Tag: opinie

  • Opinie Iulian Anghel, ZF: Cum a ajuns “SRI-istul” Ivaschescu sef peste Ministerul Muncii

    Functia de sef al AJOFM a ocupat-o in urma aranjamentelor de
    partid pentru ca CV-ul sau nu arata atunci ca ar fi avut calificare
    sau experienta pentru o astfel de pozitie. Dar Ivaschescu asta de
    unde a aparut? Boc l-a numit interimar la Ministerul Muncii pe
    secretarul de stat Nicolae Ivaschescu (foto). Acesta a venit in
    Ministerul Muncii in mai 2010 din pozitia de director al unei firme
    de constructii. Nimic in CV-ul lui nu arata ca ar avea experienta
    in legislatia muncii, in relatiile de munca sau in dialogul cu
    partenerii sociali. Ivaschescu care are 44 de ani a terminat o
    prima facultatea la 34 de ani – o facultate particulara, Biottera.
    La 38 de ani a terminat o alta facultate in cadrul Universitatii
    Nationale de Aparare (care functioneaza pe langa MApN), la 39 a
    facut o specializare la un colegiu de pe langa SRI, iar la 41 a
    obtinut un doctorat in stiinte militare. In tot acest timp a lucrat
    in sistemul privat la diferite firme. De unde pana unde a ajuns
    direct in conducerea Ministerului Muncii – unul dintre cele mai
    dificile portofolii din Guvern?

    Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, sustine ca partidul are
    cadre pentru patru guverne, nu unul: “PDL e un partid cu aproape
    400.000 de oameni care este in stare sa puna patru guverne, nu un
    ministru la Munca”. Atunci ce cauta un om cu pregatire militara la
    Ministerul Muncii? Este deajuns experienta in partid (deh, partid
    cu 400.000 de membri!) pentru a ocupa orice pozitie in
    administratie?

    Scandalul de la Vami a scos la iveala – daca mai era ceva de
    scos – ca pentru pozitiile, chiar si pentru cele minore in
    administratie, iti trebuie recomandare de partid. Politizarea
    administratiei a fost facuta de Emil Boc in forta, in 2009, cu
    largul concurs al PSD, pe cand cele doua formatiuni guvernau
    impreuna. Atunci au fost inlocuiti oamenii vechi de partid cu
    oameni noi de partid. Asa au aparut de-alde Ivaschescu prin
    ministere si agentii guvernamentale. In timpul mandatului sau de
    secretar de stat, legislatia muncii a fost modificata din temelii.
    Pot crede ca Ivaschescu a lucrat la ea? Poate. Dar ce garantie am
    atunci ca ce s-a facut este un lucru bun atata vreme cat el abia
    invata “abecedarul”?

    Cititi mai multe
    articole scrise de Iulian Anghel
    pe www.zf.ro

  • La mijlocul plutonului

    Forumul Economic Mondial (WEF) a dat publicitatii zilele trecute
    un amplu raport (peste 400 de pagini) numit “The Global Information
    Technology Report 2010-2011”. Desi raportul cuprinde multe studii
    si articole semi-academice (aproape toate interesante, desi
    scortoase in exprimare), miezul il reprezinta “The Networked
    Readiness Index” – un clasament care ilustreaza cat de pregatite
    pentru lumea conectata de maine sunt cele 138 de economii luate in
    calcul. In principiu e vorba de tari, dar termenul nu poate fi
    utilizat, pentru ca apar si unele zone cu regim special (de pilda
    Hong Kong) sau in litigiu (Taiwan).

    In general, topul nu a suferit schimbari majore fata de ultimele
    editii, partea superioara fiind dominata de doua grupuri care isi
    impart locurile fruntase: tarile nordice (Suedia, Finlanda,
    Danemarca, Norvegia si Islanda) si tigrii asiatici (Singapore,
    Taiwan, Coreea si Hong Kong). Printre acestea s-au strecurat
    Elvetia (locul 3), SUA (5), Canada (8), urmate de majoritatea
    tarilor UE-15 (mai putin Italia, aflata mult in spate, pe locul 51)
    precum si de Australia, Noua Zeelanda si Japonia. Mai exotica pare
    prezenta in partea superioara a clasamentului a unor tari arabe
    bogate: Emiratele Unite (24), Qatar (25), Bahrain (30), Arabia
    Saudita (33).

    Tot surprinzatoare poate parea pozitia 28 adjudecata de
    Malaiezia si mai ales locul 35 pe care sta Tunisia, imediat in fata
    Chinei si a Spaniei. Insa nu este nimic neobisnuit, deoarece
    Tunisia a mai ocupat aceasta pozitie inca de doua ori in anii
    trecuti.In fine, o mentiune speciala pentru excelenta plasare a
    Estoniei pe locul 26, depasind multe tari cu pretentii. Romania s-a
    pozitionat eroic cam la mijlocul plutonului, pe locul 65, sufland
    in ceafa grecilor si a bastinasilor din Trinidad si Tobago. Dar
    putem sa rasuflam usurati, pentru ca i-am lasat in urma pe bulgari
    si chiar pe turci.

    N-are rost sa ne indignam ca am fost depasiti de tari pe care
    avem dificultati sa le gasim pe harta (Barbados, Mauritius, Vietnam
    etc.) si nici nu impartasesc parerea celor care acuza autorii de
    lipsa de profesionalism sau gasesc scuze intr-o presupusa lipsa de
    actualitate a datelor luate in calcul. In schimb, merita sa studiem
    putin mai in detaliu pagina cu indicatorii Romaniei, pentru a afla
    de unde ni se trage si ce putem face pentru a imbunatati
    situatia.

    Pentru aceasta e nevoie sa detaliez putin metodologia
    raportului, care se bazeaza pe 71 de variabile grupate in trei mari
    categorii, fiecare cu trei grupe de indicatori: mediu (piata,
    politica si legislatie, infrastructura), pregatire (la nivel
    individual, de business si guvernamental) si utilizare (aceleasi
    trei niveluri). La punctajul general contribuie in mod egal toate
    grupele, insa in cadrul unei grupe pot exista mai multi sau mai
    putini indicatori. Pentru indicatorii cantitativi (aproape
    jumatate) s-au utilizat date colectate de institutii internationale
    (ITU, Banca Mondiala, Natiunile Unite), iar pentru cei calitativi
    s-au folosit rezultatele sondajului realizat anual de WEF pe un
    esantion de 15.000 de decidenti in domeniul afacerilor.

    Nu ma voi referi la punctaje, ci la pozitia relativa in
    clasament pe care ne plaseaza categoria, grupa sau variabila.Stam
    cam la fel de prost la toate categoriile, ceva mai bine la mediu
    (59) si mai rau la pregatire (76). Cea mai buna grupa este
    infrastructura – locul 45, cu doua pozitii foarte bune la broadband
    (17) si invatamantul tertiar (22, dar e cantitativ). Binisor stam
    si la utilizare individuala (52), cu pozitii bune la telefonia
    mobila (38) si abonamente broadband (41).

    Interesanta este grupa cea mai proasta: pregatire la nivel
    guvernamental (119), care pe indicatori arata astfel: prioritate
    pentru sectorul IT&C (121), achizitia de tehnologii avansate
    (104) si importanta IT&C in viziunea guvernului (115). Spre
    comparatie, aceleasi punctaje in Tunisia sunt 4, 14 si respectiv 7
    (mai bine decat Suedia). Prost stam si la capitolul piata (cu un
    “maxim” absolut la taxare: 130), la eficienta corpurilor
    legiuitoare (104), la eficienta sistemului legal (114), la
    cheltuielile campaniilor pentru cercetare-dezvoltare si colaborarea
    cu universitatile (ambele 102), iar la utilizarea IT&C la nivel
    guvernamental suntem pe locul 121 (pentru comparatie, Estonia e pe
    8, iar Tunisia pe 16).

    Poate nu e relevant… Exista insa un index global al
    competitivitatii, care are o lunga traditie si ia in calcul toate
    aspectele relevante ale unei economii. Surpriza, acolo suntem pe
    pozitia 67, iar Tunisia e pe 32. Se cam potriveste si nu e greu de
    vazut cum se potenteaza reciproc cele doua masuratori.

  • Opinie Sorin Paslaru: Bancile straine incep sa ceara crestere economica de la Guvern

    Incet-incet, bancile straine inteleg ca au nevoie si de
    relansarea economiei romanesti pentru a putea supravietui si nu
    numai de relansarea economiei austriece, elene, franceze sau
    olandeze. Si in curand vor intelege si ca aceasta relansare nu
    poate veni in Romania decat prin reducerea dobanzilor la credite,
    asa cum se face in statele din zona euro de unde provin aceste
    banci.In zona euro si Statele Unite, banca centrala a reactionat la
    scaderea economiei si cresterea somajului prin reducerea ratei
    dobanzii de referinta.Acesta este de altfel si rostul bancii
    centrale.

    Automat, ratele celor care au credite de casa sau de consum s-au
    redus, pentru ca dobanzile sunt indexate la Euribor. Este un
    mecanism pus la punct de decenii in economia capitalista. Cand
    economia merge prost, bancile ieftinesc creditele pe baza
    finantarii mai ieftine de la banca centrala.Oficialii de la noi ne
    explica doct ca este normal ca bancile comerciale sa actioneze
    prociclic si ne spun plastic ca bancile “iti dau umbrela cand este
    soare si ti-o iau cand ploua”. Gresit.
    Tocmai de asta exista bancile centrale, ca atunci cand economia
    este pe scadere, ocuparea scade, iar preturile la imobiliare se
    reduc din lipsa de cerere, sa ieftineasca refinantarea.

    Ieftinirea se retransmite prin intermediul bancilor comerciale
    la clienti. Automat rata la casa de 1.000 de euro se duce in 800 de
    euro sau cea de la automobil de la 400 la 300 euro, si automat
    disponibilul ramas merge in consum si se reia ciclul de
    crestere.Numai in Romania nu a functionat ieftinirea creditarii in
    perioada de criza, ci, dimpotriva, creditul s-a scumpit in aceasta
    perioada, ceea ce a determinat alunecarea si mai abrupta pe panta
    scaderii economice.
    Desi ponderea in PIB a economiei private este de 75% si economia
    functioneaza in cu totul alti parametri decat acum 10 ani, fiind in
    maini private, discursul public a ramas la nivelul anilor ’90, cand
    statul era responsabil si de cresterea, si de scaderea
    economiei.

    Relansarea este la banci in aceeasi masura cat este la
    restructurarea statului care s-a intins in deficite bugetare cand
    nu era cazul, pe crestere economica, iar acum nu poate sa se
    ajusteze.Discursul public despre parametrii macroeconomici este
    confiscat de economistii din banci, platiti de banci, care nu vor
    spune niciodata ca bancile au scumpit in loc sa ieftineasca
    creditul in Romania in 2009 si de aceea a avut loc un derapaj mai
    mare decat cel preconizat.Dupa caderea Lehman Brothers, de cand
    Occidentul a cheltuit (si cheltuie) sute de miliarde de euro pentru
    a-si salva bancile, a reiesit in mod evident ca fiecare stat a
    incercat sa-si salveze propriile entitati pentru a-si salva
    economia. Bancile si economia au devenit totuna, de aceea au
    intervenit statele occidentale si intervin.

    In cazul nostru este putin altfel, dar numai aparent. Bancile
    sunt din zona euro, dar economia este, nominal, din Carpati. De
    fapt, economia romaneasca este, intr-un fel, parte deja, prin
    preluarea sectorului bancar autohton de catre banci din zona euro,
    din aceasta zona. Ca urmare nu poate redemara decat daca
    beneficiaza de masurile luate in Vest pentru relansare.

    Cititi mai multe
    opinii scrise de Sorin Paslaru
    pe www.zf.ro

  • Virginiana si iraniana

    In urma cu doar cateva zile, in Virginia, Teresa Lewis a fost
    ucisa cu o injectie letala si nimeni n-a intrat la inchisoare,
    deoarece aceasta doamna a fost in mod legitim condamnata la moarte.
    A incercat sa-si omoare sotul si fiul adoptiv si a facut acest
    lucru fara a avea permisiunea s-o faca. Cei care au executat-o au
    facut-o insa cu aprobarea autoritatilor. Ca atare, ar trebui sa
    reformulam cea de-a cincea porunca drept “Sa nu ucizi fara
    permisiune”. In fond, de secole binecuvantam steagurile soldatilor
    care, trimisi la razboi, au licenta de a ucide, precum James
    Bond.

    Acum se pare ca Ahmadinejad, cel care dintr-o clipa in alta va
    lapida o femeie (daca nu cumva a facut-o deja in momentul cand
    cititi acest editorial) ar fi reactionat la apelurile venite din
    Occident, spunand: “Voi protestati ca noi vrem sa omoram in mod
    legal o femeie iraniana, in timp ce omorati in mod legal o femeie
    americana?”.

    Bineinteles, i s-a replicat ca femeia americana a incercat sa-si
    omoare sotul, in vreme ce iraniana n-a facut decat sa-i puna
    coarne. Si ca americana a fost omorata intr-un mod nedureros, in
    timp ce iraniana ar fi ucisa intr-un mod extrem de chinuitor.

    Insa un raspuns de acest soi lasa sa se subinteleaga doua lucruri:
    ca este corect sa omori o asasina, dar ca in cazul unei femei
    adultere ar fi de-ajuns un divort fara pensie alimentara; si ca
    poti ucide in mod legal, daca faci acest lucru provocand doar
    putina suferinta. In schimb, ceea ce ar trebui sa sustinem noi,
    daca gandurile nu ne-ar fi tulburi, este faptul ca nu trebuie
    omorata nici macar o asasina si nu trebuie infaptuit un omor nici
    conform legii si nici daca executia este nedureroasa, ba chiar nici
    daca ar surveni prin injectarea unui drog ce provoaca o delicioasa
    stare de extaz.

    Cum reactionezi daca tari mai putin democratice ne cer noua –
    cetateni ai tarilor democratice – sa nu ne mai ocupam de pedepsele
    lor capitale, avand in vedere ca avem si noi pedepsele noastre cu
    moartea?
    Situatia este foarte jenanta si mi-ar placea chiar sa stiu daca
    acelasi numar de occidentali, printre care pana si o prima doamna
    franceza, care au protestat impotriva pedepsei cu moartea iraniene,
    au protestat si impotriva pedepsei cu moartea americane. As zice ca
    nu, intrucat ne-am obisnuit cu condamnarile la moarte in Statele
    Unite, ca sa nu mai spun de cele din China, in schimb este normal
    ca ideea unei femei masacrate cu pietre sa impresioneze mai tare.
    Imi dau seama ca atunci cand mi s-a cerut sa dau o semnatura pentru
    a impiedica lapidarea femeii iraniene am facut-o imediat, dar mi-a
    scapat din vedere ca, intre timp, o virginiana era omorata.

    Am fi protestat la fel daca femeia iraniana ar fi fost condamnata
    la o pacifista injectie letala? Ne indigneaza lapidarea ori moartea
    provocata unei persoane care nu a incalcat a cincea porunca, ci pe
    cea de-a sasea. Nu stiu; fapt este ca reactiile noastre sunt
    adeseori instinctive si irationale.

    In luna august a aparut pe net un site unde se explicau diverse
    metode de a gati o pisica. Gluma sau lucru serios, orice o fi fost,
    toti aparatorii drepturilor animalelor din lume s-au razvratit. Eu
    sunt un devotat al pisicii (una dintre putinele fiinte vii ce nu se
    lasa folosita de stapan, ci dimpotriva, se foloseste de el cu un
    cinism olimpian si al carei atasament fata de casa prefigureaza o
    forma de patriotism), prin urmare m-as feri cu oroare de un stufat
    de pisica. Insa il consider la fel de gratios, chiar daca poate mai
    putin inteligent, pe iepure, si totusi il mananc fara vreo
    opreliste mentala.

    Ma scandalizez vazand casele chinezilor unde cainii haladuiesc in
    libertate, poate chiar jucandu-se cu copiii, si toata lumea stie ca
    vor fi mancati la sfarsitul anului, dar prin fermele noastre se
    plimba purceii, cei despre care mi se spune ca sunt animale extrem
    de inteligente, si nimanui nu-i pasa ca vor ajunge
    prosciutto.

    Ce ne face sa consideram anumite animale ca fiind de nemancat,
    altele protejate de o caracteristica a lor aproape antropomorfa si
    altele cat se poate de apetisante, cum sunt viteii de lapte si
    mieluseii, cu toate ca vii ei ne inspira atata duiosie?

    Suntem cu adevarat (noi) animale foarte ciudate, capabile de mari
    iubiri si cinisme inspaimantatoare, gata sa protejam un pestisor
    rosu si sa fierbem de vie o langusta, sa strivim fara remuscari un
    miriapod, dar sa judecam ca barbara uciderea unui fluture. Asa se
    face ca ne servim de doua greutati si doua masuri pentru doua
    condamnari la moarte, cu alte cuvinte ne scandalizam pentru una si
    ne prefacem ca nu stim de cealalta.

    Uneori, exista tentatia de a-i da dreptate lui Cioran si de a crede
    ca Geneza, scapata din maini de Dumnezeu, a fost la cheremul unui
    Demiurg neindemanatic si carpaci, probabil putin cam cherchelit,
    care s-a apucat de treaba cu ideile destul de neclare.

  • Jurnalism cu cifre

    Primul numar al ziarului Guardian a fost publicat la Manchester
    in data de 5 mai 1821. Conform uzantelor din acele vremuri, stirile
    ocupau ultima pagina, iar printre acestea se afla un tabel care
    prezenta intr-o maniera usor de inteles costurile suportate de
    scolile din zona. Nu stiu daca acesta este primul exemplu de
    prezentare a faptelor intr-o maniera numerica, dar este cert ca nu
    era un obicei raspandit in epoca si, cu siguranta, dificultatile in
    culegerea si procesarea datelor primare (caci despre asta este de
    fapt vorba) erau majore. In schimb, suportul pe care puteau sa-l
    ofere unui material publicat era semnificativ.

    Astazi, jurnalismul nici nu poate fi conceput fara computere si
    internet. Incepand cu redactarea articolelor sau punerea in pagina
    si terminand cu documentarea si chiar culegerea unor informatii
    valoroase din surse mai mult sau mai putin oficiale. In acest
    context a aparut o noua specie, numita “data journalism”, care se
    ocupa cam cu ceea ce primul numar din Guardian a realizat la
    inceputul secolului XIX, dar la cu totul alta scara. E vorba, in
    esenta, de culegerea si asamblarea datelor primare, prezentarea lor
    in forme cat mai sugestive si, in final, interpretarea lor in
    contextul unui articol sau mixarea diferitelor seturi de date
    pentru a obtine noi rezultate. Pare simplu la prima vedere, insa
    problemele cu care jurnalistul de date se confrunta sunt numeroase
    si nu intotdeauna banale. Prima dintre ele este ca profesia lui se
    afla la intersectia dintre jurnalism si informatica, asa ca va avea
    nevoie de o dubla pregatire. De-abia de-aici incepe aventura.

    Gasirea si culegerea datelor este o arta in sine. Exista, desigur,
    numeroase surse publice de date, dar foarte adesea cele mai
    relevante pentru un anume subiect sunt greu de gasit. Insa
    presupunand ca le-am gasit, vom constata ca cel mai adesea sunt
    disponibile in formate care nu se potrivesc cu instrumentele uzuale
    de stocare si interogare. Ca exemplificare, sa presupunem ca ne
    intereseaza datele de la ultimul recensamant al populatiei (2002),
    pentru ca dimensiunea demografica este importanta in foarte multe
    analize. Rezultatele sumare sunt prezentate ca tabele HTML, analiza
    rezultatelor preliminare este un document in format Word intesat cu
    tabele, in vreme ce rezultatele preliminare sunt livrate ca o
    arhiva cuprinzand cateva zeci de fisiere PDF.

    Jurnalistul de date va trebui probabil sa foloseasca cateva
    programe specializate sau chiar sa scrie propriile programe pentru
    a aduce datele intr-o forma unitara si apoi sa le transforme intr-o
    structura utilizabila in analize si prezentari. Mai apare si
    problema spinoasa a “curatarii” datelor, mai ales cand provin din
    mai multe surse, fiindca se folosesc conventii si reprezentari
    diferite si nu intotdeauna corecte – e suficient sa ne gandim la
    nenumaratele moduri in care se scriu datele calendaristice.

    Interogarea si analiza datelor odata culese va necesita pe de-o
    parte abilitati informatice, deoarece va fi implicata probabil o
    baza de date, dar chiar si in cazul unui spreadsheet lucrurile pot
    fi complicate si probabil sa ceara ceva programare. Analiza este la
    randul ei pretentioasa si va pune in joc cunostinte de statistica,
    precum si abilitati de utilizare a unor instrumente specializate
    capabile sa realizeze “felieri” (slicing), rezumate si detalieri
    (drill-up/down) si altele asemenea.

    Chiar daca nu se ajunge pana la “minerit” (data mining) pentru
    descoperirea unor tipare, jurnalistului de date ii trebuie si un
    anume fler, un simt care sa-l ajute sa sesizeze discrepantele sau
    sa evidentieze evolutiile si tendintele. Chiar daca forma grafica a
    prezentarii datelor este treaba designerului, tot jurnalistul de
    date trebuie sa decida tipurile de grafice, modul de tabelare si
    nivelul de detaliere, aspectele care trebuie evidentiate si asa mai
    departe. Lucrurile nu se termina insa odata cu publicarea. Datele
    trebuie intretinute, imbogatite, contextualizate si, nu in ultimul
    rand, partajate cu publicul si confratii de breasla, astfel incat
    sa permita celor interesati abordari noi sau combinatii de date din
    diverse surse (mashups).

    The Guardian este astazi unul dintre reperele jurnalismului de
    date. O intreaga sectiune a site-ului cotidianului se cheama
    DataStore, iar datele culese pe diverse tematici sunt puse la
    dispozitia publicului in diverse forme. Din fericire pentru
    englezi, majoritatea informatiilor publice de la ei sunt cu
    adevarat publice si accesibile. Din nefericire pentru noi, mai avem
    mult pana acolo.

  • Triunghiul conflictual

    Am lucrat multa vreme la diverse reviste specializate pe IT si,
    in mod firesc, am fost bombardat cu publicitate. Chiar daca ceream
    explicit unei companii detalii tehnice despre un produs sau o
    tehnologie, ma alegeam cu o mapa cu pliante frumos colorate in care
    discursul de marketing ascundea cu dibacie orice fel de
    “asperitati” tehnice. Toate isi gaseau firesc drumul spre
    reciclare. Si totusi, pastrez inca un material publicitar pe care
    l-am primit acum vreo zece ani: o jucarie. Mai precis un mic joc de
    perspicacitate, in care niste piese de lemn (apreciez asta: lemn)
    trebuiau asezate intr-un anume fel (mini sudoku). Era simpatic,
    prietenos si – fara sa spuna nimic despre cat de minunate sunt
    produsele firmei respective – avea un subtil efect de ordin
    psihologic, in orice caz mult mai “angajant” decat limbajul de
    plastic din pliantele frumos colorate.

    Cam aceasta este si ideea care sta in spatele platformei de
    publicitate mobila iAd, anuntata de Apple luna trecuta (si destul
    de neglijata de presa, atrasa mult mai mult de isteria iPad). In
    principiu, reclamele vor fi de fapt un fel de mini-aplicatii
    integrate in aplicatiile propriu-zise si este important de
    subliniat ca acestea nu vor intrerupe aplicatia, ci pot chiar rula
    impreuna cu aceasta – adica multitasking. De exemplu, intr-o
    aplicatie de mica contabilitate pentru iPad, o firma de consultanta
    poate adauga un mic calculator care poarta sigla si eventual un mic
    mesaj publicitar. In cadrul prezentarii platformei, Steve Jobs a
    exemplificat cu o reclama pentru “Toy Story 3”, care avea un mic
    joc integrat, si o reclama a firmei Nike, in care utilizatorul
    putea naviga prin istoria produselor firmei. Sistemul va fi
    disponibil in vara aceasta pentru iPhone si iPod Touch si probabil
    in toamna pentru iPad. Dezvoltatorii vor dispune de un API
    (interfata de programare) specializata pentru iAd si de o schema de
    plata in care Apple vinde si gazduieste reclamele iar dezvoltatorul
    primeste 40% din veniturile generate. Este interesat de notat ca
    aceste mini-aplicatii vor avea acces la sistemul de localizare si
    la accelerometru, ceea ce deschide calea pentru publicitatea
    “ultra-locala”, bazata pe locul unde se gaseste utilizatorul la un
    moment dat si de viteza cu care se misca – adica contextualizare
    prin zona de proximitate (diferita daca utilizatorul merge cu
    masina sau e pedestru).

    Noua platforma de publicitate nu a fost chiar o surpriza, pentru
    ca nu cu mult timp in urma Apple cumparase o firma numita Quattro
    Wireless, specializata tocmai pe publicitate pe platforme mobile –
    desi cateva brevete depuse de Apple in ultimul timp sugereaza ca
    ideea era coapta inainte de a cumpara pe Quattro. Insa mai
    important mi se pare faptul ca analistii de la Forbes apreciaza ca
    iAd va aduce un plus de 8% la cotatia Apple, in vreme ce mult mai
    rasunatorul iPad va contribui doar cu patru procente. In fine, se
    poate consemna ca odata cu lansarea iAd, Apple intra intr-un
    conflict deschis cu fostul aliat Google. Daca pana acum tensiunea
    era mocnita si pornea de la concurenta pe piata smartphone, de data
    aceasta Apple atenteaza la domeniul care este vital pentru Google.
    Asadar, daca pana de curand aveam de-a face cu un razboi impotriva
    lui Microsoft dus de Google, cu ajutor mai mult sau mai putin
    discret de la Apple, acum avem un conflict care descrie un triunghi
    (aproape) perfect echilibrat.

    Nici Google nu neglijeaza publicitatea in zona mobila, insa
    filozofia de la care pleaca este diferita. In vreme ce Jobs
    considera ca atractia pe smartphones si tablete o reprezinta
    aplicatiile si, in consecinta, acolo este locul reclamelor, Google
    crede ca utilizatorii vor fi interesati mai degraba de web si vor
    ajunge inevitabil la serviciile Google, dintre care cele mai multe
    – in frunte cu motorul de cautare – se bazeaza pe publicitate
    contextuala. Pentru zona ramasa descoperita (restul web-ului si
    aplicatiile locale) Google a cumparat cu 750 de milioane firma
    AdMob, care va insera reclame oriunde se va putea. In vreme ce
    Apple vrea sa controleze fiecare element al platformei sale, Google
    mizeaza pe deschidere si ataca pe mai multe fronturi simultan.
    Codec-ul video VP8 nu doar ca a fost pus in regim open source, dar
    a fost si adoptat de Mozilla, Opera si Adobe, care au format
    coalitia WebM Project, numita neoficial “toti in afara de H.264”
    (adica Apple). In plus, Android 2.2 ruleaza Flash, Google Wave a
    devenit public, Chrome OS va fi lansat in vara, iar un magazin
    online numit Chrome Web Store va furniza aplicatiile care va trebui
    sa-i asigure succesul.

  • O campanie si un manifest

    Cred ca foarte putina lume stie ca in ultima zi a lunii martie
    s-a desfasurat un eveniment mondial numit Document Freedom Day
    (DFD). In Romania, denumirea adoptata a fost Ziua Eliberarii
    Documentelor si opinia mea a fost ca aceasta versiune are o nuanta
    oarecum mai agresiva. Insa, dincolo de cuvinte, initiativa are sens
    si merita atentie. S-ar putea crede ca e doar un ecou al unor
    confruntari de piata si ca ii priveste doar pe specialisti, asa ca
    desfasurarea in strada si alte spatii publice a fost o risipa
    inutila de munitie propagandistica.

    Dar nu e deloc asa: libertatea documentelor ne priveste pe toti
    cei care folosim astazi computere si are in vedere ziua de maine.
    Ce s-ar intampla daca peste cativa ani nu vom mai putea deschide
    documentele care s-au adunat in timp, fie ele simple texte, foi de
    calcul, prezentari multimedia, colectii de poze (cele de la nunta,
    de pilda), inregistrari audio sau video? Credeti ca e imposibil?
    Mie mi s-a intamplat si, desi nu era vorba de lucruri importante,
    am trait o mica spaima: oare asa se va intampla si cu cele pe care
    le detin astazi?

    Si nu e vorba doar de un viitor mai mult sau mai putin
    indepartat, ci si de ziua de azi. Ce garantie am ca un document
    intr-un format proprietar pe care-l trimit prin e-mail unui
    partener de afaceri va putea fi deschis la destinatie? Si ce se va
    intampla cu acest document cand firma care detine detaliile
    formatului va iesi din business sau nu-l va mai include in versiuni
    viitoare ale programelor? Sau daca unele brevete care tin de
    formatele respective vor fi contestate iar producatorul va pierde
    dreptul de a le mai folosi? Pe de alta parte, nu-mi pot permite
    sa-l oblig pe corespondentul meu sa cumpere un anumit software ca
    sa poata sa vada sau sa editeze documentele pe care i le trimit.
    Cand este vorba de companii mari sau de administratia publica,
    lucrurile se complica deoarece postura de “client captiv” nu este
    deloc agreabila. Ideea campaniei DFD este ca formatele bazate pe
    standarde deschise, publice, reprezinta o garantie ca documentele
    pe care le cream sau le detinem vor avea viata lunga. Si, pana la
    urma, suportul standardelor publice nu trebuie sa se rezume la
    formate de documente, ci la numeroase alte aspecte ale
    tehnologiilor. Faptul ca internetul functioneaza si ne este
    accesibil tuturor se datoreaza in mare masura faptului ca se
    bazeaza pe standarde deschise.

    Aplicatie practica: proiectul eRomania implica o pleiada se
    situri cu caracter informativ sau aplicativ (servicii) care sa
    faciliteze interactiunea dintre diferitele institutii ale
    administratiei publice precum si intre acestea si cetateni. E vorba
    de un proiect gigantic si care va costa o multime de bani (cam o
    jumatate de miliard de euro pana in 2013). Mi-am marturisit mai
    demult scepticismul cu privire la astfel de initiative colosale,
    mai ales cand sunt gestionate de stat, dar deocamdata pornesc de la
    premiza ca banii alocati vor produce ceva util. Daca aceste situri
    si continutul lor nu vor fi realizate pe baza standardelor deschise
    si nu vor furniza interfete publice pentru cea mai mare parte a
    serviciilor, nu doar ca intretinerea va fi costisitoare, dar si o
    buna parte din obiectivele enuntate (“unitatea de masura a
    performanței e-Romania este timpul cetateanului” se spune in
    comunicatul MCSI) vor fi compromise. Pe de alte parte, continutul
    si programele realizate pe bani publici ar trebui sa fie furnizate
    sub licente publice cat mai permisive, asa cum procedeaza si
    Uniunea Europeana (de pilda situl OSOR.eu).

    Exemple care sa puna in evidenta beneficiile unei abordari cat
    mai deschise sunt nenumarate, incepand de la schimburile de date in
    formate XML bine definite si pana la furnizarea de date primare
    prin interfete de programare publice. De pilda, datele obtinute la
    ultimul recensamant ar putea fi sa fie disponibile in formate
    standardizate, astfel incat sa poata fi valorificate de catre firme
    sau institutii prin formule de prezentare specializate (mashup), in
    combinatie cu alte date din surse publice sau private. Documentele
    PDF nu sunt de nici un folos intr-un astfel de scenariu. Atat
    administratia americana cat si cea britanica furnizeaza online date
    primare (raw data) cu intentia explicita ca acestea sa fie
    utilizate si valorificate de sectorul privat.

    Cu ocazia Document Freedom Day, un grup de initiativa a lansat o
    scrisoare deschisa cu valoare de manifest pentru abordarea
    proiectelor de eGovernment (in special eRomania) pe baza
    standardelor publice si in spiritul deschiderii. Are ecou, dar
    ramane de vazut daca va avea si urmari.

  • Curiozitati si bizarerii

    Tot Mario Praz insa lasa sa se intrevada cum se pot citi rapid
    si cu emotie si unele cataloage neinteresante. Or, daca poate
    exista un catalog putin interesant continand doar editii minore ale
    lui Dante, pandecte sau opere de teologi contrareformisti, celui
    pasionat ii par extrem de interesante cataloagele numite in
    limbajul librarilor “Varia e Curiosa”, ce inventariaza opere ale
    unor literati nebuni, vizionari, genii pe buna dreptate neintelese
    si disparute din toate bibliografiile, din numeroase si legitime
    motive.

    Cataloagele de acest soi apar continuu, mai ales in Franta, si
    nu rezist tentatiei de a rasfoi impreuna cu bunii mei cititori
    recentul “Livres curieux et bizarres” editat de Libraires Associes
    (si pentru a uita macar pentru putina vreme de tristetile din
    paginile de actualitate ale ziarelor).

    Printre operele cu intentii indubitabil serioase gasesc un
    tratat despre geamatul porumbitei cardinalului Bellarmino (da, cel
    al lui Galileo), unul despre localizarea paradisului terestru al
    lui Huet (care il plaseaza la Basra, in dezacord cu o intreaga
    traditie ce il dorea in Extremul Orient – si astfel intelegem ce
    intentiona Bush invadand Irakul), opera lui Pierre Sindico despre
    imobilitatea Terrei (1878), si descopar ca Ricciotto Canudo,
    cunoscut de mine doar ca un serios teoretician al cinema-ului (si
    inventator al definitiei “a saptea arta”), a fost erou de razboi si
    s-a ocupat cu Metafizica Muzicala a Civilizatiilor.

    Nu lipseste o sectiune intreaga despre limbile materne ale
    Antichitatii, precum limba vorbita de Adam (druidica, potrivit lui
    John Cleland, 1776), basca (atribuita populatiei Cham de Pedro
    Nada, 1885), ca sa nu mai vorbesc de limbile artificiale precum
    “Langue Bleue” a lui Bollak, 1900, “Sillabayre” din Jallais, de la
    1923, cu instructiuni pentru functionarea unei masini de citit
    (sic!), Codul napoleonian pus in versuri de un Anonim in 1811 sau
    opera unui anume Radiguel, “Civilizatia primitiva regasita cu toate
    arhivele sale in Paradisul terestru in tara Edenului sau
    Britania”.

    Trecand la alte teme, as fi tentat sa citesc “Viata sexuala a
    lui Robinson Crusoe” de Michel Gall (1977), unde se subliniaza cu
    cata satisfactie ilustrul naufragiat l-ar fi descoperit pe Vineri
    mult mai cooperant decat caprele – fiindca veni vorba, cartea in
    prima editie a fost pusa sub sechestru judiciar. Catalogul anunta
    ca excitanta antologia sado-masochismului (inveselita de gravuri ce
    nu lasa loc imaginatiei) “De sanctorum martyrum cruciatibus” de
    Antonius Gallonius (1602), unde piosul pretext ar fi acela de
    documentare a chinurilor suportate de martiri. Mai putin fidel
    cronicilor sfinteniei este recentul “Sex in Smurfenland” (1980),
    nimic altceva decat o revizitare a Strumfilor in cheie pornografica
    -, iar catalogul anunta ca nu trebuie sa ne preocupe faptul ca
    textul este in olandeza, intrucat imaginile sunt foarte
    sugestive.

    Un doctor Brennus, in “L’acte bref” (1907), se dezlantuie pe
    tema incontinentei spasmodice, iar de la parintele Sinistrari
    d’Ameno (inchizitor din secolul al XVII-lea) ne-a ramas “De la
    demonialita”, considerata insa de mai multi bibliofili un fals
    (inspirat de celebrul bibliofil Paul Lacroix, apoi scris in 1875 de
    Isidore Liseux), publicat pentru a atata curiozitatea bolnavicioasa
    a cititorilor epocii cu privire la intalnirile sexuale intre femei
    si demoni. Acum vad insa ca Sinistrari a fost si autorul unui “De
    sodomia tractatus” (foarte apreciat si la ora actuala pe site-urile
    gay de pe net), unde aspectul cel mai savuros ar fi teoria acestuia
    pe tema sodomiei lesbiene prin intermediul clitorisului (organ
    despre care parintele franciscan avea idei destul de vagi,
    considerand ca ar exista doar la anumite femei, ca putea aparea la
    tinerete si ca uneori le servea lesbienelor pentru a-si depozita
    propria samanta intr-un alt corp feminin).

    Pentru a pune punct, gasesc traducerea in franceza (“La
    domination du moine”) a ceea ce trebuie sa fie “Clelia”, roman de
    Giuseppe Garibaldi, scris (cum spune el in prefata) cu scopul de a
    aduce aminte de vitejii cazuti pe campurile de batalie, a denunta
    tineretului italian “turpitudinile si tradarile guvernelor si ale
    preotilor” si “in cele din urma, a supravietui cu ceea ce castig.
    Iata motivele care m-au impins sa o fac pe literatul”. Pentru cei
    interesati de demitizarea istoriei patriei, “Clelia” e demna de a
    fi citita cel putin cat este si “Claudia Particella, amanta
    cardinalului” de Benito Mussolini.

  • Presedinti de carton

    Dintre multele propuneri ale candidatilor, voi pune accentul pe
    doua obiective: stimularea economiei pe termen scurt si politica
    fiscala.

    Stimularea economiei pe termen scurt

    Conform domnului Traian Basescu, recesiunea actuala nu are nimic
    de-a face cu factorii endogeni. Din moment ce Romania nu poate fi
    trasa la raspundere, solutia trebuie sa vina din afara: FMI, Banca
    Mondiala si Uniunea Europeana. La urma urmei, SUA si UE au
    declansat recesiunea mondiala, asa ca este responsabilitatea lor sa
    scoata economia noastra din criza. Nu va faceti griji, domnule
    presedinte! Suntem numarul unu pe lista lor de prioritati. Domnul
    Geoana propune crearea unui fond de investitii publice, care va
    sprijini sectoarele cheie ale economiei si va crea locuri de
    munca.

    Planul este indestructibil, cu exceptia unui detaliu: sursa de
    bani pentru acest fond magic. Poate candidatul nostru va apela la
    FMI & Co pentru ajutor. Acum parca m-am linistit. Domnul
    Antonescu sustine restructurarea sectorului public si
    responsabilitatea fiscala. Aceasta strategie nu va reporni
    economia, cel putin nu in 2010. In cel mai bun caz, va redirecta
    unele fonduri bugetare. Totusi am invatat ceva: trebuie sa
    economisesti ca sa ai ce cheltui. Domnul Oprescu va lansa un plan
    de sprijinire a pensionarilor, somerilor si tinerilor precum si de
    stimulare a firmelor care doresc sa angajeze. Consider ca prima
    masura nu ne va scoate din recesiune nici intr-un milion de ani, in
    timp ce a doua masura a fost si va fi lispita de reusita pentru
    totdeauna in Romania.

    Politica fiscala

    Politica fiscala ar trebui sa ramana in linii mari la fel,
    conform domnului Basescu. Credeti sau nu, impartasim aceeasi parere
    la subiectul fiscalitate. Domnul Geoana propune introducerea
    impozitarii progresive si a TVA-ului diferentiat pentru produsele
    esentiale. Sunt de acord cu trepte de TVA, dar nu agreez un impozit
    progresiv. Este demonstrat ca o rata fixa de impozitare reduce
    evaziunea fiscala, mai ales intr-un sistem cu agentii
    guvernamentale fara autoritate. Domnul Antonescu vrea sa reduca
    cota unica de impozitare de la 16% la 10%, iar TVA-ul de la 19% la
    15% si sa scada cu 50% contributiile la asigurari sociale.

    Pe de o parte, aceste masuri vor avea un rezultat favorabil
    limitat prin diminuarea temporara a economiei subterane. Pe de alta
    parte, va genera un deficit bugetar greu de acoperit. Costul
    marginal al finantarii deficitului bugetar pe termen lung, va
    depasi beneficiile marginale pe termen scurt. Daca am fi avut
    petrolul Arabiei Saudite, poate ne-am fi permis reducerea
    impozitelor din nou. Pana atunci, aceste masuri nu sunt altceva
    decat promisiuni ieftine de campanie electorala. Domnul Oprescu
    propune o amnistie fiscala, sperand in legalizarea economiei la
    negru. Eu am rezerve puternice ca masura asta va reduce
    semnificativ exodul de capital catre conturile offshore. Pusa in
    aplicare, aceasta masura populista va avea un efect infim asupra
    veniturilor fiscale.

    Confruntati cu o crestere a somajului si cu teama unei crize
    economice prelungite, cetatenii romani vor avea de ales intre
    aceleasi personaje de desen animat si de o incompetenta
    incontestabila. Presedintele nu trebuie sa fie laureat al premiului
    Nobel pentru economie, dar trebuie sa detina macar o gandire de bun
    simt. Cerem prea mult? Raspunsul il vom afla pe http://toniiordache.ro

  • Presedinti de carton

    Dintre multele propuneri ale candidatilor, voi pune accentul pe
    doua obiective: stimularea economiei pe termen scurt si politica
    fiscala.

    Stimularea economiei pe termen scurt

    Conform domnului Traian Basescu, recesiunea actuala nu are nimic
    de-a face cu factorii endogeni. Din moment ce Romania nu poate fi
    trasa la raspundere, solutia trebuie sa vina din afara: FMI, Banca
    Mondiala si Uniunea Europeana. La urma urmei, SUA si UE au
    declansat recesiunea mondiala, asa ca este responsabilitatea lor sa
    scoata economia noastra din criza. Nu va faceti griji, domnule
    presedinte! Suntem numarul unu pe lista lor de prioritati. Domnul
    Geoana propune crearea unui fond de investitii publice, care va
    sprijini sectoarele cheie ale economiei si va crea locuri de
    munca.

    Planul este indestructibil, cu exceptia unui detaliu: sursa de
    bani pentru acest fond magic. Poate candidatul nostru va apela la
    FMI & Co pentru ajutor. Acum parca m-am linistit. Domnul
    Antonescu sustine restructurarea sectorului public si
    responsabilitatea fiscala. Aceasta strategie nu va reporni
    economia, cel putin nu in 2010. In cel mai bun caz, va redirecta
    unele fonduri bugetare. Totusi am invatat ceva: trebuie sa
    economisesti ca sa ai ce cheltui. Domnul Oprescu va lansa un plan
    de sprijinire a pensionarilor, somerilor si tinerilor precum si de
    stimulare a firmelor care doresc sa angajeze. Consider ca prima
    masura nu ne va scoate din recesiune nici intr-un milion de ani, in
    timp ce a doua masura a fost si va fi lispita de reusita pentru
    totdeauna in Romania.

    Politica fiscala

    Politica fiscala ar trebui sa ramana in linii mari la fel,
    conform domnului Basescu. Credeti sau nu, impartasim aceeasi parere
    la subiectul fiscalitate. Domnul Geoana propune introducerea
    impozitarii progresive si a TVA-ului diferentiat pentru produsele
    esentiale. Sunt de acord cu trepte de TVA, dar nu agreez un impozit
    progresiv. Este demonstrat ca o rata fixa de impozitare reduce
    evaziunea fiscala, mai ales intr-un sistem cu agentii
    guvernamentale fara autoritate. Domnul Antonescu vrea sa reduca
    cota unica de impozitare de la 16% la 10%, iar TVA-ul de la 19% la
    15% si sa scada cu 50% contributiile la asigurari sociale.

    Pe de o parte, aceste masuri vor avea un rezultat favorabil
    limitat prin diminuarea temporara a economiei subterane. Pe de alta
    parte, va genera un deficit bugetar greu de acoperit. Costul
    marginal al finantarii deficitului bugetar pe termen lung, va
    depasi beneficiile marginale pe termen scurt. Daca am fi avut
    petrolul Arabiei Saudite, poate ne-am fi permis reducerea
    impozitelor din nou. Pana atunci, aceste masuri nu sunt altceva
    decat promisiuni ieftine de campanie electorala. Domnul Oprescu
    propune o amnistie fiscala, sperand in legalizarea economiei la
    negru. Eu am rezerve puternice ca masura asta va reduce
    semnificativ exodul de capital catre conturile offshore. Pusa in
    aplicare, aceasta masura populista va avea un efect infim asupra
    veniturilor fiscale.

    Confruntati cu o crestere a somajului si cu teama unei crize
    economice prelungite, cetatenii romani vor avea de ales intre
    aceleasi personaje de desen animat si de o incompetenta
    incontestabila. Presedintele nu trebuie sa fie laureat al premiului
    Nobel pentru economie, dar trebuie sa detina macar o gandire de bun
    simt. Cerem prea mult? Raspunsul il vom afla pe http://toniiordache.ro