BusinessMagazin

Blog

  • Spre miliardul de euro

    Sumele brute cheltuite anul trecut de companiile cehe pentru publicitate TV, fara a lua in calcul discounturile si bonusurile, au fost de 832 de milioane de euro, cu 14% mai mult decat in 2005.

     

    Conform datelor furnizate de TNS Media Intelligence, citate de agentia de presa CTK, cel mai mare advertiser a ramas Procter & Gamble, cu aproape 50 de milioane de euro. Acesta a fost urmat de Nestlé (46,6 milioane de euro), Danone (39,5 milioane de euro), Telefonica O2 (38 de milioane de euro) si Henkel (32,3 milioane de euro). Reclamele s-au bucurat de cea mai mare audienta la postul privat TV Nova – 50% din populatia adulta, precum si la un alt post privat, TV Prima, cu 38,7%. Televiziunea publica a atras o audienta a reclamelor de doar 11,4%, in scadere cu 0,4%. Prin lege insa, aceasta nu a avut voie sa difuzeze anul trecut spoturi decat pana la limita a 1% din spatiul de emisie, iar in acest an plafonul a fost redus la jumatate.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    • Codrut Pascu – managing director, Roland Berger Strategy Consultants
    • Lorand Szarvadi – CEO, Domo Retail
    • Monica Iavorschi – Sales & Marketing Director, Arctic
    • Paul Militaru – Business Development Manager, IT&S – distribuitor de produse si solutii IT&C
    • Gabriel Jitaru – CEO, Complet Electro Serv – producator de calculatoare, grup Altex
    • Valentin Negoita – presedinte, Asociatia Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor (APDETIC)

      • Nicolae Dumitrescu – director de vanzari, New Link – distribuitor de produse electronice
      • Catalin Butolo – director de marketing, Ultra Pro
      • Costel Grozav – consultant BenQ Romania
      • Beniamin Ioan Steau – invitat din partea cititorilor

  • Mai e loc de crestere

    Piata de IT si produse electronice se asteapta la cresteri de 10-20% in 2007, dar multe vor depinde de achizitiile guvernamentale. Cresteri ceva mai reduse – dar care vin dupa scaderea de anul trecut – sunt preconizate si de comerciantii de electrocasnice. Totul pe fondul schimbarilor legislative determinate de aderarea la UE, despre care au discutat invitatii ultimei editii a Club BUSINESS.

    BUSINESS MAGAZIN: Anul trecut nu a fost unul exceptional. Cum credeti ca va evolua piata in 2007?

    VALENTIN NEGOITA: Eu as zice ca cea mai potrivita atitudine ar fi cea a unui optimism temperat. Cred ca sunt motive sa credem ca 2007 va fi mai bun in vanzari decat 2006, chiar si din simplul motiv ca va trebui sa accesam fondurile structurale. Si vom ajunge si la utilizarea lor spre informatizarea administratiei publice. Un studiu facut anul trecut a revelat o situatie ciudata: 43,5% dintre gospodariile romanesti au calculator si il folosesc, ceea ce e foarte bine, in timp ce la serviciu e vorba de doar aproape 10%. Ceea ce spune extrem de multe, daca nu totul. Aici e locul, al programelor guvernamentale care anul trecut au cam lipsit, dar isi vor face aparitia. Aici este potentialul de crestere cel mai mare, incepand cu acest an. In ultimii 2-3 ani, pe piata PC-urilor conduc in vanzari utilizatorii finali din sectorul IMM si SOHO (small office home office). Acestia sunt peste 80% din consumatori. Restul, achizitiile guvernamentale, proiectele, sunt aproape inexistente.

    BUSINESS MAGAZIN: Si tocmai acestia sunt cei care ar putea aduce cele mai mari venituri furnizorilor.

    VALENTIN NEGOITA: Teoretic. 2006 fata de 2005 a fost un an de stagnare in mare masura si de crestere doar pe unele segmente, la notebook spre exemplu. Anul acesta va fi precis o crestere, probabil peste 20%, dar e greu de anticipat acum, pentru ca acele proiecte va trebui sa-si faca si efectul.

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Jitaru, dumneavoastra ca producator cum vedeti lucrurile?

    GABRIEL JITARU: Nu stiu daca va fi chiar cum spune domnul Negoita, dar si eu cred ca proiectele publice vor creste in valoare. Si mai sunt si acei bani europeni.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar reducerea taxelor vamale la monitoarele LCD, de exemplu, va avea o influenta sensibila?

    VALENTIN NEGOITA: Da, fara indoiala. Ca si la notebook-uri, categoria incepe sa fie definita foarte bine si cresterea este in pas cu ce se intampla pe pietele mature. Chiar daca pretul lor este mai mare decat la echipamentele clasice, a scazut masiv in ultimii doi ani. Si atunci, cu noile preturi pe care le vor afisa comerciantii, cred ca vor avea succes. Mai ales ca publicul roman nu se duce pe lucruri foarte ieftine.

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Szarvadi, ca se vorbea de pret, cum au evoluat preturile fata de acum o luna in magazinele Domo? Ati scazut deja?

    LORAND SZARVADI: Sigur ca da, din octombrie tot scad preturile. Aici as adauga insa ca la IT nu scad preturile din cauza eliminarii taxelor vamale, care erau la fel si inainte. Vor scadea insa la LCD-uri si la plasme. Aici chiar am inregistrat cresteri puternice in vanzari…

    BUSINESS MAGAZIN: Dar aceste scaderi de taxe vor fi reflectate integral in pretul din magazine. Tot cu 28% (diferenta intre taxele vamale inainte si dupa aderare) va fi si pretul mai mic?

    LORAND SZARVADI: In cam trei luni de zile, fara indoiala. Stocurile de acum se vor epuiza. Nu cred ca diferenta se regaseste in totalitate deja, dar in trimestrul al doilea va fi. Presiunea pe preturi si pe marje e prea mare, comerciantii nu vor reusi sa evite scaderea. Competitia e mare. In retail, suprafetele cresc si noi trebuie sa vindem mai mult pe metrul patrat si acum ne bazam efectiv pe buzunarul romanului de rand care, si el, sper ca va cumpara mai mult.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce vor prefera consumatorii odata cu scaderea preturilor la cateva categorii? Vor alege sa cumpere mai ieftin acelasi produs sau vor opta pentru produse dintr-o gama superioara?

    LORAND SZARVADI: Eu cred ca brandurile se vand si in acelasi timp se vand si produsele de o calitate mai buna. In Romania se vand in general mai multe branduri decat in Europa de Vest. Un retailer generalist, un media center, vinde mult mai multe produse no-name in Germania sau in Franta. Romanii au optat pentru calitate. Si odata cu scaderea preturilor, eu cred ca ramanem pe aceleasi categorii de produse.

    PAUL MILITARU: Eu cred ca romanul nu cumpara nici cele mai ieftine produse, nici cele mai scumpe. Si asta si la IT, sectorul care ne reprezinta.

    LORAND SZARVADI: Experienta mea e alta. Eu vand cele mai ieftine si cele mai scumpe. Produsele de mijloc practic nu exista. Asta e in general la marii retaileri. Se vand produsele de top si cele de intrare.

    CODRUT PASCU: E clar ca ciclul de inlocuire al produselor medii este mai scurt in tarile cu venituri mari pe cap de locuitor decat in Romania. Si nu cred ca noi vom face exceptie. Probabil ca nu o sa se mai inlocuiasca televizorul la 6-7 ani, ci se va inlocui la 4-5 ani. Probabil se va inlocui si masina de spalat mai repede in Romania. Nu o sa mai fie multi care au masina de spalat 15-20 de ani.

    BUSINESS MAGAZIN: Ca tot vorbeam de masini de spalat, care e situatia pe piata de electrocasnice?

    MONICA IAVORSCHI: Si noi asteptam o usoara crestere, mai ales tinand cont de faptul ca anul trecut s-a inregistrat o usoara scadere, nu mult, dar cu 10%. Asta strict la masinile de spalat. Pe total la piata de electrocasnice, opinia generala e ca piata a scazut un pic cu vreo 5%. Noi suntem mai optimisti decat media pietei, dar asa se vede de la noi.

    BUSINESS MAGAZIN: Din portofoliul de produse Arctic, ati concurat cu vreun produs care acum se ieftineste?

    MONICA IAVORSCHI: Nu, noi nu suntem afectati, la electrocasnice nu este nicio schimbare. Noi avem televizoare CRT mai apropiate de subiect, dar la care nu a existat vreo schimbare, ar fi fost LCD-urile si plasmele, dar pe care noi nu le importam inca.

    BUSINESS MAGAZIN: Vreti sa aduceti?

    MONICA IAVORSCHI: Nu stiu, tinand cont de faptul ca avem televizoare, ar fi un pas natural.

    NICOLAE DUMITRESCU: O mare schimbare va fi pe piata ecranelor LCD, pentru ca plasmele nu prea mai sunt solicitate. Cererea este mult mai mare pentru LCD-uri. La noi este 99%.

    CODRUT PASCU: Tehnologic, LCD-ul e superior plasmei si costul de productie e mult mai mic.

    BUSINESS MAGAZIN: Credeti ca anul acesta se vor mai reduce putin marjele sau veti castiga din acest joc cu taxele vamale?

    LORAND SZARVADI: Vanzarile vor creste, nu marja, pentru ca nu stam noi foarte rau cu marja pe unitate, dar vanzarea pe metrul patrat nu e ca in vest. Si costurile sunt ca in vest, dar ne bazam pe o piata cu o putere de cumparare data de un venit de zece sau de cinci ori mai mic. Piata trebuie sa creasca, iar marjele… daca se mentin unde sunt, e bine. Asta nu inseamna ca toti retailerii au terminat anul cu profit…

    BUSINESS MAGAZIN: Importatorii au avut un pic de castigat si din curs…

    NICOLAE DUMITRESCU: Da, s-a castigat, nu pot sa zic nu. Si aprecierea leului s-a vazut putin si in pretul produselor.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar nu ati transferat toata diferenta, nu?

    NICOLAE DUMITRESCU: Am mai pastrat putin si pentru noi, sa compensam volumul.

    BUSINESS MAGAZIN: Arctic a fost afectat de cursul valutar?

    MONICA IAVORSCHI: Da. In Romania nu am castigat, la exporturi am pierdut…

    BUSINESS MAGAZIN: Sa revenim la capitolul previziuni. De IT am vorbit, cum va fi pentru electrocasnice?

    MONICA IAVORSCHI: Noi suntem optimisti pe termen mai lung si mai putin optimisti pe termen scurt. E clar ca piata va creste, tinand cont de cresterea viitoare a veniturilor consumatorilor, care vor scadea la un moment dat perioada de inlocuire. Acum poate cu Bulgaria ne comparam, dar fata de Ungaria suntem departe. In Ungaria, rata de inlocuire e undeva la 7-8 ani, iar la noi urca si spre 12. Deci e loc de crestere asa ca am estimat o crestere de 5% pe an. 5-7% e deja scenariul optimist. Pe total piata. Sunt niste tendinte ca poate produsele mai scumpe prind o pondere mai mare in cerere, sunt produse mai sofisticate, au cerere mai mare. Mai ales ca pretul mediu al produselor a scazut, e foarte vizibil trendul asta in ultimii 3-5 ani.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce inseamna produse mai sofisticate la electrocasnice?

    MONICA IAVORSCHI: La masini de spalat e cerere pentru cele cu turatii mai mari, la aragazuri, pentru cele cu volum mai mare. La frigidere, cererea e ca si inexistenta pentru produsele mici si cu o usa. Mai reprezinta cateva procente din piata, dar e departe de nivelul de 20% cat era pana acum cativa ani.

    BUSINESS MAGAZIN: Piata per ansamblu va creste, dar vanzarile pe metrul patrat?

    LORAND SZARVADI: Sunt sanse bune sa creasca. In primul rand, din 2003 nu mai exista crestere spectaculoasa. Bine, noi ne si bazam pe utilizatorii casnici. In 2003, creditul de consum a ridicat vanzarile, a fost un an exceptional, dupa care am crescut numai prin cresterea suprafetelor. Din 2003 vanzarea pe metrul patrat a scazut. Din cauza asta am inceput sa vindem produse IT si accesorii. E goana dupa suprafete mari. Consumatorul vrea sa cumpere intr-un magazin mare, aerisit, cu de toate. Si specializarea stricta nu mai functioneaza. Efectiv pierdem teren in magazinele alea mici care ne-au mai ramas. Chiar prea repede s-a ajuns in Romania la suprafete de 3.000-5.000 de metri patrati, tinand cont de veniturile populatiei.

    NICOLAE DUMITRESCU: Noi facem afaceri la alt nivel fata de marii retaileri, nici nu am beneficiat de boom-ul din 2003, nu ne-a ajutat prea mult creditul cu buletinul, creditul fara avans, noi am avut insa o crestere in fiecare an. Dar vorbim de o alta dimensiune a business-ului.

    MONICA IAVORSCHI: La noi, cresterea totala a fost de 7%. Si la export de vreo 30%, e consistent mai mare.

    BUSINESS MAGAZIN: Deci viitorul apartine exportului?

    MONICA IAVORSCHI: Nu-mi place sa spun, nu ma ocup eu de export, dar da. Industria nu e una dintre cele mai profitabile si economia de scala e obligatorie pana la urma.

    BUSINESS MAGAZIN: Si pentru anul acesta ce anticipati?

    MONICA IAVORSCHI: La export, suna bine. Tot 30%. Iar pe piata locala, nu stiu, un 5% speram, asa optimist.

    BUSINESS MAGAZIN: Si per total piata?

    MONICA IAVORSCHI: Tot 5%, in scenariul optimist.

    LORAND SZARVADI: Noi ne adresam unei clientele restranse, consumatorul casnic, nu foarte specializat, care vrea si conditii bune de rate. Si noi am crescut, cu vreo 40% anul trecut si cred ca suntem singurii retaileri care chiar au raportat cresteri. Ceilalti au avut chiar reduceri semnificative. Si nu am pierdut bani. Nu am castigat prea mult, dar nici nu am pierdut, ceea ce e o mare realizare pentru anul 2006.

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Butolo, domnul Negoita spunea ca anul acesta cresterea in IT ar trebui sa vina din proiecte.

    CATALIN BUTOLO: Este dificil de zis ce sume vor veni din proiecte guvernamentale. Ramane de vazut cat la suta va fi IT si cat la suta va fi in partea de comunicatii. De obicei, proportia este 80-20. S-ar putea ca majoritatea fondurilor europene sa se duca spre comunicatii, pentru ca pana la urma e nevoia primordiala a tuturor si probabil ca acolo se vor duce in prima faza. Dar undeva la nivelul Romaniei, speram sa creasca piata de IT&C cu intre 10 si 20%. Ceea ce nu e neaparat rau, la o piata de un miliard, o crestere de 10% inseamna ceva. Sper ca pe retail lucrurile sa mearga bine. Inceputul de an e de bun augur fata de anul trecut care a avut destul de multe urcusuri si coborasuri.

    BUSINESS MAGAZIN: Va asteptati sa intre noi comercianti in piata in acest an?

    CATALIN BUTOLO: In 2007 si-au anuntat cativa intrarea, dar timid. Pe piata marilor retaileri ma astept mai degraba la ceva spectaculos. Ma refer la cei trei care fac jocurile pe piata de electronice si electrocasnice.

    LORAND SZARVADI: Da, concurenti s-au anuntat si chiar vin. Primii doi jucatori europeni (Media Markt si Electroworld – n.r.) sunt asteptati, dupa parerea mea.

    NICOLAE DUMITRESCU: E important si cum vor veni, direct sau prin achizitii.

    LORAND SZARVADI: Asta e cel mai interesant. E greu fara achizitii, sa creezi o retea. Se grabesc si e greu sa vina altfel. Sunt jucatori foarte mari. Romania e o piata mare, nu avem infrastructura, nu e atat de simplu, chiar fara granita sunt dificultati in lansarea cu cateva magazine concomitent. Un jucator nu cred ca isi permite sa mearga cinci ani in pierdere pana ajunge la masa critica.

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru importatori cum ar fi mai bine?

    MONICA IAVORSCHI: Direct ar fi mai lin si mai bine pentru toata lumea.

    COSTEL GROZAV: Si am avea un nou client pana la urma. Daca ar fi o achizitie, am muta doar banii dintr-un buzunar in altul.

    CODRUT PASCU: Un nou intrat gandeste: pot sa investesc greenfield, abordez Romania si in 3 ani de zile ajung la o acoperire nationala. Cu anumite costuri si nu am profit pe aceasta perioada. Problema e ca si din punct de vedere al atractivitatii pietei exista o fereastra de oportunitate. Peste cinci ani de zile, 5% crestere o sa ni se para enorm. Si daca nu faci bani atunci cand piata creste, e greu de presupus ca actionarii respectivi vor avea incredere ca poti sa faci bani multi ca sa recuperezi si pe primii pe care i-ai pierdut, peste 5 ani de zile cand piata va fi mult mai calma decat acum. Deci un nou jucator serios tot timpul o sa puna pe primul loc posi-bilitatea de a achizitiona un retailer local deja stabilit. Doar daca preturile pe care le vor cere cei de aici vor fi punitive se va recurge, zic eu, la dezvoltarea de la zero.

    BUSINESS MAGAZIN: Apropo de extindere, CES a lansat cel de-al doilea brand. Catre ce public se adreseaza?

    GABRIEL JITARU: Da, e vorba de Myriam. Am dorit sa scoatem o platforma mai performanta pentru ca trendul in piata este ca se doreste ceva mai mult. Oferim o calitate mai buna bazandu-ne atat pe componente, cat si pe partea de utilitate. La Myriam vom avea sistemul de operare Windows spre deosebire de Davio care rula aproape 100% pe Linux. A fost o cerere pe partea aceasta de sisteme mai scumpe, pe care le scoti din cutie si merg. Am avut probleme cu Davio, pentru ca multi nu stiau cum sa scoata Linux de pe el, sa-si puna Windows pirat.

    BUSINESS MAGAZIN: Aveti planuri sa intrati si in alte lanturi – in afara de Altex – cu aceste doua marci?

    GABRIEL JITARU: In perspectiva da, acum nu. Nu pentru anul acesta. In acest moment pe partea de PC s-a ajuns aproape de un maxim si retailul nu mai poate creste. Asa ca vom cauta si alte modalitati ca sa putem justifica investitia facuta in fabrica.

    BUSINESS MAGAZIN: Pe partea de import ce perspective sunt?

    PAUL MILITARU: Punctul nostru forte si atentia noastra este pe brandul Dell pe care il distribuim de anul acesta. Anul trecut am obtinut trei milioane de euro printr-un parteneriat indirect cu Dell, anul acesta vrem sa dublam aceasta cifra. Din perspectiva unui distribuitor, lucrurile stau putin altfel, businessul e diferit. Si e interesant ce aud pentru ca putem sa ne pregatim si noi lucrurile pentru anul acesta.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce intentionati anul acesta, veti fi mai activi pe retail?

    PAUL MILITARU: Desigur ca si retailul e o tinta, dar in momentul acesta noi facem in proportie de 90% distributie. Catre revanzatori si apoi ajung la end-user o mare parte din produsele noastre. Si o parte, din proiecte.

    BUSINESS MAGAZIN: Vor urma mai multe promotii, veti fi mai agresivi?

    PAUL MILITARU: Nu cred. Am avut o crestere de 100%, iar pentru anul acesta ne vom propune aceeasi tinta si e realizabila fara eforturi deosebite.

    CATALIN BUTOLO: Pentru noi ar fi greu sa avem o astfel de crestere. Ce ne dorim este sa crestem mai mult decat media pietei. Deja la nivelul pietei, pentru o companie medie spre mare, este greu sa ai cresteri spectaculoase mai ales in retail. In general, cand cresti peste piata pe o piata matura, furi din cota de piata a cuiva. E foarte mult loc de crestere, dar depinde de infrastructura, de ceea ce se va intampla la nivel guvernamental. E greu sa atingi orase mai mici sau sa intri pe sectorul rural. Si mai cred ca un segment interesant in acest an o sa fie online-ul care o sa creasca spectaculos.

    BUSINESS MAGAZIN: Cat la suta din vanzarile Ultra Pro sunt facute acum online?

    CATALIN BUTOLO: Nu reprezinta o pondere importanta, undeva in jur de 5% maximum. E insa o directie de business pe care o vom dezvolta.

    LORAND SZARVADI: Si noi am relansat de curand site-ul, insa e o provocare sa gasesti compromisul intre strategia de retailer traditional si retailer online. E cu totul altceva. Trebuie sa gasesti combinatia optima, poate chiar sa folosesti site-ul in magazine.

    VALENTIN NEGOITA: E si o chestiune de costuri. Daca la offline ai obsedantul metru patrat, aici metrul patrat dispare.

    LORAND SZARVADI: In online, chiriile se transforma in reducere, pentru ca nu se vinde produsul la acelasi pret. Noi am reusit sa crestem de cinci ori vanzarile online. Am ajuns la 2 milioane de euro vanzari, nu e o cifra semnificativa, dar oricum e ceva. Totusi nu ne putem compara cu alte magazine online. Noi nu putem sa fim atat de agresivi online si nici Ultra Pro sau orice alta retea, pentru ca efectiv muscam din felia noastra.

    BUSINESS MAGAZIN: Referitor la directivele europene in materie de reciclare, cum credeti ca va functiona sistemul? V-ati pregatit? Veti acoperi din interior nevoia sau veti contracta firme specializate?

    MONICA IAVORSCHI: Din interior nu prea cred, nu exista infrastructura, este imposibil pentru oricine sa finanteze un asemenea proiect. Vorbim de zeci, sute de milioane de euro. Nici n-am incercat sa facem calculul acesta. Categoric, trebuie contractat…

    BUSINESS MAGAZIN: Aveti de unde alege in momentul acesta?

    MONICA IAVORSCHI: In momentul acesta nu. Sunt cativa ofertanti in piata, dar nu de dimensiunea necesara. Si este un proiect la care, cu siguranta, ar trebui ca producatorii sa lucreze impreuna.

    BUSINESS MAGAZIN: In strainatate, exista in magazine cutii in care pot fi puse, pentru a fi reciclate, anumite produse – bunaoara baterii sau telefoane mobile. Cand va aparea in magazine precum Domo aceasta posibilitate?

    LORAND SZARVADI: Foarte curand.

    BUSINESS MAGAZIN: Si pe etichete va fi mentionat distinct cat la suta din pret inseamna reciclare?

    MONICA IAVORSCHI: Inca nu s-a ajuns la o concluzie. Dar asta ar fi solutia optima, daca ne uitam la tarile din Europa care au facut acest lucru. In tarile care nu au avut foarte mult de suferit nici retailerii, nici producatorii, au afisat vizibil aceasta taxa.

    LORAND SZARVADI: Pe factura trebuie sa fie foarte vizibil.

    VALENTIN NEGOITA: Conform directivelor, lucrurile ar trebui sa fie simple si prietenoase pentru consumator. Sa-l informezi ca la pretul de 100 de euro vine taxa vizibila – in cazul produselor IT, ori 2, ori 8 euro – transformata evident in lei. In vest cam asta se intampla. La raft apare pe pozitia 1 pretul, urmeaza taxa vizibila (denumita in diverse forme – timbru verde, taxa vizibila) si TVA. Si la factura este nevoie de aceeasi transparenta. Speram sa se vada incepand din aprilie, cand e termenul limita pana la care trebuie pornit.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar pana la urma cum se va incasa aceasta taxa?

    VALENTIN NEGOITA: Fluxul e urmatorul. Eu, ca si consumator, cumpar un produs electronic sau electrocasnic. Platesc si aceasta taxa, care este trecuta pe factura. Taxa nu este retinuta de retail, pentru ca retailerul o da distribuitorului sau producatorului care i-a dat marfa. De la acesta, taxa se duce catre asociatia colectiva, care, la randul ei, plateste colectorii si reciclatorii.

    BUSINESS MAGAZIN: Au aparut deja colectori sau reciclatori?

    VALENTIN NEGOITA: Cu colectorii nu e problema, de reciclatori este insa nevoie. Dar nu este pana la urma nici asta o problema – Budapesta este aproape, Praga la fel. Chestiunea cea mai arzatoare va fi colectarea – vedeti mase de romani ducandu-se spre puncte de colectare care nu exista? Probabil ca se va intampla ca in Ungaria – nici ei nu stau extraordinar cu punctele de colectare municipale – vor fi schimburi unu la unu. Consumatorul are dreptul sa ofere retailerului un produs vechi in momentul in care achizitioneaza aceeasi categorie de produse. De exemplu, daca imi cumpar o imprimanta sa o inlocuiesc pe cea actuala, retailerul are obligatia sa mi-o preia pe cea veche.

    BUSINESS MAGAZIN: Si ati implementat ceva in acest sens?

    VALENTIN NEGOITA: Este in curs de… Vestea buna pentru consumator e ca poate sa scape de vechituri in momentul achizitiei unui nou echipament. Mai mult decat atat, sunt convins ca marii retaileri vor sti cum sa-si atraga clientela, fie inghitand total taxa respectiva, fie prin alte mijloace.

    BUSINESS MAGAZIN: Vor creste preturile sau credeti ca producatorii, importatorii, distribuitorii o vor absorbi?

    LORAND SZARVADI: Comerciantii nu cred ca au posibilitatea, fara ajutorul producatorilor.

    MONICA IAVORSCHI: Noi vindem intr-un an cam 800.000 de bucati si taxa se estimeaza ca va fi de 10 euro per produs. E imposibil sa o acoperi.

  • Zambind la Doomsday

    N-am stiut cum sa incep pana pe scara rulanta de la iesirea metroului. In sens invers coborau doua fete; una, dragutica, cu ochelari, studia atenta cutia unui telefon mobil de ultima generatie (ma rog, cred ca asa era, eu nu l-am schimbat pe al meu din 2000, asa ca stiu vag ce se mai poarta).

     

    La un moment dat insotitoarea i-a soptit ceva la ureche, legat evident de telefon; cea cu cutia a privit-o scurt, intr-un fel aparte, amuzat – inteleapta si a izbucnit intr-un hohot de ras luminos. Mi-a placut rasul acela, am furat si eu un pic din veselia lui, mi-a schimbat un inceput de zi ceva mai trista.

     

    M-am gandit la relatia fetei cu telefonul ei nemaipomenit si cu restul lumii, am incercat sa imi imaginez lantul de responsabilitati si de prioritati ce o legau de restul lumii. O prioritate fusese evident satisfacuta, un telefon modern e OK si poate sa-ti insenineze ziua.

     

    Ziua de afara nu era senina, meteorologii amenintau ca vin nu stiu ce ninsori care vor tine suficient cat sa devina televiziunile isterice (veti fi stiind deja daca asta s-a intamplat). Si mi-am adus aminte de forumul de la Davos, ingrijorat de incalzirea globala si pe urma de ceea ce am vrut sa scriu saptamana trecuta, dar n-a fost sa fie.

     

    Saptamana trecuta a fost o stire, pe international, care, in momentul in care am citit-o pe Google News, acumula  peste 1.000 de trimiteri din acelea de-ale lor, adica era o informatie de mare impact. Nu suficient de mare impact ca sa trezeasca interesul presei din Romania, devastata in acel moment de scandalul biletelelor si ocupata cu masuratul amplitudinii salturilor pe care le fac unii, pe scena politica, la gatii altora.

     

    Asa ca cum naiba sa te mai preocupe saltul Doomsday Clock (cacofonia e voita). Pipalmetrul care este presa si care, chipurile, reprezinta opinia publica si ingrijorarile ei a ratat, asadar, faptul ca savantii atomisti de la Universitatea din Chicago au decis sa apropie ceasul care masoara simbolic perioada pe care o mai are omenirea pana la declansarea razboiului atomic cu doua minute, la cinci minute de catastrofa.  In Bulletin of the Atomic Scientists, revista pe coperta careia apare ceasul, savantii justifica mutarea invocand testele nucleare nord-coreene, ambitiile militare iraniene, ambitiile americane in general, cele 26.000 de focoase din Statele Unite si Rusia si, in premiera, adauga si schimbarile climatice, socotite la fel de periculoase, chiar daca ceva mai lente – adica trei, cel mult patru decenii.

     

    Doomsday Clock, care a fost „pornit“ in 1947, la sapte minute pana la miezul noptii, este pentru prima oara la cinci minute, iar sub a fost in 1949 (trei minute), 1953 (2 min), 1981 (4 min), 1984 (3 min). In 1991 ceasul era setat la 17 minute de catastrofa. Mai tarziu citesc cum ca cei (desigur, cacofonia e voita, „cei“ o merita, dupa cum veti vedea), asadar, ca cei de la Davos au spus ca incalzirea globala e un subiect la moda, care ar putea da mari batai de cap planetei si ca oricum nu se intrevede nici o rezolvare a situatiei. Chinezii au promis ca vor deveni mai eficienti si au pasat pisica vestului. Cei in curs de dezvoltare zic ca nu le pasa de incalzire, ei vor avans tehnologic si economic.

     

    Cool, as exclama in plina incalzire globala, nimeni n-are nici o apasare. Ba imi aduc aminte si de un ministru britanic care ii sfatuia pe constructori sa imprumute stilul mediteranean in constructia caselor din Albion: pardoseli de gresie, perdele de copaci, materiale care sa nu retina caldura si cine stie ce alte artificii de constructie. Banuiesc ca dupa asemenea efort de gandire, ministrul in cauza a dormit vreo doua zile, pentru recuperare; oricum sa rezolvi incalzirea globala cu pardoseli de gresie si cu perdele de copaci nu-i de colea.

     

    Ma intorc acum la fata de pe scari, la telefonul ei si la prioritatile si legaturile ei cu lumea. Cei de la Davos, savantii atomisti, sclipitorul ministru britanic, chinezii cei eficienti din punct de vedere economic si amaratii din lumea a treia dornici de dezvoltare cu orice pret nu o cunosc si nu s-au bucurat de rasul ei. Nici ei, probabil, Doomsday Clock nu-i spune nimic, Davos e un punct pe harta, iar vremea blanda o bucura, asa cum a bucurat-o telefonul proaspat cumparat. Chiar daca nu se cunosc, legatura dintre ei este  puternica, se cheama faptul de a fi locuitor al planetei Pamant.

     

    Aici poate va asteptati sa inceapa o revarsare de vorbe grele la adresa nesimtitilor care conduc lumea si carora nu le pasa de nimeni si de nimic, in afara de propriile lor interese. N-ar avea niciun rost si cred ca orice s-ar spune ca ar mai fi de facut este inutil si mult prea tarziu, indiferent de masura.

     

    Eu voiam numai sa va spun sa va bucurati de un zambet frumos de oricate ori aveti ocazia.

  • Divortul sau cat face Mobexpert

    Cel mai mediatizat divort din mediul de afaceri romanesc a stabilit valoarea Mobexpert la aproape 150 de milioane de euro. Camelia Sucu a iesit din afacerea Mobexpert, unul dintre cele mai importante grupuri de companii din Romania, pentru aproximativ 40 de milioane de euro.

     

    Pe final de an, in mai toate companiile se inchid bilanturi si se pun la punct bugetele pentru urmatorul an. Dar la finele lui 2006, la Mobexpert capul de afis nu a mai fost tinut insa de rezultatele financiare, cat de negocierile dintre cei doi proprietari ai grupului, care sunt in proces de divort de mai multi ani.

     

    Dan Viorel Sucu, presedintele grupului de firme, si sotia sa Camelia au ajuns la un acord prin care Camelia Sucu si-a vandut participatiile la companiile grupului pentru o suma totala de 40 de milioane de euro.

     

    Pornit de cei doi in 1993, de la un magazin de mobila de birou in centrul comercial Unirea, Mobexpert a devenit in mai bine de un deceniu cel mai mare grup din industria autohtona a mobilei. Odata cu veniturile – estimate pentru 2006 la 160 de milioane de euro – a crescut si valoarea afacerii. Asa ca nu a fost de mirare ca de cumpararea pachetului de actiuni detinut de Camelia Sucu s-au aratat interesati mai multi investitori.

     

    Camelia Sucu – care detinea circa 40% din capitalul a 15 firme din cadrul grupului – a angajat anul trecut firma de consultanta PricewaterhouseCoopers pentru a o consilia in aceasta tranzactie. Mai multe fonduri de investitii au intentionat sa cumpere partea sa, dar, in cele din urma, vanzarea s-a facut in familie. „Tranzactia s-a incheiat, dar mai sunt detalii de pus la punct“, a precizat Dan Viorel Sucu. Camelia Sucu va primi 40 de milioane de euro pentru actiunile pe care le detinea la 15 firme din grup, de la o companie – DS Management – la care Dan Sucu detine 99% din capital.

     

    „Puteam sa obtin intre 37,5 si 50 de milioane de euro pentru pachetele de actiuni, conform evaluarii PwC“, a spus Camelia Sucu pentru BUSINESS Magazin. Potrivit estimarilor ei, cele 15 firme reprezinta circa 80% din valoarea grupului. Ca urmare, pe baza pretului de 40 de milioane de euro, afacerea Mobexpert poate fi estimata la 125 de milioane de euro. Dar luand in calcul pragul maxim sugerat de evaluarea PwC, valoarea grupului Mobexpert depaseste 150 de milioane de euro.

     

    Suma este apropiata de vanzarile totale estimate pentru 2006 la 160 de milioane de euro. Potrivit declaratiilor anterioare, la nivel de grup, marja de profit se situeaza la circa 10%.

     

    Interesul ridicat pentru cel mai mare grup din industria romaneasca a mobilei s-ar fi putut concretiza intr-un pret si mai mare. „Cred ca am fi putut obtine si mai mult daca ne hotaram sa vindem amandoi“, crede Camelia Sucu, care se declara insa multumita de intelegerea incheiata. „Nu am luat in considerare numai pretul, ci un cumul de factori. Sunt convinsa ca Mobexpert este pe maini bune.“

     

    Initial, Dan Sucu declarase ca nu este interesat de achizitia pachetului. „Sunt actionar majoritar, iar principalul meu interes este sa cresc valoarea companiei. Nu doresc sa devin actionar unic“, spunea el pentru Ziarul Financiar in mai 2006. Valoarea companiei a crescut si chiar Dan Sucu a fost dezavantajat de aceasta evolutie, deoarece se vede acum in postura de a plati un pret mai mare pentru a prelua actiunile fostei sale sotii.

     

    Cert este ca Mobexpert este una dintre cele mai valoroase afaceri private din Romania, aflata inca in proprietatea unui businessman autohton. Doi parteneri au crescut grupul de la zero la 150 de milioane de euro in 13 ani. Ramas – in urma divortului si a negocierilor – singurul proprietar al Mobexpert, Dan Sucu se poate concentra acum pe cresterea, in continuare, a valorii afacerii.

  • Cat de popular poate fi un partid platformist

    In urma cu cateva zile, senatorul Gheorghe Flutur anunta ca partidul inca neinfiintat, dar al carui vicepresedinte interimar este, urmeaza sa se inscrie in Internationala Populara.

     

    Atentionat probabil ca o astfel de organizatie nu exista, domnul Flutur a dovedit validitatea Legilor lui Murphy, exprimandu-si dorinta ca Partidul Liberal Democrat (PLD) sa se afilieze Internationalei Popular-Crestine, organizatie la fel de inexistenta ca si prima. Astfel, ce incepe prost se termina si mai prost sau lucrurile care merg prost nu se termina niciodata. Probabil, liderul PLD a vrut sa se refere la Internationala Crestin-Democrata sau, mai sigur, la Partidul Popular European (PPE).

     

    Tratata cu indiferenta, dimensiunea ideologica a partidelor politice romanesti a devenit odata cu aderarea la Uniunea Europeana un element mult mai prezent in discursurile si in preocuparile actorilor politici. Constituind un imperativ pentru formatiunile care doresc sa conteze pe scena politica europeana, afilierea la un organism politic si ideologic suprastatal dezvaluie inconsistenta doctrinara  a multor partide autohtone. Interesate de a-si gasi un corespondent ideologic in Parlamentul European, organizatiile partizane penduleaza de la stanga la dreapta, practicand in functie de calculul politic si de oportunitate un soi de transhumanta ideologica.

     

    Dupa ce, la inceputul anului 2005, se lansase moda de a fi popular, multe formatiuni cochetand cu o astfel de idee, in speranta unei apropieri de PPE, acum PLD – grup politic ce si-a declarat initial adeziunea fata de valorile liberale – pare a fi si el atras de mirajul popularilor. Tratand cu superficialitate relatia (de convergenta) pe care un partid politic ar trebui sa o aiba cu societatea, cu grupul social pe care il reprezinta, PLD transforma ideologia intr-un accesoriu. Fluiditatea axiologica a liderilor sai pune in evidenta resorturile care au stat la baza crearii unui astfel de partid, ce pare a ignora relatia normala grup social-grup politic. El este mai degraba rezultatul vointei unui grup de politicieni de a accede la putere si mai putin raspunsul la o serie de nevoi si cerinte sociale. In plan imagologic, metamorfoza formatiunii conduse de Theodor Stolojan pare a indica doua directii complementare spre care PLD se indreapta (1. spre cel mai puternic si mai influent grup politic din PE, in conditiile in care afilierea la grupul ALDE este practic imposibila si 2. acolo unde merge PD), fara a sti insa cu precizie unde anume merge si ce presupune acest drum.

     

    A fi popular inseamna mult mai mult decat o simpla eticheta si presupune nu doar o auto-declarare. A fi popular insemna a crede, a afirma, a imbratisa si mai ales a actiona in baza unui set de principii si de valori, care ar trebui sa se constituie intr-un mod de viata.

     

    De altfel, la acest capitol, al doctrinelor politice, exista destula confuzie la nivelul politicienilor, protagonisti ai acestor transformari identitare, al mass-media si al opiniei publice in general. Si asta deoarece, in realitate, nu exista o doctrina populara, desi foarte multi „analisti“ vorbesc despre ea. Ceea ce da consistenta curentului popular este in primul rand doctrina crestin-democrata pe ale carei baze valorice se sprijina.

     

    De asemenea, conservatorismul reprezinta al doilea pilon axiologic ce structureaza identitatea popularilor. Subsidiaritatea (derivat teoretic al personalismului), familia, comunitatea, regiunea, responsabilitatea si solidaritatea, ordinea, conservatorismul social sau economia sociala de piata (un model economic ce imbina libertatea pietei cu egalitatea sociala) sunt idei, valori, principii ce definesc curentul popular. Ele traseaza liniile directoare ale actiunilor pe care organizatia politica la care PLD doreste sa se afilieze le intreprinde in spatiul public.

     

    Inscrierea formatiunii conduse de Theodor Stolojan in cadrul curentului popular necesita mai mult decat o asumare declarativa a unui „pattern“ (model) valoric.

     

    Identitatea ideologica a unui partid nu este un dat. Ea se construieste in timp si presupune confirmari periodice. In acest moment singurul element de compatibilitate intre PLD si PPE ce poate fi distins cu claritate (la nivelul mesajelor publice si a documentelor cu caracter programatic) este reprezentat de obiectivul platformist privind reorganizarea administrativ-teritoriala a Romaniei (regiuni conduse de catre un guvernator, care sa aiba adunari regionale cu rol de parlament si consilii regionale cu rol executiv).

  • Avertismentul din gradina

    Saptamana trecuta au inflorit narcisele  in gradinita din fata casei. Acum avem un covor galben stralucitor la capatul aleii care duce la garaj. Temperaturile de 65 de grade (18 grade Celsius, n.red.) in Washington in ianuarie sunt de vina.

     

    Sincer, narcisele in ianuarie infrumuseteaza pajistea. Poate anul viitor o sa incercam cu trandafiri in luna februarie.

     

    Nu stiu despre dumneavoastra, dar mie, cand vad in natura lucruri pe care nu le-am mai vazut in viata mea, cum sunt narcisele inflorind in ianuarie, incepe sa mi se para straniu, ca o secventa din „Zona crepusculara“. Aproape ca ma astept sa ma trezesc intr-o zi si sa-l gasesc pe Rod Serling (autorul seriei „Zona crepusculara“, n.red.) in pantaloni scurti tunzandu-mi gazonul.

     

    De ce nu? Ultima luna a anului trecut a fost al patrulea cel mai cald decembrie inregistrat vreodata si 2006 a fost cel mai calduros an din istoria Americii de dupa 1895. A fost declarat cel mai calduros an in Marea Britanie dupa 1659.

     

    Chiar si Casa Alba pare ca si-a dat seama de asta. Al Hubbard, consilierul economic al presedintelui, spune ca Bush va face publica in curand o strategie privind independenta energetica, care va face „titluri de prima pagina de-o sa-ti pice ciorapii din picioare“. De vreme ce tot ce a facut presedintele pe tema energiei pana acum a fost sa-mi tina ciorapii stransi pe picior, sunt nerabdator sa vad ce are Bush de zis.

     

    Nici Casa Alba si nici Partidul Democrat nu par sa fi observat ca publicul si comunitatea de business sunt cu mult inaintea lor in problema raportului energie/mediu. Prin urmare, candidatul la prezidentiale care isi va da seama de asta si care va veni si cu o agenda de netagaduit in aceasta privinta va avea un cuvant greu in 2008. Ce ar fi deci de netagaduit? Obisnuiam sa cred ca vom avea un „Proiect Manhattan“ in privinta energiei. Nu mai cred. Am invatat ca nu e nicio bagheta fermecata care sa elimine dependenta noastra de petrol si emisiile de gaze cu efect de sera. Termenul potrivit este un „New Deal verde“. „New Deal“ nu a fost construit pe ideea unei baghete magice, ci pe o varietate mare de programe si proiecte industriale pentru a revitaliza America. La fel si pentru un New Deal in privinta energiei. Avem nevoie de mai multa energie solara, eoliana, hidro si nucleara, etanol, biodiesel, „carbune curat“ si, in plus, de conservare.

     

    E nevoie de un „New Deal verde“ pentru ca e un proiect industrial imens sa dezvolti aceste tehnologii pana la un punct de unde sa conteze cu adevarat. Daca ti-ai pus o moara de vant in gradina sau niste panouri solare pe acoperis, fii binecuvantat. Dar o sa inverzim cu adevarat lumea cand vom schimba insasi natura sistemului de electricitate – sa-l deplasam dinspre „carbunele murdar“, poluant, si de la petrol spre „carbunele curat“ si energiile regenerabile. Si acesta este un proiect industrial imens, mult mai mare decat v-a spus vreodata cineva. In fine, ca si in cazul „New Deal“, daca urmam versiunea „verde“, aceasta are potentialul de a crea o noua industrie de energie curata care sa dea un imbold economiei noastre in secolul 21.

     

    Ca sa producem un „New Deal verde“, astazi e nevoie sa avem doua chestii in regula: reglementari guvernamentale si preturi. Uitati-va la California. Impunand standarde pentru eficienta energetica si creand stimulente care sa-i faca pe oameni sa consume mai putina energie, California si-a mentinut consumul de electricitate pe cap de locuitor neschimbat vreme de 30 de ani, in vreme ce restul tarii a avut o crestere a aceluiasi indicator cu aproape 50%, potrivit Consiliului de Aparare a Resurselor Naturale. Aceasta a scutit California de constructia a 24 de mari uzine de electricitate.

     

    Daca Ronald Reagan nu ar fi respins standardele mai ridicate de eficienta energetica impuse producatorilor auto din Detroit, poate ca azi n-am mai fi avut nevoie de petrolul din Orientul Mijlociu. 

     

    Dar preturile conteaza si ele. Nu ma intereseaza daca e vorba despre o taxa federala pe benzina, o taxa pe emisiile de dioxid de carbon, pe caldura generata de aparatura electrocasnica sau de taxe pe noxele emise; producatorilor de energie, fabricilor si proprietarilor de autovehicule trebuie sa li se ceara sa plateasca societatii costul intreg si real al carbonului pe care il elibereaza in atmosfera. Si costurile mai mari pentru combustibilii fosili vor face mai competitive solutiile alternative mai scumpe. „Daca producatorilor de utilitati nu li se cere sa puna pret pe reducerea dioxidului de carbon, atunci isi vor subdimensiona investitiile in eficienta energetica si energiile regenerabile“, mi-a spus Peter Darbee, presedinte la Pacific Gas and Electric.

     

    Nu e tehnologie spatiala. Standardele guvernamentale chiar conteaza. Ele aduc inovarea si eficienta. Si preturile conteaza. Ele permit posibilitati de alegere mai multe si mai curate. Asa ca daca propunerile energetice ale Casei Albe nu cer standarde de eficienta mai inalte si preturi mai mari pentru combustibilii fosili, dati-va singuri ciorapii jos. O sa se faca foarte cald.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 februarie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • MARKETING: Cum au trecut "vanatorii tacuti" dincolo de bariera unui simplu joc

    Pentru cateva zeci de mii de oameni, Bucurestiul este, plastic vorbind, o baza de plecare a submarinelor si locul unde se planuiesc mari batalii navale. Si mai este, in acelasi timp, locul unde colaborarea dintre oameni prefigureaza un nou tip de consumator si un nou concept de creatie a unui produs.

     

    La 62 de ani, olandezul Henk Wissink este probabil pensionar. Dar, la varsta sa, nu este procupat de medicamente sau de stat la cine stie ce cozi, ci de modul in care functioneaza sonarul distrugatoarelor ce insotesc convoaiele de vase, de viteza acestora si de exploziile minelor de adancime. A luat legatura cu cine trebuie, a intrebat, a propus, i s-a raspuns.

     

    Poate ati ghicit: Henk este un pasionat al simulatorului de submarin „Silent Hunter“, un joc pentru PC. De nisa, e adevarat, dar care are norocul de a se bucura de una din cele mai stabile si puternice comunitati de fani. Partea a treia a jocului a fost lansata in primavara anului 2005, creatie a studiourilor Ubisoft Romania, iar a patra parte va fi lansata in primavara acestui an.

     

    „Silent Hunter III“ a fost un succes, care a stabilit standardele moderne in privinta simulatoarelor navale, din punctul de vedere al graficii, al veridicitatii, al modului de implicare a jucatorului si al gradului de dependenta creat (aceasta in cel mai bun sens al cuvantului). In „Silent Hunter III“ jucatorul era pus in ipostaza unui comandant de U-Boat, un submarin de razboi german, participant la razboiul naval din Atlantic.

     

    Venit pe o piata aflata intr-un anume grad de suferinta, jocul a fost bine primit si de jucatori si de critici. Iar cand in august anul trecut Ubisoft a anuntat „Silent Hunter 4“ si mutarea teatrului de operatiuni din Atlantic in Pacific, incantarea fanilor a fost maxima. Concret, „Silent Hunter 4 Wolves of the Pacific“ presupune condusul unui submarin american in cel de-al doilea razboi mondial. Jocul incepe odata cu atacul japonez de la Pearl Harbour si se termina in 1945. Toate marile batalii ale razboiului din Pacific sunt prezente, cum sunt si vase de talia gigantului Yamato, cea mai mare nava din al doilea razboi mondial.

     

    Seful proiectului „Silent Hunter 4“ este Emil Gheorghe. Are un background cel putin interesant, ca de altfel cea mai mare parte a echipei de 25 de oameni pe care o conduce. Inginer TCM, a fost subofiter, apoi ofiter in Ministerul de Interne, dar a demisionat, chiar daca ministrul din acea perioada a cautat sa-l convinga sa ramana. Meseria de tester la Ubisoft a fost initial „a doua slujba“ si unii spun ca este cel mai vechi game tester din Romania si un adversar redutabil in jocuri de actiune, desi agreeaza in special strategiile. I-a placut, jocurile au devenit „first job“ si a avansat in ierarhii si functii pana a ajuns sa conduca si echipajul „Silent Hunter 4“.

     

    Emil Gheorghe a anulat, din capul locului si fara sa stie, prima intrebare a interviului; era vorba de standardele ridicate in materie de simulatoare stabilite de „Silent Hunter III“ si despre cat de greu este sa lucrezi la continuarea unui produs care a obtinut numai note maxime din partea revistelor si a site-urilor de specialitate. Simpla prezentare a jocului, aflat in stadiul de finisare in prezent, a fost in masura sa ofere raspuns unei intrebari nepuse: „Silent Hunter 4“ este un joc modern, care speculeaza si avansul tehnologic actual, si asteptarile fanilor. „Secventele de introducere a misiunilor, care au fost realizate in colaborare cu un studiou cinematografic, ne-au iesit mai bune decat pentru un documentar realizat de Discovery. Am vrut ca jocul sa fie mai mult decat un joc, sa fie o lectie de istorie care sa combine realismul istoric cu feelingul vietii pe un submarin in timpul razboiului“, sustine Emil Gheorghe.

     

    Asteptarile si dorintele fanilor sunt de fapt cuvintele cheie pentru reusita care se anunta a fi „Silent Hunter 4“. Si cel mai important element al strategiei de marketing pentru joc. Listele de dorinte ale fanilor – elemente legate de realismul campaniei militare, de date sau locuri, de autenticitatea modelelor navelor (echipa lui Emil Gheorghe a fost nevoita sa cumpere planurile detaliate ale tuturor submarinelor americane, sunt desecretizate si pot fi consultate) sau pur si simplu de detaliile ce fac deliciul unei astfel de simulari, cum sunt emisiuni radio sau traficul in porturi.

     

    De fapt cum este sa marketezi un joc cum este „Silent Hunter“? „Mai simplu si mai cinstit decat in cazul altor produse“, spune Olivia Zaharia, coordonator de marketing la Ubisoft. „Ce conteaza cel mai mult este sa pastrezi legatura cu comunitatea de fani.“

     

    „A fost lucrul pe care l-a facut echipa care a pornit SH3 si pe care l-am continuat“, adauga Dan Dimitrescu, game designer. Legatura cu comunitatea este asigurata si prin comunicarea pe forumurile specializate (www.subsim.com este de referinta, dar nu singurul), prin lansarea periodica a unor filme de prezentare a etapelor de dezvoltare a jocului si prin studierea mod-urilor, piese software realizate de fani si care imbunatatesc jocul din punct de vedere vizual, al sunetului sau al realismului. „Silent Hunter III“ a declansat o adevarata frenezie in acest sens, comunitatea jucatorilor refacand practic jocul. Au imbunatatit aspectul submarinelor, al navelor de lupta sau al celor comerciale, cerul, apa, norii sau luna, au adaugat muzica potrivita perioadei istorice – al doilea razboi mondial, au facut ca exploziile sa arate mult mai spectaculos, ba cineva a nascocit chiar un soft care imagina o intreaga biografie pentru comandantul de submarin in pielea caruia intra jucatorul.

     

    Unele din cele mai reusite idei au fost adoptate de echipa de realizatori romani, cu acceptul creatorilor si cu includerea acestora in lista celor ce au colaborat la realizarea jocului. „Trebuie sa fim realisti, in acelasi timp, si sa acceptam faptul ca nu putem multumi pe toata lumea“, subliniaza Dimitrescu.

     

    Dar pana la urma ce inseamna comunitatea fanilor si cat de mare este? Poate mai relevanta decat o insiruire seaca sunt exemplele: cel mai relevant este Neal Stevens, fondatorul, in 1997, al site-ului subsim.com. Stevens este texan adevarat, are trei copii si in jur de 40 de ani si lucreaza ca analist in industria petrolului. Nu este pasionat numai de submarine, ci si de motocicleta sa Suzuki, este presedintele unei societati geografice, fondator al unei fundatii istorice si este si amator de barbecue. Curios pentru un pasionat de simulatoare navale, Stevens sufera de rau de mare asa de tare, incat trebuie sa ia medicamente nu numai cand se afla pe puntea unui vas, ci si cand porneste „Silent Hunter III“.

     

    Studiile spun ca publicul „Silent Hunter“ este matur (25-45 de ani, dar Henk Wissink nu este o exceptie), cu un nivel de pregatire superior si cu capacitati tehnice. Interesant este ca nisarea si specializarea unui simulator genereaza si efecte benefice si mai greu de intuit – „Silent Hunter III“ era, la un an de la lansare, in topul 5 al celor mai vandute jocuri din Rusia, altfel o tara cu unul din cele mai ridicate niveluri ale pirateriei software.

     

    Oricum, caracteristica este gruparea fanilor, pe langa subsim.com (care are peste 30.000 de useri, din care unii lucreaza in marina sau sunt militari) functionand puternicele Simhq sau Aces of the Deep din Germania. De altfel, fanii germani sunt printre cei mai devotati „Silent Hunter III“, dintr-un nationalism eliberat de apasarile din viata reala. Aceasta a facut ca jucatorii germani sa cumpere 60% din cele peste 300.000 de exemplare care reprezinta vanzarile SH3.

     

    „Incercam sa atragem si jucatorii casual, care pot renunta la campania militara care constituie baza jocului, dar se pot angaja in misiuni scurte, ce pot consta in reconstituiri ale unor batalii navale celebre. Sau pot prefera jocul in retea sau online“, spune Emil Gheorghe.

     

    Casual sau dedicat, jucatorul de „Silent Hunter“ poate fi definit drept special: colaboreaza cu creatorii jocului preferat, ii critica sau ii admira, se implica, propune, discuta, creeaza si participa. Este tipul consumatorului viitorului, care nu va mai accepta tot ce i se ofera si care va decide din timp ce il intereseaza, in ce forma si cum trebuie sa arate produsul pe care il doreste. O lectie si un exemplu ce ar trebui sa depaseasca lumea jocurilor.

  • A patra oara e mai bine

    Franciza Silent Hunter are o istorie de zece ani. Primul „Silent Hunter“ a fost dezvoltat de Aeon Electronic Entertainment si a fost publicat de Strategic Simulation Inc. (SSI) in 1996. Jucatorul comanda un submarin american in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in Pacific, tinta fiind flota japoneza. Secretul longevitatii sale, pentru ca este un joc ce se mai vinde inca, este rejucabilitatea sa, faptul ca misiunile au un puternic caracter aleator.

     

    „Silent Hunter II“, publicat de Ubisoft in 2001, a fost initial dezvoltat de Aeon si finalizat de Ultimation Inc. Teatrul de actiuni se schimba, jucatorul comandand de acesta data un U-boat german, in Atlantic. Un concept revolutionar era posibilitatea interconectarii cu un alt joc, „Destroyer Command“, lansat tot de Ubisoft, astfel incat jucatorii se puteau lupta la carma unui submarin german sau a unui distrugator aliat. Fanii Silent Hunter au criticat rejucabilitatea redusa, slaba calitate a AI (inteligenta artificiala, care conduce navele partenere sau pe cele inamice, raspunzand la actiunile jucatorului), dar si bug-urile care in modul multiplayer deconectau jucatorii inaintea sau in timpul misiunii.

     

    „Silent Hunter III“ a ramas, cu succes, in Atlantic si a stabilit standardele actuale ale simulatoarelor de acest tip.

  • Mai vechi decat istoria

    Simulatoare de submarine se joaca inca dinainte de aparitia computerelor personale.

     

    Seawolf – Primul simulator de submarin, un joc electronic prezent in salile de distractii in anii ’80, compus dintr-un periscop si comenzile de rigoare.

     

    Gato – Primul simulator pentru computer (este numele unei clase reale de submarine), aparut in 1983 si care avea cerinte de sistem ce astazi pot fi depasite de capacitatile telefoanelor mobile – procesor la 4,77 MHz, 128 k de memorie.

     

    Urmeaza – „Silent Service“ (1985), „Sub Battle“ (1986), „Aces of the Deep“ (1996), alaturi de multe alte titluri. A aparut si o varianta digitala a unui film de acum clasic, „Hunt for Red October“, care a incercat sa profite de succesul peliculei cu Sean Connery.