Tag: resurse umane

  • “Fostul sef mi-a oferit 5.000 de euro sa renunt la proces”

    “La un moment dat, fostul meu şef m-a chemat la o întâlnire faţă
    în faţă, în care mi-a propus 5.000 de euro ca să renunţ la proces.
    I-am spus că atât mă costă doar avocatul şi că îmi datorează 40.000
    de euro.”
    fostă angajată în proces cu compania angajatoare.

    Citeste mai multe in “Fericiti cei concediati”

  • La plecare, managerii pot primi intre sase si 12 salarii compensatorii

    La plecare, acestia pot primi intre sase si 12 salarii
    compensatorii, in functie de pozitia ocupata si de negocierea
    initiala. Sunt totusi si cazuri ce ies din tipare. “Chiar ieri
    discutam cu un manager din FMCG, care imi spunea ca si-a negociat
    in contract o clauza de exit de 15 salarii compensatorii”, spune
    Butunoiu. Sunt insa mai rare si nu sunt legate atat de practicile
    specifice domeniului sau companiei, ci de cat de dorit a fost
    managerul respectiv la momentul angajarii.

    Citeste mai multe in Fericiti cei concediati

  • Generozitatea angajatorilor a disparut

    Furnica adauga ca aceasta practica nu este uzuala, cu atat mai
    putin intr-o perioada ca aceasta, cand piata nu mai este favorabila
    angajatilor, ci angajatorilor care au devenit decidentii principali
    in negocierea unui contract. Si daca nu mai sunt obligati de
    context sa fie generosi, atunci nu mai au niciun motiv sa o faca,
    cu atat mai putin cu cat ei insisi sunt presati de costuri.

    Citeste mai multe in
    Fericiti cei concediati

  • Topul primelor de Paste: pe primele locuri, bancherii si industria tutunului

    Dupa cum subliniaza si INS, diferenta dintre castigurile
    salariale din cele doua luni reprezinta “premii anuale, al 13-lea
    salariu pentru 2009 si prime de Paste”. Pe locul doi in topul
    primelor pascale s-au situat angajatii din industria tutunului,
    care au incasat in martie, in total, 5.670 de lei, cu 1.422 de lei
    mai mult decat in februarie.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Motivarea angajatilor: Patronii nu mai dau prime si incearca sa fie draguti

    Muncesc mai mult decat inainte de criza, pe salarii mai mici, si
    au ajuns sa fie multumiti pur si simplu pentru ca au un loc de
    munca. In aceasta situatie sunt multi romani care inainte nici nu
    concepeau sa faca ore suplimentare fara sa primeasca o bonificatie.
    “Majoritatea companiilor cauta diverse metode de motivare si de
    pastrare a oamenilor, fara a fi nevoie sa apeleze la resurse
    financiare suplimentare”, a declarat pentru Gandul Corina Diaconu,
    directorul general al companiei ABC Human Capital.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Adjunctii din firmele de stat au salarii mai mari decat sefii lor

    Sefii companiilor de stat mai pot primi la sfarsitul anului
    sumele acordate prin intermediul contractelor de mandat, care si
    ele au fost plafonate anul acesta la 87.000 de lei (circa 20.700 de
    euro) pe an, adica aproximativ cat castiga un manager de
    multinationala intr-o luna.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro

  • Fericiti cei concediati. Cum sa-ti dai patronul in judecata

    “Am avut un soc. Nu-mi venea sa cred ca mi se intampla tocmai
    mie!” Asa isi incepe povestea V.P., fost manager in cadrul uneia
    dintre companiile multinationale prezente in Romania pe piata
    serviciilor de recrutare si executive search. In urma cu un an era
    head of recruitment si unul dintre angajatii de baza ai
    companiei.

    Astazi este ea insasi angajator, iar de fostul loc de munca nu o
    mai leaga decat termenele de proces si stiva de documente si probe
    pe care le-a strans in ultimul an, dupa ce avocatul pe care l-a
    angajat sa ii apere interesele i-a explicat de ce fusese concediata
    in mod abuziv si ce poate castiga daca va merge in instanta.

    In companie se angajase in 2008, imediat dupa ce s-a intors din
    Elvetia, unde timp de patru ani a lucrat tot in executive search.
    La acel moment, parea candidatul ideal pentru o firma care incepea
    sa se extinda si avea nevoie de oameni buni. Daca aveau si
    experienta internationala, cu atat mai bine. Fara prea multe
    discutii si negocieri, V.P. s-a angajat pe o pozitie buna, de
    business unit manager, si un salariu de care era multumita. Nu a
    durat decat un an pana cand sa fie promovata ca sef pe recrutare,
    dar acel moment, pe care il vedea ca inceput al evolutiei sale in
    firma, nu a fost, de fapt, decat inceputul sfarsitului.

    “Imediat dupa ce am fost promovata, am fost anuntati ca firma va
    fi vanduta si ca, pana cand tranzactia va fi finalizata, vom primi
    cu totii doar o parte din salariu – cea fixa, urmand sa primim
    partea variabila retroactiv, dupa ce toate lucrurile se vor aseza”,
    isi aminteste V.P. Acelasi lucru l-a transmis si ea mai departe
    angajatilor din subordine si care, dupa ce timp de mai multe luni
    au asteptat sa-si primeasca banii, au inceput sa faca presiuni.
    “Pozitia mea era foarte ingrata – oamenii se plangeau la mine, iar
    eu trebuia sa duc mesajul mai departe la parteneri, care foarte
    repede au inceput sa se arate deranjati de faptul ca fac atat caz
    si ca incep sa fac valuri in firma”, isi aminteste ea.

    Luna mai a anului trecut a fost momentul cand evenimentele au
    luat o turnura la care nu s-ar fi asteptat niciodata si dintr-un
    angajat apreciat s-a transformat intr-un paria. Intoarsa din
    vacanta de Paste, V.P. a avut surpriza sa-si gaseasca biroul gol –
    “nu mai erau nici laptopul, nici dosarele, nici mobila, nici macar
    planta de birou.

    Arata ca o camera care isi asteapta noul locatar”, spune V.P. Si
    de aici a inceput razboiul. “Evident, am fost la sefii mei si le-am
    cerut explicatii. Mi-au cerut sa-mi dau demisia, altfel, vor face
    astfel incat sa plec de bunavoie. Le-am spus ca asta nu se va
    intampla niciodata.” Timp de sase ore au durat negocierile, pentru
    ca in final sa ajunga doar la o solutie de compromis: V.P. urma sa
    mai ia o saptamana de concediu, in care sa se gandeasca atat ea,
    cat si partenerii companiei, la noile conditii ale colaborarii.
    Cele sapte zile libere au fost urmate de inca sapte si apoi alte
    sapte, iar dupa trei saptamani de concediu prelungit, in care sefii
    ii amanau intoarcerea, V.P. a inteles ca e cazul sa angajeze un
    avocat.

  • Iulian Patrascanu, Fine Law: “Multi dintre managerii care si-au pierdut locul de munca stau pe bara”


    “Multi dintre managerii care si-au pierdut locul de munca stau
    pe bara o perioada destul de lunga, intre sase luni si un an, pana
    sa isi gaseasca altceva, iar unii dintre ei nu isi mai gasesc deloc
    o pozitie de management”, spune Iulian Patrascanu, managing partner
    in cadrul casei de avocatura Fine Law.

    Citeste mai multe in
    “Dati drumul la CV-uri! Vedeti aici cine angajeaza si ce se
    cauta”

  • Angajarile sezoniere reduc somajul

    Leasingul de personal sau, dupa Codul Muncii, munca prin agent
    de munca temporara, se refera, in general, la “inchirierea” de
    forta de munca pe o perioada determinata, atata timp cat
    angajatorul are nevoie.

    Legal, un contract de munca temporara poate dura cateva luni, pana
    la un an , cu posibilitatea de majorare cu inca sase luni. Dupa
    expirarea contractului, angajatorul poate incheia cu lucratorul un
    contract pe perioada nelimitata, daca a fost multumit de serviciile
    lui si prezenta lui este necesara in continuare.


    Cititi mai multe
    pe www.incont.ro

  • Primavara a adus cu 30% mai multe locuri de munca decat toamna trecuta


    “Numarul cel mai mare de oportunitati de cariera este oferit de
    industriile IT&C, BPO (Business Process Outsourcing) si de
    companiile care si-au dezvoltat centre regionale in Romania, care
    deservesc filialele din Europa cu servicii de contabilitate,
    achizitii, colectare de creante, managementul contractelor, resurse
    umane, suport IT si relatii cu clientii”, enumera Dragos Gheban,
    directorul de dezvoltare al companiei de consultanta in resurse
    umane Catalyst Recruitment Solutions si organizatorul editiei de
    primavara a Targului Angajatori de Top.


    Citeste mai multe in
    “Dati drumul la CV-uri! Vedeti aici cine angajeaza si ce se
    cauta”