BusinessMagazin

Blog

  • Opinie Dragoş Damian, Terapia: Domnule Premier Marcel Ciolacu, o primă provocare după ce veţi prelua executivul: Guvernul României să cumpere producătorul de medicamente pentru cancer din Sibiu

    Sibiul – da, Batranul Sibiu, oras turistic, cultural, verde, patriarhal – a facut unul dintre cele mai uimitoare salturi de la dezindustrializare la reindustrializare.

    Fabricile de dinainte de 1990, unele extrem de puternice si cunoscute, in care si generatia mea si-a facut practica scolara, au disparut, in locul lor s-au ridicat binecunoscutele si arhinecesarele mall-uri, cladiri de birouri si ansambluri de blocuri de locuit.

    Insa fabricile de dinainte de 1990 din Sibiu, care nu mai produc – acum aducem din import creioane, covoare, instrumente de masurat si haine  – au fost inlocuite de unitatile de manufactura de pe Platforma Industriala de Vest, un cluster care a crescut pe nesimtite in ultimii 10-15 si in care isi au sediul halele de productie ale unor jucatori importanti din domeniul cauciucului, automotive, electrocasnice, bunuri de larg consum, imbracaminte, mancare.

    Judetul Sibiu insemna in 2021 peste 54 de mii de firme inregistrate, o cifra de afaceri agregata de aproape 43 miliarde lei, un profit cumulat de 5,3 miliarde lei si mai mult de 100 de mii de angajati  (date din topfirme.ro, pentru anul 2021).

    Daca avem rezerve ca lui Klaus Iohannis i-a iesit proiectul Romania Educata putem fi foarte siguri ca proiectul Sibiul Reindustrializat este un succes.

    Desigur ca exista si alte orase in care dezindustrializarea, trista si periculoasa, a fost urmata de reindustrializare – ramane insa ingrijorator raportul dintre cele 7000 de fabrici inchise si cele putin peste 1000 construite dupa anul 2000. Si atunci nu ne mira faptul ca Romania este un importator net, cu un deficit de balanta comerciala de 35 miliarde de Euro in 2022.

    Marcel Ciolacu si PSD lanseaza un program de guvernare ambitios, menit sa atraga investitii industriale strategice in industria auto, industria materialelor de constructii, industria alimentara, industria IT, industria farmaceutica, activitati de asistenta spitaliceasca, si fabricarea produselor din cauciuc. Directia strategica este buna, dar pentru ca noi sa fim mai atractivi decat restul tarilor europene care mizeaza pe aceleasi domenii industriale, trebuie sa facem diferenta. Iata cateva idei pentru viitoarea politica de industrializare a Romaniei.

     

    1. Oprirea imediata a scutirilor fiscale care sunt acordate in sectoare economice de tip “prodigy”. Cum sa atragi muncitori si ingineri in industria de prelucrare daca dai facilitati in sectoarele IT, constructii, agricultura?

    2. Criteriile de acordare a ajutorului de stat trebuie regandite din temelii si introduse conditionalitati serioase. Beneficiarii trebuie sa faca dovada ca investesc in sistemul de educatie si ca noile joburi pe care se lauda ca le creaza sunt chiar noi, nu angajati furati de alte companii. Oare a evaluat cineva juridic situatia in care o companie care primeste ajutor de stat il foloseste indirect ca sa fure angajati de alte companii?

    In plus, ajutorul de stat sa fie acordat numai industriei de prelucrare care se obliga ca o parte din viitoarea productie sa fie destinata pentru consumul din Romania, in situatia in care exista un deficit de productie interna.

    3. Companiile care inregistreaza o cifra de afaceri de un anumit nivel din importuri sa fie incurajate sa isi deschida unitati de productie in Romania. Este cea mai eleganta si reciproc avantajoasa solutie de fructificare a competentei celor care au cifre de afaceri de sute de milioane de lei cu o mana de angajati: sa produca in Romania. Ii mai spun unii off-set.

    4. O atentie speciala trebuie data companiilor de productie infiintate de antreprenori romani, care nu au accesul la finantare, lanturi de aprovizionare si piete de desfacere pe care il au marile corporatii internationale. De fapt, exista o tendinta destul de evidenta de exit a antreprenorilor din companiile pe care le-au infiintat, fie din motive de competitivitate fie pentru ca nu exista a doua sau a treia generatie in familie care sa preia stafeta.

    5. Si, de ce nu? Sa fie cumparate de catre statul roman unitatile de productie dezoltate de antreprenori romani sau de multinationale care doresc sa iasa din sectorul de productie industriala. S-a infiintat

    Agentia Romana pentru Investitii si Comert Exterior, sa fie utilizata si pentru astfel de tranzactii.

    Romania trebuia sa fie mai atractiva decat restul Uniunii Europene pentru a atrage investitii de productie si in acelasi timp trebuie sa continue sa sprijine mai bine fabricile deja existente in tara.

    Asadar, revin la provocarea din titlu, Domnule Premier Marcel Ciolacu. In linie cu planul de dezvoltare a unor industrii competitive in Romania, cumparati producatorul de medicamente din Sibiu, o bijuterie tehnologica destinata productiei de medicamente de cancer, la cheie, care poate face diferenta in acest sector economic de referinta.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     


     

     

  • Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, numeşte o femeie la conducerea băncii centrale, prima din istorie. Cine este aceasta şi ce şanse va avea în lupta împotriva inflaţiei de 40%. „Întrebarea este dacă Erdogan va permite băncii centrale să crească suficient ratele pentru a reduce inflaţia.”

    Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a numit-o pe Hafize Gaye Erkan în funcţia de guvernator al băncii centrale turce, într-o mişcare ce ar putea semnala sfârşitul ratelor dobânzilor ultra-scăzute şi a intervenţiilor guvernamentale constante pentru a susţine lira, scrie Bloomberg.

    Erkan devine prima femeie guvernatoare din istoria Turciei şi se confruntă cu provocarea de a lucra pentru un preşedinte care crede, contrar dovezilor empirice şi teoriei curente, că banii mai ieftini conduc la o inflaţie mai lentă.

    Hafize Gaye Erkan a trăit în SUA timp de mai bine de 20 de ani, lucrând pentru First Republic Bank, ulterior devenind CEO-ul Greystone, un creditor specializat în proprietăţile comerciale.

    „Sperăm că numirea lui Erkan marchează o îmbunătăţire faţă de politicile predecesorilor”, a declarat Nick Stadtmiller, head of product la Medley Global Advisors. „Întrebarea este dacă Erdogan va permite băncii centrale să crească suficient ratele pentru a reduce inflaţia.”

    Politicile economice neortodoxe ale preşedintelui turc au contribuit la o criză a costului vieţii şi i-au determinat pe investitorii străini să scoată miliarde de dolari din economie în ultimii ani. Inflaţia, care a atins un vârf de peste 85% anul trecut, a început să scadă rămânând în jurul valorii de 40%.

     

  • „Şi-nţelegi din a lor artă ce e rău şi ce e bine”

    Repetiţia e mama învăţării îmi ziceau părinţii când eram mică. Mi-au zis atât de des, că mi-a rămas întipărit pe creier până acum. Şi aveau dreptate. Căci oricum o iei, tot acolo ajungi. Fie că repeţi o lecţie, o prezentare, un rol până devii maestru sau specialist în chestiunea respectivă, fie că repeţi nişte greşeli, din care ulterior tragi învăţăminte. Pe scurt, repeţi – înveţi. Înveţi – esti bun.

    Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de teatru

     

    Aşa că m-a intrigat când am văzut numele spectacolului Repetiţie pentru o lume mai bună, ce a avut premiera în luna martie, la Teatrul Naţional Bucureşti, în regia lui Radu Afrim, care este, în opinia mea, cel mai complex regizor român al zilelor noastre. Spectacolul este montat după romanul omonim al lui Mihai Radu, scriitor şi jurnalist. Aşa cum mă aşteptam, spectacolul este de mare calibru şi se joacă sold out încă de la premieră. Alături de viziunea regizorală, care dezvăluie universul lui Afrim, colorat, smart şi subtil, distribuţia este una remarcabilă: Marius Manole, Marius Bodochi, Mirela Oprişor, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Emilian Mârnea, Emilian Oprea, Ciprian Nicula, Natalia Călin, Crina Semciuc, Ştefan Iancu, Irina Movilă şi Cătălina Mihai în apariţii video. Spectacolul are un mix multi-media, de joc scenic, în amestec cu video mapping si video inserţii. Scenografia e minimalistă, cu decoruri simple, toată acţiunea petrecându-se într-o casă, sau pe lângă casă. Dar nu o casă oarecare. E casă-univers, cu o simbolistică generoasă, care îţi oferă câte teme de gândire poţi tu duce. Personajele sunt foarte bine conturate şi puse în valoare de regizor, prin ironii fine şi replici cu tâlc. Chiar dacă în jurul lui Paul, personajul principal interpretat de Marius Manole, gravitează toate celelate personaje, niciun personaj nu îmi pare secundar. Totul e unitar, se completează ca ritm şi replici. Si, deşi e o dramă, se râde mult. Pentru că Afrim are un simţ foarte fin al umorului şi, unde poate, apasă butonul de râs cu încredere. Iar la final, apare triumfător şi un corb împăiat, pe un pat de trandafiri albi, într-un glob de sticlă, adus în scenă de personajul Mama lui Paul (moartă, care trăieşte doar în amintirea fiului şi a tatălui). Acest simbol ambivalent, al morţii dar totuşi şi al transformării, al întunericului dar şi al solarului, întregeşte genial titlul piesei şi numele spectacolului. Iar dacă ne scuturăm bine de expresii, avem şi celebrul proverb românesc Corb la corb nu-şi scoate ochii, care îşi face de asemenea loc în hermeneutica spectacolului, dacă priveşti din perspectiva moralităţii. Merită fără urmă de tăgadă să vă rupeţi 3 ore dintr-o zi, să mergeţi să vedeţi spectacolul. Am ales să vorbesc despre spectacol cu Raluca Aprodu, care face un rol minunat, jucând cel mai blând personaj dintre toate câte apar în poveste. Personajul ei este Tamara, o asistentă medicală/socială, care are grijă de bătrâni şi care îl îngrijeşte în ultimele zile de viaţă pe muribundul tată al lui Paul. Contrastul între personajul ei şi restul personajelor este subliniat de regizor printr-un moment magnific de aproximativ 4-5 minute, în care Tamara se transformă parcă în sufletul muribundului, încercând cumva o mântuire a păcatelor acestuia. Acest moment disruptiv este  exprimat prin dansul actriţei Raluca Aprodu, pe o doină a Domnicăi Trop, reinterpretată electronic şi parcă rupe spectacolul în două părţi, una mai dramatică decât alta. Nu voi descrie intriga spectacolului, lăsându-vă suspansul până la reprezentaţiile la care veţi merge. Următoarele sunt pe 23 şi 24 iunie. Până atunci, puteţi citi interviul cu actriţa Raluca Aprodu, nominalizată pentru rolul secundar din spectacolul Cei drepţi, la ediţia UNITER 2023.

     

    Cum au decurs pregătirile pentru acest spectacol?

    Am mai lucrat cu Radu Afrim la 3 spectacole până acum. Primul rol principal al meu a fost în spectacolul lui chiar de la Teatrul Naţional, în 2011 dacă nu mă înşel, Avalanşa. Eram în anul 2 de facultate, iar eu şi încă 3 colege făceam figuraţie în spectacol. După ceva timp, actriţa care juca rolul principal alături de Marius Manole, a rămas însărcinată şi Radu mi-a propus să intru în locul ei. A fost o experienţă foarte frumoasă şi foarte importantă pentru mine, pentru că presiunea acestui lucru m-a facut să îi mulţumesc şi astăzi pentru încrederea pe care a avut-o atunci în mine, deşi nu apucasem să demonstrez că sunt capabilă sa fac un asemenea rol. Apoi au urmat şi alte spectacole lucrate împreună: Pădurea spânzuraţilor şi Trei surori tot la TNB.

    Repetiţiile şi de data asta au decurs ca de obicei. Cu multă muncă şi căutări şi discuţii. Fiind o adaptare după un roman, prima lună am stat foarte mult pe dramatizarea textului, ca să-l aducem împreună la forma cea mai potrivită pentru viziunea lui Radu Afrim.

     

    Eu am perceput personajul tău ca fiind singurul „pozitiv”. Tu cum îl poziţionezi în economia întregului spectacol? Descrie-ne puţin personalitatea Tamarei – Asistenta socială/medicală.

    Nu cred că există personaje negative sau pozitive în spectacolul ăsta. Mai puţin tatăl lui Paul, dar asta este o altă discuţie.Toate personajele din romanul lui Mihai Radu mi s-au părut oameni vii. Probabil de aceea a şi avut romanul succesul pe care l-a avut. Meritul extraordinar a lui Radu Afrim este că reuşeşte, de fiecare dată în spectacolele lui, prin situaţiile scenice pe care le creează, să facă din personaje secundare, adevarate opere de artă. Iar tu, ca actor, esti „obligat” să mergi cu el şi să ai încredere în propunerea lui. Personajul meu este construit din două personaje din roman (acolo erau două asistente). Şi cred, la modul real, că Tamira are pur şi simplu povestea unui fete mai simple, care îşi trăieşte viaţa cât poate de egală cu ea însăşi.

    Oamenii, indiferent de statutul social, de meseria pe care o au, sau de posibilităţile financiare, au un suflet al lor. Nişte gânduri, nişte lucruri ascunse în ei, pe care, poate, la prima mână, nu le vezi imediat. Radu are acest talent de a căuta în personaje lucrul ăla special al fiecăruia. Nu exista oameni doar buni sau răi pe planeta asta, deci ei nu pot exista nici pe scenă.

     

    Dacă extrapolăm universul familial din piesă, la întreaga societate românească, cum ai defini-o?

    Bună întrebare, dar nu prea ştiu cum să răspund la ea, pentru că mi-e foarte greu să generalizez. Ce face un roman bun, din punctul meu de vedere, este exact calitatea de a reuşi să implice, fără să-şi propună neapărat asta, fiecare cititor în parte. Sunt multe lucruri din roman cu care am rezonat 100% şi multe în care nu m-am regăsit. Cu toate astea, el stă în picioare şi este o lectură minunată. Aşa cred că s-ar defini şi un spectacol de teatru bun. Citeşti un pasaj sau vezi o scenă si, chiar dacă nu totul este mot-a-mot ca în viaţa ta, te pune pe gânduri în legatură cu un anumit aspect al vieţii tale. Indiferent dacă este cea din trecut, prezent sau viitor. Cine a copilărit ca mine, în Bucureştiul anilor ’90, se regăseşte mai mult decat cine a trăit în Bucureştiul anilor 2000. Cu toate astea, ceva ne leagă. Observarea unor situaţii prinse în trecut, care se zbat să privească spre viitor, cu o rapiditate care nu permite prea mult „alint”. Suntem balcanici. Avem legături strânse cu familia, avem anumite principii legate de gura lumii, avem bunici şi divorţuri şi prieteni care ne sunt exemple de urmat, sau oameni la care trebuie sa renunţăm. Cred că romanul e foarte actual pentru toata partea asta din estul Europei, nu doar pentru România. Suntem gălagioşi, sentimentali, patetici, dramatici şi cu foarte mult haz de necaz. Sunt şi lucruri bune. Îmi pare rău, deşi nu-mi pare, dar nu fac şi nu o să fac niciodată parte dintre oamenii care ţin morţiş să vadă doar gropile dintr-o stradă şi care vor să-şi îndrepte atenţia numai asupra lucrurilor care nu au funcţionat în ultimii 30 de ani.

     

    Care este simbolul globului de cristal în care se află un corb încadrat de trandafiri albi, care apare la finalul spectacolului şi care este prezent şi pe afişul spectacolului? Regizorul este foarte subtil. Aş vrea să aud părerea ta.

    Asta e o întrebare la care nu pot sa răspund. Părerea mea este că acel glob de cristal este pentru fiecare altceva. Şi asta e frumuseţea şi misterul simbolului în teatru.

    Pentru mine, este o imagine care mă duce cu gândul la o animaţie. Că vieţile noastre sunt poveşti, unele mai vesele, altele mai triste, unele mai tragice etc. etc. etc. Dar, la final, suntem cu toţii priviţi de cineva care ne susţine în drumul asta, numit viaţă.

     

    Ai un moment disruptiv în spectacol. Dansul. Care îţi iese magnific. Esti pasionată de dans? Ai luat lecţii de balet sau dans?

    Am fost foarte surprinsă de reacţia publicului la momentul de dans.

    În primul rând, el, aici intervine geniul lui Afrim, a ştiut exact ce piesă şi ce context să creeze ca să transforme ce putea fi un simplu dans, într-un moment memorabil.

    Nu am facut nici un curs de dans sau de balet în viaţa mea. În acelaşi timp, singurul lucru pe care mi l-am dorit când eram copil, a fost să fiu balerină. Dansatoare. Să dansez, să mă mişc.

    Când am intrat la facultate, la teatru, cea mai mare dorinţă a mea a fost să fiu luată în spectacole de coregrafie, pentru că auzisem eu că studenţii de la coregrafie iau şi actori în examenele lor. Asta a fost dorinţa mea cea mai mare şi mi-am zis „acum e şansa mea”. Ei bine, nu s-a întâmplat niciodată. Mai mult, majoritatea colegilor mei primeau propuneri de colaborare de coregrafie încontinuu. Foarte frustrată am rămas. După care, mi-am dat seama că oamenii nu aveau de unde să ştie dorinţa asta a mea şi nici „talentul” meu, pentru că eu nu vorbisem cu nimeni niciodată despre asta. Visul meu a fost şi încă este, să fac un spectacol de coregrafie/teatru/dans, sau cum se mai numeşte acum, că nu vreau să jignesc pe nimeni. Radu ştia de chestia asta pentru că ţin minte că i-am zis-o, la Padurea Spânzuraţilor, cred. Şi uite că, trei proiecte mai târziu, am avut ocazia să-mi împlinesc o bucată din vis.

     

    De ce ar trebui să vadă acest spectacol şi cu ce ar trebui să plece spectatorii la final?

    Niciodată nu o să spun eu cu ce ar trebui să rămână spectatorii după ce văd un spectacol, aşa cum mie nu mi-ar plăcea să-mi zică cineva cu ce să rămân, sau mai rău, ce ar trebui să înţeleg din filmul X sau spectacolul Y.  Că nu suntem la şcoală să ne spună alţii cum ar trebui să privim „realitatea” care se desfaşoară în faţa noastră. În primul rând, eu vreau să le mulţumesc din tot sufletul spectatorilor pentru că vin în continuare la teatru şi sălile sunt pline. Şi că reuşesc să-şi rupă câteva ore din viaţa lor şi cateva sute de lei din portofelul lor, ca să ne vadă. Ca să primească ce avem noi să le oferim. Noi, cei care facem parte din arta asta care se numeşte teatru: actori, regizori, maşinişti, scenografi, luminişti, cabiniere etc.

    Totuşi, ar trebui să-l vadă pentru că are o distribuţie excepţională, un regizor absolut fabulous, cu o lume creativă foarte rară, este un spectacol după un roman de mare succes, cu o scenografie facută de una din scenografele cele mai de succes de la noi. Uite de-aia, şi tot merita să vină să-l vadă. Cu ce ramân? Cu ce vor ei să rămână, cu ce simt ei, cu ce trăiesc şi înţeleg . Ce le vorbeşte lor arta noastră. Să aibă încredere în mintea şi în sufletele lor. Să vină deschişi. Poate asta e o recomandare. Să-şi permită să fie emoţionaţi, intrigaţi, şocaţi, enervaţi, scârbiţi, bucuroşi, alături de toată paleta de sentimente. Le recomand să vină la teatru şi să-şi permită să SIMTĂ.  Că de gândit, mai nou, ne gândim şi în somn la cât de stresaţi suntem, şi la cât de mult cere viaţa de zi cu zi de la noi. Raţiunea rece şi analitică poate ar fi de folos să o lăsăm acasă.

    Film sau teatru?

    Tot. Film, teatru, serial, reclame, teatru-dans, teatru-sport, performance, musical şi orice are legatură cu meseria de actriţă. Tot.

     

    Te-am văzut şi în spectacolul Fete şi băieţi, la Teatrul Act. Spune-mi câteva gânduri despre colaborarea cu teatrele independente.

    Am colaborat cu teatre independente de la începutul carierei mele şi o s-o fac în continuare, atâta vreme cât sunt chemată. Sunt foarte obişnuită să lucrez în stil independent. Am fost freelancer 12 ani. E o diferenţă foarte mare între teatrele de stat şi cele independente, şi fiecare vine la pachet cu plusuri şi minusuri. Mie îmi plac şi plusurile şi minusurile fiecăruia dintre cele două variante.

     

    Orice altceva doreşti să adaugi pentru cititorii BUSINESS Magazin, care sunt oameni din business, manageri, antreprenori.

    Doresc să adaug următorul lucru: eu cred foarte tare că în fiecare om există un izvor de creativitate care trebuie băgat în seamă. Indiferent dacă au ales meserii mai realiste. Cred foarte tare că oamenii care sunt de profesie avocaţi sau dentişti sau contabili sau economişti etc, au în ei o grămadă de lucruri creative de explorat. De arătat. De crescut. Şi vreau să-i invit să se apropie cu încredere de noi, artiştii şi să ne ajutam reciproc, să ţinem cât putem de aprope zona asta culturală, indiferent dacă vorbim de un spectacol de teatru, de un film, sau de un serial românesc, de muzica românească, de pictori, sculptori, scriitori români. Să participe activ la fenomenul ăsta numit cultură, cu ce resurse au la îndemână, fie ca e timpul lor, sau banii lor, sau ajutorul pe care îl pot oferi.  

     

    Personajul tău are un profil de om empatic, altruist, copleşit de durerea celor din jur. Care crezi că e soarta empaticilor într-o societate din ce în ce mai mistuită de răutate?

    Personajul meu cred că are alta calitate, care cumva face viaţa asta mult mai uşor de trăit. Este mult mai puţin blocat în trecut, şi mult mai puţin proiectat într-un viitor ideal. Îşi acceptă prezentul fără a căuta vinovaţi şi fără a fi resemnată. Putem spune, ca să folosim limbajul de azi, că este cel mai asumat dintre personaje. Nu cauta “vinovaţii“, care sunt sau nu responsabili de nereuşitele ei. Cred că este o femeie fără regrete. Mai simplă din punctul ăsta de vedere. Nu proastă, nu incultă, nu săracă cu duhul. Nu cred ca societatea e mistuită de răutate. Cred că societatea de azi e plină de oameni speriaţi. Cu sufletul şi mintea prinse în ghearele sentimentului de frică. Adevarul e că nici ultimii trei ani nu ne-au prea ajutat.  O pandemie globală şi un razboi au exact efectul ăsta. Aşa că fiecare a integrat frica asta de “bau bau” cum a ştiut şi cum a putut mai bine. Oamenii sunt mult mai reactivi decât erau în trecut, pentru că se simt ameninţaţi de chestii concrete, cum ar fi sărăcia, criza financiară, pierderea locului de muncă, razboi etc. şi până la chestii mai subtile: de depresie, nefericire, singurătate etc. Iar când ţi-e frică, trebuie să te aperi. Şi chestia asta crează o societate haotică şi periculoasă.

     

    În ce alte spectacole mai joci în acest moment şi care sunt planurile tale de vară, între stagiuni? Ai participări în diferite festivaluri?

    La TNB joc în stagiunea curentă în: Beginners, Casa de la ţară, Cei drepţi, Crima din strada Lourcine, Livada de vişini, Memoria apei, Nebun din dragoste, Pădurea spânzuraţilor, Regele Lear, Repetiţie pentru o lume mai bună, Trei surori, UFO.

    Şi mai joc în afara TNB în: Fete şi băieţi la Teatrul Act, Fă tu  primul pas laTeatrul de Artă Bucureşti şi Brooklyn boy la Teatrul Evreiesc. Planurile mele de vară sunt momentan să mă bucur de vară. Am un proiect care ar trebui să se desăvârşească acum, la final de iunie, şi sunt extrem de entuziasmată şi fericită. Nu are legatură nici cu teatrul, nici cu filmul. Şi nici cu meseria de actriţă. Am fost plecată în turneu cu spectacolul mult iubit de mine „Fete si băieţi“ la Craiova, Iaşi, Arad, Timişoara, Oradea şi sunt foarte fericită că se întâmplă asta. Îmi place mult să plec şi să joc spectacole în altă parte decât la sediu. E o experienţă minunată.

     

    Repetiţie pentru o lume mai bună

    Dramatizare de Mihai Radu şi Ionuţ Sociu, după romanul omonim de Mihai Radu

    Regie: Radu Afrim

    Univers sonor: Radu Afrim

    Scenografie: Irina Moscu

    Video Mapping: Andrei Cozlac

    Coregrafie: Flavia Giurgiu

    Preţ bilet: 80, 50, 30 şi 20 lei (cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari)

  • I love my job. O poveste despre bijuterii pe care nu le-ai primi de la mama ta, dar pe care le-ai face cadou fiicei tale

    …îşi descrie Lito Karakostanoglou brandul de bijuterii, pe care l-a creat în urmă cu aproape un sfert de secol. Dincolo de culori şi lumină mediteraneeană, în creaţiile antreprenoarei-designer se regăseşte cea mai importantă valoare a culturii cu care a crescut: libertatea. Spiritul liber a determinat-o să renunţe la advertising pentru design şi antreprenoriat, să studieze în Paris arta şi, mai ales, să facă piesele unice ce ajung acum în cele mai luxoase magazine de bijuterii ale lumii, pornind din micul ei atelier din Atena, cu obiectivul de a străbate nu doar graniţe, ci şi generaţii.

     

     

    „Fac designul multor bijuterii one off (unicat) – inelele care îţi plac, de exemplu, se înscriu în această categorie. Pentru acestea trebuie să găsim piatra, odată ce am găsit piatra, începem să facem montajul, care este ca dantelăria: încerci să susţii piatra în cel mai bun mod posibil pentru ca aceasta să fie stabilă, apoi împodobim montura cu diamante”, îmi povesteşte  Lito Karakostanoglou, grecoaica antreprenor care a creat brandul de bijuterii ce îi poartă numele, ca şi cum ar povesti unui prieten despre meşteşugul ei. Pare nu doar că are răbdarea necesară să explice cu lux de amănunte detaliile, dar este şi entuziasmată de entuziasmul meu la vederea setului de inele care au furat privirile celor care au venit la evenimentul din Bucureşti dedicat brandului – „genul acela de bijuterie care este foarte frumos şi pentru cel care îl poartă” – având un soi de pandantiv care se mişcă odată cu mişcările purtătoarei. „Fac multe bijuterii care sunt pentru cei care le poartă, pentru noi, astfel că atunci când le ai pe deget, observi un alt aspect important – acela că lumina trece prin piatră – aşadar poţi să vezi mai bine culoarea acesteia. De asemenea, poţi să porţi mai multe inele simultan – îţi poţi face propriul mic buchet, cum le numesc eu atunci când sunt alăturate”, mai detaliază ea. 

    Grecoaica Lito Karakostanoglou se descrie drept un antreprenor autodidact, care a învăţat pe cont propriu meşteşugul bijuteriei. A studiat marketingul şi advertisingul, a locuit câte doi ani în Boston şi, mai târziu, Paris, dar a revenit totuşi acasă, unde a pus bazele atelierului de bijuterii Lito Fine Jewelry.

    Mama sa avea deja un mic magazin în Atena, cu un alt profil însă, iar tatăl său este şi el antreprenor în industria confecţiilor, astfel că, având spiritul de întreprinzător în sânge şi soarele mediteraneean în suflet, a decis să o ia pe drumul designului de bijuterii în 1999.

    „Grecia are o istorie în realizarea de bijuterii, dar nu vin dintr-o familie de producători de bijuterii, ci de comercianţi: mama avea acest magazin unde vindea accesorii şi cosmetice pentru femei, tatăl şi-a dezvoltat businessul în industria textilelor, am fost născută în spiritul de business şi în ideea de a fi independentă. Mama şi-a asumat multe riscuri – călătorea de când era foarte tânără să găsească diferite produse din lume, iar asta este ceva ce am repetat şi eu la rândul meu în carieră.” De altfel, ambii săi părinţi i-au transmis lecţii importante pentru dezvoltarea propriului business: atât tatăl, pe care îl descrie mai conservator şi cu o etică de afaceri foarte puternică, care şi-a calculat atent mişcările, ca „niciodată să meargă mai departe decât poate duce” şi a dezvoltat astfel un business extrem de stabil, care se apropie de o istorie de 100 de ani, cât şi mama sa, care a învăţat-o să aibă idealuri măreţe, să experimenteze şi să fie aventuroasă, precum şi că „nu există nimic din ceea ce nu poţi face şi mereu trebuie să cauţi să fii înaintea vremurilor tale”.

    Unde vezi brandul Lito Fine Jewelry în viitor?

    Vreau să continui să cresc businessul, dar păstrând direcţia de a fi aproape de artizanat. Îmi plac bijuteriile antice, felul în care obişnuiau oamenii să lucreze în trecut şi încercăm prin munca noastră să păstrăm respectul pentru această artă – aşadar, vreau să continui să fac piese unice, să fac designul de bijuterii pentru femei – pentru ca ele să se simtă sexy, elegante, libere să îşi facă propriile alegeri; vreau de asemenea să includ şi bărbaţii în familia noastră şi să dezvolt şi piesele dedicate lor. Credit foto: ANDREI VINTILĂ

    Ce a determinat-o însă să o ia pe drumul antreprenoriatului în domeniul bijuteriilor a fost un articol dintr-o revistă: „Citisem un articol când eram în Boston şi studiam advertising la programul masteral, era vorba despre un designer de bijuterii din Anglia, care este şi antropolog, călătoreşte şi cunoaşte diverse triburi, vede cum fac bijuteriile acolo, lucrează apoi folosind parte din tehnicile acestora şi creează bijuterii  pe care să le vândă, dar oferă în acelaşi timp şi muncă oamenilor din triburi, astfel că m-am gândit că dacă ea poate să facă asta, pot şi eu asta, aşadar, de ce să nu încerc?”.

    A deschis magazinul şi a început să îşi facă propriile bijuterii şi să le vândă, începând taie prin colaborări editoriale cu reviste, în baza unor concepte oferite de ei: „Dacă aveam drept concept Africa, mergeam în Egipt, să spunem, cumpăram pietre, minerale şi lucram cu ele – revistele luau bijuteriile pentru şedinţe foto, apoi eu le luam în magazin şi le vindeam”. Aşa a început să facă multe bijuterii one off – unicat; apoi, următoarea etapă de dezvoltare a presupus angajarea de tehnicieni pentru prelucrarea metalului, pentru ca mai apoi să îşi construiască propriul atelier.  „Aşa am început, treptat, să fiu mai implicată în business.”

    Este loc de branduri noi de bijuterii în piaţă?

    Desigur, este mereu loc pentru antreprenori noi în piaţă, cred că fiecare brand nou are posibilitatea să aducă ceva nou pe piaţă mai ales că generaţiile se schimbă, nevoile se schimbă, iar noile generaţii văd lucrurile diferit, poartă lucrurile diferit – cu siguranţă un brand nou poate să vadă lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Credit foto: ANDREI VINTILĂ

    Avea deja succes când şi-a dorit să aprofundeze cunoştinţele în domeniu, aşa că în 2004 a luat o pauză de la conducerea propriului atelier pentru a se muta la Paris ca să studieze sculptura şi desenul la École nationale supérieure des beaux-arts, iar apoi tehnica turnării în ceară pierdută şi desenul tehnic la École de la Chambre Syndicale de la Bijouterie, Joaillerie et Orfevrerie, potrivit presei internaţionale. În această perioadă, a creat piese pentru podiumurile legendare ale caselor de modă Kenzo şi Jean Paul Gaultier, în timp ce a proiectat şi accesorii pentru genţi pentru Zadig & Voltaire. La întoarcerea sa în Atena, în 2007, Lito a redeschis magazinul şi atelierul său noul nume, Cabinetele Curiozităţilor.

    A început să vândă în regim angro în 2010, după o colaborare cu o galerie din Paris care voia să facă designul unei colecţii pentru ei, pe bază de cărăbuşi taxidermizaţi. „În Grecia avem această tradiţie cu un talisman norocos pentru un an, pe care îl oferim pentru noroc înainte de anul nou – am adus această idee cu cărăbuşii în Franţa şi am început să fac aceste amulete norocoase pentru un an: prima bijuterie a fost cu doi cărăbuşi aflaţi într-o cuşcă, ieşind din cuşcă, aceea a fost prima dată când am făcut designul unei colecţii pentru o galerie – iar de atunci, am început să şi vând în regim wholesale”, povesteşte  Karakostanoglou, în timp ce îmi arată şi pozele cu bijuteriile pe telefon. 

    Creativitatea antreprenoarei-designer a fost influenţată însă de ţara natală mai profund, nu doar la nivel de culori sau idei de amulete norocoase. „Cred că m-a influenţat cel mai mult libertatea Greciei. Din punctul meu de vedere, Grecia are libertate, care merge dincolo de orice – avem frumuseţea Acropolei din Atena istoria antică, marea, soarele care sunt atât de frumoase – toate acestea te fac capabil să respiri, iar acea libertate este parte din ceea ce sunt. Aşadar, acea libertate îţi oferă putere să urmezi ceea ce crezi tu în interiorul tău. Când eram foarte tineri, aveam casa de vară unde mergeam la malul mării şi eram toată ziua acolo, fugind, dormind sub soare, nu eram izolaţi într-un loc – cred că acea libertate, când eşti o persoană creativă, îţi oferă acces nelimitat la imaginaţie.” Apoi, vara grecească nu lipseşte nici ea din creaţiile ei: „Multe dintre designurile mele au acest aer mediteraneean,  chiar şi inelele, deşi sunt foarte preţioase, au acest caracter jucăuş, există acest joc de lumină în ele,  chiar dacă sunt mari, nu sunt grele – mişcarea şi lumina care trece prin piatră cred că vin din cultura mea – vezi asta nu în mod direct, dar indirect, prin design”.

    Brandul Lito Fine Jewelry este poziţionat ca unul de lux: antreprenoarea-designer lucrează cu aur de 14 şi 18 carate, cu diamante, cu pietre preţioase şi semipreţioase şi, pe măsură ce brandul evoluează, se concentrează tot mai mult pe detalii: „Încercăm să avem cel mai bun control al calităţii, pentru ca bijuteriile să dureze timp de mai mulţi ani şi să le poţi purta, pentru ca bijuteriile să nu aibă doar un design frumos, ci să fie şi atent meşteşugite; aşadar nu este vorba despre o producţie de masă, sunt multe bijuterii unicat, ceea ce înseamnă că de la început la final, nu este un proces care se va repeta. Este o bijuterie pe care o vei putea purta timp de mulţi ani şi pe care o vei putea oferi fiicei tale, încercăm să avem această combinaţie de design modern şi clasic în acelaşi timp, iar calitatea să fie excelentă, să fie transmisă din generaţie în generaţie”.

    Brandul este  prezent în Europa, Statele Unite, Liban, Japonia – iar în România, a ajuns pentru prima dată în urmă cu 24 de ani. „Călătoresc destul de mult, ceea ce face destul de complicat să ai un program, un ritual, în fiecare zi, dar când sunt la Atena, în majoritatea dimineţilor mă duc la atelier, unde îmi petrec cea mai mare parte a ţimpului”, îşi descrie ea agenda. Se trezeşte, face gimnastică, îşi plimbă câinele, iese la teatru, la expoziţii sau cine alături de prieteni –„Atena este destul de plină de viaţă, aşa că ieşim des – insulele sunt foarte aproape, iar vara poţi să ai mici escapade în apropiere – câteodată călătoresc de asemenea pentru muncă – sunt multe de făcut”. Iar după doi ani de Boston, alţi doi de Paris şi vizite în aproape toată lumea, pentru Lito, „Grecia va rămâne mereu casă pentru mine şi îmi va oferi acea conexiune cu sufletul care este atât de importantă – este frumos, îmi place acolo”.     ■

    Ce sfat ai avea pentru cineva care lansează un brand nou?

    Aş spune că nu există corect sau greşit, ceea ce este important este să fii sincer cu ceea ce faci şi să ai o viziune clară.
    În lucrările Lito, temele clasice şi tehnicile de fabricaţie tradiţionale sunt interpretate printr-o lentilă contemporană. Bijuteriile Lito sunt realizate complet manual, iar fiecare colecţie este atribuită unui maestru bijutier, care realizează şi un control de calitate în scopul rezistenţei peste timp a bijuteriilor.     Credit foto: ANDREEA MACRI

    „I love my job” este o nouă rubrică lansată de Business MAGAZIN în care scoatem îi scoatem în faţă pe oamenii extrem de pasionaţi de ceea ce fac.  Sunt mulţi, iar poveştile lor sunt fabuloase: nu de puţine ori, în interviurile Business MAGAZIN, am auzit „Sunt îndrăgostit de… ” un lucru de care nu ne-ar fi trecut prin cap că cineva poate fi îndrăgostit (paleţi, tractoare, tehnologie ş.a.m.d..) poveştile oamenilor pasionaţi de joburile lor sunt savuroase, de aceea le vom acorda o rubrică specială în revista noastră.

  • Care este beneficiul din pachetul de angajare pe care angajaţii şi-l doresc, dar nu multe companii sunt dispuse să îl acorde

    Conceptul anului sabatic era, încă dinainte de pandemie, care a schimbat fundamental piaţa muncii, unul nepopular la noi în ţară. Dacă îşi mai găseşte locul un astfel de beneficiu în pachetele de angajare din prezent, când numeroase companii oferă deja avantajul lucrului remote/hibrid, cât de reglementat este – sau nu – în România, cine îl poate obţine şi de ce se apelează la el ne-am propus să aflăm alături de specialiştii pieţei de HR şi câţiva angajatori locali. Am integrat, bineînţeles, perspectiva unui angajat dintr-o multinaţională care a trăit pe propria piele o astfel de experienţă.

    „Motivele pentru care oamenii apelează la un an sabatic sunt multiple şi diferă semnificativ de la persoană la persoană, de la călătorit, studii, relaxare, familie, până la sănătate şi redescoperire personală. În cazul meu specific, am luat decizia după o perioadă extraordinară, dar foarte intensă din punct de vedere profesional, pentru a-mi evalua parcursul de până atunci, pentru a-mi stabili direcţiile pe care vreau să mă dezvolt mai departe şi pentru a petrece mai mult timp în natură. Tocmai din acest motiv am hotărât împreună cu familia să ne relocăm în Braşov”, ne-a povestit Răzvan Popescu, associate partner – head of partnerships and solutions, EY România.

    El a aflat de acest concept în 2013, în timpul unor proiecte pe care le-am avut cu un client din Marea Britanie. „Mi s-a părut interesant şi am început să citesc diverse bloguri, pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba.” Când a făcut pasul nu îşi aduce aminte să se fi lovit de reticenţă din partea nimănui, ci mai degrabă de curiozitatea de a afla ce şi-a propus să facă în această perioadă.

    În ceea ce-l priveşte, spune că această etapă a reprezentat o perioadă de reflecţie şi explorare binemeritată, care a venit la momentul potrivit. „Am început să citesc mai mult, să am o rutină zi de zi cu copiii, să explorăm cu bicicletele dealurile şi munţii din împrejurimile Braşovului, să ne facem noi prieteni şi chiar să încep două iniţiative antreprenoriale.” Recunoaşte însă că şi la nivel psihologic decizia de a lua un an de pauză a avut un impact important. „În special, atunci când ai succes, când simţi că sunt perspective să realizezi lucruri şi mai măreţe în viitor, e greu să accepţi să te opreşti chiar şi pentru o clipă. Şi când spun să te opreşti nu mă refer la a rămâne inert, ci la a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă, de a încerca să le faci diferit. Eu am avut nevoie de aproximativ un an pentru a lua decizia şi de două luni pentru a conştientiza schimbarea, respectiv de a mă adapta la noul stil de viaţă.”

    „Anul sabatic a reprezentat dintotdeauna mai degrabă o excepţie pe piaţa muncii, nu o regulă. Sigur că, în primă fază, munca remote i-a ajutat pe angajaţi să-şi gestioneze mai bine propriul timp şi să nu mai simtă nevoia de a face o pauză atât de lungă precum un an sabatic. După mai bine de trei ani deja de când s-a implementat munca remote, acum sunt tot mai multe situaţiile în care angajaţii simt că nu mai au linia clară de demarcaţie între viaţa de la birou şi cea de acasă. Şi poate că tocmai acum şi tocmai din acest motiv ar simţi nevoia unui an sabatic”, spune AnaCălugăru, head of communications, eJobs. Chiar şi aşa, rămâne o situaţie de excepţie, pe care nici angajatorii, nici angajaţii nu se grăbesc să o transforme în regulă, adaugă ea. „Dacă în cazul primilor, se înţelege lesne de ce, în cazul angajaţilor motivele sunt legate de faptul că sunt conştienţi că o absenţă de un an vine şi cu o rupere de ritm pe care ar putea să o recupereze cu greu.”

     

    Privind retrospectiv, Răzvan Popescu spune că atunci când ne luăm un an sabatic nu trebuie să ne aşteptăm la schimbări semnificative, „dar asta ţine de motivaţia fiecăruia, de experienţa de până atunci şi de ce reuşeşti să faci în anul sabatic”. Cu cât experienţa trăită este mai diferită faţă de viaţă de dinainte de sabatic, cu atât impactul va fi mai mare, crede el. „Acesta este motivul pentru care foarte mulţi călătoresc în anul sabatic, cunosc oameni noi, fac lucruri pe care nu aveau curajul sau timpul să le facă înainte. Cunosc persoane care au renunţat la o carieră de succes în corporaţie pentru a scrie cărţi, a deveni bucătari sau să-şi lanseze propria afacere. Dar şi persoane care au venit cu perspective noi la locul de muncă şi au reuşit să facă tranziţia către roluri la care nu s-ar fi gândit în trecut. Cred că după o astfel de experienţă veţi avea o direcţie profesională şi personală mult mai aliniată cu valorile voastre.” În încheiere, el le transmite celor care vor să opteze pentru un an de pauză de la job că este foarte important să clarifice ce doresc să obţină în urma acestei pauze, iar apoi să stabilească dacă un an sabatic este ceea ce au nevoie. „În unele situaţii poate ai nevoie de un mentor, de o nouă pasiune sau doar câteva ore libere pe săptămână în plus.” După ce ai stabilit că un an sabatic este ceea ce ai nevoie, el subliniază că e important să planifice cât mai detaliat ce urmează să faci, dar pe de altă parte să rămâi flexibil la a schimba acest plan pe măsură ce ai parte de primele experienţe. „Schimbarea este inevitabilă, mai ales după ce cunoşti persoane sau experimentezi lucruri noi.” Nu în ultimul rând, spune că e important să urmăreşti cu atenţie bugetul şi cheltuielile pentru a nu fi forţat să întrerupi pauză mai devreme decât ţi-ai dori.   

     

     

    Ce reglementări există

    Potrivit lui Florin Godean, care la momentul interviului era country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Adecco România şi în prezent ocupă rolul de consultant în cadrul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie din România şi preşedinte al Camerei de Comerţ Elveţia – România, concediul sau anul sabatic este reglementat mai ales în domeniul public, al învăţământului, prin Art. Nr. 288 alin. (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care spune că angajatul poate beneficia de un salariu de bază, cu aprobarea senatului universitar, şi în plus, îşi poate păstra poziţia de titular. Sorina Faier, managing partner, Elite Searchers, explică la rândul său că această legislaţie în vigoare „prevede că profesorii şi conferenţiarii titulari sau directorii de granturi care timp de 6 ani consecutivi au derulat granturi de cercetare, dar care au şi lucrat în aceeaşi universitate pot beneficia de anul sabatic”. În sectorul privat, pe de altă parte, reprezentanţii companiilor locale de HR spun în unanimitate că acest trend fiind unul  relativ nou pe piaţa muncii din România, lipseşte o reglementare în Codul Muncii. „În consecinţă, salariaţii care îşi doresc acest beneficiu pentru că au nevoie de odihnă sau pur şi simplu vor să călătorească trebuie să negocieze condiţiile direct cu angajatorii”, spune Sorina Faier. Soluţia? Concediul fără plată. „În eventualitatea în care un angajat din sectorul privat doreşte să îşi ia un astfel de concediu, este aplicabil articolul 153 referitor la concediul fără plată, care stipulează că, pentru rezolvarea unor situaţii personale, salariaţii au dreptul la concedii fără plată, iar durata acestuia se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern”, menţionează şi Andrei Frunză, CEO al BestJobs.

    Florin Godean adaugă că, de obicei, în companiile private este mai uşor să porneşti discuţia despre concediul sabatic, însă doar la cererea directă a angajatului, iar de cele mai multe ori, acesta este neplătit. Tocmai de aceea, atrage atenţia că este indicat ca angajaţii să aibă şi un fond de economii la care pot apela. „În schimb, Art nr. 154 din Codul Muncii menţionează că angajatul poate fi remunerat, în cazul în care urmează o formare profesională în anul sabatic acordat şi poate aduce o valoare adăugată companiei la reîntoarcerea sa.” În completare, Andrei Frunză adaugă că, în paralel cu concediul luat exclusiv pentru dobândirea unor cunoştinţe, la rândul lor „angajaţii din învăţământ reprezintă o excepţie de la regulă, deoarece primesc un salariu de bază şi, totodată, în sectorul privat, există cazuri în care concediul sabatic este remunerat cu 30-50% din salariu”.

    La capitolul beneficii extrasalariale, Manuel Fernandez Amezaga, CEO, Sodexo Benefits and Rewards Service Romania & Bulgaria, observă că, în cazul în care angajatul solicită concediu fără plată, cu acordul angajatorului şi conform condiţiilor din Codul muncii şi a celor negociate în contractul de muncă, el are dreptul la beneficii extrasalariale dacă acestea îndeplinesc anumite criterii. De exemplu, angajaţii pot beneficia de cardul de tichete cadou acordate de angajatorii lor, însă numai pentru destinaţiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale. „Prin urmare, ei se pot bucura de acest beneficiu dacă prin contractul de muncă sau prin regulamentul intern s-a prevăzut că beneficiază de acesta şi în perioada în care contractul individual de muncă este suspendat.” Potrivit lui, acestea sunt parte integrantă din pachetul salarial în cele mai multe dintre companiile din România. „Fie că vorbim de beneficii fixe – card de masă, cadou, de vacanţă, cultural, de acces la diverse activităţi sportive, servicii în zona de sănătate şi de wellbeing – sau beneficii flexibile, pe care angajatul şi le poate alege lunar dintr-o varietate de posibilităţi, de la produse şi servicii până la asigurări, pensii private, traininguri etc. este important de înţeles că ele rezolvă nevoi reale, concrete ale angajaţilor. Iar companiile investesc în beneficii pentru a păstra şi a atrage forţa de muncă, cererea depăşind oferta în multe industrii.” Răzvan Popescu spune şi el că problema economiilor reprezintă un subiect foarte important, care merită tratat cu mare atenţie. „Sunt foarte puţine companii la nivel global care oferă suport financiar pe perioada sabatică, în general de 3, maximum 6 luni. În acest sens, trebuie să vă aşteptaţi ca veniturile personale şi cele ale familiei să se diminueze destul de mult. Din acest motiv vă încurajez să vă planificaţi foarte bine cheltuielile, grupându-le în două categorii: cheltuieli indispensabile (mâncare, chirie, rată etc.) şi cheltuieli la care puteţi renunţa uşor sau pe care le puteţi amâna (haine, restaurante, bilete de avion etc.). Pe baza estimărilor de cheltuieli, dacă vreţi să vă luaţi un an sabatic începeţi să economisiţi o sumă care să vă acopere întreaga perioadă sabatică, plus 20% pentru situaţii neprevăzute. Puteţi să va gândiţi şi la surse alternative de venit, cum ar fi un «dream» part-time job sau freelancing.” Personal, povesteşte că a început să planifice şi să facă economii pentru această perioadă cu aproximativ un an înainte. „În plus, am beneficiat de 6 luni de concediu de paternitate pentru cel de-al doilea copil.” El mai subliniază şi faptul că, în perioada sabatică, de cele mai multe ori, trebuie să contribui personal la asigurările de sănătate.

     

     

    Vechimea, un criteriu pentru votul pozitiv

    Ce condiţii trebuie să întrunească însă angajaţii care vor să obţină aprobarea unui an sabatic? „De cele mai multe ori, acest tip de beneficiu este oferit angajaţilor cu vechime mare în companie (peste 5 sau 10 ani), ca o recompensă pentru performanţa şi dedicarea lor”, susţine Godean, iar Faier adaugă că vorbim de obicei de angajaţii care fac parte din top management sau funcţii-cheie şi, de regulă, când activitatea companiei permite absenţa. Iar dacă la stat întâlnim acest beneficiu doar în domeniul învăţământului, la privat apare frecvent în cadrul companiilor mari, multinaţionale, „în principal, în domeniul tech, servicii financiare şi FMCG”, spune ea.

    Vorbim, spune şi Andrei Frunză, de multinaţionale „care vin cu o cultură organizaţională diferită. Deci, de companii cu sute de angajaţi la nivel naţional, din domenii precum management, IT, BPO, banking etc.”. În cazul său, Răzvan Popescu povesteşte că discuţiile cu angajatorul au fost de susţinere şi au început cu aproximativ 9 luni înainte, pentru a avea suficient de mult timp să se găsească un înlocuitor şi să se planifice perioada de tranziţie. „Cel puţin în România, conceptul de an sabatic este relativ nou, şi nu cred că există un proces formal pe care să îl iniţiezi. Procedura prin care am primit aprobarea a fost să discut cu angajatorul şi să-i explic motivele pentru care îmi doresc un an sabatic, să-i prezint planul de tranziţie, inclusiv cel de întoarcere. Poate am fost norocos să lucrez într-o companie care încurajează astfel de iniţiative şi a fost deschisă la discuţii, dar sunt convins că nu este singura. Dacă nu întrebi, poate nu o să afli niciodată!”

    „Anul sabatic a reprezentat dintotdeauna mai degrabă o excepţie pe piaţa muncii, nu o regulă. Sigur că, în primă fază, munca remote i-a ajutat pe angajaţi să-şi gestioneze mai bine propriul timp şi să nu mai simtă nevoia de a face o pauză atât de lungă precum un an sabatic. După mai bine de trei ani deja de când s-a implementat munca remote, acum sunt tot mai multe situaţiile în care angajaţii simt că nu mai au linia clară de demarcaţie între viaţa de la birou şi cea de acasă. Şi poate că tocmai acum şi tocmai din acest motiv ar simţi nevoia unui an sabatic. Chiar şi aşa, rămâne o situaţie de excepţie, pe care nici angajatorii, nici angajaţii nu se grăbesc să o transforme în regulă.” Ana Călugăru, head of communications, eJobs

    Când şi de ce e indicat să ne luăm un an sabatic?

    „Dacă ne raportăm la originea conceptului, sabaticul se referă la vechea sărbătoare religioasă din cultura ebraică, ce însemna «odihnă». Astfel, principalul motiv pentru care angajaţii cer un an sabatic este pentru a se odihni şi a se deconecta de sarcinile zilnice de la job, pentru a evita burnout-ul, atât de frecvent în zilele noastre”, subliniază Andrei Frunză. Angajaţii români vin aşadar cu o astfel de solicitare atunci când au nevoie de inspiraţie, odihnă sau de o pauză pentru a-şi reîncărca bateriile şi a se întoarce mai energici la job. „Potrivit unui studiu, românii petrec jumătate din viaţă la muncă, iar un an sabatic le poate oferi timp pentru a se concentra asupra vieţii personale şi familiei, a călători, a se descoperi sau regăsi şi pentru a aloca mai mult timp hobby-urilor.”  Ionela Borşan, recruitment manager, Prohuman, remarcă faptul că preferinţa pentru un an sabatic era o consecinţă a unui comportament dependent de muncă de 10-14 ore/zi pe o perioada mai lungă de timp, care a adus cu sine stări de anxietate, burnout în rândul angajaţilor care manifestau un engagement ridicat şi o preferinţă în a ţine toate task-urile, chiar şi cele care nu erau necesare, în slujba lor. „A delega corect sarcinile este o artă, iar în lipsa acesteia, agenda angajatului tinde să fie supraîncărcată, de multe ori cu atribuţii care nu sunt esenţiale.” Potrivit lui Florin Godean, motivele invocate în cererea unui astfel de concediu sunt, de cele mai multe ori: adunarea unui număr foarte mare de zile de concediu şi epuizarea angajatului după o perioadă de muncă fără pauze, dorinţa de a se dezvolta într-o anumită direcţie (MBA, cursuri de specializare) sau pur şi simplu dorinţa de a evada din cotidian. În plus, Manuel Fernandez Amezaga spune că dacă acum câţiva ani o perioadă sabatică însemna o perioadă de concediu plătit sau neplătit, care se acorda unui angajat pentru a studia sau a călători, de-a lungul timpului semnificaţia anului sabatic s-a schimbat şi a căpătat noi înţelesuri. „Un an sabatic nu mai este definit neapărat prin absenţa muncii – de fapt, în multe cazuri a ajuns să fie perceput ca fiind momentul în care îţi urmezi pasiunile, chiar si o pasiune din sfera profesională, şi faci exact ceea ce îţi place”, spune Fernandez. Potrivit lui, cei mai mulţi aleg să se folosească de această perioadă pentru a-şi urma visurile, pentru a crea ceva ce îşi doreau de multă vreme să facă sau pentru a aduce la viaţă o pasiune care să dea mai mult sens existenţei lor. „Este o perioadă în care anumite nevoi emoţionale sunt satisfăcute. Astfel, este posibil ca, după acest timp petrecut în scop personal, persoana respectivă să capete o perspectivă mult mai amplă asupra businessului, să devină mai creativ, mai rezilient, mai dispus să inoveze şi să îşi asume noi responsabilităţi.” Iar sfatul Sorinei Faier e să ne luăm un an sabatic nu doar când ne simţim epuizaţi, ci şi când simţim că nu mai avem provocări la locul de muncă sau ducem lipsă de motivaţie şi idei inovative.

    Deşi ar putea să pară că un astfel de beneficiu vine cu avantaje doar de partea angajatului, specialiştii citaţi de BUSINESS Magazin spun că avantajele unui an sabatic sunt de ambele părţi.

    Printre cele resimţite de angajatori, ei enumeră retenţia şi loializarea angajaţilor, reducerea cheltuielilor imediate în cazul companiilor care au o presiune temporară pe bugete, abilităţile noi deprinse de aceştia prin voluntariat/cursuri, lucru care contribuie şi la îmbogăţirea culturii organizaţionale, faptul că se întorc cu forţe proaspete şi mai motivaţi şi nu numai. „Concediul sabatic poate fi pentru angajaţi o soluţie pentru prevenirea burnout-ului sau a fenomenului de quiet quitting. Cei care au trecut prin perioade foarte solicitante de activitate profesională pot resimţi nevoia de reconectare cu ei, cu pasiunile lor sau de a-şi dezvolta noi abilităţi. Unii angajaţi folosesc acest timp pentru a călători, în timp ce alţii pot alege să urmeze o nouă facultate sau să îşi dedice timpul acţiunilor de voluntariat pentru diverse cauze sociale”, spune Mihaela Maranca, country manager, Randstad România.

    Ea adaugă că reconectarea acestora cu valorile personale poate servi ulterior ca o ancoră puternică pentru viaţa lor profesională şi pot reveni la birou cu idei proaspete şi creative, cu noi perspective asupra responsabilităţilor lor, care să le readucă implicarea cu entuziasm în activităţile zilnice, un avantaj atât pentru ei, cât şi pentru angajator. „Dacă un om din echipa ta este cu adevărat valoros, vei ştii cât de important este să îi oferi timp să îşi reîncarce bateriile, pentru a putea performa în continuare în munca sa”, spune şi Godean. În ceea ce-i priveşte pe beneficiarii direcţi, avantajele lor sunt, adesea, detaşarea faţă de rutină, recuperarea după burnout, experiementarea traiului într-o ţară sau cultură nouă, posibilitatea de a se concentra asupra vieţii personale, redistribuirea atenţiei către pasiuni şi hobby-uri, dezvoltarea unor noi skilluri, adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi multe altele.

    Manuel Fernandez Amezaga crede că şi siguranţa revenirii la job şi asigurarea unor beneficii care să îi ofere un confort şi susţinere în această perioadă sunt apreciate şi vor ajuta la revenirea angajatului într-o formă mai bună, plin de energie, dar şi că acest lucru ajută la creşterea succesului companiei pe termen lung.

    Această formă de concediu nu e însă lipsită şi de dezavantaje. Potrivit lui Frunză, o pauză prelungită de la activitatea profesională îi poate face pe angajaţi să se simtă deconectaţi la întoarcere şi să recupereze mai greu. Pentru Răzvan Popescu, cea mai grea parte a fost însă întoarcerea nu la birou, ci în Capitală. „Trebuie să recunosc că a fost mult mai grea întoarcerea din Braşov în Bucureşti, nu doar pentru mine, ci pentru toată familia, decât întoarcerea la birou. Am început discuţiile cu privire la rolul pe care îl voi prelua cu aproximativ 5 luni înainte să reîncep munca. În cazul meu, ştiam de la bun început că va veni un alt coleg pe rolul meu, urmând ca eu să evaluez alte oportunităţi în cadrul companiei.” El le transmite celor care optează pentru o astfel de experienţă să îşi reconfirme din timp obiectivele strategice ale organizaţiei, respectiv să aibă o imagine clară despre cum pot contribui mai departe la realizarea acestora, indiferent dacă revin pe rolul anterior sau nu.

    Andrei Frunză aduce în discuţie şi latura financiară. „Perioada neplătită poate afecta capacitatea acestora de a aplica pentru un credit, de exemplu, şi e util să ia în calcul toate aceste aspecte atunci când cer un astfel de concediu.” Iar pentru angajator, spune că perioada cât lipseşte angajatul respectiv poate ridica provocări la nivel de organizare, mai ales că astfel de concedii se acordă angajaţilor cu vechime. „În privinţa dezavantajelor, în cazul angajaţilor pot apărea provocări financiare dacă nu au calculat bine economiile pentru a-şi susţine cheltuielile din anul de pauză.

    De asemenea, există riscul să-şi iasă din ritm, să nu mai fie conectaţi la piaţă sau la relaţiile şi informaţiile relevante pentru activitatea profesională. Acestea din urmă aduc dezavantaje şi pentru angajator, pentru că va fi nevoit să înlocuiască angajatul respectiv pe perioadă determinată cu un alt manager, care la rândul lui poate veni cu câteva dezavantaje specifice celor la început de rol, care trebuie să se acomodeze cu noua funcţie, nu pot fi la fel de productivi imediat precum managerii care erau în companie de ani buni şi aduceau întotdeauna rezultate şi plus valoare, de altfel şi motivul pentru au putut beneficia de anul sabatic”, spune şi Faier, iar Godean pune pe listă nesiguranţa că acel angajat se va întoarce la locul de muncă la finele anului sabatic.

    Poate înlocui lucrul remote anul sabatic?  „Depinde foarte mult de scopul pentru care angajatul solicită un astfel de concediu. De exemplu, în cazul celor care îşi doresc să experimenteze traiul din altă ţară sau să jongleze între job şi călătorit, atunci flexibilitatea lucratului de peste graniţe poate ajuta. Practic, compania beneficiază în continuare de munca angajatului respectiv, fără întrerupere, iar angajatul îşi satisface şi o altă nevoie, pe lângă job”, e de părere Andrei Frunză. În schimb, dacă vorbim despre angajaţii ce îşi doresc să petreacă mai mult timp cu familia sau să călătorească şi să exploreze mai mult, să se dedice unor cursuri sau cauze personale, munca de oriunde nu va putea înlocui beneficiile cu care vine un an sabatic, adaugă el.

    La rândul său, Ionela Borşan susţine că anul sabatic nu mai este cool în rândul angajaţilor, însă flexibilitatea programului de lucru şi un sistem de lucru hibrid sau remote sunt două cerinţe des întâlnite. „Odată cu noua era în care sistemul de lucru hibrid/remote a devenit o obişnuinţă, angajaţii au învăţat să îşi dozeze timpul petrecut la job şi cel petrecut cu familia într-o manieră echilibrată. Spre exemplu, timpul petrecut în trafic este înlocuit cu timpul petrecut în familie sau folosit pentru activităţi individuale care aduc împlinire, relaxare, motivaţie, satisfacţie la nivel general faţă de viaţă şi muncă. Putem spune că perioada alocată rutinei matinale înainte de plecarea spre birou, timpul petrecut în trafic, timpul alocat pauzelor la birou, chit-chatului şi aşa mai departe, au fost înlocuite cu momente de relaxare.”

    Drept urmare, continuă ea, acest work-life balance a fost redefinit, în ultimii doi ani, printr-un sistem de lucru cel puţin hibrid, dacă nu remote, şi un program de lucru flexibil, în detrimentul unui an sabatic care produce o fisură vizibilă atâta în carieră, cât şi în viaţă socială. Sorina Faier este categorică la acest capitol: „Nu, deoarece sunt două concepte diferite. Lucratul remote este tot muncă, iar angajaţii vor aloca aceleaşi ore pentru activitatea de la companie, chiar dacă lucrează din altă ţară.

    Astfel, lipseşte acea pauză, deconectarea de la activitatea profesională şi nici nu vor avea timp pentru acele activităţi care se fac de obicei în perioada sabatică.” Nici Florin Godean nu crede că lucratul remote peste graniţe poate înlocui anul sabatic. „Sunt două concepte diferite, fiecare având un alt obiectiv. Lucratul remote înafara ţării presupune să fii la job 8 ore pe zi, făcând acest lucru din orice colţ al lumii. Concediul sabatic, pe de altă parte, este o pauză binemeritată, pe care angajatul are dreptul să şi-o petreacă departe de rutina de la birou şi taskurile zilnice.”

    Despre evoluţia trendului legat de anii sabatici, Sorina Faier spune deja că se află pe o pantă ascendentă, mai ales că, după pandemie, angajaţii au vrut să recupereze călătoriile anulate şi optează pentru metodele de lucru care le permit să îmbine cele două aspecte. „Un punct forte în dezvoltarea muncii remote este şi faptul că s-a dovedit a fi o metodă eficientă, având în vedere experienţele de lucru din pandemie, atât pentru companii, cât şi pentru angajaţi, care au devenit tot mai interesaţi de flexibilitatea şi libertatea oferite de munca la distanţă.

    Cred că şi anul sabatic este un concept care va fi tot mai cerut şi apreciat în România pentru că tot mai mulţi angajaţi sunt interesaţi în a-şi asigura un echilibru între viaţa personală şi profesională. Iar dacă sunt angajaţi valoroşi, companiile vor accepta pentru că aşa îşi vor arăta aprecierea şi interesul în a-i menţine pe termen lung în organizaţie.” Andrei Frunză crede, la rândul său, că în ciuda faptului că atât concediul sabatic, cât şi cultura nomazilor digitali sunt încă la început în România, în viitorul apropiat vor lua amploare, pentru că angajaţii români descoperă beneficiile acestora şi sunt în căutare de noi provocări, care să compenseze pentru rutina de zi cu zi.

    „Perioada neplătită poate afecta capacitatea angajaţilor de a aplica pentru un credit, de exemplu, aşa că e util să ia în calcul toate aceste aspecte atunci când cer un astfel de concediu. Iar pentru angajator, perioada cât lipseşte angajatul respectiv poate ridica provocări la nivel de organizare, mai ales că astfel de concedii se acordă angajaţilor cu vechime.” Andrei Frunză, CEO, BestJobs

    „Munca remote nu poate înlocui anul sabatic, deoarece sunt două concepte diferite. Lucratul remote este tot muncă, iar angajaţii vor aloca aceleaşi ore pentru activitatea de la companie, chiar dacă lucrează din altă ţară. Astfel, lipseşte acea pauză, deconectarea de la activitatea profesională şi nici nu vor avea timp pentru acele activităţi care se fac de obicei în perioada sabatică.” Sorina Faier, managing partner, Elite Searchers

    „Dacă un om din echipa ta este cu adevărat valoros, vei şti cât de important este să îi oferi timp să îşi reîncarce bateriile, pentru a putea performa în continuare în munca sa.”  Florin Godean, consultant în cadrul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie din România (la momentul interviului country manager al Adecco)

    „Reconectarea angajaţilor cu valorile personale poate servi ulterior ca o ancoră puternică pentru viaţa lor profesională şi pot reveni la birou cu idei proaspete şi creative, cu noi perspective asupra responsabilităţilor lor, care să le readucă implicarea cu entuziasm în activităţile zilnice, un avantaj atât pentru ei, cât şi pentru angajator.” Mihaela Maranca, country manager, Randstad România

     

    Pleacă la drum cu obiectivele clar definite

    Sunt multiple şi diferă semnificativ de la persoană la persoană, de la călătorit, studii, relaxare, familie, până la sănătate şi redescoperire personală. În cazul meu specific, am luat decizia după o perioadă extraordinară, dar foarte intensă din punct de vedere profesional, pentru a-mi evalua parcursul de până atunci, pentru a-mi stabili direcţiile pe care vreau să mă dezvolt mai departe şi pentru a petrece mai mult timp în natură. Tocmai din acest motiv am hotărât împreună cu familia să ne relocăm în Braşov”, ne-a povestit Răzvan Popescu, associate partner – head of partnerships and solutions, EY România.

    El a aflat de acest concept în 2013, în timpul unor proiecte pe care le-am avut cu un client din Marea Britanie. „Mi s-a părut interesant şi am început să citesc diverse bloguri, pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba.” Când a făcut pasul nu îşi aduce aminte să se fi lovit de reticenţă din partea nimănui, ci mai degrabă de curiozitatea de a afla ce şi-a propus să facă în această perioadă.

    În ceea ce-l priveşte, spune că această etapă a reprezentat o perioadă de reflecţie şi explorare binemeritată, care a venit la momentul potrivit. „Am început să citesc mai mult, să am o rutină zi de zi cu copiii, să explorăm cu bicicletele dealurile şi munţii din împrejurimile Braşovului, să ne facem noi prieteni şi chiar să încep două iniţiative antreprenoriale.” Recunoaşte însă că şi la nivel psihologic decizia de a lua un an de pauză a avut un impact important. „În special, atunci când ai succes, când simţi că sunt perspective să realizezi lucruri şi mai măreţe în viitor, e greu să accepţi să te opreşti chiar şi pentru o clipă. Şi când spun să te opreşti nu mă refer la a rămâne inert, ci la a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă, de a încerca să le faci diferit. Eu am avut nevoie de aproximativ un an pentru a lua decizia şi de două luni pentru a conştientiza schimbarea, respectiv de a mă adapta la noul stil de viaţă.”

    „În cazul în care angajatul solicită concediu fără plată, cu acordul angajatorului şi conform condiţiilor din Codul muncii şi a celor negociate în contractul de muncă, angajatul are dreptul la beneficii extrasalariale dacă acestea îndeplinesc anumite criterii. De exemplu, angajaţii pot beneficia de cardul de tichete cadou acordate de angajatorii lor, însă numai pentru destinaţiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale.” Manuel Fernandez Amezaga, CEO, Sodexo Benefits and Rewards Service Romania & Bulgaria

    „Anul sabatic a reprezentat dintotdeauna mai degrabă o excepţie pe piaţa muncii, nu o regulă. Sigur că, în primă fază, munca remote i-a ajutat pe angajaţi să-şi gestioneze mai bine propriul timp şi să nu mai simtă nevoia de a face o pauză atât de lungă precum un an sabatic. După mai bine de trei ani deja de când s-a implementat munca remote, acum sunt tot mai multe situaţiile în care angajaţii simt că nu mai au linia clară de demarcaţie între viaţa de la birou şi cea de acasă. Şi poate că tocmai acum şi tocmai din acest motiv ar simţi nevoia unui an sabatic”, spune AnaCălugăru, head of communications, eJobs. Chiar şi aşa, rămâne o situaţie de excepţie, pe care nici angajatorii, nici angajaţii nu se grăbesc să o transforme în regulă, adaugă ea. „Dacă în cazul primilor, se înţelege lesne de ce, în cazul angajaţilor motivele sunt legate de faptul că sunt conştienţi că o absenţă de un an vine şi cu o rupere de ritm pe care ar putea să o recupereze cu greu.”

    Privind retrospectiv, Răzvan Popescu spune că atunci când ne luăm un an sabatic nu trebuie să ne aşteptăm la schimbări semnificative, „dar asta ţine de motivaţia fiecăruia, de experienţa de până atunci şi de ce reuşeşti să faci în anul sabatic”. Cu cât experienţa trăită este mai diferită faţă de viaţă de dinainte de sabatic, cu atât impactul va fi mai mare, crede el. „Acesta este motivul pentru care foarte mulţi călătoresc în anul sabatic, cunosc oameni noi, fac lucruri pe care nu aveau curajul sau timpul să le facă înainte. Cunosc persoane care au renunţat la o carieră de succes în corporaţie pentru a scrie cărţi, a deveni bucătari sau să-şi lanseze propria afacere. Dar şi persoane care au venit cu perspective noi la locul de muncă şi au reuşit să facă tranziţia către roluri la care nu s-ar fi gândit în trecut. Cred că după o astfel de experienţă veţi avea o direcţie profesională şi personală mult mai aliniată cu valorile voastre.” În încheiere, el le transmite celor care vor să opteze pentru un an de pauză de la job că este foarte important să clarifice ce doresc să obţină în urma acestei pauze, iar apoi să stabilească dacă un an sabatic este ceea ce au nevoie. „În unele situaţii poate ai nevoie de un mentor, de o nouă pasiune sau doar câteva ore libere pe săptămână în plus.” După ce ai stabilit că un an sabatic este ceea ce ai nevoie, el subliniază că e important să planifice cât mai detaliat ce urmează să faci, dar pe de altă parte să rămâi flexibil la a schimba acest plan pe măsură ce ai parte de primele experienţe. „Schimbarea este inevitabilă, mai ales după ce cunoşti persoane sau experimentezi lucruri noi.” Nu în ultimul rând, spune că e important să urmăreşti cu atenţie bugetul şi cheltuielile pentru a nu fi forţat să întrerupi pauză mai devreme decât ţi-ai dori.   

    „Procedura prin care am primit aprobarea a fost să discut cu angajatorul şi să-i explic motivele pentru care îmi doresc un an sabatic, să-i prezint planul de tranziţie, inclusiv cel de întoarcere. Poate am fost norocos să lucrez într-o companie care încurajează astfel de iniţiative şi a fost deschisă la discuţii, dar sunt convins că nu este singura. Dacă nu întrebi, poate nu o să afli niciodată! (…) Eu aş repeta această experienţă oricând!” Răzvan Popescu, associate partner – head of partnerships and solutions, EY România

    „Preferinţa pentru un an sabatic era o consecinţă a unui comportament dependent de muncă de 10-14 ore/zi pe o perioadă mai lungă de timp, care a adus cu sine stări de anxietate, burnout în rândul angajaţilor care manifestau un engagement ridicat şi o preferinţă în a ţine toate task-urile, chiar şi cele care nu erau necesare, în slujba lor.” Ionela Borşan, recruitment manager, Prohuman

    Cât de deschişi sunt angajatorii locali cu privire la acordarea unui an sabatic?

    „Credem că menţinerea unui echilibru între viaţa profesională şi cea personală este esenţială şi ne străduim să le asigurăm colegilor un nivel ridicat de flexibilitate. Printre beneficiile pe care le oferim angajaţilor noştri se numără şi concediul sabatic, care le permite să se concentreze pe alte aspecte ale vieţii lor, cum ar fi familia, prietenii, călătoriile sau hobby-urile. Concediul sabatic oferă angajaţilor oportunitatea de a-şi întrerupe activitatea profesională pentru o lună, două sau trei luni. În toată această perioadă, compania nu va avea nicio obligaţie financiară, iar angajaţii vor fi scutiţi de orice activitate profesională. Toate obligaţiile contractuale rămân valabile la întoarcere.” Valer Hancaş, corporate affairs & communication director, Kaufland Romania & Moldova

    „Flexibilitatea devine un element foarte important în politica oricărei firme care doreşte să îşi păstreze angajaţii performanţi sau să atragă noi talente. Deşi acordarea unui concediu sabatic nu face parte în mod expres din politica Cushman & Wakefield Echinox, pentru noi este foarte important să comunicăm cu toţi angajaţii, iar dacă această nevoie există, vom analiza toate circumstanţele şi implicaţiile asupra businessului nostru şi vom decide în consecinţă. Suntem conştienţi că pot exista momente în viaţa profesională a fiecăruia dintre noi când poate apărea nevoia de a lua o pauză şi încercăm tot timpul să abordăm o politică cât mai flexibilă.”  Oana Iliescu, managing director, Cushman & Wakefield Echinox

    „Compania noastră activează într-o industrie tânără în România şi angajăm totodată oameni predominant la început de carieră. De aceea, până acum, nu am avut colegi care să îşi dorească an sabatic. Totuşi, părerea mea despre anul sabatic este una mixtă. Pe de-o parte, dacă eşti genul explorator, cred că atunci când ai oportunitatea de face o super călătorie, sau vrei să înveţi ceva nou, să îţi întreţii o pasiune, cred că un sabatic leave merită făcut. Totodată, pe cei ce au copii mici, dacă visează să facă ceva special cu copiii lor, explorând experienţe împreună mai mute luni la rând, îi sfatuieac să o facă până când copiii intră la şcoală. Totuşi, am şi un exemplu de persoană care a spus că se opreşte, deşi era la o vârstă de sub 40 de ani. După vreo doi ani şi-a dorit să revină în business. I-a fost însă foarte greu, nu mai era conectat la business, nu se mai orienta în sensul de a avea un fler bun. Deci ceea ce merge la unii poate nu merge la alţii. Dar, totodată, decât să trăieşti cu o senzaţie că nu ai făcut ceea ce îţi doreai, mai bine experimentezi!” Vladimir Sterescu, country manager & SVP EMEA, CGS România

     

     

    Cele mai întâlnite motive pentru care angajatii cer ani sabatici*:

    1. Burnout;

    2. Dorinţa de dezvoltare personală;

    3. Nevoia de autocunoaştere;

    4. Dorinţa de a petrece timp cu familia;

    5. Adoptarea unui stil de viaţă sănătos;

    6. Lipsa work-life balance-ului;

    7. O a doua facultate/alte studii;

    8. Dorinţa de implicare în acţiuni sociale/de voluntariat;

    9. Călătoriile;

    10. Lipsa motivaţiei la locul de muncă.

     

    5 sfaturi de la un angajat care a optat pentru un an sabatic

    1. Aveţi în vedere că, în perioada sabatică, de cele mai multe ori trebuie să contribuiţi personal la asigurările de sănătate;

    2. Începeţi să economisiţi o sumă care să vă acopere întreaga perioadă sabatică şi adăugaţi un plus de 20% pentru situaţii neprevăzute;

    3. Monitorizaţi cu atenţie bugetul şi cheltuielile pentru a nu fi forţaţi să întrerupeţi pauza mai devreme decât v-aţi dori;

    4. Luaţi în calcul şi surse alternative de venit, cum ar fi un „dream”  part-time job sau freelancing;

    5. Clarificaţi ce doriţi să obţineţi în urma acestei pauze, şi în funcţie de asta, stabiliţi dacă un an sabatic este ceea ce aveţi nevoie.

  • Românica, şi pe tine te iubim!

    Noi/voi avem/aveţi o părere destul de proastă despre conaţionalii noştri: analfabeţi funcţionali, needucaţi financiar, ţărani, manelişti, bombardieri, neam de hoţi, corupţi, leneşi etc. Când vorbeşti cu străinii, cu cei care au stat pe aici, aceştia au o altă părere: românii nu diferă faţă de popoarele lor, nu suntem mai buni sau mai proşti decât alţii, nu suntem mai mult sau mai puţin leneşi, mai mult sau mai puţin corupţi.

    Totul depinde de cât de tare strigăm acest lucru. Patronii români îşi pun mâinile în cap când se confruntă cu noua generaţie, în schimb, dacă aceeaşi generaţie, dacă aceiaşi tineri se duc în afară, patronii de acolo au o altă părere, că românii sunt muncitori, pot să ducă mult, sunt mai serioşi decât conaţionalii lor. Cu toţii vorbim despre şcoală, cât de prost a ajuns, copiii nu mai învaţă aşa cum învăţam noi, iar în aceste condiţii, rezultatul nu poate fi altul decât prost. În schimb, şcolile externe de-abia aşteaptă să vină în România să facă recrutări, considerând că elevii/studenţii români sunt poate mai isteţi decât alţii, nu sunt mai prejos în privinţa inteligenţei etc. Când noi plecăm în afară înjurând, expaţii nu ştiu cum să-şi prelungească mai mult şederea în România sau cum să-şi găsească alte posturi ca să rămână în ţară. Bineînţeles că este altceva să te duci să lucrezi în afară pe 1.000-2.000 de euro şi altceva când un expat câştigă în România 15.000 de euro pe lună net plus o listă lungă de beneficii. Cum se spune, la aceşti bani şi eu aş rămâne în România. Foarte mulţi intelectuali vor neapărat să scoată în evidenţă că suntem pe penultimul loc din Europa la testele PISA. Dar dacă noi am încerca să facem aceste teste, am vedea că nu suntem mai buni decât alţii. Dacă am lua numai zona urbană pe testele PISA, am vedea că suntem peste media Uniunii Europene, că elevii români sunt peste cei francezi, germani, austrieci. Însă rezultatul nostru final arată prost din cauza zonei rurale, acolo unde şcoala poate nu este pe primul loc. Bancherii spun despre clienţii lor români că nu au educaţie financiară, că se împrumută mai mult decât pot duce, dar uită să precizeze că aceste credite sunt date de către bănci ştiind că persoana care le ia nu realizează ce înseamnă acel credit. Creditele în franci elveţieni au fost vândute celor needucaţi financiar de către cei mai educaţi financiar. Şi cel mai ironic este că primii clienţi ai creditelor în franci elveţieni au fost chiar directori şi oameni din bănci. Cu toţii considerau că dobânda este prea mică şi că nu există risc valutar. Când a venit criza din 2008, când a crescut francul elveţian, primii care aşteptau reducerea cursului CHF la valoarea din momentul acordării creditului erau chiar bancherii, nu oamenii de rând. Bancherii vorbesc despre economii pe termen lung, despre conturi de investiţii, inclusiv pentru copii, dar ce economii poţi să faci când dobânda este de 4%, iar inflaţia este de 16%. În mod normal nimeni n-ar mai trebui să investească în acest produs de economisire pe termen lung. Toţi analiştii economici, toţi economiştii, toţi bancherii au criticat ani de zile  faptul că economia României  se bazează pe consum, pe faptul că românii ies cu coşurile pline din supermarket, pe faptul că aruncă cu bani în dreapta şi-n stânga. Când consumul creştea, inclusiv pe datorie, nu era bine. Acum, când consumul scade, când oamenii sunt mai atenţi cu banii lor, nu e bine pentru că afectează economia. Pentru companiile internaţionale, România este o ţară extraordinară, vânzările pe metrul pătrat sunt printre cele mai ridicate din Europa şi nimeni nu se plânge de acest lucru. Numai noi ne plângem, numai economiştii ne arată cu degetul. Dacă întrebi chelnerii români care lucrează în restaurantele din Bucureşti, cei mai buni clienţi ai lor nu sunt „străinii care au bani”, ci „românii, care nu au bani”.  Străinii nu prea se înghesuie să lase bacşiş, în schimb românii, dacă sunt într-o stare bună, nu se uită la bani, vor ca şi chelnerii să se simtă fericiţi, aşa cum se simt şi ei.

    Când au aflat că România este o ţară de videochatiste, mulţi români au sărit în sus. Dar aceste videochatiste sau videochatişti, pentru că sunt şi băieţi, sunt buni consumatori în România, poate îşi ţin banii în bănci în depozite sau conturi de economii, iau un credit, cumpără apartamente, lasă bacşiş la un restaurant, ca şi chelnerii să aibă mai mulţi bani. Suntem cum suntem, suntem cum este ADN-ul nostru – nu putem fi nici nemţi, nici sârbi, nici polonezi, să murim cu sabia în mână, suntem cum venim din istorie. Dar nu cred că suntem mai prejos decât alţii. Din punct de vedere economic, munca noastră, ceea ce am făcut în ultimii 20 de ani, a asigurat României cea mai rapidă creştere economică din Europa. Această creştere nu a venit pentru că am fi leneşi, ci dimpotrivă. În caz că vă întrebaţi, creşterea economică din ultimul deceniu, când PIB-ul s-a dublat de la 140 de miliarde de euro la 280 de miliarde de euro, a fost susţinută de pariuri, entertainment, de Untold, Electric Castel dar şi de manelişti, de videochat, de piaţa neagră şi gri.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Este încă anul sabatic un paria pe piaţa muncii?

    La finalul anului trecut am avut un interviu cu Robert Berza, general managerul Fashion Days, care mi-a povestit, printre altele, că după primul deceniu de carieră şi-a luat un an sabatic pentru a descoperi o nouă industrie în care să crească, schimbând ulterior domeniul. Când va împlini alţi zece ani în retailul vestimentar, spunea că va apela la un nou sabatic, în urma căruia rămâne de văzut ce noi provocări profesionale va avea de înfruntat şi, mai ales, în ce domeniu.

    Nu sunt mulţi ca el. Aproape la fiecare interviu făcut cu executivii din România, nativi sau expaţi, ne uităm în urmă la parcursul lor profesional şi din zeci, sau chiar sute de interviuri nu figura în cariera niciunuia o astfel de experienţă.

    Nici angajaţii „de rând” nu prea optează pentru astfel de pauze în carieră. România este conservatoare încă la acest capitol. Până să vină pandemia, nu prea erau văzute cu ochi buni astfel de sincope în CV. Cu cât mai stabil, cu atât mai bine. Cu cât mai fidel companiei, cu atât mai bine. De altfel, mulţi se tem şi că schimbarea prea frecventă a jobului le va afecta şansele de angajare, deşi cunosc oameni care au schimbat 3-4 companii în doi ani şi încă îşi găsesc loc pe poziţii similare. Poate, într-adevăr, e bine să arăţi puţină consecvenţă, deoarece faptul că nu-ţi găseşti locul nicăieri poate indica probleme de adaptare, de integrare în colectiv şi că nu se poate pune bază pe tine. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stai într-o companie no matter what doar pentru a da bine la viitorii angajatori. De asemenea, revenind la subiectul nostru, dacă simţi că e momentul să faci un pas în spate – chiar şi pentru un an – ca să te redescoperi, să îţi găseşti motivaţia, poate chiar să te îmbunătăţeşti – ca om, ca profesionist, fă-o! Poate eşti în pragul burnoutului, poate nu mai găseşti nicio plăcere în ceea ce faci, poate pierderile din spaţiul personal au devenit prea mari, concentrându-te tot mai mult pe carieră. În loc să te gândeşti cum să justifici în faţa viitorului angajator sau a actualului – dacă te numeri printre norocoşii care lucrează într-o companie ce acceptă astfel de „compromisuri” şi îţi va păstra un loc cald până vii înapoi – fapul că pleci sau că ai un an neacoperit în profilul de LinkedIn, gândeşte-te cum te va îmbogăţi o astfel de experienţă şi, automat, ce plusvaloare vei putea aduce în acest fel în compania pentru care lucrezi/vei lucra.

    Dar fă-o cu cap şi asumat. Analizează cu atenţie toţi factorii implicaţi, dar mai ales persoanele implicate – familie, colegi. Îţi permiţi un an sabatic? Pentru că nu vei fi plătit, deci trebuie, automat, să ai o sursă de venit, economii. Eşti pregătit să nu munceşti un an? Pentru că, oricât de atractiv ar părea să nu lucrezi timp de un an, s-ar putea să îţi lipsească munca – întreabă o persoană care a stat în concediu de maternitate/paternitate. Eşti hotărât să exploatezi la maximum o astfel de ocazie? Entuziasmul de moment poate să dispară repede şi să te trezeşti că procrastinezi în loc să profiţi de ea.

    În articolul de copertă din acest număr puteţi descoperi povestea unui angajat din Big 4 care şi-a luat un an sabatic şi care ne-a descris cum a arătat o astfel de experienţă pentru el. Alături de povestea lui, veţi găsi şi opiniile specialiştilor din resurse umane, plus condiţiile în care poate pleca un angajat din România într-o astfel de aventură. Poate vă motivează să faceţi pasul în această direcţie. Sau, cine ştie, să renunţaţi la o astfel de idee.

    Aviz şi companiilor care exclud din start un astfel de beneficiu. Da, e complicat să înlocuieşti un om când vrea să plece, dar sunt angajaţi la care nu merită să renunţi. Specialişti greu de găsit, de care trebuie să ţii „cu dinţii”. Pentru că, întorşi la lucru, dacă nu îşi vor canaliza experienţa în compania ta, o vor pune în valoare la concurenţă.

    Să sperăm aşadar că, odată cu noile trenduri din piaţa muncii, cum e lucrul remote/hibrid, va deveni şi anul sabatic un beneficiu firesc în pachetul de angajare, dar şi că cei care vor beneficia de el îi vor valorifica potenţialul la maximum pentru a veni în piaţă cu exemple de urmat.  

    Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

  • Harta curajului în business: din ce judeţe vin antreprenorii care luptă cu multinaţionalele din bere

    ZF a lansat recent Atlasul de business al României, ediţia a doua. Proiectul cuprinde 50 de hărţi care oferă imaginea economiei de astăzi.

    Peste 110 afaceri mici sunt în sectorul berii, un domeniu care a atras în ultimii ani tineri pasionaţi de berea artizanală. Ei au aşezat pe rafturile magazinelor, dar şi în baruri şi restaurante beri ce conţin curiozitatea, pasiunea, îndrăzneala, dar şi ingrediente diferite care poartă consumatorii în cu totul altă lume decât cea cu care erau obişnuiţi. Artizanalii din sectorul berii produc cantităţi mici, iar cei mai mulţi au început această aventură în propria bucătărie. Cele mai multe microberării s-au deschis în Bucureşti, dar şi în Cluj şi Timiş, care sunt de altfel cele mai puternice şi din punct de vedere economic.

    Piaţa berii este dominată de 4 companii – Ursus Breweries, Heineken România, United Romanian Breweries Bereprod (Tuborg) şi Bergenbier.

     


     

     

  • UDMR: Nu putem accepta Ministerul Energiei şi MIPE, dar nu ne-am ridicat de la masă

    „Nu putem accepta Ministerul Energiei şi MIPE, dar nu ne-am ridicat de la masă”, declară preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

    Kelemen Hunor a declarat că UDMR nu acceptă Ministerul Energiei sau MIPE, ci vrea Dezvoltarea „şi ceva similar cu Mediul”, însă nu a plecat de la masa negocierilor, iar responsabilitatea numirilor îi va aparţine preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu

    „În momentul în care Marcel Ciolacu este desemnat de preşedintele Iohannis să formeze Guvernul, este responsabilitatea lui să încheie discuţiile, până atunci există un acord şi UDMR nu pleacă de la guvernare”, a declarat Kelemen.

    Liderul UDMR a spus că Uniunea a cerut să fie respectat acordul iniţial, deoarece şi-a asumat răspunderea guvernării până în 2024: „nu avem niciun motiv să spunem că în continuarea nu suntem în stare să conducem Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Mediului, am acceptat comasarea sau desfiinţarea Ministerului Sportului”.

    Vineri Kelemen i-a sunat pe Ciucă şi pe Ciolacu şi a transmis poziţia UDMR, „oferta de MIPE şi Energie sau MIPE şi Sănătate a existat încă de miercuri. Domnul Ciolacu ştia că aceste ministere, din punctul nostru de vedere, nu sunt acceptabile, ştia că nu lucrăm la impuse”.

    Duminică, spune Kelemen, l-a sunat Marcel Ciolacu şi i-a spus că decizia este ca Uniunea „să meargă cu Energia şi MIPE, ceea ce nu putem accepta, dar nu ne-am ridicat de la masă”.

    „Discutăm în continuare. Majoritate există, solidă, nu a plecat nimeni din coaliţie, majoritate va exista şi fără noi. Punct”, a afirmat Kelemen Hunor.

    „Din câte ştiu eu, pentru PNL prima opţiune este respectarea protocolului”, a mai spus preşedintele UDMR.

  • Efectele alertei meteo Cod roşu într-un judeţ mare din România / Trenuri afectate

    ISU Caraş-Severin a intervenit duminică, în urma ploilor torenţiale, pentru evacuarea apei din mai multe curţi, garaje şi din subsolul unui bloc de locuinţe din Reşiţa. Un tren a fost anulat, altul întârziat.

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină în municipiul Reşiţa pentru:

    – evacuarea apei din aproximativ 20 de curţi de pe 5 străzi din cartierul Câlnic

    – decolmatarea a 6 podeţe

    – evacuarea apei din 2 garaje, din totalul celor 15 afectate pe strada Făgăraşului

    – evacuarea apei din subsolul unui bloc de locuinţe de pe strada Timişorii, unde au fost afectate 10 boxe.

    De asemenea, Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Bocşa a intervenit pentru evacuarea apei dintr-un beci din oraşul Bocşa.

    Traficul este perturbat pe calea ferată ruta Timişoara-Reşiţa, în zona Moniom din municipiul Reşiţa, din cauza copacilor căzuţi şi aluviunilor, trenul Regio călători 11105 a avut o întârziere de aproximativ 45 minute. A acţionat o echipă de la CFR şi o echipă a SVSU Reşiţa.

    Trenul Regio călători 2169 – Caransebeş-Reşiţa a fost anulat din cauza lipsei tensiunii pe linia Brebu-Reşiţa, a fost pus la dispoziţia călătorilor un autobuz care efectuează transportul acestora.