Djankov a propus guvernului de la Sofia sa initieze includerea
in constitutie a prevederii ca deficitul bugetar nu poate depasi 3%
din PIB, iar cheltuielile guvernamentale nu au voie sa treaca de
47% din PIB. Masurile, menite sa accelereze aderarea la zona euro,
ar urma sa intre in vigoare in 2013.
Polonia a inclus in legislatie astfel de limitari inca din 1997,
iar Franta si Ungaria se pregatesc si ele sa faca acelasi
lucru.
Nu a fost mana astrelor sau vreun as de pica scos din maneca de
propriul guvern: Portugalia a evitat la un varf de ac soarta
Irlandei de la sfarsitul anului trecut doar dupa ce Banca Centrala
Europeana (BCE) a deschis larg cuferele si a aruncat in primele
zile ale lui 2011 peste doua miliarde de euro speculatorilor din
pietele financiare, iar Bruxellesul a dat de inteles ca intr-un
viitor foarte apropiat Uniunea va veni cu o solutie bine inchegata
pentru a evita astfel de situatii sensibile pentru moneda unica.
Numai ca, saptamana trecuta, dubla reuniune a ministrilor de
finante europeni (intai doar a celor 17 din zona euro, apoi a
tuturor celor 27) a adus doar o promisiune cam fara vlaga din
partea Germaniei si o intoarcere pe calcaie a Comisiei Europene,
care se grabise sa anunte pentru inceputul lui februarie parafarea
unor noi conditii de asistenta financiara comunitara.
Fondul European de Stabilitate Financiara (EFSF), plasa de
siguranta de 440 miliarde de euro la care zona euro, in frunte cu
Germania, a fost constransa in mai anul trecut sa impleteasca in
graba pentru salvarea Greciei si a monedei unice, ar trebui sa se
intinda cat mai mult, ca sa cuprinda eventual si Portugalia, dar si
alte state care – nu e exclus – vor mai intra in colimatorul
pietelor. Cu acest deziderat sunt de acord si Berlinul, si
Bruxellesul, insa oficialii germani nu se prea grabesc sa mai bage
odata mana in bugetul propriu ca sa-si sustina colegele mai putin
atente cu cheltuielile si imprumuturile. Ministrul german de
finante Wolfgang Schaeuble, exponentul unei rezervate aripi nordice
din care mai fac parte Olanda si Finlanda, a amanat luarea unei
decizii pana la summitul UE din 24-25 martie, rastimp suficient
pentru ca – speculeaza presa internationala – statele vizate de
cresterea dobanzilor la imprumuturi sa ia masuri de redresare
financiar-bugetara chiar mai dure decat pana in prezent.
Si totusi, spre ce se indreapta fondul de asistenta financiara
comunitara? In teorie, valoarea EFSF este de 440 de miliarde de
euro, dar din cauza restrictiilor privind ratingul maxim AAA
acordat obligatiunilor emise de acest vehicul, statele zonei euro
se pot baza concret doar pe putin peste 250 de miliarde de euro.
Grecia si Irlanda sunt deja servite de fond, iar odata cu
potentiala salvare a Portugaliei, pe care dobanzile de aproape 7%
cu care o impresoara piata o vor rapune mai devreme sau mai tarziu,
ar ramane destul de putin loc pentru a ingramadi mai apoi si o
Spanie aflata la ananghie sau, cosmarul de care nimeni nu vrea inca
sa aduca vorba, chiar o Italie intrata in vria speculatorilor.
Discutiile referitoare la extinderea de la 440 de miliarde de
euro la 750 de miliarde de euro a garantiilor financiare oferite de
EFSF – si care au trimis pietele in entuziasm chiar inainte de
recentele emisiuni de eurobonduri ale Spaniei si Portugaliei – au
primit, se pare, un “Nein” vehement din partea Germaniei, care ar
prefera sa rezolve intai o problema mai veche, Grecia. Potrivit
informatiilor obtinute deocamdata de presa doar pe surse, Berlinul
ar fi propus contractarea de imprumuturi de pe pietele
internationale, in numele EFSF, bani cu care statele cu probleme,
Grecia bunaoara, sa-si rascumpere de la Banca Centrala Europeana
obligatiunile suverane pe care aceasta le-a achizitionat de pe
piata secundara, cu un discount de 20-30% si sa mai usureze astfel
din datoria pe termen mediu a tarii. Cu aceasta restructurare
partiala si indirecta a datoriei, pe care un comentator a numit-o
“un default politicos”, Grecia ar putea sa iasa din nou sa se
imprumute de pe piete, ridicand o parte din presiunea asupra EFSF
care, in schimb, s-ar putea concentra asupra altor state cu
probleme. O alta posibilitate ar fi folosirea Fondului de
Stabilitate drept garant pentru o noua emisiune de obligatiuni a
Greciei, la dobanzi mult sub cele peste 11% pe care i le cere acum
piata, iar banii stransi astfel sa fie folositi tot la
rascumpararea obligatiunilor de la BCE.
Portugalia a scapat pentru moment din ghearele pietelor care-i
cereau dobanzi tot mai mari ca sa-i rostogoleasca datoriile: un
vant de schimbare venit dinspre Berlin si Bruxelles a ajutat
Lisabona sa obtina saptamana trecuta dobanzi putin sub 7% la doua
emisiuni de obligatiuni cu scadenta la patru ani (dobanda de 5,39%)
si la zece ani (dobanda de 6,71%), in valoare de 1,25 miliarde de
euro. Salvarea in extremis a Portugaliei a venit de la zvonurile ca
guvernul german va sustine propunerile Comisiei Europene de
revigorare a Fondului European de Stabilitate Financiara (EFSF),
fondul de 440 de miliarde de euro din care Grecia si Irlanda au
tras pana acum aproape jumatate pentru a se pune la adapost de
randamentele pantagruelice pe care investitorii le cereau ca sa le
cumpere obligatiunile suverane. Propunerile inseamna de fapt
garantii financiare extinse, adica mai multi bani din portofelul
Berlinului pentru salvarea statelor cu probleme de creditare din
zona euro.
Ca Portugalia a scapat saptamana trecuta nu inseamna in mod
automat ca si miercurea aceasta, cand vrea sa stranga alte 750 de
milioane de euro de pe pietele financiare, va beneficia de acelasi
tratament; si mai greu de crezut e ca va avea acelasi noroc la
fiecare din multele licitatii pe care le mai pregateste pentru
acest an, cand trebuie sa onoreze datorii scadente de 27,7 miliarde
de euro. Iar dobanzile la care se imprumuta Lisabona, aproape de
pragul psihologic de 7% de la care Grecia si Irlanda au ajuns
direct in salonul de reanimare financiara al FMI si UE, sunt
nesustenabile pentru intreaga cantitate de datorie ce ajunge la
scadenta in urmatoarele luni.
In aceste conditii, guvernul condus de José Socrates se lauda in
fata unei audiente surde ca a reusit anul trecut sa coboare
deficitul bugetar la 7,3% din PIB (cu aproape un procent mai jos
decat estimarile initiale): dupa ce masurile de austeritate care
trebuie sa duca in 2011 deficitul la 4,6% vor fi puse in practica,
economia va scadea cu 1,3% (oricum stagnarea a fost cuvantul de
ordine in ultimul deceniu), iar credibilitatea financiara a
Lisabonei va fi pusa la indoiala si mai mult in lipsa unei plase de
siguranta din partea EFSF.
In noiembrie, de altfel, Lisabona a trecut milimetric pe langa
soarta Irlandei, dobanzile la obligatiunile sale fiind pentru o
vreme tot peste pragul de 7%, ca sa scada apoi usor pentru cateva
saptamani, cat timp pietele au digerat anuntul ca Irlanda va fi
sprijinita cu 85 de miliarde de euro de Uniunea Europeana si de
Fondul Monetar International. Politicienii portughezi continua insa
sa nege cu vehementa vazuta anterior si la cabinetul grec si la cel
irlandez ca li s-ar fi cerut sa apeleze la fondul de urgenta
european sau ca ar avea nevoie de sprijin pentru a-si onora
datoriile.
Informatiile de culise privind telefoane date pe firul scurt de
la Berlin si Paris pentru ca Portugalia sa ceara oficial sprijin
financiar international au inceput sa se inmulteasca dupa primele
zile ale anului, accelerate si de anuntul surprinzator al
guvernului condus de José Socrates ca devanseaza pentru aceasta
luna – si asa aglomerata in licitatii de finantare – mai multe
etape de rostogolire a unor credite scadente in acest an.
De ce ar fi plauzibile aceste telefoane pe firul scurt? La fel
cum nici salvarea Irlandei nu era strict limitata la granitele
nationale, expunerile bancilor germane si britanice in sectorul
irlandez fiind consistente, si salvarea Portugaliei ar insemna de
fapt o gura de oxigen pentru Spania, la randul ei prinsa cu un grad
mare de expunere pe sectorul bancar portughez, ale carui bilanturi
din acest an vor fi serios afectate de austeritatea bugetara. Iar
despre Madrid s-a spus ca ar fi de fapt vanatul pe care-l asteapta
pietele financiare in acest an, unul suficient de mare ca sa
zdruncine serios stabilitatea EFSF.
Potrivit protocolului de functionare al fondului de garantare
european, EFSF isi poate pastra ratingul maxim AAA cu conditia sa
pastreze o rezerva de cel putin 100 de miliarde de euro, or, dupa
probabila salvare a Portugaliei si posibila cerere de ajutor venita
din partea Spaniei, fondul si-ar inchide practic portile pentru
orice alta tara cu probleme, fie ea Belgia sau dolofana Italie, ale
carei datorii de 321 de miliarde de euro ce trebuie rostogolite in
acest an trezesc instinctele carnivore ale investitorilor
financiari.
“Cred ca si politicienii au invatat foarte mult”, a reflectat
Isarescu, referindu-se la anii de criza, in care s-a vazut ca “de
dat e usor, cand nu mai poti sa dai e greu, dar cand trebuie sa iei
inapoi ceea ce ai dat, atunci e dramatic”. Guvernatorul considera
ca este posibil ca, spre deosebire de trecut, politicienii sa nu
cada in populism si de data aceasta, avand in vedere lectiile
crizei si felul cum aceasta transforma sistemul monetar-financiar
international, raporturile de forte geopolitice si paradigma de
gandire pe plan international.
LECTIA 1: CUM FOLOSIM BANII
Pe de o parte, considera el, a devenit clar ca nu se mai poate trai
pe baza de imprumuturi “fara sa te gandesti la un exit”, la ceea ce
trebuie platit ulterior. In acest sens, guvernele inteleg ca
trebuie stimulata munca, mediul de afaceri care creeaza locuri de
munca si trebuie redusa birocratia stufoasa care impovareaza
companiile.
Cat priveste creditele, ele sunt in continuare prea scumpe in
Romania din cauza inflatiei inalte, iar inflatia “apare in
societatile unde discrepanta dintre nazuinte si posibilitati este
prea mare”, asa cum a fost si Romania, unde s-a crezut eronat ca
daca am intrat in UE, trebuie automat sa avem si standardul de
viata din UE.
In acest context, guvernatorul s-a referit si la politicile de
investitii angajate de stat: “Exista in Romania peste 40.000 de
proiecte de investitii neterminate, finantate de stat, de la scoli
la poduri si drumuri. Ele costa nazuinte, sperante, unele dintre
ele bani irositi. Daca aceste proiecte neterminate nu se inchid
intr-o pierdere clara, pierderea se reflecta in inflatie – taxa pe
care o platim toti.”
Anul trecut, dezinflatia a fost intrerupta de majorarea TVA, care
putea fi evitata daca ajustarile fiscale s-ar fi facut mai din
timp. Ea a indus tensiuni in mediul de afaceri, insa in urmatoarele
luni, “daca nu apar si alte corectii” (modificari de taxe si
impozite), atunci sunt sanse ca inflatia sa descreasca destul de
rapid spre 6%, pentru ca pana la sfarsitul anului sa se indrepte
spre 4%.
LECTIA 2: CUM PLATIM PENSIILE
Pe de alta parte, trebuie luate masuri pentru restabilirea unui
echilibru rezonabil intre numarul de contribuabili si cel de
beneficiari ai sistemului de pensii. Daca echilibrul s-a stricat in
20 de ani prin seriile de pensionari anticipate si reducerea
populatiei active platitoare de impozite, sistemul ar avea nevoie
probabil de circa 10 ani pentru a redeveni sustenabil, estimeaza
guvernatorul BNR.
“Raportul intre numarul de contribuabili si numarul de beneficiari
trebuie redresat fizic inainte de a se oferi solutii financiare”, a
spus Isarescu, evocand intentia sa esuata din 2000 de a propune
Parlamentului oprirea pensionarilor anticipate. “M-a durut atunci
ca am fost huiduit chiar de colegii mei de coalitie. M-a durut si
am inghitit galusca”, a povestit guvernatorul, explicand insa ca
problema a reaparut si se reflecta in capacitatea in scadere a
statului de a plati pensiile in conditiile in care sunt prea putini
contribuabili.
LECTIA 3: CUM AJUNGEM LA STANDARDUL EURO
In sfarsit, este nevoie de disciplina fiscala, care include atat
limitarea deficitului bugetar, dar si rezolvarea problemei
arieratelor, intrucat Romania nu ar putea fi acum in zona euro, la
care aspira sa adere in 2015-2016, decat in conditiile in care isi
reduce deficitul bugetar structural (cel independent de evolutia
ciclurilor economice) si continua reforma astfel incat sa castige
credibilitate in fata investitorilor si a pietelor
financiare.
“Fenomenele de criza vor continua si in 2011, avandu-si originea in
Europa in problema datoriilor suverane, iar riscurile de contagiune
pentru Romania pot oricand sa apara”, considera Isarescu. Or, ceea
ce penalizeaza pietele sunt tocmai dovezile de indisciplina
fiscala. De aici si necesitatea acordului cu FMI, care functioneaza
ca o “unda verde, sau ştampila, daca vreti”, ca avem politici
credibile. “Ne trebuie asa ceva mai mult decat banii”, apreciaza
guvernatorul, pentru ca “din pacate, Romania este intr-un con de
umbra de credibilitate externa in acest moment”, din cauza
fluctuatiilor mari din politica fiscala, care au permis cresterea
rapida a deficitelor externe in ultimii ani dinainte de
criza.
Disciplina fiscala este si problema zonei euro, considera oficialul
bancii centrale – anume ca proiectul politic al uniunii monetare
s-a construit pe un pilon solid, cel monetar (Banca Centrala
Europeana), dar si pe alti doi piloni slabi – cooperarea politica
insuficienta si consolidarea fiscala inegala. Zona euro nu va
disparea, insa acesti doi piloni slabi va trebui sa fie
consolidati, apreciaza Mugur Isarescu.
“Cred ca aceasta abordare neortodoxa nu este o idee buna. Orice
forma de restructurare a datoriilor are efecte care pot ameninta
evolutia economiei. Dilema este de a cunoaste cine plateste aceasta
restructurare. In statele dezvoltate, o mare parte a datoriei este
detinuta de investitori interni. Se aseamana foarte mult cu un
impozit”, a afirmat Cottarelli.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Ministrul Belgiei, stat despre care analistii considera ca ar
putea ajunge in situatia Greciei sau Irlandei, de a se imprumuta de
la fondul de urgenta, se situeaza astfel pe o pozitie diferita fata
de cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas
Sarkozy.
Suma de 750 de miliarde ar putea fi suplimentata, daca guvernele
din zona euro decid sa infiinteze un fond mai mare in cadrul
mecanismului permanent de criza care va intra in vigoare din 2013,
a declarat Reynders jurnalistilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Singura care a ramas la inaltime, ca pozitie in topul celor mai
riscante tari din lume, era Grecia, pe locul al doilea dupa
Venezuela, avand in vedere ca Standard&Poor’s se pregatea sa
coboare ratingul datoriei elene, speculatiile din media despre o
destramare a zonei euro incepand cu Grecia s-au inmutit la un nivel
insuportabil, iar in urmatoarele zile se asteapta vizita la Atena a
sefului FMI, Dominique Strauss-Kahn, care n-a mai trecut pe acolo
din mai, de cand Grecia a fost salvata cu celebrul pachet de 110
miliarde de euro.
Calmul, intr-un asemenea context, se explica prin cedarea lui
Jean-Paul Trichet, seful Bancii Centrale Europene, care a anuntat
ca programul de cumparare de obligatiuni emise de statele membre
ale eurozonei continua, ceea ce inseamna fie ca se reia jocul din
primavara, cand BCE cheltuia in fiecare saptamana zeci de miliarde
de euro pe obligatiuni, cu grija de a steriliza insa lichiditatea
in plus, fie ca se indreapta spre calea Rezervei Federale a SUA,
care nu se fereste sa arunce pe piata bani scosi direct din
tiparnita de bani, fara nicio preocupare de a mai steriliza
cantitatea de hartie rezultata.
Europa are din nou probleme. De fapt, Europa are cam aceleasi
probleme pe care le avea si in primavara, cand, ca sa faca uitata
tragedia Greciei, Comisia Europeana a alcatuit impreuna cu Fondul
Monetar International un pachet de garantii de 750 de miliarde de
euro, pus preventiv la dispozitia statelor care s-ar mai confrunta
cu crize de credibilitate pe pietele financiare. De data aceasta,
problemele au iesit la suprafata prin Irlanda, indemnata insistent
de marile puteri ale zonei euro sa ceara asistenta financiara
internationala de circa 85 de miliarde de euro, pentru a mai
compensa din povara creata pentru finantele sale publice de efortul
salvarii unor banci minate din temelii de spargerea balonului
imobiliar.
Ca era inevitabil imprumutul s-a vazut din majorarea zi de zi pe
piata financiara a primelor de risc pentru indatorarea Irlandei,
exact ca si in cazul Greciei, pana la limita de unde a inceput sa
afecteze tot mai serios valoarea euro. Unii formuleaza aceasta
situatie spunand ca “speculatorii ataca zona euro prin Irlanda, asa
cum au atacat-o in primavara prin Grecia”; altii, mai diplomati, ar
spune ca “pietele financiare penalizeaza indisciplina fiscala a
celor mai slabe state din zona euro”. Indiferent cum ar descrie
lucrurile insa, deznodamantul e acelasi – apelul la FMI, care vine
cu aceeasi trusa de doctorii amare cu care colinda Europa de la
sfarsitul lui 2008, cand a vizitat pentru prima data Letonia.
Intr-un raport din 22 noiembrie, FMI sustine ca zona euro (din
care fac parte toate cele cinci tari cu probleme de indatorare,
denumite colectiv PIIGS de analistii rautaciosi – Grecia, Irlanda,
Portugalia, Irlanda si Italia) trebuie sa creasca ocuparea si
eficienta fortei de munca si sa creeze concurenta veritabila in
comert si pe pietele de energie si transport. Adica, printre
altele, sa renunte la beneficiile sociale generoase, sa
liberalizeze piata muncii asa incat sa stimuleze angajarea
tinerilor, revenirea la lucru a somerilor si a femeilor si sa
devina cat de competitive pot (nu, nu prin deprecierea voita a
euro). Aceasta pare, intr-adevar, filozofia momentului in Europa,
inclusiv pentru tarile care nu sunt tinute de acorduri cu FMI, ci
doar lovite de criza: nu altceva recomanda, de pilda, guvernul
britanic sau cancelarul german Angela Merkel.
Dar si structura economiilor la care ar trebui sa se aplice
reformele respective, si diferentele culturale dintre societatile
europene contrazic ideea de mars unitar si creeaza tensiuni care se
reflecta in increderea in moneda euro. Pentru ca euro sa fie, spre
exemplu, la fel de bun pentru Grecia pe cat este pentru Germania ar
trebui ca si cresterea economica, si deficitele externe, si
inflatia din ambele state sa fie sincronizate. Asa ceva nu se
intampla, asa incat statele cu productivitate crescuta acumuleaza
excedente bugetare (16,8 miliarde de euro in 2010 in Germania), iar
cele cu productivitate scazuta acumuleaza deficite. Scenariul se
intampla pe continent, spun analistii, inca de prin anii ’80, de
cand nordul bogat s-a decuplat tot mai mult de restul plutonului,
din care acum se selecteaza victimele de sacrificat pe altarul
pietelor financiare.
Decuplarea parea un fapt depasit gratie beneficiilor UE si apoi
ale zonei euro; am auzit cu totii ani in sir povestile despre tari
ca Irlanda, Spania, Portugalia, Grecia care s-au ridicat din
saracie cu bani europeni, cu munca multa si ieftina si in cele mai
fericite cazuri cu taxe scazute. Irlanda a ajuns fostul “tigru
celtic”, invidiat de intreaga Europa – Thomas Friedman,
editorialistul de la The New York Times, o cataloga in 2007 drept
“a doua cea mai bogata tara din Europa”. La jumatatea lui noiembrie
curent, insusi directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, dadea
asigurari ca Dublinul “se poate descurca” fara ajutorul
institutiilor financiare internationale. Atunci ce i-a lovit si de
ce tocmai acum?
Conform unui comunicat al guvernului de la Dublin, Irlanda va
beneficia imediat de 10 miliarde de euro, pe care le va folosi
pentru sustinerea rezervelor de capital ale bancilor. Alte 25 de
miliarde tot pentru banci vor fi disponibile ulterior. Guvernul va
primi pentru sustinerea finantelor publice 50 de miliarde de euro,
pe care le va folosi in functie de necesitati.
Din cele 85 de miliarde de euro, suma anuntata oficial ca valoare
totala a pachetului de asistenta aprobat de UE, Irlanda va
contribui cu 17,5 miliarde din fondurile sale proprii, respectiv
prin transferul de numerar din Fondul National de Rezerva pentru
Pensii si din alte resurse interne de numerar – o metoda de
acoperire a deficitului bugetar care anterior era interzisa de
legislatia UE. “Aceasta inseamna ca valoarea asistentei financiare
externe se va reduce in fapt la 67,5 miliarde de euro”, se arata in
comunicat.
Contributia FMI va fi de 22,5 miliarde de euro, acordata de FMI in
forma unei facilitati extinse de credit (EFF) pe trei ani, pe baza
programului de austeritate bugetara de 15 miliarde de euro
prezentat de Dublin pentru perioada 2011-2014. Dominique
Strauss-Kahn, seful FMI, a precizat ca se asteapta ca
solicitarea Irlandei pentru EFF sa fie luata in discutie de boardul
Fondului in decembrie.
Marea Britanie este asteptata sa contribuie cu circa 7 miliarde
de euro, din care 3,8 miliarde sub forma unor credite directe catre
banci.
Dobanda medie a creditului UE si FMI pentru Irlanda va fi de
5,8% pe an, reflectand rate mai mari pentru partea de imprumut
acordata de statele din zona euro prin intermediul Mecanismului
European de Stabilizare Financiara si rate mai mici din partea FMI
(3,12%), a Marii Britanii, a Suediei si a Danemarcei. Dobanda este
mai mare decat cea acceptata de Grecia pentru imprumutul de 110
miliarde de euro acordat in luna mai de UE si FMI.
Pe de alta parte insa, sumele acordate vor avea si scadente mai
mari, intre 3 si 7 ani si jumatate, comparativ cu Grecia, pentru
care toate creditele expira peste 3 ani.
“Acest acord ofera Irlandei timp si spatiu vitale de manevra pentru
a putea aborda cu succes problemele fara precedent cu care ne
confruntam de la inceputul crizei financiare. Daca n-am fi avut
acest program de imprumut, ar fi trebuit sa ne intoarcem la pietele
financiare, care stiti ca ne percep rate prohibitive de dobanda”, a
declarat premierul
Brian Cowen. Pe pietele externe, dobanzile cerute Irlandei au
ajuns si la 9%.
Interesant va fi cat anume din partea Irlandei (cele 17,5
miliarde) va fi acoperita din Fondul National de Rezerva pentru Pensii, avand
in vedere ca disponibilitatile fondului erau la sfarsitul lui
septembrie de 24,5 miliarde de euro, din care 6,6 miliarde fusesera
investite in actiuni ale Bank of Ireland si Allied Irish Banks, “cu
scopul recapitalizarii bancilor”.
Aditional imprumutului, Comisia Europeana a acordat Irlandei inca
un an – din 2014 pana in 2015 – pentru a-si reduce deficitul
bugetar, estimat sa ajunga anul acesta la 32% din PIB, la limita de
3% din PIB.
Ministrii de finante ai UE au stabilit, de asemenea, un mecanism
ce va permite tarilor membre ale eurozonei sa-si restructureze
datoriile dupa 2013, urmand ca in caz de incapacitate de plata a
unei tari, creditorii privati sa fie constransi sa-si asume o parte
din pierderile de pe urma creditelor acordate acelei tari.
Jean-Claude Juncker, presedintele Eurogrupului (ministrii de
finante ai zonei euro), a explicat insa ca insolventa respectivului
stat si implicit obligatia creditorilor privati de a accepta sa-si
asume pierderi vor fi declarate insa numai daca toate tarile din
zona euro, fara exceptie, considera ca tara respectiva nu mai are
bani, spre deosebire de cazurile de criza de lichiditate temporara,
ce vor fi solutionate prin planuri de salvare de genul celor pentru
Grecia si Irlanda.
Solicitarea oficiala a imprumutului a fost facuta in cursul
zilei de duminica, urmand ca detaliile planului de sustinere a
Irlandei sa fie definitivate in urmatoarele saptamani. Atat Banca
Centrala Europeana, cat si FMI au difuzat cate un comunicat in care
iau act de cererea guvernului de la Dublin isi declara sustinerea
fata de “stabilitatea financiara” a Irlandei, fara a mentiona insa
vreo suma. Ministrul de finante irlandez, Brian Lenihan, a declarat
doar ca imprumutul va fi sub 100 de miliarde de euro, in timp ce o
sursa de la Bruxelles, citata de The Belfast Telegraph, a pomenit de “circa
80-90 de miliarde de euro”.
Banii de la UE si FMI (contributia fiecarei parti urmeaza sa fie
decisa) vor fi destinati finantarii deficitului bugetar si
recapitalizarii bancilor irlandeze, ale caror active toxice deja au
facut necesara
interventia statului cu peste 33 de miliarde de euro, iar suma
este estimata sa creasca la 50 de miliarde in perioada urmatoare,
ceea ce umfla deficitul bugetar, estimat sa depaseasca 32% din PIB
in acest an. Necesarul de finantare pentru buget este apreciat la
23,5 miliarde de euro in 2010, 20,7 miliarde in 2011 si 18,9
miliarde in 2012. UE si FMI ar urma sa acopere in fiecare an cate
19 miliarde de euro, suma care nu include si banii pentru
recapitalizarea bancilor si care vor fi calculati in urma unor
teste suplimentare de solvabilitate.
Pietele financiare din Asia si SUA au primit bine capitularea
Irlandei: euro s-a apreciat la 1,367 dolari la Tokyo,
indicand reducerea ingrijorarilor globale fata de riscul unei
contagiuni a problemelor de la Irlanda spre restul zonei euro, mai
ales in conditiile in care presa de specialitate s-a umplut deja de
speculatii mai mult sau mai putin interesate despre cine va fi
urmatoarea tara penalizata de investitori cu majorarea costului de
finantare pana la un nivel prohibitiv – Portugalia sau
Spania.
Negocierea detaliilor acordului de imprumut se va referi in
principal la noi masuri de austeritate bugetara, atat de crestere a
impozitelor, cat si de reducere a cheltuielilor, insa premierul Brian Cowen a cerut ca negocierile sa
excluda cota unica de impozit pe profit de 12,5%, una dintre cele
mai mici din Europa. Majorarea cotei unice este vazuta atat de
guvern, cat si de multinationalele care opereaza in Irlanda drept o
lovitura grea data sanselor de relansare a economiei.
Fara indoiala ca presiunile din partea multinationalelor vor fi
mari pentru ca guvernul sa nu majoreze cota unica, judecand dupa
reactia Google, al carei director pentru
Irlanda, John Herlihy, a declarat deja ca “orice masura care
afecteaza competitivitatea Irlandei, inclusiv marirea impozitului
pe profit, conteaza foarte mult pentru Google”. Compania are
interes multiplu ca impozitul de 12,5% sa fie pastrat, intrucat
operatiunile internationale ale Google, inclusiv vanzarea de
publicitate la nivel global, se deruleaza prin filialele din
Irlanda si Olanda, reusind astfel sa economiseasca 3,1 miliarde de
dolari din 2007 pana in prezent, bani pe care altfel ar fi trebuit
sa-i plateasca fiscului, inclusiv celui american.
De partea cealalta, presa irlandeza noteaza ca multe tari cu
niveluri de impozitare mai mari, intre care Franta, Austria si
Italia, preseaza la randul lor guvernul de la Dublin sa accepte o
majorare a cotei unice, drept conditie pentru acordarea
imprumutului.
Premierul Brian Cowen s-a straduit sa explice decizia de a cere
imprumutul, avand in vedere teama opiniei publice de o “guvernare
FMI”, cu concedieri masive, cresteri de impozite si controale
periodice ale mersului finantelor publice. “Nici FMI, nici
populatia nu vor conduce economia irlandeza. Nu cedam dreptul la
nicio decizie in privinta felului cum vom continua sa ne orientam
finantele publice”, a declarat Cowen.
Imprumutul pentru Irlanda va fi acordat in virtutea Mecanismului
de Stabilizare Financiara European, aprobat in luna mai de
ministrii de finante ai UE, in valoare de 500 de miliarde de euro,
la care ar urma sa se adauge pana la 250 de miliarde de la FMI, cu
scopul de a descuraja speculatiile de pe pietele financiare contra
eurozonei. Mecanismul cuprinde doua elemente:
– credite si garantii de pana la 440 de miliarde de euro,
oferite de statele membre ale eurozonei. Cele 440 de miliarde vor
consta in imprumuturi obtinute prin intermediul unui vehicul
special de investitii (SPV – special purpose vehicle) si garantate
proportional de statele eurozonei, in baza unui acord
interguvernamental, pe o perioada de trei ani, la fel ca in cazul
pachetului de sprijin de 110 miliarde de euro acordat la inceputul
lunii mai pentru Grecia. Acest fond de stabilizare ar canaliza
resursele obtinute spre a le oferi tarilor membre atunci cand
costul la care se pot imprumuta ele de pe pietele financiare devine
prea ridicat.
– o facilitate de credit in valoare de 60 de miliarde de euro,
alimentata din bugetul tuturor celor 27 de state UE pentru perioada
2007-2013. Acest instrument comunitar reprezinta o extindere pentru
uzul tarilor din zona euro a facilitatii de sustinere a balantei de
plati, in valoare de 50 de miliarde de euro, destinata tarilor
nemembre ale eurozonei si pe care Comisia Europeana a folosit-o in
2009 pentru sprijinirea Letoniei, a Ungariei si a Romaniei.
FMI ar urma sa contribuie in total cu credite in valoare de pana
la 220-250 de miliarde de euro, dupa acelasi principiu ca in cazul
Greciei, respectiv conditionat de reforme fiscale in statele
solicitante si in transe acordate in functie de rezultatele
monitorizarii acestora.