BusinessMagazin

Blog

LEUL IN IARNA

Romania intra in UE, economia creste, vin investitiile, deci leul nu poate decat sa se intareasca si el in raport cu euro si dolarul. Da, dar cresterea economica e dezechilibrata, depinde prea mult de importuri, iar in a doua jumatate a anului e posibil si ca fondurile speculative straine sa se retraga si anul sa se incheie cu o cadere a leului. Asa au sunat previziunile optimiste si cele pesimiste pentru 2005 si cam la fel suna si unele din cele pentru 2006. Ca de obicei insa, nuantele fac diferenta.

Analistul Robert Buckland de la Citigroup spunea de curand ca situatia de acum de pe pietele financiare seamana ciudat de tare cu cea din preajma crizei din toamna lui 1987. In ambele cazuri, cresterea deficitului fiscal si a deficitelor externe ale SUA a ajuns de neoprit, inflatia a devenit o amenintare sau macar a parut asa, preturile la materii prime au urcat vertiginos (intre 1986 si 1987, pretul petrolului se dublase), iar capitalurile speculative au umflat periculos de mult pietele in curs de dezvoltare. Sa urmeze acum deci vreun crah asemanator cu cel din octombrie 1987?

Saptamanile trecute parusera sa-i dea dreptate domnului Buckland. Banca centrala din Turcia, tara cea mai lovita de recentele retrageri de capitaluri speculative, a fost silita sa ridice dobanda de referinta peste 17% ca sa franeze prabusirea lirei, Thailanda sau Coreea au crescut si ele dobanda din aceleasi motive, iar inclusiv tari din Est membre ale UE, ca Ungaria sau Slovacia, au avut de-a face cu deprecieri ale monedelor nationale si cu ieftiniri ale actiunilor cotate la burse.

Prin urmare, comentariile despre retragerea investitorilor de pe pietele in curs de dezvoltare (dupa saptamanile negre ale Turciei, analistii de la Bloomberg vorbesc acum despre Ungaria ca despre cea mai spectaculoasa viitoare victima) au inceput brusc sa conteze in calculele privind viitorul monedei romanesti. Mai exact, amatorii de scenarii cu multe sertare pleaca de la butada ca atunci cand America stranuta (in cazul de fata, noul presedinte al Rezervei Federale) trebuie sa fie cineva care sa raceasca in Romania, iar daca America e racita mai serios, sigur Romania cade la pat. E drept ca pentru multi, in primul rand pentru exportatori, o apropiata depreciere a leului este o mare speranta.

Fiindca acum, dupa perioada de apreciere aproape implacabila inceputa in 2004, leul a dovedit ca poate sa si piarda teren in fata euro: inceputa in mai, tendinta de scadere s-a accentuat puternic spre sfarsitul lui iunie, cand pentru prima data in patru luni si jumatate a cazut sub pragul de 3,6 lei/euro, ridicand problema in cata vreme s-ar putea ajunge la un eventual prag de 3,7 lei/euro si daca la acest nivel BNR s-ar decide sa intervina in piata ca sa sustina cursul, ca pe vremuri.

BUSINESS Magazin a folosit momentul ca sa-i intrebe din nou pe bancheri, asa cum face din sase in sase luni, ce estimari de curs valutar au pentru urmatoarea jumatate de an, luand in calcul toti factorii care influenteaza evolutia cursului, de la intrarile/iesirile speculative de capital strain la politica de dezinflatie a BNR si de la dezechilibrul comercial la banii trimisi in tara de lucratorii romani in strainatate. S-a adaugat cumva la acesti factori politica autoritatilor monetare din SUA si din zona euro? Cat de valabile sunt temerile sau, dupa caz, sperantele intr-o depreciere sensibila a leului pana la sfarsitul anului?

Reprezentantii Alpha Bank au accentuat faptul ca influenta evenimentelor de pe pietele straine este vizibila, pentru ca Romania este o economie deschisa, cu cursul de schimb mai degraba flexibil: BNR sustine ca nu a intervenit pe piata monetara din 2005. Intr-adevar, mai ales dupa ce BNR a trecut la politica de tintire directa a inflatiei, n-a mai avut nici un obiectiv de curs valutar, iar toti oficialii institutiei au insistat pe parcursul ultimului an, de cate ori au avut ocazia, ca piata si nu interventiile bancii centrale determina directia leului. Ne mentinem punctul de vedere ca in Romania avem nevoie de o flexibilitate crescuta a cursului, declara recent si guvernatorul Mugur Isarescu, intrebat daca BNR va reactiona la o eventuala depreciere mai abrupta a leului.

Astfel de afirmatii suna, fara indoiala, mult mai credibil acum decat anul trecut, cand multi analisti se temeau ca, dupa liberalizarea contului de capital din primavara, urmata de inevitabile influxuri de capital strain speculativ, ultimele luni ale anului ar putea aduce o iesire brusca a acestor capitaluri, insotita de o depreciere severa a leului. Unii bancheri cred insa ca si acum exista un pericol similar. Evolutiile regionale conteaza foarte mult pentru piata valutara romaneasca, mai ales in perioade de recalculare a apetitului de risc pentru piete emergente, spune Florin Citu, economistul-sef al ING Bank Romania.

Cred ca pericolul unei iesiri masive de capital din Romania din cauze interne sau regionale nu este total exclus, acest lucru fiind experimentat in trecut si in alte tari, sustine si Ionut Dumitru, Head of Research la Raiffeisen Bank Romania. In contextul liberalizarii contului de capital si in Romania, cursul leului a devenit din ce in ce mai corelat cu cel al celorlalte valute din regiune, iar o eventuala iesire de capitaluri din pietele emergente va afecta si Romania, apreciaza Dumitru, a carui estimare de curs pentru sfarsitul lui 2006 (3,58-3,63 lei/euro) este, de altfel, cea mai pesimista dintre cele formulate de bancheri pentru articolul de fata.

De alta parere este Gabriel Tinta, director de trezorerie la UniCredit Romania, care considera ca evolutiile regionale conteaza, dar nu pot declansa o criza financiara majora in Romania, intrucat capitalurile speculative nu sunt inca in volume foarte mari. Ca este asa o dovedeste reactia bancii centrale, care la ultima sedinta a Consiliului de Administratie a ales ca creasca dobanda de politica monetara cu doar un sfert de procent, la 8,75%, aproape simbolic.

Daca am fi marit-o mai mult, am fi transmis un semnal ca suntem deranjati de nivelul actual de curs sau de ceea ce se intampla pe alte piete, ceea ce nu este cazul, a explicat guvernatorul Isarescu, precizand ca un curs de schimb flexibil e necesar tocmai pentru a fi capabili sa penalizam capitalul speculativ prin apreciere cand acesta incearca sa intre si prin depreciere la iesire.

Dar mai incearca sa intre? Urmatorul moment prielnic pentru capitalurile in cautare de castiguri rapide va fi in septembrie, cand este prevazuta urmatoarea faza de liberalizare a pietei – deschiderea accesului nerezidentilor la titluri de stat si la instrumente ale pietei monetare. De mult mai mica importanta decat liberalizarea din 2005, aceasta ramane insa totusi, asa cum spun cei de la Alpha Bank, un eveniment cu potential apreciator pentru leu.

Fata de anul trecut exista insa o diferenta importanta de alt ordin, care poate sa sustina sau sa contracareze complet efectul noii deschideri a pietei: coincidenta cu urmatorul raport de tara al UE despre Romania, care urmeaza sa fie lansat tot in septembrie. Pentru ca respectivul raport va anunta data aderarii, luna septembrie poate marca un eventual soc pe piata valutara romaneasca, apreciaza Cristina Lazariu-Prundus, dealer in cadrul Trezoreriei HVB Bank Romania. Daca data aderarii va fi 1 ianuarie 2007, atunci ar crea conditiile pentru o apreciere a leului spre sfarsitul anului, spune dealerul HVB.

In cazul unei amanari insa, socul va fi mult mai mare, perceptia investitorilor straini fiind puternic negativa, ceea ce ar conduce la o depreciere rapida a leului, in conditiile unor iesiri masive de capital intr-un timp foarte scurt, moment in care va fi nevoie de interventia bancii centrale pentru a echilibra raportul fortelor din piata, spune Cristina Lazariu-Prundus. Mai nuantat priveste lucrurile Vlad Curteanu, dealer la divizia de trezorerie a Finansbank, care anticipeaza ca leul poate fi sustinut de investitiile straine directe si de stabilirea, in toamna acestui an, a unei date precise de aderare la UE.

Cu alte cuvinte, chiar si in situatia, putin probabila, a amanarii cu un an, faptul ca aderarea la UE capata oficial o data certa ar fi de natura sa confirme tendinta profunda de apreciere pe termen mediu a monedei romanesti dincolo de fluctuatiile de moment. Conteaza aici perspectiva, atractiva pentru investitori, de a avea de-a face cu o economie integrata in blocul comunitar si, mai departe, in zona euro (dupa cele mai noi aprecieri ale agentiei de rating Standard & Poors, ar fi posibil ca Romania sa adopte moneda europeana chiar inainte de Ungaria, asteptata sa treaca la euro in 2014).

Poate sa para ciudata discutia despre aprecierea leului cand atatia se grabesc sa-i prezica deprecierea. Desele prevestiri, din toamna si iarna trecuta, ale oficialilor BNR ca atractivitatea leului (a se citi aprecierea) se va pastra si in 2006 au putut fi privite cu reticenta de un public constient ca nici o moneda nu poate fi mai buna decat economia pe care o exprima. Numai ca, intr-adevar, toate marile agentii de rating, a caror opinie conteaza pentru investitori, au confirmat in ultimul an Romania ca o piata sigura si rentabila, cu un grad de risc din ce in ce mai scazut pentru plasamente, a carei apropiere de UE are realmente temei economic.

Agentia Moodys, de pilda, aminteste in raportul sau din iunie de reducerea progresiva a datoriei publice, mentinerea sub control a deficitului bugetar, marile privatizari si investitiile straine, coerenta politicii monetare, chiar daca obiectivele de inflatie vor fi probabil ratate, ca si de perspectivele de crestere economica, sustinute de viitoare fonduri de la Bruxelles. In plus, flexibilitatea cursului, rezervele valutare ridicate ale BNR si datoria externa mica atenueaza riscul de dezechilibre financiare in cazul unei conjuncturi externe proaste.

La nivelul cursului valutar, reversul acestui frumos peisaj macro schitat pentru investitorii straini este insa ca leul continua sa aiba o volatilitate mare, asimilabila celei a unei valute speculative, cum spune Liviu Enache, director de trezorerie la OTP Bank Romania. Dupa Enache, explicatia consta in faptul ca piata romaneasca, restransa si lipsita de adancime, este dominata de cateva banci straine prin care intra si ies capitaluri speculative, hot money, ponderea tranzactiilor speculative in totalul pietei fiind de peste 62%.

Directorul de la OTP indica si modurile de actiune a investitorilor speculativi: vanzari de valuta contra lei (la momentul actual in piata sunt in jur de 450-500 mil. euro echivalent proveniti din aceste operatiuni), plasarea leilor rezultati in depozite la termen, certificate de depozit, titluri cu scadente de pana in sase luni, apoi reinvestirea la scadenta a sumelor respective, ceea ce induce uneori cresterea cursului de schimb din cauza operatiunilor valutare necesare in context. Alteori, iesirile de capitaluri sunt cele ce induc presiunea de crestere a cursului euro/RON.

In ceea ce priveste raportul leu/dolar, acesta merita o discutie separata, dintr-un motiv care nu tine de piata autohtona, ci de jocul intre euro si dolar, determinat de fundamentele economice din zona euro si SUA. In ceea ce priveste cursul USD/RON, amplitudinea miscarii va fi superioara celei a cursului EUR/RON datorita deprecierii dolarului pe pietele internationale. Astfel, cursul EUR/USD poate depasi nivelul de 1,30 datorita cresterii deficitului comercial american si stabilizarii in jurul nivelului de 5,25% a dobanzii de referinta in SUA, apreciaza Vlad Curteanu de la Finansbank.

Chiar daca nu enunta aceeasi motivatie ca Enache de la OTP pentru volatilitatea cursului, si alti bancheri consultati de BUSINESS Magazin considera dificil de prevazut traiectoria leului pana la sfarsitul anului. La capitolul factorilor care pot influenta leul, variabilele enumerate se refera inclusiv la reluarea emisiunilor de titluri de stat in volume consistente, listarea la Bursa a unor actiuni care sa atraga interesul investitorilor straini si, in alta ordine de idei, stabilitatea politica (Lucian Anghel, director executiv adjunct la Directia de Trezorerie a BCR). Sau la diversificarea instrumentelor si dezvoltarea produselor de titluri pe piata de capital (Gabriel Tinta de la UniCredit).

In fine, la volatilitatea pretului petrolului, incertitudinile politice referitoare la Iran sau politica monetara a Chinei (Dragos Cabat, vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari din Romania). Singurii parametri care par sa ritmeze intrucatva parcursul anului sunt, in opinia bancherilor, intrarile de valuta din partea capsunarilor, previzibile pentru actualul sezon de vacanta, respectiv importurile energetice si de bunuri de consum din toamna-iarna.

Ionut Dumitru de la Raiffeisen anticipeaza, deci, pentru urmatoarele sase luni mai intai o perioada de apreciere urmata de una de depreciere: Cred ca leul se va aprecia spre un nivel de 3,4 EUR/RON in perioada verii, in special datorita intrarilor de valuta din remitentele sezoniere ale muncitorilor romani aflati in strainatate, iar spre sfarsitul anului ma astept la o depreciere, in special sub presiunea fluxurilor comerciale, care vor genera o crestere a cererii de valuta din partea importatorilor.

Combinarea acestor factori cu altii, de acelasi sens sau de sens contrar, complica insa lucrurile, iar faptul ca majoritatea bancherilor au oferit pentru 30 decembrie estimari de curs osciland destul de putin in jurul pragului de 3,50 lei/euro, apropiat de cel de acum si de media anuala estimata de Comisia Nationala de Prognoza, dovedeste ca ei cred in posibilitatea ca multiplele influente de sens contrar sa se neutralizeze reciproc in cele din urma, chiar in conditiile unor fluctuatii trecatoare.

Diferenta ar urma s-o faca, dupa parerea unora din bancheri, tendinta de profunzime a cursului, care nu-i de depreciere a leului. Consideram ca semestrul II al anului 2006 nu va face nota discordanta in ceea ce priveste evolutia pietei valutare fata de semestrul I. Mizam in continuare pe o tendinta de apreciere a monedei nationale, spune Lucian Nicoara, seful departamentului de trezorerie-operatiuni de la Carpatica, una din bancile cu cele mai optimiste previziuni de apreciere a leului (3,42-3,47 lei/euro) pana la sfarsitul anului.

Impactul cel mai insemnat asupra cursului ar urma sa-l aiba totusi raspunsul politicii monetare a BNR la modificarile de politica fiscala si salariala preconizate de Guvern. Formularea pare ciudata, fiindca s-ar presupune ca banca centrala lucreaza pentru obiectivul ei de baza, stabilitatea preturilor/dezinflatia, impreuna cu Guvernul, avand in vedere ca ambele institutii incearca sa aduca economia romaneasca in niste parametri cat mai apropiati de cei din UE.

Nu-i locul aici sa reluam vechile discutii in ce masura cota unica si majorarea de salarii in unele zone ale sectorului public au turnat gaz pe focul unei cereri de consum care se razbuna in inflatie sau in ce masura creditele de consum, in valuta sau in lei, au contribuit la dezechilibrarea balantei comerciale si deci a celei de cont curent. Fapt e ca aproape toti bancherii chestionati de BUSINESS Magazin au vorbit despre politica monetara a BNR in primul rand in relatie cu derapajele macro de ordin intern si abia in al doilea rand cu conjunctura externa.

Cel mai important factor care va influenta evolutia cursului il reprezinta dobanda de politica monetara, urmata de deficitul de cont curent si deficitul fiscal, afirma transant Florin Citu de la ING. Pentru a limita presiunile inflationiste ale cererii agregate si pentru a ancora anticipatiile inflationiste, este posibil ca BNR sa ia in aceasta perioada decizia cresterii dobanzii de referinta sau/si alte masuri administrative de limitare a creditului in lei si valuta, spune Ciprian Mihai, dealer in departamentul de trezorerie de la la Volksbank.

Cum am vazut, BNR a umblat deocamdata doar la plafonul de rezerve minime obligatorii ale bancilor si si-a pastrat pana acum cat a putut marja de manevra in privinta dobanzii, preferand sa amane o eventuala majorare mai consistenta pentru viitoarele sedinte ale Consiliului de Administratie (urmatoarea sedinta este programata pentru data de 9 august).

De la precedenta majorare de dobanda, din februarie, s-au acumulat insa noutati nelinistitoare pentru banca centrala: noile majorari de tarife la utilitati, cresterea in continuare a creditului neguvernamental, inovatia taxei pe viciu si noua rectificare bugetara cu schimbarea obiectivului de deficit fiscal la 2,5% din PIB, de la un nivel initial de 0,5%. Astfel incat analistii se asteapta in general la o marire de dobanda in urmatoarele luni, desi putini ii estimeaza exact amploarea.

Prognoza de inflatie este departe de a fi una buna, se asteapta cresteri, fapt ce va influenta BNR sa isi ajusteze inca o data politica monetara, cu o crestere cu 25 pana la 50 de puncte de baza a dobanzii de interventie pentru o perioada de cateva luni cel putin, spune Liviu Enache. Acesta considera ca nivelul maxim (nu si cel mai probabil insa) pe care ar putea sa-l atinga dobanda BNR ar putea fi de 9,50% la sfarsitul lui septembrie, pentru a cobori apoi spre 8,50-8,75% la sfarsitul lui decembrie.

Florin Citu considera ca o eventuala ridicare a dobanzii de politica monetara la 9% ar fi un adevarat soc pentru piata valutara, chiar daca nu cursul de schimb ar fi obiectivul ei, ci temperarea creditului si franarea tendintelor inflationiste. Ar fi vorba deci de o suprapunere de stimuli in directia aprecierii leului: pe de o parte, efectul de intarire a monedei nationale atras de orice majorare de dobanda a unei banci centrale, pe de alta parte cresterea iarasi a atractivitatii leului fata de capitalurile straine in cautare de randamente bune. Asa se explica estimarea de 3,43-3,48 lei/euro oferita de economistul-sef al ING pentru sfarsitul lui decembrie.

Cat despre oportunitatea unui pas mai mare de crestere a dobanzii (sau poate despre eficienta acesteia ca parghie de interventie in economie), viziunea ING despre inflatie si deficitul de cont curent la sfarsitul lui 2006 vorbeste de la sine, atata vreme cat Citu a transmis cele mai pesimiste prognoze dintre toate bancile (o inflatie dec./dec. de 7,3% si un deficit de cont curent de 10,6% din PIB).

Dealerul HVB, Cristina Lazariu-Prundus, crede totusi ca o majorare a dobanzii BNR ar putea influenta piata valutara numai in masura in care ar surprinde piata locala, care deja estimeaza o majorare cumulata de jumatate de punct procentual pentru urmatoarele doua luni. Explicatia e ca piata se asteapta la o oarecare sincronizare intre actiunea BNR si majorarile de dobanda asteptate de la Banca Centrala Europeana si de la Fed, ceea ce reduce efectul masurii luate de banca centrala din Romania.

Pana acum, cresterea dobanzilor in SUA si in zona UE a servit politicii BNR, fiindca a mai redus din avansul de randament oferit capitalurilor speculative de piata romaneasca (dobanda Fed a ajuns la 5,25%, iar cea a Bancii Centrale Europene rezista deocamdata la 2,75%, urmand sa creasca la 3% pe 3 august); acum, faptul ca BNR actioneaza si ea in acelasi sens cu cele doua banci centrale mentionate reduce evident din efectul deciziilor de la Bucuresti. Concluzia ii apartine lui Lucian Anghel de la BCR, care enumera printre cauzele unei posibile deprecieri a leului in urmatoarele luni reducerea diferentialului de dobanda intre moneda nationala si principalele valute internationale.

Sa parasim insa planul strict monetar al discutiei. A facut-o deja BNR, in raportul pe luna mai asupra inflatiei, unde ofera o replica indirecta comentatorilor care ii acuza pe bancherii din Doamnei ca au intretinut artificial o apreciere stranie a leului din 2004 incoace, fiindca alta parghie mai buna ca sa combata inflatia n-au avut. Raportul BNR spune ca aprecierea puternica a leului a fost o ajustare normala a cursului la evenimente ce au influentat contextul economic al Romaniei (imbunatatirea perspectivelor de aderare la UE si cresterea intrarilor sustenabile de capital). Pe masura insa ce ajustarea din aceste cauze se va epuiza, e de asteptat ca evolutia cursului pe termen mediu si lung sa fie determinata cu prioritate de diferentialul de productivitate fata de partenerii externi, arata BNR.

Din punctul de vedere al unora dintre analistii financiari, epoca in care productivitatea conteaza mai mult decat optimismul armonizarii cu UE a inceput deja. Pentru restul anului 2006, Dragos Cabat crede ca, data fiind dinamica deficitului de cont curent in Romania, o apreciere nominala puternica a cursului de schimb nu mai este sustenabila decat daca e determinata de cresteri de productivitate care sa compenseze erodarea competitivitatii externe.

De aceea, Cabat estimeaza pentru sfarsitul lui decembrie un curs de aproximativ 3,65-3,7 lei/euro si 2,90-2,95 lei/dolar, pe care il explica prin scenariul unei deprecieri bruste cu 3-5% a monedei nationale fata de valutele principale, care poate avea loc cel mai probabil in perioada septembrie-noiembrie 2006. Marja de eroare vine, si in cazul previziunii lui Dragos Cabat, de la evenimentele politice si economice care vor avea loc in perioada urmatoare. De observat insa ca nici Cabat, nici bancherii si dealerii pomeniti mai sus n-au detaliat in vreun fel notiunea de eveniment politic – cu alte cuvinte, nici unul nu considera probabil vreun scrutin anticipat inainte de sfarsitul anului.

Ca sa rezumam deci, in linii mari avem de-a face cu doua viziuni de baza despre evolutia leului pentru restul lui 2006, chiar daca in cele din urma estimarile propriu-zise de curs pentru data de 30 decembrie nu difera intre ele chiar atat de spectaculos. Prima sustine ca atat starea economiei, cat si situatia de pe pietele straine concura ca sa impinga acum definitiv leul in jos, dupa mai bine de un an si jumatate de apreciere inselatoare in raport cu euro si dolarul. A doua spune ca impulsul de apreciere a leului pe seama apropierii Romaniei de UE va mai ramane inca, macar pentru urmatoarele sase luni, mai tare decat micile prabusiri de moment, fie ele cu origine interna sau externa. Mai putin clar e ce se va intampla dupa ce acest impuls se va stinge – si mai ales cand va veni (ori daca nu cumva a venit deja) acest moment al adevarului.

July 11, 2006
Cu spatele la zid

Daca actiunile scad, da compania in judecata, spunea cu ceva vreme in urma Kirk Kerkorian, unul dintre investitorii miliardari ai Americii. Un sfat pentru altii, se vede, de vreme ce Kerkorian insusi a gasit ca are mai multe sanse de castiga de pe urma investitiei la General Motors daca pune la punct un plan prin care nu-i exclus sa schimbe cu totul actualul management.

Prin doua scrisori pe care le-a trimis in ultima zi din iunie – una catre managementul Renault-Nissan, cealalta catre cel al General Motors, la care detine 9,9% din actiuni – Kirk Kerkorian a intors pentru a doua oara pe dos Detroitul. Daca lucrurile vor merge cum si-ar dori el, General Motors (GM) ar urma sa devina parte a aliantei Renault-Nissan, si asa s-ar naste un parteneriat care ar controla un sfert din productia mondiala de automobile.

Lucrurile au avansat rapid de cand Kerkorian a trimis cele doua scrisori: vinerea trecuta GM si-a dat acordul formal, in urma unei sedinte a boardului, pentru inceperea discutiilor, iar pana la sfarsitul lunii va avea loc si o prima intalnire intre cei doi CEO ai companiilor: de o parte managerul-star Carlos Ghosn, din partea Renault-Nissan, si de cealalta Richard Wagoner, ale carui planuri, metode si rezultate nu mai sunt pe gustul lui Kerkorian, cel mai mare investitor individual de la GM. Intalnirea va avea loc la Bruxelles, potrivit Financial Times, dar o data nu a fost inca fixata – sau daca a fost totusi stabilita, in presa n-a transpirat nimic.

Producatorii auto americani nu l-au iubit niciodata prea mult pe Kirk Kerkorian. Atunci cand a intrat in afaceri cu automobile, in 1990, nu stia mai nimic despre cum functioneaza una dintre industriile-simbol ale Americii, asa ca nimeni nu l-a privit cu respect – sau macar cu simpatie. S-a amestecat in afacerile auto din Detroit tarziu, in 1990 – avea deja 73 de ani -, cand unul dintre executivii Chrysler, Lee Iacocca, l-a convins pe batranul miliardar de origine armeana sa-si bage banii in producatorul de automobile, in ciuda necazurilor financiare ale companiei. Au urmat cinci ani in care Kerkorian a cumparat cu harnicie actiuni Chrysler, ajungand la un pachet de 14% pana in 1995. Compania redevenise profitabila intre timp, multumita noii generatii de SUV-uri si masini de familie, dar Kerkorian gasea in continuare ca pachetul lui de actiuni e subevaluat: investise 1,4 miliarde de dolari si vroia sa aiba un cuvant de spus in managementul Chrysler, asa ca a purces la una dintre cele mai agresive tentative – esuate, in cele din urma – de a prelua controlul companiei.

Detroit-ul a privit cu indignare, pe atunci, incercarile lui Kerkorian de influenta destinul Chrysler. Producatorul american avea sa fuzioneze pana la urma, cu consimtamantul lui Kerkorian, cu Daimler-Benz – companie pe care miliardarul american a sfarsit prin a o da in judecata; dar asta e o alta poveste. Pentru industriasi, era de neconceput ca un baiat din showbiz care si-a facut averea in Las Vegas – construind hoteluri si cazinouri ori cumparand si vanzand in mod repetat studiourile MGM – sa faca regulile intr-o industrie care statuse la temelia capitalismului modern american. Din perspectiva Detroit-ului, Kerkorian n-avea nici un fel de substanta ori active – doar bani. Din perspectiva Chrysler, era o ofensa: cei de-acolo nu credeau ca oricine care are bani poate conduce o companie auto, comenta pentru presa americana David Cole, sef al catedrei de transporturi de la Universitatea Michigan.

Cu incercarea de a impinge acum GM in alianta cu Renault-Nissan, Kerkorian e la a doua aventura in industria auto, si ostilitatea fata de tentativa de amestec a unui miliardar din Las Vegas in industrie s-a mai potolit. Desi in esenta, constata analistii, nimic nu s-a schimbat prea mult: Kerkorian e acelasi miliardar de Las Vegas care si-a facut averea din cazinouri, iar intentia lui pare si acum, ca si in anii 90, aceea de a controla, intr-un fel sau altul, managementul General Motors.

Planul lui Kerkorian suna de fapt cam asa: daca tot ai dat 1,68 miliarde pe 9,9% dintre actiunile celui mai mare producator de automobile din lume si acesta a avut pierderi de 10,6 miliarde de dolari pe 2005, nu e cazul sa mai astepti sa vezi daca planul de restructurare despre care vorbeste managementul va da roade. Mai bine incerci sa schimbi managementul, eventual sa aduci un CEO care a demonstrat deja ca stie cum sa transforme, in cativa ani, un producator auto falimentar intr-unul care-si incanta actionarii la fiecare raportare trimestriala.

Si nimeni nu s-ar putea potrivi mai bine cu acest rol decat Carlos Ghosn, CEO al Renault-Nissan. Tehnic vorbind, Kerkorian ar vrea ca Renault-Nissan sa cumpere 20% dintre actiunile GM: asta ar insemna, mai intai, o infuzie de circa 3 miliarde de dolari in GM, in schimbul actiunilor (putin, daca luam in calcul ca Fiat a platit in martie 2000 circa 2,5 miliarde de dolari pentru 5% din actiunile GM). Dar mai important ar fi altceva: Renault-Nissan, prin Carlos Ghosn, va avea un cuvant de spus in carmuirea GM. Pentru ca nici unul dintre analistii citati de presa in ultima saptamana nu crede ca Ghosn s-ar multumi vreodata cu un rol simbolic in conducerea GM, ori ca Renault-Nissan si-ar putea permite un joc pasiv. Ghosn va cere control absolut, paria saptamana trecuta un analist de la Morgan Stanley.

Pe scurt, cele 20% ale Renault-Nissan, alaturi de cele 9,9% ale lui Kerkorian, ar constitui un nou centru de putere la GM. Unul care, in cea mai cuminte dintre variante, ar promova alte metode decat cele ale actualului CEO al companiei, Richard Wagoner, si ar face sa paleasca votul de incredere pe care acesta l-a primit din partea board-ului in primavara, dupa ce reprezentantul lui Kirk Kerkorian si-a exprimat in mod public admiratia fata de felul in care Ghosn a rentabilizat Nissan. O declaratie printre ale carei randuri observatorii au citit, de altfel, o fatisa nemultumire fata de Wagoner. Varianta preferata de Kerkorian suna insa, cel mai probabil, altfel: lucrurile s-ar aranja de minune daca Ghosn insusi ar prelua cu totul fraiele GM.

Un analist de la Morgan Stanley, Adam Jones, comenta saptamana trecuta pentru Reuters ca Ghosn e un agent al schimbarii care ar putea zgudui cultura Detroit-centrica a General Motors.

Riscul e sa-l pierdem pe Carlos Ghosn in Detroit, spunea el. Drept argumente aducea toate lucrurile pe care acesta le-a facut la Nissan: a preluat in 1999 o companie in pragul falimentului, cu datorii nete de 12,2 miliarde de dolari si vanzari in scadere pe toate pietele, a redus costurile cu 20% anual in primii trei ani si cu cate 15% in cei care au urmat (asta insemnand, printre altele, fabrici inchise si peste 12.000 de concedieri), a lansat noi modele, care i-au adus cresteri de vanzari si, mai apoi, profituri record. Asa a ajuns Nissan un success-story etalon al industriei si Ghosn un cost-cutter adorat de investitori, o celebritate in toata puterea cuvantului. Au contribuit la asta, poate, si povestile despre el: Ghosn e nascut in Brazilia, crescut in Liban, educat mai intai de iezuitii francezi din Liban si mai apoi in Franta, isi petrece buna parte din timp prin avioanele care-l plimba de la o sedinta la alta intre Japonia, Franta si SUA, intalnindu-si cei patru copii si sotia – care are un restaurant, My Lebanon, in Tokyo – dupa un program pe care toata lumea il gaseste imposibil.

Dar Ghosn nu si-a incheiat misiunea odata cu salvarea Nissan, acum al doilea producator japonez de automobile. A venit si vremea Renault, pentru care Ghosn a dezvaluit in februarie un plan de relansare care ar urma sa dureze pana in 2009 – si care presupune cresterea vanzarilor, masini mai atragatoare si mai ieftine si, dupa toate astea, reintoarcerea pe piata americana.

Orice om cu mintea intreaga s-ar intreba daca Ghosn chiar mai are timp si pentru General Motors, asa cum isi doreste Kerkorian. Pe de alta parte, nu e deloc obligatoriu, spun observatorii, ca alianta pe care si-o viseaza miliardarul american sa duca neaparat la un post de CEO pentru Ghosn. Cele 20% pe care ar urma sa le cumpere Renault-Nissan pot insemna 1-2 locuri in board, nu si functia de CEO. Iar daca nu controlezi managementul cum se cuvine, nu ai un cuvant de spus nici in departamentele de operatiuni, financiar, inovatie, nu poti reduce costuri, inchide fabrici, crea noi modele si nici nu poti obtine sprijinul sindicatelor. La Nissan, Ghosn a reusit si pentru ca si-a tinut mainile pe toate manetele – si asta o stie oricine.

Parerile celor care comenteaza pe marginea unei posibile aliante intre cele trei companii auto sunt impartite. Saptamana trecuta, inainte ca GM sa decida inceperea discutiilor cu Renault-Nissan, Osamu Suzuki, CEO al Suzuki Motor Corp., spunea ca GM isi poate reveni si singura, sub conducerea lui Wagoner: Cred ca dl. Wagoner e perfect capabil sa reconstruiasca GM. Declaratia e explicabila si prin alianta dintre GM si Suzuki, care a ramas valabila, desi in martie GM a vandut mare parte din pachetul de 20% pe care il avea la producatorul japonez, pastrand doar 3%.

Intrebat ce parere are despre o eventuala alianta tripartita, presedintele DaimlerChrysler AG, Dieter Zetsche, spunea la o conferinta de presa: Cu siguranta ca nu ne e teama. Zetsche adauga ca aliantele si fuziunile nu aduc beneficii imediate – facand cel mai probabil referire chiar la compania pe care o conduce, o fuziune care a dat rezultate indoielnice pana acum – dar fara a mai face vreun comentariu pe marginea unei aliante Renault-Nissan-GM.

Ministrul francez al industriilor, Francois Loos, a fost mai explicit, declarand in cadrul unui interviu acordat unei televiziuni franceze ca trebuie sa fim extrem de prudenti – statul francez detine un pachet de 15% la Renault si n-ar vedea deloc cu ochi buni o mutare a atentiei lui Ghosn de la Renault spre GM. Acestea sunt insa declaratii oficiale. Dincolo de ele, toata lumea evalueaza posibilele beneficii pe care cele trei companii le-ar avea de pe urma aliantei. Inca inainte ca GM sa decida, vinerea trecuta, sa inceapa discutiile cu Renault-Nissan, un cotidian japonez de afaceri, Nihon Kenzai, scria ca Nissan si Renault ar fi interesate sa coopereze cu GM in trei privinte: procurarea de piese si componente, tehnologiile de mediu si tehnologiile de securitate. Un purtator de cuvant al Nissan s-a grabit sa precizeze ca ceea ce au scris jurnalistii japonezi sunt doar niste speculatii, dar analistii cred ca varianta acreditata de cotidianul din Tokyo e plauzibila si ca ar ajuta toate cele trei companii sa mai taie din costuri, mai ales din cele cu cercetarea si dezvoltarea.

In plus, Renault s-ar putea intoarce astfel mai devreme decat isi programase pe piata americana, de pe care a iesit in 1987, cand si-a vandut o subsidiara, American Motors Corp., catre Chrysler. In Europa, insa, Renault ar putea avea probleme cu Opel, subsidiara europeana a General Motors; Ghosn a fost intrebat de presa franceza cum va putea vari doua sabii in aceeasi teaca – ca raspuns, s-a declarat increzator, asigurand si investitorii Renault (cam acriti de perspectiva ca s-ar putea ocupa mai mult de noua jucarie GM), ca planul de revitalizare a Renault ramane, indiferent de situatie, prioritatea sa.

Indiferent ce se va intampla, daca alianta gandita de Kerkorian si Ghosn va fi pecetluita, Renault-Nissan-GM ar pune presiune asupra tuturor producatorilor auto: va avea vanzari cumulate de 327 mld. dolari anual si o productie anuala de 14,3 milioane de automobile si camioane. Avand o forta de negociere crescuta, Renault-Nissan-GM va putea obtine si preturi mai mici pentru componente, ceea ce ar duce la reduceri serioase de costuri. Daca insa GM a acceptat discutiile cu Renault-Nissan doar pentru a castiga timp si acestea nu vor duce la o alianta, e de asteptat ca Kerkorian, cunoscut drept un investitor imprevizibil, sa caute alti parteneri – de exemplu Toyota, Honda sau BMW – care s-au mai aliat cu GM in trecut; The New York Times estima saptamana trecuta ca miliardarul american va continua sa faca presiuni la GM prin reprezentantul sau Jerome York, asa cum a facut si la inceputul anului, cand a cerut sa se injumatateasca dividendele si sa se reduca salariile in board si top management. Relatia dintre Jerome York si Kirk Kerkorian e veche. Fost director financiar al IBM si al Chrysler, York e acum reprezentantul Tracinda Corp., compania lui Kerkorian, in boardul GM. In termeni financiari, York e parte a unui contract prin care primeste, dupa cum scria Newsweek anul trecut, 50.000 de dolari lunar de la Kerkorian, plus cheltuieli, chiar daca e vorba de inchirieri de avioane cu 4.200 de dolari ora. In plus, potrivit contractului citat de Newsweek, York ar urma sa primeasca 4% din profitul pe care pachetul de actiuni al GM detinut de Kerkorian il genereaza, bani platibili, insa, abia la expirarea acestuia, in aprilie 2009.

Una peste alta, planul lui Kerkorian, indiferent de deznodamantul discutiilor Nissan-Renault cu GM, pune o teribila presiune pe Richard Wagoner, managerul corporatiei americane. S-ar putea sa nu existe niciodata un «deal» cu Renault… S-ar putea doar (ca actiunea lui Kerkorian – n.r.) sa catalizeze schimbarea la GM, era de parere saptamana trecuta un analist al pietei auto, John Casesa, citat de MSNBC. Cu atat mai mult cu cat schema noului actionariat nu asigura, la nivel teoretic, controlul Renault-Nissan in GM.

Dar asta nu inseamna ca industria auto americana isi va vedea de drum netulburata, ca si cum planul lui Kerkorian n-ar fi existat. Oricum Detroit-ul e iritat de acest batran investor care nu mai are nici timp, nici rabdare. A doua zi dupa ce propunerea lui Kerkorian a fost facuta publica, Detroit Free Press, principalul cotidian din oras, anunta miscarea cu litere de-o schioapa, din cele folosite in cazuri de razboi ori catastrofe naturale. Un profesor de business la Universitatea din Maryland, Peter Morici, comenta intr-un articol din presa locala ca miliardarul Kerkorian nu e Warren Buffett, facand referire la atentia cu care finantistul din Omaha, aflat pe locul al doilea in topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume, a cautat companii in care sa investeasca si a asteptat rabdator profiturile. Kerkorian nu rezolva problemele. El vede oportunitati pentru valoarea pe care acestea o au, dar nu lasa companiile in pace sa se dezvolte, a adaugat Morici, comentand ca metodele lui neortodoxe tulbura managementul companiilor, in loc sa-l lase sa-si vada de treaba. Companiile, spunea Morici, nu sunt cu nimic mai bune dupa aventurile in care Kerkorian le impinge.

Cei mai multi analisti sunt insa de acord ca, vrand-nevrand, GM nu-si va mai putea respecta itinerariul fixat. Daca planul lui Kerkorian se va materializa, GM va trebui fie sa tina cont de ideile lui Ghosn, fie sa-i cedeze managementul cu totul. Daca nu, va trebui sa accelereze restructurarea si sa pareze orice eventuale lovituri de aceeasi natura ale batranului miliardar. Asa ca indiferent ce va aduce intalnirea Ghosn-Wagoner, lucrurile nu pot ramane ca inainte ca investitorul-grenada Kerkorian sa fi scris cele doua scrisori care au intors Detroit-ul pe dos.

July 11, 2006
Cina pentru trei

Nu e clar cum s-a nascut planul lui Kerkorian pentru alianta tripartita Renault-Nissan-GM, dar presa a vorbit despre o intalnire pe care acesta ar fi avut-o in luna mai cu Carlos Ghosn, CEO Renault-Nissan, urmata de o alta, luna trecuta, in Nashville, orasul in care de altfel se afla si sediul central al Nissan pentru America de Nord. Acolo, cei doi au luat cina si au discutat proiectul unei aliante care ar urma sa controleze aproape un sfert din piata auto mondiala. Iata principalele evenimente care au precedat planul lui Kerkorian:

29 NOIEMBRIE 2005: GM anunta un plan de restructuare care include inchiderea a 12 fabrici in America de Nord si reducerea a 30.000 de locuri de munca.

29 DECEMBRIE 2005: Actiunile General Motors ating 18,33 dolari, cel mai mic pret din ultimele doua decenii.

26 IANUARIE: GM anunta pierderi de 8,6 mld. dolari in 2005 si scaderea cotei de piata in SUA.

6 FEBRUARIE 2006: Consilierul lui Kirk Kerkorian, Jerome York (foto), se alatura boardului GM, ca reprezentant al miliardarului american, care detine 9,9% din actiunile GM.

7 FEBRUARIE 2006: General Motors isi injumatateste dividendele, reducandu-le pentru prima data in ultimii 13 ani, o masura ceruta de Kerkorian.

16 MARTIE 2006: Compania isi revizuieste rezultatele finaciare pentru anul 2005: pierderile inregistrate ajung la 10,6 miliarde de dolari, cu 2 miliarde de dolari mai mult decat se anuntase anterior.

31 MARTIE 2006: Un tribunal federal aproba intelegerea dintre GM si sindicatul United Auto Workers (foto), care ii permite corporatiei americane sa economiseasca anual 1 miliard de dolari in costuri prin ajustarea planurilor de asigurari de sanatate pentru pensionari.

3 APRILIE 2006: GM consimte sa vanda 51% din institutia sa financiara, General Motors Acceptance Corp. (GMAC), catre un consortiu condus de fondul cu capital de risc Cerberus Capital Management in schimbul a peste 14 mld. dolari.

26 IUNIE 2006: General Motors anunta ca peste 35.000 de munictori – aproape o treime din forta de munca – au acceptat pachetele compensatorii. Masura face parte din planul lui Wagoner de reducere a costurilor.

30 IUNIE 2006: Tracinda Corp., compania de investitii a lui Kirk Kerkorian, anunta GM ca Nissan Motor Corp. si Renault SA sunt receptive fata de un parteneriat tripartit si cere celui mai mare producator auto al lumii sa formeze un comitet care sa analizeze aceasta posibilitate.

7 IULIE 2006: Boardul General Motors Corp. aproba formal inceperea discutiilor preliminare pentru o alianta tripartita cu Nissan Motor Co. Ltd. si Renault SA.

July 11, 2006
GM in cifre

Majoritatea observatorilor se intreaba daca Carlos Ghosn de la Nissan ar putea face pentru GM mai mult decat actualul management. Spre deosebire de Nissan, GM are intelegeri impovaratoare cu sindicatele.

GM, de exemplu, poate inchide fabrici, dar nu poate concedia muncitori – ei merg la o banca de forta de munca, isi iau salariile si beneficiile chiar daca nu fac nimic. Wall Street-ul estimeaza ca acest program costa GM circa 600 mil. $ anual.

25 MIL. $ Pierderile pe care Kerkorian le-a inregistrat cu cele 56 mil. actiuni GM; din mai anul trecut, acesta a investit circa 1,68 mld. $, dar actiunile GM raman sub cotatia medie de 30,1 $ la care a cumparat.

3,5% Cota de piata pe care GM a pierdut-o anul trecut in America de Nord din 2003, cand Richard Wagoner a preluat compania

20% Reducerea planuita a capacitatilor de productie ale GM pana in 2008, care ar implica si reducerea cu o treime a fortei de munca, potrivit planului lui Wagoner

17 MLD. $ Valoarea GM in momentul anuntului unei posibile aliante, potrivit cotatiilor din ziua respectiva, mai mica atat decat cea a Renault (31 mld. $), cat si cea a Nissan (49 mld. $), desi GM vinde mai multe masini decat alianta Renault-Nissan

14,2% Cota de piata a GM, care e amenintata de Toyota, cu 13,8%; in cazul unei aliante, Renault-Nissan-GM ar avea o cota de piata cumulata de 23,7%, potrivit CSM Worldwide; in Europa, alianta ar avea o cota de 23% si in SUA de 32,5%

20% Pachetul pe care Renault si Nissan l-ar detine la GM in cazul in care se va aplica planul lui Kerkorian (cate 10% fiecare); in prezent, Renault detine 44,4% la Nissan, iar compania japoneza are 15% din actiunile Renault.

July 11, 2006
Platiti la supermarket cu demagogie si populism

Romanii considera ca astazi traiesc mai prost decat in octombrie 2005 si devin din ce in ce mai pesimisti in legatura cu viitorul lor. Este una dintre concluziile ultimei cercetari facute de Institutul de Sondare a Opiniei Publice Gallup Romania.

Ponderea celor care cred ca vor trai mai prost peste un an a crescut cu 7% din octombrie pana acum, ajungand la 25%. Dintre cei intervievati, 54% cred ca lucrurile merg intr-o directie gresita, doar 37% afirmand ca directia este buna. Romanii cred ca cele mai mari probleme ale tarii sunt lipsa locurilor de munca si nivelul preturilor.

La polul opus, angajarile facute in ultimul an in comert, IT, banci, chiar la stat, au dus numarul salariatilor din economie la cel mai ridicat nivel din noiembrie 1999 incoace, adica 4,59 milioane de persoane. In 2002, numarul de salariati cu forme legale, care pot fi prinsi in statistica, a fost de 4,3 milioane. In 1999, numarul de salariati era de 4,67 milioane, dar in 2001 s-au deschis granitele. Estimarile indica faptul ca in acest moment circa 2 milioane de romani lucreaza in strainatate. Romania a recuperat incet, incet pe piata fortei de munca, dar a si dat oameni la altii.

Saptamana trecuta, compania americana Accenture, specializata in servicii de consultanta in management, solutii tehnologice si outsourcing, a anuntat ca va deschide un centru in Bucuresti, unde trebuie sa angajeze 1.000 de oameni. Petrom, cea mai mare companie din Romania, face un centru nou-nout in care sa lucreze 1.200 de oameni. Alti 50.000 de romani vor lucra in call-centere in urmatorii 5-10 ani. Daca 1.000 de oameni nu va spun nimic, ganditi-va ca asta inseamna ca intr-un an, la un salariu mediu net de 400 de euro, in contul statului intra 3 milioane de euro din impozitul pe venit si din contributiile la asigurari sociale. Cu 3 milioane de euro se pot face fara probleme doua scoli sau o treime dintr-un spital. Alaturi de Accenture si Petrom sunt multe alte companii care intra pe piata si sunt intr-o lupta feroce de head-hunting. Ganditi-va ca sunt romani care au ajuns sa refuze salarii de 5.000 de euro net pe luna, fara bonusuri. Deci, pe de o parte, romanii spun ca lipsa locurilor de munca este cea mai mare problema; pe de alta parte, numarul de angajati urca, iar numarul companiilor care vor sa intre pe piata si au nevoie de oameni este in crestere.

Preturile nu mai cresc ca in urma cu un deceniu, nici macar ca acum un an, iar inflatia se masoara cu o singura cifra. Lupta la sange de pe piata supermarketurilor a dus la temperarea cresterii preturilor la produsele alimentare. Doar utilitatile mai urca in nestire. Scaderea dobanzilor la credite a dat posibilitatea poporului sa-si vada visul cu ochii, sa-si schimbe televizorul si masina de spalat.

Cota unica a lasat bani in buzunarele oamenilor. Chiar si 500.000 de lei in plus la salariu pe luna inseamna o rata la televizor si aragaz. De la 2 milioane de lei pe luna in plus vorbim de o rata la masina. Salariile au urcat mai mult decat plusul din cota unica, pentru ca in piata au intrat si alti jucatori care au ridicat preturile ca sa atraga oameni de la concurenta. Numai saptamana trecuta, Cosmote a spus ca a recrutat cativa manageri de la Orange si Vodafone. Iar salariul oferit acestora, ca sa plece dintr-un loc sigur, stabil, cu nume, intr-o companie care incearca sa-si faca loc, sigur nu a crescut cu numai 10%. Acesta este doar un exemplu. Perceptia oamenilor despre ceea ce se intampla in economie nu este sustinuta de datele reale. Economia se misca pe bune. Atunci de ce romanii sunt pesimisti? De ce cred ca la anul vor trai mai prost?

Economia merge bine, dar tara merge prost? Da! Economia este condusa acum, in cea mai mare parte, de privati, de investitori, oameni de afaceri. Iar tara e condusa de politicieni. Problema nu-i in economie, ci acolo sus, unde se ciocnesc planetele: presedinte si premier, cu taberele de rigoare.

Premierul Tariceanu nu stie sa vanda ceea ce se intampla real in economie, ceea ce se construieste, ceea ce poate fi sustinut cu date reale, nu cu vorbe, iar presedintele Basescu este un populist, care se plange de premier ca si cum aceasta guvernare nu-i apartine. Pai cum sa nu spuna romanul in sondaje ca tara merge intr-o directie gresita, cand presedintele spune, peste tot pe unde apuca, ca este dezamagit de premier, pe cand cresterea economica este in primul trimestru de 6,9%, iar numarul de salariati angajati legal este la cel mai ridicat nivel din ultimii sase ani?

Afirmatiile presedintelui nu sunt sustinute de date reale! Sunt din burta, cum se spune. Dar ce ramane in mintea romanilor? Ca se traieste mai prost!

Daca as putea, as introduce o noua moneda: demagogia si populismul. Sa plateasca presedintele Basescu in aceasta moneda poporul, ca-i o tiparnita de bani, iar poporul sa se duca la supermarket, sa-si umple cosul si sa vada daca in viata reala accepta cineva acesti bani. Fiti realisti!

July 11, 2006
Rapsodii de vara

A trecut intai o boare pe deasupra viilor si-a furat de prin ponoare puful papadiilor. Mai apoi, o cotofana a facut senzatie. Cica in ruptul capului presedintele Basescu nu-l va mai accepta pe Calin Popescu-Tariceanu in postura de premier intr-o noua configuratie parlamentara.

Disciplinat din fire, Emil Boc a confirmat si el, piezis, informatia: conform presedintelui PD, intre ex-premierul Nastase si actualul prim-ministru Tariceanu ar fi greu de stabilit o ierarhie valorica. Cu alte cuvinte, atat ruptura dintre palate, cat si cea intre partidele Aliantei n-ar mai putea fi carpita din cauza nepotrivirii de caracter. Abia dupa ce corabiile au fost incendiate, iar cenusa lor risipita in cele patru colturi ale mass-media a intervenit si ceea ce in limbajul popular se numeste mintea romanului de pe urma. S-o ascultam.

La viitoarele alegeri – fie ele anticipate sau la termen – electoratul va vrea sa stie, mortis, ce voteaza de fapt atunci cand voteaza. Va vrea, bunaoara, sa stie daca, atunci cand voteaza PD, voteaza automat si PNL si UDMR si PC (cum a facut-o in 2004) sau daca nu cumva, puschea pe limba, voteaza chiar PSD. Simplu spus, electoratul va dori sa afle, inainte de alegeri, care ar fi potentialii parteneri de guvernare ai partidului caruia ii vor acorda votul – o dorinta, sa recunoastem, cat se poate de fireasca intr-un sistem electoral cu reprezentare proportionala, in care aliantele sunt aproape inevitabile. Si e putin probabil ca eufemisme de genul noi plecam de la convingerea ca vom guverna singuri sau asta vom stabili dupa alegeri, in functie de rezultatele de la urne vor satisface pe toata lumea. Cei multi vor vrea sa stie. Dupa cum indica mai toate sondajele de opinie, prezenta la viitoarele alegeri va atinge un nou record negativ, mai bine de jumatate din populatia cu drept de vot fiind fie indiferenta, fie scarbita de-a dreptul de politica ultimilor 16 ani. In aceste conditii, batalia electorala se va da, aparent paradoxal, in primul rand, pentru mobilizarea asa-numitelor nuclee dure ale fiecarui partid.

Din nefericire pentru activistii de partid, nucleul dur prezinta, dincolo de avantajele incontestabile, si un mare defect: e pretentios. Nucleul dur al PSD, bunaoara, nu va accepta in ruptul capului ideea ca ar putea vota o alianta PSD-PD sau, mai rau, PSD-PNL. Educat de mic de catre proprii sai lideri sa vada in partidele Aliantei dusmanul de dreapta, pesedistul sadea va considera orice alianta, fie ea doar potentiala, cu liberalii o impardonabila tradare. Si chiar daca o galusca de genul PD ar aluneca oarecum mai usor pe gatlejul pesedist multumita identificarii cu popularul Basescu, reciproca nu este catusi de putin valabila. Nucleul dur al PD ramane, fundamental, antipesedist datorita aceluiasi Basescu. Lasand deschisa, inaintea alegerilor, portita unei viitoare colaborari cu PSD, PD ar pierde din nucleul dur tot ceea ce ar castiga de la electoratul PSD-PRM.

Cat despre PNL, un anunt de o asemenea factura ar echivala pur si simplu cu sinuciderea electorala. In aceste conditii, galceava dintre PD si PNL sau dintre Basescu si Tariceanu se coboara la nivelul dramelor din lumea vietatilor lui Toparceanu: o furtuna intr-un pahar cu apa; o dramoleta cu final cunoscut.

Un lastun, in frac, apare/Sus pe-un varf de trestie/Ca sa tie-o cuvantare/In aceasta chestie. Dar broscoii din rastoaca/Il insulta-n pauze/Si din papura-l provoaca/ Cu prelungi aplauze. Un tantar nervos si foarte/Slab de constitutie/In zadar vrea sa ia parte/ Si el la discutie. (…) Cand deodata un erete,/Politai din nastere,/Peste balta si boschete/Vine-n recunoastere. Cu porunca de la centru/ Contra vinovatului/Ca sa-l aresteze pentru/ Siguranta statului. Va las dumneavoastra placerea de a gasi, in panoplia contemporana, personajele cele mai potrivite pentru rolurile lastunului, broastelor, tantarului sau eretelui.

Sa mai constatam ca, in noile conditii, pana si versatul (versatilul?) Valeriu Stoica incepe sa dea semne de oboseala – iesirea sa publica de saptamana trecuta impotriva lui Tariceanu potrivindu-se, din punct de vedere al timing-ului, ca nuca-n perete cu noile evolutii de pe scena politica. Pentru intaia oara in meciul Tariceanu-Stoica, cel din urma a fost lasat in ofsaid de catre cel dintai. Scrisoarea celor 40 de parlamentari liberali, fluturata ca stindard al pacii catre democrati mi-a intarit banuiala de saptamana trecuta: incet-incet, liberalii invata mersul pe bicicleta – unde ghidonul trebuie invartit in directia in care risti sa te prabusesti, nu invers, cum ti-ar dicta reflexele primare.

Poti divorta de o nevasta isterica si mofturoasa, fara a-ti atrage oprobiul public. Dar nu-i poti da papucii unei sotii dispuse sa-ti treaca cu vederea toate defectele fara a fi aratat cu degetul. Iar agatandu-se dragastos de gatul pedistilor, liberalii tocmai s-au prezentat in fata electoratului Aliantei in postura de soata drept credincioasa, gata de orice sacrificiu pentru a-si salva casnicia. Cum sa nu te-apuce atunci asa, ca o duiosie, urmarind atata agitatie si consum de energie pentru un rezultat altminteri lesne de anticipat? Ca si cum unu si cu unu s-ar sfadi o vreme pana sa ajunga la concluzia ca fac doi.

Gaze, flori intarziate! Dar cand stiu c-o sa va-nghete/Iarna mizerabila,/Ma cuprinde o tristete/ Iremediabila.

July 11, 2006
Ikea si preturile din Romania

Calitate, simplitate, eficienta si pret competitiv. Acestea ar fi doar cateva dintre atributele care fac din Ikea unul dintre cele mai tari brand-uri mondiale in materie de retail. Iar filosofia lantului suedez de mobila nu reprezinta doar un imens succes de business, ci si un adevarat stil de viata.

Daca ar fi sa ne luam dupa aparente, reteta suedezilor e cat se poate de simpla: sa vinzi produse de calitate la un pret competitiv. In realitate, calitate ridicata inseamna si costuri ridicate.

Insa numai cine reuseste sa pastreze nivelul calitatii, avand in permanenta preocuparea reducerii costurilor isi atrage succesul de piata. Usor de spus, foarte de greu de aplicat.

Saptamana trecuta, am avut o discutie cu directorul unui fond de investitii, preocupat de sectorul serviciilor. Omul de afaceri spunea ca modelul Ikea este o lectie pe care orice manager roman o poate invata gratuit citind presa de business. Si tot el era de parere ca piata romaneasca de servicii are nevoie de modelul Ikea. Pe scurt, o sa incerc sa rezum rationamentul sau.

Multi manageri romani din servicii/ retail sunt convinsi ca o politica de preturi ridicate este castigatoare. Asa e cel mai simplu: te pozitionezi drept un serviciu/ brand premium si pui adaosuri comerciale mari pentru a le da clientilor siguranta ca au acces la ceva inaccesibil marii mase de consumatori. In nenumarate situatii, aceasta siguranta nu este decat o iluzie: calitatea nu este direct proportionala cu pretul ridicat.

A face un scop in sine din a fixa tarife mari este o prostie. Nu trebuie sa iti fie rusine ca ai preturi mai mici decat concurenta, dimpotriva. Trebuie sa iti fie rusine daca ai produse si servicii proaste, explica directorul fondului de investitii despre care v-am povestit. Este necesara o preocupare permanenta pentru preturi competitive.

Intr-adevar, in Romania exista mandria de a te pozitiona ca retailer care vinde scump. De fapt, pretul ridicat este privit ca principal factor diferentiator: si de comerciant, si de client. Cel putin pana acum, aceasta strategie a functionat. Din dorinta de a se diferentia de marea masa de consumatori, o categorie importanta de clienti elitisti cumpara doar pe criteriul pretului, manati probabil de ideea ca daca un lucru e scump, inseamna ca neaparat e si bun. Comerciantii sau furnizorii de servicii isi freaca mainile de bucurie vazand de-a lungul anilor cat de multi sunt clientii care intra in aceasta capcana (logica?) a preturilor mari.

Sunt sigur ca exemplul care urmeaza va este mult prea cunoscut: turismul de pe litoralul romanesc. Pentru servicii de o calitate relativa, suficient de multi hotelieri cer tarife exorbitante, care rivalizeaza cu cele practicate in Grecia sau Spania. Cum se explica asta? Litoralul nostru oglindeste in varianta condensata polarizarea societatii romanesti: clientul are de ales intre lux (bineinteles, pretins) si mizerie. Iar luxul aparent costa mult.

In noiembrie anul trecut, BUSINESS Magazin a publicat un cover story cu titlul Romania la suprapret. Materialul a raspuns la intrebarea de ce este mai scumpa Romania – pe anumite segmente – decat multe dintre pietele cu putere de cumparare mai mare?. Exista, desigur, destule argumente logice care sa explice motivele pentru care pretul ridicat a devenit litera de lege in Romania. In articolul amintit anterior, Sorin Ionita, directorul de cercetare al Societatii Academice Romane, caracteriza piata romaneasca drept una neasezata, mica, nedisciplinata. De aici decurg o serie de consecinte. Orizontul de timp al antreprenorului e scurt, iar rata profitului care trebuie sa-l motiveze trebuie sa fie mare, mai spunea atunci acelasi Sorin Ionita.

Lipsa de previzibilitate a volumului de vanzari pentru companiile care au activitati in distributia de haine, turism sau servicii de alimentatie publica poate fi principala cauza a nivelului ridicat de tarifare. Numai ca in acest punct ne trezim prinsi intr-un cerc vicios. Daca toti comerciantii ar scadea preturile, este destul de probabil ca volumele ar creste. Implicit, previzibilitatea afacerilor ar fi mai mare, iar lucrurile ar intra in normalitate. Care este insa comerciantul care va reduce primul preturile? Preocuparea permanenta pentru competitivitate este extrem de vizibila in tehnologie si industria electronicelor. Un produs de ultima generatie este, desigur, scump, iar prin nivelul ridicat al pretului el este accesibil doar unei minoritati. Pe de alta parte, uzura morala atrage dupa sine o scadere drastica de pret, ceea ce mareste volumele si permite reluarea ciclului economic.

Paradoxul lucruri scumpe pentru cumparatori saraci este vizibil la noi si pe piata imobiliara. Un titlu recent din ZF vorbeste de la sine: Pretul apartamentelor din Bucuresti s-a dublat in doi ani. BNR a tras un semnal de alarma referitor la bubble-ul creat pe piata imobiliara, in special in zona de nord a Bucurestiului. BNR chiar vrea sa intervina in piata prin inasprirea conditiilor de creditare pentru a stopa cresterea preturilor.

Este descurajant faptul ca si retelele de retail straine care se bazeaza pe o viteza mare de rotire a produselor, vezi Zara, cand vin in Romania se comporta asemeni hotelierilor de pe litoral. Daca acestia pun preturi de receptie exorbitante, retailerii de haine cu staif afiseaza preturi aproape de trei ori mai mari decat in Occident. Din acelasi motiv: lipsa de previzibilitate a incasarilor.

Probabil ca sunt necesare cateva falimente/ esecuri rasunatoare ca lucrurile sa se schimbe. Mai concret: vazand ca politica pretului ridicat si a volumului mic te duce in sapa de lemn, supravietuitorii ar putea aborda strategia opusa – discounturi si volume mari.

July 11, 2006
Radarele varstei

Clasic, varsta se masoara in ani, luni, zile, una dintre cele mai artificiale si neperformante conventii de stabilire a etatii. Exista insa unitati de masurare a varstei (nu ma intereseaza ca o fi biologica sau spirituala) de mult mai mare precizie si sensibilitate.

Ceva se rupe in tine, de exemplu, cand afli varsta fotbalistilor. Unii sunt indecent de tineri si deja cunoscuti in lumea toata, foarte bogati etc. Socul cu fotbalistii nu vine neaparat din faptul ca sunt foarte tineri si de succes si ca ii frustreaza pe toti cu precocitatea lor. Ci, mai ales, din amintirea ca pe la 11-12 ani erai aproape sigur ca pe la 25 o sa devii cineva. Si la 30 de ani vezi ca esti departe de programarea initiala. Exista o intreaga religie a tineretii care te umple de frustrari. Sa nu mai vorbim despre vedetele feminine si showbiz-ul feminin in care varsta vine ca un adevarat cataclism biologic si social. Ma apuca angoasele cand aud ca Zidane e batran sau cand el insusi spune despre sine ca e mult prea in varsta, ca trebuie sa se retraga. Sportul este unul dintre centrifugele periculoase in religia varstei – scuipa cu mare cruzime in afara orice depaseste 30 de ani. Atat de iubitul fotbal iti induce o stare a varstei cu totul speciala. Mai intai, in copilarie, iti privesti idolii cu respect, iar apoi, la maturitate, te trezesti ca idolii sunt niste simpli pustani cu tibii puternice; atunci incepi sa invoci traditie, puterea simbolului echipei, frumusetea jocului, numai ca sa nu-ti recunosti infantilismul pasiunii. Gimnastica mi se pare, si din acest motiv, insuportabila. Un copil de 20 de ani deja este batran in respectivul sport. In schimb, adultii isi simt natia intarita de cateva medalii amarate atarnate de trupurile costelive la sfarsitul competitiei.

Un radar mult mai discret il constituie varsta celor de langa noi, nu neaparat a idolilor. Mai mult, distributia varstelor in diverse module ale existentei noastre poate arata ordinea politica si sociala. De exemplu, inainte de 1989, vanzatoarele de la alimentara erau mult mai in varsta decat sunt acum. Pe atunci sa lucrezi la alimentara era ceva, era un statut social de invidiat. Acum e un job pentru tineri (mai ales tinere), adica indicativul pozitiei sociale (inca) precare.

Mai poate aparea un soc major atunci cand descoperim ca politistii de la circulatie au devenit peste noapte mult mai tineri. Am avut un scurt dialog cu doi dintre ei (mult mai civilizati si mai binecrescuti decat generatiile predecesoare) si mi-am dat seama ca discutam foarte serios cu niste pustani de 20 de ani. De la discutia cu ei mi-a venit si ideea acestei formulari – radarele varstei (evident, ma prinsesera cu viteza peste limita si nu, nu am obiceiul sa ma cert cu politistii, vorbeam despre tot felul, asa…). Pentru ca nu e comod sa constati ca autoritatea este reprezentata de oameni mult mai tineri, parca dintr-o data.

Romania, tara in tranzitie, isi venereaza demagogic tinerii. Numai ca nimeni nu-i educa tinereste. Nu mai vreau sa aud de geniile informatice care la 20 de ani nu stiu ce mari lucruri fac. Sunt importanti, evident, dar nu in ordinea tineretii din vietile noatre. Eu vad altceva, ca prea multi tineri devin batranciosi in spatiul public, le e frica de opinia deschisa, de mitralierea sistemului, sunt cei mai supusi in companiile mari, le e frica pentru joburile lor si tot asa. Pe masura ce vestimentatia devine tinereasca, la moda, cool, pe masura ce apar spatii speciale pentru manifestarea tineretii, se produce un efect straniu: dispare spiritul tineresc din media, din discursul public etc. Hainele, concertele, muzica devin tot atatea tarcuri de consumare a energiei tineresti. In rest, la job trebuie sa fim cu totii batrani. Exagerez putin, glumesc mai mult. Cel mai comic moment de departajare a varstelor se petrece pe ringul de dans. Deja intre cei de 20 si cei de 25 de ani exista diferente clare de percepere a ritmului. La 30 de ani deja felul in care misti capul ii poate provoca rasul unuia cu zece ani mai tanar. Fiecare danseaza, de fapt, pe hiturile adolescentei lui. Daca ai apucat sa cresti cu Boney M. sau cu Milli Vanilli, greu te mai poti desprinde de acele realitati si sa-ti adaptezi miscarile la Fat Boy Slim. Exista cazuri de mame care au invatat sa danseze pe Like A Virgin a Madonnei la tinerete si de fiice care au invatat pasii pe American Dream, al Madonnei la maturitate. Nimic mai diferit. Intotdeauna va fi in centrul atentiei cel care a invatat recent sa danseze. Cu muzica e si mai drastica separarea intre varste. Pasionatii raman intepeniti in play-list-ul hard al tineretilor. Nu mai conteaza ca e Pink Floyd sau Pearl Jam. Dar, uneori, cea mai buna metoda de a-ti ascunde varsta este tocmai aceea de a-ti pune in masina un CD cu ultimele hituri. E cea mai impersonala metoda de ascultat muzica si cea mai sigura de a-ti camufla varsta. Exista bineinteles si pericolul de a crede ca, desi proaspat iesit la pensie, poti reduce din ani punand ceva Jay Z sau Snoop Doggy-Dog.

Pana la urma, suntem tot timpul inconjurati nu atat de obiecte, persoane, cat de adevarate capsule ale timpului. Sau radare ale varstei care iti indica nu atat faptul ca mergi prin viata cu viteza prea mare, cat mai degraba faptul ca mergi uneori prea incet, ca te simti tanar, desi nu mai esti, si ca politistii devin uneori indecent de tineri fata de soferii pe care-i amendeaza.

July 11, 2006
Tara tuturor

Muhammad Waqar, Avi Wolfman-Arent, Yiran Xia, Victoria Sandoval, Jacqueline Orellana-Flores, Elizabeth Packer, Ramona Singh, Anuja Shah, Mayra Ramos, Emily-Kate Hannapel, Natasha Perez, Samir Paul, Ekta Taneja, Linden Vongsathorn, Michael Tsai, Nardos Teklebrahan, Matiwos Wondwosen.

M-am dus saptamana trecuta la o serbare scolara si mi s-a infatisat o sesiune a Natiunilor Unite. Serbarea era a fiicei mele Natalie, iar scoala era liceul Montgomery Blair din Silver Spring, Maryland. Erau vreo 700 de copii care-si primeau diplomele, si cum stateam eu acolo ascultand, vreme de doua ore, cum se pronunta nume dupa nume, am fost deopotriva fascinat si miscat de uluitoarea diversitate – de rasa, religie, etnie – a absolventilor. Stiam ca exista diversitate in scoala fiicei mele, dar n-aveam habar cata.

Numele de mai sus, pe care tocmai le-am transcris din catalogul ei de absolvire, caracterizeaza intreaga promotie – care include exact cinci nume Smith. La liceul meu din Minnesota, pe vremuri, aveam impresia ca invata exact cinci copii pe care sa nu-i fi chemat Smith. Fiica mea imi spusese ca numele colegilor ei de clasa erau atat de greu de pronuntat incat cei care s-au ocupat de ceremonie le-au cerut copiilor sa-si transcrie fonetic numele fiecare pe cate un cartonas, astfel incat prezentatorul sa nu le poceasca in fata familiei si a prietenilor.

Sunt multe lucruri pentru care ar trebui sa fim ingrijorati de America de azi: un razboi in Irak care merge tot mai prost in loc sa mearga tot mai bine, o administratie a carei iresponsabilitate fiscala va trebui sa o achitam multa vreme, un sistem educational care nu produce suficienti tineri americani buni la matematici si la stiinte, orase in care mult prea multi barbati negri esueaza. Trebuie sa muncim mai mult si sa fim mai destepti pentru a ne pastra standardul de viata.

Dar daca e un motiv pentru care inca mai putem fi optimisti in privinta Americii, acela tine de uluitoarea diversitate a liceului Montgomery Blair, promotia 2006. America ramane cel mai minunat magnet de oameni al lumii. Nu suntem numai tara care imbratiseaza aceasta diversitate, dar inca mai e ceva legat de societatea noastra libera si piata noastra libera care continua sa atraga oameni asa cum nici o alta tara nu o face. Cea mai mare comoara pe care o avem e capacitatea noastra de a lua inca smantana nu numai de pe clasa intelectualilor de prima mana din toata lumea, dar si de pe cea a oamenilor cu pregatire inferioara si aspiratii mari – si acesta e motivul pentru care nu sunt gata sa las America sa cedeze Chinei secolul al XXI-lea. Chinezii nostri inca ii bat pe chinezii lor. Acest influx de imigranti destepti si ambitiosi e petrolul nostru – un put care nu seaca niciodata. E o sursa nesfarsita de energie si creativitate umana regenerabile. Congresul ar trebui sa ne dea, in sfarsit, o legislatie care sa mentina influxul neingradit de imigranti.

Izbitor in privinta serbarii pe care-am descris-o e ca s-a petrecut intr-o scoala publica obisnuita, de cartier. Si – desi are unele programe-magnet – liceul e in cea mai mare parte oglinda cartierului: o treime negri, o treime hispanici, o treime Arca lui Noe. In vreme ce discutam cu parintii dupa ceremonie, asteptandu-ne copiii sa apara, m-am trezit la un moment dat inconjurat de familii – si nici una nu vorbea engleza.

Singura voce familiara pe care am distins-o in zarva aceea a fost una care m-a facut sa rad – o mama de culoare, tinand strans diploma copilului si spunand: Diploma asta e a mea! Eu am s-o pastrez!. Zicea ca a muncit mult cu copilul ei ca sa ajunga sa traiasca aceasta zi. E greu sa urmaresti o astfel de ceremonie fara sa te gandesti la inamicii nostri din Irak si Afganistan – talibanii, islamo-totalitaristii ca bin Laden si Zarqawi ori la regimurile retrograde care ii sprijina.

Logica lor e aceea de a purifica lumea de ceilalti, de diversitate, de infideli. Cu suficienta brutalitate, s-ar putea sa castige in Irak. Dar sper ca nu, totusi.

Insa nu vor castiga niciodata viitorul – pentru ca de indata ce puturile lor vor seca, societatile lor vor fi la fel de pustii, sterpe si neproductive ca si deserturile lor. Puturile noastre, dimpotriva, inca vor functiona.

Au tot dreptul sa fie acolo, la adapost, in cartea liceului Blair, Yueyang Li, Kenia Lopez-Reyes, Lucy Fromyer, Raya Steinberg, Zahra Gordon, Sreva Ghosh, Juan-Jesus Louis, Yendil Furcal, Yenusa Eke, Sofonias Frezghi, Yohanes Dejen, Edra Comegys-Brisbane, Yoel Castillio-Ortiz, Elijah Zuares, Placido Zelaya, Mimi Zou.

Si Jessica Smith.

Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 26 iulie al BUSINESS Magazin.

Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

July 11, 2006
O sa tot curga bani

Despre 2005 se poate spune ca a fost anul auto al industriei de publicitate. Cum poate fi altfel catalogat un an in care business-ul unor multinationale a crescut pana la 60%, iar unele agentii mici au vorbit de dublarea – chiar triplarea – cifrei de afaceri? Asa reiese din bilantul agentiilor, depus de curand la Ministerul de Finante.

Cu cat nationalei de fotbal ii merge mai rau, cu atat brandului Bergenbier ii merge mai bine, spunea aproape razand, acum cateva luni, presedintele Interbrew, Mihai Ghyka, in timp ce tinea un speech la Gala Effie Romania – festival ce premiaza eficienta in publicitate. Ce vroia Ghyka sa spuna de fapt este ca Bergenbier – care, conform Interbrew, a investit peste 10 mil. euro in opt ani pentru asocierea cu echipa nationala – a fost declarat la Effie drept brandul a carui comunicare in 2005 s-a tradus cel mai bine in eficienta (vanzari, notorietate). Asta in ciuda faptului ca asocierea marcii cu nationala de fotbal nu s-a mai sprijinit pe ceva palpabil in ultimii ani, din pricina esecurilor acesteia de a se califica la competitiile internationale. Dar paradoxul Bergenbier – acela ca are succes, desi brandul cu care se asociaza, adica echipa nationala, schioapata – pare sa fie numai unul din industria de publicitate autohtona.

Iata un alt paradox, de data aceasta unul care sta pe buzele mai multor oameni din industrie: desi business-ul de publicitate creste cu cateva zeci de procente anual – 2005 putand fi catalogat drept anul auto al industriei de publicitate pana acum -, managerii vad in acest lucru mai degraba o chestiune de volum decat de venituri. Cineva spunea nu demult ca, desi clientul consuma (investeste – n.r.) mai mult, acest lucru nu se reflecta neaparat in venituri (billings): comisioanele agentiei sunt cam aceleasi, iar efortul si investitiile in resurse pentru a face fata acestui volum cresc. Si Radu Florescu, seful operatiunilor Saatchi & Saatchi (care in 2004 au totalizat o cifra de afaceri de circa 22 de milioane de euro, acestea fiind ultimele informatii disponibile), admitea recent un lucru similar: ca va fi o provocare pentru el sa creasca cu 15% profitul net al companiei in 2006. Uitandu-ma in piata de publicitate la cum se castiga – din ce in ce mai putin pentru un efort din ce in ce mai mare -, cred ca acest obiectiv financiar va fi o provocare, spunea Florescu pentru BUSINESS Magazin acum cateva saptamani.

O afirmatie care ar putea smulge un zambet celor din afara industriei in momentul in care ar trece in revista cifrele de afaceri ale principalelor agentii de publicitate pe anul trecut (declarate recent la Ministerul de Finante, in toamna urmand sa devina publice). De ce? In 2005, nu putine au fost cele care si-au crescut business-ul cu cateva zeci de procente, iar uneori au fost si situatii in care acesta s-a dublat sau chiar s-a triplat (in cazul agentiilor mici). Anuarul de business Cei mai mari jucatori din economie, lansat de Ziarul Financiar luna trecuta, enumera doua principale cauze ale acestei evolutii: dezvoltarea naturala a pietei, pe de o parte (respectiv cresterea bugetelor existente si aparitia de noi categorii si jucatori in peisajul publicitar) si cresterea tarifelor la publicitate aplicate de media – fenomen cunoscut sub numele de inflatie -, pe de alta parte (cresterea a fost substantiala in special in segmentul TV, tarifele crescand anul trecut cu circa 35-40% in cazul statiilor mari, dupa unele estimari). Acelasi anuar facea o listare orientativa a celor mai mai importanti jucatori ai industriei, cu McCann Erickson (Interpublic), Ogilvy (WPP) si Leo Burnett (Publicis) in fruntea clasamentului grupurilor de comunicare din Romania.

Desi la vremea intocmirii anuarului adus in discutie Graffiti BBDO (Omnicom) – cunoscut in piata ca facand parte din careul de asi – nu a furnizat informatii financiare, invocand restrictii din partea retelei, saptamana trecuta conducerea grupului a hotarat sa-si comunice cifra de afaceri inclusa in bilantul depus recent la Ministerul de Finante. Transformata la cursul mediu BNR al euro pe 2005, aceasta se invarte in jurul valorii de 41 de milioane de euro, aproximativ 63% din business fiind generat de Media Direction, divizia de servicii media a grupului. Aceasta valoare claseaza grupul Graffiti pe locul al treilea in ierarhia mentionata anterior, iar Leo Burnett trece astfel pe locul al patrulea, la aproximativ 5,6 milioane de euro distanta de grupul fondat de omul de afaceri Cristian Burci (ex-Prima TV, Kiss Fm, Star FM).

Alt mare grup de comunicare care a refuzat sa furnizeze informatii din 2005 pentru anuarul ZF (dar si pentru prezentul articol), dar care se numara printre cele mai mari din tara – prin prisma bugetelor pe care le ruleaza – ar fi Saatchi & Saatchi (Publicis), companie ale carei principale divizii, Saatchi & Saatchi (publicitate, PR, etc) si Zenith Media (servicii de media), au inregistrat o cifra de afaceri cumulata de 18,5 mil. euro in 2004.

Tragand linie, mai toate grupurile mari de comunicare au avut o crestere (nesperata, poate) a cifrelor lor de afaceri anul trecut: Grey Worldwide, McCann si BBDO fiind in capul listei (cca. 60% fiecare). Iata cateva exemple de motoare de crestere a business-ului acestora. Unu: atragerea unor clienti cu bugete de reclama consistente – cazul Petrom si Romtelecom, care anul trecut au devenit clienti ai Mediacom Romania, divizia de media a grupului Grey (cazul Petrom), respectiv ai grupului Grey (Romtelecom).

Un al doilea motor ar putea fi cresterea bugetelor clientilor existenti ca urmare a unor evenimente speciale – este cazul rebrandingului Connex in Vodafone (B.V. McCann Erickson) si al repozitionarii marcii de bere Bergenbier (Universal McCann, divizia de media a grupului). Iar in cazul BBDO (mai precis Media Direction), edificatoare ar fi, poate, bugetele rulate pentru Dacia Logan si Prigat, ambele branduri atingand anul trecut un apogeu de comunicare – implicit de investitii in reclama – comparativ cu anii precedenti.

A existat totusi si o exceptie: Ogilvy, grup al carui business cumulat a crescut cu aproximativ 5% fata de 2004. De notat totusi ca 2005 a fost un an de regrupari in interiorul grupului, compania aducand anul trecut o noua garnitura de manageri si restructurand anumite operatiuni (inglobarea in cadrul Ogilvy a unor entitati anterior independente).

Anul trecut business-ul a crescut si in plutonul agentiilor independente / mici. In capul listei ar putea fi pus The Group (15,4 milioane de euro), companie infiintata chiar anul trecut de Zoltan Szigeti si Mihaela Nicola (ex-WPP) alaturi de alti doi veterani ai industrei, Ovidiu Florea (ex-WPP) si Dan Balotescu (ex-Interpublic). Iar din cele peste zece agentii mici (cu rulaj de cateva milioane de euro in 2004) carora BUSINESS Magazin le-a solicitat informatii pentru acest articol sunt trei care aproape/cel putin si-au dublat cifra de afaceri (TBWA/Merlin, Gavrila & Asociatii, Friends Advertising) si una care si-a triplat-o (GMP Advertising). In cazul TBWA/Merlin, cresterea de la 3,7 mil. euro la 6,2 mil. euro poate fi pusa in principal pe seama aliantei TBWA Bucuresti (cum se numea pana la inceputul lui 2005) cu Merlin Advertising, agentie fondata de un grup de oameni desprinsi din fosta DArcy si finantata de omul de afaceri Aurel Kober pana la retragerea acestuia din business. Alianta TBWA cu Merlin a implicat si unirea portofoliului de clienti, deci a cumularii business-ului celor doua agentii. Liviu Lambrino, managing director al agentiei, pune insa cresterea cifrei de afaceri a agentiei pe seama maximizarii serviciilor agentiei si in secundar pe new business (categorie in care anul trecut a intrat si clientul Petrom pe partea de creatie – n.r.). Vorbind in general de cresterea business-ului de publicitate in 2005, Lambrino spune ca motorul principal l-a constituit consumul casnic bazat intr-o mare masura pe accesul mai facil al populatiei la creditele de consum.

Felix Tataru, proprietar al GMP – agentie a carei cifra de afaceri a crescut cu cca. 200% fata de 2004, fiind de 6,3 milioane de euro in 2005 -, este mai concret: aportul Cosmote la aceasta a fost de 2,3 milioane (cca. 36% din cifra de afaceri). Cosmote a fost client al GMP anul trecut, agentia insa renuntand la acesta la inceputul lui 2006. Surse de crestere au mai fost insa si noii clienti intrati pe piata anul trecut – printre care Gabriel Resources -, dar si nou infiintatul departament de PR, spune Felix Tataru.

Pana cand astfel de cresteri? Inca 3-4 ani cu siguranta vom mai asista la o crestere de peste 20% a business-ului, este pronosticul lui Stefan Iordache, managing partner la Leo Burnett. Inca sunt foarte multi clienti care nu au inceput sa comunice, la fel si categorii care nu au fost lansate, este argumentul lui Iordache. Urmeaza ani buni de crestere, este de parere si Manuela Necula, care conduce grupul Ogilvy, companie al carei business a fost generat in proportie de 60% de clienti locali. Iar anul care urmeaza va fi mai spectaculos decat 2005, anticipeaza Necula, facand referire la evolutia generala a business-ului de publicitate. La randul sau, Liviu Lambrino de la TBWA/Merlin este optimist si estimeaza ca vom ajunge la o stabilizare a industriei in viitorul nu prea apropiat: Nu mai devreme de 2010.

Asadar, managerii din publicitate nu par sa aiba mari batai de cap in intocmirea previziunilor si planurilor de afaceri in urmatorii 3-5 ani: consumul creste constant, bugetele existente cresc, clienti apar in permanenta. Nelinistile lor vin, eventual, din partea inflatiei tarifelor la publicitate, a resurselor competente necesare sa faca fata volumului de munca si, nu in ultimul rand, din zona comisioanelor. Pentru ca, in cele din urma, business-ul de publicitate trebuie sa se traduca nu prin cifra de afaceri, ci prin venituri si profitabilitate.

July 11, 2006