BusinessMagazin

Tag: Cover story

  • Ieftin: costurile mari ale pretului mic

    Intors la conducerea producatorului de bere Bergenbier dupa un
    an si mai bine, Mihai Ghyka marturisea recent ca a gasit o alta
    atmosfera in randul consumatorilor. Managerul vorbeste de o
    modificare a prioritatilor individului si ale familiei sale, indusa
    de lipsa orizontului de iesire din criza si de vestile negative de
    zi de zi. Consumatorul a decis ca poate sa mai astepte pana sa-si
    schimbe masina, poate sa si manance mai ieftin si poate sa se
    rezume la strictul necesar pentru a se asigura ca maine, cand poate
    nu va mai avea de lucru sau va avea un salariu mai mic, sa aiba
    economii.

    Tendintele aparute in obiceiurile consumatorilor, valabile nu
    numai in Romania, ci si in restul Europei sau in Statele Unite, li
    se adauga si efectele influentei din partea Chinei si a Indiei
    asupra economiei mondiale, furnizoare de produse si servicii
    ieftine. Si nu numai: exista o piata importanta a fortei de munca
    ieftina, piata din care romanii au facut si fac parte, alaturi de
    locuitorii altor economii emergente. Nu poate fi ignorata nici
    piata copiilor de produse scumpe – ceasuri, parfumuri, haine –
    vandute la preturi reduse, piata aflata in plina expansiune, cu
    furnizori consacrati, sisteme de transport si retele de
    distributie, indeosebi prin intermediul internetului.

    Economia produselor la pret redus are si avantaje: aduce
    castiguri rapide, eventual chiar consistente, date fiind volumele
    mari de marfuri vandute, nu presupune investitii majore si e mult
    mai dinamica decat cea a produselor clasice.

  • Saduokhas Meraliyev, Rompetrol: Am fost impresionat de oamenii de aici (VIDEO)

    “Acum consideram ca poate fi o platforma (n. red. Petromidia)
    pentru training pentru inginerii nostri din Kazahstan, deja am
    conceput un program de dezvoltare si am adus un prim grup de
    angajati pentru pregatire deoarece consider ca ar fi pacat sa nu
    folosim acest tip de experienta”, a spus Meraliyev in cadrul
    evenimentului MEET THE CEO, organizat lunar de catre BUSINESS
    Magazin.

    ——–

    “MEET THE CEO” reprezinta un eveniment in cadru restrans, care
    faciliteaza participantilor dialogul cu cei mai importanti manageri
    de pe piata romaneasca. Pentru a afla invitatii editiei din luna
    iunie si pentru detalii despre proiectul “MEET THE CEO”, accesati
    www.businessmagazin.ro sau apelati numarul de telefon
    0318.256.293.

  • 500 de tineri care ar putea salva Romania

    La 37 de ani, Valdis Dombrovskis devenea anul trecut
    prim-ministrul Letoniei, Péter Oszkó era desemnat tot anul trecut,
    la 36 de ani, sa conduca finantele guvernului de la Budapesta, iar
    Simeon Djankov este, la 39 de ani, ministrul finantelor in
    Bulgaria, tara in care, de altfel, tinerii ocupa cam o treime din
    portofoliile executivului. Letonia, tara cu cea mai mare cadere
    economica din Europa in 2009, a iesit deja din recesiune in primul
    trimestru din 2010. Nici Ungaria si nici Bulgaria nu au avut in
    perioada crizei o situatie prea buna, insa ambele tari au inceput
    restructurarea mult mai energic si mai devreme decat in Romania.
    Poate ca la aceasta au contribuit atat tineretea, cat si experienta
    lui Péter Oszkó de la Deloitte sau KPMG sau faptul ca Simeon
    Djankov este considerat printre cei mai citati 100 de economisti ai
    lumii, cu o experienta majora castigata la Banca Mondiala si
    creatorul unui institut de cercetare la Harvard.


    La Bucuresti, in liga “sub 40” joaca ministrul dezvoltarii si
    turismului Elena Udrea, ministrul invatamantului Daniel Funeriu si
    ministrul sanatatii Cseke Atilla, ceea ce procentual nu este prea
    rau; gurile rele ar spune, totusi, ca sunt greu de separat dozele
    de politic si de competenta care i-au propulsat la conducerea
    ministerelor. Oameni care ar putea innoi insa cu succes actualul
    guvern, intens criticat acum in toata societatea romaneasca, sunt
    Septimiu Postelnicu, care a condus afacerile UniCredit Leasing in
    13 tari, Marian Nastase, director financiar al grupului metalurgic
    Vimetco International, sau Cornelia Coman, care conduce ING
    Asigurari de Viata si care a fost numita in acest an in consiliul
    de management al ING. O viziune destinsa asupra lumii, cum este cea
    a sefului Bergenbier Mihai Ghyka sau gandirea strategica a unui
    {erban Toader, senior partner la KPMG, ori chiar experienta in lumi
    virtuale a lui George Lemnaru, creatorul jocului cu o raspandire
    internationala eRepublik, ar putea sparge probabil imobilismul
    administratiei de stat. {i mai pot fi adaugate alte 494 de
    argumente, adica atatia tineri cat a adunat BUSINESS Magazin in
    cataloagele sale de-a lungul ultimilor cinci ani.

    Sigur ca o cariera in politica si in guvern inseamna mult mai
    multe decat simpla competenta profesionala sau abilitatea de a pune
    in miscare o echipa. “Este adevarat ca noua elita de tineri
    manageri poate fi o pepiniera pentru viitoarea clasa politica, insa
    ii vad mai potriviti pentru functii de consilieri de ministri,
    chiar de prim-ministru sau presedinte, decat pentru functii mai
    mari – cu cat este mai inalt postul, cu atat competenta tehnica
    este mai putin importanta si primeaza carisma personala. Drept
    urmare, faptul ca sunt buni profesionisti nu va fi niciodata un
    argument suficient pentru a-i promova pe acesti tineri in functii
    foarte inalte”, explica George Butunoiu, managing partner la
    compania de recrutare George Butunoiu Ltd.

  • Fericiti cei concediati. Cum sa-ti dai patronul in judecata

    “Am avut un soc. Nu-mi venea sa cred ca mi se intampla tocmai
    mie!” Asa isi incepe povestea V.P., fost manager in cadrul uneia
    dintre companiile multinationale prezente in Romania pe piata
    serviciilor de recrutare si executive search. In urma cu un an era
    head of recruitment si unul dintre angajatii de baza ai
    companiei.

    Astazi este ea insasi angajator, iar de fostul loc de munca nu o
    mai leaga decat termenele de proces si stiva de documente si probe
    pe care le-a strans in ultimul an, dupa ce avocatul pe care l-a
    angajat sa ii apere interesele i-a explicat de ce fusese concediata
    in mod abuziv si ce poate castiga daca va merge in instanta.

    In companie se angajase in 2008, imediat dupa ce s-a intors din
    Elvetia, unde timp de patru ani a lucrat tot in executive search.
    La acel moment, parea candidatul ideal pentru o firma care incepea
    sa se extinda si avea nevoie de oameni buni. Daca aveau si
    experienta internationala, cu atat mai bine. Fara prea multe
    discutii si negocieri, V.P. s-a angajat pe o pozitie buna, de
    business unit manager, si un salariu de care era multumita. Nu a
    durat decat un an pana cand sa fie promovata ca sef pe recrutare,
    dar acel moment, pe care il vedea ca inceput al evolutiei sale in
    firma, nu a fost, de fapt, decat inceputul sfarsitului.

    “Imediat dupa ce am fost promovata, am fost anuntati ca firma va
    fi vanduta si ca, pana cand tranzactia va fi finalizata, vom primi
    cu totii doar o parte din salariu – cea fixa, urmand sa primim
    partea variabila retroactiv, dupa ce toate lucrurile se vor aseza”,
    isi aminteste V.P. Acelasi lucru l-a transmis si ea mai departe
    angajatilor din subordine si care, dupa ce timp de mai multe luni
    au asteptat sa-si primeasca banii, au inceput sa faca presiuni.
    “Pozitia mea era foarte ingrata – oamenii se plangeau la mine, iar
    eu trebuia sa duc mesajul mai departe la parteneri, care foarte
    repede au inceput sa se arate deranjati de faptul ca fac atat caz
    si ca incep sa fac valuri in firma”, isi aminteste ea.

    Luna mai a anului trecut a fost momentul cand evenimentele au
    luat o turnura la care nu s-ar fi asteptat niciodata si dintr-un
    angajat apreciat s-a transformat intr-un paria. Intoarsa din
    vacanta de Paste, V.P. a avut surpriza sa-si gaseasca biroul gol –
    “nu mai erau nici laptopul, nici dosarele, nici mobila, nici macar
    planta de birou.

    Arata ca o camera care isi asteapta noul locatar”, spune V.P. Si
    de aici a inceput razboiul. “Evident, am fost la sefii mei si le-am
    cerut explicatii. Mi-au cerut sa-mi dau demisia, altfel, vor face
    astfel incat sa plec de bunavoie. Le-am spus ca asta nu se va
    intampla niciodata.” Timp de sase ore au durat negocierile, pentru
    ca in final sa ajunga doar la o solutie de compromis: V.P. urma sa
    mai ia o saptamana de concediu, in care sa se gandeasca atat ea,
    cat si partenerii companiei, la noile conditii ale colaborarii.
    Cele sapte zile libere au fost urmate de inca sapte si apoi alte
    sapte, iar dupa trei saptamani de concediu prelungit, in care sefii
    ii amanau intoarcerea, V.P. a inteles ca e cazul sa angajeze un
    avocat.

  • Cum ne-a schimbat criza

    Mihai Petrescu are 29 de ani si pana acum noua luni era inginer
    in constructii. Dupa ce piata lucrarilor de constructii s-a
    prabusit cu 30% din cauza recesiunii, stilul de viata al familiei
    Petrescu s-a schimbat radical. El este printre cei 70.000 de
    angajati din acest sector care au ramas fara serviciu. “Din martie,
    viata noastra a inceput sa se schimbe. Am rarit iesirile in oras,
    in ultima vreme nici nu ne mai gandim la vacante, iar autobuzul a
    devenit prietenul familiei”, marturiseste Mihai.

    Poate parea surprinzator, daca ne uitam la ce se intampla chiar
    la inceput de 2009, cand unii inca nu credeau ca ne asteapta un an
    de criza economica, iar pentru omul de rand ideea de recesiune era
    aproape de neconceput dupa boom-ul cu care abia se obisnuisera.
    Sociologul Mircea Kivu vedea, acum un an, o “psihoza” legata de
    criza, intretinuta de stirile pesimiste legate de cresterea
    somajului si scaderile de salarii. In acel context, spunea el,
    “comportamentul consumatorilor nu are cum sa nu se schimbe, chiar
    daca individul ca atare nu este afectat in niciun fel de criza la
    nivel personal”. Opinia sociologului Kivu, publicata in urma cu un
    an de BUSINESS Magazin intr-un articol in care incercam sa vedem ce
    cheltuieli taie oamenii de rand pe timp de criza, s-a dovedit a fi
    adevarata, numai ca intre timp, ceea ce atunci era o temere a
    devenit pentru multi realitatea recesiunii, incercata pe propria
    piele.

    La inceputul anului trecut, doua treimi dintre respondentii unui
    studiu 360insight privind obiceiurile de consum spuneau ca nu au
    informatii concrete despre criza si nu stiu exact ce inseamna
    aceasta, iar mai mult de jumatate dintre ei considerau ca totul ar
    putea fi doar o exagerare de moment din partea mass-media, pentru
    ca nu resimteau in mod direct efectele. In momentul de fata, un
    sfert dintre romani sustin ca banii nu le mai ajung nici macar
    pentru strictul necesar, iar patru din zece traiesc de la o luna la
    alta. Inutil de comentat diferenta fata de 2006-2007, cand oamenii
    se imbulzeau la credite, iar traiul pe datorie parea solutia
    perfecta pentru a face planuri pe termen de cativa ani, a schimba
    televizorul, masina, apartamentul si chiar a pleca in vacanta in
    strainatate.

    “Acest sistem de a arde etapele este daunator oricarei economii.
    Totul trebuie sa se intample intr-un anumit ritm. Noi, pierzand
    primii zece ani de dupa comunism, ne-am trezit ca ne aflam, la
    inceputul anilor 2000, cu 10-20 de ani in urma celorlalte tari
    foste comuniste si am dat navala la credite”, sustine analistul
    economic Dragos Cabat, managing partner al Financial View. El
    introduce in ecuatie si dorinta Uniunii Europene de a ne integra,
    pentru ca suntem o piata de consum interesanta, dar si pentru ca
    occidentalii aveau nevoie sa-si mute productia anumitor bunuri in
    Europa de Est. In felul acesta, “am fost nevoiti sa ardem etapele
    prin metode financiare”, iar UE a sustinut, prin credite
    accesibile, o crestere mai rapida decat ar fi fost sanatos.

  • Meet the CEO: Lectiile lui Misu Negritoiu pentru un tanar manager

    Aveti rabdare, pregatiti-va in cat mai multe domenii, chiar cand n-aveti o idee clara despre ce vreti sa faceti in cariera, si cautati sa aveti o viata de familie echilibrata. La prima vedere, asemenea recomandari par o reteta sigura a esecului in cariera pentru orice tanar din Romania de azi, cand idealul pare a fi sa incepi cat mai devreme, sa te specializezi rapid, sa stii intotdeauna ce vrei. In cazul lui Misu Negritoiu, directorul general al ING Bank Romania, rabdarea de a parcurge etape, placerea de a invata de toate si o anume detasare naturala au stat, dimpotriva, la baza uneia dintre povestile cele mai de succes din mediul bancar: la aproape 60 de ani, are o cariera in plina evolutie si un cuvant de spus in toate discutiile care privesc soarta sistemului bancar si a economiei.

    De-a lungul ultimilor ani, publicul s-a obisnuit sa-l vada mai ales trimitand sageti la adresa BNR si incercand sa scuture perceptia ca bancile straine sunt un fel de club al conspiratorilor contra leului. Acum, la discutia de saptamana trecuta dintre Misu Negritoiu si mai multi manageri, cu ocazia evenimentului “Meet the CEO”, organizat de BUSINESS Magazin, ceea ce vedeam era cu totul altceva – un manager care isi concentra experienta carierei in lectii pe cat de insolite, rapor-tat la contextul romanesc de azi, pe atat de normale daca lucrurile se vad din perspectiva modelelor de business cu care el a avut de-a face.

    “Profilul meu de CEO e mai apropiat de un functionar public – dar un functionar public eficient – decat unul de antreprenor sau investitor”, rezuma bancherul. Fata de 2006, anul cand conducerea olandeza a ING il inscauna la carma filialei din Romania a bancii, Misu Negritoiu nu s-a schimbat: si in interviul de atunci pentru BUSINESS Magazin, si in discutia de acum cu managerii, a spus ca investitii n-a avut si n-are, cu exceptia casei si a stupilor de albine de la Cornu, si ca nu l-a atras niciodata o cariera de antreprenor, fiindca n-a avut gustul riscului si nerabdarea de a face profit repede si mult, ba chiar nici macar dorinta de a face bani asa incat el insusi sa traiasca luxos. Nici pana in 1989, in scurta experienta de director al unei societati de comert, nici in primii ani dupa 1990, ca demnitar in institutiile de atunci ale reformei, nici ca bancher la ING, din 1997 incoace.

    Ceea ce l-a atras, in schimb, a fost posibilitatea de a construi ceva pe baza unei viziuni coerente, de a lucra pentru aceasta viziune cu oamenii din echipa si de a organiza activitatea dupa principii logice, profesionale, de transparenta si eficienta. Pare simplu, chiar banal, dar in realitate e cel mai greu din lume, mai ales intr-un mediu neasezat ca in Romania, unde “nu exista o cultura a gestiunii resurselor”, nu se pune asa de mare pret nici pe lucrul in echipa, nici pe teorie si pe conducerea profesionista a unei afaceri sau a unei institutii publice.

  • Saorma, o afacere de 200 mil. euro

    Vineri, aproape de ora 12 noaptea, in zona Gara de Nord. Cinci
    pusti discuta zgomotos la o bere. Sau mai exact, la patru beri si o
    cola. “E cea mai buna. De asta am venit de la Ploiesti”, spune
    soferul grupului, cel care bea cola si infuleca de zor din
    saorma.


    Locul unde se petrec toate acestea se numeste “La Haleala” si
    are una dintre cele mai cautate saorma din Capitala, potrivit celor
    aproape 600 de pagini de comentarii ale topicului de discutii
    “Saorma si Pizza / Peregrinari prin Bucuresti”, deschis in urma cu
    aproape opt ani pe forumul computergames.ro. Astfel de discutii
    sunt insa frecvente pe toate forumurile romanesti, incepand cu cele
    generaliste si pana la cele dedicate tehnologiei, (xtrempc.ro sau
    softpedia.com), masinilor (daciaclub.ro) sau chiar nutritiei
    (GetFit.ro).

    De altfel, prin intermediul forumului l-am abordat si pe Razvan,
    administratorul firmei care detine saormeria. “Prietenii mi-au zis
    ca sunt nebun, dar eu cred ca am o nisa: o saorma, dar nu ieftina,
    ci asa cum am vazut eu in Siria sau in alte tari arabe pe unde am
    mai fost. Sunt, cred, singurul care foloseste ketchup Heinz. Si ei
    s-au mirat cand le-am spus ca il folosesc pentru saorma. Ba, mai
    mult, pe langa cele patru sosuri obisnuite (ketchup dulce si picant
    si maioneza cu sau fara usturoi – n. red.), mai am inca noua ale
    caror retete le-am adaptat eu “, spune Razvan, care pare ca ar
    putea sa vorbeasca ore in sir despre modul cum se prepara o saorma
    si sosurile cu care trebuie combinata.

    Cu astfel de ingrediente, “La Haleala” vinde cam 300-400 de
    saorma pe zi, cu un varf vinerea seara. La un pret de 14 lei,
    aceasta inseamna mai bine de 1.000 de euro pentru micutul spatiu
    comercial de 60 de metri patrati in care lucreaza patru oameni.


    Click aici pentru a vedea ce inseamna piata de saorma in
    Romania.

    “Cel mai mult am vandut 700 de saorma intr-o zi, dar suntem
    departe de ce vinde Dristor, Genin sau Maverick”. Cele trei nume
    mentionate de Razvan – situate in unele dintre cele mai dense zone
    din Capitala – sunt deschise in urma cu cel putin 10-15 ani, nu
    doi, precum micutul spatiu de 60 de metri patrati al lui Razvan, si
    sunt recunoscute de aproape toti jucatorii din domeniu ca fiind
    printre cele mai prolifice saormerii, avand clienti chiar si tarziu
    in noapte. De fapt, mai corect ar fi sa spunem ca au clienti mai
    ales tarziu in noapte, caci, pentru acest model de business,
    intervale orare precum 21.00-24.00 sau 03.00-04.00 inseamna un varf
    de clienti.

    “Sunt tineri care ies in oras, se intorc din cluburi si li se
    face foame sau taximetristi si alti muncitori care ies sau intra in
    tura. Iar saormeriile le ofera exact ceea ce isi doresc: un fel de
    mancare ieftin si la indemana”, crede sociologul Mircea Kivu.

  • Caut locuinta ieftina. Mai scad preturile?

    Prima Casa a dezmortit putin piata locuintelor, a doua varianta
    a programului e pe teava, preluarea unor mari proiecte rezidentiale
    de catre bancile finantatoare intarzie sa apara, iar preturile au
    ajuns chiar si la jumatate fata de varful atins in perioada de boom
    a pietei. Pentru unii, programul Prima Casa e un moment bun sa-si
    cumpere o locuinta in timp ce altii asteapta ca preturile sa scada
    in continuare.

    “Asta e camera cea mare, aici e baia si aici e bucataria. In
    camera asta o sa pun o canapea.” Iuliana, in varsta de 30 de ani,
    creioneaza fericita pe o coala de hartie schita locuintei sale,
    prima ei casa. Originara din Iasi si locuind de cativa ani in
    Bucuresti, Iuliana este proaspata proprietara a unui apartament cu
    doua camere intr-o zona semicentrala a Capitalei. “Am platit 80.000
    de euro. In decembrie costa 88.000, la prima vizionare era 85.000,
    mi-a placut, insa am zis ca e cam scump. Un alt potential
    cumparator negociase la 82.000 de euro, am sunat imediat si am
    oferit 80.000 si au fost de acord.”

    Cumparatoarea povesteste ca intentia de a-si cumpara o locuinta
    a aparut la sfarsitul anului trecut, iar ceea ce a incurajat-o a
    fost programul Prima Casa si modificarile care urma sa fie aduse
    acestuia – “am dorit sa prind prima varianta, nestiind in ce vor
    costa modificarile”. “Evident ca a contat Prima Casa. Acum un an si
    jumatate nu imi permiteam creditul, mi-as fi permis cel mult o
    garsoniera in Drumul Taberei.”


    Din decembrie incoace, Iuliana a facut peste 30 de vizionari ale
    unor proprietati scoase la vanzare in zona unde si-a luat in cele
    din urma apartamentul. A fost si in cateva ansambluri rezidentiale,
    si in cartiere ca Berceni sau Militari, insa apropierea de centru a
    a contat in final. “Am avut raspunsuri de genul <uite, sunt
    apartamente la 40.000, 60.000 de euro> si am vazut si
    apartamente la 60.000, dar nu mi-au placut.”


    Aprobarea garantiei statului pentru achizitia locuintei prin
    Prima Casa si restul actelor au fost gata in cateva saptamani, iar
    Iuliana a ajuns astfel unul din cei aproape 5.400 de cumparatori ai
    unei locuinte in Bucuresti prin programul guvernamental si unul
    dintre cei aproape 17.000 la nivel national. Luand in calcul si
    achizitiile realizate si prin alte metode decat Prima Casa, ajungem
    la cateva zeci de mii de persoane care au considerat, in ultimele
    sase luni, ca e un moment propice pentru achizitia unei locuinte.
    Au luat ei decizia potrivita? Cine sunt cei care cumpara si ce ii
    detemina pe proprietari sa vanda intr-un moment cand preturile
    apartamentelor vechi s-au redus, in medie, la aproape jumatate fata
    de maximul atins la inceputul lui 2008?

  • Suntem in pericol sa ajungem ca Grecia?

    In 1979 aparea pe ecrane filmul “Sindromul chinezesc” despre un
    accident la o centrala nucleara americana; titlul este o metafora
    despre consecintele accidentului – miezul reactorului, topit, poate
    traversa globul pamantesc si poate ajunge in China. Lansat cu numai
    doua saptamani inainte de accidentul de la Three Miles Island,
    “China Syndrome” a devenit un blockbuster premonitoriu. Facand o
    analogie, ne putem intreba astazi in ce parte a Europei poate iesi
    materia topita in care s-a transformat economia Greciei? In
    Bulgaria, Romania sau Serbia, ca state cu investitii grecesti si cu
    o prezenta notabila a bancilor elene, sau poate in Franta ori
    Germania, tari cu expunere mare la datoria Greciei?

    BUSINESS Magazin a intrebat o serie de manageri, analisti si
    economisti despre sansele ca Romania sa repete, in contextul crizei
    economice, scenariul grecesc. Este un subiect care isca reactii
    puternice, cam in felul in care reactionau cei intrebati, in toamna
    anului 2008, despre posibilitatea ca Romania sa resimta criza
    economica care trecea atunci oceanul, din Statele Unite spre
    Europa. Situatia Greciei, un stat cu care avem legaturi economice
    puternice – banci, investitori, relatii comerciale, francize,
    turism – a generat la Bucuresti atat dezbateri, cat si un val de
    temeri – ar putea ajunge si Romania in aceeasi situatie?

    Nu este vorba de repetarea unui anume scenariu de indatorare sau
    de raportarea la Bruxelles de date eronate, ci de posibilitatea ca
    statul sa ajunga in situatia sa nu mai poata sa isi finanteze
    bugetul, sistemul de sanatate si cel de pensii din cauza
    administrarii fiscale defectuoase. Mai poate fi vorba de o economie
    in letargie, incapabila sa isi revina din cauza lipsei de resurse
    pentru investitii, de scaderea consumului si a investitiilor sau
    chiar de tulburari sociale iscate de nemultumirile salariatilor
    bugetari care nu-si primesc banii sau isi vad lefurile
    diminuate.


    DE LA ZERO LA 50% SANSE. “Cred ca este o chestiune de
    timp pana sa ajungem in situatia Greciei. Sase, opt, 12 luni.
    Suntem de fapt deja in situatia lor, statul este falit”, sustine
    Radu Merica, presedintele Camerei de Comert si Industrie
    Romano-Germane, cel care a condus timp de cinci ani afacerile lui
    Ion }iriac. Radu Merica gaseste multiple asemanari intre Romania si
    Grecia: “Suntem exact ca si Grecia. Sunt practic aceleasi conditii:
    coruptie mare, eficienta creditelor e mica, banii se duc prin tot
    felul de paradisuri fiscale si nu se intorc, alaturi de o
    ineficienta fiscala la nivel institutionalizat. Singurul nostru
    avantaj, fiindca am avut mereu un rating de tara slab, este ca nu
    suntem la fel de indatorati ca ei – la nivel personal si la nivel
    de tara”.


    La polul opus se situeaza Rasvan Radu, CEO si presedinte
    executiv al UniCredit Tiriac Bank, care considera ca o asemenea
    tema nici macar nu merita discutata, intrucat deosebirile dintre
    situatiile celor doua economii sunt mult prea mari. “Chiar refuz sa
    comentez pe o astfel de tema”, spune el. “Nu exista niciun risc ca
    Romania sa ajunga in situatia Greciei. Parametrii macroeconomici
    sunt cu totul altii, iar noi avem in plus si garantia FMI”, afirma
    bancherul. Acordul cu FMI a oferit Romaniei nu numai un instrument
    de protejare a rezervei valutare si implicit a monedei, ci si
    credibilitate fata de investitori si un cadru extern de
    monitorizare stransa a politicilor interne, de care Grecia a fost
    lipsita, ceea ce a si permis Atenei sa scape cheltuielile de sub
    control si sa recurga la prezentarea pentru Bruxelles a unor date
    statistice nereale privind deficitul bugetar.

  • Exclusiv: El e urmasul lui Patriciu

    In martie 2010, se implinesc doi ani de cand Saduokhas
    Atashovich Meraliyev a venit in Romania. Este CEO al Rompetrol din
    iulie 2009, dar se afla la primul sau interviu, dupa luni intregi
    in care compania a comunicat extrem de putin, complet opus stilului
    de comunicare din vremea lui Dinu Patriciu. Abordarea lui Meraliyev
    este insa foarte importanta pentru modul cum vad kazahii
    dezvoltarea Rompetrol si este prima discutie oficiala despre
    strategia grupului de cand a fost integral cumparat de catre
    KazMunaiGaz.

    Fostul birou al lui Dinu Patriciu arata complet diferit. Au
    disparut machetele de vapoare de pe pervaz, tabloul cu Van Gogh si
    multitudinea de gadgeturi de pe masa. E mai putin colorat. E si mai
    multa lumina. Scaunul complicat pe care statea fondatorul Rompetrol
    a fost inlocuit cu un scaun directorial clasic. Si negru. Insa
    discursul e total schimbat. Dinu Patriciu vorbea greu si misterios.
    Folosea metafore si se indeparta rapid de subiect – mai ales cand
    subiectul era legat de cifrele sau strategia Rompetrol. Se referea
    la Rompetrol cu precautie, asa cum vorbesti despre ceva foarte
    personal, aproape intim.

    Saduokhas Atashovich Meraliyev vorbeste scurt si clar. Se simte
    din discurs ca Rompetrol e un mandat, o companie mare despre care
    Meraliyev trebuie sa demonstreze tarii sale ca a fost bine sa o
    cumpere. De aceea vorbeste despre ea aproape ca un chirurg.
    Foloseste termenii “optimizare”, “curatenie”, “sincer”, dar, mai
    ales, “parerea mea puternica” (my strong opinion). Exprimarea apare
    indeosebi cand CEO-ul Rompetrol incearca sa desparta parerea sa
    personala de planurile anterioare ale Rompetrol sau de modul cum
    dezvoltarea Rompetrol este gandita la Astana. “In Kazahstan sunt
    multe pareri despre achizitia Rompetrol. De aici insa, se vede
    altfel.”

    Inca de la prima strangere de mana, in atitudinea lui Saduokhas
    Atashovich Meraliyev se simte melanjul dintre scoala ruseasca,
    experienta americana si CEO-ul cu un buget de cateva miliarde.
    Meraliyev are un comportament egal, calm, si se insufleteste de
    vreo doua ori de-a lungul discutiei: o data cand vorbeste despre
    frumusetea limbii kazahe, pe care spera sa o vorbeasca fluent si
    copiii sai, si o data cand povesteste despre experienta lui de pe
    campul petrolier Tengizchevroil. Munca la Tengiz, cel mai mare
    zacamant in exploatare din Kazahstan, a reprezentat pentru
    Meraliyev cea mai importanta experienta din “viata reala”. Ii
    sclipesc ochii si acum, dupa mai bine de zece ani, cand intreaba
    retoric: “Va puteti imagina ca foram la cinci kilometri adancime si
    ca scoteam 11 milioane de tone de petrol?”.