Tag: carte

  • Greuceanu, file de poveste

    Aici, un candidat la primarie promite cu sinceritate sa puna ordine, manat si de faptul ca fiica lui a fost batuta cu bestialitate.

    Desi candidatul iese primar la alegeri, ii este peste putinta sa aduca liniste orasului. Fara sa-si propuna asta, un politist pe nume Greuceanu il va ajuta sa-i elimine pe capii lumii interlope. Greuceanu descopera o fabrica de diamante la marginea orasului, despre a carei existenta nu stia nimeni.

    De aici sunt trimise afara din tara diamante, fara taxe si fara stirea autoritatilor. Implicati sunt doi frati, impreuna cu tatal lor, Tartorul +l Batran. Personajele din basmul celebru sunt transpuse in lumea de azi: zmeii, cum s-a putut vedea, sunt o familie de gangsteri, iar incercarile prin care trece Greuceanu sunt afaceri celebre din lumea româneasca a ultimelor doua decenii.

    Stelian Turlea, “Greuceanu”, Editura Paralela 45, Pitesti, 2008

  • Ce n-ati apucat sa vedeti la Paris

    Nu la fel procedeaza ghidul “StyleCity Europa”, pe care recent l-a scos pe piata editura Litera International.

    Ghidul recomanda Institut du Monde Arabe, Musée Nissim de Camondo sau Le Palais de Tokio (muzee), La Maison des Trois Thés, Café de Marly sau La Palette (baruri, cafenele, restaurante) sau A-poc, Colette, Lunx (magazine). Adica destinatii sic, pentru cunoscatori. Hotelurile nu sunt Ritz sau Georges V, ci design/boutique hoteluri.

    Acest prim volum dintr-o serie mai larga este dedicat (asa cum se mentioneaza chiar pe coperta) “afacerilor, distractiilor si cumparaturilor” pe care le puteti face in 14 orase europene (nu neaparat capitale): Amsterdam, Anvers, Atena, Barcelona, Berlin, Bruxelles, Dublin, Istanbul, Lisabona, Londra, Paris, Roma, Rotterdam si Viena.

    Orase carora, daca sunteti o persoana rafinata si cu bani, le puteti descoperi un chip cu totul nou, pe care il cunosc indeobste doar localnicii sau turistii “profesionisti”, prin intermediul unor locuri insolite si exclusiviste, prezentate din perspectiva initiatilor.

    Bogat ilustrat si incarcat cu savuroase detalii inedite, “StyleCity Europa” ne pofteste in hoteluri pentru care artistii contemporani au creat un design special pentru fiecare camera, restaurante amenjate in cladiri de patrimoniu, galerii de arta nonconformiste, baruri underground si magazine speciale.

    De asemenea, veti avea surpriza descoperirii unor spatii care si-au schimbat destinatia: o scena amenjata intr-o fosta fabrica, o expozitie din hala unei uzine dezafectate sau un garaj transformat in boutique.
    Hartile si fotografiile care insotesc textul va ajuta sa descoperiti detalii pe care imaginea de ansamblu a unei cladiri, de pilda, le estompeaza.

    “StyleCity Europa”, Editura Litera International, Bucuresti, 2007

  • Bilblioteci si discoteci

    Volumul reuseste sa transforme niste concepte, situatii sau intamplari cu implicatii  tehnice in fragmente de literatura adevarata, in care ce se spune este aproape la fel de important ca felul cum se spune.

    Pornind de la constatarea declinului bibliotecilor in favoarea discotecilor, autorul da o posibila explicatie a bizarului titlu al volumului sau: “Visul meu secret este  sa-mi mut cursul despre utopie, dintr-o sala vecina cu biblioteca Facultatii de Litere, intr-o discoteca. (…) Mai ramane sa-mi dezvolt urechea muzicala si sa ma decid daca-mi trec partitura pe rap ori pe heavy metal”.

    Mircea Oprita, “Discoteca din Alexandria”, Editura Limes, Cluj, 2007

  • Manual de gandire patriotica

    Dupa “Testamentul francez”, marele sau boom literar, si pana la “Iubirea omeneasca”, aproape toate cartile sale au cunoscut o versiune romaneasca.

    Ultimul volum, tiparit de Humanitas, este (inca) o dovada de iubire pentru Franta si spiritul francez a acestui emigrant rus, nascut in Siberia in 1957 si care a cerut azil politic in Franta in timpul unei calatorii in 1987.

    In acelasi timp, constituie un prilej de le aminti francezilor ca tara lor, in sens spiritual, este un teritoriu ce se cere mereu descifrat si cu care toti au motive serioase de a se mandri. Finalul cartii contine un citat din De Gaulle (“Acum, cand josnicia ne ineaca, ei – adevaratii francezi – privesc Cerul fara a pali si Pamantul fara a rosi”) si este continuat cu un sfat imperativ: “Aceasta este tara pe care va trebui sa stiti s-o iubiti si s-o aparati, domnule viitor presedinte.” Pana una-alta, Sarkozy o iubeste doar pe Carla Bruni.

    Andrei Makine, “Franta pe care uitam s-o iubim”, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008

  • Ce te face sa deschizi portofelul

    Premisa de la care porneste Gitomer in aceasta “Carte rosie” (care, in ciuda pretului ei mare raportat la numarul de pagini, s-a vandut in editia originala in 300.000 de exemplare intr-un an dupa aparitie) este ca intreprinderile consacra prea mult timp si prea multi bani pentru formarea si instruirea oamenilor de vanzari. In viziunea specialistului in marketing si vanzari, institutiile ar trebui mai degraba sa incerce sa priceapa de ce cumpara oamenii.

    Sa afle care sunt motivele si contextele care ii imping sa bage mana in buzunar si sa opteze pentru un anume produs, tinand cont ca “oamenii urasc sa li se vanda ceva, dar in schimb adora sa cumpere”. Dezvaluind mecanismul proceselor de vanzare si de cumparare, autorul ne confrunta cu o noua filozofie a vanzarilor, intemeiata pe gandul ca, decat sa incerce sa vanda ceva, vanzatorul ar trebui sa creeze ambianta menita sa-l incite pe client sa cumpere, prin mici trucuri. Iata reactia de pe Amazon.com a unui oarecare Tim: “M-am apucat sa pun in practica toate cunostintele si experienta lui Jeffrey. Cate un pic zilnic. Drept rezultat, am izbutit sa aplic proiecte in valoare de mai bine de 40 de milioane de dolari pentru compania noastra, la doar doi ani dupa ce am fost angajat pe un post in departamentul de marketing si vanzari”.

    Iata cateva dintre directiile pe care Gitomer se concentreaza: “Gandeste-te la modul in care soliciti o intalnire. La felul in care concepi un mesaj telefonic. La modul in care procedezi dupa ce ai facut oferta de vanzare. Cum incepi o prezentare. Cum ii propui posibilului client sa cumpere. Cum ii raspunzi unui client furios. Cum obtii o recomandare. Sau o declaratie din partea unui client. Ce induce teama de esec si cum poate fi depasita descurajarea produsa de respingere?”.

    Jeffrey Gitomer, “Cartea rosie a solutiilor in vanzari”, Editura Niculescu, Bucuresti, 2007

  • Crime printre prelati

    Chiar in acelasi moment, in Statele Unite, un anume Karosky, banuit de acte de pedofilie, a evadat dintr-un centru de reabilitare destinat preotilor catolici. Exista oare vreun raport intre cele evenimente? Lamurirea acestei probleme va cadea in sarcina unei tinere criminaliste, Paola Dicanti, specializata in ucigasi in serie. Ea va intelege, la scurta vreme dupa demararea anchetei, ca cei care atatau luptele pentru putere la Vatican ii vor pune numeroase bete in roate.

    Juan Gomez-Jurado, "Spionul lui Dumnezeu", Editura Tritonic, Bucuresti, 2007

  • Dragoste in decor de razboi

    In 1993, Louis de Bernières a fost desemnat de prestigioasa revista Granta drept unul dintre cei mai buni tineri romancieri britanici. Un an mai tarziu, aparea cel de-al patrulea roman al sau, "Mandolina capitanului Corelli" — povestea de dragoste dintre fiica unui medic grec si un ofiter italian, pe insula Cefalonia din arhipelagul grecesc, in timpul ocupatiei italiene din al doilea razboi mondial —, pentru care scriitorul avea sa obtina Commonwealth Writers Prize 1994. Romanul a devenit rapid un bestseller international, fiind tradus in peste 30 de limbi, dramatizat pentru scena si pentru marele ecran.

    Louis de Bernières, "Mandolina capitanului Corelli", Editura Curtea veche, Bucuresti, 2007

  • Micile idei bune

    Luand in considerare numarul de imprimante cumparate anul acela, eliminarea acestei optiuni a fost o idee care a dus la economisirea unei importante sume de bani. (Desigur, ar exista o solutie si mai buna: presupunand ca banca s-ar fi aflat, sa zicem, pe malurile Dambovitei, ideea aducatoare de bani ar fi fost sa nu se mai cumpere nicio imprimanta.)
    |
    Acest exemplu, unul dintre zecile asemanatoare care ne sunt oferite in cadrul volumul “Ideile nu costa”, a fost cules dintr-o ampla activitate de cercetare, care i-a purtat pe cei doi autori (cel dintai cu studii de matematica aplicata, profesor universitar si consilier pe probleme de management, cel de-al doilea – doctor in management strategic) prin 17 tari si mai mult de 150 de organizatii din mai multe ramuri economice.

    Analizand activitatea lor si comparand ceea ce functiona cu ceea ce nu functiona, cei doi au distilat o suma de concluzii, absolut necesare, spun ei, in activitatea oricarui manager al timpurilor noastre.
    In fiecare zi, peste tot in lume, milioane de salariati sesizeaza probleme si oportunitati pe care managerii nu le vad. Altii, in schimb, le vad, le cultiva si le aplica: cu fiecare mica idee aplicata, un aspect al performantei se imbunatateste, iar pe masura ce angajatii isi vad ideile folosite, stiu ca au un impact asupra organizatiei si se implica in munca lor.

    Robinson & Schroeder au in acest sens cateva recomandari: este important sa urmarim ideile minore in locul celor de anvergura (“cand ploua, inchideti stropitorile!”); trebuie avute in vedere si remediate problemele pe care le au cele mai multe sisteme de recompensare; este necesar ca ideile angajatilor sa fie orientate catre zonele unde este cea mai mare nevoie de ele si, in acelasi timp, salariatii trebuie ajutati sa vina cu idei mai multe si mai bune.

    Alan G. Robinson, Dean M. Schroeder, "Ideile nu costa", Editura Curtea veche, Bucuresti, 2007


    CITITI MAI MULTE IN EDITIA TIPARITA A REVISTEI BUSINESS MAGAZIN CARE APARE PE PIATA MIERCURI, 6 FEBRUARIE

    GASITI INTREAGA ARHIVA  DE CARTI RECENZATE AICI

    COLECTIA REZUMATELOR CELOR MAI BUNE CARTI DE MANAGEMENT POT FI ACCESATE AICI

  • Nevoia de conspiratie

    Dificil de comprimat intr-un diagnostic, boala conspirationista – in manifestari dintre cele mai diverse – a contagiat si contagiaza milioane de oameni, actionand fie direct, ca un virus care se transmite prin aer, fie prin intermediul unor teorii ale teoriei (eseuri, studii sociologice, excursuri istorice – precum acesta de fata) sau prin reprezentari artistice.

    Sa ne amintim, bunaoara, de pelicule de mare succes precum „JFK, „Teoria conspiratiei”, „Public Enemy”, „Dosarele X”, „Wag the Dog”. Indaratul unor fapte greu de explicat se ascund, in toate aceste incursiuni cinematografice, agentii misterioase si grupuri de oameni puternici si fara nume, care se folosesc, in setea lor de putere, de arma crimei. Cel mai bun exemplu, in opinia lui Juan Carlos Castillon, este „Nikita”, serialul intunecat in care agentia celor buni ucidea, mintea si tortura pentru a salva lumea de niste rai de care ei nu deosebeau decat prin niste detalii marunte („presupunem, spune autorul, ca erau rai, pentru ca hainele lor negre erau mai putin elegante decat cele pe care le purtau cei buni”) – am folosit acest citat pentru a va sugera tonul de o ironie stenica pe care il foloseste autorul.

    Pornind, ca mai toate istoriile conspiratiei, de la Revolutia franceza – matca unde isi gasesc sorgintea primele mari impulsuri conspirative ale omenirii -, trecand prin problemele coroanei britanice, protocoalele inteleptilor Sionului si analizand mecanismele lojilor masonice, breviarul de istorie secreta al lui Castillon ajunge in vremurile noastre, descifrand misterele legate de fratiile americane, de Skull & Bones sau de atotputernica Bilderberg. „S-ar putea ca acei care cred in conspiratii sa nu se teama de ele, ci sa doreasca existenta lor; s-ar putea ca ei sa nu doreasca sa accepte tezele scepticilor si sa descopere ori sa inventeze conjuratii pentru ca au nevoie de ele”, spune autorul. „Fara Dumnezeu si fara conspiratii, fara stapanii lumii si fara diavol, cea mai mare parte a oamenilor se afla singuri in fata unei lumi de neinteles si se considera orfani.”

    Juan Carlos Castillon, „Stapanii lumii, o istorie a conspiratiilor”, Editura Nemira, Bucuresti, 2007

  • Declinari ale prostiei

    Ca mai toate ideile care mai mult circula decat se preocupa sa comunice un sens notabil, si aceasta se dovedeste un model de plastic, nedigerabil, ce nu acopera realitatea. La recent incheiatul targ Gaudeamus, cel mai vandut autor, potrivit statisticilor oficiale, a fost nimeni altul decat Batranul Hemingway si Marea sa opera, pe care editura Polirom, intr-un gest de stimabila cutezanta, s-a angajat s-o publice in editii hard-cover si in tiraje mari.

    Tot asa, o editura proaspat intrata pe piata romaneasca de carte, ART, a venit la standurile targului cu mai multe traduceri (noi sau vechi), dar si cu texte romanesti clasicizate. In prima categorie, o aparitie zglobie, dar cu staif, menita sa-i delecteze nu doar pe amatorii de litere franceze din secolul al XIX-lea, ci pe toti iubitorii de umor si de acolade spirituale: "Dictionarul ideilor primite" al lui Flaubert, unul dintre cei mai mari prozatori ai Frantei, model de perfectiune stilistica si de luciditate in privinta arhitecturii romanesti.

    Dictionarul sau urma, initial, sa fie integrat in volumul al doilea din "Bouvard si Pécuchet" (opera ce i-a fost tiparita postum, la doar un an dupa disparitia autorului, in 1880). Pe masura ce "intrarile" au inceput sa se adune, ispita de a-l transforma intr-o opera de sine statatoare a triumfat. Socant, impertinent, acid cu aparente de baza, volumul se dorea o colectie de perle, o "suma a prostiei omenesti", prostie vazuta mai ales in ipostaza ei "burgheza": "Cand a fost burghezul mai urias in prostia lui decat astazi?

    Ce mai inseamna burghezul lui Molière pe langa cel din zilele noastre? Domnul Jourdain nu-i ajunge nici pana la genunchi primului negustor pe care-l intalnesti pe strada". "Rautacisme" – cum ar spune un primar imburghezit de sector din imediata noastra contemporaneitate – care ar fi putut sa suscite acuze si procese, asa cum a avut parte Flaubert si la publicarea "Doamnei Bovary". De aceea, si-a luat toate masurile de precautie, ascunzand hohotul de ras sub valul unei aparente seriozitati: "Nu voi putea fi osandit in numele nici unei legi, desi voi ataca totul!".

    Intr-o scrisoare adresata unui prieten, Flaubert dezvaluie natura ambigua a lucrarii: "Cartea va fi alcatuita astfel incat publicul sa nu stie bine nicio clipa daca autorul isi bate sau nu joc de el". Intr-adevar, daca el recomanda cititorului sa-l citeasca pentru a afla, in ordine alfabetica, "tot ceea ce trebuie sa spuna in societate pentru a se purta dupa cum cere buna-cuviinta si a fi pe placul tuturor", gogomaniile cu aer solemn inseriate in Dictionar trebuie citite pe dos, fiind, de fapt, un dus rece sau, daca vreti, chiar un antidot impotriva prostiei.

    Gustave Flaubert, "Dictionar de idei primite de-a gata", Editura Art, Bucuresti, 2007