Tag: Kovesi

  • Argumentul celor 7,4 milioane de voturi

    În tabăra lui Traian Băsescu însă, optimismul a fost întreţinut de Parchet, prin promptitudinea cu care au fost confiscate listele electorale şi datele evidenţei populaţiei de la BEC, AEP, CCR, MAI şi MJ, dar şi prin amploarea fără precedent a anchetării reclamaţiilor de fraudă la referendum – 181 de procurori au deschis în timp record 500 de dosare de fraudă, din care o parte cercetate de DNA.

    O primă înfrângere a USL, în acest context, a fost acţiunea de confiscare a listelor, ancheta aferentă a Parchetului la nivelul MAI şi publicarea stenogramelor aferente i-au determinat pe Ioan Rus şi Victor-Paul Dobre să se recuze de la Interne, respectiv Administraţie, motivând că altfel ar fi avut dinainte “o stradă cu sens unic, cel spre Parchet”.

    O a doua înfrângere: ancheta din teritoriu, începută sub auspiciile afirmaţiei diplomatului american Philip Gordon că există “acuzaţii credibile de vot ilegal masiv” şi la capătul căreia n-ar fi exclus să se atingă estimarea din 26 iulie enunţată de Traian Băsescu, că USL va frauda referendumul fix cu 10%, respectiv cu 2 milioane de voturi. Chiar dacă n-ar demola realitatea că a existat un vot legal masiv pentru demiterea lui Traian Băsescu, o reducere a numărului de voturi valabile pentru demitere de la 7,4 milioane undeva spre 6 sau chiar spre 5 milioane (ca să nu mai vorbim de estimarea lui Sebastian Lăzăroiu că de fapt cei 7,4 milioane ar fi doar nişte “morţi cu acte, infractori care au votat multiplu, preşedinţi de secţii de votare care au aruncat teancuri de buletine în urne şi vreo 3-4 milioane de simpatizanţi USL”) ar putea servi atât tezei – lipsite însă de valoare juridică – că nu se face ca preşedintele să fie demis cu mai puţine voturi decât a fost ales în 2009, cât şi efortului taberei Băsescu de a submina autoritatea morală a USL, sau mai exact a aripii dure din PNL-PC, ferm convinsă că merită chiar să încalce legea ca să îndeplinească voinţa celor 7.403.836 alegători care au susţinut demiterea lui Băsescu.

    Şi o a treia înfrângere: faptul că ancheta Parchetului în satele din Oltenia şi Moldova a fost făcută cu exces de zel, pe sub nasul ministrului interimar al justiţiei – premierul Victor Ponta, l-a pus pe Ponta în conflict direct cu preşedintele Crin Antonescu, care i-a cerut să ia măsuri (a se citi decapitarea conducerii Parchetului) în loc să se plângă că Traian Băsescu “terorizează cetăţenii României” prin intermediul procurorilor.

  • Daniel Morar, încă 6 luni la conducerea DNA: Procurorul general, Codruţa Kovesi, i-a prelungit mandatul

    “Prin ordin al doamnei Laura Codruţa Kövesi, Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din data de 03.08.2012 s-a dispus delegarea domnului procuror Daniel Marius Morar în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Delegarea este dispusă începând cu data de 13 august 2012, pentru o perioadă de 6 luni, deoarece actuala delegare a domnului procuror Daniel Marius Morar va expira la data de 12.08.2012”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public. Conform procedurii, Daniel Morar şi-a înaintat, joi, consimţământul de a rămâne în poziţia de şef al DNA până la desemnarea unui succesor, potrivit unor surse judiciare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Codruţa Kovesi, audiată la Consiliul Naţional de Etică în cazul sesizării de plagiat

    Procurorul general a adus la CNE probe suficiente şi convingătoare pentru a nu fi nevoie să i se solicite documente suplimentare, dar o decizie în cazul sesizării de plagiat nu va fi luată astăzi, termenul legal fiind de 90 de zile, a spus purtătorul de cuvânt al ANCS, Gabriela Catană. “Consiliul Naţional de Etică a audiat-o în şedinţa de azi (vineri, n.r.) pe doamna Kovesi (…) Astăzi nu va fi o decizie finală în ceea ce priveşte sesizarea de plagiat şi nici data la care va fi următoarea şedinţă nu o ştim”, a spus purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), în subordinea căreia se află CNE.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Medicul Şerban Brădişteanu şi trei poliţişti, audiaţi la DNA pentru favorizarea lui Năstase

    Procurorii îi audiază pe medicul Şerban Brădişteanu, precum şi trei poliţişti, printre care un şef din Poliţia Capitalei şi unul dintre cei doi poliţişti care a mers la locuinţa lui Năstase din strada Zambaccian pentru a pune în executare mandatul de executare a pedepsei. DNA suspectează că între persoanele vizate în acest dosar au existat înţelegeri premergătoare legate de modul în care să se facă arestarea şi ulterior încarcerarea lui Năstase, în baza condamnării definitive în dosarul “Trofeul calităţii”.

    Procurorul general, Codruţa Kovesi, a declarat că există suspiciuni cu privire la diagnosticul pus fostului premier Adrian Năstase şi că urmează să fie verificate toate actele medicale. Întrebată dacă există suspiciuni legate de diagnosticul pus lui Năstase, Kovesi a răspuns: “Da”.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Kovesi, despre tentativa de suicid a lui Adrian Năstase: În posesia procurorului nu există niciun înscris, nicio scrisoare de adio

    “Colegul procuror care a fost şi a efectuat cercetarea la faţa locului ne-a spus că a ridicat diverse obiecte, dar nu a ridicat niciun fel de înscris. Ca atare în posesia procurorului care a fost la cercetarea la faţa locului nu există niciun înscris, nicio scrisoare de adio, niciun bilet în acest sens. Aş vrea să vă precizez că cercetarea la faţa locului s-a desfăşurat în încăperea în care a avut loc incidentul. Această cercetare la faţa locului nu presupune o percheziţie în tot imobilul, în toate apartamentele care sunt în imobilul respectiv, ci cercetarea la faţa locului s-a limitat la locul în care s-a întâmplat acel incident, la prelevarea urmelor la implicare obiectelor care au legătură cu dosarul penal”, a spus Kovesi, răspunzând unei întrebări referitoare la o eventuală scrisoare lăsată de Năstase.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Kovesi: Mandatul de executare a pedepsei se pune în aplicare de îndată. Se vor face verificări

    Kovesi a declarat că se va verifica dacă poliţiştii care au mers miercuri noapte la locuinţa din Zambaccian au respectat procedurile. “Se va verifica dacă poliţiştii prezenţi pentru punerea în aplicare a mandatului au respectat procedurile. Mandatul de executare a pedepsei se pune în aplicare de îndată, imediat, nu este un termen de 3-5-10 zile. Din această perspectivă, cei care au mers să pună în aplicare mandatul au procedat corect”, a spus Kovesi, întrebată de jurnalişti de ce au mers poliţiştii atât de repede la locuinţa lui Năstase.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Au fost odată o Kovesi şi un Morar

    Ponta a avut grijă să adauge însă că actualul ministru al justiţiei, Titus Corlăţean, are mână liberă în a face nominalizările pentru posturile ocupate de Daniel Morar şi Codruţa Kovesi, ale căror mandate expiră în toamnă.

    Tot pe tărâmul justiţiei, Victor Ponta a intrat într-un conflict bizar cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-a reproşat că prietenia cu Traian Băsescu l-a făcut să aprecieze că, potrivit Constituţiei, România ar trebui să fie reprezentată la Consiliul European din 23 mai de preşedintele ţării şi nu de prim-ministru.

  • Procurorul General al României, acuzat de plagiat. Kovesi respinge acuzaţiile şi cere CSM să-i apere reputaţia

    GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara. Potrivit GIP, lucrarea de doctorat este un “plagiat începând chiar de la prima propoziţie”.

    GIP afirmă că prima frază din teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi reproduce “cuvânt cu cuvânt, fără să citeze”, prima frază din studiul “Lupta societăţii organizate împotriva criminalităţii organizate” publicat de col. (r) prof. dr. Ion Dragoman şi drd. procuror Aurel Mihai Ciorobea în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I” în nr. 2 din 2007, cu patru ani înainte ca Laura Codruţa Kovesi să-şi susţină teza de doctorat.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Chiuariu si Predoiu se opun maririi de la 24 la 72 de ore a duratei de retinere a suspectilor

    Chiuariu se opune cu acest argument initiativei de a da
    procurorilor dreptul de a prelungi durata de retinere a suspectilor
    de la 24 la 48 sau 72 de ore. Procurorul general al Romaniei,
    Codruta Kovesi, a afirmat recent ca practica judiciara dovedeste ca
    este nevoie de o modificare a duratei retinerii la 48 sau 72 de
    ore, desi limita celor 24 de ore este o prevedere stipulata de
    Constitutie.

    Si ministrul justitiei, Catalin Predoiu, a amintit ca prin
    Constitutia din 1991, durata retinerii a fost prevazuta la 24 de
    ore. Legiuitorul trebuie sa decida asupra propunerii de extindere a
    duratei de retinere, spune el, insa jurisprudenta Curtii Europene a
    Drepturilor Omului va constitui un reper.

  • “Justitie” pe baza de sondaj. Ce cred romanii despre retinerea preventiva de 48 sau 72 de ore

    Sondajul a fost comandat de Ministerul Public si a avut in
    vedere conturarea perceptiei opiniei publice in legatura cu anumite
    subiecte sensibile pentru sistemul judiciar: cresterea duratei
    perioadei de retinere, confiscarea averilor nejustificate,
    increderea in sistemul judiciar. La intrebarea “Ce parere aveti
    despre propunerea Parchetului General privind marirea perioadei de
    retinere preventiva de la 24 de ore la 48 de ore, din ratiuni de
    realizare a unei anchete documentate si corecte?” 74% din
    repondenti au raspuns ca sunt de acord. O alta intrebare a avut in
    vedere problema averilor ilicite. Aceeasi cercetare sociologica ne
    arata ca 82% din cei intervievati considera ca ar trebui confiscata
    averea unei persoane condamnate care nu poate justifica averea
    dobandita. La intrebarea “In cazul in care ati fi victima unui caz
    particular de coruptie, ati avea incredere in sistemul judiciar sa
    depuneti o plangere?”, 50% dintre repondenti au raspuns ca ar avea
    incredere, in timp ce, in anul 2009, la aceeasi intrebare, doar 32%
    dintre repondenti au raspuns ca ar avea incredere.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info