BusinessMagazin

Blog

  • Noutati

    Basmul ucigas

    „Cand il compari cu Cantec de leagan, Fight Club pare un fel de Fiicele doctorului March“, spune Chuck Palahniuk. Chiar daca acest Lullaby, un thriller fantastico-ezoterico-realist, are, intr-adevar, momente de duritate intensa, ea isi diminueaza efectul contondent in aburii unei conventii fictionale: naratiunea se invarte in jurul unui vechi basm african, care provoaca subit moartea bebelusilor, atunci cand le este soptit la ureche. In timp ce ancheteaza acest sindrom, Carl Streator, un ziarist traumatizat de moartea sotiei si fiicei sale, isi da seama ca sinistrul blestem poate ucide pe oricine si ca, uneori, este indeajuns sa-l rostesti in gand pentru ca victima sa dea ochii peste cap si sa treaca in lumea celor drepti. Transformat fara sa vrea in ucigas in serie, Carl porneste intr-un periplu prin SUA, al carui scop era sa gaseasca si sa distruga toate cele 27 de pagini ale culegerii ce continea textul ucigas.


    Chuck Palahniuk, Cantec de leagan,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

     

     

    In doua tabere

    Absolvent de istorie si de economie, Alex Berenson a devenit, in 1999, ziarist la The New York Times, ca specialist in domeniul financiar. In 2007, oarecum neasteptat, primeste Premiul Edgar pentru cel mai bun debut in literatura de fictiune, cu volumul tradus acum la Humanitas si pe care critica l-a asemanat, ca maniera de tratare a temei si talent al suspansului, cu cartile lui John le Carré. Subiectul, absolut ingenios, este constituit de dramatica aventura a lui John Wells, primul agent CIA infiltrat vreodata in Al Qaeda: ramas ani de zile in pustiurile Afganistanului si Pakistanului, subordonat al lui Al Zawahiri, mana dreapta a lui Ben Laden, el se converteste la mahomedanism, ajunge musulman practicant si incepe sa se indoiasca serios de justetea politicii externe americane. In plina era a atentatelor impotriva SUA, Wells este trimis acasa in misiune. Aici insa, Agentia ii pune vechea credinta sub semnul intrebarii, iar „prietenii“ sai musulmani il banuiesc de joc dublu.


    Alex Berenson, Agentul credincios,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

  • Marea dezamagire

    Revue Vinicole Internationale desemneaza Romania ca „marea dezamagire“ a Concursului Mondial de Vinuri de la Bruxelles (Mondial du Vin). Doar 43 de vinuri prezente si, din acestea, doar patru premiate.

     

    Mic numarul de probe, mic numarul de medalii, dar, si mai grav, un raport foarte prost intre numarul de vinuri inscrise in concurs si numarul de medalii obtinute (pentru comparatie – Chile a primit 131 de medalii din 230 de vinuri). De ce s-or fi gandit producatorii nostri sa trimita vinuri fara sanse la premii? Sa fi fost „imbatati“ de succesul la concursurile nationale sau de popularitatea de care se bucura aceste vinuri mediocre in Romania? Pentru ca, trebuie s-o recunoastem, majoritatea producatorilor confunda priza la mase cu etaloanele calitatii. Ma simt dator, fiind la capitolul „public“, sa spun ca insuccesul Romaniei in Belgia ne poate fi atasat si noua, consumatorilor. Un consum otova, nediferentiat, fara repere, un consum de vin stropit cu cola si indecent contrabalansat de consumul de bere – iata aportul consumatorului roman de vin la nefericitul rezultat al jurizarii de anul acesta.

     

    Cunoasterea vinurilor, aprecierea lor corecta dupa criterii reale si nu dupa „urechisme“ sau dupa culoarea etichetei, integrarea lor intr-un tipar de viata elegant, modern, iata sansa pe care o putem da noi vinului romanesc. Confruntat cu o piata selectiva, pretentioasa,  vinul romanesc ar putea avea sansa de a redeveni un stralucitor exponent al culturii romanesti.

     

    Mondial du Vin de la Bruxelles a avut ca tinta „confruntarea fara prejudecati, in conditii optime, a vinurilor din lumea intreaga, alegand pe cele mai bune dintre ele“, spune directorul general, Baudoin Havaux. In 1994, tatal domniei sale, Louis Havaux, a creat acest concurs la Bruges. La acel moment se inregistrau 861 de probe din 29 de tari. In 2007, 220 experti originari din 45 de tari au degustat „in orb“ si au clasificat 5.732 de esantioane din 47 de tari. S-au decernat 1.640 de medalii in urma celor trei zile de degustare. Trofeele „Best Wines“ au fost adjudecate de marile (si vechile) puteri viticole: Franta, Spania si Italia. S-a alaturat grupului de seniori si Australia. Totusi, la categoria „Marea medalie de aur“, Lumea Noua a fost mai bine reprezentata, Chile fiind ocupanta locului al doilea (dupa Franta) ca numar de medalii de aur: nu mai putin de sapte! Nu mai e o surpriza pentru nimeni pozitia cucerita de tarile din Lumea Noua.

     

    Vinurile chiliene si-au demonstrat si in Romania vocatia pentru succes. Neindoielnic, cele cateva containere ale faimosului Misiones de Rengo nu au dezlocuit un procent zdrobitor din cotele de piata ale producatorilor romani. Cred si afirm acest lucru, ca tocmai feliile impresionante ale anumitor vinari tin piata romaneasca la un nivel de provincie indepartata. Nume mari, sonore, credibile (pentru cat timp?) in constiinta maselor livreaza lunar milioane de sticle continand vinuri care nici macar n-ar atrage atentia unor jurii internationale. Si sa nu punem in discutie unele premii obtinute pe probe, dar de neregasit ulterior in piata.

     

    Astfel de practici au avut o valenta negativa – au creat handicapuri de nesurmontat pentru vinurile oneste si i-au indepartat pe clientii care se bazau  doar pe titluri pompoase. Asa incat, dupa Mondial du Vin, o singura remarca: istoria ne-ar fi dat dreptul sa speram ca macar acolo unde avem continuitate de 2000 de ani, sa nu ne facem de ras. N-a fost sa fie asa.

     

    Catalin Paduraru, membru FIJEV (Federatia Internationala a Jurnalistilor si Scriitorilor de Vin)

    www.evinoteca.ro

  • O cascada pentru luna de miere

    Un simbol al Statelor Unite, chiar daca americanii trebuie sa-l imparta cu Canada,  Cascada Niagara este o destinatie preferata in general de cei care pleaca in luna de miere. Este de fapt compusa din trei cascade, ce s-au format cu circa 10.000 de ani in urma prin topirea unor ghetari, iar personalitati precum Mark Twain, Winston Churcill si Bruce Springsteen s-au indragostit de acest loc, ultimul petrecandu-si aici luna de miere.

     

    CERTIFICATE: In ultimul an, autoritatile turistice de la Niagara Falls au emis peste 10.000 de Certificate de luna de miere, care le ofera tinerilor casatoriti reduceri la diverse atractii turistice si servicii speciale.

     

    TRADITIE: Calatoriile la Cascada Niagara au inceput, se spune, atunci cand fratele lui Napoleon impreuna cu tanara sa sotie au vizitat aceasta destinatie, decretand-o cel mai bun loc pentru petrecerea lunii de miere.

     

    TUR: Se pot face tururi cu ghid, coborandu-se cu liftul in tunelele din spatele  Cascadei Potcoava, pentru a putea admira impresionanta cadere de apa, care insumeaza a cincea parte din cantitatea totala de apa dulce din lume. Mai sunt disponibile si tururi cu elicopterul pe cursul fluviului Niagara si pe la Cascada Potcoava, unde se pot admira curcubee ce apar si dispar.

  • Al doilea moment zero in real-estate

    Ultima zi a lui iulie 2007 marcheaza o premiera pentru piata imobiliara romaneasca: primul exit al unui fond de investitii si prima vanzare de portofoliu, intr-o tranzactie de 110 milioane de euro. Ce implicatii are aceasta tranzactie asupra pietei imobiliare?

     

    La inceputul acestui an, dupa un 2006 al recordurilor pe piata imobiliara, toata lumea se intreba ce ar putea aduce nou 2007. O intrebare statea pe buzele tuturor: cand va avea loc prima tranzactie de portofoliu (o vanzare a mai multor active detinute de un singur proprietar)?

     

    Era, intr-un fel, un al doilea moment zero al pietei locale dupa ce la jumatatea anului 2003 era realizata prima tranzactie de vanzare a unei cladiri de birouri (Opera House) catre un fond de investitii imobiliare (CA Immo).

     

    La jumatatea lunii martie a acestui an, Radu Lucianu managing partner la compania Eurisko era sceptic, estimand ca prima afacere de acest gen va aparea abia in urmatorul an. Nu avea sa treaca mult insa pana cand seful Eurisko sa se trezeasca implicat in mod direct in prima vanzare de portofoliu din Romania.

     

    Lucianu si colegii sai din Eurisko au consiliat un fond de investitii imobiliare al companiei de asigurari germane Allianz, Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds (DEGI) in achizitia a trei imobile de birouri de la un alt fond de investitii administrat de compania britanica Charlemagne Capital. Semnata saptamana trecuta, afacerea se ridica la peste 110 milioane de euro.

     

    Ce-i drept, DEGI nu isi propusese sa realizeze o premiera in Romania. „DEGI a vrut doar sa intre in piata romaneasca“, spune Lucianu, precizand ca initial germanii tinteau doar doua dintre cele trei imobile detinute in Bucuresti de European Convergence Property Company (ECPC), fondul administrat de Charlemagne Capital. Acesta platise in primavara anului trecut circa 90 de milioane de euro pentru a prelua cele trei cladiri in Capitala – Millenium Business Center (amplasat in zona Armeneasca), PGV Tower (sediul Bancpost din zona Vitan) si Construdava (un centru de afaceri construit de singurul dezvoltator imobiliar roman listat la Bursa de Valori din Bucuresti, Impact, in Pipera).

     

    Initial erau vizate doar primele doua cladiri, care sunt situate in zona centrala a Bucurestiului, aceasta fiind in general tinta germanilor, dar DEGI a acceptat in final sa cumpere si Construdava „din perspectiva portofoliului“, explica Andrei Diaconescu, partener in cadrul casei de investitii Capital Partners, care a consiliat Charlemagne in aceasta tranzactie.

     

    Venita intr-o perioada a concediilor, cand in general activitatea pe piata de achizitii si fuziuni se reduce ca amploare, tranzactia marcheaza mai multe premiere pe piata romaneasca. „Este prima tranzactie de portofoliu, fiind si cea mai mare vanzare de pe piata de birouri“, spune Diaconescu. Anterior, recordul era detinut de achizitia, de catre fondul austriac de investitii Immoeast a complexului de birouri S.Park pentru 101,5 milioane de euro. Mai mult, contractul semnat saptamana trecuta marcheaza concomitent prima achizitie a unui fond german in Romania si primul exit al unui fond imobiliar de pe aceasta piata, adauga reprezentantul Capital Partners.

     

    Efervescenta din acest an de pe piata tranzactiilor imobiliare vine dupa un 2006 in care sume de ordinul sutelor de milioane de euro – de neimaginat cu numai trei ani in urma – erau aruncate cu usurinta, proiecte gigant faceau valuri, iar investitori de talie mare isi faceau simtita prezenta.

     

    Totusi, aproape nimeni din piata imobiliara nu se aventura sa afirme ca in acest an va avea loc o prima tranzactie de portofoliu, chiar daca in Romania sunt deja active mai multe fonduri de investitii de talie mica, ce au strans mai multe proiecte, care ar fi putut fi preluate de investitori mai puternici.

     

    Iar daca analistii si consultantii imobiliari nu sperau la asemenea tranzactii, un avocat – Dan Badea, managing partner al biroului din Bucuresti al Clifford Chance, cea mai mare casa internationala de avocatura  – spunea la inceputul primaverii ca vor avea loc nu una, ci mai multe tranzactii de portofoliu in 2007. Drept dovada, in plina vara, firma de avocatura a fost implicata in prima tranzactie in care un fond de investitii imobiliare si-a lichidat portofoliul din Romania intr-una dintre cele mai mari tranzactii de pe piata autohtona de real estate. Clifford Chance a asigurat consultanta juridica pentru Charlemagne Capital, in timp ce cumparatorul a fost reprezentat de avocatii Wolf Theiss.

     

    Este oarecum de mirare ca cineva iese de pe piata, mai ales ca, dupa cum spun reprezentantii ECPC, sumele obtinute vor fi returnate actionarilor, iar fondul nu va mai investi in continuare in Romania.

     

    Pe de alta parte, cei de la Charlemagne detin un alt fond – European Convergence Development Company (ECPC) – care investeste in dezvoltarea de proiecte, fond pe care planuiesc sa-l extinda.

     

    Motivul este scaderea accentuata a randamentelor ce pot fi obtinute pe piata imobiliara romaneasca. Pretul unei proprietati este stabilit in functie de randamentul anual (yield) ce este adus de acel activ imobiliar, calculat ca raport procentual intre veniturile nete aduse de imobil si suma totala platita pentru achizitia acestuia. Cu alte cuvinte, cu cat randamentul este mai mic, cu atat suma platita de cumparator este mai mare.

     

    Pe fondul unui interes foarte mare din partea cumparatorilor si a unei lipse de produse imobiliare ce ar putea fi vandute, preturile au explodat si implicit randamentele obtinute de investitorii imobiliari la achizitia unui astfel de proiect au scazut abrupt in scurt timp. Ca urmare, fondurile de investitii s-au orientat catre activitatea de dezvoltare, mai degraba decat in achizitia unor imobile gata terminate. Cu riscuri mai mari, investitia in dezvoltare permite insa obtinerea unor castiguri pe masura.

     

    Iar Charlemagne prefera sa se concentreze pe activitatea de dezvoltare, pentru ca randamentele sunt prea mici in cazul achizitiilor de cladiri terminate. Prin ECDC, compania detine deja 50% din proiectul rezidential Asmita Gardens si 40% din imobilul de birouri Cascade Euro Tower.

     

    Urmand exemplul ECPC, alte fonduri de talie mica pot intra acum in vizorul investitorilor imobiliari de calibru, precum diviziile de profil ale fondurilor de pensii germane. North Real Estate Opportunities Fund (NREOF), Fabian, Equest sau Dawnay Day sunt fonduri listate pe piata AIM a bursei din Londra care au cumparat, fiecare, cateva proprietati in Romania.

     

    Mai agresive si cu un proces decizional mai scurt, fondurile imobiliare de talie mica au reusit – in special in 2005 si 2006 – sa cumpere in Romania cladiri de birouri sau complexuri comerciale la randamente bune, de 8-10%, in conditiile in care pentru imobilele cele mai cautate acestea au scazut acum aproape de 6%. Cele doua puncte procentuale – desi nu ar parea mult – se pot traduce in diferente de milioane sau chiar zeci de milioane de euro in pretul de achizitie al cladirii.

     

    Spre exemplu, o cladire cu 15.000 de metri patrati, ce poate fi inchiriata cu 20 de euro pe metrul patrat, valoreaza 60 de milioane de euro la un yield de 6%, dar numai 45 de milioane de euro la un randament de 8%.

     

    In aceste conditii este de asteptat in urmatorii ani o intensificare a tranzactiilor de portofolii. De altfel, reprezentantii unui alt fond britanic de investitii in real estate, Equest Balkan Properties, spun ca au primit propuneri de a vinde o parte dintre activele cumparate imediat dupa ce le-au achizitionat. „Ne-au contactat investitorii pentru 4-5 active, in special centrele comerciale“, spune George Teleman, partener al fondului de investitii.

     

    Dar Equest nu a vrut sa vanda. „Mandatul este de opt ani si nu avem ce cumpara cu banii respectivi“, spune Teleman. Fondul a fost ridicat in urma cu doi ani, iar investitorii primesc dividende an de an. In caz ca unele investitii  sunt lichidate, fondurile obtinute trebuie reinvestite, pentru a aduce profituri si in urmatorii ani. Altfel spus, nu exista problema mai mare pentru un fond decat sa aiba cash disponibil pe care sa-l tina la banca.

     

    Pentru a depasi aceasta problema, in conditiile in care pe piata imobiliara ro-maneasca nu mai sunt prea multe active de cumparat, ca si alti investitori financiari, Equest s-a implicat in proiecte de dezvoltare. Dar, potrivit statutului, fondul nu poate investi decat maximum 30% din bani in proiecte de dezvoltare. „Ar trebui sa majorez aceasta limita, pe care o fortam acum, pentru ca proprietatile sunt deja prea scumpe“, spune Teleman. Cu alte cuvinte, daca ar vinde acum, Equest ar sta pe un munte de cash, care nu ar putea fi investit.

     

    George Teleman apreciaza totusi ca ar putea urma cat de curand si alte tranzactii de portofoliu, pentru ca sunt multi cumparatori interesati. Pentru ca, si la 6%, randamentul unei investitii imobiliare in Romania tot e usor mai mare decat in alte tari din regiune si este oricum peste dobanzile bancare (acum circa 4,5% in euro).

     

    Si analistii imobiliari sunt ceva mai optimisti acum, dupa ce s-a incheiat prima tranzactie de acest tip, chiar daca nimeni nu avanseaza o data pentru urmatoarea tranzactie. „Ma astept sa mai iasa astfel de tranzactii, pentru ca fondurile au o viata limitata“, puncteaza Radu Lucianu, managing partner al Eurisko. Ce-i drept, va mai fi de asteptat, pentru ca cele mai multe dintre fonduri sunt inca in faza de strangere a unui portofoliu si mai au ani buni de viata inainte. De aceea, Bogdan Georgescu, directorul general al companiei imobiliare Colliers International, este inca sceptic. „Nu sunt chiar asa de multi care ar putea vinde.“ In schimb, sunt cumparatori. „Am investitori care vor sa cumpere portofolii“, recunoaste Georgescu.

     

    In Romania, piata imobiliara este sub-dezvoltata, motiv pentru care merge cu pasi mai rapizi decat alte zone. De aceea, Andrei Diaconescu de la Capital Parners se asteapta oricand sa mai fie tranzactii similare. „Cred ca este doar inceputul“, puncteaza el.

     

    In concluzie, chiar daca pe piata nu prea sunt active de cumparat care sa se constituie intr-un portofoliu, cei care s-au miscat rapid in ultimii ani au ce pune pe masa cumparatorilor dornici sa investeasca cat mai mult in Romania. „Sunt deja cateva portofolii, dar mai degraba in zona de retail, nu de birouri, care vor iesi pe piata la vanzare in urmatoarele luni“, conchide reprezentantul Capital Partners.

  • Cine a strans portofolii

    Pe piata imobiliara din Romania activeaza deja mai multe fonduri de investitii care au strans active de sute de milioane de euro.

     

    IMMOEAST este, de departe, cel mai mare investitor in piata imobiliara romaneasca, dupa ce s-a implicat in nu mai putin de 114 de proiecte, cu o suprafata totala de aproape patru milioane de metri patrati. Fondul austriac detine imobile de birouri, centre comerciale (Polus Center din Cluj fiind cea mai mare achizitie din industria autohtona de real estate, cu peste 210 milioane de euro), parcuri de afaceri si participatii la proiecte rezidentiale.

     

    EQUEST BALKAN PROPERTIES are noua proprietati in Romania, dintre care trei sunt in curs de dezvoltare, cu o valoare cumulata de peste 160 de milioane de euro.

    FABIAN ROMANIAN PROPERTY este singurul fond listat la Londra destinat exclusiv pietei romanesti. Fondul s-a implicat pana acum in noua proiecte, investind peste 70 mil. euro. Valoarea totala a proprietatilor este insa estimata la aproape 190 de milioane de euro.

     

    NORTH REAL ESTATE OPPORTUNITIES FUND a cumparat doar doua proiecte comerciale in Romania, dar de valoare mare, totalizand mai mult de 150 mil. euro.

     

    DAWNAY DAY s-a implicat, de asemenea, numai in complexuri comerciale. A cumparat Macromall din Brasov si are in lucru alte patru mall-uri, in Cluj-Napoca, Arad, Baia Mare si Satu Mare. Fondul a anuntat investitii de peste 270 de milioane de euro in aceste proiecte.

     

    RI INVESTMENT GRUP, controlat de investitori irlandezi, a cumparat mai multe terenuri si cateva cladiri de birouri, printre care Neocity Towers. Compania a anuntat ca va incepe lucrul la trei proiecte de mari dimensiuni in Capitala, ce vor necesita investitii de peste 800 de milioane de euro.

     

    EUROPOLIS a fost unul dintre primele fonduri imobiliare intrate in Romania, inca din 2003, odata cu achizitia cladirii Europe House. Acum proiectele controlate de fondul austriac au ajuns la o valoare mai mare de 400 mil. euro.

  • Sensibilitati de investitor

    Picajul de pe bursele internationale de la sfarsitul lunii trecute a fost resimtit puternic la Bucuresti. Investitorii autohtoni s-au panicat si au vandut masiv, ceea ce a dus la o scadere accentuata a indicilor.

     

    Care sunt motivele ce au stat la baza deciziilor investitorilor romani? Putem creiona un profil al investitorului autohton? Piata de capital din Romania este inca la inceput, inca mica si nu prea cunoscuta, dar acestea nu sunt elemente negative pentru investitorii romani. „Bursa este in crestere si avem o piata emergenta, care evolueaza intr-un ritm normal in prezent. Iar romanii care isi plaseaza economiile pe bursa au timp sa invete pana la momentul in care piata se va maturiza“, spune Adrian Simionescu, director general al companiei de brokeraj Finans Securities.

     

    Tusa finala la profilul investitorului roman ne este data de situatia de la sfarsitul lunii iulie. Dupa mai multe luni de cresteri sustinute si maxime istorice pentru toti indicii bursieri, toti brokerii si analistii se asteptau la o corectie. Aceasta a aparut dupa ce bursele internationale au inregistrat o reducere de 2 – 5 procente, din cauza rezultatelor negative inregistrate in sectorul imobiliar al SUA. Tavalugul pornit de la New York a trecut prin Tokio si prin vestul Europei si a afectat serios bursa de la Bucuresti, ai carei indici au pierdut mai mult de 12%. Capitalizarea a scazut cu peste trei miliarde de euro, la circa 28 mld. euro. De ce atat de mult?

     

    „Pentru ca majorarile anterioare au fost mai mari decat cele de pe plan international, dar mai ales pentru ca investitorii romani s-au speriat si au inceput sa isi marcheze profiturile“, explica Simionescu.

     

    Dupa lunga istorie de scandaluri si falimente din sectorul financiar romanesc – SAFI, FNI, Dacia Felix, Bancorex – e lesne de inteles de ce investitorii locali se panicheaza atat de usor. In timp ce investitorii straini se bazeaza pe analize fundamentate, adica pe raportari financiare sau prognoze rezultate din calendare financiare, intreprinzatorii romani se dovedesc mai sensibili la zvonuri si vad in orice corectie o prabusire bursiera.

     

    In perioada de scadere de la sfarsitul lunii iulie, 90% din totalul vanzarilor de actiuni au fost efectuate de rezidenti, estimeaza brokerul Finans Securities. Investitorii straini au dovedit a avea mai multa incredere in economia Romaniei, iar experienta bursiera le-a oferit o mai buna viziune a oportunitatilor din piata. Absenta investitorilor straini din operatiunile de vanzare se poate observa in lichiditatea nemodificata a pietei. Daca nerezidentii, in marea lor majoritate persoane juridice, ar fi ales sa isi vanda participatiile, lichiditatea ar fi crescut semnificativ, pentru ca valoarea detinerilor este mult mai mare decat cea a rezidentilor. In prezent, insa, strainii abia isi structureaza portofoliile si isi majoreaza investitiile in piata.

     

    „Piata romaneasca este inca o necunoscuta pentru multe fonduri de investitii din vestul Europei, iar din aceasta cauza multi evita sau amana intrarea pe bursa“, spune Bogdan Juravle, broker la Swiss Capital. Si Adrian Simionescu povesteste ca, la inceputul anului, a purtat discutii cu un fond finlandez de investitii, care intentiona sa intre pe piata romaneasca. „Discutiile n-au avut nici un rezultat atunci, dar am aflat abia acum motivul. Eu le facusem o estimare de 50-60% randament in cursul anului acesta, cifra care li s-a parut aberant de mare. Un director de-al lor, insa, a plasat atunci 30.000 de euro din banii personali pe bursa, iar cresterea inregistrata pana acum i-a convins pe cei din fond sa se intoarca“, povesteste brokerul.

     

    Un randament anual de 60% nu este exagerat pentru o economie emergenta si mentine atractivitatea burselor din tari ca Romania, Polonia sau Cehia. Iar de profitabilitatea BVB se conving din ce in ce mai multi romani, care au inceput sa investeasca in bursa dupa ce dobanzile la depozitelor bancare au inceput sa scada. Numarul rezidentilor cu conturi active la bursa, insa, este de circa 10.000, ceea ce lasa destul loc pentru noi investitori. Analistii estimeaza chiar o dublare a rezidentilor activi pe bursa in cursul anului viitor, in conditiile in care deschiderea unui cont la o societate de brokeraj si tranzactionarea devin din ce in ce mai facile.

  • COMPANII: Romania, proba de anduranta pentru managerii BAT

    In mai putin de o luna, Paul Ogborn si Fabio Lima, doi din cei cinci membri ai board-ului de conducere al British American Tobacco Romania, au fost promovati. O data in plus, piata romaneasca se dovedeste o rampa de lansare in cariera.

     

    Aproape ca nu trece o luna fara ca angajatii British American Tobacco Romania (BAT) sa nu fie gazde pentru colegii lor din tari straine. Pentru ca evolutia companiei pe piata romaneasca este numai buna pentru studii de caz si exemplu despre cum si ce trebuie sa faca si angajatii peruani, coreeni sau sud africani. Pe piata romaneasca, BAT este lider de piata si singura companie a carei cota de piata a crescut in primele sase luni ale acestui an. Nici pozitia din top si nici cotele de piata nu sunt insa o garantie de neclintit pentru viitor, pentru ca in industria tigarilor sunt suficiente, asa cum o dovedesc anii anteriori, doar cateva luni si un razboi de pret pentru a rasturna complet clasamentul.

     

    Deocamdata insa compania din Roma-nia este un teren fertil pentru ca managerii sa-si exerseze talentele si sa-si etaleze mai apoi rezultatele in CV. Cel mai recent exemplu este Paul Ogborn, care a fost promovat de la 1 august din functia de managing director al BAT Romania pe pozitia de general manager Southern Europe, avand astfel atributii la nivel de regiune. In urma cu numai o luna, Fabio Lima, un alt membru al board-ului din filiala romaneasca a fost promovat, parasind functia de marketing director. Fraiele BAT in Romania sunt acum in mainile lui Bart Maas, de 40 de ani, un belgian nascut din parinti olandezi. Cu o cariera de peste 15 ani in cadrul grupului, in diferite regiuni ale lumii – de la Belgia la Rusia sau Asia – Maas a ocupat diverse functii de conducere, cea mai recenta fiind, inainte de venirea in Romania, cea de director de marketing in filiala din Ungaria. Dar acestea sunt doar cele mai recente exemple, pentru ca in ultimii ani plecarile din Romania pe trepte superioare de conducere au fost din ce in ce mai multe. Dovada si faptul ca „numarul romanilor ce lucreaza in alte filiale ale grupului este mai mare decat cel al expatilor ce lucreaza in sediul din Bucuresti“, dupa cum spunea recent pentru BUSINESS Magazin Paul Ogborn. Argumentul e simplu: eficienta managerilor se poate masura in rezultate, iar cele de pe piata romaneasca, raportate la alte filiale BAT, sunt spectaculoase. In rapoartele interimare ale BAT, prezentate la finalul lui iunie, Romania ocupa dintre toate tarile europene locul doi dupa Rusia, atunci cand sunt enumerate tarile „responsabile“ de cresterea profitului cu peste 35 mil. euro, pana la aproape 600 mil. euro. „In Romania, pozitia de lider de piata a fost intarita prin cresterea vanzarilor de Kent, Dunhill si Vogue. Ceea ce, alaturi de cresterea preturilor si un mix de produse imbunatatit, a dus la o crestere semnificativa a profitului“, arata raportul financiar pe primul semestru. Anul trecut, profitul net al filialei romanesti a crescut cu 47%, depasind 40 de milioane de euro.

     

    Pe piata locala compania este lider de piata, avand la finalul lunii iunie o cota de piata in valoare de peste 40%, potrivit datelor disponibile, cu peste zece procente mai mult decat urmatorul concurent, Philip Morris International Romania (PMI), ce detinea 29,4% din valoarea pietei de tigarete. Batalia pentru locul doi in piata este insa foarte stransa, pentru ca Japan Tobacco International (JTI), al treilea jucator de pe piata anul trecut, cumuleaza acum si vanzarile Gallaher, companie preluata la nivel mondial de la inceputul lui 2007.

     

    Cea mai vanduta tigara din Romania, Kent, a ajuns in iunie la o cota de piata valorica de peste 21%, potrivit datelor disponibile, castigand aproape trei procente fata de inceputul anului. Cu asemenea rezultate, o pozitie de management in Romania poate fi cea mai sigura reteta de promovare, cu rezultate aproape „garantate“. Pe de alta parte insa, board-ul BAT Romania si-ar putea vedea si ceilalti membri inlocuiti.

  • Revenirea electrocasnicelor

    Vanzarile de electrocasnice, care le-au dat batai de cap in ultimii doi-trei ani retailerilor electrici, si-au revenit. Cei mai fericiti sunt insa producatorii locali, care au acum inca o sursa de crestere a afacerilor, in afara exporturilor.

     

    In urma cu aproape cinci luni, Electrolux, primul producator international de electrocasnice venit in Romania cu activitati de productie, anunta prima scadere a rezultatelor financiare anuale, dupa multi ani de cresteri consecutive, chiar si cu 30%. Vanzarile mai mici cu aproape 7%, pana la 141 de milioane de euro, erau puse de manageri pe seama evolutiei slabe a pietei locale si ar fi fost chiar mai mici, potrivit analistilor, daca fabrica de aragazuri de la Satu Mare nu s-ar fi bazat in mod deosebit pe exporturi.

     

    Saptamana trecuta insa, Electrolux a anuntat ca a intrat din nou pe crestere dupa primul semestru, iar „evolutia pietei interne conteaza foarte mult“, potrivit directorului de marketing al companiei, Carmen Georgescu.

     

    Chiar daca oficialul Electrolux nu a oferit date comparative legate de evolutia vanzarilor de pe piata locala si cea a exporturilor fabricii de la Satu Mare, jucatorii din piata de electrocasnice spun ca se simte deja o revenire a cererii, dupa reculul din ultimii ani.

     

    „Vanzarile pe segmentul bunurilor albe vor creste pana la finalul anului cu 5-10%, procentul fiind liniar pentru toata gama de produse“, spune Adrian Urda, directorul de operatiuni al Altex, liderul segmentului de retail de electronice si electrocasnice.

     

    Chiar daca aceasta crestere este cu mult sub cea inregistrata in anii de inceput ai creditului de consum – 2003 si 2004, cand vanzarile sareau de la un an la altul cu 50% sau chiar 70%, importatorii si mai ales producatorii locali sunt multumiti.

     

    „Nici anul trecut nu am inregistrat regres pe vreunul din segmentele pietei de electrocasnice, dar anul acesta cresterea pe segmentul intern s-a accelerat comparativ cu 2006“, explica Monica Iavorschi, director de marketing la Arctic Gaesti.

     

    Ea avanseaza un ritm de crestere a pietei de electrocasnice de 10% in primul semestru, citand studiile de piata realizate de institutul GfK.

     

    „Categoric ca revenirea pietei interne conteaza. Segmentul intern a fost mereu foarte important in bilanturile anuale ale Arctic“, explica Iavorschi.

     

    Intr-adevar, chiar daca exporturile au stat la baza dublarii afacerilor in ultimii patru ani, aproape o treime din productia de frigidere de la Gaesti se vinde pe piata locala. De altfel, Arctic este, potrivit datelor statistice, cea mai bine vanduta marca de aparate frigorifice din Romania, fiind in acelasi timp unul dintre cele mai cunoscute branduri romanesti, alaturi de Dacia. La fel ca si Renault in cazul producatorului de masini de la Pitesti, si grupul turcesc Arcelik a decis sa pastreze in portofoliu marca romaneasca Arctic dupa achizitia fabricii in anul 2002.

     

    Mai mult, pentru a-si maximiza profiturile, Arcelik a lansat si alte produse sub brandul Arctic – televizoare, masini de spalat si aspiratoare, chiar daca acestea nu sunt produse in Romania, ci importate din alte fabrici ale concernului.

     

    Spre deosebire de Arcelik, suedezii de la Electrolux, care au cumparat in anul 1997 fabrica de aragazuri de la Satu Mare au renuntat la numele Samus si s-au orientat catre alte branduri ale grupului, in special Zanussi.

     

    Revenirea pe crestere a pietei de electrocasnice nu inseamna insa ca toti jucatorii au motive de bucurie, deoarece deprecierea cursului euro a facut ca importatorii sa aiba un avantaj competitiv fata de producatorii locali.

     

    „Nu cred ca aderarea la UE a contat foarte mult. Cel putin nu pentru companiile care au avut un plan de afaceri foarte bine facut“, comenteaza Adrian Urda. El da exemplul Arctic, care „desi face parte dintr-un grup international, este un producator local, are o politica de preturi foarte buna pentru mai multe categorii de public, au o distributie buna si au investit si in marketing. Si nu este vorba doar de ei, ci de toti producatorii care au avut o strategie buna“, considera Urda.

     

    Chiar si micii producatori locali, precum Tehnoton Iasi, care a inregistrat anul trecut un regres al vanzarilor de aproape 15%, pana la 6,5 milioane de euro, au inceput anul cu rezultate in crestere.

     

    Dar cresterea pietei din primul semestru nu s-a regasit la fel in toate segmentele pietei. „Degeaba creste piata interna daca nu lansezi noi concepte care sa satisfaca cerintele clientilor si sa creeze in acelasi timp cerere pentru noi game de produse. O tendinta reala de crestere consolidata s-a inregistrat pe segmentul de produse incorporabile“, mentioneaza Carmen Georgescu.

     

    Si in cazul Arctic, majorarea vanzarilor din ultimele sase luni „a fost determinata in primul rand de vanzarea cu preponderenta a produselor sofisticate“, potrivit directorului de marketing al companiei.

     

    In aceste conditii din electrocasnicele comercializate sub brandul Arctic pe piata interna, 45% sunt aduse din import, restul fiind produse la fabrica de la Gaesti. Pe langa Arctic, compania turceasca este prezenta pe piata si cu Beko, marca pe care grupul Arcelik vrea sa o aduca intre primele zece din lume la nivelul anului 2010. Pana atunci, fabrica de la Gaesti ar trebui sa devina unul dintre cei mai importanti poli industriali ai Arcelik, capacitatea de productie urmand sa ajunga la 2 milioane de unitati la orizontul anului viitor, potrivit unor declaratii anterioare ale oficialilor. Si Electrolux are planuri importante pentru fabrica de la Satu Mare, investitiile de aproximativ 30 mil. euro de pana acum urmand sa continue in special in modernizarea facilitatilor de productie si dezvoltarea de tehnologii si produse noi.

     

    Cei doi jucatori internationali prezenti cu activitati de productie in Romania – Arcelik si Electrolux – au realizat impreuna investitii de peste 65 de milioane de euro pana acum, iar cifrele de afaceri cumulate se vor apropia de 400 de milioane de euro in acest an.

  • Cap la cap

    Electrolux

    • A achizitionat in 1997 fabrica de aragazuri Samus Satu Mare
    • A investit aproximativ 30 mil. euro
    • Va ajunge la o capacitate de productie de 1,2 milioane de aragazuri

     

    Arcelik

    • A achizitionat in 2002 fabrica de frigidere Arctic Gaesti
    • A investit peste 35 mil. euro, alte 10 mil. euro fiind programate pentru acest an
    • Va ajunge la o capacitate de productie de 2 milioane de aparate frigorifice in 2008

     

    Sursa: Companiile, Ministerul Finantelor

  • Miliardarul de la cablu

    Pe Ion Tiriac si Zoltan Teszari ii apropie pasiunea pentru sport, unul pentru tenis si celalalt pentru judo, faptul ca au  stiut sa astepte momentul potrivit pentru a vinde parti din afacere  si faptul ca sunt primii miliardari romani in dolari sau chiar euro. Numai ca daca  Tiriac e un brand, Teszari e un personaj perfect necunoscut.

     

    Zoltan Teszari (37 de ani) si-a inceput cariera in business in anul 1992, vanzand inghetata in orasul sau natal, Oradea. Unul dintre vechii sai prieteni si actionar la randul lui in RCS&RDS, Csaba Ianos Ludescher, face in continuare asta prin firmele Rubyn & King. Treptat, Teszari si-a extins afacerile in domeniul importurilor de electronice si piese auto. A intrat in telecom prin achizitia unui operator din Brasov a continuat extinzandu-se similar in Republica Moldova (ulterior a vandut) si a ajuns si in orasul natal Oradea cu afacerile in telecom. Acum RCS&RDS poate trece drept un imperiu telecom regional, cu operatiuni in sase tari. „E cel mai hotarat si de cuvant om de afaceri pe care il stiu“, completeaza pentru BUSINESS Magazin portretul unul dintre apropiatii lui Teszari. De fapt, povestea lui Teszari si cum a ajuns sa detina o companie care-l plaseaza in imediata apropiere a lui Tiriac din punct de vedere al averii poate fi vazuta doar prin ochii celor care il stiu. Teszari nu iese in public, nu a avut vreodata un interviu, nu a fost citat vreodata si, pentru a intregi misterul, despre singura fotografie din presa cu el se spune ca este un fals. Fotografia a fost facuta la un eveniment al saptamanalului Capital din anul 2002 in care i-a fost acordat titlul de „intreprinzator al viitorului deceniu“. Unul dintre oamenii de afaceri care il cunostea si care era prezent in sala isi aduce insa aminte cat de contrariat a privit cum o persoana necunoscuta, trimisa de Teszari, juca rolul proprietarului RDS.

     

    Daca asa a fost, nu stim, pentru ca Teszari a declinat orice invitatie de a discuta cu BUSINESS Magazin, ca de altfel cu toata presa. „El e mai mult cu maghiarii lui“, spune concitadinul lui Teszari, Viorel Micula, unul dintre proprietarii European Drinks & Food. „Avem domenii de activitate diferite si  nu ne-am intersectat in afara catorva intalniri in grupuri mai mari“, completeaza Micula.

     

    Oradenii mai spun despre fondatorul RCS&RDS ca duce o viata lipsita de escapadele specifice, de pilda, altui bogat om de afaceri local, Pompiliu Tripa, actionarul Atlas Telecom. Teszari locuieste intr-un bloc de apartamente preferand sa parcurga pe jos cei 300 de metri dintre casa si biroul din Oradea in rarele momente cand nu se afla totusi in calatorii. Tatal lui lucreaza in continuare intr-un atelier de tinichigerie auto unde mai este vazut un Ferrari 430 rosu, proprietatea lui Teszari Junior. Una din putinele excentricitati de care e banuit printre localnici proprietarul RDS e pasiunea pentru motociclism si inchirierea ocazionala a circuitului de Formula 1 Hungaroring din Budapesta pentru curse cu prietenii.

     

    Cei interesati de discretul om de afaceri nu-si vor putea insa satisface curiozitatea de la distanta. Tocmai de aceea, acum doua luni, un fost jurnalist englez venea in Romania contractat de un cabinet londonez de avocatura sa faca o investigatie al carei subiect era Zoltan Teszari. Prima oprire a fost Oradea, locul unde isi are si acum domiciliul omul de afaceri, urmata apoi de Bucuresti unde a avut inclusiv o intalnire platita cu un jurnalist din presa economica pentru a afla tot ce se poate afla despre antreprenorul de la RDS. Adica nu foarte multe. „E ca un calugar“, exclama si un ziarist din Oradea intrebat despre omul de afaceri.

     

    Dar venirea detectivului-jurnalist se suprapune cu perioada in care Deutsche Telekom ar fi facut o oferta de preluare de peste un miliard de euro pentru RCS&RDS, declara o sursa din piata telecom. Grupul german nu a raspuns intrebarilor venite din partea BUSINESS Magazin care sa confirme sau infirme ipoteza. Conteaza, oricum, doar pentru a stabili eticheta de pret care ar trebui pusa companiei romanesti. Preluarea nu ar fi fost acceptata insa de Teszari, spune aceeasi sursa, care in cazul semnarii ar fi pierdut astfel controlul asupra companiei pe care a fondat-o cu 14 ani in urma. De la un investitor strategic asa cum este Deutsche Telekom sau doar unul financiar, Teszari are oricum nevoie de capital pentru planurile sale de dezvoltare. Le-a avut intotdeauna, doar ca pana acum au fost suficiente imprumuturile bancare. Un credit de 25 de milioane de dolari in 2001, unul de aceeasi valoare in 2003 si un altul de 200 de milioane de dolari (157 de milioane de euro) de la ING Bank N.V. Amsterdam in 2006. Dar inceputurile extinderii lui RCS&RDS trebuie cautate in 1998-1999, atunci cand fondul de investitii EPIC, cu baza la Viena, l-a ajutat pe Teszari sa obtina de la ING prima finantare. In schimb, EPIC a primit un pachet de actiuni.

     

    Teszari a avut permanent nevoie de resurse financiare pentru a-si plati politica agresiva de achizitii. „S-au dezvoltat cumparand  si iar cumparand cand altii se bucurau de sutele de mii sau milioanele de euro“, remarca Ilie Stoichescu, un om de afaceri din Resita care la randul lui i-a vandut lui Teszari compania de cablu Terrasat.

     

    Piata de telecomunicatii formata din companii care ofera asa numitele servicii triple-play, adica televiziune prin cablu, internet si telefonie fixa, s-a coagulat intre timp si acum, daca nu punem la socoteala Romtelecom, exista un singur competitor de un nivel apropiat pentru RCS&RDS, UPC, dopat de achizitia Astral de acum 3 ani.

     

    Acum, Teszari mai trebuie sa-si respecte angajamentul de a face disponibila una din cele mai costisitoare tehnologii, 3G-ul, la peste 50% din populatie pana la sfarsitul lui 2008. Acesta a fost obiectivul asumat in licitatia pentru ultimele doua licente 3G din Romania. Doar pentru licenta trebuie sa achite 35 de milioane de dolari, pana acum achitand prima transa de 10,5 milioane de dolari.

     

    El are nevoie de cel putin 200 de milioane de euro (260 de milioane de dolari), bani necesari dezvoltarii retelei wireless, daca luam ca reper investitiile facute pana acum de Orange si Vodafone. Si, foarte important, sa nu uitam ca RCS&RDS este un operator regional, prezent in actionariatul unor companii din Ungaria, Slovacia, Croatia, Cehia si Serbia. Fiecare din aceste piete poate fi un centru de profit care sa sustina alte piete sau unul care sa merite investitii supradimensionate in speranta intoarcerii unor venituri ulterioare insemnate.

     

    De aceea board-ul RCS&RDS urma sa puna in discutie saptamana aceasta, conform unui anunt din Monitorul Oficial, varianta listarii la Bursa din Londra a unor certificate globale de depozit. Ele reprezinta pana la 15% din numarul de actiuni al companiei controlate prin intermediul Cable Communications Systems NV (Olanda) ce detine 94,15% din RCS&RDS.

     

    Cat detine Zoltan Teszari? Ilie Stoichescu, fostul proprietar al Terra Sat, vorbeste despre „mai mult de 50%“, evitand sa inainteze un procent exact. In total, persoane din interiorul companiei ii atribuie intre 60% si 70% din toata afacerea.

     

    Care a fost secretul lui? Antreprenorii din telecom vorbesc de faptul ca Teszari si-a dedicat intreaga energie unui singur domeniu, telecomunicatiile, neavand preocupari si pentru alte afaceri cum a fost cazul celor de la Astral. La momentul vanzarii catre UPC, fondatorii Astral erau implicati si in domeniul bancar (Banca Transilvania), alimentar sau auto.

     

    Tipic pentru o companie cu un investitor dominant, chiar inainte de a lua hotararea listarii la Londra si pe hartie, in sedinta actionarilor, conducerea RCS&RDS a mandatat bancile de investitii Morgan Stanley (Statele Unite) si UBS (Elvetia) sa intermedieze listarea grupului telecom pe bursa din Londra. Si, intr-o nota specifica a omului care a preferat si reusit in mare parte pana acum sa plateasca in numerar, dar sa nu instraineze actiuni, cele 15% din companie reprezentate de certificate sunt actiuni preferentiale ce vor da posesorilor prioritate la dividende, dar nu si drept de vot. Bani si nu control. „Asta e frumusetea jocului cand ai un actionar majoritar. In timp, si ceilalti s-au convins ca e mai bine sa nu vanda“, spune Stoichescu, pana recent membru in board cu functie de administrator la RCS&RDS.

     

    Asa a putut ajunge Teszari la o avere in vecinatatea miliardului de dolari, sau poate chiar a miliardului de euro. Pentru ca surse de pe piata de investitii spun acum ca valoarea companiei RCS&RDS este intre 1,5-2 miliarde de dolari, mergand pana la estimari mai optimiste de 2,5 miliarde de dolari. Pe hartie, la Registrul Comertului, Zoltan Teszari are in nume propriu doar 2,02% din companie.

     

    In cazul uneia dintre achizitiile mai greu de digerat datorita dimensiunii, operatorul Terrasat Comp. cu o retea de cablu in Pitesti, Craiova, Resita si Turnu Severin, a fost aleasa varianta platii combinate, cash si actiuni in grupul rezultat. In 2003, Stoichescu, proprietarul Terra Sat a primit 4,5 milioane de dolari si un pachet de actiuni de 4,179% din Cable Communications Systems

     

    Teszari si-a rezervat insa dreptul prin contract de a le putea rascumpara. Ceea ce a  si facut anul acesta, Stoichescu declarand ca nu mai are detineri la RCS&RDS. A fost decizia lui sau nu? „Si da  si nu. Acum patru ani semnasem un contract si a fost o conjunctura, un moment cand exista un surplus de bani la RDS… Asta nu inseamna ca nu as putea sa revin daca se listeaza la bursa. E o afacere foarte buna si as vrea sa intru din nou“, conchide Stoichescu.