BusinessMagazin

Tag: opinii

  • Comenteaza cu Iuliana si Ionut despre reducerea indemnizatiilor pentru mame

    IULIANA: De ce sustin mamele, copiii si
    pensionarii

    Eu cred ca prioritatea oricarui guvern este sa isi asigure atat
    resurse pentru a plati ce are de platit, cat si creeze un cadru
    economico-social stabil si gandit pe termen lung pentru toti
    cetatenii sai.

    Cred ca orice stat care vrea sa se dezvolte trebuie sa aiba
    grija de pensionari – e adevarat ca nu e rea ideea cu plafonarea
    pensiilor, atat in sus, cat si in jos! Mi se pare intr-adevar
    exagerata o pensie de la stat care sa depaseasca 500-600 de euro,
    pentru ca cei care au castigat bine de-a lungul vietii si-au putut
    pune si niste bani deoparte din care sa traiasca ok la pensie. De
    asemenea, mi se pare complet aiurea sa existe un pensionar care a
    cotizat toata viata si are pensie de 1 milion de lei vechi. Si aici
    ar trebui o limita.

    Pe de alta parte, daca tinerii vad ca statul are un comportament
    urat cu pensionarii, pot decide sa paraseasca tara si sa alimenteze
    bugetul altor tari prin contributia aferenta muncii lor.

    La fel cu mamele: sa ne amintim ce s-a intamplat cu natalitatea
    Romaniei la inceputul anilor 2000, cand statul a decis o
    indemnizatie fixa pentru toate mamele, indiferent de nivelul
    contributiei lor: a crescut rapid natalitatea in mediul rural si a
    scazut in randul familiilor cu venituri peste medie, respectiv cu
    studii superioare.

    Cand ai invatat 16-18 ani si ai ajuns la un salariu mare,
    cotizand conform cu acesta la stat, parca nu prea ai sta acasa cu
    un copil si sa traiti amandoi cu 8 milioane de lei vechi: nu ajung
    nici de o rata la doua camere, ca sa nu mai zic de intretinere,
    pampers, mancare, doctor, hainute etc.

    Diferenta fata de atunci si fata de primavara asta, cand
    parcurile din Bucuresti sunt pline de mamici cu copii, arata ca sa
    iei ca mama 80% din ce ai castigat (chiar daca e plafonat la 4000
    de lei) este destul de incurajator. Si apoi, sa ne mai uitam inca o
    data pe statistici: cate mame din Romania, la momentul actual, se
    incadreaza la indemnizatia maxima? Maxim 12%. E o suma infima
    pentru buget, dar o lovitura destul de grea pentru natalitatea
    Romaniei din urmatorii ani; si ma refer in special la natalitatea
    care are o sansa: copii cu parinti care ii pot creste frumos, care
    sa ii incurajeze sa invete si sa insemne ceva pentru societate si
    nu alte categorii. Nu cred ca indemnizatiile mamelor ating macar de
    departe bugetul alocat pentru diurnele si transportul deputatilor.
    Eu imi platesc singura drumul catre serviciu; ei de ce nu ar face
    la fel?

    O alta parere pe care am mai auzit-o in jurul meu in ultima
    vreme e urmatoarea: pai ce, o femeie face copii ca sa ii creasca
    din banii de la stat? Nu ii creste din banii de la stat, ii creste
    din banii pe care statul i-i da partial inapoi pentru a creste un
    copil care sa ajute mai tarziu la dezvoltarea societatii. Nu poti
    sa gandesti numai pe termen scurt, este cea mai mare prostie.

    Costurile vietii pentru un copil de patru ani nu sunt cu mult
    mai mici decat ale unui adult: gradinita, haine si o mancare cat de
    cat sanatoasa. Asa ca ma abtin sa spun ceva despre taierea
    alocatiilor copiilor.

    IONUT: Impotriva asistatilor
    sociali

    In orice societate normala, prioritatea oricarui Guvern ar
    trebui sa fie copiii, sistemul de educatie si cel de sanatate.
    Trebuie sa acceptam insa ca Romania este (acum) departe de a fi o
    societate normala.

    Numarul mare de pensionari (cu mult mai mare decat al celor care
    muncesc) face ca orice politica sociala sa fie din start compromisa
    din lipsa de bani.

    Sporul negativ (numarul nasterilor mai mic decat al decedatilor)
    arata ca nici pana acum, masurile luate de autoritati nu au fost
    capabile sa genereze rezultate.

    Iata de ce nu condamn atat de vehement taierea pensiilor sau a
    alocatiilor pentru copii.

    Aceasta nu inseamna ca sustin ca modul cum se cheltuie acum
    banii este corect. Dimpotriva, fiecare ministru si reprezentant al
    autoritatilor locale ar trebui sa raspunda cu averea personala si a
    familiei pentru valoarea prejudiciului adus pe perioada mandatului
    sau.

    Dar pana la urma, trebuie sa acceptam ca fiecare dintre noi
    suntem de fapt pe cont propriu. Iar daca vreunul dintre noi crede
    ca statul nu si-a indeplinit rolul (egalitatea sanselor, protectie
    sociala, etc.), poate oricand sa emigreze, sa dea in judecata
    statul (cu sanse mari de a castiga, asa cum au facut-o deja si alti
    romani) sau, de ce nu, sa intre in politica pentru a reforma
    statul. Adica, intr-un cuvant, sa actioneze, nu sa astepte.

    CONCURS:

    Spune-ne parerea ta despre politicile sociale ale autoritatilor
    romane si poti castiga una dintre cartile:

    Cartea de povesti a unui economist de George
    AKERLOF

    Constiinta unui liberal de Paul Krugman

    Viata mea in publicitate de Claude Hopkins

    Perioada de desfasurare a concursului: 24 – 28 mai 2010

    Desemnarea castigatorilor se va realiza de catre redactia
    BUSINESS Magazin in functie de participarea la dezbatere.

    Castigatorii acestei editii vor fi publicati in revista BUSINESS
    Magazin care va aparea in 31 mai.

    Castigatorii editiei anterioare pe tema “Ai plati pentru stirile
    online?” sunt:

    • Cristina
    • Eduard
    • Vasi

    Felicitari si ii rugam sa ne contacteze pe e-mail:
    marketing@businessmagazin.ro

  • Comenteaza cu Ana si Iuliana: Ai plati pentru stirile online?

    ANA – Informatia trebuie sa coste

    Este foarte complicat sa intelegi ca trebuie sa platesti pentru
    niste lucruri, atunci cand o perioada buna de timp ai avut impresia
    ca ele vin de la sine, ca se creeaza din neant, si taxarea lor, sub
    o forma sau alta, nu ar reprezenta altceva decat o dovada de tupeu
    si escrocherie. Cu toate acestea, la o analiza rece a lucrurilor,
    concluzia nu este decat una – orice bun sau serviciu pe care il
    folosesc a costat bani pentru a fi creat, deci trebuie sa coste
    bani si pentru a fi utilizat.

    1. Presa este un business, nu o fundatie caritabila. Drept
    urmare, nu este niciun motiv pentru care produsul finit pe care il
    livreaza in mediul online – stiri, analize, materiale video,
    comentarii – sa fie accesibil fara vreun cost din partea
    beneficiarului.

    2. Mitul lui “gratis” trebuie sa dispara. Nimic nu este gratis –
    nici internetul, nici painea de la brutarie, nici tutunul de la
    tutungerie, nici hainele de la croitorie, nici benzina de la
    benzinarie. Sigur, nu cere nimeni sa platim aerul pe care il
    respiram sau ploaia care ne ploua, dar informatia care ne
    informeaza (ca sa continuu sirul inceput) nu este un dat firesc si
    discretionar pentru toata lumea. Cine vrea sa fie informat trebuie
    sa isi asume costurile implicite. Cine nu, la fel. Ar trebui sa
    incetam sa ai asteptam sa primim lucruri gratis sau sa ne imaginam
    ca le meritam. Pentru stirile online muncesc oameni – depun un
    efort intelectual si sacrifica timp. Din acest motiv, produsul
    muncii lor nu poate fi distribuit decat contra cost. Pana la urma,
    este si o forma de respect pentru munca acestor oameni.

    3. Dincolo de argumentele pro sau contra, un lucru este cert –
    ne indreptam cu pasi mari si siguri catre momentul in care
    cititorii din mediul online vor trebui sa plateasca pentru acest
    tip de continut media. Este o tendinta nu locala sau regionala, ci
    globala. Este vorba de o aliniere pe care vor fi nevoiti sa o faca
    si furnizorii locali de media, nu o negociere cu publicul. Mai mult
    decat atat, intr-o perioada in care toata lumea incearca sa-si
    optimizeze costurile si sa caute noi surse de venit, pare putin
    ciudat sa oferi servicii gratuite, iar revolta cititorilor nu este
    justificata. Este ca si cum de maine ar trebui sa fim cu totii
    nemultumiti ca la piata platim si pentru rosii si pentru
    castraveti. Pai, de ce sa platim si pentru una si pentru cealalta,
    cand din ambele facem o singura salata? Platim doar rosiile, iar
    castravetii ii vrem gratis.

    4. Sigur ca odata ce strile online vor fi platite, va avea loc o
    filtrare a cititorilor. Vor poate mai putini, dar nu vor mai fi
    cititori conjuncturali. Nu este neaparat un lucru rau –
    publicatiile online vor avea un public mai bine definit, vor sti
    mai clar cine sunt cititorii lor si ce vor cu adevarat si le va fi
    mai usor sa se plieze pe cerintele lor.

    IULIANA – De ce sustin informatia gratuita

    Daca accesul la informatie ne face mai puternici, cred ca
    sansele de a avea informatia trebuie sa fie egale pentru toata
    lumea. Cel putin deocamdata.

    Este adevarat ca a face presa presupune costuri foarte mari –
    jurnalistii trebuie platiti, logistica necesara este scumpa
    (chirie, transport, servicii de telecomunicatii), tiparul este
    scump. Cu toate acestea si mai ales in vremuri in care economia
    merge, presa tiparita poate fi profitabila. Presa online costa cam
    tot atat de mult, mai putin costul de tipar. Dar bugetele de
    publicitate merg din ce in ce mai mult si catre online si cred ca
    la un moment dat echilibrul se va putea crea.

    De ce nu as plati eu pentru stirile online:
    1. Nu am nevoie decat de stiri online scurte. Atat cat sa aflu
    informatia pura, de baza. Daca vreau analiza, cumpar
    ziarul/revista/produsul tiparit.

    2. Pentru acest minim de informatie, de multe ori nici nu am
    nevoie sa ajung pe un site de stiri, le pot vedea si pe facebook
    sau in newslettere (evident, si newsletterele ar putea ajunge sa
    coste)

    3. Cred ca internetul este, cel putin momentan, singura sansa a
    multor oameni de a avea acces la informatie. Nu trebuie sa le luam
    aceasta sansa. Mai ales ca modalitatile de plata online nu sunt
    foarte dezvoltate si chiar ar limita accesul multor oameni la
    informatie.

    4. Generatia noastra, a celor care am fost obisnuiti ca
    internetul si ca tot ce gasim pe internet este gratis, va fi greu
    de convins sa plateasca pentru continut online. Dar poate fi
    convinsa si mai ales generatiile urmatoare pot fi convinse – daca
    astazi un baiat de 20 de ani plateste ca sa primeasca o arma mai
    puternica intr-un joc online, peste 5 ani, cand il vor interesa
    alte lucruri, va plati cel putin la fel de mult pentru informatie.
    Va fi noua lui arma 

    5. As reactiona negativ daca atunci cand vreau sa deschid o
    stire sa imi apara o fereastra in care mi se cere sa platesc. Dar
    as fi de acord cu ideea ca in abonamentul meu de internet sau in
    abonamentul de la telefonul mobil sa existe o “taxa de stiri” sau
    ceva de genul acesta. Mi-as activa aceasta optiune. Oricum platesc
    taxa radio si nu ascult radio. Si veti spune ca vedem informatia
    gratis la TV – nu e chiar gratis, platim cablul 

    6. Jurnalismul cetatenesc infloreste pe internet; in online
    exista multa informatie neverificata. Consider ca cititorii au
    nevoie de alternativa corecta, echilibrata si mai ales gratuita a
    jurnalismului profesionist. Cel putin deocamdata, aceasta ar trebui
    sa fie gratuita.

    7. Mai e nevoie de timp pana cand internetul sa devina
    indispensabil cat mai multor oameni. Atunci cand mai mult de
    jumatate din oamenii cu acces la internet nu vor mai putea sa isi
    inceapa ziua fara a rasfoi online presa va fi momentul cand
    informatia online ar putea sa coste.

    CONCURS:

    Spune-ne daca ai plati pentru stirile online si poti
    castiga una dintre cartile:

    Cartea de povesti a unui economist de George
    AKERLOF

    Constiinta unui liberal de Paul Krugman

    Viata mea in publicitate de Claude Hopkins

    Perioada de desfasurare a concursului: 17 – 21 mai 2010

    Desemnarea castigatorilor se va realiza de catre redactia
    BUSINESS Magazin in functie de participarea la dezbatere.

    Castigatorii vor fi publicati in revista BUSINESS Magazin care
    va aparea in 24 mai.

    Castigatorii editiei anterioare sunt: Cristina D, Dragos Simion,
    Radvan Remus

    Ii asteptam sa ne contacteze la 0318 256 314 sau pe e-mail la
    marketing@businessmagazin.ro pentru a revendica premiile.

  • Politica banilor

    In ianuarie 2010, presedintele Bancii Centrale a Europei Jean-Claude Trichet a spus ca BCE nu va schimba regulile garantiilor bancare de dragul oricari tari membre. Dupa evenimentele din decembrie 2009 si aprilie 2010, cand agentia Standard & Poor’s a retrogradat ratingul de credit al Greciei la BBB+ si respectiv BB+, domnul Trichet, s-a razgandit anuntand ca BCE va accepta obligatiunile emise de statul elen drept garantie pentru imprumuturi, indiferent de ratingul primit. Un punct de vedere interesant pe care l-am citit zilele acestea apartine unui manager de bar din Germania care spunea: “Guvernul nu ne spune adevarul. Cred ca Grecia are nevoie de mai multi bani decat se afirma. Unii spun ca banii sunt pentru a salva Grecia, iar altii spun ca banii sunt pentru a salva bancile. Intre timp, Grecia se apropie tot mai mult de faliment.”

    Europa se confrunta cu tot felul de dificultati sociale si politice si foarte mult depinde de ceea ce vor face politicienii europeni in acest moment. Vineri, parlamentarii germani au aprobat ajutorul destinat Greciei in valoare de 22,4 miliarde de euro pe o durata de trei ani, sprijinind astfel planul care ar putea determina viitorul UE, conform spuselor cancelarului german Angela Merkel. Multi investitori insa se tem ca strategia de salvare va esua din doua motive: in primul rand, grecii nu vor putea mentine masurile de austeritate promise si in al doilea rand, celelalte tari PIIGS prezinta cazuri periculos de similare, confruntandu-se cu o stagnare economica si datorii crescande. Lista de reforme acceptata de greci este dura: reducerile de cheltuieli se ridica la aproape 11% din PIB pe urmatorii trei ani. In ciuda planului de austeritate, povara datoriei tarii va creste la 140% din PIB, ceea ce va impinge Grecia la un pas de faliment. Intr-un fel sau altul, Grecia va avea nevoie fie de un ajutor financiar suplimentar fie de o forma de reesalonare a datoriei publice. Guvernele tarilor UE si reprezentantii FMI se abtin sa mentioneze o eventuala restructurare a datoriilor statului elen, temandu-se ca ar putea declansa un efect de domino. Prin negarea insolvabilitatii Greciei, politicienii nu au evidentiat Grecia din grupul tarilor PIIGS, astfel incat frica de raspandire a crizei s-a intensificat.

    Conform agentiei Standard & Poor’s, bancile europene, care detin in jur de 80 miliarde de euro in obligatiuni grecesti, ar putea pierde 60% din valoarea acestora in cazul unui faliment. Dintre bancile franceze, Credit Agricole, prin participatia ei la banca Emporiki, are o expunere de 28,4 miliarde de euro, in timp ce BNP Paribas si Societe Generale au cele mai mari investitii in obligatiuni guvernamentale grecesti. Cele doua banci belgiene care s-au prabusit in 2008, Fortis si Dexia, detin 3,8 miliarde de euro si respectiv 3 miliarde de euro in obligatiuni grecesti. In Germania, Hypo Real Estate are o expunere la Grecia de 8 miliarde de euro, in timp ce LBBW are o expunere de 2 miliarde de euro. Pentru bancile franceze si germane, expunerea la tarile PIIGS se ridica la peste 20% din totalul expunerii lor pe plan internatinal. Bancile din Marea Britanie au un risc limitat la Grecia si Portugalia, dar expunerea lor pe piata din Spania este estimata la 115 miliarde de dolari.

    In concluzie politicienii sunt mult mai preocupati de banci decat de contribuabili. O veche zicala spune: banul vorbeste – nimic altceva nu are valoare!

    Pentru analize mai detaliate pe alte teme economice si pentru a comenta impreuna diverse subiecte va astept pe www.toniiordache.ro

  • Scurt manual de cersetorie

    Ma refer, desigur, la celebrul salut romanesc si la bazaitul de
    viespar furios care a izbucnit dupa “S’il vous plait,
    Messieurs!”-ul reluat de intreaga sala. O paranteza: Augusto
    Parboni a semnat in Il Tempo un editorial in care romanii erau
    prezentati drept “foarte buni acrobati”, reusind “sa intre in case
    urcand pe zidurile cele mai dificil de escaladat”, in timp ce
    romancele “ii incanta cu frumusetea lor estica pe batranii bogati
    cu care se casatoresc pentru a obtine cetatenia si, de ce nu, un
    cont bancar”.

    Si atunci, ca si acum, ambasada romana a reactionat, cerand
    scuze si albirea onoarei patate. In cazul francezilor s-au alaturat
    demersului diplomatic si eurodeputatii PSD. Cred ca astfel de
    replici tafnoase nu au niciun rost si nu folosesc nimanui, dar
    absolut nimanui. Numai spiritele cazone, cu gandiri rudimentare,
    cred ca perceptia publica poate fi schimbata la ordin si la tafna.
    Iar Jonathan Lambert poate ar descoperi si o altfel de Romanie, in
    locul celei pe care si-o imagineaza.

    As sugera si europarlamentarilor PSD sa se preocupe mai putin de
    fantasmagorice culoare de transport care sa includa si Romania si
    sa se preocupe, de ce nu, si de problemele celor care cersesc in
    Franta.

    Pentru ca, fundamental, este o problema de cersetorie si de cum
    ceri pomana; ce faci pentru banii primiti si cum interactionezi cu
    cel caruia ii ceri banii. Este marketing, imagine, sentiment,
    emotie, este demersul (repet, la nivel fundamental) oricarui
    vanzator de ceva.

    Sunt convins ca enervanti nu sunt tiganii, ci “S’il vous plait,
    Messieurs!”-ul repetat si repetat la nesfarsit (va amintiti de
    refrenul “mameeeelor din lumea’ntreagaaaa…” de acum cativa
    ani?).

    Romania are probleme in strainatate, in cele mai multe cazuri
    din cauza tiganilor cersetori. In cazul in care conchizi candid ca
    99% din romani nu mai pot de dragul unui anume gen muzical ca parte
    a strategiei sociale tiganesti si pe urma mergi sa te culci, ajungi
    sa rada comicii francezi de tine, pe buna dreptate. Daca te pupi cu
    tiganii doar in campania electorala sau doar le botezi copiii, nu
    rezolvi nimic.

    Eu nu inteleg insa de ce nenumaratele ONG-uri si asociatii si
    institute care se declara mult ingrijorate de problema tiganeasca
    toaca bani cu publicitate pe trotuarele din Bucuresti si nu fac
    ceva practic pentru a valoriza ceea ce stiu sa faca tiganii.

    Sa cante si sa danseze, zona in care acestia au nevoie doar de
    exemple bune. Exista in Moscova un teatru care se cheama “Romen”,
    este teatrul tiganesc, care a fost fondat in 1931 si care a generat
    cantece bune, actori buni, spectacole de opera si opereta de
    exceptie. In cele doua decenii de dupa revolutie n-am auzit o
    propunere asemanatoare in Romania, si nu cred ca nu s-ar gasi
    sponsori, finantari si posibilitati de realizare. Teatrul moscovit
    nu s-a manelizat, cred ca acest lucru poate fi evitat si la noi si
    mai cred ca oamenii si carierele de la “Romen” au fost niste modele
    bune, valabile, pentru multi tigani rusi.

    Deschideti acum www.playingforchange.com si ascultati si priviti
    clipul piesei “Stand by Me”. Cantecul este o parte, extrem de
    populara si pe Youtube, a unui proiect multimedia care a adunat
    laolata muzicieni – cersetori si cantareti profesionisti, din
    America, Europa, Asia si Africa. Este vorba de forta schimbarii
    indusa de lucruri mici, dar facute cu pasiune; oamenii aceia,
    despartiti de sute de mii de kilometri, au cantat impreuna si s-au
    bucurat si au bucurat milioane de oameni care au vazut clipurile si
    au cumparat inregistrarile.

    Daca o sa-l indragiti, asa cum am facut eu, pe Grandpa Elliott,
    un muzician al strazilor din New Orleans, ascultati si “Change Is
    Gonna Come”. Grandpa sau Roger Ridley, cel care incepe “Stand by
    Me” canta pe strada pentru bani, dar i se pare cuiva demersul lor
    degradant? Este o optiune, un mod de viata, o alegere.

    Exemple de marketing al cersitului am intalnit tot pe strazile
    Americii; in urma cu un an de zile, citeam despre un homeless care
    purta o pancarta cu ceva de genul “Sprijiniti planul economic al
    lui Obama… incepeti aici!” sau despre indemnuri de genul “Pariez
    ca nu ma poti lovi cu o moneda de un sfert”; acum au evoluat,
    pentru ca unul din eroii mei, profitand de isteria cu gripa aviara,
    oferea dezinfectant gratuit dar, desigur, accepta donatii.

    Nu-mi inchipui ca oamenii aceia au beneficiat de consultanta in
    diferentierea intre mila (care-i plictisitoare si iritanta, te
    imaginezi tu in acea situatie) si atractia izvorata din umor sau o
    buna intentie sau o abordare umana.

    “S’il vous plait, Messieurs!” este un stigmat care afectaza
    milioane de oameni, iar indepartarea sa este nu o problema de
    comunicate indignate si nici de rafuieli politice sau etnice. Este
    marketing mai subtil decat “Land of Choice”, mai de anvergura, dar,
    din anumite puncte de vedere, mai facil.

    S’il vous plait, messieurs, incercati sa si ganditi cu capetele
    acelea.

  • Minciuna si prejudecata: razboiul litoralului roman versus bulgari

    Enervant insa este ca Elena Udrea, ministrul Turismului si
    Dezvoltarii Regionale, a criticat atitudinea jurnalistilor fata de
    promovarea turistica a ofertelor <bulgaresti> (pasamite in
    detrimentul romanilor) si faptul ca ea sustine ca unii romani au
    luat <tepe> in Bulgaria. Intai de toate as vrea sa spun ca
    prea putini romani nu iau tepe in propria tara.

    Parerea mea este ca jurnalistii au prezentat realitatea asa cum
    e ea: romanii merg la bulgari din varii motive, de la un raport mai
    bun calitate-pret si pana la faptul ca au CE SA ALEAGA. Nu numai ca
    litoralul romanesc nu are o oferta comparabila pentru aceasta
    perioada, dar nu are deloc o oferta. Hotelurile romanesti nu sunt
    deschise si, in plus, cele deschise au preturi absolut prohibitive.
    Despre alte zone consacrate care ofera chilipiruri de 300-400 de
    euro pe persoana pentru trei nopti nici nu mai vorbim. O sa fac o
    comparatie foarte simpla si pe intelesul tuturor.

    Anul trecut am mers la mare cu bilete in programul social cu
    care s-a facut mare valva. Cazarea (doar cazarea) pentru sase nopti
    a costat 520 de lei. Am mai cheltuit in plus inca 700 de lei in
    cinci zile – am scurtat sejurul in penultima zi pentru ca
    temperaturile ajunsesera deja la 17-18 grade si, dupa cum probabil
    stie tot romanul, pe litoralul romanesc nu prea ai ce sa faci daca
    ploua. Asadar o cheltuiala de 1220 lei (300 euro), in conditiile
    unui sejur modest – hotel de trei stele (care ar fi fost OK daca ar
    fi fost curata baia), mic dejun cu sandvich-uri in camera, mancare
    la cantina. Ceea ce trebuie subliniat in acest context este ca
    aceasta cheltuiala a fost in extrasezon.

    Spre comparatie, anul acesta am petrecut trei nopti, in perioada
    de Paste, la bulgari. Si multi alti romani. Doar in hotelul in care
    am stat noi erau peste 1.000 de alti conationali. Cheltuiala de 300
    de euro a cuprins sejurul in sistem all inclusive la un hotel de
    cinci stele. La o prima vedere este aproape de doua ori mai scump
    decat sejurul in programul social de la Mamaia. Dar atentie! Vorbim
    de lucruri complet diferite. Hotel de trei stele (romani) versus
    cinci (la bulgari). La “noi” o camera la un hotel de patru stele
    costa cam 100 de euro si pretul include doar micul dejun.

    Din perspectiva mea, romanii sunt prea scumpi. Apoi e vorba de
    comoditatea pe care o asigura un sistem all-inclusive, care nu am
    reusit sa inteleg de ani buni de ce nu este aplicat si in Romania.
    In al doilea rand, in hotelul in care am stat acum, dar si in
    altele pe care le-am testat cu alte ocazii in Bulgaria, exista
    alternative de petrecere a timpului liber. De la piscina in care
    apa era incalzita la 29-30 grade Celsius, spatiu pentru tenis de
    masa si biliard si pana la varii activitati pentru copii, care
    puteau fi organizate in aer liber, dar si la interior. Ca sa n-o
    mai lungim foarte mult, mai vreau doar sa mentionez atitudinea
    personalului, care nu se arata deranjat de nimic – nici de
    intrebari tampite, nici de faptul ca doreai sapte pahare de suc sau
    ca la masa copiii faceau mizerie si galagie.

  • Goana dupa aurul negru

    Au existat cateva modificari majore pe piata petrolului (oferta
    furnizorilor non-OPEC s-a diminuat, capacitatea de rezerva a OPEC
    s-a redus, iar stocurile OCDE au scazut) care au impins pretul
    petrolului la 100 dpb in ianuarie 2008. Uimitor, la inceputul lunii
    iulie 2008, petrolului a atins un pret record de 147 dpb. In cursul
    anului 2008, pretul aurului negru a crescut cu aproape 50%, ca apoi
    sa cunoasca o depreciere de 74% in trimestrul patru. Încercand sa
    elucideze aceasta traiectorie stranie, analistii si mass-media au
    venit cu un lant nesfarsit de explicatii abracadabrante.

    Este cunoscut faptul ca bancile centrale din tarile G7 au
    mentinut rata dobanzilor de referinta la un nivel scazut pentru o
    perioada lunga de timp, furnizand astfel lichiditati masive pe
    piata financiara mondiala. Politica lor monetara a avut un efect
    puternic asupra inflatiei preturilor materiilor prime. In plus,
    deprecierea dolarului a adus presiuni suplimentare asupra
    petrolului tranzactionat in dolari pe piata globala de marfuri. Cu
    toate acestea, conform datelor statistice, inflatia preturilor la
    petrol a inregistrat o medie de 43% pe an in perioada cuprinsa
    intre 2002 si 2008. Aprecierea uimitoare a pretului combustibililor
    a fost explicata de catre multi experti ca rezultatul unic al
    cresterii rapide a cererii din China si India. Personal consider
    neplauzibil acest argument. Daca intr-adevar China si India au fost
    forta principala din spatele cresterii pretului la petrol din
    ultimul deceniu, cum oare totul s-a oprit atat de brusc in
    trimestrul 4 din 2008? Se pare ca, in ciuda unei caderi a
    preturilor la petrol cu 74% in mai puţin de patru luni, atat
    producţia de petrol cat si cererea de petrol au ramas stabile la
    aproximativ 86 milioane de barili/zi (MBZ).

    Un argument care pare mai credibil ar demonstra ca speculatorii
    au fost forta miraculoasa din spatele cresterii si caderii
    spectaculoase a pretului petrolului. In august 2008, CFTC (Comisia
    de Tranzactionare pentru Commodity Futures) a constatat ca 81% din
    volumul de tranzactionare a contractelor futures au fost efectuate
    de speculatori. La data de 8 iulie 2008, magnatul petrolului T.
    Boone Pickens afirma ca pretul petrolului nu va mai scadea vreodata
    sub 100 dpb. A durat mai putin de doua luni pentru ca pretul
    titeiului sa scada sub 100 de dolari iar pentru urmatorii doi ani
    petrolul a ramas sub 100 dpb. Intr-un interviu acordat televiziunii
    Bloomberg, domnul Pickens a explicat cresterea de 50% a pretului
    petrolului din prima jumatate a anului 2008 printr-un dezechilibru
    de 2 MBZ din raportul cerere – oferta. Chiar asa naivi ne
    crede?!

    In noiembrie 2009, Goldman Sachs a prognozat un pret de 100 dpb
    la petrol in 2011. Analistii se aateapta la o crestere a consumului
    de petrol la nivel mondial cu 1,7 MBZ in 2010. Recent,
    administratia Obama a propus un plan pentru a deschide litoralul
    Atlanticului, pastea estica a Golfului Mexic si Alaska de Nord,
    pentru foraj de petrol şi gaze naturale.

    Se pare ca petrolul la 30 de dolari este prea ieftin iar la 100
    de dolari pare prea scump. Oficial, OPEC este fericit cu pretul de
    70 de dolari pe baril. Momentan petrolul se tranzactioneaza la New
    York cu peste 85 dpb. Sa o luam oare de unde am inceput?

    Pentru alte analize economice si financiare va astept pe
    http://toniiordache.ro

  • Ce cred consumatorii despre marele iPad

    Vrem sa incepem anul cu prezentarea unui nou produs magic si
    revolutionar”, declara in ianuarie Steve Jobs, CEO si cofondator al
    Apple, cu ocazia lansarii iPad de la San Francisco. “Am cautat sa
    facem ceva care sa se afle intre laptopuri si smartphone-uri.
    Haideti sa vi-l arat!” Si a aratat ce-a vrut: ca iPad e foarte
    subtire, ca poti naviga cu ea pe internet, ca ofera “cea mai buna
    experienta web pe care ati avut-o vreodata”, ca iPad-ul este “mult
    mai bun decat un telefon si mult mai bun decat un laptop”.

    Multi au spus ca dispozitivul se va impune gratie functiei de
    e-reader, cea mai discutata pana acum. Aceasta situeaza tableta lui
    Steve Jobs in competitie directa cu Kindle, cititorul electronic
    lansat de Amazon si cu cota cea mai mare de piata. De vreme ce
    gratie iPad se pot citi, pe langa carti, si reviste si ziare, noul
    dispozitiv a ajuns sa fie deja considerat un potential salvator al
    companiilor de media, avand in vedere ca tot mai multi consumatori
    de presa citesc online informatiile care-i intereseaza. “Consideram
    ca am captat esenta citirii ziarului, o experienta care va deveni
    superioara prin aceasta noua aplicatie”, sustine Martin Nisenholtz,
    senior vicepresedinte pentru operatiuni digitale in cadrul New York
    Times.

    Una din aplicatiile pentru iPad poate afisa pe ecranul tabletei
    articolele de ziar intr-un stil asemanator cu cel din ziarul
    tiparit, are meniuri contextuale pentru ele si fisiere video
    incluse la articole. Apple a lansat si magazinul de carti digitale
    iBook Store, cu un milion de carti, de unde clientii pot descarca
    orice doresc. In fine, cu o saptamana inainte de prezentarea
    oficiala a tabletei, Gene Munster, analist al Piper Jaffray &
    Co., prezicea ca dispozitivul va fi un competitor de temut nu numai
    pentru celelalte e-readere, ci si pentru netbook-uri.

    Pe langa functia de cititor electronic, iPad-ul Apple este un
    dispozitiv bun si pentru jocuri. Din ianuarie incoace, producatorii
    de jocuri sunt in competitie pentru a crea cat mai multe oferte
    pentru tableta. “iPad va avea un impact puternic pe piata
    consolelor de jocuri”, crede Asbjoem Soendergaard, fondatorul si
    directorul executiv al Tactile Entertainment, apreciind ca tableta
    ofera o “experienta uimitoare” pentru jocuri, mai ales datorita
    ecranului mare, puterii de procesare si graficii bogate.

  • Schimbare de macaz

    Ne amintim cu totii cum China – detinatorul celei mai mari
    reserve de FX din lume, si Rusia solicitau inlocuirea dolarului
    american ca principala moneda de rezerva la nivel global. Pe
    deasupra, Bill Gross – manager la PIMCO, sustinea ca dolarul va
    continua sa scada atata timp cat guvernul SUA va inunda pietele
    financiare cu dolari. Potrivit unui manager financiar italian
    “fenomenul de vanzare a dolarului se va accelera, iar investitorii
    vor cumpara EUR nu pentru ca vor aceasta moneda, ci pentru ca vor
    sa scape de dolar.” La inceputul acestui an, mai mult de 40 de
    economisti au pronosticat ca, la final de an, EUR se va
    tranzactiona la 1,47 dolari.

    In opinia mea, fenomenul de depreciere a dolarului american a
    cunoscut o schimbare dramatica si exista o probabilitate mare
    pentru ca EUR:USD sa ajunga mai degraba la o cotatie de 1,25. Se
    cunosc deja cele doua mari probIeme ale Europeri: tarile din Europa
    Centrala si de Est – cele mai multe dintre ele aflandu-se inca in
    afara Uniunii Monetare si tarile PIIGS (Portugalia, Italia,
    Irlanda, Grecia si Spania) – care reprezinta 35% din PIB-ul zonei
    euro. Desi guvernul grec a lansat cu success atat planul de
    austeritate cat si emisiunea de obligatiuni pe 10 ani in valoare de
    5 miliarde de euro, cele mai mari provocari urmeaza inca sa apara.
    In lunile aprilie si mai, Grecia are nevoie de o finantare de 15
    miliarde de dolari doar pentru rambursarile la datoria publica.

    Tratatul de la Maastricht interzice membrilor UE sa intreprinda
    actiuni unilaterale care ar duce la o devalorizare a monedei unice,
    cu scopul de a se conforma restrictiilor privind raportul dintre
    datoria suverana si PIB. In schimb, guvernele sunt incurajate sa
    treaca printr-un proces politic dur de reforma si de reducere a
    cheltuielilor publice. Alternativ, tarile ar putea sa decida sa
    paraseasca zona euro, aceasta fiind de asemenea o cale extrem de
    riscanta. Optiunea de a emite obligatiuni euro prin intermediul
    BCE, ar reduce costurile aferente creditului pentru tarile PIIGS,
    dar ar aduce costuri mai mari de finantare pentru alte state membre
    ale UE. Altfel spus, tarile mai solvabile ar sustine statele cu o
    solvabilitate redusa, optiune care ar aduce inevitabil valuri de
    nationalism in zona euro.

    In ciuda promisiunilor facute pe parcursul mai multor intalniri
    la nivel inalt ale UE, politicienii europeni vor acorda mai multa
    atentie electoratului din tarile lor, decat sa lucreze la
    mentinerea solidaritatii europene. De asemenea, in cazul in care
    Europa nu va cadea de acord asupra modului de sustinere a tarilor
    membre, cat de credibil ar fi un plan de salvare din partea UE
    pentru tarile cu probleme din Est? In prezent, tarile est-europene
    se confrunta cu datorii bugetare mari raportate la PIB si cu un
    exod de capital datorita investitorilor care considera aceste
    economii foarte riscante. Pe parcursul urmatoarelor luni, zona euro
    si moneda comuna se vor confrunta cu mai multe greutati. Conform
    analizei tehnice, trendul descendent inceput la sfarsitul lunii
    noiembrie 2009, de la nivelul de 1,5140, a continuat pana la
    nivelul de 1,3268, si confirma faptul ca declinul EUR:USD nu s-a
    terminat, fiind posibila o valoare de 1,3000 pana la finalul anului
    2010.

    Mai multe amanunte pe acceasi tema precum si raspunsuri la alte
    intrebari, le regasiti pe http://toniiordache.ro

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut despre intoleranta la romani si reintroducerea pedepsei cu moartea si castigi o carte

    Conform cercetarii, citata de Mediafax, in
    cazul in care ar fi consultati printr-un referendum, 94 la suta
    dintre romani ar opta pentru retragerea cetateniei romilor care
    comit infractiuni in strainatate.

    Un procent aproape similar ar alege si reintroducerea pedepsei
    cu moartea – 91 la suta.

    Pentru pedepsirea penala a celor care critica religia ortodoxa
    ar vota 88 la suta dintre romani, in vreme ce 89 la suta dintre
    cetateni ar opta pentru retragerea cetateniei celor care cer
    autonomia tinutului secuiesc.

    Ionut si teoria curentului electric

    Preambul: Teoria curentului electric (puteti sa ii spuneti cum
    doriti, dar tot pe curent electric se bazeaza) afirma ca orice
    greseala pe care o face un om de-a lungul vietii lui trebuie sa se
    traduca intr-o doza mai mica de curent electric care sa ii treaca
    prin corp. Indeajuns de mult insa ca de fiecare data cand cineva
    greseste sau incalca anumite norme, sa simta pe propria piele.

    Este teoria mea si cred ca ar trebui sa fiu primul curentat, mai
    ales cand fortez culoarea galbena a semaforului sau trec peste
    linia continua. M-am curentat de cateva ori pana acum si stiu ca ar
    putea sa ma doara atat de tare, ca orice motiv mi-ar trece prin
    minte (ma innebuneste sa stau in trafic zeci de minute, ma grabesc,
    nu sunt singurul care face asta, etc.) nu ma va mai convinge. Dar
    nu as vrea sa mor curentat

    Acum sa trec la partea serioasa a problemei: pedeapsa cu moartea si
    rasismul.

    1. Nu cred ca cineva se poate face vinovat de o fapta atat de
    grava incat sa justifice pedeapsa cu moartea. Sa fim seriosi, daca
    un judecator a decis ca un om sa faca inchisoare pentru un anumit
    numar de ani, inseamna ca la sfarsitul acelei perioade, acel om are
    dreptul sa o ia de la capat. Daca va gresi din nou, va plati din
    nou, iar pentru cazurile cele mai grave exista inchisoarea pe
    viata.

    Sigur ca in tot timpul cat este in inchisoare, un detinut costa
    societatea o anumita suma, dar pana la urma, atunci cand devii
    cetatean al unei tari iti asumi si aceste costuri, asa cum ti le
    asumi si pe cele ale functionarilor din primarii si celor de la
    administratia financiara. Sau renunti la cetatenie si ceri azil
    politic in alta tara. Daca te primeste.

    Si inca un argument: Daca doar o suta dintre cei peste 25.000 de
    detinuti cat erau in tara anul trecut se indreapta si se apuca sa
    munceasca serios, banii pe care ii vor genera ei in economie la o
    medie de 15 ani de munca de acum incolo inseamna cateva milioane de
    euro. Nu mai pun aici la socoteala beneficiile pe care le-ar putea
    aduce munca celorlalti detinuti (sigur, daca nu sunt scosi la munca
    de catre un sef de penitenciar la el in gradina sau la casa
    luiJ).

    2. Iar acum vine, zic eu, partea cea mai grava, pe care romanii ar
    fi trebuit sa o inteleaga pana acum. Multi dintre cei care au
    calatorit prin strainatate dupa revolutie s-au simtit cel putin o
    data “cetateni europeni de mana a doua”. De ce i-am face noi pe
    alti romani de-ai nostri sa se simta asa, doar pentru ca sunt romi
    sau unguri? Daca tot simtim nevoia sa fim justitiari nu am putea
    incepe cu cei care duhnesc a transpiratie in mijloacele de
    transport in comun? Sau cei care, ca mine, accelereaza cateodata
    cand vad ca se face culoarea galbena a semaforului, doar ca sa nu
    franeze prea brusc si sa ii zdruncine pe ceilalti pasageri din
    masina?

    Dorin spune:

    Ca in orice sondaj, intrebarile sunt inselatoare. Atunci cand
    raspune la intrebarea despre pedeapsa cu moartea, eu cred ca
    romanul obisnuit pune in raspunsul sau toata obida si tot stresul
    pe care l-a acumulat traind pur si simplu in Romania. Unde legea
    este facuta ca sa fie incalcata. Unde NU ARE CINE sa aplice legile.
    Unde daca ai pe cineva care cunoaste pe cineva si unde daca dai
    destul scapi, orice ai face. Si nu asa, oricum, ci eventual in
    direct, la televizor, la o ora de maxima audienta, iti poti afisa
    nonsalanta. As traduce procentul extrem de mare al celor ce voteaza
    pentru reintroducerea pedeapsei cu moartea ca un raspuns al
    cetateanului simplu, muncitor, linistit si decent pus fata in fata
    cu un sistem al smecheriei, arogantei si nepasarii, sistem care ii
    transforma viata intr-un calvar. Din acest punct de vedere raspund
    si eu cu “da” la intrabarea privind pedeapsa capitala. Mai ales ca
    sunt sigur ca nu se va gasi nici un judecator care sa mai puna in
    practica asa ceva.

    Retragerea cetateniei: In strainatate nu m-am simtit niciodata
    cetatean de mina a doua; este numai un punct de vedere personal si
    poate nici nu am fost pus in situatii jenante. Cu toate acestea am
    intilnit exemple suficiente si inteleg nemultumirea celor ce
    opteaza pentru retragerea cetateniei romane; este o problema de
    demnitate si, asa cum cred ca nu vor fi judecatori care sa mai
    condamne pe cineva la moarte, nu se vor gasi nici autoritati care
    sa retraga cetatenia cuiva. Pe de alta parte, as privi problema
    asa: cei 94% din romani AU RETRAS DEJA cetatenia conationalilor
    nostri care ne fac de ras; si aceasta este o judecata mult mai
    puternica decat orice prevedere legala.

    In privinta religiei ortodoxe si a autonomiei, cred ca este vorba
    de un simplu reflex de respingere, venit firesc in siajul
    intrebarilor mult mai puternice despre pedeapsa cu moartea si
    infractorii din strinatate. Daca ai starnit omul inainte cu
    asemenea intrabari, nu te astepta sa devina brusc tolerant in
    materie de religie sau de teritoriu national, char in Saptamana
    Patimilor.

    Later edit: au aparut niste clarificari ale modului in care
    trebuie interpretat sondajul: este vorba de circa 90% din cei circa
    40% care ar participa la un eventual referendum pe temele date. As
    spune ca nu conteaza prea mult daca avem 90% din 40% sau din 100% –
    oricum procentul celor determinati este mare, suficient de mare
    incat sa incline orice balanta (desigur, intr-un proces electoral
    corect). Asadar, intrebarile, temerile si discutia raman cat se
    poate de valabile.

    CONCURS:

    Spune-ne opinia ta despre intoleranta la romani si
    reintroducerea pedepsei cu moartea si poti castiga
    cartea manifest care pune SUA intr-o noua lumina si pledeaza pentru
    principiile democratiei – Constiinta unui liberal
    de Paul Krugman.

    Perioada de desfasurare a concursului: 30 martie – 13 aprilie
    2010

    Desemnarea castigatorului se va realiza de catre redactia
    BUSINESS Magazin in functie de participarea la dezbatere.

    ______________________________________________________________

    Multumim tuturor
    participantilor la aceasta dezbatere!

    Castigatorul cartii
    Constiinta unui liberal de Paul Krugman este Dan
    Tanasescu    .

    Pentru ridicarea
    premiului il asteptam sa ne contacteze la telefon 0318 256
    314 sau e-mail marketing@businessmagazin.ro

  • Taraba cu cuvinte

    In urma cu multi ani circula prin internet o parodie foarte hazlie la comunicatele de presa emise de Microsoft. Desigur, totul era exagerat si majoritatea produselor de care se vorbea erau fie fictive, fie prevazute pentru un viitor neprecizat, dat stilul era foarte bine imitat. Insa ultimul hohot de ras il starnea obisnuita notita cu privire la marcile utilizate in text, care aici era destul de laconica: toate cuvintele utilizate in acest text exceptand “foc” si “roata” sunt marci inregistrate de Microsoft. Desigur, daca ne gandim la multiplele campanii de imagine folosind noi si noi sloganuri, de la “Where do you want to go today” pana la “Your potential. Our passion”, trecand prin numeroase nume de produse sau servicii, se aduna o gramada de cuvinte. Iar cum legislatia drepturilor de proprietate intelectuale, fie si redusa la problematica marcilor, este suficient de stufoasa si interpretabila, ajungi sa-ti pui problema daca nu cumva risti sa fi chemat in instanta daca folosesti cuvantul “Word”. Sau daca-l scrii, oare trebuie sa-i pui semnele de marca comerciala si marca inregistrata si sa mentionezi proprietarul intr-o notita?

    Desigur, intr-un text ca acesta nu se pune problema (sau oare se pune?), dar intr-un material emis de o firma, chiar daca nu este vorba neaparat de publicitate, lucrurile par destul de complicate. Iar cand e vorba de un negustor de cuvinte, lucrurile o iau razna. Un astfel de negustor este Google, prin serviciul sau de publicitate numit AdWords. Poate nu toata lumea este familiarizata cu acest serviciu, asa ca o o succinta prezentare nu strica. Prin AdWords un client poate sa “cumpere” un set de cuvinte-cheie si sa specifice un scurt text publicitar cu o adresa web. Cand un utilizator oarecare foloseste unul sau mai multe dintre aceste cuvinte intr-o cautare pe web folosind motorul de cautare Google, are sanse sa vada pe banda din dreapta a uneia dintre paginile cu rezultate anuntul clientului. Se cheama “publicitate contextuala” deoarece este destul de bine directionata spre potentialii clienti prin chiar contextul creat de cautare. Daca, de exemplu, cautati informatii despre cursele aeriene spre Paris, veti vedea o multime de anunturi privind hoteluri pariziene si croaziere pe Sena. Daca faceti clic pe un astfel de anunt, ajungeti pe o pagina web iar proprietarul ei va plati catre Google o anumita suma, care depinde de pretul cuvintelor (stabilit printr-un sistem automat de licitatie). Pe scurt, cam asa isi castiga Google miliardele.

    Evident, totul este automatizat si, practic, nici un operator uman nu urmareste cine ce cuvinte cumpara sau cine pe ce anunt face face clic (ar fi si imposibil). Probabil ca Google filtreaza anumite cuvinte si, pe de alta parte, furnizeaza clientilor sugestii pe baza cuvintelor alese de acestia. Ce se intampla insa cand un client AdWords alege un cuvant care se intampla sa fie o marca comerciala a unei terte companii? Probabil ca veti spune ca nu mare lucru, deoarece ar fi absurd ca Microsoft sa se opuna ca eu sa cumpar cuvantul “word”, iar Google nu este decat un intermediar si s-ar ruina cu siguranta daca ar oferi spre vanzare doar “foc” si “roata”.

    Lucrurile nu stau insa asa de simplu. Imaginati-va ca un concurent al firmei dumneavoastra ar cumpara numele unor produse pe care le vindeti si de fiecare data cand un utilizator va cauta dupa aceste nume, anuntul sau va aparea alaturi de rezultate. Chiar asa s-a intamplat in urma cu cativa ani cu o firma de reparatii si servicii pentru computere numita Rescuecom, care a dat in judecata pe Google pentru folosirea ilegala a unei marci comerciale. In prima instanta curtea a respins acuzatiile, dar o a doua instanta a infirmat verdictul si a decis ca Google este vinovatul. Degeaba a argumentat Google ca foloseste nume comerciale doar intern, pentru a potrivi cautari si cuvinte cheie si ca nu este raspunzatoare pentru ce anunturi publica clientii sai, asa cum nici o revista nu este raspunzatoare de continutul reclamelor pe care le publica.

    Acest precedent a facut ca atunci cand un caz similar s-a petrecut in Europa, verdictul Curtii Europene de Justitie sa fie asteptat ca mare interes. De data aceasta impotriva lui Google au stat Louis Vuitton Malletier SA, Viaticum SA si altii iar sentinta pronuntata pe 23 martie a dat castig de cauza lui Google, precizand ca responsabil este cel care a folosit marca titularului intr-o comunicare comerciala si nu furnizorul serviciului, care nu a folosit-o. Simplu ca focul si roata.