BusinessMagazin

Tag: opinii

  • Civilizarea internetului

    Presedintele francez Nicolas Sarkozy a deschis forumul E-G8 cu
    un discurs in care a laudat internetul, considerându-l o revolutie,
    o lume noua si chiar mai mult: al treilea si cel mai important val
    al globalizarii. A subliniat rolul internetului in revoltele din
    nordul Africii si a brodat putin pe tema libertatii si a
    deschideri, dupa care a pledat pentru stabilirea unor reglementari
    care sa limiteze abuzurile si utilizarea nelegitima a retelei
    globale, iar sintagma care a facut titluri in presa a fost
    “civilizarea internetului”. Mai mult ca sigur ca sefii marilor
    trusturi media s-au bucurat de agenda propusa, insa super-selecta
    adunare de regi si imparati ai internetului (printre care liderii
    unor companii precum Google, Facebook sau Amazon) a cam ridicat din
    sprâncene auzind acest indemn din partea sefului unui stat in care
    un utilizator de internet suspectat ca detine ilicit material sub
    copyright risca sa fie deconectat de la retea si in care guvernul
    poate adauga orice site web intr-o “lista neagra”.

    Reactiile nu au intârziat prea mult. Mark Zuckerberg – seful de
    la Facebook – s-a simtit acuzat prin referirile la protejarea
    sferei private a utilizatorilor, dar si laudat pentru rolul pe care
    reteaua de socializare l-a jucat in revoltele din Egipt si Tunisia,
    iar raspunsul a fost destul de ascutit: nu poti sa izolezi câteva
    lucruri care-ti plac in internet si sa controlezi alte lucruri care
    nu-ti plac. Eric Schmidt de la Google s-a multumit sa observe ca
    tehnologia se va misca mai repede decât administratiile, asa ca
    guvernele n-ar fi bine sa reglementeze inainte de a intelege
    consecintele. Insa referirea sa la “stupid rules” intr-una dintre
    conferinte a dat de inteles ca nu prea are incredere ca guvernantii
    chiar vor intelege. Pe aceeasi idee a mers si Lawrence Lessig, iar
    colegul sau de la Harvard, Yochai Benkler, a punctat una dintre
    mize: “Poti sa faci internetul sigur fie pentru urmatorii Lady Gaga
    sau Justin Bieber, fie pentru urmatorii YouTube sau Skype”. Ideea
    care s-a conturat a fost ca este inca prea devreme pentru a
    reglementa un fenomen in plina evolutie.

    Se pare ca initiativa presedintelui Sarkozy de a introduce tema
    reglementarii internetului pe agenda summit-ului G8 i-a “explodat
    in fata” (cum plastic s-au exprimat unii bloggeri). Forumul E-G8 nu
    pare sa fi ajuns la niste concluzii conciliabile, asa ca foarte
    probabil ca delegatia desemnata de cei circa o mie de executivi din
    industria internetului si a new-media va prezenta in fata celor opt
    sefi de stat doua puncte de vedere divergente, care se vor anula
    reciproc, confirmând astfel retinerea premierului britanic David
    Cameron cu privire la intentiile franceze de reglementare
    internationala a internetului. Foarte probabil, nici presedintele
    Obama nu pare foarte incântat, având in vedere numeroasele sale
    luari de pozitie cu privire la libertatea internetului si a
    neutralitatii retelei, ca sa nu mai vorbim de cele 30 de milioane
    de dolari cu care a finantat realizarea unui instrument
    anti-cenzura. Rezultatul net obtinut este ca o cautare pe Google
    dupa “Sarkozy EG8” returneaza aproape exclusiv critici la adresa
    initiativei, unele foarte acide.

    De fapt, forumul E-G8 a fost un succes. Dar nu pentru
    presedintele Frantei, nici pentru corporatiile implicate si nici
    pentru sefii celor mai industrializate tari ale lumii. A fost un
    succes pentru “societatea civila” a internetului, care a avut o
    ocazie foarte potrivita pentru a-si exprima punctul de vedere, desi
    organizatorii nu s-au gandit sa invite si reprezentantii
    utilizatorilor. Ba chiar dimpotriva, pretul participarii a fost
    prohibitiv: 100.000 de dolari. In aceste conditii, prezenta lui
    John Perry Barlow pe aceeasi scena cu câtiva moguli media (de la
    20th Century Fox, Universal Music etc.) a fost o surpriza, iar
    opiniile taioase ale autorului declaratiei de independenta a
    ciberspatiului cu privire la copyright au inviorat sensibil
    atmosfera. Un alt cunoscut militant pentru libertatea internetului,
    scriitorul Cory Doctorow, a refuzat invitatia motivând ca nu
    doreste sa-si transfere credibilitatea unor regimuri aflate in
    razboi cu o retea deschisa si libera. Totusi, se declara multumit
    ca a primit invitatia olografa a presedintelui francez, pentru ca
    aceasta poate fi o buna baza de plecare pentru diagnosticarea
    grafologica a sociopatiei narcisiste.

    Pâna la urma petitiile, scrisorile deschise si articolele din
    bloguri au impânzit web-ul, astfel incat E-G8 a reusit sa obtina un
    rezultat neasteptat: o larga miscare impotriva reglementarii.

  • Casa de ceara

    Dictionarele seci si multi specialisti vor contrazice povestea
    de mai sus, dar cand a lasat un jurnalist ca o parere contra sa-i
    strice subiectul? Niciodata, si nu fac exceptie, chiar daca
    povestea vaselor care se topeau pe foc tine mai mult de cultura pop
    si mai putin de adevarul stiintific. Asa ca o sa leg sinceritatea
    bruta, care tine vasele de lut sau lumea la un loc de evenimentul
    Business Magazin din aceasta saptamana, de catalogul tinerilor
    manageri de top si de gala care ii premiaza pe unii dintre ei.

    Asocierea dintre sinceritate si demersul revistei de a
    identifica in fiecare an cate 100 de tineri care conduc afaceri sau
    care au cladit afaceri o fac, de altfel, tot timpul si cred ca
    aceasta este o calitate a multora dintre cei pe care ii prezentam;
    indiferent de hainele elegante sau de aerul “corporate”, cei mai
    multi sunt naturali, normali, fara mari fasoane. Nu toti, dar cei
    mai multi.

    Si ma mai gandesc ca in fiecare an noi, cei de la revista, le-am
    gasit cate o extraintrebuintare in fiecare an – au fost cei care ii
    vor inlocui pe dinozaurii din companii, ba sunt cei cu viziuni
    inovatoare, fie pornesc economia, fie ar putea face guverne mult
    mai eficiente si inteligente decat cele cu care ne pricopsesc
    politicienii.
    Dar niciodata nu a fost chiar asa, iar demersurile noastre au pe
    undeva un aer donquijotesc – trebuie o masa critica mult mai mare
    pentru ca Romania sa se schimbe cu adevarat, sa se transforme asa
    cum ne-o dorim, sa dispara dinozaurii, sa duduie economia pe baze
    reale, sa guverneze unii care au in cap si altceva decat propriul
    interes sau bunul plac. Ne place sau nu, in ansamblu Romania este
    nu un vas lipit cu ceara, ci un edificiu intreg acoperit cu ceara,
    iar focul care poate topi asta nu-i chiar la indemana.

    Dar putem sa ne umflam obrajii si sa suflam pentru a-l inteti.
    Si mai putem sa respectam niste reguli asa de simple incat cel mai
    adesea le uitam, in afaceri sau in cotidian. Primul indemn ar fi
    “sa ignoram politicul!”. Suntem tentati sa creditam politicul ca
    fiind mult mai influent in afaceri decat este in realitate (sigur,
    cand spun asta nu ma gandesc musai la afaceri de genul asfaltarilor
    de drumuri); la fel de adevarat este ca in Romania politicul te
    poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite. Dar,
    eliminand bombardamentul media, perspectiva se poate schimba
    radical in bine.

    Doi, sa nu uitam niciodata diferenta dintre scepticism si
    cinism. Scepticul pune intrebari, are indoieli si ingrijorari, dar
    ramane mereu deschis, in timp ce cinicul are deja raspunsurile si
    nu are nicio indoiala in legatura cu ele. Primul spune ca nu este
    adevarat, dar ca o sa verifice, al doilea stie ca nu este adevarat
    si ii este de ajuns. Ganditi-va de cate ori intalniti oameni care
    STIU, fara sa aiba niciun dubiu, fara sa fie tentati sa incerce si
    mai ganditi-va cat de distrugatoare este o asemenea abordare.

    Ca sa nu raman prea didactic, o istorioara pe tema: un
    credincios si un ateu discuta intr-un bar despre existenta lui
    Dumnezeu, cu ardoarea data de cateva halbe bune de bere. Ateul
    spune: “Prietene, problema nu e ca nu am motive sa cred si nici ca
    nu am trait experiente spirituale, cu rugaciuni si iluminare. Dar
    luna trecuta am fost intr-o excursie departe in Nord, aproape de
    pol. Si intr-o noapte m-am indepartat de tabara, a inceput un
    viscol teribil, m-am ratacit, orbecaiam prin zapada si la un moment
    dat m-am prabusit in genunchi si am strigat: “Doamne, daca existi
    cu adevarat trebuie sa ma ajuti, pentru ca m-am ratacit si o sa mor
    aici inghetat!”. Credinciosul il priveste nedumerit: “Pai esti
    aici, deci Domnul te-a ajutat si trebuie sa crezi!”. Dar ateul
    replica dispretuitor: “Prietene, n-a fost niciun Dumnezeu, au fost
    doi eschimosi care treceau pe acolo si care mi-au aratat drumul
    spre tabara!”.

  • Cristian Hostiuc, ZF: Din pacate Ceausescu nu mai e sa-l criticati

    Fara sa-i pomeneasca numele direct, presedintele l-a atacat
    direct pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu: E usor sa dai din gura
    la televizor, daca tot face pe profesorul de ce nu intra in arena,
    de ce nu se murdareste in mocirla politica sa o faca el mai
    curata.

    Basescu nu a uitat ca in 2009/2010, cand tara era in aer, Mugur
    Isarescu i-a refuzat oferta de a prelua conducerea Guvernului
    motivand: ca-i prea batran, ca este nevoie de un om tanar, ca nu e
    membru de partid, ca-i mai folositor la BNR, si tot asa. Isarescu a
    refuzat diplomatic oferta, s-a dat lovit si l-a trimis pe Lucian
    Croitoru, consilierul lui, sa se plimbe in pulover la finalul lui
    2009 pe la partide, cu televiziunile in spate, ca sa faca Geoana si
    Antonescu misto de el.

    In ultimii doi ani, Emil Boc a luat toate injuraturile Romaniei
    pentru ce s-a intamplat si se intampla rau in tara. Din fericire,
    Emil Boc nu a refuzat functia de prim-ministru, ca guvernatorul
    BNR. Poate nu stie economie ca profesorul Isarescu, dar lui Boc nu
    i-a fost frica sa iasa in fata sa conduca un guvern, o tara. Cineva
    tot trebuie sa o conduca, asta e. Daca altii refuza…

    Dupa 20 de ani guvernatorul BNR a devenit cel mai critic oficial
    la adresa felului cum arata Romania de astazi: se munceste prea
    putin, sunt prea multi asistati social, statul e prea mare, e prea
    multa birocratie, prea multa dari, impozite mari etc. Oricine poate
    spune aceste lucruri. Dar sa indrepte aceste lucruri, nu sunt
    multi. E doar unul singur. Boc, de bine de rau, a mai taiat, cum
    s-a priceput. Ca altii nu au vrut sa taie ei. Au taiat prin curs si
    inflatie.

    Daca premierul nu i-a raspuns guvernatorului, i-a raspuns
    presedintele. Oricum si Traian Basescu este de o ipocrizie mare:
    critica acum statul, cand el a fost functionar, ministru, primar,
    presedinte de cand il stiu romanii.

    Acum i-a descoperit pe baronii regiilor, companiilor de stat. Ei
    existau si erau negociati an de an de liderii politici la vedere.
    Nu veneau din neant, erau “de-ai partidului”.

    Sebastian Vladescu, fostul ministru al finantelor, declara
    nonsalant intr-o emisiune televizata, ca aceasta coruptie mare,
    care este descoperita acum si plimbata cu televiziunile alaturi pe
    la DNA, nu poate exista fara protectie administrativa si politica.
    Mare. E la fel cum Traian Basescu spune/constata ca regiile sunt
    robinete pentru clientela de partid. Cine-i in politica, acolo sus?
    100 de insi, 1.000, 2.000, 10.000. Din 20 de milioane.

    Oricum avand in vedere ca pe Mugur Isarescu, Traian Basescu,
    Sebastian Vladescu ii leaga multe in ultimii 15-20 de ani – multe
    nopti nedormite in negocierile cu FMI, cu creditorii
    internationali, cu programe de guvernare, cu apararea cursului, cu
    salvarea sistemului bancar -, acum ar mai ramane sa intocmeasca
    “scrisoarea celor sase” ( sigur mai gasesc trei) de critica la
    adresa politicii lui …? Ceausescu, din pacate nu mai e. Si nici
    Silviu Brucan. Pe cine mai poate să critice? Pe Romania, pe care ei
    insisi au condus-o.

    Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului
    Financiar.

    Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro/opinii

  • Skype are un nou stapan

    Cand am citit pe cateva bloguri zvonul ca Microsoft
    intentioneaza sa cumpere Skype, mi-am spus ca e o gluma buna si am
    trecut mai departe. Cateva ore mai tarziu a venit si anuntul
    oficial: Microsoft a cumparat Skype la astronomicul pret de 8,5
    miliarde de dolari. In topul celor mai mari achizitii IT&C din
    istorie acest targ este pe pozitia 20, dar daca ne limitam la
    software, pare sa fie intre primele cinci. Este cea mai mare
    achizitie pe care a facut-o vreodata Microsoft. Mi s-a parut
    absurd, dar dupa ce am citit primele reactii am constatat ca toata
    lumea era socata si articolele erau extrem de prudente. Bine, daca
    analistii au amutit, poate investitorii au o opinie. Dar nici bursa
    nu a reactionat, scaderea de 0,6 procente inregistrata de actiunile
    Microsoft fiind nesemnificativa.

    Sa incepem cu partea care pare mai usoara: pretul. In primul
    rand trebuie spus ca Skype este o companie europeana, cu sediul in
    Luxemburg (unde taxele sunt mici) si cu partea de dezvoltare in
    Estonia (unde costurile sunt mici). E adevarat ca Microsoft are
    circa 50 de miliarde de dolari cash, dar 80% din aceasta suma este
    tinuta in Europa (in special Irlanda), iar o eventuala repatriere
    ar fi implicat taxe uriase. Altfel spus, Microsoft a preferat sa
    plateasca scump pentru o companie europeana care o interesa decat
    sa plateasca taxe americane. In al doilea rand e vorba de
    concurenta. Se stia clar ca si Google era interesata de Skype, pe
    care a incercat s-o cumpere cu cativa ani in urma. Insa abia zilele
    trecute s-a aflat ca Google a calculat gospodareste valoarea
    companiei pe baza cifrei de afaceri si probabil a comparat cu
    pretul dezvoltarii unui produs echivalent, rezultand o oferta de
    doar 4 miliarde. Se stia ca si Cisco ar fi interesata, insa
    pericolul mare parea Facebook, dinspre care veneau semne
    (neoficiale) de interes. Care insa s-au dovedit inselatoare, asa ca
    se pare ca gigantul din Redmond a licitat de unul singur. Pana la
    urma, cel mai bine a iesit eBay, care cumparase Skype cu 2,6
    miliarde cu trei ani in urma (suma considerata uriasa), dupa care a
    vandut doua treimi unor investitori, iar Skype a redevenit companie
    independenta. Deci eBay si-a recuperat acum investitia si a iesit
    in castig.

    Partea mai dificila este scopul. Este clar ca Skype nu este o
    vaca de muls in forma actuala, avand in vedere ca anul trecut a
    avut pierderi de 7 milioane. Putem banui ca principala atractie o
    constituie uriasa baza de utilizatori ai serviciului: peste 600 de
    milioane (cam cat Facebook). Cei mai multi sunt in Europa, unde
    tarifele telefonice internationale sunt mari, iar serviciul este
    mult mai atractiv. Este foarte posibil ca Microsoft sa aduca mai
    multa reclama pe partea video si sa scoata un oarecare profit, insa
    pana la recuperarea investitiei e cale lunga. Avand in vedere ca
    Microsoft s-a angajat sa continue dezvoltarea si pe platformele
    alternative (Mac, Linux, Android, iOS), singura explicatie posibila
    este ca Skype este o achizitie strategica. Dar care este atunci
    strategia?

    Prima varianta e la indemana: Microsoft va integra Skype in
    aproape toate produsele si serviciile sub brand propriu, incepand
    cu Office, Outlook, Live, Hotmail si terminand cu Xbox si Kinect
    (desi dispune deja de produse de comunicatii voce-video). Astfel,
    cele 207 miliarde de minute de convorbiri Skype din 2010 s-ar putea
    multiplica de cateva ori, facand din Microsoft un mare jucator in
    domeniul publicitatii online. Unii prevad chiar posibilitatea de a
    integra produsul si in Facebook, din care Microsoft detine sub doua
    procente. Exista insa un mic impediment de ordin tehnic: Skype este
    un serviciu peer-to-peer (greu de integrat), iar clientul este
    proiectat exact ca un virus combinat cu un “vierme” – practic
    imposibil de monitorizat sau auditat din perspectiva securitatii.
    Este greu de crezut ca clientii corporatisti vor accepta asa
    ceva.

    A doua varianta vehiculata se refera la integrarea cu Windows
    Phone, mai cu seama in contextul intelegerii cu Nokia. In aceasta
    varianta este foarte posibil ca angajamentul privind suportul
    pentru platformele alternative (in special Android si iOS) sa fie
    incalcat, ceea ce ar infuria utilizatorii. Mai furiosi ar putea fi
    operatorii, care au puterea de a nu promova o platforma care le
    afecteaza afacerile de voce. Iar Skype integrat in Windows Phone nu
    le va suna bine.

    In fine, a treia varianta imi pare cea mai plauzibila: achizitia
    este pentru Microsoft o miscare strict defensiva, impiedicand
    astfel pe Google sau Facebook sa cumpere un serviciu care le-ar fi
    marit avansul, ambele fiind mult mai abile pe piata de consum a
    internetului.

  • Cristian Hostiuc, ZF: Sfarsitul recesiunii cu Audi, H&M, iPhone si conversi in picioare

    Salariile cresteau, iar ofertele erau peste tot. Criza
    financiara era la ei acolo, in America. Nicio indoiala in privinta
    viitorului. Niciuna. De la finalul lui noiembrie au inceput sa se
    deterioreze veniturile companiilor. Intai multinationalele au
    inceput sa taie din bugete pentru ca primisera ordine de afara,
    bancherii incepeau sa puna intrebari celor care cereau finantare,
    iar lumea nici nu stia ca traieste ultima noapte de “consum”. Urma
    criza, recesiunea, prabusirea, caderea in cap, spuneti-i cum vreti,
    ca nici noi nu stim ce am avut. Acum se spune ca am iesit din
    recesiune, dar nu din criza.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Dragos Damian: Iubirea de afaceri

    Exista un raspuns usor de dat daca analizam un indicator
    economic de manual de scoala de afaceri. Multiplicarea locurilor de
    munca este indicatorul la care probabil trebuie sa se uite
    autoritatile daca vor sa ia o decizie: daca se creaza un loc de
    munca, cate alte locuri de munca creaza acesta la randul lui, pe
    verticala si orizontala.

    Si pentru exemplificare am sa prezint un studiu de caz foarte
    simplu si pe care il cunosc foarte bine si iubesc.
    O companie farmaceutica multinationala.
    Circa 800 de angajati, 50% din ei cu studii superioare.
    O preluare industriala strategica de mare dimensiune (cea mai mare
    facuta in regiune vreodata) de doua sute cinci zeci de milioane de
    Euro intr-un brand care printr-o sinergie operationala a devenit
    global.
    Investitii in retehnologizare si modernizare de peste o suta de
    milioane de lei in ultimii 5 ani.
    O cifra de afaceri de o suta zece milioane de euro pe an.
    Cea mai diversificata platforma operationala din industria de
    resort.
    Un know-how tehnologic impresionant in calitate, cercetare,
    productie, supply-chain, comercializare, model de afacere, finante,
    IT, resurse umane.
    Peste treizeci de milioane de lei pe an platiti in taxe si impozite
    catre stat, la bugetele central si locale.
    O investitie in mediu si protectie ecologica de peste zece milioane
    de lei.
    Activitati de responsabilitate sociala de peste un million de RON
    pe an.
    Al treilea mare exportator al regiunii, cu un portofoliu de
    exporturi in aproape 40 de tari de la Atlantic la Pacific.
    Membru al unei multinationale clasate in primele 15 grupuri la
    nivel mondial.
    Un ambassador care vorbeste lumii cu mandrie despre radacinile
    sale.

    Si iata efectele indicatorului in discutie.
    Peste 250 de furnizori de materii prime si material, majoritatea
    IMM-uri, care angajeaza circa 5000 de lucratori.
    Peste 5500 de clienti, majoritatea IMM-uri, care angajeaza circa
    15.000 de lucratori.
    Un efect de multiplicare a locurilor de munca (majoritatea in
    IMM-uri) de 1 la 25, unul dintre cei mai inalti indicatori din
    industrie.

    Iata ca plecand de la un studiu de caz cat se poate de real si
    analizand pur macroeconomic, raspunsul la dezbaterea cotidianului
    este desigur, simplu. Autoritatile trebuie sa atraga sau sa
    dezvolte investitii strategice multinationale, pentru ca prin
    efectul de multiplicare a locurilor de munca, acestea vor crea la
    randul lor locuri de munca in IMM-uri. Dealtfel statisticile
    economice derivate din practicile industriale arata ca investitiile
    strategice mari, multiplica locuri de munca in IMM-uri de la 1 la 5
    (in industriile bunurilor de larg consum) pana la 30 (in
    industriile inalt tehnologizate).

    Nu am intrat in dezbatere doar pentru a prezenta o opinie asupra
    unei teme pur economice care are evident solutii pur economice
    derivate din practica de afaceri. Am dorit sa reiterez un punct de
    vedere pe care l-am mai exprimat si anume ca sustinerea afacerilor
    de catre autoritati inseamna nu numai legi simple si usor de
    inteles si aplicat, fiscalitate rationala, stimulente
    investitionale, reglementari in scopul competitivizarii fortei de
    munca, educatie aliniata cererii piatei muncii, extinderea
    infrastructurii, atragerea fondurilor europene, combaterea
    blocajului financiar, a evaziunii fiscale, a muncii la negru, etc –
    sumarizand, crearea in parteneriat a unui mediu de afaceri
    transparent, predictibil si sustenabil. Cred cu convingere ca
    afacerile, indiferent de cat sunt de mari sau mici sunt se fac bine
    daca se fac cu iubire – pentru ca sunt o parte esentiala a vietii
    si pentru ca, pe langa gratificatia imediata si evidenta aduc
    dezvoltare, prosperitate, evolutie, progress, sansa, viitor ,
    pentru indivizi, institutii si comunitate. Afacerile n-ar avea
    succes daca oamenii care le fac nu le-ar face cu devotament, cu
    pasiune, cu ambitie, cu eroism, cu optimism, cu renuntare, cu
    sacrificii – intr-un cuvant, cu iubire. Daca autoritatile ar iubi
    afacerile la fel cum le iubesc si lupta pentru ele oamenii de
    afaceri atunci vor intelege mai bine cum se fac si vor sti in toate
    felurile cum sa le sustina mai bine.

    DRAGOS DAMIAN este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy
    si presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice
    din Romania.

  • Vineri 13

    Scriu textul acesta in “blind”, de joi, dar anuntul in sine, ba
    chiar si cresterea economica, in jur de 0,5%, au inceput sa
    transpire. Privind si prin perspectiva cifrelor anuntate anterior
    de statistica – cresteri ale productiei industriale si comertului
    exterior, precum si o majorare a incasarilor bugetare si o reducere
    a deficitului bugetar, nu putem decat sa ne bucuram. Pe de alta
    parte, pentru a ne pastra luciditatea, ar trebui sa privim
    ansamblul; nu inainte de a ne intoarce un pic in istorie. Primul
    Razboi Mondial a adus de o parte sau de alta a liniilor armate
    asemanatoare baieti zdraveni de la tara sau flacaiasi de la
    marginea oraselor industriale, condusi de o elita pe jumatate
    burgheza, pe jumatate nobila.

    Si unii, si altii traversasera perioada idilica a inceputului de
    secol, de imbunatatire a vietii si lipsita de conflicte majore,
    sociale sau armate. Pe frontul de vest, englezii, francezii,
    germanii sau italienii au uitat rapid pentru ce lupta, iar
    entuziasmul cu care s-au inrolat s-a risipit la fel de repede.
    Statul in transee a indus o serie de atitudini binevoitoare fata de
    dusmani: doua regimente, unul de scotieni si unul german, au cazut
    de acord sa traga, dar sa nu tinteasca; drept urmare in zona lor de
    front domnea o harmalaie teribila de focuri de arma, dar nimeni nu
    era ranit sau, doamne fereste, ucis. Un alt fost luptator vorbeste
    de amabilitatea nemtilor care trimiteau scrisorele in tuburi goale
    de mortiere, iar un altul a stat o buna perioada de vreme intr-o
    zona unde francezii si germanii schimbau in jur de sase lovituri de
    tun pe zi, “din politete”.

    Craciunul anului 1914 a fost un adevarat armistitiu: soldatii au
    cantat colinde, au facut schimb de daruri si au jucat fotbal
    (istoria consemneaza si refuzul unora de a se lasa angrenati in asa
    ceva; un ins pe nume Adolf Hitler isi rumega furia: “Asa ceva n-ar
    trebui sa se intample. Nu mai exista onoare in armata germana?”).
    Un an mai tarziu pacea de Craciun a coborat iarasi, undeva in
    nordul Frantei. Schimburi de cadouri, strangeri de mana si,
    ingrijorator pentru stabii armatelor, soldatii au inceput sa cante
    Internationala. Au avut loc procese si cei gasiti vinovati de
    fraternizare cu inamicul au fost pedepsiti. Pe urma razboiul s-a
    transformat in macelul cunoscut.

    Ce vreau sa remarc aici este fractura dintre elita si soldatii
    de rand; am avut de-a face cu un razboi al elitelor si cu 0 mare
    masa de manevra antrenata in conflict, dar straina de acesta. Acum,
    peste ani, am regasit ideea fracturii dintre elite si popor intr-un
    text al lui Paul Krugman, care crede ca lumea traverseaza in
    prezent o criza a elitelor. Politicile care au dus la aparitia
    crizei nu au fost generate la cererea cetatenilor, ci de mici
    grupuri de influenta. Respectivele grupuri de influenta au impus in
    prezent mantra oficiala din Europa: prea multe promisiuni
    votantilor si prea putine taxe colectate, chestiune adevarata in
    cazul Greciei, dar nu in cazul Irlandei si Spaniei; problema reala
    este mecanismul defectuos de gestionare a monedei euro, un esec al
    elitei, adica, spune laureatul premiului Nobel.

    Intr-o Romanie unde euro este un deziderat, iar elita o himera,
    avem totusi problemele noastre, iar vineri 13 este punctul de
    start, momentul din care clasa politica va incepe sa lucreze la
    demolarea inceputului de crestere economica.

    Tot ce va face clasa politica incepand cu 13 mai va fi sa
    castige timp si voturi, indiferent de pretul pe care il va plati
    societatea, in incercarea de a-si mentine puterea si influenta
    asupra alegatorilor. Totul, desigur, in perspectiva alegerilor care
    vor veni.

    Drept urmare, grijile economice ale guvernarii au fost pasate
    catre FMI si BNR. Promite restructurare, dar pentru asta este
    nevoie de strategii, negocieri, aprobari, discutii; motive pentru a
    taragana lucrurile si a mentine actualele surse de venit.
    Managementul privat reprezinta nu dorinta de a eficientiza
    companiile de stat, ci doar o alta modalitate de a trage de timp si
    de a regla niste conturi. Cine opreste acum Ministerul Economiei sa
    se comporte ca un actionar responsabil si sa ceara performanta de
    la directori, fie ei si numiti politic? Managerul privat este
    altfel construit, are alte scoli absolvite sau a invatat citind
    alte manuale?

    Tin orice pariu rezonabil in privinta faptului ca subventiile
    pentru incalzire nu vor fi eliminate sau, daca vor fi, va fi doar o
    miscare pe hartie. Premierul Boc a avut o declaratie destul de greu
    de inteles – cei saraci trebuie protejati, iar cei bogati sa
    plateasca mult mai mult. Poate ca cei saraci n-ar mai trebui
    protejati in acest fel, ci stimulati spre antreprenoriat, munca
    cinstita, stiinta de carte si respectarea normelor sociale. Va
    amintiti de soldatii aceia care au uitat pentru ce luptau si au
    inceput sa cante, nesiliti de nimeni, Internationala? Ei au aparut
    tocmai din incercarea unora de a trage de timp.

  • Neo-leninism

    Tin minte bine noaptea aceea de la sfarsitul lui 1989 cand am
    asteptat filmul executiei lui Nicolae Ceausescu, explicatiile
    aiuritoare ale crainicilor TV cu caseta inchisa intr-un dulap si
    despre cheia aflata la cineva care era altundeva, despre
    dezamagirea pe care am trait-o privind montajul de imagini stangaci
    initial prezentat si incapatanarea cu care am privit ore in sir
    ecranul gol al televizorului. Freamatul transmis de presa
    internationala si de internet legat de poza cu Osama ben Laden ucis
    mi-a adus aminte de toate cele de mai sus si marturisesc ca am
    inteles in buna masura si bucuria americanilor, dar am regasit si
    balbaiala autoritatilor care nu au mari tresariri cand coordoneaza
    eliminarea cuiva, dar dovedesc sensibilitati cand e vorba de
    relatia cu publicul.

    Sensibilitati firesti ar spune unii, dar personal cred ca e o
    abordare cumva ipocrita, indiferent cat de valide ar fi
    argumentele: priviti filmele cu turnurile prabusindu-se si vedeti,
    cu un minim de imaginatie, cele mai explicite secvente cu putinta,
    care contin moartea a mii de oameni, acolo, in acele momente, abia
    ascunsi de norul de praf. Cu un minim, repet, de imaginatie.
    Trecand la Deveselu, sa notam doza de entuziasm legata de anuntul
    amplasarii sistemului american anti-racheta, investitiile si
    castigurile romanesti de imagine pe care le-ar aduce aceasta
    miscare.

    O fi, dar am mai auzit aceste texte repetate cam la fiecare
    succes romanesc, la primirea in NATO sau la intrarea in UE, la
    vizita lui Clinton sau la primirea sefiei nu stiu carei organizatii
    internationale. Dar investitorii au venit, mereu, nu sub scuturi
    antiracheta, ci pentru castiguri consistente, pe stabilitate
    politica, pe o legislatie coerenta si o impozitare decenta. Si, in
    locul anunturilor emfatice legate de nivelul de securitate al
    Romaniei, as fi vrut un semnal politic, coerent si lucid, legat de
    prezenta romaneasca in Afganistan, de exemplu. Poate ca ajung
    zecile de soldati morti si raniti din Romania, in contextul mortii
    liderului terorist; zelotilor le spun ca o mult mai mare putere
    economica decat Romania, Italia adica, a anuntat ca in contextul
    economic actual isi va reduce efectivele din Afganistan si se va
    retrage din Kosovo. Aici nu este vorba de “respectarea
    angajamentelor Romaniei”, ci de realism, verticalitate, buna-
    credinta si maturitate politica, daca or fi posibile asemenea
    lucruri si la noi.

    Si Osama, si scutul anti-racheta au fost si sunt niste relicve
    ale unei lumi care s-a prabusit, chiar daca ramasitele ii mai sunt
    prezente; este lumea Razboiului Rece si a oamenilor providentiali.
    Din pacate, in lumea sa, Osama mort se va constitui intr-un
    motivator mult mai puternic decat Osama fugar; si aici este
    inceputul acela de care vorbeam mai sus.Cum inceput este venirea
    americanilor la Deveselu; implicatiile geopolitice depasesc cu mult
    “valoarea investitiilor” sau “impactul economic”, intr-o lume care
    se rescrie si unde influenta si rolul de lideri ai SUA si Europei
    vestice palesc in fata fortei economice asiatice si
    sud-americane.

    Ce-i de spus acum? Ca Romania ar trebui sa se concentreze pe
    crearea unui climat investitional corect si adaptat vremurilor si
    sa nu viseze bazaconii cu investitii straine aduse de rachete, fie
    ele si interceptoare. Turcia este printre putinele state care au
    beneficiat economic de prezenta militara, dar este exceptia care
    confirma si, in plus, a fost vorba de un ansamblu, de unul din cele
    mai determinate, deschise si adaptabile state.

    Romania ar trebui sa lupte sa pastreze investitiile straine
    existente; apar semnale care, luate in ansamblu, sunt
    ingrijoratoare: plecarea ING Service Center Europe sau a diviziei
    de cercetare a Nokia de la Cluj sunt, pentru mediul de afaceri,
    semnale mai puternice decat amplasarea de rachete americane la
    Deveselu. La fel de puternic este semnalul dat de alte companii
    care anunta “evaluari” ale operatiunilor locale sau zvonurile
    despre tot felul de posibile iesiri din Romania ale unuia sau
    altuia. Romania are nevoie de un antreprenoriat puternic si de un
    mediu de afaceri sigur. Garantiile de securitate invocate de
    presedintele Basescu si reluate de premierul Emil Boc nu tin locul
    cresterii economice si nu vor transforma Deveselu intr-un punct pe
    harta. Nici tinta adoptarii euro in 2015, nici intrarea in spatiul
    Schengen nu inseamna bunastare.

    Profesorul de stiinte politice Marvin Folkertsma vorbeste, este
    adevarat ca intr-un alt context, de neo-leninism, un concept care
    cred ca ni se potriveste si noua, acum. Concret, leninismul s-a
    dezvoltat intr-o perioada in care legitimitatea politica era
    asociata cu un soi de expertiza care venea dintr-o iluzorie posesie
    de cunostinte superioare, expertiza asumata de liderii politici si
    sustinuta orbeste de trepadusii acestora. Puritatea ideologiei si
    mentinerea dominatiei politice a asa-zisei elite erau teluri in
    fata carora alegerile, opinia publica, constitutia, legile,
    principiile democratice sau opozitia politica nu reprezentau
    nimic.

    Suna cunoscut, nu? Uite ca americanii descopera asta acum si
    poate ca si noi, dimpreuna cu europenii, ar trebui sa ne oprim si
    sa ne analizam un pic. Oricum, suntem bine aparati.

  • Pseudo-ecologie speculativa

    Se vorbeste adesea in paginile dedicate tehnologiilor IT
    (inclusiv in aceasta) despre “ecosisteme”. Este vorba, desigur,
    despre o analogie si admit ca este atat de sugestiva incat nu prea
    are nevoie de explicatii. Cu toate acestea, mi-am pus intrebarea
    pana unde se poate duce aceasta analogie, asa ca am cautat cateva
    caracteristici ale ecosistemelor biologice. Fara sa fie o definitie
    completa, am retinut ca ecosistemele sunt unitati functionale
    compuse din organismele vii dintr-un anumit areal, impreuna cu
    factorii chimici si fizici ai mediului, legate impreuna prin ciclul
    nutritiei si fluxul energiei. Toate acestea interactioneaza si
    formeaza structuri trofice clar definite, astfel incat in absenta
    perturbarilor ciclurile sunt “inchise”, in sensul ca ecosistemul
    dispune de tot ce-i trebuie pentru a se mentine stabil. Cer
    indurare biologilor pentru aceste randuri.

    In IT, ecosistemul este format din aparatura, software,
    servicii, utilizatori si eventual marfuri materiale, iar comertul
    defineste “lantul trofic”. Exemplul clasic este cel creat de Apple,
    in care aparatele (iOrice), softurile (iTunes, iOS, aplicatii) si
    serviciile (furnizare de continut si aplicatii) pot sa inchida
    niste “lanturi trofice” care sa-l includa pe utilizator. Diferenta
    este ca in aceste ecosisteme miza este profitul si nu
    supravietuirea, iar utilizatorul nu este cu totul “captiv”, pentru
    ca poate evolua in mai multe ecosisteme. De aici, competitia intre
    ecosisteme. Concurentul major al lui Apple este Google, al carui
    ecosistem este diferit ca structura (mult mai putine aparate, mult
    mai diverse servicii), dar coincide ca miza. O alta diferenta este
    ca aceste ecosisteme IT nu dispun de toate cele necesare pentru a
    se perpetua. De exemplu, Apple trebuie sa cumpere sub copyright
    continutul pe care-l vinde, iar pentru Google publicitatea este ca
    lumina soarelui intr-un ecosistem natural, cu diferenta ca in cel
    natural soarele nu trebuie sa plateasca fotosinteza.

    Daca mergem mai departe cu aceasta analogie, putem identifica
    multe ecosisteme IT, insa este cert ca al treilea caz clasic este
    Amazon. Pornit ca un retailer de carti in print printr-un serviciu
    de vanzari online, Amazon s-a extins in trei directii care pareau
    sa nu se inchida. Vanzarile de muzica si filme (online sau pe
    CD/DVD) sunt o extensie fireasca a comertului cu carte, in vreme ce
    e-book reader-ul Kindle a fost o miscare logica pentru a trece
    catre comertul cu continut digital (in acest caz cartile). Insa
    platforma de cloud computing AWS (Amazon Web Services) formata din
    Elastic Compute Cloud (EC2) si Simple Storage Service (S3) nu parea
    sa se incadreze in acest ecosistem. Poate ca Amazon foloseste
    aceasta platforma pentru operatiunile proprii, la fel cum face
    Google cu AppEngine, dar mai degraba pare o noua directie de
    business. Dar lucrurile s-ar putea sa nu stea chiar asa in lumina
    catorva evolutii recente.

    In primul rand, Amazon a lansat de curand un serviciu de stocare
    in cloud numit Cloud Drive, care utilizeaza S3 si ofera 5 GB oricui
    (se pare ca nu si utilizatorilor din Romania) sau 20 GB celor care
    au cumparat MP3-uri de la Amazon (plus abonamente platite pentru
    mai mult spatiu). Programul client este Cloud Player, care merge pe
    Windows, Mac si Android (o extensie la aplicatia Amazon MP3).
    Deocamdata se pot stoca documente, imagini si muzica, dar urmeaza
    in curand si video. Industria muzicala se arata indignata si
    probabil va urma un proces. Dar interesant este ca Amazon angajeaza
    programatori cu experienta Android, desi Kindle nu ruleaza pe acest
    sistem. Pentru aplicatiile care simuleaza Kindle pe tablete Android
    nu e nevoie de o armata de programatori, deci altul pare sa fie
    obiectivul si este putin probabil ca Amazon sa intareasca
    ecosistemul bazat pe Android in detrimentul celui propriu. Amazon
    are o imensa infrastructura de streaming de care Kindle n-are
    nevoie, cum n-are nevoie nici de Android. Singura explicatie logica
    este ca Amazon lucreaza la o tableta. Dar versiunea Android
    Honeycomb este “inchisa” si Google n-o va licentia lui Amazon,
    pentru ca ar insemna sa-si traga un glont in picior. Inseamna ca
    Amazon va pleca de la Gingerbread si va deschide o noua linie de
    dezvoltare (“fork”).

    Toate acestea au fost simple speculatii pana cand cateva surse
    taiwaneze au dezvaluit ca firma Quanta a primit de la Amazon o
    comanda masiva pentru niste aparate care seamana a tablete. Iar
    daca cei de la DigiTimes au dreptate, va avea un touchscreen eInk
    color (o premiera tehnologica) si va fi in vanzare inainte de
    Craciun. Daca si pretul va fi bun, Apple are motive de
    ingrijorare.

  • De la nervi la bani

    “Acum o luna, in timp ce veneam din Poiana Brasov inspre
    Bucuresti, au inceput sa cada cativa fulgi de zapada. Brusc au
    inceput ciocnirile intre masini. M-am enervat, i-am sunat pe cei de
    la Compania de Drumuri si i-am luat la intrebari. Le-am zis ca ii
    dau afara daca nu iau masuri urgente. Ei mi-au spus ca nu e vina
    lor, pentru ca toata lumea are cauciucuri de vara. Asa mi-a venit
    ideea.” Era sfarsitul toamnei anului trecut, iar stirea
    introducerii obligativitatii anvelopelor de iarna a circulat rapid
    prin media romanesti starnind o dezbatere aprinsa.

    “Vedem bine cum in fiecare an, cand da prima zapada, se
    blocheaza traficul prin orasele mari si se intampla zeci de
    accidente. Si cu amenda sunt de acord”, spune Gigi, cititor al
    www.businessmagazin.ro. “De ce trebuie sa ma oblige prin amenzi?
    Cand se vede clar ca din cauza schimbarii temperaturii globale la
    mijlocul lui noiembrie sunt 20-25 de grade”, il contra un altul.
    Desi nu se adoptase vreo lege, zvonul facea ca televiziunile sa
    arate cozi la service si stocuri epuizate la comercianti. “A fost
    cu adevarat o surpriza pentru ca in octombrie nu era iarna, iar
    vanzarile porneau, de obicei, dupa prima ninsoare.” Asa descrie
    Cedric Binoit, directorul comercial al Michelin Romania, avansul de
    25% al vanzarilor pe acest segment. Peste noapte, cererea a crescut
    la dealeri si, deci, si la consumatorul final.

    1.500.000 de anvelope de iarna s-au vandut anul trecut in
    Romania din totalul de trei milioane. A fost un record in materie
    de numar de unitati vandute, dar mai putin ca proportie. Asta
    pentru ca, dupa cum spun producatorii, in Romania clientii sunt
    educati, iar in ultimii trei ani, multi soferi au inceput sa-si dea
    seama ca sunt folositoare pe vreme rea.

    In ianuarie insa a venit si proiectul de act normativ care da
    unda verde amenzilor pentru cei care nu se echipeaza corespunzator
    pe timp de iarna. Mai exact, sanctionarea cu amenda intre 2.500 si
    4.000 de lei pentru conducerea autovehiculului pe drumurile publice
    acoperite cu zapada, gheata sau polei fara ca acesta sa fie dotat
    cu anvelope de iarna. Actul include si cauciucurile all season.
    Probabil cea mai buna veste pentru producatorii, distribuitorii si
    comerciantii din ultimii ani. “Ca sa fiu sincer, in 2011 vom depasi
    toate recordurile”, dupa cum spune Binoit. Ce-i drept , e dificil
    de estimat ce se va intampla cu piata, dar din discutiile pe care
    producatorii le poarta cu cei care lucreaza direct cu utilizatorul
    final cresterea va fi intre 30% si 100%. Seful de la Michelin vede
    o crestere de 70%. De crescut vanzarile vor creste, dar daca luam
    cazurile altor tari, Germania de exemplu, putem vedea ca impactul
    legii se reflecta cel mai mult in vanzari in primii doi ani dupa
    intrarea in vigoare a legii.

    Gura de aer pentru cei care lucreaza cu anvelope vine dupa un
    2009 in care piata a scazut cu o cincime si un 2010 in care
    vanzarile au crescut cu 3-4%, mai ales pe finalul anului. Preturile
    nu au scazut pentru ca, desi masinile noi s-au vandut mai ieftin,
    nu s-a intamplat la fel si in cazul componentelor auto.

    “Ca sa fiu sincer, daca ne uitam la fiecare iarna din Romania,
    vestea e buna pentru siguranta in trafic. As fi ipocrit sa spun ca
    nu e o veste buna si pentru noi”, rezuma Binoit. Despre cresterea
    sau nu a sigurantei pe
    sosele si harnicia drumarilor vom afla din statisticile politiei
    abia in anul urmator, dar intre timp sunt multi cei care se vor
    bucura mult mai mult, in primul rand, pentru propriul buzunar.