Intens mediatizat, hoinar prin toate bucătăriile lumii – de la cele extrem orientale la cele inuite – Gordon Ramsay, un “chef” de talie internaţională, face parte din altă categorie decât cea descrisă mai sus.. L-am văzut în numeroase rânduri la TV şi am constatat, de fiecare dată, că profilul său nu se potriveşte cu cel al bucătarului autocrat. E întotdeauna dispus să înveţe, şi nu doar din politeţe, descoperă trucuri şi mirodenii noi cu bucuria unui copil şi, mai ales, e dispus să-şi joace prestigiul în concursuri “nearanjate”, unde nu câştigă întotdeauna, dar unde totdeauna ştie să piardă.
Atipicul Ramsay a ajuns, recent, în atenţia gurmanzilor de la noi, printr-un album de o factură la fel de neobişnuită ca şi bucătarul care l-a conceput. Despre ce e vorba: o carte de format mare, cu foile prinse în şină metalică, împărţite în trei module/ fascicule. Cel de sus descrie gustări, hors-d’oeuvres, amuse-gueule, supe, cel de-al doilea – feluri principale şi, în fine, cel din josul paginii, deserturi. Toate – amplu şi sugestiv ilustrate. Interesante, fiecare în parte, ele îşi sporesc sensurile pentru că pot fi combinate în nu mai puţin de 140.000 de moduri.
Libertatea celui care vrea să se inspire din gândirea gastronomică a lui Ramsay este uriaşă, pentru că meniurile pot fi fixate după bunul plac (potrivind oricare dintre reţetele de felul 1, 2 sau 3 pe aceeaşi pagină, astfel încât să le ai sub ochi în momentul în care începi să le prepari) sau pur şi simplu aleatoriu, deschizând fiecare fascicul la întâmplare. Dacă felurile “rimează”, doar dumneavoastră puteţi spune.
Gordon Ramsay, “Meniul perfect”, Editura Litera, Bucureşti, 2012
