala este aceasta practica, dar poate fi intalnita si pe pietele internationale“, explica Pop.

  • Capete de acuzare

    Reglementarile europene pe baza carora CNVM a elaborat propriul ghid privind operatiunile care pot fi considerate manipulare a pietei de capital merg in trei directii principale.

     

    1) Cazul cand doua sau mai multe persoane actioneaza in mod concertat pentru a-si asigura o pozitie dominanta asupra ofertei sau cererii unui instrument financiar, efectul fiind stabilirea artificiala a pretului actiunii.


    2) Situatia in care sunt tranzactionate titluri in momentul inchiderii sedintei, pentru a induce in eroare investitorii care actioneaza pe baza cursului de inchidere.


    3) Traficul de informatii.

  • Romania dreamin’ (in sfarsit)

    Desi s-au nascut ca firme de apartament sau in birouri improvizate, pentru cateva start-up-uri romanesti din IT masura succesului se numeste Nasdaq sau chiar numarul unu mondial. Pentru ele, Romania e prea mica.


    Radu Georgescu, presedintele grupului de software si servicii Gecad, relateaza o discutie pe care a purtat-o in Statele Unite cu al treilea oficial din ierarhia companiei americane Oracle. Omul cu functia de senior vicepresident al Oracle, informat de originea romana a lui Georgescu, si-a aratat placerea de a intalni o persoana din tara de unde provine „cel mai tare editor XML din lume“. Cu aceasta ocazie a aflat pentru prima oara seful Gecad – si probabil este printre putinii romani care stiu – despre compania craioveana SyncroSoft si al lor produs OxygenXML pentru realizarea fisierelor in limbajul de programare XML.


    SyncroSoft este aproape necunoscuta in Romania. O singura companie din tara, Elpreco SA, ii foloseste programul, si nu a avut vreo aparitie in presa romaneasca. „Nu vad ce beneficii ne-ar aduce prezenta in presa. Noi avem clienti la o alta scala“, spune Stefan Vasile, unul dintre fondatorii companiei. Clientii la care face trimitere Vasile sunt mari companii din topul Fortune 500 ca Ericsson, VeriSign, HP, Sony sau Toshiba. Tinand cont ca activeaza pe o nisa, chiar daca este probabil cel mai bun editor XML din lume, firma craioveana este in continuare o afacere mica, iar cifra de afaceri a fost in 2005, ultimul an afisat de datele Ministerului de Finante, de 3,1 milioane de lei.


    Ca si SyncroSoft, ce are in continuare sediul in Craiova, la fel ca la infiintare, afacerilor din domeniul software sau al aplicatiilor online le e la fel de usor de depasit granitele geografice. In IT, ambitiile regionale lasa de multe ori direct locul celor globale. Grupul Gecad este un bun exemplu, fiind acum un incubator de start-up-uri aflate in diverse stadii de dezvoltare.     Axigen este producatorul unui server de e-mail pentru companii, Avangate este un sistem de vanzare online de software, iar ePayment este o platforma de tranzactii online. Un alt produs, Sentinet, e pozitionat in domeniul securitatii datelor companiilor. Exceptand ePayment, produs destinat strict magazinelor online din Romania, toate celelalte sunt produse sau companii cu obiective globale.


    Iar afacerile in care este implicat Radu Georgescu si care tintesc piete straine nu se limiteaza doar la companii din grupul Gecad. Un proiect care se lanseaza in aceasta saptamana si care vrea sa produca o revolutie in felul in care oamenii folosesc blogurile este girat de Georgescu, ca actionar si ambasador.     Start-up-ul in cauza, I’deea Productions, il are ca actionar majoritar pe Adrian Mihaltianu, fost om de marketing in Gecad, ce are acum cateva proiecte online in Romania, dintre care site-ul drive-test.ro este cel mai important. Acum, Mihaltianu e la primul proiect destinat pietei externe. Impreuna cu studioul de web design MB Dragan, care detine 40%, a format un joint-venture si impreuna au realizat o aplicatie web numita Blogzoner.


    Ce aduce nou aceasta? Faptul ca orice scriitor de blog isi poate crea cont pe aceasta aplicatie de management al blogurilor, ce permite pozitionarea pe harta a locului unde se afla autorul lui. „Fenomenul online face legatura intre anonimi care de multe ori raman anonimi in spatele nick-ului“, puncteaza Adrian Mihaltianu unul din neajunsurile conceptului actual de blog. „Exista insa o problema de socializare chiar cu vecinii. Conceptul de «social network in the hood» este non-existent.“ Pana saptamana aceasta. Pe Blogzoner poate fi ales un loc pe harta lumii afisata de Google Maps ca spatiu de unde este scris blogul. Un steag pe harta marcheaza originea unui scriitor de blog. El si toti cei care folosesc Blogzoner vor putea apoi gasi alti bloggeri din aceeasi tara, oras sau cartier pentru a comunica sau doar a trage cu ochiul la articolele lor.


    Un alt scop in care poate fi folosit este cel turistic – atunci cand cineva vrea sa stie mai multe chiar de la un localnic cu aceleasi preocupari si interese despre un loc pe care urmeaza sa-l viziteze. Filtrul de pe Blogzoner poate fi setat, de exemplu, sa afiseze persoanele care locuiesc intr-un anumit cartier din New Jersey si care au fotografia drept pasiune. Sau poate fi folosit in scopuri de marketing. O companie care pregateste lansarea unui produs intr-o alta tara poate afla mult mai simplu cu ce bloggeri poate comunica, cei interesati de subiectul lansarii si care ulterior ar putea promova acel produs. Tot aceasta interfata permite comunicarea prin e-mail direct din site cu o alta persoana cu cont pe Blogzoner. „E un lucru care trebuia facut de multa vreme si avem norocul sa fim noi primii care o facem“, spune Mihai Dragan, liderul firmei de web design.


    Cei implicati in proiect spun rezervati ca prefera sa astepte finalul primei luni de dupa lansare pentru     a-si pondera asteptarile. O estimare rezervata este cifra de 20.000 de utilizatori pana la sfarsitul anului viitor – o masa de utilizatori-scriitori care ar putea aduna audiente de 2.000-3.000 de ori mai mari. Si aici apare elementul monetizabil, un sistem de publicitate gandit de cei doi coordonatori care aduce advertiserilor tintirea demografica foarte exacta folosind influenta bloggerilor in reteaua sociala/geografica din care fac parte. Veniturile se vor imparti intre proprietarii Blogzoner si cei ai blogurilor inscrise.


    Un element nou va fi pana si procesul de lansare de pe 1 octombrie. Cei mai multi dintre romanii care lucreaza in strainatate in mari companii IT vor primi informari despre aplicatia lansata, pentru a raspandi vestea. „Lansarea se va face pe toate canalele, folosind expati romani. Oameni care sunt buni la Google, la Microsoft si pe care vrem sa-i facem sa vorbeasca despre Blogzoner. Avem deja promisiuni si de la bloguri mari, cum ar fi Techcrunch“, spune Adrian Mihaltianu.


    Domeniul aplicatiilor online i-a tentat si pe clujenii care detin portalul de clipuri video Trilulilu.ro. Sergiu Biris si Andrei Dunca s-au asociat recent cu un om de afaceri din Marea Britanie, lansand compania si produsul LiveRail, un sistem care insereaza publicitate contextuala in clipurile video. Momentan, compania cu sediul la Londra se afla in discutii cu mai multi producatori de continut online si portaluri video care ar putea alege sa foloseasca LiveRail pentru a obtine bani din publicitate. „Rivalii directi ar fi Videoegg si Scanscout. Ar fi interesanta si pozitia Google in momentul cand vor lansa si ei ceva de genul acesta. Vrem sa fim primii in cota de piata, iar financiar… pot spune ca suntem optimisti. Piata e foarte valoroasa si e in mare crestere, deci avem convingerea ca LiveRail poate fi un business profitabil“, declara Andrei Dunca, unul dintre asociati.


    Un alt start-up, dar cu mai multe produse va aduce probabil la inceputul anului viitor primul nume romanesc pe Nasdaq. FighterSoft Multimedia a adus primul program de streaming video, deci televiziune online, cand abia incepuse sa se vorbeasca despre televiziunea digitala. O versiune imbunatatita a lui se numeste acum Star Media Center si permite transmiterea, de exemplu, a unui meci de catre un spectator aflat in tribune, care filmeaza cu telefonul, respectiv receptionarea in direct de catre alte persoane aflate la calculator sau pe ecranele telefoanelor mobile. Toate acestea pe orice tip de conexiune mobila, inclusiv cea mai putin performanta, GPRS, la o calitate buna a imaginii. O alta aplicatie, ShareMobile, e numita de cei doi tineri de 23 de ani de la FighterSoft drept primul YouTube pentru telefoanele mobile.


    Dar cea mai spectaculoasa aplicatie este Mobile Tracking System (MTS), un program complex care se poate instala pe telefoanele mobile cu sistem de operare Windows Mobile si care combina social networking-ul cu GPS-ul. Insa MTS nu foloseste satelitii care graviteaza in jurul Pamantului pentru a detecta pozitia (GPS), ci antenele folosite de operatorii de telefonie mobila. Una dintre functiile programului permite afisarea pe mobil a pozitiei ocupate de alti prieteni care folosesc MTS. Daca se afla chiar in vecinatate, printr-o alta functie a programului poate fi trimis un SMS, MMS sau e-mail pentru a-i propune un loc de intalnire. Totul folosind reteaua de date GPRS, EDGE sau 3G a oricarui operator GSM din lume. Si chiar si cu cel mai ieftin abonament lunar pentru transfer de date, de aproximativ 3 euro in Romania.     Cei doi antreprenori spun ca traficul de date obtinut cu doar 3 euro este suficient pentru a trimite, de exemplu, un miliard de mesaje SMS.


    „Imi aduc aminte ca la inceput aveam o Supernova albastra cu care n-am vrut sa ratam ocazia de a ne face publicitate. Asa ca am scris pe masina «streaming video», «tracking flota de masini», «advertising telemarketing» si «gestiune primara». La primele trei lucram cel mai mult, dar doar ultima ne aducea vreun venit“, rememoreaza Orlando Matei, chief technical officer al FighterSoft.     Acum, primele trei idei vor face si ele bani. Un comunicat de presa din 23 august al companiei americane DigiCurve, listata pe Nasdaq, anunta preluarea drepturilor intelectuale asupra mai multor patente ale firmei romanesti, iar un altul din ziua urmatoare – faptul ca va fi pusa in discutie intr-o sedinta de consiliu schimbarea numelui DigiCurve in FighterSoft.


    Comunicatele de presa veneau dupa o saptamana de negocieri intre cei doi romani si americanii de la DigiCurve, petrecute la Bangkok, in Thailanda. Partile s-au inteles, asa ca in prezent actiunile Digicurve au fost oprite de la tranzactionare si compania urmeaza sa anunte noua componenta a actionariatului. Capitalizarea bursiera a companiei a fost „inghetata“ la 900 de milioane de dolari. „Partea care ne-a interesat pe noi a fost componenta de actiuni, cash-ul se face ulterior oricum“, spune Andrei Iftimie, directorul general al FighterSoft, fara a da mai multe detalii. Doar de acum inainte firma celor doi va incepe sa inregistreze venituri. Planurile sunt de a pastra aplicatiile gratuite, dar de a servi reclame celor care le folosesc. In cei doi ani de cand a aparut acest start-up, aplicatia Star Media Center a fost descarcata de cinci milioane de persoane din toata lumea, iar Mobile Tracking System – de un milion de oameni din 35 de tari, care folosesc 127 de operatori diferiti de telefonie mobila.


    FighterSoft este doar pe jumatate un start-up de succes. Dar contractul cu compania americana le da celor doi antreprenori confortul de a putea privi in timp inapoi ca la vremuri grele trecute. Si vorbesc in special de aventurile financiare prin care au trecut pentru a putea merge mai departe, de faptul ca le-a fost imposibil sa gaseasca un investitor aici in Romania sau in Europa si de faptul ca in Statele Unite totul decurge mai rapid (dovada – contractul semnat in mai putin de doua saptamani) si de lipsa de incredere pe care o inspira in general tinerii de varsta lor.


    Radu Georgescu are un punct de vedere usor diferit, pe care si-l expune ca de pe un slide al unei prezentari imaginare. „In companiile din Statele Unite din domeniul IT exista recunoscuta in mod formal notiunea de networking si antreprenorii sunt la fel de rupti in coate ca si cei din Romania. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, presedintele IBM, chiar daca este acolo in cladirea vecina cu tine, te primeste la fel de greu ca atunci cand esti in Romania“, spune Georgescu. Despre mediul antreprenorial in general, tonul e neutru. „Cred ca: a) Romania nu este mediul perfect pentru dezvoltarea unui start-up in domeniul IT. Dar este unul din mediile bune; b) conteaza mai putin, in opinia mea, de unde se intampla un start-up. Un start-up bun poate sa izbucneasca de oriunde.“


    In acelasi principiu au crezut si cei de la Universitatea Politehnica Timisoara, care cu sprijinul unui ONG din Germania au pus la dispozitie o cladire drept spatiu de birouri pentru afaceri aflate la inceput de drum (it-incubator.ro). Chiria pentru un birou standard de 20 de metri patrati este de 80 de euro pe luna, pret in care sunt incluse utilitatile, accesul la internet si diverse traininguri. Orice firma nou-infiintata se poate stabili aici, cu conditia sa prezinte un plan de afaceri. In momentul cand una dintre firmele de aici se dezvolta accelerat, poate fi nevoita sa plece in mod natural, din cauza spatiului limitat sau chiar sa fie „evacuata“ daca depaseste o cifra de afaceri de 100.000 de euro pe an. „Am dezvoltat aici o pepiniera de start-up-uri, unele din ele sfarsesc in esec, altele ajung sa lucreze cu mari companii straine. Una din cele pe care le gazduim acum, de exemplu, lucreaza pentru Belgacom, cel mai mare operator de telecomunicatii din Belgia“, spune Radu Ticiu, coordonatorul programului Incubatorul de Afaceri Software Timisoara.


    Cu toate acestea, Ticiu recunoaste ca spatiul este momentan suficient si nu este asaltat de cereri de gazduire.     E ceea ce punctau si cei doi fondatori ai FighterSoft, aducandu-si aminte de vizita de acum cativa ani a lui Craig Barrett, presedinte al Intel pana in 2005, la Facultatea de Telecomunicatii din Bucuresti. La intrebarea acestuia cu privire la numarul celor prezenti care aveau o firma, din cei 500 de studenti, fondatorii FighterSoft au fost singurii cu mana ridicata. „Atata vreme cat antreprenorii nu sunt in stare sa scoata banii de la un investitor inseamna nu ca nu sunt bani, ci ca nu sunt buni antreprenori. Pentru ca un om cu bani care isi doreste sa faca «angel investment» ridica cat mai multe bariere in fata potentialilor antreprenori, astfel incat daca oamenii aceia sunt in stare sa treaca de bariere, asta inseamna ca au trecut de un prim examen“, isi explica Radu Georgescu filozofia. Patru antreprenori l-au convins pana acum pe Georgescu, acesta fiind si numarul firmelor din afara grupului Gecad in care omul de afaceri detine participatii minoritare. Cei de la FighterSoft spun ca au batut intr-o forma sau alta inclusiv la usile celor trei operatori GSM din Romania in cautare de finantare. Si daca aceste mari companii sau altele au ratat sansa de a participa la un viitor Google sau daca au evitat un esec financiar va fi usor de dovedit. Uitati-va pe Nasdaq.